Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ DIMTRIE CANTEMIR

Facultatea de limbi și literaturi străine

POLITICI ŞI INSTITUŢII CULTURALE EUROPENE

România și Uniunea Europeană

Student: Stroiu Andreea Vasilica

Specializarea: Română – Spaniolă; Anul II

București, 2020
1. Ce este Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este un parteneriat economic și politic unic în lume, care reunește 27
de țări europene, acoperind astfel o mare parte a continentului.

Alianța americano-sovietică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial se răcise deja
considerabil când Churchill rostea aceste cuvinte „cortina de fier”, iar în câțiva ani ea avea să
dispară complet, lăsând locul unei intense dușmănii între cele două superputeri, (Statele Unite și
Uniunea Sovietică), ce avea să definească Războiul Rece. Europa a fost împărțită astfel în două
mari sfere de influență: americană (în Vest) și sovietică (în Est), iar un numai cinci țări au rămas
neutre, dintre care patru liberale și una comunistă.

Țările din tabăra comunistă au fost următoarele: Albania; Cehoslovacia; Republica


Democrată Germană (Germania de Est); Republica Populară Bulgaria; Republica Populară
Polonă; Republica Populară Română, din 1965 - Republica Socialistă România; Republica
Populară Ungară; și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste.

Țările din tabăra vestică au fost următoarele: Belgia; Danemarca; Franța; Grecia; Irlanda;
Italia; Islanda; Norvegia; Olanda; Portugalia; Republica Federală Germania (Germania de Vest);
Spania și Turcia.

În sfârșit, țările neutre au fost următoarele: Austria; Elveția; Finlanda; Iugoslavia (stat
comunist, dar independent de URSS) și Suedia.

2. Ce a fost cortina de fier

După capitularea Germaniei în faţa aliaţilor, la 8 mai 1945, prin care a luat sfârşit al
doilea război mondial în Europa, la 12 mai, foarte îngrijorat de ceea ce părea a fi refuzul
sovieticilor de a coopera cu aliaţii lor în probleme de interes comun, primul ministru britanic
Churchill i-a telegrafiat preşedintelui american Truman că „a fost trasă o cortină de fier în faţa
aliaţilor vestici”.

Două luni mai târziu, la Conferinţa de la Potsdam, Churchill a folosit o variantă a


metaforei sale când a protestat pe lângă Stalin că sovieticii împrejmuiseră cu „un gard de fier”
misiunea britanică din România.
La 16 august 1945, descriind situaţia din Europa de Răsărit, Churchill şi-a reluat sintagma
iniţială, declarând în Camera Comunelor că „nu este imposibil ca o tragedie de mari proporţii să
se desfăşoare în spatele cortinei de fier”.

Dar cariera publică a expresiei „cortina de fier” a început la 5 marie 1946, la Westminster
College din Fulton, când Churchill i-a dat drumul în lume, unde avea să devină cea mai faimoasă
şi mai caracteristică expresie asociată cu războiul rece, în timp ce Cortina de fier, ca atare, a
dobândit o realitate geografică tot atat de concretă ca şi aceea a oricărei frontiere naţionale
oficiale.

„De la Stettin, de pe coasta Balticii, până la Triest, de pe coasta Adriaticii”, declara


Churchill, „o cortină de fier a coborât tăind în două continentul. În spatele ei se află toate
capitalele vechilor state ale Europei Centrale şi de Est, Varşovia, Berlin, Praga, Viena,
Budapesta, Belgrad, Bucureşti şi Sofia, toate aceste oraşe celebre şi aşezările din jurul lor se
află în ceea ce aş putea numi sfera sovietică şi toate sunt supuse, într-o formă sau alta, nu numai
influenţei sovietice ci şi, într-o foarte mare şi crescândă măsură, controlului de la Moscova”.

3. Economia capitalistă și comunistă în timpul Cortiniei de Fier

Uniunea Europeană a fost creată în perioada care a urmat celui de-al Doilea Război
Mondial. În prima etapă, s-a pus accent pe consolidarea cooperării economice: țările implicate în
schimburi comerciale devin interdependente din punct de vedere economic și astfel se evită riscul
izbucnirii unui conflict.

Planul Marshall, cunoscut oficial ca European Recovery Program (ERP), a fost primul
plan de reconstrucție conceput de Statele Unite ale Americii și destinat aliaților europeni din Al
Doilea Război Mondial.

