Sunteți pe pagina 1din 12

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

La Integrarea economică europeană


Tema: Mecanismul de luare a deciziilor în Uniunea Europeană.

A elaborat :
A controlat :

Chișinău 2011
Introducere.
Prezentarea Uniunii Europene din perspectiva realizărilor sale de până acum, poate fi făcută
sub multiple aspecte data fiind complexitatea evoluției sale de-a lungul timpului. Analiza
întreprinsă se oprește cu preponderență asupra componenței Uniunii Europene, a prezentării
instituțiilor sale, precum și analizarea procesului decizional la nivelul acesteia. În contextul
integrării , caracteristicile de baza ale unei construcții economice sunt reprezentate de : principiile
directoare, etapele de integrare economica identificate, obiectivele economice, funcțiile
economice la nivelul uniunii, competentele economice unionale și instituțiile cu diversele lor
atribuții.

Procesul decizional în cadrul Uniunii Europene a fost concepută şi structurată pe mai multe
părţi principale încercând să surprindem complexitatea procesului decizional ce stă la baza
constituirii ordinii juridice comunitare. Acest proces decizional este original şi unic, comparativ
cu oricare alt proces decizional pe plan internaţional.
În continuare sunt prezentate instituțiile Uniunii Europene : Comisia Europeana, Consiliul de
Miniștrii, Parlamentul Europei,Comitetul Regiunilor, Curtea de Conturi, Curtea de Justiție iar în
finalul lucrării se pune accentul pe procesul decizional cu exemplificarea acestuia și prezentarea
concluziilor.
COMISIA EUROPEANĂ
Este principala instituţie a Uniunii Europene. Alături de Consiliul Uniunii şi de Parlamentul
European alcătuieşte triunghiul instituţional de decizie la nivel comunitar. Iniţial, cele trei
Comunităţi Europene – C.E.C.O, C.E.E. şi C.E.E.A. – aveau comisii separate, dar în urma
Tratatului de fuziune din 1965, ratificat la 1 iunie 1967, cele trei s-au unificat în una singură,
numită Comisia Comunităţii Europene. În urma Tratatului de la Maastrricht, denumirea frecventă
a devenit Comisia Europeană.. Configuraţia instituţiilor reflectă originile funcţionale ale
Comunităţii şi modul în care au evoluat puterile în condiţiile în care nu s-a ajuns la o constituţie
europeană cu care să poată fi confruntate sau înspre care să tindă. Profesorul univ. Dr. Nicolae
Păun şi Cristian Păun, de la care preluăm o parte din datele de mai jos, precizează că deşi au
existat încercări de elaborare a unei constituţii şi au circulat proiecte referitoare la viitorul
instituţional al Uniunii ele nu au fost creditate cu prea mult entuziasm şi pentru faptul că statele
membre au baze constituţionale tradiţionale şi politici interne diferite. De asemenea, nu a fost
găsit un limbaj conceptual comun în domeniul celor mai dorite aranjamente la nivel european.
Această dificultate a complicat dezbaterea privitoare la uniunea politică, motiv pentru care s-a
acceptat ca proiectul să avanseze luându-se ca bază cel mai mic numitor comun. Comisia deţine
un rol important în adoptarea hotărârilor Consiliului. Ea are drept de iniţiativă în cvasi-
unanimitatea cazurilor în care Consiliul urmează să decidă, indiferent dacă se cere condiţia
majorităţii calificate sau cea a unanimităţii. Acest drept poate fi exercitat oricând consideră ea
necesar, afară de dispoziţii legale care prevăd altfel. Consiliul are posibilitatea de a cere Comisiei
să întreprindă orice studii prentru atingerea obiectivelor comune şi să-i prezinte propunerile care
se compun. Dacă în urma studiilor efectuate Comisia constată că nu este cazul să facă propuneri,
ea informează Consiliul în cadrul procedurilor de consultare. (În caz contrar rolul Comisiei ar
putea fi limitat la unul executoriu pur şi simplu, fără posibilitate de apreciere, Consiliul urmând să
