Mininisterul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat „Alecu Russo”

Facultatea de Drept

Catedra de Drept Public

REFERAT

Tema:

„Aplicarea principalelor mijloace de corijare

a condamnaţilor în scopul resocializării lor”

Executor:

Aliona Laşcu

grupa ŞP11M

Bălţi - 2011
CUPRINS..................................................................................................................1

INTRODUCERE.......................................................................................................2

CAPITOLUL I.
Consideraţii generale privind principalele mijloace de corijare a condamnaţilor.....3

CAPITOLUL II.
Regimul ca mijloc de corijare a condamnatului........................................................6
2.1 Funcţiile regimului……………………………………………………………..7
2.2 Conţinutul regimului penitenciar………………………………………………7
2.3 Normele care asigură ocrotirea socială a condamnaţilor………………………9
2.4 Modificarea condiţiilor de deţinere pe parcursul executării pedepsei………...10

CAPITOLUL III.
Munca social-utilă ca mijloc de corijare a condamnaţilor………………………...11

CAPITOLUL IV.
Munca educativă ca mijloc de corijare a condamnaţilor………………………….14
4.1 Formele principale ale muncii educative……………………………………...16
4.2 Instruirea generală şi pregătirea profesională a condamnaţilor……………….28

CONCLUZII………………………………………………………………………30

BIBLIOGRAFIE…….............................................................................................32

ANEXE…………...................................................................................................35

1
 INTRODUCERE

Anual în Republica Moldova circa 2000 de persoane sunt liberate din instituţiile
penitenciare.
Datorită izolării de lungă durată şi restricţiilor impuse de regimurile de detenţie,
majoritatea dintre deţinuţi, pomenindu-se faţă în faţă cu realitatea de după gratii, se
simt frustraţi, consternaţi şi anxioşi. Problemele care apar odată cu liberarea din
mediul penitenciar vin să se amplifice pe fundalul unor relaţii proaste cu familia,
comunitatea, lipsei actelor de identitate şi a unui loc de muncă care să le permită un
trai decent etc. Respingerea societăţii, reticenţa unor funcţionari, etichetarea şi
marginalizarea de către comunitate / societate forţează persoanele liberate din locurile
de detenţie să revină în cercul vicios al criminalităţii. Statisticile atestă că circa 50%
dintre persoanele private de libertate din Moldova comit infracţiuni repetat.
O rată atît de înaltă a recidivei infracţionale ne demonstrează elocvent faptul că
pedeapsa penală de privaţiune de libertate nu a dat un rezultat pozitiv – condamnatul
nu a învăţat nimic, nu şi-a schimbat comportamentul şi, astfel, perioada petrecută
după gratii nu a fost suficientă pentru a înţelege şi a aprecia eficient valorile vieţii, ci o
simplă petrecere a timpului pe contul statului.
Acest lucru confirmă că utilizarea frecventă a metodelor represive (supravegherea
şi izolarea) în detrimentul celor de resocializare este cauza ajungerii repetate a
persoanelor în penitenciare.
Un argument în plus la cele afirmate este şi rata înaltă a încarcerărilor (în anul
2008 indicele de deţinuţi la 100 mii de locuitori din Republica Moldova a constituit
203,8 de persoane).
Este unul dintre cei mai mari indici în Europa. De exemplu, în Norvegia, care are o
populaţie de 4,5 mln. de locuitori, indicele persoanelor deţinute la 100 mii de locuitori
este de 65 de persoane.
În atare situaţie, cînd unele şi aceleaşi persoane repetat săvîrşesc infracţiuni şi cu
regularitate se află în locurile de detenţie, societatea / statul suportă mai multe
consecinţe negative: repetat sunt cheltuiţi banii publici pentru întreţinerea
condamnaţilor (hrană, deţinere, asistenţă medicală, salarizarea personalului ş.a.) pe
toată durata executării pedepselor; astfel, cheltuielile din bugetul de stat pentru
întreţinerea unui condamnat cresc substanţial cu fiecare următoare condamnare;
societatea suferă repetat de pe urma infracţiunilor (atît victimele, cît şi rudele
condamnatului); condamnaţii nu au posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat în
urma infracţiunii (adică executarea efectivă a titlurilor executorii); condamnaţii, după
liberarea din penitenciare, nu sunt capabili să se integreze pe piaţa muncii, să
contribuie la dezvoltarea economică a ţării şi acest lucru prejudiciază statul sub forma
impozitelor neplătite de aceste persoane.
În schimb, statul repetat cheltuieşte banii bugetari pentru întreţinerea condamnaţilor
în instituţiile penitenciare.
Acest prejudiciu este incontestabil mai mare decît cheltuielile necesare pentru
implementarea unui sistem viabil de resocializare a deţinuţilor. Din punct de vedere
financiar, pentru stat este mai rezonabil să investească resurse pentru crearea şi
dezvoltarea mecanismului de resocializare, decît să suporte pierderi repetate în lipsa
unui astfel de mecanism.
2
 CAPITOLUL I

Consideraţii generale privid principalele mijloace

de corijare a condamnaţilor

Privarea de libertate, în calitate de măsură preventivă sau pedeapsă penală

(inchisoarea sau detenţiunea pe viaţă), prevăzute de lege şi aplicate de către
instanţa de judecată, constituie o măsură complexă ce ridică o serie întreagă de
probleme. Astfel, pe lîngă multiplele probleme de ordin personal ale deţinuţilor,
extrem de dificile, cum cele de izolare, renunţare la modul obişnuit de viaţă,
îndepărtare temporară de familie şi societate, limitarea exercitării anumitor
drepturi, obligativitatea respectării unui program, probleme de sănătate, muncă şi
alte necesităţi – punerea în executare a pedepsei solicită un efort considerabil şi din
partea organelor abilitate ale statului pentru a asigura o observare, îndrumare şi
supraveghere pe întreaga perioadă a detenţiei1.
Eficacitatea influenţării de corijare, în mare măsură, depinde de reuşita
adaptării condamnatului la condiţiile de detenţie. Pentru persoanele care au ajuns
în instituţia penitenciară, cele mai grele sînt primele zile de detenţie. Deţinuţii
urmează să se acomodeze la condiţiile de viaţă şi de muncă din penitenciar, să se
supună cerinţelor stricte ale regimului de detenţie şi să se adapteze la mediul
deţinuţilor, deoarece, izolarea de societate, schimbarea statutului social, de regulă,
este suportat destul de dificil.
După cum remarcă specialiştii, durata adaptării primare depinde de capacităţile
adaptive ale individului şi durează în mediu de la 3 pînă la 5 luni2.
In literatura ştiinţifică sînt evidenţiate două tipuri ale adaptării condamnaţilor la
condiţiile de detenţie: pozitivă şi negativă.
Semnele de bază ale adaptării pozitive sînt:
 corespunderea comportamentului informaţiei despre perspectivele aflării în
locurile de detenţie;
 respectarea regimului de executare a pedepsei, a cerinţelor administraţiei;
 capacitatea de a-şi controla comportamentul şi emoţiile.
Insă există şi situaţii cînd condamnaţii, în cele mai dese cazuri recidivişti, se
deprind într-atît cu condiţiile de detenţie, neobişnuite pentru un om normal, încît le
consideră şi le percep involuntar ca fiind obişnuite, fapt care se manifestă în cazul
adaptării negative3.
Unii autori, de rînd cu adaptarea pozitivă şi negativă, mai evidenţiază şi al
treilea tip – adaptarea neutră, cînd condamnatul a luat o poziţie de aşteptare faţă de

1
Adam A., Cocоrţă A., Cojocaru V. Ghidul rudelor persoanelor condamnate, IRP, Chişinău, 2006, p. 6
2
Еникеев М.И. Основы общей и юридической психологии, Учебник для вузов. Москва: Юристъ, 1996, c. 60;
Исправительно-трудовая психология, Учебник, под ред. Платонова К.К., Глоточкина А.Д., Игошева К.Е.,
Рязань, 1985, c. 305

3
Глоточкин А.Д., Пирожков В.Ф. Исправительно-трудовая психология, Под ред. Платонова К.К.
Москва: Изд. Академии МВД СССР, 1974, c. 272
3
toate regulile instituţiei penitenciare, în scopul de a petrece cît mai confortabil
pentru sine termenul de pedeapsă4.
Adaptarea condamnatului în instituţia penitenciară poate fi divizată
convenţional în cîteva tipuri, fapt care ar permite de a individualiza aplicarea faţă
de condamnat a măsurilor de resocializare. Astfel, clasificarea adaptării
condamnaţilor poate fi efectuată în baza următoarelor temeiuri:
a) după condiţiile mediului de adaptare (adaptarea la condiţiile de deţinere,
regim, adaptarea la muncă, adaptarea la condiţiile de trai, adaptarea la munca
cultural-educativă etc.
b) după timpul da aflare în detenţie (adaptarea primară la condiţiile de executare
a pedepsei, la modificările condiţiilor de deţinere, la înrăutăţirea sau îmbunătăţirea
lor, etc.)5.
Această clasificare poate fi pusă la baza evidenţierii subetapelor succesive de
resocializare penitenciară: adaptarea la condiţiile executării pedepsei penale
(primară), aplicarea activă a măsurilor de influenţare asupra condamnaţilor şi
corijarea lor, pregătirea condamnaţilor pentru liberare (adaptarea pregătitoare).
Astfel, condamnaţii, ajungînd în penitenciar, sînt supuşi unui proces de
dezadaptare, adică unui proces de distrugere a vechilor relaţii, adaptîndu-se în
acelaşi timp la noul mediu. Acesta este un proces inevitabil şi firesc, care asigură
supravieţuirea persoanei în noile condiţii pentru el. Însă procesele dezadaptării şi
adaptării nu pot fi recunoscute în mod univoc drept pozitive sau negative. Astfel,
ruperea relaţiilor negative (spre exemplu, criminale) cu mediul social care a
contribuit la săvîrşirea infracţiunii este un rezultat dorit al activităţii organelor de
drept. Totodată perturbarea relaţiilor pozitive cu familia, prietenii, colegii de
serviciu, devine un efect secundar de izolare a persoanei care împiedică petrecerii
reuşite a resocializării. De aceea, de rînd cu acordarea de ajutor condamnaţilor de a
se adapta la condiţiile de executare a pedepsei, urmează de a păstra la maxim
relaţiile social-pozitive ale condamnatului cu societatea.
În scopul studierii personalităţii condamnatului nou-sosit în penitenciar,
asigurării asistenţei psiho-sociale şi acordării ajutorului pentru adaptarea la
condiţiile privaţiunii de libertate, în penitenciarele din RM, este implementat
Programul cu privire la organizarea activităţii cu deţinuţii noi-sosiţi în
penitenciar6. Programul respectiv este prevăzut pentru o perioadă de 15 zile,
începînd cu sosirea condamnatului în penitenciar.
Este foarte important ca din primele zile de aflare în instituţia penitenciară,
colaboratorii să determine cele mai eficiente metode de influenţare educativă
asupra acestor persoane, să-i ajute pe condamnaţi să se adapteze la noile condiţii.
Reieşind din cele menţionate, un rol important în activitatea colaboratorilor cu
condamnaţii îi revine regimului de carantină.
4
Крайнова Н.A. Проблемы ресоциализации неоднократно судимых лиц. Диссертация на соискание учёной
степени кандидата юридических наук. Владивосток, 2002, c. 136

5
Ibidem, p. 135

6
Programul cu privire la organizarea activităţii cu deţinuţii noi sosiţi оn penitenciar, aprobat
prin ordinul DIP nr. 27 din 01.03.2006.
4
 Conform art. 219 alin. (6) CE al RM, imediat după primire, condamnatul este
plasat în încăperea de carantină pe o perioadă de pînă la 15 zile, în decursul căruia
el este supus examenului medical în vederea determinării stării sănătăţii şi
prescrierii, după necesitate, a tratamentului individual. Totodată, în timpul aflării
condamnatului în carantină, acesta este informat despre drepturile şi obligaţiunile
sale.
Sarcina de bază a regimului de carantină este studierea intensă a personalităţii
condamnaţilor noi sosiţi în penitenciar, aprecierea gradului de degradare socială şi
reieşind din aceasta, orientarea activităţii individual-educative pentru fiecare
condamnat, incepind cu primele zile de executare a termenului de pedeapsă.
Totodată, pe parcursul aflării condamnatului în condiţiile regimului de
carantină, se întreprind un complex de măsuri educative, sociale, psihologice,
medicale, de securitate şi regim, profilactice, orientate spre atitudine corectă faţă
de măsurile de corijare.
Astfel, începînd cu primele zile de detenţie, condamnatul este orientat asupra
corijării şi resocializării. In activitatea cu condamnaţii din carantină sînt implicaţi
colaboratorii cu experienţă din cadrul serviciilor:
securitate; regim, pază şi supraveghere; educativ;
psihologic; medical; de producere;
logistic;
contabilitatea;
reprezentaţii şcolii de instruire profesională.
De asemenea, în activitatea cu condamnaţii în carantină, pot fi implicaţi şi
reprezentanţii instituţiilor guvernamentale, organizaţiilor neguvernamentale şi
confesiunilor religioase.
Influenţa resocializantă asupra condamnatului în cadrul instituţiei penitenciare
are loc cu ajutorul unui complex întreg de măsuri. Conform art. 168 CE al RM,
Principalele mijloace de corijare a condamnatului sînt: modul şi condiţiile de
executare a pedepsei (regimul), munca social-utilă, munca educativă, instruirea
profesională, învăţămîntul general, influenţa exercitată de societate.
Prin intermediul mijloacelor de corijare, aplicate faţă de condamnat, se
urmăreşte de a introduce corectivele necesare în calităţile sale social-psihologice,
de a-i neutraliza deprinderile negative şi de a-i impune respectul faţă de lege.
Atingerea unui asemenea rezultat este numit corijare juridică care prezintă prin
sine un rezultat important al aplicării pedepsei şi un indicator semnificativ al
eficacităţii sale7.
CAPITOLUL II

