Unitatea de învățare 13 (2 ore):

Tema VII – Europa drepturilor omului

1. Drepturile omului la CEDO

13.1. Introducere
La nivel european se disting două grupuri principale de norme de protecţie a drepturilor
fundamentale în funcţie de organizaţia emitentă: cele adoptate la nivelul Consiliului Europei
(CoE) și cele adoptate în cadrul UE. Aceste două grupuri de norme nu sunt exclusive ci
complementare, având aceeaşi sursă de inspiraţie – Declarația Universală a Drepturilor
Omului (10 decembrie 1948, Paris). Diferenţele persistă însă sub aspectul garantării protecţiei
prin aceste norme şi în privinţa competenţei asumate de fiecare dintre jurisdicţiile europene.

13.2. Competenţe
C1: Identificarea drepturilor omului.
C2: Analizarea competenţelor în protecţia drepturilor omului.
C3. Caracterizarea etapelor în sesizarea jurisdicţiilor supranaţionale pentru protecţia
drepturilor fundamentale.
C4. Utilizarea procedurilor disponibile de protecţie juridică a drepturilor omului în Europa.

13.3. Conţinut
1. Drepturile omului în sistemul Consiliului Europei
Potrivit Statutului CoE (art. 1) una dintre vocaţiile sale esenţiale este protecţia drepturilor
omului. Apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt
condiţionate de:
a) Instituirea unui regim politic democratic funcţional
b) Elaborarea unei concepţii comune despre drepturile omului
c) Vigilenţa instanţelor, atât la nivel naţional, cât şi la nivel supranaţional, care au
obligaţia de a proteja aceste drepturi.
d) Cunoaşterea de către cetăţeni a drepturilor lor şi a mijloacelor de protecţie a
acestora.
Prin urmare, drepturile fundamentale nu pot fi protejate eficient decât într-un sistem
democratic fondat pe pluralismul politic şi care are la bază principiul statului de drept, sistem
în care sunt promovate libertăţile individuale şi libertatea politică şi unde preeminenţa
dreptului este recunoscută. Infracţiunile comise prin încălcarea drepturilor fundamentale pot
constitui motiv de suspendare a statului care se face vinovat de aceste încălcări.
Aderarea statelor postcomuniste la CoE a fost supusă condiţiei semnării şi ratificării
Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi a implicat, de asemenea,
implementarea de către Guvernele acestora a unor condiţii democratice precum statul de drept
şi regimul parlamentar fondat pe alegeri pluraliste.

Scopurile CoE în domeniul drepturilor omului:

• Protejarea drepturilor civile şi politice, cu ajutorul procedurilor prevăzute de CEDO.
• Protejarea drepturilor sociale şi economice prin mecanismul Cartei sociale europene.
 • Protejarea persoanelor private de libertate, prin vizite efectuate de către Comitetul
european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau
degradante.
• Protejarea drepturilor minorităţilor naţionale prin intermediul Convenţiei - cadru
pentru protecţia minorităţilor naţionale.
• Acţionarea în favoarea egalităţii între sexe (Comitetul director pentru egalitatea între
bărbaţi şi femei).
• Lupta împotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei prin Comisia
europeană împotriva rasismului şi intoleranţei.
• Consolidarea libertăţii de exprimare şi de informare în media şi a liberei circulaţii a
ideilor şi a informaţiilor dincolo de frontiere. Având drept fundament legal numeroase
convenţii în domeniu, printre care : Convenţia europeană privind televiziunea
transfrontalieră (1989, modificată în 1998), Convenţia relativă la informare şi la
cooperarea legală privind „Serviciile informaţionale ale societăţii” (2001).
• Respectarea diversităţii culturale, şi, în acelaşi timp, încurajarea cooperării culturale în
formele sale multiple, cu ajutorul Convenţiei culturale europene (19 decembrie 1954).

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) este primul mecanism de punere în aplicare efectivă
a drepturilor omului. Aceasta a fost adoptată în cadrul CoE la 4 noiembrie 1950 şi este în
vigoare de la 3 septembrie 1953.

