UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

Consiliul European

Student – Potlog (Meran) Roxana Elena

Anul III - IFR
 I. Scurt istoric. Constituirea Consiliului european.
Consiliul european nu a fost prevăzut în Tratatele institutive, el fiind rezultatul unui
proces istoric. Acesta a apărut pe cale neconvenţională, ca urmare a întâlnirilor la nivel înalt ale
şefilor de stat şi de guvern. Existenţa sa a fost reglementată, ulterior, prin Actul unic european
(art.2) şi, mai târziu, prin Tratatul de la Maastricht (lit.D).1
În evoluţia sa, Consiliul european cunoaşte următoarele etape:
- Prima etapă: întâlnirile în cadrul conferinţelor (1961-1974). În aceasta perioadă au fost
organizate, de către şefii de state şi de guvernare ai ţărilor membre ale Comunităţilor europene, o
serie de întâlniri periodice, în cadrul diferitelor conferinţe la nivel înalt. Aceste întâniri
accentuează caracterul interguvernamental al Comunităţilor europene, putând să satisfacă, astfel,
interesele politice ale unor personalităţi de prim plan ale vremii. Reuniunile au fost considerate
ca o formaţiune specială a Consiliului, care, în locul întâlnirilor miniştrilor, regrupau şefii de stat
sau de guvern. Aceste întâlniri abordau mai multe domenii, de la afacerile propriu-zise ale
Comunităţilor, până la cooperarea în domeniul politicii externe, care a fost lăsată să se dezvolte
în afara Tratatelor.
- A doua etapă: Consiliul european (1974-1987). Odată cu summit-ul de la Paris, din
decembrie sistemul întâlnirilor în cadrul conferinţelor a luat sfârşit. Şefii de stat şi de guvern,
reuniţi la iniţiativa preşedintelui francez Valery Giscard d’Estaing, au adoptat un comunicat final
cu privire la viitoarele întâlniri ale acestora. Sistemul propus la această reuniune oferea o serie de
avantaje în raport cu cel anterior, dintre care reţin atenţia următoarele: reuniunile periodice ale
şefilor de stat şi de guverne vor avea loc de cel puţin trei ori pe an şi , chiar, de mai multe ori
dacă este necesar; se instituie denumirea de „ Consiliul european”; preşedintele Comisiei, cât şi
membrii acestei instituţii au posibilitatea să participe la întruniri; este stabilit rolul instituţiei,
astfel, ea poate să se reunească în Consiliul Comunităţii pentru domeniile comunitare, dar sunt
avute în vedere şi discuţiile cu privire la cooperarea politică, ceea ce corespunde perfect practicii
anterioare.2
- A treia etapă: Oficializarea Consiliului european prin Actul unic european. Dispoziţiile
Actului nu aduc atingere Tratatelor institutive, decât în ceea ce priveşte Consiliul european.
Astfel, se prevede că, de acum înainte, Consiliul european: va beneficia de un suport juridic

1
Augustin Fuerea, Instituţiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p. 41.
2
Ibidem, p.43.
convenţional; va fi compus din şefii de stat şi/sau de guvern ai statelor membre ale Comunităţilor
europene, asistaţi de miniştrii afacerilor externe, precum şi de preşedintele Comisiei; se va reuni,
de acum înainte, de două ori pe an. Consiliul european nu devine o instituţie comunitară, cu toate
că la reuniunile acestuia participă şi preşedintele Comisiei europene.
- A patra etapă: Instituţionalizarea Consiliului european prin Tratatul de la Maastricht.
Tratatul de la Maastricht reglementează în mod expres, în art.5 (fostul art.D), Consiliul european:
„ Consiliul european dă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării sale şi oferă orientările politice
generale. Consiliul european reuneşte şefii de stat sau de guvern ai statelor membre, ca şi
preşedintele Comisiei europene. Aceştia sunt asistaţi de miniştrii afacerilor externe ai statelor
membre şi de către un membru al Comisiei. Consiliul european se reuneşte de cel puţin doauă ori
pe an, sub preşedinţia şefului de stat sau de guvern al statului membru care exercită preşedinţia
Consiliului. Consiliul european prezintă Parlamentului european un raport la sfârşitul fiecărei
reuniuni a sa, precum şi de un raport scris anual care vizează progresele realizate de Uniune”.
Consiliul european devine o instituţie a Uniunii Europene care simbolizează însăşi unitatea
instituţională.
În 1992, a obţinut statut oficial, iar în 2009 a devenit una dintre cele 7 instituţii ale
Uniunii Europene.

