Sunteți pe pagina 1din 4

Transcrieți corect enunțurile de mai jos

1) Vede-o-a-și o dată concediată pe nesuferita aceea că niciunul n-o mai agreăm iar mie
m-i tot mai greu să nu mă-nfuriu.
2) Unde ț-is cuscrii că nu ți-i-am văzut demult și mi-i se rupe inima știind că au fost
victimele acelor pomanagiii mahalagii?
3) Să fii clar, și să nu fi ambiguu în fața aceleeași comisii formată din aceeași miniștrii
integrii care-i știi deja!
4) Ochelarii aceia trimite-i lui Ion sau lasă-ii lui Vasile că altfel dacă l-i da ocazia nu se
vor sfii să spună tuturor că li-i s-au furat.
5) Nu l-i se cere sfatul în nicio problemă dar nici ei nu sunt înstare să-și impună punctele
de vedere, care sunt încontinuu contrare cu a lor.
6) Gala, Premiilor Nobel au loc, în fiecare an, în Norvegia. În cadrul acestora, iluștri
câștigători își vor primi în acest an premiul de la înseși secretara comitetului de
acordare al acestor distincții, onoare deosebită, dacă avem în vedere faptul că această
funcție a fost deținută la un moment dat, și de Alfred Nobel.
7) Mama Adelei Popescu, omul căreia îi dăruiește iubirea ei infinită, nu a încetat să
creadă nici o clipă în șansa ficei sale.
8) Materialul din care a fost construit etajul și podul nu îndeplinește standardele necesare,
deși a fost testat de douăzeci și una de ori înainte să intre în circuitul de fabricație. La
ora doisprezece, inspectori vor ridica restul de material pentru al depozita într-o locație
din curtea Inspectoratului General pentru Construcții. Asta e una din avantajele
raportării la timp a abuzurilor făcute de constructori.
9) Cu ajutorul computerului și a instrumentelor de aici, voi trimite cele mai frumoase
email-uri care le-ai văzut vreo dată.
10) Provincia japoneză cea mai greu afectată de țunami ar putea primi ajutoare de la
forumurile internaționale. China, însă, se opune inițiativei statelor membre NATO,
motiv pentru care nu s-a luat încă o decizie în acest sens. O alternativă mai rapidă,
care ar evita escaladarea tensiunilor în zonă, ar fi o strângere de fonduri la nivel
global, dar acest lucru nu se poate face numai cu ajutorul mijloacelor mass-media, care
pot mobiliza un număr mare de oameni, într-un timp relativ scurt.
11) Președintele american a propus un proiect de susținere a Japoniei. China, însă, se
opune acestei inițiative, motiv pentru care nu s-a luat încă o decizie în acest sens. O
soluția mai rapidă, care ar evita escaladarea tensiunilor în zonă, ar fi o strângere de
fonduri la nivel global, dar acest lucru nu se poate face numai cu ajutorul mijloacelor
mass-media, care pot mobiliza un număr mare de oameni, într-un timp relativ scurt.
12) Dragi studenți azi mai reluăm odată o parte din problemele discutate anterior. Cum vă
spuneam deja președenția uniunii Europene revine anul acesta Poloniei, așadar acest
stat va deveni principalul pion în dezamorsarea conflictului insolvabil dintre Rusia și
Finlanda. Riscul ca să apară complicații diplomatice nu este exclus dar detalii și multe
alte amănunte găsiți în bibliografia care v-am recomandat-o.
13) Ia, taci că nu ști ce vorbești! Umbrella a fost un mare hit al anilor 2000. Rihana,
cântăreața de 21 de ani originală din Jamaica, a câștigat mai multe premii cu acest
cântec, însă, a renunțat la ele datorită scandalului care s-a iscat o dată cu acuzațiile de
plagiat.
14) Eu nu vroiam să îți spun asta dar bănuiesc că el este de vină. Datorită vitezei excesive
a scăpat mașina de sub control și a lovit parapetul de protecție de pe marginea
drumului. Un număr de 17 martori a depus mărturie în acest sens.
15) Se merită să ne amintim din când în când că greierele și furnica au devenit personaje
de fabulă grație lui La Fontaine. Până la urmă datorită lor am cunoscut și înțeles două
tipologii umane care le vedem pretutindeni.
16) Mi-ar pare bine să reușiți și eu continu să vă susțin, dar cred că lui nu i-n fire să
cedeze. Văzu-tu-ia-i pe foștii lui colegi că nu îndrăznesc să-l contrazică, devreme ce
au pățit-o deja?
17) Însăși mamei mele i teamă că, dat fiind urmările aceleiași confuzii care ai făcut-o și tu,
or să apară din nou acei geamgii scandalagii.