Caracteristici
 Inspiraţia CEDO este identică cu cea a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului
(DUDO) şi pleacă de la postulatul egalităţii tuturor oamenilor.
 Spre deosebire de DUDO Convenţia Europeană este un instrument juridic obligatoriu
pentru toate statele semnatare.
 Ea transformă drepturile individuale în categorii juridice şi, pentru prima dată, le
atribuie un regim protector în dreptul internaţional.
 Originalitatea Convenţiei Europene se regăseşte mai puţin în lista drepturilor
enumerate şi mai ales în mecanismul instituţional de protecţie instituit prin Curtea
Europeană a Drepturilor Omului.
 Convenţia Europeană semnează intrarea drepturilor omului în dreptul pozitiv şi
fundamentează protecţia europeană a drepturilor omului oferind indivizilor beneficiul
unui control jurisdicţional a respectării drepturilor lor.

Valoarea constituţională a CEDO pentru CoE reiese din dubla sa dimensiune:

- normativă, raportându-se la drepturile omului proptiu-zis
- instituţională, care reglementează comportamentul CtEDO în cazul încălcării
drepturilor omului protejate de Convenţie.

Protocoalele CEDO sunt de două tipuri:

 Cele care lărgesc câmpul drepturilor protejate de Convenţie şi care sunt facultative.
Intrarea lor în vigoare este subordonată unui anumit număr de ratificări şi odată
 intrate în vigoare ele nu leagă decât ţările ratificatoare. Astfel, de exemplu, Ptc. 1
leagă 45 state (Monaco şi Elveţia nu l-au ratificat), Ptc. 6 privind abolirea pedepsei cu
moartea leagă 46 de state (Rusia nu l-a ratificat), Ptc. 7 leagă 42 de State.
 Cele care amendează articolele Convenţiei nu pot intra în vigoare decât după ce au
fost ratificate de toate statele semnatare ale CEDO. Astfel, Ptc. 11, deşi semnat la 11
mai 1994, nu a intrat în vigoare decât la 1 noiembrie 1998, iar Ptc. 14, semnat la 13
mai 2004 a intrat în vigoare abia la 1 iunie 2010.
 Protocolul nr. 15 a fost adoptat la 6 februarie 2013 și deschis spre semnare și
ratificare la 24 mai 2013. El va intra în vigoare atunci când va fi ratificat și semnat de
toate statele părți la CEDO. Ptc. 15 reduce la 4 luni (de la 6) termenul în care Curtea
poate fi sesizată după o decizie națională definitivă.
 Ptc. nr. 16 a fost adoptat de Comitetul de Miniștri al CoE la 6 mai 2013. El prevede
posibilitatea pentru cele mai înalte jurisdicții naționale ale statelor părți de a cere
avize consultative Curții Europene privind chestiuni de principiu legate de
interpretarea sau aplicarea drepturilor și libertăților definite de Convenția Europeană
sau de Protocoalele la aceasta. Protocolul nr. 16 a intrat în vigoare la 1 august 2018
pentru statele care l-au semnat şi ratificat. România a semnat Ptc. nr. 16 la 14
octombrie 2014 însă nu l-a ratificat încă.

Drepturi garantate de CEDO

 Dreptul la viaţă (art. 2) protejează individul împotriva morţii provocate în mod
arbitrar. În 1986, protocolul 6 aboleşte pedeapsa cu moartea în timp de pace. În 2002
prin adoptarea Ptc. nr. 13 moartea este abolită în orice circumstanţe.
 Dreptul la libertate şi siguranţă (art. 5) garantează libertatea fizică a persoanei
protejând-o mai ales împotriva arestărilor şi detenţiilor arbitrare, recunoscându-i unele
drepturi procedurale fundamentale. El a fost completat prin art. 1 din Ptc. nr. 4 care
consacră interdicţia încarcerării pentru datorii.
 Dreptul la un proces echitabil în materie civilă şi penală (art. 6), drept completat prin
art. 13, care consacră dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale într-un
termen rezonabil, încălcările acestui termen fiind cel mai des invocat de către
reclamanţi. Noţiunea de proces echitabil este completată de principiul neretroactivităţii
legilor penale (art. 7), dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, dreptul
la indemnizare în caz de eroare judiciară, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de
două ori pentru aceeaşi infracţiune (art. 2, 3 şi 4 din Protocolul nr. 7).
 Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei
(art. 8), la care se poate ralia dreptul persoanelor de a se căsători şi de a forma o
familie (art. 12).
 Dreptul la libertatea expresiei, conţinând şi libertatea presei (art. 10). Exigenţele
acestui drept cu caracter fundamental decurg logic din art. 9 (dreptul la libertatea
gândirii, conştiinţei şi religiei).
 Dreptul la libertatea de reuniune şi de asociere (art. 11).
 Dreptul la respectarea bunurilor sale sau dreptul de proprietate (art. 1 din Ptc. nr. 1
adiţional)
  Dreptul la instruire (art. 2 din Ptc. nr. 1 adiţional).
 Dreptul la alegeri libere (art. 3 din Ptc. nr. 1 adiţional).

