UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IAI FACULTATEA DE DREPT

ISTORIA CONSTRUCIEI EUROPENE Selecie i adaptare de: Prof. dr. Ctlin Turliuc

Suport de curs
An II, semestrul I

2011

Cuprins Introducere...3 Geneza federalismului modern5 Liga Naiunilor i criticii si federaliti...17 Micarea Paneuropean i proiectul Briand19 Idei federaliste europene n deceniul patru al secolului al XX-lea..29 Viziuni totalitare asupra unificrii europene...31 Proiecte i aciuni concrete de unificare dup al doilea rzboi mondial35 8. Integrare sau unificare.40 9. Demarajul construciei europene dup al doilea rzboi mondial.42 10. Planul Marshall44 11. Consiliul Europei.46 12. Comunitatea European a Crbunelui i Oelului47 13. Comunitatea Economic European i Comunitatea European a Energiei Atomice.49 14. De la Comunitile Europene la Uniunea European..50 15. Tratatul asupra Uniunii Europene....56 16. Tratatul de la Amsterdam.57 17. Cronologia Tratatelor Comunitii i Uniunii Europene..60 18. Surse.64 19. Bibliografie...65 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Introducere Termenul de Europa are o etimologie controversat, unii atribuindu-i o origine semitic, alii una celtic sau greceasc1. Cert este faptul c numele apare pentru prima dat n mitologia greac. Hesiod, n secolul al VIII-lea .Hr., vorbea de Europa ca de una din cele trei mii de Oceanide care hrnesc tinereea oamenilor, iar ntr-o alt legend ea apare ca fiic a regelui Tyrului, care, rpit de Zeus, d natere dinastiei Minos din Creta2. Termenul geografic se contureaz treptat la autorii greci, pentru a-i gsi o descriere din ce n ce mai complet la Strabo, Pliniu cel Btrn i Ptolomeu, n primele dou veacuri dup Hristos. Limitele sale se precizeaz cu mult acuratee n sud i vest, n timp ce ntinderea continentului spre est i nord-est rmne incert3 ( i se menine obiect de controvers, practic, pn astzi). Ideea de Europa, ce desemneaz un spaiu geografic, politic i spiritual, dateaz de sute de ani, dar construcia european, procesul contient de formare a unitii economice, politice i instituionale a acestui teritoriu, are o vechime de doar cteva decenii. El totui a pornit de la o idee, cea a unificrii europene, care are, dup expresia lui Andrei Marga4, preistorie i istorie.nceputurile ei se plaseaz n Evul Mediu cretin, se desprinde treptat de baza religioas n secolul al XVII-lea, pentru a se ataa de scopul pacificrii continentului n secolele XVIIIXIX. Necesitatea ieirii din criza provocat de Marele Rzboi alimenteaz proiectele federative sau confederative din perioada interbelic. Procesul propriu-zis de integrare s-a declanat efectiv n contextul bipolaritii mondiale, instaurate dup al Doilea Rzboi Mondial, n care Europa i putea salva locul, rolul i identitatea doar prin transpunerea n practic a premiselor unitii sale.
1

Jean-Baptiste Duroselle, Lide dEurope dans lhistoire, Denol, Paris, 1965, p. Denis de Rougemont, Vingt-huit sicle dEurope, Ed. Payot, Paris, 1961, p. 29Herodot, Istorii, Bucureti, Editura Minerva, 1984, 31; Strabo, Geografia,vol. I, Andrei Marga, Filosofia integrrii europene, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1995,

40.
2

33; Hesiod, Opere, Bucureti, Editura Univers, 1973, p.18

3

Bucureti, Editura tiinific, 1971, p. 45

4

p. 120

Esena ideii de Europ Unit a gsit un izvor de inspiraie i susinere n contiina i sentimentul identitii europene, dat de unitatea cultural i intelectual. Or, pentru Andr Philip aceast unitate se ntemeiaz pe trei concepte: conceptul grec al individualitii, conceptul roman al justiiei i ceteanului i conceptul biblic al persoanei umane5, comunitatea rezultnd din umanismul i raionalismul greco-latin mbogit prin cretinism. Mai recent, lundu-se n considerare nu doar fundamentul ndeprtat, ci i realitile Europei moderne i contemporane, fr ndoial decisive pentru chipul actual al Europei, savani americani, precum David Gress, consider c nu se poate neglija cu nici un chip nici aportul spiritualitii nordului germanic i scandinav6. Se constat astfel o tendin de lrgire a nelesului specificitii europene, prin nglobarea unor zone lipsite de prestigiul antichitii clasice, dar valorizate divers de contemporanitate. Aportul nordic se poate vedea n ceea ce Max Weber numea etica protestant. Atta vreme ct ea a produs prosperitatea economic pe care o cunoatem i avansul tehnologic redutabil din secolul XIX, achiziiile nordului nu pot fi trecute cu vederea. Modalitile preconizate n cursul timpului pentru unificarea spaiului european s-au concentrat, n esen, n jurul a dou soluii posibile: cea imperial, o unificare prin for a continentului n jurul unei puteri hegemonice, i cea a asocierii statelor europene, pe baza propriei voine, ntr-o form federativ sau confederativ. Soluia federativ implic realizarea unei structuri instituionale suprastatale, creia statele participante i cedeaz, ntr-o msur mai mare sau mai mic, atributele suveranitii lor. Formula confederativ menine intacte prerogativele suverane ale statelor participante, care se asociaz n vederea realizrii unor obiective precis circumscrise, de natur politic sau economic. Cele dou soluii, n forme specifice, cu ponderi diferite, se regsesc i n abordrile teoretice sau iniiativele practice ale politicienilor, artitilor, filosofilor din secolul XIX i prima jumtate a secolului XX.

Andr Philip, For a European Policy, in The Absent Countries of Europe, David Gress, From Plato to NATO; The Idea of the West and its Opponents,

Schriftonreihe der Osteurope, Strasbourg, 1958, p. 258.

6

Simon and Schuster, New York, 1998.

Geneza federalismului modern Rzboaiele Revoluiei Franceze, declanate pentru transformarea Europei tiranilor n Europa naiunilor, au degenerat, mai cu seam n epoca Directoratului i a Consulatului, n rzboaie de cucerire ce aveau n vedere interesele specifice ale Franei, marcnd lipsa de temei a speranelor puse n realizarea unei uniti federale panice a continentului. n proiectele lui Napoleon Bonaparte se observ clar ataamentul su fa de varianta imperial a unificrii europene pe calea forei i sub egida Franei. Rescrierea hrii continentului, noile confederaii, republici i regate atribuite membrilor familiei sale, sistemele de aliane impuse altor state, blocada nu constituie dect etape i mijloace pe calea cristalizrii imperiului continental. Reacii vehemente fa de politica lui Napoleon se nregistreaz n zona german, unde diplomatul prusac Friederich von Gentz, viitor secretar al Congresului de la Viena, abordeaz, ntr-o lucrare aprut la 1800, problema pcii perpetue. Gentz critic proiectele privind sistemul federativ de state, respingnd n acelai timp formula statului naionalist autarhic al lui Fichte, ca i utopia unui stat mondial de tip republican. El teoretizeaz avantajele sistemului echilibrului de fore, prin care tendinele hegemonice sunt contracarate de aciunea comun a celorlalte state, iar evitarea rzboiului se bazeaz nu pe fora coercitiv a unor instituii supranaionale, ci pe recunoaterea raional a faptului c rzboaiele nu aduc foloase nici mcar nvingtorilor7. Concretizarea acestei concepii n sistemul Sfintei Aliane din prima jumtate a secolului al XIX-lea i apoi n aa-numitul concert european al marilor puteri, chiar dac nu a reuit n intenia sa de a stvili ascensiunea naionalismului, liberalismului i democraiei, n aprarea monarhiilor legitimiste n faa constituirii statelor naionale, cu un sistem politic constituional, a ferit totui continentul european, timp de un secol, de ravagiile unui rzboi general, localiznd i anihilnd focarele poteniale, rezolvnd diferitele crize mai cu seam n domeniul problemei orientale.
7

Denis de Rougemont, Vingt-huit sicle dEurope, Ed. Payot, Paris, 1961,

p.

200-205.

O alt perspectiv asupra problematicii europene aduce ascensiunea romantismului, elementele dominante fiind ideea cretin ca baz spiritual a unitii i nostalgia unei Europe medievale unite. Poetul Novalis (Friedrich von Hardenberg), n eseul su din 1799 intitulat Cretinismul sau Europa, evoc imaginea unei uniti europene anterioare Reformei, ce a distrus acest ideal, singura cale de restabilire a concordiei fiind renaterea religioas, printr-un mare conciliu european ecumenic, cu participarea tuturor confesiunilor, a misticilor i reformatorilor deopotriv8. Aceast concepie este reluat i dezvoltat de Josef Grres (1776-1848), care vede i el n Reform izvorul tuturor relelor, soluia sa fiind constituirea unei republici europene, avnd la baz Sfnta Alian9. Friedrich von Schlegel (1772-1829), autorul unei Filosofii a istoriei universale i redactor, ntre anii 1803-1805, la Frankfurt, al primei reviste din secolul XIX care poart titlul de Europa, contrapune idealul Europei cretine universale, realizate sub Carol cel Mare, care a coninut n germeni toate instituiile europene ulterioare, imaginii de confuzie i conflict care a urmat distrugerii moravurilor consacrate prin evoluia n timp i prin cutum. Diversitatea nscut dup dezmembrarea Imperiului Roman este vzut ca principalul element distinctiv al spiritualitii europene, garania libertii sale i unitatea neputnd fi furit dect prin respectarea i salvarea acestei diversiti10. Ascensiunea liberalismului, n condiiile genezei i afirmrii noii societi industriale, genereaz alte abordri, menite a pune n concordan idealul Europei unite cu realitile social-economice ale unei interdependene crescnde ntre prile sale componente. Cel mai elaborat proiect n acest sens i aparine lui Henri de Saint-Simon-Sandricourt (1760-1825), autor, n 1814, mpreun cu istoricul Augustin Thierry, al unui plan de reorganizare a societii europene, prin reunirea popoarelor sale ntr-un singur corp politic, cu pstrarea totodat a independenei lor naionale11. Este un adevrat proiect-pilot al Statelor Unite ale Europei, n care se ncorporeaz deopotriv elemente ale liberalismului, pacifismului i socialismului utopic, ntr-o formul de organizare de natur federativ.
8 9

Ibidem, p. 213-217. Ibidem, p. 220. Ibidem, p. 225.

10 11

Claude Corbo, Socialisme et fderalisme au XIX sicle; Saint-Simon, Proudhon, Bakounine, n Fderalisme et Nations, Quebec, 1971, p. 57-83.

Relund ideea lui Rousseau, el concepe noua Europ nu ca o alian a monarhilor, ci ca o nfptuire a popoarelor acesteia, pe baza intereselor comune. Propune alegerea unui parlament general, situat deasupra guvernelor naionale, investit cu puterea de a judeca toate diferendele dintre statele europene. El se va constitui prin reprezentarea proporional a diferitelor corporaii profesionale, fiecare milion de locuitori ai continentului alegnd un delegat din fiecare categorie pe un termen de 10 ani. Parlamentul european va rezolva problemele de interes general, va coordona mari lucrri publice, de anvergur continental, va elabora un cod moral general, pe care s se ntemeieze federaia european, va dirija instruciunea public i va garanta libertatea contiinei i exercitarea liber a tuturor religiilor. Tendina de mbinare i conciliere a exigenelor de unitate, inspirate din ascensiunea liberalismului economic i politic din prima jumtate a secolului al XIX-lea generatoare de interdependene crescnde ale societii industriale moderne n formare, dincolo de limitele statale, cu aspiraiile naionale spre afirmare cultural, politic i instituional a identitii proprii, ne ntmpin n gndirea politic a celor ce pregtesc valul revoluionar al anului 1848. Aceste idei i gsesc forma caracteristic de exprimare n viziunea asupra Europei a lui Giuseppe Mazzini (1807-1872), creatorul micrii Tinerei Europe. Pentru Mazzini, valoarea suprem este omul dintotdeauna i de pretutindeni [] centru al universului [] nu englez, francez sau italian, ci cetean al ntinsului pmnt12. Idealul suprem este libertatea i fria universal, care nu pot fi realizate nici prin individualism, dar nici prin cosmopolitism. Mijlocul esenial este naiunea, care va permite trecerea de la egoismul fazei individualiste a comportamentului uman la faza organic a friei generale. Naiunile, contiente de misiunea lor, vor da natere statelor naionale, iar umanitatea va deveni o familie a naiunilor. Dac trecutul Europei a reprezentat o epoc a diviziunii, bazat pe interesele divergente, dictate de raiunilor de stat ale monarhiilor dinastice, viitorul aparine unitii naiunilor, pe baza virtuilor i principiilor morale ale umanitii. Concepia lui Mazzini a reprezentat o viziune ideal asupra umanitii, capabil s renune la obiectivele unei situaii privilegiate a naiunii proprii n favoarea valorilor supranaionale. Diferena dintre lumea ideilor sale i realitatea politic a momentului, explic i lipsa din opera sa a unor proiecte concrete de realizare a unitii europene, manifestul de la Berna
12

Denis de Rougemont, op. cit., p. 117-121.

din 1834, al Tinerei Europe, rezumndu-se la enunarea unor principii morale, a unor aspiraii de solidaritate a tinerelor naiuni n formare13. O abordare interesant a problematicii europene o are Victor Hugo (1802-1885), care, n 1842, considera c aliana Franei cu Germania reprezint constituia Europei, n fapt piatra de temelie a unificrii acesteia. El spera ntr-un senat european asemntor Adunrii Naionale a Franei, iar n 1849, cnd prezideaz Congresul prietenilor pcii, este primul care lanseaz celebra formul Statele Unite ale Europei14. n pofida unei evoluii nefavorabile ideii de unitate european, n condiiile constituirii statelor naionale unificate, italian i german, precum i a celor din sud-estul continentului, odat cu acutizarea crizei Imperiului Otoman, proiectele de realizare a unitii nu nceteaz a fi formulate n a doua jumtate a secolului XIX. Pierre-Joseph Proudhon (1809-1865), reprezentant a unui socialism reformist, pornete n definirea principiului federativ de la un punct de vedere comun cu liberalismul, respectiv eliminarea interveniei statului n economie. Dac ns liberalismul rmne la ideea meninerii structurilor politice naionale, liberul schimb internaional realizndu-se prin colaborare interguvernamental ntre state ce i pstreaz atributele suveranitii naionale, iar n interior i perfecioneaz modelul parlamentar, n schimb Proudhon preconizeaz eliminarea total a statului i instaurarea anarhiei pozitive. Principiul fundamental este egalitatea mijloacelor puse la dispoziia fiecrui individ, independena sferei sale de aciune, proporional cu capacitile pe care le deine. Statul centralizat i organizat ierarhic va fi nlocuit cu comuniti restrnse, concepute ca asociaii productive, care schimb ntre ele produsele muncii lor, pe baza principiilor reciprocitii. Ele se vor uni ntr-o structur federal, pe baza unui pact contractual, ntemeiat pe principiul egalitii. Pe msur ce federaia se va extinde prin creterea numrului asociaiilor membre, atributele centrale se vor restrnge, pn la dispariie. n plan internaional, n timp ce statele centralizate nu pot dect s se coalizeze, s ncheie tratate pe baza raporturilor de fore, aceste federaii se vor putea uni treptat n confederaii regionale, care prin descentralizarea marilor
13 14

Ibidem, p. 126. Jean Combes, LEuropa de la prhistoire nos jours, Horvath, Saint Etienne,

1991, p. 45.

state i imperii vor crea premizele transformrii Europei ntr-o confederaie a confederaiilor15. Juristul elveian Johann Caspar Bluntschli (1808-1881), profesor de drept internaional al Universitii din Heidelberg i autor al Codului civil al cantonului Zrich, public n 1878 proiectul organizrii unei societi a statelor europene, n care ncearc extinderea la nivel continental a experienei federale elveiene. El vede o naiune european instituionalizat sub forma Uniunii Statelor Suverane, cu un Consiliu Federal incluznd reprezentanii statelor participante i un Senat cuprinznd delegaii alei de popoarele europene. Deciziile urmau a fi adoptate pe baza principiului majoritii i erau duse la ndeplinire prin colaborarea ntre guverne. Statele asociate i-ar fi pstrat independena i suveranitatea prin meninerea guvernelor i armatelor proprii16. n acelai spirit moderat i formuleaz propunerile de realizare a unificrii Germaniei i de federalizare treptat a continentului, filozoful i diplomatul prusac Constantin Frantz (1817-1891). Acesta consider categoria marilor puteri o noiune istoric, aprut la un moment dat al evoluiei societii i care va disprea n momentul ncetrii condiiilor care i-au favorizat geneza. Drept urmare, n cazul specific al naiunii germane, soluia optim nu poate fi dect unitatea de tip federalist, fiind exclus formula statului centralizat. Germania federal urma a se integra ntr-o federaie mai larg a rilor central i nord-europene, care s contracareze tendinele de hegemonie ale Franei i Rusiei, s protejeze popoarele din zon, constituind n acelai timp o important pia economic. Federaia urma s se extind treptat la nivel continental i chiar mondial17. Pornind de la o soluie federalist n cazul unificrii Italiei, filozoful i istoricul Carlo Cattaneo (1801-1869), conductor al revoluiei
15

Bernard Voyenne, Le fderalisme de P. J. Proudhon, Presses d`Europe, Rolf Helmut Foerster, Europa Geschichte einer politischen Idee, Mnchen, Emanuel Richter, Leitbilder der europischen Fderalismus. Die

Paris, 1976; Claude Carbo, op. cit., p. 57-83.

16

1967.
17

Entwicklungsgeschichte der Idee eines europischen Bundesstaats bis zum Beginn des 20 Jahrhunderts, Bonn, 1983, p. 101-104

10

milaneze din martie 1848, considera c efortul civilizator va duce inevitabil la integrarea federal progresiv a continentului. Adversar al naionalismului economic, el susinea realizarea unei largi uniuni vamale europene, iar ca model politic pleca de la exemplele elveian i american, preconiznd crearea Statelor Unite ale Europei. n concepia sa, sistemul federal era singurul n msur a garanta libertatea cetenilor n faa centralizrii i birocraiei, iar n plan internaional o pace durabil18. n aria central-european, confruntat cu tendine naionale divergente i concurente, se formuleaz numeroase proiecte de federalizare n cadrul Monarhiei Habsburgice. Multe din aceste propuneri i au originea n perioada anului 1848, cnd zguduirile revoluionare ale structurilor vechiului regim n aceast parte a continentului preau a deschide calea unor transformri radicale n direcia nnoirii. Reprezentanii emigraiei revoluionare poloneze, maghiare i cehe de la Paris, dezbat o recompunere posibil a spaiului danubian, dup dezmembrarea Monarhiei austriece, prin formarea unei confederaii incluznd Polonia, Ungaria, Romnia, teritoriile slavilor din sud, cu sprijinul Turciei, care ar fi putut s contracareze opoziia Austriei i Rusiei. Personalitatea cea mai important din Europa Central care s-a pronunat pentru federalizare a fost liderul ceh Frantiek Polacky (17981876), considerat de Erich Zllner, istoricul Austriei, unul din capetele luminate, care ocup primul loc n viaa politic i cultural a cehilor19. Public numeroase lucrri, dintre care cea mai important rmne Geschichte von Bohemen, n cinci volume, tiprite la Praga ntre 1836-1864. mpreun cu ginerele su, Francisc Ladislau Riegen (18181903), unul din marii oratori n parlamentul din Viena, elaboreaz planul de federalizare a Europei Centrale20. Aa numita formul austro-slavist propunea reorganizarea imperiului ntr-o construcie federativ, compus din opt mari uniti culturale i lingvistice autonome: provinciile

Giuseppe Galasso, Antologia degli scritti politici di Carlo Cattaneo, Il Mulino, Bologna, 1962. 19 Erich Zllner, Istoria Austriei de la nceputuri pn n prezent, ediia a VIII-a, vol. I, Editura Enciclopedic, Bucureti,p. 434. 20 M. Eminescu, Opere, XI, Publicistica, Editura Academiei Romne, Bucureti, 1984, p. 131.

