Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Introducere
Extrădarea este una dintre cele mai vechi forme de cooperare internațională. Este
cunoscută încă din Antichitate, dar nu ca o formă de luptă împotriva criminalității, ci ca o
posibilitate de pedepsire a adversarilor politici, a dușmanilor și trădătorilor (de exemplu,
Tratatul dintre faraonul Ramses al II-lea și Hatusilem al III-lea din 1278 î.e.n.).
Chiar și în aceste condiții, extrădarea era folosită foarte rar în Evul Mediu, având în
vedere izolarea pregnantă a statelor și tradiția existentă în legătură cu dreptul de azil.
1
A. T. Moldovan, Expulzarea, extrădarea și readmisia în dreptul internațional, Ed. All Beck, Bucureşti,
2004, p. 213.
2
F. R. Radu, Cooperarea judiciară internațională și europeană în materie penală. Îndrumar pentru
practicieni, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2009, p. 21.
6
Primele convenții încheiate de unele state au fost cele care se refereau la predarea
criminalilor doriți de suveran, printre acestea fiind de menționat Tratatul dintre regele
Angliei Henric al II-lea și regele Scoției Guillaume din anul 1174 și Tratatul de asistență
mutuală din 13 aprilie 1376 dintre Carol al V-lea și Contele de Savoia. 3 Extrădarea a fost
întâlnită pe teritoriul țării noastre încă din vremea lui Ștefan cel Mare (1498-1499), care s-a
adresat unui principe străin, cerându-i să extrădeze mai mulți români fugari: "La voi se
oploșesc mai mulți români fugiți din țara Moldovei, pe care grația voastră să îi trimită
înapoi în Moldova, în puterea tratatului". În România, extrădarea a fost reglementată
pentru prima dată în Constituția Principatelor Unite Moldova și Țara Românească, dar
care, fiind supusă promulgării, nu a fost admisă de către Al. I. Cuza, fiind respinsă prin
scrisoarea nr. 206 din 12 noiembrie 1859. Conform articolului 28, alin 3 din această
Constituție, "Oricine este refugiat în statul român nu poate fi extrădat decât existând
reciprocitate de extrădare".
În secolul al XIX-lea, s-au încheiat din ce în ce mai multe acorduri între state, unul
dintre acestea fiind și Tratatul de extrădare dintre România și Marea Britanie, încheiat in
anul 1893.
Cele două războaie mondiale au arătat că este absolut necesar ca statele suverane să
coopereze între ele, astfel încât au fost create organizațiile internaționale: Organizația
Națiunilor Unite, Consiliul Europei, Comunitatea Economică Europeană etc. În acest
context, în domeniul extrădării, tratatele bilaterale au fost din ce în ce mai mult înlocuite de
cele multilaterale.
3
A. Boroi, I. Rusu, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008,
p. 110.
7
Constatarea faptului că și procedurile simplificate de extrădare prevăzute de
convențiile Uniunii Europene sunt insuficiente în fața amplorii pe care o cunoaște
fenomenul infracțional transeuropean și, pe de altă parte, obiectivul creării spațiului
judiciar european comun, au generat ideea instituirii unui mandat european de arestare care
să înlocuiască procedura clasică de extrădare. Acest instrument a fost adoptat prin Decizia-
cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul
european de arestare și procedurile de predare între statele membre.
Din punct de vedere istoric, măsura expulzării este prevăzută în legi, Coduri penale,
actuala Constituție a României și numeroase instrumente juridice internaționale.
Codul penal Carol al II-lea prevedea, în art. 71, măsura de siguranță a expulzării
străinilor în cazul infractorilor de naționalitate străină.
Codul penal de la 1936 prevedea, în art. 79, măsura expulzării cu următorul conținut:
"se aplică străinilor care au comis o infracțiune calificată crimă sau delict și au fost
condamnați de instanțele române. Măsura se aplică și străinilor care au domiciliul în
România, de asemenea se aplică și în cazul în care infracțiunea este comisă în străinătate".
Durata putea fi limitată sau nelimitată.4
De-a lungul timpului, această măsură a fost consacrată în mai multe acte normative:
Legea pentru controlul străinilor, controlul unora din stabilimentele publice și pentru
înființarea unui birou al populației, din 20 martie 1915, cu modificările din 2 martie 1921;
Legea pentru reglementarea migrațiunilor nr. 1206/11 aprilie 1925 și Regulamentul pentru
aplicarea legii migrațiunilor nr. 2078/ 22 iunie 1925; Legea pentru proteguirea muncii
indigene nr. 1118/3 aprilie 1930; Decretul-lege nr. 4072/3 decembrie 1938 pentru
completarea legii pentru controlul străinilor și înființarea unui timbru fix; Decretul-lege nr.
3253/1938 privitor la reglementarea situațiunii persoanelor șterse din registrele de
naționalitate română; Legea nr. 411/1581 din 1946 pentru recensământul străinilor din
România, împreună cu regulamentele date în temeiul lor; Decretul nr. 238/1948 privind
regimul străinilor din Republica Populară Română; Decretul nr. 260/1957 privind
reglementarea intrării, șederii și ieșirii străinilor din Republica Socialistă România.5
4
A. T. Moldovan, Expulzarea, extrădarea și readmisia în dreptul internațional, Ed. All Beck, Bucureşti,
2004, p. 90.
5
Gh. Iancu, Dreptul de azil. Privire comparativă cu statutul juridic al refugiatului, Ed. All Beck, Bucureşti,
2002, p. 21.
8
1.2. Definiția instituției extrădării și expulzării - reglementare juridică
Extrădarea reprezintă procedura prin care un stat suveran (statul solicitat) acceptă să
predea, la cererea unui alt stat (statul solicitant), o persoană care se află pe teritoriul său și
care este urmărită penal sau trimisă în judecată pentru o infracțiune ori este căutată în
vederea executării unei pedepse în statul solicitant.6
Extrădarea activă este procedura de extrădare în care România are calitatea de stat
solicitant. În această situație, instanțele române, în baza unui mandat de arestare preventivă
sau a unui mandat de executare a pedepsei, solicită autorităților competente ale unui stat
străin (solicitat) să remită persoana care face obiectul mandatului în vederea urmăririi
penale, judecății sau executării pedepsei.
Extrădarea pasivă este procedura de extrădare în care România are calitatea de stat
solicitat. În această situație, instanțele române sunt solicitate să se pronunțe în privința
predării unei persoane aflate pe teritoriul României, la solicitarea autorităților competente
ale unui stat străin (solicitant).
6
F. R. Radu, De la extrădare la mandatul european de arestare. O privire istorică și juridică, Dreptul nr.
2/2006, p. 197.
