Academia Fortelor Terestre “Nicolae Balcescu”

SIBIU

- Teorii despre organizații moderne -

Liga Statelor Arabe

Masterand

SIBIU
2012
 Liga Araba, denumita oficial Liga Statelor Arabe, este o organizatie regionala de
state arbe din Africa de Nord si Nord-Est si Asia de Sud-Vest (Orientul Mijlociu). Acesta
a fost infiintata la Cairo, la 22 martie 1945 si urmăreşte promovarea relatiile între statele
membre, coordonarea politicilor şi a planurilor economice, culturale şi de securitate,
protejarea securităţii naţionale şi menţinerea independenţei şi suveranităţii membrilor,
sporind astfel potenţialului de acţiune al lumii arabe în toate domeniile.1
Liga utilizează politici economice şi sociale care să promoveze acţiuni comune
privind dezvoltarea, securitatea, liberalizarea pietei şi integrarea economică. Ea este
însărcinata cu apărarea intereselor naţionale şi a cauzelor din lumea arabă, prin:
a) punerea în aplicare a planurilor de acţiuni comune la nivel regional şi internaţional;
b) coordonarea cu organizaţiile regionale şi internaţionale;
c) examinarea şi soluţionarea litigiilor care pot apărea între membri şi adoptarea oricaror
rezoluţii şi măsuri necesare pentru a solutiona pe cale paşnica astfel de dispute.
În timp ce Carta defineşte specificul Ligii, Protocolul de la Alexandria este cel
care prevede obiectivele pe termen lung şi baza fundamentală privind activitatea. Alte 2
documente sunt considerate ca fiind complementare la Carta, şi anume Tratatul de
Apărare comună şi Cooperare Economică, încheiat la data de 13 Martie 1950 şi Carta
privind acţiunile economice naţionale, emisa la 26 noiembrie 1980. Toţi membrii Ligii au
adoptat cele doua amendamente.
Liga Arabă a jucat un rol important în stabilirea programelor şcolare, promovarea
drepturilor femeii în societăţile arabe, promovarea bunăstării copilului, încurajarea
programelor sportive, conservarea patrimoniului cultural arab şi încurajarea schimburilor
culturale între statele membre.
Campanii impotriva analfabetismului au fost lansate, lucrări stiintifice au fost
reproduse, iar terminologia din domeniul tehnic a fost tradusa pentru a fi utilizata de catre
statele membre. Liga încurajează măsurile împotriva consumului de droguri şi a
criminalităţii şi se ocupă cu problemele legate de campul muncii - în special cele cauzate
de emigrarea forţei de muncă arabe. 2

1. Structura organizatiei
Liga Arabă a apărut ca o reacţie la proiectul Marii Britanii de a realiza o
federaţie a statelor arabe sub controlul ei. Structura sa de conducere este stabilita prin
Carta si prevede existenta a cinci organisme principale:

• Conferinţa arabă
Se reuneşte atunci cand situatia o impune. Nu este o instituţie prevăzută de
tratatul constitutiv al organizaţiei, fiind un rezultat al practicii şefilor de stat de a se
întâlni periodic (evoluţie asemănătoare Consiliului European). Prima Conferinta a avut
loc la 13 ianuarie 1964 în Cairo, Egipt. Şefii de stat şi de Guvern participa la aceste
sesiuni pentru a discuta problemele majore care afectează comunitatea arabă.
Rezultatul este un comunicat, un tip de rezoluţie care precizează poziţia generală a

1
www.wikipedia.com – “Arab League”
2
www.arableagueonline.org
liderilor.