18

11

germano-austriece, ceho-slovace, polono-ucrainiene, ilirice, italiene, sudslave, maghiare i romne, care s se bucure de o deplin egalitate. Victoria contrarevoluiei i instaurarea n Monarhia austriac a regimului neoabsolutist, bazat pe centralizare i germanizare, a nchis pentru un deceniu dezbaterea asupra reorganizrii federale, pentru ca apoi prbuirea sistemului, n condiiile crizei financiare i ale nfrngerilor militare, s readuc n actualitate proiectele de aceast natur. Formula la care s-a ajuns, cea a dualismului austro-ungar, a strnit numeroase proteste n rndul celorlalte naionaliti, excluse din sfera exercitrii puterii, lucru ce a favorizat revenirea n actualitate a proiectelor de federalizare ce preconizau fie transformarea dualismului n trialism, prin asocierea slavilor la conducerea imperiului, fie reorganizarea monarhiei ntr-o federaie de naionaliti, cu un anumit grad de autonomie. Cel mai interesant i coerent proiect n acest sens i aparine romnului Aurel C. Popovici21, care n lucrarea sa privind Statele Unite ale Austriei Mari, publicat n 1906, elaboreaz un model de soluie federal n cele mai mici detalii, avnd n vedere experiena elveian i american. Monarhia urma a fi reorganizat n 15 state federale (Austria german, Boemia german, Moravia, Boemia ceh, Galiia Occidental, Galiia Oriental, Transilvania, Croaia, Slovenia, Slovacia, Voivodina, Ungaria, Secuimea, Trento i Triest), fiecare cu constituie, guvern, parlament, justiie proprie i cu meninerea unor instituii federale la Viena, incluznd un guvern central, un parlament ales prin vot direct i organe federale de justiie. Limba german urma a se pstra ca limb oficial, iar mpratul ca centru vital de putere. Respectnd i garantnd drepturile naiunilor, monarhul, prin ncrederea i autoritatea de care se bucura, trebuia s rezolve divergenele dintre acestea sau dintre naiuni i autoritile centrale. Acest proiect s-a bucurat de interesul arhiducelui Franz-Ferdinand care i ddea seama c nesfritele conflicte ntre popoarele imperiului reprezenta un pericol major pentru soarta monarhiei. ns proiectul lui A. C. Popovici a rmas un simplu exerciiu teoretic, nu numai din cauza opoziiei naionalitilor, ci i a dispariiei pincipalului susintor , Franz-Ferdinand.
21

Aurel C. Popovici, Statele Unite ale Austriei Mari, Ed.Albatos, Bucureti,

1997; apud Eliza Campus, Ideea federal n perioada interbelic, Editura Academiei Romne, Bucureti, 1993, p. 23-24

12

Dei progresul economic, industrial, comercial, tiinific este debordant n ultimele decenii ale secolului XIX, iar n planul relaiilor internaionale sistemul echilibrului, asigurat prin funcionarea concertului european al Marilor Puteri, reuete s dezamorseze crizele succesive legate de problema oriental i de rivalitile coloniale, factorii de contestare a acestor stri linititoare se acumuleaz n proporii din ce n ce mai amenintoare. Realizarea unitii Germaniei i Italiei prin mijloacele forei, renunndu-se la proiectele de tip federativ, graduale i panice, deschide calea rivalitilor naionale i a luptei pentru dobndirea unui loc i rol ct mai avantajos n contextul politic continental. Aceste aspiraii genereaz n plan intern centralizare, narmare i naionalism, iar n plan internaional constituirea unor blocuri militare opuse. n faa acestor schimbri apar semnale de alarm, istoricii fiind primii care contrapun imaginea unui trecut comun, luminos n multe privine, unor sumbre previziuni asupra destinului Europei. Leopold von Ranke (1795-1886), magistrul istoriografiei concepute ca o descriere obiectiv a faptelor, vede n geniul cretin al Europei punctul culminant al evoluiei civilizaiei umane, pus ns n pericol prin dogma absolutizrii suveranitii naionale, dei naiunile, n concepia sa, joac un rol n istorie doar prin cultura lor22. Filozoful Friedrich Nietzsche (1844-1900) consider naionalismul o boal a spiritului european, izvort din romantism, care ntrzie unificarea european dorit de spiritele luminate i impus de dezvoltarea comerului i comunicaiilor dincolo de barierele naionale. El recomand depirea patriotismului nvechit, omul naional, trebuind s cedeze locul omului european, Europa avnd de ales ntre mediocritate iremediabil sau acceptarea acestei provocri23. Dincolo de avertismente i previziuni sumbre, nu lipsesc cutrile pentru gsirea soluiilor de ieire din criz. Astfel se remarc, prin profunzimea analizelor i pragmatismul soluiilor preconizate, o important coal federalist englez, ale crei idei se coaguleaz n lucrrile lordului Acton, ale lui Henry Sidywick, James Bryce, A.V.
22 23

Leopold von Ranke, Smmtliche Werke, IX, Leipzig, 1868, p. 235. Friedrich Nietzsche, Par del le Bien et le Mal, Paris, 1948; apud Andrei

Marga, op. cit. p. 120.

13

Dicey, E.A. Freeman, W.T. Stead, J.R. Seeley24. Ei pleac de la idealul kantian al pcii perpetue i eliminarea rzboiului ca instrument al rezolvrii conflictelor ntre state. Cauza principal a acestora este vzut a fi starea de anarhie care domnete n relaiile internaionale n condiiile suveranitii absolute a statelor naionale, care nu accept alt criteriu pentru politica lor n afara interesului propriu. Politica extern deine primatul asupra celei interne, libertatea interioar a unui stat fiind invers proporional cu presiunile externe exercitate asupra lui. Aici intervine i factorul geografic, statele de tip insular liberaliznd mai uor sistemul politic intern, spre deosebire de cele continentale, supuse ameninrilor externe din partea vecinilor. Eliminarea rzboiului devine o condiie indispensabil supravieuirii omenirii, principalul mijloc preconizat fiind federalizarea continentului, un instrument constituional capabil s mbine garantarea supranaional a pcii cu o ampl autonomie intern. n sfera relaiilor interstatale se propunea adoptarea modelului federal american, o mbinare organic a statalitii continentale cu autonomia intern a statelor naionale componente. Dei amplu dezbtute la sfritul veacului XIX n opinia public englez aceste idei nu au reuit s se afirme i n planul politicii guvernamentale. Cutarea unei soluii pentru salvarea viitorului Europei nu lipsete nici n mediul spiritual francez. nfrngerea suferit de Frana n urma rzboiului din 1870-1871, determin afirmarea n opinia public francez a unor voci lucide, care caut soluii n reconcilierea i reorganizarea sistemului continental, astfel nct s fie exclus posibilitatea unor confruntri armate. Ernest Renan (1823-1892) teoretizeaz o nou concepie despre naiune, respingnd ntemeierea acesteia pe comunitatea de origine, ras sau limb, naiunile europene fiind vzute ca rezultatele unor procese de amalgamare ntre diferitele elemente componente. Exist naiuni diferite care vorbesc aceeai limb i naiuni vorbitoare de mai multe limbi (elveienii). Naiunea constituie n viziunea sa un principiu spiritual izvort dintr-un trecut comun i un viitor bazat pe un program de nfptuit. Graniele naturale nu separ ci unesc naiunile, iar viitorul Europei i salvarea ei de la decdere const n reconciliere i n corijarea principiului naionalitii prin cel al federaiei, continentul fiind
24

Jean-Baptiste Duroselle, Lide dEurope dans lhistoire, Denol, Paris, 1965, p.

210-218.

14

transformat ntr-o confederaie de state, unite prin idealurile comune ale civilizaiei, constituit printr-un congres al Statelor Unite ale Europei25. n spiritul acestor idealuri i desfoar activitatea Paul dEtournelles de Constant (1851-1924), diplomat, laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe anul 190926. n publicistica sa politic, el accentueaz pericolele cu care se confrunt Europa, prin pierderea poziiei economice i politice n faa noilor fore de pe eichierul mondial. Apatia i conservatorismul rilor europene le fac vulnerabile, iar n cazul unui rzboi industria lor va fi rupt de sursele de materii prime i de pieele sale, iar perioada postbelic arat el n mod profetic va fi mai dificil dect nsui rzboiul. Soluia vzut nu e dect unitatea continentului, care nu e un ideal, ci o consecin pragmatic a progresului material i moral. Doar o Europ unit va putea apra pacea i exclude rzboiul, dezastruos deopotriv pentru nvingtori i nvini, prin faptul c ar crea un teren favorabil micrilor revoluionare. Spre deosebire de muli din predecesorii i contemporanii si, Paul dEtournelles de Constant nu s-a limitat la fundamentarea teoretic a unor principii, ci a desfurat o intens activitate pentru transpunerea lor n practic. n cadrul primei Conferine a Pcii de la Geneva din 1899, n calitate de secretar al Comitetului pentru Reglementarea Panic a Diferendelor Internaionale, elaboreaz proiectul unei curi permanente de arbitraj, n cadrul creia prile implicate ntr-un conflict s aib obligaia de a-i supune motivele diferendului spre decizie. Chiar dac opoziia acerb a reprezentanilor Germaniei a mpiedicat includerea n convenia final a principiului obligativitii arbitrajului, statele i-au rezervat posibilitatea de a recurge la aceast cale de rezolvare a conflictelor. n 1902, n Camera Deputailor de la Paris, susine ideea unui acord economic ntre Frana i celelalte state europene, pentru nfruntarea n comun a concurenei externe. El militeaz pentru concilierea intereselor naionale cu cele general-europene, n condiiile n care acestea vor deveni prevalente n domenii ca industria, agricultura, comerul, nvmntul, sntatea, politica vamal. Conflictele urmau a fi rezolvate pe calea justiiei i arbitrajului. Rezultatele eforturilor sale constante se vdesc la cea de a doua Conferin a pcii de la Haga, din 1907, cu participarea reprezentanilor a 44 de state, unde se accepta principiul arbitrajului
25 26

Ibidem, p. 219-226. Denis de Rougemont, op. cit., p. 254.

15

obligatoriu, se adoptau convenii privitoare la umanizarea rzboiului, se instituia un tribunal internaional. Tendina noilor state naionale de a dobndi un loc i un rol pe msura potenialului i aspiraiilor lor, duce la o febril politic de narmare, de cutare a unor aliane militare, care se repercuteaz n organizarea lor intern prin ntrirea tendinelor de autoritarism i centralizare statal. Marile democraii occidentale tradiionale, confruntate att cu ascensiunea i ameninarea lupilor tineri, dar i cu concurena ntre ele, intr n jocul politic primejdios al blocurilor militare, care scindeaz n loc s uneasc Europa, renunnd la consolidarea firavelor nceputuri ale unei ordini internaionale guvernate de precepte de drept. Rezultatul este bine cunoscut; izbucnirea Primului Rzboi Mondial infirm speranele pacifismului internaional, efectele conflagraiei depind cele mai pesimiste previziuni ale celor ce au avertizat asupra consecinelor confruntrii. Dincolo de uriaele pierderi umane i materiale, cea mai grav consecin a rzboiului a fost prbuirea ordinii internaionale, intrarea continentului ntr-o stare de anarhie, sfritul dramatic al iluziilor ntr-o evoluie panic. Trauma spiritual va genera ns i noi cutri, perioada interbelic consemnnd astfel un ir de proiecte, concepte i dezamgiri, care deschid o nou etap n dificila istorie a construciei europene. Analizele ce au urmat experienei primei conflagraii mondiale evideniaz accentuarea contradiciei ntre dimensiunile statelor naionale europene i nivelul crescnd al interdependenelor n plan economic, ceea ce impune depirea limitelor naionale n direcia unui stat de anvergur continental. Pe de alt parte, sistemul echilibrului european, ce a dominat continentul timp de un secol, nu mai e n msur s elimine pericolul unor rzboaie periodice. Soluiile de ieire din criz de ordin economic i politic nu pot fi dect dou: fie instaurarea unor regimuri autoritare de dreapta sau de stnga, care s urmreasc unificarea spaiului vital economic pe calea forei i a cuceririi, fie reorganizarea sistemului european ntr-o form federativ, prin asocierea statelor continentului, care accept s transfere o parte a suveranitii lor asupra unor organisme supranaionale. Adepii acestei ultime formule fac, spre deosebire de antecesorii lor din veacul precedent, distincia net ntre federaie i confederaie, ntre unificare suprastatal, cu cedarea unor atribuii eseniale ale suveranitii, i simpla colaborare ntre entiti statale care-i pstreaz neatins suveranitatea naional. n concepia lor, esenial

16

pentru realizarea obiectivului eliminrii rzboiului nu este structura politic intern a acestora, ci caracterul raporturilor internaionale. Linia de demarcaie se traseaz acum, tot mai clar, nu ntre adepii unor soluii de dreapta sau de stnga, ci ntre cei ce pun accentul pe salvarea independenei i suveranitii naionale i cei ce vd rezolvarea tuturor problemelor europene prin instituirea cu prioritate a unui sistem internaional continental de tip federativ. Dac pentru extrema dreapt fascist soluia problemelor europene era unificarea de tip imperialist, prin for, a continentului, iar pentru extrema stng comunist prioritar era nlturarea sistemului capitalist, unitatea urmnd a se realiza ulterior, n condiiile victoriei totale a noii ornduiri n Europa, adepii federalismului pun n prim plan crearea unor structuri instituionale i juridice supranaionale, care s garanteze pacea, stabilitatea, progresul economic i social pentru toate elementele sale componente. Confruntarea politic axat de-a lungul acestor linii de for se ntemeiaz pe o larg dezbatere intelectual n cadrul opiniei publice europene interbelice privind esena i caracteristicile ideii de Europa. Punctul de plecare este sentimentul cvasigeneral al unei decadene a civilizaiei occidentale clasice i a unui sfrit a credinei optimiste a veacului trecut n virtuile unui progres liniar. Declinul Occidentului a lui Oswald Spengler (1880-1936), ce a fcut epoc, lansa ideea unui destin implacabil, care va duce la euarea societii occidentale, stpnit de puterea banului, n care fora va domina asupra justiiei i adevrului. Dezvoltarea societii, ce cuprinde fazele succesive de cretere, maturitate, decaden i moarte, face de nerevocat aceast sentin, indiferent de voina oamenilor27. Thomas Mann (1875-1955) vede totui o cale de salvare ntr-un nou umanism european, bazat pe libertate i raiune, care s asigure dinuirea Europei dincolo de ceea ce reprezint un simplu nume geografic sau istoric28. n acelai spirit, al refuzului ideii de decande a normelor

27 28

Oswald Spengler, Declinul Occidentului, vol. I-II.;Ed. Beladi, Craiova, 1997 Thomas Mann, Avertissment l`Europe, Gallimard, Paris, 1937; apud Denis de

Rougement, op. cit., p. 319.

17

civilizaiei umane, Jos Ortega y Gasset n lucrarea sa, Revolta maselor29, considera impasul prezentului un efect al naionalismelor concurente, care nu ofer nici o perspectiv i sunt contrare creaiei istorice. Aparenta decaden ascunde de fapt o criz, care va nate adevrata Europ, cea constituit ntr-o naiune continental, contient de misiunea ei civilizatoare, unit prin voina comun sub egida unor mari obiective, dar n care fiecare popor i pstreaz individualitatea specific. Un pas important n tentativa de redefinire a surselor i trsturilor caracteristice ale spiritualitii europene, care pot oferi temeiul construciei sale, l face Paul Valry (1871-1945). Acesta consider c esena civilizaiei europene este dat de tradiia greac, roman i cretin. Prima aduce disciplina spiritului, cutarea perfeciunii, o metod de gndire care raporteaz totul la om, devenit principalul sistem de referin. Credina n existena legii, a frumuseii i a dreptului este motenirea principal a sursei greceti pentru cultura european. La aceasta, romanii adaug modelul etern al puterii organizate i stabile, stpnirea atotputernic a legii i instituiilor, n timp ce cretinismul atinge profunzimile contiinei, oferind popoarelor europene o credin i o moral comun. Toate rasele i teritoriile romanizate, cretinate i supuse disciplinei spiritului grecesc conchide Valry sunt europene30. Meditaia asupra Europei ofer temeiurile pentru cutrile practice n plan politic i instituional, menite a da o form concret ideii de unitate n condiiile diversitii incontestabile a formelor de organizare i a intereselor divergente ale naiunilor componente. Dezastrul Primului Rzboi Mondial, prbuirea sistemului echilibrului european, provocrile marcate de revoluia rus i pericolul propagrii extremismului de stnga, converg ctre definirea unui nou sistem de securitate internaional, bazat pe o organizare instituional menit a oferi garania unei stabiliti. Liga Naiunilor i criticii si federaliti Termenul de societatea naiunilor apare nc din 1907 n prembulul conveniei adoptate la a doua Conferin a pcii de la Haga, dar are mai mult o semnificaie moral. Lon Bourgeois i confer un sens juridic i politic precis n cartea sa Pentru Societatea Naiunlor, aprut n
29 30

Jos Ortega y Gasset, Revolta maselor, Editura Humanitas, Bucureti, 1994. Jean Combes, op. cit., p. 195-196.

