Ideea convocării unei conferinţe general–europene pentru securitate a

apărut în anii 1950, dar eforturile pentru realizarea acesteia au reprezentat un proces
îndelungat şi complex, constituit din acţiuni desfăşurate de diferite grupuri de ţări.
Conferinţa era văzută de unii ca o cale pentru a depăşi divizarea Europei, rezultată
după cel de–al doilea război mondial, iar de alţii – pentru a consacra status–quo–ul
postbelic. Oricum, mesajul principal al celor care au acţionat pentru convocarea ei
a fost “asigurarea securităţii printr–o politică de deschidere”.
La 1 august 1975, la Helsinki, a fost semnat la nivel înalt Actul Final al
Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, cunoscut şi sub denumirea
de Acordurile de la Helsinki. Cuprinzând principiile de bază (decalogul de principii)
care guvernează relaţiile dintre statele participante şi atitudinea guvernelor
respective faţă de cetăţenii lor, precum şi prevederi de cooperare în diferite
domenii, Actul Final a pus bazele viitoarei evoluţii a procesului CSCE.
Carta de la Paris, semnată la nivel înalt în noiembrie 1990, a marcat un punct de
cotitură în istoria CSCE, deschizând calea transformării sale într–un forum
instituţionalizat de dialog şi negocieri, cu o structură operaţională. Fiind prima
conferinţă la nivel înalt după adoptarea Actului Final de la Helsinki, summit–ul
CSCE de la Paris a deschis o pagină nouă în raporturile dintre statele europene,
punându–se oficial capăt războiului rece şi fiind adoptate o serie de documente de
importanţă majoră în domeniul dezarmării.
CSCE înregistrează un nou impuls politic în anul 1994, cu ocazia Summit–ului de
la Budapesta care a hotărât schimbarea denumirii procesului început la Helsinki
înOrganizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa ca instrument esenţial în
prevenirea conflictelor şi managementul crizelor.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa este în prezent o
organizaţie paneuropeană de securitate, ale cărei 55 de state membre se situează, din
punct de vedere geografic, între Vancouver, în vestul Canadei, şi Vladivostok, în
extremul orient al Rusiei. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa se

1
încadrează, din punct de vedere funcţional, în prevederile capitolului al VIII–lea
dinCarta ONU, cel referitor la aranjamentele regionale de securitate.
În această viziune, OSCE a fost stabilită ca prim–instrument responsabil,
în zona sa de responsabilitate, de avertizarea timpurie, prevenirea conflictelor,
managementul crizelor şi restabilirea situaţiei în perioada postconflict. Abordarea
securităţii în viziunea OSCE este extensivă şi bazată pe cooperare. Ea include o
gamă foarte largă de probleme, precum controlul armamentului, diplomaţia
preventivă, măsurile de sporire a încrederii reciproce dintre state, drepturile omului,
monitorizarea alegerilor, securitatea economică şi securitatea mediului înconjurător.

Având în vedere întregul proces de evoluţie a CSCE şi transformarea

acestuia într–o organizaţie regională extrem de importantă să vedem care sunt
principalele instrumente şi mecanisme de care dispune OSCE în domeniul prevenirii
conflictelor şi managementului crizelor.

OSCE şi sistemul european de menţinere a păcii

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a apărut în
anii ´70, iniţial sub numele de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa,
cunoscută ulterior drept “Procesul de la Helsinki”.
CSCE a evoluat treptat, către forme instituţionalizate, centrate pe construcţia
securităţii europene. În această viziune, OSCE s–a afirmat ca un instrument
responsabil, în zona sa de responsabilitate, de avertizare timpurie, prevenirea
conflictelor, managementul crizelor şi restabilirea situaţiei în perioada postconflict.
Dar să vedem care a fost contribuţia acestui proces la construcţia securităţii
europene de–alungul vremii.