Regimul ca mijloc de corijare a condamnatului

7
Уголовно-исполнительный кодекс Украины, Научно-практический комментарий, Под ред. проф.
Степанюка А. Ф. Харьков: Одиссей, 2006, c. 31
5
 În literatura de specialitate se menţionează că regimul în locurile de detenţie
exprimă esenţa şi conţinutul pedepsei, în interiorul căruia poate fi realizată
limitarea drepturilor condamnaţilor8.
În Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor termenului
“regim” îi corespunde termenul “tratament”, care trebuie “să aibă ca scop, atît cît
permite durata condamnării, de a crea în ei voinţa şi aptitudinile care să le dea
posibilitatea ca după liberarea lor să trăiască respectînd legea şi satisfăcindu-şi
nevoile lor. Acest tratament trebuie să fie de natură a le menaja respectul faţă de ei
înşişi şi a le dezvolta simţul lor de răspundere” 9.
Articolul 238 alin. (1) CE al RM defineşte expres regimul de detenţie stabilind
că “Regimul de deţinere în penitenciare asigură paza, supravegherea şi izolarea
condamnaţilor, executarea de către aceştia a obligaţiilor lor, realizarea drepturilor
şi intereselor lor legitime, securitatea personală şi resocializarea condamnaţilor,
inclusiv prin deţinerea separată a diferitelor categorii de condamnaţi, prin
diversificarea condiţiilor de deţinere în funcţie de tipul penitenciarului stabilit de
instanţa de judecată şi prin schimbarea condiţiilor de executare a pedepsei”.
Potrivit autorului roman Oancea I., “prin regim penitenciar, în sens larg, se
înţelege felul cum este organizată executarea pedepsei privative de libertate în
penitenciar sau felul cum este organizată viaţa şi activitatea condamnatului în
penitenciar pe durata executării pedepsei în scopul reeducării lui şi al prevenirii
săvirşirii de noi infracţiuni”10.
În opinia lui Belîi N. A., regimul în locurile de detenţie este un mijloc juridic şi
educativ de organizare a activităţii zilnice avînd drept scop realizarea procesului de
executare a pedepsei penale şi a sarcinilor instituţiilor penitenciare prin
reglementarea concretă şi detaliată a relaţiilor juridice existente între administraţie,
condamnaţi şi alte persoane11.
O semnificaţie aparte o au normele regimului care reglementează prevenirea
infracţiunilor şi a altor încălcări a normelor de drept, atît din partea condamnaţilor,
în timpul executării pedepsei, cît şi din partea altor persoane. Ele includ în sine
regulile de pază şi supraveghere a condamnaţilor, de aplicare a măsurilor de
securitate, de efectuare a diferitor măsuri profilactice.
Cerinţele de regim sînt chemate să contribuie formării la condamnaţi a
diverselor deprinderi pozitive cum ar fi: organizarea corectă a regimului zilei,
utilizarea raţională a timpului etc. În acelaşi timp, este necesar de menţionat că
influenţa regimului asupra atingerii scopurilor resocializării este destul de
8
Международные правовые стандарты обращения с заключёнными и
Понамарёв П.Г.
национальные варианты их реализации. Рязань: Изд. РВШ МВД РФ, 1994, c. 32
9
Ansamblul de reguli minime ale ONU pentru tratamentul deţinuţilor, adoptate prin Rezoluzia din 30.08.1955 de
primul Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor, desfăşurat la Geneva оn
1955. Оn: Culegere de acte normative naţionale şi internaţionale оn domeniul penal, Vol. I, Revista de ştiinţe penale
(Supliment 2007), Chişinău: Cartea juridică, 2007, art.58.

10
Oancea I. Drept execuţional penal. Bucureşti: ALL, 1998, p 85.
11
Белый Н.А. Пенитенциарное право Республики Молдова, Курс лекций, Кишинэу,
2001, p. 115
6
controversată. Pe de o parte, el este menit să disciplineze, să deprindă cu ordinea,
pe de altă parte – dezobişnuieşte de la sinestătornicie.
Aşa fiind, regimul penitenciar este o problemă importantă a executării pedepsei
privative de libertate, fiindcă de felul regimului penitenciar depinde, în cea mai
mare măsură, atingerea scopului executării pedepsei privative de libertate, acela al
reeducării condamnatului şi al abţinerii lui de la comiterea de noi infracţiuni12.
2.1 Funcţiile regimului exprimă esenţa sa şi reprezintă un ansamblu de activităţi
menite pentru atingerea anumitor scopuri. Funcţiile de bază ale regimului sînt: de
asigurare, educativă, de pedeapsă, a controlului social (de profilaxie), de
resocializare. Funcţiile regimului se realizează în mod complex, completîndu-se
reciproc. Realizîndu-se fiecare de sinestătător, ele creează totodată condiţii pentru
îndeplinirea cu succes a întregului ansamblu de funcţii.
2.2 Conţinutul regimului penitenciar. În anexa nr. 10 la Statut este stabilit
programul zilei pentru condamnaţi în care sînt descrise detaliat toate elementele
ordinii interioare începând cu deşteptarea, timpul de muncă, de odihnă, de
alimentare precum şi alte activităţi. Programul zilnic se întocmeşte pentru fiecare
penitenciar, reieşind din tipul penitenciarului, condiţiile locale, durata zilei de
lumină.
O importanţă mare pentru realizarea prevederilor regimului o are asigurarea
normativă de folosire de către condamnaţi a drepturilor lor şi îndeplinirea
obligaţiilor ce le revin deoarece numai declararea drepturilor subiective încă nu
creează condiţii pentru realizarea lor. De aceea multe articole ale CE şi toate
normele Statutului fixează ordinea de realizare a drepturilor condamnaţilor.
Spre ex. art. 229 CE al RM prevede dreptul la corespondenţă şi convorbiri
telefonice ale condamnaţilor, art. 230 CE al RM prevede dreptul de a primi şi
expedia colete, pachete cu provizii şi a banderolelor de către condamnaţi, art. 235
CE al RM stabileşte posibilitatea acordării condamnaţilor dreptului de a se deplasa
fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului, art. 236 CE al RM prevede
posibilitatea deplasării de scurtă durată în afara penitenciarului iar secţiunile 22,
23, 25, 27 din Statut reglementează modul şi procedura de realizare a acestor
drepturi.
Pentru respectarea de către condamnaţi a obligaţiilor lor se aplică aceleaşi
reguli. Pentru încălcarea cerinţelor regimului, faţă de ei pot fi aplicate sancţiunile
disciplinare prevăzute de art. 265 CE al RM, iar în cazurile prevăzute de art. 242
CE al RM faţă de condamnaţi poate fi aplicată forţa fizică, mijloacele speciale şi
arma de foc.
Codul de executare reglementează şi dreptul condamnaţilor la corespondenţă şi
convorbiri telefonice precum şi dreptul la întrevederi (art. 229, 232, CE al RM;
secţiunile 25, 27, 28 din Statut).
Contactele cu exteriorul constituie o parte esenţială a reintegrării lor în
societate. Astfel, art. 61 al Ansamblului de reguli minime pentru tratamentul

Buzatu M. Regimul penitenciar, scop, cerinţe, mijloace şi elemente. Оn: Buletin penitenciar,
12

1982 nr. 4, p. 9
7
deţinuţilor prevede că “tratamentul deţinuţilor nu trebuie să pună accentul pe
excluderea lor din societate, ci pe continua lor participare la aceasta”.
Ţinînd cont de importanţa păstrării legăturii condamnaţilor cu familia, rudele,
precum şi cu alte persoane din afara penitenciarului, legislaţia execuţional - penală
oferă condamnaţilor dreptul la întrevederi.
Art. 232 CE al RM şi secţiunea a 25-a din Statut prevăd dreptul condamnaţilor
la întrevederi cu soţul, rudele, iar în cazuri excepţionale, cu autorizaţia
administraţiei penitenciarului, cu o altă persoană indicată de condamnat.
Rezultatele chestionării deţinuţilor realizată în 3 penitenciare (Penitenciarul nr.
15 Cricova, penitenciarul nr. 9 Pruncul, penitenciarul nr. 10 Goian) indică că
88,5% dintre condamnaţi au întîlniri cu rudele şi cu alte persoane apropiate
conform numărului stabilit de legislaţie; 7,7% au indicat că au mai puţine întîlniri
decât este prevăzut de legislaţie; 3,8% au indicat că nu au avut nici o întîlnire.
Un aspect important este implicarea familiilor persoanelor condamnate şi
intensificarea contactelor deţinuţilor cu membrii familiilor. Este deja demonstrat
rolul activ pe care îl poate avea familia în reintegrarea socială a foştilor deţinuţi. În
acest sens, familiile ar trebui să cunoască o serie de informaţii elementare: numărul
de vizite permise, procedura de primire a permisului de vizitare, numărul de
persoane care pot participa în cadrul vizitei, care sînt limitările referitor la
vizitatori, care sînt lucrurile permise, cele interzise, actele şi procedura de
identificare, modalitatea de contestare a deciziilor administraţiei penitenciare în
acest sens13.
În afară de aceasta, însăşi administraţia instituţiei penitenciare este cointeresată
de faptul ca condamnatul să întreţină legături cu familia deoarece aceasta, în
primul rînd, influenţează pozitiv asupra condamnatului şi contribuie la corijarea sa.
În al doilea rînd, se reduc la minim obligaţiile instituţiei penitenciare ce ţin de
soluţionarea problemelor de angajare in cimpul muncii şi stabilirea locului de trai a
persoanei care şi-a ispăşit pedeapsa.
Astfel, cu cît mai mult este vizitat condamnatul de către rude şi prieteni, cu atît
mai trainice sînt relaţiile lui cu exteriorul, fapt care în consecinţă va contribui la o
integrare mai uşoară în societate. Avînd în vedere cele menţionate, propunem de a
fi majorat numărul intrevederilor de lungă durată al condamnaţilor de la 4 la 6 pe
an (art. 232 alin. (4) Cod de executare al RM).
Astfel, art. 232 alin. (4) urmează a fi formulat în următoarea redacţie:
(4) Condamnatul are dreptul la cel puţin o întrevedere de scurtă durată pe lună şi la
cel puţin 6 întrevederi de lungă durată pe an. Întrevederi de lungă durată nu se
acordă condamnatului aflat în regim iniţial şi condamnatului la detenţiune pe viaţă.
2.3 Normele care asigură ocrotirea socială a condamnaţilor. Cu toate că aceste
norme nu se conţin neapărat în capitolele CE al RM care reglementează regimul în
instituţiile penitenciare, ele, prin conţinutul lor, au menirea de asigurare normativă
a ocrotirii sociale a condamnaţilor în condiţiile executării pedepsei. La acestea se
referă: dreptul condamnatului de a nu fi supus la tortură şi nici la pedepse sau

13
Gladchi Gh. ş.a. Noua legislaţie penală şi procesual penală (Realizări şi controverse.
Impactul asupra detenţiei). IRP, Chişinău, 2007, p. 228.
8
tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (art. 166 alin. (1) lit. b) CE al
RM); dreptul de a adresa petiţii (cereri, reclamaţii, propuneri) (art. 166 alin. (1) lit.
c) CE al RM); dreptul la ocrotirea sănătăţii (art. 166 alin. (1) lit. e) CE al RM);
dreptul la asigurare socială, inclusiv la pensie (art. 166 alin. (1) lit. f) CE al RM,
art. 258 CE al RM); dreptul la securitatea personală (art. 225 CE al RM).
Unul din elementele ocrotirii sociale ale condamnaţilor în timpul executării
pedepsei este restricţia aplicării faţă de ei a unor anumite sancţiuni disciplinare.
Astfel, este interzisă încarcerarea femeilor gravide şi femeilor cu copii sugaci (art.
265 alin. (5) CE al RM).
Prin lege este prevăzută crearea unor condiţii mai uşoare de ispăşire a pedepsei
pentru femei şi anumite categorii de condamnaţi. Conform art. 275 alin. (3) CE al
RM femeile gravide şi mamele care au cu ele copii nu pot fi deţinute în condiţiile
penitenciarului de tip închis. De asemenea, femeilor gravide condamnate, mamelor
care alăptează, condamnaţilor minori, condamnaţilor care lucrează în condiţii grele
şi nocive precum si condamnaţilor bolnavi, conform indicaţiilor medicului şi
invalizilor de gradul I şi II li se stabileşte o raţie alimentară suplimentară.
În prezent, cu toate că se întreprind unele măsuri în vederea respectării
drepturilor deţinuţilor, există devieri importante ale practicii de la prevederile
legale14. Pentru asigurarea efectivă a accesului la justiţie se impune informarea
condamnaţilor cu privire la drepturile de care beneficiază, în raport de
reglementările în vigoare. Deşi, unele organizaţii neguvernamentale acordă servicii
de consultanţă juridică pentru deţinuţi (de exemplu în cadrul Ligii pentru Apărarea
Drepturilor Omului (LADOM) activează Centrul de Asistenţă Juridică pentru
Deţinuţi), aceştia rămîn a fi o categorie de persoane care întîmpină bariere în
realizarea dreptului de acces la justiţie.
Astfel, constatăm că deşi legislaţia execuţional penală prevede accesul liber al
condamnaţilor la informaţie, inclusiv la prevederile diferitor acte normative, ei nu
se orientează corect în unele situaţii, fapt de care profită unele persoane
cointeresate sau chiar rudele condamnaţilor. Pe cale de consecinţă, în scopul
apărării drepturilor condamnaţilor, propunem infiinţarea în cadrul instituţiilor
penitenciare a unor consultaţii juridice gratuite, care ar fi acordate săptămînal de
către un jurist calificat din afara sistemului penitenciar. Remunerarea acestuia ar
putea fi efectuată din surse special alocate în acest scop de către unele organizaţii
internaţionale. În aceste condiţii condamnaţii ar putea primi consultaţii calificate în
privinţa unor probleme de drept penal şi procedură penală, drept civil, protecţia
socială, dreptul familiei, drept locativ, etc.
In acest context 89% dintre şefii de sector chestionaţi de către noi au indicat
asupra necesităţii înfiinţării unor astfel de consultaţii; şi respectiv 11% au indicat
că nu consideră necesară înfiinţarea acestora.
2.4 Modificarea condiţiilor de deţinere pe parcursul executării pedepsei. O
influenţă resocializantă asupra condamnaţilor o are principiul diferenţierii şi
14
Nivelul respectării drepturilor deţinuţilor оn Republica Moldova nu corespunde normelor
internaţionale. http://www.comunicate.md/index.php?task=articles&action=view&article_i
d=456 (vizitat 22.02.11)

