REGLEMENTAREA DREPTURILOR OMULUI

ÎN CADRUL UNIUNII EUROPENE

1. Evoluția normativă
a drepturilor fundamentale ale omului

1.1. Protecţia drepturilor omului din perspectiva tratatelor Uniunii Europene

Respectarea principiilor democratice şi a drepturilor fundamentale ale omului au
reprezentat obiective majore ale Comunităţilor europene, încă de la constituirea acestora.
* Tratatele comunitare constitutive nu au conţinut iniţial o enumerare a drepturilor
fundamentale ale omului, ele completându-se în acest scop cu prevederile adoptate în cadrul
Consiliului Europei.
Din acest punct de vedere, la nivel comunitar au apărut unele probleme legate de
determinarea conţinutului acestor drepturi şi a justificării lor ca suport al hotărârilor Curţii.
* Curtea de Justiție a statuat că drepturile fundamentale ale omului fac parte
integrantă din principiile generale cărora ea le asigură respectarea.
În cauza Internationale Handelsgesellschaft CJCE1 a admis că respectarea drepturilor
fundamentale face parte integrantă din principiile generale de drept a căror respectare este
asigurată de către aceasta. De asemenea, CJCE a arătat că protejarea acestor drepturi, care se
inspiră din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, trebuie asigurată în cadrul
structurii şi obiectivelor Comunităţii.
Având ca bază această recunoaştere jurisprudenţială, la 5 aprilie 1977 a fost semnată o
declaraţie comună2 a preşedinţilor Consiliului, Parlamentului şi Comisiei, care a proclamat
ataşamentul acestor instituţii privind respectarea drepturilor omului.
Pe baza acesteia, Consiliul şi Comisia au semnat un memorandum care specifică
interesul politic în acest sens şi necesitatea minimalizării dificultăţilor juridice care pot să
apară.
În ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale ale omului, Curtea a ţinut
seama de faptul că acestea au un dublu fundament:
- pe de o parte tratatele instituite în acest domeniu între state, precum şi
- prevederile constituţionale ale statelor membre.
Din acest punct de vedere apare o problemă de dificultate pentru Curte, care în cazul
dispoziţiilor de natură comunitară, are un câmp de acţiune restrâns faţă de cel al
reglementărilor naţionale.
* Pe de altă parte, chiar dacă drepturile omului nu au fost definite ca atare și
ierarhizate prin tratatele inițiale, politicile comunitare exprimau în conținutul lor drepturi
fundamentale. Astfel, libertățile din cadrul Pieței Interne, politica socială, politica în domeniul
mediului, protecția consumatorului sau politica în doemniul educației și formării profesionale,
introduse prin tratatele modificatoare, garantau diverse forme de exprimare a drepturilor
fundamentale ale omului.
* Prin dispoziţiile art. F(6) par 1 - Tratatul de la Maastricht, se menţionează că
Uniunea se bazează pe principiile libertăţii, democraţiei, respectului drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale ca şi a statului de drept, principii comune statelor membre.
De asemenea, conform art F(6) par 3, Uniunea respectă identitatea naţională a statelor
membre.

1
CJCE, 11/70, Internationale Handelsgesellschaft mbH -v- Einfuhr- und Vorratsstelle für Getreide und
Futtermittel, hotărârea din 17 decembrie 1970, ECR 1970 112
2
JO 1977, C 103, p. 1) (pct. 15).

