Sunteți pe pagina 1din 13

CUPRINS:

1. Introducere…………………………………………………………………..2
2. Sediul Parlamentului European……………………………………………...2
3. Organizarea Parlamentului European………………………………………..4
3.1 Membrii individuali ai Parlamentului European……………………...4
3.2 Președintele Parlamentului European………………………………...5
3.3 Vicepreședinții Parlamentului European……………………………..6
3.4 Comisiile și delegațiile……………………………………………….6
3.5 Grupurile politice……………………………………………………..8
3.6 Secretariatul Parlamentului European………………………………...9
4. Rolul Parlamentului European………………………………………………9
5. Atribuțiile Parlamentului European………………………………………..10
6. Concluzii…………………………………………………………………...11

Bibliografie…………………………………………………………………….12
1. Introducere
Ideea unei Comunităţi europene nu este nouă, statele şi cetăţenii Europei subliniind de-a
lungul timpului, în diferite forme şi prilejuri, necesitatea strângerii rândurilor, pe baza unor
tradiţii şi valori comune, în faţa unor provocări diverse, începând de la spectrul unor conflicte
armate şi terminând cu necesitatea armonizării dezvoltării economice şi sociale.
La baza Parlamentului European stă Adunarea Comună a Comunității Europene a Cărbunelui și
Oțelului (CECO), care a devenit adunarea comună a celor trei comunități europene
supranaționale existente la vremea respectivă. Ulterior, adunarea a primit numele de
„Parlamentul European.
În urma înființării Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității Europene a Energiei
Atomice (Euratom), Adunarea Comună a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului
(CECO) a fost extinsă la toate cele trei comunități. Numărând 142 de membri, noua adunare s-a
reunit pentru prima dată la Strasbourg, la 19 martie 1958, ca „Adunarea parlamentară
europeană”, schimbându-și numele în „Parlamentul European” la 30 martie 1962.
Înainte de introducerea alegerilor directe, deputații din Parlamentul European erau
desemnați de fiecare dintre parlamentele naționale ale statelor membre. Toți deputații aveau
astfel un dublu mandat. Conferința la nivel înalt de la Paris, din 9-10 decembrie 1974, a hotărât
ca alegerile directe „să aibă loc în sau după 1978” și a solicitat Parlamentului să depună noi
propuneri pentru înlocuirea proiectului său de convenție inițial din 1960. În ianuarie 1975,
Parlamentul a adoptat un nou proiect de convenție, pe baza căruia, după soluționarea câtorva
divergențe, șefii de stat sau de guvern, au ajuns la un acord în cadrul reuniunii lor din 12-13 iulie
1976. Decizia și Actul privind alegerea reprezentanților în Parlamentul European prin vot
universal direct au fost semnate la Bruxelles, la 20 septembrie 1976. În urma ratificării actului de
către toate statele membre, acesta a intrat în vigoare în iulie 1978, primele alegeri având loc la 7
și 10 iunie 1979.

2. Sediul Parlamentului European


Începând cu 7 iulie 1981, Parlamentul a adoptat mai multe rezoluții referitoare la sediul
său, invitând guvernele statelor membre să respecte obligația care le revine în temeiul tratatelor
de a stabili un singur sediu pentru instituții. Întrucât acestea au continuat să nu pună în aplicare

