PARLAMENTUL EUROPEAN

Temei juridic actual - art. 14 TUE, coroborat cu art. 223-234 TFUE.

Parlamentul European, iniţial fiind un simplu organ consultativ, a devenit o instituţie cu
o tot mai mare importanţă în cadrul sistemului instituţional comunitar.
Rolul Parlamentului European a crescut pe măsura evoluţiei construcţiei comunitare,
ajungând, de la un organ consulatativ sau de control politic, la implicarea sa în prezent, în
adoptarea legislaţiei comunitare, alături de Consiliu, prin intermediul procedurii codeciziei
(denumită „procedură legislativă ordinară”, prin modificările TFUE).
Prin Actul Unic European devine un organ al cooperării legislative cu Consiliul
Miniştrilor. Tratatele de la Maastricht şi Amsterdam i-au întărit şi mai mult puterea prin
reglementarea procedurii codeciziei .
Tratatul de la Maastricht a adus modificări cu privire la competenţele Parlamentului
European, sporind participarea sa la procesul decizional comunitar1.
Tratatul de la Amsterdam a adus o extindere a competenţelor Parlamentului European
prin aplicarea procedurii codeciziei la noi domenii, simplificând totodată această procedură 2.
Tratatul de reformă de la Lisabona extins din nou competenţele normative ale
Parlamentului European, acesta participând, alături de Consiliu, la adoptarea majorităţii
actelor normative comunitare, prin procedura legislativă ordinară, care înlocuieşte procedura
codeciziei.

1. Constituire, componenţă
1.1. Constituire
Parlamentul European a fost prevăzut (deşi sub alte denumiri) în toate cele trei tratate
iniţiale:
- Adunarea Comună, în cadrul CECO;
- Adunarea, în cadrul CEE şi CEEA.
Ulterior, prin rezoluţia din 20 martie 1958, cele trei organe similare s-au reunit în
“Adunarea Parlamentară Europeană”, care, prin rezoluţia din 30 martie 1962 devine
“Parlamentul European".
Prin Actul Unic European (art.3 par.1) este consacrată din punct de vedere juridic
denumirea de Parlament European, denumire menţinută şi de tratatele ulterioare (Tratatul de
la Maastricht şi Tratatul de la Amsterdam).
Parlamentul European se compune din reprezentanţi ai popoarelor statelor reunite în
Comunităţi3.
1.2. Procedura alegerilor
La 20 septembrie 1976 a fost adoptat Actul pentru alegerea reprezentanţilor în
Parlamentul European, prin vot universal direct (Actul fiind anexat deciziei Consiliului nr.
76/787).
Primele alegeri s-au desfăşurat în perioada 7-10 iulie 1979.
Reprezentanţii Parlamentului European nu sunt încă aleşi după o procedură uniformă în
toate statele membre.

1
Art. 189-201 – Tratatul CE. (modificate prin art. E – Tratatul de la Maastricht)
2
Art. 251 – Tratatul CE. (modificat prin art. 2 par. 37 – 38, şi 44 din Tratatul de la Amsterdam) .
3
O. Manolache– Drept comunitar – Instituţii comunitare, Ed. a II-a, Bucureşti Editura All, 1999, pag. 80

