Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Constituirea O.N.U.
Organizatia Natiunilor Unite este succesoarea Societatii Natiunilor, care a activat in
perioada interbelica. Societatea Natiunilor a fost prima organizatie internationala avand ca
obiectiv principal apararea pacii si securitatii internationale.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, statele din coalitia antifascista au considerat necesara inlocuirea Societatii Natiunilor cu o noua organizatie, deoarece ea s-a dovedit
incapabila sa impiedice izbucnirea acestui razboi si a altor conflicte anterioare lui. In cadrul
conferintelor internationale ale principalelor state din coalitia antifascista (S.U.A., Anglia si fosta
U.R.S.S.) a fost dezbatuta si chestiunea infiintarii unei noi organizatii internationale pentru
mentinerea pacii si securitatii internationale.
In cadrul Conferintei la nivel inalt de la Teheran, la care au participat liderii S.U.A.,
Angliei si fostei U.R.S.S. (28 noiembrie - 1 decembrie 1943) s-a adoptat hotararea ca ministrii de
externe ai celor trei state sa pregateasca proiectul statutului noii organizatii internationale.
Reuniunea ministrilor de externe ai celor trei state a avut loc la Dumbarton Oaks (langa
Washington), in anul 1944. La a doua runda a acestei reuniuni a participat si China. Ministrii de
externe au pregatit proiectul de statut al noii organizatii internationale, denumit propuneri pentru
infiintarea unei organizatii internationale universale". Chestiunile asupra carora nu s-a ajuns la
un acord (functionarea noii organizatii, calitatea de membru al ei, mecanismul de vot in cadrul
organelor ei) au fost discutate la Conferinta la nivel inalt de la Yalta, din februarie 1945.
Conferinta de la Yalta a adoptat regula unanimitatii voturilor celor cinci membri
permanenti ai Consiliului de Securitate al viitoarei organizatii si a admis printre membrii ei
fondatori doua republici unionale din cadrul U.R.S.S. de atunci - Ucraina si Belarus. De
asemenea, Conferinta a hotarat convocarea unei alte conferinte internationale la care sa participe
toate statele membre ale coalitiei antifasciste si care sa adopte statutul noii organizatii
internationale. Aceasta conferinta s-a tinut la San-Francisco, intre 25 aprilie si 26 iunie 1945, cu
juridica
internationala,
fiind subiect
de
drept
international
public, insa
subiect derivat, creat de catre statele fondatoare si limitat, in privinta competentelor sale, de
dispozitiile statutului ei.
b)
c)
d)
sa fie centrul in care sa se armonizeze eforturile natiunilor catre atingerea acestor scopuri.
In acest sistem de scopuri al O.N.U., locul central il ocupa mentinerea pacii si securi-tatii
internationale. Prevederile Cartei O.N.U. au pus bazele unui sistem nou de securitate
internationala intemeiat pe masuri colective si eficace de prevenire si inlaturare a amenin-tarilor
la adresa pacii si de reprimare a actelor de agresiune sau a altor incalcari ale pacii. La baza
noului sistem de securitate internationala se afla principiul solutionarii numai prin mijloace
pasnice a tuturor diferendelor care se pot ivi intre state, in conformitate cu princi-piile justitiei si
dreptului international.
Intre scopurile O.N.U. se constata o legatura logica si o interdependenta. Cea mai buna
garantie a pacii si securitatii internationale este existenta si dezvoltarea de relatii priete-nesti intre
toate statele si popoarele, relatii intemeiate pe respectul deplin al principiilor fundamentale ale
dreptului international si ale Cartei O.N.U. Pentru a exista astfel de relatii internationale se cere
dezvoltarea unei cooperari cat mai cuprinzatoare intre toate statele si popoarele, care sa
Principiul egalitatii suverane a statelor, care reuneste de fapt doua principii fundamentale
ale dreptului international public: principiul suveranitatii statelor si principiul egalitatii lor in
drepturi. Din asezarea acestor principii la temelia O.N.U. rezulta ca ea este oorganizatie
interstatala, iar nu o organizatie suprastatala. Ca atare, nici un stat membru al organizatiei
sau un grup de state membre nu-si poate subordona organizatia intereselor proprii.
Egalitatea statelor membre trebuie respectata atat in ce priveste reprezentarea lor in
organele organizatiei, cat si in mecanismul de vot din cadrul acestor organe. O abatere de la
aceasta egalitate in domeniul mecanismului de vot o constituie situatia speciala a celor cinci
membri permanenti ai Consiliului de Securitate, a caror voturi au o pondere superioara voturilor
celorlalti membri ai acestui organ.
b)
c)
Principiul solutionarii prin mijloace pasnice a diferendelor internationale, in asa fel incat
pacea si securitatea internationala precum si justitia sa nu fie puse in primejdie.
d)
e)
g)
Fara a-l formula in mod expres, Carta O.N.U. subintelege si principiul cooperarii intre
state, de vreme ce face din cooperarea internationala unul din scopurile principale ale
organizatiei si ii consacra in intregime capitolul IX.
Carta O.N.U., in art. 2 referitor la principiile organizatiei, stipuleaza inca doua
reguliimportante pentru activitatea ei si a membrilor ei. Prima regula este ca statele membre ale
organizatiei au obligatia de a da acesteia un ajutor deplin in orice actiune intreprinsa de ea in
conformitate cu Carta si sa se abtina de a ajuta vreun stat impotriva caruia organizatia
intreprinde o actiune preventiva sau de constrangere (5).
