Universitatea Danubius Galati

COMPUNEREA SI ORGANIZAREA
CURTII DE JUSTITIE A UNIUNII
EUROPENE

Realizat: VOICULEȚ Andrei-Maximilian

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) interpretează legislația UE pentru a se asigura că
aceasta se aplică în același mod în toate țările membre și soluționează litigiile juridice dintre guvernele
naționale și instituțiile europene.
În anumite circumstanțe, Curtea poate fi sesizată de persoane fizice, întreprinderi sau organizații care
doresc să introducă o acțiune împotriva unei instituții UE pe care o suspectează că le-a încălcat drepturile.

Rolul Curtii este de a se asigura că legislația UE este interpretată și aplicată în același mod în toate țările
UE; garantează că țările și instituțiile UE se supun dreptului european.

Voi incerca sa aduc in atentia dvs., in cele de mai jos, cateva aspecte definitorii cu privire la Rolul CJUE,
Organizarea, Competenta, Modul de lucru/proceduri.

***Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) este una dintre cele șapte instituții ale UE. Ea
reunește două instanțe, Curtea de Justiție propriu-zisă și Tribunalul, și are ca responsabilitate jurisdicția
Uniunii Europene. Aceste instanțe asigură interpretarea corectă și aplicarea corespunzătoare a dreptului
primar și a dreptului secundar al Uniunii pe teritoriul acesteia.

Curtea de Justiție verifică legalitatea actelor emise de instituțiile Uniunii și hotărăște cu privire la
respectarea de către statele membre a obligațiilor ce le revin în temeiul dreptului primar și al celui
secundar. De asemenea, Curtea oferă interpretări ale dreptului Uniunii, la solicitarea judecătorilor naționali.

CURTEA DE JUSTIȚIE

A. Temeiul juridic — articolul 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) 1, articolele 251-
281 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) 2, articolul 136 Euratom3 și Protocolul nr.
34 anexat la Tratatele privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene — Regulamentul (UE,
Euratom) 2015/2422 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 de modificare a
Protocolului nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene;

B. Componență și statut

1. Componența

1
Tratatul privind Uniunea Europeană a fost semnat la Maastricht (Țările de Jos) la 7 februarie 1992/Intrat în vigoare: 1
noiembrie 1993 în prezența Preşedintelui Parlamentului European, Egon Klepsch. Conform acestui tratat, Uniunea este
întemeiată pe Comunitățile Europene (primul pilon), având două domenii suplimentare de cooperare (pilonii doi şi trei): Politica
Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi Justiția şi Afacerile Interne (JAI).
2
Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) este versiunea consolidată a Tratatului de instituire a Comunității
Europene, astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona.La rândul său, Tratatul de instituire a Comunității Europene
este versiunea Tratatului de instituire a Comunității Economice Europene semnat la Roma, pe data de 25 martie 1957, astfel cum
a fost modificat succesiv, prin Tratatele de la Maastricht (1992), Amsterdam (1997) și Nisa (2002).Versiunea consolidată a
Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, incluzând modificările aduse prin Tratatul de la Lisabona, a fost publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 115 din 09 mai 2008.
3
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom ) este o organizație internațională înființată
prin Tratatul Euratom la 25 martie 1957 cu scopul inițial de a crea o piață specializată pentru energia nucleară în Europa
4
PROTOCOLUL (nr. 3) privind Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prevăzut la articolul 281 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene,
 a. Numărul membrilor (articolul 19 din TUE și articolul 252 din TFUE): Câte un judecător pentru
fiecare stat membru (27). Curtea este asistată de opt avocați generali, numărul acestora putând fi mărit de
Consiliu, la cererea Curții.

Judecătorii Curții de Justiție își aleg dintre ei un președinte și un vicepreședinte, pentru un mandat
reînnoibil de trei ani.

b. Cerințe (articolul 253 din TFUE și articolul 19 din TUE) — judecătorii și avocații generali trebuie
să posede calificările necesare pentru a fi numiți în cele mai înalte funcții jurisdicționale din țările lor sau să
fie jurisconsulți cu competențe recunoscute — și trebuie să ofere toate garanțiile de independență.

c. Procedura de numire (articolul 253 din TFUE) - Judecătorii și avocații generali sunt numiți de
comun acord de guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet care își dă avizul cu privire la
capacitatea candidaților de a exercita funcțiile respective (articolul 255 din TFUE).

