REGIMUL DE DETENȚIE

ÎN INSTITUȚIILE PENITENCIARE

§ 1. Noțiunea și funcțiile regimului de detenție

Termenul „regim” provine din limba franceză - „regime”, ceea ce înseamnă
mod de viață al unei persoane concrete sau al unui grup de persoane. Astfel, regimul
de executare a pedepsei, specific pentru condamnații la un anumit tip de pedeapsă,
semnifică modul lor de viață și reflectă conținutul acestei pedepse.
În Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților termenului
„regim” îi corespunde termenul „tratament”, care trebuie „să aibă ca scop, atît cît
permite durata condamnării, de a crea în ei voința și aptitudinile care să le dea
posibilitatea ca după liberarea lor să trăiască respectînd legea și satisfăcîndu-și
nevoile. Acest tratament trebuie să fie de natură a le menaja respectul față de ei înșiși
și a le dezvolta simțul lor de răspundere”9.
Tratamentul penitenciar reprezintă un complex de măsuri și activități edu-
cative, productive, sociologice, psihologice și medicale desfășurate cu deținuții în
scopul recuperării și reintegrării sociale a acestora.
Regimul de detenție reprezintă particularitățile etapei concrete de executare a
pedepsei în cadrul unei categorii de penitenciar, desemnînd gradul izolării deținutului
și extinderea drepturilor, obligațiilor și interdicțiilor acestuia.
Articolul 219 alin. (1) CE al RM definește expres regimul de detenție, stabilind
că „Regimul de deținere în penitenciare asigură paza, supravegherea și izolarea
condamnaților, executarea de către aceștia a obligațiilor lor, realizarea drepturilor și
intereselor lor legitime, securitatea personală și resocializarea condam- naților,
inclusiv prin deținerea separată a diferitor categorii de condamnați, prin
diversificarea condițiilor de deținere în funcție de tipul penitenciarului stabilit de
instanța de judecată și prin schimbarea condițiilor de executare a pedepsei”.
În literatura de specialitate se menționează că regimul în locurile de detenție
exprimă esența și conținutul pedepsei, în interiorul căruia poate fi realizată limitarea
drepturilor condamnaților.
Astfel, în sfera de acțiune a regimului sînt incluși: condamnații care își is-
pășesc o pedeapsă privativă de libertate, administrația instituțiilor penitenciare,
administrația organizațiilor unde lucrează condamnații, reprezentanții organizațiilor
obștești care participă la procesul de executare a pedepsei și exercită controlul
penitenciarelor, persoanele oficiale ale organelor de stat care vizitează penitenciarele
și participă la realizarea executării pedepselor, cetățenii care se găsesc pe teritoriul
penitenciarului sau al obiectivelor lui de producere.
O semnificație aparte o au normele regimului care reglementează prevenirea
infracțiunilor și a altor încălcări ale normelor de drept, atît din partea condamnaților,
9
Ansamblul de reguli minime ale ONU pentru tratamentul deținuților, adoptat prin Rezoluția din
30.08.1955 de primul Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și tratamentul delincvenților,
desfășurat la Geneva în 1955, art. 58. În: Culegere de acte normative naționale și internaționale în
domeniul penal, vol. I, Revista de științe penale (Supliment 2007), Editura Cartea Juridică, Chișinău, 2007.
în timpul executării pedepsei, cît și din partea altor persoane. Ele includ regulile de
pază și supraveghere a condamnaților, de aplicare a măsurilor de securitate, de
efectuare a diferitor măsuri profilactice.
Regimul de detenție nu se reduce doar la menținerea securității în penitenciar,
el cuprinde mai multe cerințe, cum ar fi: aplicarea unui tratament diferențiat de
deținere, asigurarea traiului în penitenciar conform unui program ordonat, siguranța
vieții în colectiv, asigurarea posibilităților de a presta o muncă utilă, desfășurarea
unor activități socioeducative care vizează atît viața în detenție, cît și pregătirea
pentru liberare etc. Regimul concret de detenție constituie o parte componentă a
regimului penitenciar, care poate fi caracterizat ca fiind un ansamblu de reguli și
măsuri stabilite prin lege și alte acte normative, care reglementează, în raport cu
scopul pedepsei închisorii, întregul mod de viață al deținuților, obligațiile și
drepturile, măsurile disciplinare și recompensele, comportamentul și relațiile acestora
cu personalul penitenciarului sau cu alte persoane, în baza unor reguli de ordine
interioară strict determinate. Aplicarea unui regim legal și uman în același timp
constituie o preocupare principală a întregii activități desfășurate de personalul
administrației penitenciare, activitate ce are la bază asigurarea respectării drepturilor
fundamentale ale omului, așa cum sînt prevăzute de actele normative naționale și
internaționale la care Republica Moldova este parte.
Așa fiind, regimul penitenciar este o problemă importantă a executării pedepsei
privative de libertate, fiindcă de felul regimului penitenciar depinde, în cea mai mare
măsură, atingerea scopului executării pedepsei privative de libertate, acela al
reeducării condamnatului și al abținerii lui de la comiterea de noi infrac- țiuni10.
Funcțiile regimului exprimă esența sa și reprezintă un ansamblu de activități
menite pentru atingerea anumitor scopuri.
Funcțiile de bază ale regimului sînt: de asigurare, educativă, de pedeapsă, de
control social (de profilaxie), de resocializare. Funcțiile regimului se realizează în
mod complex, completîndu-se reciproc. Realizîndu-se fiecare de sine stătător, ele
creează concomitent condiții pentru îndeplinirea cu succes a întregului ansamblu de
funcții.
Funcția de asigurare a regimului are menirea de a îndeplini sarcina de bază a
activității instituțiilor penitenciare - executarea pedepsei privative de libertate care a
fost stabilită unor persoane concrete, adică crearea condițiilor pentru organizarea
muncii, odihnei, instruirii, petrecerii timpului liber, asistenței medico- sanitare etc.
Funcția dată se realizează prin intermediul stipulării stricte în actele normative, care
reglementează statutul juridic al condamnatului, a unor limite ale comportamentului
permis (itinerarele de deplasare, regimul zilei, numărul de întrevederi, regulile de
adresare a personalului instituției și a altor persoane cu condamnații etc.) și a
mijloacelor de influențare a condamnaților în caz de încălcare a lor (aplicarea
măsurilor de stimulare și sancțiunilor disciplinare, a măsurilor de securitate art. 243,
246, 221 CE al RM).
10
Buzatu M., „Regimul penitenciar, scop, cerințe, mijloace și elemente”. În: Buletin penitenciar, nr.
4/1982, București, p. 9.
 Funcția de asigurare se referă nu numai la condamnați, ci și la alți subiecți,
care se află din diferite motive pe teritoriul instituțiilor penitenciare sau pe teritoriul
și obiectele aferente. Ea se realizează și prin intermediul pazei și supravegherii
permanente a condamnaților în penitenciarele de tip închis și semiînchis. În
penitenciarele de tip deschis condamnații se află doar sub supraveghere.
În perioada îndeplinirii funcției de asigurare se admite aplicarea forței fizice, a
mijloacelor speciale și a armei de foc (art. 223 CE al RM).
În literatura de specialitate11 se menționează, pe bună dreptate, că funcția de
asigurare reprezintă un pilon, o bază juridică esențială pentru realizarea tuturor
măsurilor de influență educativă și de profilaxie asupra condamnaților. Normele
regimului stabilesc ordinea antrenării condamnaților în muncă și a organizării ei,
specificul efectuării instruirii generale și pregătirii profesionale, al lucrului cultural,
de pregătire fizică și sport.
Funcția educativă a regimului se referă numai la condamnați. Ea se exprimă
prin faptul că, stabilind limitele unui comportament permis pentru condamnați,
regimul are menirea de a-i influența, de a-i deprinde cu disciplina și ordinea, de a
crea premise pentru modificarea statutului juridic al condamnaților în sensul
extinderii drepturilor lor.
Regimul cuprinde regulile de comportament al condamnaților care se referă la
relațiile între ei și personalul penitenciarului, cu persoanele venite la întrevederi,
atragerea condamnaților la muncă, organizarea timpului liber, instruirea, asigurarea
materială și a condițiilor de trai. Spre exemplu, pct. 89 din Statut prevede regulile de
comportament al condamnaților în timpul lucrului și al odihnei, și anume: la
întîlnirea cu personalul penitenciar și cu alte persoane sosite în vizită trebuie să se
ridice și să-i salute; sînt obligați de a respecta regulile sanitaro-igi- enice și de igienă
personală, să mențină permanent curățenia în încăperile de detenție și de serviciu, la
locurile de muncă, celule, după deșteptare să-și aranjeze paturile conform modelului
stabilit și să facă curățenie în celule etc.