A doua regula se constituie intr-o obligatie care revine O.N.U. Se prevede datoria
organizatiei de a actiona ca si statele care nu fac parte din ea sa se conformeze acestor principii
in masura necesara pentru mentinerea pacii si securitatii internationale ( 6).
Dincolo de principiile inscrise in Carta O.N.U., in doctrina mai recenta se afirma ca
activitatea O.N.U. si toate eforturile sale ar trebui sa se desfasoare sub incidenta a doua
principii: a) principiul universalitatii O.N.U., care trebuie inteles in sensul admiterii tuturor
statelor lumii si asigurarii aplicarii universale a principiilor Cartei; si b) principiul
democratizarii, in sensul asigurarii, pentru toate statele, a dreptului de initiativa si a dreptului de
a contribui la examinarea, elaborarea si punerea in aplicare a rezolutiilor referitoare la
problemele majore ale comunitatii internationale.
Membrii O.N.U.
Membrii O.N.U. pot fi numai statele. Ei se impart in doua categorii: a) membri
originari (fondatori), care sunt statele participante la Conferinta de la San-Francisco si care au
semnat si ratificat Carta O.N.U.; si b) membri admisi ulterior in organizatie.
b)
un stat membru al O.N.U. poate fi exclus din organizatie, daca a incalcat, in mod
sistematic, principiile Cartei. Hotararea de excludere este adoptata de Adunarea Generala, pe
baza recomandarii Consiliului de Securitate (art. 6).
Organele Organizatiei Natiunilor Unite
O.N.U. are doua categorii de organe: organe principale si organe subsidiare (ajutatoare).
Organele principale ale O.N. U. sunt: Adunarea Generala, Consiliul de Securitate,
Organele subsidiare ale O.N. U. sunt infiintate de organele principale ale organizatiei.
Ele nu au o competenta proprie, ci una delegata de organul principal care a creat acel organ
subsidiar. Organele subsidiare sunt formate din reprezentanti ai statelor membre sau din
specialisti care participa cu titlu personal. Spre exemplu, Comisia de drept international este un
organ subsidiar al Adunarii Generale a O.N.U. pentru codificarea si dezvoltarea progresiva a
acestui drept.
Adunarea Generala a O.N.U.
Este organul principal al organizatiei si cel mai reprezentativ. Este formata din
reprezentantii tuturor statelor membre ale organizatiei. Delegatiile statelor membre in Adunarea
Generala sunt formate din cel mult 5 membri si 5 supleanti. Indiferent de numarul delegatilor sai,
fiecare stat membru are un singur vot in Adunarea Generala, potrivit principiului "un stat, o
voce".
Adunarea Generala isi desfasoara activitatea in sesiuni ordinare anuale, care incep
intotdeauna in a treia zi de marti din luna septembrie si se incheie la o data fixata de catre
Adunarea Generala inca de la inceputul sesiunii. Adunarea Generala se poate intruni si insesiune
extraordinara, convocata de Secretarul General al organizatiei, la cererea Consiliului de
Securitate sau a majoritatii membrilor organizatiei. Adunarea Generala mai poate fi convocata si
in sesiune extraordinara de urgenta, adica in decurs de 24 de ore de la primirea de catre
Secretarul General a unei cereri din partea Consiliului de Securitate sau din partea majoritatii
membrilor organizatiei, pentru convocarea unei astfel de sesiuni.
Fiecare sesiune a Adunarii Generale isi alege un presedinte si mai multi vicepresedinti.
Acestia impreuna cu cei 7 presedinti ai comitetelor principale ale Adunarii constituie Biroul
sesiunii respective.
Activitatea Adunarii Generale se desfasoara in sedinte plenare si in cadrul celor 7
comitete principale. Aceste comitete principale sunt: comitetul politic special; comitetul pentru
problemele politice si de securitate; comitetul pentru problemele economice si finan-ciare;
comitetul pentru problemele sociale, umanitare si culturale; comitetul pentru proble-mele de
tutela; comitetul pentru problemele administrative si bugetare; si comitetul pentru problemele
juridice. Conform Regulamentului intern al Adunarii Generale, limbile oficiale ale organizatiei
sunt: engleza, chineza, spaniola, franceza, rusa si araba.
Functiile si puterile Adunarii Generale cu caracter special sunt urmatoarele: admite noi
membri si aplica sanctiuni membrilor organizatiei; alege membrii nepermanenti ai
Consiliului de Securitate, membrii Consiliului Economic si Social si o parte din membrii
Consiliului de Tutela; de asemenea, alege Secretarul General al organizatiei si judecatorii
Curtii Internationale de Justitie; adopta propriul regulament de functionare; aproba acordurile
incheiate de Consiliul Economic si Social cu institutiile specializate si acordurile de tutela.
Adunarea Generala primeste si examineaza rapoarte anuale ale Consiliului de Securitate si
ale celorlalte organe ale Natiunilor Unite.
Adunarea Generala aproba bugetul O.N.U. si poate cere avize consultative din partea
Curtii Internationale de Justitie. Ea poate infiinta organe subsidiare necesare pentru indeplinirea
functiilor sale.
