Tratatul de la Amsterdam

Cap. I – Generalităţi
Tratatul asupra Uniunii Europene, Tratatele privind instituirea Comunităţilor Europene şi unele
acte legate de acestea au fost modificate prin Tratatul de la Amsterdam din 2 octombrie 1997, în
urma desfăşurării Conferinţei Interguvernamentale de revizuire a Tratatului de la Maastricht, începută
la 29 martie 1996 la Torino, tratat intrat în vigoare la 1 mai1999. 1

Tratatul de la Amsterdat este structurat în 3 părţi, 13 protocoale şi 60 de declaraţii. Prima parte

cuprinde modificările de fond, partea a doua vizează simplificarea analizării tratatelor prin eliminarea
dispoziţiilor devenite caduce din TCE, TCECO şi TCEEA, precum li prin consolidarea tratatelor iar
ultima parte cuprinde dispoziţiile generale şi finale. Totodată, competenţele comunităţilor sunt
consolidate în domeniul social. Sub aspect instituţional, organele independente de statele membre sunt
favoizate: Parlamentul, Cuertea de Justiţie, Curtea de Conturi şi Comitetul Regiunilor.

Referitor la PESC tratatul introduce conceptul de strategii comune şi abţinere constructivă şi

creează funcţia de înalt reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună. Tratatul de la
Amsterdam introduce un mecanism de suspendare a statelor membre făcând un pas înainte în
consacrarea dreptuilor fundamentale şi îmbogăţeşte conţinutul cetăţeniei europene. Tratatul poate fi
analizat din punctul de vedere al: Comunităţilor Europene, politicii externe şi de securitate comună şi
cooperarea autorităţilor de poliţie şi judiciare în materie penală.

Cap. II – Comunităţile europene

Tratatul de la Amdsterdam consolidează competenţele comunităţilor în domeniile prezentate în
Tratatul de la Maastricht: politică socială, sănătate publică, securitate socială, egalitatea între bărbaţ şi
femei în câmpul muncii, for,area profesională.

a) Consiliul Uniunii Europene A fost numit într-o primă şedinţă la Dublin în martie 1975.
Până la 1985 când s-a hotărât ca numărul reuniunilor să fie de două ori pe an, Consiliul European îşi
organiza întrunirile de trei ori pe an. În situaţii deosebite, aceste întâlniri puteau avea loc şi de patru ori
pe an.Votul în majoritate calificatǎ este extins la urmǎtoarele domenii: orientare şi acţiuni de încurajare
în domeniul ocupǎrii forţei de muncǎ, excluderea socialǎ, libera circulaţie a persoanelor , mǎsuri de

1
Mariana Rudăreanu, Drept comunitar - Note de curs, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007, p.
20.
securitate socialǎ necesare liberei circulaţii, regimuri speciale pentru cetǎţenii strǎini, sǎnǎtatea publicǎ,
egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bǎrbaţi, cercetarea şi dezvoltarea tehnologicǎ, lupta
împotriva fraudei, cooperarea vamalǎ, statistica, protecţia datelor (înfiinţarea unei autoritǎţi
consultative independente), regiuni ultraperiferice.

b) Parlamentul European - Are sediul la Strasbourg şi este singura instituţie ai cărei membri
sunt aleşi prin vot direct exprimat de către cetăţenii Uniunii. Acesta este motivul pentru care
Parlamentul exprimă, teoretic, voinţa politică a cetăţenilor statelor membre. Din 1979 deputaţii
europeni au mandat de 5 ani. Această instituţie nu deţine întreaga putere legislativă, însă participă la
procesul legislativ prin controlul asupra executivului.Desemnarea Preşedintelui Comisiei Europene
trebuie aprobatǎ de cǎtre Parlament. Numǎrul membrilor Parlamentului European nu poate fi mai mare
de 700 (indiferent care va fi numǎrul statelor care vor adera în viitor), deşi pentru 2009 se preconizează
un număr de 732 membri.

c) Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii, avându-şi sediul la Bruxelles. Această
instituţie are rolul de a iniţia politici şi de a le pune în aplicare pe cele adoptate. Atribuţiile sale se pot
rezuma în: iniţiere, implementare şi supraveghere. Comisia are în componenţă 20 de comisari
desemnaţi de guvernele statelor membre. Guvernul Uniunii îl are în frunte pe Preşedintele Comisiei
care intră oficial în funcţie numai după votul de aprobare al Parlamentului Europei. Timp de cinci ani
de zile preşedintele şi membrii Comisiei deţin mandatul, după această perioadă mandatul reînnoindu-
se. Rolul politic al Preşedintelui Comisiei Europene este consolidat. Membrii Comisiei sunt numiţi
printr-un comun acord între guvernele statelor membre şi preşedintele Comisiei.

d) Curtea de Justiţie a Comunitǎţilor Europene Îşi are sediul la Luxemburg şi are rolul de a
judeca modul de aplicare a tratatelor şi a legislaţiei, putând aplica sancţiuni pentru încălcarea
acordurilor comunitare. Curtea este formată din câte un judecător aparţinând fiecărui stat membru şi
nouă avocaţi numiţi de Consiliul de Miniştri, pentru un mandat de şase ani care poate fi reînnoit.Prin
Tratatul de la Amsterdam, Curtea are responsabilitatea directǎ de a veghea la respectarea drepturilor
omului, iar jurisdicţia sa se extinde, incluzând urmǎtoarele domenii: imigraţia, azilul, vizele şi trecerea
frontierelor. 2

2
Naumescu, Valentin, Sisteme politice comparate, elemente de bază, Cluj–Napoca, Editura Casa Cărţii de
Ştiinţă, 2003, pp. 115–124.
 e) Consiliul de Miniştri Funcţionează pe baza principiului interguvernamental în care
participanţii reprezintă interesele naţionale ale statelor din care fac parte. La şedinţe iau parte miniştrii
din guvernele statelor membre care răspund de domeniile aflate în discuţie (agricultură, justiţie, finanţe
etc.). Preşedinţia Consiliului de Miniştri este schimbată la fiecare 6 luni, ministrul de externe al altui
stat membru preluând oficial această funcţie. În toamna annului 2002 a avut loc o dezbatere în care s-a
propus introducerea funcţiei de Preşedinte al Uniunii Europene ales de către Consiliul Europei sau prin
vot direct de către cetăţenii statelor membre. Întâlnirile sunt în jur de 80-100 pe an, prin importanţa
deciziilor adoptate, această instituţie având rol legislativ alături de Parlamentul Europei. 3

f) Comitetul Economic şi Social Este un organ consultatativ al Uniunii Europene, înfiinţat în

1957. Este consultat în noi domenii: ocuparea forţei de muncǎ, afaceri sociale, sǎnǎtate publicǎ. Prin
Tratatul de la Amsterdam s-a introdus, de asemenea, posibilitatea ca şi Parlamentul sǎ consulte CES.

g) Comitetul Regiunilor Este înfiinţat in 1994 prin Tratatul de instituire a Uniunii Europene,
fiind alcătuit din reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi locale europene. Beneficiazǎ prin Tratatul de
la Amsterdam de o mai mare autonomie administrativǎ, iar domeniile în care aceastǎ instituţie este
consultatǎ au fost extinse, incluzând: ocuparea forţei de muncǎ, afaceri sociale, sǎnǎtate publicǎ,
protecţia mediului, Fondul Social, pregǎtire profesionalǎ şi transporturi. Ca şi în cazul Comitetului
Economic şi Social, şi Comitetul Regiunilor poate fi consultat de cǎtre Parlamentul European. 4

Cap. III– Politica externă şi de securitate

Conform Tratatului de la Amsterdam Consiliul European defineşte principiile şi orientările
generale ale politicii externe şi de apărare comună, în privinţa chesiunilor de apărare. Tratatul
introduce un nouinstrument în cadrul PESC, strategiile comune. Acestea sunt adoptate de Consiliul
European în domeniile în care statele membre au interese comune importante din iniţiativă sau la
recomandraea Consiliului. Tratatul introduce majoritatea calificată pentru adoptarea acţiunilor şi
poziţiilor comune, a deciziilor luate în temeiul unor strategii comune. Secretarul general al Consiliului
devine Înalt reprezentant pentru politica externă şi de sceuritate comună. Acesta contribuie la
elaborarea şi implementarea deciziilor politice şi conduce dialogul cu statele terţe. Pentru eficientizarea
PESC tratatul creează o unitate de planificare a politicii li de alertă rapidă. Aceasta îşi desfăşoară
activitatea sub conducerea Înaltului reprezentant şi furnizează evaluări concrete. Comitetul politic

