FACULTATEA DE DREPT, UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Procedura de
infringement
Referat – Dreptul Uniunii Europene

……………………..
Anul III, seria a III a, grupa 318
 În condiţiile aderării la Comunităţile Europene, statele membre şi-au asumat obligaţia
de a integra în ordinea juridică proprie normele dreptului comunitar. În acest sens, fiecare stat
membru trebuie să adopte măsurile necesare pentru ca norma comunitară să poată fi aplicată
în dreptul intern, să asigure conformarea normelor interne cu norma comunitară şi, de
asemenea, să aplice corect norma comunitară. Deoarece statele membre şi-au asumat, în mod
liber, aceste obligaţii, este firesc ca ele să fie aduse la îndeplinire. În caz contrar, Tratatele
comunitare instituie o procedură prin care statele sunt trase la răspundere, şi anume,
procedura acţiunii pentru constatarea neîndeplinirii de către statele membre a obligaţiilor ce
le revin conform dreptului comunitar (în limba engleză pentru procedura în cauză se
utilizează termenul de „infringement”, iar în limba franceză „en manquement”), procedură
specifică dreptului comunitar. Procedurile privind încălcarea dreptului comunitar reprezintă
un mecanism original, prin care se veghează asupra respectării dreptului comunitar, a
asigurării supremaţiei acestuia faţă de mecanismele de drept interne şi a garantării
continuităţii şi viabilităţii mecanismelor necesare funcţionării Uniunii Europene.
Temeiul juridic al acțiunii în neexecutarea obligațiilor îl reprezintă art. 258 din
Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, fostul art. 226 Tratatul instituind
Comunitatea Europeană, care prevede faptul că ”În cazul în care Comisia consideră că un stat
membru a încălcat oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta emite un
aviz motivat cu privire la acest aspect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a-și
prezenta observațiile. În cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în
termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene”. În
calitate de „gardian al tratatelor” Comisia Europeană veghează la asigurarea implementării
corecte a dreptului comunitar în ordinea juridică a statelor membre, putând chiar introduce, la
Curtea de Justiţie, o acţiune împotriva unui stat membru atunci când consideră că acesta nu şi-
a îndeplinit obligaţiile ce-i revin în baza tratatelor. Această acţiune, în constatarea
neîndeplinirii obligaţiilor, reprezintă, conform doctrinei, instrumentul de control specific
Comisiei, în limita competenţelor sale în raport cu statele membre, fiind expresia dualismului
existent între statele membre şi instituţiile comunitare. Prin acest mecanism al acţiunilor de
constatare a încălcărilor aduse tratatelor, Comisia supraveghează ca statele membre să nu
exercite competenţe la care au renunţat, de bunăvoie, în favoarea Comunităţilor.
Procedura prealabilă constă în schimbarea reciprocă a punctelor de vedere între
viitorul reclamant (Comisia) şi viitorul pârât (statul membru), mai exact procedura stabileşte
unele termene pentru rezolvarea situaţiei neconforme cu dreptul comunitar. De asemenea,
prezintă importanţă faptul că, în cadrul procedurii prealabile, are loc şi delimitarea obiectului
acţiunii viitoare aduse în faţa Curţii de Justiţie. În ceea ce priveşte scopul procedurii, însăşi
Curtea de Justiţie a statuat, în mod repetat, că acesta este acela „de a da posibilitatea statului
membru, pe de o parte de a-şi remedia, corecta sau îndrepta poziţia faţă de problema
prezentată în faţa Curţii şi, pe de altă parte, de a-şi prezenta apărarea împotriva plângerilor
Comisiei” (Decizia CJE din 31.I.1984, Cauza 74/82, Comisia c. Irlandei ș.a.). Posibilitatea
sesizării Comisiei o are oricare persoană fizică sau juridică. Alte surse de informaţie pentru
Comisie sunt: rapoartele statelor membre privind stadiul transpunerii directivelor comunitare,
presa, parlamentarii europeni sau organizaţiile societăţii civile. Calitatea procesuală activă şi
interesul Comisiei nu trebuie dovedite, în acest sens Curtea de Justiţie statuând, în mai multe
rânduri, că „în exercitarea puterilor pe care le are, în temeiul art. 211 şi 226 din TCE, Comisia
nu trebuie să dovedească un interes legal din moment ce, în interesul general al Comunităţii,
funcţia sa este aceea de a urmări ca prevederile tratatului să fie aplicate de statele membre şi
de a observa existenţa oricărei neîndepliniri a obligaţiilor, ce derivă din acesta, în scopul de a
pune capăt acestei încălcări (Decizia CJE din 4.IV.1974, Cauza 167/73, Comisia c. Franţei).
Importanţa procedurii prealabile rezidă în caracterul confidenţial al acesteia, aspect ce
duce la facilitarea soluţionării necontencioase, 90% din cele aproape 200 de cazuri pe an fiind

