UNIVERSITATEA DE VEST ,,VASILE GOLDIȘ’’ DIN ARAD,

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, INFORMATICĂ ȘI

INGINERIE
MARKETING

REFERAT

La disciplina ECONOMIE EUROPEANĂ

Tratatul de la Lisabona

Student: Terec Liana Simona

Coordonator: Asis. univ. dr. Neaga Flaviu
Anul I
Semestrul I
ZALĂU,
2023

PAGE \* MERGEFORMAT1
 Cuprins

Introducere..................................................................................................3

Tratatul de la Lisabona – 2007………………………………………….3-7

(intrat în vigoare in anul 2009)

Concluzii…………………………………………………………………7-8

Bibliografie …………………………………………………………………9

PAGE \* MERGEFORMAT1
 INTRODUCERE
Tratatul este un acord cu forță juridică obligatorie între statele membre ale UE. El
stabilește obiectivele UE, regulile de funcționare a instituțiilor europene, procedura de luare a
deciziilor și relațiile existente între Uniune și statele membre. Tratatele sunt modificate pentru a
permite creșterea eficienței și transparenței UE, pentru a pregăti extinderile viitoare și pentru a
introduce noi domenii de cooperare - cum ar fi moneda unică.
În baza tratatelor, instituțiile UE au posibilitatea de a adopta acte legislative, pe care statele
membre le aplică ulterior.
Cu fiecare nou tratat, Parlamentul a dobândit puteri cu un caracter democratic, de
supraveghere şi legislativ din ce în ce mai pronunțat. Odată cu Tratatul de la Bruxelles (semnat
în 1975), Parlamentul a dobândit dreptul de a examina conturile UE la sfârşitul fiecărui exercițiu
financiar anual şi de a stabili dacă modul în care Comisia a cheltuit bugetul UE a fost judicios şi
corect. Noile completări aduse de Actul Unic European (tratat semnat în 1986) au asigurat
obligativitatea ca Parlamentul să-şi dea avizul conform înainte ca o nouă țară să poată adera la
UE. Tratatul de la Amsterdam (semnat în 1997) a conferit Parlamentului o poziție mult mai
puternică în adoptarea legislației, împreună cu Consiliul, pentru o serie întreagă de domenii care
fac obiectul legislației UE (protecția consumatorului, posibilitatea de a lucra legal într-o altă țară
şi chestiunile de mediu ar fi doar câteva dintre ele).
În urma cu peste 65 de ani, 6 state europene semnau, la Paris, pe data de 18 aprilie 1951,
tratatul prin care se puneau bazele primei Comunitati Europene, Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului (CECO).

Tratatul de la Lisabona - 2007

(intrat în vigoare in anul 2009)

Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la sfârșitul anului 2009, a conferit

Parlamentului European noi competențe de legiferare, punându-l pe poziție de egalitate cu
Consiliul de Miniștri în ceea ce privește procesul decizional legat de ce are de făcut UE și cum se
cheltuiesc fondurile. De asemenea, acest tratat a schimbat modul în care Parlamentul cooperează
cu celelalte instituții, consolidând puterea deputaților în Parlamentul European de a influența
numirile în posturile de conducere ale Uniunii Europene. Datorită acestor reforme, dacă votați la

PAGE \* MERGEFORMAT1
alegerile europene, puteți avea un cuvânt și mai greu de spus cu privire la direcția spre care se
îndreaptă Europa.

Cele mai importante prevederi ale tratatului sunt următoarele:

 Uniunea Europeană va avea personalitate juridică (până acum doar Comunitatea

Europeană avea);
 funcția de președinte al Consiliului European va fi transformată într-una permanentă de
„Președinte al Uniunii”, cu un mandat de 2 ani și jumătate. Drept primul președinte a fost
ales belgianul Herman Van Rompuy.
 va fi înființată funcția de ministru de externe al Uniunii, cu numele oficial de Înalt
Reprezentant al Uniunii pentru politica comună externă și de securitate; drept prima
ministru a UE a fost aleasă Catherine Ashton, Marea Britanie.
 numărul de comisari va fi redus cu o treime;
 se va modifica modalitatea de vot în cadrul Consiliului. Regulile stabilite în Tratatul de la
Nisa rămân însă în vigoare până în 2014.
Tratatul de la Lisabona prevede: „Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu
tratatele, precum şi identitatea lor naţională, inerentă structurilor fundamentale politice şi
constituţionale, inclusiv în ceea ce priveşte autonomia locală şi regională. Aceasta respectă
funcţiile esenţiale ale statului şi, în special, pe cele care au ca obiect asigurarea integrităţii sale
teritoriale, menţinerea ordinii publice şi apărarea securităţii naţionale. În special, securitatea
naţională rămâne în responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru„Orice competenţă care nu
este atribuită Uniunii prin tratate aparţine statelor membre„Uniunea acţionează numai în limitele
competenţelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor
stabilite prin aceste tratate. Însăşi existenţa Uniunii Europene o presupune pe cea a statelor;
instituţiile ei de bază – Consiliul European, Consiliul, ca şi Parlamentul, – sunt constituite din
şefii de state sau de guverne ai statelor membre, respectiv aleşi în statele membre, dând expresie
tocmai acestei idei că Uniunea Europeană se compune din state suverane.
Tratatul de la Lisabona a oferit Uniunii Europene și parlamentului său o capacitate sporită de a
acționa și de a obține rezultate. Tratatul a extins competențele legislative depline ale
Parlamentului la peste 40 de domenii noi, printre care figurează agricultura, securitatea
energetică, imigrația, justiția și fondurile UE, la egalitate cu Consiliul, care reprezintă guvernele