3
Păun, Nicolae, Istoria construcţiei europene, Vol. I, Cluj–Napoca, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene,
2000, p. 178.
4
Naumescu, Valentin, Op.cit., p. 130.
instituit de Tratatul de la Maastricht este înlocuit cu un comitet politic şi de securitate, format din
funcţionari naţionali. 5

Cap. IV – Justiţia şi afacerile interne

Noul Tratat prevede crearea progresivǎ a unui spaţiu al libertǎţii, securitǎţii şi justiţiei pe întreg
teritoriul Uniunii Europene. Sunt stabilite mǎsuri specifice pentru elaborarea unei politici europene
comune în domeniul controlului şi al dreptului de intrare la frontierele Uniunii Europene şi în special în
ceea ce priveşte azilul şi imigrarea. Într-o perioadǎ de cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului,
toate Statele Membre trebuie sǎ ia masuri care sǎ vizeze: suprimarea oricǎrui control al persoanelor la
frontierele interioare, indiferent cǎ este vorba de cetǎţeni ai Uniunii Europene, fie cǎ este vorba de
cetǎţeni din statele terţe; stabilirea unor norme şi proceduri comune cu privire la controlul persoanelor
la frontierele exterioare ale Uniunii Europene, a unor reguli comune referitoare la vizele de sejur cu o
duratǎ de maximum trei luni. Tratatul defineşte, de asemenea, norme cu privire la: a) - primirea
solicitanţilor de azil în Statele Membre; b) - condiţiile care trebuie îndeplinite de cǎtre cetaţenii statelor
terţe pentru a putea cere statutul de refugiat; c) - procedurile de acordare şi de retragere a statutului de
refugiat în statele membre ale Uniunii; d) - protecţia temporarǎ a persoanelor din state terţe care nu pot
reveni în tara lor de origine şi a persoanelor care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţionalǎ.
Prin Tratatul de la Amsterdam, o parte dintre domeniile care aparţinuserǎ, conform Tratatului de la
Maastricht, celui de-al treilea pilon al Uniunii, au fost transferate în primul pilon (libera circulatie a
persoanelor, azil, imigrare). Astfel, în titlul VI (Cooperare poliţieneascǎ şi judiciarǎ în materie
penalǎ) rǎmân activitǎţile de prevenire şi combatere a rasismului şi xenofobiei, terorismului, traficului
de persoane şi infracţiunile împotriva copiilor, traficul de droguri, traficul de arme, corupţia şi frauda.

Tratatul de la Nisa
Cap. I – Generalităţi
Adoptat în Decembrie 2000, prin concluziile Consiliului European de la Nisa, şi semnat la 26
februarie 2001. Tratatul de la Nisa a încheiat Conferinţa Interguvernamentală care a început în
februarie 2000, şi al cărei obiectiv a fost pregătirea instituţiilor europene pentru sosirea de noi state
membre.Tratatul în cauză a deschis drumul reformei instituţionale necesare viitoarei extinderi a
Uniunii Europene, prin aderarea ţărilor candidate din estul şi sudul Europei. Principalele schimbări

5
Groza Ana – Maria – Uniunea Europeană. Drept instituţional, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 48.
aduse se referă la limitarea mărimii şi compoziţiei Comisiei, extinderea votului cu majoritate calificată
noua balanţă a voturilor în cadrul Consiliului şi flexibilizarea acordurilor de întărire a cooperării.
Schimbările instituţionale prevăzute în Tratatul de la Nisa au început abia în anul 2004. Astfel,
Parlamentul European ales în iunie 2004 avea 732 de membri faţă de 626 câţi prevedea Tratatul de la
Amsterdam, pentru unele state reducându-se numărul de locuri. Noua Comisie avea 25 de membri.
Din noiembrie 2004 a avut loc şi o nouă ponderare a voturilor în cadrul Consiliului.

Paralel cu elaborarea Tratatului de la Nisa este redactată o Cartă a drepturilor fundamentale a

Uniunii Europene fără forţă constrângătoare însă este introdus un mechanism de alertă şi de prevenire a
încălcării valorilor Uniunii.

