Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

REFERAT
la tema: „ Pedeapsa penală ”

Disciplina: Drept Penal

Efectuat: Barbacaru Dan, grupa 1601

Verificat: Gurev Dorina, doctor în

drept, lector universitar

Chișinău, 2017
 Cuprins

Introducere.......................................................................................................................................3

Noțiunea de pedeapsă penală și trăsăturile ei..................................................................................4

Scopul pedepsei penale....................................................................................................................7

Funcțiile pedepsei penale...............................................................................................................10

Clasificarea pedepselor..................................................................................................................12

Categoriile de pedepse...................................................................................................................15

Pedeapsa penală în drept penal comparat......................................................................................16

Recomandări..................................................................................................................................17

Concluzie.......................................................................................................................................18

Bibliografie....................................................................................................................................19

2
 Introducere
,,Omul necinstit poate să-și amâne pedeapsa, dar nu poate scăpa de ea’’.

Actualitatea temei este una deosebită, deoarece trăim într-o societate unde violența
domină, iar infracțiunea comisă a devenit un act de mîndrie pentru anumite persoane și unica
soluție care ne ajuta să luptăm cu aceste fenomene este pedeapsa penală.

Renumitul filozof C.Beccaria scria: ,, Scopul pedepsei constă nu în schingiuirea și

osândirea omului și nu în aceea ca să facă inexistentă infracțiunea deja comisă. Scopul pedepsei
constă în împedicarea celui vinovat de a cauza societății daune noi și de a reține alții de la
comiterea acestor fapte,,. Deci aplicarea corectă și echitabilă a pedepsei este unul dintre
principiile de bază ale justițieii penale.

Pentru ca politica penală a țării noastre, sub aspectul acțiunii de combatere a

criminalității, să-și atingă obiectivul – reducerea treptată a fenomenului infracțional – este
necesar, ca fiecare pedeapsă concretă să-și îndeplinească, prin constrângerea pe care o implică,
funcțiile sale, căci numai astfel scopul pedepsei va putea fi atins. Deci importanța stabilirii
corecte a pedepsei rezidă și în faptul că scopul acestea este atât restabilirea echității sociale, cât și
identificarea cauzelor individuale care au stat la baza săvârșirii actului criminal. De asemenea,
determinarea corectă a limitelor pedepsei are impact asupra executării ulterioare a acesteia și
stabilirii regimului de detenție.

Scopul propus este:

1. Sinteza și analiza informațiilor din literatura de specialitate și legislație;

2. Supunerea unei analize profunde și complexe a conceptului și a trăsăturilor de pedeapsă
penală;
3. Elucidarea rolului principal al pedepsei penale.

Obiectivele propuse în referat sunt:

1. Examinarea conceptului de participație penală;

2. Identificarea trăsăturilor caracteristice ale pedepsei penale;
3. Determinarea scopurilor pedepsei penale;
4. Explicarea necesităţii aplicării pedepsei penale;

3
 Noțiunea de pedeapsă penală și trăsăturile ei
Pedeapsa penală este instrumentul, mijlocul de bază, pe care statul îl folosește în luptă cu
criminalitatea, aceasta fiind o măsură de constrângere statală, dar și un mijloc de corectare și
reeducare a condamnatului ce se aplica de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor,
care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor.

Anume aplicarea pedepsei penale transformă dreptul penal într-un mijloc de influențare a
proceselor sociale de reglementare a conduitelor persoanelor. Datorită acestui fapt, pedepsei
penale în toate timpurile i s-a acordat o atenție deosebită, și nu numai de juriști, ci și de filozofi,
psihologi, pedagogi, sociologi, teologi.

Pedeapsa este principalul mijloc de realizare prin constringere a ordinii de drept penal.
Daca a fost incalcata ordinea legala(de drept) si este exclusa o alta modalitate de a o restabili,
ramine doar ca organele de drept ale statului sa intevina imediat si sa aplice pedeapsa, dupa care
va urma executarea ei. Numai astfel poate avea loc reincadrarea in societate a infractorilor,
transformarea constiintei lor inapoiate. Incadrata intr-un ansamblu de mijloace menite sa apere
ordinea de drept, pedeapsa, in calitate de o ultima masura, devine indispensabila de fiecare data,
cind ordinea de drept este grav incalcata. In acest caz, pedeapsa trebuie sa contribuie la
asigurarea apararii sociale, la curmarea activitatii infractionale si sa-i creeze infractorului
asemenea imposibilitati ca el sa nu mai comita noi infractiuni.

