Student: Ungureanu Crina

Frunza Ana
Coordonator: Șlusarciuc Marcela

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa

 Cuprins

 Introducere
 Scurt Istoric
 Principii
 Structurile și Instituţiile O.S.C.E.
 Mecanisme, instrumente și proceduri de rezolvare a conflictelor
 România și O.S.C.E.
 Relatiile O.S.C.E cu organizatii si institutii internationale
 Concluzii
 Webografie
 OSCE este cea mai cuprinzătoare organizație de securitate. Formată din 57 de țări din
Europa, Mediterană, Caucaz, Asia Centrală și America de Nord.Acoperă aria geografică de la
Vancouver la Vladivostok și o populație de peste un miliard de persoane, contribuind la
consolidarea păcii, democrației și stabilității în această regiune.Organizaţia este un forum
pentru dialog politic la nivel înalt asupra unei game largi de aspecte de securitate și, totodată,
un instrument regional cuprinzător pentru avertizare timpurie, prevenirea conflictelor,
managementul crizelor și reabilitarea post-conflict.
În esență, vizează creșterea, prin cooperare, a încrederii între state. Prin intermediul
instituţiilor sale specializate, unităţilor de experţi şi reţelei de misiuni în teren, OSCE are
competenţe în domenii dintre cele mai variate cu impact asupra securităţii comune: controlul
armamentelor convenționale și măsuri de creștere a încrederii și securității; combaterea
amenințărilor transnaționale; activități economice și în domeniul mediului; democratizare;
promovarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Hartă a membrilor OSCE
 Originile OSCE datează de la
începutul anilor ’70. Prin Actul
Final de la Helsinki, adoptat în 1975,
a fost creată Conferinţa pentru
Securitate şi Cooperare în Europa
(CSCE). Pe perioada Războiului
Rece CSCE a oferit un cadru de
dialog multilateral şi de negocieri
între Est şi Vest. În contextul căderii
Zidului Berlinului, Carta de la Paris
din 1990 a reflectat aspiraţia statelor
participante pentru o nouă „eră a
democraţiei, păcii şi unităţii” şi a
consfințit încheierea Războiului
Rece.
 Prin Carta de la Paris, au fost create o serie
de instituţii permanente - Secretariatul,
Centru de Prevenire a Conflictelor, Birou
pentru Instituții Democratice și Drepturile
Omului - precum şi capacităţi
operaţionale. În 1992, s-au creat noi
formate şi instituţii: Forumul de Cooperare
în domeniul Securităţii, Forumul Economic
şi de Mediu şi respectiv Înaltul Comisar
pentru Minorităţi Naţionale. Primele
prezențe în teren au fost misiunile din
Kosovo, Voivodina și Misiunea la Skopje.
În 1994, CSCE devine Organizaţia pentru
Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE),
organizaţie fără personalitate juridică, cu
sediul OSCE la Viena
Actul Final de la Helsinki atestă cele 10 principii fundamentale pentru relaţiile interstatale:
 egalitatea suverană a statelor;
 interzicerea utilizării forţei şi a ameninţării cu forţa;
 inviolabilitatea frontierelor;
 respectul integrităţii teritoriale a statelor;
 soluţionarea paşnică a conflictelor;
 neamestecul în treburile interne;
 respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale;
 egalitatea şi dreptul popoarelor la auto-determinare;
 cooperarea între state;
 îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale.
 Reuniunile la nivel înalt
 Consiliu ministerial
 Consiliu Permanent
 Consiliu Superior
 Forumul pentru cooperare în domeniul Securității
 Reuniunile la nivel înalt

Reuniunile la nivel înalt (Summit-urile) sunt întruniri periodice ale şefilor

de stat sau de guvern prin care sunt stabilite prioritățile organizației, liniile și
principiile directoare pentru activitatea viitoare. Între anii 1975 – 2000 au avut
loc șase asemenea reuniuni: Summit-ul de la Helsinki – 1 august 1975 la care
a fost adoptat Actul Final, Summit-ul de la Paris – 19-21 noiembrie 1990 –
adoptarea Cartei de la Paris pentru o nouă Europă, Summitul de la Helsinki –
9-10 iulie 1992 – adoptarea documentului intitulat Provocările schimbării,
Summit-ul de la Lisabona – 1996, Budapesta – 1994 si Instanbul – 1999 unde
a fost semnată Carta pentru securitatea europeană.
 Consiliu ministerial