PAGE \* MERGEFORMAT1
statelor membre. De asemenea, Parlamentul a dobândit competența de a aproba întregul buget al
UE împreună cu Consiliul.
Deputații în Parlamentul European au dobândit competența de a încheia acorduri
internaționale și nu au ezitat să o pună în practică pentru a suspenda Acordul comercial de
combatere a contrafacerii (ACTA), care, potrivit temerilor exprimate de numeroase voci, ar
reprima libertățile fundamentale. Acest episod a dovedit că, prin impulsul imprimat competențele
lor, deputații în Parlamentul European au adoptat decizii cu un impact încă și mai puternic asupra
vieții de zi cu zi a europenilor.
Tratatul de la Lisabona a acordat Parlamentului aceleași competențe de legiferare ca cele ale
Consiliului și, mai mult decât atât, i-a oferit forța necesară pentru a influența direcția politică a
Europei. În virtutea schimbărilor aduse tratatului, Parlamentul este cel care alege președintele
Comisiei, organul executiv al UE, iar această decizie trebuie să oglindească rezultatele alegerilor
europene și, în consecință, opțiunea exprimată de alegători.
Tratatul de la Lisabona aduce mai multe elemente de noutate, între care le enuntăm, în
special, pe cele care fac trimitere la personalitatea juridică a Uniunii Europene și competențele
acesteia. In temeiul personalități juridice, pe care Uniunea a dobândit-o, prin Tratatul de la
Lisabona, aceasta (Uniunea) nu este autorizată, în nici un fel să legifereze sau să actioneze în
afara competentelor care îi sunt conferite de către statele membre prin Tratate".
Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul de
instituire a Comunitătii Europene, respectiv Tratatul de instituire a Comunitäții Europene a
Energiei Atomice. Acesta conferă Uniunii cadrul legislativ şi instrumentele necesare pentru a
face fată provocărilor viitoare şi pentru a răspunde cerințelor cetătenilor".
De asemenea, asigură cadrul general pentru ca cetäteni europeni să aibă un cuvânt de spus
in domeniul afacerilor europene şi pentru ca drepturile lor fundamentale să fie consacrate într-o
Cartă. Uniunea Europeană va fi mai bine pregătită să răspundă aşteptărilor în domeniul energiei,
schimbărilor climatice, criminalității transfrontaliere şi imigrației.
,,Tratatul de la Lisabona este rezultatul unui proces mai lung al reformei cadrului juridic al
Uniunii Europene". Printre modificările intervenite odată cu intrarea in vigoare a Tratatului de la
Lisabona, rețin atenția, după cum urmează:
Parlamentul European şi parlamentele naționale vor avea o contributie mult mai mare la procesul
decizioTratatul de la Lisabona nu îi conferă Uniunii competențe exclusive suplimentare. Cu toate

PAGE \* MERGEFORMAT1
acestea, schimbă modul în care Uniunea își exercită competențele existente și anumite
competențe (partajate) noi, mărind participarea și protejarea cetățenilor, creând o nouă ordine
instituțională și modificând procesele decizionale pentru mai multă eficiență și transparență. Se
asigură astfel un nivel mai ridicat de control parlamentar și de răspundere democratică.

Spre deosebire de Tratatul constituțional, Tratatul de la Lisabona nu conține niciun articol care să
stabilească oficial supremația dreptului Uniunii asupra legislației naționale, dar la tratat a fost
anexată o declarație în acest sens (Declarația nr. 17), care face referire la un aviz al Serviciului
juridic al Consiliului ce reiterează jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene
pe această temă.

Tratatul de la Lisabona clarifică pentru prima dată competențele Uniunii. Textul distinge trei
tipuri de competențe: competența exclusivă, potrivit căreia Uniunea este singura care poate
adopta dispoziții legislative, statele membre ocupându-se doar de punerea în aplicare,
competența partajată, potrivit căreia statele membre au dreptul de a legifera și de a adopta măsuri
obligatorii din punct de vedere juridic atunci când Uniunea nu face acest lucru și competența de
sprijin, potrivit căreia UE adoptă măsuri de sprijin sau de completare a politicilor statelor
membre. Competențele Uniunii pot fi redate acum statelor membre în cursul unei revizuiri a
tratatului.