1
această măsură, Parlamentul a luat o serie de decizii privind organizarea sa și locurile de
desfășurare a activității (Luxemburg, Strasbourg și Bruxelles).
În cadrul Consiliului European de la Edinburgh din decembrie 1992, guvernele statelor
membre au încheiat un acord privind sediile instituțiilor, prin care se stabilea ca:
- Parlamentul să își aibă sediul la Strasbourg, unde să se organizeze cele 12 perioade de
sesiune lunare, inclusiv sesiunea în care se adoptă decizia referitoare la bugetul anual al UE;
- perioadele de sesiune suplimentare să se țină la Bruxelles;
- comisiile parlamentare să se reunească la Bruxelles;
- Secretariatul Parlamentului și departamentele care îi acordă asistență acestuia să rămână
la Luxemburg.
Această decizie a fost criticată de Parlament. Cu toate acestea, Curtea de Justiție
(hotărârea din 1 octombrie 1997 – C 345/95) a confirmat că sediul Parlamentului a fost stabilit în
conformitate cu prezentul articol 341 din TFUE. Substanța deciziei a fost inclusă în Tratatul de la
Amsterdam, printr-un protocol anexat la tratate. Deși a regretat aceste decizii, Parlamentul a fost
obligat să își elaboreze calendarul anual în consecință, prin intermediul unei propuneri emise de
Conferința președinților.
În general, în decursul unui an, Parlamentul are 12 perioade de sesiune de patru zile la
Strasbourg și șase perioade de sesiune de două zile la Bruxelles. Deputații în Parlamentul
European au lansat numeroase inițiative pentru a evita reuniunile de la Strasbourg. De exemplu,
pentru anul 2012, a fost adoptat un calendar care includea două perioade de sesiune de două zile
în aceeași săptămână calendaristică din luna octombrie, la Strasbourg, ceea ce reducea durata
totală a reuniunilor de la Strasbourg cu patru zile. Cu toate acestea, în urma unei plângeri
înaintate de Franța, Curtea de Justiție a hotărât că, în vederea respectării deciziilor adoptate, sunt
necesare două perioade integrale de sesiune (cauza C-237/11).
În conformitate cu articolul 229 din TFUE, Parlamentul se poate întruni în perioade de
sesiune extraordinare, la cererea majorității deputaților care îl compun, a Consiliului sau a
Comisiei. La 18 decembrie 2006, Parlamentul a ținut pentru prima dată o ședință plenară
suplimentară la Bruxelles, imediat după Consiliul European din 14 și 15 decembrie 2006.
Această practică a monitorizării imediate a reuniunilor Consiliului European a fost
consolidată de atunci.1

1
eur-lex.europa.eu

2
3. Organizarea Parlamentului European
Organizarea Parlamentului European reprezintă un alt aspect esenţial în cadrul acestei
instituţii deoarece membrii individuali pot deţine funcţii de conducere precum: preşedinte,
vicepreşedinte sau chestor, sau pot fi împărţiţi în funcţie de afinităţile lor politice în diferite
grupuri. În plus, aceştia se pot reuni în cadrul comisiilor parlamentare acolo unde elaborează,
modifică, adoptă diferite propuneri legislative şi unde de asemenea pot pregăti şedinţele plenare.
Totodată, membrii Parlamentului European se constituie din delegaţii interparlamentare
care au rolul de a menţine legătura şi de a realiza schimbul de informaţii cu parlamentele ţărilor
terţe.
Numărul membrilor Parlamentului European şi repartizarea locurilor între statele membre (aşa
cum au fost fixate prin Actul din 20 septembrie 1976) au fost modificate succesiv prin aderarea
noilor membri în Uniunea Europeană.
Prin dispoziţiile Tratatului de reformă de la Lisabona s-a dispus ca locurile din Parlamentul
European să se redistribuie conform unei formule proporţionale. Numărul maxim de deputaţi
europeni va fi 750  plus președintele2 (705 deputați după retragerea Regatului Unit din U.E.).

3.1 Membrii individuali ai Parlamentului European


Deputaţii din Parlamentul European sunt aleşi o dată la 5 ani prin vot universal direct,
liber și secret,3 de către cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, în funcţie de numărul de
locuitori ai fiecărei ţări. În momentul actual în Parlamentul European există 705 de deputaţi, ce
reprezintă cele aproximativ 450 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene.
Procedura electorală prin care sunt aleşi membrii Parlamentului European ţine cont de
legislaţia fiecărui stat şi de normele sale constituţionale. În ceea ce priveşte numărul de
parlamentari, minimul este de 6, iar maximul este de 96, așa cumeste prevăzut în articolul 14,
alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, regula proporţionalităţii fiind respectată.
Totodată, mandatul acestora care se exercită în mod independent, deşi este pe 5 ani, poate fi
reînnoit. Deputaţii în Parlamentul European nu sunt obligaţi prin instrucţiuni şi nu pot primi
mandat imperativ. Reprezentarea femeilor în Parlamentul European se află în continuă creştere,
2
www.europarl.europa.eu
3
articolul 14, alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE)