Conform Codul Penal al Republicii Moldova la art. 61 noțiunea pedepsei penale: ”

pedeapsa penală este o măsură de constrîngere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a
condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată, în numele legii, persoanelor care au
săvîrşit infracţiuni, cauzînd anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor.”

Astfel, în baza definiției legale a pedepsei penale pot fi formulate următoarele trăsături
specifice ale acesteia:

Pedeapsa penală reprezintă o măsură de constrângere, aplicarea și executarea pedepsei,

de regulă, are loc contrar voinței condamnatului și indiferent de acordul acestuia. Prin urmare
pedeapsa penală posedă cel mai înalt grad al represiunii statale. Anume acest grad sporit al
constrângerii deosebește pedeapsa penală de alte sancțiuni (disciplinare, contravenționale).

Pedeapsa penală constituie o măsură de constrângere statală, adica o reacție a statului în

privința infracțiunii comise, în cazul infractorului pedeapsa penală apare ca o consecință a

4
faptelor ilicite săvârșite. Pedeapsa se aplică doar de către stat, prin intermediul instanțelor de
judecată, în numele legii. Fapt care deosebește pedeapsa penală de alte forme de constrângere
statală.

Pedeapsa reprezintă doar aceea ce este consfințit în lege în calitate de pedeapsă. Nu

poate fi considerată ca pedeapsă o altă măsură de contrângere dacă ea nu este prevăzută de Legea
penală, această trăsătură fiind expresia principiului legalității Articolul 3 Codul Penal al
Republicii Moldova.

Pedeapsa se aplică doar persoanei care a săvârșit o infracțiune. Acestă trăsătură

reflectă principiul caracterului personal al răspunderii penale Articolul 6 Codul Penal al
Republicii Moldova. În conformitate cu principiul enunţat, răspunderea penală are un caracter
personal. Aceasta înseamnă că numai infractorul poate fi tras la răspundere penală, deoarece în
dreptul penal nimeni nu poate răspunde pentru fapta altuia.

Pedeapsa poate fi aplicată numai în caz de comitere a infracțiunii, adica pentru faptele
prejudiciabile prevăzute de lege.

Pedeapsa cauzează anumite lipsuri și restricții persoanelor vinovate de comiterea

infracțiunii. Cum am mai menționat că pedeapsa este o consecință a faptelor ilicite, prin urmare
ea cauzează anumite lipsuri și restricții. Cu cît fapta infracțională este mai prejudiciabilă, cu atât
aceste lipsuri și restricții sunt mai dure, mai neplăcute și mai semnificative pentru condamnat.
Aeste lipsuri sau restricții pot fi atât de ordin fizic, ca în cazul detențiunii pe viață sau pedepsei
cu închisoare, sau atât cât și de ordin material, ca în cauza amenzii sau privării de dreptul de a
ocupa o anumita funcție sau de a exercita o anumită activitate, sau de ordin moral, ca în cazul
retragerii gradului militar sau special, a unui titlu special, a gradului de calificare și a distincțiilor
de stat.

Aceste lipsuri și restricții nu se aplică doar pentru că persoana a comis infracțiunea, dar și
în vederea corectării și reeducării condamnatului. În felul acesta o altă trăsătură a pedepsei
penale este că apare ca mijloc de corectare și reeducare a condamnatului. Prin intermediul
aceste trăsături statul încearcă să convingă infractorul, că comportamentul infracțional este unul
nefavorabil, și că pe viitor el trebuie să se abțină de la un astfel de comportament.

În calitate de masură de constrîngere statală eficientă, aptă să realizeze scopurile care stau
in fața sa, pedeapsa trebuie să fie utilă, rațională, echitabilă, și inevitabilă.

5
 Utilitatea pedepsei se arată prin faptul că ea, pe de o parte, servește ca mijloc de luptă cu
infracționalitatea, iar pe de altă parte, că ea apare ca mijloc de corectare și reeducare a
condamnatului.

Raționalitatea pedepsei constă în faptul că instanța de judecată, în procesul

individualizării răspunderii si pedepsei penale, astfel de mijloace de influență coercitivă și într-
un astfel de volum, încât ele să corespundă cel mai adecvat faptelor prejudiciabile și să
contribuie cel mai eficient la lupta cu criminalitatea.

Pedeapsa stabilită pentru o infracțiune trebuie să fie echitabilă. Echitatea pedepsei este
necesară pentru societate, deoarece ea asigură oaminilor senzația securității fizice și morale.