Cap. II – Comunităţile europene

a) Consiliul Tratatul de la Nisa a revizuit ponderea voturilor statelor membre în Consiliu şi a
reconstruit majoritatea calificată. Certitudinea aderării unui număr însemnat de state mici şi mijlocii,
precum şi acordarea unei compensaţii statelor mari care renunţaseră la un al doilea membru în Comisei
au reprezentat premisele acestei reforme. Tratatul de la Nisa extinde votul cu majoritate calificată în
domenii precum cooperarea judiciară civilă şi acordurile comerciale asupra serviciilor sau proprietăţii
intelectuale. Fiscalitatea, securitatea socială, schimburile culturale, audio – vizualul sunt în continuare
dominate de regula unanimităţii.

b) Comisia Tratatul marchează renunţarea de către statele mari (Germania. Franţa, Italia,
Spania) la un al doilea comisar. Totodată tratatul prevede că fiecare stat va avea în momentul aderării
un naţuional al său ca mambru al Comisiei. Consiliul reunite la nivelul şefilor de state şi de guverne şi
statuând cu majoritate calificată (inovaţia tratatului) desemnează personalitatea pe care urmează să o
numească Preşedinte al Comisiei. Această desemnare trebuie aprobată de Parlamenntul European, iar
apoi statele membre stabilesc lista cu persoanele pe care le propun pentru funcţia de Comisar.

c) Parlamentul Tratatul subliniază rolul foarte important al partidelor politice europene în

formarea unei conştiinţe europene şi prevede ca statutul lor şi regulile referitoare la finanţare se
stabilesc conform procedurii codecizionale. Problematica partidelor politice la nivel European este
reluată de declaraţia nr. 11 potrivit căreia finanţarea din bugetul comunitar nu poate fi utilizată pentru
activităţile partidelor politice la nivel naţional. Numărul efectiv al parlamentarilor europeni este redus
de la 626 la 535 iar limita imperativă superioară a totalului acestora este ridicata la 732.
 d)Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene Pentru o mai bună funcţionare a Curţii de
Justiţie şi pentru scurtarea termenelor de judecată, Tratatul de la Nisa prevede unele modificări în ceea
ce priveşte competenţele Curţii de Justiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă. Curtea de Justiţie,
având cîte un membru din fiecare stat UE, se poate reuni în plen sau în cameră lărgită. Prin Tratatul de
la Nisa, acţiunile directe pot fi depuse numai la Tribunalul de Primă Instanţă, care va avea competenţă
şi asupra unor anumite acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare asupra validităţii unui act
comunitar. 6

e) Curtea de Conturi Europeană, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor

Tratatul de la Nisa prevede că fiecare stat membru are cîte un reprezentant în Curtea de Conturi, numit
de Consiliu prin vot în majoritate calificată. În ceea ce priveşte Comitetul Economic şi Social şi
Comitetul Regiunilor, a fost stabilit un număr maxim de 350 de membri. Conform prevederilor
Tratatului, Comitetul Economic şi Social este reprezentantul organismelor economice şi sociale din
societatea civilă. Membrii Comitetului Regiunilor trebuie să aibă un mandat electoral în colectivitatea
pe care o reprezintă.

Cap. III – Politica externă şi de securitate comună

Tratatul de la Nisa introduce cooperarea consolidată în cadrul PESC. Aceasta se poate manifesta
exclusive sub forma unei poziţii sau acţiuni comune fiind excluse cooperările care prezintă implicaţii
militare sau în domeniul apărării. Acest tratat suprimă dreptul de veto în privinţa instituirii cooperărilor
consolidate în domeniul comunitar şi al cooperării penale. Tratatul instituie în schimb o nouă cerinţă,
în sensul că aceste cooperări trebuie să consolideze procesul de integrare şi să nu aducă atingere pieţei
interioare şi coeziunii economice şi sociale. În domeniul comunitar, în condiţiile în care cooperarea
consolidată se doreşte instituită într-un domeniu care ţine de procedura codecizională, tratatul
introduce avizul conform parlamentului.

