Sunteți pe pagina 1din 27

Capitolul I

ONU, aparitie, structura si functionalitate

Organizatia Natiunilor Unite (ONU) este cea mai importanta organizatie internationala
din lume. Fondata in 1945 dupa cel de-al doilea Razboi mondial, are astazi 192 state membre.
Intemeierea ei a constat in semnarea, de catre membrii ei fondatori, a Cartei Natiunilor Unite.
Potrivit acestui document ONU are scopul de a asigura pacea mondiala, respectarea drepturilor
omului, cooperarea internationala si respectarea dreptului international.
In 1945, ONU a fost conceputa de catre SUA, Marea Britanie si Uniunea Sovietica ca
,,un consortiu care sa le ofere mijloacele de a guverna lumea in viitorul previzibil. Foarte
curind, insa, sa produs intre cei trei aliati si a aparut falia Est-Vest, in vreme ce SUA au incercat
sa-si assume conducerea in dirijarea ONU spre directia dorita de ele, lucru reusit oarecum in
primul deceniu de existent a organizatiei. Schimbatrea configuratiei si aspiratiilor Adunarii
Generale, constituita pe principiul egalitatii suverane a statelor, s-a produs mai tirziu. Cadrul
originar plasa Adunarea Generala, in raport cu Consiliul de Securitate, intr-un rol secundar, dar
evolutii ulterioare au condus la cresterea ponderii celei dintii in sistemul ONU. Asa cum remarca
Saksena, la conferinta de la San Francisco, statele participante, altele decit membrii permanenti
ai Consiliului de Securitate, si-au conjugat eforturile sb coordonarea Australiei, pentru a cere un
rol mai consistent pentru Adunarea Generala. SUA, in contextual debutului rivalitatii sale cu
Uniunea Sovietica, constiente de ascendentul politic si militar asupra membrilor ONU la data
respectiva, au incurajat aceasta cerere. In consecinta, prevederile Cartei ONU, in special articolul
10, au conferit Adunarii Generale jurisdictia globala asupra discutiilor si recomandarilor asupra
oricaror teme de inters international, de la cele privind pacea si securitatea, la cele avind ca
obiect dezvoltarea economica si sociala. Mai mult pe masura ce Razboiul Rece submina
eficacitatea Consiliului de Securitate pentru a evita efectul utilizarii dreptului de veto de catre
Uniunea Sovietica, SUA au contribuit ele insele la consolidarea influentei Adunarii Generale,
prin afirmarea principiului democratic ,,un stat, un vot. ONU a operat intr-o dezvoltare
dinamicasi printr-o adaptare constanta, chiar daca procesul s-a desfasurat in cadrul legal initial,
adica o Carta practice neschimbata de la inceputurile organizatiei. Peisajul politic global s-a
schimbat radical. Printre cei 51 membri fondatori ai ONU se numarau doar 4 state africane si 8
state asiatice. Multi dintre membrii actuali nu existau la data creerii organizatiei. In present,
statele din America Latina, impreuna cu cele din Asia si Africa, care si-au dobindit ulterior

independenta, reprezinta majoritatea covirsitoare a membrilor. ONU este organizatia este


organizatia cu cel mai inalt grad de universalitate si cu o constructie inalienabila in relatiile
internationale contemporane. Normele de drept international elaborate sub auspiciile sale
modeleaza ordinea juridical international la scara globala.
Fondata de guvernele unei lumi macinate de razboaie, ONU era menita sa apere pacea si
sa sprijine progresul social si economic. Chiar daca nu are autoritate globala, ea a facut progrese
importante. Istoria umanitatii este plina de conflicte si de nedreptati. Incercarile de stopare a lor
au avut doar un succes partial, atit in secolul XX cit si in perioadele anterioare. Capacitatile
distructive ale armelor moderne si scara la care se poarta razboaiele au facut ca necesitatea unor
aranjamente prin care sa se poata asigura pacea mondiala sa devina o tema mult mai stringenta
decit in anii precedenti. Adevaratul punct de cotitura a fost primul razboi mondial. Macelul a fost
atit de inspaimantator incit multi oameni au hotarit ca acesta sa nu se mai repete niciodata. Ideea
a fost incurajata si de guverne, sustinind ca vor duce un razboi care va pune capat oricarui
razboi. Iar atunci cind SUA s-au vazut implicate in conflict, unul dintre cele Patrusprezece
Puncte prezentate in ianuarie 1918 de presedintele american Woodrow Wilson era infiintarea
unei Asociatii Generale a Natiunilor.
Ca urmare dupa sfarsitul razboiului a fost infiintata in 1919, Liga Natiunilor. Liga a avut
rezultate bune ca organizatie umanitara dar a esuat in prevenirea agresiunilor si mentinerea pacii
mondiale. Autoritatea sa a fost slabita inca de la inceput de absenta SUA, unde propunerile
politice ale lui Wilson au fost respinse de un Congres izolationist. Apoi s-au instaurat regimuri
militariste in Italia, Germania si Japonia. Ele sfidau internationalismul si din moment ce puterile
democratice doreau cu orice pret sa evite un alt razboi. Liga nu a putut face prea multe pentru a
penaliza agresiunea Japoniei impotriva Chinei saua invaziei italiene din Abisinia(1935). Cind
Adolf Hitler a imbratisat politica expansionista, la inceput (1936-1939) Marea Britanie si Franta
au stat linistite, iar mai apoi (1939) au declarat razboi Germaniei,fara a informa Liga.
In decursul conflagratiei mondiale care a urmat, aliatii s-au prezentat ca luptatori pentru
pace, libertate si decenta impotriva fascismului barbar. In 1941, dupa o intilnire navala in
mijlocul oceanului, Winston Churchill si Franklin D. Roosevelt au emis Carta Atlanticului, o
insiruire de principii la care au aderat in timp multe alte state.Numarul statelor aliate
modificandu-se. Mereu, se facea referire la acestea ca la Natiunile Unite si o data cu
apropierea sfirsitului razboiului aceasta denumire insemna o noua asociere de state ce avea sa
preia atributiile Ligii Natiunilor.

In februarie 1945, Roosevelt , Churchill si Stalin au ajuns la o intelegere. In aprilie anul


urmator, a inceput la San Francisco o conferinta internationala care a inceput sa schiteze Carta
Natiunilor Unite, si la 24 octombrie 1945 a luat fiinta Organizatia Natiunilor Unite.
Printre scopurile stipulate in Carta se numarau acelea de a pune capat razboiului si de a
lupta pentru drepturile omului, toleranta, progres economic si social. Nici unul dintre acestea,
nici organizarea fundamentala a ONU nu s-au modificat semnificativ din 1945. Parlamentul
ONU este adunarea generala in care este reprezentat fiecare stat membru si are un singur vot. Cu
exceptia cazurilor de urgenta, adunarea generala se convoaca doar o data pe an, cea mai mare
parte a atributiilor fiind rezolvata de comitete. Punctele sale de vedere sunt facute publice prin
intermediul rezolutiilor.
Activitatea Organizatiei Natiunilor Unite, ajunge la fiecare colt al globului. Desi este cel
mai bine cunoscuta pentru mentinerea pacii, construirea pacii, prevenirea conflictelor si asistenta
umanitara, exista multe alte moduri ale Natiunilor Unite si sistemul sau (agentiile specializate,
fondurile si programele) care afecteaza vietile noastre. Organizatia functioneaza pe o gama larga
de aspecte fundamentale, de la dezvoltarea durabila, protectia mediului si refugiatilor, in caz de
catastrofa, combaterea terorismului, dezarmarea si neproliferarea, pentru promovarea
democratiei, a drepturilor omului, egalitatea intre sexe si emanciparea femeilor, guvernare,
economice si dezvoltarea sociala si de sanatate internationale, extinderea productiei de alimente,
si mai mult, in vederea realizarii obiectivelor sale si sa coordoneze eforturile pentru o lume mai
sigura pentru generatiile viitoare.
Carta ONU este instrumentul principal de constituire a organizatiei, care stabileste
drepturile si obligatiunile tarilor member, organelle si procedurile ONU. Ea formuleaza cele mai
importante principia ale relatiilor internationale, de la respectarea suveranitatii tarilor pina la
interzicerea folosirii forteiin relatiile internationale si drepturile fundamentale ale omului.
Carta a fost elaborate de catre reprezentantii celor 50 de state, intruniti la Conferinta
Natiunilor Unite cu privire la Organizatia Internationala, care a avut loc la San Francisco intre 25
aprilie si 26 iunie 1945. Documentul a fost semnat la 26 iunie 1945 de catre reprezentantii celor
50 de parti. Organizatia a fost create official la 24 octombrie 1945, in rezultatul ratificarii Cartei
de catre China, Franta, Uniunea Sovietica, Regatul Unit, SUA si alti semnatari. Ziua Organizatiei
este marcata in fiecare an la 24 octombrie.
Conform Cartei, ONU are patru obiective majore:
sa mentina pacea si securitatea internationala;
sa dezvolte relatii de prietenie intre natiuni;

sa coopereze in rezolvarea problemelor internationale si in promovarea respectului pentru


drepturile omului;
si sa fie un centru pentru armonizarea actiunilor tuturor statelor.
ONU isi desfasoara activitatea dupa citeva principii:

Toate statele membre au egalitatii suverane.