Pedeapsa este echitabilă când ea impune infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor lui
proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru restabilirea echitații
sociale, adică a drepturilor și intereselor victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin
infracțiune.

Pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a contribui la realizarea altor
scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului și prevenirea comiterii de noi
infracțiuni atât de către condamnat, cât și de alte persoane. Or, practica judiciară arată că o
pedeapsă prea blândă generează dispreț față de ea și nu este suficientă nici pentru corectarea
infractorului și nici pentru prevenirea savârșirii de noi infracțiuni. De asemenea, o pedeapsă prea
aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de neâncredere în lege,
fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit.

Inevitabilitatea pedepsei presupune tragerea la răspunderea penală a oricărei persoane

care a săvârșit orice fel de infracțiune. Cum am mai menționat că nu va fie eficientă o pedeapsă
dură sau severă, ci o pedeapsă care va fi aplicată cu adevărat. Încrederea în inevitabilitate fie
chiar a unei pedepsei mai blânde va cauza mai multe impresi, decât frica față de această
pedeapsă, mai drastică, dar însoțită de speranța de a rămâne nepedepsit. Inevitabilitatea pedepsei
contribuie totodată la atingerea scopurilor puse în fața pedepsei. Nici o pedeapsă ori cât de
drastică și dură ar fi, fară inevitabilitatea ei, nu ar fi în stare să diminueze criminalitatea.
Montesquieu, în tratatul său Spiritul legilor, scria: ,,intrați în esența oricărui desfrâu și veți
observa, că el e cauzat de nepedepsirea infractorilor și nu de slăbiciunea pedepselor”. Deci cu cât
răspunderea penală și pedeapsa penală se stabilește mai aproape de momentul săvârșirii
infracțiunii, cu atât mai eficient se realizează scopul pedepsei penale.

6
 Scopul pedepsei penale
Scopul pedepsei constă în împedicarea celui vinovat de a cauza societății daune noi și de
a reține alții de la comiterea acestor fapte. Deci scopul pedepselor nu este de a chinui și de a
îndurera o ființă sensibilă, nici de a ierta o infracțiune deja comisă, ci de a stabili volumul
pedepsei penale, încât acest volum să corespundă cel mai adecvat faptelor prejudiciabile.

Potrivit aliniatului (2) articolul 61 din Codul Penal al Republicii Moldova, pedeapsa are
drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Executarea
pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei
condamnate.

Astfel, în baza materiei expuse, putem identifica patru scopuri ale pedepsei penale:

Restabilirea
echității
sociale

Prevenirea
comiterii de
noi
Scopul Corectarea
infracțiuni
din partea
pedepsei condamnatul
ui
altor
persoane
penale

Prevenirea
săvârșirii de
noi infracțiuni
din partea
condamnaților

7
 Restabilirea echității sociale, ca scop al pedepsei penale, a fost întrodus abia în actualul
Cod Penal, precedenta legislație penală nu conținea un astfel de scop. Restabilirea echităţii
sociale presupune restabilirea drepturilor lezate - în urma infracţiunii - unei anumite persoane,
societăţii, statului, precum şi reîntoarcerea, reîncadrarea vinovatului în societate după ispăşirea
pedepsei echitabile.

În raport cu partea vătămată, echitatea socială se restabilește prin apărarea drepturilor și

intereselor legitime ale acesteia, lezate prin comiterea infracțiunii. Asta nu înseamnă că trebuie
să-i oferim părții vătămate dreptul de a se răzbuna. Pedeapsa se aplică în scopuri general statale
și nu în individuale sau personale. În același timp, pedepsind infractorul, statul satisface inclusiv
sentimentele firești ale părții vătămate. Chiar dacă partea vătămată nu este satisfăcută de
pedeapsa aplicată, aceasta încă nu înseamnă că ea nu este echitabilă. Dorința eii de a se razbuna
nu repsrezintă un scop al pedepsei penale.

Între pedeapsa aplicată condamnatului și interesele celor, care au avut de suferit de pe

urma infracțiunii urmează a fi stabilit un anumit coraport, o anumită proporționalitate. Pe de o
parte, pedeapsa trebuie să fie aplicată ținând cont de caracterul și gravitatea infracțiunii,
personalitatea infractorului, toate circumstanțele atenuante și agravante, iar pe de altă parte să
corespundă intereselor statului de a proteja cele mai importante valori sociale și intereselor
individuale ale părții vătămate la o satisfacție morală și materială prin tragerea la răspunderea
penală a infractorului. Recuperarea pagubei materiale și morale cauzate prin comiterea
infracțiunii este unul din aspectele esențiale ale restabilirii echității sociale.