18

1910, n care el propune un nou sistem de organizare a relaiilor internaionale.31 Ideea este preluat i susinut de grupuri i asociaii din Frana, Marea Britanie i Statele Unite. Preedintele Woodrow Wilson este cel care traseaz, pentru prima oar, n termeni concrei, instituionali, proiectul unei astfel de organizaii. El propune o asociaie universal a naiunilor, care, pe lng garaniile de securitate, s asigure prosperitatea economic general, accesul la materii prime, administrarea coloniilor printr-un sistem de mandate. Prevenirea rzboaielor urma a se realiza prin garanii reciproce, utilizarea diplomaiei deschise i transparente, apelul la opinia public, cei refractari la aceste principii urmnd a fi supui sanciunilor economice, dar nu i celor militare. Liga urma s se constituie pornind de la un acord general, care s includ toate statele mari i mici, concretizndu-se instituional pe msura punerii n aplicare a prevederilor acestui pact. Ideea lui Wilson a fost materializat n cursul anului 1918, prin mai multe proiecte propuse de americani, britanici, francezi i italieni. Principiul fundamental era asigurarea securitii colective prin opunerea fa de agresor a frontului comun al tuturor statelor participante. Mijloacele propuse pentru realizarea obiectivului erau diferite: americanii acceptau doar sanciuni economice, britanicii vroiau mbinarea mijloacelor economice i a celor militare de coerciie, n timp ce francezii militau pentru constituirea unei armate internaionale permanente32. Pentru rezolvarea conflictelor se preconizau mijloace juridice, crizele urmnd a fi tratate prin punerea lor sub control, mpiedicarea escaladrii, aplicarea mijloacelor panice, dezbaterea public a motivelor de conflict. Statutul Ligii Naiunilor, datorit poziiei diferite a statelor, a fost rezultatul unui dificil compromis ntre interesele iniiatorilor, reflectnd un consens limitat n domeniul asigurrii securitii i al cooperrii internaionale, al extinderii rolului dreptului internaional i al acceptrii unor standarde de comportament al guvernelor bazate pe perceptele acestuia. Statutul a cuprins i multe ambiguiti, lacune, contradicii, care
Nicolae Pun, Construcia european modern, Editura Fundaiei pentru Studii Europene, Cluj, 1997, p. 106 32 David Armstrong, Lorna Lloyd, John Redmond, From Versailles to Maastrich. International organisation in the twentieth century, London, 1996, p. 7-10.
31

19

au devenit i mai evidente n cursul punerii n aplicare a prevederilor sale. Eecul tentativei reprezentate de Liga Naiunilor, n asigurarea securitii internaionale i n eliminarea pericolului de rzboi, s-a prefigurat nc de la nceputurile constituirii sale, ca urmare a direciei pe care au luat-o reglementrile noului sistem de organizare a continentului prin tratatele de la Versailles. Ideile fundamentale ale concepiei wilsoniene aveau n vedere reglementarea universalist a problemelor pcii i rzboiului, cu includerea tuturor statelor, nvingtoare sau nvinse, pe baza principiului autodeterminrii naionale a popoarelor, a egalitii statelor indiferent de mrimea lor. Marile puteri europene nvingtoare au pus, n schimb, n prim plan, asigurarea securitii proprii, prin pedepsirea i slbirea statelor nvinse. Al doilea obiectiv l-a constituit izolarea Rusiei Sovietice. Practic, Europa s-a divizat n trei tabere opuse: anglo-francez, interesat n meninerea Germaniei n stare de inferioritate i a Rusiei Sovietice n stare de izolare: german, interesat n revizuirea prevederilor de pace, considerate nedrepte; sovietic, interesat n spargerea cordonului sanitar impus de anglo-francezi. La aceste contradicii fundamentale s-au adugat cele de natur economic, n condiiile n care tratatele de pace nu au inclus ci pentru renaterea economic a continentului, iar dependena fa de Statele Unite a devenit tot mai accentuat i pentru statele nvingtoare33. Aplicarea n practic a soluiilor alternative la Liga Naiunilor, cristalizate n dezbaterea teoretic din anii urmtori Primului Rzboi Mondial, a fost obiectivul att al unor organizaii i micri nonguvernamentale, ct i al unor iniiative politice la nivel oficial. Micrile nonguvernamnetale au urmrit mobilizarea opiniei publice europene, pentru a crea o atmosfer propice unificrii n spirit federal i pentru a exercita o presiune asupra guvernelor, n vederea efecturii unor pai practici n aceast direcie. Dintre aceste iniiative, cea mai influent s-a dovedit micarea paneuropean condus de contele austriac Richard Coudenhove-Kalergi. Micarea Paneuropean i proiectul Briand Pe baza studiului efectuat, n anii 1920-1922, asupra proiectelor, experimentelor i modelelor federaliste anterioare, Coudenhove-Kalergi contureaz imaginea unei ere a primatului valorilor internaionale n faa
33

Ibidem, p. 10-12.

20

celor naionale. Programul micrii paneuropene este formulat n cartea Pan-Europa34, publicat la Viena n octombrie 1923, fiind, din punct de vedere cronologic, primul manifest proeuropean coerent. Pornind de la necesitatea reconcilierii istorice a naiunilor europene i oferind soluii concrete de unificare a acestora ntr-o structur politic stabil, Statele Unite ale Europei, bazat pe comunitatea de valori i interese, autorul propune un program ce avea drept scop s redea Europei importana de odinioar i capacitatea competitiv n concurena economic mondial, dotnd-o cu instituii i aliane capabile s zdrniceasc un nou rzboi. Aceast lucrare marcheaz o cotitur radical n gndirea politic european, chiar dac nu e lipsit de anumite accente utopice sau avnturi romantice. Ea impresioneaz prin pertinena analizelor i luciditatea prospectiv. Pan-Europa, scris dup un rzboi mondial ce a depit n oroare i cele mai negre profeii, aprea ntr-un moment cnd, n ciuda leciei istoriei, naiunile europene se pregteau, mai mult sau mai puin contient, de o nou conflagraie. n introducerea Pan-Europei, contele Richard Coudenhove-Kalergi nota cu amrciune: Europa st cu privirea aintit nspre trecut, n loc s scruteze viitorul. Piaa de carte este invadat de memorii. n dezbaterile publice, consideraiile privitoare la originea rzboiului recent ncheiat sunt mult mai numeroase dect cele viznd prevenirea celui urmtor. Aceast etern orientare spre trecut este principala cauz a declinului i frmirii Europei35. Pan-Europa este structurat pe unsprezece capitole, simpla lor nirare fiind edificatoare asupra dimensiunilor i complexitii acestui manifest-eseu. Sunt abordate toate marile teme care-i frmnt nc i azi pe contemporani i alimenteaz polemicile asupra Europei: rdcinile europenismului, limitele sale geografice i spirituale, adversarii i aliaii paneuropenismului, prevenirea unui nou rzboi, naiunea i supranaiunea, majoriti i minoriti, Europa instituional.

34

Richard N. Coudenhove-Kalergi, Pan-Europa, Editura Pro Europa, Trgu Ibidem, p. 10.

Mure , 1997.
35

21

Pentru Coudenhove-Kalergi, conceptul de Europ provine dintrun amestec de elemente geografice politice i culturale36, iar noiunea geografic de Europa nu corespunde nici celei culturale, nici celei politice37. Cu alte cuvinte, Europa este, nainte de orice, o comunitate de valori, o cultur i o civilizaie comun. Astfel, limitele ei geografice coincid cu limitele democraiei de sorginte antic, ale civilizaiei de tip cretin, ai crei poli sunt individualismul elen i socialismul cretin38. Construirea Pan-Europei presupune identificarea precis a adversarilor i aliailor. Dei din punct de vedere geografic reprezint parte a Europei, Rusia comunist este n afara spiritualitii europene: Bolevismul a zguduit din rdcini civilizaia european importat de Petru cel Mare i urmaii si. Promotorii ei au fost alungai sau lichidai, de aceea frontiera oriental a Europei cu Rusia constituie totodat limita oriental a comunitii culturale europene39. Autorul nu face un secret din nencrederea sa n Rusia roie sau alb, pe care o indic drept potenial adversar al unificrii Europei: ntre 1915 i 1919, totul s-a schimbat n Rusia, mai puin pofta ei de expansiune. O poft ce nu e legat de nici un partid, de nici o personalitate. n faa ei au fost nevoii s se nchine deopotriv arul pcii Nikolai, ca i socialistul Kerenski40. Istoria pune Europa n faa unei alternative: ori trece peste ostilitile naionale i se va uni ntr-o federaie, ori va fi supus cuceririi ruseti. Totui, cei mai temui adversari ai unificrii sunt considerai cei din interior, respectiv rivalitatea de secole dintre Frana i Germania. n consecin, Coudenhove-Kalergi face un apel n favoarea reconcilierii franco-germane, condiie a unificrii Europei i de meninere a pcii. Primul pas, credea autorul n 1923, s-ar putea face printr-o uniune a crbunelui i oelului i crearea unei siderurgii europene lucru ce s-a i ntmplat mai trziu. Proiectului Pan-Europei i se opun cu nverunare naionalitii ovini, att din Frana ct i din Germania. Exist o intim i tacit alian ntre ovinii germani i francezi. Ei se citeaz zilnic reciproc n
36 37 38 39 40

Ibidem, p. 30. Ibidem. Ibidem, p. 33. Ibidem, p. 34-35. Ibidem, p. 53.

22

publicaiile lor, i recruteaz unii celorlali mereu noi adereni i-i fac reciproc, n cel mai colegial mod, propagand. Adevratul adversar al acestui ovinism, franco-german, nu-l constituie cele dou naiuni riverane Rinului, ci Pan-Europa. Contra acestui el se ndreapt ura i crdia lor comun, ovinii din ambele pri fiind contieni c realizarea Pan-Europei le va lua dreptul la existen41. Ali adversari ai proiectului european au fost considerai comunitii, care vor cere primirea Rusiei Sovietice n federaia european (lucru considerat imposibil), militaritii, deoarece unificarea va face imposibil un nou rzboi, precum i industriile protecioniste, care i datoreaz supravieuirea lipsei de concuren prin intermediul protecionismului vamal. De cealalt parte se afl cei care, contieni de avantajele unificrii, vd n aceasta numeroase posibiliti: prevenirea unui nou rzboi, protecie mpotriva unei eventuale invazii sovietice, dezarmarea, sporirea capacitii concureniale n faa industriilor americane i extrem-orientale. Vederile lui Coudenhove-Kalergi, asupra chestiunii naionale, sunt i ele de o mare actualitate: Naiunea consider el nu este o comunitate de snge, ci una spiritual, teoria puritii de ras fiind un mit pentru dogma naionalismului european42. Europa este vzut ca un spaiu al metisajului lingvistic i rasial, frontierele statale neavnd cum s coincid cu cele ale limbilor i etniilor. Pentru pacea Europei, chestiunea minoritilor e considerat primordial, deoarece prin retrasarea frontierelor, n urma tratatelor de pace de la Paris, toate noile state naionale includ importante minoriti, nerezolvarea acestor chestiuni fiind vzut ca o permanent surs de instabilitate. S-ar impune astfel promulgarea unui edict de toleran o nengrdit (n msura n care aceasta este tehnic posibil) folosire a limbii materne n justiie i administraie, fr ca aceasta s-i aduc un prejudiciu, precum i posibilitatea educrii copiilor si n snul comunitii culturale de care aparine43. Coudenhove-Kalergi concluzioneaz c prin trecerea de la anarhie, militarism i naional-ovinism la reconciliere, cooperare economic i dezvoltare cultural, Europa i-ar ndeplini datoria fa de propriul destin i ar deveni un pol de stabilitate a lumii.
41 42 43

Ibidem, p. 117. Ibidem, p. 119. Ibidem, p. 128.

23

Pentru a pune n aplicare acest program prezentat n cartea sa, PanEuropa, Coudenhove-Kalergi a lansat, n 1924, un Manifest european, n care a cerut tuturor forelor democratice ale Europei s militeze pentru unificarea economic, politic i militar a continentului, reorganizarea Ligii Naiunilor n colaborare cu Marea Britanie, Rusia Sovietic, Statele Unite i rile din Extremul Orient, reconciliere cu Germania pentru a anula spiritul de revan44. Personaliti ale vieii culturale i-au asumat obiectivele micrii paneuropene, precum Paul Claudel, Paul Valry, Jules Romains, Thomas i Heinrich Mann, Gerhardt Hauptmann, Rainer Maria Rielke, Stefan Zweig, Franz Werfel, Selma Lagerlf, Sigmund Freud, Albert Einstein, Jos Ortega y Gasset, Richart Strauss, Bruno Walter, Max Reinhardt i alii45. Un personaj mai puin cunoscut care s-a pronunat n favoarea proiectului european a fost danezul Heerfordt care a publicat n 1924 un eseu intitulat Europa Communis n care critica Liga Naiunilor dar fcea i o analiz detaliat a ceea ce ar putea fi instituii europene comune n viitorul Europei federale. Dincolo de o adunare interparlamentar, un director al efilor de stat cu drept de veto i un minister federal responsabil n faa Adunrii, danezul Heerfordt ajunge la a prevedea un regim special pentru chestiunile legate de agricultur i o perioad de tranziie pentru realizarea unei uniuni vamale. nc din 1924, primul-ministru francez Edouard Herriot se pronuna favorabil ideii Statelor Unite ale Europei, iar ministrul de externe german Gustav Stresemann se declara interesat de obiectivele economice ale uniunii preconizate. Ultimul rmnea rezervat fa de excluderea Marii Britanii din proiectul paneuropean, Germania viznd, n esen, o revizuire a tratatelor de pace, n cadrul unei Ligi a Naiunilor reorganizate cu sprijin englez i miznd pe tendinele britanice de contracarare. Ministrul de externe francez, Aristide Briand, accept, n schimb, preedinia de onoare a Uniunii paneuropene, ce cunoate un succes

44 45

Denis de Rougemont, op. cit., p. 403-404. Ibidem.

24

organizatoric n octombrie 1926 prin convocarea unui congres Paneuropean la Viena, cu 2.000 de participani46. n 1928 Gaston Riou preconiza o confederaie continental n cartea sa Europa patria mea ca singur alternativ pentru ca Europa s-i poat pstra rolul de hegemon n lume. n 1929 contele Sforza a publicat lucrarea Statele Unite ale Europei iar anul urmtor, 1930, Bertrand de Jouvenel a publicat Spre Statele Unite ale Europei. n acelai an, o contribuie mai puin semnificativ o are Edouard Herriot care public lucrarea Europa. Tendinele de integrare economic a continentului nregistreaz n anii 20 cteva realizri concrete, prin crearea n 1926 a cartelului internaional al oelului, ntre Frana, Germania, Belgia i Luxemburg, cu reglementarea produciei pe baz de cote anuale, i a Comitetului francogerman de informare i documentare, pentru promovarea unitii economice a continentului i a unei mai bune cunoateri reciproce.47 Acordurile realizate n problema reparaiilor de rzboi germane, prin planurile Dawes i Young, ca i retragerea francez din Ruhr n 1930, au contribuit la crearea unei atmosfere politice n care iniiativa de trecere la realizarea concret a unitii europene se transforma dintr-un obiectiv utopic ntr-o posibilitate palpabil. Cel care i-a asumat o asemenea responsabilitate a fost ministrul de externe francez Aristide Briand, apropiat de micarea paneuropean, a crei preedinie de onoare o acceptase i care n cursul unei ntlniri la Madrid cu Gustav Stresemann, la 11 iunie 1929, i-a prezentat proiectul unei federaii europene, sprijinite din exterior de Marea Britanie, care s asigure pacea continentului i totodat s contracareze preponderena economiei americane, care ajunsese s egaleze volumul total al exporturilor i importurilor tuturor statelor europene. Ministrul de externe german s-a artat favorabil obiectivelor economice, exprimnd n schimb rezerve fa de o eventual slbire a Ligii Naiunilor prin crearea unor structuri instituionale paralele, ca i fa de o posibil confruntare cu
46 47

Richard N. Coudenhove-Kalergi, op. cit., Postfa, p. 151. Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Europei, vol. V, Institutul European, Iai,

1998, p. 57

25

Marea Britanie i Statele Unite, de la care Germania spera sprijin n tendinele sale de revizuire a tratatelor de pace48. La 5 septembrie 1929, n cadrul Adunrii Generale a Ligii Naiunilor, Aristide Briand pune, oficial, n dezbatere proiectul uniunii europene, sub forma unei legturi federale, ca s permit discutarea n comun a tuturor problemelor de interes general continental, adoptarea de decizii i ncheierea unui acord de garantare a securitii. Asociaia statelor europene trebuia s dezbat, n principal, problemele economice, dar aceast legtur federal urma s se extind treptat i asupra planului social i politic. Briand propunea adoptarea ideii unificrii europene i iniierea de dezbateri oficiale pentru concretizarea ei. n discursul lui Gustav Stresemann, din 9 septembrie 1929, erau sprijinite ferm obiectivele economice ale unei astfel de uniuni, dar se exprima, n schimb, necesitatea precizrii obiectivelor politice, astfel ca unificarea s nu limiteze suveranitatea naional a rilor participante i s nu fie ndreptat mpotriva nici unei puteri extraeuropene. Briand a fost solicitat s prezinte, pentru viitoarea Adunare general a Ligii Naiunilor, un memorandum scris cu proiectul detailat al uniunii europene preconizate49. Amnarea a pecetluit practic soarta acestuia, izbucnirea crizei economice mondiale ducnd la un val de msuri protecioniste, tocmai atunci cnd o component esenial a unificrii ar fi fost demontarea barierelor i liberalizarea schimburilor. Moartea lui Stresemann, n octombrie 1929, i venirea la putere n 1930 a guvernului Brning, marcheaz o ntrire a poziiilor extreme drepte, n care ideea reconcilierii cu Frana cedeaz locul intransigenei privind revizuirea tratatelor de pace. Schimbri au loc i n contextul politic francez, guvernul Briand este nlocuit cu un guvern condus de Tardieu, n care Briand i pstreaz Ministerul de Externe, dar presiunea elementelor naionaliste l oblig la corecii ale proiectelor sale, care s in seama ntr-un grad mai accentuat de interesele specifice ale Franei. n mai 1930, Memorandumul asupra organizrii uniunii federale europene este prezentat tuturor guvernelor din Europa, cu excepia Uniunii Sovietice i a Turciei, de ctre ambasadorii francezi.
48

Emiglia Vigliar, Lunione europea allepoca del progetto Briand, Milano, Ibidem, p. 100-110.

1983, p. 99-100.
49

26

Memorandumul suferise corecii n spiritul forelor naionaliste de dreapta, reprezentate n cabinetul Tardieu, rezultnd un text final diferit n multe privine de principiile generale enunate n septembrie 1929 de Briand. Memorandumul cuprindea o serie de consideraii generale, propunerile concrete n patru puncte i o motivare conclusiv a acestora. n consideraiile generale se explica relaia ntre preconizata Europ Unit federal i Liga Naiunilor, pe de o parte, i statele naionale suverane, pe de alt parte. Unificarea federal a Europei nu se va realiza n afara Ligii Naiunilor ci, dimpotriv, se urmrea aducerea n concordan a intereselor europene sub egida i n spiritul ei. Proiectul nu este ndreptat mpotriva vreunei puteri extraeuropene, ci are n vedere colaborarea cu toate statele, n interesul asigurrii pcii. Relaiile federale nu vor afecta suveranitatea naional a rilor participante. n partea I se propunea un tratat, care s proclame principiile unitii morale a Europei i ntrirea solidaritii ntre state. n partea a II-a se preconiza ca principalele decizii s fie adoptate de o conferin european, ce se va ntruni periodic i va cuprinde pe reprezentanii tuturor guvernelor europene membre ale Ligii Naiunilor. Organul executiv va fi un Comitet Politic Permanent, ce va avea menirea de a analiza procedurile necesare realizrii i aplicrii proiectului de unificare i va cuta mijloacele constituirii federaiei europene. Se va ntocmi un inventar general al programelor de cooperare n domeniile social, economic i politic, iar dup adoptarea proiectului de cooperare se va ncredina unor comitete speciale examinarea problemelor specifice, nc neabordate n cadrele instituionale ale Ligii Naiunilor, sub controlul Comitetului Politic i sub responsabilitatea guvernelor participante. Partea a III-a proclama prioritatea problemelor politice n raport cu cele economice. Sacrificiile reclamate de integrarea economiilor naionale ale rilor participante vor fi acceptabile doar n schimbul instaurrii ncrederii i pcii reale pe continent. Acest obiectiv se va realiza prin crearea unui sistem european de securitate, generalizarea arbitrajului, extinderea garaniilor internaionale instituite prin Tratatul de la Locarno asupra ntregii comuniti europene. Dup aceste msuri, se va trece la crearea unei piee comune a Europei, printr-un pact de solidaritate economic. Se va utiliza intervenia statului n economie i colaborarea interguvernamental, integrarea desfurndu-se gradual, prin lrgirea treptat a structurilor comune, n faze succesive de unificare politic i

27

integrare economic, realizate cu includerea de la nceput a tuturor statelor europene. n partea a IV-a sunt enumerate domeniile economice, financiare, sociale ce ar urma s fac obiectul analizei primei conferine europene i a Comitetului Politic Permanent, n final cerndu-se rspuns guvernelor europene pn la data de 15 iulie 1930, pentru ca Adunarea General a Ligii Naiunilor, din toamna aceluiai an, s poat adopta bazele unui acord european50. Memorandumul reprezint o remarcabil tentativ de soluionare realist a gravelor probleme postbelice, dar i-a dezamgit pe adepii micrii paneuropene, pentru c reprezenta doar un acord general de principii i pentru c nu s-a trecut imediat la adoptarea unei constituii europene elaborate n detaliu. Proiectul se afla sub semnul cutrii compromisului ntre diversele interese naionale i caracterul supranaional al viitorului edificiu european. Esenial pentru soarta proiectului Briand era rspunsul oficial al guvernelor europene, o poziie important n acest sens revenindu-i Germaniei. Discuia decisiv a guvernului german are loc n 8 iulie 1930, cancelarul Brning, al crui guvern minoritar era dependent de voturile partidelor de dreapta naionaliste, renun la politica de conciliere promovat de fostul ministru de externe Stresemann, adoptnd o poziie tranant fa de Frana, acuzat c nu ar urmri dect meninerea cu orice pre a sistemului de la Versailles. Cancelarul Brning respinge formula lui Stresemann, de realizare treptat a obiectivelor germane pe cale panic prin reconciliere cu Frana, contrapunnd revendicarea radical a revizuirii tratatelor de pace i a anulrii reparaiilor de rzboi. La 15 iulie 1930 se d rspunsul oficial german, prin care se afirm c actuala configuraie politic i economic a continentului este o piedic n calea dezvoltrii popoarelor sale, Germania dorind o schimbare a raporturilor existente, n sensul egalitii n drepturi i fr eliminarea vreunei ri europene, inclusiv a Uniunii Sovietice i a Turciei. Germania cerea s rmn n cadrele Ligii Naiunilor, crearea n snul acesteia a unei grupri

50

Ibidem, p. 111-119.