9
În legislația noastră, dispozițiile cu privire la extrădare sunt cuprinse în Constituție
(art. 19), în Codul penal (art. 9), în Legea nr. 302/2004, dar și în declarațiile sau în
rezervele făcute de România prin legi de ratificare a convențiilor bi- și multilaterale
încheiate cu alte state care conțin și norme privind extrădarea.
Tot Constituția, în art. 19 alin. 3, stabilește regula potrivit căreia cetățenii străini și
apatrizii pot fi extrădați numai în baza unei convenții internaționale sau în condiții de
reciprocitate.
Codul penal, în art. 9, prevede că extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază
de convenție internațională, pe bază de reciprocitate și, în lipsa acestora, în temeiul legii.
10
atât cu Convenția de la Viena din 1969 pentru dreptul tratatelor, cât și cu Legea nr.
590/2003 privind tratatele, acte în cuprinsul cărora termenul de "tratat" reprezintă
denumirea generică pentru actele juridice internaționale interstatale indiferent de
denumirea dată (convenție, acord etc.).
Pe de altă parte, textul a fost completat pentru a reglementa predarea către sau de
către statul român a unei persoane în relațiile cu statele membre ale Uniunii Europene, dar
și predarea unei persoane către un tribunal penal internațional. În primul caz, completarea
se impune având în vedere Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI
din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între
statele membre ale Uniunii Europene, prin care s-a materializat hotărârea luată în cadrul
Consiliului European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, de înlocuire, între statele
membre ale Uniunii Europene, a procedurii formale de extrădare, în cazul persoanelor care
se sustrag executării unei pedepse privative de libertate, aplicată printr-o hotărâre de
condamnare rămasă definitivă, cu o procedură de predare simplificată, respectiv, de a se
accelera procedura formală de extrădare.
Măsura de siguranță a expulzării este prevăzută în art. 117 Cod penal. De asemenea,
dispoziții referitoare la această instituție se regăsesc în OUG 194/2002 privind regimul
străinilor în România.
7
M. Udroiu, Drept penal. Partea generală. Partea specială, ed. 4, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 192.
11
Starea de pericol care justifică luarea acestei măsuri constă în fapta prevăzută de
legea penală comisă de cetățeanul străin sau apatrid și periculozitatea socială a persoanei
infractorului.8
În general, măsura expulzării este luată împotriva străinilor care devin indezirabili
prin fapte care încalcă legile sau interesele statului de reședință.9
Asemănări
Extrădarea și expulzarea sunt două măsuri grave care privesc prin excelență
libertatea individuală. Ambele măsuri se caracterizează prin existența unui element de
extraneitate, care este cetățenia făptuitorului și au același scop - îndepărtarea infractorului
străin de pe teritoriul național.10
Potrivit art. 19 alin. 3 din Constituția României, atât expulzarea, cât și extrădarea se
hotărăsc de justiție. Ambele măsuri aduc atingeri grave unor libertăți fundamentale, astfel
încât, în calitatea sa de garant al drepturilor și libertăților fundamentale, intervenția justiției
este oportună și firească.
8
Gh. Bică și colab., Drept penal. Partea generală, ed. a II-a, Ed. Fundației România de Mâine, Bucureşti,
2008, p. 284.
9
M. Ilie, Drept internațional public. Partea I., Ed. Fundației România de Mâine, Bucureşti, 2012, p. 110.
10
M. Constantinescu și colab., Constituția României-comentată și adnotată., Bucureşti, 1992, p. 44.
11
M. Antonescu, Regimul juridic al străinilor în România., Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 418.
12
Nu pot fi extrădați sau expulzați persoane într-o țară pe teritoriul căreia acestea ar fi
urmărite din motive de apartenență rasială, națională, religioasă, din cauza convingerilor
politice sau vor fi supuși unui tratament inuman sau degradant, torturii sau pedepsei
capitale.
Deosebiri
În timp ce extrădarea are caracter bilateral, implicând cererea de extrădare din partea
unui stat și predarea infractorului de către statul pe teritoriul căruia acesta se refugiază,
expulzarea este o sancțiune de drept penal pronunțată în mod unilateral de instanțele
judecătorești.
12
A. Șt. Tulbure, Extrădarea în normele procesual penale, Dreptul nr. 9/2000, anul XI, seria a III-a.
13
Capitolul 2. Regimul juridic al străinilor
Orice stat este îndreptățit ca, pentru motive temeinice, să expulzeze un străin de pe
teritoriul său, iar în cazul în care acesta săvârșește o infracțiune, să-l extrădeze.
13
M. Ilie, Drept internațional public. Partea I., Ed. Fundației România de Mâine, Bucureşti, 2012, p. 107.
14
D Mazilu, Integrarea europeană. Drept counitar și instituții europene., Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001,
p. 149.
15
R. M. Beșteliu, Drept internațional. Introducere în dreptul internațional public, Ed. All Educational,
Bucureşti, 1997, p. 153.
16
V. Crețu, Drept internațional public, ed. a V-a, Ed. Fundației România de Mâine, Bucureşti, 2008, p. 113.
14
În privința tratamentului aplicabil străinilor, se constată existența mai multor tipuri de
regimuri.
Regimul clauzei națiunii celei mai favorizate - Străinilor li se acordă, în baza unor
tratate internaționale, regimul cel mai favorabil care a fost acordat cetățenilor unui stat terț
pe teritoriul statului respectiv.
În România, Constituția asigură străinilor care locuiesc legal, prin dispozițiile art. 18,
protecția generală a persoanelor și averilor. Regimul juridic aplicabil persoanelor străine
este stabilit de prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernul nr. 194/2002 privind regimul
străinilor în România.
15
- revenirea în țară, în caz de părăsire temporară, pentru toată durata valabilității
permisului de ședere;
- să nu finanțeze partide, organizații, grupări sau manifestații ori întruniri din cele
menționate mai sus;
- să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau, după caz, de a
rămâne pe teritoriul României și să nu rămână în țară peste perioada pentru care li s-a
aprobat șederea;
16
2.2. Dreptul de azil
Opțiunea unui stat de a acorda cetățenilor altor state dreptul de a intra și rămâne pe
teritoriul său, în condiții excepționale determinate de persecuții pentru motive de natură
politică, religioasă etc., reprezintă conținutul conceptului de drept de azil.17
Statul solicitat să acorde azil politic poate să admită o asemenea cerere sau poate să o
respingă, acordarea azilului politic constituind un drept discreționar al statelor, o expresie a
suveranității lor. Astfel, acordarea azilului nu poate fi interpretată nici ca un act inamical
față de alte state.18
Statul primitor este obligat să acorde azilantului acceptat regimul juridic acordat
străinilor. În plus, acordarea azilului implică pentru statul primitor obligația de a nu extrăda
sau expulza pe azilant, exceptând situația în care considerente serioase de securitate
națională ar impune asemenea măsuri, precum și de a nu trimite pe azilant înapoi în țara sa
de origine în care este supus persecuțiilor.