3
în prezent o treime din deputaţi sunt femei. Activitatea deputaţilor se împarte între Bruxelles,
Strasbourg şi circumscripţiile lor electorale. La Bruxelles participă la reuniunea grupurilor
politice şi a comisiilor parlamentare, iar la Strasbourg la 12 perioade de sesiune. Membrii
Parlamentului European beneficiază de imunităţile şi privilegiile stabilite de art. 8-10 din
Protocolul din aprilie 1965 (anexat la Tratatul de la Bruxelles – actualizat prin Trattatul de la
Lisabona).
Spre exemplu, membrii Parlamentului Euroepan se bucură de liberă circulaţie fără
restricţii la deplasare, de imunitate personală pe durata mandatului similară cu cea a
parlamentului pe plan local, iar pe teritoriul celorlalte state de imunitate de jurisdicţie penală
(privind reţinerea sau urmărirea datorită opiniilor sau voturilor exprimate în exercitarea funcţiilor
lor), ori au beneficii privind taxele vamale. Mandatul este reprezentativ, fiecare parlamentar
reprezintă atât corpul electoral al ţării unde a fost ales cât şi toate popoarele Uniunii Europene,
prin urmare reprezintă toţi cetăţenii Uniunii. Mandatul este personal şi netransmisibil, ceea ce
înseamnă că nu poate fi cedat, concesionat, înlocuit sau substitutit. Astfel, se poate exercita doar
de către titular, direct şi personal şi nu poate fi delegat şi nici exercitat prin corespondenţa.

3.2 Președintele Parlamentului European


Toate activităţile Parlamentului European şi ale organismelor sale se desfăşoară sub conducerea
Biroului Parlamentului, alcătuit dintr-un preşedinte şi 14 vicepreşedinţi.
Preşedintele are un mandat de 2 ani şi jumătate, adică jumătate din legislatura parlamentară,
astfel candidatul care obţine majoritatea absolută a voturilor exprimate prin vot secret primeşte
această funcţie. Până în momentul de faţă Parlamentul European a avut 25 de preşedinţi, numele
celui actual este David Maria Sassoli.
Preşedintele reprezintă instituţia Parlamentului în relaţiile externe şi cu celelalte instituţii
europene. Preşedintele este asistat de 14 vicepreşedinţi, iar împreună cu aceştia coordonează
toate lucrările Parlamentului şi ale organelor sale constitutive precum şi dezbateri în şedinţele
plenare. Preşedintele are întâietate în a se pronunţa privind problemele majore de la nivel
internaţional şi totodată vine cu propuneri pentru a consolida Uniunea Europeană.

Funcţiile preşedintelui Parlamentului European conform Regulamentului de Procedură


sunt:

4
- semnează bugetul Uniunii Europene şi toate actele legislative adoptate prin procedura
legislativă ordinară;
- reprezintă Parlamentul European în relaţiile internaţionale;
- în deschiderea fiecărei reuniuni a Consilului European, preşedintele Parlamentului European
îşi prezintă punctul de vedere şi preocupările acestei instituţii referitoare la subiecte specifice şi
la punctele înscrise pe ordinea de zi;
- supune la vot chestiunile şi anunţă rezultatele votului - Conduce toate activităţile Parlamentului
şi ale organelor sale şi asigură bună desfăşurare a acestora;
- deschide, suspendă şi închide şedinţele şi are decizia asupra posibilităţii ca un amendament să
fie admis;
- asigură respectarea Regulamentului de Procedură al Parlamentului European;
- semnează alături de Preşedintele Consiliului toate actele legislative adoptate prin procedura de
codecizie, denumită „procedura legislativă ordinară” prin Tratatul de la Lisabona..
Din birou mai fac parte şi şase chestori, având voturi consultative, fiind însărcinaţi cu
administrarea şi cu finanţele care-i privesc în mod direct pe deputaţi.
Biroul lărgit este format din preşedinte şi preşedinţii grupurilor politice parlamentare,
suplimentaţi eventual cu câte un membru al grupurilor.
Biroul lărgit are atribuţii de organizare internă şi de stabilire a relaţiilor cu alte organe
comunitare. De asemenea, asigură funcţionarea politică a Parlamentului European.