9
individualizării pedepsei, care stă la baza influenţării corecţionale asupra
condamnatului. Societatea este cointeresată în aceea, ca persoanele care au săvarşit
infracţiuni şi au fost supuse unor pedepse echitabile, să se corijeze în locurile de
detenţie în termeni cît mai scurţi. Modificarea condiţiilor de deţinere a
condamnaţilor în procesul executării pedepsei este una din direcţiile de organizare
a unui sistem corecţional eficient.
Bazîndu-se pe principiile regimului de deţinere progresiv, legislaţia
execuţional–penală a RM prevede că executarea pedepsei de către condamnaţi se
bazează pe două cerinţe importante ale regimului: diversificarea condiţiilor de
deţinere în funcţie de tipul penitenciarului stabilit de instanţa de judecată şi pe
schimbarea condiţiilor de executare a pedepsei.
Legislaţia execuţional-penală actuală a RM prevede condiţii diferite de deţinere
a condamnaţilor în unul şi acelaşi penitenciar, transferarea în care poate schimba
esenţial statutul juridic al condamnatului. Totodată modificarea condiţiilor de
deţinere prin transferarea condamnatului într-o instituţie penitenciară de alt tip,
care era prevăzută de legislaţia execuţional penală anterioară (art. 69 alin.(3) Cod
de executare al sancţiunilor de drept penal al Republicii Moldova din 22.06.1993)
nu mai este prevăzută de legislaţia actuală.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de executare al Republicii Moldova în
cadrul fiecărei categorii de penitenciare enumerate în art. 72 CP al RM sînt
prevăzute crearea unor sectoare izolate cu diferite regimuri de deţinere. Conform
art. 238 alin. (2) CE al RM, indiferent de categoria penitenciarului, condamnaţii
execută pedeapsa în mod succesiv în trei regimuri de deţinere: iniţial, comun şi de
resocializare. Totodată aplicarea faţă de condamnat a condiţiilor unui regim de
deţinere mai sever, particular sau select nu se admite. Fiecare regim de deţinere
este diferit nu doar unul faţă de altul, dar este diferit şi în funcţie de categoria
penitenciarului.
În dependenţă de comportamentul condamnaţilor, de predispunerea lor de a se
supune cerinţelor regimului, sînt prevăzute de lege diferite modalităţi de atenuare a
regimului: dreptul la deplasare fără escortă sau însoţire (art. 235 CE al RM);
deplasările de scurtă durată în afara penitenciarului (art. 236 CE al RM). Legislaţia
penală prevede posibilitatea liberării condamnatului de pedeapsă înainte de termen
(art. 91 CP al RM); înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai
blîndă (art. 92 CP al RM) etc.
Conform art. 238 alin. (4) CE al RM transferarea condamnatului dintr-un regim
de deţinere într-un alt regim de deţinere în cadrul aceluiaşi penitenciar, se
efectuează în temeiul hotăririi Comisiei înfiinţate în penitenciar. Comisia
penitenciarului este un organ colegial prezidat de şeful penitenciarului. În
componenţa comisiei se includ reprezentanţi ai serviciilor de securitate, regim şi
supraveghere, juridic, evidenţă specială, educaţie, psihologic, asistenţă socială,
probaţiune penitenciară, medical şi de producere ale penitenciarului, precum şi
reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale, autorităţii de tutelă şi
curatelă din localitatea dislocării penitenciarului, şi ai asociaţiilor obşteşti.

10
 Comisia penitenciarului este creată în scopul eficientizării procesului de educare,
reeducare şi resocializare a condamnaţilor, racordarea practicii punerii în executare
a pedepselor penale privative de libertate la cadrul legislativ, precum şi măririi
flexibilităţii de schimbare a regimului de detenţie al condamnaţilor.

CAPITOLUL III

Munca social-utilă ca mijloc de corijare a condamnaţilor

Analiza practicii activităţii instituţiilor penitenciare demonstrează o eficacitate

înaltă a muncii social-utile ca mijloc de corijare a condamnaţilor. În această calitate
munca era pe larg utilizată încă în sec. XVIII. M. Fuko în lucrarea sa scria:
„Această pedagogie utilă trebuie să trezească în leneş dorinţa de a munci, să-l
reîntoarcă în sistemul de interese, în care munca prevalează trindăviei, să-i creeze
un anturaj compact în care funcţionează maxima: vrei să trăieşti bine - munceşte.
Munca obligatorie, dar şi remunerarea ei, ar permite deţinutului să-şi uşureze
soarta atît în timpul detenţiei cît şi după liberare”15.
Antrenarea condamnaţilor la muncă îşi are temeiul, mai întîi, în necesitatea
menţinerii unei stări fizice şi psihice corespunzătoare a lor, mai ales cînd este
vorba de o pedeapsă privativă de libertate de lungă durată. În al doilea rând,
necesitatea muncii se întemeiază pe ideea, că mulţi condamnaţi sînt certaţi cu
munca şi sunt obişnuiţi să trăiască din munca altuia, din infracţiuni (furturi,
înşelăciuni, tîlhării etc.). Pedeapsa privaţiunii de libertate trebuie folosită pentru
reeducarea şi obişnuirea condamnaţilor cu munca, pentru ca, la libertate,
condamnatul să se poată integra în muncă16.
Muncii, ca unui factor deosebit de influenţă, întotdeauna i-a revenit un loc
aparte. Acest fapt se explică prin aceea că munca este o activitate umană specifică,
care formează personalitatea. Munca este acel indicator faţă de care se raportează
valoarea socială a persoanei.
De regulă, munca prin sine nu reeducă, dar asigură persoana de degradare a
personalităţii. În general ea organizează psihicul omului, îi integrează activitatea sa
pe un anumit făgaş, creează condiţii pentru o comunicare interpersonală raţională,
organizează structurarea micromediului. O muncă bine organizată este o punte de
legătură a persoanei cu realitatea socială.
Conform Concepţiei reformării sistemului penitenciar pe anii 2004-2020,
organizarea activităţii de producere în sistemul penitenciar al RM se va întemeia pe
respectarea cerinţelor legislaţiei naţionale şi a regulilor minime standard
internaţionale de tratament al deţinuţilor. Munca în detenţie va fi considerată drept
15
Фуко М. Надзирать и наказывать. Рождение тюрьмы. Пер. с фр. Наумова В., под
ред. Борисовой И. Москва, 1999, p. 179
16
Rusu O. Consideraţii privind munca social-utilă ca unul din mijloacele de corijare a
condamnatului. Оn: Analele Ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a MAI al RM,
Seria “Ştiinţe socioumanistice”, Ediţia a VI-a, Academia “Ştefan cel Mare”, Chişinău,
2006, p. 220
11
un element pozitiv în tratamentul deţinuţilor şi pregătirea lor pentru reintegrare
socială, ţinîndu-se cont de calificarea şi aptitudinile fiecăruia. Potrivit art. 253 alin.
(1) CE al RM condamnatul poate fi antrenat la munca social-utilă remunerată în
producţie, ţinindu-se cont de aptitudinile lui şi, în măsura posibilităţii, de
specialitate.
Legea cu privire la sistemul penitenciar din 17.12.1996 (art. 14) prevede că
deţinuţii, în funcţie de calitatea lor procesuală, categoria penitenciarului stabilit în
sentinţă şi regimul de deţinere, sînt antrenaţi la muncă, în penitenciar sau în afara
acestora, la sectoarele extrabugetare şi lucrările de deservire a instituţiilor
penitenciare, la intreprinderile penitenciare, precum şi la alte intreprinderi cu orice
formă de proprietate.
Pe parcursul anului 2009, în complexul industrial al sistemului penitenciar au
activat 9 întreprinderi de stat. În ansamblu activitatea de producere a
întreprinderilor de stat din cadrul sistemului penitenciar în ultimii ani este
profitabilă. La etapa actuală există dificultăţi în antrenarea deţinuţilor în muncă.
Cota parte a condamnaţilor încadraţi în cîmpul muncii pe parcursul anilor 2002 -
2009 a crescut nesemnificativ, de la 27,7% din rîndul celor apţi de muncă – în anul
2002, pînă la 30,7% în anul 2009 (anexa 3). Ciştigul mediu zilnic care se plăteşte
pentru munca prestată a crescut de la 13,96 lei – în anul 2002, pină la 41,29 lei în
anul 200917 (anexa 4).
Experienţa pozitivă a penitenciarelor cu privire la angajarea în cîmpul muncii a
condamnaţilor a elaborat două forme de bază de soluţionare a acestei probleme:
lărgirea bazei de producţie proprii şi angajarea condamnaţilor la diferiţi agenţi
economici. Cel mai mare efect se observă atunci cind baza de producere este
dezvoltată nu prin metoda extensivă, ci intensivă – pe calea reconstruirii ei şi
reutilării tehnice. Se evidenţiază o eficacitate în problemele angajării deţinuţilor în
cîmpul muncii, dacă se utilizează astfel de rezerve precum atestarea locurilor de
muncă, ridicarea coeficientului de schimbare a utilajului, eliberarea ariilor
adăugătoare de producere etc. Acesta se referă în general la acele penitenciare care
posedă o bază proprie de producere18.
Condamnatul poate fi antrenat la munci neremunerate, care sînt de obicei lucrări
de îngrijire şi amenajare a penitenciarului şi a teritoriului, de îmbunătăţire a
condiţiilor de trai şi medico-sanitare de deţinere. La munca neremunerată
condamnatul este, de regulă, antrenat în afara orelor de lucru, cel mult 2 ore pe zi,
însă nu mai mult de 10 ore pe săptămină.
Conform pct. 8 al Instrucţiunii cu privire la compensarea privilegiată a zilelor
de muncă din contul duratei pedepsei, refuzul condamnaţilor de a presta munci
neremunerate în conformitate cu prevederile alin. (3) art. 253 CE al RM, indiferent
de faptul dacă el prestează munci remunerate, constituie o încălcare a regimului de

Notă informativă privind activitatea sistemului penitenciar pe parcursul anului 2009 şi

17

obiectivele ce urmează a fi realizate în anul 2010 (încadrarea condamnaţilor în câmpul

muncii), DIP, Chişinău, 2010.
18
Carp S. Prevenirea criminalităţii penitenciare, Chişinău, 2004, p.200
12
detenţie, şi are ca efect imposibilitatea aplicării compensării privilegiate a zilelor
de muncă19.
Criza economică a afectat şi activitatea de producere a penitenciarelor, dar nu
poate să anuleze principiile pedagogice de educaţie prin muncă. Educaţia
condamnaţilor prin activitatea de muncă presupune cultivarea la condamnat a
orientării ferme spre munca cinstită. Acest lucru este foarte dificil, deoarece, o
mare parte din condamnaţi este convinsă că munca cinstită nu le asigură
bunăstarea. Prin diferite metode condamnatul trebuie convins că munca cinstită în
locurile de detenţie şi după eliberare este unica cale bună pentru el, acceptată de
societate şi prin care poate să evite recidiva infracţiunilor. Astfel, în scopul
încadrării condamnaţilor în cîmpul muncii, creşterii productivităţii şi calităţii
muncii, sporirea calităţii producţiei în penitenciare şi majorarea pe această bază a
nivelului material şi cultural de viaţă a persoanelor private de libertate, în prezent
este implementat Programul cu privire la încadrarea condamnaţilor în cîmpul
muncii20.
În conformitate cu prevederile programului sus numit, în fiecare penitenciar se
întocmeşte un plan intern de angajare a condamnaţilor în cîmpul muncii, care
urmează a fi anexat la agitaţia vizuală din sector şi la obiectele de producere.
În contextul celor specificate mai sus considerăm că ridicarea cointeresării
materiale a condamnaţilor în rezultatul muncii lor precum şi căutarea unor noi
soluţii a problemei angajării în muncă a condamnaţilor ar contribui la ieşirea din
situaţia actuală de criză. Una din aceste soluţii poate fi susţinerea largă a
antreprenoriatului particular. În cazurile în care angajarea condamnaţilor în muncă
nu este posibilă din motive obiective, munca poate fi inlocuită prin instruire şi
autoinstruire. Un exemplu pozitiv în acest domeniu poate servi dezvoltarea
sistemei de instruire la distanţă în instituţiile superioare de invăţămint şi
posibilitatea utilizării ei în privinţa condamnaţilor aflaţi în instituţiile penitenciare.