2. Caracteristicile mandatului

a. Durata (articolul 253 din TFUE și Statut) — șase ani. Înlocuire parțială la fiecare trei ani, jumătate
dintre judecători și avocații generali fiind înlocuiți alternativ. Judecătorii și avocații generali care își încheie
mandatul pot fi numiți din nou.

b. Privilegii și imunități (Statut) Judecătorii și avocații generali beneficiază de imunitate de

jurisdicție. Pentru actele realizate în exercițiul funcțiunii, ei continuă să beneficieze de această imunitate și
după încetarea mandatului. Judecătorii și avocații generali nu pot fi demiși din funcție decât printr-o decizie
unanimă a Curții.

c. Obligații (Statut) Judecătorii și avocații generali: — depun jurământ (jurând independență,

imparțialitate, respectarea secretului) înainte de preluarea funcțiilor; — nu pot exercita nicio funcție
politică sau administrativă și nici vreo altă activitate profesională; — se angajează să respecte obligațiile ce
decurg din mandat.

C. Organizare și funcționare (articolul 253 din TFUE și Statut)

1. Structura instituțională Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene se stabilește într-un protocol
separat, anexat la tratate (articolul 281 TFUE).

Curtea alege un președinte și un vicepreședinte din rândul membrilor săi, pentru un mandat
reînnoibil de 3 ani (articolul 9a din Protocolul nr. 3).

Președintele conduce lucrările Curții și prezidează audierile și deliberările Curții întrunite în plen sau
în Marea Cameră. Vicepreședintele asistă președintele în exercitarea atribuțiilor sale și îl înlocuiește atunci
când este necesar.

Curtea numește un grefier. Grefierul este secretarul general al instituției și se ocupă de

managementul serviciilor acestora, sub autoritatea președintelui Curții.

2. Funcționare

Curtea își stabilește Regulamentul de procedură, care este supus aprobării Consiliului, ce hotărăște
cu majoritate calificată.
 Curtea de Justiție se poate întruni în plen, cu 27 de judecători, în complet de Mare Cameră, cu 15
judecători, sau în camere cu trei sau cinci judecători.

Instituția este finanțată de la bugetul UE.

D. Realizări Curtea de Justiție s-a relevat a fi o forță motrice a procesului de integrare europeană.

1. În general Hotărârea pronunțată la 15 iulie 1964 în cauza Costa/Enel a avut un rol esențial în
definirea dreptului Comunității Europene ca sistem independent, având întâietate în raport cu prevederile
legale naționale.

În mod similar, hotărârea din 5 februarie 1963, pronunțată în cauza Van Gend & Loos 5, a stabilit
principiul conform căruia dreptul comunitar este direct aplicabil de către instanțele statelor membre.

Trebuie amintite câteva hotărâri semnificative în ceea ce privește protecția drepturilor omului, cum
ar fi hotărârea din 14 mai 1974, pronunțată în cauza Nold 6, în care Curtea a afirmat, printre altele, că
drepturile fundamentale ale omului fac parte integrantă din principiile generale de drept a căror respectare
o asigură .

2. În domenii specifice

— dreptul de stabilire: hotărârea din 8 aprilie 1976 în cauza Royer 7, în care Curtea a confirmat
dreptul, pentru un resortisant al unui stat membru, de ședere pe teritoriul unui alt stat membru, independent
de permisul de ședere eliberat de statul gazdă;

— libera circulație a bunurilor: hotărârea din 20 februarie 1979 pronunțată în cauza Cassis de Dijon 8,
în care Curtea a susținut că orice produs fabricat legal și comercializat într-un stat membru trebuie să fie, în
principiu, admis pe piața oricărui alt stat membru;

— jurisdicția externă a Comunității: hotărârea AETR 9 din 31 martie 1971 pronunțată în cauza
Comisie/Consiliu, prin care Comunității Europene i se recunoaște competența de a încheia acorduri
internaționale în domeniile care fac obiectul reglementărilor comunitare;

— hotărâri recente care au stabilit obligația de desdăunare în sarcina statelor membre care nu au
transpus sau au transpus tardiv Directivele în legislația națională;

— diverse hotărâri în ceea ce privește securitatea socială și concurența;

— hotărâri privind încălcările dreptului comunitar comise de statele membre, esențiale pentru buna
funcționare a pieței comune.

