Sunteți pe pagina 1din 20

Tratatul de la Lisabona (2007) și

problemele securității
Masteranzi: Cazacu Tudor Cadru didactic: Șlusarciuc Marcela
Ungureanu Crina
Cuprins

 Introducere
 Scurt istoric
 Articularea instituțională a competențelor în domeniul securității.
 Obligații mutuale ale statelor membre.
 Modalități de asigurare a securității.
 Principii: flexibilitate, cooperare structurată permanentă.
Introducere

 Uniunea Europeană nu se bucură neapărat de o sănătate de fier. Mijloacele


de comunicare în masă ne-au obișnuit cu știri alarmante, privind UE. Se pare că
Uniunea Europeană reprezintă „o știre” doar când se produce o neînțelegere
între statele membre, când eșuează într-o reformă sau în adoptarea unei poziții
comune pe plan internațional sau, în fine, când se aprobă reforme ce afectează
un stat membru sau altul.
 Sunt însă interceptibile evoluțiile zilnice, importante, și permanente, cele
care au făcut ca integrarea europeană să fie considerată un experiment de
succes, fără precedent, de integrare internațională. Tratatul de la Lisabona este
un bun exemplu al acestei tendințe.
Scurt istoric

Tratatul de la Lisabona a demarat sub forma unui proiect constituțional la


sfârșitul lui 2001 (Declarația Consiliului European privind viitorul Uniunii Europene sau
Declarația de la Laeken), urmat în 2002 și 2003 de Convenția europeană care a
elaborat Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa (Tratatul constituțional).
Procesul care a dus la elaborarea Tratatului de la Lisabona este rezultatul
negativ a două referendumuri asupra Tratatului constituțional organizate în mai și
iunie 2005, în urma cărora Consiliul European a decis să își ia o „perioadă de
reflecție” de doi ani. În final, în temeiul declarației de la Berlin din martie 2007,
Consiliul European din 21-23 iunie 2007 a adoptat un mandat detaliat pentru o
Conferință interguvernamentală (CIG) ulterioară, sub egida Președinției portugheze.
CIG și-a încheiat lucrările în octombrie 2007. Tratatul a fost semnat în cadrul
Consiliului European de la Lisabona din 13 decembrie 2007 și a fost ratificat de toate
statele membre.
Articularea instituțională a competențelor în
domeniul securității.

 Dată fiind natura sensibilă a sectorului afacerilor interne, se garantează, în continuare,


statelor membre o poziție privilegiată. Astfel, rămășița vechiului pilier III, art. 76 TFUE
menține dreptul de inițiativă a ¼ din statele membre – împreună cu cel al Comisiei – în
sectorul cooperării polițienești și judiciare în materie penală, dar și pentru cooperarea
administrativă.
 De remarcat rolul parlamentelor naționale în aceste domenii, fiind obligatorie informarea
lor despre rezultatul evaluării acestor politici. Parlamentele naționale sunt, de asemenea,
asociate controlului politic al Europol și evaluării activității Eurojust.
 Alt progres ce trebuie subliniat, pe lângă participarea parlamentelor naționale, este
crearea mecanismului întărit de evaluare a aplicării dreptului european și a funcționării
acestei politici.
 Consiliul European - „Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare
dezvoltării acesteia şi îi defineşte orientările şi priorităţile politice generale. Acesta
nu exercită funcţii legislative”
 Parlamentul European - Hans Gert Pottering afirma privitor la Tratatul de la
Lisabona, că acesta: „întăreşte Parlamentul European, dă parlamentelor
naţionale mai multă responsabilitate în determinarea cursului politicilor europene,
dă cetăţenilor europeni putere de iniţiativă în raport cu instituţiile europene şi
garantează guvernarea locală descentralizată”
 Politica externă de securitate și de apărare ( PESA ) – Tratatul de la Lisabona
reglementează noile instrumente necesare unei autentice PESA . Astfel el realizează: pe
de o parte, dezvoltarea şi îmbunătăţirea regularizării gestiunii crizelor; pe de alta, stabilirea
noilor instrumente de apărare ale Uniunii Europene.
 Serviciul European pentru Acţiune Externă şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri
Externe şi Politica de Securitate - Serviciul European pentru Acţiune Externă, compus din
reprezentanţi ai Consiliului, ai Comisiei şi ai statelor membre are scopul de a-l sprijini pe
Înaltul Reprezentant în acţiunile sale diplomatice. Conform Tratatului de la Lisabona,
atribuţiile Înaltului Reprezentant sunt: conducerea politicii externe şi de securitate a
Uniunii, contribuirea la dezvoltarea politicii prin intermediul propunerilor sale şi asigurarea
implementării sale în mod corespunzător (în calitate de împuternicit al Consiliului),
prezidarea Consiliului pentru Afaceri Externe, îndeplinirea funcţiei de vicepreşedinte al
Comisiei, reprezentarea Uniunii atunci când este vorba de chestiuni legate de Politica
Externă şi de Securitate Comună etc.
 Europol și Eurojust – sunt două instituții prin intermediul cărora se realizează coordonarea
acțiunilor polițienești și judiciare la scara europeană. Funcția Europol este de a sprijini și
întări acțiunea autorităților polițienești și a celorlalte servicii cu funcții coercitive din statele
membre, cât și cea de a colabora reciproc în prevenirea delincvenței grave care
afectează două sau mai multe state membre.
 Funcția Eurojust – este de a sprijini și întări coordonarea și cooperarea între autoritățile
naționale însărcinate cu investigarea și urmărirea delincvenței grave care afectează
două sau mai multe state membre.
 Mandatul European de arestare.
 Uniunea Europeană, dotată acum cu personalitate juridică, se substituie Comunităţii
Europene. Astfel, prin Tratatul de la Lisabona, structura pe piloni dispare şi Uniunea dispune
de un nou cadru instituţional. În consecinţă, astfel cum şi alte instituţii îşi schimbă
denumirea, sistemul jurisdicţional al Uniunii, în ansamblu, se va numi Curtea de Justiţie a
Uniunii Europene, aceasta fiind compusă din două instanţe: Curtea de Justiţie și Tribunal.
 Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor. Statele
membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecţie jurisdicţională
efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. Reglementările de funcţionare şi
organizare sunt menţinute în majoritate neschimbate de noul act legislativ.
Obligații mutuale ale statelor membre.