1
 Respectarea drepturilor democratice la nivelul Uniunii Europene nu are doar caracter
enunţiativ, prin textul tratatului fiind reglemetată şi posibilitatea aplicării de sancţiuni în cazul
încălcării acestor principii.
Astfel, conform dispoz. art F1(7) introdus prin TA, Cosiliul, reunit la nivelul şefilor de
stat sau de guvern şi statuând în unanimitate pe baza propunerii unei treimi dintre statele
membre sau a Comisiei şi după avizul conform al Parlamentului European, poate constata
existenţa unei violări grave şi persistente de către un stat membru a principiilor democratice
enunţate în art F(6)par 1, după invitarea guvernului acestui stat membru să-şi prezinte
observaţii asupra acestei probleme.
Atunci când este făcută o asemenea constatare, Consiliul, statuând cu majoritate
calificată, poate decide să suspende unele dintre drepturile statului respectiv decurgând din
aplicarea tratatului, inclusiv dreptul de vot al reprezentanţilor guvernului acestui stat în
Consiliu.
Tratatul de la Maastricht, în art. F(6) par 2, preia ceea ce s-a confirmat în activitatea
Curţii ca fiind elemente esenţiale ale aplicării normelor juridice comunitare sau naţionale,
precizând că sunt recunoscute şi respectate atât drepturile fundamentale prevăzute în
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi cele care rezultă din tradiţiile
constituţionale comune ale statelor membre, precum şi principiile generale ale dreptului
comunitar.
* Problema reglementării drepturilor fundamentale ale omului prin instrumente
juridice specifice Uniunii Europene a fost rezolvată prin adoptarea, în 2000 - prin Tratatul de
la Nisa, a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
* Tratatul de la Lisabona cuprinde reglementări deosebit de importante privind
protecţia drepturilor fundamentale ale omului.
Conform dispoz. art.2 TUE, ”Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii
umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor
omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt
comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare,
toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi”.
În completare, în art.18-19 TFUE se menționează că, în domeniul de aplicare a
tratatelor şi fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale pe care le prevede, se interzice orice
discriminare exercitată pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate.
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă
ordinară, pot adopta orice norme în vederea interzicerii acestor discriminări.
Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii din tratate şi în limitele competenţelor pe
care acesta le conferă Uniunii, Consiliul, hotărând în unanimitate, în conformitate cu o
procedură legislativă specială şi cu aprobarea Parlamentului European, poate lua măsurile
necesare în vederea combaterii oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică, pe
religie sau convingeri, pe handicap, vârstă sau orientare sexuală.
 Tratatul de la Lisabona conferă forţă juridică Cartei Drepturilor Fundamentale a
Uniunii Europene3. În acest sens, în art.6 par.1 TUE (versiunea consolidată) se menţionează
că Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12
decembrie 2007 la Strasbourg, care are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor.
Dispoziţiile Cartei nu extind în nici un fel competenţele Uniunii, astfel cum sunt
definite în tratate. Drepturile, libertăţile şi principiile reglementate se interpretează în
conformitate cu dispoziţiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea şi punerea sa
în aplicare şi cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicaţiilor menţionate în cartă,
care prevăd izvoarele acestor dispoziţii.
3
Marea Britanie, Polonia şi Cehia au obţinut derogări de la aplicarea acestui document.

2
 În Declaraţia cu privire la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, anexată
Tratatului de la Lisabona, se menţionează că – „Carta, care are forţă juridică obligatorie,
confirmă drepturile fundamentale garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi astfel cum rezultă acestea din tradiţiile
constituţionale comune statelor membre”. De asemenea, în declaraţie se precizează că
„Carta nu extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii în afara competenţelor Uniunii,
nici nu creează vreo competenţă sau sarcină nouă pentru Uniune şi nu modifică competenţele
şi sarcinile stabilite de tratate”.
 De asemenea, tratatul stabileşte poziţia Uniunii Europene faţă de Convenţia
Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. În acest sens, art.6
par.2 TUE se menţionează că Uniunea aderă la Convenţia europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar în par.3 al aceluiaşi articol se precizează că
drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenţie şi astfel cum rezultă din
tradiţiile constituţionale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului
Uniunii.
 Prin Avizul 2/13 din 18 decembrie 2014 - Curtea Europeană de Justiție a precizat
că ”Acordul preconizat privind aderarea Uniunii Europene la Convenția europeană pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu este compatibil cu articolul 6
alineatul (2) TUE și nici cu Protocolul nr. 8 cu privire la articolul 6 alineatul (2) din Tratatul
privind Uniunea Europeană referitor la aderarea Uniunii la Convenția europeană pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât:
–      este susceptibil să aducă atingere caracteristicilor specifice și autonomiei
dreptului Uniunii, deoarece nu asigură coordonarea între articolul 53 din CEDO și articolul
53 din cartă, nu previne riscul de a aduce atingere principiului încrederii reciproce între
statele membre în dreptul Uniunii și nu prevede nicio corelare între mecanismul instituit prin
Protocolul nr. 16 și procedura de trimitere preliminară prevăzută la articolul 267 TFUE;
–      este susceptibil să aducă atingere articolului 344 TFUE deoarece nu exclude
posibilitatea ca litigiile dintre statele membre sau dintre acestea și Uniune referitoare la
aplicarea CEDO în domeniul de aplicare material al dreptului Uniunii să fie deduse judecății
Curții Europene a Drepturilor Omului;
–      nu prevede modalități de funcționare a mecanismului copârâtului și a procedurii
implicării prealabile a Curții care să permită conservarea caracteristicilor specifice ale
Uniunii și ale dreptului său și
–      nu ține seama de caracteristicile specifice ale dreptului Uniunii în ceea ce
privește controlul jurisdicțional al actelor, acțiunilor sau omisiunilor în materie de PESC
deoarece încredințează controlul jurisdicțional al unora dintre aceste acte, acțiuni sau
omisiuni exclusiv unui organ extern Uniunii”.
În concluzie, calea aderării este condiționată de o modificare prealabilă a tratatelor, în
actuala reglementare nefiind respectate caracteristicile specifice ale dreptului Uniunii.
Art. 17 al Protocolului 14 al Convenţiei prevede posibilitatea ca UE să adere la
Convenţie prin intermediul unui amendament la art. 59 al Convenţiei.
Dacă UE decide să adere la Convenţie în viitor, vor trebui efectuate schimbări
legislative materiale şi procedurale, precum şi anumite modificări ale Convenţiei, pentru ca
aderarea să poată deveni operaţională.