28

europene separate obiectivelor sale51.

avnd

efecte

nefavorabile

asupra

ndeplinirii

Refuzul german, care punea capt perspectivelor politicii de reconciliere, a oferit un bun prilej i celorlalte mari puteri europene pentru eludarea unui rspuns pozitiv prin formule care s evite totui o respingere n sine a ideii unificrii europene. Statele europene, mici i mijlocii, cu excepia Ungariei i Irlandei, accept principial ideea unui tratat general de unificare european, dar cu rezerve i condiionri specifice, potrivit intereselor lor particulare. Dup aceste antecedente nefavorabile, n 9 septembrie 1930 se ntrunete la Geneva Conferina Reprezentanilor Statelor Europene, care era chemat s dea verdictul asupra proiectului Briand. Datorit nenelegerilor, la propunerea Angliei rezoluia final a prevzut doar constituirea, n cadrul Ligii Naiunilor, a unui comitet de studiu al problemei uniunii europene, cu un secretariat condus de secretarul general al ligii, Eric Drummond. Comitetul s-a ntrunit din ianuarie 1931 pn n septembrie 1932, la Geneva, fr a adopta rezoluii, ci doar rapoarte adresate Adunrii Generale a Ligii. Dezamgit, Aristide Briand, cu puin timp naintea morii sale intervenite n martie 1932, a declarat retragerea proiectului su i limitarea disponibilitii viitoare a Franei pentru o politic de nelegere cu Germania52. Chiar dac revizionismul i mprejurrile complexe de la nceputul anilor `30 nu au permis punerea n practic a planului Briand, el rmne un jalon important n istoria construciei europene, dovedindu-i actualitatea prin concepia federal.53
51 52 53

Ibidem, p. 119-121. Ibidem, p. 122.

Actualitatea planului se vdete n chestiunile practice propuse n partea a patra a Memorandumului: a) chestiunea unui anumit control politic al cartelurilor industriale i, implicit, stabilirea rolului ce pot ele juca n Piaa comun; b) scderea progresiv a tarifelor vamale; c) coordonarea eforturilor pentru marile lucrri publice drumuri de mare trafic, canale etc.; d) reglementarea circulaiei intereuropene pe toate cile de comunicaie; e) credite pentru regiunile mai puin dezvoltate ale continentului; f) soluii pentru probleme de munc, specific europene (emigrare de lucru intereuropean,accidente de munc, asigurri sociale etc.); g) larg cooperare a serviciilor de igien, ndeosebi contra flagelurilor sociale, a bolilor profesonale, a mortalitii infantile etc. ; h) larg cooperare prin universiti, academii, relaii literare,

29

Idei federaliste europene n deceniul patru al secolului al XX-lea Anul 1931 marcheaz un moment de cotitur radical n evoluia situaiei economice i politice a Europei, ce-i pune amprenta nefast asupra tendinelor de unificare continental. Eecul proiectului Briand spulber iluziile ntr-o soluionare a problemelor europene postbelice pe calea concilierii panice a intereselor, iar criza economic duce la ntrirea tendinelor protecioniste, autarhice. Rezultatul acestor evoluii nefavorabile se concretizeaz n ntrirea statelor naionale bazate pe o doctrin a naionalismului economic i politic, pe o ascensiune a regimurilor autoritare i accentuarea tendinelor de confruntare, lucru ce creeaz o stare de anarhie ce nu mai poate fi controlat prin instrumentele fragile aflate la dispoziia Ligii Naiunilor. n aceste mprejurri nefavorabile, micarea pentru unificare european i continu eforturile, fr a reui ns dobndirea unei reale audiene n cercurile largi ale opiniei publice a continentului. Este vorba, mai degrab de grupuri intelectuale de dezbatere, care continu s fureasc proiecte ce-i vor dovedi importana abia dup al Doilea Rzboi Mondial. Activitatea neobosit a contelui Coudenhove-Kalergi menine n via micarea paneuropean. Au loc congrese internaionale, ca cel de la Viena din 1936 sau cel al tineretului european din 1937, dar efectele practice se dovedesc minime. n timpul rzboiului i continu activitatea n Statele Unite, unde creeaz un grup paneuropean n cadrul universitii din New-York. A reuit ca ntre 25 i 27 martie 1943 s ntruneasc cel de-al cincilea Congres Paneuropean la New-York, cu participarea a 500 de personaliti. n timpul lucrrilor s-a elaborat un proiect de Constituie a Confederaiei Europene. Proiectul cuprindea 95 de articole i a fost prezentat n martie 1944. El prevedea drepturi i obligaii pentru toate statele membre, o Curte European pentru aprarea drepturilor omului, fore armate comune supranaionale, coordonarea politicii externe, comunitate economic. n martie 1945, Conferina Paneuropean protesta
artistice, centre de cercetare, legturi strnse ntre ageniile de pres etc.; i) cooperare interparlamentar de o asemenea manier nct s se poat nfptui Uniunea parlamentar europen; j) formarea de secii i birouri specializate intereuropene etc. cf. Eliza Campus, op. cit., p. 63-64

30

mpotriva meninerii divizrii Europei, n condiiile reorganizrii postbelice preconizate de nvingtori54. Un important nucleu de promovare a ideii unificrii federale a Europei n anii 30 l-a reprezentat coala federalist englez. Dei o grupare prin excelen intelectual, ea a devenit n anii 1939-1940 un important factor de influenare a politicii externe britanice, care a luat n serios posibilitatea unei alternative de acest gen. Reprezentanii proemineni ai anilor 30 au fost Philipp Kerr, devenit apoi lordul Lothiam, Lionel Robins, Lionel Curtis, Harold Laski, Barbara Wootton, William Beveridge, Ivor Jennigs i alii. Philipp Kerr, secretar al primului-ministru Lloyd George n perioada rzboiului i a Conferinei de Pace, un bun cunosctor al politicii europene, aduce critici severe sistemului Ligii Naiunilor i pacifismului idealist, n numeroasele sale lucrri, militnd pentru o federaie a statelor democratice, menit s impun n plan internaional domnia legii. Cartea ce sintetizeaz punctele sale de vedere apare n 1935 cu titlul sugestiv Pacifism is not enough55. Gnditorii i analitii politici englezi pleac, n analiza fenomenelor lumii contemporane, de la elementele conceptuale oferite de clasicii gndirii federaliste, n primul rnd de la Kant, care a surprins n 1795 originea anarhiei internaionale i rolul jucat n acest sens de suveranitatea absolut a statelor naionale. Federalitii englezi, prelund conceptele kantiene privind analiza surselor anarhiei internaionale, fac pasul spre cristalizarea unei soluii politice, ca alternativ concret de tip federal la sistemul statelor naionale, generatoare de violen. O a doua surs important o constituie federalismul american. America e vzut ca o ar care, datorit lipsei tradiiei statului naional, ca i a siturii ntr-o arie periferic a arenei mondiale i a interferenei nefaste a conflictelor de interese ntre state, a putut pune n practic conceptele federaliste. n concepia colii federaliste engleze, cauza tuturor relelor, a anarhiei internaionale i a rzboaielor, este sistemul european al statelor naionale suverane. Naionalismul de stat, legtura ntre naionalism i interesele de stat, este cel care alimenteaz i motiveaz conflictele ce
54

Walter Lipgens, Documents on the history of European integration, II, BerlinIbidem, p. 20.

New York, 1986, p. 758, 787-789.

55

31

degenereaz n rzboi. Adevrata sorginte a confruntrilor militare o reprezint, n concepia colii federaliste engleze, nu conflictele de interes n sine, ci lipsa unui mecanism adecvat de soluionare a lor. Soluia este considerat a fi limitarea suveranitii prin structuri federale, Europa avnd misiunea de a da tonul pentru un astfel de proces la nivel global. Un rol important n promovarea soluiilor federaliste i-a revenit organizaiei Federal Union, ce a luat fiin n 1939, din iniiativa lui Charles Kimber, Patrick Ransome i Derek Rawnsley. n martie 1940 a fost nfiinat un institut de cercetare al acestei organizaii, condus de William Beseridge. Au fost elaborate proiecte constituionale ale Europei federale, iar comitetele speciale de studiu au abordat probleme juridice, economice i coloniale. Ideile eseniale preconizate erau: instituirea unei adunri legislative europene bicamerale, cu o Camer Popular i o Camer a Statelor, organe executive rspunztoare n faa acesteia, trecerea aprrii, a politicii externe i a celei economice n atribuia instituiilor federale, o constituie european amendabil doar prin votul comun al celor dou camere i a crei interpretare i aplicare s revin unei Curi Federale, garantarea unor alegeri libere i respectarea drepturilor ceteneti din fiecare stat, moned comun, asigurarea liberei circulaii, integrarea federaiei europene ntr-o organizaie mondial, cu participarea Statelor Unite i a Uniunii Sovietice56. Sunt idei ce prezint puncte comune cu cele ale micrii lui Coudenhove-Kalergi, ale proiectului Briand i ale construciei europene de astzi. Ele sunt dovada faptului c europenilor le erau din ce n ce mai clare cile ce trebuiau parcurse n vederea realizrii unitii Europei. Viziuni totalitare asupra unificrii europene Unificarea european era posibil fie printr-o nelegere voluntar, liber acceptat de ctre statele Europei sub o formul federativ sau confederativ, fie prin for, sub egida puterii hegemonice a unui imperiu asupra continentului. Aceast ultim formul devine de o periculoas actualitate n secolul XX, datorit ideologiilor totalitare i transformarea lor n idei directoare ale politicii unor mari puteri ca Rusia Sovietic sau Germania nazist.

56

Ibidem, p. 26-34.

32

Cel mai consecvent susintor al ideii unificrii europene i mondiale n micarea comunist internaional a fost Lev Troki. n lucrarea sa, publicat n 1914, sub titlul Rzboiul i Internaionala, considera c statele naionale reprezint o frn n calea progresului economic prin politica lor de protecionism i autarhie. Privind din perspectiva clasei muncitoare, Troki consider c atitudinea optim este cea a crerii Statelor Unite Socialiste ale Europei, ca o faz de tranziie spre Federaia Socialist Mondial. El respingea ideea autodeterminrii popoarelor i se pronuna pentru eliminarea, prin revoluie general, a barierelor economice i politice ce divizeaz continentul57. Ideile lui Troki au ntmpinat critica sever a lui Lenin, care n 1915, n articolul intitulat Asupra lozincii Statelor Unite ale Europei, considera c o asemenea formul poate avea doar o valoare tactic imediat, pentru destabilizarea marilor imperii multinaionale, ns ca obiectiv strategic Statele Unite ale Europei constituie o utopie pacifist, duntoare cauzei revoluiei, o asemenea unificare reprezentnd, de fapt, o alian ntre puterile imperialiste europene pentru sufocarea micrii socialiste. Statele Unite ale Europei vor deveni posibile doar n perspectiva victoriei generale a socialismului, ca o faz de tranziie spre comunismul n care vor disprea toate formele de organizare de tip statal58. Stalin preia tezele leniniste i consider c, sub paravanul unificrii europene preconizat de micarea paneuropean sau de ministrul de externe francez Aristide Briand, se ascund de fapt inteniile de sufocare a micrii revoluionare a proletariatului. Doar frontul unit al forelor de stnga, ce va crea un val revoluionar n Occident, va putea duce la unificarea continentului. Izbucnirea rzboiului cu Germania i realizarea coaliiei antihitleriste cu Statele Unite i Marea Britanie nu au modificat esenial poziia sovietic n problema unificrii europene. Dimpotriv, pe msura creterii importanei Uniunii Sovietice n cadrul coaliiei, respingerea oricrui proiect postbelic de organizare federativ a continentului devine o dogm intangibil a politicii externe sovietice, obiectivul esenial fiind pstrarea ctigurilor teritoriale dobndite n
57

Lev Trotsky, Europe and America: Two speeches on Imperialism (1926), NewE.R. Goodman, The Soviet design for a World State, New-York, 1960, p. 60.

York, 1971.
58

33

1939-1940 i extinderea influenei sovietice n Europa59. De altfel, sovieticii, care prin politica lor umreau atomizarea Europei, au perceput corect tendinele de unificare european ce erau i o contrapondere la tendinele hegemonice ale URSS. Naional-socialismul a ncercat s imprime, pentru un timp, linia principal n desfurarea evenimentelor, asumndu-i proiectul unei noi ordini europene, care s pun capt anarhiei belicoase a statelor naionale, cu mijloacele unei politici naionaliste, de for. Chiar i n interiorul lui s-a sesizat eroarea fcut. Ideea de asociere ntre parteneri egali a fost nlocuit cu ideea supremaiei rasiale. Cooperarea a fost substituit cu lupta pentru putere, iar politicii bazate pe principii i-a fost preferat aceea Realpolitik a faptelor mplinite n folosul exclusiv al propriei naiuni. Expansiunea n dauna popoarelor considerate inferioare este apanajul popoarelor mari i izvorte din necesitatea asigurrii supravieuirii lor i a ndeplinirii misiunii care le revine prin dobndirea spaiului vital cuvenit, fr a ine seama de celelalte state. n ceea ce privete relaiile dintre popoarele mari, acestea pot rmne panice doar dac i respect reciproc sferele de influen, indiferena fa de interesele celorlalte fiind principala garanie a pcii. Principala ameninare extern era considerat Rusia Sovietic i sistemul bolevic, identificat cu haosul i anarhia. De aceea, dincolo de posibilitatea unor nelegeri temporare, cu caracter tactic, soarta prevzut Rusiei era dezmembrarea i includerea n spaiul vital german. Pentru realizarea acestui obiectiv major se avea n vedere crearea unei internaionale antibolevice a tuturor popoarelor europene. Dup izbucnirea rzboiului antisovietic, componenta unitii europene a crescut considerabil ca pondere n discursul politic i propagandistic al nazismului german, accentundu-se ideea intereselor comune ale europenilor n cruciada contra bolevismului asiatic. Mediatizrii puternice prin aparatul de propagand condus de Goebbels i s-au adugat i o serie de iniiative instituionale, cum a fost crearea unui Europa Komit, menit a elabora bazele principiale ale confederaiei europene, i a unui institut pentru studiul rilor strine. S-a lucrat la proiecte de unificare economic i politic a continentului chiar i dup dezastrul de la Stalingrad, pn trziu n 1944, dei devenise evident caracterul

59

Ibidem, p. 80.

34

iluzoriu al perspectivelor de unificare european n formula naionalsocialismului german60. n opoziie cu viziunea naional-socialist, n ultimii ani ai celui de-al doilea rzboi mondial, diferite grupuri ale Rezistenei au pus problema ordinii postbelice a Europei i s-au pronunat pentru nlocuirea ostilitii cu unitatea naiunilor, urmnd trei direcii principale: nlturarea ocupaiei fasciste, restabilirea sistemului democratic de organizare a societii, reorganizarea continental, astfel nct s se elimine posibilitatea unui nou rzboi. Dac n privina primelor dou obiective punctele de vedere erau cvasi unanime n cadrul micrii europene de Rezisten, n ceea ce privete soarta postbelic a continentului opiniile se nscriu pe o scal larg, de la stabilirea sistemului statelor naionale, independente i suverane (susinute de comuniti, de o parte din socialiti i gauliti) la dezvoltarea, n spiritul formulei confederative, a relaiilor de colaborare economic, social, cultural n cadrul unei societi a naiunilor independente, pn la ideea unificrii federale a Europei i transformarea ei ntr-o for economic i politic de anvergur comparabil cu Statele Unite. Ideea federalist a fost susinut de o parte semnificativ a micrii europene de Rezisten. Punctul de plecare a acesteia era depirea sistemului statelor naionale suverane, considerat anacronic i generator de conflicte, care poart n sine germenii rzboiului general. Adepii federalismului din cadrul Rezistenei se ntemeiaz pe experiena perioadei interbelice, n care criza generat de contradicia ntre expansiunea mondial a economiei i limitele politicii naionale, nu a putut fi rezolvat de sistemul statelor suverane, ceea ce a deschis calea regimurilor autoritare, bazate pe protecionism, autarhie, centralizare i naionalism. Aceast politic a fost dus pn la ultimile sale consecine de nazismul german. Pentru evitarea n viitor a unei asemeni evoluii nefaste, soluia propus de componenta federalist a Rezistenei europene este, n planul intern al fiecrei ri, limitarea atribuiilor statale, descentralizarea, sprijinirea autonomiei locale, iar n planul relaiilor internaionale, unirea voluntar a popoarelor continentului ntr-o federaie democratic, eliminndu-se din competena statelor naionale problemele pcii i rzboiului, cele militare i economice, care s revin unor

60

Walter Lipgens, Documents, II, p. 10-14.

35

organisme supranaionale, iar federaia european s devin parte integrant a unei organizaii mondiale de asigurare a pcii61. Proiecte i aciuni concrete de unificare dup al doilea rzboi mondial Altfel se punea problema pentru Marile Puteri, angajate cu toate forele n lupta mpotiva Germaniei i a aliailor ei. Prioritatea administraiei americane de a reduce fora inamicului a determinat-o s cedeze n faa Uniunii sovietice i s-i satisfac aspiraiile de mare putere. Dup ncheierea rzboiului, ideea unificrii europene avea s capete un nou suflu, dar va trebui s ia n considerare noua configuraie a lumii, avnd ca poli dou superputeri, SUA i URSS, a cror relaie va determina cursul desfurrii evenimentelor n Europa. n noua configuraie, ideea unificrii europene a fost convertit n aciuni concrete ale guvernelor.Trecerea spre aceast nou treapt a fost marcat de discursul lui Churchill din 1946, de la Zrich: Noi trebuie s crem ceva de felul Statelor Unite ale Europei declara liderul britanic. Primul pas este formarea unui Consiliu al Europei. Dac la nceput nu toate statele Europei vor s intre n Uniune, trebuie ca noi s lucrm pentru a altura i uni acele state care o doresc i o vor [] n realizarea acestei sarcini urgente, Frana i Germania trebuie s preia conducerea. Marea Britanie, Commonwealth-ul britanic al naiunilor, puternica Americ i, eu sper, Rusia sovietic [] ar putea fi prietenii i susintorii noii Europe i cei ce se pronun pentru dreptul ei la via i strlucire62. Sfritul rzboiului mondial punea statele europene n faa unei situaii extrem de dificile, distrugerile erau imense iar divizarea continentului ngreuna i mai mult situaia. Truman era convins c, pentru a mpiedica Europa s cad sub influena ideologiei comuniste, era nevoie de un ajutor economic i financiar prompt. Secretarul de stat cu afaceri economice, William Clayton, n urma unei cltorii n Europa, ntocmete un raport secret privind distrugerile rzboiului, concluzionnd c dei

61 62

Andrei Marga, Filosofia unificrii europene, p. 122. apud Pascal Fontaine, Construcia european de la 1945 pn n zilele noastre,

Institutul European, Iai, 1998, p. 5.