obţină soluţia în sensul pe care l-a preconizat ab initio.) Comisia îşi poate modifica propriile
propuneri făcute Consiliului sau chiar le poate retrage, în timpul procedurilor care conduc la
adoptarea unui act comunitar atâta vreme cât Consiliul n-a decis încă. Propunerile sunt pregătite
de serviciile Comisiei compuse din experţi numiţi de guvernele statelor membre care acţionează în
nume propriu. Pot fi consultate şi părţile interesate sau orice altă parte. După mai multe şedinţe de
lucru, Comisia adoptă decizia şi o prezintă Consiliului sub forma propunerii. Dacă este cazul, se
consultă Parlamentul, Comitetul Economic şi Social şi alte comitete. Având în vedere propunerea
Comisiei şi avizele pe care le primeşte, decizia Consiliului este pregătită în cadrul COREPER
(Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi). În discuţiile de aici pot fi prezentate amendamente de
către administraţiile naţionale prin reprezentanţii lor. Acestea pot fi avute în vedere de Comisie
sau pot fi refuzate. COREPER decide după deliberări dacă va înainta propunerea Comisiei în
forma iniţială sau amendată, anexând totodată amendamentele propuse şi orice alte avize ale
instituţiilor consultate. Comisia respectă principiul subsidiarităţii în exercitarea dreptului de
iniţiativă, pregătind acte legislative doar în acele domenii în care UE este mai bine poziţionată
decât statele membre. Comisia este structurată din punct de vedere ierarhic, pe două paliere:
primul grupează Colegiul celor 20 de comisari, câţi are Comisia în prezent, iar pe al doilea palier
se află cei peste 13.000 de membri ai personalului permanent care lucrează la Bruxelles, grupaţi în
23 Departamente sau Directorate Generale. Comisarii sunt resortisanţi ai statelor membre şi sunt
desemnaţi în funcţie, pe criterii de competenţă. În îndeplinirea îndatoririlor, ei nu trebuie să
solicite şi nici să accepte instrucţiunile vreunui guvern sau partid şi tebuie să se abţină de la orice
incompatibilitate cu caracterul funcţiei. La rândul lor, statele membre se angajează să respecte
acest caracter şi să nu caute să influenţeze membrii Comisiei în exercitarea atribuţiilor. De
asemenea, comisarilor le este interzis ca, pe timpul exercitării mandatului, să realizeze orice
activitate profesională remunerată sau nu. La instalare ei îşi iau angajamentul de a respecta, pe
durata exercitării funcţiei şi după aceea, obligaţiile decurgând din însărcinarea avută, în special
datoria de onestitate şi de prudenţă în ceea ce priveşte acceptarea de anumite funcţii şi avantaje.
Cel mai prestigios şi mai influent post din Comisie este cel al Preşedintelui. Cu toate că deciziile
importante sunt luate colectiv, Preşedintele este reprezentantul Comisiei în dialogul cu alte
structuri instituţionale, cu alte state. În nominalizarea sa, rolul cel mai important îl are Consiliul
European, pe baza propunerilor făcute de către statele membre; investitura este supusă aprobării
Parlamentului.

O problemă structurală provine din poziţia intermediară în care se află comisarii. Ei sunt
superiori secretarilor permanenţi şi inferiori miniştrilor din punct de vedere decizional. În timp ce
sunt principalii purtători de cuvânt ai Comisiei în domeniul politicii lor, ei nu sunt membri ai
Consiliului de Miniştri, instituţia care ia deciziile politice finale în probleme importante. În plus,
nu poate fi vorba de responsabilitatea individuală a comisarilor, aşa cum este cazul miniştrilor.
Comisia are responsabilitate colectivă, fapt ilustrat de demiterea ei în cazul unei moţiuni de
cenzură votate de Parlament. Responsabilitatea colectivă pare a fi pozitivă, pe de o parte, deoarece
deciziile şi propunerile Comisiei se iau colectiv şi nu în numele unui comisar individual, dar în
acelaşi timp este şi negativă, deoarece este dependentă de Consiliul de Miniştri.