Istoria CSCE se împarte în două perioade: între anii 1975–1990

(semnarea Actului Final de la Helsinki şi a Cartei de la Paris pentru o nouă
Europă), în care CSCE a funcţionat ca un proces de conferinţe şi reuniuni periodice
şi perioada de după anii ´90, când evoluţiile în planul securităţii europene au impus

2
schimbări fundamentale atât în ceea ce priveşte structura şi caracterul instituţional
al procesului început la Helsinki, cât şi rolul acestuia.
Un impuls important pentru acţiunea concertată în cadrul CSCE a fost dat de
Conferinţa la nivel înalt de la Helsinki, 1992. Documentul adoptat cu acea ocazie –
Declaraţia de la Helsinki, denumită simbolic Sfidările schimbării conţine prevederi
vizând întărirea contribuţiei şi rolului CSCE în asigurarea drepturilor omului,
gestionarea crizelor şi tensiunilor.
Pe baza hotărârilor şi posibilităţilor create prin documentul de la Helsinki, CSCE
şi–a adăugat un nou profil, operaţional, având capacitatea de a înfiinţa misiuni de
lungă durată pentru prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor în zone de conflict
sau potenţial conflictuale.

Pentru a conferi un nou impuls politic CSCE, summit–ul de la

Budapesta, 1994, a hotărât schimbarea denumirii procesului început la Helsinki
în Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, care a devenit, totodată,
primul instrument pentru prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor,
exprimându–se voinţa politică a statelor membre de a se trimite o misiune OSCE de
menţinere a păcii în Nagorno–Karabah. Tot la Budapesta a fost adoptat Codul de
Conduită privind Aspectele Militare ale Securităţii, conţinând principiile care să
guverneze în manifestarea rolului şi folosirea forţelor armate în societăţi
democratice.
În prezent, OSCE cuprinde 55 de state de la Vancouver pâna la
Vladivostok, incluzând toate statele europene, SUA, Canada şi toate republicile din
fosta URSS. Toate statele membre au statut egal, iar regula de bază în adoptarea
deciziilor este consensul.

OSCE, asemenea altor structuri de securitate regională, a cunoscut

transformări substanţiale, ca urmare a faptului că a devenit tot mai evident că nici o
instituţie europeană nu–şi poate asuma de una singură gestionarea întregului
complex de probleme cu care se confruntă continentul. În etapa actuală, OSCE se
află în faza de definire a identităţii de securitate europeană, bazată pe patru domenii:

3
geopolitic, funcţional, normativ şi operaţional. Avantajele OSCE în această privinţă
rezidă în: abordarea atotcuprinzătoare a securităţii (militară, politică, economică şi
umană); participarea, pe bază de egalitate, a tuturor ţărilor participante; principii,
norme, valori şi standarde comune, instrumente, mecanisme şi experienţă unică în
domeniul diplomaţiei preventive.

Datorită capacităţii şi experienţei sale unice în domeniul diplomaţiei preventive, al

prevenirii conflictelor şi gestionării crizelor, al consolidării respectării drepturilor
omului, a democraţiei şi statului de drept şi promovării tuturor aspectelor societăţii
civile, OSCE va continua să joace un rol important în promovarea unui spaţiu comun
de securitate. Ea va contribui la consolidarea încrederii în domeniul militar şi
promovarea securităţii prin cooperare.

Sistemul instituţional OSCE de prevenire a conflictelor şi management al

crizelor
Prin intermediul instituţiilor şi reţelei proprii de informaţii, OSCE
monitorizează îndeaproape toate situaţiile tensionate din cadrul statelor membre
care pot duce la apariţia unui conflict şi întreprinde acţiunile preventive necesare
cât mai devreme posibil. Care este însă sistemul instituţional OSCE angrenat în
prevenirea conflictelor şi managementul crizelor? Aceasta este întrebarea la care
răspundem prin intermediul acestui modul.

OSCE este o organizaţie activă atât prin intermediul acţiunilor de avertizare

timpurie şi negociere a conflictului pe care le întreprinde, cât şi prin acţiuni de

reabilitare postconflict în zona Balcanilor, în Caucaz şi Asia Centrală. De asemenea,

OSCE cooperează cu ONU, precum şi cu alte organizaţii internaţionale implicate în
managementul crizelor şi prevenirea conflictelor. Componentele sistemului
organizaţional OSCE active în acest domeniu sunt:

4
  Înaltul comisar pentru minorităţi naţionale;
 Centrul de Prevenire a Conflictelor;
 Unitatea Strategică pentru Probleme de Poliţie.

