Sunteți pe pagina 1din 14

RĂSPUNDEREA PENALĂ

Ionescu Ștefan

UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN


GALAȚI

1
NOŢIUNEA DE RĂSPUNDERE PENALĂ:

Răspunderea penală este instituţia juridică fundamentală a dreptului penal


care alături de instituţia infracţiunii şi instituţia sancţiunilor formează pilonii
oricărui sistem de drept penal1 .
De regulă realizarea ordinii de drept penal se realizează prin conformare,
adică prin adoptarea de bunăvoie a conduitei pretinse destinatarilor lor de
normele dreptului penal. Există de asemenea un anumit număr de persoane care
nu se conformează legii penale şi săvârşesc infracţiuni. În situaţia de faţă
realizarea ordinii de drept este posibilă numai prin constrângere, adică prin
aplicare sancţiunilor prevăzute de normele încălcate faţă de cei care au săvârşit
faptele interzise de norma penală.2
Între aceste instituţii există o strânsă interdependenţă, adică aplicarea
pedepsei nu poate fi justificată decât de existenţa răspunderii penale a
infractorului, iar răspunderea penală nu se poate întemeia decât pe săvârşirea
unei infracţiuni.
Însăşi definiţia noţiunii de răspundere juridică a ridicat multiple
controverse. Mai întâi de toate, trebuie menţionat faptul că găsirea unei definiţii
pentru aceasta instituţie tine nu atât de dreptul penal, cât de teoria generală a
dreptului, în primul rând şi că definiţiile vor fi puţin diferite în cazul fiecărei
şcoli de drept aparte. Astfel Henri Lalou, pornind de la înţelesul etimologic al
cuvântului “răspundere”, leagă ideea de răspundere de obligaţia care rezultă
dintr-o încălcare. Doctrina italiană, orientându-se mai specific spre răspunderea
penală, o defineşte pe aceasta ca fiind obligaţia infractorului de a suporta
pedeapsa penală. Şcoala germană, cu iluştrii săi reprezentanţi G. Haney şi
Wagner, afirmă că răspunderea este expresia “unei măsuri a conduitei cerute de
lege”. Savantul român I. Iovănaş concepe răspunderea juridică ca pe o “expresie
1
I. Oancea, în “Explicaţii teoretice ale codului penal român”, p. gen. Vol. I, ed. Academiei, Bucureşti, 1969, p.99
2
C. Bulai „Drept penal –Partea Generală Ed. All. Beck Bucurteşti 1997 pag 310
2
a condamnării de către stat a unei conduite ilicite, care constă într-o obligaţie de
a suporta o privaţiune”3
Răspunderea penală este cea mai aspră formă a răspunderii juridice.
Răspunderea penală implică obligaţia unei persoane de a răspunde în faţa
organelor de urmărire penală şi apoi în faţa instanţei de judecată pentru fapta
prevăzută de legea penală pe care a săvârşit-o, obligaţia de a suporta măsurile de
constrângere penală prevăzute de lege pentru săvârşirea infracţiunii şi obligaţia
de a executa pedeapsa aplicată. Executarea obligaţiilor ce decurg din
răspunderea penală este impusă prin forţa de coerciţie a statului. Săvârşirea
infracţiunii este singurul temei al răspunderii penale. Aceasta implică, din punct
de vedere obiectiv, săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, iar din punct
de vedere subiectiv vinovăţia persoanei în săvârşirea faptei. 4
În doctrină, unii autori definesc răspunderea penală ca fiind obligația de a
suporta și executa o pedeapsă si dreptul corelativ al statului de a aplica o astfel
de pedeapsă ca urmare a comiterii unei infracțiuni și de a obliga prin
constrangere pe infractor sa execute o astfel de pedeapsă.5
Alți autori definesc răspunderea peanală ca fiind un raport juridic de
constrângere născut ca urmare a săvârșirii unei infracșiouni.El se stabilește între
stat și infractor.În cadrul acestui raport juridic statul are dreptul să tragă la
răspundere pe infractor, să-i aplice sancțiunea prevăzută de lege și să-l
constrângă să o execute. Răspunerea penală constituie alături de infracțiune și
pedeapsă una din instituțiile fundamentale ale dreptului penal.6
Din definițiile de mai sus, rezultă ca raspunderea penală nu se identifică
cu însuși raportul juridic penal, ci doar cu o parte a acestuia, respectiv cu
conținutul său.7

