Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Facultatea de Drept din Sibiu,

Specializarea: Administrație Publică Europeană,
Forma de învățământ: Masterat - IFR

Tema
Restângerea unor Drepturi și Libertăți în contextul
Pandemiei de Covid 19

Disciplina
Evoluția Istorică și Dezvoltarea Viitoare a Uniunii
Europene: Reforme și Opțiuni
Titular disciplină: Asistent Univ. Dr. Răzvan Roghina

Student:,

Anul I, APE – IFR - masterat

Sibiu 06.02.2021

1
 Cuprins

Listă de abrevieri ........................................................................................................ 2

1. Introducere .............................................................................................................. 3

2. Politica și acțiunea Uniunii Europene în domeniul …….………………..... 4 – 5

Drepturilor Omului
3. Prezentare ......................................................................................................... 5 – 9
a).În Uniunea Europeană;
b).În România

4.Concluzii ............................................................................................... 9

Bibliografie ....…………………...........………………………………….... 10

2
 Listă de abrevieri

 PE – Parlamentul European;
 CE – Comisia Europeană
 UE – Uniunea Europeană;
 AUE – Actul Unic European;
 TUE – Tratatul privind Uniunea Europeană;
 TFUE – Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene;
 CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
 CJUE – Curtea de Justiție a Uniunii Europene;

3
 Restângerea exercițiului unor Drepturi și Libertăți
în Context de Pandemie COVID-19

„ Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestraţe cu
raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii.”
Articolul 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului

„Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță”1.

-Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene

1. Introducere

Respectarea drepturilor omului și a demnității umane, alături de principiile libertății,

democrației, egalității și statului de drept sunt valori comune tuturor statelor membre ale Uniunii
Europene (UE). Acestea ghidează, de asemenea, acțiunile Uniunii atât în cadrul Uniunii
Europene, cât și în afara granițelor ei. Drepturile fundamentale ale omului, definesc standarde
minime pentru a se asigura că toată lumea este tratată cu demnitate.
Acțiunile europene în acest domeniu se bazează pe Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene2, la care este anexată Carta drepturilor fundamentale, proclamată în anul 2000. Din
2009, Carta are caracter juridic obligatoriu pentru instituțiile și guvernele naționale ale Uniunii
Europene (în ceea ce privește implementarea legislației UE). Carta este conformă cu Convenția
europeană privind drepturile omului (adoptată în cadrul Consiliului Europei). Fără a stabili
propriu-zis drepturi noi, ea reunește în același document drepturile existente care până atunci
fuseseră răspândite în surse diferite.

2. Politica și acțiunea Uniunii Europene în

domeniul Drepturilor Omului

Politica și acțiunea Uniunii Europene în domeniul drepturilor omului au două dimensiuni

principale, și anume:
1) Una vizează protejarea drepturilor fundamentale ale omului pentru cetățenii Uniunii
Europene;
2) Cealaltă implică promovarea drepturilor omului peste tot în lume.

1
Titlu II,Articolul 6 vizând Drepturile și Libertățile cetățenilor UE, din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene – care a
fost semnat la data 7 februare 1992 și care după ratificare de către țările membere a intrat în vigoare cu întârziere, datorită
procesului de ratificare din Danemarca și Germania abia la 1 noiembrie 1993;
2
Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene – care a fost semnat la data 7 februare 1992 și care după ratificare de către țările
membere a intrat în vigoare cu întârziere, datorită procesului de ratificare din Danemarca și Germania abia la 1 noiembrie 1993;

4
 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene garantează drepturile cetățenilor
europeni. Ea definește drepturile fundamentale pe care sunt obligate să le respecte instituțiile și
organismele UE. De asemenea, Carta li se aplică și guvernelor naționale, atunci când pun în
aplicare legislația europeană.
Uniunea Europeană se bazează pe un angajament ferm față de promovarea și protejarea
drepturilor omului, a democrației și a statului de drept la nivel mondial. Drepturile omului se află
în centrul relațiilor Uniunii Europene cu alte țări și regiuni.
Prin politica sa în domeniul drepturilor omului, Uniunea Europeană:
 promovează drepturile femeii, ale copilului, ale minorităților și ale persoanelor
strămutate;
 se opune pedepsei capitale, torturii, traficului de persoane și discriminării;
 apără drepturile civile, politice, economice, sociale și cultural;
 apără drepturile omului, în colaborare activă cu țările partenere, cu organizații
internaționale și regionale, cu asociații și grupuri de la toate nivelurile societății civile;
 include clauze referitoare la drepturile omului în toate acordurile comerciale sau
de cooperare cu țări din afara UE.