1
rezolvate pe cale amiabilă, înainte de a se sesiza Curtea. Prin urmare, ţinând cont de cele
menţionate anterior, definim acţiunea în constatarea neîndeplinirii de către statele membre a
obligaţiilor ce le revin conform dreptului comunitar, ca fiind un instrument juridic aflat la
dispoziţia unor subiecte de drept determinate, prin care se asigură respectarea dreptului
comunitar de către statele membre şi sancţionarea conduitelor neconforme cu normele sale.
Neîndeplinirea obligaţiilor poate decurge din instrumente juridice (legi, decrete,
decizii administrative) sau poate rezulta din fapte (practici administrative). Neîndeplinirea
obligaţiilor poate fi consecinţa unor comportamente pozitive (acţiuni) sau negative (abţineri şi
omisiuni). Astfel, acţiunile pot consta, spre exemplu, în adoptarea unui text contrar dreptului
european sau în refuzul intenţionat de a abroga o măsură internă contrarie. Abţinerile sau
omisiunile pot consta în întârzieri în transpunerea unei directive sau în necomunicarea de
către statele membre către Comisie a măsurilor naţionale de punere în aplicare. Actul trebuie
să fie imputabil statului membru. Din această cauză, noţiunea de stat este interpretată în sens
larg de către Curtea de Justiţie, în măsura în care poate fi vorba de toate organismele sale cum
sunt guvernul, parlamentul, entităţile federale sau colectivităţile de la nivel substatal.
În ceea ce privește modul de desfășurare al procedurii, aceasta presupune mai multe
etape și poate înceta înainte de a fi parcurse în întregime toate etapele prin conformarea
statelor. Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor poate fi iniţiată fie de către
Comisie, cazul cel mai frecvent întâlnit în practică, fie de către un stat membru.
Prima etapă a procedurii constă în transmiterea unei notificări. Comisia Europeană
cere unui stat vizat să-i prezinte, într-o perioadă determinată, observaţiile sale asupra unei
probleme de aplicare a dreptului Uniunii. În acest stadiu, obiectivul este conformarea
voluntară a statului vizat, care are dreptul de a-şi prezenta observaţiile şi argumentele. Această
etapă este denumită etapă informală şi nu este reglementată de către Tratat. În cazul în care
Comisia consideră că aceste observaţii nu sunt suficiente, cea de a doua etapă constă în
trimiterea unei scrisori de notificare formală. Prin acest document se cere statului membru să
prezinte observaţii referitoare la problema identificată. Scrisoarea include doar un sumar al
deciziei Comisiei, Comisia putând completa ulterior scrisoarea de notificare. Scopul scrisorii
de notificare este de a oferi statului în cauză posibilitatea de a-şi prezenta explicaţiile
referitoare la problema semnalată. De obicei se prezintă în scrisoare un singur caz de
infringement, dar pot exista situaţii în care să existe o anexă la aceasta în care să fie prezentate
şi alte situatii de infringement. În mod obişnuit, termenul de răspuns la această scrisoare este
de 2 luni, neputându-se invoca perioada de vacanţă ca motiv pentru prelungirea lui. Totuşi,
termenul poate fi prelungit la cererea statului membru, dacă este prima cerere de acest fel din
partea statului membru. Totuşi, termenul cu care va fi prelungit termenul iniţial de răspuns nu
va putea fi mai mare de 2 luni.
Statul membru sesizat îşi poate prezenta prin răspuns argumentele referitoare la
problema identificată. Într-un termen de 2 luni de la primirea observaţiilor de la statul
membru vizat sau de la lipsa de reacţie a acestuia, Comisia Europeană emite o opinie
motivată. Prin aceasta, Comisia solicită statului membru să se conformeze legislaţiei
comunitare într-un termen anume, de obicei cel de 2 luni. Acest termen poate fi prelungit în
cazul în care cererea are ca obiect permiterea statului membru să iniţieze proceduri legislative
pentru a se conforma cu „opinia motivată” sau în cazul în care cererea trebuie să conţină un
calendar precis şi realist, spre exemplu o propunere legislativă însoţită de cererea pentru
includerea acesteia pe agenda de lucru a unui organism legislativ (Parlamentul). Timpul
suplimentar acordat nu poate depăşi termenul de trei luni.
În lipsa unui răspuns la opinia motivată sau dacă acesta este considerat nesatisfăcător,
Comisia poate sesiza Curtea Europeană de Justiţie. Comisia nu are obligaţia să facă acest
lucru, însă, în practică, aceasta consideră că un stat care nu dă curs unui aviz motivat şi nu îşi
aliniază legislaţia internă la dreptul european trebuie să compară în faţa Curţii.