• Consiliul Ligii
Ca organ principal, este format din reprezentanţi ai statelor membre la nivel de
şefi de stat, miniştrii de externe, ambasadori sau delegaţi permanenţi şi are rolul de a
asigura realizarea prevederilor pactului, precum şi de a soluţiona diferendele dintre
membrii organizaţiei şi de a examina cazurile de agresiune.
Toate statele membre fac parte din Consiliu şi fiecare are un singur vot. Deciziile
unanime ale Consiliului se aplica tuturor membrilor, in timp ce deciziile majorităţii sunt
obligatorii numai pentru acei membri care au votat pentru ele. Rezoluţiile financiare şi
administrative trebuie să fie votate doar de către două treimi din membri pentru ca aces-
tea sa se aplice tuturor. În cazul în care Consiliul dezbate situatia ostilităţilor între doi sau
mai mulţi membri, naţiunii agresoare nu-i este permis să voteze cu privire la rezoluţia.
Principala sarcina a Consiliului este de a supraveghea atingerea obiectivelor Ligii
şi punerea în aplicare a planurilor şi programelor adoptate de catre aceasta. De asemenea,
acesta are puterea de a modifica prevederile Cartei, medieza disputele dintre membri si
analizeaza cererile de aderare sau de retragere din Liga. Alte funcţii includ crearea de
organisme de afiliere şi numirea Secretarului general. Consiliul se întruneşte de două ori
pe an, în luna martie şi septembrie - în cazul sesiunilor ordinare, dar se poate convoca si
într-o sesiune extraordinară, dacă acest lucru a fost solicitat de doi sau mai mulţi membri.
Tratatul pentru Apărare comună şi Cooperare Economică prevede constituirea
unui Consiliului Comun al Apărării, format din Ministrii de externe si ai apararii ai
statelor membre. Principala sa misiune este de a adopta orice mijloace şi măsuri pe care
le consideră necesare, inclusiv utilizarea forţei armate, pentru a respinge orice act de
agresiune împotriva oricărui membru şi de a restabili pacea şi securitatea. Tratatul
prevede, de asemenea, existenta unui Consiliu Economico-social.

• Comitetele tehnice
Carta a solicitat crearea unor Comitete tehnice şi de specialitate pentru a ajuta
membrii în discutarea problemele tehnice legate de cooperarea arabă. Încă de la
începuturile lor, volumul de muncă a crescut continuu, fiind necesara infiintarea unor
Consilii ministeriale de specialitate, care sa discute permanent aceste aspecte. Trei astfel
de Comisii continuă să existe: Curtea de administraţie, Consiliul de Investitii si Consiliul
Superior de Audit.

• Secretariatul general
Este un organ permanent, însărcinat cu funcţii administrative, condus de catre
Secretarul General. În problemele apărării colective a statelor membre, reglementările
sunt similare cu cele ale NATO, în sensul că un atac împotriva unui stat membru este
considerat ca fiind îndreptat împotriva tuturor membrilor organizaţiei. Aceste aspecte au
fost reglementate prin Convenţia asupra apărării comune şi a cooperării economice, din
anul 1950, care a creat şi două organe speciale: Consiliul Apărării Comune şi Comitetul
Militar Permanent. Pentru realizarea scopurilor economice ale organizaţiei, aceeaşi
convenţie din 1950 a creat un Consiliu Economic, alcătuit din Miniştrii de resort ai ţărilor
membre. Liga Arabă şi-a creat şi unele instituţii specializate, similare cu cele ale ONU,
de exemplu Uniunea Poştală Arabă, Organizaţia Arabă a Muncii, Organizaţia Arabă a
Sănătăţii, etc.

• Consiliile ministeriale de specialitate

Sunt destinate să coordoneze politicile în rândul statelor arabe. Fiecare Consiliu
ministerial are reuniuni periodice şi propune politici comune Secretariatului şi
Consiliului. Doisprezece astfel de consilii au fost stabilite: de Informare, de Interne, de
Justiţie, pentru Locuinţe, de Transport, pentru Afaceri Sociale, pentru Tineret şi Sport, de
Sănătate, pentru Mediul de afaceri, de Telecomunicatii, pentru Energie şi Electricitate şi
pentru Turism. La carma acestor consilii stau ministrii de specialitate ai fiecarui stat
membru.
În cadrul acestor structuri exista numeroase agenţii arabe specializate. Acestea
includ: Consiliul Unităţii Economice Arabe, Organizaţia Ţărilor Arabe Exportatoare de
Petrol (OAPEC), Organizaţia Administrativa Araba pentru Dezvoltare (Arado), Uniunea
Statelor Arabe de Radiodifuziune (ABSU), Organizatia Araba pentru Educaţie, Culturala
şi Ştiinţă (ALECSO), Centrul Arab de Studii pentru zone aride şi terenuri uscate
(ACSAD), Academia Araba de Ştiinţă şi Tehnologie (AAST), Organizatia Araba a
Muncii (ALO), Organizaţia Arabă pentru Dezvoltare Agricolă (AOAD), Organizatia
Araba pentru Comunicaţii satelitare (ARBSAT), Comitetul Arab pentru Energie Atomica
(AAEA), Organizatia Araba de Dezvoltare în Domeniul Industriei şi al Mineritului
(AIDMO) si Asociatia Araba pentru Aviaţia Civila.
Există, de asemenea, un grup de instituţii financiare: Fondul Arab pentru
Dezvoltare Economică şi Socială, Banca Arabă pentru Dezvoltare Economică în Africa,
Fondul Arab de Garantare a Investiţiilor, Fondul Monetar Arab şi Autoritatea Araba
pentru Investiţii şi Dezvoltare Agricolă (AAAID). 3