3. Prezentare

a) În Uniunea Europeană

În titlul VII, Articolul 52 privind Întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor

din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene se prevede:
(1)   Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin
prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și
libertăți. Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în
cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes
general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți 3.
Obiectul articolului 52 este de a stabili domeniul de aplicare a drepturilor şi a principiilor
din cartă şi adoptarea de norme pentru interpretarea acestora. Alineatul (1) se referă la regimul
restrângerilor. Formula utilizată este inspirată din jurisprudenţa Curţii de Justiţie: „[…] în
conformitate cu o jurisprudenţă consacrată, este posibil să se impună restrângeri ale exerciţiului
drepturilor fundamentale, cu condiţia ca aceste restrângeri să răspundă efectiv unor obiective de
interes general urmărite de Comunitate şi să nu constituie, în comparaţie cu scopul urmărit, o
intervenţie disproporţionată şi intolerabilă care ar aduce atingere chiar substanţei acestor
drepturi”.
(2)   Drepturile recunoscute prin prezenta cartă care fac obiectul unor dispoziții
prevăzute de tratate se exercită în condițiile și cu respectarea limitelor stabilite de acestea4.

3
Articolul 52 alin.(1) Titlul VII -privind Întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor din Carta Drepturilor
Fundamentale ale Uniunii Europene, proclamată în anul 2000 la Nisa și modificată în 2007,(JO/ C 303/17 - 14.12.2007);
4
Articolul 52 alin.(2) Titlul VII -privind Întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor din Carta Drepturilor
Fundamentale ale Uniunii Europene, proclamată în anul 2000 la Nisa și modificată în anul 2007, (JO/ C 303/17 -
14.12.2007);

5
 Alineatul (2) conţine o trimitere la drepturi care sunt deja garantate în mod expres prin
Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi recunoscute prin cartă şi care se găsesc de acum
înainte în tratate (în special cele care decurg din cetăţenia Uniunii). În alineatul menţionat
anterior se precizează că aceste drepturi se supun în continuare condiţiilor şi limitelor aplicabile
dreptului Uniunii pe care se întemeiază şi care sunt prevăzute în tratate. Carta nu modifică
regimul drepturilor conferite de Tratatul CE şi reluate de tratate.

(3)   În măsura în care prezenta cartă conține drepturi ce corespund unor drepturi
garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția
menționată. Această dispoziție nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecție mai largă5.

Alineatul (3) este destinat să asigure coerenţa necesară între cartă şi CEDO, impunând
norma potrivit căreia, în măsura în care drepturile din prezenta cartă corespund şi drepturilor
garantate prin CEDO, înţelesul şi domeniul de aplicare ale acestora, inclusiv restrângerile
admise, sunt identice cu cele prevăzute de CEDO. Rezultă, în special, faptul că, la stabilirea
restrângerilor acestor drepturi, legislatorul trebuie să respecte aceleaşi norme privind
restrângerile instituite de CEDO, care devin astfel aplicabile drepturilor menţionate la acest
alineat, fără a aduce atingere autonomiei dreptului Uniunii şi Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene.
(4)   În măsura în care prezenta cartă recunoaște drepturi fundamentale, așa cum
rezultă acestea din tradițiile constituționale comune statelor membre, aceste drepturi sunt
interpretate în conformitate cu tradițiile menționate6.
Regula de interpretare de la alineatul (4) se întemeiază pe formularea articolului 6
alineatul (3), din Tratatul privind Uniunea Europeană şi ia în considerare în mod adecvat
abordarea urmărită de Curtea de Justiţie cu privire la tradiţiile constituţionale comune (de
exemplu hotărârea din 13 decembrie 1979 în cauza 44/79, Hauer, Rec. 1979, p. 3727; hotărârea
din 18 mai 1982 în cauza 155/79, AM&S, Rec. 1982, p. 1575). Potrivit acestei norme, în locul
abordării rigide de tipul „cel mai mic numitor comun”, drepturile în cauză conţinute în cartă
trebuie interpretate într-un mod care să ofere un nivel ridicat de protecţie, adaptat dreptului
Uniunii şi în armonie cu tradiţiile constituţionale comune. Situațiile de criză impun măsuri de
criză, așa că în statele membre au fost luate măsuri de urgență pentru a opri răspândirea
pandemiei. Acestea au condus adesea la restrângerea drepturilor cetățenilor, printre care, de
exemplu, dreptul de întrunire și de liberă circulație, și au conferit o autoritate mai mare ramurilor
executive ale guvernului.
Deși recunoaște necesitatea unor măsuri speciale, Parlamentul a afirmat, într-o rezoluție
din 17 aprilie 2020, că acestea trebuie să respecte statul de drept, să fie proporționale și să fie
clar legate de criza sanitară. Deputații europeni au subliniat, de asemenea, că măsurile trebuie să
aibă o durată limitată și să facă obiectul unui control periodic.
5
Articolul 52 alin.(3) Titlul VII -privind Întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor din Carta Drepturilor
Fundamentale ale Uniunii Europene, proclamată în anul 2000 la Nisa și modificată în anul 2007,(JO/ C 303/17 -
14.12.2007);
6
Articolul 52 alin.(4) Titlul VII -privind Întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor din Carta Drepturilor
Fundamentale ale Uniunii Europene, proclamată în anul 2000 la Nisa și modificată în anul 2007,(JO/ C 303/17 -
14.12.2007);