2
 Între decizia de-a iniţia procedura de infringement (scrisoarea de notificare formală) şi
înaintarea acţiunii către CEJ nu trebuie să existe o perioadă mai mare de 18 luni. Sesizarea
CEJ trebuie realizată în cel mult o lună de la momentul luării deciziei de a se face acest lucru.
CEJ stabileşte dacă obiectul litigiului reprezintă sau nu o încălcare a normelor comunitare, dar
nu are competenţa de a preciza măsurile concrete, necesare a fi luate în statul membru
respectiv.
În ceea ce priveşte punerea în aplicare a deciziei CEJ, statul membru are la dispoziţie
trei luni pentru a lua măsurile necesare şi de a raporta Comisiei rectificarea problemei. La o
lună de la decizia finală a CEJ, Comisia trimite statului membru a doua scrisoare de notificare
formală, reamintindu-i obligația de-a lua măsurile necesare. În lipsa conformării, Comisia va
emite o opinie motivată, specificând punctele în care statul nu s-a conformat deciziei CEJ. În
cazul în care statul membru nu adoptă măsurile necesare, Comisia îl va aduce pentru a doua
oară în faţa CEJ pentru a solicita condamnarea acestuia la plata unei amenzi şi/sau a unor
penalităţi.
Posibilitatea aplicării de sancţiuni financiare unui stat membru care nu a executat o
hotărâre de constatare a unei încălcări a fost introdusă prin Tratatul de la Maastricht, care a
modificat în acest sens fostul articol 228 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană,
devenit acum art. 260 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. Acest articol
cuprinde următoarele:
„(1) În cazul în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene constată că un stat membru
a încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, acest stat este obligat să
ia măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curţii.
(2) În cazul în care consideră că statul membru în cauză nu a luat măsurile pe care le
impune executarea hotărârii Curţii, Comisia poate sesiza Curtea, după ce a dat statului în
cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile. Comisia indică cuantumul sumei forfetare sau
al penalităţii cu titlu cominatoriu pe care statul membru în cauză trebuie să le plătească şi pe
care îl consideră adecvat situaţiei. În cazul în care Curtea constată că statul membru în cauză
nu a respectat hotărârea sa, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare sau a unor
penalităţi cu titlu cominatoriu.
Această procedură nu aduce atingere articolului 259.
(3) În cazul în care sesizează Curtea printr-o acţiune în temeiul articolului 258,
considerând că statul respectiv nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica măsurile de
transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă, Comisia
poate indica, în cazul în care consideră necesar, cuantumul sumei forfetare sau al penalităţii
cu titlu cominatoriu care urmează a fi plătită de statul respectiv şi pe care îl consideră adecvat
situaţiei. În cazul în care constată neîndeplinirea obligaţiei, Curtea poate impune statului
membru respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalităţi cu titlu cominatoriu, în limita
valorii indicate de Comisie. Obligaţia de plată intră în vigoare la data stabilită de Curte prin
hotărârea sa”
Hotărârea Curţii de Justiţie în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor asumate de statele
membre în Tratate este pur declaratorie. Aceasta doar stabileşte existenţa încălcării, iar în
sarcina autorităţilor naţionale revin măsurile care trebuie luate în vederea executării hotărârii.
De asemenea, Curtea nu are competenţa de a suspenda şi anula acţiunile statului atacate prin
acţiunea în constatarea încălcării dreptului comunitar şi nici de a stabili măsurile concrete la
care să fie obligat statul pârât. Hotărârea Curţii va obliga statul în cauză să-şi modifice
legislaţia, adaptând-o în mod corespunzător măsurilor dispuse şi fără întârzieri. Cu toate că
hotărârea Curţii nu se bucură de autoritate de lucru judecat decât între părţi, particularii vor
putea invoca o regulă comunitară al cărei sens şi aplicabilitate au fost definite de Curtea de
Justiţie.