Instituţia înaltului comisar pentru minorităţi naţionale a fost creată de cea de–a X–
a Conferinţă de Securitate şi Cooperare Europeană, din anul 1992, cu scopul
identificării soluţiilor de rezolvare paşnică a conflictelor etnice care ameninţă pacea
şi stabilitatea statelor membre OSCE.
Centrul de Prevenire a Conflictelor sprijină preşedintele executiv, precum şi alte
organisme OSCE, în rezolvarea problemelor ce privesc avertizarea timpurie,
prevenirea conflictelor, managementul crizelor şi reabilitarea postconflict. Centrul
de Prevenire a Conflictelor este principalul organism de susţinere a misiunilor OSCE
în zonele de conflict, asigurând implementarea şi executarea deciziilor politice ale
organizaţiei.
De asemenea, Centrul de Prevenire a Conflictelor oferă asistenţă preşedintelui
executiv, Consiliului Permanent şi Forumului pentru Securitate şi Cooperare în
implementarea propriilor decizii.

Centrul de Prevenire a Conflictelor este unul dintre cele mai importante

departamente ale Secretariatului OSCE, care are în compunere:

 Unitatea de Planificare Operativă (Operations Planning Unit);

 Compartimentul Programe Misiuni (Programme Mission Section);
 Centrul de Comunicaţii/Situaţie (Situation/Communication Room).

Unitatea de Planificare Operativă are rolul de planificare a misiunilor şi operaţiilor

pe care OSCE urmează să le desfăşoare şi de executare a avertizării timpurii.
Compartimentul Programe Misiuni este organismul care coordonează activităţile în
cele 4 regiuni în care OSCE are deschise misiuni: Caucaz, Asia Centrală, Sud–estul
Europei şi Europa de Est.

5
Centrul de Comunicaţii/Situaţie asigură serviciul operativ 24 de ore din 24, 7 zile pe
săptămână, fiind punctul de contact dintre organizaţie şi misiunile active şi asigurând
totodată şi prelucrarea informaţiilor primite din diferite zone, pentru a pune la
dispoziţie elementele necesare executării avertizării timpurii.
Unitatea Strategică pentru Probleme de Poliţie a fost înfiinţată în decembrie 2001,
când cele 55 de state membre OSCE au convenit asupra implicării organizaţiei în
domeniul activităţilor desfăşurate de poliţie. Scopul acestei implicări este de a
asigura protecţia populaţiei din cadrul statelor membre împotriva noilor riscuri şi
ameninţări reprezentate de criminalitatea transnaţională, traficul de arme, droguri,
fiinţe umane, violarea drepturilor omului etc.
Alte structuri OSCE care îşi aduc o contribuţie importantă la avertizarea
timpurie şi la prevenirea conflictelor cum sunt Biroul pentru Instituţii Democratice
şi Drepturile Omului, Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale, Curtea pentru
Conciliere şi Arbitraj.

Instrumente şi mecanisme OSCE de prevenire a conflictelor şi management al

crizelor
Sistemul instituţional OSCE a dezvoltat o serie de instrumente şi mecanisme
de prevenire a conflictelor şi management al crizelor pe care le descriem în acest
modul.

Din gama de instrumente şi mecanisme pentru soluţionarea conflictelor sau a

situaţiilor potenţiale de conflict pe care OSCE le–a dezvoltat fac parte:

 vizitele şi misiunile de informare;

 misiuni în zonele de conflict;
 reprezentanţii personali ai secretarului general;
 grupurile de lucru ad–hoc;
 mecanisme de soluţionare paşnică a conflictelor;
 operaţii de menţinere a păcii (Peacekeeping Operations).