Sub egida ONU, s-a adoptat în 1951 Convenția referitoare la statutul refugiaților,
intrată în vigoare în 1954. Aceasta a fost completată cu un Protocol adițional, în octombrie
1967. Convenția din 1951 stabilește în primul rând obligația refugiaților de a se conforma
legilor, regulamentelor și măsurilor pentru menținerea ordinii publice din statul pe
17
M. Ilie, Drept internațional public. Partea I., Ed. Fundației România de Mâine, Bucureşti, 2012, p. 109.
18
V. Crețu, Drept internațional public, ed. a V-a, Ed. Fundației România de Mâine, Bucureşti, 2008, p. 115.
17
teritoriul căruia s-au refugiat – art. 2. În ceea ce privește drepturile, refugiații beneficiază
de același tratament acordat, în general, străinilor.19
Azilul diplomatic nu este recunoscut în plan juridic, cu toate că este prevăzut în unele
convenții internaționale precum Convenția asupra dreptului de azil, semnata la Havana în
anul 1928 și modificată ulterior la Caracas în anul 1954. Această formă de protecție
diplomatică s-a acordat și în Europa, pe baze cutumiare, pe timpul conflictelor interetnice
din fosta Iugoslavie ori din Albania.
19
A. Burian, Drept internațional public, ed. a 3-a revăzută și adăugită, Universitatea de stat din Moldova,
Chișinău, 2009, p. 196.
20
Ion M. Anghel, Dreptul diplomatic și consular, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 184.
21
Cazul Haya de la Torre, (Columbia v. Peru), Curtea Internațională de Justiție, 20 noiembrie 1950 și 13 iunie
1951.
18
îndeplinește condițiile pentru statutul de refugiat, dar pentru care există motive temeinice
să creadă că, în cazul returnării în țara de origine, va fi supus unui risc grav. Acordă
protecție temporară ca procedură cu caracter excepțional menită să asigure, în cazul unui
flux masiv de persoane strămutate din țări terțe care nu se pot întoarce în țara de origine,
protecție imediată și temporară unor astfel de persoane. Acordă protecție umanitară
temporară, în perioade de conflicte armate în care România nu este angajată, persoanelor
care provin din zonele de conflict - art. 1, 22, 23, 26 și 29 din Legea nr. 122/2006. Conform
acestei legi, în România sunt reglementate trei forme de protecție pentru străini: li se
recunoaște statutul de refugiat sau li se acordă protecție subsidiară ori li se acordă protecție
temporară, respectiv protecție umanitară temporară.
Prin urmare, Declarația Națiunilor Unite privind azilul teritorial în cele 4 articole ale
sale, precizări îndrumătorii pentru sistemele legislative naționale, cu privire la dreptul de
azil. Sunt stabilite persoanele care pot beneficia de azil, și anume cele care îl solicită și care
sunt subiecte ale unor persecuții, fără să se definească această ultimă noțiune. Dreptul de
azil nu poate fi invocat în cazul urmăririlor penale îndreptate în mod concret împotriva
delictelor fără caracter politic sau împotriva actelor contrare scopurilor sau principiilor
Organizației Națiunilor Unite.
22
A. Burian, Drept internațional public, ed. a 3-a revăzută și adăugită, Universitatea de stat din Moldova,
Chișinău, 2009, p. 199.
19
solicitată pentru ofense politice ori pentru cele de drept comun săvârșite în scopuri politice
sau dacă extrădarea este solicitată pentru motive predominant politice.23
În ceea ce privește azilul politic diplomatic, acesta este acordat și este garantat
persoanelor care intră în "legații", pe vase de război, în unitățile militare sau în avioane,
pentru motive politice sau pentru ofense politice și este cunoscut sub denumirea de "azil
extrateritorial".24
Sub regimul Convenției privind azilul diplomatic, care prevede aproape aceleași
reguli ca și cele prevăzute în Convenția privind azilul teritorial, teritoriul de jurisdicție este
format din prelungirile teritoriului statului solicitat format din reprezentanțe diplomatice,
vase de război, unități militare sau avioane și nu oricare prelungire teritorială.
Azilul este un act pașnic și umanitar și nu poate fi considerat ca un act inamical față
de un stat. De asemenea, orice persoană are dreptul de a cere și de a obține azilul într-o altă
țară. Un asemenea drept nu poate fi invocat de persoanele asupra cărora există rațiuni
serioase de a le considera că au comis o crimă contra păcii, o crimă de război sau o crimă
23
A. Burian, Drept internațional public, ed. a 3-a revăzută și adăugită, Universitatea de stat din Moldova,
Chișinău, 2009, p. 202
24
ibidem, pag 203.
25
I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, vol. I, Ed. All Beck, București, 2003, p.
168.
20
contra umanității. Aprecierea asupra motivației azilului revine statului care îl acordă, în
exercițiul suveranității sale.26
Potrivit art. 33 alin. 1 din Convenția privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951, un
străin nu trebuie expulzat într-o țară sau un teritoriu în care persoana sau libertatea sa ar fi
amenințată pe motiv de rasă, religie, cetățenie sau opinii politice.
Extrădarea este actul prin care un stat predă, la cererea altui stat și în anumite
condiții, o persoană aflată pe teritoriul său, prezumată a fi autoarea unei infracțiuni, pentru
a fi judecată ori pentru executarea unei pedepse la care a fost condamnată anterior.28
26
I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, vol. I, Ed. All Beck, București, 2003, p.
169.
27
D. Chilea, E.S. Tănăsescu, Drept internațional public, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 66
28
D. Popescu, Drept internațional public, partea I, Ed. Titu Maiorescu, București, 2010, p. 93
21
în majoritatea statelor, cei care săvârșesc infracțiuni la ordinea și disciplina militară. Nu pot
fi, de asemenea, extrădați, cetățenii proprii ai statului solicitat, deși unele state admit o
asemenea extrădare, spre exemplu între SUA și Anglia.
22
După cum am arătat, extrădarea pasivă este procedura prin care un stat solicita
României predarea unei persoane în vederea urmăririi, judecării sau executării unei
pedepse, persoană care se află pe teritoriul țării noastre. Extrădarea se va acorda de către
România dacă sunt îndeplinite anumite condiții și în raport cu o procedură specifică.
Pot fi extrădate din România persoanele care sunt urmărite penal sau sunt trimise în
judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni ori sunt căutate în vederea executării unei
pedepse sau a unei măsuri de siguranță în statul solicitat și care se află pe teritoriul țării
noastre.