1
 Procedura electorală rezultă dintr-o combinare a dispoziţiilor naţionale şi a unui
ansamblu de reguli comunitare fixate prin Actul din 20 septembrie 1976, care prevede:
- nimeni nu poate vota decât o singură dată (art. 8);
- alegerile se desfăşoară la datele fixate de către fiecare stat membru în cursul aceleiaşi
perioade care începe joi dimineaţa şi se termină duminica (în aceeaşi săptămână);
- deschiderea urnelor se face numai după închiderea scrutinului în toate statele membre.
În afara acestor reguli s-a stabilit şi posibilitatea contestaţiilor privind alegerile,
posibilitatea organizării unui al doilea tur de scrutin, etc.
Alte aspecte privind procedura de votare sunt reglementate de legile interne, diversitatea
reglementărilor fiind foarte mare4.
Absenţa unei proceduri electorale uniforme duce la apariţia unor probleme legate de
validitatea alegerilor.
Numărul membrilor Parlamentului European şi repartizarea locurilor între statele
membre (aşa cum au fost fixate prin Actul din 20 septembrie 1976) au fost modificate
succesiv prin aderarea noilor membri în Uniunea Europeană.
Prin dispoziţiile Tratatului de reformă de la Lisabona s-a dispus ca locurile din
Parlamentul European să se redistribuie conform unei formule proporţionale. Nici unul din
Statele Membre nu va putea avea mai mult de 96 locuri sau mai puţin de şase. Numărul
maxim de deputaţi europeni va fi 750.
Legislatura 2019- 705 membri, după Brexit. (România – 33+1).
Numărul membrilor Parlamentului European se stabileşte de către Consiliul European,
care hotărăşte prin decizie adoptată în unanimitate, la propunerea şi cu aprobarea
Parlamentului, cu respectarea principiilor privind numărul minim şi maxim de membrii.
Prin dispoziţiile noului tratat se acordă parlamentelor naţionale un rol mai mare în
luare deciziilor europene. Comisiei îi revine sarcina de a notifica parlamentelor naţionale toate
propunerile legislative făcute la nivel european. Parlamentele naţionale vor avea la dispoziţie
un termen de 8 săptămâni pentru a comenta aceste propuneri.
Parlamentele naţionale vor putea formula contestaţii privind legislaţia Uniunii. Dacă o
treime dintre parlamentele naţionale au obiecţii la adresa unei propuneri legislative, Comisia
trebuie să o discute din nou şi să ia decizia dacă să o susţină în continuare, să o amendeze sau
să o retragă. Dacă Comisia decide să menţină propunerea in forma contestată de parlamente,
acestea nu mai au dreptul să o conteste mai departe. Dacă contestaţia vine din partea
majorităţii parlamentelor naţionale, iar Comisia se hotărăşte să meargă înainte cu propunerea
în forma contestată, intervin Consiliul şi Parlamentul European, care vor media conflictul.

1.3. Statutul deputaţilor

Durata mandatului parlamentar este stabilită la cinci ani şi coincide cu perioada de
legislatură a Parlamentului European. Conform art.3 al Actului din 1976 se statuează
caracterul reprezentativ al mandatului, ceea ce înseamnă că parlamentarii acţionează în mod
individual.
Deputaţii îşi împart timpul de lucru între Bruxelles, Strasbourg şi circumscripţiile lor
electorale. La Bruxelles, participă la reuniunile comisiilor parlamentare şi ale grupurilor
politice, precum şi la perioadele de sesiune suplimentare. La Strasbourg, participă la
douăsprezece perioade de sesiune. În paralel cu aceste activităţi, deputaţii trebuie să aloce
timp şi circumscripţiilor lor electorale.

4
De exemplu, în unele state este reţinut scrutinul proporţional, în timp ce în altele se practică scrutinul majoritar; în unele ţări
votarea are caracter obligatoriu (Belgia), în altele (majoritatea) are un caracter facultativ.

2
 Deputaţii în Parlamentul European nu se grupează în funcţie de naţionalitate, ci în
funcţie de afinităţile lor politice. Aceştia îşi exercită mandatul în mod independent.
Deputaţiiîn Parlamentul European, ale căror atribuţii sunt din ce în ce mai importante,
influenţează toate domeniile vieţii cotidiene a cetăţenilor Uniunii: mediul, protecţia
consumatorilor, transporturile, precum şi educaţia, cultura, sănătatea etc.
Membrii Parlamentului European beneficiază de imunităţile şi privilegiile stabilite de
art. 8-10 din Protocolul din aprilie 1965 (anexat la Tratatul de la Bruxelles – actualizat prin
Trattatul de la Lisabona).