Așadar scopul restabilirii echității sociale presupune: compensarea prin intermediul

pedepsei a pagubei cauzate persoanei, societății, statului; proporționalitate între gravitatea
pedepsei și gravitatea infracțiunii, persoanei vinovatului; circumstanțele atenuante și agravante;
excluderea cauzării suferințelor fizice sau înjosirea demnității condamnatului.

Un alt scop al pedepsei penale este corectarea condamnatului.

Condamnatul poate fi considerat corectat în cazul în care, sub influența pedepsei, în

conștiința lui apar modificari sau mai bine zis dorința de a se schimba el însuși sau de a schimba
ceva în viața lui, în prezența acestor dorinți acesta, deși nu se transformă într-un membru activ al
societății, dar deja devine inofensiv pentru societate. Respectiv, condamnatul se va considera
corectat atunci când acesta pe viitor nu va mai comite noi infracțiuni, nu va mai recidiva.
Corectarea condamnatului se realizează în procesul executării pedepsei aplicate.

8
 Prevenirea comiterii de noi infracțiuni din partea condamnaților sau cum este numită
în doctrină prevenție specială fiind un alt scop al pedepsei.

Prevenția specială reprezintă constângerea condamnatului la executarea pedepsei,

perioadă în care , pe lângă limitarea drepturilor şi exercitarea libertăţilor individuale, va fi supus
unui tratament juridic de reeducare, în sensul îndreptării pe viitor a comportamentului individual
astfel încât să nu se mai realizeze alte infracţiuni. Fiecare condamnat se află într-un univers
psihologic şi social de motive şi valori.

Prin aplicarea pedepsei se urmăreşte schimbarea consecinţelor comportamentului,

,,deaorece vom fi chinuiţi de dorinţa libertăţii când suntem în închisoare”, iar prin măsurile
legale de reeducare se realizează reformarea socială a condamnatului.

Deci prevenția specială se consideră realizată atunci când condamnatul nu mai comite noi
infracțiuni. Cel condamnat, simtind pe propria piele, efectele negative și nefavorabile ale
pedepsei, este forțat să se abțină pe viitor de la comportamente infracționale. Prin urmare cu cât
prejudiciabilitatea faptei este mai mare, cu atât mai dură trebuie să fie pedeapsa. Doar astfel se
poate pretinde, că condamnatul, suportând consecințele condamnării, pe viitor va ezita să mai
comită infracțiuni.

Prevenirea comiterii infracțiunii din partea altor persoane în doctrină poartă

denumirea de prevenție generală, care si ea la rândul său reprezintă un scop al pedepsei penale.

Prevenția generală depinde de gradul de cunoaștere din partea membrilor societății a

legislației penale, a faptelor, care se consideră infracțiuni și a pedepselor prevăzute pentru
aceasta.

Cunoașterea legii trebuie să se transforme în convingerea de a nu încălca legea penală, iar

aceasta poate fi asigurată doar prin aplicarea legii penale ori de câte ori se comite vreo
infracțiune. Fără aplicarea reală a legii penale nu există nici prevenție generală. Deci prevenția
generală depinde în mare parte de eficiența organelor de drept – organele de urmărire penală,
procuratura, instanțele de judecată. Cu cât mai eficiente vor fi organele de drept în lupta cu
criminalitatea, cu atât mai inevitabilă va fi răspunderea și pedeapsa penală pentru comiterea
infracțiunii, iar ca consecinț va spori gradul de realizare a prevenție generale.

Prin urmare a celor expuse anterior pot spune că influența general preventivă se
realizează prin aducerea la cunoștință membrilor societății a conținutului legii penale.

9
 Funcțiile pedepsei penale
Pentru realizarea scopurilor, pedeapsa penală îndeplinește și anumite funcții, cu ajutorul
cărora influențează asupra condamnatului, care determină schimbarea conduitei acestuia și
totodată avertizeză și alte persoane asupra consecințelor care vor surveni în cazul în care eii vor
urma exemplul lor.

În teoria dreptului penal au fost formulate mai multe funcții ale pedepsei penale.

Funcția de Funcția
constrângere morală

Funcția de Funcția Funcția de

exemplare educativă eliminare

10
 Funcția morală denumită și funcția retributivă constă în aplicarea față de cel vinovat a
unei pedepse adecvate față de cele comise. Pedeapsa penală se aplică ținânduse cont de
caracterul și gravitatea infracțiunii. Exercitând funcția morală pedeapsa, în final contribuie la
restabilirea echității sociale.

