Integrarea fostelor state

comuniste în Uniunea
Europeană
(cazul României)
 Ce este Uniunea Europeană?
De la crearea sa in 1957, UE a crescut de la 6 la 28 de țări. Acestea și-au unit
forțele pentru a construi împreună un viitor mai bun.
Uniunea Europena nu este un stat, ci un parteneriat unic între mai multe țări
europene, cunoscute sub denumirea de „state membre”. Împreună, acestea acoperă o
mare parte a continentului European. În UE locuiesc peste 510 milioane de persoane,
adică aproximativ 7% din populația lumii. Cetățenii statelor membre ale UE sunt și
cetățeni ai Uniunii Europene.
În prezent, UE este alcătuită din 28 de țări. În iunie 2016, una dintre aceste țări,
Regatul Unit, a votat în favoarea parăsirii UE. Însă, pâmă la finalizarea negocierilor de
retragere, Regatul Unit rămâne membru al UE, cu toate drepturile și obligațiile care
decurg din acestea.
 Cum a început totul?
După Al Doilea Război Mondial, care s-a desfăşurat între 1939 şi 1945 şi a izbucnit la
doar 20 de ani după încheierea Primului Război Mondial, oamenii erau hotărâţi să nu mai
lase niciodată să se întâmple aşa ceva.
Între 1945 şi 1950, câţiva politicieni europeni, printre care Robert Schuman, Konrad
Adenaeur, Alcide De Gasperi şi Winston Churchill, au început procesul de creare a Uniunii
Europene în care trăim în prezent. În Europa de Vest au fost instituite noi structuri care să
unească ţările europene din punct de vedere economic şi politic, pentru a asigura pacea şi
prosperitatea pe termen lung.
La 9 mai 1950, Robert Schuman (ministrul francez ala afacerilor externe din acea
vreme) a propus ca producţia de cărbune şi oţel- materiile prime care erau utilizate în
pregătirile războiului- să fie gestionate în comun, pentru ca nicio ţară să nu se poată
înarma în secret îmotriva celorlalte. În acele vremuri, cărbunele îndeplinea rolul pe care îl
au în zilele nostre petrolul şi gazele naturale, fiind cea mai importantă sursă de energie
disponibilă. În 1952 a fost instituită Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, care
stă la originea actualei Uniuni Europene, fiinf fondată de şase ţări învecinate: Belgia,
Franţa, Germania, Italia, Luxembourg şi Ţările de Jos. Tratatul de la Roma, semnat în
1957, a fost actul prin care s-a instituit Comunitatea Economică Europeană.
 Konrad Adenauer Alcide De Gasperi

Robert Schumann

Winston Churchill
 Extinderea Uniunii Europene
Procesul de extindere al UE a pornit din dorința clară de a crea premisele necesare unei uniuni
cât mai strânse a popoarelor europene. Condițiile de bază pentru extinderea Uniunii Europene au
fost stipulate prin Tratatul privind Uniunea Europeană care prevede că: "orice stat european poate
cere să devină membru al Uniunii". În acest sens, statul interesat își adresează cererea de aderare
Consiliului UE, care se pronunță în unanimitate, după consultarea Comisiei Europene și obținerea
avizului conform din partea Parlamentului European. Decizia Legislativului european se adoptă în
condițiile întrunirii majorității absolute a membrilor săi. Uniunea Europeană este deschisă oricărui
stat european care îndeplinește anumite criterii. Aceste criterii (denumite criteriile de la
Copenhaga) au fost stabilite de Consiliul European de la Copenhaga în 1993 și întărite de Consiliul
European de la Madrid în 1995.
Acestea sunt:
• stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și
respectarea și protejarea minorităților;
• o economie de piață funcțională și capacitatea de a face față presiunilor concurențiale din
cadrul UE;
• capacitatea de a-și asuma obligațiile de membru, inclusiv capacitatea de a aplica în mod eficace
normele, standardele și politicile care constituie corpusul legislației UE ('acquis-ul'), precum și
adeziunea la obiectivele politice, economice și monetare.
Pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE, o țară trebuie să îndeplinească primul criteriu.
Robert Schuman propunând Comunitatea cărbunelui și oțelului
la 9 mai 1950
 Căderea Cortinei de Fier, șansa UE de extindere
către Est