3
 Există o serie de comunicate ale Comisiei Europene cu privire referitoare la modul de
determinare a sancțiunilor pecuniare propuse de către aceasta în temeiul art. 260 alin (3) și
aplicate de către Curtea de Justiție. Comisia consideră că stabilirea sancțiunii trebuie să se
bazeze pe trei criterii fundamentale și anume gravitatea încălcării, durata acesteia, necesitatea
asigurării faptului că sancțiunea în sine are un efect descurajant, pentru evitarea comiterii altor
încălcări. În al doilea rând, sancțiunile propuse Curții de către Comisie trebuie să fie
previzibile pentru statele membre și trebuie calculate după o metodă care respectă atât
principiul proporționalității, cât și principiul egalității de tratament între statele membre. De
asemenea, este important să existe o metodă clară și uniformă, deoarece Comisia trebuie să
justifice în fața Curții modalitatea în care a stabilit cuantumul propus. În al treilea rând, din
punct de vedere al eficacității sancțiunii, este important să se stabilească cuantumuri
corespunzătoare pentru a asigura că sancțiunea are un caracter descurajant. Impunerea unor
sancțiuni pur simbolice ar face inutil acest instrument și s-ar abate de la obiectivul de a
asigura o respectare a normelor dreptului Uniunii Europene.
Comisia examinează cu atenţie, în fiecare caz, cum să ţină seama cel mai bine de
aceste principii atunci când pune la punct sistemul de sancţiune pe care îl propune Curţii. În
special în cauza C-278/01, Comisia/Spania, se demonstrează că sistemul de sancţiune ar
trebui, în măsura în care este adecvat, să ţină cont în avans de eventualitatea unei schimbări de
circumstanţe. Astfel, în cauzele care implică încălcări multiple şi în care Comisia estimează că
există temeiuri uşor disponibile, clare şi obiective, care permit recurgerea la evaluarea
distinctă a acestor încălcări fără a compromite scopul procedurii articolului 260, Comisia va
propune o sancţiune distinctă pentru fiecare încălcare, fără ca această distincţie să ducă la o
creştere a volumului global al sancţiunilor propuse în raport cu practica anterioară. Această
abordare presupune, mai degrabă, că volumul total al sancţiunilor se va reduce, în raport cu
încetarea fiecărei încălcări. De asemenea pot exista situaţii de încălcare, precum cele din
cauza C-278/01 Comisia/Spania în legătură cu normele privind calitatea apei pentru scăldat
prevăzute de Directiva 76/160/CEE, context în care Curtea a observat „că este extrem de
dificil pentru statele membre să ajungă la o implementare completă a directivei”şi „că este de
aşteptat ca statul membru pârât să reuşească să crească gradul de implementare a directivei
fără a reuşi s-o implementeze în totalitate pe termen scurt.” În acele circumstanţe, Curtea a
declarat: „o sancţiune care nu ar ţine cont de progresele eventuale realizate de statul membru
în executarea obligaţiilor sale nu ar fi nici adaptată circumstanţelor, nici proporţională cu
neexecutarea constatată.” De aceea, în anumite situaţii de încălcare comparabile cu cele
prevăzute de Directiva 76/160 – directivă caracterizată printr-o obligaţie strict de rezultat -
unde există o formulă uşor aplicabilă pentru adaptarea matematică a sancţiunilor în funcţie de
progresul reuşit în materie de respectare, Comisia va propune o astfel de formulă Curţii. Mai
mult, Comisia va examina, de la caz la caz, dacă, şi în caz afirmativ, în ce măsură poate fi
justificat să se propună un mecanism de adaptare similar şi uşor aplicabil în alte situaţii de
încălcare. Cauzele C-278/01, Comisia/Spania şi C-304/02, Comisia/Franţa, ilustrează faptul
că s-ar putea dovedi necesară adaptarea calendarului de referinţă folosit pentru evaluarea
continuării nerespectării după cea de a doua hotărâre şi pentru a determina când este exigibilă
plata penalităţilor cu titlu cominatoriu. În cazul în care gradul de executare nu poate fi
apreciat decât la intervale regulate de timp, este necesară evitarea unei situaţii în care
penalităţile ar continua să se acumuleze în perioadele de timp în care încălcarea a încetat de
fapt, dar încetarea nu a fost constatată. În timp ce Comisia va continua, în mod normal, să
propună penalităţi pe zi, va sugera în consecinţă, în cazurile adecvate, aplicarea unor termene
de referinţă diferite, de exemplu de şase luni sau un an. Termenele de referinţă adecvate vor
depinde de metoda de evaluare a respectării astfel cum este prevăzut în legislaţia în domeniu.
în circumstanţe speciale, se poate justifica, de asemenea, prevederea unei suspendări a plăţii
unei penalităţi cu titlu cominatoriu. De exemplu, în anumite cazuri de aplicare incorectă, este