1.2. Cadrul normativ al Cartei Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului în Uniunea Europeană reafirmă drepturile
ce rezultă în special din tradiţiile constituţionale şi din obligaţiile internaţionale comune
ale statelor membre.
Drepturile protejate prin cartă sunt grupate în:

3
 - drepturi civile: drepturile omului şi drepturile procedurii juridice (cele garantate prin
CEDO);
- drepturi politice, care sunt specifice cetăţeniei europene stabilită prin tratate;
- drepturi economice şi sociale, enunţate de Carta drepturilor sociale fundamentale ale
lucrătorilor, adoptată în 1989, de către statele membre ale Comunităţilor Europene, cu
excepţia Marii Britanii, care a semnat acest document în 1998.
Preambulul Cartei menţionează că „Uniunea se întemeiază pe valorile indivizibile şi
universale ale demnităţii umane, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii. Ea se sprijină pe principiul
statului de drept, situând persoana în centrul acţiunii sale, instituind cetăţenia Uniunii şi
creând un spaţiu de libertate, de securitate şi de justiţie”.
Carta reafirmă drepturile care rezultă, în special, din tradiţiile constituţionale şi din
obligaţiile comune statelor membre, din Convenţia Europeană privind apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, din Cartele sociale adoptate de Uniune şi de către
Consiliul Europei, precum şi din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii
Europene a drepturilor omului4.
În Cartă, drepturile, libertăţile şi principiile fundamentale sunt împărţite în şase titluri,
un al şaptelea titlu definind dispoziţiile generale.
Astfel, în Titlul I, intitulat „Demnitatea” sunt înscrise următoarele: demnitatea umană ;
- dreptul la viaţă;
- dreptul la integritatea persoanei;
- interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante;
- interzicerea sclaviei şi muncii forţate.
În Titlul II, intitulat „Libertăţile” sunt enumerate:
-dreptul la libertate şi la securitate;
-respectarea vieţii particulare şi de familie;
-protecţia datelor cu caracter special;
-dreptul la căsătorie şi dreptul de întemeierea unei familii;
-libertatea de gândire, de conştiinţă şi religioasă;
-libertatea de exprimare şi de informare;
-libertatea de întrunire şi de asociere, libertatea artelor şi ştiinţelor, dreptul la educaţie, -
libertatea profesională şi dreptul la muncă,
-libertatea de a desfăşura o activitate comercială;
- dreptul de proprietate,
-dreptul la azil;
-protecţia în caz de evacuare, expulzare sau extrădare.
În Titlul III intitulat „Egalitatea” sunt prevăzute următoarele:
-egalitatea în drepturi;
-nediscriminarea,
-diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică;
-egalitatea între bărbaţi şi femei,
-drepturile copilului;
-drepturile persoanelor în vârstă;
-integritatea persoanelor cu handicap.
În Titlul IV intitulat „Solidaritatea”, sunt consemnate următoarele:
-dreptul lucrătorilor la informare şi la consultare în cadrul întreprinderii;
-dreptul la negocieri şi la acţiuni colective;
-dreptul la acces la serviciile de plasament;
-protecţia în cazul concedierii nejustificate;
-condiţii de lucru corecte şi echitabile;
4
Octavian Manolache , Tratat de drept comunitar, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006, pag. 89.