CAPITOLUL IV

Munca educativă ca mijloc de corijare a condamnaţilor

Deşi regimul de executare a pedepsei, precum şi alte mijloace de corijare a

condamnaţilor, determinate de lege, au şi ele funcţii educative, legiuitorul a fixat
munca educativă ca mijloc distinct de corijare a condamnaţilor.
Munca educativă nu conţine elemente de pedeapsă, deoarece se bazează pe
metodele de influenţă psiho-pedagogică. Ea este reglementată de normele juridice
doar în linii generale (art. 261 CE al RM, secţiunile 31- 36 din Statut). Astfel,
prevederile legale determină sarcinile, principiile, direcţiile şi formele de bază ale
muncii educative, care se desfăşoară în mediul condamnaţilor. Volumul limitat de
Instrucţiunea cu privire la procedura compensării privilegiate a zilelor de muncă din contul
19

duratei pedepsei, aprobată prin ordinul ministrului justiţiei nr. 298 din 08.08.2007
20
Ordinul DIP nr. 101 din 14.06.2006 despre implementarea Programului de încadrare în
cîmpul muncii a condamnaţilor
13
reglementări juridice al acestei munci este justificat, deoarece ea permite utilizarea
largă a metodelor de influenţă pedagogică şi psihologică în penitenciare.
Putem nota următoarele particularităţi ale procesului educativ desfăşurat cu
condamnaţii:
- se realizează de regulă în condiţiile aflării persoanei într-un mediu social
negativ, deseori criminogen;
- durata aflării în acest mediu este strict limitată de sentinţa instanţei de judecată
prin termenul de executare a pedepsei;
- o parte din problemele ce ţin de realizarea sa sînt reglementate de normele
legislaţiei execuţional-penale21.
Art. 261 alin (2) CE al RM arată, că munca educativă cu condamnaţii se
desfăşoară ţinîndu-se cont de particularităţile individuale ale persoanei, utilizîndu-
se forme individuale sau de grup în baza metodelor psihopedagogice. Dar legea nu
defineşte noţiunea de muncă educativă.
În general, prin educaţie se înţelege un fenomen social general, permanent şi
continuu, în cadrul căruia se face un transfer de valori spirituale, politice, morale,
ştiinţifice, juridice, culturale, religioase, în scopul formării şi dezvoltării
personalităţii omului22. În altă formulare educaţia presupune un ansamblu de
măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării şi dezvoltării însuşirilor
intelectuale, morale sau fizice, în special, ale copiilor şi tineretului23.
Educaţia înglobează în domeniul său şi recuperarea indivizilor cu conştiinţă
înapoiată şi, în ultimă instanţă, cu comportament deviant. Această componentă a
educaţiei este denumită reeducare.
Deoarece forma flagrantă de manifestare a deprinderilor antisociale o constituie
infracţiunea, reeducarea se adresează, în primul rind, celor condamnaţi la pedeapsa
cu închisoarea.
În unele publicaţii munca educativă este caracterizată ca o totalitate de măsuri
cu caracter ideologic, instructiv, cultural realizate în scopul realizării influenţei
sociale asupra deţinuţilor, fiind orientate spre ridicarea conştiinţei lor, depăşirea
viziunilor antisociale, cultivarea deprinderilor şi calităţilor social-utile.
Administraţia penitenciară trebuie să depună toate eforturile pentru a nu admite
degradarea fizică, morală şi psihică a deţinuţilor. Nu este suficient ca administraţia
penitenciară să aibă un comportament uman şi nepărtinitor în raport cu deţinuţii. Se
cere a realiza un complex de activităţi care ar permite dezvoltarea, în direcţie bună,
a personalităţii celui deţinut24.

21
Carp S., Rusu O. Munca educativă ca instrument de corijare a condamnaţilor. În: Analele
ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al RM, ediţia a IX-a, Chişinău, 2009, p. 9

22
Zidaru P. Drept execuţional-penal. Bucureşti: Press Mihaela SRL, 1997, p. 31
23
http://dexonline.ro (vizitat 23.02.2011)

Caciamac L. ş.a. Coodonator Cojocaru V. Raportul misiunii de evaluare a necesităţilor оn

24

domeniul pregătirii pentru liberare a deţinuţilor. IRP, Chişinău, 2006, p. 17

14
 Personalul care asigură implementarea programelor educative trebuie să aibă o
pregătire aprofundată iar resursele materiale puse la dispoziţie să fie suficiente25.
Una din particularităţile sistemului penitenciar actual constă în stimularea
parţială şi unilaterală a corijării persoanei în care unele procese (care au loc în
instituţiile penitenciare) contribuie la reeducarea condamnaţilor, iar altele -
frînează acest proces. Eliminarea acestor contradictorialităţi se poate efectua nu atît
prin perfecţionarea unor mijloace de corijare şi reeducare în parte, cît prin crearea
unui sistem complex, adecvat structurii social-psihologice a personalităţii.
Astăzi, cînd metodele obişnuite şi învechite nu pot aduce la rezultate
satisfăcătoare în lucrul educativ cu condamnaţii, s-a creat situaţia, cînd devine
posibil şi necesar studierea şi crearea unui sistem de reeducare a delincvenţilor în
baza unor metode care ar corespunde noilor realităţi.
Astfel, potrivit Concepţiei reformării sistemului penitenciar pe anii 2004 - 2020
din 31.12.2003 reorganizarea activităţii educative cu condamnaţii se va efectua în
vederea realizării unor astfel de obiective cum ar fi: asigurarea priorităţii valorilor
social-umane în cadrul tuturor direcţiilor de activitate educativă desfăşurată cu
condamnaţii; asigurarea unui tratament individual diferenţiat al condamnaţilor;
păstrarea, consolidarea şi menţinerea legăturilor sociale ale condamnaţilor etc.
Participarea activă a condamnatului la realizarea activităţilor de ordin educativ
se ia în consideraţie la determinarea gradului de corijare a acestuia, precum şi la
determinarea măsurilor de stimulare.
Deoarece procesul de reeducare a condamnaţilor este foarte complex, legea
execuţional penală pune la dispoziţia educatorilor instrumente, cu ajutorul cărora
se exercită influenţă asupra conştiinţei condamnaţilor.
4.1 Formele principale ale muncii educative în mediul condamnaţilor,
prevăzute de legislaţia în vigoare (pct. 411 din Statut), sînt: activităţile educative;
instruirea profesională; activităţi de creaţie; activităţi spirituale (religioase);
consiliere psihologică; asistenţă socială; activităţi sportive; frecventarea
bibliotecilor; activităţi în timpul liber; activitate de profilaxie individuală.
Mai putem numi şi aşa activităţi importante, cum sînt educarea conştiinţei de
drept; munca de agitaţie şi explicativă.
Aşadar, o formă importantă a muncii educative este formarea conştiinţei de
drept a condamnaţilor, lămurirea legislaţiei urmărind scopul formării unei
adevărate culturi juridice, a respectului faţă de lege şi a tendinţei de respectare
strictă a ei. Educaţia juridică are o mare importanţă, fiindcă anume din cauza
incălcării legii condamnaţii au ajuns în locurile de detenţie şi mulţi dintre ei, mai
ales cei minori, declară că, dacă ar fi cunoscut legea şi consecinţele incălcării ei, n-
ar fi încălcat-o niciodată26.

25
Rusu O. Unele aspecte ale procesului de resocializare a persoanelor condamnate la
pedeapsa cu оnchisoare. Оn: Criminalitatea regională: probleme şi perspective de
combatere, Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale din 25-26 mai 2005,
ediţia a III-a, Academia Ştefan cel Mare a MAI al RM, Chişinău, 2005, p.412-413
26
Florea V., Florea L. Dreptul execuţional penal. Chişinău: ARC, 1999, p. 145
15
 Din acest considerent în penitenciare este implementat Programul de iniţiere a
deţinuţilor în domeniul ştiinţelor socio-juridice27. Scopul urmărit de acest program
este realizarea procesului informativ-educativ privind drepturile şi obligaţiile
deţinuţilor pe perioada executării pedepsei penale conform legislaţiei în vigoare şi
dezvoltarea abilităţilor comportamentale adecvate în societatea contemporană.
Programul se realizează cu eforturile colaboratorilor aparatului educativ,
implicindu-se şi colaboratori ai altor servicii ale penitenciarului, şi prevede
desfăşurarea săptăminală a unei ore informative cu fiecare sector de condamnaţi,
preconizat pentru o perioadă de 10 luni.
În condiţiile instituţiilor penitenciare una din formele importante de influenţă
educativă asupra condamnaţilor o constituie munca de agitaţie şi explicativă. Un
instrument eficient al muncii educative il constituie activitatea culturală şi
sportivă de masă.
De asemenea, în penitenciare se organizează proiectarea filmelor în
cinematograf, precum şi transmiterea filmelor prin reţeaua de televiziune a
penitenciarului. Pentru a asigura succesul muncii educative, este relevant, ca
deţinuţii să aibă posibilitatea să audieze programele radio şi chiar televizate,
conform programului zilei al penitenciarului. Aparatele radio şi televizoarele sînt
aduse, de regulă, în penitenciare de deţinuţi, de organizaţii neguvernamentale, şi
doar în unele cazuri sînt procurate de administraţia penitenciară.
Conform sondajului petrecut de către noi, 88,5% dintre condamnaţi, la
intrebarea dacă le sînt accesibile mijloacele de informare în masă (radioul,
televiziunea, presa), au indicat că le sint accesibile şi respectiv 11,5% au indicat că
le sint accesibile doar parţial.
Accesul deţinuţilor la literatura din biblioteca instituţiei este nelimitat. Fondul
de carte al bibliotecilor din penitenciare este completat din diverse surse, marea
majoritate fiind literatura deja învechită. Este evidentă necesitatea completării
fondului de carte cu literatură artistică, juridică etc.
În scopul asigurării mai eficiente a ocupării timpului liber al condamnaţilor,
perfecţionării continue şi ridicării nivelului de pregătire fizică, propagării culturii
fizice, sportului şi unui mod de viaţă sănătos în penitenciare este implementat
Programul cu privire la organizarea educaţiei fizice şi sportului cu deţinuţii –
„Prosport”28. Programul se realizează pentru condamnaţii, care execută pedeapsa
în penitenciarele de tip deschis (pentru toate regimurile de detenţie) şi în
penitenciarele de tip inchis şi semiînchis (pentru regimurile comun şi de
resocializare). Conform datelor DIP în anul 2009 in acest program au fost antrenaţi
3329 deţinuţi.
O importanţă deosebită pentru exercitarea influenţei educative asupra
condamnaţilor o are munca de profilaxie individuală, care se efectuează în baza

Ordinul DIP nr. 7 din 18.01.2006 de aprobare a Programului de iniţiere a deţinuţilor în

27

domeniul ştiinţelor socio-juridice.