Unul dintre marile merite ale Curții a fost enunțarea principiului potrivit căruia tratatele nu trebuie
interpretate în mod rigid, ci trebuie considerate în contextul stadiului de integrare și al obiectivelor pe care
le-au stabilit. Acest principiu i-a permis Comunității să legifereze în domenii cu referire la care în tratate nu
există dispoziții specifice, de exemplu cel al combaterii poluării (în hotărârea din 13 septembrie 2005 −
5
Curia EUR-Lex; C-26/62: Judgment (Summary) ECLI:EU:C:1963:1: 05/02/1963: van Gend en Loos
6
Curia EUR-Lex ; Cauza 4/73, Nold, Rec. 1974, p. 491, punctul 14; 
7
ier.gov.ro  Cauza 48/75 - HOTĂRÂREA CURŢII din 8 aprilie 1976- Jean Noël Royer
8
eur-lex.europa.eu › legal-content › RO - Hotărârea Curții din data de 20 februarie 1979. Rewe-Zentral AG împotriva
Bundesmonopolverwaltung für Branntwein
9
 Acordul european privind transportul rutier (AETR)
cauza C-176/03 − în care Curtea a autorizat în fapt Uniunea Europeană să ia măsuri legate de dreptul penal,
atunci când acestea sunt considerate „necesare” pentru atingerea obiectivului urmărit în ceea ce privește
protecția mediului).

În 2019, 849 de cauze au fost aduse în fața Curții de Justiție, dintre care 568 de proceduri preliminare, 63
de acțiuni directe și 199 de recursuri împotriva deciziilor Tribunalului. Au fost finalizate 760 de cauze,
dintre care 520 de proceduri preliminare, 60 de acțiuni directe și 165 de recursuri împotriva deciziilor
Tribunalului10.

Competenţa
Pentru a-şi îndeplini cu bine misiunea, Curţii i-au fost atribuite competenţe jurisdicţionale bine definite, pe
care le exercită în cadrul procedurii întrebărilor preliminare şi al diferitelor categorii de acţiuni.

Diferitele tipuri de proceduri

  Procedura întrebărilor preliminare

Curtea de Justiţie colaborează cu instanţele judecătoreşti din statele membre, care sunt instanţele de drept
comun în materia dreptului Uniunii. Pentru a asigura o aplicare efectivă şi omogenă a legislaţiei Uniunii şi
pentru a evita orice interpretare divergentă, instanţele naţionale pot şi uneori trebuie să se adreseze Curţii
de Justiţie solicitându-i să clarifice un aspect privind interpretarea dreptului Uniunii, în scopul de a le
permite, de exemplu, să verifice conformitatea legislaţiei naţionale cu dreptul Uniunii. Cererea de
pronunţare a unei hotărâri preliminare poate de asemenea avea ca obiect controlul validităţii unui act de
dreptul Uniunii.

Răspunsul Curţii de Justiţie nu ia forma unui simplu aviz, ci a unei hotărâri sau a unei ordonanţe motivate.
Instanţa naţională destinatară este ţinută de interpretarea dată atunci când soluţionează litigiul aflat pe rolul
său. Hotărârea Curţii de Justiţie este în aceeaşi măsură obligatorie pentru celelalte instanţe naţionale
sesizate cu o problemă identică.

Tot prin intermediul cererilor de pronunţare a unei hotărâri preliminare, fiecare cetăţean european poate să
obţină clarificarea normelor Uniunii care îl privesc. Într-adevăr, cu toate că această cerere nu poate fi
formulată decât de o instanţă judecătorească naţională, toate părţile din procedura în faţa acesteia din urmă,
statele membre şi instituţiile Uniunii pot participa la procedura iniţiată la Curtea de Justiţie. Astfel, mai
multe principii importante ale dreptului Uniunii au fost proclamate în urma unor întrebări preliminare,
adresate uneori de instanţele judecătoreşti naţionale de rang inferior.

  Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor

Această acţiune permite Curţii de Justiţie să controleze respectarea de către statele membre a obligaţiilor
care le revin în temeiul dreptului Uniunii. Sesizarea Curţii de Justiţie este precedată de o procedură
prealabilă iniţiată de Comisie prin care se dă statului membru vizat posibilitatea de a răspunde motivelor
invocate împotriva sa. Dacă această procedură nu determină statul membru să îşi îndeplinească obligaţiile,
poate fi introdusă la Curtea de Justiţie o acţiune privind încălcarea dreptului Uniunii.

Această acţiune poate fi introdusă fie de Comisie - cazul cel mai frecvent întâlnit în practică -, fie de un stat
membru. În cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea obligaţiilor, statul este obligat să pună
imediat capăt acestei situaţii. Dacă, în urma unei noi sesizări din partea Comisiei, Curtea de Justiţie
constată că statul membru în cauză nu s-a conformat hotărârii sale, aceasta îi poate impune plata unei sume
forfetare și/sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu. Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt comunicate
10
 Fișă informativă -Competențele Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) https://www.europarl.europa.eu/
Comisiei măsurile de transpunere a unei directive, poate fi aplicată de Curte statului membru vizat, la
propunerea Comisiei, o sancțiune pecuniară chiar de la prima hotărâre de constatare a neîndeplinirii
obligațiilor.

  Acţiunea în anulare
Prin intermediul acestei acţiuni, reclamantul solicită anularea unui act al unei instituţii, al unui organ, al
unui oficiu sau al unei agenții a Uniunii (de exemplu regulament, directivă, decizie). Curtea de Justiţie este
singura competentă să soluţioneze acţiunile introduse de un stat membru împotriva Parlamentului European
şi/sau împotriva Consiliului (cu excepţia actelor acestuia din urmă în materie de ajutoare de stat, dumping
sau competenţe de executare) sau pe cele introduse de o instituţie a Uniunii împotriva unei alte instituții.
Tribunalul este competent şă judece, în primă instanţă, toate celelalte acţiuni de acest tip şi îndeosebi
acţiunile introduse de persoane private.

 Acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona

Această acţiune permite Curţii să controleze legalitatea inacţiunii instituţiilor, a unui organ, a unui oficiu
sau a unei agenții a Uniunii. Cu toate acestea, o asemenea acţiune nu poate fi introdusă decât după ce
instituţiei respective i s-a solicitat să acţioneze. Atunci când s-a constatat nelegalitatea abținerii, instituţia în
cauză trebuie să pună capăt abţinerii de a acţiona, luând măsurile adecvate. Competenţa de a judeca
acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona este împărţită între Curtea de Justiţie şi Tribunalul în funcţie
de aceleaşi criterii precum acţiunea în anulare.

 Recursul
Curtea de Justiţie poate fi sesizată cu recursuri limitate la motive de drept, formulate împotriva hotărârilor
şi a ordonanţelor Tribunalului. Dacă recursul este admisibil şi fondat, Curtea de Justiţie anulează decizia
Tribunalului. În cazul în care cauza este în stare de a fi judecată, Curtea poate să o reţină spre soluţionare.
În caz contrar, aceasta trimite cauza Tribunalului, care este ţinut de decizia pronunţată de Curte în recurs.
Procedura
Indiferent de natura cauzei, procedura include o fază scrisă şi, dacă este cazul, o fază orală, care este
publică. Trebuie totuşi să se facă distincţia între, pe de o parte, procedura întrebărilor preliminare şi, pe de
altă parte, celelalte acţiuni (acţiuni directe și recursuri).

Sesizarea Curţii şi procedura scrisă

   în ceea ce priveşte procedura întrebărilor preliminare

Instanţa naţională adresează Curţii de Justiţie întrebări privind interpretarea sau validitatea unei dispoziţii
de drept al Uniunii, în general sub forma unei decizii jurisdicţionale, în conformitate cu normele naţionale
de procedură. După traducerea cererii în toate limbile Uniunii de Serviciul de traduceri al Curţii, grefa o
comunică părţilor din acţiunea principală, precum şi tuturor statelor membre şi instituţiilor Uniunii. Grefa
asigură publicarea în Jurnalul Oficial a unei comunicări care indică, printre altele, părţile în cauză şi
conţinutul întrebărilor. Părţile, statele membre şi instituţiile Uniunii Europene au la dispoziţie două luni
pentru a prezenta Curţii observaţii scrise.