6
 Vizitele şi misiunile de informare reprezintă acţiuni pe termen scurt ale
experţilor şi personalităţilor din statele membre OSCE în zonele potenţiale de
conflict cu scopul stabilirii exacte a situaţiei, informării şi formulării recomandărilor
către organismele de decizie ale organizaţiei.
Misiunile în zonele de conflict reprezintă instrumentul principal al OSCE de
prevenire a conflictelor pe termen lung, managementul crizelor, rezoluţia şi
reabilitarea postconflict. Acest instrument a fost promovat la începutul anilor ´90 şi
s–a dezvoltat ca urmare a necesităţii soluţionării conflictelor interne declanşate în
statele aflate în tranziţia postcomunism.
Reprezentanţii personali ai secretarului general sunt personalităţi din
statele OSCE destinate pentru a–i oferi secretarului general sprijinul necesar în
probleme legate de prevenirea conflictelor sau managementul crizelor, în baza unui
mandat special emis.
Grupurile de lucru ad–hoc reprezintă grupuri speciale de lucru, constituite
în funcţie de situaţie, şi care au aceeaşi funcţionalitate ca şi reprezentanţii personali
ai secretarului general; ele oferă sprijin şi consultanţă acestuia în domeniul prevenirii
conflictelor şi managementului crizelor.
Mecanismele de soluţionare paşnică a conflictelor reprezintă proceduri
speciale (Valleta Mechanism) promovate în scopul facilitării contactelor directe şi
oportune dintre părţile aflate în conflict şi mobilizării resurselor OSCE într–o acţiune
eficientă de prevenire sau management al crizelor. Aplicarea acestor mecanisme
prezintă marele avantaj că nu necesită o decizie adoptată prin consens şi nici
participarea tuturor ţărilor membre la aplicarea lor.
Operaţiile de menţinere a păcii reprezintă, conform documentului de la Helsinki,
adoptat în 1992, un important element operaţional, care mobilizează aproape în
totalitate resursele OSCE de prevenire a conflictelor şi management al crizelor,
folosit pentru menţinerea păcii atât în interiorul statelor, cât şi în cazul conflictelor
interstatale şi sprijinul proceselor politice de soluţionare paşnică a acestora.

7
Mecanismele OSCE de soluţionare a conflictelor
Cheia succesului mecanismelor de soluţionare eficientă a oricărui conflict
constă în abilitatea acestora de a face trecerea de la prevenirea timpurie la acţiuni
de intervenţie imediată. Acest lucru pare a fi într–o uşoară contradicţie cu procesele
decizionale bazate pe consens, dezvoltate de majoritatea organizaţiilor
internaţionale, din care şi OSCE face parte. De aceea OSCE s–a preocupat de
dezvoltarea unor mecanisme şi proceduri care să permită facilitarea oportună a
contactului dintre părţile în conflict sau intervenţia rapidă, în caz de necesitate, unele
dintre ele neavând nevoie de o decizie adoptată prin consens pentru a fi aplicate.
Aceste mecanisme, catalogate ca fiind mecanisme ce privesc dimensiunea umană a
prevenirii conflictului, mecanisme de soluţionare paşnică a disputelor, şi alte
mecanisme, sunt prezentate în cadrul acestui modul.

Din categoria mecanismelor dimensiunii umane fac parte:

1. Mecanismul Viena
2. Mecanismul Moscova.

Din categoria mecanismelor de soluţionare paşnică a disputelor fac parte:

1. Mecanismul Valletta, Convenţia de Conciliere şi Arbitraj a OSCE,
2. Previziunile pentru o Comisie de Conciliere a OSCE
3. Previziunile pentru o Conciliere Directă.

Alte mecanisme promovate de OSCE sunt:

1. Mecanismul de Consultare şi Cooperare Privitor la Activităţile Militare
Neobişnuite,
2. Cooperarea cu privire la Incidente Întâmplătoare de Natură Militară,
3. Previziuni referitoare la Avertizarea Timpurie
4. Acţiuni Preventive şiMecanismul de Consultare şi Cooperare cu privire la
Situaţii de Urgenţă (Mecanismul Berlin).

8
Despre “cooperarea OSCE cu alte organizaţii internaţionale”
În timpul procesului Helsinki din perioada anilor ´70 ´80, CSCE a avut relaţii
limitate cu organizaţiile internaţionale. Fiind mai mult un proces decât o organizaţie,
CSCE a oferit organizaţiilor internaţionale doar un cadru informativ şi numai rareori
a iniţiat contacte cu acestea.

După încheierea războiului rece însă, a început procesul de instituţionalizare

şi transformare a CSCE în OSCE, aceasta devenind o organizaţie recunoscută în
plan internaţional, care joacă un rol determinant atât în avertizarea timpurie şi
prevenirea conflictelor, cât şi în managementul crizelor şi reabilitarea postconflict.
De asemenea, OSCE s–a afirmat în cadrul instituţiilor cu preocupări în domeniul
securităţii europene, drepturilor omului şi problemelor economice.