Normele regimului se bazează pe cerințele pedagogiei și psihologiei. Ele sînt
orientate spre cultivarea la condamnați a anumitor concepții și deprinderi pozitive,
precum și a unor calități morale corespunzătoare.Aplicarea în practică a cerințelor
regimului depinde de competența personalului instituției, de contingentul
condamnaților și, nu în ultimul rînd, de situația social-economică din țară.
Funcția de pedeapsă se realizează prin limitarea diferitor drepturi ale con-
damnaților în procesul executării pedepsei. Aceste limitări cuprind, în primul rînd,
drepturile subiective, libertățile și interesele lor legitime. Condamnații sînt izolați de
societate fiind permanent sub supraveghere și control. Nu este permisă comunicarea
liberă a condamnaților cu exteriorul, de asemenea, nu-și pot organiza petrecerea
timpului conform propriilor necesități. Sînt limitați în dreptul de a cheltui banii avuți
la contul lor de peculiu, le este interzis de a se afla în afara liniilor de pază ale
zonelor locative sau de producere ale instituției etc. Astfel, prin cerințele înaintate de

11
Уголовно исполнительное право, под ред. В.И. Селиверстова, op. cit., p. 160.
regim, condamnatul duce un mod de viață cu totul diferit de cel din libertate. Dar, în
același timp, conform art. 60 al Ansamblului de reguli minime pentru tratamentul
deținuților, regimul locurilor de detenție trebuie să tindă să reducă diferențele care
pot exista între viața din închisoare și viața liberă, în măsura în care aceste diferențe
tind să slăbească simțul responsabilității deținutului sau al respectului cuvenit
demnității lor ca ființe umane.
Tot aici ținem să menționăm că represiunea nu este scopul final al executării
pedepsei, ci are rolul de mijloc stimulator care îl ajută pe condamnat să
conștientizeze faptul că această pedeapsă, care este suportată de el foarte greu, atît
moral, cît și fizic, este consecința prejudiciului adus altor cetățeni, societății și
statului prin săvîrșirea infracțiunii pentru care el este pedepsit și că unica soluție de a
nu fi pedepsit din nou este abținerea de la comiterea unor noi infracțiuni.
Funcția de control social (de profilaxie) are menirea de a preveni săvîrșirea
infracțiunilor și a altor încălcări din partea condamnaților și a altor persoane care se
află pe teritoriul penitenciarului sau al obiectivelor de producere ale acestuia.
Formele principale ale unui astfel de control le constituie supravegherea de stat
a condamnaților, stabilirea regulilor de comportament în timpul ispășirii pedepsei.
Controlul social include aprecierea comportamentului condamnaților prin aplicarea
măsurilor de stimulare și a sancțiunilor disciplinare.
Funcția controlului social se referă și la cetățenii care se află pe teritoriul
penitenciarului ori al obiectivelor acestuia și este îndreptată spre asigurarea res-
pectării de către ei a ordinii interioare și a regulilor stabilite pentru relațiile cu
condamnații.
Conform pct. 271 al Statutului, administrația instituțiilor are dreptul să
efectueze percheziția și controlul lucrurilor personale ale persoanelor care intră sau
ies din penitenciar și obiectele de producere, cu excepția persoanelor menționate la
alin. (1) art. 181 din Codul de executare, cărora li se propune să depună spre păstrare
bunurile interzise în penitenciar aflate la ei.Funcția de resocializare se manifestă prin
dezvoltarea la condamnat a unor calități social utile, deprinderi și convingeri
necesare pentru adaptarea după ispășirea pedepsei. În scopul integrării sociale
ulterioare a condamnatului, acesta este supus, prin constrîngere, unui proces de
reclasare socială întemeiat pe obligația de a presta o activitate productivă corelată cu
anumite activități educative. Astfel, înțelegem că scopul pedepsei trebuie realizat
integral, în timpul executării acesteia, prin totalitatea activităților specifice prevăzute
de legislație. Munca productivă, acțiunile socioeducative, măsurile luate în vederea
stimulării și recompensării ori pentru sancționare sînt acțiuni subordonate realizării
politicii penale a statului în perioada executării pedepsei.
Resocializarea, prin formele de intervenție penală, asigură conștientizarea de
către condamnați a sensului și importanței reglementărilor normative, pentru a deveni
conștienți de importanța social-politică a respectării legii. Numai în acest mod unii
condamnați percep semnificația reală a libertății.
 § 2. Conținutul regimului de detenție
Regimul în instituțiile penitenciare are conotații cu caracter obștesc, social și
juridic. Obiectul unei dispute continue a politicienilor, sociologilor, psihologilor este
conținutul regimului, în care se exprimă poziția statului față de condam- nații la
pedepse privative de libertate.
Conținutul regimului penitenciar se determină prin semnele și funcțiile lui și
include un ansamblu de reguli care asigură și reglementează ordinea și condițiile
executării unui tip de pedeapsă concretă. Convențional, aceste reguli pot fi divizate în
trei grupuri principale:
- reguli ce se referă la personalul instituțiilor penitenciare;
- reguli ce se referă la condamnați;
- reguli ce se referă la alți cetățeni care se află pe teritoriul penitenciarului sau
pe teritoriile adiacente12.
Regulile care se referă la personalul penitenciarului reglementează obligațiile
și drepturile lui în domeniul regimului. Din ele fac parte:
- regulile care asigură izolarea condamnaților;
- regulile care asigură securitatea personalului penitenciarului și a con-
damnaților;
- regulile care asigură respectarea ordinii interioare;
- regulile care asigură realizarea drepturilor condamnaților și îndeplinirea de
către ei a obligațiilor;
- regulile care asigură prevenirea infracțiunilor și a altor încălcări.
Întrucît ordinea interioară constituie realizarea practică a regimului, iar regimul
reprezintă ordinea concretă stabilită de lege la executarea pedepsei penale, putem
considera că în funcțiile tuturor secțiilor și serviciilor se reflectă într-o anumită
măsură obligațiile de asigurare a ordinii interioare în penitenciar.
Elementul de bază al conținutului regimului este izolarea condamnatului de
societate, înfăptuită prin deținerea sa într-un penitenciar de un anumit tip.
Făcînd o analiză a legislației execuțional-penale a RM, putem evidenția trei
grade de izolare a condamnaților:
Izolare minimă - în penitenciarele de tip deschis (inclusiv penitenciarele pentru
femei) în regim comun și de resocializare, în penitenciarele de tip semi- închis
(inclusiv penitenciarele pentru femei și penitenciarele pentru minori) în regim de
resocializare.
Izolare medie - în penitenciarele de tip deschis (inclusiv în penitenciarele
pentru femei) în regim inițial, în penitenciarele de tip semiînchis (inclusiv pe-
nitenciarele pentru femei și penitenciarele pentru minori) în regim comun, în
penitenciarele de tip închis (inclusiv penitenciarele pentru femei) în regim de
resocializare.
Izolare maximă - în penitenciarele de tip semiînchis (inclusiv penitenciarele

12
Уголовно исполнительное право, под ред. В. И. Селиверстова, с. 183.
pentru femei și penitenciarele pentru minori) în regim inițial, în penitenciarele de tip
închis în regim inițial și regim comun. În toate penitenciarele în cazul introducerii
regimului special.
Gradele de izolare a condamnaților se deosebesc între ele în special prin
dreptul la deplasare liberă a lor pe teritoriul penitenciarului și în afara lui.
Izolarea condamnaților se efectuează prin paza și supravegherea acestora.
Supravegherea este executată de controlori timp de 24 ore din 24 în zona locativă și
de producere, de instruire, în bibliotecă, ospătărie etc. Controlorii și alți colaboratori
ai penitenciarului efectuează percheziția condamnaților, a teritoriului obiectivelor
locative și de producere în scopul ridicării obiectelor interzise, depistării săpăturilor,
căutării condamnaților care se ascund etc.
CE al RM (art. 200) și Statutul (secțiunea a 4-a) reglementează modul de
primire a condamnaților în penitenciar. Statutul stabilește programul zilei pentru
condamnați (anexa nr. 10), lista obiectelor și produselor de primă necesitate pe care
condamnații le pot avea asupra lor, le pot primi în colete, pachete cu provizii și
banderole sau procura în magazinele penitenciarului (anexa nr. 6), lista lucrărilor și
funcțiilor a căror exercitare este interzisă condamnaților (anexa nr. 37) etc.
Un grup aparte de reguli care asigură regimul executării pedepsei îl constituie
normele îndreptate spre prevenirea și curmarea infracțiunilor și a altor încălcări din
partea condamnaților. Ele pot fi divizate în două categorii: de profilaxie și de
reprimare.