  în ceea ce priveşte acţiunile directe și recursurile

Curtea trebuie sesizată printr-o cerere introductivă adresată grefei. Grefierul asigură publicarea în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene11 a unei comunicări privind acţiunea, care indică motivele și concluziile
reclamantului. Cererea introductivă este comunicată celorlalte părţi, care au la dispoziţie două luni pentru a
11
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) - principala sursă de informații pentru site-ul EUR-Lex. Este publicat zilnic (de luni
până vineri în mod regulat și sâmbăta, duminica și în zilele nelucrătoare doar în cazuri urgente), în limbile oficiale ale UE .
depune un memoriu în apărare sau în răspuns. Dacă este cazul, reclamantul poate depune o replică, iar
pârâtul o duplică. Termenele de prezentare a acestor documente trebuie respectate.
În ambele tipuri de acţiuni, preşedintele şi primul avocat general desemnează un judecător raportor şi,
respectiv, un avocat general, însărcinaţi să urmărească desfăşurarea cauzei.

Măsurile preparatorii
În toate procedurile, după terminarea procedurii scrise, părţile pot să indice, în termen de trei săptămâni,
dacă şi de ce doresc organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor. Pe baza propunerii judecătorului
raportor şi după ascultarea avocatului general, Curtea decide dacă trebuie luate în cauză măsuri de cercetare
judecătorească, completul căruia ar trebui să-i fie repartizată cauza şi dacă este necesară organizarea unei
şedinţe de audiere a pledoariilor; data acesteia din urmă va fi stabilită de către preşedinte.

Sedinţa publică şi concluziile avocatului general

Atunci când s-a decis organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor, cauza este pledată în şedinţă
publică, în faţa completului de judecată şi a avocatului general. Judecătorii şi avocatul general pot adresa
părţilor întrebările pe care le consideră oportune. După câteva săptămâni, concluziile avocatului general
sunt prezentate în faţa Curţii de Justiţie, tot în şedinţă publică. În cadrul concluziilor, acesta analizează în
detaliu aspectele îndeosebi juridice ale litigiului şi propune în deplină independenţă Curţii de Justiţie
răspunsul care consideră că trebuie dat problemei ridicate. Astfel se termină faza orală a procedurii. În
cazul în care apreciază că nicio problemă nouă de drept nu este ridicată în cauză, Curtea, după ascultarea
avocatului general, poate decide judecarea cauzei fără concluzii.

Hotărârile
Judecătorii deliberează pe baza unui proiect de hotărâre redactat de judecătorul raportor. Fiecare judecător
din completul de judecată respectiv poate propune modificări. Deciziile Curţii de Justiţie sunt adoptate cu
majoritate de voturi, fără ca eventualele opinii divergente să fie menţionate. Hotărârea se semnează numai
de către judecătorii care au asistat la deliberările orale în cursul cărora aceasta este adoptată, fără a aduce
atingere regulii potrivit căreia judecătorul cel mai nou în funcție din completul de judecată nu semnează
hotărârea în cazul în care numărul judecătorilor acelui complet este par. Hotărârile se pronunță în ședință
publică. Hotărârile şi concluziile avocaţilor generali sunt disponibile pe site-ul internet CURIA 12 chiar în
ziua pronunţării sau, respectiv, a prezentării. În cea mai mare parte a cazurilor, acestea sunt ulterior
publicate în Repertoriul jurisprudenţei.

Procedurile speciale

 Procedura simplificată
Atunci când o întrebare preliminară este identică cu o întrebare asupra căreia Curtea a avut deja ocazia să
se pronunţe sau atunci când răspunsul la o astfel de întrebare nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile sau
poate fi în mod clar dedus din jurisprudenţă, Curtea, după ascultarea avocatului general, poate să se
pronunţe prin ordonanţă motivată în cuprinsul căreia se face trimitere mai ales la hotărârea anterioară sau la
jurisprudenţa pertinentă.