4
 - interzicerea muncii copiilor şi protecţia tinerilor la locul de muncă;
-viaţa de familie şi viaţa profesională; s
-securitatea socială şi asistenţa socială5;
-asistenţa medicală;
-accesul la serviciile de interes economic general;
-protecţia mediului;
-protecţia consumatorilor .
Titlul V al Cartei, este consacrat în mod special prezentării drepturilor cetăţenilor
Uniunii Europene.
Cetăţenia Uniunii Europene a fost instituită prin dispoziţiile Tratatului de la
Maastricht, care a introdus în Tratatul CE reglementări specifice.
Drepturile care decurg din calitatea de cetăţean sunt următoarele:
-dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European;
- dreptul de a vota şi de a fi ales în cadrul alegerilor locale;
- dreptul la buna administrare;
- dreptul de acces la documente;
- Mediatorul European6;
- dreptul la petiţie;
- Libertatea de circulaţie şi de şedere;
- Protecţia diplomatică şi consulară.
În Titlul VI al Cartei denumit „Justiţia”, sunt evidenţiate următoarele:
Dreptul de a apela efectiv şi de acces la o instanţă imparţială;
Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare;
Principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor;
Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceiaşi infracţiune.
În partea finală a Cartei sunt prezentate dispoziţiile generale care reglementează
interpretarea şi aplicarea sa. Astfel, Carta nu extinde domeniul de aplicare a dreptului
Uniunii în afara competenţelor Uniunii, nu creează nicio competenţă şi nicio responsabilitate
nouă pentru Uniune şi nu modifică competenţele sau responsabilităţile stabilite prin alte
dispoziţii.
Orice limitare a exercitării drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Cartă, trebuie să fie
prevăzute prin lege şi să respecte conţinutul esenţial al drepturilor şi libertăţilor menţionate.
Respectând principiul constituţionalităţii, pot fi aduse limitări numai dacă sunt necesare şi
dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune şi cerinţei de
protecţie a drepturilor şi libertăţilor persoanei.
Nicio dispoziţie a Cartei nu trebuie să fie interpretată ca limitând sau aducând atingere
în câmpul lor de aplicare, drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recunoscute de
dreptul Uniunii Europene, de dreptul internaţional şi de Convenţiile internaţionale la care sunt
părţi Uniunea, sau toate statele membre, în special Convenţia Europeană de apărare a
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prin Constituţiile statelor
membre7.
De asemenea, nicio dispoziţie a Cartei nu trebuie să fie interpretată ca implicând un
drept oarecare de a desfăşura o activitate sau îndeplini un act ce are ca obiectiv distrugerea de
drepturi sau libertăţi recunoscute prin Cartă, sau de a aduce drepturilor şi libertăţilor limitări
mai ample faţă de cele prevăzută în Cartă.

5
Augustin Fuerea , Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, pag.143.
6
Mediatorul European ales de către Parlamentul European primeşte plângerile cu privire la cazurile de administrare
defectuoasă în cadrul instituţiilor, organelor, organismelor sau agenţiilor Uniunii în condiţiile prevăzute de Constituţie, le
anchetează şi întocmeşte un raport cu privire la acestea. Mediatorul European îşi exercită funcţiile în deplină independenţă.
7
Nicoleta Diaconu, Dreptul Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007, pag.278.

5
 Atenţia deosebită acordată de Uniunea Europeană problematicii drepturilor
fundamentale ale omului rezultă şi din condiţiile de fond şi cele de natură politică stabilită,
care trebuie îndeplinite de orice stat care doreşte să adere la această organizaţie internaţională.

