Sunteți pe pagina 1din 5

CONSILIUL EUROPEAN

-ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE-
-ATRIBUȚII-

BUICĂ ȘTEFANIA-CĂTĂLINA
DIACONESCU MIHAELA-FLORINA
GRUPA 211, SERIA II
Prof. Coordonator SALOMIA OANA
ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE
Consiliul European reprezintă una dintre cele 7 instituții1 ale Uniunii Europene, iar conform
definiției sale legale2 acesta ”oferă impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește
orientările și prioritățile generale”.3 Cu alte cuvinte, Consiliul Euroepan este în măsură a oferi
soluții de direcție în ceea ce privește selectarea și rezolvarea unor probleme apărute la nivelul
Uniunii Europene.

SCURT ISTORIC
În fapt, Consiliul European nu este nimic mai mult decât o întrunire periodică a șefilor de
stat sau de guvern ai statelor membre prin intermediul așa-ziselor”summituri”. Primul de acest
gen a avut loc în 1961, la Paris. Un moment foarte important în evoluția acestei instituții a fost
summitul din 1974 care a avut loc tot la Paris unde s-a decis că aceste întâlniri ar trebui să capete
un caracter periodic și să poarte denumirea de Consiliu European. Astfel, Tratatul de la
Maastricht este cel care amintește pentru prima dată de Consiliul European, însă nu definește
această instituție, stabilindu-se oficial că întrunirile vor avea loc de două ori pe an. Însă cea mai
importantă și marcantă modificare a fost introdusă prin Tratatul de la Lisabona4, adoptat în 2007
și intrat în vigoare 2 ani mai târziu, când Consiliul European a fost calificat ca instituție a Uniunii
Europene, alături de celelalte arătate mai sus.Totodată, reglementarea acestei instituții se
regăsește în cuprinsul acestuia, mai exact în articolele 13, 15, 26, 27 și 42.

ORGANIZARE
Așa cum este menționat și în art. 15 din TUE, Consiliul European este format din șefii de stat
sau de guvern ai celor 27 de state membre, președintele acestuia și președintele Comisiei, iar
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate5 participă la
lucrările Consiliului European. Astfel, președintele CE este ales tot de Consiliul European cu
majoritate calificată pentru un mandat de 2 ani și jumătate ce poate fi reînnoit o singură dată6.
Actualul președinte este Charles Michel7 ce și-a început mandatul la 1 decembrie 2019, iar la 24
martie 2022 a fost reales (acesta începând oficial de la 1 iunie 2022 până la 30 noiembrie 2024).
Totodată, în cazul de „împiedicare sau culpă gravă”, acesta își poate pierde mandatul.8
România este reprezentată în cadrul acestei instituții de președintele statului, Klaus Werner
Iohannis care la ultima ședință a Consiliului European din 24-25 martie 2022 a susținut
importanța covârșitoare a implicării statelor în sprijinirea Ucrainei având în vedere contextul

1
Conform art. 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care în alin. (1) menționează pe lângă Consiliul European
și Parlamentul European, Consiliul, Comisia Europeană, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Banca Centrală
Europeană și Curtea de Conturi.
2
Art 15, alin (1) din Trataul privind Uniunea Europeană.
3
Idem 2
4
Cunoscut anterior ca Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).
5
Funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate a fost introdusă prin
Tratatul de la Amsterdam, iar acesta poartă dialog politic cu terții și exprimă poziția Uniunii în cadrul organizațiilor
internaționale și a conferințelor inetrnaționale.
6
Art 15, alin (5) din TUE
7
Charles Michel a ocupat funcția de prim-ministrul al Belgiei înainte de a fi președintele Consiliului European.
8
Idem 7

2
internațional actual, afirmând că din centrul logistic de la Suceava au fost deja distribuite 15
convoaie umanitare cu 58 de camioane din partea mai multor state membre.9