Referindu-ne, in incheiere, la activitatea propriu-zisa a Adunarii Generale, ni se pare
interesant de retinut faptul ca, o lunga perioada de timp, perioada in care Consiliul de Securitate
a fost blocat efectiv de antagonismul americano-sovietic, Adunarea Generala a constituit centrul
de gravitatie al organizatiei. Unita in jurul revendicarilor lumii a treia si a condamnarii
Occidentului, ea a adoptat numeroase documente prin care a afirmat cu tarie dreptul popoarelor
la autodeterminare si necesitatea instituirii unei noi ordini economice mondiale. Dar, dupa
incheierea procesului de decolonizare, lumea a treia si-a pierdut unitatea, unele state stagnand in
saracie sau distrugandu-se din pricina razboaielor, altele reusind sa se lanseze din punct de
vedere economic si sa se inscrie in competitia internationala. Asa se face ca, dupa anii 70,
Adunarea Generala a intrat intr-un con de umbra, lasand Consiliul de Securitate sa treaca in prim
plan.
Consiliul de Securitate al O.N.U.
Spre deosebire de Adunarea Generala care este organul principal deliberativ si de
recomandare al organizatiei, Consiliul de Securitate este organul principal de actiune si de
aplicare a masurilor de constrangere pentru mentinerea pacii si securitatii internationale. Carta
O.N.U. precizeaza ca membrii organizatiei "confera Consiliului de Securitate raspunderea
principala pentru mentinerea pacii si securitatii internationale" (art. 24, 1).
Consiliul de Securitate este format din 15 membri ai organizatiei, din care 5 suntmembri
permanenti (S.U.A., Anglia, Franta, China si Rusia), iar 10 sunt membri neperma-nenti, alesi de
Adunarea Generala pe timp de doi ani. In alegerea membrilor nepermanenti se iau in considerare
contributia lor la mentinerea pacii si criteriul repartitiei geografice echitabile. Consiliul de
Securitate fiind un organ permanent al organizatiei, membrii sai trebuie sa aiba reprezentanti
permanenti la sediul organizatiei.
Carta O.N.U. prevede ca un membru al organizatiei, care nu este membru al Consiliului
de Securitate, poate participa la sedintele acestuia in cazul in care se dezbate o chestiune care ii
afecteaza interesele sau in cazul in care este parte in diferendul examinat de catre Consiliu. El
participa fara a avea drept de vot.
Cand constata, insa, amenintari la adresa pacii, incalcari ale pacii sau un act de
agresiune, Consiliul de Securitate poate sa faca recomandari sau sa adopte hotarari privind
masurile ce se vor aplica pentru mentinerea sau restabilirea pacii si securitatii internationale, in
conformitate cu art. 41 si 42 din Carta. Ni se releva astfel cea de-a doua functie a Consiliului de
Securitate, derivata din responsabilitatea majora cu care este investit.
In temeiul dispozitiilor art. 41 al Cartei, Consiliul de Securitate poate aplica masuri de
constrangere care nu implica folosirea fortei armate. Astfel de masuri sunt: intreruperea
completa sau partiala a relatiilor economice sau a comunicatiilor feroviare, maritime, aeriene,
postale, telegrafice, prin radio si a altor mijloace de comunicatie, precum si ruperea relatiilor
diplomatice.
Cand Consiliul de Securitate considera ca masurile aplicate conform art. 41 al Cartei s-au
dovedit inadecvate, el poate aplica masuri de constrangere bazate pe folosirea fortei armate. In
acest sens, Carta prevede dreptul Consiliului de Securitate de a intreprinde "cu forte aeriene,
navale sau terestre, orice actiune pe care o socoteste necesara pentru mentinerea sau restabilirea
pacii si securitatii internationale" (art. 42). Aceste actiuni pot cuprinde demonstratii, masuri de
blocada si alte operatiuni ale unor forte aeriene, navale sau terestre ale membrilor Natiunilor
Unite. Pentru realizarea acestor actiuni, Consiliul de Securitate hotaraste instituirea Fortelor
armate ale O.N. U. (Castile albastre). Ele sunt formate din contingente militare puse la dispozitia
organizatiei de catre unii dintre membrii organizatiei, care au fost solicitati in acest sens de catre
Consiliu.
Intre Consiliul de Securitate si statul membru al organizatiei solicitat sa puna la dispozitia
acesteia anumite forte militare se incheie un acord special. Prin acest acord special se fixeaza
efectivele contingentului militar pus la dispozitia O.N.U., natura acestor forte, gradul lor de
pregatire, amplasarea lor generala, precum si natura inlesnirilor si a ajutorului care va fi dat (art.
43, 1 si 2).
Carta O.N.U. stabileste obligatia statelor membre de a mentine contingente nationale de
forte aeriene imediat utilizabile pentru executarea unei actiuni combinate de constrangere
internationala din partea organizatiei (art. 45).
De fortele armate ale O.N.U., conform Cartei, ar fi trebuit sa se ocupe un Comitet de
Stat-Major alcatuit din sefii statelor-majore ale membrilor permanenti ai Consiliului de
Securitate. Acest organ subsidiar al Consiliului nu a fost creat, de aceea responsabilitatea fortelor
militare ale O.N.U. a trecut pe seama Secretarului General pe baza mandatului primit din partea
Consiliului de Securitate. Coordonarea efectiva in teren a operatiunilor militare revine insa unui
comandant militar mandatat de catre Consiliul de Securitate, pe timp de 6 luni.
In practica, fortele armate constituite sub egida O.N.U. au fost folosite nu atat in misiuni
de genul celor specificate in Carta, ci aproape exclusiv ca forte de mentinere a pacii, pe temeiul
unei Rezolutii a Adunarii Generale, adoptata in anul 1950 si intitulata "Uniti pentru mentinerea
pacii".
In indeplinirea functiei sale de aparare a pacii si securitatii internationale si de solutionare
a diferendelor internationale, Consiliul de Securitate poate invita partile aflate in conflict sa se
conformeze unor masuri provizorii pentru preintampinarea agravarii situatiei existente intre ele.