Deciziile în cadrul Comisiei se iau, de obicei, de către grupuri de comisari, chiar dacă fiecare
are răspundere directă numai pentru anumite domenii. Colegiile sunt formate, după caz, dintr-un
număr mai mare sau mai mic de comisari, în funcţie de materia în care urmează a se adopta
decizia respectivă. Aici operează principiul răspunderii colective. Şedinţele în plenul Comisiei
sunt destinate dezbaterii celor mai importante probleme. Pentru celelalte reunirea şefilor de
Cabinet este suficientă. Preşedintele Comisiei convoacă şedinţele şi le stabileşte ordinea de zi.
Comisia acţionează independent în îndeplinirea atribuţiilor sale. Într-o serie de cazuri este necesar
o procedură de consultare cu alte organisme comunitare, obligaţie care rezultă fie din tratate, fie
din alte acte comunitare. Astfel, consultarea Consiliului este obligatorie, mai ales în domeniul
CECO. În exercitarea puterilor pe care Consiliul i le încredinţează, Comisia procedează la
consultarea organismelor comunitare, a statelor membre sau a unor comitete compuse din
reprezentanţii acestora, experţi sau reprezentanţi ai părţilor interesate. Consiliul a stabilit trei
proceduri specifice pe care Comisia le respectă în luarea hotărârilor, implicând comitete
consultative (advisory committe), comitete de administrare (managing comitee) şi comitete de
reglementare (regulatory comitee). Sunt posibile, variante ale acestor modele de parcurgere. Dacă
proiectul nu este controversat, sau dacă trebuie rezolvată o urgenţă, procesul se simplifică. Unele
dintre proceduri permit Comisiei să dea împuternicire câtorva comisari, să decidă în locul tuturor.

CONSILIUL EUROPEI
Este cel mai înalt „punct” decizional pentru Uniunea Europeana. El se compune din șefii de
stat sau de guverne din tarile membre si din presedintele Comisiei Executive. Acest organism se
reuneste de doua ori pe an in sesiuni semestriale sau in reuniuni informalemde cate ori este
necesar. Consiliul European Nu este Bilitat sa abordeze detalii legislative, functia lui principala
este de a conferi mai degraba impulsul politic necesar adoptarii deciziilor si sa puna bazele
principiale ale politicii și dezvoltarii arhitecturii europene.
Comunitatea Europeana a fost concepută ca un ansamblu integrat de state suverane, telul sau
principal fiind sa confere un cadru institutional pentru a se ajunge la o cooperare
interguvernamentala flexibila si eficace. Conform reglementarilor cel putin 8 state membre trebuie
reprezentate la nivel de ministru de resort pentru a se adopta decizii. Ministrii pot fi inlocuiti doar
de catre reprezentantii permanenti ai tarilor respective la Bruxelles. Pentru a atenua efectele
procesului de extindere in plan decizional a devenit necesar un sistem mai simplu care sa reflecte
pe baza altor determinanti greutatea specifica a tarilor membre.Dezbaterile aprinse si
contradictorii cu privire la acest subiect s-au structurat in mai multe alternative de reforma la
nivelul Consiliului Ministerial.

PARLAMENTUL EUROPEI
Parlamentul European este rezultatul tratatelor institutive. La început a avut denumirea de
Adunarea Comună (în Tratatul C.E.C.A.) sau, simplu, Adunarea (cum apărea în Tratatul de
instituire C.E.E. şi Euratom). Prin Rezoluţia din 20.III.1958, cele trei instituţii de mai sus s-au
reunit în Adunarea Parlamentară Europeană. Patru ani mai târziu, în 1962, s-a hotărât denumirea
de Parlament European. Prin Tratatul de la Maastricht s-au adus importante modificări în
competenţele Parlamentului European în sensul că i-a crescut influenţa, în special în procedura de
decizie. Parlamentul este în curs de a deveni un protagonist politic, motiv pentru care în aprecierea
poziţiilor se conturează un adevărat triunghi instituţional. O bună parte a dialogului între
Parlament şi Comisie se bazează pe cererea acestuia adresată Comisiei de a-i asuma poziţiile
pentru a le apăra în faţa Consiliului. Comisia refuză însă să fie necondiţionat legată de poziţiile
Parlamentului.