3
(I. Iovănaş, Teză de doctorat, Cluj, 1968)
4
http://legeaz.net/dictionar-juridic/raspundere-penala
5
I.Oancea, Tratat de drept penal.Partea generala, Ed.All, Bucuresti, 1994, pag.265;C.
6
Costică Voicu și Gabriel Moinescu-Teoria generală a Dreptului, ed.Sitech, pg.161
7
Pasca, op. cit,vol. II, pag.44
3
Răspunderea penală se realizeaza efectiv în cadrul procesului penal, prin
aplicarea și executarea sancțiunii de către faptuitor, deci sancțiunea apare ca o
consecință a raspunderii penale. Răspunderea penală este condiționată de
săvârșirea unei infracțiuni și de capacitatea infractorului de a răspunde penal.
Astfel, pe de o parte infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale8, iar
pe de altă parte trebuie sa existe capacitatea juridică penală a infractorului, adică
responsabilitatea acestuia, constand în aptitudinea psiho-fizica de a raspunde
penal.9
Răspunderea penală, fără îndoială, este un fenomen complex şi procesul
realizării sale în practică constă din câteva etape, după cum urmează: intentarea
urmăririi penale; tragerea persoanei în calitate de inculpat; pronunţarea sentinţei
de condamnare cu indicarea pedepsei concrete ce urmează să fie aplicată infrac-
torului; executarea pedepsei; şi expirarea termenului antecedentului penal. În
mod corespunzător şi în concordanţă cu schimbarea etapelor procesului de
realizare a răspunderii penale se schimbă şi organele de drept: de anchetă; de
urmărire penală; de judecată; şi instituţiile penitenciare. De asemenea, o dată cu
parcurgerea succesivă a acestor etape evoluează şi suferă schimbări şi statutul
juridic al persoanei: suspect, inculpat, acuzat, judecat, condamnat, deţinut.10

8
Codul Penal al României-art.15 alin.2;
9
V.Dongoroz,Drept penal, Bucuresti, 1939, pag.381
10
Aurel Teodor Moldovan-Drept Penal Partea Generală
4
PRINCIPIILE RĂSPUNDERII PENALE

Răspunderea penală, ca şi toate celelalte instituţii juridice, este guvernată


de o serie de principii juridice. Importanţa principiilor este lesne de înţeles dacă
realizăm faptul că ele reprezintă nişte reguli de drept obiectiv având caracter de
generalitate şi care servesc drept idei călăuzitoare în sistemul acestei instituţii
juridice.
Într-o opinie, sunt reţinute ca principii fundamentale ale reglementării
răspunderii penale: infracţiunea unic temei al răspunderii penale, legalitatea
răspunderii penale, individualizarea judiciară a răspunderii penale.Potrivit unei
alte opinii11, alături de principiile enumerate, se mai adaugă: principiul
umanismului răspunderii penale, principiul personalităţii răspunderii penale,
principiul inevitabilităţii răspunderii penale, principiul unicităţii răspunderii
penale, principiul prescriptibilităţii răspunderii penale.
O importanţă fundamentală o prezintă principiul legalităţii răspunderii
penale, care stipulează că întregul proces de tragere la răspundere penală a per-
soanelor care au încălcat sau au ignorat ordinea de drept trebuie să se desfăşoare
numai în limitele şi în cadrul stabilit de legislaţia în vigoare. Numai legea poate
să stabilească care fapte ilicite sunt considerate infracţiuni, care sunt organele
competente să examineze respectivele încălcări ale ordinii de drept, ce sancţiuni
pot fi aplicate, care sunt condiţiile de aplicare şi de executare a acestor sancţiuni,
precum şi cauzele care exclud caracterul infracţional al faptei sau cele care
exclud răspunderea penală.
Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale. Acest principiu îşi
găseşte consacrarea în dispoziţiile art. 17 alin. 2 C. pen. sau art. 15 alin. 2 C.
pen. şi presupune că răspunderea penală se întemeiază numai pe săvârşirea unei