Toate statele membre trebuie sa respecte Carta.

Tarile trebuie sa incerce sa isi rezolve diferendele prin mijloace pasnice.

Tarile trebuie sa evite folosirea fortei sau amenintarea cu folosirea fortei.

ONU nu poate interveni in afacerile interne ale oricarei tari.

Tarile ar trebui sa incerce sa ajute Organizaia Natiunilor Unite.

Membrii trebuie sa acorde asistenta ONU in orice actiune care se desfasoara in

conformitate cu Carta si nu vor acorda asistenta tarilor in care ONU ia masuri preventive sau de
constringere.

ONU trebuie sa asigure ca tarile care sunt member ale ONU sa actioneze in

conformitate cu aceste principia in masura in care este necesar de a mentine pacea la nivel
international.
Conform Cartei, Limbile oficiale ale ONU sint chineza, engleza, franceza, rusa, spaniola
si araba. Limbile de lucru sint engleza si franceza. Un delegate poate vorbi in una din limbile
oficiale si cuvintele lui sint traduse simultan in celelalte limbi oficiale. Majoritatea documentelor
sint tiparite in toate cele 6 limbi oficiale. Limbile de lucru ale angajatilor Secretariatului sint
engleza sau franceza.
ONU nu este un guvern si nu emite legi. Ofera totusi mijloace pentru rezolvarea
conflictelor internationale si pentru formularea de politici in chestiuni care ne afecteaza pe toti.
In cadrul Organizatiei toate statele membre mari sau mici, bogate sau sarace, cu vederi politice
si sisteme sociale diferite au un cuvint de spus si drept de vot egal.

ONU are sase organisme distincte. Cinci dintre ele Adunarea Generala, Consiliul de
Securitate, Consiliul Economic si Social, Consiliul de Tutela si Secretariatul au sediul central
in New York. Cel de-al saselea - Curtea Internationala de Justitie - isi desfasoara activitatea la
Haga, in Olanda.
Promovarea scopurilor si principiilor enuntate in Carta ONU este realizata prin
urmatoarea structura organizatorica si functionala:
1.

Adunarea Generala este principalul organ de deliberare si recomandare. Ea are

un character reprezentativ, fiind compusa din toate tarile member. Adunarea Generala se
convoaca in sesiuni ordinare care incep in a 3-a zi de marti a lunii septembrie si se inched la
umatatea lunii decembrie; in sesiuni extraordinare, la cererea Consiliului de Securitate, sau a
majoritatii membrilor, sau de catre un singur membru daca cererea lui intruneste majoritatea; in
sesiuniextraordinare de urgent in 24 de ore prin votul afirmativ a 9 dintre membrii Consiliului de
Securitate, a majoritatii membrilor organizatiei sau de catre un singur membru, daca cererea lui
intruneste majoritatea. Fiecare membru al Adunarii Generale dispune de un singur vot.
Functiile si imputernicirile: principiile generale de cooperare pentru mentinerea pacii si
securitatii internationale, inclusive cele referitoare la dezarmare si reglementarea inarmarilor;
formularea unor reglementari, recomandari asupra necesitatii asigurarii pacii si securitatii, cu
exceptia cazurilor cind intervine Consiliul de Securitate; realizarea unor studii si formularea unor
recomandari pentru dezvoltarea cooperarii internationale in domeniul politic, economic, social,
cultural, educatiei si sanatatii publice; dezvoltarea dreptului international si a codificarii lui;
facilitarea aplicarii dreptului omului si libertatilor fundamentale; reglementarea pasnica a
diferendelor internationale; discutarea problemelor privind Carta si functionarea organelor ONU,
cu recomandari asupra acestor problem; studierea rapoartelor Consiliuliu de Securitate si altor
organe ale ONU; examinarea si aprobarea bugetului organizatiei si al institutiilor specializate;
repartizarea contributiilor intre tarile membre; admiterea noilor membri ONU.
2.

Consiliul de Securitate este principalul organ de actiune al ONU cu character

permanent si totodata restrins in privinta componentei, care are drept scop principal mentinerea
pacii si securitatii internationale. Consiliul are 15 membri: 5 membri permanenti- China, Franta,
Federatie Rusa, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord si Statele Unite ale Americii-si
10 membri alesi de catre Adunarea Generala pentru un termen de doi ani.
Functiile si imputernicirile: mentinerea pacii si securitatii internationale prin respectarea
cu strictete a scopurilor si principiilor Cartei; anchetarea tuturor diferendelor sau situatiilor care
pot duce la neintelegeri intre state sau ar putea da nastere unui conflict; elaborarea planurilor

pentru crearea unui system de reglementare a armamentelor; constatarea unor actiuni contra pacii
sau acte de agresiune si recomandarea unor masuri adecvate; invitarea membrilor ONU sa aplice
sanctiuni economice sau alte masuri care sa nu implice folosirea fortei armate; prevenirea
agresiunii, luarea unor masuri de ordin militar contra unui agresor; recomandarea unor noi
membri ONU si conditiile in care statele pot devein parte la Statutul Curtii Internationale de
Justitie; prezentarea rapoartelor anuale si celor special la Adunarea Generala.
3.

Consiliul Economic si Social este principalul organ de coordonare a

activitatii economice si sociale a ONU si a agentiilor si institutiilor specializate-cunoscute


ca familia Natiunilor Unite. Consiliul are 54 de membri, dintre care 18 sint alesi in
fiecare an de Adunarea Generala pentru o perioada de 3 ani. Reuninile Consiliului
Economic si Social se desfasoara de doua ori pe an, cite o luna la New York si la Geneva.
Structura Consiliului este destul de complexa, el fiind compus dintr-un birou condus de
un presedinte si vicepresedinti; comitete:
a)
Sesionale (economic, social, de coordonare).
b)
Permanente-pentru arganizatii non-guvernamentale, negocieri cu institutii
inter-guvernamentale, asezarile umane, resurse natural, stiinta si tehnologie, prevenirea si
combaterea delicventei, planificarea dezvoltarii societatii transnationale;
Comisii:
a)

Tehnice-pentru statistica, populatie, dezvoltarea economica, drepturile

omului, situatia femeii.


b)
Economice regionale-ex. Comisia Economica pentru Africa, infiintata la
29 aprilie 1958 cu sediul la Addis-Abeba (Etiopia), Comisia Economica pentru Europa,
infiintata la 28 martie 1947, cu sediul la Geneva (Elvetia).
Subcomisii: de lupta impotriva masurilor discriminatorii, traficului de droguri, a
protectiei minoritatilor si a problemelor Orientului Apropiat si Mijlociu si organe conexe, care
sint consultate in diverse problem ce prezintaConsiliul Economic Social.
Functii: initierea studiilor si rapoartelor asupra problemelor internationale in domeniul
economic, social, cultural, al sanatatii publice, recomandari in privinta respectarii drepturilor
omului si libertatilor fundamentale; convocarea conferintelor internationale in problem de interes
si pregatirea proiectelor de conventie in problem de competent sa pentru a fi prezentate Adunarii
Generale;

coordonarea

activitatii

institutiilor

neguvernamentale in problemele de speta.

specializate;

consultarea

organizatiilor

4.