În contextul actualului mediu de securitate european, este mai mult decât

necesară cooperarea dintre toate organizaţiile şi instituţiile internaţionale cu
preocupări în acest domeniu. De aceea preocupările OSCE s–au îndreptat spre
stabilirea contactului cu acestea atât la nivelul consultărilor politice, cât şi la nivelul
misiunilor organizate în zonele de conflict.

În cadrul Declaraţiei Comune de la Lisabona cu privire la modelul de

securitate europeană pentru secolul al XXI–lea, se arată că “securitatea europeană
necesită cea mai bună cooperare şi coordonare între statele membre şi organizaţiile
europene şi transatlantice”. Mai departe, declaraţia afirmă că “OSCE reprezintă o
organizaţie comprehensivă de consultanţă, cooperare şi decizie în probleme de
securitate europeană, care acţionează în temeiul capitolului al VIII–lea al Cartei
Naţiunilor Unite, şi va acţiona în parteneriat cu toate organizaţiile şi instituţiile
pentru a fi în măsură să răspundă tuturor provocarilor şi ameninţărilor la adresa
securităţii din spaţiul european”.
Pornind de la aceste considerente, OSCE acţionează în parteneriat cu
organizaţii şi instituţii constituite la nivel internaţional, regional, subregional sau
nonguvernamental. La Summit–ul de la Budapesta din 1994, statele membre OSCE

9
au convenit că este necesară o definire mult mai clară a relaţiilor externe ale
organizaţiei, elaborând Documentul Cadru al Securităţii Europene (Document–
Charter on European Security), care stă la baza acestor relaţii, şi documentul
intitulat Către un parteneriat real într–o nouă eră (Towards a Genuine Partnership
in a new Era) şi care marcheaza de fapt începutul discuţiilor pentru un model comun
de securitate europeană în secolul al XXI–lea, bazat pe principiile şi angajamentul
OSCE.
Procesul de cooperare a fost reafirmat în cadrul Declaraţiei de la Lisabona
privind Modelul de Securitate Comună pentru secolul al XXI–lea (Lisbon
Declaration on a Common and Comprehensive Security Model for the twenty–first
Century), adoptat în 1996.
Parametrii reali ai unei viitoare Platforme pentru cooperare în domeniul securităţii
(Platform for Co–operative Security), destinată extinderii şi îmbunătăţirii relaţiilor
de cooperare externă ale OSCE, au fost incluşi în cadrul Documentului Cadru
privind Securitatea Europeană (Document Charter on European Security), adoptat
de către Consiliul Ministerial de la Copenhaga în 1997 şi care prezintă conceptul
comun de dezvoltare şi îmbunătăţire a cooperării mutuale instituţionalizate.
Ulterior, platforma a fost adoptată la Summit–ul de la Istanbul din 1999 şi
stipulează că organizaţia va conlucra strâns cu toate organizaţiile şi instituţiile care
aderă atât la principiile Cartei ONU, cât şi la principiile şi angajamentele OSCE şi
care manifestă deschidere şi dorinţă în acest sens.
Astfel, OSCE dezvoltă relaţii de cooperare în primul rând cu Naţiunile Unite, a căror
bază a fost stabilită de către Consiliului Ministerial al OSCE de la Stockholm din
1992. Cu această ocazie a fost stabilit cadrul de coordonare şi cooperare dintre ONU
şi CSCE, devenit operaţional un an mai târziu.

Din acel moment problemele de cooperare dintre cele două organizaţii s–au
regăsit permanent pe agendele lor de lucru, iar secretarul general OSCE prezintă
anual un raport în faţa Adunării Generale ONU, în timp ce secretarul general ONU
se adresează cu regularitate summit–urilor OSCE.

10
 OSCE a dezvoltat relaţii de cooperare şi cu Consiliul Europei. Din 1993 are
loc întâlnirea anuală la nivel înalt (2+2) a secretarilor generali şi executivi ai celor
două organizaţii. Uneori la întâlnire iau parte şi înaltul comisar pentru minorităţi
naţionale şi directorul Biroului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului
(Director Office for Democratic Institutions and Human Rights). În afara acestei
întâlniri, cele două organizaţii organizează numeroase alte întâlniri comune, ateliere
de lucru, conferinţe etc.
De asemenea, au avut loc şi întâlniri trilaterale OSCE–CE–ONU (instituţiile
şi oficiile ONU din Geneva), iar din 1996 la aceste trilaterale participă şi înaltul
comisar pentru minorităţi naţionale, directorul Biroului pentru Instituţii Democratice
şi Drepturile Omului, înaltul comisar ONU pentru refugiaţi, înaltul comisar ONU
pentru drepturile omului, secretarul executiv ONU al Comisiei Economice
Europene, reprezentantul secretarului general ONU pentru afaceri politice, precum
şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi reprezentanţi ai Organizaţiei
Internaţionale pentru Migraţie.