2. State membre
Liga Statelor Arabe a fost fondată la Cairo, Egipt, în 1945, de către şapte tari:
Egipt, Irak, Iordan, Liban, Arabia Saudita, Siria, Yemen si Libia. In a doua jumatate a
secolului 20 a existat o creştere continuă a membrilor, încă 15 state arabe fiind admise.
Egiptul a fost suspendat din calitatea sa de membru in 1979, dupa ce a semnat un
tratat de pace cu Israelul, sediul Ligii fiind mutat de la Cairo, la Tunis. În 1987 liderii
arabi au decis să reînnoiască legăturile diplomatice cu Egiptul. Acesta a fost readmis în
Liga Araba în 1989, iar sediul a fost mutat înapoi la Cairo.
La 22 februarie 2011, ca urmare a folosirii forţei militare împotriva civililor,
Secretarul General al Ligii Arabe, Amr Moussa, a anuntat suspendarea Libiei. La 25
august 2011, Secretarul General Nabil Elaraby a anunţat că “a sosit timpul ca statutul de
membru cu drepturi depline a Libiei sa fie restaurant”.
Parlamentul arab a recomandat la 20 septembrie 2011 suspendarea Siriei şi
Yemenului, ca urmare a modului violent in care au actionat împotriva adversarilor
regimului şi al activiştilor în timpul “Primăverii arabe”. In urma votului de la 12
noiembrie, s-a convenit ca Siria sa fie suspendata. Siria, Liban si Yemen au votat
împotriva propunerii, în timp ce Irak s-a abţinut.
3
Model League of Arab States, Global Education Program, Department of Political Science, Youngstown
State University, 2008
 In prezent, sunt 21 de state membre, ca urmare a suspendării Siriei:4

1945 Egipt 1956 Sudan 1971 Oman

1945 Irak 1958 Maroc 1971 Qatar
1945 Iordan 1958 Tunisia 1973 Mauritania
1945 Liban 1961 Kuweit 1974 Somalia
1945 Arabia Saudita 1962 Algeria 1976 Palestina
1945 Siria (suspendata) 1971 Bahrain 1977 Djibouti
1945 Yemen 1971 Emiratele Arabe Unite 1993 I-le Comore
1953 Libia

Gradul de alfabetizare in statele Ligii arabe

Pozitie Stat Grad de Pozitie Stat Grad de

alfabetizare alfabetizare
1 Kuweit 94.5 12 Irak 77.6
2 Palestina 94.1 13 Liban 77.6
3 Qatar 93.1 14 I-le Comore 73.6
4 Iordan 92.2 15 Algeria 72.6
5 Bahrain 90.8 16 Sudan 69.3
6 EAU 90.0 17 Djibouti 67.9
7 Libia 88.4 18 Egipt 66.4
8 Oman 86.7 19 Yemen 60.9
9 Arabia Saudita 85.5 20 Mauritania 56.8
4
www.wikipedia.com
 10 Siria 83.6 21 Maroc 56.4
11 Tunisia 78.0 22 Somalia 51.6
Demografia statelor Ligii Arabe
Liga Araba este formata din 22 de state cu o mare diversitate culturala si etnica.
Cu toate acestea, o majoritate covarsitoare se identifica, pe considerente culturale sau
etno-rasiale, ca fiind araba. Începând cu 1 ianuarie 2007, aproximativ 340 de milioane de
oameni trăiesc în statele Ligii Arabe.