4
previzibil ca statul membru să poată afirma, la un moment dat, că toate măsurile necesare au
fost luate. Va fi necesară atunci o perioadă de timp pentru verificarea eficienţei acestor
măsuri, în cooperare între statul membru şi Comisie. În plus, în cazuri excepţionale, un stat
membru poate să fi luat deja toate măsurile necesare pentru a se conforma hotărârii, dar
trebuie să se scurgă un anumit timp, în mod inevitabil, înainte ca rezultatele să fie atinse. În
astfel de cazuri, poate fi necesar să definească Curtea, în hotărârea sa în temeiul articolului
260, condiţiile unei suspendări, inclusiv posibilitatea pentru Comisie de a efectua verificările
necesare pentru a determina dacă, condiţiile pentru începerea şi terminarea suspendării sunt
îndeplinite. Comisia poate, în cazul în care este adecvat, să facă propuneri Curţii cu privire la
acest aspect.
Penalitatea cu titlu cominatoriu care trebuie plătită de statul membru reprezintă suma,
calculată în principiu pe zi de întârziere, - fără a aduce atingere unei alte perioade de referinţă
în cazuri particulare – care sancţionează neexecutarea unei hotărâri a Curţii, penalitatea
curgând din ziua în care cea de a doua hotărâre a Curţii a fost comunicată statului membru
interesat până în ziua în care statul membru pune capăt încălcării. Cuantumul penalităţilor pe
zi se calculează în modul următor:
- multiplicarea unei sume de bază standard cu un coeficient pentru gravitate şi un coeficient
pentru durată;
- multiplicarea rezultatului obţinut cu un factor stabilit pe ţară (factorul „n”), ţinând cont, în
acelaşi timp, de capacitatea de plată a statului membru incriminat şi de numărul de voturi de
care dispune în Consiliu.
În conformitate cu articolul 260 alineatul (3), Comisia poate recurge la noua
posibilitate prevăzută de acest articol „în cazul în care consideră necesar” acest lucru. Din
această formulare trebuie înțeles că i se conferă Comisiei o amplă competență de apreciere,
comparabilă cu competența de apreciere în ceea ce privește inițierea sau nu a procedurii de
încălcare în sensul articolului 258, de care Comisia dispune potrivit unei jurisprudențe
constante. În cadrul exercitării acestei competențe de apreciere, Comisia consideră că
instrumentul prevăzut la articolul 260 alineatul (3) trebuie utilizat din principiu pentru toate
cazurile de neîndeplinire a obligațiilor vizate de această dispoziție, care se referă la
transpunerea directivelor adoptate în conformitate cu o procedură legislativă. Într-adevăr,
importanța de a asigura o transpunere de către statele membre în termenele stabilite există în
mod egal în cazul tuturor directivelor legislative, în principiu neexistând motive de a face
distincție între acestea. Totuși, Comisia nu exclude posibilitatea existenței anumitor cazuri
particulare pentru care nu ar considera adecvată impunerea unor sancțiuni în temeiul
articolului 260 alineatul (3).
Articolul 260 alineatul (3) îi permite Curții să impună, la cererea Comisiei, plata „unei
sume forfetare sau unei penalități cu titlu cominatoriu”. Hotărârea Curţii de Justiţie din 12
iulie 2005, Comisia/Franţa, a confirmat că cele două tipuri de sancţiuni pecuniare
(penalităţile cu titlu cominatoriu şi suma forfetară) se pot cumula pentru aceeaşi încălcare şi a
aplicat pentru prima dată acest principiu. Egalitatea de tratament între statele membre este cel
mai bine garantată prin propunerea unei sume forfetare şi a unei penalităţi cu titlu
cominatoriu, bazată pe o metodă predeterminată şi obiectivă pentru calcularea sancţiunilor
propuse. Această abordare sistematică şi obiectivă a guvernat, din 1996, practica Comisiei şi a
Curţii cu privire la propunerea şi stabilirea penalităţilor cu titlu cominatoriu în temeiul fostului
articolului 228 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi s-a dovedit a fi eficientă şi
echitabilă. Utilizarea sumei forfetare ar trebui să urmeze, în mod logic, o abordare similară. În
plus, Comisia nu exclude posibilitatea, în cazuri foarte speciale, de a recurge numai la plata
unei sume forfetare.
Consecinţa logică a noii abordări privind plata sumei forfetare este că, în cazurile în
care statul membru rectifică încălcarea după sesizarea Curţii şi înainte de pronunţarea unei