FUNCȚIONARE
Consiliul European se întrunește de două ori pe semestru10 ceea ce înseamnă de cel puțin 4 ori
pe an și durează de obicei 2 zile, însă acestea sunt ședințele normale pentru că pot fi și mai dese
atunci când situațiile de fapt o impun, un exemplu în acest sens fiind cel din 2001 când s-au
întâlnit pentru a da un răspuns cu privire la atacurile din 11 septembrie. Membrii se reunesc, de
asemenea și în forma Conferințelor internaționale interguvernamentale (CIG) în cadrul cărora
dezbat eventualele modificări ale tratatelor UE, iar înainte de 2009 (Tratatul de la Lisabona) era
singură cale, însă după acest moment această poartă denumirea de ”procedura de revizuire
ordinară”,în care deciziile se iau cu unaimitate de voturi.11
Conform art. 235, alin (2) din Tratatul privind Funcțioanrea Uniunii Europene12, președintele
Parlamentului Euroepan este invitat să intervină la începutul reuniunii.
Totodată, această instituție se pronunță prin consens.

ATRIBUȚII
În conformitate cu articolul 13 din TUE, Consiliul European face parte din „cadrul instituțional
unic” al Uniunii. Însă rolul său este mai degrabă să asigure un impuls politic general decât să
acționeze ca un organism cu putere de decizie în sensul juridic al cuvântului. Acesta ia decizii cu
consecințe juridice pentru UE numai în cazuri excepționale, însă a căpătat o serie de competențe
decizionale instituționale. Consiliul European este autorizat să adopte acte cu caracter obligatoriu
care pot fi atacate la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, inclusiv în cazurile în care acesta se
abține să hotărască (articolul 265 din TFUE).
Articolul 7 alineatul (2) din TUE conferă Consiliului European competența de a iniția, cu
aprobarea Parlamentului European, procedura de suspendare a drepturilor unui stat membru în
urma constatării existenței unei încălcări grave a principiilor UE.
În cadrul relațiior cu alte instituții, Consiliul European ia decizii deplin independent și, de cele
mai multe ori, nu necesită o inițiativă din partea Comisiei sau implicarea Parlamentului.
Potrivit articolului 15 din TUE “ Consiliul European ofera Uniunii impulsurile necesare
dezvoltarii acesteia si defineste orientarile si prioritatile politice generale. Acesta nu exercită
funcții legislative.”
Pe langa aceasta atributie esentiala, eminamente politica, Consiliul European exercita si alte
atributii precum : numirea Comisiei Europene dupa aprobarea Parlamentului European;
propunerea catre Parlamentul European persoana candidata la functia de Presedinte al Comisiei;
numirea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate;
9
https://www.presidency.ro/ro/media/participarea-presedintelui-romaniei-klaus-iohannis-la-reuniunea-consiliului-
european-din-24-25-martie-20221648236472
10
Art 15, alin (3) din TUE
11
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/23/consiliul-european
12

Art 235, alin (2) Președintele Parlamentului European poate fi invitat de Consiliul European pentru a fi audiat.

3
numirea Comitetului Executiv al Bancii Centrale Europene; stabilirea formațiunilor Consiliului
UE.
În materia Politicii externe și de securitate comună , “ Consiliul Europei identifică interesele
strategice ale Uniunii, stabilește obiectivele și definește orientările generale ale politicii externe
și de securitate comune, inclusiv în ceea ce privește chestiunile având implicații în materie de
apărare.”, conform Art. 26 din TUE.
Atribuții specifice îndeplinește si Președintele Consiliului European care, pe lângă sarcinile
legate de organizarea și funcționarea Consiliului, prezintă Parlamentului European un raport
după fiecare reuniune a Consiliului; asigură reprezentarea externa a Uniunii fara a duce atingere
atributiilor Inaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.
Președintele Consiliului European nu poate exercita un mandat național, conform articolului 16
din TUE.
În concluzie, se observă că această instituție a dobândit un rol din ce în ce mai important la
nivelul Uniunii Europene stabilind prioritățile acesteia nu numai pe termen mediu și lung, ci și pe
termen scurt.

4
Bibliografie:
Tratatul privind Uniunea Europeană
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/23/consiliul-european
https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2bf140bf-a3f8-4ab2-b506-fd71826e6da6.0001.02/
DOC_1&format=PDF
https://www.presidency.ro/ro/media/participarea-presedintelui-romaniei-klaus-iohannis-la-reuniunea-
consiliului-european-din-24-25-martie-20221648236472
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/23/consiliul-european

S-ar putea să vă placă și