6
 La ședința plenară din 17 aprilie, deputații și-au exprimat îngrijorarea cu privire la
măsurile de urgență din unele state UE (de exemplu Ungaria și Polonia). Printre acestea se
numără în special starea de urgență pe durată nedeterminată și noua competență a guvernului de
a se pronunța prin odonanțe militare. O serie de state membre ale UE au declarat starea de
urgență pe baza constituțiilor lor [Starea de urgență de iure (conform cu)] baza dispozițiilor
constituționale, în primăvara anului 2020, spre exemplu: Bulgaria, Republica Cehă, Finlanda,
Estonia, Ungaria, Letonia, Luxemburg, România, Portugalia, Spania.
Fapt ce a cauzat, în unele situații, probleme de ordin juridic, în timp ce alte au recurs la
prerogativele excepționale prevăzute de dreptul comun (Germania, Letonia, Franța, Italia și
Slovacia) sau de legislația ordinară [Starea de urgență de facto (recunoașterea existenței
pandemiei)] pe baza legislației ordinare – 13 state membre mai precis: Austria, Belgia, Croația,
Cipru, Danemarca, Grecia, Irlanda, Lituania, Malta, Țările de Jos, Polonia, Slovenia, Suedia și
Regatul Unit) pentru a adopta de urgență măsuri restrictive cu scopul de a contracara epidemia
de COVID-19; întrucât aceste măsuri au un impact asupra democrației, a statului de drept și a
drepturilor fundamentale, deoarece afectează exercitarea drepturilor și a libertăților individuale,
cum ar fi libertatea de circulație, libertatea de întrunire și de asociere, libertatea de exprimare și
de informare, libertatea religioasă, dreptul la viață de familie, dreptul la azil, principiul egalității
și al nediscriminării, dreptul la viață privată și la protecția datelor, dreptul la educație și dreptul la
muncă; întrucât aceste măsuri au, de asemenea, un impact asupra economiilor statelor membre;
Deputații în PE au solicitat Comisiei și Consiliului să se asigure că toate măsurile luate de
statele membre respectă valorile și tratatele UE.

b) În România

Constituția Românie, republicată în anul 20037, reglementează instituția juridică a

restângerii exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale în:

Capitolul II
„Drepturile și Libertățile Fundamentale”,

Articolul 53,
„Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți”

(1) „Exercițiul unor drepturi sau a unor libertăți poate fi restrâns numai prin Lege și
numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a
moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale;
prevenirea consecințelor unei calamități natural, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit
de grav”;
(2) „Restângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate
democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în
7
Constituţia României. aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr.
429/2003, republicată de Consiliul Legislativ cu reactualizarea denumirilor, dându-se textelor o nouă numerotare; Text
publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 767 din 31 octombrie 2003.În vigoare de la 31 octombrie 2003;

7
mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății”. O dată cu
emiterea de către Președintele României a Decretului nr. 195 din 16 martie 8 2020 privind
instituirea stării de urgență pe teritoriul României, în conținutul Articolului 2 se prevede
restângerea exercițiului următoarelor drepturi fundamentale proporțional cu gradul de realizare
al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4), pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea
managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de
urgență:
a) libera circulație;
b) dreptul la viață intimă, familială și privată;
c) inviolabilitatea domiciliului;
d) dreptul la învățătură;
e) libertatea întrunirilor;
f) dreptul de proprietate privată;
g) dreptul la grevă;
h) libertatea economică.