La categoria normelor de profilaxie, care sînt și cele mai numeroase, se referă,
spre exemplu, cele care reglementează ordinea de procurare a produselor alimentare
și a obiectelor de primă necesitate prin virament (art. 212 CE al RM), cele care
stabilesc regulile de comportament al condamnaților (secțiunea 9 din Statut) etc.
Regulile organizării controlului asupra condamnaților sînt și ele îndreptate spre
profilaxia infracțiunilor și a altor încălcări din partea lor. Din categoria lor fac parte
normele care asigură supravegherea condamnaților, efectuarea perchezițiilor,
controlului și cenzurii corespondenței lor.
Statutul stabilește norme de procedură cu caracter de profilaxie. Spre exemplu,
modul de ridicare de la condamnați a obiectelor și substanțelor a căror utilizare este
interzisă în instituție și a celor procurate pe cale nelegitimă (secțiunea 29 din Statut),
controlul prezenței condamnaților (secțiunea 14 din Statut) etc.
Din categoria normelor care asigură reprimarea infracțiunilor și a altor în-
călcări din partea condamnaților fac parte cele care stabilesc temeiurile și ordinea
instituirii regimului special în instituțiile penitenciare, activitatea specială de in-
vestigații din penitenciare, precum și aplicarea forței fizice, a mijloacelor speciale și
a armei de foc (art. 220, 221, 222 și 223 CE al RM).
Regulile care se referă la condamnați sînt:
- regulile care reglementează comportamentul condamnaților;
- regulile care stabilesc programul zilei;
- regulile care asigură realizarea drepturilor lor și îndeplinirea de către ei a
obligațiilor;
 - regulile care determină aplicarea mijloacelor de corijare;
- regulile care asigură protecția socială a condamnaților.
În anexa nr. 10 la Statut este stabilit programul zilei pentru condamnați în care
sînt descrise detaliat toate elementele ordinii interioare, începînd cu deșteptarea,
timpul de muncă, de odihnă, de alimentare, precum și alte activități. Programul zilnic
se întocmește pentru fiecare penitenciar, reieșind din tipul penitenciarului, condițiile
locale, durata zilei de lumină13.
O importanță mare pentru realizarea prevederilor regimului o are asigurarea
normativă de folosire de către condamnați a drepturilor lor și îndeplinirea obligațiilor
ce le revin, deoarece numai declararea drepturilor subiective nu creează condiții
pentru realizarea lor. De aceea multe articole ale CE și toate normele Statutului
fixează ordinea de realizare a drepturilor condamnaților. Spre exemplu, art. 210 CE
al RM prevede dreptul la corespondență și convorbiri telefonice al condamnaților,
art. 211 CE al RM reglementează dreptul de a primi și expedia colete, pachete cu
provizii și banderole de către condamnați, art. 216 CE al RM stabilește posibilitatea
acordării condamnaților a dreptului de a se deplasa fără escortă sau însoțire în afara
penitenciarului, art. 217 CE al RM prevede posibilitatea deplasării de scurtă durată în
afara penitenciarului, iar secțiunile 22, 23, 25, 27 din Statut reglementează modul și
procedura de realizare a acestor drepturi.
Pentru respectarea de către condamnați a obligațiilor lor se aplică aceleași
reguli. Referitor la încălcarea cerințelor regimului, față de ei pot fi aplicate sancți-
unile disciplinare prevăzute la art. 246 CE al RM, iar în cazurile prevăzute la art. 223
CE al RM poate fi aplicată forța fizică, mijloacele speciale și arma de foc.
Conform art. 212 CE al RM, condamnatul poate procura suplimentar la rația
alimentară gratuită produse alimentare și obiecte de primă necesitate din mijloacele
bănești obținute din munca prestată în timpul executării pedepsei, din pensia sau din
indemnizațiile primite, precum și din alte mijloace bănești aflate la contul său de
peculiu.
De asemenea, condamnații invalizi de gradul I și II, pensionarii, femeile
gravide condamnate sau femeile condamnate care au cu sine copii, suplimentar la
rația alimentară gratuită, pot folosi fără restricții banii aflați la contul lor de pe- culiu
pentru procurarea produselor alimentare și obiectelor de primă necesitate.
Codul de executare reglementează și dreptul condamnaților la corespondență și
convorbiri telefonice, precum și dreptul la întrevederi (art. 210, 213 CE al RM;
secțiunile 25, 27, 28 din Statut). Contactele cu exteriorul constituie o parte esențială a
reintegrării lor în societate. Astfel, art. 61 al Ansamblului de reguli minime pentru
tratamentul deținuților prevede că tratamentul deținuților nu trebuie să pună accentul
pe excluderea lor din societate, ci pe continua lor participare la aceasta.
Izolarea condamnatului de societate, având ca scop final corijarea sa, are și
efecte negative cum ar fi: pierderea relațiilor sociale și a deprinderilor de comunicare
13
În cazul în care condamnații muncesc în producere în cîteva schimburi, programul zilnic se întocmește
pentru fiecare schimb aparte. Pentru deținuții încarcerați în celulele izolatoarelor disciplinare, programul
zilnic se stabilește separat.
și interacțiune profesională, prezența complexului „persoanei cu trecut criminal”,
pierderea ritmului de viață, deformări ale personalității.14
Ținînd cont de importanța păstrării legăturii condamnaților cu familia, rudele,
precum și cu alte persoane din afara penitenciarului, legislația execuțional- penală
oferă condamnaților dreptul la întrevederi.
Art. 213 CE al RM și secțiunea 25 din Statut prevăd dreptul condamnaților la
întrevederi.
Astfel, întrevederile de scurtă durată cu soțul, rudele pînă la gradul al IV- lea
inclusiv, iar în cazurile prevăzute de Statutul executării pedepsei de către con-
damnați, cu aprobarea scrisă a șefului instituției penitenciare, cu o altă persoană
indicată de condamnat se acordă pe o durată de 1-4 ore.
Preveniții au dreptul la întrevederi de scurtă durată, care se acordă în baza
hotărîrii organului de urmărire penală, a judecătorului de instrucție sau a instanței de
judecată, cu autorizația obligatorie a administrației penitenciarului.
Întrevederile de lungă durată cu soțul, părinții, copiii, frații, surorile, bunicii și
nepoții condamnatului, iar în cazurile prevăzute de Statutul executării pedepsei de
către condamnați, avînd aprobarea scrisă a șefului instituției penitenciare, cu o altă
persoană indicată de condamnat se acordă pe o durată de la 12 ore la 3 zile.
După dorința persoanelor aflate la întrevedere, durata lor poate fi scurtată. De
asemenea, condamnaților li se oferă dreptul înlocuirii întrevederii de lungă durată cu
una de scurtă durată. Atît întrevederile de lungă durată, cît și cele de scurtă durată, la
solicitarea scrisă a condamnatului, pot fi înlocuite cu conversații telefonice.
Comasarea mai multor întrevederi sau divizarea unei singure întrevederi în cîteva
este interzisă.
Condamnatul are dreptul la o întrevedere de scurtă durată pe lună și la o
întrevedere de lungă durată pe trimestru. Întrevederi de lungă durată nu se acordă
condamnatului:
a) căruia i-a fost suspendat dreptul la întrevederi de lungă durată;
b) care a fost transferat în regim inițial în calitate de sancțiune disciplinară;
c) la detențiune pe viață aflat în regim inițial.
Acordarea întrevederilor peste numărul minim se admite doar în calitate de
măsură de stimulare, în baza prevederilor lit. e) alin. (l) art. 243 din CE, conform
procedurii generale de aplicare a măsurilor de stimulare. Astfel, se acordă
suplimentar cel mult 4 întrevederi de scurtă durată și 2 întrevederi de lungă durată pe
an doar cu soțul și rudele și nu pot fi acordate cu alte persoane. Deținuților care au
sancțiuni disciplinare nestinse nu le pot fi acordate întrevederi în calitate de măsură
de stimulare.
Întrevederile între deținuții plasați în diferite instituții penitenciare sînt
interzise. Șeful penitenciarului aprobă întrevederi între persoanele deținute, în
condițiile stabilite de Statut, dacă deținuții se află în aceeași instituție penitenciară și
14
Маликов Б., «Механизмы социальной адаптации осужденных к лишению свободы в уголовно-
исполнительном законодательстве». În: Теория и практика общественного развития, nr. 20, 2014. p.
102
dacă între ei există o relație de căsătorie, dovedită prin documentele prevăzute de pct.
294 al Statutului.
În caz de înregistrare a căsătoriei, întrevederea de lungă durată, precum și cea
de scurtă durată, acordată cu această ocazie, nu se include în numărul stabilit de
întrevederi.
Întrevederi de lungă durată nu se acordă preveniților, deținuților în privința
cărora a fost suspendat dreptul la întrevederi de lungă durată, celor trans-
ferați la regim inițial în calitate de sancțiune disciplinară și celor condamnați la
detențiune pe viață aflați la regim inițial, precum și celor bolnavi de tuberculoză în
formă contagioasă sau cu boli somatice internați în spitalul penitenciarului.