- cetățenii români. Ca excepție, cetățenii români pot fi extrădați din România în baza
convențiilor internaționale multilaterale la care aceasta este parte și pe bază de
reciprocitate, dacă e îndeplinită cel puțin una din următoarele condiții:
23
În general este vorba despre personalul misiunilor diplomatice (șefii de state sau
de guverne, ai unor delegații civile sau militare, ambasadori, înalții reprezentanți și
înalții comisari, însărcinații cu afaceri acreditați pe lângă ministerele afacerilor
externe, ministrul plenipotențiar, ministrul-consilier, consilierul, prim-secretarul,
diferiți atașați diplomatici cu funcții specializate - militari, navali, comerciali, de
presă, culturali, financiari). Se mai bucură de imunitate de jurisdicție directorul,
directorul adjunct, precum și membrii Organizației Internaționale pentru Migrări,
reprezentanții membrilor, participanții nemembri acreditați la Organizație și
funcționarii Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, funcționarii
instituțiilor specializate ale ONU, funcționarii Uniunii Europene, reprezentanții în
Comitetul de Miniștri, oficialii Consiliului Europei etc.29
- persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părți, martori sau
experți în fața unei autorități judiciare române solicitante, în limitele imunităților conferite
prin convenție internațională.
24
obligației de extrădare.30 Extrădarea nu se acordă în cazul în care prescripția răspunderii
penale sau cea a executării pedepsei este împlinită fie potrivit legislației române, fie
potrivit legislației statului solicitant. În relația României cu statele membre ale UE, în
materie de extrădare, sunt aplicabile numai dispozițiile din legislația statului solicitant. De
asemenea, extrădarea nu se admite pentru o infracțiune pentru care a intervenit amnistia în
România, dacă statul român avea competența să urmărească această infracțiune, conform
propriei sale legi penale.
- pedeapsa capitală. În situația în care fapta pentru care se cere extrădarea este
pedepsită cu moartea de către legea statului solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată
decât cu condiția ca statul respectiv să dea asigurări îndestulătoare că pedeapsa capitală nu
se va executa, urmând să fie comutată.
30
N. Neagu, Cooperare judiciară internațională în materie penală., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011,
p. 25.
31
Soering c. UK, Hotărârea din 7 iulie 1989, CEDO, p. 78.
25
exigențelor de gravitate menționate mai sus și nu există alte impedimente legale la
extrădare.
32
T. Dima, Drept penal. Partea generală, ed. a II-a., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 103.
26
atunci când statul solicitant face dovada că statul terț pe teritoriul căruia s-a săvârșit
infracțiunea nu va cere extrădarea pentru fapta respectivă.
Conform art. 241 din Legea nr. 302/2004, articol introdus prin Legea nr. 224/2006,
extrădarea va fi refuzată dacă:
- situația persoanei riscă să se agraveze din unul dintre motivele enunțate mai sus.
- cererea este formulată într-o cauză aflată pe rolul unor tribunale extraordinare,
altele decât cele constituite prin instrumentele internaționale pertinente, sau în vederea
executării unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal.
- atentatul la viața unui șef de stat sau a unui membru al familiei sale;
27
naufragiaților forțelor armate maritime, la art. 129 din Convenția de la Geneva din 1949 cu
privire la tratamentul prizonierilor de război și la art. 147 din Convenția de la Geneva din
1949 cu privire la protecția persoanelor civile în timp de război;
- orice violări similare ale legilor războiului, care nu sunt prevăzute de dispozițiile
din Convențiile de la Geneva menționate mai sus;
- orice altă infracțiune al cărei caracter politic a fost eliminat de tratatele, convențiile
sau acordurile internaționale la care România este parte.
Tot prin Legea nr. 224/2006 s-a introdus art. 242 - motive opționale de refuz al
extrădării.
Extrădarea poate fi refuzată atunci când fapta care motivează cererea face obiectul
unui proces penal în curs sau atunci când această faptă poate face obiectul unui proces
penal în România.
Extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este
susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza
vârstei sau a stării sale de sănătate.
Refuzul extrădării propriului cetățean ori a refugiatului politic obligă statul român ca,
la cererea statului solicitant, să supună cauza autorităților sale judiciare competente, astfel
28
încât să se poată exercita urmărirea penală și judecata dacă este cazul. Statul solicitant va fi
informat despre rezultatul cererii sale.
o Condiții de formă
- în funcție de faza procesului penal, originalele sau copiile autentice ale hotărârii de
condamnare definitive, cu mențiunea rămânerii definitive, deciziilor pronunțate ca urmare
a exercitării căilor legale de atac, mandatului de executare a pedepsei închisorii, respectiv
originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventivă, rechizitoriului sau
ale altor acte având putere egală. Autentificarea copiilor acestor acte se face gratuit de
instanța sau parchetul competent, după caz.
- o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, cu indicarea cât mai exactă a
datei și locului săvârșirii lor, a calificării lor juridice și cu referiri la dispozițiile legale care
le sunt aplicabile.
- semnalmentele cele mai precise ale persoanei extrădabile și orice alte informații de
natură să determine identitatea și naționalitatea acesteia.
29
- date privind durata pedepsei neexecutate, în cazul cererii de extrădare a unei
persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsă.
o Competența
Autoritatea centrală.
30
în privinţa extrădării propriilor cetăţeni, în cazul în care se solicită extrădarea unui cetăţean
român.
Instanţa competentă
Parchetul competent
31
În situaţia în care cererea de extrădare şi documentele anexe nu sunt însoţite de
traduceri în limba română, urmează ca parchetul competent să ia măsuri pentru efectuarea
unei traduceri cât mai urgente.
o Măsuri preventive
În caz de urgenţă, autorităţile competente ale statului solicitant pot cere arestarea
provizorie a persoanei urmărite, chiar înainte de formularea şi transmiterea cererii formale
de extrădare.
32
Cuprinsul cererii
Transmiterea cererii
Încetarea măsurii
Instanţa, din oficiu ori la sesizarea procurorului competent sau la cererea persoanei
extrădabile, poate dispune încetarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării dacă,
în termen de 18 zile de la luarea măsurii, statul român nu a fost sesizat prin cererea de
extrădare, însoţită de documentele prevăzute de convenţia internaţională sau de legea
privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Arestarea provizorie
33
încetează de drept după trecerea unui termen de 40 de zile, dacă în acest interval de timp
nu se primesc cererea de extrădare şi înscrisurile necesare, cu excepţia cazului în care
printr-un tratat bilateral este prevăzut un alt termen privind durata maximă a perioadei de
arestare provizorie.