Cap. IV – Drepturile fundamentale

Tratatul a introdus un mecanism de alertă şi de prevenire a violării drepturilor fundamentale. La
propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului sau a Comisiei, Consiliul poate
constatat că eistă un risc clar de violare gravă de către un stat membru a principiilor Uniunii şi să-I
adreseze recomandări adecvate. 7
Prin Tratatul de la Nisa a fost creat un mecanism de conservare a
valorilor democratice. Consiliul Uniunii Europene, statuând cu o majoritate de 4/5 şi după consultarea

6
Groza Ana – Maria, Op.cit., p. 58.
7
Ibidem, p. 61
Parlamentului European, poate adresa o recomandare unui stat pe al cărui teritoriu s-a constatat
existenţa riscului de violare a drepturilor fundamentale. “Declaraţia privind viitorului Europei”, anexă
a Tratatului de la Nisa, cuprinde prevederi asupra statutului Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene, care nu este încorporată în Tratat.

Concluzii

Tratatului de la Amsterdam i se reproşează în general rezultatele modeste raportat la

aşteptările care au marcat elaborarea sa iar în ansamblu lipsa unui proiect politic. Acesta consolidează
în schimb Europa cetăţenilor, prin atenţia acordată drepturilor fundamentale şi sociale precum şi a
instituţiilor şi organelle representative pentru interesele cetaţenilor. Un pas important este făcut şi în
sensul asigurării unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie cetăţenilor europeni şi consolidării
metodei comunitare.

Tratatul de la Nisa este un tratat care a modificat Tratatul privind Uniunea Europeană, tratatele
de instituire a Comunităţilor Europene precum şi anumite acte conexe. Fiind semnat de şefii de stat şi
de guvern ai statelor membre UE la 11 decembrie 2000, în cadrul Consiliului European de la Nisa
(Franţa), tratatul a intrat în vigoare după încheierea procesului de ratificare. Votul în majoritate
calificată a fost extins în domeniile în care era necesară unanimitatea: coeziunea economică şi socială,
încheierea de acorduri internaţionale în domeniul proprietăţii intelectuale şi al serviciilor, cooperarea
judiciară în materie civilă. Totodată, în ceea ce priveşte funcţionalitatea Comisiei Europene, conform
Tratatului de la Nisa, în componenţa acesteia intră numai cîte un comisar de provenienţă din fiecare
stat membru. Atunci cînd Uniunea va avea mai mult de 27 de state membre, numărul comisarilor va
rămâne acelaşi (27) şi va fi instaurat un sistem de rotaţie ale cărui reguli vor fi stabilite de către
Consiliu prin vot în unanimitate. Pentru buna funcţionare a Comisiei, puterile preşedintelui acesteia au
fost extinse. Preşedintele are în atribuţiile sale organizarea internă, eventualele remanieri, va putea cere
demisia comisarilor. Preşedintele este desemnat de către Consiliul Uniunii Europene, prin vot în
majoritate calificată.
 Bibliografie

 Groza Ana – Maria – Uniunea Europeană. Drept instituţional, Ed. C.H.

Beck, Bucureşti, 2008.

 Naumescu Valentin, Sisteme politice comparate, elemente de bază, Cluj–

Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2003.

 Păun Nicolae, Istoria construcţiei europene, Vol. I, Cluj–Napoca, Editura

Fundaţiei pentru Studii Europene, 2000.

 Rudăreanu Mariana , Drept comunitar - Note de curs, Ed. Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti, 2007.
 CUPRINS
Tratatul de la Amsterdam
Cap. I – Generalităţi ……………………………………………………….…….p.1
Cap. II – Comunităţile europene ………………………………………….…….p.1-
a) Consiliul Uniunii Europene …………………………………………………....p.1-2

b) Parlamentul European …………………………………………………………p.2

c) Comisia Europeană ……………………………………………………………..p.2

d) Curtea de Justiţie a Comunitǎţilor Europene ………………………………...p.2-3

e) Consiliul de Miniştri …………………………………………………………….p.2-3

f) Comitetul Economic şi Social …………………………………………………...p.3

g) Comitetul Regiunilor …………………………………………………………....p.3

Cap. III– Politica externă şi de securitate …………………………………………p.3-4

Cap. IV – Justiţia şi afacerile interne …………………………………………...p.4
Tratatul de la Nisa
Cap. I – Generalităţi ………………………………………………………………..p.4-5
Cap. II – Comunităţile europene ………………………………………………..p.5-6
a) Consiliul ………………………………………………………………………...p.5

b) Comisia …………………………………………………………………………p.5

c) Parlamentul …………………………………………………………………….p.5

d) Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene ……………………………….p.6

e) Curtea de Conturi Europeană, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul

Regiunilor …………………………………………………….....p.6

Cap. III – Politica externă şi de securitate comună ………………………………p.6

Cap. IV – Drepturile fundamentale ……………………………………………….p.6-7
Concluzii …………………………………………………………………………….p.7

Bibliografie …………………………………………………………………………p.
 Tratatul de la Amsterdam si Nisa

Odata realizata Europa celor 15 ,Uniunea Europeana a procedat la consolidarea

institutiilor europene ,incercand o reformare a acestor institutii. Astfel se va ajunge de la
Tratatul de la Maastricht la Reformele din 1996 si 2000 ,adica la Tratatele de la Amsterdam si
de la Nisa la care voi face referire in cele ce urmeaza.

Tratatul de la Amsterdam ,1997

Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de catre statele membre ale Uniunii Europene la
2 octombrie 1997,intrand in vigoarela 1 mai 1999.Tratatul cuprinde sase sectiuni si noua
capitole ,cu numar mare de protocoale ,anexe si declaratii.E format in principal din
amendamente la tratatele anterioare si va fi inglobat in textul Tratatului de la Roma o data cu
ratificarea sa de catre Parlamentul European si de cele 15 state membre .

Inovatia majora a Tratatului de la Amsterdam a constat in posibilitatea de a autoriza un

numar restrans de state sa instaureze o cooperare intarita intre ele.Prin acest tratat Uniunea
Europeana cunoaste intr-o anumita masura ,unele transformari .Noi sarcini ii sunt incredintate
,rolul cetateanului este accentuat ,iar caracterul democratic al acestei institutii este intarit

Tratatul a avut succese semnificative ,astfel,in primul rand trebuie sa facem referire la
participarea Parlamentului European la desemnarea Presedintelui Comisiei care a constituit
un pas important.De,asemenea sunt de remarcat extinderea in alte sectoare a procedurii de
codecizie ca si simplificarea acesteia ,dar mai ales transferarea in pilonul comunitar a unor
domenii din pilonul dedicat cooperarii in materie de justitie si afaceri interne(regimul
vizelor,azil,imigratie ilegala si cooperare juridica).Acest fapt a dus la redefinirea pilonului care
odata cu Tratatul de la Amsterdam se va numi „cooperare politieneasca si judiciara in materie
penala” .

Astfel prin Tratatul de la Amsterdam s-a consolidat demersul Uniunii Europene in

domeniile Politicii Externe si Aparare Comuna,Afaceri Interne si Justitie .A fost ameliorat
sistemul de decizie hotarandu-se trecerea la sistemul de vot cu majoritate calificata in domenii
noi ,a crescut rolul Parlamentului si Comisiei Europene.Dupa semnarea Tratatului de la
Amsterdam , Uniunea Europeana a facut pasi mari in realizarea Uniunii Monetare prin
introducerea monedei unice Euro la 1 ianuarie 1999,pasi realizati in asigurarea unei identitati
externe si de aparare a Uniunii prin crearea armatei europene ,convocarea unei conferinte
interguvernamentale in anul 200 menita sa conduca la reforma instutiilor
comunitare.Necesitatea reformarii Uniunii e reclamata de vvointa exprimata de membri
Uniunii de a extinde constructia europeana spre centrul si sud –estul Europei .
 Includerea celor 12 state europene in spatiul de civilizatie europeana a fost o provocare
pentru Uniunea Europeana intru-cat extinde consructia europeana la nivelul continentului
geografic,un vis si o aspiratie a succesiunii de generatii de aproape un mileniu.

O prima problema care se pune pentru componentii Uniunii Europene e aceea daca
institutiile si procedurile de decizie ale Uniunii sunt compatibile cu noua provocare.Conferinta
interguvernamentala si Consiliul Europei de la Nisa si-au propus compatibilizarea institutiilor si
a tratatelor cu noua cerinta .