Consiliul de Tutela, organ creat pentru administrarea teritoriilor aflate sub

tutela. In 1994 Consiliul de Securitate a anulat Acordul cu privire la Tutela al ONU


pentru ultimele 11 tari incluse in agenda initiala teritoriul insulelor din Oceanul Pacific
( Palau), administrate de SUA. Consiliul este compus din 5 membri permaneti China,
Franta, Federatia Rusa, Regatul Unit al Marii Britanii si SUA.
Functiile principale: promovarea progresului economic, social, politic al popoarelor
aflate sub tutela pentru evolutia lor spre autonomie si independent; respectarea drepturilor
omului si asigurarea unui tratament egal in problemele sociale, economice; examinarea si
discutarea rapoartelor autoritatilor administrate, primirea si examinarea petitiilor; organizarea de
vize periodice in teriroriile sub tutela.
5.

Curtea Internationala de Justitie este organul judiciar principal al ONU.

Tarile membre ale ONU fac parte automat si la statutul curtii. In anumite conditii, parte la
Curte poate deveni si un stat care nu este parte a ONU, asa cum in present sunt Elvetia si
Nauru. Curtea este formata din 15 judecatori alesi in functie de competent lor si de
reprezentarea principalelor sisteme juridice din lume, de Adunarea Generala si Consiliul
de Securitate pe o perioada de 9 ani, fiind reeligibili. Ea isi alege din membrii sai un
presedinte si un vicepresedinte pe termen de 3 ani.
6.
Secretariatul este organul principal care isi asuma functiile administrative
ale ONU. El este condus de Secretarul General, care este cel mai inalt functionar al ONU
si este ales pe o perioada de 5 ani de Adunarea Generala la recomandarea Consiliului de
Securitate. Secretariatul mai are si un sir de departamente pentru problem politice si de
securitate, economice si sociale, tutela, informare publica, juridical, administrative,
conferinte. Personalul este numit de Secretarul General pe baza unor criteria stabilite de
Adunarea Generala si personalul din subordinea sa sint functionari internationali si ei nu
pot solicita sau primi instructiuni de la o autoritate din afara ONU.
Toate tarile membre platesc pentru activitatea ONU deoarece ea nu are alta sursa de venit.
ONU are doua feluri de buget: bugetul regulat destinat realizarii functiilor principale ale
Secretariatului si oficiilor din toata lumea, si bugetul pentru mentinerea pacii, destinat diferitor
operatiuni in punctele fierbinti din lume. Contributia tarilor membre in ambele bugete sint
obligatorii. Tarile platesc conform unei scari de evaluare aprobata de toti, care se bazeaza pe
capacitatea tarii de a plati, venitul national si al populatiei.
Organizatia Natiunilor Unite este cea mai importanta organizatie international din lume.

Capitolul II
Rolul ONU in mentinerea pacii

Organizatia Natiunilor Unite a constituit, intotdeauna si in mod firesc o combinatie de


aspiratii idealiste si circumstante geopolitice constringatoare. Carta ONU se doreste o schita de
proiect al unei societati internationale bazate pe pace, justitie si prosperitate. Folosirea sa ca
instrument colectiv al comunitatii internationale depinde de prioritatile politicilor interne si
externe ale statelor membre, mediate de catre functionarii internationali independent si
cenzurate, intr-o masura tot mai mare, de catre entitati non-statale. ONU reprezinta, simultat,
sursa ridicarii standartelor internationale de minrionare a pacii, de respectare a demnitatii umane,
de creare de prosperitate, dar si expresia insuficientei nivelului de atingere a acestor obiective,
printer altele si datorita preocuparilor nationale de satisfacere a propriilor interese.
Operatiunile ONU de mentinere a pacii au fost infiintate in timpul Razboiului Rece ca o
modalitate de rezolvare a conflictelor dintre state prin trimiterea de personal neinarmat sau
purtind numai arme usoare. Trupele se aflau sub comanda ONU si interveneau intre cele doua
forte armate aflate in conflict. Trupele erau chemate atunci cind puterile internationale mandatau
Natiunile Unite sa intervina pentru incetarea conflictului (asa numitul proxi-razboi) care
ameninta stabilitatea regionala si pacea si securitatea internationala.
Trupele de mentinere a pacii nu trebuiau sa raspunda la foc cu foc. Ca regula generala,
rolul lor era acela de a interveni atunci cind se inceta focul si cind cele doua parti implicate
consimteau asupra prezentei lor. Trupele evaluau situatia din teren si raportau cu impartialitate
daca s-a incheiat acordul de incetare a focului, daca insurgentii si-au retras trupele si daca au fost
indeplinite si alte elemente ale acordului de pace. Toate aceste eforturi ofereau ragazul necesar
pentru ca diplomatii sa indeparteze cauzele conflictului.
Deoarece ONU s-a fosrmat la sfirsitul celui mai singeros conflict din istorie, este de
inteles de ce fondatorii sai au fost preocupati, in primul rind, de nevoia de a ,,izbavi generatiile
viitoare de flagelul razboiului. In plus, marea misiune istorica a noii organizatii internationale a
fost hotarita si moderata de puterile aliate invingatoare in razboiul impotriva ,,statelor inamice.
Cooperarea dintre membrii permaneti ai Consiliului de Securitatre a fost elemntul de baza al
eficientei sistemului postbelic de pace si securitate international.

In acelasi timp, insa, statele fondatoare ale Natiunilor Unite si-au declarat hotarirea sa
,,reafirme credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei
umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si femeilor, precum si a natiunilor mari sau mici, sa
creeze conditiile necesare mentinerii justitiei si respectarii obligatiilorb decurgind din tratate si
alte izvoare ale dreptului international, sis a promoveze progresul social si conditii mai bune de
trai intr-o mai mare libertate.
ONU nu a avut niciodata intentia de a rezolva toate problemele lumii, de aceea este
important sa se mentina la un nivel realist asteptarile asupra a ceea ce organizatia poate sa faca.
Echilibrul necesar intre mijloace si aspiratii tinde sa fie asigurat printr-un efort dublu: rezistenta
organizatiei in raport cu presiunea de a prelua efectiv sau teoretic sarcini si responsabilitati pe
care nu are mijloacele sa le aduca la indeplinire, si fair-play-ul (joc cinstit) statele membre, luate
individual de a nu deversa in pasivul ONU problemele perene pe care lipsa lor de vointa politica
sau urmarirea exclusive a propriilor interese le mentin nerezolvate, pe de alta parte.
Este clar ca autorii Cartei ONU s-au concentrate initial numai pe problema securitatii
colective. Referirile la sectoarele economice si sociale par a fi mai curind completari ulterioare.
ONU a fost terenul fertil al aparitiei si dezvoltarii unor concept noi care nu au fost avute
in vedere atunci cind s-a elaborat Carta. Un exemplu convingator este adoptarea si
instrumentarea relative rapida a operatiunilor de mentinere a pacii. Conceptul si practica acestora
s-a nascut ca o reactive neplanificata la un anume tip de probleme, aparute la un anumit moment
in evolutia organizatiei. In timp, conceptual s-a imbogatit considerabil, extinzindu-se la domenii
noi, unele de neimaginat la vrea fondarii organizatiei (reabilitari instituionale, sprijinirea
constructiei democratice, administarea nationala provizorie). Aveste dimensiuni ale rolului ONU
s-au consolidat in conditiile in care Carta ca atare nu contine nici o baza legala explicita pentru
ceea ce a devenit ulterior moneda curenta in panoplia de mijloace de reconstructie si mentinere a
pacii.
Astfel, in contextual Crizei Suezului (nationalizarea Canalului de catre Egipt, urmata de
atacul Israelului asupra Egiptului, precum si de ultimatumul si interventia militara ale Frantei si
Marii Britanii), a aparut evident imposibilitatea luarii unei decizii in Consiliul de Securitate sau
in Adunarea Generala, doi membri permaneti implicati direct, blocind orice interventie a ONU.
La insistentele SUA, care dezaprobau actiunea aliatilor sai, dar cautau o solutie de salvare a
aparitiilor care sa nu diminueze credibiliatatea Consiliului de Securitate, a trebuit sa fie produs si
aplicat un concept nou. In acest context s-a coagulat sprijinul fata de o propunere a lui Leaster
Pearson, ministrul de externe al Canadei la vremea respective, si anume crearea unei forte

internationale cu mandatul de a restabili si prezerva pacea intr-o situatie de conflict. In pregatirea


terenului pentru acceptarea operatiunilor de mentinere a pacii, care aveau sa se dovedeasca cea
mai importanta si mai durabila inovatie conceptual a ONU, s-au formulat citeva principia
esentiale. Acestea vor fi respecatate in planificarea si desfasurarea operatiunilor de mentinere a
pacii pina la conflictul din fost Iugoslavie si operatiunea ONU trimisa in zona:
a)
b)