II. Rolul şi atribuţiile Consiliului european.

Consiliul european a devenit instituţie a Uniunii Europene prin Tratatul de la lisabona,

anterior fiind calificată o conferinţă interguvernamentală de drept internaţional public.3
Consiliul European are un dublu rol – stabilirea priorităţilor şi direcţiei politice generale a
UE şi abordarea problemelor complexe sau sensibile care nu pot fi rezolvate prin cooperare
interguvernamentală la un alt nivel.
Rolul Consiliului Europeaan în viaţa Comunităţilor Europene este strict determinat de
actul său de constituire şi nu trebuie interpretat în sens extensiv, nici ca urmare a neştiinţei sau a
vreunui interes naţional.4

3
Gyula Fabian , Drept instituţional al Uniunii Europene, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 150.
4
Cornelia Lefter, Drept comunitar instituţional, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 146.
 Deşi poate influenţa stabilirea agendei politice a UE, nu are puterea de a adopta acte
legislative.
Atribuţiile Consiliului European5 sunt următoarele:
a. oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia şi îi defineşte orientările şi
priorităţile politice generale, fără a exercita funcţii legislative;
b. conduce derularea procedurilor de revizuire ordinară şi de revizuire simplificată privind
tratatele de înfiinţare şi funcţionare ale UE;
c. numeşte cu majoritate calificată Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi
politica de securitate;
d. ţinând seama de alegerile pentru Parlamentul European şi după ce a procedat la
consultările necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune
Parlamentului European un candidat la funcţia de preşedinte al Comisiei, iar pe baza aprobării
date de Parlament, Comisia este numită de Consiliul European, hotărând cu majoritate
calificată;
e. Consiliul European, hotărând în unanimitate la propunerea unei treimi din statele membre
sau a Comisiei Europene şi cu aprobarea Parlamentului European, poate să constate existenţa
unei încălcări grave şi persistente a valorilor prevăzute la art.2 TUE, de către un stat membru,
după ce a incitat acel stat membru să îşi prezinte observaţiile;
f. preşedintele, vicepreşedintele şi ceilalţi membri ai Comitetului executiv al BCE sunt
numiţi de Consiliul European, care hotărăşte cu majoritate calificată, la recomandarea
Consiliului şi după consultarea Parlamentului European şi a Consiliului guvernatorilor Băncii
Centrale Europene, dintre persoane a căror autoritate şi experienţă profesională în domeniul
monetar sau bancar sunt recunoscute;
g. potrivit art. 236 TFUE, Consiliul European adoptă cu majoritate calificată: o decizie de
stabilire a listei formaţiunilor Consiliului, altele decât cea Afaceri Generale şi cea Afaceri
Externe, în conformitate cu art.16, alin.6 TUE; o decizie referitoare la preşedinţia
formaţiunilor Consiliului, cu excepţia celei Afaceri Externe, în conformitate cu art.16, alin.9
TUE ;

5
Gyula Fabian,op.cit, 2012, pp.150-152.
 h. Consiliul European identifică interesele strategice ale Uniunii, stabileşte obiectivele şi
defineşte orientările generale ale politicii externe şi de securitate comună, inclusiv în ceea ce
priveşte chestiunile având implicaţii în materie de apărare. Acesta adoptă deciziil necesare.