Stat Populatia Densitate Stat Populatie Densitate

Egipt 85,436,072 81 Libia 6,420,000 3.6
Algeria 34,895,000 15 Iordan 6,316,000 71
Maroc 32,287,474 73 Liban 4,224,000 404
Sudan 31,894,000 17 Palestina 4,100,000 681
Irak 30,747,000 70 Kuweit 3,566,437 200
Arabia Saudita 28,146,658 12 Mauritania 3,291,000 3.2
Yemen 23,580,000 45 Oman 2,845,000 9.2
Siria 21,906,000 118 Qatar 1,409,000 128
Tunisia 10,327,800 63 Bahrain 1,234,596 1,646
Somalia 9,133,000 14 Djibouti 864,000 37
EAU 8,264,070 99 I-le Comore 676,000 302

Cea mai mare parte a cetăţenilor Ligii Arabe sunt musulmani, creştinismul fiind
cea de-a doua religie ca raspandire. Peste 20 de milioane de creştini trăiesc în Egipt, Irak,
Iordania, Liban, Palestiniana, Sudan şi Siria. 5
Stat Musulmani Crestini Alte Stat Musulmani Crestini Alte
religii religii
Algeria 99% 0.5% 0.5% Maroc 98.7% 1% 0.3%
Bahrain 81.2% 9% 8.81% Oman 92.5% 5% 2.5%
I-le Comore 99% 1% n/a Palestina 92% 8% -
Djibouti 94% 5% 1% Qatar 77.6% 11% 11.4%
Egipt 83% 16% 1% Arabia Saudita 100% 0% 0%
Irak 95% 4.3% 0.7% Somalia 97% 3% 0%
Iordan 93% 6% 1% Sudan 97% 3% 0.001%
Kuweit 85% 10% 5% Siria 82% 12% 6%
Liban 52% 40% 8% Tunisia 98% 1% 1%
Libia 97% 0% 3% EAU 76% 9% 15%
Mauritania 100% 0% 0% Yemen 99% 0.2% 0.8%

3. Relaţiile Ligii Arabe cu alte state si organizatii

• Politica fata de statele vecine s-a convenit in urma celui de-al 22-lea Summit al
Ligii Arabe, în oraşul libian Sirte, cand secretarul general Amr Moussa a propus crearea

5
www.wikipedia.com – “Arab League”
ANP (Politica araba de Vecinătate), pentru a creşte relaţiile cu ţările vecine Ligii Arabe.
Ţările vizate de aceasta politica sunt: Turcia, Iran, Grecia, Italia, Franţa, Spania, Senegal,
Mali, Niger, Ciad, Etiopia, Kenya şi Eritreea.
• Relaţii multilaterale
Uniunea Africana
Chiar dacă există nouă membri ai Ligii Arabe care sunt, de asemenea, membri ai
Uniunii Africane, relatiile dintre cele doua organizatii au debutat oficial în 1977, atunci
când a fost anunţata cooperarea lor în probleme financiare, politice, militare şi economi-
ce. Pe 16 ianuarie 2008, Liga Arabă a trimis o delegaţie la sediul Uniunii Africane din
Addis Abeba, Etiopia, pentru a câştiga experienţă de la Consiliul African pentru Securi-
tate şi Pace, aflat în lucru din 2004. Decizia Ligii Arabe de a crea un Consiliu Arab
pentru Securitate si Pace a fost luată în urma războiului din Liban, din 2006.

Uniunea Europeană
Liga Arabă şi Uniunea Europeană au stabilit relaţii din momentul in care UE s-a
dezvoltat, ca organizatie, mai degrabă pe plan politic, decat economic. La cel de-al 19-lea
summit al Ligii Arabe, desfasurat în Arabia Saudită, in 2002, a participat si Javier Solana
(Secretarul general al Consiliului UE de la acea vreme), acesta oferind sprijinul deplin al
UE Initiativei Ligii Arabe pentru pace. În urma acestui summit, Solana a avut mai multe
întâlniri cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi Secretarul General al Ligii Arabe,
Amr Moussa. La summit, el s-a adresat liderilor arabi: "Încă o dată, ne aflăm împreună,
Uniunea Europeană şi Liga Arabă, încă o dată avem oportunitatea de a reafirma
angajamentul nostru comun faţă de valorile civilizaţiei pe care o impartasim, mai mult ca
niciodată europenii si arabii trebuie sa faca faţă provocărilor comune. Sunt convins că
vom găsi noi modalităţi de îmbunătăţire a cooperării noastre "