Functionarea misiunii este limitata in timp;


Misiunea este executata intr-o maniera strict impartial, care sa nu duca la nicio

schimbare sau prejudiciu privind la relatiile politice sau militare de putere;


c)
Folosirea fortei este, prin urmare, limitata de autoaparare;
d)
Membrii permanenti ai Consiliului de Securitate nu iau parte in constituirea
trupelor;
e)
Misiunea se desfasoarasub o structura de comanda international unificata;
f)
Trimiterea in teren a trupelor depend de consimtamintul partilor implicate, in mod
deosebit de acceptul tarii care le primeste pe teritotiul sau.
Mai tirziu, ONU a fost martora si protagonist transformarii semnificatiei conceptului de
securitate. Securitatea traditionala se concentreaza pe state, pentru ca scopul sau fundamental
este pritejarea cetatenilor in raport cu amenintarile exterioare. Probleme economice si unele
forme de manifestare a globalizarii determina scaderea capacitatii lor de a furniza securitate
cetatenilor, incapacitatea fiind cronica in cazul cetatenilor afectate de conflict. Uneori, guvernul
devine el insusi o amenintare la adresa drepturilor si bunastarii propriei populatii, sau este
incapabil sa opreasca fractiunile razboinice sau paramilitare. De aici, nevoia de a transfera o
parte substantial a notiunii de securitate de la nivelul statelor la cel uman individual si de a se
examina rolul pe care il poate juca sistemul international in compensarea dificitului. Exista o
recunoastere crescinda a concluziei ca protectia populatiei civile trebuie sa constituie o
preocupare principal a comunitatii internationale. Securitatea umana pune inainte de toate
oamenii si recunoaste ca siguranta lor este parte integrata a promovarii si mentinerii pacii.
Securitatea statelor este esentiala, dar nu eficienta pentru asigurarea sigurantei popoarelor. Au
aparut noi legaturi intre conflictele locale si economia international, precum si intre globalizarea
economica si efectele sale sociale si umane asupra comunitatilor vulnerabile.
Consiliul de Securitate este organul care are principala raspundere pentru mentinerea
pacii si securitatii si poate sa decida actiuni si masuri de constringere in acest scop.
Consiliul de Securitate este cel mai puternic organ principal al Organizatiei. Conform Articolului
24 al Cartei ONU, acesta poarta raspunderea principala pentru indeplinirea obiectivului central al
Organizatiei: mentinerea pacii si securitatii internationale.

Intotdeauna s-a acordat mult mai multa atentie rolului de mentinere a pacii a ONU, care
a fost judecata foarte sever. Dupa 1945 nu a mai existat nici un razboi mondial dar conflicte mai
mici au aparut cam peste tot in lume.Chiar daca ONU a mediat in multe conflicte dar, practic, nu
a reusit sa le stopeze sau chiar sa impuna adoptarea unei solutii,ea este socotita ca una dintre
organizatiile care contribuie in mare parte la aplanarea conflictelor in lume caci,ONU poate
realiza doar ceea ce ii permit membri. In 1999 s-a decis ca reformarea misiunilor de mentinere a
pacii este absolut necesara. Secretarul General al ONU, Kofi Annan, a inceput o evaluare
profunda a evenimentelor care au condus la esecurile enuntate anterior si a solicitat o ancheta
independenta asupra actiunilor derulate de Natiunile Unite in timpul genocidului din 1994 din
Ruanda. Toate analizele au demonstrat necesitatea imbunatatirii capacitatii Natiunilor Unite de a
organiza operatiuni de mentinere a pacii, in special de a asigura detasarea rapida si autorizarea in
functie de cerintele din teren. Misiunile de mentinere a pacii aveau nevoie de reguli de
angajament clare, de o mai buna coordonare intre Secretariatul ONU din New York si agentiile
ONU in ceea ce priveste planificarea si detasarea trupelor in teatrul de operatiuni, precum si de o
cooperare mai buna intre ONU si organizatiile regionale. In plus, ONU trebuia sa-si intareasca
preocuparile de protejare a civililor in fata conflictului.
Concomitent, cererile pentru interventiile misiunior ONU au continuat sa creasca atit
cantitativ, cit si calitativ: misiunile de mentinere a pacii incepusera sa se ocupe si de asigurarea
respectarii legii, de administratie, de dezvoltare economica sau de drepturile omului. In 1999,
ONU a fost mandatata cu administrarea interimara in Timorul de Est, pregatind drumul catre
independenta acestei regiuni. In acelasi an, ONU a preluat si misiunea de administrare a
tranzitiei din Kosovo dupa incetarea raidurilor aeriene ale NATO asupra Iugoslaviei. In 1999 si
2000, Consiliul de Securitate decidea infiintarea a trei noi operatiuni in Africa (Sierra Leone,
Republica Democrata Congo si Etiopia si Eritrea).
Cerintele sunt imense. In Republica Democratica Congo, de exemplu, ONU sprijina
guvernul de tranzitie al unei tari imense, cu o infrastructura aproape inexistenta si cu foarte
putina coeziune nationala. In Kosovo, ONU sprijina partile implicate in negocieri si provincia
pentru a obtine statutul final. Misiunea din Liberia este in plina dezvoltare, in timp ce misiunile
din Timor Leste si din Sierra Leone isi reduc amploarea. In tot acest timp apar crize noi si noi
acorduri de pace trebuie semnate. Citeva dintre cele mai performante unitati militare ale lumii
sunt deplin angajate (in special in Irak si Afganistan), in timp ce tarile in curs de dezvoltare
principalii 10 contributori la operatiunile ONU de mentinere a pacii au resurse limitate.

In iulie 2004, DPKO avea in administrare 17 operatiuni in intreaga lume (16 de mentinere
a pacii si una politica, inclusiv cele din Coasta de Fildes, Burundi si Haiti) si prospecta terenul
pentru cel putin inca o misiune (cea din Sudan). Drept consecinta, numarul celor angajati in
astfel de misiuni a crescut in citeva luni ale anului 2004 de la 51 000 (la inceputul anului) pina la
aproximativ 78 000, la care se adaugau 25 000 de militari, 2500 de politisti si 1500 de
observatori militari. Ar fi nevoie de aproape 42 de oficialitati de rang inalt (civili, militari si
politisti) pentru a conduce misiunile in teren, alaturi de 6 500 de personal civil (in plus fata de cei
9 700 care deja lucreaza in teatrele de operatiuni). Toti acesti oameni au nevoie de resurse
materiale (vehicule, birouri, echipament de comunicare), iar bugetul DPKO aproape s-ar dubla
intrucit misiunile suplimentare necesita 2,38 miliarde de dolari in plus fata de bugetul precedent
(2.65 miliarde de dolari pentru 2004-2005).
Cresterea numarului si dimensiunilor misiunilor din Africa este impresionanta si ar putea
fi un semnal ca in deceniul urmator conflictele majore de pe continent s-ar putea termina. In
prezent, sunt functionale sapte misiuni in Africa, cea din Sudan fiind planificata sa dureze inca
un an. In plus, Somalia ar putea solicita o noua misiune, intrucit sunt semne ca se va ajunge la un
acord de pace.
Organizatia Natiunilor Unite serveste drept for global, unde partile lumii pot discuta cele
mai dificile problem, inclusive si cele ce tin de razboi si pace. Carta ONU , prin stipularile sale
cu privire la solutionarea pasnica a conflictelor, asigura mijloace de mentinere a pacii, iar ONU
este mecanismul principal pentru realizarea acestui scop. Eficienta ONU depinde de dorinta
politica a tarilor membre, in special a tarilor membre ale Consiliului de Securitate, care decid
cind si unde ONU trebuie sa actioneze.
Dezarmarea ocupa un loc aparte in eforturile ONU de promovare a pacii si dezvoltarii
intr-o lume mai protejata. Prin intermediul organelor sale, care abordeaza problemele dezarmarii,
si prin sustinerea organelor internationale pentru negocieri, ONU stabileste normele si principiile
multilateral pentru dezarmare. Datorita ONU, tarile dispun de mijloace necesare pentru formarea
increderii reciproce si verificarea respectarii acordurilor. Cu sustinerea Onu, negocierile
multilateral, asa ca cele in cadrul conferintei pentru dezarmare, au avut drept rezultat un numar
mare de acorduri, inclusive Tratatul cu privire la interzicerea raspindirii armei nucleare, Tratatul
multilateral de interzicere a testarilor si tratate cu privire la crearea zonelor nenucleare. De
asemenea, au fost create un sir de institutii, care detin controlul asupra armelor de distrugere in
masa. De exemplu, Agentia Internationala pentru Energia Atomica a creat un system de garantii
si verificare nuclear, iar Organizatia pentru interzicerea armelor chimice contribuie la respectarea