11
C. Bulai, p. 316
5
infracţiuni, adică a unei fapte prevăzute de legea penală, săvârşită cu vinovăţia
cerută de lege şi care prezintă pericolul social concret al unei infracţiuni12 .
Principiul umanismului. Principiul umanismului îşi găseşte expresie în
condiţiile şi în conţinutul constrângerii juridice, care intervine în cazul săvârşirii
infracţiunii ca şi prevederea pentru destinatarii legii penale a unor exigenţe
cărora aceştia li se pot conforma13 . Principiul umanismului presupune folosirea
14
acelor instrumente care nu vor duce la înjosirea, umilirea sau degradarea
fiinţei umane şi care nu vor leza demnitatea persoanei trase la răspundere
penală.
Principiul răspunderii penale personale. Acest principiu presupune că
răspunderea penală revine numai persoanei care a săvârşit ori a participat la
săvârşirea unei infracţiuni, răspunderea penală neputând interveni pentru fapta
altuia.„ după cum nu poate fi colectivă adică pentru fapta unei persoane să
răspundă un colectiv, grup (familie, etnie etc. )”15 .
Moartea infractorului deci a subiectului pasiv al răspunderii penale , are drept
consecinţă stingerea răspunderii penale şi a sancţiunilor ce decurg din aceasta.16
Principiul unicităţii răspunderii penale (non bis in idem) implică reg-
ula conform căreia pentru o singură infracţiune nu poate exista decât o singură
răspundere penală. Aceasta nu înseamnă însă că pedepsele penale principale nu
pot fi însoţite de pedepse complementare sau de o pedeapsă accesorie (desigur,
cu condiţia ca aceste sancţiuni penale să se cumuleze din raţiuni diferite şi să
aibă funcţii diferite). Pe lângă aceasta, răspunderea penală poate sa coexiste şi să
fie însoţită de alte forme de răspundere juridică, precum răspunderea
administrativă, disciplinară, civilă ş.a.m.d.

12
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003,p. 321;
13
C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, “Instituţii de drept penal”, Ed. Trei, Bucureşti, 2001, p. 14
14
C. Bulai „Drept Penal – Partea Generală ” Ed. All Beck Bucureşti
15
C. Bulai „Drept Penal – Partea Generală ” Ed. All Beck Bucureşti 1997 pag 319
16
C. Bulai „Drept Penal – Partea Generală ” Ed. All Beck Bucureşti 1997 pag 320
6
În practica judiciară şi de asemenea în dreptul procesual penal acest prin-
cipiu mai este cunoscut sub denumirea de autoritate de lucru judecat .17
Principiul inevitabilităţii răspunderii penale. Acest principiu presupune
că oricine săvârşeşte o infracţiune trebuie să răspundă penal. Înlăturarea
răspunderii penale în cazurile prevăzute de lege (amnistia, lipsa plângerii
prealabile, împăcarea părţilor, etc.) nu diminuează importanţa principiului care
corespunde şi principiului egalităţii tuturor persoanelor în faţa legii, care
stabileşte că toate persoanele au aceleaşi drepturi şi că nimeni nu trebuie să
beneficieze de tratament privilegiat; tot acest principiu interzice discriminările
de orice gen în procesul răspunderii penale.
Principiul inevitabilităţii răspunderii penale este realizat de principiul oficialităţii
acţiunii penale în vederea tragerii la răspundere penală a infractorului şi care
funcţionează pentru marea majoritate a infracţiunilor .18
Principiul individualizării răspunderii penale. Răspunderea penală
trebuie să fie diferenţiată în funcţie de gravitatea infracţiunii, de persoana infrac-
torului pentru a asigura atât sancţionarea corectă a infractorului cât şi realizarea
prevenţiunii generale şi speciale. Acest principiu denumit şi principiul
personalităţii stabileşte caracterul strict personal al răspunderii. Destinatarul
acesteia nu poate fi decât persoana fizică care este vinovată de comiterea unei
infracţiuni. În aşa fel este exclusă răspunderea colectivă.
Principiul prescriptibilităţii răspunderii penale. Răspunderea penală
trebuie să intervină prompt în vederea restabilirii ordinii de drept încălcate. Cu
cât răspunderea penală intervine mai târziu, faţă de data săvârşirii infracţiunii cu
atât eficienţa ei scade, rezonanţa socială a infracţiunii se stinge treptat iar
stabilirea răspunderii penale pentru infracţiunea care aproape a fost uitată, ale