2. Organizare
Parlamentul European are sediul la Strasbourg, unde se ţin 12 sesiuni plenare lunare,
inclusiv sesiunea bugetară. Sesiunile plenare adiţionale se ţin la Bruxelles.
Organizarea şi funcţionarea Parlamentului European este reglementată în linii generale
în Regulamentul interior5. Secretariatul general al Parlamentului European şi serviciile
acestuia se află la Luxemburg. Parlamentul European îşi stabileşte regulamentul interior în
urma acordului majorităţii membrilor care îl compun.
În cadrul organizării interioare a Parlamentului European distingem biroul, comisiile şi
grupurile parlamentare.
2.1. Preşedinţia şi biroul
Toate activităţile Parlamentului European şi ale organismelor sale se desfăşoară sub
conducerea Biroului Parlamentului, alcătuit dintr-un preşedinte6 şi 14 vicepreşedinţi.
Preşedintelereprezintă Parlamentul în relaţiile externe şi cu celelalte instituţii
comunitare.Eleste ales pentru o perioadă de doi ani şi jumătate, adică jumătate din legislatura
parlamentară. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.
Atribuţiile Preşedintelui sunt:
- coordonează toate lucrările Parlamentului şi ale organelor sale constitutive (Biroul şi
Conferinţa preşedinţilor), precum şi dezbaterile din şedinţele plenare. În fiecare an,
se organizează douăsprezece perioade de sesiune la Strasbourg şi alte şase perioade
de sesiune suplimentare la Bruxelles;
- se asigură de respectarea Regulamentului de procedură al Parlamentului şi
garantează, prin arbitrajul său, buna desfăşurare a tuturor activităţilor acestei
instituţii şi ale organelor sale constitutive;
- reprezintă Parlamentul în afacerile juridice şi în toate relaţiile externe. Acesta se
pronunţă cu privire la toate problemele internaţionale majore şi face recomandări
menite să consolideze Uniunea Europeană.
- în deschiderea fiecărei reuniuni a Consiliului European, Preşedintele Parlamentului
prezintă punctul de vedere şi preocupările acestei instituţii referitoare la subiecte
specifice şi la punctele înscrise pe ordinea de zi;
- În urma adoptării de către Parlament a bugetului Uniunii Europene în a doua lectură,
Preşedintele îl semnează, acesta devenind astfel operaţional;
- Preşedintele Parlamentului European semnează, alături de Preşedintele Consiliului,
toate actele legislative adoptate prin procedura de codecizie7.

5
Regulamentul Parlamentului European a fost adoptat în 1989 (JOCE nr. C 90/24.o4.1981), cu modificări ulterioare.
6
Preşedintele Parlamentului European în legislatura 2004 - 2009 - Hans-Gert Pöttering; legslatura - iulie 2019 –
decembrie 2021 – David Maria Sassoli.
7
Denumită „procedura legislativă ordinară” prin Tratatul de la Lisabona.

3
 Preşedintele şi vice-preşedinţii sunt desemnaţi de către Parlamentul European din
membrii săi, pe baza majorităţii absolute a voturilor exprimate (conform art. 140 alin. 1 din
Tratatul CE) pentru o perioadă de doi ani şi jumătate.
Fac parte din birou şi şase chestori, având voturi consultative, fiind însărcinaţi cu
administrarea şi cu finanţele care-i privesc în mod direct pe deputaţi.
Biroul lărgit este format din preşedinte şi preşedinţii grupurilor politice parlamentare,
suplimentaţi eventual cu câte un membru al grupurilor.
Biroul lărgit are atribuţii de organizare internă şi de stabilire a relaţiilor cu alte organe
comunitare. De asemenea, asigură funcţionarea politică a Parlamentului European.