Dupa dezbateri anevoioase si complexe ,s-a elaborat „Tratatul de la Nisa privind

modificarile Tratatului asupra Uniunii Europene ,a Tratatelor ce instituie Comunitatile
Europene si a altor acte raportate la acestea” .Noul Tratat e un mijloc eficient care raspunde
practic „la provocarile” interne si externe actuale de care „beneficiaza” Uniunea Europeana
,problematica extinderii spre Est ,ca sa nu mai vorbim despre complexitatea relatiilor
bilaterale si multilaterale ale Uniunii Europene.Tratatul de la Nisa indica faptul ca”Uniunea
Europeana actioneaza din ce in ce mai mult ca un actor unitar ,depasind nivelul unui simplu
concert al puterilor occidentale”

Principiile acestuia nu pot fi asimilate decat printr-un proces de educatie si auto-educatie

esentialmente civica ,pe care suntem datori fata de noi insine sa-l realizam rapid.

In prima parte a tratatului sunt cuprinse modificarile fundamentale ,prima dintre ele
vizand masurile si modalitatile de adoptare a acestor masuri in cazul in care s-ar constata ca
exista din partea unui stat membru incalcari grave ale Tratatului Uniunii.

Sectiunea din Tratat referitoare la „modificarile fundamentale” ne atrage atentia prin

inserarea unui nou articol 7 ,care acorda puteri sporite institutiilor europene ,cu precadere
Consiliului de Ministri ,in sactionarea oricarui stat defector al Uniunii Europene.

Un alt domeniu pe care l-a luat in considerare e cel referitor la politica externa si de
aparare comuna.Astfel noul articol 17 al tratatului precizeaza relatiile dintre politica de
aparare a Uniunii Europene si specificitatile politicilor de aparare ale unor state ,respectand
angajamentele statelor membre fata de NATO.

Autorii acestui Tratat subliniaza ,in fapt ca,odata cu ratificarea Tratatului de la Nisa,
Uniunea Europeana va fi terminat modificarile institutionale necesar pentru accesul noilor
state membre.

Astfel Tratatulul de la Nisa marcheza un nou episod din indelungatul proces al

constructiei europene ,proces demarat in urma cu mai bine de 50 de ani.Nu intamplator,acest
tratat semnaleaza noul curent care dinamizeaza Uniunea Europeana si care va schimba
fundamental si ireversibil harta politica a Europei si a lumii .

Prin Tratatulul de la Nisa , Uniunea Europeana si-a semnalat gradul de maturitate politica
in fata intregii lumi,punand accent cu precadere pe valorile fundamentale ale civilizatiei
occidentale ,chiar daca acest aspect apare mai mult implicit decat explicit. Uniunea Europeana
se dovedeste a nu fi un simplu accident istoric sau un simplu artefact al Razboiului Rece ci,un
proiect societal indraznet ,ce tinde tot mai mult sa devina realitate.”

Acum dupa doua reforme succesive putem aprecia ca s-au rezolvat unele dintre
problemele institutionale dar si ca altele au ramas in sarcina noii reforme institutionae
preconizate a se realiza in anul 2004.

Fara a intra in amanunte ,putem doar semnala ca:

•S-a modificat ponderea statelor membre in Consiliu

•Ponderea populatiei conteaza mai mult in luarea deciziilor

•Se va modifica ponderea statelor in compunerea Comisiei

•S-a extins votul prin majoritate calificatasi s-a redus corespunzator cel prin unanimitate

•S-a institutionalizat cooperarea intarita

In concluzie,aceste ultime doua tratate continua si consolideaza drumul deschis la

Maastricht in vederea construirii unei adevarate Europe Politice prin: Adoptarea Cartei
Europene a Drepturilor Fundamentale; Noua dimensiune europeana de aparare; Noul spatiu
european de securitate ,libertate si justitie.

Bibliografie

1. Enciclopedia Uniunii Europene,Editura Meronia,Bucuresti ,2005

2. Leonard Dick,Ghidul Uniunii Europene ,Editura Teora,Bucuresti,2001

3. Vasile Vese,Tratatul de la Nisa ,Editura Dacia,Cluj-Napoca,2001

4. Augustin Fuerea ,Institutii europene,Editura Universul Juridic,Bucuresti 2001