În perioada dintre summit-uri, puterea de decizie în problemele

curente aparţine Consiliului Ministerial, care este compus din miniştrii
de externe ai statelor membre. Consiliul ministerial se reuneşte cel puţin
o dată pe an, dar nu în anul în care se desfăşoară summit-uri, spre a
analiza aspectele procesului de securitate relevante pentru O.S.C.E., a
analiza şi evalua activităţile desfăşurate de organizaţie, asigurând astfel
îndeplinirea obiectivelor principale stabilite în cadrul summit-urilor și a
lua deciziile curente necesare. Reuniunile Consiliului Ministerial ajută la
menţinerea legăturii dintre deciziile politice luate la summit-uri şi
funcţionarea cotidiană a organizaţiei.
 Consiliu Permanent
Are sediul la Viena şi este principala structură având ca activitate de bază
desfăşurarea consultărilor politice şi derularea procesului de luare a deciziilor în toate
problemele de competenţa O.S.C.E. Este responsabil de desfăşurarea activităţilor
cotidiene, de rutină ale organizaţiei. Membrii Consiliului Permanent sunt
reprezentanţii permanenţi la O.S.C.E. ai ţărilor membre. Ei se reunesc săptămânal la
Centrul pentru Congrese Hofburg, din Viena. În afară de aceste reuniuni săptămânale
reprezentanţii permanenţi mai participă şi la alte activităţi, precum schimburi de
opinie, şedinţe ale diverselor comitete, întâlniri neoficiale.
Periodic, Consiliul se reuneşte la nivelul directorilor direcţiilor politice din
ministerele afacerilor externe ale ţărilor membre. Sub egida Consiliului Permanent
funcţionează diferite grupuri de lucru ad-hoc, deschise participării tuturor statelor
membre.
 Consiliu Superior

Are rolul de a se întruni în situaţii de urgenţă în vederea rezolvării unor crize.

Consiliul Superior se reuneşte la nivel de directori din ministerele afacerilor externe
ale statelor membre. El a fost constituit spre a pregăti aplicarea deciziilor luate de
Consiliul Ministerial, iar în perioada dintre sesiunile Consiliului Ministerial să
supravegheze, coordoneze şi să exercite managementul problemelor curente ale
O.S.C.E.. Ca şi Consiliul Ministerial, Consiliul Superior, iniţial denumit Consiliul
Funcționarilor Superiori, a fost una dintre instituţiile stabilite prin Carta de la Paris,
hotărându-se ca el să se reunească de două ori pe an la Praga, iar în plus, o dată pe
an, ca Forum Economic. Ultima reuniune a Consiliului Superior a avut loc în anul
1996 la Praga. Din anul 1997 Consiliul Superior s-a reunit numai ca Forum
Economic.
 Forumul pentru cooperare în domeniul Securității