Identificarea persoanei
Sesizarea instanţei
În cursul soluţionării cererii de extrădare, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu
de 30 de zile, necesitatea menţinerii arestării provizorii, putând dispune după caz,
menţinerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi
34
ţara sau localitatea. Măsura arestării provizorii se înlocuieşte cu măsura obligării de a nu
părăsi ţara sau localitatea numai în cazuri bine justificate şi numai daca instanţa apreciază
că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.
Încetarea măsurii
o Judecarea cauzei
35
condiţiile extrădării şi să dispună ridicarea şi depunerea la instanţă a obiectelor cerute în
cererea de extrădare.
Extrădarea voluntară.
Extrădarea simplificată.
36
În urma audierii persoanei extrădabile, dosarul cauzei este pus la dispoziţia
apărătorului acesteia pentru a putea prezenta, în scris şi în termen de 8 zile, opoziţia
motivată la cererea de extrădare şi a indica mijloacele de probă admise de legea română,
numărul de martori fiind limitat la doi.
Administrarea probelor.
Informaţii suplimentare.
o Soluţionarea cauzei
Soluţii posibile.
37
- Să dispună, în cazul necesităţii de a primi informaţii suplimentare de la statul
solicitant, amânarea soluţionării cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni,
cu posibilitatea reiterării cererii, şi acordarea unui ultim termen de încă 2 luni.
- Să constate prin sentinţă incidenţa altor soluţii, în funcţie de obiectul cererii sau
de particularităţile procesului penal în România ori de condiţia persoanei
extrădabile. Aceste soluţii pot fi:
Admiterea cererii.
38
Hotărârea prin care s-a dispus extrădarea se motivează în termen de 5 zile de la data
pronunţării. În cazul extrădărilor temporare sau sub condiţie, instanţa va menţiona în
dispozitivul sentinţei condiţiile prevăzute în acele articole. În cazul admiterii cererii de
extrădare, dacă se remit şi obiecte cerute prin cererea de extrădare, se va face menţiune
despre acestea în cuprinsul sentinţei, anexându-se eventual un inventar.
Respingerea cererii.
o Căi de atac
Căile de atac se pot exercita fie împotriva încheierii privind măsurile preventive, fie
împotriva sentinţei care soluţionează fondul cauzei.
Încheierea prin care s-a dispus luarea, menţinerea, înlocuirea sau încetarea măsurii
arestării provizorii în vederea extrădării poate fi atacată separat cu recurs, în termen de 24
de ore de la pronunţare. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar
recursul se judecă în termen de 3 zile de la înregistrarea cauzei. Recursul declarat
împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menţinerea măsurii arestării provizorii
nu este suspensiv de executare.
Efectele recursului. Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea
de extrădare este suspensiv de executare. Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a
dispus extrădarea este suspensiv de executare, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la starea
de arest provizoriu în vederea extrădării.
39
Judecarea recursului şi comunicarea hotărârii.
Judecarea recursului se face într-un termen de cel mult 10 zile, de un complet format
din 3 judecători.
Predarea extrădatului.
40
predării nu a fost fixată în intervalul de 15 zile, Centrul de Cooperare Poliţienească din
cadrul IGPR informează asupra demersurilor luate şi motivelor pentru care data predării nu
a putut fi stabilită în acest interval.
În caz de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate,
autorităţile române şi cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date
de predare.
Predarea amânată
Cazuri de amânare
41
Atunci când se constată, pe baza unei expertize medicale, că acesta suferă de o
boală care i-ar putea pune viaţa în pericol
Predarea efectivă
În caz de amânare, extrădarea poate deveni efectivă numai după ce procesul penal a
luat sfârşit, iar în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, numai după ce
aceasta a fost executată sau considerată ca executată
În cazul amânării predării persoanei a cărei extrădare a fost aprobată, instanţa emite
un mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. În cazul în care persoana extrădată
se află, la momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare
preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române,
mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării intră în vigoare de la data încetării
motivelor care au justificat amânarea.
În cazul în care împotriva persoanei extrădabile există un proces penal pe rol în faţa
autorităţilor române, ori dacă aceasta se află în executarea unei pedepse privative de
libertate, în cazul în care statul solicitant face dovada că amânarea predării ar provoca un
prejudiciu grav, cum ar fi împlinirea prescripţiei, persoana extrădabila poate fi predată
temporar, cu condiţia ca această predare să nu dăuneze desfășurării procesului penal în curs
în România şi ca statul solicitant să dea asigurări că, o dată îndeplinite actele procesuale
pentru care a fost acordată extrădarea, va remite extrădatul.
La cererea statului solicitant, transmisă pe una din căile prevăzute de prezenta lege,
predarea temporară se aprobă prin încheiere dată în camera de consiliu, de către
preşedintele secţiei penale a curţii de apel care a judecat, în primă instanţă, cererea de
extrădare.
42
Dacă persoana predată temporar se află în executarea unei pedepse sau a unei măsuri
de siguranţă, executarea acesteia se consideră suspendată de la data când persoana a fost
predată autorităţilor competente ale statului solicitant şi până la data când este retrimisă
autorităţilor române.
o Tranzitul
Tranzitul pe teritoriul României al unui extrădat care nu este cetăţean român poate fi
acordat cu condiţia ca motive de ordine publică să nu se opună şi să fie vorba despre o
infracţiune care permite extrădarea, conform legii.
Dacă persoana extrădată are cetăţenia română, tranzitul nu este acordat decât în
situaţiile în care se poate aproba extrădarea cetăţenilor români.
Documente necesare
Tranzit aerian
43
Extrădatul în tranzit rămâne în stare de arestare provizorie pe perioada şederii sale pe
teritoriul român.
Fuga extrădatului
Extrădatul care, după ce a fost predat statului solicitant, fuge înainte de soluţionarea
cauzei sau de executarea pedepsei pentru care a fost acordată extrădarea şi care se întoarce
sau este identificat pe teritoriul României va fi din nou arestat şi predat, în baza unui
mandat emis de autoritatea judiciară competentă a statului solicitant, cu excepţia cazului în
care acesta a încălcat condiţiile în care extrădarea a fost acordată.
Extrădarea activă este procedura prin care România solicită unui stat străin predarea
unei persoane în vederea urmăririi, judecării sau executării unei pedepse, persoană care se
afla pe teritoriul statului solicitat.
Pentru solicitarea extrădării, trebuie îndeplinite mai multe condiții legate de persoana
extrădabilă, de infracțiunea săvârșită, de pedeapsa aplicată sau aplicabilă, precum și de
procedură. De asemenea, trebuie avute în vedere motivele obligatorii sau facultative de
refuz al extrădării.33
33
N. Neagu, Cooperare judiciară internațională în materie penală., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011,
p. 41.