18) E convins că zurbagii lui copii vor sosi și ei într-una din zilele acestea. Din acel
moment, te vor deranja continuu, ca, de alt fel, pe toți ceilalți membri ai familiei.
19) Eu i-i citii scrisoarea dar pe copii aceea zurbagii nu-i pot primi în casă ori cât m-ar
ruga. Tu cu ai tăi poți să vii sau să nu vi, că m-i tot una, însă, pe ai lui duce-ți-i unde-ți
stii.
20) De ce mă-nfuri domnule, că eu mă-nfuriu rar, dar câte odată m-i-i destul și mie să mă
prefac că mi-ar place ce-mi faci?
21) Dragele mele, doriți să servim masa într-un alt restaurant decât de obicei? Cum nouă
ne place mâncarea japoneză m-am gândit să mergem la Sushi. Mă strădui să fac o
rezervare pentru ora doisprezece.
22) Crezând că azi nu am seminarii am hotărât să iau o pauză și să merg la cumpărături.
Pentru că mi s-a stricat mausul am mers la un bine-cunoscut magazin de electronice,
pentru că m-am gândit că acolo or să aibe modelul pe care îl caut eu, dar bineînțeles,
nu a fost așa.
23) O conferință științifică de mare amploare va avea loc în luna decembrie la București.
În cadrul ei, într-o scurtă alocuțiune privind aderarea României la UE prof. Bărbulescu
va aborda problema instabilității politice cauzate de omul de casă a președintelui,
respectiv de Pavel Ionescu. Președintele american a propus un proiect de susținere a
Japoniei. China, însă, se opune acestei inițiative, motiv pentru care nu s-a luat încă o
decizie în acest sens. O soluția mai rapidă, care ar evita escaladarea tensiunilor în
zonă, ar fi o strângere de fonduri la nivel global, dar acest lucru nu se poate face numai
cu ajutorul mijloacelor mass-media, care pot mobiliza un număr mare de oameni, într-
un timp relativ scurt.
24) Dragi studenți azi mai reluăm odată o parte din problemele discutate anterior. Cum vă
spuneam deja președenția uniunii Europene revine anul acesta Poloniei, așadar acest
stat va deveni principalul pion în dezamorsarea conflictului insolvabil dintre Rusia și
Finlanda. Riscul ca să apară complicații diplomatice nu este exclus dar detalii și multe
alte amănunte găsiți în bibliografia care v-am recomandat-o.
25) Ia, taci că nu ști ce vorbești! Umbrella a fost un mare hit al anilor 2000. Rihana,
cântăreața de 21 de ani originală din Jamaica, a câștigat mai multe premii cu acest
cântec, însă, a renunțat la ele datorită scandalului care s-a iscat o dată cu acuzațiile de
plagiat.
26) Eu nu vroiam să îți spun asta dar bănui că el este de vină. Datorită vitezei excesive a
scăpat mașina de sub control și a lovit parapetul de protecție de pe marginea drumului.
Un număr de 17 martori a depus mărturie în acest sens.
27) Se merită să ne amintim din când în când că greierele și furnica au devenit personaje
de fabulă grație lui La Fontaine. Până la urmă datorită lor am cunoscut și înțeles două
tipologii umane care le vedem pretutindeni.
28) Trece termenul de restituire al banilor și își pierde casa în favoarea celui care a luat
împrumutul. Curând va fi declarat insolubil și apoi va fi trecut pe lista rău platnicilor.
Numele său va apărea pe toate site-uri-le de profil din domeniu.
29) Acești doi oameni, Vlad Russo și Vlad Zografi, erau ideali pentru a alcătui echipa de
traducători a lui Ionesco. Au demonstrat acest lucru în ampla alocuțiune susținută în
fața d-nei Popescu deținătoarea drepturilor de autor și în fața celorlalți membri ai
comisiei. Dar cu toate că au semnat și promovat acest proiect, nu obținut până la urmă
contractul.
30) Odată accept să fii fost acuzat c-am înotat pe un timp înnorat și c-am înoptat în barcă
pe lac, dar a doua oară ba că asta-mi crează deja bătăi de cap ne mai simțindu-mă-
nstare să privesc albaștri-ți ochi așa cum o făceam o dată.
31) Înainte de aș-i face bagajele, sau de aș lăsa lucrurile în ordine Ion meticulos cum îl știi
mai citii odată telegrama de la cei doi maiștri deși, se pare că nu-i dor de ei.
32) Eu continui să-ți spun că vii nu vi mie mi tot una mai ales că demult nu mai avem
aceleași idei și relațiile noastre s-au înrăutățit continuu.