 Procedura accelerată
Procedura accelerată permite Curţii să se pronunţe cu rapiditate asupra cauzelor extrem de urgente,
reducând termenele la maximum şi acordând acestor cauze o prioritate absolută. În urma unei cereri
formulate de una dintre părţi, preşedintele Curţii decide, la propunerea judecătorului raportor și după
ascultarea avocatului general și a celorlalte părţi, dacă o urgenţă deosebită justifică recurgerea la procedura
accelerată. O astfel de procedură este de asemenea prevăzută în cazul trimiterilor preliminare. În acest caz,
12
CURIA – site-ul official al CJUE
cererea este formulată de instanţa judecătorească naţională care sesizează Curtea și care trebuie să
menționeze, în cuprinsul cererii, împrejurările care justifică urgența deosebită în pronunțarea asupra
întrebării formulate cu titlu preliminar.

 Procedura preliminară de urgenţă (PPU)

Această procedură permite Curții de Justiție să soluționeze într-un termen considerabil redus întrebările
cele mai sensibile referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție (cooperare polițienească și judiciară
în materile civilă și penală, precum și vize, drept de azil, imigrare și alte politici referitoare la libera
circulație a persoanelor). Cauzele în care se aplică PPU sunt încredințate unei camere de cinci judecători
special desemnată, iar faza scrisă se derulează, în practică, în principal pe cale electronică și este extrem de
redusă, atât în ceea ce privește durata, cât și în ceea ce privește numărul actorilor care pot depune observații
scrise, majoritatea actorilor intervenind în faza orală a procedurii, care este obligatorie.

 Procedura măsurilor provizorii

Procedura măsurilor provizorii urmăreşte să obţină suspendarea executării unui act al unei instituţii, care
face de asemenea obiectul unei acţiuni, sau orice altă măsură provizorie necesară pentru a preveni un
prejudiciu grav şi ireparabil în dauna unei părţi.

Cheltuielile de procedură
Procedura în faţa Curţii de Justiţie este scutită de cheltuieli. În schimb, onorariul avocatului abilitat să pună
concluzii în faţa instanţelor unui stat membru, ce reprezintă părţile, nu este suportat de Curte. Cu toate
acestea, dacă o parte se află în imposibilitatea de a face faţă, în totalitate sau în parte, cheltuielilor de
judecată, aceasta poate solicita, fără a fi reprezentată de un avocat, să beneficieze de asistenţă judiciară.
Cererea trebuie să fie însoţită de toate informaţiile necesare pentru a demonstra necesitatea asistenței
judiciare.

Regimul lingvistic
În ceea ce priveşte acţiunile directe, limba utilizată în cererea introductivă (care poate fi una dintre cele 24
de limbi oficiale ale Uniunii Europene) va fi în principiu limba de procedură a cauzei, adică limba în care
aceasta se va desfăşura. În recursuri, limba de procedură este cea a hotărârii sau a ordonanței Tribunalului
care face obiectul recursului. În ceea ce priveşte cererile de decizii preliminare, limba de procedură este cea
a instanţei judecătoreşti naţionale care se adresează Curţii de Justiţie. Dezbaterile care au loc în timpul
şedinţelor sunt traduse simultan, în funcţie de necesităţi, în diferite limbi oficiale ale Uniunii Europene.
Judecătorii deliberează fără interpreţi, folosind o limbă comună, care este, în mod tradiţional, franceza.