Este format din reprezentanţii ţărilor participante la O.S.C.E., care se

reunesc săptămânal la Centrul pentru congrese din Palatul Hofburg din
Viena, pentru a negocia şi a se consulta în legătură cu măsurile vizând
întărirea securităţii şi stabilităţii în Europa.
Obiectivele principale ale forumului sunt: desfăşurarea de negocieri
asupra controlului armamentelor, dezarmării şi măsurilor referitoare la
creşterea încrederii şi securităţii; desfăşurarea consultărilor şi a cooperării în
probleme legate de securitate; reducerea în continuare a riscului izbucnirii
unor conflicte; punerea în aplicare a măsurilor asupra cărora s-a căzut de
acord
 Mecanisme, instrumente și proceduri de
rezolvare a conflictelor
Punctele decisive în rezolvarea eficientă a unei crize le constituie descoperirea
acesteia într-o fază incipientă și luarea de măsuri adecvate situației respective. Cu toate
că în principiu se prevede regula consensului pentru adoptarea de măsuri și decizii, în
cadrul O.S.C.E. sunt prevăzute și o serie de mecanisme și proceduri care să ofere o
intervenție promtă și eficientă si care să mobilizeze și să concentreze eforturile asupra
situației conflictuale.
Mecanismele Dimensiunii Umane includ mecanismele de la Viena și Moscova.
Mecanismul de la Viena prevede obligația statelor de a furniza la cererea celorlalte state
informații, de a organiza întruniri bilaterale și de a permite statelor membre să aducă
problema în cauză în atenția celorlalte state. Mecanismul de la Moscova prevede
opțiunea trimiterii unei misiuni de experți care să asiste statele în conflict. Misiunea
poate fi solicitată de statele în conflict sau poate fi inițiată la propunerea a cel puțin șase
state. Misiunea se va folosi de informațiile de care dispune, de bune oficii și de mediere
pentru promovarea dialogului și cooperări dintre părți.
 Mecanismul de consultare și cooperare privind activități militare neobișnuite și
neprogramate se aseamănă cu cel de la Viena, statele fiind obligate la cererea
celorlalte să explice mobilizarea de forțe armate în alte zone decât cele în care sunt
mobilizate pe timp de pace și care pot avea o semnificație militară asupra celorlalte
state.
Mecanismul de cooperare în cazul unor incidente de natură militară prevede
obligația statului respectiv de a informa în cel mai scurt timp într-o formă scurtă și
clară celelalte state pentru evitarea unor interpretări greșite a evenimentelor ce ar da
naștere la conflicte. La cererea statelor interesate privind clarificarea evenimentelor
răspunsul trebuie să fie promt. Pentru a asigura descoperirea cât mai rapidă a
situațiilor generatoare de crize statale au dreptul de a informa organele și
organismele O.S.C.E.
Mecanismul de la Berlin privind consultarea și cooperarea în situații de urgență
prevede că statele pot solicita Președintelui în exercițiu să convoace o întrunire de
urgență a Consiliului Superior în vederea soluționării situației.
Mecanismele privind soluționare pe cale pașnică a conflictelor includ
mecanismul de la Valletta și mecanismul Curții de Conciliere și Arbitraj.
Mecanismul de la Valletta prevede numirea unui grup de aporturi care să medieze
conflictul purtând discuții cu părțile implicate, în mod individual sau în comun.
 Măsurile de sporire a încrederii și securității statelor ( “ Confidence –
security – Building Measures “) reprezintă prevederi privind verificarea și
schimburi de informații în legătură cu forțele armate și activitățile militare.
Aceste măsuri includ schimbul anual de informații militare, ratificări privind
desfășurarea în viitor a anumitor activități militare, schimbul de calendare ale
activității militare, stabilirea unor principii privind transferul armelor. Scopul
acestor măsuri este de a promova încrederea reciprocă, transparentă și
deschiderea spre cooperare.
Codul de conduită privind aspecte politico – militare ale securității a fost
adoptat în 1994 la Budapesta. Codul reafirma obligația statelor de a acționa
solidar în cadrul violării normelor și angajamentelor O.S.C.E.; codul prevede
de asemenea obligația de neacordare a asistenței statelor care folosesc forța
sau amenintarea cu forța împotriva integrității teritoriale sau independenței
oricărui stat.
Alte aspecte politico – militare privind securitatea sunt prevăzute în
Acordurile regionale privind controlul armamentului, Tratatul privind Forțele
Armate Convenționale din Europa și în Tratatul privind spațiul aerian.
 Romania si OSCE
România a deţinut mandatul de Preşedinte în exerciţiu al OSCE în anul 2001.
Începând cu 1 ianuarie 2002, preşedinţia organizaţiei a fost preluată de Portugalia,
Pentru anul 2003 funcţia a fost preluată de Olanda, iar pentru 2004 şi-a prezentat
candidature Bulgaria. Preşedintele în exerciţiu, în îndeplinirea atribuţiilor sale, poate
fi asistat de:
- troica OSCE, formată din fostul, actualul şi viitorul preşedinte al OSCE (în
prezent, troica OSCE este formată din Portugalia, Olanda şi Bulgaria);
- grupuri ad-hoc, create pentru diferite probleme, îndeosebi în domeniul prevenirii
conflictelor şi gestionării crizelor;
- reprezentanţi personali, numiţi de preşedintele în exerciţiu cu un mandat clar şi