3.3 Vicepreședinții Parlamentului European


În Parlamentul European sunt aleși 14 Vicepreședinți. După ce a fost ales Preşedintele,
cei 14 vicepreşedinţi sunt aleşi în urma votului pe un buletin comun fiind necesar să întrunească
majoritatea absolută a voturilor exprimate în ordinea numărului de voturi obţinute. În cazul în
care preşedintele este absent va fi desemnat un preşedinte interimar dintre vicepreşedinţii aleşi.

3.4 Comisii și delegații


Deputații sunt organizați în 20 de comisii, 2 subcomisii și 39 de delegații (delegații
interparlamentare și delegații la comisii parlamentare mixte, comisii parlamentare de cooperare
și adunări parlamentare multilaterale)4.

4
Punctul 1 din Decizia Parlamentului European din 14 decembrie 2011 privind componența numerică a comisiilor
permanente

5
Parlamentul poate înființa și comisii speciale (articolul 197 din Regulamentul de
procedură) sau comisii temporare de anchetă (articolul 226 din TFUE și articolul 198 din
Regulamentul de procedură).
În temeiul articolului 204 din Regulamentul de procedură, fiecare comisie sau delegație
își alege propriul birou, alcătuit dintr-un președinte și până la patru vicepreședinți.
Comisiile permanente ale Parlamentului European sunt următoarele:
1) Comisia de afaceri externe, securitate şi de apărare;
2) Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală;
3) Comisia pentru buget;
4) Comisia economică, monetară şi de politică industrială;
5) Comisia de cercetare, a dezvoltării tehnologiei şi de energie;
6) Comisia de relaţii externe economice;
7) Comisia juridică şi a drepturilor cetăţenilor;
8) Comisia pentru afaceri sociale şi încadrarea în muncă;
9) Comisia de politică regională;
10) Comisia mediului pentru sănătate publică şi protecţia consumatorilor;
11) Comisia pentru transport şi turism;
12) Comisia de cultură, tineret, educaţie şi alte mijloace mass-media;
13) Comisia pentru dezvoltare şi cooperare;
14) Comisia pentru libertăţi publice şi afaceri interne;
15) Comisia de control bugetar;
16) Comisia instituţională;
17) Comisia pentru pescuit;
18) Comisia regulamentară de verificare a puterilor şi imunităţilor;
19) Comisia pentru drepturile femeii;
20) Comisia pentru petiţii.

6
Fiecare comisie are un domeniu de activitate precis, fixat în anexa VI din Regulamentul
interior. Membrii Comisiilor permanente sunt aleşi în prima perioadă a sesiunii Parlamentului
nou ales şi apoi, după o perioadă de doi ani şi jumătate. O comisie este alcătuită din 28 până la
86 de deputaţi şi are un preşedinte, un birou şi un secretariat. Componenţa politică a comisiilor o
reflectă pe cea a şedinţei plenare. Comisiile parlamentare se reunesc o dată sau de două ori pe
lună la Bruxelles. Dezbaterile acestora sunt publice.
Delegaţiile Parlamentului European colaborează cu parlamentele ţărilor care nu fac parte
din Uniunea Europeană. Delegaţiile joacă un rol important în sprijinirea extinderii influenţei
Europei la nivel mondial.
Există 44 de delegaţii, fiecare fiind alcătuită din aproximativ 15 deputaţi europeni.
Preşedinţii de delegaţie coordonează lucrările delegaţiilor în cadrul Conferinţei
preşedinţilor de delegaţie.