Consiliul de Securitate tine legatura cu organizatiile internationale cu caracter
regional in vederea mentinerii pacii si securitatii internationale, in regiunea unde activeaza aceste
organizatii. De asemenea, el colaboreaza cu organizatiile regionale la solutionarea diferendelor
care se ivesc intre membrii lor. Carta precizeaza: "Consiliul de Securitate va incuraja dezvoltarea
solutionarii pasnice a diferendelor locale prin intermediul unor asemenea acorduri regionale sau
organisme regionale" (art. 52, 3). In conformitate cu aceste prevederi, Consiliul de Securitate sa sprijinit adesea pe organizatiile regionale in solutionarea unor conflicte, asa cum a facut-o
recent in spatiul fostei Iugoslavii, unde a colaborat indeaproape cu N.A.T.O., folosind fortele sale
militare la diverse operatiuni, cu Uniunea Europeana si cu O.S.C.E. Din pacate, la un moment
dat, cand evenimentele s-au precipitat in Kosovo, N.A.T.O. a preluat integral initiativa si puterea
de decizie, subminand astfel autoritatea Consiliului de Securitate. Abia la incheierea campaniei
aeriene N.A.T.O. impotriva Iugoslaviei, Consiliul de Securitate si-a reintrat in atributii, O.N.U.
asumandu-si responsabilitatea administrarii civile a provinciei.
Se cuvine sa precizam ca doctrina
actuala critica sistemul de securitate instituit de Carta, prin reglementarea celor doua functii ale
Consiliului de Securitate, reprosandu-i lipsa de consecventa, lipsa unui mecanism coerent de
reglementare pe cale pasnica a diferendelor si, mai ales, faptul ca se bazeaza tot pe folosirea
fortei, decisa de catre marile puteri membre in Consiliul de Securitate.
Consiliul de Securitate mai are urmatoarele functii: sa elaboreze un sistem de
reglementare a armamentelor statelor; sa supravegheze teritoriile puse sub tutela O.N.U. sau care
au fost declarate "zone strategice"; sa adopte masuri de constrangere pentru a garanta respectarea
hotararilor Curtii Internationale de Justitie; sa recomande primirea de noi membri in organizatie
si aplicarea de sanctiuni; si sa aleaga judecatorii Curtii Internationale de Justitie.
In legatura cu hotararile adoptate de catre Consiliul de Securitate, Carta O.N.U.
stipuleaza obligatia membrilor organizatiei de a le accepta si de a le executa, daca sunt in
conformitate cu prevederile ei (art. 25).
Consiliul Economic si Social (ECOSOC)
Este organul principal al O.N.U. de coordonare a activitatii sale in domeniile economic,
social, cultural, de educatie si sanatate publica, dar si in alte domenii conexe. Cuprinzand 54 de
membri alesi de catre Adunarea Generala, el isi desfasoara activitatea sub directa indrumare si
controlul acesteia.
In activitatea sa, Consiliul Economic si Social urmareste realizarea unor obiective
principale cum sunt: sa contribuie la ridicarea nivelului de viata al popoarelor si la folosirea cat
mai completa a fortei de munca; sa favorizeze conditiile necesare progresului lor economic si
social; sa rezolve problemele internationale economice, sociale, culturale, de educatie si de sanatate; sa asigure respectarea universala si efectiva a drepturilor fundamentale ale omului.
Consiliul Economic si Social isi desfasoara activitatea in sesiuni ordinare, care se tin de
doua ori pe an. El adopta recomandari adresate Adunarii Generale, membrilor organizatiei sau
institutiilor specializate. Aceste recomandari sunt adoptate cu majoritate simpla de voturi.
Functiile si puterile Consiliului Economic si Social sunt: sa efectueze studii si rapoarte cu
privire la chestiunile care tin de competenta sa si sa formuleze recomandari catre Adunarea
Generala privind aceste chestiuni; sa faca recomandari pentru asigurarea respectarii efective a
drepturilor fundamentale ale omului, fara vreo discriminare; sa pregateasca proiecte de conventii
internationale asupra chestiunilor ce tin de competenta sa si sa le supuna spre aprobare Adunarii
Generale sau sa convoace, in acest scop, conferinte internationale; sa incheie acordurile de
asociere cu institutiile specializate si sa coordoneze activitatea acestor institutii, prin consultari
cu ele si recomandari facute lor.
Consiliul Economic si Social poate sa furnizeze informatii Consiliului de Securitate si sa
acorde servicii membrilor organizatiei sau institutiilor specializate, cu aprobarea Adunarii
ideea angajarii lor in operatiuni de acest fel, costisitoare si nedeterminate ca durata si finalitate,
existand si temerea de a fi acuzate ca incearca, pe cai ocolite, sa reintroduca imperialismul.
Curtea Internationala de Justitie
Este organul judiciar principal al O.N.U. Sediul ei este la Haga. Membrii O.N.U.
suntipso facto (in mod automat) parti la statutul Curtii, deoarece acesta face parte integranta din
Carta O.N.U. La statutul Curtii pot deveni parti si statele care nu sunt membre ale O.N.U., in
conditiile stabilite de Adunarea Generala a organizatiei, cu recomandarea Consiliului de
Securitate.
In fata Curtii Internationale de Justitie pot apare ca parti intr-o cauza numai statele.