Cooperarea cu Uniunea Europeană este un alt domeniu de maxim interes

pentru OSCE, organizaţie care sprijină Politica Externă de Securitate Comună
promovată de UE.

De asemenea, OSCE menţine contacte cu NATO şi cu Commonwealth of

Independent States.
Din 1996, OSCE s–a angajat într–un amplu proces de cooperare cu NATO.
În acest sens au avut loc numeroase contacte între oficialii OSCE şi cei ai NATO,
iar la nivelul celor două organizaţii există deja un schimb de informaţii deschis şi
constant.

De asemenea, OSCE a stabilit o serie de contacte cu mai multe grupuri de cooperare

regională, cum ar fi Iniţiativa Central Europeană (CEI), Consiliul Statelor Mării
Baltice (CBSS), Consiliul de Cooperare Economică al Mării Negre (BSEC),
Iniţiativa de Cooperare Sud–Est Europeană (SECI).

11
 Deloc lipsite de importanţă sunt şi contactele iniţiate de OSCE cu organizaţiile
nonguvernamentale, precum şi contactele cu instituţiile academice, în special prin
intermediul programului “Researcher–in Residence”.

Locul Republicii Moldova în cadrul OSCE

Republica Moldova a aderat la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare
în Europa la 30 ianuarie 1992, iar la 26 februarie a aceluiaşi an a semnat Actul
Final de la Helsinki. Din momentul aderării Republica Moldova s-a bucurat de o
susţinere permanentă din partea OSCE, care este principalul actor internaţional
colectiv, implicat plenar în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

OSCE acordă un cadru larg de discuţii la problematica conflictului

transnistrean cu partenerii externi şi dispune de o experienţă vastă de participare la
soluţionarea conflictelor în spaţiul acoperit de Organizaţie. OSCE dispune de un
corp de experţi în domeniul politico-militar, economic şi a dimensiunii umane, care
oferă asistenţă activînd în cadrul Misiunii OSCE din Moldova sau în subdiviziunile
Secretariatului OSCE.

Principalele direcţii de cooperare ale Republicii Moldova cu OSCE

vizează următoarele aspecte:

 OSCE, deţinînd rolul de mediator, contribuie esenţial la reglementarea conflictului

transnistrean, inclusiv prin organizarea procesului de negocieri, elaborarea
proiectelor de documente la subiectele politice, militare ş.a.
 OSCE informează comunitatea internaţională despre evoluţiile în procesul de
reglementare a conflictului transnistrean
 OSCE asistă la democratizarea societăţii civile moldoveneşti şi dezvoltarea celei
din regiunea transnistreană

12
Consiliul Ministerial al OSCE

Consiliul Ministerial este alcătuit din miniștrii afacerilor externe ai statelor

participante la OSCE și este organul central de decizie și de conducere al
Organizației. Summit-urile la nivel de șefi de stat sau de guvern sunt cel mai înalt
organism decizional al OSCE. Reuniunea, organizată anual, oferă miniștrilor de
externe ai celor 57 de state participante la OSCE posibilitatea de a revizui și evalua
activitățile Organizației și de a consolida dialogul privind problemele de securitate
în zona OSCE.

Reuniunile ministeriale, de regulă, sunt convocate o dată pe an în țara care deține

președinția. Reuniunile adiționale, inclusiv întâlnirile informale, pot fi invocate în
orice moment.

Al 23-lea Consiliu Ministerial al OSCE a avut loc la 8 și 9 decembrie 2016 la

Hamburg, Germania. Evenimentul a avut loc la invitația președintelui în exercițiu al
OSCE din 2016 și a ministrului german de externe Frank-Walter Steinmeier.