III. Componenţa Consiliului European. Preşedintele.

Consiliul European este compus din şefii de stat sau de guvern ai statelor membre,
precum şi din preşedintele său şi preşedintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe şi politica de securitate participă la lucrările Consiliului European.
Atunci când ordinea de zi o impune, fiecare membru al Consiliului European poate
decide să fie asistat de un ministru şi, în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Comisiei, de un
membru al Comisiei.
Consiliul European îşi alege preşedintele cu majoritate calificată, pentru o durată de doin
ani şi jumătate, cu posibilitatea reînoirii mandatului o singură dată. În caz de împiedicare sau de
culpă gravă, Consiliul European poate pune capăt mandatului preşedintelui în conformitate cu
aceeaşi procedură. Acesta poate exercita un mandat naţional.
Ordinea în care statele membre exercită preşedinţia este fixată de Consiliu cu
unanimitate. Atribuţiile Preşedinţiei în cadrul Consiliului European vizează în principal
coordonarea lucrărilor, pregătirea şi continuitatea proiectelor adoptate în cooperarea cu
instituţiile Uniunii, prezentarea unui raport Parlamentului European la finalul fiecărei reuniuni
asupra chestiunilor dezbătute şi, eventual, aprobate. Rolul Preşedinţiei este foarte important şi în
stabilirea ordinii de zi, aceasta fiind folosită în numeroase rânduri ca un mijloc de influenţare a
lucrărilor Consiliului European în sensul dorit de Preşedinţie.6
Consiliul European este asistat de Secretariatul General al Consiliului.7
Preşedintele Consiliului European conduce şi coordonează lucrările instituţiei, asigură
continuitatea activităţilor, acţionează în sensul coeziunii şi consensului şi prezintă Parlamentului
European un raport în urma fiecărei reuniuni. Consiliul European se reuneşte de patru ori pe an,
aspect care denotă aprofundarea şi accelerarea dezvoltării Uniunii. Preşedintele asigură,

6
Ana-Maria Groza, Uniunea Europeană.Drept instituţional, Editura CHBeck, Bucureşti, 2008, p. 228.
7
Gyula Fabian, Drept instituţional Comunitar, Editura Hamangiu, Cluj-Napoca, 2010, p. 163.
reprezentarea externă a Uniunii pentru materiile care ţin de politica externă şi de securitate
comună.

IV. Modul de luare a deciziilor.

Consiliul European se întruneşte de două ori pe semestru, la convocarea preşedintelui

său. Potrivit Tratatului de la Nisa, Consiliul European are obligaţia de a ţine cel puţin două
şedinţe anual la Bruxelles, iar după ce numărul statelor membre a depăşit 18, are obligaţia de a
ţine toate şedinţele la Bruxelles.
Atunci când situaţia o impune, preşedintele convoacă o reuniune extraordinară a
Consiliului European. Consiliul European se pronunţă prin consens, cu excepţia cazului în care
tratatele dispun altfel. În caz de vot, fiecare membru al Consiliului European poate primi
delegare din partea unui singur alt membru. Preşedintele acestuia şi preşedintele Comisiei nu
participă la vot.
Abţinerile membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu împiedică adoptarea deliberărilor
Consiliului European pentru care este necesară unanimitate. Preşedintele Parlamentului
European poate fi invitat de Consiliul European pentru a fi audiat.
Consiliul European, înainte de a începe lucrările, ascultă un discurs ţinut de preşedintele
Parlamentului European. După şedinţa plenară, şefii de stat şi de guvern,împreună cu
preşedintele Comisiei, poartă discuţii separate de miniştrii de externe care negociază împreună
cu acel membru al Comisiei care participă la lucrări. După aceste discuţii urmează o şedinţă
plenară, unde vor fi dezbătute problemele ridicate, respectiv propunerile de soluţii adoptate de
miniştrii de externe împreună cu membrul din Comisie. Întrunirea se încheie de regulă cu
alocuţiunea preşedintelui Consiliului European.8
Consiliul European hotărăşte cu majoritate simplă în chestiuni de procedură, precum şi
pentru adoptarea regulamentului de procedură. În cazurile când votează cu majoritate calificată,
se aplică ponderea voturilor din cadrul Consiliului.

8
Gyula Fabian, op.cit, p.152.
 Bibliografie

1. Fuerea Augustin, Instituţiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2002;
2. Groza Ana-Maria,Uniunea Europeană. Drept instituţional, Editura CHBeck,
Bucureşti, 2008;
3. Gyula Fabian, Drept instituţional al Uniunii Europene, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2012;
4. Gyula Fabian, Drept instituţional comunitar, Editura Hamangiu, Cluj-
Napoca, 2010;
5. Lefter Cornelia, Drept comunitar instituţional, Editura Economică,
Bucureşti, 2001.