DREPTUL UNIUNII EUROPENE

Curs 3
Tratatul de reformă de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona este rezultatul unui proces îndelungat care a avut ca scop
reformarea cadrului juridic al Uniunii.
Titulatura sa oficială este ”Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind
Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene”.
A fost determinat de :
o condiţiile impuse de trecerea de la 15 la 27 de state membre;
o necesitatea reformării instituţiilor Uniunii;
o eficientizarea modului de luare a deciziilor la nivelul UE pentru sporirea eficienţei
întregului sistem comunitar.
A fost semnat de către şefii de stat/guvern ai statelor membre la 13 decembrie 2007 la
Lisabona și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Astfel, la 1 decembrie 2009 Uniunea
Europeană a intrat într-o nouă fază a existenţei sale ca şi entitate politică, economică şi socială.
Prin Tratatul de la Lisabona s-a încercat ca UE să devină mai eficientă, raportat la provocările
mondializării, şi mai democratică, raportat la reprezentarea intereselor cetăţenilor săi.
Tratatul de la Lisabona a redefinit rolul Uniunii Europene într-o lume globalizată,
putându-se astfel afirma mai bine pe arena internaţională. Ea reprezintă, la ora actuală, un
puternic actor – ca dimensiune şi forţă economică – iar Tratatul de la Lisabona i-a asigurat noi
instrumente de acţiune pe plan extern. Uniunea

Ratificarea Tratatului de la Lisabona

- a fost finalizată la 13 noiembrie 2009. România a fost unul dintre primele state membre care au
ratificat Tratatul, Parlamentul român finalizând procedura de ratificare la data de 4 februarie
2008, prin Legea nr. 13/2008.
Instrumentul de ratificare a Tratatului de la Lisabona a fost depus de România la 11
martie 2008, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Roma.
 DREPTUL UNIUNII EUROPENE

Depunerea instrumentului de ratificare este procedura prin care se finalizează procesul

de ratificare la nivelul fiecărui stat membru în parte. Conform prevederilor Tratatului, Italia este
statul depozitar al instrumentelor de ratificare.
Tratatul de la Lisabona este primul tratat adoptat în cadrul Uniunii Europene cu 27 de
state membre, fiind, de asemenea, primul Tratat al Uniunii pe care România l-a semnat în calitate
de stat membru.

Structura Tratatului de la Lisabona

Ca structură, Tratatul conține un preambul, șapte articole, două serii de protocoale, o
anexă, actul final și 65 de declarații cu privire la dispozițiile tratatelor.
La intratrea sa în vigoare (01 decembrie 2009), cele două tratate majore ale UE, Tratatul
privind Uniunea Europeană (TUE, Maastricht, 1992) și Tratatul de instituire a Comunităţii
Europene (TCE, Roma, 1957) au fost amendate potrivit prevederilor incidente. Cu titlu separat
va fi menținut Tratatul privind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom).
Din cele 7 articole, primele două (alcătuite din numeroase paragrafe) cuprind substanța
propriu-zisă, în timp ce ultimele cinci formează dispozițiile finale.
Se poate afirma că Tratatul de la Lisabona înglobează două tratate cu valoare juridică
egală, rezultate din inserarea anumitor modificări şi completări în Tratatul privind Uniunea
Europeană (care îşi păstrează numele – TUE, Maastricht, 1992) şi în Tratatul Comunităţii
Europene (Roma, 1957, care devine Tratatul privind Funcţionarea Uniunii TFUE).
Tratatul de la Lisabona este considerat un tratat de amendare1 a tratatelor existente.
Articolul 1 modifică TUE (Tratatul privind Uniunea Europeană). Astfel, TUE
amendat cuprinde un preambul şi este structurat în şase părţi:
• Titlul I: Dispoziţiile comune;
• Titlul II: Dispoziţiile privind principiile democratice;
• Titlul III: Dispoziţiile privind instituţiile;
• Titlul IV: Dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată;
• Titlul V: Dispoziţiile generale privind acţiunea externă a Uniunii şi dispoziţiile specifice
privind politica externă şi de securitate comună;
• Titlul VI: Dispoziţiile finale.
1
Un tratat poate fi amendat (îmbunătățit) prin acordul părților, adică modificat prin amendamente.
 DREPTUL UNIUNII EUROPENE

Articolul 2 modifică TCE (Roma, 1957) și îl transformă în TFUE (Tratatul privind

Funcţionarea Uniunii Europene). TFUE cuprinde regulile şi modalităţile concrete de
funcţionare a UE, transpunând în practică elementele de principiu descrise în cadrul TUE. De
asemenea, TFUE detaliază politicile Uniunii, cu excepţia politicii externe şi de securitate
comună. Structura acestuia, în versiunea consolidată, este următoarea:
• Partea I: Principiile (art. 1 – 17);
• Partea a doua: Nediscriminarea şi cetăţenia UE (art. 18 – 25);
• Partea a treia: Politicile şi acţiunile interne ale Uniunii (art. 26 – 197);
• Partea a patra: Asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări (art. 198 – 204);
• Partea a cincea: Acţiunea externă a Uniunii (art. 205 – 222);
• Partea a şasea: Dispoziţii instituţionale şi financiare (art. 223 – 334);
• Partea a şaptea: Dispoziţii generale şi finale (art. 335 – 358).