O altă funcție a pedepsei este funcția de constrângere, materializânduse prin aplicarea

pedepsei. Pedeapsa în toate cazurile când ea se aplică cauzează anumite suferințe condamnatului.
De aceea cu cât mai gravă este infracțiunea, cu atât mai severă este pedeapsa și deci cu atât mai
simțitoare este constrângerea. Funcția de constângere a pedepsei impune condamnatului să
reflecte asupra conduitei sale. Ea contribuie la modificarea comportamentului în sensul
respectării prevederilor legale.

Funcția educativă rezultă din faptul, că pedeapsa constituie un mijloc de corectare și

reeducare a condamnatului și constă în influența exercitată asupra mentalității și deprinderilor
condamnatului, în sensul înlăturării celor antisociale și formării altor noi, corespunzătoare
existențelor societății. Prin funcția educativă are loc completarea funcției de constrângere,
deoarece funcția de constângere nu poate prin ea însăși să atingă scopurile pedepsei, ci numai
prin intermediul transformării conștiinței condamnatului.

Cu ajutorul constângerii, pedeapsa influențează asupra conduitei și voinței

condamnatului, determinând o schimbare a comportamentului acestuia.

Funcția educativă asigură formarea la condamnat a unor deprinderi comportamentale

concordate cu cerințele relațiilor sociale normale, să contribuie la formarea unei atitudini de
respect față de normele legale și față de valorile sociale protejate de legea penală.

În vederea atingerii scopurilor sale, pedeapsa penală realizează o funcție de eliminare,

numită și de neutralizare temporară sau definitivă. Primele pedepse cunoscute de societate erau
anume eliminatorii; de regulă, eliminarea persoanei din societatea era definitivă, perpetuă, ca
exemplu ar servi – pedeapsa capitală, exilul.

Actuala legislație prevede doar o singură pedeapsă eliminatorie perpetuă – detențiunea pe

viață. Eliminarea temporară a condamnatului se realizează în toate cazurile de aplicare a
pedepsei cu închisoare. Funcția eliminatorie este caracteristică nu numai pedepselor privative de
libertate. Privațiunea de dreptul de a ocupa o anumită funcție sau de a exercita o anumită
activitate de asemenea realizează această funcție – prin excluderea posibilității continuării
comportamentului infracțional legat de funcția sau activitatea condamnatului.

11
 Clasificarea pedepselor
Clasificarea pedepselor reprezintă împărțirea acestora în anumite grupe, relativ omogene,
în conformitate cu anumite semne, trăsături specifice.

Clasificarea pedepselor, pe de o parte, acordă posibilitatea instanțelor de judecată de a

individualiza la maximum pedeapsa aplicată față de condamnați, având în vedere criteriile de
individualizare: gravitatea infracțiunii săvârșite, motivul acesteia, persoana celui vinovat,
circumstanțele atenuante sau agravante, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și
reeducării condamnatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Pe de altă parte,
clasificarea pedepselor contribuie la realizarea mai eficientă a scopurilor pedepsei penale, iar pe
cale de consecință – implimentarea în practică a politicii statului de combatere a criminalității.

I) Unul din criterile legale de clasificare a pedepselor, prevăzut de Codul Penal al

Republicii Moldova, ține de subiectul față de care sunt aplicate pedepsele.

Reieșind din prevederile articolului 62 și 63 din Codul Penal al Republicii Moldova,

avem pedepse aplicate persoanelor și pedepse aplicate persoanelor juridice.

Această clasificare își găsește explicație în faptul că, avînd în vedere natura juridică
diferită a subiecților infracțiunii, este necesară elaborarea și aplicarea pedepselor distincte, care
să fie adaptate trăsăturilor diferite ale acestora. Evident, persoana juridică nu poate fi
condamnată la pedeapsa cu închisoare sau la munca neremunerată în folosul comunității, precum
și nici persoana fizică nu poate fi condamnată la lichidare.

II) Un alt criteriu legal de clasificare depinde de gradul de autonomie al pedepselor, adică
de faptul dacă pot fi aplicate de sine stătător sau nu.

Codul Penal al Republicii Moldova distinge: pedepse principale, pedepse complementare

și pedepse, care pot fi aplicate atât în calitate de pedepse principale, cât și ca pedepse
complementare.