Pe 5 iunie 1947 într-un discurs rostit în Aula Universității Harvard, secretarul de stat
american George Marshall anunță lansarea unui vast program de asistență economică destinat
refacerii economiilor europene, cu scopul de a stăvili extinderea comunismului, fenomen pe care
el îl considera legat de problemele economice. La 19 iunie 1947 miniștrii de externe ai Franței
(Georges Bidault) și Regatului Unit (Ernest Bevin), semnează un comunicat prin care invită 22 de
state europene să trimită reprezentanți la Paris pentru a schița un plan de reconstrucție europeană.
Planul Marshall a relansat economia Europei occidentale, care până în anii '70 a cunoscut
o dezvoltare explozivă. Germania de Vest s-a situat în fruntea acestui avânt fiind urmată de Italia
și Franța. Nivelul de trai a crescut spectaculos, dezvoltarea economică ducând la eliberare de
resurse foarte mari pentru programe și politici sociale.

În anul 1958, a luat naștere Comunitatea Economică Europeană (CEE), care, inițial, a
contribuit la intensificarea cooperării economice între șase țări: Belgia, Germania, Franța, Italia,
Luxemburg și Țările de Jos. A urmat crearea unei piețe unice de mari proporții, care continuă să
se dezvolte către valorificarea întregului său potențial.

Etichetând Planul Marshall drept „imperialism economic american”, Moscova a interzis


țărilor satelite să participe la Conferința de la Paris. Sovieticii considerau că acceptarea planului
ar fi condus la desprinderea de URSS a țărilor din sfera sa de influență și la pierderea avantajelor
politice și strategice dobândite de Kremlin în Europa Centrală și de Est la sfârșitul celui de al
Doilea Război Mondial. Planul Marshall reprezintă extensia în domeniul economic a Doctrinei
Truman.

Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) a fost creat la inițiativa URSS în 1949 ca
organizație economică a statelor comuniste europene pentru a constitui un echivalent al
Comunității Economice Europene. CAER-ul a fost răspunsul la Planul Marshall. El avea
misiunea de a stimula comerțul dintre țările din blocul estic. În realitate, URSS nu a putut oferi
țărilor comuniste un ajutor comparabil cu cel acordat de SUA țărilor occidentale. Membre ale
CAER erau: URSS, RDG, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și România. Alte țări
comuniste neeuropene (Mongolia, Cuba, Vietnam) au luat și ele parte în ultimii ani la unele
sesiuni ale Consiliului. La activitatea CAER nu au luat parte Republica Populară Chineză, Coreea
de Nord și Albania. Secretariatul și multe din Comisiile CAER aveau sediul la Moscova. CAER
nu a reușit să îndeplinească rolul pentru care fusese creat, în principal datorită sistemului
planificat centralizat al economiei statelor membre, schimburile de mărfuri continuând să se
desfășoare prin tratative bilaterale cu păstrarea echilibrului balanței de plăți. Îndeosebi începând
din anul 1962, delegațiile române în CAER au avut o poziție critică în CAER la adresa
propunerilor sovietice de integrare a economiilor acestor țări. Drept urmare a schimbărilor
politice din anii 1989 și 1990, CAER s-a autodesființat în 1991.
4. Mic istoric al integrării României în Uniunea Europeană

Procesul de aderare la Uniunea Europeana a început pentru Romania in 1993, odată cu


semnarea Acordului de Asociere care a avut ca obiectiv fundamental pregătirea integrării
României în Uniunea Europeana.

De la 1 ianuarie 2007, România a devenit Stat Membru al Uniunii Europene, calitate care
implica atât drepturi cât și obligații. Toate aceste drepturi și obligații derivă din tratatele și
legislația adoptate de Uniunea Europeana de la înființarea ei și până în prezent.

5. Coexistența României în Uniunea Europeană

Printre principalele beneficii ale aderârii Romaniei la U.E. sunt:

• beneficiul apartenenței la o mai mare familie de națiuni;

• securitatea pe care aceasta apartenență o conferă;

• avantajul participării la cea mai mare piață unică din lume;

• oportunitațile legate de creșterea economică;

• crearea de noi locuri de muncă;

• accesul la Fondurile structurale destinate regiunilor mai putin prospere ale U.E.