44
Condițiile extrădării pasive se aplică în mod corespunzător în cazul în care România
are calitatea de stat solicitant.
o Competența
Instanța competentă să dispună asupra solicitării extrădării este instanța care a emis
mandatul de arestare preventivă sau instanța de executare, în cazul în care persoana
extrădabilă este căutată în vederea executării unei pedepse.
45
o Procedura solicitării extrădării
De îndată ce este informată, prin orice mijloc care lasă o urmă scrisă și a cărui
autenticitate poate fi verificată, de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională
din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, prin structură specializată, sau de
Ministerul Justiției, despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în
urmărire internațională sau căutate de autoritățile judiciare române pentru ducerea la
îndeplinire a unui mandat de executare a pedepsei închisorii sau a unui mandat de arestare
preventivă, instanța de executare sau instanța care a emis mandatul de arestare preventivă
stabilește, printr-o încheiere motivată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în prezenta
lege pentru a se solicita extrădarea.
46
Judecarea cererii. Soluția instanței.
Încheierea definitivă prin care s-a constatat că sunt întrunite condițiile pentru
solicitarea extrădării, însoțită de actele necesare în vederea solicitării extrădării se
comunică de îndată Ministerului Justiției. Încheierea definitivă prin care s-a constatat că nu
sunt întrunite condițiile pentru a se solicita extrădarea se comunică Ministerului Justiției în
cel mult 3 zile de la pronunțare.
Căi de atac.
- Revizuirea. În termen de cel mult 3 zile de la data primirii încheierii definitive prin
care s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru solicitarea extrădării. Ministerul
Justiției, prin direcția de specialitate, efectuează un examen de regularitate internațională.
47
În funcție de concluziile examenului de regularitate internațională, direcția de
specialitate a Ministerului Justiției fie întocmește cererea de extrădare și o transmite,
însoțită de actele anexe, autorității competente a statului solicitat, fie întocmește un act prin
care propune ministrului justiției, motivat, să sesizeze procurorul general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea inițierii procedurii de revizuire a
încheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extrădării, informând în ambele situații
Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGPR. În cazul în care
constată că actele sunt incomplete, înainte de a întocmi și de a transmite cererea de
extrădare, direcția de specialitate a Ministerului Justiției poate solicita instanței competente
să îi transmită, în cel mult 72 de ore, actele suplimentare necesare potrivit tratatului
internațional aplicabil.
Cererea de revizuire se face în termen de cel mult 3 zile, dacă persoana extrădabilă
este arestată în vederea extrădării către România. În toate celelalte cazuri, cererea se face în
termen de cel mult 15 zile. Termenul curge de la data la care procurorul general primește
cererea prin care ministrul justiției îi solicită să promoveze revizuirea hotărârii
judecătorești definitive prin care s-a constatat ca sunt îndeplinite condițiile pentru
solicitarea extrădării.
48
de 24 de ore de la pronunțare ministrului justiției și procurorului general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
49
Reextrădarea către România.
Consimțământul statului terț care a extrădat inițial persoana în statul solicitat este
necesar pentru a îngădui acestuia din urmă să predea României persoana care i-a fost
anterior predată și care ar fi căutată de către România pentru infracțiuni anterioare predării.
Statul terț va putea cere prezentarea actelor prevăzute de lege care însoțesc de regulă
cererea de extrădare.
Preluarea extrădatului.
În caz de forță majoră care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate,
autoritățile române și cele ale statului solicitat se vor pune de acord asupra unei noi date de
predare.
Primirea extrădatului.
50
Persoana extrădată, adusă în România, va fi de urgență predată administrației
penitenciare sau autorității judiciare competente, după caz. Dacă extrădatul a fost
condamnat în lipsă, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevăzute de
lege.
Comunicarea soluției.
Regula specialității.
- statul care a predat-o consimte. În acest scop, autoritățile române competente vor
transmite statului solicitat o cerere însoțită de actele prevăzute de lege și de un proces
verbal în care se consemnează declarațiile persoanei extrădate.
51
primă instanță, la propunerea motivată a Ministerului Public sau în baza încheierii instanței
pe rolul căreia se află cauza, dacă extrădarea a fost acordată după trimiterea în judecată a
persoanei extrădate, după caz.
În cazul în care extrădarea a fost acordată sub condiție, instanța care a solicitat
extrădarea ia măsurile necesare pentru respectarea condiției impuse de statul solicitat și dă
garanții în acest sens.
Fiind un atribut suveran al statelor, extrădarea poate fi admisă, respinsă ori acordată
preferențial atunci când este solicitată concomitent de mai multe state, astfel încât, dacă
extrădarea aceleiași persoane este cerută de mai multe state, fie pentru aceeași faptă, fie
pentru fapte diferite, legea prevede căruia dintre statele solicitante i se dă preferință.34
Astfel, statul român va hotărî în raport cu toate împrejurările și, în mod deosebit,
ținând seama de:
În situația concursului de cereri, Ministerul Justiției stabilește, dacă este cazul, cărui
stat solicitant îi va fi predată persoana extrădată, potrivit obligațiilor internaționale asumate
de România prin tratatele internaționale în materie la care este parte sau care decurg din
34
A. T. Moldovan, Expulzarea, extrădarea și readmisia în dreptul internațional, Ed. All Beck, Bucureşti,
2004, p. 169.
52
statutul de membru al Uniunii Europene, ținând seama de hotărârile judecătorești definitive
cu privire la fiecare dintre cererile de extrădare, precum și de criteriile mai sus arătate.
53
Capitolul 4. Procedura expulzării
Starea de pericol care justifică luarea acestei măsuri constă în fapta prevăzută de
legea penală comisă de cetățeanul străin sau apatrid și periculozitatea socială a persoanei
infractorului.36
Expulzarea s-a mai definit ca actul prin care un stat constrânge unul sau mai mulți
străini aflați pe teritoriul său să îl părăsească în cel mai scurt timp.37
Expulzarea este instituția juridică în virtutea căreia autoritățile publice dintr-un stat
pot să oblige o persoană (cetățean străin sau apatrid) să părăsească țara, punând astfel capăt
în mod silit șederii acestei persoane pe teritoriul său.38
Statul care adoptă măsura expulzării unor străini nu este obligat să dea statului căruia
aceștia îi aparțin explicații asupra motivelor care au dictat luarea acestei măsuri de
siguranță. Cu toate acestea, în practica internațională, în temeiul curtoaziei internaționale s-
a instituit obiceiul de a anunța organelor statului străinului motivele pentru care acesta este
obligat să părăsească țara.40
35
M. Udroiu, Drept penal. Partea generală. Partea specială, ed. 4, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 192.