Întrevederile de lungă durată ce i se cuvin condamnatului bolnav de tuberculoză în
formă contagioasă sau cu boli somatice internat în spitalul penitenciarului se
înlocuiesc cu întrevederi de scurtă durată, respectiv o întrevedere de lungă durată cu
o întrevedere de scurtă durată.
Întrevederile cu alte persoane se acordă doar în următoarele cazuri excep-
ționale:
- lipsa soțului și a altor rude sau condamnatul nu este vizitat de către aceștia
de o perioadă mai mare de un an - doar întrevederi de scurtă durată. Întrevederi de
lungă durată, în acest caz, se acordă doar cu persoanele cu care sînt în relații de
concubinaj și au copii;
- pentru comunicarea despre decesul soțului și rudelor apropiate - doar
întrevederi de scurtă durată;
- existența unui pericol real și iminent ce ar putea leza drepturile și interesele
legitime ale deținutului - doar întrevederi de scurtă durată;
- pentru desfășurarea nemijlocită a procedurii de încheiere a căsătoriei - doar
întrevederi de scurtă durată;
- cu notarii, în vederea autentificării unor acte civile care nu poate fi efectuată
de către administrația penitenciarului - doar întrevederi de scurtă durată.
În toate cazurile de acordare a întrevederilor cu alte persoane, acestea pot fi
autorizate de către administrația instituției doar dacă ele nu vor influența negativ
deținutul, precum și dacă există certitudinea că întrevederea nu va fi utilizată în
scopul pregătirii sau comiterii unor infracțiuni, distrugerii de probe, amenințării și
influențării martorilor, victimelor sau altor persoane, precum și în alte scopuri
ilegale.
Permisul de întrevedere se acordă de către șeful instituției sau persoana care îl
înlocuiește în baza cererii deținutului sau persoanei sosite la întîlnire, precum și a
documentelor care confirmă identitatea și legăturile lor de rudenie. Persoanele sosite
la întrevedere sînt informate despre comportamentul deținutului și regulile de
conduită în timpul întrevederii, despre interdicția coletelor ilegale și sînt avertizate de
întreruperea imediată a întrevederii dacă vor fi observate încălcări ale regulilor
stabilite.
În cazul refuzului de a acorda întrevederea, în cererea deținutului sau a per-
soanei care dorește să se întîlnească cu acesta se indică motivul refuzului
 Întrevederile condamnaților se deosebesc nu numai după durată, dar și după
organizarea desfășurării lor.
Astfel, întrevederile de scurtă durată cu soțul, rudele pînă la gradul al IV-lea
inclusiv, iar în cazurile prevăzute de Statutul executării pedepsei de către con-
damnați, cu aprobarea scrisă a șefului instituției penitenciare, cu o altă persoană
indicată de condamnat se desfășoară în spații special amenajate, sub supravegherea
vizuală sau prin intermediul sistemelor video de către reprezentanții administrației
instituției penitenciare.
Discuția are loc în limba aleasă de persoanele sosite în vizită. Dacă repre-
zentanții administrației penitenciare nu cunosc limba vorbită, pentru supravegherea
discuției poate fi invitat un interpret sau o altă persoană. La întrevedere se permite
prezența a cel mult două persoane mature, împreună cu care pot veni copiii lui
minori, precum și rudele apropiate ale condamnatului care nu au atins vîrsta
majoratului (frate, soră, nepot, nepoată).
Introducerea în încăperile de întrevederi de scurtă durată de către persoanele
sosite la întrevedere cu deținuții a unor produse sau obiecte este interzisă. După
întrevedere este permisă transmiterea coletelor.
Întrevederile de lungă durată se acordă cu dreptul de conlocuire cu soțul,
părinții, copiii, frații, surorile, bunicii și nepoții condamnatului, iar în cazurile
prevăzute de Statutul executării pedepsei de către condamnați, avînd aprobarea scrisă
a șefului instituției penitenciare, cu o altă persoană indicată de condamnat.
Prin dispoziția șefului penitenciarului, întrevederile de lungă durată a con-
damnaților ce se bucură de dreptul de a se deplasa fără escortă și celor aflați în regim
comun și de resocializare în penitenciare de tip deschis pot avea loc în afara
teritoriului instituției sub supravegherea administrației.
Administrația instituției, de regulă, eliberează condamnații de la muncă în
perioada întrevederilor de lungă durată cu recuperarea anticipată sau ulterioară a
timpului de muncă.
Banii și obiectele a căror utilizare este interzisă în instituțiile penitenciare se
predau spre păstrare contra recipisă supraveghetorului responsabil de desfășurarea
întrevederii.
Dacă există temeiuri suficiente pentru a considera că persoana sosită la în-
trevedere intenționează să transmită deținutului obiecte, articole sau substanțe a căror
păstrare în instituție este interzisă, ori să primească în mod ilegal de la deținut
anumite materiale, șeful instituției declară acestei persoane că întrevederea îi va fi
permisă numai în cazul în care acceptă controlul obiectelor și îmbrăcămintei lui
înainte și după întrevedere. În cazul depistării unor obiecte interzise, acestea se
ridică, se efectuează controlul corespunzător, materialele căruia sînt expediate
autorităților competente.
Dacă persoana sosită la întrevedere refuză controlul obiectelor și îmbrăcă-
mintei, întrevederea de lungă sau scurtă durată este interzisă.
La acest tip de întrevederi, în conformitate cu prevederile Statutului, deți-
nutului i se permite întrevederea cu cel mult două persoane mature, împreună cu care
pot veni copiii lui minori, precum și rudele apropiate care nu au atins vîrsta
majoratului (frate, soră, nepot, nepoată). În încăperile de întrevederi de lungă durată
pot fi introduse produse alimentare (cu excepția băuturilor alcoolice, produselor pe
bază de alcool și berii), îmbrăcăminte civilă pentru schimb, inclusiv obiecte, articole
și lucruri a căror păstrare nu este interzisă. După încheierea întrevederii,
condamnaților li se permite trecerea produselor alimentare și obiectelor de primă
necesitate în modul stabilit pentru colete și pachete cu provizii (anexa nr. 6 la Statut).
Persoanele private de libertate străine întâmpină adeseori dificultăți deosebite
din cauza unor factori, cum sunt: diferențele de limbă, de cultură, de obiceiuri și de
religie. Dacă nu înțeleg limba țării în care sunt privați de libertate, ei riscă să nu poată
comunica nici cu personalul, nici cu ceilalți deținuți, să nu poată avea acces la
materialul de informare și la publicații, să nu poată participa la activități organizate în
închisoare și să nu poată să se folosească de oportunitățile oferite persoanelor private
de libertate. Închiderea într-un mediu străin pune probleme suplimentare, de
exemplu, în cazul în care obiceiurile și alimentația nu le sunt familiare sau sunt
incompatibile cu preceptele lor religioase. Tot acest ansamblu se traduce printr-o
alienare și o izolare care sunt exacerbate și prin faptul că persoanele private de
libertate străine au greutăți în menținerea contactelor cu familia, prietenii și alți
originari din țara lor; vizitele sunt rare sau inexistente. În plus, lipsa unui limbaj
comun aduce prejudicii comunicării cu persoanele și organismele însărcinate cu
facilitarea resocializării persoanelor private de libertate15.
În acest sens recomandarea R(84)12 referitor la persoanele private de liber-
tate străine16 caută, în același timp, să amelioreze situația persoanelor private de
libertate străine și să faciliteze sarcina administrațiilor penitenciare și a altor
organisme în cauză, dându-le orientările din care să se inspire. Ele nu definesc
obligații amănunțite pentru cei care se ocupă de persoanele private de libertate străine
dar descriu măsuri pentru atenuarea dificultăților pe care le ridică aceștia.
Conform art. 214 CE al RM, persoanele condamnate care au altă cetățenie
decît cea a Republicii Moldova au dreptul de a se adresa instituțiilor diplomatice sau
consulare în Republica Moldova ale statului ai cărui cetățeni sînt și de a fi vizitate de
funcționarii acestor instituții diplomatice sau consulare.
Persoanele condamnate cu statut de refugiați sau apatrizi, precum și per-
soanele condamnate care au altă cetățenie decît cea a Republicii Moldova, al căror
stat nu este reprezentat diplomatic sau consular în Republica Moldova, pot solicita
administrației penitenciarului să contacteze autoritatea internă sau internațională
competentă și pot fi vizitate de reprezentanții acesteia.