Interdicţiile CEDO
 Tortura şi pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante (art. 3).
 Sclavia, servitutea şi munca forţată sau obligatorie (art. 4).
 Discriminările în beneficierea de drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie (art.
14) completată prin Ptc. nr. 12 care generalizează interdicţia discriminării raportând-o
la orice drept recunoscut de o lege.
 Expulzarea sau respingerea de către un stat a propriilor săi resortisanţi şi expulzarea
colectivă a străinilor (art. 3 şi 4 din Ptc. nr. 4).
 Garanţiile procedurale sunt de asemenea recunoscute străinilor ameninţaţi de a fi
expulzaţi dintr-un stat (art. 1 din Ptc. nr.7).

Posibilitatea denunţării CEDO

Posibilitatea denunţării este reglementată de art. 58 al. 1 CEDO şi ea poate fi exercitată
numai cu respectarea condiţiei de trecere a unui termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a
Convenţiei în statul în chestiune şi nu înainte de expirarea termenului de 6 luni de preaviz dat
de acelaşi stat. Preavizul va fi adresat sub forma unei notificări scrise adresată secretarului
general al CoE, acesta din urmă având obligaţia de a informa despre aceasta celelalte părţi
contractante.
Al. 2 din acelaşi articol precizează că această denunţare nu poate avea ca efect să dezlege
partea contractantă interesată de obligaţiile conţinute în prezenta Convenţie în ceea ce priveşte
orice fapt care, putând constitui o încălcare a acestor obligaţii, ar fi fost comis de ea anterior
datei la care denunţarea are efect. Sub aceeaşi rezervă, va înceta de a mai fi parte la Convenţia
Europeană orice parte contractantă care ar înceta de a mai fi parte a CoE. Prin urmare, deşi
denunţarea este posibilă, această decizie ar fi cu siguranţă foarte dificilă din punct de vedere
moral şi mai ales politic, având în vedere natura Convenţiei Europene de tratat care protejează
drepturile fundamentale.

13.4. Rezumat
Una dintre vocaţiile esenţiale ale CoE este protecţia drepturilor omului. Acestea nu pot fi
protejate eficient decât într-un sistem democratic fondat pe pluralismul politic şi care are la
bază principiul statului de drept. Sistem în care sunt promovate libertăţile individuale şi
libertatea politică, unde preeminenţa dreptului este recunoscută. Infracţiunile comise prin
încălcarea drepturilor fundamentale pot constitui motiv de suspendare a statului care se face
vinovat de aceste încălcări. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale este primul mecanism de punere în aplicare efectivă a drepturilor omului.
CEDO garantează următoarele drepturi: dreptul la viaţă, dreptul la libertate şi siguranţă,
dreptul la un proces echitabil, dreptul la viaţă, privată, dreptul la libertatea gândirii, conştiinţei
şi religiei, libertatea de exprimare, libertatea reuniunilor, dreptul de proprietate, dreptul la
instruire, drepturile electorale şi interzice: tortura, tratamentele inumane şi degradante, munca
forţată, sclavia şi servitutea, discriminarea, expulzarea sau respingerea de către un stat a
propriilor săi resortisanţi şi expulzarea colectivă a străinilor.
13.5. Test de autoevaluare
Subiecte:
1. Descrieţi condiţiile în care au fost puse bazele protecţiei drepturilor omului la nivel
european.
2. Descrieţi structura Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
3. Numiţi drepturile şi libertăţile fundamentale protejate de CEDO.
4. Numiţi interdicţiile proclamate de CEDO.
5. Evocaţi condiţiile în care poate fi denunţată CEDO.