3.5 Grupurile politice


Parlamentul este organizat pe grupuri politice. După alegerile parlamentare, aceştia se
reunesc în grupuri politice (un deputat aparţine doar unui singur grup politic) strict în funcţie de
afinităţile lor politice. Deşi în prezent există 7 grupuri politice în Parlamentul European, există
posibilitatea ca un parlamentar să nu facă parte din niciun grup în cazul acesta devenind deputat
neafiliat. Numărul minim de parlamentari necesar pentru formarea unui grup politic este de 25 de
membri, dacă provin din cel puţin 1/4 din statele membre.
În Parlamentul European există şapte grupuri politice:
- Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat);
- Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European;
- RenewEuropeGroup; 
- GrupulVerzilor/AlianțaLiberăEuropeană; 
- Grupul Identitate și Democrație ;
- GrupulConservatorilorșiReformiștilorEuropeni; 
- Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică.
Fiecare grup politic parlamentar este reprezentat de preşedintele său la Conferinţa
Preşedinţilor. În sesiunile plenare, preşedinţii grupurilor politice exprimă poziţiile grupurilor lor.

7
3.6 Secretariatul Parlamentului European
Secretariatul Parlamentului European este alcătuit din Cabinetul Secretarului General, 12
direcții generale și Serviciul Juridic. Acesta are misiunea de a coordona activitatea legislativă și
de a organiza sesiunile plenare și reuniunile. De asemenea, acordă asistență tehnică și juridică,
precum și consultanță de specialitate organelor parlamentare și deputaților din PE pentru a-i
sprijini în exercitarea mandatelor lor. Secretariatul pune la dispoziție servicii de interpretare și
traducere pentru toate reuniunile și documentele oficiale.

4. Rolul Parlamentului European


Parlamentul European are trei roluri principale5:
Rol legislativ. În cadrul Uniunii Europene, puterea legislativă este deţinută de către
Parlamentul European, alături de Consiliul Uniunii Europene. În adoptarea legislaţiei comunitare
(actele adoptate în cadrul primului pilon al UE, Comunităţile Europene), de cele mai multe ori
este aplicată procedura de codecizie, în care Parlamentul şi Consiliul UE se află la egalitate.
Procedura codeciziei a fost introdusă prin Tratatul de la Maastricht, fiind reglementată în art.251
din Tratatul CE. Tratatul de reformă de la Lisabona înlocuieşte noţiunea de „codecizie” cu
noţiunea de „procedură legislativă ordinară”. Conform dispoziţiilor art.249A Tratatul CE,
modificat prin TFUE, „procedura legislativă ordinară constă în adoptarea în comun de către
Parlamentul European şi Consiliu a unui regulament, a unei directive sau a unei decizii, la
propunerea Comisiei.”.
În alte domenii însă, cum ar fi aderarea la UE a unui nou stat, este necesar doar avizul
conform al PE, care poate aproba sau respinge propunerea respectivă, fără să o poată modifica.
Există şi domenii în care Consiliul UE are doar obligaţia de a consulta Parlamentul. Este, între
altele, cazul agriculturii şi al politicii economice.
În plus, Parlamentul poate cere Comisiei să prezinte Consiliului propuneri legislative şi
examinează programul anual de lucru al Comisiei, indicând actele pe care le doreşte a fi
adoptate.

5
www.europa.eu

8
Rol de controlul democratic asupra celorlalte instituţii europene. Acest rol este exercitat
prin: aprobarea numirii preşedintelui Comisiei Europene şi apoi a întregului colegiu al
comisarilor, în ansamblu; posibilitatea de obliga toţi membrii Comisiei Europene să
demisioneze, prin votul unei moţiuni de cenzură (cu o majoritate de 2/3).
Rol bugetar. Bugetul UE este stabilit, în fiecare an, de către Parlament şi de către
Consiliul Uniunii Europene, pe baza propunerii Comisiei. În două lecturi succesive, Parlamentul
poate propune modificări ale sumelor alocate sau ale repartizării acestora în anumite secţiuni ale
bugetului.
Bugetul Uniunii Europene intră în vigoare după ce este semnat de către preşedintele
Parlamentului, de regulă, în luna decembrie. În plus, Comisia pentru Control Bugetar a
Parlamentului monitorizează modul în care este utilizat bugetul. În fiecare an, gestionarea de
către Comisie a bugetului pentru anul financiar anterior este supusă aprobării Parlamentului.