Cortina de Fier a însemnat o barieră politică, militară și ideologică care a fost ridicată de
Uniunea Sovietică după cel de-al Doilea Război Mondial cu scopul de a se izola pe sine și statele
aliate dependente din Europa Centrală și de Est de contactul deschis cu Vestul și alte zone care
nu erau comuniste.
În condiţiile în care, după căderea comunismului Rusia şi-a pierdut statutul de putere
mondială (şi îi va fi tot mai greu să-l recupereze, din cauza situaţiei economice precare în care se
află şi datorită pierderii anumitor republici importante), statele asiatice (China, Japonia) se
dezvoltă tot mai mult, SUA îşi consolidează puterea mondială jucând un rol din ce în ce mai
important în conducerea lumii, era necesar ca Europa să înceapă un proces de autodefinire şi de
autoafirmare.
Șansa creșterii UE a fost căderea Cortinei de Fier. Acum, granițele Rusiei, evident ca
influență, merg spre interior, spre Est, față de extinderea sa de la finele celei de-a doua
conflagrații mondiale (spre Vest).
 Statele ex-comuniste au trecut întâi de NATO
Interesant este că statele doritoare să adere la UE, dintre fostele state comuniste
trebuie să adere întâi la NATO și abia apoi la UE. Nu invers. Această condiționare are
o dublă explicație: se impunea ca armatele acestor state să se poată alinia armatei
NATO care asigură securitatea inclusiv a UE, dar așa, SUA sunt parte a procesului, în
continuare. Pretenția SUA de putere planetară era astfel, satisfăcută. Prin decizia de
extindere a Uniunii Europene luată la Helsinki , Europa a inaugurat un nou model de
dezvoltare bazat nu pe potenţialul unei ţări, ci pe cel al unei întregi regiuni geografice.
A trecut de la un proces preponderent economic, la unul preponderent geopolitic, dictat
de realităţile actuale. Integrarea fostelor ţări socialiste însemnând luarea acestora din
sfera de influenţă a Rusiei, dar şi o încercare de supradimensionare a spaţiului deţinut,
de creştere a puterii (dacă judecăm lucrurile pe termen lung). Toate acestea se justifică
prin prisma presiunii pe care o cunoaşte Uniunea Europeană în competiţia economică
cu celelalte centre de putere (SUA, Rusia, China).
Iată şi motivul pentru care extinderea UE s-a produs mai degrabă în Vest decât în
Est. Zona estică era sub stăpânirea comunismului reprezentat de o forţă foarte mare, de
aceea extinderea s-a produs abia după slăbirea acestei forţe.
 Aderarea României la UE
Odată trecute etapele de tatonare, România a început drumul său către Uniunea Europeană
la 1 februarie 1993, dată la care a fost semnat Acordul de Asociere a României la Uniunea
Europeană, document intrat în vigoare doi ani mai târziu. România depunea oficial cererea de
aderare la Uniune în iunie 1995, iar în decembrie 1999, Consiliul European decidea deschiderea
negocierilor de aderare cu România, alături de alte şase state. Oficial, negocierile au fost
deschise la 15 februarie 2000.

Negocierile de aderare au fost încheiate la nivel tehnic în cadrul Conferinţei de Aderare la nivel
ministerial din 14 decembrie 2004, decizie confirmată de Consiliul European de la Bruxelles din
16-17 decembrie din acelaşi an. În acelaşi timp, Consiliul a reafirmat şi calendarul de aderare:
aprilie 2005 - semnarea Tratatului de Aderare; 1 ianuarie 2007 - aderarea efectivă. În perioada
1998-2006, Comisia Europeană a prezentat anual documente de evaluare privind parcursul
european al României, aceste documente fiind de două tipuri: rapoarte privind stadiul
pregătirilor în vederea aderării şi, respectiv, după semnarea Tratatului de Aderare, rapoarte
comprehensive de monitorizare în care era prezentat stadiul îndeplinirii angajamentelor asumate
de România în negocierile de aderare.

La 25 aprilie 2005, la Luxemburg, a fost semnat Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei la

UE de către România şi Bulgaria şi de către reprezentanţii statelor membre ale Uniunii. Ulterior
semnării, Tratatul a fost supus procesului de ratificare în toate statele membre UE. După
finalizarea procesului de ratificare în toate statele membre, în noiembrie 2006, România a
devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007.
 Priorităţi ale României în UE
Intrarea în spațiul Schengen este, în continuare un punct nevralgic - încă nu se
deschid aceste uși din cauza corupției. Accesarea fondurilor europene, aderarea
Moldovei la UE, considerarea României ca factor stabilizator în zonă, drepturi egale
pentru românii plecați în străinătate, soluționarea problemei romilor, îmbunătăţirea
securității României pe toate cele cinci planuri, pentru a nu ne mai afla primele locuri
în topurile negative, la nivel UE. Acum se impune un nou parteneriat Estic (relaţiile
UE-statele foste sovietice), iar România pare să piardă din nou trenul, prins de Polonia.
Ne vom promova, totodată, interesele în privinţa noii Strategii energetice europene
2011-2020. O politică energetică comună presupune dezvoltarea infrastructurii, mai
multă interconectivitate în cadrul UE şi diversificarea surselor şi rutelor.
Pierde sau câştigă România din integrarea în UE?
Categoric câştigă. Chiar dacă va pierde, la un moment dat, din suveranitate. Iată ce
a avut de câştigat România, fără aderarea la UE n-ar fi avut aceste avantaje:
1. Criteriile politice stabilite la Copenhaga, privind respectarea statului de drept şi a
principiilor democraţiei, prevăzute în tratatele de aderare.
2. Uriaşele sume de bani nerambursabile, din exerciţiul financiar anterior şi din cele care
urmează. Fără aceste sume, România ar fi în continuare cu infrastructura veche, mai ales în rural.
Faptul că a trecut o perioadă până când beneficiarii români s-au obişnuit cu exigenţele europene
este de înţeles, iar transferul de bune practici este şi el benefic pentru România.