America Latina
Relaţiile dintre Liga Araba şi Uniunii Naţiunilor Sud-Americane (USAN), au fost
stabilite relative recent. Amr Moussa, Secretarul General al Ligii Arabe, a declarat că era
timpul pentru Liga Arabă şi America Latină să stabileasca relaţii puternice. Exista peste
20 de milioane arabi care trăiesc în America Latină, jumatate dintre acestia regasindu-se
in Brazilia. Ca urmare a acestui fapt, presedintele Luiz Inacio Lula da Silva a fost
deosebit de interesat de eforturile de îmbunătăţire a relaţiilor.
Relaţiile arabo-latino-americane sunt concentrate în principal pe energie şi
comerţ. În mai 2005, in Brazilia, a avut loc primul summit al tarilor arabe si din America
de Sud, 34 de ţări participand pentru a discuta probleme legate de comerţ şi energia.
Economiile statelor arabe şi din America Latină sunt complementare. America Latină a
dezvoltat tehnologii high-tech şi industriale, care isi vor găsi pieţe de desfacere în lumea
arabă, la fel ca producţia sa agricolă. Dar economia Americii Latine este, la fel ca oricare
alta, consumatoare de energie şi are nevoie de petrolul provenit din lumea araba.
Cu toate acestea, summit-ul a rămas axat mai degraba pe politică, decât pe
economie. Ei au lansat un apel comun catre Israel de a-si desfiinta aşezările, au privit cu
îngrijorare sancţiunile americane împotriva Siriei, au emis un apel pentru reforma ONU,
iar statele arabe si-au exprimat sprijinul pentru poziţia Argentinei cu privire la Insulele
Falkland. Dezvoltarea relaţiilor de afaceri între lumea arabă şi America de Sud va oferi
un echilibru de nepretuit pentru dependenta ambele regiuni fata de importurile din
Europa, SUA şi Japonia.

• Relaţii bilatelare
India, primind statut de observator in anul 2007, a devenit primul membru al
Ligii care nu are o populaţie indigenă vorbitoare de arabă. Comerţul între India şi
membrii Ligii Arabe a fost evaluat, in 2007, la 30 de miliarde de dolari. Principalele
produse exportate de catre ţările Ligii provin din industria chimica, constructoare de
masini si alimentara. In schimb, este un mare importator de petrol şi gaze arabe. In India
traieste,de asemenea, o mare comunitate araba, de aproximativ 5 milioane, din care
aproximativ 20% sunt specialisti. Oman şi India se bucure de relaţii deosebit de bune.
Recent, Oman a acordat Indiei drepturi de acostare pentru navele sale. Marina indiană
pregateste de multi ani forţele navale omane. Qatar este singul stat, pe langa Oman, care
are o relaţie militara semnificativă cu India. In urma unui pact, India se obliga sa
intervina in ajutorul Qatarului in cazul in care interesele acestuia sunt ameninţate.
Ofiţerii navali din Qatar, la fel ca cei din Oman, sunt instruiti in Institutele Marinei
indiene. India are, de asemenea, unele legături militare cu Kuweit şi Emiratele Arabe
Unite, în primul rând în domeniul naval. Emiratele Arabe Unite au solicitat asistenţa
Indiei în patrularea şi gestionarea zonelor de coastă. În plus, a scos în evidenţă interesul
sau în formarea personalului naval in India. Unii membri ai Ligii Arabe, in special
Emiratele Arabe Unite, si-au exprimat sprijinul referitor la desfăşurarea trupelor indiene
in Irak, deşi New Delhi nu a luat o decizie în această chestiune. De asemenea, unii
membri au insistat ca Indiei să-i fie conferit un loc permanent în Consiliul de Securitate
al ONU. India a fost printre primele ţări care au recunoascut Palestina, la proclamarea
acesteia în noiembrie 1988. În 2011, India a confirmat că va susţine Palestina pentru a
obtine statutul de membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Iran
Relaţiile arabo-iraniene au fost întotdeauna foarte amestecate. În cadrul Orientului
mijlociu, din cauza conflictelor istorice, percepţia Iranului de catre celelalte state vecine a
variat. Tarile arabe nord-africane s-au bucurat insa de relaţii mai strânse cu Iranul.