36
Gh. Bică și colab., Drept penal. Partea generală, ed. a II-a, Ed. Fundației România de Mâine, Bucureşti,
2008, p. 284.
37
M. Ilie, Drept internațional public. Partea I., Ed. Fundației România de Mâine, Bucureşti, 2012, p. 110.
38
I. Muraru, Constituția României-comentată și adnotată., R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1992, p. 46.
39
V. Dongoroz și colab., Explicații teoretice ale Codului Penal român, Ed. Academiei, Bucureşti, 1969, vol.
II, p. 311.
40
A. T. Moldovan, Expulzarea, extrădarea și readmisia în dreptul internațional, Ed. All Beck, Bucureşti,
2004, p. 88.
54
În literatura de specialitate, se admite ideea că se pot ivi cazuri în care pericolul
săvârșirii unor infracțiuni privește pe infractorul străin ca subiect pasiv, nu activ, în sensul
că nu temerea că acest străin va mai săvârși altă infracțiune concretizează pericolul, ci
temerea că alte persoane, indignate de prezența pe teritoriul țării, după executarea pedepsei
acestuia, ar putea reacționa subit împotriva lui, săvârșind infracțiuni și tulburând liniștea
publică.41
Măsura de siguranță a expulzării este prevăzută în art. 117 Cod penal. De asemenea,
dispoziții referitoare la această instituție se regăsesc în Constituție în art. 19 și în OUG
194/2002 privind regimul străinilor în România, în Secțiunea a 4-a a Capitolului 5 cu
privire la "Regimul îndepărtării străinilor de pe teritoriul României".
În ceea ce privește Noul Cod Penal, ce urmează să intre în vigoare anul acesta, având
în vedere caracterul și scopul măsurilor de siguranță, s-a apreciat oportună trecerea unora
dintre acestea cum sunt: interzicerea de a se afla în anumite localități, interzicerea de a
reveni în locuința familiei și expulzarea străinilor, în categoria pedepselor complementare.
Aceasta întrucât asemenea sancțiuni devin incidente în cazul săvârșirii unor fapte
prevăzute de legea penală, iar, datorită naturii specifice a acestora, este necesară
completarea represiunii directe, exprimată prin pedeapsa principală, cu represiunea
secundară diferită, exprimată în aceste pedepse complementare.42
41
Convenția privind statutul refugiaților, art. 32 (1): "Statele contractante nu vor putea expulza un refugiat
care se găsește în mod legal pe teritoriul lor decât pentru rațiuni de securitate națională sau de ordine
publică".
42
A. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod Penal, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2010, p.
430.
55
Pentru a se putea lua măsura de siguranță a expulzării trebuie să fie îndeplinite
anumite condiții:
- fapta săvârșită de cetățeanul străin sau persoana fără cetățenie care nu domiciliază
în România să constituie infracțiune. Potrivit Constituției, cetățeanul român nu poate fi
expulzat din România. Instanța trebuie să constate că făptuitorul a săvârșit o infracțiune,
deci o faptă care prezintă toate trăsăturile esențiale ale infracțiunii și că nu exista vreo
cauză de înlăturare a caracterului penal.
Această condiție este îndeplinită atât atunci când infracțiunea este săvârșită pe
teritoriul țării noastre, cât și când este săvârșită în afara acestuia, dar se judecă de instanțele
române conform principiilor realității ori universalității legii penale.
În art. 13, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește alte
reguli privitoare la străinul aflat în mod legal pe teritoriul unui stat parte la acest Pact, care
nu poate fi expulzat decât în anumite condiții:
56
- are posibilitatea obținerii examinării cazului de expulzare de o autoritate
competentă ori de una sau mai multe persoane special desemnate de această autoritate și
dacă persoana în cauză este reprezentată.
Art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului prevede că orice persoană are
dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței
sale. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept, decât în
măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o
societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică,
bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea
sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertății altora.
- există temeri justificate că viața sau libertatea străinului este în pericol în statul în
care urmează să fie expulzat sau că va fi supus la torturii, tratamente inumane sau
degradante.
- străinul este învinuit sau inculpat într-o cauză penală și magistratul dispune
instituirea măsurii interdicției de părăsire a localității sau țării.
Expulzarea are ca destinație statul al cărui cetățean este infractorul sau pe al cărui
teritoriu își are domiciliul.
57
se poate dispune ca, până la efectuarea expulzării, străinul să fie luat în custodie publică. În
art. 97 alin.1, se prevede că luarea în custodie publică este o măsură de restrângere
temporară a libertății de mișcare pe teritoriul statului român, dispusă de magistrat
împotriva străinului care nu a putut fi îndepărtat sub escortă în termenul prevăzut de lege,
precum și împotriva străinului care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanța
a dispus expulzarea.
Statele contractante la convențiile, pactele sau protocoalele în care aceste reguli sunt
consemnate vor acorda persoanei respective o perioadă de timp rezonabilă pentru a-i
permite să încerce să fie admis legal într-o altă țară. În acest interval de timp, statele
43
A. T. Moldovan, Expulzarea, extrădarea și readmisia în dreptul internațional, Ed. All Beck, Bucureşti,
2004, p. 101.
58
contractante își rezervă dreptul de a aplica măsurile de ordine internă pe care le vor
considera necesare.
Statul care adoptă măsura expulzării unor străini nu este obligat să dea statului căruia
aceștia îi aparțin explicații asupra motivelor care au dictat luarea acestei măsuri de
siguranță. Cu toate acestea, în practica internațională, în temeiul curtoaziei internaționale s-
a instituit obiceiul de a anunța organelor statului străinului motivele pentru care acesta este
obligat să părăsească țara.
59
Astfel, în conformitate cu art. 438 alin. 1 C. proc. pen., când prin hotărârea de
condamnare la pedeapsa închisorii s-a luat măsura de siguranță a expulzării, se face
mențiune în mandatul de executare a pedepsei închisorii ca, la data liberării, condamnatul
să fie predat organului de poliție care va proceda la efectuarea expulzării.
Conform art. 438 alin. 2 C. proc. pen., dacă măsura expulzării nu însoțește pedeapsa
închisorii, comunicarea în vederea expulzării se face organului de poliție, imediat ce
hotărârea a rămas definitivă.
Dacă persoana față de care s-a luat măsura expulzării nu este găsită, organul de
poliție constată aceasta printr-un proces verbal și ia măsuri pentru darea în urmărire,
precum și pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei.