Conventiei cu privire la armele chimice. Ca parte component a eforturilor sale de instaurare a


pacii in urma conflictului, ONU a supravegheat colectarea si distrugerea a sute de mii de arme, si
a contribuit la reintegrarea fostilor combatant in societatea civila.
Incepind cu anii 80, ONU a incercat sa abordeze un aspect serios al conflictului armat:
peste 110 milioane de mine in peste 70 de tari, care ucid si schilodesc peste 20 000 oameni
annual. Copiii, femeile si oamenii in virsta sint primele victim ale acestor mine. ONU a jucat un
rol important in incurajarea tarilor sa sustina Conventia de la Ottawa din 1997, care interzice
producerea, exportul si folosirea minelor, si continua promovarea aderarii universal la acest
tratat. Initiat de Norvegia, Canada si alte tari in 1997, Tratatul a fost semnat de peste 100 de tari.
Circa 1000 de organizatii neguvernamentale din 60 de tari au contribuit la convingerea
guvernelor sa adere la aceasta conventie. Conform Conventiei, tarile trebuie sa raporteze
Secretarului General despre cantitatile si tipurile de mine din stocuri, masurile de lichidare a
minelor, cit si planurile lor de distrugere a stocurilor si incetare a producerii minelor.
Aproximativ 6 000 deminatori lucreaza in cadrul ONU si programelor de deminare,
finantate de ONU. ONU se ocupa nu numai de deminare, dar si instrueste diminatorii, desfasoara
campanii de constientizare a publicului, organizeaza sondaje cu privire la mine si sustine scolile
de deminare. Scopul principal consta in asistarea tarilor afectate in solutionarea acestei
probleme. De asemenea, sistemul ONU contribuie la imbunatatirea serviciilor medicale si de
reabilitare pentru victimele minelor. Mentinerea pacii este una din metodele ONU de
supraveghere a conflictelor care ameninta pacea si securitatea, pina la gasirea unor servicii
politice. Ea constituie una intre cele mai inovatoare creatii ale ONU, care a fost recunoscuta in
1988, cind fortele de mentinere a pacii ale ONU au fost premiate cu Premiul Nobel pentru pace.
Fortele de mentinere a pacii ale ONU folosesc fortele armate din mai multe tari, care constituie o
forta multinationala impartial. Soldatii ei sint instrumente ale pacii si nu ale razboiului.
Operatiunile de mentinere a pacii sint stabilite de catre Consiliul de Securitate si coordinate de
catre Secretarul General pentru a asigura impartialitatea. Acestea trebuie sa dispuna de
consimtamintul guvernelor-gazda si de obicei, ale altor tari implicate. O operatiune nu poate fi
folosita in favoarea unei tari sau impotriva alteia. Exista doua feluri de operatiuni de mentinere a
pacii: misiuni de supraveghere si forte de mentinere a pacii. Observatorii nu sint inarmati.
Soldatii fortelor de mentinere a pacii poarta arme, dar le folosesc in cazuri exceptionale pentru a
se apara. Personalul militar implicat este oferit in mod voluntar de catre tarile membre. De-a
lungul anilor, pacificatorii ONU castile albastre, numele carora provine de la castile pe care le
poarta pentru a fi identificati mai usor au devenit simbolul pacii si sperantei in toata lumea.

Mentinerea pacii a salvat nenumarate vieti omenesti. Ea deseori a creat premise pentru
solutionarea pasnica a conflictelor, prin intermediul negocierilor si monitorizarii implimentarii
acordurilor dintre tarile implicate in conflict. Prima misiune de supraveghere a fost create in
1948, iar prima forta de mentinere a pacii in 1956 si ambele in Orientul Mijlociu. Din acel
moment pacificatorii ONU au contribuit la solutionarea conflictelor si instaurarea pacii si
stabilitatii in Cambodgia, El Salvador, Mozambic si Guatemala. Si in Somalia, Ruanda, Bosnia si
Herzegovina, unde conflictul continua in ciuda prezentei pacificatorilor ONU, castile albastre au
reusit sa protejeze oamenii civili sis a sigure asistenta umanitara multor milioane de oameni.
In present, operatiunile de mentinere a pacii a ONU se adapteaza la satisfacerea
necesitatilor, determinate de schimbarile ce au loc in lume, multe tari confruntindu-se cu
conflicte interne. Pacificatorii ONU sustin mult eforturile de instaurare a pacii si contribuie la
lichidarea consecintelor negative ale razboaielor civile si conflictelor entice. De asemenea, ei
colaboreaza cu alti parteneri, asa ca Agentiile ONU si organizatiile neguvernamentale, in
consolidarea tarilor afectae de conflicte militare. Operatiunile de mentinere a pacii a ONU
continua sa joace un rol important in asistarea comunitatii internationale la solutioanrea
conflictului. Ele ramin un simbol proeminent al cooperarii internationale si un catalizator al
solutionarii pe cale pasnica a conflictelor. Activitatea ONU pentru mentinere a pacii nu se
limiteaza la incheierea cu success a unei misiuni de mentinere a pacii. Dup ace conflictul a luat
sfirsit, ONU ajuta refugiatii sa s intoarca la casele lor, repara drumurile si podurile si acorda
asistenta economica si tehnica pentru refacerea economiei. ONU de asemenea monotorizeaza
alegerile si urmareste cum tara respecta drepturile cetatenilor sai. Acest proces se mai numeste
construirea pacii, care a ajutat 60 de tari sa-si creeze institutii democratice.
ONU nu este un govern mondial. Ea nu dispune de armata si proprietate militara si nu are
capacitatea de a impune pacea cu forta. Consiliul de Securitate poate exercita presiuni
diplomatice si politice asupra partilor implicate in conflict sau sa asigure mijloace pentru
solutionarea lui. Atunci cind puterea de convingere nu mai ere nici un effect, tarile membre pot
aplica forta. In unele cazuri. Consiliul de Securitate a permis tarilor membre sa foloseasca toate
mijloacele necesare, inclusive forta, pentru a solution un conflict armat. Actionind pe bazaunei
asemenea permisiuni, tarile membre au format o coalitie pentru restaurarea suveranitatii Kuwaitului dupa invaziunea Iraq-ului (1991), acordarea asistentei umanitare in mijlocul Razboiului
Civil in Somalia (1992) si in Ruanda (1994), si restabilirea guvernului legitim in Haiti (1994).
Aceste actiuni , desi sanctionate de catre Consiliul de Securitate, au fost supravegheate de catre
tarile participante. Asemenea actiuni au contribuit la terminarea conflictului armat si stabilirea

anumitor situatii. Cert e un lucru ca pacea durabila poate fi instaurata numai atunci cind partile
implicate in conflict doresc mult acest lucru.