Curtea are o competenta facultativa. Ea poate judeca numai acele cauze care ii sunt
supuse spre solutionare de catre partile aflate in diferend, care au cazut de acord asupra acestui
fapt, in prealabil. Curtea Internationala de Justitie poate judeca si chestiunile prevazute in mod
special de Carta O.N.U. sau de tratatele internationale. Aceasta activitate a Curtii
constituie competenta sa contencioasa.
De la regula privind caracterul facultativ al competentei Curtii, se admite exceptia ca
statele sa declare, in mod unilateral, ca recunosc competenta ei obligatorie, in anumite conditii si
in raport cu un alt stat, care si-a asumat si el aceasta obligatie.
Curtea Internationala de Justitie are si o competenta consultativa, care consta in
acordarea de avize consultative, la cererea organelor principale ale O.N.U. sau a institutiilor
specializate, cu aprobarea Adunarii Generale a O.N.U.
Hotararile Curtii au forta obligatorie numai pentru statele care sunt parti in diferendul
judecat de ea si numai pentru cauza solutionata. Hotararile Curtii sunt definitive, prin urmare, ele
nu pot fi atacate in fata unei alte instante de judecata. Se admite revizuirea lor de catre Curte, in
conditiile prevazute de statutul ei.
Curtea Internationala de Justitie este alcatuita din 15 judecatori alesi de Adunarea
Generala si Consiliul de Securitate, in mod independent, pe timp de 9 ani. Ei nu pot exercita alte
functii, in timpul mandatului lor.
Secretariatul O.N.U.
Este format din Secretarul General al organizatiei si personalul sau. Secretarul General
este cel mai inalt functionar al organizatiei. El este numit de Adunarea Generala, la
recomandarea Consiliului de Securitate, pe timp de cinci ani; aceeasi persoana poate indeplini
functia de Secretar General timp de doua mandate a cate cinci ani.
Secretarul General actioneaza in aceasta calitate la toate sedintele Adunarii Generale, ale
Consiliului de Securitate, ale Consiliului Economic si Social si ale Consiliului de Tutela. De
asemenea, el poate indeplini orice alte functii care ii sunt incredintate de aceste organe ale
O.N.U. si prezinta un raport anual Adunarii Generale asupra activitatii organizatiei.
Secretarul General este competent sa atraga atentia Consiliului de Securitate
asupra oricarei situatii care pericliteaza pacea si securitatea internationala.
Cu privire la functiile Secretarului General si ale personalului Secretariatului,
Carta subliniaza, in mod special, caracterul lor international si de independenta. "in indeplinirea
indatoririlor lor - prevede Carta - Secretarul General si personalul nu vor solicita si nici nu vor
primi instructiuni de la vreun guvern sau de la vreo alta autoritate exterioara organizatiei". Ea
mai precizeaza ca functionarii Secretariatului organizatiei "se vor abtine de la orice act
incompatibil cu situatia lor de functionari internationali, raspunzatori numai in fata organizatiei"
(art. 100, 1). De asemenea, Carta stabileste obligatia pentru membrii organizatiei sa respecte
"caracterul exclusiv international al functiilor Secretarului General si ale personalului si sa nu
caute a-i influenta in exercitarea sarcinilor lor" (art. 100, 2).
Personalul Secretariatului O.N.U. este recrutat de Secretarul General pe criterii de
pregatire profesionala, competenta, eficienta si integritate morala. Se ia insa in considerare si
criteriul geografic, spre a se asigura reprezentarea echitabila a tuturor zonelor geografice de pe
glob.
Securitate al O.N.U., care este competent nu numai sa adopte masurile necesare pentru
mentinerea pacii sau restabilirea ei, ci si sa dispuna masuri de constrangere impotriva celor ce se
fac vinovati de incalcarea pacii si securitatii internationale.
Consiliul de Securitate poate aplica masuri de constrangere care nu se bazeaza pe
folosirea fortei, cum este embargoul fata de statul vinovat (de exemplu, embargoul care s-a
aplicat unor tari din spatiul fostei Iugoslavii sau embargoul impus Irakului). De asemenea,
Consiliul poate sa trimita misiuni de observatori in zonele de conflict sau sa ceara Secretarului
General sa intreprinda actiuni de bune oficii sau de mediatiune intre partile aflate in diferend. El
poate trimite si comisii de ancheta pentru stabilirea cauzelor conflictelor.
Consiliul de Securitate poate sa adopte hotarari privind aplicarea unor masuri de
constrangere bazate pe folosirea fortelor armate ale statelor membre O.N.U. Fortele militare ale
O.N.U., instituite prin rezolutii ale Consiliului de Securitate, executa cu precadere asanumitele operatiuni pentru mentinerea pacii (peace-keeping), intervenind in zona tampon abia
dupa ce se realizeaza un acord de incetare a focului intre partile beligerante. Din punct de vedere
juridic, operatiunile de mentinere a pacii initiate de O.N.U. se caracterizeaza prin urmatoarele:
a)
b)
c)
d)
numarul operatiunilor de mentinere a pacii initiate de organizatie s-a triplat. Explicatia trebuie
cautata in numarul mare de conflicte declansate in diverse zone de pe glob, conflicte care s-au
inmultit alarmant in anii din urma.
Rapiditatea cu care s-au succedat crizele si conflictele locale, mai ales dupa incheierea
Razboiului Rece, a demonstrat ca O.N.U. se afla practic in imposibilitate de a actiona singura,
organizatia neavand capacitatea de a mobiliza resursele necesare desfasurarii unor operatiuni de
anvergura. Asa a aparut conceptul coalitiei multinationaleconstituita pe baza de voluntariat,
justificata de considerente umanitare si autorizata de catre Consiliul de Securitate al O.N.U.,
concept care a devenit operational in timpul razboiului din Golf si s-a impus apoi ca "raspuns
standard" la crizele majore, care reprezinta o amenintare la adresa pacii si securitatii
internationale.
