Sunteți pe pagina 1din 4

Văsioiu Renata-Iulia

CRP, anul III


Cele 8 structuri arhetipale

Arhetipul este un model original care stă la baza unui mit, unei legende sau unei lucrări. Aest
termen, imaginat de Platon și reluat de Carl G. Jung este privit cu neîncredere și uneori
constestat. Permanțele mentale precum gândirea, simțiea și visarea omului se cristalizează în
ceea ce se numește arhetip. Lexemul "arhetip" provine din Grecia antică, iar rădăcinile
cuvântului sunt archein, care înseamnă originar sau vechi și typos, care înseamnă tipar, model
sau tip.

Lucian Boia relatează în cartea sa faptul că substanța arhetipală este foarte bine fixată în spiritul
uman, însă modalitățile de conceptualizare, disociere și amalgamare a elementelor depinde de
perspectiva istoricului, de diversitatea de opinii. El propune o serie de opt structuri arhetipale
care acoperă esențialul unui imaginar aplicat evoluției istorice.

Primul arhetip propus este conștiința unei realități transcendente. Acesta prezintă o realitate
invizibilă, insesizabilă, dar seminificativă faţ ă de realitatea evidentă ş i tangibilă. Acest arhetip
aparține domeniul supranaturalului, purtând amprenta sacrului, ş i manifestărilor perceptibile
care compun miraculosul. Acest complex defineş te o caracteristică mentală universal prezentă,
intrinsecă condiţ iei umane. Sacrul se află la originea promovării în imaginarul social a unei
categorii de aleş i destinaţ i a servi ca intermediari între societatea oamenilor ş i lumea
transcendentă. În primul rînd, se vorbește despre funcţ ia sacerdotală ş i de cea regală: preoţ i,
regi, regi-preoţ i sau regi-zei.1 Monarhia s-a bucurat de atribute supranaturale, dintre care unele
s-au menţ inut pînă într-o epocă relativ recentă.

În ceea ce privește acest arhetip, eu sunt de accord cu faptul că în prezent, istoria este
interpretată prin personalităţ i şi acţiunea marilor oameni marcaţi de destin, prin intermediul lor
istoria capătă un sens superior.

Dublul, moartea și viața de apoi reprezintă cel de-al doilea arhetip și reflectă convingerea că
trupul ființei umane este dublat de un element independent și imaterial. Anumite credințe susțin

1 Boia, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului, Editura Humanitas, 2000, București


faptul că sufletul se desprinde de corp chiar în timpul vieții și își continua existența dupâ moarte.
Personal, eu nu sunt de accord cu această migrație a dublului în lumea de apoi, însă între lumea
celor vii și a celor morți nu este o delimitare absolute. Se spune că spiritele se află printer noi
și se pot manifesta.

Alteritatea reprezintă un sistem complex cu ajutorul căruia se exprimă legătura dintre Eu și


Ceilalți, dar și legătura dintre Noi și Ceilalți. Acest joc funcţ ionează în toate registrele, de la
diferenţ a minimă până la alteritatea radicală. Cea din urmă îl împinge pe Celălalt dincolo de
limitele umanităţ ii, într-o zonă apropiată de animalitate sau de divin. Orice raport interuman și
orice discurs despre om trece prin grila imaginarului. 2 În sens larg, alteritatea se referă la un
întreg ansamblu de diferențe, precum spații și peisaje diferite, ființe , societăți diferite. Astfel
se asociază geografia imaginară, biologia fantastică și utopia social.

Unitatea este arhetipul care vrea să supună lumea unui principiu unificator, deoarece omul
aspire să trăiască într-un univers omogen și inteligibil. Diversitatea fenomenelor primește un
grad maxim de coerență prin religie, gândire magică, filozofie, științe, interpretările istoriei și
ideologii. Mitul androginului reflectă modul de concepe absolutul și evidențiază sinteza
principal de când principiile masculin și feminine nu erau încă separate. Din punctul de vedere.
Unitatea se manifestă la toate nivelurile atât în sens cosmic, guvernând Universul și integrarea
omului în Creație, cât și la scara comunităților umane, asigurându-le coerența prin mituri și
ritualuri.