5
hotărâri în temeiul articolului 228, Comisia nu îşi va mai retrage acţiunea numai din acest
motiv. Cu toate acestea, Curtea de Justiţie, care nu ar putea lua o decizie de impunere a plăţii
unei penalităţi cu titlu cominatoriu deoarece o astfel de decizie a rămas fără obiect, poate, să
impună plata unei sume forfetare ca sancţiune pe durata încălcării până la momentul
rectificării situaţiei, deoarece acest aspect al cauzei nu a devenit fără obiect. Comisia va
depune eforturi să informeze Curtea, fără întârziere, cu privire la orice încetare a unei
încălcări de către un stat membru, indiferent de stadiul procedurii judiciare; aceasta va face
acelaşi lucru atunci când, în urma unei hotărâri pronunţate în temeiul articolului 260, un stat
membru rectifică situaţia şi astfel obligaţia de plată a penalităţii cu titlu cominatoriu încetează.
În ceea ce privește numărul acțiunilor declanșate împotriva statelor membre, potrivit
raportului dat publicităţii marţi, la sfârşitul 2012 existau mai puţine proceduri de infringement
deschise în Uniunea Europeana decât la finalul lui 2011, respectiv 1.343 faţă de 1.775, şi mult
mai puţine decât în 2009 (2.900 de cazuri). Acest lucru se datorează utilizării mai frecvente a
altor mecanisme, precum EU Pilot şi SOLVIT, care au drept scop cooperarea cu statele
membre şi ameliorarea respectării legislaţiei Uniunii Europene. Mediul, transporturile,
fiscalitatea, piaţa internă şi serviciile au fost domeniile cel mai predispuse la declanşarea
procedurii de infringement, reprezentând împreună 60% din numărul total de cazuri la nivelul
UE. Cele mai multe proceduri de infringement au fost deschise împotriva Italiei (99), Belgiei
(92) şi Spaniei (91). Ca şi în 2011, cele mai bune rezultate din acest punct de vedere le-a avut
Letonia, cu numai 20 de cazuri, urmată de Lituania (22) şi Estonia (24). România se situează
în acest clasament pe locul 12 în ceea ce privește numărul procedurilor de infringement
declanșate împotriva sa.
În cazul României, procedura de încălcare a dreptului comunitar a fost invocată în mai
multe rânduri. Cel mai notoriu este legat de taxa auto de primă înmatriculare. De asemenea,
au fost lansate proceduri de încălcare a dreptului comunitar în domeniul telecomunicaţiilor,
privind numărul unic de urgenţe 112 şi la restructurarea Autorităţii Naţionale pentru
Administrarea şi Reglementarea în Comunicaţii, care ar fi afectat independenţa acestei
instituţii. Din totalul de 422 de actiuni declansate impotriva Romaniei de la 1 ianuarie 2007,
377 au fost clasate de Comisia Europeana, iar o actiune a fost declarata inadmisibila de Curtea
de Justitie a Uniunii Europene. In prezent, sunt in curs 44 de actiuni. Dintre acestea, 42 se afla
in faza precontencioasa si doua in etapa contencioasa.