60
Expulzare. Contestație la executare. Temeri justificate că persoana expulzată
va fi supusă la tratamente inumane sau degradante. - ICCJ, Secția penală, dec. nr. 1129
din 15 februarie 2005
Potrivit art. 92 alin 1 din OUG nr. 194/2002, străinul nu poate fi expulzat într-un
stat în care există temeri justificate, între altele, că va fi supus la tratamente inumane sau
degradante. În cazul soluționării contestației la executare privind măsura de siguranță a
expulzării, potrivit art. 92 alin. 5 din aceeași ordonanță, constatarea existenței temerilor
justificate că persoana expulzată va fi supusă la asemenea tratamente se face de instanța
de judecată în urma comunicării primite de la Oficiul Român pentru Imigrări. Prin
urmare, este supusă casării hotărârea prin care instanța a soluționat contestația la
executare în lipsa acestei comunicări.
Instanța a reținut că cererea condamnatului este fondată, întrucât din actul emis de
Ministerul de Interne - Direcția Securității din Cairo, existent la dosar, rezultă că acesta a
fost condamnat la pedeapsa cu închisoare pe viață prin muncă silnică. În consecință,
instanța a constatat că, în situația expulzării în țara de origine, contestatorul ar fi expus la
muncă silnică și tratamente inumane sau degradante.
Contestația la executare, potrivit art. 461 alin 1 C.proc.pen., se poate face în cazul în
care se ivește vreo împiedicare la executare.
OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, în art. 92 alin 1, prevede că
un străin nu poate fi expulzat într-un stat în care există temeri justificate că viața îi este
pusă în pericol sau că va fi supus la tratamente inumane sau degradante. Alin. 4 al aceluiași
articol prevede că străinul poate fi totuși expulzat pentru motive de siguranță națională sau
61
de ordine publică, chiar dacă se află în una din situațiile menționate, iar alin. 5 - că este de
competența instanței de judecată constatarea situațiilor prevăzute în art. 1, în urma
comunicării efectuate de Oficiul Român pentru Imigrări.
Prin urmare, instanță este competentă să constate dacă poate fi pusă în executare
măsura expulzării, în condițiile în care, în baza comunicării efectuate de Oficiul Român
pentru Imigrări rezultă una dintre situațiile prevăzute în alin. 1 al art. 92 din OUG nr.
194/2002.
Astfel față de prevederile art. 92 alin. 5 din OUG nr. 194/2002, instanța trebuia să
ceară Oficiului Român pentru Imigrări efectuarea de verificări privind situația
contestatorului în statul de origine, pentru a constata dacă susținerile acestuia sunt reale și,
ca atare, se regăsesc sau nu situații cum sunt cele prevăzute în art. 92 alin. 1
Poliția rusă l-a arestat în Sankt Petersburg la 9 iulie 1998. Autoritățile ruse l-au
arestat în vederea extrădării și l-au predat efectiv autorităților din Belarus la 17 noiembrie
1998.
62
Reclamantul s-a plâns de încălcarea art. 5 parag. 1, 2 și 4 (dreptul la libertate și
securitate) și a art. 13 (dreptul la un remediu efectiv), considerând arestarea sa în vederea
extrădării nelegală, deoarece nu a fost informat prompt despre motivele arestării sale și nu i
s-a dat dreptul să inițieze proceduri prin care să demonstreze caracterul nelegal al detenției.
Potrivit art. 61-1 din Convenția de asistență juridică în materie civilă, familială și
penală între statele CSI, Rusia avea obligația să îl găsească și să îl aresteze pe reclamant,
pe care și-a îndeplinit-o. Mai mult, cererea de extrădare a fost primită în termenul de 40 de
zile prevăzut de art. 62 alin. 1 din Convenția CSI.
63
apărare al persoanei condamnate este asigurat, dacă aceasta a fost asistată sau, după caz,
reprezentată prin apărător pe parcursul întregului proces penal. - ICCJ, s.pen., dec. nr.
2517/2007.
Concluzii
64
Străinii care locuiesc în România se bucură de protecția generală a persoanelor și a
averilor, care este garantată prin Constituție și legi, și de dreptul de azil, care se acordă și se
retrage în condițiile legii și cu respectarea instrumentelor juridice internaționale la care
România este parte.
În ansamblu, străinii se bucură de drepturile fundamentale ale cetățenilor români, cu
excepția drepturilor politice, beneficiind de cele civile, economice, sociale și culturale în
aceleași condiții ca cetățenii români.
Extrădarea și expulzarea reprezintă restricții aduse dreptului străinului de a circula
liber pe teritoriul unui stat, libertății de a-și alege reședința și libertății de a părăsi orice
țară. Având în vedere că acestea aduc atingere unor libertăți fundamentale, este normal ca
justiția să decidă, întrucât "în structura și sistemul Constituției României, justiția este unul
din garanții - poate cel mai puternic și eficient - al drepturilor și libertăților
constituționale".44
În ceea ce privește Noul Cod Penal, ce urmează să intre în vigoare anul acesta, având
în vedere caracterul și scopul măsurilor de siguranță, s-a apreciat oportună trecerea unora
dintre acestea cum sunt: interzicerea de a se afla în anumite localități, interzicerea de a
reveni în locuința familiei și expulzarea străinilor, în categoria pedepselor complementare.
Aceasta întrucât asemenea sancțiuni devin incidente în cazul săvârșirii unor fapte
prevăzute de legea penală, iar, datorită naturii specifice a acestora, este necesară
completarea represiunii directe, exprimată prin pedeapsa principală, cu represiunea
secundară diferită, exprimată în aceste pedepse complementare.45
BIBLIOGRAFIE
44
I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, vol. I, Ed. All Beck, București, 2003, p.
195.
45
A. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod Penal, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2010, p.
430.
65
Aurel Teodor Moldovan, Expulzarea, extrădarea și readmisia în dreptul
internațional, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004
M. Ilie, Drept internațional public. Partea I., Ed. Fundației România de Mâine,
Bucureşti, 2012
M. Udroiu, Drept penal. Partea generală. Partea specială, ed. 4, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2013
V. Crețu, Drept internațional public, ed. a V-a, Ed. Fundației România de Mâine,
Bucureşti, 2008
Gh. Bică și colab., Drept penal. Partea generală, ed. a II-a, Ed. Fundației
România de Mâine, Bucureşti, 2008
66
M. Antonescu, Regimul juridic al străinilor în România., Ed. All Beck,
Bucureşti, 2002
A. Șt. Tulbure, Extrădarea în normele procesual penale, Dreptul nr. 9/2000, anul
XI, seria a III-a
T. Dima, Drept penal. Partea generală, ed. a II-a., Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2007
67
Legislaţie
Practică judiciară
68
ÎCCJ, s.pen., dec. nr. 2684/2007
69