Funcțiile pedepsei penale

funcţiile pedepsei - mecanisme prin care pedeapsa acţionează asupra condamnatului şi asupra
altor persoane în vederea realizării scopului său de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni. Funcţiile
pedepsei apar şi ca scopuri imediate ale acesteia.

Ele sunt:
1. funcţia de constrângere (represivă);
2. funcţia de reeducare;
3. funcţia de exemplaritate;
4. funcţia de eliminare.
 1. Funcţia de constrângere, de
represiune
Prin elementul de constrângere pedeapsa se deosebeşte de celelalte sancţiuni juridice. Ea se
concretizează intr-o anumită privaţiune sau restricţie impusă persoanei care a săvârşit infracţiunea.
Duritatea ei este dată de felul, durata sau cuantumul său, cum ar fi lipsirea de libertate, cu tot ceea ce
presupune aceasta, sau privaţiunea patrimonială în cazul amenzii. Pedeapsa este prevăzută de lege şi
dă expresie caracterului de constrângere statală, deoarece nu poate fi aplicată decât de stat în
numele societăţii. Statul, prin organele sale specializate, este abilitat să exercite acţiunea penală în
vederea tragerii la răspundere a celui care a încălcat ordinea de drept şi normele de convieţuire
socială. Funcţia de constrângere sau de represiune unanim recunoscută presupune privaţiune de
drepturi, restricţii, dar pedeapsa nu este menită să provoace suferinţă. Represiunea nu este primordială,
dar constituie un element de eficientă juridică a pedepsei. Caracterul represiv al pedepsei creşte sau
se diminuează în funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite.
 2. Funcţia de reeducare
Prin pedeapsă urmârindu-se formarea unei noi atitudini faţă de valorile sociale. Scopul
pedepsei este dat de funcţia educativă, la care se adaugă prevenirea săvârşirii de noi
infracţiunii'*. Faţă de ceilalţi membrii ai societăţii, ea reprezintă un factor preventiv, de
prevenire a săvârşirii în viitor şi a altor infracţiuni. Ea are un puternic rol şi efect educativ, de
împiedicare a repetării conduitei antisociale, de îndreptare a condamnatului.
Aplicarea pedepsei trebuie să conducă la influenţarea conştiinţei condamnatului şi
aceasta se realizează prin împletirea, completarea reciprocă a funcţiei de constrângere
cu cea de reeducare. Pedeapsa nu este expresia răzbunării şi a prigonirii făptuitorului de
către societate, ci, dimpotrivă, prin intermediul ei se urmăreşte îndreptarea condamnatului,
or. aceasta nu se poate realiza când omul este înjosit şi torturat.
 3. Funcţia de prevenire a săvârşirii altor
infracţiuni
Prin reeducarea infractorului se urmăresc atât o prevenţie specială, cât şi o prevenţie generală, pentru
ceilalţi membrii ai societăţii, care. cunoscând pedeapsa, îşi adaptează conduita. Prevenţia specială şi cea
generală constituie scopul imediat al pedepsei, determinat de aplicarea concretă a ei pentru săvârşirea
unei infracţiuni şi care reiese din necesitatea apărării societăţii împotriva infracţiunilor. Această funcţie
decurge din caracterul inevitabil al aplicării unei pedepse atunci când s-a săvârşit o infracţiune, dar nu
presupune neapărat maximul pedepsei, ci mai degrabă o fermitate, promptitudine, intransigenţă în
aplicarea ei, deoarece survine inevitabilitatea ei. Pedeapsa trebuie să aibă şi un rol de intimidare a celor
care ar fi ispitiţi să săvârşească alte infracţiuni. Pentru ca ameninţarea cu aplicarea pedepsei să acţioneze
asupra persoanelor nestatornice, nu este necesară înăsprirea pedepselor, ci este necesară aplicarea
efectivă a acestora.
 4. Funcţia de izolare
Adică eliminarea temporară din societate, izolarea de restul societăţii a condamnatului
pe perioada executării pedepsei, în condiţiile legii privind executarea pedepselor.
Izolarea sau eliminarea temporară din societate poate deveni şi definitivă. în cazul
aplicării pedepsei detenţiunii pe viaţă. Orice colectivitate are dreptul, în cazul în care
anumiţi indivizi lezează sau distrug valorile sociale, să îi izoleze, definitiv sau temporar, în
scopul restabilirii ordinii de drept. Există situaţii, mai ales în cazul infractorilor periculoşi
care au săvârşit fapte deosebit de grave, când se impune izolarea condamnaţilor de
societate.