6
 Anexa

Grafic 1 : Procedura de infringement – faza informală

Grafic 2 : Procedura de infringement – etapa pre-contencioasă

7
 Grafic 3 : procedura de infringement – etapa contencioasă

Grafic 4 : procedura de infringement – numărul total de cazuri de infringement pe

domenii în anul 2006 (exemplificare)

8
 Bibliografie

1. Fuerea, A., Manualul Uniunii Europene, Ediţia a V-a, Bucureşti: Universul Juridic,
2011.
2. Beatrice Andreșan – Grigoriu, Tudorel Ștefan, Tratatele Uniunii Europene, versiune
oficială consolitată, editura Hamangiu, actualizat 17 septembrie 2013
3. Gyula, F., Drept instituţional comunitar, Ediţia a III-a, Cluj-Napoca: Sfera Juridică,
2008.
4. Oţel, M.E., „Procedura acţiunii pentru constatarea neîndeplinirii de către statele
membre a obligaţiilor ce le revin conform dreptului comunitar – modificările aduse de
Tratatul de la Lisabona. Consecinţele acestor modificări din punctul de vedere al
dreptului comunitar al mediului”, 2008, Revista Română de Drept Comunitar, nr. 3,
pp. 35-47.
5. Oţel, M.E., „Procedura acţiunii pentru constatarea neîndeplinirii de către statele
membre a obligaţiilor ce decurg din Tratatul CE şi dreptul comunitar al mediului”,
2006, Revista Română de Drept Comunitar, nr. 2, pp. 5-23.
6. http://ec.europa.eu/eu_law/infringements/infringements_en.htm
7. http://www.europeana.ro/index.php/2010/11/21/procedura-de-infrigement/
8. http://www.lawteacher.net/european-law/essays/the-effectiveness-of-ec-law.php
9. Comunicarea Comisiei – Punerea în aplicare a articolului 260 alineatul (3) din TFUE
(2011/C 12/01).
10. Comunicarea Comisiei - Punerea în aplicare a articolului 228 din Tratatul CE
(SEC(2005)1658).
11. www.doaj.org/doaj?func=fulltext&aId=890364
12. http://www.agerpres.ro/media/index.php/international/item/232027-
CORESPONDENT-CE-a-declansat-procedura-de-infringement-impotriva-Romaniei-
in-44-de-cazuri-pana-la-finalul-lui-2012-locul-12-in-UE.html