2.2. Comisiile parlamentare

Pentru pregătirea lucrărilor plenare, Parlamentul European poate să creeze comisii
parlamentare, care au un rol deosebit de important, deoarece, reunindu-se în intervalul
sesiunilor, asigură continuitatea lucrărilor Parlamentului.
Comisiile prevăzute în Regulamentul interior sunt de mai multe tipuri. Unele sunt
Comisii permanente, altele sunt comisii mixte, cu parlamentele statelor asociate, cu caracter
temporar.
Comisiile permanente ale Parlamentului European sunt următoarele:
1) Comisia de afaceri externe, securitate şi de apărare;
2) Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală;
3) Comisia pentru buget;
4) Comisia economică, monetară şi de politică industrială;
5) Comisia de cercetare, a dezvoltării tehnologiei şi de energie;
6) Comisia de relaţii externe economice;
7) Comisia juridică şi a drepturilor cetăţenilor;
8) Comisia pentru afaceri sociale şi încadrarea în muncă;
9) Comisia de politică regională;
10) Comisia mediului pentru sănătate publică şi protecţia consumatorilor;
11) Comisia pentru transport şi turism;
12) Comisia de cultură, tineret, educaţie şi alte mijloace mass-media;
13) Comisia pentru dezvoltare şi cooperare;
14) Comisia pentru libertăţi publice şi afaceri interne;
15) Comisia de control bugetar;
16) Comisia instituţională;
17) Comisia pentru pescuit;
18) Comisia regulamentară de verificare a puterilor şi imunităţilor;
19) Comisia pentru drepturile femeii;
20) Comisia pentru petiţii.
Fiecare comisie are un domeniu de activitate precis, fixat în anexa VI din Regulamentul
interior. Membrii Comisiilor permanente sunt aleşi în prima perioadă a sesiunii Parlamentului
nou ales şi apoi, după o perioadă de doi ani şi jumătate.O comisie este alcătuită din 28 până la
86 de deputaţi şi are un preşedinte, un birou şi un secretariat. Componenţa politică a
comisiilor o reflectă pe cea a şedinţei plenare. Comisiileparlamentare se reunesc o dată sau de
două ori pe lună la Bruxelles. Dezbaterile acestora sunt publice.

4
 În cadrul comisiilor parlamentare, deputaţii elaborează, modifică şi adoptă propuneri
legislative şi rapoarte din proprie iniţiativă. Deputaţii examinează propunerile Comisiei şi ale
Consiliului şi, dacă este cazul, întocmesc rapoarte care sunt prezentate în cadrul şedinţelor
plenare. Parlamentul European poate să constituie şi comisii temporare al căror mandat este
de regulă de maxim 12 luni. Componenţa, mandatul şi atribuţiile acestor comisii sunt stabilite
prin deciziile pe baza cărora sunt instituite.
Prin Tratatul asupra Uniunii Europene (art. G 41 – modificând art.138 din Tratatul CE),
se arată că la cererea unei pătrimi din membrii săi, Parlamentul European poate constitui o
comisie temporară de anchetă, pentru a examina acuzaţiile privind săvârşirea de infracţiuni
sau de rea administrare în aplicarea dreptului comunitar, cu excepţia cazurilor când faptele
sunt cercetate de alte organe jurisdicţionale.
În Regulamentul interior sunt prevăzute şi comisii parlamentare mixte cu parlamentele
statelor asociate sau a statelor cu care au fost angajate negocieri în vederea aderării 8.
2.3. Grupurile politice
Grupurile politice parlamentare reprezintă formaţiunile organizatorice ale parlamentelor
în funcţie de criteriile politice care îi separă. Constituirea grupurilor politice reprezintă o
caracteristică a organizării Parlamentului European, traducând orientările partidelor politice
care le formează.
În cadrul reuniunilor Parlamentului European, deputaţii sunt aşezaţi în semicerc pe
grupuri politice, cu scopul de a demonstra solidaritatea ideologică.
În Parlament sunt constituite 7 grupuri politice:
- Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat 14 români- 2019 -
- Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul
European – 10 români 2019.
- Renew Europe Group 8 români – 2019- Președinte grup – Dacian Cioloș)
- Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană
- Grupul Identitate și Democrație
- Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni
- Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică
Fiecare grup politic parlamentar este reprezentat de preşedintele său la Conferinţa
Preşedinţilor. În sesiunile plenare, preşedinţii grupurilor politice exprimă poziţiile grupurilor
lor.
Grupurile politice au multiple prerogative:
- beneficiază de resurse proprii prevăzute în bugetul Parlamentului;
- au propriul secretariat a cărui importanţă ar trebui întărită;
- au o participare activă în pregătirea ordinii de zi;
- au o contribuţie susţinută la dezbateri;
- desfăşoară activităţi proprii (simpozioane, buletine de informare, etc.);
- au administratori specializaţi permanenţi ataşaţi pe lângă comisiile parlamentare,
contribuind la pregătirea lucrărilor comisiilor.
Prin programele lor, grupurile politice parlamentare tind să depăşească tradiţionala
divizare politică stânga-dreapta.