Unitatea de învățare 14 (2 ore):

2. Drepturile omului în UE
14.1. Introducere
Invocând principiul autonomiei ordinii juridice comunitare, iniţial, CJCE a refuzat să
exercite controlul de legalitate asupra actelor comunitare privind drepturile fundamentale,
garantate de constituţiile statelor membre. CJCE “nu îi revine sarcina de a asigura respectarea
regulilor interne, chiar constituţionale, în vigoare într-unul sau altul din statele membre”
(CJCE, Stork & Cie, 4 februarie 1959).
Cu toate acestea, CJCE şi-a asumat din 1969 prerogativa de a proteja drepturile
fundamentale recunoscându-i valoarea de principiu general la nivelul dreptului comunitar
(Hot. Stauder). Începând cu Hot. Internationale Handelsgesellschaft CJCE declară:
„respectarea drepturilor fundamentale face parte integrantă din principiile generale ale
dreptului a căror respectare este asigurat de către Curtea de Justiţie” şi că „apărarea
drepturilor inspirate din tradiţiile constituţionale comune statelor membre trebuie să fie
asigurată în cadrul structurii şi obiectivelor Comunităţii”. De atunci jurisprudenţa CJCE
privind respectarea drepturilor omului în Comunitate, în limitele aplicării dreptului comunitar,
a cunoscut o dezvoltare continuă.

14.2. Competenţe
C1: Identificarea rolului Curţii de Justiţie a UE
C2: Caracterizarea componenței CJUE
C5: Identificarea etapelor jurisdicţionale în care pot interveni instanţele CJUE
C4. Utilizarea procedurilor aplicabile la CJUE

14.3. Conţinut

2. Drepturile omului în UE

Baza legală a protecţiei pretoriene a drepturilor fundamentale în UE

 TUE (Maastricht) “constituţionalizează” construcţia pretoriană a protecţiei drepturilor
omului elaborată de CJCE: “Uniunea respectă drepturile fundamentale, aşa cum sunt
 acestea garantate de CEDO (...) şi aşa cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune
statelor membre, în calitate de principii generale ale dreptului comunitar” art. F, al. 2.
 Prin Tratatul de la Amsterdam acest articol (devenit 6 (2) al TUE), capătă o altă
semnificaţie: drepturile omului nu sunt numai drepturi subiective, care limitează
acţiunea autorităţilor comunitare şi a statelor membre, ci devin principii directoare ale
UE, destinate să impregneze cu valoarea lor toată ordinea juridică comunitară.
 Art. 6 (2) al TUE prevede că: drepturile fundamentale în dreptul comunitar sunt
ansamblul drepturilor şi libertăţilor general garantate simultan de către CEDO şi de
către drepturile constituţionale naţionale consacrate de către judecătorul comunitar ca
şi principii generale de drept comunitar.

Hotărârile pronunţate de către CJCE sunt fondate pe:

 Tradiţiile constituţionale ale statelor membre.
 Instrumentele internaţionale privind drepturile omului la care statele membre au
cooperat sau aderat, CEDO cu prioritate.
 Carta drepturilor fundamentale a UE.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (CDFUE)

 Reuneşte: principiile generale enunţate de CEDO, cele reieşind din tradiţiile
constituţionale comune statelor membre UE, drepturile fundamentale rezervate
cetăţenilor UE şi drepturile economice şi sociale aşa cum au fost enunţate în Carta
socială a Consiliului Europei şi în Carta drepturilor sociale fundamentale a
muncitorilor.
 Reflectă: principiile care rezultă din jurisprudenţa CJUE cât şi din cea a Curţii de la
Strasbourg (CtEDO).
 Elaborată printr-o convenţie compusă dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru
UE şi al Comisiei precum şi membri ai PE şi ai parlamentelor naţionale. CDFUE a
fost formal adoptată în decembrie 2000 la Nisa de către PE, Consiliu şi Comisie.
 În decembrie 2009, odată cu intrarea în vigoare a T de la Lisabona, Carta a primit
aceeaşi forţă juridică obligatorie pe care o au tratatele, în acest scop ea a fost
modificată şi proclamată a doua oară în decembrie 2007.

