MINISTERUL ADMINISTRATIE INTERNE ACADEMIA DE POLITIE A.I.

CUZA MANAGEMENTUL INSTITUTIILOR PENITENCIARE

EXECUTAREA PEDEPSELOR PRIVATIVE DE LIBERTATE

MASTERAND

ENCULESCU FLORIN
DETENTIUNEA PE VIATA.MODUL DE EXECUTARE SI REGIMUL ACESTEIA
In cadrul sanctiunilor de drept penal un loc important ocupa pedeapsa care e singura sanctiune penala si este menita sa asigure restabilirea ordinii de drept incalcata prin savarsirea de infractiuni. Pedeapsa este o masura de constrangere si un mijloc de reeducare , prevazuta de lege , aplicata de instanta judecatoreasca infractorului in scopul prevenirii savarsirii de infractiuni . Trasaturile pedepsei retinute in definitia de mai sus se regasesc si in definitia legela data acesteia prin dispozitia art.52 C.p , unde se arata ca: ,, Pedeapsa este o masura de constrangere si un mijloc de reeducare a condamnatului . Scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni.Ca masura de constangere , pdeapsa implica deci o suferinta (aflictiune) , o privatiune sau o restangere de drepturi civice , o privatiune de bunuri , o privatiune de libertate , uneori in cazuri exceptionale chiar de viata in unele tari. Caracteristicile pedepsei sunt urmatoarele: - este un mijloc de reeducare (prin aplicarea pedepsei nu se urmareste doar custodierea infractorului ci si formarea la acesta a unei atitudini fata de valorile sociale); - este prevazuta de lege; - se aplica numai de instantele judecatoresti; - se aplica numai infractorului; - se aplica in scopul prevenirii de noi infractiuni Pedeapsa are anumite funcii, acestea fiind: de constrangere; de reeducare (pedeapsa, in dreptul penal a incetat sa mai fie o retributie rau pentru rau) de exemplaritate (fermitatea cu care a fost pedepsit infractorul exercita o influneta pozitiva asupra altor indivizi care cor fi determinati astfel sa nu savarseasca infractiuni caci pedeapsa va fi inevitabila) de eliminare (consta in inlaturarea temporara sau definitiva a condamnatului din cadrul socitatii)

Detenia pe viata este o pedeapsa principala si reprezint cea mai severa pedeapsa din legislaia penala actuala. Deteniunea pe viata a fost introdusa prin Decretul Lege nr.6 din 7 ianuarie 1990 al Consiliul FSN. Ea este o pedeapsa principala ,prevzuta in Codul Penal art.5355.Aceasta forma a pedepselor principale, cea mai grea dintre toate, se poate aplica persoanelor care au savarsit infraciuni grave: infraciuni contra siguranei statului(art.155-163) si art.167. CP) , infraciuni de omor deosebit de grav (art.176 CP), pentru infraciuni grave contra siguranei transporturilor (distrugerea si semnalizarea falsa care a avut ca urmare o catastrofa pe calea ferata) ,pentru unele infraciuni grave contra capacitaii de aprare.Pedeapsa cu 2