33) Te-noiși Suzană/ De când t-i bărbatul cu dugheană,/ Și băiatu'n Borș la vamă.
34) Vecinul meu Pop Mircea a fost investit in funcția de director a spitalului Elias dar din
cauză că nu a vrut să semneze codul de etică și deontologie profesională a fost revocat
din funcție în circa douăzeci și ceva de zile de la investitură.
35) Domnul director nu va ajunge azi la serviciu deoarece participă la funerariile de la
Craiova. Dat fiind circumstanțele excepționale vă roagă să semnați dumneavoastră
procesul verbal.
36) Inițiativa ta e salutară, dar în cazul în care nu reușești membri grupului experimental
pot ajunge la intervenția chirurgicală clasică, cu o perioadă de recuperare în jur de
aproximativ două săptămâni. Prin urmare, analizând posibilele repercursiuni, cred că e
mai bine să rămânem la maxim două operații pe săptămână.
37) Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la absolvirea liceului, unu dintre colegii noștrii ne-a
propus să mergem la pescuit în câteva locații speciale din Delta Dunării. Agenția de
turism la care lucrează ca și ghid a stabilit câteva itinerare special pentru noi. Dorind
să alegem răul cel mai puțin dintr-un rău mai mare l-am ales pe cel mai scurt, însă nu a
fost o alegere inspirată.
38) Nu mai zi de-astea! Femeia a adormit 20 de minute, timp în care s-a produs incendiul.
Totuși nu este corect să afirmi că ea este unica vinovată. Nu e normal ca să i-a foc un
circuit recent izolat.
39) Din punct de vedere a dificultăților acest test de limbă corectă domnilor studenți este
doar lung nu și greu după cum cred că ve-ți constata fiecare pe alocuri chiar
decepționându-vă.
40) Nu mă mai bate și tu la cap că m-au înebunit în de-ajuns țambalagii tăi fi-re-ai a naibi
cu ei cu tot că patrulează continu pe strada noastră iar spargerile firește că din cauza
lor se succed într-una.
41) Nu mă-nfuriu eu cu una cu două dar atunci în acele clipe înebunit de spaimă pustii
totul în cale-mi.
42) Îmi crează el destule complicații; nu-mi mai creea și tu; fi-re-ai tu să fi de zmintit.
43) Drag-mi cântecul și jocul,/ Și badea bată-l norocu.
44) Vecinul meu Pop Mircea a fost investit in funcția de director a spitalului Elias dar din
cauză că nu a vrut să semneze codul de etică și deontologie profesională a fost revocat
din funcție în circa douăzeci și ceva de zile de la investitură.
45) Domnul director nu va ajunge azi la serviciu deoarece participă la funerariile de la
Craiova. Dat fiind circumstanțele excepționale vă roagă să semnați dumneavoastră
procesul verbal.
46) Inițiativa ta e salutară, dar în cazul în care nu reușești membri grupului experimental
pot ajunge la intervenția chirurgicală clasică, cu o perioadă de recuperare în jur de
aproximativ două săptămâni. Prin urmare, analizând posibilele repercursiuni, cred că e
mai bine să rămânem la maxim două operații pe săptămână.
47) Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la absolvirea liceului, unu dintre colegii noștrii ne-a
propus să mergem la pescuit în câteva locații speciale din Delta Dunării. Agenția de
turism la care lucrează ca și ghid a stabilit câteva itinerare special pentru noi. Dorind
să alegem răul cel mai puțin dintr-un rău mai mare l-am ales pe cel mai scurt, însă nu a
fost o alegere inspirată.
48) Nu mai zi de-astea! Femeia a adormit 20 de minute, timp în care s-a produs incendiul.
Totuși nu este corect să afirmi că ea este unica vinovată. Nu e normal ca să i-a foc un
circuit recent izolat.
49) Din punct de vedere a dificultăților acest test de limbă corectă domnilor studenți este
doar lung nu și greu după cum cred că ve-ți constata fiecare pe alocuri chiar
decepționându-vă.
50) Nu mă mai bate și tu la cap că m-au înebunit în de-ajuns țambalagii tăi fi-re-ai a naibi
cu ei cu tot că patrulează continu pe strada noastră iar spargerile firește că din cauza
lor se succed într-una.
51) Nu mă-nfuriu eu cu una cu două dar atunci în acele clipe înebunit de spaimă pustii
totul în cale-mi.
52) Îmi crează el destule complicații; nu-mi mai creea și tu; fi-re-ai tu să fi de zmintit.
53) Drag-mi cântecul și jocul,/ Și badea bată-l norocu.

S-ar putea să vă placă și