Tratatul de la Lisabona conferă Uniunii Europene personalitate juridică deplină. Prin urmare,
Uniunea poate semna tratate internaționale în domeniile sale de competență sau poate deveni
membră a unor organizații internaționale. Statele membre pot semna doar acorduri internaționale
compatibile cu legislația UE.

Pentru prima dată, tratatul prevede, la articolul 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană
(TUE), o procedură oficială pe care trebuie să o urmeze statele membre care doresc să se retragă
din Uniunea Europeană în conformitate cu cerințele lor constituționale.

Tratatul de la Lisabona încheie integrarea în primul pilon a ultimelor aspecte ale celui de al
treilea pilon privind spațiul de libertate, securitate și justiție (SLSJ), și anume cooperarea
polițienească și judiciară în materie penală. Fosta structură interguvernamentală nu mai există,
actele din acest domeniu fiind adoptate prin procedura legislativă ordinară (majoritate calificată

PAGE \* MERGEFORMAT1
și codecizie) și, sub rezerva unor dispoziții contrare, utilizând instrumentele juridice ale metodei
comunitare (regulamente, directive și decizii).

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul poate propune modificări ale

tratatelor; anterior, puteau face astfel de propuneri Consiliul, guvernele statelor membre sau
Comisia. În mod normal, o astfel de modificare ar impune convocarea unei Convenții care ar
recomanda amendamente unei CIG – cu toate acestea, Consiliul European poate decide, cu
aprobarea Parlamentului, să nu convoace Convenția [articolul 48 alineatul (3) al doilea paragraf
din TUE]. Ar urma să fie apoi convocată o CIG care să determine amendamentele la tratate de
comun acord. Cu toate acestea, tratatele pot fi revizuite și fără convocarea unei CIG, prin
proceduri simplificate de revizuire, atunci când este vorba de dispoziții privind politicile și
acțiunile interne ale Uniunii [articolul 48 alineatul (6) și articolul 48 alineatul (7) din TUE]. În
acest caz, revizuirea se adoptă ca decizie a Consiliului European, dar poate rămâne supusă
normelor naționale de ratificare.

Concluzii

Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului, din punctul meu de vedere, Uniunea a câştigat în
plan organizaţional şi, nu în ultimul rând, s-a apropiat foarte mult de obiectivele sale definite la
data constituirii acesteia.

Astfel, am câştigat o Europă mai democratică şi mai transparentă, în care Parlamentul European
şi parlamentele naţionale se bucură de un rol consolidat, în care cetăţenii au mai multe şanse de a
fi ascultaţi şi care defineşte mai clar ce este de făcut la nivel european şi naţional şi de către cine.

De asemenea, după cum am văzut s-a stabilit un rol consolidat pentru Parlamentul European:
ales direct de către cetăţenii Uniunii Europene, acesta având noi atribuţii majore privind
legislaţia, bugetul Uniunii Europene şi acordurile internaţionale, iar prin faptul că se recurge mai
des la procedura de codecizie în cadrul elaborării politicilor europene, Parlamentul European se
află pe o poziţie de egalitate cu Consiliul (care reprezintă statele membre) în ceea ce priveşte
adoptarea celei mai mari părţi a legislaţiei Uniunii Europene.

Printr-o mai mare implicare a acestora, parlamentele naţionale pot participa într-o măsură mai
mare la activităţile Uniunii Europene, în special datorită unui nou mecanism care le permite să se

PAGE \* MERGEFORMAT1
asigure că aceasta intervine numai atunci când se pot obţine rezultate mai bune la nivel
comunitar (principiul sub-sidiarităţii). Alături de rolul consolidat al Parlamentului European,
implicarea parlamentelor naţionale conduce la consolidarea caracterului democratic şi la
creşterea legitimităţii acţiunilor Uniunii.

Cetăţenii Uniunii au, ca urmare a ratificării Tratatului o voce mai puternică datorită iniţiativei
acestora, prin care un milion de cetăţeni din diferite state membre pot cere Comisiei să prezinte
noi propuneri politice.

Totodată, relaţia dintre statele membre şi Uniunea Europeană este mai clară, odată cu
repartizarea competenţelor, iar retragerea din Uniune a unui stat este, prin, Tratatul de la
Lisabona recunoscută explicit, pentru prima dată.

PAGE \* MERGEFORMAT1
 Bibliografie:

 Prof.univ. dr Augustin Fuera- Manualul Uniunii Europene (Editia a VI-A)

 Jose Echkenazi – Ghidul Uniunii Europene

 https://eur-lex.europa.eu/

 https://ro.wikipedia.org/

PAGE \* MERGEFORMAT1