Israel
Statul Israel a luat nastere pe 14 mai 1948, iar istoria mentioneaza că in această zi
"ţările Ligii au atacat impreuna, dar au fost respinse mereu de către israelieni. Doi ani mai
târziu, statele Ligii Arabe au semnat un tratat de apărare reciprocă." Scopul războiului a
fost de a distruge Israelul. Relaţiile dintre Liga Arabă şi Israel au fost în mare parte reci.
In plus, in 1956 şi 1967, statele arabe, deşi nu Liga Araba în ansamblul său, au plecat la
razboi cu Israelul şi au fost învinse. În urma pierderii războiului de Şase Zile din 1967,
Liga Arabă s-a reunit în Khartoum, Sudan şi a semnat un document care exprima atitudi-
nea grupului faţă de Israel. Punctul 3 al Declaraţiei Khartoum conţine celebrele 3 negatii:
Nu vom face pace cu Israelul, Nu vom recunoaşte Israelul, Nu vom negocia cu Israelul.
În 2002, relaţiile s-au încălzit un pic atunci când Arabia Saudită a propus un plan
de pace care a fost aprobat de către toţi membrii Ligii Arabe. Ca şi multe alte încercări de
realizare a pacii în Orientul Mijlociu, si aceasta a stagnat. Cu toate acestea, în 2007, a dus
la discuţii directe între guvernul israelian şi Liga Araba; pentru prima dată in istoria lor,
cele două părţi s-au întâlnit altundeva decât pe câmpul de luptă.
Doar două state arabe au recunoascut Israelul: Egiptul şi Iordania. 6
Republica Populară Chineză
Boom-ul economic din China a facut ca dependenta de petrol de care suferea sa
explodeze si ea. Relaţiile arabo-chineze s-au dezvoltat rapid in ultimii ani datorita mai
multe forumuri de afaceri, conferinţe şi reuniuni pe tema creşterii comerţului şi
cooperarii. China este cel de-al doilea mare investitor din Sudan, după statele arabe.
Unele dintre primele state care au stabilit relaţii externe cu Republica Populară Chineză
au fost Maroc, Algeria, Egipt, Irak şi Siria.
În 2008, Liga Arabă şi China au convenit să creeze un forum anual, pe probleme
economice, de mediu şi politice, la care sa participle miniştrii de specialitate din cele
doua tabere. In 2009, forumul s-a extins pentru a include si proiecte nucleare.

Rusia
Relaţiile ruso-arabe dateaza de pe vremea razboaielor dintre Cazaci şi Imperiul
Arab, dar au inflorit in special in perioada Razboiului rece, cand Uniunea Sovietica a
sprijinit mai multe regimuri socialiste arabe (in Egipt, Siria, Irak, Libia si Yemenul de
Sud) in lupta impotriva capitalismului Statelor Unite. După sfârşitul Războiului rece şi
înfiinţarea Federaţiei Ruse, noi legături au fost stabilite. Rusia, profitand de relaţiile sale
diplomatice puternice pe care le avea cu statele arabe in perioada sovietică, încearcă să-şi
recâştige puterea, prin sprijinirea cauzelor arabe, mai ales în Consiliul de Securitate.

Turcia
Turcia şi-a exprimat dorinta de a obtine un statut de observator în Liga, dar a fost
refuzata din mai multe motive politice. Unul dintre motivele de refuz se datoreaza
Irakului şi Siriei si priveste proiectele turcesti de hidroamejare de pe Tigru şi Eufrat, în
special Barajul Atatürk. De asemenea, optiunea provinciei Hatay de auto-anexare la
Turcia, în 1939, nu a fost niciodată recunoscută de către Siria, care continuă sa o
reprezinte pe hărţi ca parte a teritoriului sau.
Astăzi, Turcia şi-a îmbunătăţit relaţiile cu Egiptul, Arabia Saudită, Emiratele
Arabe Unite şi Tunisia. De asemenea, acţionează ca principal mediator în procesul de
pace israeliano-sirian. Cu toate acestea, o preocupare majoră pentru Turcia provine din
posibilitatea nasterii unui stat independent kurd, in contextual unui Irak destabilizat.
Turcia duce in prezent un război de insurgenţa împotriva Partidului Muncitorilor din
Kurdistan, în care se estimeaza ca si-au pierdut viata peste 37000 de personae.