Capitotlul III
ONU pentru promovarea dezvoltarii
Una din responsabilitatile principale ale ONU este promovarea unor conditii mai bune de trai,
crearea locurilor de munca si crearea conditiilor necesare pentru progresul social-economic si
dezvoltare. Astfel, 70 % din activitatea sistemului ONU este consacrata realizarii acestui scop.
Eradicarea saraciei si imbunatatirea nivelului de bunastare a oamenilor de pretutindeni,
constituie niste masuri necesare pentru crearea premiselor unei paci durabile in intreaga lume.
Astazi peste 1,5 miliarde de oamenil locuiesc in saracie, iar 13-18 milioane oameni, majoritatea
copii, mor annual din cauza foamei. In acelasi timp, decalajul dintre tarile industrializate si cele
sarace se mareste: cota tarilor industrializate in economia mondiala a sporit de la 68% in 1960,
pina la 72% in 1990. Doua lumi una relative prospera, alta dominate de saracie si maladii
constituie o eventual catastrofa. Aceasta situatie este inacceptabila din punct de vedere moral si
periculoasa din punct de vedere politic. ONU a chemat tarile industrializate sa aloce cel putin
0,7% din PIB pentru asistenta in domeniul dezvoltarii. Actualmente, tarile industrializate aloca in
mediu 0,3%.
ONU a jucat un rol important in formarea consensului international cu privire la actiunile pentru
dezvoltare. Incepind cu anii 60, Adunarea Generala a stability proprietatile si sarcinile prin
intermediu unui sir de Strategii Internationale de Dezvolatare pe un termen de 10 ani. Fiind axate
asupra anumitor probleme, decadele au accentuat necesitatea progresului in toate aspectele
dezvoltarii social-economica. Cea de-a Patra Decada pentru Dezvoltare (1991-2000) stabileste 4
domenii: saracia si foamea, resursele umane si dezvoltarea institutional, populatia si mediul
inconjurator. Prin intermediu programelor sale in cele peste 135 de tari, sistemul ONU acorda
asistenta in marime de 25 miliarde de dolari annual, dintre care 5 miliarde dolari constituie
granturi si peste 20 miliarde de dolari imprumuturi. El este angajat in activitati de sustinere a
refugiatilor, promovarea drepturilor omului, egalitatilor femeilor si demicratiei. ONU a fost
responsabil de elaborarea unor obiective principale noi ale procesului de dezvoltare, asa ca
dezvoltarea durabila, promovarea femeilor, drepturile omului, protectia mediului si guvernarea
buna.

Problema mediului a fost inclusa pentru prima data in agenda Conferintei Natiunilor Unite cu
privire la Dezvoltarea Umana. Conferinta a avertizat guvernele si publicul despre consecintele
poluarii aerului, solului si oceanelor. In rezultat, au fost create ministere ale mediului si grupuri
pentru protectia mediului. Guvernele de asemenea au mai creat Programul Natiunilor Unite
pentru Mediu (UNEP), care are drept scop asistarea tarilor in exploatarea mai eficienta a
mediului, negocierea acordurilor internationale si monitorizarea sanatatii planetei. Cu toate
acestea, la inceputul anilor 90 era clar ca dupa 20 de ani de munca asidu, mai erau multe
probleme de solutionat. La summit-ul Mondial Conferinta ONU cu privire la mediu si
dezvoltare din 1992 guvernele, angajatii, sindicatele, fermierii, bastinasii, grupurile de femei si
tineretul au convenit asupra necesitatii metodelor noi de dezvoltare economica si ocrotirii
sanatatii planetei. Guvernele au adoptat o declaratie cu privire la mediu si dezvoltare si Agenda
21, un plan de actiune in toate domeniile dezvoltarii durabile. Drept rezultat al Summet-ului
Mondial, Comisia Natiunilor Unite pentru dezvoltarea durabila avea drept scop incurajarea
schimbarilor social economice, necesare pentru o dezvoltare durabila. Comisia examineaza
modul in care deciziile luate de Summit sunt realizate in practica si serveste drept ghid in
implimentarea politicii in acest domeniu de catre guverne si grupurile principale implicate in
dezvolatarea durabila. In 1997, Adunarea Generala a ONU a examinat progresul care s-a
inregistrat in urma Summit-ului Mondial si a constatat ca multe tari au inceput sa aplice in
practice Agenda 21. Actiunile trebuie concentrate in present in cele mai importante domenii, asa
ca protectia apelor si padurilor, transferarea tehnologiei si prevenirea incalzirii climei pe glob.
Un pas inainte efectuat de ONU in ceea ce priveste dezvoltarea sunt si Obiectivele de Dezvoltare
ale Mileniului.
Declaratia Mileniului, adoptata in septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului, de 191 tari, printre
care si Romnia, fixeaza Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). Declaratia Mileniului
este unica agenda globala in domeniul dezvoltarii asupra careia exista un acord la cel mai inalt
nivel intre majoritatea statelor lumii.
La Summit-ul Mileniului, statele membre si-au fixat un numar de 8 obiective esentiale
Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului - cu tinte precise de atins pina in anul 2015.
Cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului sunt:
1. Reducerea saraciei severe
2. Realizarea accesului universal la educatia primara
3. Promovarea egalitatii intre sexe si afirmarea femeilor

4. Reducerea mortalitatii infantile


5. Imbunatatirea sanatatii materne
6. Combaterea HIV/SIDA, malariei si a altor boli
7. Asigurarea sustenabilitatii mediului
8. Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare
Prin adoptarea de catre fiecare tara a unor tinte corelate ODM, specifice contextului national, s-a
constituit un mecanism de monitorizare a progresului la scara nationala, regionala si globala.
1. Reducerea saraciei severe
La nivel global, peste un miliard de persoane traiesc cu mai putin de un dolar pe zi. Subnutritia
reprezinta principala cauza de deces in rindul copiilor. Din aceste considerente, dublul
angajament asumat este de a injumatati, pina in 2015, numarul persoanelor al caror venit este
mai mic de un dolar pe zi si al oamenilor care sufera de foame.
Nivelul saraciei extreme a scazut de la aproape o treime din populatia globului in 1990 la o
cincime in 2004. Daca aceasta tendinta va continua, tinta ODM de reducere a saraciei va fi atinsa
la nivel global si la nivelul majoritatii regiunilor. Ritmul progreselor inregistrate in Africa Subsahariana (rata saraciei a scazut cu aproape 6% fata de 2000), nu va permite insa atingerea tintei
de reducere a saraciei pina in 2015.

2. Realizarea accesului universal la educatia primara


Peste o suta de milioane de copii din intreaga lume nu au acces la educatie, acestia provenind in
special din tarile cele mai putin dezvoltate. Lipsa accesului la educatie reduce sansele si
oportunitatile acestora si ingreuneaza eforturile de combatere a saraciei.
In urma cu 20 de ani, 8 din 10 copii frecventau invatamintul primar la nivel global. Astazi, cifra a
crescut la 9 din 10, dar atingerea nivelului de 100% reprezinta o mare provocare. Conform
Raportului Global de Monitorizare din 2007, numarul copiilor care au acces la anvatamintul
primar a crescut la 570 milioane, raminind in afara sistemului de scolarizare aproximativ 72
milioane.

3. Promovarea egalitatii intre sexe si afirmarea femeilor

Multe persoane de sex feminin din tarile cele mai putin dezvoltate se confrunta cu dificultati in a
accede la sistemul de invatamint sau in a-si gasi un loc de munca. In aceste conditii, femeile se
afla in imposibilitatea de a-si asigura viitorul si de a contribui la economia tarii. In ciuda
progreselor inregistrate in ultimii ani, numarul fetelor care nu sunt inscrise in sistemul de
invatamint (aproximativ 60 milioane) este mai mare decit al baietilor (aproximativ 45 de
milioane).

4. Reducerea mortalitatii infantile


In tarile cele mai putin dezvoltate, aproape 11 milioane de copii mor anual, din cauza unor boli
curabile, cum ar fi diareea sau malaria, fenomenul putind fi evitat printr-o mai buna nutritie si un
tratament medical corespunzator. Obiectivul 4 de Dezvoltare al Mileniului este reducerea cu
doua treimi a ratei mortalitatii in rindul copiilor sub 5 ani.
In ultimele doua decenii, rata mortalitatii copiilor cu virste mai mici de 5 ani a scazut cu aproape
20%. Rata mortalitatii ramine ridicata in multe tari, in ciuda progreselor inregistrate in anumite
regiuni. Se estimeaza o reducere a ratei mortalitatii la mai putin de o patrime pina in 2015. Cele
mai putine progrese se inregistreaza in Africa sub-sahariana, unde conflictele armate, cresterea
demografica, lipsa investitiilor in servicii medicale si raspindirea HIV/SIDA contribuie la
agravarea situatiei.
5. Imbunatatirea sanatatii materne
Mai mult de 500.000 de femei mor anual ca urmare a complicatiilor tratabile survenite in urma
sarcinii sau a nasterii. Pe termen lung, progresul real va depinde de imbunatatirile aduse in alte
domenii, cum ar fi statutul femeilor, subnutritia si o mai buna educatie.