Comisia dă publicităţii pentru Parlamentul European un Raport general anual (cu cel puţin o
lună înainte de deschiderea sesiunii parlamentare). Raportul este important pentru că permite
urmărirea activităţii şi a progreselor Comunităţilor. Apoi, Comisia îşi întocmeşte un program de
lucru, avut în vedere la elaborarea discursului–program al Preşedintelui, (în sesiunea din luna
februarie a fiecărui an). Discursul este urmat de dezbaterea generală asupra politicii trecute şi
viitoare, încheiată prin rezoluţia asupra politicii generale a Comunităţilor. În ceea ce priveşte
primul program de acţiune prezentat de Comisie, după intrarea în funcţiune la fiecare 4 ani, tinde
să devină un program de legislatură, iar dezbaterile îmbracă forma de investitură, ocazie cu care
Parlamentul are posibilitatea unui vot formal al moţiunii de investitură. Parlamentul are drept de
veto asupra Comisiei. Dacă o moţiune de cenzură este adoptată cu o majoritate de 2/3 e întreaga
Comisie trebuie să demisioneze şi să fie înlocuită. În acest caz, mandatul noilor membri ai
Comisiei va expira când trebuia să expire mandatul vechilor membri. Cenzura Parlamentului are
însă limite. În primul rând nu este consultat în numirea membrilor Comisiei care îi înlocuiesc pe
cei din Comisia împotriva căreia s-a adoptat moţiunea de cenzură, astfel ca statele pot numi în
funcţie exact aceeaşi membri. Parlamentul este abilitat să comenteze problemele în momentul în
care acestea apar, să nu se limiteze la acţiunea de investigare prin comitetele parlamentare. Ca
organ consultativ, Parlamentul European este investit cu dreptul de fi consultat asupra
propunerilor majore de politică în Uniunea Europeană. Procesul de consultare are loc într-una sau
în ambele faze ale procesului de luare a deciziilor. Consiliul poate consulta Parlamentul după ce a
primit o propunere de la Comisie. Comisia însăşi poate să consulte Parlamentul în procesul de
elaborare a propunerii. În mod frecvent, Comisia şi-a trimis propunerile Parlamentului European
în acelaşi timp în care le-a trimis Consiliului.

Atribuţiile consultative Parlamentul şi le exercită în mare parte prin comitete. O propunere anume
este înaintată comitetului de resort care produce un raport conţinând o schiţă de opinie. Schiţa de
opinie este dezbătută în plenul Parlamentului. Versiunea finală se comunică Consiliului sau
Comisiei, după caz. Acest drept de consultare nu are şi putere de decizie. Consiliul nu este
restricţionat şi nici Comisia nu este obligată să acorde atenţie opiniei Parlamentului. Totuşi, în
condiţiile în care Tratatele cer Consiliului să consulte Parlamentul înainte de a adopta o lege,
opinia Parlamentului este importantă pentru ca un act să fie adoptat în mod legal.