17
Alex Boroi ; Ghe Nistorenu„ Drept penal – Partea Generală” Ed. All Beck Bucureşti 2004 pag 255
18
C. Mitrache Drept penal român – Partea Generală Ed. Casa de editură şi presă „ Şansa ” Bucureşti 1997 pag 263
7
cărei urmări au putut fi reparate, înlăturate sau şterse prin trecerea timpului nu
mai apare ca necesară19 .
În legislaţia penală română au fost prevăzute dispoziţiuni prin care este
stabilită prescriptibilitatea pentru aproape toate infracţiunile, cu excepţia
infracţiunilor contra păcii şi omenirii în cazul cărora este prevăzută expres
imprescriptibilitatea atât a răspunderii penale cât şi a executării pedepsei.Fiecare
formă de răspundere juridică are anumite caracteristici distinctive, care nu pot fi
regăsite în celelalte forme. Aceasta este valabil şi pentru răspunderea penală.
Specificul acesteia constă în comportarea ilicita a subiectului, comportare care
trebuie sa îmbrace numai decât forma infracţiunii.
Pe lângă aceasta, răspunderea penală este fundamentată pe conceptul de
pedeapsă. În majoritatea cazurilor răspunderea penală îşi găseşte realizarea sau
traducerea în practică în stabilirea şi în executarea pedepsei. Cu toate acestea,
răspunderea şi pedeapsa nu sunt noţiuni identice şi nu trebuie în nici un caz
confundate. Persoana care este trasă la răspundere penală poate fi scutită de
pedeapsă în baza legii şi în conformitate cu aceasta.
Un alt semn calificativ care separă răspunderea penală de alte forme de
răspundere juridică îl constituie organele chemate să stabilească felurile de
răspundere.
Răspunderea penală se deosebeşte şi prin organele care au dreptul de a
aplica sancţiunile: numai instanţele de judecată.
Un alt semn calificativ ce caracterizează răspunderea penală îl constituie
nivelul sporit de duritate şi de represivitate al sancţiunilor, precum şi faptul că
acestea nu au un caracter specific, aşa cum este caracterul financiar al
sancţiunilor în răspunderea civilă şi cea materială.
În fine, răspunderea penală se deosebeşte şi prin calitatea subiecţilor. Pot
fi trase la răspundere penală numai persoana fizică care a săvârşit, intenţionat

19
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003, p. 323;
8
sau din imprudenţă, o faptă socialmente periculoasă, prevăzută de legea penală,
care a atins vârsta indicată în lege, care este responsabilă şi care într-un şir de
cazuri posedă anumite calităţi specifice prevăzute de lege.
Temeiul atragerii la răspundere constituie un semn distinctiv de o majoră
importanţă al răspunderii penale. Fiecare tip de răspundere juridică stabileşte ce
formă anume trebuie să îmbrace încălcarea ordinii de drept pentru ca ea să poată
surveni. În cazul răspunderii penale drept temei serveşte fapta concretă care
îmbracă forma infracţiunii.
Răspunderea penală poate să survină numai pentru comiterea unei
anumite fapte, adică pentru un anume act de comportare, fie că este vorba de o
acţiune sau de o inacţiune, care este calificată de legislaţia în vigoare drept
infracţiune, precum şi pentru consecinţele generate de aceasta.
Legiuitorul a stabilit de asemenea că răspunderea penală începe numai în
momentul săvârşirii infracţiunii. Anume atunci se naşte obligaţia statului de a-l
descoperi pe cel vinovat prin intermediul organelor de justiţie şi de a asigura
realizarea răspunderii penale. Obligaţiunea corelativă a infractorului este de a
suporta răspunderea şi privaţiunile prevăzute de aceasta. Prin urmare,
răspunderea este un fenomen care are limite în timp: ea apare în momentul
comiterii infracţiunii, se realizează începând cu momentul intrării în vigoare a
sentinţei pronunţate de instanţa de judecată şi este clasată în legătură cu ispăşirea
pedepsei de către vinovat după stingerea sau ridicarea antecedentului penal.
Se precizează, de asemenea, că poate fi trasă la răspundere penală numai
persoana care este vinovată, ceea ce deja constituie un element component al
laturii subiective a infracţiunii.20