6. Combaterea HIV/SIDA, malariei si a altor boli


Raspindirea HIV/SIDA, a malariei si a tuberculozei produce efecte devastatoare in tarile sarace,
fiind inregistrata anual o crestere a numarului de imbolnaviri, in special cu virusul HIV/SIDA.
Numarul persoanelor decedate in urma infectarii cu HIV/SIDA a crescut in 2006 la 2,9 milioane,
in timp ce numarul persoanelor infectate cu HIV/SIDA a crescut de la 36,9 milioane in 2004 la
39,5 milioane n 2006.
Malaria a provocat in 2005 moartea a peste 18% din copiii sub 5 ani, in timp ce tuberculoza a
ucis 1.6 milioane de oameni n 2005.
7. Asigurarea unui mediu durabil

Populatia saraca are, de cele mai multe ori, acces limitat la apa si aer curat, esentiale pentru
sanatate. In acelasi timp, populatia saraca este cea mai afectata de pe urma schimbarilor climatice
si a degradarii mediului, fiind dependenta de resurse naturale cum ar fi cheresteaua, recoltele din
agricultura, combustibil si minerale. Pentru tarile in curs de dezvoltare, utilizarea rationala a
resurselor naturale este esentiala pentru dezvoltarea durabila.
Accesul populatiei la apa potabila a crescut de la 78% in 1990 la 83% n 2004. In ciuda acestor
progrese, situatia sociala si politica din statele Africii Sub-sahariene va impiedica, cel mai
probabil, atingerea tintei ODM stabilita pentru 2015.

8. Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare


Conditie esentiala pentru prosperitatea tarilor in curs de dezvoltare este participarea acestora la
comertul international. In acelasi timp, se impune o mai mare implicare a tarilor dezvoltate
pentru a reduce saracia, precum si in privinta stergerii sau esalonarii datoriilor externe. Comertul
cu statele cele mai putin dezvoltate reprezinta doar 0,4% din comertul mondial. De asemenea,
una din principalele probleme cu care se confrunta tarile cele mai putin dezvoltate este accesul la
pietele din tarile dezvoltate. Conform estimarilor Bancii Mondiale, eliminarea tuturor barierelor
comerciale ar genera 350 de miliarde USD pentru tarile cu venit scazut si mediu.
In anul 2001, la solicitarea liderilor lumii, Secretarul General al ONU a prezentat Planul
de Implementare a Declaratiei Mileniului a Natiunilor Unite, un document integru si cuprinzator
care evidentiaza strategiile potentiale de actiune in scopul realizarii obiectivelor si
angajamentelor Declaratiei Mileniului. Realizarea acestui Plan a fost monitorizata de atunci prin
elaborarea rapoartelor anuale. In 2002, raportul anual s-a axat pe progresul inregistrat in
domeniul prevenirii conflictelor armate, tratamentul si prevenirea maladiilor, inclusiv
HIV/SIDA si malaria. In 2003, o atentie deosebita a fost acordata strategiilor de dezvoltare si
strategiilor de dezvoltare durabila. In 2004, Raportul s-a axat pe reducerea decalajului digital si
stoparea crimelor transnationale. In 2005,

Secretarul General a pregatit primul raport

cuprinzator pentru 5 ani despre progresul in realizarea ODM. Raportul analizeaza implementarea
deciziilor luate la conferintele internationale si sesiunile speciale cu privire la tarile cele mai slab
dezvoltate, progresul n combaterea HIV/SIDA si finantarea pentru dezvoltare si dezvoltare
durabila.
Sindromul imunodeficientei umane (SIDA) a devenit o problema a sanatatii care a
acumulat proportii mari, peste 50 milioane oameni sint infectati de SIDA sau virusul HIV.
Programul comun al ONU pentru HIV/SIDA (UNAIDS) este avocatul principal pentru actiune
globala. Programul promoveaza si sustine activitatile de prevenire a transmiterii HIV, de

reducere a vulnerabilitatii indivizilor si localitatilor de asigurare a sustinerii si asitentei si de


reducere a impactului epidemiei. De asemenea, UNAIDS promoveaza cercetarile si incurajeaza
cooperarea dintre Guverne si industria farmaceutica.
In activitatea sa ONU se preocupa si de cele mai vulnerabile categorii de oameni si apara
interesele lor. ONU este avocatul celor mai vulnerabile categorii de oameni, minoritati, mincitori
emigrant, popoare bastinase, copii si situatii extreme de dificile si depune eforturi mari pentru a
imbunatati situatia lor. Una dintre organele principale ale ONU pentru drepturile omului este
sub-comisia pentru Prevenirea Discriminarii si Protectia Minoritatilor, care se intruneste annual
pentru consolidarea drepturilor minoritatilor din toata lumea. Tratatele internationale, asa ca
Conventia cu privire la drepturile copilului din 1989 si Conventia cu privire la protectia tuturor
Muncitorilor emigrant din 1990, au fost negociate prin intermediul ONU in scopul protectiei
grupurilor vulnerabile. Organele ONU monitorizeaza respectarea conventiilor in domeniul
respectarii drepturilor grupurilor vulnerabile (copii, femei, minoritati rasiale) sit rag la
raspundere tarile pentru incalcarea lor. ONU mai organizeaza companii internationale de ridicare
a nivelului de constientizare a probemelor, ce afecteaza grupurile vulnerabile. In numele celor
300 milioane de bastinasi, ONU a lansat Anul International al Bastinasilor din lume (1993) si
Decada Internationala a Bastinasilor din lume (1995 2004), si in present negociaza o
declarative cu privire la drepturile lor.

Ministerul Educatie, Tineret si Sport din Moldova


Institutul de Stat de Relatii Internationale din Moldova
Facultatea Relatii Internationale si Stiinte Politice

Teza de an
Tema: Rolul ONU in lumea
contemporana

Efectuat: Surdu Aliona


Gr 2RI1
Controlat: Nazaria Sergiu

Chisinau 2011

Planul
Introducere
Capitolul I
ONU: aparitie, structura si functionalitate
Capitolul II
Rolul ONU in mentinerea pacii
Capitolul III
ONU in promovarea dezvoltarii
Concluzie
Surse

Surse
Ghidul Organizatiei Natiunilor Unite: intrebari si raspunsuri Chisinau 2001
Dan Vataman ,,Organizatii europene si euroatlantice Bucuresti 2009
Petru Dumitriu ,, Sistemul Onu in contextual globalzarii Bucuresti 2008
http://www.mae.ro
http://www.time.com/time/world/article/0,8599,1999516,00.html
www.wikipedia.com
facultate.religie.ro
cyberschoolbus.un.org
www.wisegeek.com
http://www.onuinfo.ro
http://www.un.md
http://www.revista22.ro
http://www.cpcs.ro
http://www.arduph.ro
http://peacemaker.unlb.org
http://www.undp.md

http://www.ipp.md
http://mpviena.mae.ro
http://www.endpoverty2015.org
http://www.comunic.ro