Conform Tratatului de la Maastricht o largă zonă a legislaţiei supuse votului cu majoritate


calificată în Consiliu (referitoare la problemele legate de piaţa unică, servicii, libera circulaţie a
lucrătorilor, dreptul de stabilire, programe de cercetare şi de protecţie a mediului, probleme legate
de educaţie şi cultură) este supusă iniţiativei Parlamentului. În această nouă zonă de competenţe se
manifestă două mari categorii de circumstanţe:

1. Consiliul are o poziţie comună cu Comisia în cazul proiectului legislativ, însă, Parlamentul
îl respinge (cu majoritatea absolută a membrilor). În acest caz se formează un Comitet de
Conciliere între Consiliu şi Parlament pentru a ajunge la un acord asupra unui text comun. Dacă
după analiza finală acest lucru nu e posibil, Parlamentul poate, cu majoritate absolută, să blocheze
adoptarea textului;
2. Parlamentul European propune amendamente poziţiei adoptate de Consiliu (cu majoritatea
comună a membrilor săi). Consiliul aprobă amendamentele cu votul majorităţii calificate sau le
respinge (în care caz intră în acţiune Comitetul de Conciliere, ca şi în cazul anterior).
3. În prezent, Parlamentul European are 626 de membrii. Prin Tratatul de la Amsterdam s-a
hotărât ca numărul parlamentărilor europeni să nu fie mai mare de 700 de membri.

Parlamentul European este organizat şi funcţionează, în linii generale, prin Regulamentul


interior. Organele de conducere sunt Preşedintele şi Biroul. Din Birou, alături de Preşedinte, fac
parte 14 Vice-preşedinţi, 5 chestori cu drept de vot consultativ. Conferinţa preşedinţilor reuneşte
Preşedintele Parlamentului şi preşedinţii grupurilor politice. Ea este competentă pentru
organizarea lucrărilor şi fixarea ordinii de zi a sesiunilor. Parlamentul ţine o sesiune anuală care
începe în cea de a doua zi de marţi din luna martie. Parlamentul poate să lucreze în sesiune
extraordinară la cererea majorităţii membrilor săi, a Consiliului şi a Comisiei. Parlamentul este
dotat cu comisii parlamentare care se reunesc în intervalul sesiunilor şi asigură continuitatea
lucrărilor. Ele sunt comisii permanente, comisii temporare, comisia temporară de anchetă, comisii
parlamentare mixte cu parlamentele statelor asociate sau ale statelor cu care au fost angajate
negocieri în vederea aderării, altele.

Sistemul politic european prezintă sisteme juridice şi legislative diferite. Ceea ce le uneşte
este setul de valori care stau la baza edificiului constituţional şi, Parlamentul European principalul
for de dezbatere şi acţiune politică. El a cunoscut transformări în ceea ce priveşe competenţa în
procesul decizional. Pentru a înţelege modul de acţiune al acestei suprastructuri, înainte de a-i
analiza competenţa, trebuie cercetat palierul actorilor politicii europene. La o primă vedere,
lucrurile par a fi simple şi ne întrebăm deseori dacă nu cumva trăim un sfârşit al ideologiilor, o
plafonare a doctrinelor sub impresia discursului populist. De fapt, asistăm la un proces complex şi
deosebit de interesant care nu poate fi analizat la întreaga sa dimensiune decât prin metoda
comparativă pe o cazuistică naţional-supranaţional. Sistemul politic european este un sistem care
încearcă să reprezinte structurile sociale existente în societate, tendinţe şi curente majoritare sau
minoritare. Politicienii europeni au de satisfăcut două mari criterii: criteriul politic naţional,
capabil a asigura numărul de voturi necesare reprezentării la nivel european şi criteriul politic
european, capabil a încadra mişcarea politică respectivă în grupurile politice consacrate (creştin-
democraţii, social-democraţii, verzii, liberal-democraţii) care joacă rolurile directoare în
Parlament.

În ultimii ani se observă două tendinţe interesante şi pline de înţeles: pe de o parte, trecerea de
la votul naţional la votul politic, iar pe de altă parte ascensiunea semnificativă a unor noi grupuri
politice care încearcă ieşirea din anonimatul scenei europene. Cele mai multe dintre partidele
importante ale Europei folosesc alegerile directe pentru Parlamentul European în a-şi măsura forţa
în pregătirea alegerilor naţionale. În spectrul politic, dinamicile sociale, problemele dezvoltării
sectoriale, ţintele dezvoltării Uniunii Europene angajează o serie de polemici şi dispute.
Rezultatele bune din Marea Britanie şi Germania, care au fost decisive în lupta pentru întâietate
politică în Parlament, s-au datorat şi unor probleme interne de care s-au lovit guvernele Blair şi
Schröder.