Un loc aparte îl ocupă întrevederile condamnatului cu avocatul/ mediatorul în
procesul de mediere în cauzele penale sau cu alte persoane prevăzute de lege a căror
frecvență nu este limitată. În toate țările europene și din alte continente legislația
15
Țonea B., Polgar I., Drăghici C., Pătrașcu I., Drepturile omului în activitatea de aplicare a legii,
Craiova, 2010, Ed. Siteh, p. 192-193.
16
Recomandarea nr. R(84)12 referitor la persoanele private de libertate străine, adoptată de Comitetul de
Miniștri al Consiliului Europei, la 21.06.1984.
execuțional-penală prevede acest drept al condamnatului nu numai în timpul
procesului, ci și după încheierea acestuia. Aceasta face parte din dreptul de apărare al
inculpatului și condamnatului. Este apoi o instituție cuprinsă în legislația
internațională contemporană.
Întîlnirile se acordă la prezentarea de către avocați a licenței, mandatului și
actelor de identitate. Ele se desfășoară în mod confidențial și nu se includ în numărul
întrevederilor stabilite de legislație. Numărul și durata lor nu sînt limitate, însă ele au
loc în timpul liber al deținuților și numai în intervalul deșteptare-stin- gere al zilelor
lucrătoare.
Condamnatul are dreptul la convorbiri telefonice de la telefonul public din
cont propriu. Dreptul condamnaților la convorbiri telefonice este prevăzut de art. 210
alin. (3), (4), (5) CE al RM, iar modul de organizare și desfășurare a lor este
reglementat de secțiunea 28 din Statut.
Astfel, deținuții au dreptul la o convorbire telefonică săptămînal, cu o durată de
20 de minute, cu soțul, o rudă sau cu o altă persoană, la alegere, dacă persoana în
cauză nu cere o durată de timp mai mică. Plata pentru convorbirile telefonice se
efectuează în baza cartelei preplătite, iar în cazul unui telefon conectat la rețeaua
publică de telefonie fixă, conform tarifelor stabilite, de pe contul de peculiu al
deținutului. Acordarea convorbirilor telefonice peste numărul minim de minute se
admite doar în calitate de măsură de stimulare, în baza prevederilor art. 243 alin. (l)
lit. c) CE al RM, conform procedurii generale de aplicare a măsurilor de stimulare.
Permisul pentru convorbiri telefonice se acordă de către șeful penitenciarului
sau de către persoana care îl înlocuiește conform cererii condamnatului.
Convorbirile telefonice, cu excepția convorbirilor cu persoanele și repre-
zentanții instituțiilor și organelor menționate în art. 210 alin. (2) CE al RM (avocatul,
organele de urmărire penală, procuratura, instanța de judecată, autoritățile
administrației publice centrale, organizațiile internaționale interguvernamentale care
asigură protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului), pot fi
interceptate. Convorbirile au loc sub controlul administrației.
Corespondența condamnaților. În condițiile în care o bună parte din con-
damnați, îndeosebi cei cu termene mari de pedeapsă, au pierdut legăturile cu
exteriorul și nu primesc colete, pachete și banderole, la ei nu vine nimeni la în-
trevederi, nu le scriu scrisori și nu primesc nici mandate poștale, lucrul cu aceste
persoane trebuie să fie organizat după un program special. Acești condamnați au
necesitatea de a-și face noi cunoștințe prin intermediul corespondenței, ceea ce, de
altfel, se practică, îndeosebi în penitenciarele unde sînt deținuți bărbații. Condamnații
de sex masculin adeseori întemeiază familii prin intermediul corespondenței, ca după
ieșirea din penitenciar să aibă unde se întoarce. Ținînd cont de aceste împrejurări,
legislația execuțional-penală (art. 210 alin. (1), (2), (21) CE al RM, secțiunea 27 din
Statut) prevede dreptul și condițiile în care condamnații pot coresponda cu exteriorul.
Deținutul are dreptul să primească și să expedieze din cont propriu scrisori,
telegrame și petiții, fără a se limita numărul lor, în modul și în condițiile stabilite de
Codul de executare și de regulile de prestare a serviciilor poștale aprobate de Guvern.
Condamnații pot să expedieze rudelor mandate poștale, iar cu permisiunea
administrației, și altor persoane. Corespondența între deținuții diferitor penitenciare,
care nu au legături de rudenie, este, de asemenea, permisă numai cu autorizația
administrației penitenciarului. Serviciile poștale pentru expedierea corespondenței
sînt suportate integral de către condamnați, reținerile fiind efectuate de pe conturile
lor de peculiu.
Corespondența condamnaților poate fi supusă controlului sau cenzurii (cu
excepția penitenciarelor de tip deschis) în condițiile stipulate în art. 6 alin. (2) pct. 2
al Legii privind activitatea specială de investigații din 12.04.1994. Aceasta va avea
loc dacă administrația instituției penitenciare crede că prin conținutul scrisorii poate
fi amenințată securitatea statului, securitatea instituției, a colaboratorilor acesteia sau
a altor persoane, a bunurilor acestora, ori conține informații despre unele fapte ce ar
putea avea un caracter infracțional, precum și dacă apar presupuneri că acolo există
un element ilicit.
Nu poate fi supusă controlului corespondența deținutului cu avocatul, cu
Avocatul Poporului sau, după caz, cu Avocatul Poporului pentru drepturile copilului,
cu membrii comisiei de monitorizare, organele de urmărire penală, procuratura,
instanța de judecată, autoritățile administrației publice centrale, organizațiile
internaționale interguvernamentale care asigură protecția drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului nu poate fi supusă cenzurii.
În scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin intermediul corespon-
denței, a drogurilor, a substanțelor toxice, a explozibililor sau a altor obiecte a căror
deținere, conform Statutului executării pedepsei de către condamnați, este interzisă,
corespondența se deschide de către condamnat în prezența reprezentantului instituției
penitenciare, fără a fi citită. Administrația locului de detenție asigură expedierea sau
transmiterea corespondenței destinatarului în decurs de 24 de ore de la depunerea sau
primirea ei.
Primirea și expedierea de către condamnați a coletelor, pachetelor cu provizii
și banderolelor. Conform art. 211 CE al RM și secțiunii 26 din Statut, condamnatului
i se permite să primească săptămînal un colet, un pachet cu provizii sau o banderolă.
Deschiderea și controlul conținutului coletelor, pachetelor cu provizii și
banderolelor se efectuează de către reprezentantul administrației penitenciarului, în
prezența persoanei care le-a adus, iar cele parvenite prin poștă se supun controlului
specific în prezența deținutului și se transmit ultimului contra semnătură. În unele
cazuri la efectuarea controlului specific al pachetelor, poate fi implicat și alt personal
al instituției penitenciare, reieșind din competența serviciului. În penitenciarele de tip
deschis primirea coletelor, banderolelor și pachetelor cu provizii nu se supun
controlului. Deținuților aflați în izolatoarele disciplinare sau celor cărora le-a fost
suspendat dreptul la colete și pachete cu provizii, acestea li se înmînează după
executarea sancțiunii disciplinare sau se restituie persoanei care le-a adus sau, după
caz, expeditorului în condițiile pct. 318 al Statutului din contul deținutului sau
expeditorului. Obiectele și produsele alimentare din pachetele cu provizii și colete,
care nu sînt prevăzute în anexa nr. 6 la Statut pot fi primite de către condamnat după
consultarea reprezentantului administrației instituției penitenciare responsabil de
segmentul respectiv și doar în cazul dacă ele nu se regăsesc în lista de obiecte
interzise prevăzute în anexa nr. 7 la prezentul Statut, iar în cazul refuzului
reprezentantului administrației instituției penitenciare responsabil de segmentul
respectiv sînt restituite persoanei care le-a transmis, indicîndu-se motivele înapoierii.
Banii găsiți în pachetele și trimiterile poștale, ascunși prin diferite metode, sînt
ridicați și confiscați în conformitate cu prevederile art. 466 alin. (2) lit. c) al Codului
contravențional.
Dacă la efectuarea controlului specific al coletelor, pachetelor cu provizii și al
banderolelor se depistează nereguli privind încălcarea normelor sanitaro- igienice, se
va solicita examinarea conținutului coletelor, pachetelor cu provizii și al banderolelor
și de către personalul medical. În cazul în care se confirmă încălcarea normelor
sanitaro-igienice, bunurile respective vor fi ridicate și distruse în prezența
reprezentantului instituției penitenciare, personalului medical și a condamnatului.
Administrația penitenciarului, conform raportului medical, este în drept să
primească pentru deținuți colete cu medicamente și produse parafarmaceutice (cu
excepția preparatelor narcotice și psihotrope) în cazul în care lipsește posibilitatea de
a asigura deținuții cu medicamentele respective.
Primirea coletelor, pachetelor cu provizii și banderolelor se efectuează în
conformitate cu exigențele sanitaro-igienice în vigoare. Recepționarea coletelor,
pachetelor cu provizii și banderolelor poate fi interzisă temporar dacă acest lucru este
necesar pentru asigurarea securității sau ordinii instituției.