Obligațiile statelor membre față de Uniunea Europeană:


 Art. 5 din TUE: „ Delimitarea competențelor Uniunii este guvernată de principiul atribuirii.
Exercitarea acestor competențe este reglementată de principiile subsidiarității și
proporționalității”.
 În articolul 5 al TUE putem identifica obligațiile politice generale ale statelor membre față
de Uniunea Europeană: Obligația de a respecta și a asista Uniunea în îndeplinirea
misiunilor prevăzute prin tratate. Obligația de loialitate prin care înțelegem obligația statlor
membre de a adopta măsurile necesare asigurării îndeplinirii obligațiilor derivate din
Tratatele sau rezultate din deciziile instituțiilor comune. Datoria statelor membre de a ajuta
Uniunea în îndeplinirea misiunilor sale și de a se abține de la acțiuni care ar putea pune în
pericol obiectivele Uniunii.
Obligațiile Uniunii Europene față de statele membre:
 Tratatul de la Lisabona introduce în articolul 4 al TUE, obligațiile politice ale Uniunii față de
statele membre, acestea sunt: Art. 4 (2) al TUE expune obligația Uniunii de a garanta
egalitatea tuturor statelor membre; obligația de a respecta egalitatea dintre cetățeni și
interzicerea oricărei discriminări; respectarea identității naționale, adică a structurilor
politice și constituționale ale acestora, dar și cea referitoare la autonomia locală și
regională; recunoașterea politicii indirecte a regiunilor și entităților locale ale UE, înțelese
ca parte a structurii politice de bază a statelor membre; obligația UE de a respecta
funcțiile esențiale ale statului, în special cele referitoare la menținerea integrității
teritoriale, a ordinii publice și securității naționale; Uniunea are obligația, în temeiul
principiului cooperării loiale, de a respecta și asista statele membre în îndeplinirea
obiectivelor tratatelor.
Modalități de asigurare a securității.

 Uniunea Europeană se autodefineşte ca spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Libertatea


de circulaţie de care beneficiază cetăţenii europeni este dublată de o cooperare
poliţienească şi judiciară adecvată pentru protejarea acestora în raport cu criminalitatea
organizată sau terorismul.
 Noul Tratat creşte eficienţa procesului decizional în acest domeniu, prin extinderea votului
cu majoritate calificată şi transformarea acestei proceduri în modalitatea obişnuită de
vot, cu un număr limitat de excepţii.
 Tratatul de la Lisabona întăreşte Europol şi Eurojust , pentru a putea răspunde într-un mod
mai operativ actelor de criminalitate organizată, reţelelor de trafic de persoane sau
infracţiunilor de spălare de bani. Tratatul de la Lisabona prevede posibilitatea stabilirii
progresive a unui sistem integrat de gestiune a frontierelor externe ale Uniunii şi
consolidarea competenţelor FRONTEX - Agenţia europeană pentru gestionarea
cooperării operaţionale la frontierele externe. Gestiunea frontierelor externe ale UE
reprezintă un domeniu de mare relevanţă pentru România, statul membru care dispune
de cea de-a doua frontieră externă a Uniunii, ca lungime, după Finlanda.
 În acelaşi timp, Tratatul de la Lisabona confirmă angajamentul UE pentru o politică
comună în domeniul migraţiei.
 Tratatul de la Lisabona creează, de aceea, bazele unui sistem european comun în
domeniul azilului, care ar putea conduce, în timp, la instituirea unei politici comune a
azilului la nivel european.
 În ceea ce priveşte chestiunile penale, Tratatul va face posibilă adoptarea unor reguli
minime pentru definirea şi condamnarea anumitor infracţiuni transfrontaliere, precum
terorismul, traficul de arme şi droguri, spălarea de bani, exploatarea sexuală a femeilor,
criminalitatea electronică etc.
Principii: flexibilitate, cooperare
structurată permanentă.