1.3. Protecția instituțională a drepturilor omului în cadrul UE

A. Rolul Parlamentului European
Parlamentul European se angajează integral pentru respectarea drepturilor
fundamentale în Uniune.
Pe baza lucrărilor Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, deputații în
PE dezbat și adoptă, la ședințele plenare, rezoluții referitoare la situația drepturilor
fundamentale în UE și la o serie de aspecte particulare legate de protecția acestor drepturi în
statele membre.
Mecanismele de protecție a drepturilor omului sunt:
- procedura legislativă ordinară, prin intermediul căreia, Parlamentul împreună cu
Consiliul adoptă acte normative având ca element central protecția drepturilor fundamentale
ale omului;
- Petiţiile
Prin Tratatul de la Maastricht sunt recunoscute două noi drepturi cetăţenilor Uniunii
acelea fiind dreptul la petiţionate şi dreptul de a se adresa unui mediator.
Orice cetăţean al Uniunii are drept de petiţionare către Parlamentul European. Orice
cetăţean al Uniunii, ca şi orice persoană fizică sau morală având reşedinţa sau sediul statutar
într-un stat membru, are dreptul de a prezenta cu titlu individual sau în asociaţie cu alţi
cetăţeni sau persoane, o petiţie Parlamentului European asupra unui subiect ţinând de
domeniile de activitate ale Comunităţii şi care îl sau o privesc în mod direct.
- Mediatorul
Instituţia mediatorului reprezintă o inovaţie adusă prin Tratatul de la Maastricht. .
Parlamentul European alege un mediator, abilitat să primească plângerile ce emană de la
orice cetăţean al Uniunii sau orice persoană fizică sau morală cu reşedinţa sau sediul statutar
într-un stat membru şi relative la cazuri de proastă administrare în acţiunea instituţiilor sau
organelor comunitare, cu excepţia Curţii de Justiţie şi a Tribunalului de primă instanţă în
exerciţiul funcţiilor lor jurisdicţionale. În cazul în care mediatorul a constatat un caz de
proastă administrare, sesizează instituţia respectivă, care dispune de un termen de trei luni
pentru a lua măsuri. Mediatorul va întocmi un raport pe care îl va înainta Parlamentului şi
instituţiei vizate, fiind informat şi autorul plângerii de rezultatul anchetei efectuate.
Mediatorul prezintă anual un raport Parlamentului privind rezultatul anchetelor
efectuate. Numirea mediatorului se face după fiecare alegere a Parlamentului European pe o
perioadă corespunzătoare legislaturii acestuia, mandatul său putând fi reînnoit8.
Mediatorul poate fi declarat demisionar de către Curtea de Justiţie, la cererea
Parlamentului, dacă nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau dacă
se află în culpă gravă. El îşi exercită atribuţiile în deplină independenţă. În îndeplinirea
îndatoririlor sale, el nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la nici un organism. Pe durata
exercitării funcţiilor lui, mediatorul nu poate exercita nici o altă activitate profesională,
remunerată sau nu.
Statutul şi condiţiile generale de exercitare a funcţiilor mediatorului sunt fixate de

8
Primul mediator a fost desemnat prin Decizia Parlamentului Nr. 95/376 din 12 iulie 1995 după alegerile parlamentare din
1994 (JOCE - L 225/17 din 22 sept. 1995).

6
Parlament după obţinerea avizului Comisiei şi cu aprobarea Consiliului statuând cu majoritate
calificată9.
- Comisia temporară de anchetă
O altă posibilitate de a-şi pune în valoare atribuţiile de control ale Parlamentului, o
reprezintă instituirea unei Comisii temporare de anchetă .
În cadrul realizării misiunilor sale, Parlamentul European poate, la cererea unui sfert
dintre membrii dintre săi, să constituie o comisie temporară de anchetă pentru a examina, fără
să aducă prejudicii atribuţiilor conferite altor instituţii sau organe, acuzaţiile de infracţiune sau
de proastă administrare în aplicarea dreptului comunitar, afară de cazul în care faptele
respective sunt cercetate de un for jurisdicţional iar procedura jurisdicţională nu s-a încheiat.
Comisia cercetează cazuri individuale, strict determinate privind acuzaţiile de
infracţiune şi proasta administrare a aplicării în dreptul comunitar, existenţa ei luând sfârşit
prin depunerea raportului său cu concluziile asupra anchetei efectuate.
Dispoziţia legală nu face nici o referire cu privire la calitatea subiectului activ, astfel
încât se poate considera că aceste acuzaţii pot fi formulate de orice cetăţean al Uniunii, de
persoane fizice sau de persoane juridice, de instituţiile comunitare sau de statele membre.

