REFERAT – DREPT SOCIAL EUROPEAN

Convenția europeană a drepturilor omului

CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Semnată la data de 4 noiembrie 1950 la Roma de Consiliul Europei de majoritatea statelor

membre, Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cunoscută și
sub denumirea de Conveția Europeană a Drepturilor Omului, este un tratat internațional care
protejează drepturile omului și libertățile fundamentale în Europa. A intrat în vigoare la data de 3
septembrie 1953 fiind una dintre construcțiile cele mai noi ale sistemului instituțional internațional.
Toate cele 47 de țări care formează Consiliul Europei participă la convenție, 28 dintre acestea fiind și
membre ale Uniunii Europene (UE). România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului la
data de 20 iunie 1994 prin Legea nr. 30/1994.
Convenția și protocoalele sale adiționale apără mai multe drepturi și libertăți fundamentale ce
au ca titulari persoane fizice, privite individual, sau diverse entități sociale, cu excepția oricăror
structuri statale.
Convenția a înființat Curtea Europeană a Drepturilor Omului CEDO), al cărei obiectiv este de
a proteja persoanele fizice împotriva încălcărilor drepturilor omului. Orice persoană ale cărei drepturi
conferite prin convenție au fost încălcate de un stat semnatar poate intenta un proces la această curte.
Înființarea CEDO a reprezentat o inovație, deoarece prin aceasta li se acordau persoanelor fizice
drepturi pe o scenă internațională. Hotărârile, prin care se constată încălcări, au caracter obligatoriu
pentru țările în cauză. Comitetul de miniștri al Consiliului Europei monitorizează punerea în aplicare a
hotărârilor.
Convenția cuprinde mai multe protocoale de modificare a cadrului acesteia.
Tratatul de la Lisabona, în vigoare din 1 decembrie 2009, permite UE să adere la CEDO, iar în
2013 a fost finalizat un proiect de acord privind aderarea.
Conceptul dreptului social european privește pe de o parte ansamblul de reguli adoptate de
organismele europene referitoare la relațiile individuale și colective de muncă și la securitatea socială,
cât și la elaborarea și aplicarea convențiilor, tratatelor, recomandărilor adoptate și ratificate de statele
membre.

Page 1 of 5
 REFERAT – DREPT SOCIAL EUROPEAN
Convenția europeană a drepturilor omului

Încă din 1919, anul înființării Organizației Internaționale a Muncii (OIM), a fost consacrat
principiul fundamental al dialogului social potrivit căruia prin asocierea reprezentanților salariaților,
patronatului și reprezentanților guvernelor țărilor membre se promovează binele comun.
Prin adoptarea unor reglementări internaționale după 1919 și realizarea unei justiții sociale,
s-au pus bazele făuririi dreptului social european. Dreptul social european s-a înfăptuit etapizat de la
înființarea OIM în anul 1919, adoptarea Proiectului de Statut al Uniunii Politice Europene pe 2
noiembrie 1961, elaborarea Declarației solemne asupra Uniunii Europene în iunie 1983, emiterea
Actului Unic European în 14 septembrie 1984, și până la proclamarea de către Consiliu, Parlamentul
European și Comisie, pe 7 decembrie 2000 a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Drepturile protejate prin convenție prin Convenție se clasifică în două mari categorii, și
anume: drepturi inalienabile ale persoanei umane și drepturi condiționale.
Printre drepturile inalienabile cuprinse în convenție se numără: dreptul la viață și dreptul de a
nu fi torturat, dreptul de a nu fi ținut în sclavie și dreptul de a nu fi obligat la muncă forțată, dreptul la
neretroactivitatea legii penale.
Printre drepturile condiționale cuprinse în convenție se numără: dreptul la libertate individuală,
dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieții private și familiale, a domiciliului și
a corespondenței, libertatea de gândire și conștiință, dreptul la liberă exprimare, dreptul la liberă
asociere, dreptul de proprietate, dreptul la instruire, dreptul la alegeri libere, libertatea de circulație și
interdicția expulzării naționalilor, dreptul la dublu grad de jurisdicție în materie penală, dreptul la
indemnizare în caz de eroare judiciară, dreptul de a nu fi judecat de două ori pentru săvârșirea aceleiași
fapte penale.
Convenția cuprinde 59 articole grupate pe în două părți, prima parte dedicată drepturilor și
libertăților, cuprinzând 17 articole și a doua parte, care descrie modalitățile de funcționare și
competențele Curții Europene a Drepturilor Omului cu sediul la Strasbourg.
Protocoalele la Convenție sunt:
- Protocolul adițional din 20.03.1952, la Paris: protecția proprietății, dreptul la instruire și
dreptul la alegeri libere;
- Protocolul nr. 4 din 16.09.1963, la Strasbourg: interzicerea privării de libertate pentru datorii,
a expulzării propriilor cetățeni, a expulzărilor colective de străini precum și libertatea de circulație;
- Protocolul nr. 6 din 28.04.1983, la Strasbourg: interzicerea pedepsei cu moartea;
- Protocolul nr. 7 din 22.11.1984, tot la Strasbourg: dreptul la despăgubiri în caz de eroare
judiciară, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, egalitatea între soți;
- Protocolul nr. 12 din 04.11.2000, la Roma: interzicerea generală a discriminării;