36

remediul inea de Europa, ajutorul de plecare trebuia furnizat de SUA63. Secretatul de stat George Marshall rspundea cu iniierea unui plan de ajutorare a Europei, o ofert de ajutor financiar pentru ntreaga Europ, constnd n mare parte sume nerambursabile, pe o perioad de patru ani,din 1947 pn n 1951. Cei 17 miliarde de dolari nerambursabili au fost alocai pentru refacerea i reabilitarea activitilor industriale, agricole i financiare ale continentului i, n acelai timp, se viza ncurajarea integrrii europene. Americanii considerau c unitatea ce fusese att de fructuoas n America de Nord putea s fie la fel de benefic pentru Europa, dac europenii puteau s fie ncurajai s renune la reminiscenele istorice i s-i vad regiunea ca un ntreg. n privina elului su economic primordial, acela de a utiliza bani americani pentru readucerea Europei pe linia de plutire i pentru relansarea activitii sale economice. Planul Marshall a fost un succes deplin, ns n privina elurilor mai generale, planul a fost atrofiat din start, datorit refuzului sovietic de a participa sau de a permite vreunuia dintre statele-satelit s participe la el. Britanicii au refuzat i ei s accepte aspectele supranaionale ale organismul ce recepiona fondurile, asigurndu-se c rmne un comitet interguvernamental i nu o autoritate supranaional, aa cum plnuiser americanii. Era o reacie n principal naionalist, un refuz de a concepe guvernarea ca fiind localizat undeva n afara statului naional tradiional64. Planul Marshall a reuit s pun n micare reconstrucia Europei Occidentale, iar doctrina Truman a lansat programul de stvilire a expansiunii comunismului. n 1947 se constituia Organizaia pentru Cooperare Economic European, prima iniiativ pe calea spre unitate, ca un rspuns la oferta american de asisten financiar. n 1949 se semna Pactul de la Bruxelles i se puneau bazele NATO. n acelai an se nfiina Consiliul Europei, expresie a compromisului ntre federaliti i interguvenamentaliti, i totodat cadru de dialog, de cooperare ntre rile europene, a cror apartenen la Consiliu constituie un certificat de
63

Ion Ignat, Uniunea economic i monetar european, Editura Simposion, Iai, Peter Calvacoressi, Europa de la Bismarck la Gorbaciov, Polirom, Iai, 2003,

1994, p. 13.
64

p. 142-143.

37

conformitate cu regulile statului de drept65 prima organizaie european, veritabilul nucleu al formrii federaiei statelor europene. Unificarea european nsemna mai nti integrarea diferitelor ri. n 1950, Robert Schuman a lansat primul program de integrare: Unificarea naiunilor europene presupune dispariia antagonismului vechi de secole dintre Frana i Germania. Aciunea plnuit se adreseaz, de aceea, n prima linie, Franei i Germaniei. n aceast intenie guvernul francez propune s orientm aceast aciune spre un punct delimitat, dar hotrtor. El propune s subordonm ansamblul produciei franceze i germane de crbune i oel unei autoriti supreme comune, care este deschis cooperrii cu alte state europene. Aceast asociere a produciei de crbune i oel va asigura imediat edificarea bazelor comune ale dezvoltrii economice, ca prim etap, a federalizrii europene; ea va schimba i soarta acelor domenii care au servit de mult vreme produciei de material de rzboi, ale crei victime ele au devenit. Solidaritatea produciei, care se va atinge n acest fel, va duce la aceea c orice rzboi ntre Frana i Germania va fi nu numai de negndit, dar va fi i imposibil din punct de vedere material66. Planul lui Robert Schuman, ministrul de externe al Franei, ce preluase n fapt ideea lui Jean Monnet, era revoluionar n domeniul relaiilor internaionale, el nfiinnd o autoritate independent de guverne ale crei decizii vor lega statele. Concentrnd aciunea spre un punct limitat, dar decisiv, Schuman i Monnet se pregtesc pentru metoda funcionalist. Supranaionalitatea este punctul de plecare al unei construcii mai vaste, instituind pe fondul solidaritii primele baze ale unei federaii europene. Planul Schumann, acceptat fr rezerve de Germania, Italia i cele trei ri din Benelux, este supus unei negocieri deschise la 24 iunie 1950 i intr n vigoare la 18 aprilie 1951. Tratatul de la Paris, prin care lua fiin Comunitatea European a Crbunelui i Oelului (CECO), era ncheiat pentru 50 de ani. CECO i-a propus s nlture obstacolele din calea circulaiei libere a celor dou produse de baz i s transpun n practic un ansamblu de reguli comune i loiale de concuren, s renune la taxele vamale i restriciile cantitative n interior
Philippe Moreau Defarges, Instituiile europene, Ed. Amarcord, Timioara, 2002, p. 19 66 R. Hostiou, Robert Schuman et lEurope, Editura Cujas, Paris, 1969, 137-138.
65

p.

38

i s transfere o parte din deciziile suverane pe seama instituiilor comunitare create, cu rol consultativ (Adunarea Parlamentar) i rol de decizie (Consiliul Ministerial)67. La 25 mai 1950, declanarea ostilitilor n Coreea agraveaz rzboiul rece. Statele Unite fac presiuni pentru ca Germania de Vest s fie repede renarmat. Ostil renaterii unei armate germane necontrolate, Frana propune integrarea acesteia ntr-o armat european, n urma declaraiei preedintelui Consiliului, Ren Pleven, din 24 octombrie 1950. Pentru Ren Pleven i Jean Monnet este imperativ s se rspund preocuprii americanilor de a permite Germaniei s participe la efortul de aprare occidental, ns fr a pune n pericol proiectul de nfiinare a Comunitii Crbunelui i Oelului. Guvernul francez refuz renarmarea unilateral a Germaniei i nu concepe redobndirea unei suveraniti militare a Bonnului dect n cadrul unei organizaii comune. Propunerea francez face obiectul unei negocieri iniiate la Paris pe 15 februarie 1951. Tratatul care instituie Comunitatea European de Aprare (CEA) este semnat de cele ase state membre ale CECO, la 28 mai 1952. Clasa politic francez se divizeaz ns profund n momentul n care Adunarea Naional lanseaz apelul de semnare a tratatului. Tratatul asupra CEA este adoptat de ctre Adunarea Naional, la 30 august 1954, dar disputa dintre adepii i adversarii proiectului au creat tensiuni puternice n snul fiecrei formaiuni politice. Acestor controverse li se atribuie lipsa, n viitoarele tratate ale Euroatomului i ale Comunitii Economice Europene, a unor organe executive puternice de tipul naltei Autoriti a CECO68. Comunitatea European de Aprare a creat o bre ntre cei ce sperau n integrarea politic a Europei i cei care optau pentru susinerea strii de fapt sau cel mult ntr-o Europ a patriilor de tip confederal. Ca prim reflux al ideii europene dup rzboi, eecul Comunitii Europene de Aprare atrage dup sine mai multe consecine. n primul rnd, un recul momentan al influenei franceze, iniiativa revenind unor reprezentani ai Beneluxului, precum P.H. Spaak i J. Beyen. La Messina,
67 68

Pascal Fontaine, op. cit., p. 13. Maurice Duverger, Europa de la Atlantic la Delta Dunrii, Omegapres,

Bucureti, 1991, p. 75-80.

39

la 1 iunie 1955, cele ase state adopt principiul unei noi comuniti fondate pe o pia comun industrial. n al doilea rnd, o renunare temporar a obiectivului unei federaii europene cuprins n declaraia Schuman, ce nu e reinut n noul text al tratatului. ncepnd cu anul 1957, statele sunt gata s-i liberalizeze comerul i s armonizeze condiiile de concuren dintre economiile lor, ns instituiile ce ar trebui create vor dispune de puteri mai mici. Este preul care trebuie pltit, sub form de compromis, de ctre pro-europeni, pentru a repune pe in trenul integrrii europene. n realitate, succesul Comunitii Economice Europene va depi rapid speranele fondatorilor si. Comunitatea Economic European va deveni singura concretizare economic i politic ce va structura vestul Europei i care va atrage n jurul su alte ri ntr-o serie de extinderi. Benelux, Frana, Germania i Italia vor semna la Roma, n martie 1957, dou tratate: unul privind instituirea Comunitii Economice Europene (CEE) i al doilea privind Comunitatea European a Energiei Atomice (Euroatom). Tratatul asupra Comunitii Economice Europene fixa obiective ambiioase, statele membre declarndu-se hotrte s stabileasc fundamentul unei uniuni, care s asigure printr-o aciune comun progresul economic i social al popoarelor lor i s elimine barierele ce divizeaz Europa. Se declarau preocupai s consolideze unitatea economiilor lor i s asigure dezvoltarea armonioas a acestora, reducnd decalajele dintre diferitele regiuni. Aceste obiective se traduc prin punerea n practic a politicilor concrete: o uniune vamal industrial, prin eliminarea taxelor intracomunitare i desfiinarea contingenelor cantitative, crendu-se o zon a liberului schimb, prin implementarea unei protecii exterioare uniforme; o politic agricol, comercial i concurenial comun. n privina Euroatom-ului, tratatul prevedea aciuni comune privind cercetarea i difuzarea cunotinelor, punerea la punct a tehnologiilor industriale, investiiile i crearea ntreprinderilor comune, aprovizionrile, securitatea i nfiinarea unei piee nucleare.

40

Din acest moment, etape succesive vor accentua treptat gradul de integrare economic a rilor vest-europene, scopul final declarat fiind unitatea politic a Europei69. Aceste evenimente au deschis perspectiva trecerii concrete la unificarea treptat a Europei Occidentale, ca un model i o premis pentru realizarea idealului paneuropean. Se trecea astfel din faza proiectelor privind construcia european, marcat de idei, concepte, proiecte ce preau de multe ori utopice, dar care au prefigurat cea mai mare parte a elementelor eseniale ale acestui edificiu, la realizarea practic a Europei unite, proces aflat i n zilele noastre n plin desfurare. Integrare sau unificare In anii '50 a aparut notiunea de comunitate, in sensul de entitate a tarilor fondatoare, care pentru unii continea elemente de integrare, iar pentru altii avea un sens functional. Mai tarziu s-a ajuns la un consens, cum ca formarea Comunitatii este de fapt un proces care se numeste integrare70. Dupa 1990, se utilizeaza71 notiunea de unificare prezentand diferente terminologice si aducand argumente in favoarea folosirii acestuia. Integrarea reprezinta varianta moderata, pe cand unificarea este perspectiva radicala72. Termenul de integrare73 presupune includerea unui element strain intr-un ansamblu sau formarea unui ansamblu din elemente eterogene; reunirea intr-un tot coerent a unor elemente diverse, in scopul realizarii unitatii. Multitudinea intrebuintarilor in filosofie, psihologie, economie, politic, matematica au dat termenului o mare flexibilitate. In limbajul economic, de exemplu, acest termen se foloseste, in general, pentru a sublinia cresterea interdependentelor dintre economiile nationale in dezbaterile privind cooperarea economica multilaterala regionala sau subregionala. Problematica integrarii economice a evoluat in perioada postbelica sub forma teoriei uniunilor vamale si zonelor de liber schimb, piata comuna, uniune economica si monetara. Dupa M. Bye,
69
70

Pascal Fontaine, op. cit., p. 14-16.

Termenul de integrare a capatat, in economie si politica o larga utilizare in epoca postbelica. Cu ajutorul lui s-a exprimat mai intai o idee, un deziterat, un ideal si apoi o realitate, un proces in plina desfasurarev.Vasile Nechita-Integrarea europeana,Ed.Desteptarea,Bacau,1996,p.7; 71 v.Andrei Marga,op.cit.; 72 v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit.; 73 Notiunea de integrarea trimite direct si la acceptiunea de colaborare, cooperare si intrajutorare bi si multilaterala, pe de o parte, iar rezultatele ei concrete, pe de alta parte-v.Vasile Nechita,op.cit.,p.8;

41

integrarea economica se defineste prin a face cat mai compatibile planurile centrelor de decizie. ... Aceasta integrare ar urma sa fie condusa de o autoritate sau de un ansamblu de autoritati si presupune politici comunitare ... precum si o planificare comunitara. Pentru B. Balassa, integrarea ca proces, cuprinde diverse masuri pentru abolirea discriminarilor intre unitati economice nationale, iar ca situatie de fapt semnifica absenta discriminarilor dintre economiile naionale. J. Timbergen concepe integrarea ca fiind o centralizare optimal a politicii economice74. De asemenea, fenomenul de integrare este analizat nu numai ca proces al cresterii interdependentelor componentelor sistemului economic national, ci si sub raportul constituirii unui ansamblu de relatii specifice intre state. Se foloseste in anumite domenii distincte politic, militar, economic pentru a caracteriza apropierea statelor, in conditiile in care acestea au convenit sa urmeze impreuna obiective determinate. F. Perroux introduce in analiza elemente ca unitati motrice, efecte de antrenare, considerand integrarea ca fiind o combinatie de unitati motrice si de medii apropiate. Aceasta ar avea efecte, pozitive sau negative,prin natura actiunilor la care este supus mediul prin unitatile motrice, adevaratele forte ale integrarii. Dupa el, problema fundamentala este: ce se integreaza, in beneficiul cui se opereaza integrarea?75 Teoreticienii occidentali prezinta mai multe modalitati de integrare (din punct de vedere militar), dupa nivelul de intensitate. In primul rand ar fi aranjamentul pe baza celui mai mic numitor comun, in cadrul caruia actiunea nu depaseste nivelul celor mai reduse concesii pe care vrea sa le faca unul dintre parteneri. Al doilea ar fi aranjamentul de impartire a diferendului, in care partile raman egale si autonome, dar admit interventia unei autoritati terte. Ultimul, aranjamentul la nivelul interesului comun cel mai inalt, in care partile cad de acord sa redefineasca conflictul la nivel superior. Andrei Marga76 introduce termenul de unificare europeana, spunand ca cel de integrare europeana acopera mai bine ceea ce s-a petrecut pana acum in Europa Occidentala: o cuplare a economiilor si institutiilor, de la cele juridice, trecand prin cele educationale, la cele culturale, in asa fel incat Comunitatea Europeana sa functioneze sub cat mai multe aspecte ca un intreg. Aici termenul integrare are o semnificatie apropiata de cea din limbajul curent, prin el intelegandu-se stabilirea unei interdependente
74 75

v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit.; v.Vasile Nechita,op.cit,p.10; 76 v.Andrei Marga,op.cit.;

42

crescande intre tarile comunitare, incat, treptat, ele sa devina parti ale unui intreg. Studiile europene avanseaza doua teorii in privinta integrarii din punct de vedere politic. Integrarea formala este inteleasa sub aspectul schimbarii reglementarilor pentru realizarea compatibilitatii intre parteneri si asigurarea unei depline functionalitati a comunitatii. Cea de a doua, integrarea informala, are in vizor obtinerea unei dinamici constructive a relatiilor si sistemelor de comunicatie. 77 Argumentele aduse in favoarea notiunii de unificare europeana se refera in primul rand la scopul politic al procesului european, conform art.2 al Tratatului de la Roma,care subordoneaza integrarea sectoriala intr-o modalitate prin care comunitatea are drept misiune, prin instituirea unei piete comune si prin apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre, sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice in intreaga Comunitate, o extindere continua si echilibrata, o stabilitate crescuta, o ridicare accelerata a nivelului de viata si relatii si mai stranse intre statele pe care le reunit78. Demarajul constructiei europene dupa al doilea razboi mondial In primii ani dupa cel de-al doilea razboi mondial, doua serii de factori vor influenta in mod determinant constructia europeana. Pe de o parte, opozitia Est-Vest care s-a agravat la sfarsitul anului 1947 a creat sentimentul unei amenintari grave si iminente pentru Europa Occidentala, amenintare careia ar fi fost incapabila sa-i faca fata din punct de vedere economic si militar, astfel incat asistenta si protectia S.U.A. devenea pentru Europa Occidentala o necesitate. Pe de alta parte, deteriorarea rapida a relatiilor cu URSS obliga statele Europei Occidentale sa se preocupe de propria lor securitate79. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, ideea europeana nu era noua. Inca din octombrie 1942, intr-un memorandum adresat ministrului sau, Anthony Eden, Winston Churchill lanseaza formula de "Statele Unite ale Europei"80, idee care se inscria in noua ordine mondiala, reflectata in Carta Atlanticului din 1941, document ce cuprinde strategia comuna pentru organizarea lumii dupa razboi.
77 78

v.ibidem; v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit.; 79 v.Roxana Munteanu-Drept european,Ed.Oscar Print,Bucuresti,1996,p.18; 80 Lui Victor hugo I de atribuie ideea si expresia de Statele Unite ale Europei, iar lui Saint-Simon pe acea de Comunitate Europeana si Parlament European-v.Vasile Nechita,op.cit.,p.55;

43

Dupa ce la 5 martie 1946, la Fulton in SUA, denunta amenintarea sovietica, omul de stat britanic, revine asupra temei, pe 19 septembrie 1946, intr-o conferinta tinuta la Universitatea din Zurich, motivat de dorinta "de a reconstitui familia europeana si de a-i asigura o structura care sa-i permita sa traiasca si sa se dezvolte in pace, suveranitate si libertate". Afirma cu deplina convingere ca: "trebuie sa cream ceva de felul Statelor Unite ale EuropeiPrimul pas este formarea unui Consiliu al Europei.81 In aceasta perioada statele Europei apusene se gaseau intr-o dezordine social-politica si economica: intoleranta ideologica si necesitatea reluarii practicii democratice; competitii politice interne; inflatie generalizata; sistem monetar inexistent; somaj, saracie si foame. Prin urmare Franta constientizeaza ca modernizarea si industrializarea este posibila numai prin asociere cu alte tari, de aceea va alege "modernizare si dependenta" in locul "independentei si declinului". Marea Britanie accepta o limitare voluntara a independentei in cadrul unei asocieri europene in scopul recastigarii unei pozitii importante in structura postbelica a lumii. Italia percepe ca nu se poate reconstrui fara a recurge la asociere. Politicile au fost directionate spre prima optiune, ducand la crearea "nucleului Europei"82. Cele doua superputeri, SUA si URSS, isi imparteau militar si ideologic continentul. Sovieticii acaparau fara jena teritoriile eliberate de armata rosie si impuneau acolo ideologia lor. SUA, apreciind "problema germana" ca fiind o problema cruciala, isi va orienta telurile si va gandi structura Europei pe directia sprijinirii europenilor pentru lichidarea diviziunii, crearii si consolidarii Europei unite, precum si promovarea unei aliante atlantice pentru a contracara expansiunea sovietica. Bipolarismul va domina de acum relatiile europene. Acestea sunt conditiile in care revirimentul Europei Occidentale depinde de inceperea unei noi constructii, a unui nou proces politic83. Europa trebuie sa se federalizeze sau sa piarava constata primul ministru britanic Attlee, succesorul lui W.Churchill. In vederea cooperarii internationale, statele occidentale au creat dupa al doilea razboi mondial organizatii internationale privind trei directii84: militara (Uniunea Occidentala din Tratatul de la Bruxelles-Franta, Anglia si tarile Beneluxului); economica (Tratatul de la paris instituind Organizatia

81 82

v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit; v.ibidem; 83 Intr-un asemenea context, daca ideea constructiei europene devenea tot mai pregnanta, planau totusi unele ezitari privind continutul sau: ezitari cu privire la limitele geografice, la obiectul sau (va fi o Europa economica, culturala, militara sau politica), la natura sa (o Europa a cooperarii sau o Europa supranationala)-v.Roxana Munteanu,op.cit,p.19; 84 v.ibidem,p.23;

44

europeana de Cooperare Economica din 1948) si politica (Consiliul Europei1949). Planul Marshal In viziunea americana ordinea politica instituita dup razboi trebuia sa conduca la restabilirea liberalismului economic, care sa ingaduie cresterea economica si expansiunea comertului, in primul rand pentru SUA, iesita din izolaionismul in care statuse cantonata intr-o vreme. Ajutorul american era indispensabil pentru Europa ce trebuia sa-si construiasca economia pe temeliile ruinelor lasate de razboi, fapt perfect perceput de SUA, dar acest deziderat urma sa se implineasca doar in anumite conditii85. Statele Unite doreau respectarea principiilor Natiunilor Unite, dar asociau acest respect cu exigentele securitatii militare absolute americane, apreciat drept, factorul cel mai important si pentru securitatea lumii. Pe 5 iunie 1947, intr-un discurs tinut la Universitatea Harward, secretarul de stat american, generalul Marshall declara "razboi foamei, saraciei, disperarii si haosului din Europa" pentru ca, spunea el, "reconstructia structurii economice va cere evident mult mai mult timp si eforturi mai mari decat am prevazut noi"86. Scopul acestui program, numit oficial "European Recovery Program" (ERP), era de a contribui la "renasterea unei economii active in lume pentru a crea conditiile politice si sociale in care sa poata sa existe institutii libere". Conditia formulata insa, pentru aplicarea lui este sa se realizeze un acord de catre toate tarile Europei asupra nevoilor lor actuale si asupra a ceea ce aceste tari vor face ele insele pentru a eficientiza toate masurile pe care acest guvern ar putea sa le ia. Rolul SUA se va rezuma la acordarea "unui ajutor prietenesc, la stabilirea unui program european si sa ajute apoi la aplicarea cestuia in masura in care va fi posibil sa o faca". La sfarsitul Conferintei franco- anglo-rusa87 de la Paris, pe 2 iulie, aliatii vor refuza participarea la program, iar Molotov va declara: "statele isi pierd autonomia lor economica si independenta nationala in profitul unor mari puteri".