În ceea ce priveşte problematica Constituţiei, amintim că la Conferinţa Extinderea Uniunii


Europene, organizată la Frankfurt pe Oder, la 3 nov. 2001, de Asociaţia Europeană a Juriştilor
pentru Democraţie şi Drepturile Omului în Lume, profesorul francez Gerard Soulier a afirmat că
problema constituţiei este indisolubil legată de stat şi a demonstrat că nu trebuie confundată ideea
de federalism cu ideea de stat federal, iar în cadrul Uniunii Europene federalismul se realizează
prin obligativitatea respectării deciziilor Curţii de Justiţie, care sunt imediat executorii..

După extinderea din anul 1995, locurile în Parlamentul Europea au fost repartzate astfel:

CURTEA DE JUSTIȚIE ȘI CURTEA DE PRIMA INSTANȚĂ

Curtea de Justitie are un loc esential in cadrul arhitecturii institutionale a UE, rolul sau fiind
sa vegheze ca dreptul comunitar si legislatia adiacenta sunt aplicate riguros si compatibil cu
prevederile Tratatelor. Acest organism cuprinde cate un judecator din fiecare tara membra
putandu-se reuni in plen sau pe sectiuni.Curtea este asistata de 8 avocati generali.Judecatorii si
avocatii generali sunt selectati din randul persoanelor care intrunesc conditiile pentru a fi
desemnate sa faca parte din cele mai inalte instante judiciare nationale si a caror independenta este
incontestabila.Ei pot fi desemnati prin acordul comun al tarilor membre pentru un mandat de 6
ani.Curtea isi va elabora regulile de procedura care vor trebui aprobate de Consiliul Ministerial cu
Majoritate calificata. Curtea de Justitie va verifica legalitatea actelor adoptate prin procedura de
codecizie de catre Consiliu si parlament, actelor emise de Consiliu, de Comisie si in ultima vreme
de Banca Centrala Europeana.Curtea de Prima Instanta a fost creata pentru a recepta si incadrează
în prima instanță acțiunile unor articole ale Tratatului. Deciziile acestui organism pot fi atacate cu
apel la Curtea Europeana de Justitie.

COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL


A fost creat cu scopul de a implica in arhitectura decizionala diferitele grupuri de interese
participante si beneficiare ale procesului de integrare. Comitetul este un organism consultativ care
avizeaza proiectele de legislatie care produc efecte juridice si economico-sociale pentru grupurile
d einterese reprezentate.Membii Comitetului sunt desemnati de catre Consiliul Ministerial din
liste nationale inaintate de catre fiecare tara membra ( intre 6 si 24). Comitetul elaboreaza si
inainteaza rapoarte detaliate cu privire la domeniile de interes ale Comisiei si poate fundamenta
principial problemele aflate pe agenda organismelor decizionale comunitare.

COMITETUL REGIUNILOR
Comitetul a fost creat in 1993, are un rol consultativin ceea ce priveste acele initiative si
masuri care au efecte in planul coeziunii economice si disparitatilor regionale.Organismul are
sarcina de a emite opinii sau fae amendamente cu privire la anumite sectoare in care se apreciaza
ca problemele localesau regionale sunt importante. Comitetul are un rol important in economia
aplicarii principiului subsidiaritatii.De aceea fara a stabili eficacitatea acestui organism trebuie sa
se asigure , un echilibru mai bun intre autoritatile locale si regionale din tarile membre actuale sau
viitoare.