Reglementarea cursei inarmarilor si a masurilor de dezarmare a statelor
O alta directie importanta a activitatii O.N.U. este preocuparea ei in domeniul
reglementarii cursei inarmarilor si a masurilor de dezarmare a statelor. O.N.U. are o
responsabilitate speciala in acest domeniu. Inca din anul 1946, Adunarea Generala a organizatiei
a adoptat o rezolutie prin care recomanda statelor membre sa elimine din dotarea lor armele
nucleare si celelalte arme de distrugere in masa, revenind, de-a lungul timpului, cu alte rezolutii
si declaratii in aceasta privinta si constituind o serie de organisme specializate in domeniul
dezarmarii.
Ca urmare a activitatii O.N.U. in acest domeniu, au fost adoptate, in decursul deceniilor,
mai multe acte internationale referitoare la dezarmarea statelor, cum sunt: Acordul de interzicere
a experientelor cu arme nucleare in atmosfera, in spatiul extraatmosferic si sub apa, din anul
1963; Tratatul spatial din anul 1967, care interzice plasarea si folosirea armelor nucleare si a altor
arme de distrugere in masa in spatiul extraatmosferic si pe corpurile ceresti; Tratatul de
neproliferare a armelor nucleare, din anul 1968; Tratatul de interzicere a amplasarii armelor
nucleare si a altor arme de distrugere in masa pe fundul marilor si oceanelor, din anul 1971;
Conventia de interzicere a punerii la punct, a fabricarii si stocarii armelor bacteriologice
(biologice) sau toxice si de distrugere a lor, din anul 1975; Conventia pentru eliminarea armei
chimice, din anul 1993; Conventia pentru interzicerea minelor anti-persoana, din 1997 etc.
Aceste din urma conventii sunt primele tratate internationale adoptate sub egida O.N.U., care
prevad masuri reale de dezarmare partiala a statelor, prin faptul ca ele stipuleaza obligatia pentru
state de a distruge si opri productia unor tipuri de arme.
Adunarea Generala a O.N.U. a avut sesiuni extraordinare consacrate problematicii
dezarmarii statelor si a proclamat doua decenii ale dezarmarii (1971-1980 si 1981-1990).
Pe baza actelor internationale cu privire la dezarmarea statelor adoptate sub egida O.N.U.
sau in afara ei, a aparut si se dezvolta un principiu nou al dreptului international - principiul
dezarmarii, ca si o parte noua a acestui drept - dreptul international al dezarmarii.
Activitatea spatiala a statelor si a organizatiilor internationale
Organizatia Natiunilor Unite acorda o atentie speciala activitatii spatiale a statelor si a
organizatiilor internationale. Preocuparile organizatiei in acest domeniu au, ca obiectiv principal,
asigurarea caracterului pasnic al activitatii spatiale, care trebuie desfasurata in folosul intregii
omeniri.
Adunarea Generala a O.N.U. a creat, ca organ subsidiar al ei, Comitetul pentru folosirea
spatiului extraatmosferic numai in scopuri pasnice. Acest comitet si-a creat doua subcomitete:
unul pentru aspectele stiintifice si tehnice ale activitatii spatiale, iar celalalt pentru reglementarea
juridica a acestei activitati, prin pregatirea unor proiecte de conventii internationale.
Ca urmare a activitatii Subcomitetului juridic, au fost elaborate si adoptate mai multe acte
internationale cu caracter de universalitate, prin care se reglementeaza din punct de vedere
juridic activitatea spatiala a statelor si a organizatiilor internationale participante la ea. Astfel, au
fost adoptate: Tratatul privind principiile care guverneaza activitatea statelor in explorarea si
folosirea spatiului extraatmosferic, inclusiv Luna si celelalte corpuri ceresti (Tratatul spatial), din
anul 1967; Acordul cu privire la salvarea astronautilor, reintoarcerea astronautilor si restituirea
obiectelor lansate in spatiul extraatmosferic, din anul 1968; Conventia privind raspunderea
internationala pentru daunele provocate de obiectele spatiale, din anul 1972; Conventia cu privire
la inmatricularea obiectelor lansate in spatiul extraatmosferic, din anul 1976; si Acordul
guvernand activitatea statelor pe Luna si celelalte corpuri ceresti, din anul 1979. Pe baza acestor
acte internationale a aparut si se dezvolta un domeniu nou al dreptului international public
- dreptul international spatial.
Decolonizarea
Acest domeniu constituit o alta directie principala a activitatii O.N.U., mai ales in primele
decenii ale activitatii sale. In aceasta arie, organizatia a obtinut succese remarcabile, materializate
in obtinerea independentei de catre zeci de popoare foste coloniale, care s-au putut constitui
astfel in state suverane.
In
patru ani; Consiliul pentru comert si dezvoltare, compus din 124 de membri, care se intrunesc
anual; si Secretariatul, ca organ permanent, cu sediul la Geneva. De asemenea, UNCTAD are 7
comisii principale, numeroase subcomisii, grupuri de lucru si comitete ad-hoc de experti.
UNCTAD prezinta Adunarii Generale a O.N.U. rapoarte anuale privind comertul si
dezvoltarea.