deteniunea pe viata este prevzuta alternativ cu pedeapsa nchisorii de pana la 25 de ani pentru marea majoritate a infraciunilor, oferind largi posibitati de individualizare judiciara si recurgerea la pedeapsa cu deteniunea pe viata numai in cazuri extreme .Pedeapsa cu deteniunea pe viata nu este alternativa cu nchisoarea ci unica in doua cazuri: pentru infraciunea de genocid , savarsita in timp de rzboi (art.357 al.2 CP) si pentru infraciunea de tratamente neomenoase savarsite pe timp de rzboi (art. 358 al.4 CP).Spre deosebire de pedeapsa cu moartea , deteniunea pe viata are avantajul ca poate fi retrasa in caz de eroare judiciara. INCOMPATIBILITATI - Deteniunea pe viata nu poate fi aplicata faptuitorului daca, la data pronuntarii sentintei acesta a implinit varsta de 60 de ani. In acest caz pedeapsa detentiei pe viata este inlocuita cu pedeapsa inchisorii pe 25 de ani si interzicerea unor drepturi. - Pedeapsa detentiunii pe viata nu poate fi aplicata minorilor (art.109 alin.2 CP). In cazul in care pentru fapta savarsita pedeapsa era deteniunea pe viata, faptuitorului minor i se va aplica o pedeapsa cuprinsa intre 5 si 20 de ani. LIBERAREA CONDITIONATA Cel condamnat la pedeapsa detentiunii pe viata poate fi eliberat conditionat dupa executarea efectiva a 20 de ani de detentiune, daca este staruitor in munca, disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare, tinandu-se seama si de antecedentele sale penale. Condamnatul trecut de vasta de 60 de ani pentru barbati si de 55 de ani pentru femei poate fi liberat conditionat dupa executarea efectiva a 15 ani de detentiune, daca sunt indeplinite si celelalte conditii. Pedeapsa se considera executata, daca in termen de 10 ani de la liberare cel condamnat nu a savarsit din nou o infractiune. Daca in acest interval de timp cel liberat a comis din nou o infractiune, atunci noua fapta comisa si restul de pedeapsa de executat se contopesc. La pedeapsa contopita poate fi aplicat si un spor de 5 ani. MODUL DE EXECUTARE A DETENTIUNII PE VIATA Persoanelor carora li s-a aplicat pedeapsa detentiunii pe viata, cat si celor care au de executat o pedeapsa mai mare de 15 ani vor fi incadrati in regimul de maxima siguranta. In mod exceptional, natura si modul de svrsire a infractiunii, precum si persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate n regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.(regim inchis) Persoanele condamnate care execut pedeapsa n regim de maxim sigurant sunt supuse unor msuri stricte de paz, supraveghere si escortare, sunt cazate, de regul, individual, presteaz munc si desfsoar activittile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologic si asistent social n grupuri mici, n spatii anume stabilite n interiorul penitenciarului, sub supraveghere continu.

Datorita schimbarilor intervenite in tara noastra dupa 1990, pedeapsa cu moartea a fost abolita si inlocuita cu pedeapsa cu inchisoare pe viata, acesta fiind sanctiunea penala cea mai grea.Legislatia penala in vigoare considera pedeapsa detentiunii pe viata o pedeapsa principala, iar in ceea ce priveste regimul de aplicare si executare, acesta este reglementat in Codul Penal si in legea 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal si regulamentul de aplicare al acesteia. Aceasta pedeapsa este prevazuta de catre legiuitor la un numar relativ mare de infractiuni, cu un grad de pericol social marit, insa in toate cazurile deteniunea pe viata este prevazuta, de regula, alternativ cu pedeapsa inchisorii, ceea ce face ca instantele sa recurga numai in mod exceptional la aceasta pedeapsa. LOCUL DE EXECUTARE A PEDEPSEI Pedeapsa detentiunii pe viata se executa in penitenciare anume destinate pentru aceasta sau in sectii existente in celalalte penitenciare. Regimul executarii sale este, in principiu, acelasi cu al inchisorii pe timp limitat, iar conditiile de detentie nu trebuie sa aduca vreo atingere demnitatii umane. Inchisoarea pe viata produce probleme deosebite pentru detinuti: izolarea sociala, dependenta totala, sedentarismul, singuratatea si pierderea sentimentului responsabilitatii, asociate cu uniformizarea si monotonia vietii.Acesti detinuti au necesitati specifice, ca rezultat al duratei nedeterminate a condamnarii lor si al diferitelor probleme care stau la baza comportamentului lor criminal. Administratia penitenciarului, prin personalul specializat de care dispune, stabileste, pe baza evaluarii personalitatii si a nevoilor fiecari condamnat la deteniune pe viata, obiectivele programelor in tratament, in asa fel incat sa se remedieze, pe cat posibil, consecintele daunatoare ale acestei detentii. Condamnatii la deteniunea pe viata constituie o categorie aparte in sistemul justitiei penale, fiind consideratii ultimii care pot fi liberati conditionat, aceasta decizie sprijinindu-se adesea pe rezultatele unei analize a periculozitatii viitoare a detinutiilor. PARTICULARITATI IN REGIMUL APLICAT Studiile despre urmarile detentiei pe viata reliefeaza consecinte psihologice pe care privarea de libertate pe o perioada nedeterminata o are asupra detinutilor.Problema principala a condamnatilor la inchisoarea pe viata este incertitudinea in ceea ce priveste libertatea, intrucat isi dau seama ca sunt supravegheati permanent, fara sa stie totusi pe baza caror criterii se judeca comportamentul lor.Aceasta incertitudine traumatizeaza mult detinutii condamnati la inchisoare pe viata deoarece conceptul de libertate este foarte indepartat si ei nu au notiunea de viitor.Inchiderea unei persoane pe viata, fara perspective de liberare, nu ar tine seama de cele doua obiective principale ale acestui tip de pedeapsa reeducarea si reintegrarea sociala- si ar fi o sarcina grea pentru contribuabili.