precis, pentru a-l asista într-o situaţie de criză sau conflict.
 Pentru România – ţară central-europeană, care după cel de-al doilea
război mondial s-a aflat în sfera de influenţă sovietică – C.S.C.E./O.S.C.E. a
constituit unicul for pan-european de dialog politic, un cadru indispensabil
pentru examinarea problemelor de securitate, în condiţii de egalitate cu toate
celelalte state participante. În cadrul negocierilor pregătitoare organizării şi
desfăşurării Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa, România a
fost, împreună cu alte ţări mici şi mijlocii, neutre şi nealiniate, promotorul
ferm al orientării democratice a procesului început la Helsinki.
Desfăşurând o politică externă relativ independentă, România concepea
securitatea europeană ca pe un sistem de angajamente clare şi precise,
asumate liber de către state, însoţite de măsuri şi garanţii concrete, care să le
pună la adăpost de folosirea forţei, să le ofere posibilitatea de a se dezvolta
liber, conform propriilor interese şi de a stabili relaţii de cooperare pe baza
principiilor dreptului internaţional.
România a fost iniţiatorul regulilor şi
normelor democratice ale procesului
de la Helsinki, bazate pe egalitatea
suverană a statelor, rotaţia la
conducerea reuniunilor şi adoptarea
deciziilor prin consens. În ceea ce
priveşte problemele de fond,
România a pus accent pe dezvoltarea
şi afirmarea decalogului de principii,
convenirea unor măsuri de creştere a
încrederii şi securităţii, a diverselor
programe de cooperare economică şi
asigurarea cadrului instituţional
pentru continuarea procesului de la
Helsinki.
 În perioada anterioară prăbuşirii regimului comunist, poziţia promovată de România în
cadrul C.S.C.E. s-a caracterizat printr-un interes accentuat acordat problemelor politice,
militare şi economice şi prin exprimarea de rezerve sau respingerea iniţiativelor
occidentale privind dimensiunea umană a CS.C.E. O atitudine obstrucţionistă a vizat,
îndeosebi, aspectele legate de drepturile civile şi politice, libertatea de conştiinţă şi gândire,
cât şi de crearea unor mecanisme de monitorizare a îndeplinirii angajamentelor asumate de
state în domeniul dimensiunii umane. După 1989, procesul C.S.C.E. a intrat într-o nouă
etapă, caracterizată prin subscrierea tuturor statelor la aceleaşi valori – democraţia, statul
de drept, respectarea drepturilor omului şi economia de piaţă.
România a intrat în această etapă prin retragerea rezervelor exprimate la Documentul
Final al Reuniunii de la Viena şi prin adoptarea unei atitudini deschise, de cooperare. Cu o
nouă politică externă, orientată spre structurile europene şi euro-atlantice, respectiv
O.S.C.E., Consiliul Europei, U.E., N.A.T.O. şi U.E.O. şi pornind de la convingerea că noua
arhitectură de securitate europeană trebuie concepută ca o reţea de structuri interconectate
armonios, sprijinindu-se reciproc, la prima reuniune a Consiliului Ministerial al C.S.C.E. –
Berlin, iunie 1991, România a prezentat un document reflectând această concepţie de
securitate şi rolul care-i revine C.S.C.E.
 În perioada care a urmat, eforturile României au vizat adaptarea
O.S.C.E. la noile realităţi, transformarea organizaţiei într-un instrument
util şi eficient în domeniul prevenirii conflictelor şi gestionării crizelor,
cât şi asigurării unei abordări atotcuprinzătoare a securităţii prin
cooperare. România a participat cu interes la dezbaterile privind noul
model de securitate pentru Europa secolului XXI şi la elaborarea, în
acest cadru, a Cartei asupra securităţii europene. Două precizări ar
trebui făcute în legătură cu documentele adoptate în cadrul O.S.C.E. şi
care influenţează şi relaţiile României cu această instituţie.
Prima se referă la caracterul lor. Documentele elaborate în cadrul
O.S.C.E. au un caracter politic, ceea ce presupune existenţa unei
obligaţii politice a statelor care au consimţit la adoptarea lor de a
respecta aceste documente.
 A doua precizare se referă la posiblitatea ca ele să dobândească
forţă juridică obligatorie prin includerea lor în legile interne ale
statelor. În cazul României, Documentul Reuniunii de la Copenhaga
privind Dimensiunea Umană, care conţine ample referiri la drepturile
minorităţilor naţionale, a fost inclus în „Tratatul între România şi
Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească şi
parteneriatul în Europa”: „Părţile contractante convin să pună în
aplicare, ca norme juridice, standardele privind protecţia minorităţilor
cuprinse în documentul Reuniunii de la Copenhaga asupra dimensiunii
umane a C.S.C.E., din 29 iunie 1990, precum şi în alte documente ale
C.S.C.E”. Orice alte prevederi adoptate în cadrul C.S.C.E., în prezent
O.S.C.E., referitoare la minorităţi, devin, pentru România, obligatorii
din punct de vedere juridic, deci inclusiv cele din Actul Final de la
Helsinki.
 Priorităţile actuale ale României în relaţia cu O.S.C.E. sunt armonizate cu
obiectivele politicii externe şi de securitate a Uniunii Europene. Activitatea
reprezentanţilor români, atât la Viena, cât şi în cadrul diferitelor reuniuni specializate
ale O.S.C.E., vizează:

 afirmarea şi respectarea principiilor şi normelor O.S.C.E.;

 adaptarea organizaţiei la noile realităţi, întărirea capacităţii sale de a face faţă
noilor riscuri şi provocări;
 consolidarea capacităţii operaţionale a O.S.C.E., a eficienţei instrumentelor şi
mecanismelor sale de diplomaţie preventivă, gestionare a crizelor şi reconstrucţie
post-conflict;
 afirmarea conceptului atotcuprinzător de securitate prin cooperare (comprehensive
co-operative security);
 definirea rolului şi locului O.S.C.E. în edificarea spaţiului comun de securitate,
fără linii de diviziune, bazat pe recunoaşterea şi respectarea valorilor comune, a
angajamentelor şi normelor de conduită, inclusiv a dreptului fiecărui stat
participant de a-şi alege liber aranjamentele de securitate.
 Relaţiile OSCE cu organizaţii şi instituţii
internaţionale
OSCE si-a dezvoltat considerabil cooperarea cu alte organizaţii internaţionale. Cu
excepţia ONU, aceste relaţii nu au un cadru formal, derulându-se ad-hoc. La nivelul
organismelor de conducere şi al secretariatelor există o serie de mecanisme sau forme
de consultare menite să permită o mai bună coordonare a acţiunilor sau reacţiilor.
Printre acestea se numără: reuniuni trilaterale periodice OSCE – Consiliul Europei -
CEE/ONU; reuniuni bilaterale OSCE - Consiliul Europei; reprezentarea, pe bază de
reciprocitate, la diferite reuniuni etc. Amploarea problemelor cu care se confruntă
comunitatea internaţională în prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor şi
reconstrucţia post-conflict în zona OSCE impune tot mai mult necesitatea conjugării
eforturilor diferitelor organisme internaţionale. OSCE a elaborat un cadru coerent de
acţiune a "instituţiilor care se întăresc reciproc" (Mutually 58Reinforcing Institutions),
respectiv, Platforma de cooperare în domeniul securităţii, ca parte a Cartei de securitate
europeană, adoptata la Istanbul în noiembrie 1999.
 Concluzii
Prin dimensiunea sa geografică, OSCE se întinde “de la Vancouver pana la
Vladivostok”, reunind toate statele europene, SUA, Canada şi toate republicile din
fosta URSS. Toate statele membre (57) au statut egal, iar regula de bază în
adoptarea deciziilor este consensul. OSCE, asemeni altor structuri de securitate
regională, a cunoscut transformări substanţiale, ca urmare a faptului că a devenit
tot mai evident că nici o instituţie europeană nu-şi poate asuma de una singură
gestionarea întregului complex de probleme cu care se confruntă continentul. În
etapa actuală, OSCE se află în faza de definire a identităţii de Securitate
europeană, bazată pe patru elemente: geopolitic, funcţional, normativ şi
operaţional. Avantajele OSCE în această privinţă rezidă in: abordarea
atotcuprinzătoare a securităţii (militară, politică, economică şi umană);
participarea, pe bază de egalitate, a tuturor ţărilor participante; principii, norme,
valori şi standard comune; instrumente, mecanisme şi experienţă unică în
domeniul diplomaţiei preventive.
Datorită capacitaţii şi experienţei sale unice în domeniul diplomaţiei
preventive, prevenirii conflictelor şi gestionării crizelor; consolidării
respectării drepturilor omului, a democraţiei şi statului de drept şi promovării
tuturor aspectelor societăţii civile, OSCE va continua să joace un rol important
în promovarea unui spaţiu comun de securitate. Ea va contribui la consolidarea
încrederii în domeniul militar şi promovarea securităţii prin cooperare.
 Webografie/Bibliografie

 https://www.osce.org/, accesat la data de 10.03.2018

 Miga – Beşteliu Raluca, Organizații internaționale interguvernamentale,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006
 Rusu Ioan, Organizaţii şi relaţii internaţionale, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2002
 http://mpviena.mae.ro/node/ 1252 accesat la data 10.03.2018
 http://www.juspedia.ro /accesat la data 10.03.2018
 http://www.cpcs.ro/ articol-oi-osce.php accesat la data 10.03.2018