Cu permisiunea administrației penitenciare, deținuții, din cont propriu, la
cerere, pot expedia rudelor, iar condamnații și altor persoane, colete și banderole. În
aceste cazuri serviciul regim verifică conținutul trimiterilor recepționate pentru a fi
expediate destinatarului din contul deținutului.
Deplasarea condamnaților fără escortă sau însoțire. Experiența arată că
această instituție a dreptului execuțional-penal este utilă și stimulatoare pentru
buna conduită și corijare a condamnaților. Reglementarea cuprinsă de art. 216 CE al
RM și secțiunea 22 din Statut arată care condamnați pot beneficia de ea, condițiile pe
care trebuie să le îndeplinească la momentul acordării, precum și obligațiile pe care și
le asumă condamnatul.
Acest drept se acordă condamnatului care execută pedeapsa închisorii în regim
comun ori în regim de resocializare sau care este lăsat să execute lucrări de deservire
gospodărească în penitenciar. Acestuia i se poate acorda dreptul de deplasare fără
escortă sau însoțire în afara penitenciarului dacă a executat cel puțin 1/3 din termenul
pedepsei, este caracterizat pozitiv și conform recomandărilor psihologului poate
beneficia de acest drept și dacă aceasta o cere specificul muncilor în care este
antrenat.
Condamnații indicați mai sus care au executat cel puțin 2/3 din termenul
pedepsei pot beneficia de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoțire în in-
stituțiile de învățămînt superior sau mediu de specialitate pentru participare la
sesiune.
Dreptul la deplasare fără escortă sau însoțire în afara penitenciarului se acordă
condamnatului prin dispoziția motivată în formă scrisă a șefului penitenciarului
aprobată de către Directorul DIP. Înainte de eliberarea permisului, condamnatului i se
notifică contra semnătură regulile și normele de comportament. Deplasarea fără
escortă i se permite condamnatului numai în orele și pe itinerarul indicate în permis.
Categoria respectivă de condamnați este plasată în încăperi de locuit separate
ale penitenciarului sau în cămine aflate în afara teritoriului păzit, dar în raza
determinată de administrația penitenciarului.
În cazul în care condamnatul încalcă regimul din penitenciar, orarul sau
itinerarul deplasărilor, precum și în cazul schimbării specificului muncii sau lu-
crărilor executate și dispariției necesității deplasării în afara penitenciarului, șeful
penitenciarului este în drept să-și anuleze dispoziția privind acordarea dreptului de a
se deplasa fără escortă sau însoțire în afara penitenciarului.
Este interzisă deplasarea fără escortă sau însoțire în afara penitenciarului
următoarelor categorii de condamnați:
- care au săvîrșit infracțiuni ce constituie recidivă periculoasă sau deosebit de
periculoasă;
- care au săvîrșit infracțiuni deosebit de grave sau excepțional de grave;
- care au sancțiuni disciplinare nestinse;
- care au săvârșit intenționat infracțiuni în perioada executării pedepsei;
- care sunt bolnavi de tuberculoză în formă contagioasă;
- care nu au urmat tratamentul complet al bolii venerice, alcoolismului,
toxicomaniei, narcomaniei;
- care suferă de tulburări psihice ce nu exclud responsabilitatea.Potrivit unor
autori, sînt necesare schimbări radicale în ordinea de acordare a dreptului de
deplasare fără escortă sau de însoțire a unor categorii de condamnați. Realizarea
faptică a acestui drept trebuie să fie precedată de analiza minuțioasă a personalității
condamnatului, constatându-se, totodată, lipsa încălcărilor regimului în perioada
ispășirii pedepsei, aspectele comiterii infracțiunii pentru care persoana a fost
condamnată, termenul de pedeapsă neexecutat etc. Acordarea dreptului de deplasare
fără escortă sau însoțire, fără luarea în considerație a elementelor menționate, poate
condiționa, în mare măsură, săvârșirea infracțiunilor de evadare132.
Deplasarea de scurtă durată în afara penitenciarului. Implementarea acestei
instituții a dreptului execuțional-penal contribuie la atenuarea izolării con- damnaților
de societate și la consolidarea relațiilor lor social-utile. Articolul 217 CE al RM și
secțiunea 23 din Statut determină temeiurile și modul de acordare a dreptului la
deplasare de scurtă durată în afara penitenciarului, regulile de comportament pe
perioada deplasării și categoriile de condamnați care sînt lipsite de acest drept.
Conform prevederilor art. 217 alin. (1) CE al RM, condamnatul care execută
pedeapsa închisorii în regim comun sau de resocializare sau care este lăsat să
efectueze lucrări de deservire gospodărească în izolatorul de urmărire penală, dacă
este caracterizat pozitiv și conform recomandărilor psihologului poate beneficia de
acest drept, cu aprobarea scrisă a șefului instituției penitenciare poate beneficia de
următoarele categorii de deplasări:
- pentru vizitarea familiei, rudelor, tutorelui sau curatorului poate beneficia
în decursul anului de cel puțin o deplasare de scurtă durată de pînă la 5 zile;
- în caz de deces, de boală gravă a soțului sau a unei rude apropiate, de
calamitate naturală, care a cauzat pagube materiale considerabile condamnatului sau
familiei lui, poate beneficia de o deplasare de scurtă durată de pînă la 7 zile;
- pentru a-și aranja copiii la rude sau într-o casă de copii (care au copii în
casele de copii ale penitenciarelor) poate beneficia în decursul anului de cel puțin o
deplasare de scurtă durată, de pînă la 7 zile; condamnatul care are copii invalizi poate
beneficia, cel puțin de două ori pe an, de o deplasare de scurtă durată, de pînă la 7
zile, pentru a-i vizita;
Solicitînd o deplasare de scurtă durată, condamnatul va depune o cerere în
scris, la care va anexa actul care confirmă existența circumstanțelor personale
extraordinare sau alte temeiuri ale deplasării. Cererea condamnatului se va examina
în decurs de 3 zile, iar în legătură cu circumstanțele excepționale - în decurs de o zi.
Deplasarea de scurtă durată în afara penitenciarului se acordă prin dispoziția
scrisă a șefului penitenciarului, ținîndu-se cont de timpul necesar pentru călătoria tur-
retur. Timpul aflării condamnatului în afara penitenciarului se include în termenul de
executare a pedepsei. La plecarea din instituție, condamnatului i se eliberează bani de
pe contul lui de peculiu sau aceștia se expediază pe adresa rudelor lui. Costul
călătoriei și procurarea biletului de călătorie este suportat de către condamnat sau
rudele lui.
În cazul circumstanțelor excepționale care împiedică revenirea condamnatului
în termenul stabilit, șeful organului afacerilor interne de la locul aflării con-
damnatului este în drept, la cererea motivată a condamnatului, să prelungească pînă
la 3 zile termenul de revenire în penitenciar, fapt despre care se comunică neîntîrziat
administrației penitenciarului.
În situația în care condamnatul nu a revenit în penitenciar în termenul stabilit,
organul afacerilor interne de la locul de destinație a deplasării, în baza demersului
șefului penitenciarului, reține condamnatul pentru escortarea lui la locul de deținere
cel mai apropiat, fapt despre care informează administrația penitenciarului. În cazul
în care condamnatul nu a fost reținut în decurs de 48 de ore din momentul parvenirii
demersului, organul afacerilor interne, în termen de 24 de ore, informează
administrația penitenciarului despre acest fapt, anexînd un raport asupra rezultatelor
acțiunilor de căutare a condamnatului. În atare situație, administrația penitenciarului
va adresa instanței de judecată un demers, cu anexarea materialelor necesare, pentru
darea în căutare a condamnatului.
Deplasările enumerate mai sus nu se acordă următoarelor categorii de con-
damnați:
- care au săvîrșit infracțiuni ce constituie recidivă periculoasă sau deosebit de
periculoasă;
- care au săvîrșit infracțiuni deosebit de grave sau excepțional de grave;
- care au sancțiuni disciplinare nestinse;
- condamnaților pentru infracțiuni intenționate, săvîrșite în perioada
executării pedepsei;
- care sînt bolnavi de tuberculoză în formă contagioasă;
- care nu au urmat tratamentul complet al bolii venerice, alcoolismului,
toxicomaniei, narcomaniei;
- care suferă de tulburări psihice ce nu exclud responsabilitatea.
În calitate de măsură excepțională, doar în caz de deces sau boală gravă a
soțului ori a unei rude apropiate, în prezența actelor constatatoare întocmite în forma
stabilită, pe un termen de o zi, pot fi deplasați, cu asigurarea pazei și supravegherii
necesare, și alți condamnați (cu excepția condamnaților la detențiune pe viață) cu
condiția suportării de către aceștia a tuturor cheltuielilor de deplasare atît a
deținutului, cît și a escortei.