28
Ordinul DIP nr. 56 din 25.04.2006 de aprobare a Programului cu privire la organizarea
educaţiei fizice şi sport cu condamnaţii – „Prosport”.
16
studierii persoanei condamnatului, ţinîndu-se cont de fapta săvîrşită, vîrsta, studii,
specialitate, confesiune etc.
Pînă în anul 2010 documentul, care oglindea munca educativă desfăşurată era
Caietul pentru lucrul individual-educativ cu condamnaţii, care era completat de
şeful de sector. În caiet îşi notau observaţiile şi obiecţiile - şeful penitenciarului,
adjuncţii lui, membrii consiliului de educatori şi persoanele care patronează
condamnaţii dificili.
Planurile muncii individual-educative şi executarea acţiunilor se întocmeau nu
mai rar de două ori pe an, ţinîndu-se cont de rezultatele atestării. În planul de lucru
iniţial se notau măsuri pentru studierea în continuare a personalităţii condamnatului
şi concluziile cu privire la particularităţile morale, psihologice şi de altă natură ale
condamnatului pe perioada de pînă la atestare. În planurile de corectare şi
reeducare a condamnatului, în perioada următoare a muncii educative, se prevedea
descrierea succintă a măsurilor reeducative, instrumentele şi formele de influenţă
asupra condamnatului, şi analiza eficienţei lor, perspectivele dezvoltării
personalităţii şi căile de realizare.
În urma analizei caietelor pentru lucrul individual-educativ cu condamnaţii, am
sesizat anumite lacune in acest domeniu. Astfel, conţinutul planurilor individuale
de lucru cu condamnaţii in aproximativ 65% de caiete erau practic identice şi se
reduceau la îndeplinirea unor măsuri formale29.
Spre ex. în caietul pentru lucrul individual-educativ al condamnatului B.O.
(dosarul personal nr. 98, condamnat pe art. 186 alin. (2) lit. c) CP al RM; art. 190
alin. (2) lit. c) CP al RM (cu antecedente penale), cu aplicarea art. 84, 85 CP al RM
la pedeapsa cu închisoare pe un termen de 5 ani cu ispăşirea pedepsei într-un
penitenciar de tip inchis) erau planificate următoarele activităţi:
1. îndeplinirea caietului individual al condamnatului în baza studierii dosarului
personal;
2. petrecerea unei convorbiri de iniţiere;
3. studierea caracterului (părţile pozitive şi negative ale condamnatului);
4. încadrarea în cîmpul muncii;
5. elaborarea metodelor de educare şi reeducare a condamnatului;
6. atragerea condamnatului la măsuri cu caracter educativ;
7. resocializarea condamnatului şi pregătirea către eliberare.
În scopul reglementării activităţii de reeducare şi resocializare a persoanelor
aflate în detenţie, DIP a aprobat Programul individual cu privire la planificarea
executării pedepsei penale a deţinutului pilotarea implementării căruia a fost
organizată în penitenciarele nr. 4 Cricova şi nr. 9 Pruncul30. Ulterior, pe parcursul
anului 2009, caietele individuale pentru lucrul educativ al condamnaţilor au fost
înlocuite în toate penitenciarele cu Programe individuale cu privire la planificarea
executării pedepsei penale a deţinutului.
29
Rusu O. Resocializarea penitenciară şi postpenitenciară a persoanelor supuse pedepsei cu
închisoarea, p. 86
30
Ordinul DIP nr. 183 din 21.09.2007 “Despre aprobarea Programului individual cu privire
la planificarea executării pedepsei penale a deţinutului.
17
 Programul se elaborează pentru fiecare deţinut, indiferent de termenul de
executare a pedepsei, infracţiunea comisă etc. Partea fundamentală a programului
se completează de şeful de sector, după caz, cu intervenţia psihologului,
asistentului social şi altor specialişti ai sistemului penitenciar. Rezultatele realizării
Programului în mod obligatoriu se iau în consideraţie la atestarea anuală a
deţinutului, la aprobarea caracteristicilor şi în alte situaţii, ce ţin de aprecierea
nivelului de corijare pe perioada de detenţie.
Astfel, programul conţine următoarele informaţii: datele social-demografice ale
deţinutului; datele despre antecedentele penale; datele despre aptitudini şi indicii
fizici; acţiunile de resocializare planificate pentru diferiţi ani; măsurile de stimulare
sau sancţionare aplicate; observaţii şi recomandări în urma testării psihologice;
asistenţa socială acordată deţinutului; alte date ce prezintă interes.
În acest context menţionăm că informaţia despre personalitatea condamnatului
poate fi obţinută prin surse cum ar fi: studierea materialelor dosarului personal al
condamnatului şi a altor documente; observarea directă şi indirectă; discuţia de
investigare (metoda chestionării); analiza datelor investigării medicale (somatice şi
psihoterapeutice); analiza datelor despre particularităţile psihice ale persoanei;
analiza rezultatelor diferitelor activităţi educative etc.
Munca de profilaxie individuală se organizează pe baza realizărilor medicinii,
ştiinţei psihologice şi pedagogice, recomandărilor ştiinţifice şi metodice elaborate
de psihologia şi pedagogia penitenciară.
Într-o mare măsură lucrul individual se efectuează în sector, dar, totodată, şi
ceilalţi funcţionari sînt obligaţi să efectueze munca educativă conform principiului:
„fiecare colaborator este educator”. Acest principiu se realizează prin consiliile
educatorilor create în fiecare sector, care îl ajută pe şeful de sector în organizarea şi
efectuarea lucrului educativ.
Membrii acestor consilii participă la atestarea condamnaţilor, la determinarea
gradului de corijare a candidaţilor, la eliberarea înainte de termen, la organizarea
autoeducării condamnaţilor, pregătirea lor de eliberare.
Un rol deosebit în munca individuală cu condamnaţii revine autoeducării.
Aceasta are loc atunci, cînd condamnatul, sub influenţa muncii educative, a
cerinţelor regimului, a muncii socialutile, îşi conştientizează modul de viaţă, calea
parcursă, îşi analizează caracterul. Educatorul trebuie să sesizeze acest moment şi
să ajute la timp condamnatul să determine corect direcţia muncii asupra sa şi a
programului autoeducativ.
În scopul valorificării iniţiativelor utile, cultivării valorilor general-umane, în
rîndurile deţinuţilor sînt promovate programe educative în baza asociaţiilor pe
interese comune, realizarea cărora urmează a fi asigurată prin intermediul
grupurilor de iniţiativă, cluburilor constituite din persoane care au o bună reputaţie
şi respectă regimul de detenţie în penitenciar31.

31
Hotărоrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea
Statutului executării pedepsei de către condamnaţi. Оn: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 16.06.2006, nr. 91-94/676.
18
 Deşi au un anumit grad de independenţă, organizaţiile de iniţiativă ale
condamnaţilor activează, totuşi, sub conducerea şi controlul permanent al
administraţiei penitenciarului.
Hotăririle lor nu sînt valabile fără aprobarea şefului de sector sau al instituţiei.
Ele pot indeplini cu succes sarcinile puse in faţa lor numai în cazul cînd sunt
organizate în baza principiilor strict determinate de lege şi activează în limitele
împuternicirilor stabilite.
După cum s-a menţionat, în instituţiile penitenciare se realizează atestarea
condamnaţilor, care constituie o măsură pedagogică, direcţionată spre aprecierea
nivelului de corijare al condamnaţilor, stabilirea conduitei acestora, determinarea
factorilor de influenţă colectivă şi individuală, pentru preîntimpinarea şi
contracararea admiterii de acţiuni ilicite32.
Aprecierea periodică complexă a comportării, are o influenţă educativă de
profilaxie asupra condamnaţilor, contribuie la evitarea pe viitor a acţiunilor ilicite.
Condamnatul care încalcă cerinţele regimului înţelege bine că, în diferite
circumstanţe va trebui să prezinte o dare de seamă despre comportarea şi acţiunile
sale în faţa comisiei de atestare.
Însăşi ideea petrecerii atestării condamnaţilor nu este nouă nici pentru ştiinţă,
nici pentru practică şi se aplică pe larg în activitatea organelor de drept şi în forţele
armate.
Problema de bază, care apare în legătură cu atestarea condamnaţilor, este: cine
şi cînd o realizează? Scopul atestării condamnaţilor se reduce la aprecierea
sistematică a comportamentului condamnaţilor şi determinarea gradului lor de
corijare, din care motiv atestarea o singură dată pe an este insuficientă. Este
binevenită atestarea trimestrială, făcută de o comisie formată din reprezentanţii
conducerii penitenciarului, consiliului educatorilor sectorului şi ai organizaţiilor
obşteşti. Totodată lucrătorii practici nu neagă utilitatea atestării, dar au opinii
diferite vizavi de periodicitatea petrecerii ei. Respingerea atestării trimestriale ţine
de volumul mare de lucru, în care sînt implicaţi şefii de sector şi alţi funcţionari ai
penitenciarelor. De asemenea, esze bines a să includă în componenţa comisiei de
atestare (în afară de şeful penitenciarului, locţiitorul şefului penitenciarului pentru
munca educativă, şeful serviciului operativ, şeful serviciului special) şi specialişti
din cadrul serviciului psihologic, iar atestarea să se petreacă de două ori pe an.
Atestării anuale sînt supuşi toţi condamnaţii penitenciarului, care au împlinit un
an calendaristic din momentul transferării din izolatoarele de urmărire penală.
Atestarea anuală se desfăşoară în cadrul şedinţelor Consiliului educatorilor.
Conform pct. 28 al Regulamentului Serviciului socioeducativ şi probaţiune din
penitenciare, Consiliul educatorilor se formează prin ordinul şefului
penitenciarului, pe termen de un an de zile, începând cu luna ianuarie a anului. Din
componenţa Consiliului educatorilor fac parte: şeful de sector, colaboratorii din
alte servicii ale penitenciarului, inclusiv conducerea penitenciarului, precum şi
profesorii de la şcolile gimnaziale şi profesionale de pe lîngă penitenciar. Potrivit

32
Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea atestării anuale a condamnaţilor,
aprobat prin Ordinul DIP nr. 52 din 14.03.2007.
19
pct. 29 al aceluiaşi regulament, în activitatea Consiliului educatorilor pot fi
implicaţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai asociaţiilor obşteşti şi
confesiunilor religioase33.
Şedinţa Consiliului este condusă de şeful sectorului, care prezintă comisiei un
raport informaţional despre condamnat cu următoarele evidenţe: starea sănătăţii
condamnatului; starea civilă; legătura cu familia; atitudinea faţă de infracţiunea
săvirşită; participarea la procesul de instruire; specialitatea; încadrarea în cîmpul
muncii; stimulările şi sancţiunile aplicate; participarea la programele socio-
educative; participarea la programele implementate de organizaţiile necomerciale;
participarea la activităţile confesiunilor religioase; implicarea în activităţi de
creaţie artistică34.
După prezentarea informaţiei menţionate membrii Consiliului adresează
întrebări deţinutului, îi dau recomandări, îi comunică neajunsurile depistate şi
apreciază nivelul de corijare.
Avînd la bază criteriile menţionate, se stabilesc următoarele niveluri de apreciere
a corijării condamnatului:
1. nesatisfăcător – se stabileşte în cazul în care condamnatul are sancţiuni
disciplinare nestinse sau neanulate, nu respectă prevederile Codului de executare şi
ale Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, are o atitudine negativă faţă
de muncă, se eschivează de la instruire şi de la participarea la programele socio-
educative;
2. satisfăcător – se stabileşte în cazul în care condamnatul are o conduită bună, a
recunoscut crima săvirşită, este încadrat la munci remunerate sau neremunerate,
respectă prevederile Codului de executare şi ale Statutului, participă relativ la
instruire şi programele socio-educative, de asemenea relativ execută măsurile
planificate pe perioada executării pedepsei;
3. bine – se stabileşte în cazul în care condamnatul are o conduită exemplară, a
recunoscut crima săvirşită, participă la programele socio-educative în decursul a nu
mai puţin de un an, îndeplineşte normele de muncă, recuperează regulat prejudiciul
material stabilit prin hotărire judecătorească şi execută pe deplin măsurile
planificate pe perioada de executare a pedepsei35.
Aprecierea periodică în complex a comportării condamnaţilor acordă şefilor de
sectoare ajutor în activitatea de lucru, deoarece se creează posibilitatea de a se baza
în reeducarea infractorilor pe colaboratorii tuturor serviciilor instituţiei
penitenciare, permite de asemenea, în decursul atestării să introducă modificări în
planul de lucru cu condamnaţii, să determine căile optimale de corijare şi reeducare
a acestora.

33
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii Serviciului socio-educativ şi
probaţiune din penitenciare aprobat prin ord. DIP nr. 124 din 18.06.2007, pct. 28, 29
34
Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea atestării anuale a condamnaţilor,
aprobat prin Ordinul DIP nr. 52 din 14.03.2007, pct. 2.8
35
Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea atestării anuale a condamnaţilor,
aprobat prin Ordinul DIP nr. 52 din 14.03.2007, pct. 3.1
20
 Alte forme ale muncii educative cu condamnaţii sînt: organizarea acţiunilor de
familiarizare a lor cu valorile spiritual-religioase, influenţa opiniei publice şi a
serviciului de probaţiune penitenciară asupra deţinuţilor, educaţia politico-
ideologică, estetică, economică şi ecologică36.
Un rol activ în ultimul timp în educarea condamnaţilor îl joacă Biserica.
Activitatea preoţilor din penitenciare s-a dovedit a fi o acţiune ce constituie temelia
activităţii de reabilitare, de resocializare şi de redare societăţii a celor care la un
moment dat au încălcat legea penală şi cea morală37.
Bisericile din penitenciare grupează acea parte a deţinuţilor, care se arată a fi
receptivi la valorile Evanghelice, iar prin urmare, şi la normele general-umane de
comportament. Totodată devine posibilă crearea unei comunităţi întrupate nu pe
convenienţe criminale, ci pe valorile creştine ale deschiderii, dezinteresării,
carităţii, evlaviei şi respectului reciproc. Fie chiar ca aceste principii să prindă
rădăcini superficiale şi nu în toate cazurile să fie realizate consecvent de toţi
deţinuţii. Importantă este perceperea generală a acestui fond nou al moralităţii.
Conform legislaţiei în vigoare deţinutul este în drept să profeseze orice religie,
să nu profeseze nici o religie, să-şi exprime liber convingerile religioase şi să
acţioneze în conformitate cu ele, inclusiv să se alimenteze, din cont propriu, în
conformitate cu religia profesată38. În acelaşi timp realizarea dreptului la libertatea
conştiinţei şi libertatea confesională nu trebuie să lezeze drepturile şi libertăţile
altor persoane.
Deţinuţilor li se permite, în timpul rezervat pentru aceasta, să participe la
oficierea serviciilor divine, să folosească scripturile religioase şi obiectele de cult,
să primească literatură, să corespondeze cu adepţii de idei, să desfăşoare ritualuri
religioase.
Conform rezultatelor unui sondaj petrecut de către noi, la intrebarea dacă se
consideră religioşi - 84,6% din condamnaţi au răspuns că se consideră religioşi; iar
15,4% au indicat că nu se consideră religioşi.
Totodată, 38,9% dintre şefii de sector au indicat că religia îi atrage pe
condamnaţi, în primul rînd, pentru posibilitatea de a se pocăi pentru cele comise,
drept urmare a credinţei în Dumnezeu; 38,9% au indicat obţinerea unei susţineri
morale sau de alt gen; 22,2% au indicat apariţia în viaţă a ceva nou, neobişnuit, un
fel de a petrece timpul.
La intrebarea dacă consideră că s-a imbunătăţit comportamentul condamnaţilor
care contactează regulat cu preotul, 72,2% dintre şefii de sector au răspuns că s-a
imbunătăţit; 22,2% au indicat că a rămas acelaşi, şi 5,6% dintre respondenţi au
indicat că le este dificil să răspundă.