85 86

v.Vasile Mircea Zaberca-Constructia europeana,Resita,2000,p.9; In discurs, Marshall anunta public hotararea S.U.A. de a acorda europenilor un ajutor in cea mai mare parte nerambursabil, insotit si de evitarea suprasolicitarilor si dublei impuneri-v.Vasile Nechita,op.cit.,p.59; 87 Propunerea de ajutorare a vizat intreaga Europa insa a fost respinsa de URSS pe motiv ca aduce atingere suveranitatii nationale-v.Constantin Hlihor,op.cit.,p.87;

45

Pentru a inventaria nevoile economice comune, la 12 iulie 1947, se desfasoara la Paris o "Conferinta de Cooperare Economica Europeana". Problemele asupra carora s-a obtinut acordul comun, in privinta rezolvarii imediate, au fost: un mare efort de productie; obtinerea si mentinerea stabilitatii financiare interne; dezvoltarea cooperarii economice intre statele asociate; solutionarea penuriei de dolari. La 16 aprilie 1948, se constituie Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE), avnd ca membre: Austria, Belgia, Danemarca, Elvetia, Franta, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Suedia, Turcia, zona de vest a Germaniei si teritoriul Triest. Ulterior vor mai fi admise Germania in 1955 si Spania in 1959. Tot acum este stabilit "Programul Global de Reconstructie a Europei", care viza: promovarea productiei industriale si agricole, obtinerea si mentinerea stabilitatii monetare si bugetare; cresterea schimburilor internationale intre tarile participante, in particular pe seama reducerii barierelor comerciale. In aceste conditii, planul Marshall88 va fi administrat de doua institutii: ECA (Economic Cooperation Administration) de partea americana si OECE de partea europeana. Organizatia va contribui la: repartitia ajutorului american; coordonarea politicilor economice nationale; crearea unui sistem multilateral de plati (in 1950 este creata Uniunea Europeana de Plati); liberalizarea schimburilor si eliminarea restrictiilor cantitative89. Programul de ajutor american, a avut ca efecte: stoparea extinderii comunismului in Occident; realizarea coeziunii Europei de Vest; demonstrarea ca SUA sunt gata sa promoveze o politica economica coerenta, pentru refacerea Europei. A fost "arma economica" care a servit eficient scopurile politice. De asemenea a permis depasirea nivelului mediu de dezvoltare de dinainte de razboi, in 1949, si a creat conditiile consolidarii structurilor economice si a politicilor liberale. Refuzul sovietic, de a participa la Planul Marshall, descopera un nou dusman virtual. Pe 17 martie 1948 se semneaza la Bruxelles, Tratatul

88

Jean Monnet declara ca valoarea cea mai mare a planului Marshall consta in actiunea cea a condus la ceea ce am ajuns in Uniunea Europeana-v.ibidem,p.61; 89 Intre august 1948 si ianuarie 1952 suma neta a creditelor bugetare s-a ridicat la 12817 milioane dolari (85% sub forma de materiale sau produse si 15% imprumuturi). Din aceasta suma au beneficiat Marea Britanie-24,9%, Franta-29,9%, Germania-10,3%, Olanda-7,7%, Grecia-5,5%, Austria-5,3%, S-a transferat astfel in Europa peste 1%din PIB-ul american , adica 3,5% din PIB-ul european (fara ajutorul militar)-v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit.;

46

Uniunii Occidentale (UO)90, care presupune angajarea la asistenta impotriva oricarei agresiuni. Sunt stabilite prin tratat relatii militare, politice, economice si culturale. Consiliul Europei Dupa 1945, ideile lui Churchill (din discursul sau de la Zrich din 1946) s-au intalnit intr-un mod fericit cu cele ale lui Robert Schuman. Jonctiunea lor, ca si faptul ca fusesera formulate nu de niste simpli teoreticieni, ci de niste personalitati implicate in practica politica, au facut ca respectivele idei sa fie transpuse progresiv in act. La cateva luni de la Zurich, unde a lansat chemarea "Ridica-te, Europa!", W. Churchill infiinteaza in Marea Britanie "United Europe Moment" (Miscarea pentru Europa Unita). In Franta, Raul Dantry creeaza "Consiliul Francez pentru Unitatea Europei". Henri Brugmans prezideaza in decembrie 1946 "Uniunea Europeana a Federalistilor", Coudenhow-Kalergi reconstituie "Uniunea Paneuropeana". La inceputul anului 1947 se contureaza "Miscarea Socialista pentru Statele Unite ale Europei". Daca aceste grupari exprimau curente politice, cele precum "Liga Europeana de Cooperare Economica" (LECE) creata de belgianul Paul von Zeeland exprimau interese de afaceri. Unificarea miscarilor europene, are loc in decembrie 1947, sub denumirea de "Comitetul International de Coordonare pentru o Europa Unita" prezidat de ministrul britanic Duncan Sandys. Sarcina acestuia era de a pregati un Congres la Haga, in perioada 7-10 mai 1948. Rezolutia politica finala a Congresului Europei care cerea constituirea unei "Adunari Parlamentare Europene" transmite un semnal: "a venit ora pentru natiunile Europei sa transfere unele din drepturile lor de suveranitate, in vederea coordonarii si dezvoltarii resurselor lor". Tot acum, sunt lansate primele idei cu privire la institutii comune, piata comuna, carta drepturilor omului, curte internationala de justitie. Statele membre ale UO vor alcatui un "Comitet Permanent pentru Studiul si Dezvoltarea Federatiei Europene", pentru a materializa continutul rezolutiei Congresului91. Compromisul la care ajung negociatorii este tratatul
Dupa semnarea Tratatului Atlanticului de Nord, UO pierde din continut structurile militare fiind asimilate de alianta; 91 Apar insa divergente intre reprezentantii celor 5 state. Britanicii doreau aplicarea metodei interguvernamentale, adica, o stricta dependenta de guvernele nationale. Ideea franco-belgiana sustinea aplicarea metodei supranationale, conform careia institutia sa aiba caracter parlamentar si sa i se acorde competente extinse-v.ibidem;
90

47

semnat la 5 mai 1949, la Londra, de cele 5 state ale UO, la care se alatura Irlanda, Italia, Danemarca, Norvegia, Suedia si care statueaza Consiliul Europei. Pentru structura Consiliul Europei sunt stabilite doua institutii92: Adunarea Parlamentara Consultativa, care reflecta, dimensiunea federalista, pur consultativa si compusa din reprezentantii fiecarei tari membre, alesi de catre parlament;Comitetul de Ministri (ai Afacerilor Externe), organ de decizie, compus din reprezentatii guvernelor. Obiectivul CE este de realiza o uniune mai stransa intre membrii sai, in vederea salvgardarii si promovarii ideilor si principiilor ce reprezinta patrimoniul lor comun si al favorizarii progresului lor economic si social. Competenta recunoscuta CE se manifesta in domeniile: economic, social, cultural, stiintific, juridic, administrativ si etnic. De la infiintarea ei si pana azi, organizatia s-a dezvoltat gradual. Acum are 41 de membri93. Inca din anii 50, membri CE semneaza o Conventie Europeana a drepturilor omului (viata, constiinta, expresie, asociere, proprietate, educatie, securitate) si instituie o comisie de protectie a acestora (Comisia Europeana a Drepturilor Omului). In 1961 s-a semnat la Roma Carta Sociala Europeana, document pe care CE il considera o completare in domeniul social a Conventiei Europene a Drepturilor Omului. In 1961 se mai constituie Consiliul pentru Cooperarea Culturala. Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului La 9 mai 1950, printr-o Declaratie Oficiala, facuta de catre ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman94 este lansat planul (Planul Schuman) prin care Franta si Germania urmau sa puna sub administratie comuna industria carbunelui si a otelului din cele doua tari, plan ce fusese aprobat de Consiliul de ministri francez. Acest lucru a fost sugerat de cancelarul Adenauer, inca din 1 ianuarie 1949, care propusese inlocuirea controlului unilateral asupra Ruhrului exercitat de invingatori, cu o asociatie de drept international pe baza cooperativa. Asociatia ar fi cuprins

v.Teodor Frunzeti-Organizatii internationale pe www.actrus.ro; Principalele obiective, formulate la Viena (1993) si Strasburg (1997), sunt: acceptarea principiilor democratiei si statului de drept; asigurarea protectiei minoritatilor nationale; intarirea coeziunii sociale; protejarea securitatii cetateanului; gasirea raspunsurilor adecvate la sfidarile de natura culturala si educationala; perfectionarea sistemului de monitorizare a respectarii angajamentelor luate de statele member-v.ibidem; 94 Primul care a propus trecerea celor doua ramuri industriale sun coordonarea unei Inalte autoritati, trans si supranationale a fost Jean Monnet-v.Vasile Nechita,op.cit,p.64;
93

92

48

Germania cu feroasele din Ruhr, Franta cu minereul din Lorena, Franta, Germania, Saar, Luxemburgul si Belgia cu industria grea. Planul Schuman combina insa aspectele economice, tehnice cu un proiect politic mult mai vast. Strangerea la un loc a natiunilor europene necesita ca opozitia seculara a Frantei si Germaniei sa fie eliminata. De aceea, guvernul Francez propunea plasarea intregii productii franco-germane de carbune si otel sub o Inalta Autoritate Comuna, intr-o organizatie deschisa participarii celorlalte tari din Europa. Autorii planului erau convinsi ca stabilirea acestei unitati de productie deschisa tuturor tarilor va pune bazele reale ale unificarii lor economice. Initiatorii credeau ca prin punerea in comun a productiilor de baza si instituirea unei noi Inalte Autoritati, ale carei decizii vor lega Franta, Germania si celelalte tari care vor adera la ea, aceasta propunere va avea ca rezultat primele fundamente concrete ale unei Federatii Europene, indispensabila pentru mentinerea pacii. Primirea facuta de Europa a fost favorabila95, majoritatea acceptand transferul de drepturi suverane in unele sectoare economice si administrarea acestor sectoare prin institutii cu caracter supranational. Singura Marea Britanie va refuza sa participe la negocieri, finalizate prin Tratatul de la Paris, din 18 aprilie 1951, semnat de Franta, Germania, Italia si cele 3 state ale Benelux-ului prin care se instituie Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO)96. Prima comunitate economica europeana avea un sistem institutional compus din: Inalta Autoritate Federala, formata din 9 membri desemnati de guvernele statelor membre, investita cu independenta si autoritate legala97; Consiliul de Ministri, reprezentand statele membre, dar cu puteri restranse; Adunarea Parlamentara, alcatuita din deputati ai parlamentelor din statele membre; in timp va deveni Parlamentul European; Curtea de Justitie, care va deveni o forta majora in UE.

95

Evenimentele de la jumtatea secolului XX au fost marcate de o alianta temporara si bizara a comunismului cu liberalismul in lupta cu fascismul. Sistemul politic liberal a fost salvat de comunism adica tocmai de regimul pe care dorea sa-l "ingroape"-v.Constantin Hlihor,op.cit.,p.6; 96 Tratatul avea ca obiectiv "eliminarea barierelor ce divizeaza Europa". Cu aceasta ocazie s-au stabilit si o noua serie de politici concrete pe diferite domenii: o uniune vamala industriala, prin eliminarea taxelor vamale intracomunitare si desfiintarea contingentelor cantitative; o politica agricola comuna; o politica comerciala comuna; o politica concurentiala-v.Accelerarea unificarii europene pe www.e-scoala.ro; 97 Deciziile sale erau obligatorii, avand dreptul de: a studia pietele si preturile si de a stabili strategii pe termen lung; a publica informatii referitoare la piata; a avea propriul capital; a asista la programele de investitii prin oferirea de imprumuturi si garantii firmelor; a lua masuri directe in cazul in care are loc o reducere a cererii; a stabilii daca este necesar un pret minim si maxim pe Piata Comuna; a opri formarea de catre statele membre de trusturi, carteluri sau alte intelegeri care sa afecteze concurenta. A disparut in anul 1967, fiind asimilata de Comisia Europeana, unde munca este impartita pe directorate generale-v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit;

49

Piata unica era prognozata a se realiza progresiv, in doua perioade, pregatitoare si de tranzitie, trebuind sa permita adaptarea industriilor nationale la noile conditii98. Tratatul va intra in vigoare la 25 iulie 1952. Odata incheiata perioada pregatitoare, in cursul careia sunt organizate institutiile, Piata comuna va fi deschisa pe 10 februarie 1953 pentru carbune, minereu de fier si fier vechi si pe 1 mai 1953 pentru otel.

Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei atomice Practic, primele realitati institutionale ale Europei politice se nasc dup cel de-al doilea rzboi mondial. Conferinta de la Messina, Italia, din 1-2 ianuarie 1955, a ministrilor de externe a statelor membre CECO a luat in discutie initiativa tarilor din Benelux, cuprinsa in Planul Beyen si care propunea crearea unei piete comune cu libera circulatie a marfurilor, serviciilor, capitalurilor si muncitorilor. Este momentul relansarii constructiei comunitare, dupa esecul Comunitatii Europene de Aparare. Reprezentantii la Conferinta au aprobat initiativa si pe 9 iulie 1955, sub presedintia belgianului Paul Henri Spaak un Comitet Interguvernamental isi incepe activitatea, fiind insarcinat sa studieze un program privind: stabilirea unei retele europene de cai de transport; dezvoltarea schimburilor de gaze si curent electric; organizarea comuna a utilizarii pasnice a energiei atomice; pregatirea progresiva a unei piete comune fara taxe vamale si licente de import. Pe 23 aprilie 1956, Comitetul Spaak, prezinta celor 6 state99 un raport prin care se propune crearea unei Comunitati Economice Europene (CEE) si a unei Comunitati Europene a Energiei Atomice (EURATOM). Raportul este discutat si aprobat cu prilejul Conferintei de la Venetia, 29-30 mai 1956. La Roma, pe 25 martie 1957, sefii de guvern din Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda semneaza cele doua tratate instituind Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energie Atomice (EURATOM)100. Vor intra in vigoare pe 1 ianuarie 1958101. Scopul CEE102, cuprins in tratat, este ca prin instituirea
v.Vasile Mircea Zaberca,op.cit,p.33; Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Tarile de Jos; 100 Tratatele de la Roma si de la Paris recunosc fiecarei Comunitati o personalitate juridica distincta de cea a statelor membre, fara insa ca si institutiile si organismele comunitatilor sa aiba personalitate juridicav.Roxana Munteanu,op.cit,p.58; 101 Tratatul de la Roma este un subsistem unghiular in sistemul celor trei tratate care au instaurat Comunitatile Europene: CEE, CECO, EURATOM-v.Vasile Nechita,op.cit,p.68;
99 98

50

unei piete comune si prin apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre, sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice in intreaga comunitate, o extindere continua si echilibrata, o stabilitate crescuta, o ridicare accelerata a nivelului de viata si relatii si mai stranse intre statele pe care le reuneste. Obiectivele continute in Tratatul CEE sunt: eliminarea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative la intrarea si iesirea marfurilor; stabilirea unui tarif vamal comun si a unei politici comerciale comune in relatiile cu terte tari; abolirea intre statele membre a obstacolelor in calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalurilor; politica comuna in domeniul agriculturii; politica comuna in domeniul transporturilor; stabilirea unui regim de concurenta veritabila; aplicarea unor proceduri pentru coordonarea politicilor economice ale statelor membre si prevenirea dezechilibrelor in balantele de plati; apropierea legislatiilor nationale in masura necesara functionarii pietei comune; crearea unui Fond Social European pentru a ridica standardul de viata; crearea unei Banci Europene de Investitii (BEI) pentru sprijinul expansiunii economice; asocierea cu tari si teritorii extra-comunitare. Realizarea obiectivelor este asigurata de urmatoarele institutii majore: Parlament, Consiliu, Comisia si Curtea de Justitie. Consiliul si Comisia sunt asistate de un Comitet Economic si Social, cu functii consultative. Controlul conturilor este asigurat de o Curte de Conturi103. Consiliul, la propunerea, Comisiei si in cooperare cu Parlamentul European, poate decide cu majoritate calificata, orice reglementare. Art.48 prevede instituirea treptata a Pietei Comune pe parcursul unei perioade de tranzitie de 12 ani, divizata in trei etape de cate patru ani, fiecarei etape urmand sa i se stabileasca un numar de actiuni ce trebuiesc incepute si continuate concomitent. De la Comunitatile Europene la Uniunea Europeana Din momentul semnarii si pana la Tratatul de la Maastricht, in 1992, Tratatul CEE va suferii ajustari in continut si modificari in interpretari, determinate de natura si fluxul evenimentelor politice interne si externe: evolutia sistemului institutional al comunitatii; noi competente in luarea deciziilor si fuziunea executivelor comunitatilor; extinderea comunitatilor prin aderarea de noi state membre; largirea sferei de actiune la noi domenii
102

Proiectul CEE aprobat prin Tratatul de la Roma se baza pe doua principii: principiul liberei circulatii si principiul comunitar, acesta din urma fiind dominat normele vizand buna functionare a pietei Comune v.ibidem,p.70; 103 Institutiile Comunitatii vegheaza la necompromiterea stabilitatii financiare interne si externe a statelor membre-v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit;