 Uniunea desfăşoară o politică externă şi de securitate comună bazată pe realizarea uni


grad tot mai ridicat de convergență a acțiunilor statelor membre. politica de securitate şi
de apărare comună face parte integrantă din politica externă şi de securitate comună;
reamintind că aceasta asigură Uniunii o capacitate operațională bazată pe mijloace
civile şi militare; Uniunea poate recurge la aceasta, pentru misiunile menționate la articolul
43 din Tratatul privind Uniunea Europeană, desfăşurate în afara granițelor Uniunii pentru a
asigura menținerea păcii, prevenirea conflictelor şi consolidarea securității internaționale
în conformitate cu principiile Cartei Organizașiei Națiunilor Unite; reamintind că
îndeplinirea acestor atribuții se bazează pe capacitățile militare furnizate de statele
membre, în conformitate cu principiul „pachetului unic de forțe”
 Politica de securitate şi de apărare comună a Uniunii respectă obligațiile ce decurg din
Tratatul Atlanticului de Nord pentru statele membre care consideră că apărarea lor
comună se realizează în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, care rămâne
baza apărării comune a membrilor săi, şi că aceasta este compatibilă cu politica de
securitate şi de apărare comună adoptată în acest cadru.
 Cooperarea structurată permanentă menționată la articolul 42 alineatul (6) din Tratatul
privind Uniunea Europeană este deschisă oricărui stat membru care se angajează, de la
data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona: (a) să intensifice dezvoltarea
capacităților lor de apărare, prin dezvoltarea contribuțiilor naționale şi prin participarea,
după caz, la forțe multinaționale, la principalele programe europene de echipare şi la
activitatea Agenției din domeniul dezvoltării capacităților de apărare, de cercetare, de
achiziții şi de armament.
 B) Să dispună de capacitatea de a furniza, până în 2010, fie cu titlu național, fie ca o
componentă a grupurilor multinaționale de forțe, unități de luptă pentru misiunile
preconizate, configurate pe plan tactic ca o grupare tactică, cu elemente de susținere,
inclusiv în ceea ce priveşte transportul şi logistica, capabile să întreprindă, în termen de 5
până la 30 de zile, misiunile menționate la articolul 43 din Tratatul privind Uniunea
Europeană, în special pentru a răspunde la solicitările Organizației Națiunilor Unite, care
pot fi menținute pentru o perioadă inițială de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii până la
cel puțin 120 de zile.
 Statele membre care participă la cooperarea structurată permanentă se angajează, în
vederea atingerii obiectivelor stabilite la articolul 1:
(a) să coopereze, încă de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în vederea
atingerii obiectivelor stabilite privind nivelul cheltuielilor de investiții în materie de
echipamente de apărare şi să reexamineze cu regularitate aceste obiective din perspectiva
mediului de securitate şi a responsabilităților internaționale ale Uniunii;
(b) să îşi uniformizeze, în măsura posibilului, mijloacele de apărare, în special prin
armonizarea identificării necesităților militare, prin punerea în comun şi, după caz, prin
specializarea mijloacelor şi capacităților de apărare, precum şi prin încurajarea cooperării în
domeniul formării şi al logisticii;
(c) să adopte măsuri concrete pentru sporirea disponibilității, a interoperabilității, a flexibilității
şi a capacității de desfăşurare a forțelor, în special prin identificarea unor obiective comune
în materie de proiectare a forțelor, inclusiv prin reexaminarea eventuală a procedurilor de
decizie naționale;
(d) să coopereze pentru a se asigura adoptarea măsurilor necesare pentru acoperirea,
inclusiv prin abordări multinaționale şi fără a aduce atingere angajamentelor referitoare la
acestea, luate în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, a lacunelor constatate în
cadrul „Mecanismului de dezvoltare a capacităților”;
(e) să participe, după caz, la dezvoltarea de programe comune sau europene de
echipamente majore în cadrul Agenției Europene pentru Apărare.
Concluzii

Uniunea Europeană este astăzi gestionată de Tratatul de la Lisabona, despre care s-a
spus, la vremea lui, pe bună dreptate, că este un pas înainte spre integrarea europeană,
atât la nivel instituţional, cât şi uman, un tratat care reuşise, în ciuda dificultăţilor, să mişte mai
departe proiectul european care cumula în contul său circa jumătate de secol. Modificările
introduse de Tratatul de la Lisabona, au un impact semnificativ asupra guvernanţei UE.
Ținând cont de faptul că tratatul de la Lisabona integreaza în mare parte dispozițiile
cuprinse în tratatul constituțional din 2004, care a eșuat putem spune că UE și-a redefinit
cadrul instituțional intern și statutul internațional. Cu toate că UE, în ultimul timp se confruntă
cu o serie de probleme cauzate în mare parte de fenomenul migrației, arhitectura
instituțională și competențele atribuite acesteia prin TUE și TFUE în asigură continuitate și
capacitatea de a face față crizelor temporare cu care se confruntă.