36
Carp S., Osadcii C., Rusu O. Drept execuţional penal, Chişinău, 2007, p. 201
37
Pop O. Misiunea Bisericii оn penitenciar. Bucureşti: Tradiţie, 2000, p. 151
38
Hotărоrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea
Statutului executării pedepsei de către condamnaţi. Оn: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 16.06.2006, nr. 91-94/676, pct. 436
21
 Astfel, observăm că majoritatea absolută a şefilor de sector au remarcat rolul
pozitiv al religiei în procesul corijării condamnaţilor.
Pentru exercitarea mai eficientă a dreptului la libertatea spirituală, deţinuţii
participă la programele confesiunilor religioase ce activează în închisori. Preoţii
parohi vin în penitenciare în funcţie de nevoile şi dorinţele deţinuţilor. Nu este
limitat numărul confesiunilor şi comunităţilor religioase care cooperează cu
penitenciarele. În prezent în penitenciarele Republicii Moldova activează 11
confesiuni religioase din 21 oficial inregistrate39.
În acest context, o activitate productivă în procesul de educare al condamnaţilor
a fost desfăşurată de către confesiunile religioase: Biserica Ortodoxă din Moldova
(Mitropolia Moldovei), Uniunea Bisericilor Creştinilor Evanghelişti-Baptişti,
Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea, Uniunea Bisericilor Creştinilor Credinţei
Evanghelice (Cultul Penticostal), Comunitatea „Biserica Păcii”, Uniunea
Bisericilor Creştine Libere (Cultul Harismatic), Biserica Biblică.
Vizitele confesiilor religioase au drept scop determinarea duhovnicească a
deţinuţilor40.
Opinia publică prin intermediul asociaţiilor obşteşti, partidelor politice,
organizaţiilor necomerciale, reprezentanţilor mass-media, altor persoane juridice
înfiinţate pe bază de interese comune, concepţii politice şi interese confesionale,
precum şi consiliile sectoarelor şi ale penitenciarelor constituie o modalitate de
resocializare a deţinuţilor prin influenţa educativă şi profilactică exercitată asupra
individului.
Principalele mijloace de influenţare a condamnaţilor de către opinia publică
sînt: întîlnirile cu condamnaţii, practicarea riturilor religioase legal admise, citirea
lecţiilor, demonstrarea filmelor de cinematograf şi video, organizarea şi
prezentarea concertelor, disputelor şi conferinţelor precum şi referinţele în
mijloacele mass-media privind viaţa şi activitatea acestora în instituţiile
penitenciare. Aceste organizaţii pot înainta administraţiei penitenciare demersuri
privind acordarea de ajutor umanitar deţinuţilor sau penitenciarului, ajutorului la
plasarea deţinuţilor în cimpul muncii şi la aranjarea traiului după eliberarea din
detenţie.
Astfel, în anul 2009, în colaborare cu organizaţiile guvernamentale şi
neguvernamentale au fost înaitate aproximativ 3400 comunicate în diverse instanţe
– primării (1411), agenţii teritoriale de muncă (608), Secţia evidenţă şi
documentare a populaţiei (1142), Secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei
(55), Casa naţională de asigurări sociale (138), organizaţii neguvernamentale
(46)41.

39
Toncoglaz V. Activitatea serviciului socio-educativ оn penitenciare. Оn: Materialele
Conferinţei Ştiinţifice „Strategia de dezvoltare a centrelor de justiţie comunitară”, Chişinău,
6-8 februarie 2007, p. 86.
40
Gladchi Gh. ş.a. Noua legislaţie penală şi procesual penală (Realizări şi controverse.
Impactul asupra detenţiei). IRP, Chişinău, 2007, p. 231
41
Notă informativă privind activitatea sistemului penitenciar pe parcursul anului 2009 şi
22
 Merită a fi menţionată şi implicarea unor agenţii interguvernamentale
internaţionale şi a organizaţiilor neguvernamentale internaţionale: PNUD;
Misiunea OSCE în Republica Moldova; UNICEF; Fondul Naţiunilor Unite pentru
Populaţie, Biroul din Republica Moldova; Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi
Cooperare; USAID; Penal Reform International; Caritas Luxemburg; KNCV42.
Cu toate acestea considerăm, că anume izolarea de societate (adică şi de
ajutorul societăţii) răm]ne a fi principala deficienţă atât a întregului sistem de
executare a pedepselor, cît şi a Codului de executare (art. 237) şi, respectiv, a
Statului executării pedepsei de către condamnaţi (secţiunea a 34-a), in care, foarte
sumar, se spune despre ajutorul organizaţiilor obşteşti acordat instituţiilor
penitenciare. În realitate drepturile organizaţiilor obşteşti, conform legislaţiei
actuale, în prezent sint doar declarative.
Conform prevederilor art. 237 CE al RM administraţia penitenciară favorizează
contactele condamnaţilor cu serviciul de probaţiune penitenciară şi reprezentanţii
asociaţiilor obşteşti, care pot acorda asistenţă medicală, juridică sau psihologică
condamnaţilor, precum şi pot contribui la adaptarea şi reintegrarea lor socială.
Prin probaţiune penitenciară se inţelege o totalitate de activităţi socioeducative
desfăşurate în penitenciar şi de activităţi de pregătire pentru liberarea persoanelor
din locurile de detenţie43. Serviciul de probaţiune a fost creat în temeiul art. 223
alin. (2) CE al RM şi are drept scop, crearea, menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor
condamnaţilor cu familia sau rudele acestora, identificarea factorilor relevanţi care
ar conduce la: reabilitarea condamnatului, prevenirea comiterii în viitor a unor
infracţiuni, pregătirea condamnatului pentru eliberare (în termen sau liberare
condiţionată înainte de termen), dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor sociale,
cognitive sau de autocontrol ale condamnatului, utilizarea în mod constructiv a
timpului petrecut în penitenciar, informarea factorilor care decid liberarea
condiţionată înainte de termen despre comportamentul condamnaţilor, posibilităţile
de resocializare şi reabilitare a acestora. Serviciul de probaţiune depune toate
diligenţele în scopul creării relaţiilor de colaborare cu asociaţiile obşteşti care pot
acorda consiliere şi asistenţă condamnaţilor, contribuind la adaptarea şi
reintegrarea lor în societate. Serviciul de probaţiune penitenciară constituie o
unitate structurală a instituţiei penitenciare şi este inclus în structura organizatorică
şi schema de încadrare a acestuia. Drepturile, obligaţiile şi competenţele serviciului
de probaţiune sînt reglementate de Legea cu privire la probaţiune precum şi
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii Serviciului socio-
educativ şi probaţiune din penitenciare.
Educaţia politico-ideologică a condamnaţilor se bazează pe ideologia trasată de
Constituţia RM, pe ideile umanismului şi democraţiei. Condamnaţilor le sînt

obiectivele ce urmează a fi realizate în anul 2010 (încadrarea condamnaţilor în cоmpul

muncii), DIP, Chişinău, 2010.
42
Ibidem

Legea cu privire la probaţiune Nr. 8-XVI din 14.02.2008. Оn: Monitorul Oficial al
43

Republicii Moldova, 13.06.2008, nr. 103-105/389, art. 11

23
explicate ideile politice pe care se bazează Constituţia, trăsăturile de bază ale
sistemului politic şi economic al RM ale structurii de stat, împuternicirile
Parlamentului, Preşedintelui, Guvernului şi altor instituţii ale puterii de stat,
direcţiile de bază ale politicii interne şi externe ale RM, etc. Prin intermediul
educaţiei politico-ideologice la condamnaţi se cultivă deprinderi de cultură
politică, de orientare în evenimentele politice şi participare în viaţa politică.
Acest scop poate fi realizat doar în cazul, cînd după executarea pedepsei,
întorcîndu-se la o viaţă normală in societate, fostul delincvent se dovedeşte a fi nu
doar pregătit, dar şi capabil să se supună legii, precum şi să-şi asigure existenţa. De
aceea, condamnaţii la privaţiune de libertate trebuie să fie pregătiţi în mod adecvat
pentru viaţa la libertate. Astfel, trebuie să le fie aplicat un tratament prin care nu ar
fi evidenţiată urgisirea lor, dar li s-ar insufla ideea că ei continuă să rămină membri
ai societăţii, chiar şi cu un statut juridic restrîns, creînd pentru aceasta condiţiile
corespunzătoare.
Considerăm că un rol important l-ar putea avea un astfel de stimulent juridic
cum ar fi: oferirea condamnaţilor la pedeapsa cu inchisoarea a dreptului de a
participa la alegeri. Majorităţii condamnaţilor nu le este indiferent ce se întîmplă la
libertate şi ar dori să participe la alegerile organelor puterii centrale şi locale.
Eliberîndu-se din detenţie, persoanele care au executat pedeapsa, ar recunoaşte şi s-
ar conforma acelei puteri, pe care singuri au votat-o, iar consilierii locali şi
deputaţii în parlament aleşi de ei, la rîndul lor, ar depune mai mult efort în vederea
creării unor condiţii adecvate pentru accelerarea procesului de adaptare.
Drepturile şi libertăţile condamnaţilor la pedeapsa cu închisoarea, precum şi a
altor cetăţeni, au o valoare supremă. Tot aici se referă şi dreptul de a alege, de care
ei trebuie să se bucure, deoarece anume drepturile şi libertăţile politice asigură
legătura cetăţenilor cu statul.
Despre oportunitatea beneficierii condamnaţilor de dreptul de a participa la
alegeri mărturiseşte şi rezultatul unui sondaj. Astfel, la intrebarea dacă ar dori să
participe la alegerile organelor puterii centrale şi locale 65,4% dintre condamnaţi
au răspuns că ar dori să participe, 30,8% au indicat că nu ar dori să participe şi
3,8% au indicat că le este dificil să răspundă.
În acest context considerăm că modificarea prevederii art. 13 alin. (1) lit. c) al
Codului electoral al RM (modificată prin Legea nr. 76-XVI din 10.04.2008, în
vigoare din 07.05.2008), prin care condamnaţii la privaţiune de libertate pentru
infracţiuni uşoare şi mai puţin grave au obţinut dreptul de a alege nu poate schimba
esenţial situaţia. Totodată, conform redacţiei actuale a art. 13 alin. (1), al Codului
electoral al RM, nu au dreptul de a alege persoanele condamnate la privaţiune de
libertate prin hotărire judecătorească definitivă pentru infracţiuni grave, deosebit
de grave sau excepţional de grave44.

Codul electoral Nr. 1381-XIII din 21.11.2007. Оn: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
44

08.12.1997, nr. 81/667, art. 13 alin. (1) lit. c)

24
 În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la
dreptul la vot al persoanelor condamnate ţinem să aducem ca exemplu cauza Hirst
contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord45.
Din examinarea cauzei Hirst c. Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de
Nord rezultă că aceasta are la origine o plîngere adresată Curţii (C.E.D.O.) de către
John Hirst, cetăţean al acestui stat, care a reclamat faptul că i-au fost lezate
drepturile sale în calitate de deţinut condamnat, care îşi ispăşeşte pedeapsa, prin
lipsirea totală a dreptului de vot. Reclamantul a invocat art. 3 din Protocolul nr. 1
adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, ca circumstanţe esenţiale ale
cauzei la abordarea în fapt, împrejurarea că la 11 februarie 1980 cetăţeanul John
Hirst a fost condamnat de instanţa naţională la o pedeapsă cu inchisoarea pe viaţă
pentru „omor involuntar”, calificarea reţinută avînd în vedere responsabilitatea sa
diminuată relevată de actele medicale.
La abordarea în drept – avînd în vedere temeiul plîngerii reclamantului – Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a examinat cauza în raport cu prevederile art. 3
din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea dreptului omului şi a
libertăţilor fundamentale, potrivit căruia „Înaltele Părţi contractante se angajează
să organizeze la intervale de timp rezonabile alegeri libere cu vot secret, în
condiţiile care asigură libera exprimare de opinie a poporului privind alegerea
corpului legislativ”.
Sintetizînd, din motivarea Deciziei nr. 2 din 6 octombrie 2005 a Curţii
Europene a Drepturilor Omului, rezultă că dreptul la vot garantat de art. 3 din
Protocolul nr. 1 al Convenţiei nu este absolut şi poate face obiectul unor limitări,
statele contractante avînd o largă marjă de apreciere în materie. Această marjă de
apreciere nu este nelimitată. Restricţiile şi limitările în materia dreptului la vot
trebuie apreciate de o instanţă independentă în fiecare caz în parte.
Curtea a statuat că o interdicţie absolută de a vota impusă tuturor deţinuţilor nu
intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al
Convenţiei, întrucit nu există o legătură între interdicţia votului şi prevenirea
infracţiunilor sau scopul reinserţiei sociale a infractorilor. Astfel, parlamentul nu
poate interzice automat (prin lege) exercitarea unui drept subiectiv fundamental, ca
dreptul de a alege, unei categorii întregi, cum este aceea a deţinuţilor dintr-un stat
parte la Convenţie, întrucit acest fapt ar avea efecte arbitrare. De aceea, este
necesară aprecierea instanţei în fiecare caz în parte şi în contradictoriu, astfel încît
necesitatea şi proporţionalitatea să poată fi apreciate individual şi în contradictoriu.
În cauza Hirst c. Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, încălcarea
dreptului subiectiv ce exprimă conţinutul dreptului la alegeri libere este generată de
„Legea britanică din 1983” ce reglementează alegerile, interdicţia de a vota