8
Prin Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte, Comunităţile europene şi statele membre ale
acestora pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 feb. 1993 şi intrată în vigoare la 1 feb. 1995 (ratificat de România prin
legea nr. 20 din 6 aprilie 1993) la Titlul IX- prevederi instituţionale, generale şi finale în art. 112 – 114 se reglementează
înfiinţarea unui Comitet Parlamentar de Asociere, fiind format din membrii ai Parlamentului României şi Parlamentul
European.

5
 Tratatul de la Maastricht evidenţiază importanţa partidelor politice în procesul integrării
europene.În art. 191 din Tratatul CE (introdus prin Tratatul de la Maastricht) se arată că
partidele politice la nivel european sunt importante ca factor de integrare în cadrul Uniunii.
Ele contribuie la formarea unei conştiinţe europene şi la exprimarea voinţei politice a
cetăţenilor Uniunii.
Parlamentul European reprezintă un forum democratic unic în lume, reflectând
interesele politice şi naţionale ale popoarelor a 27 state membre (în Parlamentul European
găsindu-şi reprezentarea aproximativ o sută de partide politice naţionale).
Dialogul politic aprofundat dintre Parlamentul European şi parlamentele statelor
membre precum şi alte parlamente naţionale ale Ţărilor Europei Centrale şi de Est, contribuie
la procesul unificării europene.
Fiecare grup politic își asigură organizarea internă, prin desemnarea unui președinte
(sau a doi copreședinți, în cazul anumitor grupuri), a unui birou și a unui secretariat.
Înaintea fiecărui vot din cadrul ședințelor plenare, grupurile politice examinează
rapoartele elaborate de comisiile parlamentare și depun amendamente.

2.4. Delegaţiile
Delegaţiile Parlamentului European colaborează cu parlamentele ţărilor care nu fac
parte din Uniunea Europeană. Delegaţiile joacă un rol important în sprijinirea extinderii
influenţei Europei la nivel mondial.
Există 34 de delegaţii, fiecare fiind alcătuită din aproximativ 15 deputaţi europeni.
Preşedinţii de delegaţie coordonează lucrările delegaţiilor în cadrul Conferinţei
preşedinţilor de delegaţie.
Se pot distinge 4 categorii de delegaţii:
- Delegaţii interparlamentare, a căror misiune constă în menţinerea relaţiilor cu
parlamentele ţărilor din afara Uniunii Europene care nu şi-au depus candidatura pentru
aderare.
- Comisii parlamentare mixte, care menţin contactul cu parlamentele ţărilor candidate
la aderare şi cu statele care au semnat acorduri de asociere cu Comunitatea.
- Delegaţia Parlamentului European la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE
reuneşte deputaţii în Parlamentul European şi parlamentarii din statele din Africa, Caraibe şi
Pacific.
- Delegaţia Parlamentului European la Adunarea Parlamentară Euro-
Mediteraneană.
2.5. Serviciile administrative
Structura organizatorică a serviciilor administrative ale Parlamentului este determinată
de grupurile politice şi nu de departamentele administrative ca în cazul Comisiei.
În cadrul acestei structuri se distinge un secretariat general care conlucrează cu
Direcţia Informatică şi cu Departamentul Juridic.