Dat fiind ca inchisoarea implica privarea de unele drepturi fundamentale pe o perioada lunga de timp, este explicabil comportamentul negative pe plan sociologic, prin aceea ca cei mai multi sunt marginalizati, asociabili, isi pierd simtul responsabilitatii, au crize de identitate si o dependenta totala fata de institutia penitenciara. Izolarea sociala este, in general, o consecinta inevitabila a inchisorii pe viata, detinutii tinzand spre pierderea tuturor contactelor cu exteriorul. Ruperea legaturilor familiale si amicable este probabil prejudicial cel mai grav pe care il antreneaza privarea libertatii pe o perioada lunga de timp. Programele de tratament prevazute de institutiile penitenciare vor urmari mentinerea relatiilor cu lumea exterioara, care sunt deosebit de importante in pastrarea sanatatii morale a condamnatilor la detentie pe viata. Inchisoarea pe viata, duce putin cate putin la o deformare a comportamentului social. Cursurile de orientare si pregatire profesionala, ca si programele socio-educative, pot fi utilizate pentru a crea aceasta stimulare sociala, astfel detinutii devin incapabili sa se readapteze sis a se reintegreze in societate. Condamnatii la inchisoarea pe viata sfarsesc adesea prin a se resemna cu soarta lor. Este paradoxal ca acestia se adapteaza cel mai bine in penitenciar, nu cunosc gravele probleme privind obisnuinta cu mediul carceral Situatia condamnatilor la inchisoarea pe viata ridica unele probleme speciale, care ii privesc nu numai pe ei ca indivizi, ci intreg sistemul penitenciar. Din studiile effectuate reiese ca acesti condamnati au adesea tulburari psihice sau de comportament, associate sau dependente, ceea ce reprezinta un pericol pentru sanatatea lor, dar si pentru intreaga societate in cazul unei liberari. Pedeapsa cu inchisoarea pe viata se va aplica numai daca este absolute necesar pentru a proteja societatea si a asigura dreptatea, iar conditiile de incarcerare vor fi conforme normelor enuntate in Ansamblul de Reguli Minime pentru Tratamentul Detinutilor. Detentiunea pe viata si inchisoarea mai mare de 10 ani sunt considerate ca fiind pedepse privative de libertate pe termen lung, aplicate pentru infractiuni ce prezinta un pericol social grav si deosebit de grav (infractiunile contra vietii, unel infractiuni contra statului). Organizarea regimului penitenciar al condamnatilor la pedepse de lunga durata este una din problemele principale ale stiintei si practicii penitenciare, deoarece acesti condamnati au savarsit infractiuni grave si tratamentul lor este mai dificil, avandu-se in vedere natura diferita a infractiunilor. De asemenea, ei raman multi ani in penitenciar, timp in care intervin schimbari in comportamentul lor moral si social. Cu toata diversitatea acestor condamnati, ei alcatuiesc un grup aparte, unindu-i gravitatea deosebita a infractiunilor comise, exprimata in durata lunga a pedepsei inchisorii aplicate. Scopul condamnarii pe termen lung este de a izola infractorii mai periculosi si greu de influentat, de a preveni savarsirea de catre acestia a altor infractiuni si de a-i face sa devina persoane care respecta legea. Condamnatii la inchisoare de lunga durata constituie o categorie periculoasa si dificila. Executarea pedepsei inchisorii de catre acesti condamnati ridica probleme multiple, cum sunt: regim de detentie mai sever, masuri de paza si supraveghere stricte. Avand in vedere continutul regimului penitenciar general al executarii pedepsei inchisorii, adica drepturile si obligatiile ce revin, in principiu, tuturor condamnatilor, ceea ce caracterizeaza regimul penitenciar al condamnatilor la pedepse pe termen lung este faptul ca unele din aceste elemente se accentueaza (interdictiile, obligatiile), iar altele se limiteaza (drepturile). Astfel, acesti condamnati nu pot presta munca in afara locurilor de detinere sau in