CURTEA DE CONTURI

Rolul membrilor Curtii este sa auditeze actiunile financiare, sa elaboreze rapoarte anuale si
rapoarte speciale si sa emita opinii in acest sens altor organisme comunitare. Curtea de Conturi are
15 membrii desemnati pentru un mandat de 6 ani.Eista un reprezentant din fiecare tara membra.
Ca rezultat numarul de membrii a crescut de fiecare data cand s-a produs o extindere a gruparii.Se
considera ca a venit timpul sa se renunte la aceasta traditie pentru a se pasta eficacitatea acestei
institutii. Desi bugetul Uniunii a sporit de fiecare data cand gruparea s-a extins nevoile de auditare
nu au sporit proportional de aceea se considera ca nu este necesara sporirea dimensiunii acestui
program.
PROCESUL DECIZIONAL
Procesul decizional este doar una dintre componentele elaborarii politicilor comunitare. Dupa
ce este adoptată o decizie este necesară aplicarea sa – etapa care s-a dovedit crucială în cadrul
mecanismului general

Exista două planuri în procesul decizional și anume cel național și cel comunitar. Prin Tratate,
Comisia nu este obligată să consulte în prealabil statele membre în faza de inițiere a unei
propuneri.

S-a convenit asupra unui nou sistem de majoritate calificata: 55% dintre statele membre
reprezentand 65% din populatie, majoritatea calificată în Consiliul de Miniștri se aplică pentru
alte 20 de domenii existente și alte 20 nou create, adoptarea în comun a legilor în cadru europei de
către Parlamentul European și Consiliu devine norma (procedura legislativă ordinară), sunt create
câteva clauze pentru facilitarea extinderii ulterioare a aplicarii votului cu majoritate calificată și
trecerea la procedura legislativă ordinară, de acum înainte, atât Parlamentul European cât și
Consiliul de Miniștri sunt obligate să țină ședințe publice când analizează și adoptă o propunere
legislativă (transparentă procedurilor).

Principalele proceduri de decizie în Uniunea Europeană sunt:

• procedura de codecizie; In acest caz, Comisia trimite Consiliului si Parlamentului o


propunere legislativa. Aceasta propunere este dezbatuta in doua lecturi in fiecare din cele doua
institutii. In cazul unor dezacorduri este format un Comitet de Conicliere dintr-un numar egal de
reprezentanti ai Consiliului si ai Parlamentului European. Textul revizuit este trimis Parlamentului
si Consiliului pentru o a treia lectura. Procedura de codecizie este folosita in domenii, precum:
interdictia discriminarii pe baza de nationalitate, ocuparea fortei de munca, educatie, sanatate,
cercetare, statistica, protectia mediului etc.
• procedura de consultare; Propunerea este trimisa Parlamentului si Consiliului, insa
Consiliul este uneori obligat sa consulte Parlamentul inainte de luarea unei decizii. Parlamentul
poate adopta sau respinge propunerea Comisiei sau poate cere amendamente, care trebuie studiate
de catre Comisie, care decide, daca le accepta sau nu, trimitandu-le ulterior Consiliului. In aceasta
situatie, Consiliul are nevoie de unanimitate pentru a adopta textul cu modificarile Parlamentului
sau alte modificari. Aceasta procedura a fost si este utilizata in cazul revizuirii Tratatelor,
problemele cetateniei europene, agricultura, cooperare politieneasca si judiciara s.a.m.d.

• procedura de aviz conform; Consiliul trebuie sa obtina avizul conform al Parlamentului


inainte de adoptarea unei decizii. Parlamentul poate accepta sau respinge propunerea legislativa,
prin majoritate absoluta, dar nu o poate modifica. Este folosita in domenii ca: fondurile
structurale, fondul de coeziune, aderarea, competentele Bancii Centrale Europene.
Tratatul de la Lisabona
Tratatul de la Lisabona definește clar obiectivele și valorile Uniunii Europene referitoare la
pace, democraţie, respectarea drepturilor omului, dreptate, egalitate, statul de drept și durabilitate.