20
Aurel Teodor Moldovan-Drept Penal Partea Generală
9
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ

Codul penal actual amintește în partea destinată cauzelor care înlătură


răspunderea penală următoarele cauze: amnistia, prescripţia răspunderii penale,
lipsa sau retragerea plângerii prealabile și împăcarea.
1.AMNISTIA este actul de clemență referitor la anumite infracțiuni
prevăzute în legea amnistiei și care au fost savârșite până la data apariției acestei
legi. Astfel, în situația în care legea de amnistie a fost adoptată și intrată în
vigoare înainte de a fi declanşat procesul penal pentru infracţiunea săvârşită,
procesul respectiv nu va mai fi declanșat niciodată; în situația în care procesul
fusese deja declanşat anterior intrării în vigoare a legii de amnistie, acesta va
înceta; legiuitorul permite totuși inculpatului să solicite continuarea procesului
în vederea demonstrării nevinovăției sale, procesul putându-se termina chiar cu
o soluție de achitare în situația în care inculpatul este găsit nevinovat de către
judecătorul cauzei.
În situația în care legea de amnistie a fost adoptată și intrată în vigoare
după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi
celelalte consecinţe ale condamnării, cu mențiunea că amnistia nu are totuși
efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.q
În ceea ce privește amenda plătită până în momentul intervenirii actului de
amnistie, reținem faptul că aceasta nu se va restitui.

2.PRESCRIPŢIA RĂSPUNDERII PENALE este o sancţiune pentru


pasivitatea organelor judiciare care nu au întreprins cele necesare tragerii la
răspundere penală a infractorului într-un interval rezonabil și care are ca efect
înlăturarea răspunderii penale a infractorului pentru fapta săvârşită.
Astfel, după un interval de timp considerabil scurs de la data savârșirii
infracțiunii (interval în care aceasta nu a fost descoperită și sancționată) se
consideră că aplicarea sau executarea unei pedepse devine ineficientă raportat la

10
scopul sancțiunilor de drept penal.
Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt prevăzute de legiuitor
la art. 154 din Cod penal și sunt cuprinse între 15 ani-termenul maxim (când
legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau
pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani) și 3 ani-termenul minim (când legea
prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an
sau amenda), cu mențiunea că aceste termene pot fi:
-întrerupte (prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză) sau
-suspendate (pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de
neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau
continuarea procesului penal).
După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie,
după cum prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de
suspendare.

În situația în care termenele prevăzute la art. 154 din noul Cod penal au
fost depăşite cu încă o dată, acestea vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi
ar interveni, prin aceasta reglementându-se prescripţia specială dorită de către
legiuitor tocmai pentru a evita o prescripţie la infinit, perpetuă.
Subliniem și faptul că răspunderea penală a infractorului nu este înlăturată
de către lege în legătură cu infracţiunile de genocid, contra umanităţii şi de
război (indiferent de data la care au fost comise), infracţiunile de omor, omor
calificat şi infracţiunile intenţionate urmate de moartea victimei.
Tragerea la răspundere penală a infractorilor are loc de regulă din oficiu;
totuși, prin excepție, în situația în care legiuitorul a prevăzut că acţiunea se pune
în mişcare doar la plângerea prealabilă a părţii vătămate, lipsa acestei plângeri
înlătură răspunderea penală a infractorului.
Cu toate acestea, reținem că acţiunea penală se poate pune în mişcare şi
din oficiu atunci când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu
11
(de exemplu minor sub 14 ani), este o persoană cu capacitate de exerciţiu
restrânsă (de exemplu minor între 14 și 18 ani) sau o persoană juridică ce este
reprezentată de făptuitor; de asemenea acţiunea penală poate fi pusă în mişcare
din oficiu și dacă persoana vătămată a decedat sau în cazul persoanei juridice
aceasta a fost lichidată, înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru
introducerea plângerii.
În situația în care prin aceeaşi faptă s-a adus vătămare mai multor
persoane, făptuitorul va fi tras la răspundere penală raportat la toate persoanele
vătămate, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre
acestea.
De asemenea, în situația în care fapta a fost comisă de mai multe persoane
fizice sau juridice este suficientă introducerea plângerii de către persoana
vătămată pentru unul singur dintre participanţi pentru a se antrena răspunderea
penală a tuturor participanţilor.