3. Salvarea democraţiei româneşti în momente de cumpănă, cum au fost cele din vara anului
2012.

4. Un flux de investiţii şi o piaţă de desfacere pentru economia autohtonă, care cu greu ar putea
avea alternativă.

5. Mobilitatea forţei de muncă, a studenţilor, intelectualilor, care conectează România la piaţa

muncii europene, la marile centre academice, universitare şi de 6ercetare. Se întreabă cineva care
ar fi fost nivelul şomajului în România, fără această liberă circulaţie a forţei de muncă în UE?

6. Tratatul fiscal care impune un comportament economic, financiar şi bancar raţional, pentru a
atenua criza datoriilor suverane ale statelor (45.000 miliarde euro), şi a volumului imens al
instrumentelor derivative financiare (de 11 PIB-ul mondial).

În concluzie, România are de câştigat din integrarea în UE şi chiar şi puţinii ani scurşi de la
momentul aderării arată un imens progres în zona justiţiei, a statului de drept, a întăririi societăţii
civile, şi chiar şi a economiei.
Croaţia- ultima ţară intrată în UE. De ce a fost ultima?
La 1 iulie 2013, Croația a devenit al 28-lea membru al Uniunii Europene. O țară mică,
frumoasă și vizitată de foarte mulți oameni, o țară care și-a proclamat independența doar acum
22 de ani și a trecut peste un război civil în care era în pericol să piardă o treime din teritoriu. Un
stat care a aderat la UE într-un moment de criză a organizației europene, integrare pentru care
Croația era candidat încă din 2003. Se poate spune fără nicio urmă de îndoială că aderarea la UE
este un premiu pe deplin meritat de un popor care a reușit să depășească unele dintre cele mai
mari probleme ale bătrânului continent din ultimele două decenii. Țara își declară independența
în 1991, și intră în război cu armata iugoslavă și diferite organizații paramilitare sârbe. Reușește
să obțină recunoașterea diplomatică, în ianuarie 1992, de către Comunitatea Economică
Europeană și de către Organizația Națiunilor Unite. Odată rezolvate aceste probleme majore,
Croația revine pe un drum normal. În 2000 devine membru al Organizației Mondiale a
Comerțului și semnează acorduri de stabilizare și cooperare cu UE, iar în 2003 depune cererea
de aderare la UE, statutul de candidat oficial fiind primit un an mai târziu. În 2009 intră în
rândurile NATO, iar în anul 2013 își desăvârșește parcursul european, după intrarea în Uniune.
 Iată 10 lucruri interesante despre Europa

1. Europa este al treilea cel mai populat continent după Asia și Africa (populația este de 731 de milioane de
locuitori). Cu toate acestea, rata fertilității este una din cele mai scăzute din lume.
2. Istanbul este singurul oraș din lume situat pe două continente, Europa și Asia.
3. În fiecare an, pe 9 mai se serbeaza Ziua Europei, rămasă în istorie și sub numele de „Ziua Schuman”. În data
de 9 mai 1950, ministrul francez de externe, Robert Schuman, propunea un plan de colaborare economică între
Franța și Germania, totul pentru a elimina rivalitățile dintre cele doua state.
4. Rusia este cel mai mare stat din Europa, atât ca suprafață, cât și ca populație.
5. Primele 10 locuri din clasamentul țărilor caritabile sunt ocupate de state din Europa, din acest motiv europenii
sunt cunoscuți la nivel mondial pentru generozitatea lor.
6. Europa produce puțin peste 18% din cantitatea de petrol la nivel mondial.
7. În Europa se află cea mai mică țară din lume. Vaticanul are o suprafață de numai 0,44 km pătrați.
8. Acum există 50 de state, dar de-a lungul timpului, peste 70 de țări care făceau parte din Europa au dispărut
datorită războaielor sau a modificării granițelor.
9. În prezent, numai 3% din partea vestică a continentului mai beneficiază de păduri, în condițiile în care în
trecut peste 80% din Europa era acoperită de copaci.
10. Cel mai vizitat obiectiv turistic din Europa este…Disneyland, Paris.
 Drapelul European
Drapelul european simbolizează atât Uniunea Europeană, cât și, în sens mai larg,
identitatea și unitatea Europei. Drapelul prezintă un cerc format din 12 stele aurii pe
fond albastru. Stelele simbolizează idealurile de unitate, solidaritate și armonie între
popoarele Europei.
Numărul stelelor nu are legătură cu numărul statelor membre, cercul fiind un simbol
al unității.