Intre realizaril
Contestata
adesea,
mai ales spre sfarsitul secolului XX, organizatia a revenit in centrul atentiei cu ocazia Conferintei
de la Bangkok, din 12-19 februarie 2000, consacrata problemelor globalizarii. Odata cu
Declaratia finala, afirmand vointa politica a statelor participante de a coopera pentru diminuarea
efectelor globalizarii, Conferinta a adoptat si Planul de actiune privind intarirea rolului UNCTAD
in sprijinirea tarilor in curs de dezvoltare si a tarilor in tranzitie.
Expresie a preocuparilor O.N.U. pentru
dezvoltarea omenirii sunt si cele trei decenii ale dezvoltarii lansate de Adunarea Generala (intre
anii 1961-1970, 1971-1980, 1981-1990). Programele care au stat la baza acestor decenii ale
dezvoltarii nu au putut fi, insa, realizate.
adoptat Carta drepturilor si indatoririlor economice ale statelor, document important pentru
dezvoltarea, pe baze democratice, a cooperarii economice internationale.
Atentia de care se bucura, pe agenda O.N.U.,
problemele legate de dezvoltare si lichidarea subdezvoltarii este ilustrata si de Conferinta pentru
finantarea dezvoltarii, care a avut loc la Monterrey (Mexic), in a doua jumatate a lunii martie
2002. Alaturi de O.N.U., au participat la aceasta conferinta: Fondul Monetar International, Banca
Mondiala si Organizatia Mondiala a Comertului. Scopul declarat al reuniunii a fost relansarea
luptei impotriva saraciei, calificata ca fiind cea mai mare amenintare la adresa pacii si
democratiei si, de asemenea, o sursa permanenta de alimentare a terorismului. Din pacate, statele
bogate nu au putut fi determinate sa-si asume angajamente ferme si concrete, in sensul sporirii
ajutorului lor destinat tarilor subdezvoltate. Documentul final, intitulat "Consensul de la
Monterrey", schiteaza doar o strategie comuna, la care sunt invitate sa contribuie toate statele si
organizatiile internationale si care vizeaza atingerea unui obiectiv mai vechi fixat de O.N.U. si
reafirmat cu acest prilej - reducerea la jumatate, pana in anul 2015, a nivelului saraciei, respectiv,
a numarului persoanelor ce sufera efectiv de foame, traind cu mai putin de un dolar pe zi.
Problema alimentatiei in lume
O alta preocupare a O.N.U. este problema alimentatiei in lume. In anul 1974, sub egida
O.N.U., s-a tinut Conferinta mondiala a alimentatiei, care a recomandat Adunarii Generale a
organizatiei sa infiinteze un Consiliu mondial al alimentatiei, ca organ subsidiar al ei. Acest
Consiliu are misiunea sa examineze, in mod periodic, problemele alimentatiei in lume si sa
exercite influente privind aceste probleme asupra statelor si organelor organizatiei. In anul
1977, Consiliul mondial al alimentatiei a adoptat Programul de actiune pentru eliminarea
definitiva a foametei si subnutritiei. Programul s-a dovedit irealizabil, de vreme ce Conferinta
mondiala asupra alimentatiei, care a avut loc la Roma in noiembrie 1996, constata ca numarul
celor care sufereau de foame si malnutritie se ridica la 840 milioane de oameni, stabilind ca
obiectiv reducerea la jumatate a numarului lor, pana in 2015, deziderat reafirmat recent la
Monterrey.
Mediul inconjurator si problemele demografice
Organizatia Natiunilor Unite se preocupa si de protejarea mediului inconjurator si de
problemele demografice, care afecteaza in mod serios progresul omenirii si conditiile ei de viata.
In anul 1972 s-a tinut, la Stockholm, prima Conferinta a Natiunilor Unite pentru mediul
inconjurator. Ea a adoptat Declaratia internationala asupra principiilor vizand protectia
mediului inconjurator si Planul de actiune in acest domeniu. Tot atunci, s-a decis constituirea
unui organism subsidiar - Programul Natiunilor Unite pentru mediu, chemat sa defineasca
prioritatile mondiale in materie, sa coordoneze actiunile legate de mediu si sa contribuie la
codificarea unor reguli internationale pentru protectia mediului.
In 1992 a avut loc a doua Conferinta mondiala privind mediul inconjurator, care a adoptat
mai multe documente declarative, intre care Declaratia de la Rio privind mediul si dezvoltarea si
Agenda 21, dar si doua conventii cu privire la diversitatea biologica si, respectiv, schimbarile
climatice.
O alta mare reuniune internationala in materie a avut loc la Kyoto (Japonia), in prima
jumatate a lunii decembrie 1997, cand reprezentantii a 160 de state s-au intrunit pentru a discuta
despre diminuarea
efectului
de
sera. Controversele
in
legatura
cu
limitareapoluarii
permise fiecarei tari au impiedicat, si de aceasta data, adoptarea unor plafoane obligatorii si
stabilirea unor sanctiuni pentru cei care nu le respecta. S-a adoptat, totusi, un protocol prevazand
reducerea cu 5,2%, pana in anii 2008-2012, raportat la nivelul anului 1990, a emisiunilor de gaze
cu efect de sera. Cum, ulterior, unele tari au manifestat retineri in ratificarea acestui acord, iar
altele l-au respins de-a dreptul, a fost nevoie de negocieri indelungate si dificile pentru stabilirea
cailor concrete de punere in aplicare a Protocolului de la Kyoto. Dupa ce Conferinta
internationala de la Haga asupra schimbarilor climatice, din noiembrie 2000, s-a incheiat cu un
esec total in aceasta privinta, la Conferinta de la Bonn privind incalzirea globala, care a avut loc
in vara anului 2001, s-a convenit, in sfarsit, asupra unui compromis care sa permita ratificarea
Protocolului de la Kyoto. Desi sunt responsabile pentru un sfert din emisiunile de gaze care
produc efectul de sera, S.U.A. refuza, in continuare, ratificarea documentului, pe motiv ca
prevederile sale ar afecta economia americana si ar impune constrangeri numai statelor
industrializate.