Întrucât funcționarea democrației și a sistemul de echilibru al puterilor care

reglementează funcționarea lor sunt afectate atunci când o situație de urgență sanitară generează
schimbări în repartizarea competențelor, permițând, de exemplu, puterii executive să
dobândească noi prerogative, în baza cărora poate limita drepturile individuale și poate exercita
competențe rezervate în mod obișnuit legiuitorului și autorităților locale, impunând, în același
timp, constrângeri asupra rolului parlamentului, autorităților judiciare, al societății civile și al
mass-mediei, precum și asupra activităților și implicării cetățenilor însă măsurile de restricționare
au făcut aproape imposibilă funcționarea normală a instanțelor.
Starea de Urgență trebuie să respecte câteva principii fundamentale ale democrației, și
anume:
- măsurile de urgență impuse pentru a face față crizei COVID-19, aplicabile în principal
prin intermediul legislației ordinare, trebuie să fie temporare (limitate în timp);
- întrucât starea de urgență a fost prelungită, fără măsuri concrete care să ducă la
rezultatul așteptat și anume diminuarea numărului infectărilor cu virusul SARS COV 2, Comisia
de la Veneția a subliniat că revizuirea declarației privind instituirea stării de urgență și a
extinderii aplicării sale trebuie să aibă ca rezultat siguranța și sănătatea populației, precum și a
activării și aplicării prerogativelor excepționale este vitală și că, în acest context, controlul
parlamentar și judiciar ar trebui să fie posibil;
- controlul parlamentar a fost limitat ca urmare a utilizării unor competențe executive
excepționale (emitere de ordonanțe militare, ordin de ministru), în timp ce rolul jucat de
parlament a devenit unul secundar, permițând guvernului să introducă rapid măsuri de urgență
fără un control suficient;
- măsurile de urgență trebuie să fie nediscriminatorii în sensul că trebuie să se aplice în
mod unitar pe întreg teritoriul țării;
8
Publicat în  Monitorul Oficial al României, nr. 212 , partea I, din 16 martie 2020;

8
 - guvernul nu trebuie să folosească măsurile legislative de urgență pentru a impune
limitări ale drepturilor fundamentale, care din punctul meu de vedere nu au fost proporționale cu
situația; întrucât guvernul trebuie să întreprindă, de asemenea, o serie de acțiuni suplimentare
pentru a reduce potențialul impact negativ pe care astfel de măsuri îl are asupra vieții oamenilor;
- instituți precum „Avocatul Poporului”, este garantul apărării drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului și trebuie să joace un rol important în detectarea problemelor legate de
eventualele abuzuri de putere ale autorităților de drepturile fundamentale și în asigurarea
controlului, a supravegherii și a măsurilor de remediere și, prin urmare, în protejarea cetățenilor
în contextul impunerii de măsuri de urgență, care pot naște abuzuri;

4. În loc de concluzii,

În timp ce, în multe state ale Uniunii Europene, instituirea stării de urgență a fost
instituită doar după ce numărul cazurilor de infectare cu virusul SARS COV 2 a crescut foarte
mult într-o perioadă foarte scurtă, concomitent cu instituirea unor măsuri în ajutorul populației
(una dintre măsurile cu cea mai mare eficacitate fiind testarea unui număr cât mai mare a
populației), România a ales:
- să izoleze, în case, timp de două luni populația, fără luarea unor măsuri care să ducă la
limitarea răspândirii virusului și să fie în beneficiul populației cum ar fii testarea în masă pentru a
se putea depista focarele de infecții în vederea urmăririi traseului infectărilor, a amânat diverse
servicii medicale, în concluzie a încălcat dreptul la sănătate, garantat prin Constituție;
- să închidă școlile deșii nu s-a putut demonstra că această măsură absolut aberantă, a
ajutat la diminuarea în vreun fel a răspândirii virusului, prin această măsură a fost încălcat
dreptul la educație, întrucât mulți elevi din mediul rural nu au putut avea acces la infrastructura
necesară pentru a putea participa la surogatul de ore on-line;
- să suspende funcționarea activității în așazisele domenii „neesențiale”, astfel mulți
oameni au rămas fără locuri de muncă, în acest fel le-a fost încălcat dreptul la muncă deci dreptul
la un trai mai bun, iar agenților economici cărora li s-a impus să-și suspende activitatea le-a fost
încălcat dreptul la libertatea economocă, impunerea imediată a unor criterii de funcționare foarte
dure fără a compensa în vreun fel cheltuielile generate de această situație;
- să nu permită întrunirea într-un grup mai mare de 50 de persoane în cadrul diverselor
evenimente, chiar dacă participanții erau din aceași familie extinsă, astfel a fost încălcat dreptul
la întrunire;
- inconsecvența autorităților în luarea deciziilor pentru a putea controla răspândirea
virusului combinată cu proasta comunicare între structurile implicate și comunicarea mai mult
decît defectuasă a situației reale către populație a dus la multe decizii abusive și fără niciun
fundament.

9
 Bibliografie

▪ https://www.europarl.europa.eu/news/ro;
▪ http://www.monitoruloficial.ro;
▪ https://ec.europa.eu/info/index_ro;

10