Normele care asigură ocrotirea socială a condamnaților. Cu toate că aceste
norme nu sînt cuprinse neapărat în capitolele CE al RM care reglementează regimul
în instituțiile penitenciare, ele, prin conținutul lor, au menirea de asigurare normativă
a ocrotirii sociale a condamnaților în condițiile executării pedepsei. La acestea se
referă: dreptul condamnatului de a nu fi supus la tortură și nici la pedepse sau
tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (art. 169 alin. (1) lit. b) CE al RM);
dreptul de a adresa petiții (cereri, reclamații, propuneri) (art. 169 alin. (1) lit. c) CE al
RM); dreptul la ocrotirea sănătății și la asistență medicală în conformitate cu
legislația în vigoare; (art. 169 alin. (1) lit. e) CE al RM); dreptul la asigurare socială,
inclusiv la pensie (art. 169 alin. (1) lit. f) CE al RM, art. 239 CE al RM); dreptul la
securitatea personală (art. 206 CE al RM).
Unul din elementele ocrotirii sociale a condamnaților în timpul executării
pedepsei este restricția aplicării față de ei a unor anumite sancțiuni disciplinare.
Astfel, nu se aplică suspendarea dreptului la colete, pachete cu provizii și banderole
precum și izolarea disciplinară a femeilor gravide și mamelor care îngrijesc copii în
vîrstă de pînă la 3 ani (art. 246 alin. (5) CE al RM).
 Prin lege este prevăzută crearea unor condiții mai ușoare de ispășire a pedepsei
pentru femei și pentru anumite categorii de condamnați. Conform art. 255 alin. (4)
CE al RM, femeile gravide și mamele care au cu ele copii nu pot fi deținute în
condițiile penitenciarului de tip închis. De asemenea, femeilor gravide condamnate,
mamelor care alăptează, condamnaților minori, condamnaților care lucrează în
condiții grele și nocive, condamnaților bolnavi, conform prescripțiilor medicului,
precum și invalizilor de gradul I și II li se stabilește o rație alimentară suplimentară.
Regulile regimului care se referă la alți cetățeni ce se găsesc în instituțiile pe-
nitenciare. În timpul exercitării funcțiilor de serviciu sau în virtutea altor circum-
stanțe, pe teritoriul penitenciarului se pot afla diferite categorii de cetățeni. Legea
enumeră o bună parte din ei și reglementează modul de acces și comportament al
acestora în timpul aflării în penitenciar.
Conform art. 181 alin. (1) CE al RM, în timpul executării funcțiilor de serviciu
au dreptul de a vizita instituțiile care asigură deținerea persoanelor, fără permisiune
specială:
- Președintele Parlamentului Republicii Moldova;
- Președintele Republicii Moldova;
- Prim-ministrul Republicii Moldova;
- deputați în Parlamentul Republicii Moldova;
- Avocatul Poporului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului,
funcționarii Oficiului Avocatului Poporului, membrii Consiliului pentru prevenirea
torturii și alte persoane care îi însoțesc în exercitarea atribuției de prevenire a torturii;
- Procurorul General al Republicii Moldova, procurorul care exercită
controlul asupra executării hotărîrilor cu caracter penal în teritoriul respectiv;
- persoana cu funcție de răspundere competentă a organului ierarhic superior
instituției sau organului care asigură executarea pedepsei penale;
- judecătorul care a examinat sau examinează cauza penală, conform
competenței teritoriale;
- reprezentantul organizației internaționale care, conform actelor naționale
și/sau internaționale la care RM este parte, are acest drept;
- membrul comisiei de monitorizare.
Instituțiile penitenciare pot fi vizitate de alte persoane cu permisiunea specială
a administrației acestor instituții ori a persoanelor cu funcție de răspundere ale
organelor ierarhic superioare sau în baza hotărîrii instanței de judecată, iar în cazul
preveniților - și în baza hotărîrii organului de urmărire penală sau a instanței de
judecată în procedura cărora se afla cauza penală (art. 181 alin. (2) CE al RM).
Acestea pot fi:
- persoanele venite la întrevedere cu condamnații (art. 213 CE al RM; sec-
țiunea 25 din Statut);
- avocatul, persoanele care au dreptul de a acorda asistență juridică, me-
diatorul (art. 213 alin. (5) CE al RM);
- reprezentanții asociațiilor obștești, care pot acorda asistență medicală,
juridică sau psihologică condamnaților, precum și care pot contribui la adaptarea și
reintegrarea lor socială. (art. 218 CE al RM);
- persoanele civile din întreprinderile unde lucrează condamnații;
- slujitorii cultelor, medici, profesori, studenți ai instituțiilor de învă- țămînt
juridic.
Toate categoriile de persoane menționate sînt obligate să respecte regulile și
cerințele regimului, ordinea interioară, regulile de comunicare cu condamnații.
Aceste reguli sînt stabilite de secțiunea 24 din Statut și prevăd că persoanele care
intră pe teritoriul penitenciarului și zonelor de producere nu au dreptul să introducă
arme, muniții, alte bunuri, pachete, genți și alte obiecte interzise. Aceste bunuri și
obiecte se depun la păstrare în încăperi special amenajate, amplasate la punctul de
control.
Profesorilor școlilor de instruire generală și instituțiilor de instruire și educare
care activează în penitenciar li se permite să introducă în penitenciar manuale și
rechizite necesare pentru studii.
Administrația instituțiilor are dreptul să efectueze percheziția și controlul
lucrurilor personale ale persoanelor care intră sau ies din penitenciar și obiectele de
producere, cu excepția persoanelor menționate la art. 181 alin. (1) CE al RM, cărora
li se propune să depună spre păstrare bunurile interzise în penitenciar aflate la ei.
Înregistrările video și fotografierea în instituțiile penitenciare, cu excepția
cazurilor menționate în art. 181 alin. (1) CE al RM, se fac cu permisiunea scrisă a
administrației instituției respective. Înregistrarea audio, video sau fotografierea
condamnaților se efectuează cu consimțămîntul scris al acestora, cu excepția ca-
zurilor prevăzute de lege.

§ 3. Modificarea condițiilor de deținere pe parcursul executării pedepsei

Modificarea condițiilor de deținere a condamnaților în procesul executării
pedepsei este una din direcțiile de organizare a unui sistem de corecție eficient.
Societatea este interesată ca persoanele care au săvîrșit infracțiuni și au fost
supuse unor pedepse echitabile să se corecteze în locurile de detenție în termene cît
mai scurte.
Se constată că unii condamnați, pe parcursul executării pedepsei, dau dovadă
de comportament normal și disciplină, de străduință în muncă etc. Alții, dimpotrivă,
nu muncesc și nici nu intenționează să-și corijeze comportamentul.
Actualmente, s-a pus problema ca regimul de deținere în penitenciar să se
diferențieze și să se desfășoare pe faze, și anume, de la faze mai severe la faze mai
puțin severe, în funcție de comportament și de atitudinea față de muncă a
condamnaților. Astfel, cei care au un comportment bun urmează să aibă posibilitatea
de a trece de la o fază mai severă la o fază mai ușoară și, în final, să ajungă la
liberarea condiționată. Drept urmare, în istoria executării pedepsei închisorii s-a
înscris un nou regim de deținere - regimul de deținere progresiv - care constă în
deținerea, la început, în regim celular și, în măsura corijării și a unui comportament
normal al condamnatului, trecerea la deținerea în comun, apoi la o fază intermediară,
un fel de semilibertate, iar în cele din urmă trecerea la liberarea condiționată.
Bazîndu-se pe principiile regimului de deținere progresiv, legislația execu-
țional-penală a RM prevede că executarea pedepsei de către condamnați se bazează
pe două cerințe importante ale regimului: diversificarea condițiilor de deținere în
funcție de tipul penitenciarului stabilit de instanța de judecată și schimbarea
condițiilor de executare a pedepsei.
Totodată, principiul individualizării executării pedepsei și al măsurilor corecți-
onale cere schimbarea condițiilor de deținere a condamnaților în funcție de compor-
tament, atitudinea manifestată față de muncă și gradul de corijare al acestora.
Legislația execuțional-penală actuală a RM prevede condiții diferite de deținere
a condamnaților în unul și același penitenciar, transferarea în care poate schimba
esențial statutul juridic al condamnatului. Totodată, modificarea condițiilor de
deținere prin transferarea condamnatului într-o instituție penitenciară de alt tip, care
era prevăzută de legislația execuțonal-penală anterioară (art. 69 alin. (3) Cod de
executare a sancțiunilor de drept penal al Republicii Moldova din 22.06.1993), nu
mai este prevăzută de legislația actuală.