Page 2 of 5
 REFERAT – DREPT SOCIAL EUROPEAN
Convenția europeană a drepturilor omului

- Protocolul nr. 13 din 03.05.2002, la Vilnius: abolirea pedepsei cu moartea în toate

circumstanțele;
Această convenție stabilește pentru țările parte un control supranațional al drepturilor omului.
Procedura foarte complexă se organizează în jurul a două instanțe:
- Comisia Europeană a Drepturilor Omului, care este alcătuită din același număr de juriști cu
cel al statelor care au ratificat Convenția și din persoane independente. Comisia poate fi sesizată fie
prin unul din statele membre care denunță "orice nerespectare a deciziilor convenției", fie printr-o
reclamație individuală (în această ipoteză, statul apărător trebuie să fi recunoscut acest drept). Comisia
ia hotărâri în privința posibilității de a admite recursurile. Ea poate căuta împreună cu celelalte părți o
rezolvare amiabilă; dacă nu se găsește o astfel de rezolvare, comisia redactează un raport pentru
Comitetul de Miniștri;
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care este formată din același număr de avocați cu al
statelor membre din Consiliul Europei, poate fi sesizată în termen de trei luni de la transmiterea
raportului, de Comisie, de orice stat implicat sau, în sfârșit, de indivizii reclamați. Competența
contencioasă a Curții nu se exercită decât față de statele care au acceptat-o ca obligatorie de drept.
Curtea dă sentințe definitive. În cazul în care Curtea nu este sesizată, Comitetului de Miniștri îi revine
dreptul de a decide asupra violării invocate.
În ce privește numărul reclamațiilor făcute în baza convenției la CEDO, acestea continuă să
crească, astfel: dacă în 1981 se ridica la un număr de 404 în fața comisiei, în 1992, numărul
reclamațiilor era de 1861 ajungând în prerzent ca Biroul de corespondență al CEDO să primească circa
un milion de sesizări pe zi de la persoane fizice din toate cele 47 de țări semnatare. Aceasta denotă, pe
de o parte, neîncrederea cetățenilor în sistemele de drept naționale, iar pe de altă parte faptul că
informația circulă.
În ce privește numărul de sentințe date de Curte, el crește de la 2 în 1975, la 7 în 1980 și la 81
în 1982. Această creștere masivă a misiunilor dispozitivului conduc spre reforma sa cu ocazia summit-
ului de la Viena din octombrie 1993. Comisia și Curtea fuzionează în cadrul unei curți unice și
permanente prin Protocolul nr. 11 de la 11 mai 1994 încheiat la Strasbourg și ratificat de țara noastră
prin Legea nr. 79/1995.
Cu privire la convenție, orice stat semnatar, la momentul semnării ori depunerii instrumentului
de ratificare, poate să formuleze rezerve în legătură cu o anume dispoziție din convenție, în măsura în
care o lege în vigoare la acel moment pe teritoriul său nu este conformă cu dispoziția respectivă, dar
nu sunt autorizate rezervele cu caracter general.

Page 3 of 5
 REFERAT – DREPT SOCIAL EUROPEAN
Convenția europeană a drepturilor omului

Pentru statele care au ratificat ulterior convenția, cum este și cazul României, aceasta intră în
vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare.
Temeiul juridic al drepturilor fundamentale la nivelul Uniunii Europene a constat mult timp în
principal în referirea pe care o fac tratatele la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene a contribuit, astfel, în
mare măsură și pe o perioadă îndelungată la respectarea drepturilor omului în UE. De la intrarea în
vigoare a Tratatului de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care a căpătat
forță juridică obligatorie, a lărgit acest temei juridic.
UE ca atare nu este însă parte la CEDO. Toate statele membre sunt însă parte la Convenție.
Articolul 6 alineatul (2) din TUE obligă UE să adere la Convenția europeană a drepturilor omului,
ceea ce înseamnă că, în materie de drepturi fundamentale, UE (după cum este cazul statelor sale
membre, în prezent) se va afla sub controlul unei jurisdicții care nu face parte din Uniunea Europeană,
specializată în protecția drepturilor fundamentale, și anume Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Această aderare le-ar permite cetățenilor europeni, dar și resortisanților statelor terțe aflați pe teritoriul
UE, în special să conteste direct, în fața Curții, pe baza dispozițiilor CEDO, actele juridice adoptate de
UE în aceleași condiții cu actele juridice ale statelor membre ale Uniunii.

Negocierile privind aderarea UE sunt în curs de desfășurare între Uniunea Europeană și

Consiliul Europei. În iulie 2013, Comisia a solicitat CJUE să își dea avizul cu privire la
compatibilitatea proiectului de acord de aderare cu tratatele. La 18 decembrie 2014, CJUE a
concluzionat că proiectul de acord privind aderarea UE la CEDO nu este compatibil cu legislația UE.

Page 4 of 5
 REFERAT – DREPT SOCIAL EUROPEAN
Convenția europeană a drepturilor omului

Bibliografie

1. Convenția Europeană a Drepturilor Omului, link:

https://www.echr.coe.int/documents/convention_ron.pdf
2. Philippe Moreau Defarges, Organizațiile internaționale contemporane, Institutul European,
Iași, 1998
3. Suport de curs ”Drept social european”, autori: Conf. univ. dr. Andreea Rîpeanu, Conf. univ.
dr. Laura Georgescu

Page 5 of 5