• îmbunătățirea continuă a calității vieții;

• standarde înalte privind protecția mediului;

• protecție socială și siguranță la locul de muncă;

• dreptul de a calatori și de a se stabilii în orice stat membru;

• protectie consulară și diplomatică din partea altui stat membru.


6. Scurt istoric al relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană

2019 (ianuarie – iunie)

România a deținut, pentru prima dată, Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

2014 (22 - 25 mai)

Alegeri pentru Parlamentul European. Delegația română include 32 de membri, cu unul


mai puțin decât în precedenta legislatură. Jumătate dintre europarlamentari fac parte din grupul
PSE.

1 ianuarie – finalul perioadei de tranziție în ce privește restricțiile de acces pe piața muncii


din UE pentru lucrătorii din România

2009 (4 - 7 iunie)

Primele alegeri pentru Parlamentul European la care România participă în calitate de stat
membru. Sunt aleși 33 de europarlamentari, peste două treimi din el făcând parte din PPE
(Partidul Popular European) și PSE (Partidul Social-Democrat European).

2007 (1 ianuarie)

România devine stat membru al Uniunii Europene. Tratatul de aderare prevede că, dacă
există deficienţe grave în transpunerea şi punerea în aplicare a acquis-ului în domeniile
economic, piaţa internă şi, respectiv, justiţie şi afaceri interne, pot fi adoptate măsuri de
salvgardare într-un termen de până la trei ani de la data aderării.

Aderarea României a fost insoţită şi de o serie de măsuri de acompaniere specifice,


instituite pentru a preveni sau pentru a remedia deficienţele în domeniile siguranţei alimentelor,
fondurilor agricole, reformei sistemului judiciar şi luptei impotriva corupţiei.

Pentru ultimele două componente a fost stabilit un mecanism de cooperare şi verificare cu


scopul de a îmbunătăţi funcţionarea sistemului legislativ, administrativ şi judiciar şi de a remedia
deficienţele grave în lupta împotriva corupţiei.

2005 (25 aprilie)


În cadrul unei ceremonii oficiale, desfăşurate la Abaţia de Neumunster din Luxemburg,
preşedintele României, Traian Băsescu, semnează Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană

13 aprilie - Parlamentul European dă undă verde aderării României şi Bulgariei la


Uniunea Europeană.

2004 (17 decembrie)

La Consiliul European de la Bruxelles, România primeşte confirmarea politică a încheierii


negocierilor de aderare la Uniunea Europeană

2003 (26 martie)

Comisia Europeană prezintă ediţia revizuită a Parteneriatului de Aderare cu România

2002 (12-13 decembrie)

Consiliul European de la Copenhaga decide asupra aderării a 10 noi state membre şi


adoptă foile de parcurs pentru România şi Bulgaria

20 noiembrie - Parlamentul European ia în considerare data de 1 ianuarie 2007 ca


dată-ţintă pentru aderarea României la Uniunea Europeană

13 noiembrie - Comisia adoptă o "Foaie de parcurs" pentru România şi Bulgaria

2000 (februarie)

În cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale, dedicată lansării Conferinţei


Interguvernamentale, sunt deschise oficial negocierile de aderare cu România

1999 (decembrie)

La Helsinki, Consiliul European decide începerea negocierilor de aderare cu şase ţări


candidate, printre care şi România

Iunie - România adoptă Planul Național de Aderare la Uniunea Europeană

1998 (noiembrie)

Comisia Europeană publică primul Raport de Ţară privind procesul de aderare a


României la Uniunea Europeană
1997 (iulie)

Comisia Europeană adoptă Agenda 2000, care include Opinia asupra cererii de aderare a
României la Uniunea Europeană

1995 (iunie)

România depune cererea de aderare la Uniunea Europeană

1 februarie - intră în vigoare Acordul European

1993 (1 februarie)

România semnează Acordul European, ce instituie o asociere între România, pe de o


parte, şi Comunităţile Europene şi statele lor membre, pe de altă parte.
BIBLIOGRAFIE

1. Murgescu, B., România și Europa, editura Polirom, 2010 (variantă electronică)

2. Google Scholar:

http://www.jsri.ro/ojs/index.php/jsri/article/viewFile/291/290 - accesat la data de


26.06.2020

3. Google Scholar:
https://heinonline.org/HOL/LandingPage?handle=hein.journals/rrlabostard2005&div=3
3&id=&page= - accesat la data de 26.06.2020