Statele Unite
Relaţiile Statelor Unite cu lumea arabă, înainte de al Doilea Război Mondial, au
fost limitate. In comparaţie cu puterile europene, cum ar fi Marea Britanie şi Franţa, care
erau privite indoielnic dupa ce au reuşit să colonizeze aproape toate lumea arabă, după
înfrângerea Imperiului Otoman în 1918, Statele Unite au fost apreciate, intru-cat au
infiintat numeroase spitale si scoli in toata lumea araba. De asemenea, au furnizat
numerosi ingineri, cu înaltă calificare in exploatarea petrolului. Astfel, au existat unele
legături între Statele Unite şi lumea arabă, realizate înainte de cel de-al Doilea Război
Mondial. Alte exemple de relatii între SUA şi lumea arabă sunt: Acordul “Red Line”,
6
http://rupert-taylor.suite101.com/background-of-the-arab-league
semnat în 1928 şi Acordul “Anglo-American Petroleum”, semnat în 1944. Ambele
acorduri reflectă interesul SUA de a controla resursele de energie din lumea araba si
Orientul Mijlociu, in special de petrol. Ele urmaresc, de asemenea, prevenirea (re)
apariţiei unui rival regional puternic. Acordul “Red Line” face parte dintr-o reţea de
intelegeri încheiate în anii 1920, care urmaresc limitarea furnizarii şi controlul pretului
petrolului la nivel mondial de catre marile companii (majoritatea americane). Acordul
Red Line a privit exploatarea zacamintelor de petrol pentru următoarele două decenii.
Acordul Anglo-American Petroleum, din 1944, s-a bazat pe negocierile dintre Statele
Unite şi Marea Britanie cu privire la preluarea controlului asupra petrolului din lumea
araba şi Orientul Mijlociu.

Uzbekistan
Relaţiile dintre Liga Arabă si Uzbekistan au fost aproape inexistente până în
2007. Atunci, Secretarul General Amr Moussa şi preşedintele uzbec Islam Karimov s-au
întâlnit să continue discuţiile purtate anterior la Cairo, privind o mai stransa cooperare
intre lumea araba si Asia Centrală şi oferirea unui sprijin mai mare din partea Asiei
Centrală pentru cauzele arabe, cum ar fi Irak, Sudan şi Palestina.7

Concluzii
Ceea ce a început, în 1942, ca un plan britanic de aprovizionare a trupelor sale in
razboiul impotriva Axei, s-a dezvoltat în organismul internaţional reprezintativ al statele
islamice din Orientul Mijlociu. Guvernul egiptean a propus, în mod oficial, un astfel de
plan în 1943. Ideea unei "Ligi", formate din diferite ţări arabe, unite sub un singur steag,
a fost propusa, dar posibila pierdere a dreptului de auto-guvernare, rezultata in cazul unei
uniuni depline, a condus numeroase state arabe, inclusive Egiptul, sa facă presiuni pentru
infiintarea unei organizaţii care sa duca doar la o cooperare mai strânsă, fără pierderea
dreptului menţionat anterior.8
Astfel, în 1945, Liga Arabă a fost fondată. In prezent, ea are 21 de membri şi 4
observatori: Brazilia, Eritreea, India şi Venezuela. Turcia şi Iranul si-au exprimat dorinţa
de a se alătura, în calitate de observatori, dar cererile lor au fost amânate din cauza unor
probleme politice cu alte state arabe, în special cu Irak, Egipt si Siria. Liga Arabă, la
randul ei, este un observator în mai multe organizaţii internaţionale şi regionale, cum ar fi
Mişcării de Nealiniere, Uniunea Africană, Organizaţia Naţiunilor Unite şi a asistat la mai
multe reuniuni la nivel înalt ale ASEAN (Acociația națiunilor din sud-estul Asiei).
Prin intermediul unor instituţii cum ar fi Organizaţia ştiinţifica, culturala şi
educaţionala a Ligii Arabe şi Consiliului Ligii Arabe pentru Unitate Economica, Liga
Arabă faciliteaza programe politice, economice, culturale, ştiinţifice şi sociale destinate
să promoveze interesele lumii arabe. Ea a servit ca un forum pentru statele membre
pentru a-şi coordona poziţiile lor politice, pentru a delibera asupra unor probleme de
interes comun, de a soluţiona unele dispute din lumea araba şi pentru a limita conflictele,
cum a fost in cazul crizei din Liban, din 1958.

7
www.wikipedia.com – “Foreign relations of the Arab League”
8
Model League of Arab States, Global Education Program, Department of Political Science, Youngstown
State University, 2008
 Bibliografie
[1] www.arableagueonline.org
[2] www.wikipedia.com
[3] Model League of Arab States, Global Education Program,
Department of Political Science, Youngstown State University, 2008
[4] www.rupert-taylor.com