Cel de-al cincilea arhetip se referă la actualizarea originilor. Miturile de origine au rolul de a
face trecerea între trecut și viitor, evocând și actualizând faptele care au dat naștere realităților
prezente. Când vorbesc despre aceste realitâți mă refer la originile Universului, ale elementelor
sale particulare, ale omului, religiilor, comunităților, națiunilor și statelor. Orice grup se
identifică în miturile sale fondatoare, deoarece îi asigură unicitatea în raport cu altii și îi oferă
garanția unei perenități.

Descifrarea viitorului reprezintă istoria care va fi după istoria ce deja a fost. Imaginarul
divinator cuprinde o varietate de metode și practici care urmăresc cunoașterea și controlul
timpurilor. Este vorba despre soarta fiecărui individ, destinul omului, sensul istoriei și al lumii.

Evadarea este o consecință a refuzului condiției umane și a istoriei. Omul aspiră să se elibereze

2 idem 1
de constrângeri, să se transforme și să își schimbe starea. Inventarea unei condiții semnifică
abolirea istoriei reale și urmărirea evoluției diferite prin exaltarea începuturilor, printr-un viitor
purificat, un spațiu cunoscut sau unul convențional.3 Refuzul se poate manifesta în mod pasiv,
activ sau agresiv.

Lupta și complementaritatea contrariilor reprezintă polarizarea imaginarului. Simbolurile


acestuia posedă corespondent antitetic: ziua – noaptea, alb – negru, bine – rău, Pământ – Cer,
apă – foc, ascensiune - cădere etc. Fiecare principiu suscită atitudini contradictorii de dorință și
respingere. Această dispoziţ ie dovedeş te o tendinţ ă de a simplifica, dramatiza ş I învesti
fenomenele cu un grad înalt de semnificaţ ie. Dialectica contrariilor este caracteristică tuturor
religiilor ş i interpretărilor curente ale lumii, ale omului ş i ale istoriei. Conflictul celor două
cetăţ i invocat de Sfântul Augustin sau dialectica lui Hegel ş i a lui Marx sunt doar avatarurile
unui arhetip puternic.4

Structurile arhetipale au o semnificație universal și evidențiază fixitatea structural deasupra


decupajelor culturale și cronologice: credinţa într-o realitate de esenţ ă superioară care
dirijează lumea materială; strategii care vizează controlul destinului individual, al
istoriei ş i al viitorului sau refuzul istoriei şi tentativa de a evada pentru a se refugia într-
un timp invariabil ş i armonios.

Arhetipurile se află într-o strânsă legătură. Modelele circulă, se combină, se amplifică


sau dispar. Un mit precum cel al Salvatorului se află în raporturi variabile cu mai
multe structuric în același timp. Legăturile sale cu sacrul sunt evidente, deoarece el
apare ca un garant al unităţ ii sau ca un nou fondator. El propune uneori, ca ş ef
milenarist sau revoluţ ionar, o soluţ ie de ieş ire din istorie. Astfel, fiecare manifestare a
imaginarului prezintă trăsături inconfundabile, în timp ce componentele sale aparţ in
unui fond comun ş i invariabil. 5

În concluzie, arhetipurile sunt elemente constitutive ale imaginarului., prin urmare istoria
imaginarului poate fi definită ca o istorie a arhetipurilot. Orice act ş i orice lucru pot fi
preluate de imaginar, iar arhetipurile se află într-o strânsă legătură. Nimic nu este mai

3 ibidem 2
4 ibidem 1
5 ibidem 1
prezent în conștiința oamenilor decât originile, care sunt un domeniu mitizat, ideologizat îi
politizat. De asemenea, descifrarea viitorului reprezintă o căutare obsedantă și nesatisfăcută,
care se află în strânsă legătură cu religile, științele și ideologiile.