O.N.U. se preocupa de problema demografica inca din anul 1946, cand Consiliul
Economic si Social si-a creat o Comisie pentru populatie, ca organ subsidiar, iar in anul 1967, a
infiintat Fondul Natiunilor Unite pentru activitati in domeniul populatiei, care studiaza evolutia
populatiei lumii, planificarea familiala si stabileste programe de informare si educare cu privire
la explozia demografica din lume.
Prima Conferinta mondiala a populatiei a fost organizata de O.N.U. in anul 1974, la
Bucuresti. O alta mare reuniune mondiala, in acest domeniu, a avut loc la Cairo in 1994, dar fara
rezultate notabile din cauza controverselor legate de controlul nasterilor.
Drepturile fundamentale ale omului
Printre directiile principale de activitate a O.N.U. se mai pot aminti promovarea si
garantarea pe plan international a drepturilor fundamentale ale omului si dezvoltarea unei
legislatii internationale referitoare la aceste drepturi, care aveau sa duca la aparitia unuidrept
international al drepturilor omului.
Cea mai recenta manifestare organizata de O.N.U. in acest domeniu este Conferinta
mondiala contra rasismului, care a avut loc in orasul sud-african Durban, la inceputul lunii
Terorismul international
In fine, notam ca evenimentele de la 11 Septembrie 2001 au adus in centrul preocuparilor O.N.U. problema terorismului international. Consiliul de Securitate s-a implicat imediat
prin adoptarea unor rezolutii condamnand terorismul, cerand statelor sa sprijine lupta
antiterorista si autorizand, in cele din urma, interventia unei forte multinationale in Afganistan.
La randul ei, Adunarea Generala a fixat ca prioritate, pe ordinea de zi a celei de-a 56-a sesiuni,
intarziata din pricina acelorasi evenimente de la 11 Septembrie, problema combaterii
terorismului. Ca niciodata in istoria existentei Organizatiei Natiunilor Unite, statele membre au
facut front comun, afirmandu-si solidaritatea deplina si vointa de a actiona impotriva acestui
flagel al vremurilor noastre.
BIBLIOGRAFIE:
-Pentru
-In legatura cu atributiile concrete, in plan administrativ si politic, ale Secretarului General, a se
vedea Raluca Miga-Besteliu, op.cit., p.201.
-A. Bourgi, J.-P.Colin, Entre le renouveau et la crise: l'Organisation des Nations Unies en
1993, in "Politique etrangere", nr. 3/1993, p. 594.
-A se vedea: Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2001 decernat Secretarului General al O.N.U si
Natiunilor Unite, in "Adevarul", nr. 3573, marti, 11 dec. 2001, p. 13.
-Pentru detalii privind baza legala si caracteristicile operatiunilor de mentinere a pacii, mandatul
operatiunilor si istoricul lor, inclusiv date concrete referitoare la fiecare operatiune desfasurata
pana in anul 1996, a se vedea S. G. Hantjissalatas, op.cit.,p. 145 si urm.
-B. Boutros-Ghali, Rapport sur l'activite de l'Organisation de la quarante-sixieme a la quaranteseptieme session de l'Assemblee generale, Nations Unies, New York, 1992, p.7.
-Pana in anul 1995, statisticile semnalau 35 de asemenea operatiuni. A se vedea Ph. Moreau
Defarges, op.cit., p.24-25. Numai in Africa, in perioada dintre razboiul din Golf si criza din
Kosovo, Natiunile Unite au fost implicate in 14 conflicte, majoritatea fiind conflicte intrastatale.
A se vedea J. Mayall, op.cit., p.89.
-Astfel, doar la nivelul anului 2001, numarul conflictelor politice, etnice si militare a fost estimat
de catre Agentia Centrala de Informatii a S.U.A., la 30, desi alte organisme comunica cifre si mai
ingrijoratoare. Informatia a fost preluata din "Adevarul" nr. 3585, joi, 27 dec. 2001, p.13.
-A se vedea, in acest sens, J. Mayall, op.cit., p. 104. In aceeasi lucrare, la p.88 si urm., este
prezentat conceptul de interventie umanitara, asa cum se contureaza el in teoria si practica
internationala. In legatura cu controversele actuale privind dreptul de interventie umanitara, a se
vedea: Al. Bolintineanu, A. Nastase, B. Aurescu, op.cit., p. 135-138.
-A se vedea, in acest sens, 5. G. Hantjissalatas, op.cit., p.90 si urm.
-Abia in 1996, Adunarea Generala a adoptat un nou tratat pentru interzicerea completa a
experientelor nucleare.
-In 1995 el a fost prelungit, devenind un tratat fara termen, dar, din pacate, unele tari detinatoare
de arme nucleare au refuzat sa-1 semneze (de pilda, India si Pakistan).
-A se vedea M. I. Niciu, op.cit., p. 379-382.
-Pentru detalii, a se vedea R. G. Feltham, op.cit., p.100.
-A se vedea: Al. Bolintineanu, A. Nastase, B. Aurescu, op.cit., p. 296-297.