B. Agenţia pentru drepturi fundamentale a Uniunii Europene (FRA)

Creată în 2007,10 Agenţia înlocuieşte Observatorul European al Fenomenelor Rasiste şi
Xenofobe, care a avut rolul de a evalua proporţiile şi evoluţia fenomenelor rasiste, xenofobe şi
antisemite la nivelul Uniunii Europene, pentru a stabili măsuri şi acţiuni împotriva acestora.
Sediul a rămas la Viena, în Austria. Noua agenţie furnizează instituţiilor şi autorităţilor
competente din UE şi din statele sale membre asistenţă în domeniul drepturilor fundamentale
în contextul aplicării dreptului comunitar.
Nu tratează însă plângeri individuale şi nici nu ia decizii normative.
Agenția consiliază instituțiile UE și guvernele naționale asupra drepturilor
fundamentale, în special în următoarele domenii:
- discriminare
- acces la justiție
- rasism/xenofobie
- protecția datelor
- drepturile victimelor
- drepturile copiilor.

2. Relația normativă și instituțională

dintre Uniunea Europeană și Consiliul Europei

Drepturile fundamentale ale omului reprezintă zona de confluență a spațiului normativ

al Uniunii Europene cu cel al Consiliului Europei.
Problematica protecţiei drepturilor omului la nivelul statelor europene trebuie privită din
două perspective: din punct de vedere al reglementărilor existente şi din punct de vedere
instituţional.

a) Din perspectiva reglementărilor existente la nivel european

Din această perspectivă, trebuie să se ţină cont, pe de o parte, de reglementările juridice
adoptate în cadrul Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului, protecţia drepturilor şi

9
Condiţiile generale de exercitare a funcţiei sale au fost stabilite prin Decizia Parlamentului Nr. 94/262 din 9 martie 1994
(JOCE – L 113/15 din 4 mai 1994)
10
Prin Regulamentul (CE) nr. 168/2007 al Consiliului din 15 februarie 2007 (JO L 53/2 22.2.2007).

7
libertăţilor fiind, de altfel şi principalul obiectiv al acestei organizaţii europene, iar pe de altă
parte, de instrumentele juridice adoptate în cadrul Uniunii Europene, care se implică din ce în
ce mai mult în acest domeniu.
Acest lucru ni-l demonstrează în primul rând proclamarea Cartei Drepturilor
Fundamentale ale Omului în Uniunea Europeană, document distinct de Convenţia Europeană
a Drepturilor Omului, adoptată de Consiliul Europei încă din 1950 11 şi, includerea acestei
Carte, în prevederile Tratatului de la Lisabona.
Având în vedere aceste aspecte, o primă distincţie trebuie reţinută între cele două
instrumente juridice amintite anterior:
- Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului (în Uniunea Europeană) şi
- Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (în cadrul Consiliului Europei).
Conţinutul Cartei este extins faţă de Convenţia Europeană de apărare a drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Dacă această convenţie se limitează numai la drepturile civile şi politice, Carta, acoperă
şi drepturile economice şi sociale enunţate de Carta Comunitară a drepturilor sociale ale
lucrătorilor, adoptată în 1989, precum şi drepturile culturale.
Rezultă că, din perspectiva reglementărilor existente, Carta Drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene asigură o protecţie suplimentară faţă de Convenţia Europeană a drepturilor
omului. Chiar dacă la nivelul Consiliului Europei sunt adoptate reglementări distincte relative
la drepturile economice, sociale şi culturale, acestea nu conţin mecanisme de garantare cu
caracter jurisdicţional, similare mecanismului reglementat prin Convenţia Europeană.