45
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Marea cameră), cauza Hirst contra Regatului Unit
al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Decizia nr. 2 din 6 octombrie 2005.
http://www.scj.ro/strasbourg%5Chirst-UK%20RO.htm (vizitat 23.02.2011)
25
operînd ope legis şi faţă de toţi condamnaţii, instanţele britanice nefiind chemate să
se pronunţe pentru fiecare caz în parte.
Prin urmare, din decizia instanţei europene rezultă că ceea ce este criticabil, este
legea ce interzice automat şi nediferenţiat dreptul la vot unei categorii întregi de
persoane. Avînd în vedere cele menţionate, propunem de a exclude restricţia
(privind dreptul persoanelor condamnate la privaţiune de libertate pentru
infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave de a alege) prevăzută
de art. 13 alin. (1) lit. c) din Codul electoral al Republicii Moldova şi înlocuirea ei
cu sintagma „în privinţa cărora instanţa de judecată s-a pronunţat de a fi lipsite
de dreptul de vot”. Astfel, instanţa de judecată urmează să se pronunţe asupra
lipsirii dreptului de vot în fiecare caz în parte şi în contradictoriu.
Astfel art. 13 alin. (1) lit. c) va fi formulat în următoarea redacţie:
c) persoanele condamnate la privaţiune de libertate prin hotărîre judecătorească
definitivă în privinţa cărora instanţa de judecată s-a pronunţat de a fi lipsite de
dreptul de vot.
În prezent, în scopul realizării efective ale direcţiilor examinate ale muncii
educative este creată baza organizatorico-legală şi metodică, se elaborează
instrucţiuni, ordine şi alte documente care reglementează această activitate la
nivelul actelor subnormative.
În lumina celor specificate mai sus, menţionăm existenţa unui şir de probleme
care impiedică sporirea eficacităţii lucrului educativ şi anume: marea majoritate a
colaboratorilor nu au studiile şi experienţa necesară, iar numărul condamnaţilor în
sectoare depăşeşte normele internaţionale de 2-3 ori. Acest fapt favorizează
infectarea criminală a lor şi reduce la minim efectele măsurilor educative realizate
de către şefii de sector. În plus, consiliile de educatori ale penitenciarelor activează
ineficient, iar formaţiile obşteşti ale condamnaţilor în majoritatea penitenciarelor
sînt formale46.
Veriga structurală, în cadrul căreia se desfăşoară activităţile educative cu
condamnaţii, este sectorul de condamnaţi, iar persoana de bază, care se ocupă de
munca educativă este şeful de sector.
Sectorul de condamnaţi reprezintă o unitate structurală de organizare a plasării
condamnaţilor în penitenciar, în componenţa căruia aceştia sînt incluşi prin ordinul
şefului de penitenciar. Componenţa sectorului de condamnaţi se stabileşte în
funcţie de tipul, regimul şi numărul de condamnaţi în penitenciar, în limitele a 50-
120 de persoane, conform normativelor prevăzute şi tipul de penitenciar.
La întrebarea care ar fi numărul optim al deţinuţilor î ntr-un sector, care ar
permite eficientizarea lucrului individual-educativ petrecut cu ei, 27,8% dintre şefii
de sector au indicat 50-60 de deţinuţi; 11% au indicat 40-50 deţinuţi; 55,6% au
indicat 30-40 deţinuţi şi 5,6% dintre respondenţi au indicat 25-35 deţinuţi.
Aşadar, ţinînd cont de faptul că şeful de sector are nevoie să determine
potenţialul fiecărui deţinut, ca mai apoi să poată implementa în privinţa fiecăruia
măsuri corespunzătoare de reabilitare, propunem, în scopul eficientizării acestui

46
Carp S., op. cit, p. 101
26
proces, de a reduce numărul deţinuţilor din sectoare în limitele a 30-50 de
persoane.
Avînd în vedere cele menţionate, putem specifica că munca educativă
reprezintă un sistem de forme, metode şi mijloace de influenţare a personalităţii şi
de remodelare a comportamentului condamnaţilor, care contribuie la depăşirea
deformărilor de personalitate, la dezvoltarea intelectuală, spirituală şi fizică, la
fixarea unor norme comportamentale decente şi adaptarea socială după eliberare.
În prezent în cadrul sistemului penitenciar al Republicii Moldova s-a acumulat
o bogată experienţă privind organizarea muncii educative cu condamnaţii.
Totodată, această muncă necesită actualizare şi perfecţionare continuă ţinînd cont
de tendinţele social-economice, politice, etico-morale, de dezvoltare a societăţii şi
statului, precum şi de starea, structura şi dinamica criminalităţii. Astfel,
considerăm, că perfecţionarea muncii educative urmează a fi axată pe următoarele
direcţii: umanizarea condiţiilor de detenţie, asigurarea psiho-pedagogică a muncii
educative, abordarea comlexă a organizării şi desfăşurării muncii educative,
consolidarea cooperării instituţiilor sistemului penitenciar cu societatea.
4.2 Instruirea generală şi pregătirea profesională a condamnaţilor sînt nişte
mijloace efective de corijare a lor. Multiplele cercetări şi practica cotidiană
demonstrează că ridicarea nivelului de instruire generală şi profesională este în
strinsă legătură cu comportamentul condamnaţilor în perioada executării pedepsei.
Totodată este stabilită tendinţa strictă a dependenţei îmbunătăţirii
comportamentului lor de creşterea nivelului lor de instruire.
Constituţia RM prin art. 35 garantează dreptul cetăţenilor la învăţătură şi
dispune că acest drept este asigurat prin învăţămîntul general obligatoriu, prin
învăţămintul liceal şi prin cel profesional, prin învăţămintul superior, precum şi
prin alte forme de instruire şi de perfecţionare.
Reieşind din prevederile constituţionale, art. 259 alin. (1) CE al RM stipulează
că în penitenciare se organizează în mod obligatoriu învăţămintul secundar
general al condamnaţilor.
La fel şi art. 77 al Ansamblului de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor
indică că trebuie să se ia măsuri pentru a se desfăşura instruirea tuturor deţinuţilor
capabili să profite de aceasta, inclusiv instruirea religioasă. Instruirea analfabeţilor
şi a tinerilor deţinuţi trebuie să fie obligatorie şi administraţia trebuie să vegheze cu
atenţie asupra acesteia. După posibilităţi, instruirea deţinuţilor trebuie să fie în
concordanţă cu sistemul invăţămintului public, pentru ca aceştia să-şi poată
continua pregătirea fără dificultăţi după punerea în libertate.
Abordarea procesului de educaţie în detenţie trebuie privit din perspectiva că
orice dezvoltare presupune cunoaştere şi competenţe, creşterea nivelului de
competenţe înseamnă o mai mare posibilitate de alegere în viaţă.
Obiectivele instruirii în detenţie sînt lesne de înţeles:
a) a spori capacităţi de reintegrare socială post detenţie şi în special capacitatea de
angajare în cîmpul muncii după ispăşirea detenţiei şi de relaţionare socială în
general;

27
b) a diminua riscul de recidivă47.
Prevederile de bază privind organizarea instruirii generale a condamnaţilor se
conţin în art. 259 CE al RM. Astfel, condamnaţii în vîrstă de peste 50 de ani,
invalizii de gradul I, precum şi condamnaţii la detenţiune pe viaţă urmează
învăţămîntul secundar la dorinţă. La solicitarea condamnatului, administraţia
penitenciarului şi autoritatea administraţiei publice locale îi creează condiţii pentru
învăţămîntul secundar profesional sau învăţămîntul superior.
În anul 2009 s-a realizat transferarea procesului de instruire a deţinuţilor minori
către administrare Ministerului Educaţiei şi, respectiv, autorităţile publice locale.
Lipsa de specialitate, de deprinderi de muncă constituie un factor criminogen,
ce duce adesea la comiterea infracţiunilor. Art. 260 alin. (1) CE al RM prevede că
în penitenciare se organizează, în mod obligatoriu, instruirea profesională a
condamnaţilor.
Instruirea profesională este organizată în scopul pregătirii teoretice şi cultivării
deprinderilor practice în profesia obţinută, precum şi pentru protecţia social-
juridică a condamnaţilor după eliberarea din instituţiile penitenciare şi plasarea lor
ulterioară în cîmpul muncii.
Instruirea profesională a condamnaţilor este o problemă complexă şi dificilă,
deoarece, pe de o parte, această calificare se face în penitenciar care are o gamă
restrînsă de profesiuni şi îndrumători competenţi, iar pe de altă parte, este vorba
despre persoane condamnate, care ispăşesc o pedeapsă şi care nu pot să aibă în
suficientă măsură grija calificării profesionale. În afară de aceasta, condamnatul
trebuie să fie cunoscut şi sub raportul capacităţii mintale, aptitudinilor, înclinaţiilor
pentru a se şti în ce direcţie să fie orientat profesional.
Formele de instruire depind de o serie de factori cum ar fi: condiţiile de care
dispun penitenciarele pentru o asemenea activitate; particularităţile şi gradul de
complexitate al diferitelor meserii; prezenţa cadrelor de îndrumare etc. În situaţia
în care, în cadrul penitenciarului există asemenea condiţii, aici poate funcţiona o
şcoală de meserii. În prezent în sistemul penitenciar al RM funcţionează 6 şcoli de
meserii, unde sînt instruiţi circa 700 condamnaţi anual48.
În condiţiile în care condamnaţii rămîn în penitenciar un an sau doi, aceştia pot
învăţa meserii mai simple cum sînt: zidar, cizmar, tîmplar, fierar, croitor, sudor etc.
Condamnaţii care rămîn mai mult timp în penitenciar, ar putea însuşi meserii care
necesită o calificare mai înaltă şi anume: mecanic, instalator, electrician etc.49.
În special, în şcoli există programe de instruire la următoarele specialităţi:
maşinişti pentru tăiat piatră, sudori, electro-montori, cazangii, maşinişti-macaragii,
operatori la maşinile de prelucrat lemn, cizmari, lăcătuşi, strungari, tîmplari,
cusătorese. Astfel, la capitolul instruirea vocaţională se conturează următoarele
probleme majore:
47
Gladchi Gh., op. cit., p. 216

Raport privind activitatea sistemului penitenciar în primele 6 luni ale anului 2008, DIP,
48

Chişinău, 2008.
49
Oancea I., op. cit., p. 105
28
a) insuficienţa mijloacelor tehnico-materiale, fapt ce afectează procesul de instruire
profesională a condamnaţilor;
b) lipsa programelor de studii la specialităţile competitive pe piaţa forţei de muncă.
O altă problemă în organizarea instruirii profesionale ţine de frecvenţa slabă a
condamnaţilor la lecţii (circa 50 – 60% din condamnaţii înscrişi la studii), această
situaţie se datorează faptului că timpul de muncă a condamnaţilor se suprapune cu
orarul lecţiilor stabilite în şcoala de meserii.
Prin urmare, deţinuţii preferă să muncească şi să primească salariu, decît să
frecventeze lecţiile la şcoală.
Aşadar, instruirea generală şi cea profesională este una din condiţiile importante
ale integrării foştilor condamnaţi în societate şi piaţa forţei de muncă. Obţinerea
unei profesii va facilita găsirea unui loc de muncă după liberare. De acea, este
necesar de a elabora un sistem flexibil de organizare în instituţiile penitenciare a
instruirii generale şi profesionale. Ţinind cont de cele menţionate, susţinem că, în
prezent se impune necesitatea elaborării unei instrucţiuni privind modul de
organizare a instruirii generale şi profesionale a condamnaţilor.

CONCLUZII
Avînd în vedere cele expuse, constatăm că corijarea condamnaţilor poate fi
determinată ca un proces educativ, care include în sine atît elemente de pedeapsă
cît şi măsuri propriu-zise de educare.
Deşi legislaţia penală şi execuţional-penală numeşte corijarea condamnatului
drept unul din scopurile de bază ale aplicării pedepsei penale, actualul cod de
xecutare nu prezintă definirea legală a corijării condamnaţilor. Noţiunea de
resocializare, fiind una destul de complexă din punct de vedere al oformării sale
juridice, de asemenea nu este fixată în legislaţia execuţional-penală.
Ţinînd cont de cele relatate mai sus propunem completarea art. 171 CE al RM
după cum urmează:
Articolul 171. Mijloacele principale de corijare şi resocializare a condamnatului
(1) Corijarea condamnatului este un proces de modificări pozitive care au loc în
personalitatea lui şi care creează premise pentru un comportament legal.
(2) Resocializarea este restabilirea conştientă a condamnatului în statutul social
de membru al societăţii cu drepturi depline şi întoarcerea lui la o viaţă de
sinestătătoare în societate.
O condiţie necesară a resocializării este corijarea condamnatului.
(3) Principalele mijloace de corijare şi resocializare a condamnatului sint: modul şi
condiţiile de executare a pedepsei, munca social-utilă, munca educativă, instruirea
profesională, invăţămintul general, influenţa exercitată de societate.