Odată cu intrarea în vigoare a actualului Cod de executare al Republicii
Moldova, în cadrul fiecărei categorii de penitenciare enumerate în art. 72 CP al RM
sînt prevăzute crearea unor sectoare izolate cu diferite regimuri de deținere. Conform
art. 219 alin. (2) CE al RM, indiferent de categoria penitenciarului, con- Regimul de
detenție în instituțiile penitenciare\ 109 damnații execută pedeapsa în mod succesiv
în trei regimuri de deținere: inițial, comun și de resocializare, iar condamnații la
detențiune pe viață: inițial, comun și înlesnit. Totodată, aplicarea față de condamnat a
condițiilor unui regim de deținere mai sever, particular sau select nu se admite.
Fiecare regim de deținere este diferit nu doar unul față de altul, dar este diferit și în
funcție de categoria penitenciarului. Particularitățile regimurilor de detenție
menționate pentru fiecare categorie de penitenciar vor fi examinate în capitolul IX al
prezentului manual.
În funcție de comportamentul condamnaților, de predispunerea lor de a se
supune cerințelor regimului, sînt prevăzute de lege diferite modalități de atenuare a
regimului: dreptul la deplasare fără escortă sau însoțire (art. 216 CE al RM),
deplasările de scurtă durată în afara penitenciarului (art. 217 CE al RM). Legislația
penală prevede posibilitatea liberării condamnatului de pedeapsă înainte de termen
(art. 91 CP al RM), înlocuirea părții neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai
blîndă (art. 92 CP al RM) etc.
Conform art. 219 alin. (4) CE al RM, transferarea condamnatului dintr-un
regim de deținere într-un alt regim de deținere în cadrul aceluiași penitenciar se
efectuează în temeiul hotărîrii Comisiei înființate în penitenciar. Comisia peni-
tenciarului este un organ colegial prezidat de șeful penitenciarului. Din componența
comisiei fac parte reprezentanți ai serviciilor de securitate, regim și supraveghere,
juridic, evidență specială, educație, psihologic, asistență socială, medical și de
producere ale penitenciarului, precum și reprezentanți ai autorităților administrației
publice locale, autorității de tutelă și curatelă din localitatea amplasării
penitenciarului și ai asociațiilor obștești.
Comisia penitenciarului este creată în scopul eficientizării procesului de
educare, reeducare și resocializare a condamnaților, ajustarea practicii punerii în
executare a pedepselor penale privative de libertate la cadrul legislativ, precum și
măririi flexibilității de schimbare a regimului de detenție a condamnaților.
Comisia penitenciarului este competentă:
- să soluționeze probleme cu privire la transferul condamnatului dintr-un
regim în alt regim al aceluiași penitenciar;
- să repartizeze condamnații în limitele penitenciarului, la plasarea acestora în
instituție;
- să propună prezentarea condamnaților pentru liberarea condiționată înainte
de termen în instanța de judecată;
- să aprecieze necesitatea prezentării de către administrația penitenciarului, în
nume propriu, a solicitărilor pentru aplicarea actului de grațiere față de deținuți;
- la solicitarea organelor competente, să aprobe concluzia privind carac-
terizarea deținuților;
- să aprobe programul penitenciar de bază al instituției;
- să prezinte propuneri cu privire la anularea deciziei privind schimbarea
regimului de detenție, dacă s-a constatat că sînt suficiente motive pentru a o anula;
- să decidă asupra oportunității executării în continuare a pedepsei de către
condamnatul care a împlinit vîrsta de 18 ani în penitenciarul pentru minori;
- să aprobe caracteristicile deținuților, în funcție de comportamentul acestora
stabilit în baza prezentărilor serviciilor respective ale penitenciarului;
- să examineze propunerile privind ridicarea înainte de termen a sancțiunii
disciplinare;
- să efectueze alte acțiuni stabilite în sarcina sa prin alte acte normative17.
La transferarea condamnatului se iau în considerare caracterizările per-
sonalității lui cuprinse în dosarul personal, inclusiv privind participarea lui la
programe de studii și socioeducative. Comisia nu este în drept să-i stabilească
condamnatului un regim de detenție mai favorizat dacă acesta are sancțiuni dis-
ciplinare nestinse. Hotărîrile comisiei penitenciarului sînt aplicate prin ordinul șefului
penitenciarului.
Transferarea condamnatului de la un regim de deținere la altul în calitate de
sancțiune disciplinară se efectuează în baza ordinului șefului penitenciarului de
aplicare a sancțiunii respective
Decizia privind transferarea de la un regim de deținere la alt regim de deținere,
precum și dintr-un penitenciar într-un alt penitenciar de același tip poate fi contestată
de către condamnat în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.
Extrădarea și transferul deținuților. Potrivit prevederilor Codului de procedură
penală (art. 541- 550 CPP RM), Republica Moldova se poate adresa unui stat străin
cu cerere de extrădare a persoanei în privința căreia se efectuează urmărirea penală
în legătură cu infracțiunile pentru care legea penală prevede o pedeapsă maximă de

17
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea Statutului
executării pedepsei de către condamnați, pct. 449. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 91-
94/676 din 16.06.2006.
cel puțin un an de închisoare ori o altă pedeapsă mai aspră sau în privința căreia a fost
adoptată o sentință de condamnare la pedeapsa închisorii pe o durată de cel puțin 6
luni în cazul extrădării pentru executare, dacă tratatele internaționale nu prevăd altfel.
Cererea de extrădare se face în temeiul tratatului internațional la care sînt parte
Republica Moldova și statul solicitat sau în temeiul obligațiilor scrise în condiții de
reciprocitate.
Dacă persoana a cărei extrădare se cere este urmărită penal, autoritatea
competentă să examineze toate materialele necesare și să înainteze cererea de
extrădare este Procuratura Generală. Dacă persoana a cărei extrădare se cere este
condamnată, autoritatea competentă este Ministerul Justiției. Cererea de extrădare se
transmite direct organului competent al statului solicitat sau pe cale diplomatică, dacă
aceasta o prevede tratatul internațional.
Extrădarea poate avea loc numai dacă, urmare a comiterii infracțiunii, se pre-
zintă mandatul de arest ori un document cu forță juridică similară sau decizia au-
torității competente a statului solicitant, care este executorie și prin care se ordonă
plasarea în detenție a persoanei solicitate, precum și descrierea legilor aplicabile.
De asemenea, potrivit Codului de procedură penală al Republicii Moldova (art.
551- 553), orice condamnat trebuie să fie informat de către autoritatea competentă a
statului de condamnare despre dreptul de a obține transferul său în vederea executării
pedepsei în statul al cărui cetățean este.
Transferul persoanelor condamnate se efectuează în baza tratatului inter-
național la care Republica Moldova și statul respectiv sînt părți sau în condiții de
reciprocitate stabilite printr-un acord scris între Ministerul Justiției al Republicii
Moldova și instituția respectivă a statului străin.
Temei pentru transferul persoanelor condamnate poate fi:
- cererea persoanei condamnate la închisoare de către o instanță judecătoreas-
că din Republica Moldova de a fi transferată pentru executarea pedepsei în alt stat;
- cererea persoanei condamnate la închisoare de către o instanță judecăto-
rească străină de a fi transferată pentru executarea pedepsei în Republica Moldova;
- cererea de transferare înaintată fie de către statul de condamnare, fie de către
statul de executare.
Transferul poate avea loc în următoarele condiții:
- condamnatul trebuie să fie cetățean al statului de executare sau domiciliatul
său permanent;
- hotărârea de condamnare trebuie să fie definitivă;
- durata pedepsei privative de libertate, pe care condamnatul o mai are de
executat, trebuie să fie de cel puțin 6 luni la data primirii cererii de transferare sau să
fie nedeterminată;
- transferul este consimțit de persoana condamnată, iar dacă, în raport cu
vîrsta, starea fizică ori mintală a persoanei condamnate, unul dintre cele două state
consideră necesar - de către reprezentantul legal al condamnatului;
- fapta pentru care a fost condamnată persoana constituie infracțiune potrivit
codului penal al țării al cărei cetățean este cel condamnat;
 - ambele state părți au convenit asupra transferului;
- instanța care decide transferul este convinsă că persoana transferată nu va fi
supusă unui eventual risc de tratament inuman și degradant în statul în care urmează
a fi transferată.
Consimțământul persoanei în privința căreia a fost pronunțată sentința nu se
cere pentru transferul executării sentinței dacă persoana în privința căreia a fost
pronunțată sentința:
- a evadat din statul în care a fost pronunțată sentința;
- este subiectul unui ordin de expulzare sau deportare.
În cazuri excepționale, părțile pot conveni asupra transferului chiar dacă durata
pedepsei pe care cel condamnat o are de executat este mai mică de 6 luni.