regim semideschis, beneficiaza de pachete, vizite si corespondenta la intervale si cantitati mai mici decat cele stabilite pentru celalalte categorii de condamnati, iar invoirile se acorda intr-o masura mai redusa. In ceea ce priveste munca, insa numai dupa verificarea conduitei, deprinderilor si trasaturilor de character (agresivitate, periculozitate etc.) condamnatii care au o calificare profesionala pot fi folositi in domeniul respective, dar la nevoie ei pot depune si o munca necalificata. Reeducarea acestor condamnati este o activitate importanta si complexa. Este necesara desfasurarea unor activitati reeducative differentiate dupa profilul condamnatilor, adecvate caracteristicilor de personalitate ale acestora (agresivi, violenti, lipsiti de stapanire de sine, lipsiti de morala etc). Pentru unii este recomandabila observarea si cercetarea din punct de vedere fizic, psihologic si psihiatric. In cazul sentintelor mari, orice strategie de tratament cere o examinare profunda a personalitatii detinutului de la inceputul incarcerarii. Asa cum se mentioneaza si in reglementarile Regulilor europene pentru penitenciar, trebuie luate masuri pentru asigurarea unei reintoarceri graduale la viata in societate a detinutilor cu pedepse lungi. Examinarile psihologice au aratat ca acesti detinuti sufera perturbari emotionale ale capacitatii de intelegere si gandire, schimbari in modul de viata, dificultati in stabilirea contactelor sociale, pierderea simtului realitatii, o crestere semnificativa a ostilitatii si agresivitatii impotriva propriei persoane, insa trebuie subliniat faptul ca privarea de libertate pe termen lung nu provoaca aceleasi efecte in fiecare caz. Persoanele private de libertate cu pedepse mari au nevoie, in special, de un regim intensive de activitati in perioada de pre-liberare care, dupa lungii ani ai detentiei, sa le furnizeze un suport social care il va ajuta sa intampine dificultatile si esecurile vietii. PEDEPSE PE TERMEN LUNG IN SISTEMUL PENITENCIAR EUROPEAN Multe tari europene se confrunta cu o crestere a numarului de detinuti, situatie cauzata de: Sentinte pe termen lung; Abolirea pedepsei cu moartea; Restrictii privind liberarea conditionata.

Conform unui chestionar al Consiliului Europei, cu aceasta problema se confrunta Bulgaria, Franta, Irlanda, Portugalia, Romania si Marea Britanie, care au un numar mare de detinuti pe termen lung.Acestia, condamnati de obicei pentru infractiuni grave, nu sunt neaparat periculosi inauntrul inchisorii, pentru personalul acesteia sau pentru ceilalti detinuti. Din contra, ei sunt recunoscuti pentru contributia adusa mentinerii echilibrului in inchisoare, fiind mai degraba interesati sa duca o viata cat mai pasnica posibil. In majoritatea tarilor europene, condamnatii pe viata pot fi pusi in libertate, dupa executarea unui termen minim care variaza intre 10 si 14 ani in Belgia, 15 ani \in Germania si 25 de ani in Rusia si Letonia. In timp ce unii condamnati nu vor parasi niciodata inchisoarea, majoritatea este pusa in libertate dupa ce a executat in medie 12 ani in Suedia, 13 ani in Belgia, 14 ani in Anglia si Tara Galilor. Cresterea restrictiilor in vederea liberarii conditionate pentru anumite categorii de detinuti, in special infractorii sexuali si cei violenti sau cei condamnati la inchisoare pe viata conduc spre a o tot mai lunga perioada de incarcerare (Austria, Franta, Marea Britanie).

BIBLIOGRAFIE: - Codul Penal al Romaniei - Codul de procedura penala - Legea 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in timpul procesului penal - HG 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a legii 275/2006 - Balan, Ana; Minca, Marinela; Stanisor, Emilian, Penologie, editura Oscar Print - Comitetul European pentru Prevenirea Torturii si Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante, 2001.