51

si completarea sistemului de cooperare economica cu problemele de politica externa (Actul Unic European, din 1986)104. Chiar daca, isi faceau simtita prezenta primele semne de prosperitate economica, evolutia de la un proces de integrare economica spre UE se gasea sub incidenta factorului politic. Marea confruntare, ce se manifesta in plan politic, avea ca subiect organizarea constitutionala a Europei, in privinta careia se formasera doua viziuni. Una a europenilor, sustinuta de generalul de Gaulle, care condamna anumite organisme, mai mult sau mai putin extranationale, care au valoarea lor tehnica, dar nu au si nu pot avea autoritate si prin urmare, eficacitate politica105. Adeptii celeilalte viziuni, respectiv Europa supranationala, erau ferm convinsi de superioritatea constructiilor supranationale asupra cooperarii interstatale traditionale. Noua perioada a fost una de incetinire a ritmului106. Faptul s-a datorat opozitiei lui De Gaulle la intrarea in CCE a Marii Britanii (1961-1963) si ostilitatii aceluiasi cu privire la ideea supranationalitatii. In 1967 insa, Marea Britanie isi va depune din nou candidatura, in pofida agriculturii sale si a valorii lirei. "Europa europenilor" este opusa in acest mod "Europei atlantice", pentru faptul, ca singurul reper politic stabil era considerat statul national, idee opusa federalizarii atlantice107. Presedintele francez explica: "Europa integrata, cum se spune, unde nu va exista politica, va depinde de cineva din spatele ei si care va avea o politica a sa. Va exista un federator, dar unul care nu va fi european"108. Dupa prima intalnire la nivel inalt intre sefii de state si de guverne din cele 6 state comunitare, in 18 iulie 1961, conferinta de la Bonn se finalizeaza cu "Declaratia de la Bad Godesberg", prin care o comisie interguvernamentala este insarcinata sa studieze si sa propuna un proiect de uniune politica, considerat parte integranta a Tratatului de la Roma. Primul proiect supus dezbaterii, Planul Fouchet I, relua ideile enuntate in declaratia din iulie, cu accent pe supranationalitate, aparare si problema
Drumul spre unitatea Europei n-a fost unul singur si n-a fost nici unul drept. Jean-Baptiste Duroselle vorbeste de patru tipuri de proiecte incercate in decursul timpului pentru realizarea telului unitatii: unitatea dupa un principiu; unitatea in diversitate; unitatea prin forta; unitatea prin acord reciproc-v.Ovidiu PecicanIdeea europeana pe www.idd.euro.ubb.cluj.ro; 105 Considera ca statele sunt singurele entitati care au dreptul sa ordone si puterea de a fi ascultate. In sustinerea Europei statelor, a posibilitati unei constructii cel mult confederale, se atacau componentele Europei comunitare, considerate o figuratie de executiv, o figuratie de legislativ si o tehnocratie in mare parte straina, un aeropag tehnocratic, apatrid si iresponsabil; 106 v.ibidem; 107 v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit.; 108 ibidem;
104

52

Marii Britanii. Clauza, stipulata in proiect, si care a generat numeroase discutii, prevedea ca la 3 ani dupa intrarea in vigoare a Planului, acesta sa fie revizuit pentru ca uniunea sa poata stabili o politica externa comuna si o centralizare in sensul uniunii. In al doilea rand, in domeniul apararii, se dorea mentinerea atributelor de aparare si politica mondiala in competenta NATO, adica acceptarea unei politici europene de aparare, dar fara a aduce prejudicii Aliantei. In al treilea rand, se contesta absenta valorilor federaliste si conditionarea acestui proiect de acceptarea candidaturii Marii Britanii. In 18 februarie 1962, este prezentat un nou proiect, Fouchet II, in care sunt facute, de catre Franta, cateva concesii: este recunoscuta legatura dintre politica comuna de aparare si colaborarea ce trebuie stabilita in cadrul NATO, introducandu-se si elemente comunitare, un secretar general independent scos de sub influenta statelor, o adunare parlamentara, ale carei puteri sa depaseasca treptat simpla consultare, o clauza de revizuire specificata pentru a elimina orice incertitudine privind integritatea structurilor comunitare. De asemenea, este formulat principiul conform caruia, statele care vor adera la Comunitatile Europene se vor angaja sa adere si la Uniune. In cadrul negocierilor purtate ulterior, partile vor intra din nou in dezacord, in privinta respectarii concurentei economice, a competentei NATO, introducerea votului majoritar in Consiliu, precizarea rolului Adunarii Parlamentare si regruparea Comunitatilor si Uniunii intr-un cadru care sa respecte tratatele de la Paris si Roma. Ideea unificarii politice europene va fi reluata de germani si italieni in 1964, separat, dar propunerile lor se vor lovi din nou de scepticismul Frantei, care le va respinge in 1965. Controversele privind institutiile comunitare si functionarea CEE se vor acutiza in momentul instituirii Pietei Comune Agricole si incercarilor de alcatuire a unui buget comunitar109. In 1964, Comisia propune Parlamentului European urmarirea efectelor financiare ale politicii comune agricole: "interventii destinate sa regularizeze pietele, subventionarea preturilor, restituirile la export catre tarile terte"110. De aceea se considera necesar, nu numai alcatuirea unui buget federal, ci si participarea Parlamentului la procedura bugetara, adica sporirea competentei acestuia. Se face trecerea de la contributiile statelor membre la resurse comunitare111. Executivul olandez, de exemplu, nu accepta constituirea resurselor proprii CEE decat sub controlul Parlamentului.
109 110

v.Teodor Frunzeti,op.cit; v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit; 111 v.ibidem;

53

Franta se va retrage de la Bruxelles, ea declarandu-se de la inceput impotriva institutiilor tehnocratice si a transferului de prerogative guvernamentale. Franta va reveni insa si la 28-30 ianuarie 1966 se va semna "Compromisul de la Luxemburg". De acum incolo, se va aplica regula majoritatii, dar in cazul in care un stat invoca un interes foarte important pentru el, discutiile trebuiau sa continue pana se gasea un acord unanim intrun termen rezonabil. Insa nici o procedura nu a fost prevazuta pentru a determina care probleme prezinta interese foarte importante. Exceptia va deveni regula pana la Actul unic din 1986. CEE este afectata in anii 70 de "schimbarea regulilor de joc" monetar international si de criza energetica. Ordinea monetara mondiala instituita prin sistemul de la Bretton Woods in 1944 si "planul Keynes" al britanicilor vor avea drept consecinte: dolarul devine singura moneda stabila, convertibila in aur la un pret fix de 35$ uncia; vor fi respectate principiile de stabilitate a taxelor de schimb, interdictia de manipulari monetare, convertibilitatea monedelor. In comunicatul final al summit-ului de la Haga din 1-2 decembrie 1969 se stabileste un nou cadru pentru procesul comunitar: finalizarea112, aprofundarea113 si extinderea. In privinta extinderii, documentul final al Conferintei de la Haga preciza: "atata timp cat statele candidate accepta tratatele si finalitatile lor politice, deciziile intervenite dupa intrarea in vigoare a tratatelor precum si optiunile luate, sefii de state si de guverne si-au dat acordul pentru deschiderea negocierilor intre Comunitate, de o parte, si statele candidate, de cealalta parte"114. Regula de baza, ce urma a fi aplicata era: candidatii sa accepte tratatele si asa numitul "aquis communantaire" si sa se stabileasca o perioada de tranzitie, pentru ca statele care vor adera sa se adapteze conditiilor comunitare. Pe 30 iunie 1970 se deschid la Luxemburg negocierile cu tarile candidate, negocieri axate in principal asupra perioadei de tranzitie necesare adaptarii la sistemul economic comunitar. Tratatele de adeziune la
Finalizarea exprima vointa de a trece de la etapa de tranzitie la cea definitiva in Comunitatea Europeana, adica, perfectionarea politicii agricole comune, rezolvarea problemelor privind resursele Comunitatii si puterea de control a Parlamentului European-v.Ovidiu Pecican,op.cit; 113 Aprofundarea viza elaborarea, in cursul anului 1970, a unui plan pe etape in vederea crearii unei uniuni economice si monetare. Presedintele guvernului luxemburghez, in cadrul " Planului Werner" defineste ca obiectiv ideal inlocuirea monedelor nationale cu o moneda comuna. Pana atunci, monedele nationale ramaneau interschimbabile dupa o paritate fixa. Decizia din 21 martie 1972 fixeaza limitele, permise fluctuatiilor monedelor europene, la 2,25 ("sarpele monetar european")-v.ibidem; 114 v.Cosma Mircea&Ispas teofil,op.cit.;
112

54

Comunitate a Danemarcei, Irlandei, Marii Britanii si Norvegiei sunt semnate pe 22 ianuarie 1972 si vor fi aplicabile incepand cu 1 ianuarie 1973. Ratificarea tratatelor va demonstra complexitatea procesului de integrare. Grecia115 la 12 iunie 1975, Portugalia la 28 martie 1977 si Spania116 la 28 iulie 1977 isi vor depune candidatura la CEE. In contextul unei aderari concrete a statelor europene la o comunitate europeana s-a ridicat si o problema mult discutata pana atunci, dar care nu primise inca o rezolvare unanima: ce inseamna in fapt aceasta uniune europeana. Astfel, in decembrie 1974, la Paris, premierul belgian Leo Tindemans este insarcinat de sefii de state cu redactarea unui raport care sa defineasca conceptul de Uniune Europeana. Raportul aducea doua precizari importante: extinderea procesului spre domenii politice, politica externa, uniune economica si monetara, politica sociala si regionala; in al doilea rand o extindere fara interventii majore in structuri comunitare, ci doar adaptarea acestora. Ministrul de externe al Germaniei, H. D. Genscher si ministrul de externe al Italiei, E. Colombo prezinta in 1980 Parlamentului European un proiect de Act european, care viza: dezvoltarea unei politici externe comune; armonizarea pozitiilor in privinta problemelor de securitate; cooperarea in domeniul culturii; instituirea unei uniuni juridice si intarirea unei constiinte europene comune in domeniul dreptului; actiuni concertate in domeniul ordinii publice si terorismului. Din punct de vedere institutional proiectul prevedea o structura de decizie sub autoritatea Consiliului European117. Pentru luarea deciziilor se preconiza recurgerea la "interesul vital"118. Un stat care sustinea ca interesele sale vitale sunt in discutie trebuia sa ofere motivatia sa in scris, motivatie care urma sa stea la baza amanarii deciziei de catre Consiliu. "Proiectul Spinelli" adoptat la 14 februarie 1984 a aparut in urma initiativei primului Parlament European ales prin sufragiu universal direct. Noutatea proiectului consta in principiul de subsidiaritate119, principiu specific statelor federale si care urma sa stea la temelia UE. El incorpora tratatele in vigoare si textele privind cooperarea politica si sistemul monetar. Problema reformei institutionale este reluata in cadrul Consiliului European reunit la Fontainebleau (iunie 1984), care hotaraste constituirea
115 116

Tratatul de aderare se va semna la 29 mai 1979 si va intra in vigoare la 1 ianuarie 1981; Spania intra in CEE la 1 ianuarie 1986; 117 Consiliul European va deveni institutia politica cheie in constructia europeana. Juridic, va fi consacrat in 1986 in Actul Unic European; 118 v.Ovidiu Pecian,op.cit; 119 v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit.;

55

unui comitet de lucru a carei baza sa fie Declaratia solemna de la Stuttgard si Proiectul de UE a Parlamentului. Raportul final, prezentat in martie 1985, prevedea: o Piata Comuna pana la sfarsitul decadei; imbunatatirea competitivitatii; promovarea valorilor comunitare comune; cautarea identitatii externe; un mecanism de vot in luarea deciziilor; intarirea rolului Comisiei; participarea Parlamentului in procesul legislativ; convocarea Conferintei pentru proiectarea tratatului asupra UE. Elementele comune ale Raportului Dooge si ale Proiectului Spinelli constau in: diagnosticarea identica a ineficacitatii institutiilor comunitare si a insuficientei actiunii comune; largirea cooperarii politice in materie de politica externa si aparare; consolidarea actiunii comune. Cele doua documente vor sta la originea Actului Unic European. Reunit la Milano, in 28-29 iunie 1985, Consiliul European aproba Carta Alba120 a Comisiei, in care se stabileste programul si agenda pentru atingerea obiectivului de realizare a pietei interne complet unificate pna in 1992 si hotareste negocierea interguvernamentala a unui nou tratat. Incepand cu 27 ianuarie 1986 Actul Unic European este deschis spre semnare statelor comunitare. Pe 28 februarie 1986 acesta este semnat de toate statele. Importanta acestui act rezida in faptul ca in continutul sau coexista dispozitii referitoare la comunitatea economica si la cooperarea politica, iar documentul se constituie intr-un tratat complementar in care sunt adunate amendamentele la tratatele fondatoare ale Comunitatilor121 si procedurile de cooperare. Realizarea spatiului fara frontiere reprezinta obiectivul esential al Actului. Principalele inovatii aparute sunt: modificari in procesul decizional cu exceptia sectorului social si a celui fiscal, toate deciziile referitoare la libera circulatie si realizarea pietei interne vor fi luate cu vot majoritar; libera circulatie a capitalurilor; liberalizarea activitatilor bancare si a sectorului asigurarilor, care vor beneficia de drepturi de rezidenta si libera prestatie. Principiile fundamentale luate in calcul sunt: capacitatea juridica a Comunitatii de a legifera pe teritoriul comunitar, in domeniile de competenta; prioritatea liberei circulatii in dezvoltarea pietei interne; principiul subsidiaritatii (infaptuirea unei actiuni la nivelul de putere cel mai apropiat de cetateni); principiul de separare intre metoda comunitara si cooperarea in materie de politica externa.
In Carta Alba se sustinea inlaturarea celor trei tipuri de bariere: fizice (timbrele vamale si controalele la frontiera), tehnice (standardele nationale diferite pentru bunuri si servicii) si fiscale (regimurile diferite de TVA)-v.Teodor Frunzeti,op.cit.; 121 Principiul de organizare al comunitatii nu este cel al separatiei puterilor, ci mai degraba cel al reprezentarii intereselor. Fiecare institutie comunitara este purtatoarea unui interes specific in apararea caruia actioneaza in cadrul procesului decizional comunitar-v.Roxana Munteanu,op.cit.,p.191;
120

56

Tratatul asupra Uniunii Europene Dupa disparitia brusca a bipolarismului americano-sovietic s-a proclamat triumful ideologiei liberale ca mod de organizare in plan economic-politic national si international si a individualismului ca factor dinamizator al economiei de piata122. In intreaga perioada postbelica de pana in1989, Europa e unita doar economic, ca Piata Comuna cuprinzand, in esenta, statele occidentale. Abia anul 1992 Tratatul de la Maastricht marcheaza inceputurile unei Europe unite din punct de vedere politic si al procesului ei de largire. Actul Unic European prefigura doua dezvoltari ulterioare a constructiei europene pentru perioada 1986-1992: una economica si alta politica123. In tratatul CEE este inserat un nou articol referitor la politica economica124 si monetara. La 7 februarie 1992, la Maastricht, in Olanda, 12 state europene Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, au decis sa instituie o Uniune Europeana (Tratatul de la Maastricht125). In cuprinsul tratatului sunt reluate sau modificate texte din tratatele de la Paris si Roma. Ulterior, parte din dispozitii vor fi completate sau inlocuite conform Tratatului de la Amsterdam din 1997. Prin urmare, Comunitatile care au functionat pna acum vor fi inglobate intr-un ansamblu mai larg. Structura U.E.126, asa cum este conceputa in tratat se bazeaza pe trei piloni: Comunitatea Europeana, cu Piata Comuna si Uniunea Economica si Monetara, PESC (politica externa si de securitate comuna) si Afaceri interne si de justitie.

v.Catalin Turliuc,op.cit.,p.116; Evenimentele din Europa de Est si iminenta unificare a Germaniei vor determina Consiliul European intrunit pe 25-26 iunie, la Dublin, sa decida ca pe langa Conferinta pentru U.E.M. sa se desfasoare si Conferinta asupra Uniunii Politice Europene (U.P.E.); 124 In ideea gasirii solutiilor pentru realizarea Uniunii Economice si Monetare (U.E.M.) in raportul prezentat Consiliului European la sedinta de la Madrid, din 1989, Comisia propune crearea unui sistem european de banci centrale, de natura federala cu responsabilitatea conducerii politice monetare unice, bazata pe paritati fixe, irevocabile, intre monedele nationale-v.Ovidiu Pecican,op.cit; 125 Dupa Maastricht, controversele privind viitorul Uniunii, mai cu seama ale Uniunii potice si Militare, s-au inmultit si acutizat; pozitiile merg dela acceptarea integrala a prevederilor tratatului si pana la negarea lui totala si solicitarea de a fi abandonat-v.Vasile Nechita,op.cit.,p.146; 126 In pragul secolului XXI, se constata, insa inexistenta politica a Europei. Se pune intrebarea de ce constructia europeana cu un avans continuu si adesea surprinzator in materie de integrare economica, financiara, monetara este politic nefructuoasa-v.Catalin Turliuc,op.cit.,p.39;
123

122

57

Uniunea instituita de partile contractante nu are personalitate juridica, nu poate incheia tratate, nu se poate angaja pe plan extern fata de terte state, decat pe plan politic. Comunitatile isi pastreaza personalitatea juridica, se pot angaja in acorduri internationale. PESC este o politica comuna a U.E. si a statelor membre, iar cooperarea in domeniile justitiei si al afacerilor interne este o cooperare a statelor membre. Singura institutie cu adevarat a Uniunii este Consiliul European; toate celelalte sunt institutii comunitare puse la dispozitia celorlalti piloni (cu exceptia Curtii de Justitie). Printre obiectivele Uniunii Europene se numara: promovarea unui progres economic si social, echilibrat si durabil, prin crearea spatiului fara frontiere interne; intarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre, prin instituirea unei cetatenii a Uniunii;127 mentinerea si dezvoltarea Uniunii ca o zona a libertatii, securitatii si justitiei; mentinerea integrala a acquis-ului comunitar si dezvoltarea lui pentru a examina in ce masura ar fi necesara o revizuire a politicilor si formelor de cooperare instituite prin prezentul tratat, in vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor si institutiilor comunitare. Principiile pe care se fondeaza U.E.128 sunt cele ale: libertatii si al democratiei; respectului drepturilor omului si libertatilor fundamentale; statului de drept; respectului identitatii nationale a statelor membre. In cazul incalcarii principiilor enuntate, Consiliul reunit la nivelul sefilor de stat sau de guvern, hotarand cu majoritate calificata poate decide sa suspende anumite drepturi statului membru vizat, care, rezulta din aplicarea tratatului, inclusiv dreptul de vot si poate proceda in consecinta la suspendarea drepturilor si obligatiilor persoanelor fizice si juridice; pentru aplicarea acestei prevederi Parlamentul European hotaraste cu o majoritate de doua treimi din voturile exprimate, aceasta reprezentand majoritatea membrilor sai. Tratatul de la Amsterdam Tratatul asupra Uniunii Europene prevede organizarea Conferintei Interguvernamentale pentru a trece in revista problemele integrarii. In prima jumatate a anului 1995, fiecare institutie comunitara a pregatit un Raport
127 128

v.Integrarea in U.E. pe www.domino.kappa.ro/mae.; In prezent sunt voci care sustin ca exista o mare discrepanta intre ceea ce s-a dorit si rezultatul la care sa ajuns : s-a dorit o Europa strategica, cu o capaitate de aparare pe masura puterii sale economice, obtinandu-se o putere paralizata din punct de vedere politic, fapt care se datoreaza in principal de diviziunilor de pozitie cu privire la N.A.T.O., Europa, natiune intre actorii constructiei europene-v.Catalin Turliuc,op.cit.,p.42;