3.RETRAGEREA PLÂNGERII PREALABILE este manifestarea de


voință a persoanei vătămate printr-o infracțiune care, ulterior momentului
depunerii plângerii prealabile (necesare punerii în mișcare a acțiunii penale),
renunță, în condițiile legii, la plângerea sa (înainte de pronunţarea unei hotărâri
definitive).Legiuitorul arată că retragerea plângerii prealabile înlătură
răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă.
Pentru a produce efectele dorite, retragerea plângerii prealabile trebuie
făcută fie de către persoana vătămată, fie de reprezentantul legal (pentru
persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu). În cazul persoanelor cu capacitate
de exerciţiu restrânsă, legiuitorul arată că retragerea se face cu încuviinţarea
persoanelor prevăzute de lege.
De asemenea, pentru a produce efectele dorite, retragerea trebuie să fie
explicită, totală (adică să privească atât latura civilă, cât și penală a procesului)
și necondiționată (fără condiționări ulterioare a unor reparații civile).
12
Potrivit art. 158 din noul Cod penal, in cazul infracţiunilor pentru care
punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei
plângeri prealabile, dar acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu în
condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de
procuror.

4.ÎMPĂCAREA înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă și


poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din
oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. Reținem că împăcarea produce
efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până
la citirea actului de sesizare a instanţei.
Legiuitorul a prevăzut faptul că pentru persoanele lipsite de capacitate de
exerciţiu, împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali, iar persoanele cu
capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor
prevăzute de lege.
În cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său
legal sau convenţional ori de către persoana desemnată în locul acestuia.
Împăcarea intervenită între persoana juridică ce a săvârşit infracţiunea şi
persoana vătămată nu produce efecte faţă de persoanele fizice care au participat
la comiterea aceleiaşi fapte.
În fine, în cazul în care infracţiunea este săvârşită de reprezentantul
persoanei juridice vătămate, dispoziţiile art. 158 alin. 4 din noul Cod penal se
aplică în mod corespunzător.21

21
http://legestart.ro/ce-trebuie-sa-cunoastem-referitor-la-cauzele-care-inlatura-raspunderea-penala/
13
BIBLIOGRAFIE:

Tratate, monografii, cursuri universitare si alte lucrări de specialitate:

- Alex Boroi ; Ghe Nistorenu„ Drept penal – Partea Generală” Ed. All Beck Bucureşti 2004;
-Aurel Teodor Moldovan-Drept Penal Partea Generală;
- Costică Voicu și Gabriel Moinescu-Teoria generală a Dreptului, ed.Sitech;
- C. Bulai „Drept penal –Partea Generală Ed. All. Beck Bucurteşti 1997;
-C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, “Instituţii de drept penal”, Ed. Trei, Bucureşti, 2001,
- Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”, Bucureşti, 2003;
- I.Oancea, Tratat de drept penal.Partea generala, Ed.All, Bucuresti, 1994;
- I. Iovănaş, Teză de doctorat, Cluj, 1968;
- Pasca, op. cit,vol. II;
- V.Dongoroz,Drept penal, Bucuresti, 1939;

ACTE NORMATIVE

-Legea 286/2009 privind Codul Penal;

SURSE INTERNET
- http://legestart.ro/ce-trebuie-sa-cunoastem-referitor-la-cauzele-care-inlatura-raspunderea-
penala;
-http://legeaz.net/dictionar-juridic/raspundere-penala;

14

S-ar putea să vă placă și