5. Atribuțiile Parlametului European


Atribuţiile Parlamentului European sunt:
- asigurarea controlului politic general;
- participarea la elaborarea dreptului comunitar prin cooperare;
- decizia, propriu-zisă, în materie bugetară;
- participarea la relaţii externe.
Cu privire la competenţele legislative, Parlamentul participă la elaborarea actelor
legislative comunitare de grade variate, în funcţie de domeniul căruia aparţin. De exemplu,
acesta poate fi implicat în emiterea unor avize neobligatorii (prin procedura consultării), sau
obligatorii (prin procedura avizului conform), poate impune Consiliului acceptarea unor
amendamente la propunerile Comisiei adoptate cu majoritate absolută şi reluate în discuţie de
către Comisie sau cel mai adesea, textele legislative sunt adoptate de comun accord între
parlament şi Consiliu, cu acordul Parlamentului pe baza textului final indispensabil pentru
adopatarea sa.
Atribuţiie de control asupra executivului european sunt reliefate de răspunderea politică a
Comisiei în faţa Parlamentului. Numirea preşedintelui Comsiei şi a membrilor săi este supusă
aprobării prealabile Parlamentului European. Adoptarea de către Parlament a unei moţiuni de
cenzură cu privire la activitatea Comisiei antrenează demisia în bloc a tuturor membrilor săi.

9
Cât priveşte controlul bugetului, Parlamentul îşi împarte atribuţiile cu Consiliul şi are
ultimul cuvânt cu privire la cheltuielile neobligatorii. Parlamentul poate respinge definitiv
bugetul, cumulând atribuţii cu privire la controlul execuţiei acestuia şi descărcarea cu privire la
execuţia bugetului uniunii.
În domeniul politicii externe, de securitate comună şi de cooperare poliţieanească şi
judiciară, Parlamentul are dreptul la o informare regulată şi poate adresa Consiliului întrebări sau
recomandări. El este consultat cu privire la principalele aspecte şi decizii fundamentale în
domeniul politicii externe şi de securitate comună şi cu privire la toate măsurile care privesc
aceste domenii, cu excepţia poziţiilor comune în materia cooperării politice şi judiciare.

6. Concluzii
Parlamentul European a fost înființat prin tratatele fondatoare ale Comunităților
Europene. Comunitatea Europeană a Carbunelui și Otelului (CECO) avea o „Adunare Comună”,
care s-a transformat, dupa crearea celorlalte două comunități, Comunitatea Economică
Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), în „Adunarea
Parlamentară Europeană”, fiind comună pentru toate cele trei comunități. Denumirea de
„Parlament European” o are din 1962. Inițial a avut un rol pur consultativ, puterile sale au fost
însă extinse prin fiecare tratat semnat.
De la înfiinţarea sa şi până azi Parlamentul a obţinut în general o serie de noi competenţe, lucru
care însă nu este bine cunoscut în public. Tema aceasta nu este tratată decât marginal în
programele de învăţământ şi este, deseori, incorect prezentată de mass-media, poate şi din cauză
că este atât de complexă.
Parlamentul European are un rol activ în procesul legislativ, privind multe domenii: piața
internă, protecția consumatorului, transporturi, educație, sănătate.
La fiecare 5 ani prin sufragiu universal, Parlamentul European reprezintă expresia voinței
democratice a celor aproape 450 de milioane de cetățeni ai Uniunii Europene. Principalele
partide politice din statele membre sunt reprezentate în Parlament, unde activeaza în grupuri
politice pan-europene.
Constituția europeană va fi un pas înainte pentru Parlamentul European și pentru că
prevede aproape o dublare a domeniilor în care Parlamentul European ar fi colegislator împreună
cu statele membre. Cum însă ratificarea tratatului constituțional european nu este încă o

10
certitudine, Parlamentul European trebuie să se mulțumească, în principal, cu puterea sa din
domeniul bugetar, pe care o utilizează, de cele mai multe ori, în mod indirect pentru a interveni și
în alte probleme politice.

11
Bibliografie

 Regulamentul de procedură al Parlamentului European;

 Tratatul privind Uniunea Europeană;

 Decizia Parlamentului European din 14 decembrie 2011 privind componența numerică a

comisiilor permanente;

 www.eur-lex.europa.eu;

 www.europarl.europa.eu.

12