29
(4) Mijloacele de corijare şi resocializare se aplică ţinindu-se cont de categoria
infracţiunii, de personalitatea şi comportamentul condamnatului, conform unui
program individual şi continuu.
Recomandăm de a introduce în mod expres în art. 205 CE al RM Deţinerea
separată a condamnaţilor , cerinţa privind deţinerea separată a condamnaţilor care
au fost apreciaţi la atestare cu nivelul de corijare „nesatisfăcător” de condamnaţii
care au fost apreciaţi cu nivelul de corijare „satisfăcător” şi „bine”. Astfel, art. 224
alin. (1) CE al RM urmează a fi completat cu litera j) avоnd următorul conţinut:
„condamnaţii care au fost apreciaţi la atestare cu nivelul de corijare
„nesatisfăcător” de condamnaţii care au fost apreciaţi cu nivelul de corijare
„satisfăcător” şi „bine””.
Ţinînd cont de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la
dreptul la vot al persoanelor condamnate (cauza Hirst contra Regatului Unit al
Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Decizia nr. 2 din 6 octombrie 2005 prin care
este criticabilă legea ce interzice automat şi nediferenţiat dreptul la vot unei
categorii întregi de persoane fiind astfel violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al
Convenţiei, pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale)
propunem de a exclude restricţia (privind dreptul persoanelor condamnate la
privaţiune de libertate pentru infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de
grave de a alege) prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. c) din Codul electoral al
Republicii Moldova şi înlocuirea ei cu sintagma „în privinţa cărora instanţa de
judecată s-a pronunţat de a fi lipsite de dreptul de vot”. Astfel, instanţa de
judecată urmează să se pronunţe asupra lipsirii dreptului de vot în fiecare caz în
parte şi în contradictoriu.
Art. 13 alin. (1) lit. c) Cod electoral va fi formulat în următoarea redacţie:
„nu au dreptul de a alege persoanele condamnate la privaţiune de libertate prin
hotărоre judecătorească definitivă în privinţa cărora instanţa de judecată s-a
pronunţat de a fi lipsite de dreptul de vot”.

30
 BIBLIOGRAFIE
1. Legea cu privire la probaţiune Nr. 8-XVI din 14.02.2008. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 13.06.2008, nr. 103-105/389.
2. Codul electoral Nr. 1381-XIII din 21.11.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 08.12.1997, nr. 81/667.
3. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la
aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnaţi. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 16.06.2006, nr. 91-94/676.
4. Ansamblul de reguli minime ale ONU pentru tratamentul deţinuţilor, adoptate prin
Rezoluţia din 30.08.1955 de primul Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei
şi tratamentul delincvenţilor, desfăşurat la Geneva оn 1955. În: Culegere de acte
normative naţionale şi internaţionale în domeniul penal, Vol. I, Revista de ştiinţe penale
(Supliment 2007), Chişinău: Cartea juridică, 2007
5. Instrucţiunea cu privire la procedura compensării privilegiate a zilelor de muncă din
contul duratei pedepsei, aprobată prin ordinul ministrului justiţiei nr. 298 din 08.08.2007.
6. Programul cu privire la organizarea activităţii cu deţinuţii noi sosiţi în penitenciar,
aprobat prin ordinul DIP nr. 27 din 01.03.2006.
7. Ordinul DIP nr. 7 din 18.01.2006 de aprobare a Programului de iniţiere a deţinuţilor în
domeniul ştiinţelor socio-juridice.
8. Ordinul DIP nr. 56 din 25.04.2006 de aprobare a Programului cu privire la organizarea
educaţiei fizice şi sport cu condamnaţii – „Prosport”.
9. Ordinul DIP nr. 101 din 14.06.2006 despre implementarea Programului de încadrare în
cîmpul muncii a condamnaţilor
10. Ordinul DIP nr. 183 din 21.09.2007 “Despre aprobarea Programului individual cu
privire la planificarea executării pedepsei penale a deţinutului.
11. Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea atestării anuale a condamnaţilor,
aprobat prin Ordinul DIP nr. 52 din 14.03.2007
12. Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii Serviciului socio-educativ şi
probaţiune din penitenciare aprobat prin ord. DIP nr. 124 din 18.06.2007

31
13. Notă informativă privind activitatea sistemului penitenciar pe parcursul anului 2009 şi
obiectivele ce urmează a fi realizate în anul 2010 (încadrarea condamnaţilor în cîmpul
muncii), DIP, Chişinău, 2010
14. Adam A., Cocоrţă A., Cojocaru V. Ghidul rudelor persoanelor condamnate, IRP,
Chişinău, 2006
15. Buzatu M. Regimul penitenciar, scop, cerinţe, mijloace şi elemente. În: Buletin
penitenciar, 1982 nr. 4
16. Caciamac L. ş.a. Coodonator Cojocaru V. Raportul misiunii de evaluare a necesităţilor
în domeniul pregătirii pentru liberare a deţinuţilor. IRP, Chişinău, 2006
17. Carp S. Prevenirea criminalităţii penitenciare, Chişinău, 2004
18. Carp S., Osadcii C., Rusu O. Drept execuţional penal, Chişinău, 2007
19. Carp S., Rusu O. Munca educativă ca instrument de corijare a condamnaţilor. În:
Analele ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al RM, ediţia a IX-a,
Chişinău, 2009
20. Florea V., Florea L. Dreptul execuţional penal. Chişinău: ARC, 1999
21. Gladchi Gh. ş.a. Noua legislaţie penală şi procesual penală (Realizări şi controverse,
Impactul asupra detenţiei). IRP, Chişinău, 2007
22. Gladchi Gh. ş.a. Noua legislaţie penală şi procesual penală (Realizări şi controverse.
Impactul asupra detenţiei). IRP, Chişinău, 2007
23. Oancea I. Drept execuţional penal. Bucureşti: ALL, 1998, 336 p.
24. Pop O. Misiunea Bisericii оn penitenciar. Bucureşti: Tradiţie, 2000
25. Rusu O. Unele aspecte ale procesului de resocializare a persoanelor condamnate la
pedeapsa cu închisoare. În: Criminalitatea regională: probleme şi perspective de
combatere, Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale din 25-26 mai 2005,
ediţia a III-a, Academia Ştefan cel Mare a MAI al RM, Chişinău, 2005
26. Rusu O. Resocializarea penitenciară şi postpenitenciară a persoanelor supuse pedepsei
cu închisoarea
27. Rusu O. Consideraţii privind munca social-utilă ca unul din mijloacele de corijare a
condamnatului. În: Analele Ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a MAI al RM,
Seria “Ştiinţe socioumanistice”, Ediţia a VI-a, Academia “Ştefan cel Mare”, Chişinău,
2006
28. Toncoglaz V. Activitatea serviciului socio-educativ în penitenciare. În: Materialele
Conferinţei Ştiinţifice „Strategia de dezvoltare a centrelor de justiţie comunitară”,
Chişinău, 6-8 februarie 2007
29. Zidaru P. Drept execuţional-penal. Bucureşti: Press Mihaela SRL, 1997
30. Белый Н.А. Пенитенциарное право Республики Молдова, Курс лекций, Кишинэу,
2001
31. Глоточкин А.Д., Пирожков В.Ф. Исправительно-трудовая психология, Под ред.
Платонова К.К. Москва: Изд. Академии МВД СССР, 1974
32
32. Еникеев М.И. Основы общей и юридической психологии, Учебник для вузов.
Москва: Юристъ, 1996
33. Крайнова Н.A. Проблемы ресоциализации неоднократно судимых лиц. Диссертация
на соискание учёной степени кандидата юридических наук. Владивосток, 2002
34. Понамарёв П.Г. Международные правовые стандарты обращения с
заключёнными и национальные варианты их реализации. Рязань: Изд. РВШ МВД
РФ, 1994
35. Фуко М. Надзирать и наказывать. Рождение тюрьмы. Пер. с фр. Наумова В., под
ред. Борисовой И. Москва, 1999
36. Уголовно-исполнительный кодекс Украины, Научно-практический комментарий,
Под ред. проф. Степанюка А. Ф. Харьков: Одиссей, 2006
37. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Marea cameră), cauza Hirst contra Regatului
Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Decizia nr. 2 din 6 octombrie 2005.
http://www.scj.ro/strasbourg%5Chirst-UK%20RO.htm
38. Nivelul respectării drepturilor deţinuţilor în Republica Moldova nu corespunde normelor
internaţionale. http://www.comunicate.md/index.php?
task=articles&action=view&articlei=456

33
 Anexa 1

Sursa: Sondaj “Atitudinea populaţiei faţă de persoanele liberate din detenţie”,

realizat în februarie 2009 de CJC Chişinău

34
 Anexa 2

Sursa: Sondaj “Atitudinea populaţiei faţă de persoanele liberate din detenţie”,

realizat în februarie 2009 de CJC Chişinău

35
 Anexa 3

% din numărul total al condamnaţilor apţi de muncă

Sursa: Notă informativă privind activitatea sistemului penitenciar în anul 2009, Chişinău, 2010

36
 Anexa 4

Lei/zi
Sursa: Notă informativă privind activitatea sistemului penitenciar în anul 2009, Chişinău, 2010

37
 Anexa 5
Chestionar cu privire la unele probleme ce ţin de resocializarea
condamnaţilor (adresat condamnaţilor)

Întrebarea Răspunsul Răspunsurile în

% raportate la
numărul de
persoane
chestionate
Consideraţi că pedeapsa care v- Da, este echitabilă 38,4
a fost stabilită de instanţa de
judecată este echitabilă? nu este echitabilă 34,6
îmi este dificil să răspund 27

Susţineţi tradiţiile, obiceiurile, Susţin intru totul 27

regulile şi normele nescrise ale susţin, dar nu în întregime 34,6
subculturii penitenciare? nu suţin 34,6
îmi este dificil să răspund 3,8
Sunteţi căsătorit? Da, sunt căsătorit 49,5
nu sunt căsătorit, familia s- 16,5
a destrămat din cauze
legate de condamnare
nu sunt căsătorit, familia s- 14,7
a destrămat din alte cauze
decît cele de condamnare
nu am familie şi nici nu 19,3
am fost căsătorit
Aveţi rude? Părinţi, copii, frate, soră 84,6
alte rude 7,7
38
 nu am rude 7,7
Aveţi întîlniri cu rudele şi cu Am întîlniri conform 88,5
alte persoane apropiate? numărului stabilit de
legislaţie
am mai puţine întîlniri 7,7
decît este prevăzut de
legislaţie
nu am avut nici o întîlnire 3,8
Vă sunt accesibile mijloacele de Da, sunt accesibile 88,5
informare în masă (radioul, sunt accesibile doar parţial 11,5
televiziunea, presa)? nu sunt accesibile
Cum apreciaţi ziarele, cărţile, Da, ajută 84,6
radioul şi televiziunea care vă
sunt accesibile? Vă ajută ele să ajută foarte puţin 15,4
ajungeţi la un echilibru
sufletesc, să vă uşureze dorul de nu ajută
casă şi de cei apropiaţi, să
căpataţi o încredere în viitorul
Dvs?
Aţi dori să participaţi la Da, aş dori să particip 65,4
alegerile organelor puterii nu aş dori să particip 30,8
centrale şi locale? îmi este dificil să răspund 3,8
Vă consideraţi religios? Da, mă consider religios 84,6
nu mă consider religios 15,4
îmi este dificil să răspund
Aveţi o profesie? Da, am o profesie 73
nu am nici o profesie 27
Ce atitudine aveţi faţă de pozitivă 77
obţinerea unei meserii în negativă 3,8
penitenciar? indiferentă 15,4
îmi este dificil să răspund 3,8

Sondajul a fost realizat în perioada anului 2008 cu condamnaţii deţinuţi la

regim de resocializare (pe un eşantion de 78 persoane) din penitenciarele nr. 9
Pruncul, nr. 10 Goian, nr. 15 Cricova

39
 Anexa 6

Sursa: Informaţia privind numărul de deţinuţi în sistemul penitenciar la

01.01.2010 (caracteristica după numărul de antecedente penale)
http://www.penitenciar.gov.md/ro/statistica.html

40
 Anexa 7

Sursa: Informaţia privind numărul de deţinuţi în sistemul penitenciar la

01.10.2010 (caracteristica după starea socială)
http://www.penitenciar.gov.md/ro/statistica.html

41
 Anexa 8

Sursa: Informaţia privind numărul de deţinuţi în sistemul penitenciar la

01.10.2010 (caracteristica după studii)
http://www.penitenciar.gov.md/ro/statistica.html

42
 Anexa 9

Sursa: Informaţia privind numărul de deţinuţi în sistemul penitenciar la

01.10.2010 (caracteristica după capacitatea de muncă)
http://www.penitenciar.gov.md/ro/statistica.html

43