Principalele inovaţii aduse prin Tratatul de la Lisabona

1. Acordarea statutului juridic obligatoriu Cartei Drepturilor Fundamentale, acesta fiind
un adevărat compendiu al drepturilor de care beneficiază cetăţenii faţă de legislaţia europeană;
2. Introducerea votului cu dublă majoritate2 (introducerea acestuia a fost amânată până în
2014, cu posibilitatea invocării sistemului de vot din Tratatul de la Nisa până în 2017);
3. Crearea postului de Preşedinte al Consiliului European, cu un mandat de 2,5 ani,
reînnoibil o singură dată;
4. Păstrarea principiului „un stat – un comisar” (inițial se prevedea până în 2014, după
care Colegiul Comisiei urma a fi redus la două treimi din numărul statelor membre UE, pe
principiul rotaţiei egale, însă și în prezent se aplică principiul „un stat – un comisar”).
5. Consolidarea rolului Parlamentului European, atât în procesul legislativ prin
generalizarea procedurii de codecizie, cât şi în procedura bugetară a Uniunii;
6. Extinderea competenţelor Curţii Europene de Justiţie (cu precădere în domeniul
spaţiului de libertate, securitate şi justiţie);
7. Statele membre se pot retrage din UE, urmând procedura prevăzută în acest sens de
clauza de retragere;

2
Dubla majoritate înseamnă că două voturi diferite sunt necesare pentru a lua o decizie. Sistemul "dublei majorități"
este esența în procesul de luare a deciziilor în cadrul Tratatului de la Lisabona.
 DREPTUL UNIUNII EUROPENE

8. Extinderea sferei de aplicare a votului cu majoritate calificată, atât la domenii supuse

în prezent procedurii de vot cu unanimitate (imigraţie, azil, Europol, Eurojust, controlul la
frontiere, etc.), cât şi în domenii ce nu erau incluse în aria intervenţiei comunitare (energie,
turism, sport, resursele proprii ale UE, politica spaţială, protecţia civilă, retragerea voluntară a
unui stat membru din Uniune etc.);
9. Dotarea Uniunii Europene cu personalitate juridică unică;
10. Codificarea în viitorul Tratat a Politicii Europene de Vecinătate;
11. Înfiinţarea postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi
Politica de Securitate (acesta va prezida Consiliul Relaţii Externe, va fi vicepreşedinte al
Comisiei Europene şi va avea în subordine SEAE);
12. Includerea unei clauze de solidaritate între statele UE în materie de apărare, precum
şi posibilitatea înfiinţării unor cooperări structurate permanente în domeniul apărării.
Tratatul mai include referiri la teme aflate pe agenda cetăţenilor europeni:
- combaterea schimbărilor climatice,
- securitatea energetică;
- lupta împotriva terorismului şi a criminalităţii organizate;
- întăreşte acţiunea Uniunii în materie de migraţie;
- permite asocierea cetăţenilor la procesul legislativ european (un milion de cetăţeni din
diferite state UE pot solicita Comisiei Europene să depună o iniţiativă legislativă într-un anumit
domeniu).
Uniunea Europeană este într-un proces continuu de adaptare, atât la nivel de organizare
internă, cât şi în raport cu factorii externi. Numărul de 27 de state membre, rămase ca urmare a
retragerii Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord din Uniune, dar şi posibilitatea
ca acest număr să crească, au impus o regândire a funcţionării instituţiilor europene, cu un accent
foarte mare pe drepturile cetăţenilor europeni.
De asemenea, Uniunea Europeană este un actor mondial relevant în multe domenii, toate
schimbările şi provocările cu care se confruntă la nivel global (migrația, schimbările climatice,
recesiunea economică sau securitatea energetică) afectând statele membre şi, implicit, Uniunea.
Astfel, în prezent, Uniunea Europeană caută calea potrivită pentru a optimiza instrumentele pe
care le are la dispoziţie şi pentru a răspunde cât mai prompt şi eficient aşteptărilor statelor
membre şi cetăţenilor acestora.