Semnificaţia şi câmpul de aplicare

 Semnificaţie: Reunind drepturi care până la adoptarea ei erau dispersate în diverse
instrumente naţionale sau internaţionale, Carta instaurează o securitate juridică în
interiorul UE în ceea ce priveşte drepturile omului.
 Câmpul de aplicare: Carta este aplicabilă instituţiilor europene fără a putea stinge
competenţele şi sarcinile pe care le acordă acestor instituţii tratatele. Ea este de
asemenea aplicabilă ţărilor UE atunci când acestea pun în aplicare legislaţia UE.
 Semnificaţia şi câmpul de aplicare al oricărui drept care corespunde drepturilor
garantate prin CEDO trebuie să fie conforme celor definite de aceasta. În acelaşi timp,
legislaţia UE poate prevedea o protecţie mai extinsă.
Un catalog de drepturi original şi ambiţios
 Carta cuprinde şase titluri care corespund fiecare unor valori, un preambul şi dispoziţii
generale (titlul VII).
 Carta a reunit pentru prima dată într-un text de acest tip drepturile civile şi politice şi
drepturile economice şi sociale.
 De asemenea, Convenţia care a adoptat-o nu s-a mulţumit să codifice drepturile
existente: ea a ţinut cont de evoluţiile tehnologice, politice şi sociale intervenite de la
adoptarea CEDO în 1950. Carta consacră astfel drepturi din “noua generaţie”, care nu-
şi găsesc loc expres în CEDO (bioetică, accesul la documente, protecţia datelor...),
unele drepturi capătă o întindere mai largă (dreptul la căsătorie, libertatea asocierii,
dreptul la educaţie, etc.)

Drepturile civile şi politice

 Acestea (dreptul la viaţă, interdicţia torturii, respectarea vieţii private şi de familie sau
libertatea de expresie, de reuniune şi de asociere) se regăsesc în mare parte în CEDO
fiind preluate în textul CDFUE.
 Unele dintre articole au fost totuşi restrânse: definiţiile şi limitările lor figurează în
“explicaţiile” anexate textului Cartei.
 Forţa unor drepturi a fost consolidată. Libertatea de asociere de exemplu este garantată
“la toate nivelele” şi cel european inclusiv (art.12). În acelaşi sens, articolul privind
dreptul de a se căsători şi de a fonda o familie a fost modernizat, pentru a permite –
fără totuşi a impune – recunoaşterea căsătoriei persoanelor de acelaşi sex (art.9).
 În materie jurisdicţională, dreptul la recurs este recunoscut mai larg, câmpul său de
aplicare nu se limitează, precum cel al art. 6 CEDO, la contestaţiile privind drepturile
şi obligaţiile cu caracter civil şi asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală
(art. 47).
 Principiul non bis in idem este extins la condamnările pronunţate de jurisdicţiile a
două state membre diferite şi nu numai în interiorul aceluiaşi stat (art. 50).

Drepturile ataşate cetăţeniei europene

Titlul IV (Cetăţenia), defineşte drepturile rezervate cetăţenilor europeni:
 dreptul de vot şi eligibilitatea la alegerile europene şi municipale,
 dreptul de acces la documente,
 dreptul de a sesiza mediatorul european,
 dreptul de petiţie în faţa Parlamentului european,
 libertatea circulaţiei şi de sejur,
 protecţia diplomatică şi consulară.

Alte drepturi
 Carta adaugă la aceste drepturi şi pe cel al bunei administrări, care reiese din
jurisprudenţa comunitară şi unele aspecte ale acestuia (obligaţia motivaţiei,
responsabilitatea Comunităţii pentru daunele cauzate de instituţii şi agenţi, dreptul de a
se adresa instituţiilor şi organelor în una din limbile oficiale ale Uniunii).
  Majoritatea acestor drepturi nu sunt rezervate numai cetăţenilor europeni şi se aplică
oricărei persoane fizice sau juridice cu reşedinţa în Uniune.
 Doar dreptul de vot şi de eligibilitate, protecţia diplomatică şi consulară, libertatea
circulaţiei şi sejurului şi dreptul de iniţiativă cetăţenească nu îi priveşte decât pe
cetăţenii europeni.