Principale sunt pedepsele, care pot fi aplicate de sine stătător, independent, fară a se cere
obligatoriu aplicarea și a altor pedepse. Pedepsele principale nu pot fi cumulate între ele. În cazul
în care sancțiunea articolului în baza căruia persoana este trasă la răspunderea penală prevede
mai multe pedepse principale alternative, instanța de judecată poate alege și aplica doar o singură
pedeapsă principală. La pedeapsa principală pot fi adăugate una sau mai multe pedepse
complementare. Pedeapsa principală poate fi aplicată, doar dacă este prevăzută de sancțiunea

12
articolului în baza căruia persoana este trasă la răspunderea penală.

Pedepsele principale aplicate persoanelor fizice sunt următoarele: închisoarea,

detențiunea pe viață.

Iar în cazul persoanelor juridice unica pedeapsa principală este amenda.

Munca neremunerată în folosul comunității poate fi aplicată la fel în calitate de pedeapsă

principală, dar și în calitate de obligație pentru perioada termenului de probă în cazul
condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Complementare sunt pedepsele, care nu pot fi aplicate de sine stătător. Ele pot fi aplicate
doar împreună cu o pedeapsă principală. Pedeapsa complementară aplicată alături de o pedeapsă
principală în toate cazurile intensifică, sporește conținutul coercitiv al pedepsei. Codul Penal al
Republicii Moldova prevede doar o singură pedeapsă, care poate fi aplicată numai ca pedeapsă
complementară pentru persoanele fizice – retragrea gradului militar sau special, a unui titlu
special, a gradului de calificare și a distincțiilor de stat. Pedeapsa complementară spre deosebire
de cea principală, poate fi aplicată în cazul în care nu este prevăzută de sancțiunea articolului în
baza căruia persoana este trasă la răspunderea penală, dacă instanța de judecată, tinând cont de
circumstanțele cauzei, consideră necesară aplicarea acesteia.

Pedepsele care pot fi aplicate atât ca pedepse principale, cât și ca pedepse

complementare în doctrină sunt numite pedepse mixte. Potrivit aliniatului (4) articolul 61 din
Codul Penal al Republicii Moldova, astfel de pedepse, aplicabile persoanelor fizice, se atribuie
amenda și privarea dreptului de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, iar
la pedepse mixte aplicabile persoanelor juridice se atribuie privarea persoanei juridice de dreptul
de a exercita o anumită activitate și lichidarea.

III) În funcție de durata lor în timp pot fi cu termen și fară termen.

La pedepsele temporare, executarea cărora durează în timp se atribuie: munca neremunerată în

folosul comunității, preivarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită
activitate, închisoarea. Pentru astfel de pedepse legiuitorul a prevăzut expres limitele temporare
minime și maxime, care se calculează în: ore, luni, ani. La pedepsele fără termen, sau perpetue,
se atribuie: retragerea gradului militar sau special, a unui titlu special, gradului de calificare și a
destincțiilor de stat, detențiunea pe viață, lichidarea persoanelor juridice. Pentru un astfel de
pedepse legiuitorul nu a stabilit limitele de timp, ele sunt aplicate pentru totdeauna.

13
 IV) În funcție de conținutul și gradul de restrîngere a drepturilor condamnaților,
pedepsele se împart în următoarele categorii: pedepse privative de libertate, pedepse privative de
drepturi și pedepse pecuniare.

Privative de libertate sunt pedepsele, al căror conținut coercitiv se bazează pe izolarea

condamnatului de societate. La aceste pedepse se atribuie închisoarea și dențiunea pe viață. Prin
aplicarea acestor pedepse, condamnatul este lipsit de un drept important – dreptul la libera
circulație.

Pedepsele privative de drepturi sunt legate de privarea condamnatului de exercitarea,

realizarea anumitor drepturi ale sale, cum ar fi: dreptul de a ocupa o anumită funcție sau de a
exercita o anumită activitate, dreptul de a deține un anumit grad militar sau special, sau a
distincțiilor de stat.

Pedepsele restrictive de drepturi presupune nu lipsirea definitivă a condamnatului de

anumite drepturi, dar restângerea esențială a lor. La asemenea pedepse se atribuie munca
neremunerată în folosul comunității, condamnatul fiind restrâns în dreptul la odihnă și în dreptul
la libera alegere a muncii pe care o prestează.

Pedepsele pecuniare constau în reducerea semnificativă a patrimoniului condamnatului.

Codul Penal prevede doar o singură pedeapsă pecuniară – amenda.