Schema procedurii

Procedura în faţa Curţii de Justiţie  

Cereri de pronunţare
Acţiuni directe şi recursuri   a unei hotărâri
preliminare

Procedura scrisă

Cererea introductivă (Cererea de asistenţă Decizia de trimitere a instanţei


Comunicarea cererii introductive
pârâtului, de către grefă
Comunicarea acţiunii în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene (seria C)
(Măsurile provizorii)
(Intervenţia)
Memoriul în apărare/în răspuns
(Excepţia de inadmisibilitate)
(Replica şi duplica)
judiciară) naţionale
Desemnarea judecătorului Traducerea hotărârii în celelalte
raportor şi a avocatului limbi oficiale ale Uniunii
general Europene
Comunicarea întrebărilor
preliminare în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene (seria C)
Notificarea către părţile în litigiu,
statele membre, instituţiile
Uniunii, statele membre ale
SEE13 şi Autoritatea de
Supraveghere a AELS.
Observaţiile scrise ale părţilor,
ale statelor şi ale instituţiilor

Judecătorul raportor întocmeşte raportul preliminar

Reuniunea generală a judecătorilor şi a avocaţilor generali
Trimiterea cauzei spre examinare unui complet de judecată
(Măsurile de cercetare judecătorească)

Faza orală

(Concluziile avocatului general)
Deliberarea judecătorilor
HOTĂRÂREA

TRIBUNALUL

A. Temeiul juridic : Articolele 254-257 din TFUE, articolul 40 din Euratom și Titlul IV din
Protocolul nr. 3, anexat la tratate, privind statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

B. Componență și statut (articolul 254 din TFUE)

1. Componența

a. Numărul judecătorilor (articolul 19 din TUE și articolul 254 din TFUE): Articolul 254 din TFUE
prevede că numărul de judecători se stabilește în Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Articolul 48

13
SEE, European Economic Area) a luat ființă la data de 1 ianuarie 1994 în urma acordului [1] semnat la data de 2 mai 1992
între statele participante la Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS) și statele membre UE
din Protocolul nr. 3 la acest statut, modificat ultima dată prin Regulamentul (UE, Euratom) 2016/1192 al
Consiliului din 6 iulie 2016, prevede că Tribunalul este compus din 47 de judecători începând cu 1
septembrie 2016 și din câte doi judecători pentru fiecare stat membru începând cu 1 septembrie 2019.

Judecătorii sunt numiți de comun acord de guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet
care își dă avizul cu privire la capacitatea candidaților de a exercita această funcție. Mandatul acestora este
de șase ani, fiind reînnoibil. Judecătorilor li se poate solicita să exercite funcția de avocat general, întrucât,
spre deosebire de Curtea de Justiție, Tribunalul nu dispune de avocați generali permanenți.

b. Condiții de îndeplinit- Identice cu cele ale Curții de Justiție (articolul 19 din TUE).

c. Procedura de desemnare - Identică cu cea a Curții de Justiție

2. Caracteristicile mandatului - Identice cu cele ale Curții de Justiție.

C. Organizare și funcționare

Judecătorii își desemnează din rândul lor președintele, pe o perioadă de trei ani, precum și un grefier,
al cărui mandat este de șase ani, iar pentru acoperirea nevoilor sale administrative și lingvistice, Tribunalul
recurge la serviciile Curții de Justiție.

De comun acord cu Curtea de Justiție, Tribunalul își stabilește Regulamentul de procedură.

Tribunalul se întrunește în complet de trei sau cinci judecători. Regulamentul de procedură stabilește
cazurile în care Tribunalul se reunește în plen, în complet de Mare Cameră sau în complet constituit de un
singur judecător.

Peste 80 % dintre cauzele înaintate Tribunalului se judecă cu un complet de trei judecători.

Parlamentul și Consiliul, acționând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (prin regulamente, fie
pe baza unei propuneri a Comisiei, după consultarea Curții de Justiție, fie la cererea Curții de Justiție, după
consultarea Comisiei), pot institui camere jurisdicționale specializate atașate Tribunalului, care judecă și
hotărăsc în primă instanță cu privire la anumite acțiuni sau proceduri formulate în domenii specific.

În 2019, au fost aduse în fața Tribunalului 834 de cauze noi și au fost finalizate 1 009 de cauze14.

BIBLIOGRAFIE:

 https://www.europarl.europa.eu/-Competențele Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) - Fișe informative

 Editura Universitară -2020 - Trimiterile preliminare ale instantelor din Romania la CJUE. Culegere adnotata de
jurisprudenta (2007-2018) - Vol. I-X si Addenda Autor: Mihai Sandru , Mihai Banu, Dragos Calin (coord.):

-35%

14
Fișă informativă -Competențele Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) https://www.europarl.europa.eu/