b) Din perspectivă instituţională

Din perspectivă instituţională trebuie făcute mai multe distincţii:
- între Consiliul Europei, pe de o parte şi Consiliul European şi Consiliul Uniunii
Europene, pe de altă parte;
- între Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Consiliul Europei - ca organizaţie interguvernamentală cu caracter regional, acţionează
în favoarea unităţii europene prin: ocrotirea şi întărirea democraţiei pluraliste şi a drepturilor
omului; definirea de soluţii comune pentru problemele societăţii; înţelegerea şi punerea în
valoare a identităţii culturale europene – în timp ce Consiliul European şi Consiliul Uniunii
Europene, sunt instituţii ale Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte relaţia instituţională dintre cele două Curţi (CEDO - Strasbourg şi
CJUE - Luxemburg), trebuie făcute precizări suplimentare cu privire la sfera atribuţiilor
concrete ce revin fiecăreia dintre cele două instituţii jurisdicţionale, având în vedere specificul
fiecăreia dintre ele.
În analiza raportului dintre cele două Curţi, constatăm că ambele instanţe europene au
au fost rezervate cu privire la definirea competenţelor celeilalte Curţi.
În hotărările pronunţate de către instanţele europene se realizează o comparaţie între
valorile fundamentale pe le protejează sau între aceste valori şi restricţiile impuse de către
state. Analiza realizată de către cele două instanţe europene a evitat o ierahizare a valorilor
proprii CE/UE şi a celor protejate de CEDO.
- În funcţie de treapta jurisdicţională la care poate să intervină fiecare instanţă se va ţine
seama de faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului este considerată o instanţă de
recurs, în timp ce Curtea Europeană de Justiţie este o instanţă ce exercită competenţe de
atribuire. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care funcţionează în noua formula
la 1 noiembrie 1998, reprezintă un mecanism european de control privind respectarea
drepturilor fundamentale ale omului.

11
Guy Isaac, Blanquet M. , Droit de communautaire general, Paris, Masson, 2001,pag. 205.

8
 - De asemenea, la stabilirea relaţiei dintre cele două instanţe trebuie să se ţină seama de
competenţa materială diferită a celor două instanţe;
- în timp ce CEDO are ca competenţă exclusivă protecţia drepturilor fundamentale,
- CJUE are o competenţă generală, conferită de tratate, mai amplă decât protecţia
drepturilor fundamentale ale omului.
Conform dispoz.art.19 TUE, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (care cuprinde
Curtea de Justiţie, Tribunalul şi tribunale specializate), asigură respectarea dreptului în
interpretarea şi aplicarea tratatelor. Competenţa ce revine Curţii nu este o competenţă de drept
comun, ci o competenţă de atribuire12 deoarece este în mod expres prevăzută în tratat.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene hotărăşte în conformitate cu tratatele:
a) cu privire la acţiunile introduse de un stat membru, de o instituţie ori de persoane
fizice sau juridice;
b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanţelor judecătoreşti naţionale, cu privire la
interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituţii;
c) în celelalte cazuri prevăzute în tratate.
Se pune întrebarea dacă se constată existenţa unui eventual conflict de competenţă între
Curtea de Justiţie şi Curtea pentru Drepturile Omului de la Strabourg.
Conform dispoz.art. 52 alin3 din Cartă, în măsura în care acest instrument juridic
conţine drepturi ce corespund unor drepturi generate prin Convenţie, înţelesul şi întinderea lor
sunt aceleaşi ca cele prevăzute de Convenţie, însă această dispoziţie nu împiedică dreptul
Uniunii să confere o protecţie mai largă. Totuşi, nici Carta, nici Tratatul de la Lisabona, nu
extind competenţa Curţii de Justiţie la materii care sunt de competenţa Curţii de la Strasbourg.
Curtea de Justiţie va putea să acţionează în calitate de instanţă de control privind
respectarea drepturilor fundamentale ale omului doar dacă este sesizată de o persoană fizică
sau juridică printr-o acţiune al cărei obiect este anularea unui act al instituţiilor Uniunii care o
priveşte în mod direct.
Aderarea Uniunii Europene la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului
şi libertăţilor fundamentale presupune că cetăţenii europeni vor putea să se adreseze direct
Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), independent de mecanismele existente în
cadrul Uniunii Europene. De asemenea, nu vor mai exista standarde duble de apreciere şi
interpretare a drepturilor fundamentale afirmate în cele două instrumente juridice.
În mod cert, aderarea Uniunii Europene la Convenţia europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale va conduce la creşterea nivelului de garantare a
respectării drepturilor omului la nivel european.

12
Louis Cartou – Communautes Europeennes, Dalloz, Paris, 1991. pag. 146.