Drepturile economice şi sociale

Carta consacră drepturi şi libertăţi economice clasice precum:
 libertatea profesională şi dreptul de a munci (art.15)
 libertatea de a desfăşura o activitate comercială (16)
 dreptul de proprietate (art.17)

Opoziţii şi soluţii
 Opoziţiile la consacrarea drepturilor sociale au fost numeroase. Ele se sprijineau pe
ameninţarea că vor apăsa asupra flexibilităţii pieţei de muncă şi creşterii economice.
 Acestea au fost până la urmă depăşite datorită distincţiei între drepturi şi principii.
Recunoaşterea drepturilor creează unele obligaţii din partea statului, pe când
principiile au rol orientativ. Această distincţie a fost precizată de Convenţia care a
redactat tratatul constituţional, la cererea Marii Britanii.
 Astfel, art. 52, par. 4 şi 5 face distincţia între drepturi şi principii:
- drepturile subiective (ex: dreptul de acces la documente, la un recurs efectiv)
garantate prin Cartă trebuie să fie respectate;
- principiile (ex: protecţia mediului sau integrarea persoanelor cu handicap) sunt
obiective care trebuie puse în aplicare de legislatorul european. Principiile nu
conferă drepturi imediat aplicabile şi nu sunt invocabile în faţa judecătorului decât
în scopul interpretărilor sau controlului legalităţii actelor de punere în aplicare a
acestora.
 Datorită acestui compromis, conţinutul drepturilor sociale este substanţial. Carta
consacră de fapt drepturi precum:
- dreptul la informare şi la consultarea muncitorilor,
- dreptul de negocieri,
- la grevă,
- dreptul de acces la servicii de plasament,
- protecţia în cazul concedierii nejustificate,
- dreptul la condiţii de muncă juste şi echitabile,
- dreptul de acces la prestări de securitate socială, la servicii sociale şi ajutor pentru
locuinţă
- accesul la servicii de interes economic general (art. 27-38).

Drepturile din “noua generaţie” sunt legate, precum se subliniază în preambul de “evoluţia
societăţii, progresul social şi de dezvoltările ştiinţifice şi tehnologice”. Art. 3, al. 2 privind
bioetica, este unul dintre cele mai novatoare. El reia patru principii care reies din Convenţia
Consiliului Europei din 1997 privind drepturile omului şi biomedicina (de la Oviedo):
- respectarea consimţământului liber şi în cunoştinţă al pacientului,
 - interzicerea practicilor eugenice
- interdicţia de a face din corpul uman şi din produsele sale o sursă de profit,
- interdicţia clonajului reproductiv al fiinţelor umane.

Modernitatea Cartei este relevată şi de alte articole precum cele privind:

- protecţia drepturilor personale (art.8),
- a mediului în conformitate cu principiul dezvoltării durabile (art. 37)
- a consumatorilor (art. 38).
Constatare valabilă şi pentru dispoziţiile privind drepturile copilului (art. 24), preluate din
Convenţia de la New York din 20 noiembrie 1989.

14.4. Rezumat
Drepturile fundamentale în dreptul comunitar reprezintă ansamblul drepturilor şi
libertăţilor general garantate simultan de către CEDO şi de către drepturile constituţionale
naţionale consacrate de către judecătorul comunitar ca şi principii generale de drept comunitar
(art. 6(2) TUE). Hotărârile pronunţate de CJUE se bazează pe tradiţiile constituţionale ale
statelor membre; pe instrumentele internaţionale privind drepturile omului la care statele
membre au cooperat sau aderat, CEDO cu prioritate; pe Carta Drepturilor Fundamentale a
UE. Reunind drepturi care până la adoptarea ei erau dispersate în diverse instrumente
naţionale sau internaţionale, Carta instaurează o securitate juridică în interiorul UE în ceea ce
priveşte drepturile omului. Carta este aplicabilă instituţiilor europene fără a putea stinge
competenţele şi sarcinile pe care le acordă acestor instituţii tratatele. Ea este de asemenea
aplicabilă ţărilor UE atunci când acestea pun în aplicare legislaţia UE. CDFUE face distincţia
între drepturi şi principii: drepturile subiective garantate prin Cartă trebuie respectate;
principiile sunt obiective care trebuie să fie puse în aplicare de legislatorul european.
Principiile nu conferă drepturi imediat aplicabile şi nu sunt invocabile în faţa judecătorului
decât în scopul interpretărilor sau controlului legalităţii actelor de punere în aplicare a
acestora (art. 52).