14
 Categoriile de pedepse

Art. 62,63 din C.P. al Republicii Moldova prevede urmatoarele

categorii de pedepse
pedepse

PRINCIPALE COMPLEMENTARE
Pedepse aplicabile persoanelor
fizice:
Pedepse aplicabile persoanelor fizice:
 Închisoarea;
 Detențiunea pe viață;
 Munca neremunerată în folosul  Retragerea gradului military sau special,
comunității. a unui titlu special, a gradului de
calificare și a distincțiilor de stat.

Pedepse aplicabile persoanelor

juridice:
 Amenda.

Mixte
Pedepse aplicabile persoanelor fizice:

 Amenda;
 Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită
activitate.

Pedepse aplicabile persoanelor juridice:

 Lichidarea;
 Privarea persoanei juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate.
15
 Pedeapsa penală în drept penal comparat
Noul codul penal al României nu există un articol care ar prevede expres scopul pedepsei
penale, însă vechiul codul penal al României în Articolul 52 prevedea: Pedeapsa este o măsură de
constrîngere și un mijloc reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvîrșirii
de noi infracțiuni. În acest context codul penal al Republicii Moldova are tangență cu vechiul cod penal
al României, deoarece el prevede în articolul 61 aliniatul (2): pedeapsa are drept scop restabilirea
echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni
atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să
cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate. Reieșind din cele
spuse cea mai vizibilă asemănarea a codurilor penale ale României și Republicii Moldova este
scopul pedepsei penale, care constă în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. În literatura
juridică română se face distincţie între scopul imediat al pedepsei şi scopul mediat al acesteia,
relevîndu-se că prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea
condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, dimensiune ce vizează aşa-numita
"prevenţie specială", dar şi la atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite
astfel de încălcări, dimensiune ce vizează aşa-numita "prevenţie generală", la fel o asemănare
distinctă.

Pedeapsa penală în Codul Penal a Federației Ruse este definită asemănător ca și in Codul
Penal al Republicii Moldova. Definiţia pedepsei este prevăzută în art.43 din Codul penal al
Federației Ruse în conformitate cu care pedeapsa este o măsură de constrîngere statală, aplicată
de instanţa judecătorească. Pedeapsa se aplică numai faţă de persoana recunoscută vinovată de
sâvîrşirea , unei infracţiuni şi presupune o privare sau limitare a unor drepturi sau libertăţi ale
acestei persoane prevăzută în sancţiunea articolului din Codului penal al Federaţiei Ruse.
Observăm că și în cazul Federației Ruse și în cazul Republicii Moldova condamnatului i se
cauzează anumite lipsuri și restricții în drepturi.

Art. 43 alin. 2 CP rus indică următoarele scopuri ale pedepsei care la fel sunt
asemănătoare cu ale Republicii Moldova.

1) restabilirea echităţii sociale;

2) corectarea condamnatului;
3) preîntîmpinarea săvîrşirii unor noi infracţiuni.

La fel se aseamăna și categoriile pedepselor aplicate: principale, complementare, (mixte).

16
 Recomandări
După parerea mea condamnatul care își isprăvește pedeapsa în penitenciar nu este
motivat să-și schimbe conduita, prin urmare dacă nu există motivare nu putem vorbi despre
corectarea lui. Astfel, eu propun următoarea modificare pentru a ridica eficacitea pedepsei penale
și pentru a influența asupra gândirii și conduitei condamnatului:

Crearea în Republica Moldova mai multe tipuri de penitenciare unde persoana vinovată
va executa pedeapsa închisorii. Adica condamnatul să treaca prin mai multe niveluri de
penitenciare și ca consecință a trecerii de la un nivel la altul va avea loc corectarea
condamnatului. În continuare am să încerc să dau o explicație acestor etape de trecere dint-un
penitenciar în altul aducând și unele exemple.

Persoana care a săvârșit o infracțiune (condamnatul) fiind acuzată își execută pedeapsa în
penitenciar ( tip 1), unde plimbările se fac numai odată în săptămâna pe timp de o oră. Deci
acesta este cel mai sever penitenciar. Unde condamnații au o motivație:,, că cei care o să lucreze
regulat, nu vor încalca normele penitenciarului, vor frecventa biserica penitenciarului timp de o
oră și multe alte lucruri vor pute fi transferați în alt penitenciar ( tip 2).