58

asupra functionarii Tratatului UE. A doua jumatate a anului a fost prevazuta pentru analiza posibilelor optiuni recomandate de Grupul de Reflectie, prezidat de Secretarul de stat in probleme europene din guvernul Spaniei Carlos Westerndrop. Grupul a prezentat Raportul Consiliului European de la Madrid in decembrie 1995. Dupa ultimele adnotari ale documentelor in cadrul Comisiei si al Parlamentului European, Consiliul European de la Torino a deschis oficial lucrarile Conferintei interguvernamentale in 26 martie 1996. Obiectivele Conferintei au fost ambitioase si s-au centrat pe ideea de Europa a cetatenilor, pe rolul Uniunii Europene pe scena internationala, pe imbunatatirea functionarii institutiilor si pe perspectivele de extindere129. Consiliul European, intrunit succesiv la Florenta (21-22 iunie 1996), Dublin (5 octombrie 1996 i 13-14 decembrie 1996) si neoficial la Noordwijk (23 mai 1997), a dezbatut diferite propuneri si abordari ale Conferintei. Grupurile de lucru, dupa 15 luni de consultari, Summit-uri, propuneri, amendamente la texte au redactat documentul cunoscut sub denumirea de Tratatul de la Amsterdam130, care a fost semnat la 20 octombrie 1997. In Tratatul de la Amsterdam au fost introduse patru mari domenii: libertate, securitate si justitie; Uniunnea si cetatenii sai; politica externa eficienta si coerenta; probleme institutionale131. Prima sectiune explica garantiile incluse in domeniul protectiei drepturilor fundamentale, zona de libera deplasare a persoanelor in interiorul Uniunii si noile reglementari privind regimul de vize, azil i imigrari. Sectiunea se incheie cu titlul privind cooperarea in materie de criminalitate si conditiile de integrare in sistemul Schengen. In tratat sunt incluse sapte documente ce stabilesc imbunatatirile ce vor fi introduse de acest acord in domenii ce privesc direct drepturile si interesele cetatenilor individuali (notiunea de cetatean european, strategii comune de combatere a somajului, tratarea n mod egal a barbatilor si femeilor, stabilirea cadrului institutional, sanatate publica, protectia consumatorului, standardizarea legislatiei). Prevedrile privind politica externa contin imbunatatirile aduse in scopul obtinerii unui rol mai important pe piata internationala a Uniunii Europene. Sectiunea economica elucideaza aspectele practice ale extinderii politicii comerciale comune,
v.Nicolae Paun&Ciprian Paun-Istoria constructiei europene pe www.idd.euro.ubb.cluj.ro; Tratatul de la Amsterdam este alcatuit din trei pari, o anexa si 13 protocoale, la care se adauga 51 de declaratii adoptate de Conferinta Interguvernamentala si alte 8 declaratii ale unor state membre, anexate actului final; 131 v.Cosma Mircea&Ispas Teofil,op.cit.;
130 129

59

menita sa includa acorduri internationale si drepturile asupra proprietatii intelectuale. Ultimul domeniu concluzioneaza si explica formele institutionale lansate de Tratatul de la Amsterdam, in scopul extinderii Uniunii Europene: scopul si modul de operare a procedurii co-decizionale, in vederea intaririi rolului Parlamentului European; extinderea votului majoritar calificat in Consiliu; structura si modul de functionare a Comisiei Europene; rolul Curtii de Justitie; rolul mai important acordat Curtii Auditorului, Comitetului Economic si Social si Comitetului Regiunilor; mai mare implicare a parlamentelor nationale in activitatile Uniunii Europene si o mai buna informare a acestora cu problemele comunitare; consolidarea principiului subsidiaritatii; stransa cooperare intre tarile membre132. In legatura cu U.E.-asa cu se prezinta astazi-s-a ridicat problema deficitului politic. Chestiunea deficitului politic european a fost formulata in extenso de Bla Farago133. Notiunea de deficit politic o aminteste pe cea de deficit democratic, o postura in care numerosi comentatori eurosceptici au plasat Comunitatea Europeana. Deficitul democratic, adica gradul redus de participare a cetatenilor statelor-membre la actiunea Uniunii este probabil unul real, insa a fost corectat prin alegerea directa a parlamentarilor europeni si este diminuat gradual in procesul constructiei europene, prin amplificarea competentelor atribuite Parlamentului European. Teza deficitului politic acuza n primul rand absenta in Uniune a unei puteri suverane, a unei instante de decizie de ultim resort. Daca nu exista un titular al suveranitatii, sustine Farago, nu exista nici o putere legitima. Cvasi-suveranitatea pe care o degaja exercitiul competentelor comunitare nu conduce nicaieri, in orice caz nu la o veritabila uniune politica. Iar in acest moment, politicii externe si de securitate comuna a Uniunii, ca si cooperarii in domeniile justitiei si afacerilor interne, nu li se poate atribui nici o valoare politica, pentru ca sunt in realitate simple expectative neintegrate, pentru ca in realitate au ramas la nivelul simplei cooperari interguvernamentale134. Asa cum observa Olivier Beaud135, acest tip de critica a Uniunii Europene este coerenta numai din perspectiva statului-natiune. Numai ca o asemenea perspectiva nu este nici productiva si nici stiintific onesta pentru ca etalonul de masura conceptual al fenomenului european ar trebui sa fie mai curand notiunea de federatie136.
v.Nicolae Paun&Ciprian Paun,op.cit.; v.Valentin Constantin-Subiecte deschise ale integrarii europene pe www.studint.ong.ro/archive; 134 Europa politica a Uniunii ramane, nici mai mult nici mai putin, o conferinta interguvernamentala institutionalizata a statelor membre"-v.ibidem; 135 v.ibidem; 136 v.ibidem;
133 132

60

In consecinta legitimitatea politica trebuie plasata in dreptul international si nu in dreptul intern. Pentru ca din textul Tratatului de la Roma rezulta fara nici un dubiu ca semnatarii au inteles sa renunte la caracterul indivizibil al suveranitatii si sa exercite in comun o serie de competente, prin institutiile create n comun. Faptul ca prin vot majoritar un stat poate fi obligat sa aplice pe teritoriul national o norma pe care a repudiat-o prin votul sa137, ramas minoritar, nu inseamna ca in interiorul Comunitatii lipseste un control democratic sau ca lipseste o legitimitate politica. Inseamna doar ca legitimitatea sau controlul democratic nu au o dimensiune nationala, ci una internationala138.

CRONOLOGIA TRATATELOR UNIUNII EUROPENE 1950, 9 mai: Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al Franei, ntr-un discurs inspirat de Jean Monet, propune ca Frana i Republica Federal Germania s pun n comun resursele de crbune i oel n cadrul unei organizaii deschise i altor ri din Europa. 1951, 18 aprilie: Frana, Republica Federal Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, au semnat, la Paris, Tratatul de instituire a Comunitii Europene a Crbunelui i Oelului (CECO). 1952, 23 iulie: Intr n vigoare Tratatul de instituire a Comunitii Europene a Crbunelui i Oelului (CECO). 1957, 25 martie: Au fost semnate, la Roma, tratatele de instituire a Comunitii Economice Europene (CEE), respectiv a Comunitii Europene a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom). 1958, 1 ianuarie: Intr n vigoare Tratatele de la Roma. 1965, 8 aprilie: Este semnat, la Bruxelles, Tratatul de fuziune, prin care se instituie o Comisie unic i un Consiliu unic pentru toate cele trei Comuniti.
137

Cu aceast ocazie s-ar putea reconsidera si notiunea de suveranitate a statului in raport de dinamica actuala a dreptului international. Conceptiile moniste pornesc de la ideea ca exista o singura ordine ivit necesitatea reglementarii lor juridice. Dreptul international in prezent a depasit etapa in care putea fi considerat un drept distinct de dreptul intern al unui stat. Trebuie acceptat ca umanitatea a ajuns in stadiul in care nu mai este o suma de populatii grupate in diverse state, ci este o societate cu propria ordine juridica: dreptul international-v.Forika Eva-Dreptul comunitar si constitutiiile nationale. Cazul Romaniei pe www.studint.ong.ro/archive.; 138 v.Valentin Constantin,op.cit.;

61

1967, 1 iulie: Tratatul de fuziune intr n vigoare. 1970, 22 aprilie: Este semnat, la Luxemburg, tratatul cunoscut sub denumirea Tratatul bugetar din 1970 (denumirea complet: Tratatul de modificare a unor dispoziii bugetare ale Tratatelor de instituire a Comunitilor Europene i a Tratatului de instituire a unui Consiliu unic i a unei Comisii unice ale Comunitilor Europene). 1971, 1 ianuarie: Tratatul bugetar din 1970 intr n vigoare. 1972, 22 ianuarie: Sunt semnate, la Bruxelles, Tratatele de aderare a Danemarcei, Irlandei, Marii Britanii i Norvegiei la Comunitile Europene. 1973, 1 ianuarie: Tratatele semnate n 1972 intr n vigoare, Danemarca, Irlanda i Marea Britanie devin membre ale Comunitilor Europene. 1975, 22 iulie: Este semnat Tratatul bugetar din 1975 (denumire complet: Tratatul de modificare a anumitor dispoziii financiare ale Tratatelor de instituire a Comunitilor Europene i ale Tratatului de instituire a unui Consiliu unic i a unei Comisii unice ale Comunitilor Europene) 1977, 1 iunie: Tratatul bugetar din 1975 intr n vigoare. 1979, 28 mai: Sunt semnate, la Atena, n Grecia, documentele referitoare la aderarea Greciei la Comunitile Europene. 1981, 1 ianuarie: Documentele semnate n 1979 intr n vigoare, Grecia devenind membr a Comunitilor Europene. 1985, 12 iunie: Sunt semnate, la Madrid, n Spania, i la Lisabona, n Portugalia, Tratatele de aderare a Portugaliei i a Spaniei la Comunitile Europene. 1985, 2-4 decembrie: Consiliul European de la Luxembourg. Relansarea integrrii europene prin redactarea unui Act Unic European. 1986, 1 ianuarie: Tratatele de aderare semnate n 1985 intr n vigoare, Portugalia i Spania ader la Comunitile Europene. 1986, 17 i 28 februarie: Se semneaz, la Luxembourg, n Luxemburg, i la Haga, n Olanda, Actul Unic European. 1987, 1 iulie: Intr n vigoare Actul Unic European. 1991, 9-10 decembrie: Consiliul European de la Maastricht, unde se ajunge la un acord legat de Tratatul privind Uniunea European. 1992, 7 februarie: Se semneaz, la Maastricht, n Olanda, Tratatul privind Uniunea European. 1993, 1 noiembrie: Intr in vigoare Tratatul de la Maastricht. 1994, 24 iunie: Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei, Norvegiei2 i Suediei este semnat la Corfu, n Grecia.

62

1995, 1 ianuarie: Tratatul de aderare semnat n 1994 intr n vigoare, Austria, Finlanda i Suedia devin astfel membre ale Uniunii Europene. 1997, 16-17 iunie: La reuniunea de la Amsterdam, Consiliul European ajunge la un acord referitor la noul tratat. 1997, 2 octombrie: Se semneaz, la Amsterdam, n Olanda, Tratatul de la Amsterdam. 1999, 1 mai: Intr n vigoare Tratatul de la Amsterdam. 2001, 26 februarie: Se semneaz Tratatul de la Nisa. 2002, 23 iulie: Tratatul de instituire a Comunitii Europene a Crbunelui i Oelului (CECO) expir, la 50 de ani de la intrarea sa n vigoare. 2003, 28 februarie-iulie: Convenia European elaboreaz Proiectul de Tratat de instituire a unei Constituii pentru Europa. 2003, 16 aprilie: Este semnat, la Atena, n Grecia, Tratatul de aderare la Uniunea European a 10 state: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceh, Slovacia, Slovenia i Ungaria. 2003, 1 februarie: Intr n vigoare Tratatul de la Nisa. 2003, 4 octombrie: Sunt deschise lucrrile Conferinei interguvernamentale destinate, n principal, elaborrii i adoptrii unei versiuni finale a Constituiei Europene. 2004, 17-18 iunie: Consiliul European de la Bruxelles. efii de stat sau de guvern ale Statelor Membre ajung la un acord referitor la textul Tratatului constituional. 2004, 29 octombrie: Este semnat, la Roma, Tratatul de instituire a unei Constituii pentru Europa. 2005, 25 aprilie: Este semnat, la Luxemburg, Tratatul de Aderare a Bulgariei i a Romniei la Uniunea European. 2007, 1 ianuarie: Tratatul de aderare semnat n 2005 intr n vigoare, Bulgaria i Romnia devenind membre ale Uniunii Europene. 2007, iunie: Consiliul European a decis convocarea unei noi conferine interguvernamentale, n vederea elaborrii unui Tratat de reform, pn la sfritul anului 2007. 2007, 23 iulie: Au nceput lucrrile conferinei interguvernamentale pentru elaborarea unui Tratat de reform. 2007, decembrie: Tratatul de la Lisabona

63

SURSE DE INFORMARE Tratatul CECO Textul poate fi primit prin e-mail, n urma unei cereri la pagina http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/treaties_founding.htm Fi explicativ: http://europa.eu/scadplus/treaties/ecsc_en.htm Tratatul CEEA (Euratom) Textul poate fi primit prin e-mail, n urma unei cereri la pagina http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/treaties_founding.htm Fi explicativ: http://europa.eu/scadplus/treaties/euratom_en.htm Tratatul CE (fostul Tratat CEE) Textul poate fi primit prin e-mail, n urma unei cereri la pagina http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/treaties_founding.htm Fi explicativ Tratatul CEE, versiune neconsolidat: http://europa.eu/scadplus/treaties/eec_en.htm Tratatul de fuziune Textul poate fi primit prin e-mail, n urma unei cereri la pagina http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/treaties_other.htm Tratele bugetare Textele pot fi primite prin e-mail, n urma unei cereri la pagina http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/treaties_other.htm Actul Unic European Text integral: http://europa.eu/scadplus/treaties/singleact_en.htm Fi explicativ: http://europa.eu/scadplus/treaties/singleact_en.htm Tratatul de la Maastricht Text integral: http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/dat/11992M/htm/11992M.html Fi explicativ: http://europa.eu/scadplus/treaties/maastricht_en.htm Tratatul de la Amsterdam Text integral: http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/dat/11997D/htm/11997D.html Ghid complet: http://europa.eu/scadplus/leg/en/s50000.htm Tratatul de la Nisa Text integral: http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/index.htm Calendarul ratificrii : http://ec.europa.eu/comm/nice_treaty/ratiftable_en.pdf Rezumat: http://ec.europa.eu/comm/nice_treaty/summary_en.pdf Ghid complet: http://europa.eu/scadplus/nice_treaty/index_en.htm Brour informativ: http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?cid=192&lid=2&id=18299

64

Conferina interguvernamental din 2000: http://ec.europa.eu/archives/igc2000/index_en.htm Tratatul de instituire a unei Constituii pentru Europa Text integral: http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/index.htm Fie explicative: http://europa.eu/scadplus/constitution/index_en.htm Rezultatul lucrrilor Conveniei: http://europa.eu/scadplus/european_convention/index_en.htm Conferina interguvernamental 2003-2004: http://europa.eu/scadplus/cig2004/index_en.htm Conferina interguvernamental 2007 http://www.consilium.europa.eu/cms3_fo/showPage.asp?id=1297& ang=en Tratatele de aderare La pagina http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/treaties_accession.htm o parte dintre texte sunt disponibile, n timp ce altele pot fi cerute prin e-mail. Tratatul de aderare a Bulgariei i Romniei la UE: http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp?cid=192&lid=1&id=23282 Versiuni consolidate Tratatele fondatoare au fost modificate n mai multe rnduri. Pentru a pune la dispoziia cititorilor o culegere de texte mai uor de consultat, au fost redactate textele consolidate. Consolidarea d natere unui act unic, fr valoare oficial, rezultat dintr-un act de baz al legislaiei comunitare ce conine modificrile i corecturile succesive, pn la momentul redactrii textului consolidat. Textele consolidate sunt disponibile la adresa http://eurlex.europa.eu/en/treaties/treaties_founding.htm

65

Bibliografie general: 1. Peter Calvocoressi, Politica mondial dup 1945, Editura Allfa, Bucureti, 2002 2. Florian Grz, Btlia pentru Europa, Bucureti, 1997 3. Documente de baz ale Comunitii i Uniunii Europene, Polirom, Iai, 1999 4. Pascal Fontaine, Construcia european de la 1945 pn n zilele noastre, Institutul European, Iai, 1998 5. Bertrand Commelin, Europa economic, Institutul European, Iai, 1998 6. Philippe Moreau Defarges, Organizaiile internaionale contemporane, Institutul European, Iai, 1998 7. Charles Zorgbibe, Construcia european. Trecut, prezent, viitor, Editura Trei, 1998 8. Guillaume Courty, Guillaume Devin, Construcia european, Edit. CNI Coresi s.a., Bucureti, 2003 9. *Nicolae Pun, Istoria construciei europene, Edit. Fundaiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999 10. Nicolae Pun, Adrian Ciprian Pun, Georgiana Ciceo, Europa unit, Europa noastr, Edit. Presa Universitar Clujean, Cluj-Napoca, 2003 11. Octav Bibere, Uniunea European ntre real i virtual, Editura All, Bucureti, 1999 12. Elizabeth Pond, Renaterea Europei, Editura Pandora M, Bucureti, 2003 13. Ctlin Turliuc, Istoria i teoria relaiilor internaionale, Cantes, Iai, 2000 14. Helen & William Wallace, Policy-Making in the European Union, Oxford University Press, Oxford, 1996 , tradus Procesul politic n Uniunea european, Ediia a IV-a, Editura Arc, Chiinu,2004 15. Michael J. Baun, An Imperfect Union, Westview Press, Boulder,1996 16. William James Adams, Singular Europe: Economy and Polity of the European Community After 1992, Ann Arbor, Univ. of Michigan Press, 1992 17. Robert Keohane, Stanley Hoffman, The New European Community: Decisionmaking and Institutional Change, Westview, Boulder, 1991 18. Julliet Lodge, The European Community and the Challange of the Future, St. Martin Press, New York, 1993 19. John Pinder, European Community: The Building of a Union, Oxford University Press, Oxford, 1991

66

20. *John Pinder, Uniunea European. Foarte scurt introducere, Edit. All, Bucureti, 2005 21. Stelian Scuna, Uniunea European. Construcie, Instituii, Drept, Edit. All Beck, Bucureti, 2005 22. Cristopher Booker, Richard North, Uniunea European sau Marea Amgire. Istoria secret a construciei europene, Edit. Antet, Bucureti, 2004 23. Serge Bernstein, Pierre Milza, Istoria Europei, vol V, Institutul European, Iai, 1998 24. Peter Calvocoressi, Europa de la Bismark la Gorbaciov, Polirom, Iai, 2003 25. Eliza Campus, Ideea federal n perioada interbelic, Edit. Academiei Romne, Bucureti, 1993 26. Richard N. Coudenhove-Kalergi, Pan Europa, Edit. Pro Europa, Tg. Mure, 1997 27. Christian Hen, Jacques Leonard, Uniunea European, ediia a-10-a, Un memento complet asupra integrrii europene CNDP, Les livres, Editura C.N.I. Coresi S.A., Bucureti. 28. Liliana Iftode, Proiecte de unificare european n secolele XIX-XX, Editura Flondor, Rdui, 2007