Tratatul garantează că Uniunea Europeană:

• va oferi cetăţenilor un spaţiu de libertate, securitate și justiţie fără frontiere interne;

• va activa în direcţia dezvoltării durabile a Europei pe baza unei creșteri economice


echilibrate și a stabilităţii preţurilor, a unei economii sociale de piaţă extrem de competitive,
vizând ocuparea totală a forţei de muncă și progres social, cu un înalt nivel de protecţie a
mediului;

• va combate excluziunea socială și discriminarea și va promova justiţia și protecţia socială;

• va promova coeziunea economică, socială și teritorială, precum și solidaritatea între statele


membre;

• își va menţine angajamentul faţă de uniunea economică și monetară având euro ca monedă
unică;

• va susţine și promova valorile Uniunii Europene în întreaga lume și va contribui la


asigurarea păcii, securităţii, dezvoltării durabile a planetei, solidarităţii și respectului, între
popoare, comerţului liber și echitabil și eradicării sărăciei;

• va contribui la protejarea drepturilor omului, în special a drepturilor copilului, precum și la


respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internaţional, respectarea principiilor Cartei Naţiunilor
Unite.

• un proces decizional mai rapid și mai eficient .

Și anume Tratatul de la Lisabona fluidizează procedurile decizionale ale Uniunii. În cadrul


Consiliului de Miniștri, se va extinde votul cu majoritate calificată, în locul deciziilor unanime.
Astfel, acţiunea va deveni mai rapidă și mai eficientă. Vot cu majoritate calificată înseamnă că,
începând din 2014, deciziile Consiliului de Miniștri vor avea nevoie de sprijinul a 55 % din
statele membre, reprezentând cel puţin 65 % din populaţia europeană. Acest sistem conferă dublă
legitimitate deciziilor. Reguli stricte se vor aplica oricăror propuneri de a aduce noi domenii de
politică sub incidenţa votului prin majoritate. Fiecare stat membru trebuie să fi e de acord cu orice
asemenea modifi care, iar parlamentele naţionale vor avea drept de veto. Dar pentru domenii de
politică importante, cum sunt fi scalitatea și apărarea, va fi necesar în continuare votul unanim.
CONCLUZII
Comisia Europeană este fără îndoială cea mai originală componentă a arhitecturii
instituționale a U.E. Nici o altă organizație internatională sau structură integrativă regională nu
dispune de acest gen de instituție. Comisia nu este nici o structură interguvernamentală , dar nici
un corp executiv în adevăratul sens al cuvântului. Într-o Uniune Europeană cu tot mai mulți
membrii, rolul Comisiei este de a menține coerența și unitatea europeană care este tot mai dificil
dar în același timp și mult mai necesar.

În cadrul echilibrului decizional, Consiliul este instituția dominantă, fiind organismul care
reprezintă guvernele alese democratic la nivel național și responsabile în fața parlamentelor
proprii.

De la început Parlamentul a avut ca menire să reprezinte popoarele din țările membre ale
grupării, reprezentarea fiind prin urmare neuniformă. Țările mai mici au fost proporțional, mai
bine reprezentate. Având multă vreme un rol mai degrabă consultativ, importanța parlamentului a
fost discretă, chiar daca atât prin Actul Unic cât și prin Tratatele de la Maastrich și Amsterdam
abilitatile acestuia au fost sporite treptat.

O maniera de abordare a procesului decizional este parcurgerea căii europene. Interacțiunea


între Comisie , Consiliu și Parlament este esentială.
Bibliografie.
1. www.europa.eu
2. www.europa.md
3. GUVERNUL ROMANIEI - Ministerul integrarii europene, Bucuresti,2001

4. COMMISSION EUROPEENNE - Elargissement de l’Union europeenne : Une chance

historique, Direction generale de l’elargissement, Bruxelles:Unite relations


interinstitutionelles et information, 2000
5. REVISTA “CENTRAL EUROPEAN ISSUES”
6. BULLETINOF THE EUROPEAN COMMUNITIES.

7. www.cambridge.org