14.5. Test de autoevaluare

Subiecte:
1. Descrieţi evoluţia protecţiei drepturilor omului în CE.
2. Unde se găseşte baza legală a protecţiei pretoriene a drepturilor fundamentale în UE?
3. Descrieţi semnificaţia şi câmpul de aplicare a CDFUE.
4. Numiţi categoriile de drepturi protejate prin CDFUE.
5. Care sunt elementele de noutate aduse de CDFUE faţă de CEDO?
Test de evaluare semestrială (Exemplu)

1. Care dintre următoarele atribuţii nu intră în competenţa CoE? (0,5 p.)

a. Promovarea principiilor democrației pluraliste
b. Consolidarea preeminenței dreptului în statele membre
c. Apărarea militară a statelor membre
d. Promovarea protecției drepturilor omului
e. Încheierea de acorduri externe cu alte entităţi în numele statelor membre

2. Cum erau deciziile Înaltei Autorități a CECO? (0,5 p.)

a. Executorii în statele membre
b. Aveau rol de aviz consultativ în statele membre
c. Erau adoptate doar cu unanimitate
d. Erau adoptate prin metoda comunitară
e. Trebuiau aprobate de Parlamentele naționale

3. Ce este OTAN? (0,5 p.)

a. Comunitate de relaţii economice
b. Organizaţie de integrare
c. Alianţă comercială
d. Instanţă jurisdicţională
e. Organizaţie de apărare militară

4. Care dintre următoarele afirmaţii sunt aporturi ale Tratatul de la Maastricht?

(0,5 p.)
a. Uniunea Europeană a dobândit personalitate juridică
b. A fost creată Uniunea Europeană
c. A fost creată funcţia de Mediator european
d. Au fost eliminate Comunitățile Europene
e. A fost introdus conceptul de cetăţenie europeană

5. Care dintre statele de mai jos sunt membre ale UE? (0,5 p.)
a. Norvegia
b. Ucraina
c. Suedia
d. Grecia
e. Finlanda

6. Identificați afirmațiile greșite? (0,5 p.)

a. Deputații europeni au mandat imperativ
b. Mandatul imperativ al deputaților europeni este nul
c. Deputații europeni sunt liberi în exprimarea opiniilor lor politice
d. Deputații europeni votează personal și liber de orice constrângere
e. Statutul de deputat este incompatibil cu orice altă funcţie remunerată
 7. Care dintre următoarele afirmații se referă la Președintele Consiliului
European? (0,5 p.)
a. Are un mandat de 2 ani şi jumătate
b. Poate exercita un mandat național pe timpul celui european
c. Prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a Consiliului
European
d. Nu are prerogative de reprezentare a Uniunii în politica externă
e. Acționează pentru facilitarea coeziunii și consensului în cadrul Consiliului
European

8. Care dintre următoarele prerogative aparţin Consiliului? (0,5 p.)

a. Reprezintă interesul general al Comunității Europene
b. Este o instituție reprezentativă a statelor membre
c. Este o instituție reprezentativă a Parlamentului European
d. Exercită funcții jurisprudențiale
e. Exercită funcţii legislative şi bugetare

9. Cum sunt numiți comisarii europeni? (0,5 p.)

a. Individual
b. Colectiv, Comisia fiind un organ colegial
c. Pe baza sugestiilor făcute de Președintele Consiliului
d. Pe baza sugestiilor făcute de Comisarii care și-au încheiat mandatele
e. Pe baza nominalizărilor Consiliului European

10. Cine poate introduce acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor? (0,5 p.)
a. Comisia Europeană
b. Un stat membru
c. Orice persoană interesată
d. Parlamentul European
e. Consiliul European

1. La ce se referă Acordul de la Schengen? (1 p.)

2. Care este principala misiune a comisiilor parlamentare? (1 p.)
3. Care sunt condiţiile întrunirii majorităţii calificate în Consiliu? (1 p.)
4. Cum procedează Curtea Europeană de Conturi atunci când descoperă fraude
sau nereguli în administrarea fondurilor europene? (1 p.)

1 punct se acordă din oficiu pentru un total de 10 puncte.