Introducere
Rolul pe care ONU il joaca in lumea contemporana este indiscutabil. Intr-o lume in care
este prezenta saracia si conflictele, ONU ar fi o solutie a acestor divirgente, deoarece scopurile ei
principale sunt mentinerea pacii si securitatii, si aspiratia spre un trai mai bun, una din
responsabilitatile principale a organizatiei fiind promovarea unor conditii mai bune de trai si
crearea noilor locuri de munca. Un pas important spre atingerea acestui tel este si Declaratia
Mileniului, aceasta fiind unica agenda globala in domeniul dezvoltarii asupra careia exista un
acord la cel mai inalt nivel intre majoritatea statelor lumii.
In elaborarea tezei, indispensabil, am tinut cont de situatia care este in prezent, analizind
mai multe articole, brosuri si carti, la fel si analizind amanuntit site-urile oficiale ale organizatiei.
Teza este divizata in trei capitole. Primul capitol avind un caracter teoretico-fundamental.
Aici am tinut cont mai mult de aparitia organizatiei, functiile si scopurile pe care le are si
structura sa. Al doilea si al treilea capitol au un caracter mai mult practico-aplicativ. In acestea
puteti gasi informatii despre implicarea ONU in cadrul litigiilor contemporane, despre
organismele care se ocupa de problema securitatii si mentinerii pacii. Al treilea capitol este bazat
pe promovarea dezvoltarii, Obiectivele de Dezvolatare ale Mileniului, ce intreprinde ONU in
combaterea maladiilor si bolilor si la fel cum ajuta categoriile vulnerabile.
Am creat aceasta teza cu scopul de a arata importanta ONU in lume. Important este ca
ONU este singura institutie care are un mandate larg, spre deosebire de altele care acopera
domenii restrinse de activitate ori interesele unui grup limitat de state sau ale unei regiuni. ONU
constituie unica instant international in care toate interesele sint reprezentate si toate vocile

ascultate: guverne si organizatii neguvernamentale, tari bogate si tari sarace, debitori si creditori,
experti independent si institutii academic.
ONU este inainte de toate reprezentarea unei idei de ordine si de cooperare international.
Ea nu a fost vreodata intentia sau expresia unei suprastructuri globale, ci, mai degraba, schita
unei infrastructure de care statele sa se foloseasca in realizarea unor interese commune. Ideea a
supravietuit in ciuda schimbarilor fundamentale ale mediului in care ONU a operat. Inceputa ca
un instrument de consolidare a pacii, dupa cea mai mare conflagratie mondiala, ea a incorporate
pe linga logica invingatorilor si proiectul unei lumi in care dreptul international protejeaza si
drepturile popoarelor si ale indivizilor, pina atunci atit de vulnerabile in cunfruntarea cu puterea
bruta. Diferentele dintre invingatori si invinsi estempindu-se, vitalitatea organizatiei s-a
consolidat prin asumarea unor noi valori. Confruntarea de interese a imbracat noi forme.
Principalii exponenti a fortelor aflate in divergenta s-a schimbat succesiv in contextual
postcolonialismului, al impactului Razboiului Rece, ulterior, al disparitiei unei tabere idiologice.
Responsabilitatile vitale ale ONU s-au extins, reflectind fiecare epoca si aspiratiile, de la
securitate statala la securitate umana, de la dezvoltarea cu orice prt, la dezvoltarea durabila, de
la drepturile omului la cele ale mediului natural. Toate etapele noi prin care a trecut, inclusive
etapa actual a globalizarii economice si tehnologice, cu intreaga sa impetuazitate si viteza de
raspindire, nu au gasit-o niciodata nepregatita. In acelasi timp, Organizatia nu este o institutie
ireprosabila, o reteta savanta de tratare a maladiilor globale, un panaceuuniversal. Ea este o
institutie politico sociala imperfecta, construita din state imperfecte.
ONU se afla la intersectia doctrinelor care aspira sa fie explicatia si Solutia marilor
probleme ale Epocii Contemporane. Organizatia trebuie sa faca fata presiunii globalismului ca
forta integratoare a problemelor, a potentialului de raspuns si a partenerilor. Suflul reformator
este asteptat in primul rind in asumarea cu mai multa vigoare a temelor dezvoltarii. In aceste
conditii reforma poate deveni, mai presus de toate, o necesare manifestare de violenta.
Daca exista vre-un cuvint, care include toate schimbarile prin care trecem noi toti aceasta
este ,,globalizarea. Noi locuim intr-o lume, care este intercalate ca niciodata, o lume in care
grupurile si indivizii comunica din ce in ce mai mult dincolo de hotarele tarii, deseori fara
implicarea statului. Acest fapt are si aspect negative. Crima, narcoticile, maladiile, armele se
raspindesc rapid si numarul lor este mai mare decit in trecut. Insa globalizarea are si avantajele
sale: o dezvoltare mai rapida, conditii mai bune de trai si noi oportunitati, nu numai pentru
indivizi dar si pentru o intelegere mai buna dintre popoare si actiuni commune pentru
solutionarea problemelor globale.

Elaborarea de norme de conduit a statelor este un domeniu de actiune al ONU al carei


efecte vor intotdeauna inestimabile, data fiind dificultatea evaluarii si masurarii efectelor
preventive. Orice societate si asociere de interese stabileste reguli care dilimiteaza actiunea
permisa de cea nepermisa. ONU joaca un rol primordial in elaborarea de norme viatale de
conduit pentru societatea international. Este adevarat ca anumite tratate sint convenite in afara
sistemului, sau in cadrul organizatiilor regionale. Toate, insa, isi asuma legitimitatea din
principiile si obiectivele Cartei. Este, de asemenea, o realitatea faptul ca dreptul international
cutumiar acopera sfere importante ale interactiunii statelor si ca evolutia acestuia este, in buna
masura, influentata de comportamentul marilor puteri. Cu toate acestea, in ultima instant ONU a
jucat un rol major in structurarea si elaborarea de norme in toate domeniile relevante pentru
coexistent internationala.

Concluzie
Organizatia Natiunilor Unite nu poate solutiona problemele enumerate mai sus de una
singura. Ele afecteaza intreaga omenire si ele necesita participarea tuturor. Insa fara o organizatie
puternica si eficienta popoarele lumii nu vor reusi sa faca fata acestor sarcini. ONU in secolul
XXI trebuie sa continuie sa se ghiedeze de principiile sale. Ea trebuie sa ramina o organizatie
devotata intereselor tarilor membre si popoarelor sale. Scopurile ei vor ramine aceleasi: pace,
prosperitate, dreptate sociale si un viitor durabil.
In viitor, ONU va servi drept un catalizator al actiunilor commune, atit printer tarile
membre cit si intre ele si drept o constelatie noua a membrilor neguvernamentali noi. Ea va
continua sa fie institutia unde sint elaborate noi standarte ale guvernarii internationale, in baza
carora se creaza un consens mai mare. Aici vor fi valorificate capacitatile tehnologiei pentru a
imbunatati soarta tarilor in curs de dezvoltare. In final, ONU va deveni mai eficienta, mai
efectiva si mai aproape de popoarele lumii.
Pentru a face o evaluare corecta si de buna credinta a ONU, este recomandabil sa iesim
din perspectiva ingusta a reflectarii mediatice a agendei sale. In formarea cu privire la relatiile
internationale se concentreaza aproape exclusive asupra crizelor: razboaiele, rebeliunile,
loviturile de stat, cursa inarmarilor, catastrofele ecologice, dezastrele umanitare. Dar dincolo de
aceste crize, sistemul multilateral de aranjamente internationale exercita o influienta
semnificativa in viata cotidiana a popoarelor si produce consecinte vizibile. Exemplele sunt
numeroase: operatiuni reusite de mentinere a pacii, eradicarea colonialismului, elaborarea de
tratate de dezarmare si control al armatelor, dezvoltarea continua a ansamblului de norme de
drept international, dar si activitatile cu utilitate practica, precum preveziunile meteorologice,

eradicarea maladiilor infectioase, reglementarea aviatiei civile internationale, alocarea


frecventelor pentru comunicatii, globalizarea fluxurilor informationale, cercetarea agricola,
prevenirea degradarii mediului inconjurator, cooperarea in folosirea spatiului extraatmosferic,
dreptul marii, asistenta acordata refugiatilor.
Structura Natiunilor Unite mai include si cateva comisii si agentii care sunt conduse de
catre Consiliul Economic si Social al ONU, sau legate intr-un fel sau altul de acesta. Cele mai
cunoscute sunt UNESCO (Organizatia pentru Educatie, Stiinta si Cultura a ONU), UNICEF
(Fundatia pentru Copii a ONU) si OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii). Acestea si alte
organisme au lucrat intens, vreme de mai multe decenii, abordind o gama variata de probleme,
printre care repatrierea refugiatilor, eradicarea unor boli cum ar fi variola, administrarea
ajutoarelor in caz de dezastre, lupta impotriva analfabetismuluisi a folosirii copiilor la munca,
incalcarea drepturilor omului si, in ultimul timp, alertarea populatiei asupra problemelor de
modiu. Realizarile ONU in aceste domenii uneori se trec cu vederea, mai ales atunci cand noile
probleme apar mai rapid decit sunt inlaturate cele vechi.