În penitenciarul ( tip 2) condamnatul va avea posibilitatea de a ieși de două ori pe

săptămână la plimbare și odată la două săptămâni având posibilitatea să-și vadă familia. Aici el
va avea din nou o motivare ,, daca el va lucra regulat, se va comporta frumos cu oamenii din
jurul său precum și alte lucruri importante, și doar respectând toate aceste reguli el va avea
posibilitatea de a fi transferat în alt penitenciarul ( tip 3), însă dacă condamnatul va ignora abuziv
regulile stabilite este posibilitatea da a fi transferat in penitenciarul (tip 1) unde el nu se va mai
bucura de posibilitatea de a putea fi tansferat în penitenciarul ( tip 2).

În penitenciarul ( tip 3) va fi mai multe condiții favorabile pentru el, aici el va avea mai
multe ore de plimbari, posibilitatea de a se vedea cu rudele o dată în săptămână. Apoi iarăși o să
apară condiția că dacă el va respecta condițiile penitenciarului dat, el va avea posibilitatea de a fi
transferat în alt penitenciar de (tip 4) și tot așa până la un anumit număr de penitenciare.

După parerea mea anume trecerea asta de la un tip de penitenciar la alt tip trezește dorința
scimbării, dorința corectării. Anume trecerea prin aceste nivele de penitenciare va duce spre
creșterea eficacității scopului pedepsei și anume prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni din
partea condamnaților.

17
 Concluzie
Orice tip de pedeapsă prevăzută de codul penal este un beneficiu pentru societate.

Creșterea numărului de infracțiuni și a nivelului de criminalitate, cu care se confruntă în

ultimii zece ani majoritatea țarilor din lume, a determinat comunitatea internatională să reflecteze
în modul cel mai serios asupra probabilităților de a reacționa la acest fenomen si asupra
modaliaților de tratare a infractorilor. Cu alte cuvinte, criminalitatea a devenit un fenomen social
cu caracter de masa și, ca urmare, o mare parte din populație vine în contact cu sistemul justiției
penale. In sensul aplanării evoluțiiei acestui proces, legea penală prevede o serie de pedepse
penale, integrate într-un sistem de pedepse, scopul cărora (menționat mai sus ) este, in fond,
prevenirea infracțiunilor ulterioare, în cadrul societății.

Pedeapsa, sub orice formă prevăzută de Codul Penal al Republicii Moldova, urmează să
instaureze o stare de siguranță și securitate în societatea bîntuită de infracțiuni,paralel, mizindu-
se pe evoluția vieții sociale,politice,economice,individuale etc. în direcția valorilor morale
umane și a valorilor drepturilor omului.

Gradul de complicitate a infracțiunilor diferă de la caz la caz, precum și caracteristică

pedepsei cuvenite. Din cauza acestor variații și diversități de încălcări penale deducem atît
beneficii, cît și situații malefice ce se rasfring asupra societății statului. Este important ca
infractorii să fie pedepsiți în modul corespunzător pentru infracțiunea comisă.Trebuie să fie
aplicate acele pedepse care ne permit să reducem recidiva,adică care abordează problemele ce
fac persoana să comită infracțiuni.

De aceea subliniez că amenințarea cu pedeapsă prevăzută de lege nu ar fi eficientă ,dacă

ea,pedeapsa,n-ar fi aplicată în mod efectiv față de infractori. În acest sens menționez importantă
rolului instanței de judecată și competența altor organe de drept care au menirea de a stabili
volumul pedepsei penale, încât el să corespundă cel mai adecvat faptelor prejudiciabile și să
contribuie cel mai eficient la lupta cu criminalitatea.

.Însă răspunderea esențială în direcția eficacității sistemului de pedepse penale o poartă

societatea însăși,pentru că societatea a creat corupția,a tolerat ideea de abuz de drepturi și de
încălcare a ordinii legale sau a principiilor morale,și tot societatea manifestă indiferentă față de
diverse momente ce generează infracțiunea.

18
 Bibliografie
1) CODUL PENAL al Republicii Moldova din 18.04.2002;
2) Codul Penal al Federației Ruse din 13.06.1996;

3) Codul Penal al Republicii Moldova din 18.04.2002. Comentariu;

4) Mariana Grama, Alina Șavga, Stela Botnaru, Daniel Martin, Drept penla, partea
generală, vol.2, Chișinău 2016;
5) CESARE BECCARIA,,,Despre infracțiuni și pedepse,,Editura Humanita,București;

6) Ghid cu privire la aplicarea pedepsei, Gheorghe Ulianovschi, Dorin Popescu, Viorica

Puica, Chișinău – 2015.

19