Decizii și declarații finale

La cel de-al 23-lea Consiliu Ministerial al OSCE de la Hamburg au fost adoptate

următoarele decizii și declarații finale:

 Decizia privind rolul OSCE în guvernanța mișcărilor mari ale migranților și

refugiaților
 Decizie privind consolidarea bunei guvernări și promovarea conectivității
 Decizia privind eforturile OSCE referitoare la reducerea riscurilor de conflict
cauzate de utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor
 Declarație privind consolidarea eforturilor OSCE de prevenire și combatere a
terorismului
 Declarația ministerială privind negocierile privind procesul de reglementare
transnistreană în formatul "5 + 2"

13
  Decizie privind data și locul următoarei reuniuni a Consiliului ministerial al
OSCE
 Președinția OSCE în anul 2018
 Decizie privind președinția OSCE în anul 2019

Problema transnistreană, în discuţie la Conferinţa anuală a OSCE

Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Lilian, a vorbit la
Viena despre perspectivele procesului de reglementare a conflictului
transnistrean şi evoluţia crizei din Ucraina. Oficialul s-a expus în cadrul
Conferinţei anuale a OSCE pentru evaluarea securităţii, care se desfăşoară în
aceste zile în capitala Austriei. El a menţionat importanţa reluării recente, după o
pauză de doi ani, a negocierilor oficiale în formatul 5+2 şi a reiterat hotărârea
fermă a autorităţilor de a promova în continuare procesul de reglementare a
conflictului transnistrean, inclusiv prin realizarea înţelegerilor convenite în cadrul
reuniunii în acest forma. Oficialul a pledat pentru intensificarea eforturilor în
vederea soluţionării problemei transnistrene prin elaborarea unui statut special
pentru regiune cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii
Moldova.

Diplomatul moldovean a reiterat, de asemenea, disponibilitatea Republicii

Moldova de a sprijini în continuare eforturile vizând încetarea ostilităţilor din estul
Ucrainei şi depăşirea crizei din această ţară, invocând, în particular, impactul
negativ al acesteia asupra securităţii din regiune.

Viceministrul a subliniat interesul ţării în modernizarea Documentului de

la Viena 2011 privind măsurile de consolidare a încrederii şi securităţii în vederea
sporirii transparenţei militare şi securităţii în spaţiul OSCE. Moldova pledează
pentru retragerea completă şi necondiţionată a forţelor armate ale Federaţiei Ruse
de pe teritoriul ţării în conformitate cu deciziile adoptate în cadrul Summit-ului
OSCE de la Istanbul din 1999. Autorităţile insistă pe transformarea actualei
operaţiuni de menţinere a păcii din regiunea transnistreană într-o misiune civilă
multinaţională cu mandat internaţional corespunzător.
14
Concluzii generale

Concluzionand pot spune ca OSCE oferă statelor din spaţiul „de la

Vancouver la Vladivostok” cel mai potrivit forum de dialog şi negociere pe
problematica securităţii în spaţiul euro-atlantic şi euro-asiatic, precum şi o platformă
pentru parteneriatele multilaterale implicate în acţiuni practice în teren. Organizaţia
are o abordare cuprinzătoare a conceptului de securitate şi, din această perspectivă,
acţionează pe trei dimensiuni majore: politico-militară; economică şi de mediu;
umană.

Principalele domenii de acţiune ale dimensiunii politico-militare sunt:

controlul armamentelor, managementul frontierelor, combaterea terorismului,
prevenirea conflictelor, reforma sectorului de apărare. OSCE acţionează pentru
consolidarea încrederii, creşterea transparenţei şi a cooperării, în vederea asigurării
securităţii Statelor participante OSCE.

Pe agenda curentă a Organizaţiei se regăseşte, în primul rând,

soluţionarea crizei din Ucraina, soluţionarea conflictelor îngheţate din spaţiul ex-
sovietic, stabilizarea situaţiei din Balcanii de Vest, combaterea terorismului şi
schimbările climatice.

Datorită capacitaţii şi experienţei sale unice în domeniul diplomaţiei

preventive, prevenirii conflictelor şi gestionării crizelor, consolidării respectării
drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept, precum şi a promovării
tuturor aspectelor societăţii civile, OSCE va continua să joace un rol important în
promovarea unui spaţiu comun de securitate şi să contribuie, prin cooperare, la
consolidarea încrederii în domeniul militar şi promovarea securităţii.

15