6
 În subordinea secretariatului îşi desfăşoară activitatea 7 direcţii generale 9. Fiecare grup
politic desemnează pe unul dintre administratorii permanenţi specializaţi, din cadrul lor să
participe la lucrările fiecărei comisii parlamentare.
Funcţionarii administrativi desfăşoară activităţi specializate în cadrul serviciilor
administrative ale Parlamentului.

3. Funcţionarea
Funcţionarea Parlamentului este reglementată prin Regulamentul său interior care este
permanent actualizat.
Legislatura Parlamentului are o perioadă de 5 ani şi coincide cu durata mandatului
parlamentarilor. Sesiunile Parlamentului corespund unei perioade de un an, acestea fiind
subdivizate în “perioade ale sesiunii” reprezentând reuniunile pe care Parlamentul le ţine în
fiecare lună (art. 10 –din Regulament). Parlamentul se reuneşte de plin drept în prima zi de
marţi a lunii ce urmează datei alegerilor parlamentare, sau în a doua zi de marţi a lunii martie,
în fiecare an. De asemenea, Parlamentul European poate să se reunească în sesiune
extraordinară la cererea majorităţii membrilor săi, a Consiliului şi a Comisiei. Conform art.9
din Regulamentul interior, sesiunile nu sunt limitate în timp, putând dura în toată perioada
unui an calendaristic. Parlamentul poate decide întreruperea sesiunilor anuale când consideră
necesar.
4. Atribuţii
Conform art.14 TUE , Parlamentul european exercită, împreună cu Consiliul, funcțiile
legislativă și bugetară.
Parlamentul European este instituţia comunitară care a cunoscut modificări substanţiale
pe parcursul perioadei construcţiei comunitare, în privinţa extinderii atribuţiilor sale.
Începând din 1970, printr-o serie de tratate şi acte succesive s-a înregistrat o creştere a
rolului Parlamentului în mai multe domenii: în domeniul bugetar, în domeniul controlului
politic şi în domeniul normativ.
Deşi puterile Parlamentului European au cunoscut progrese, nu numai cantitative dar şi
calitative, în mod deosebit în privinţa atribuţiilor bugetare şi de control, Parlamentul a
reclamat o reală participare în cadrul procesului legislativ comunitar, argumentând aceasta
prin necesitatea unui control democratic la nivel comunitar.
Tratatul de Maastricht a marcat o etapă nouă în procesul de reechilibrare a puterilor
legislative la nivel comunitar. Prin reglementările sale, cele două proceduri instituite prin
Actul Unic European, se extind la noi domenii comunitare şi se instituie o nouă procedură de
“codecizie” – care a marcat o creştere a puterilor Parlamentului în elaborarea deciziilor.
Rolul Tratatului de la Amsterdam a fost de natură a consolida poziţia Parlamentului în
cadrul sistemului instituţional comunitar; prin extinderea procedurii codeciziei la noi domenii,
fiind substanţial simplificată faţă de procedura greoaie prevăzută iniţial prin Tratatul de la
Maastricht.

9
Aceste direcţii sunt următoarele:
Direcţia Generală I – Biroul secretariat, sesiuni, documente şi minute;
Direcţia Generală II – Organizarea şi coordonarea comitetelor;
Direcţia Generală III – Informare. Presă. Relaţii publice;
Direcţia Generală IV – Cercetare. Arhive;
Direcţia Generală V – Personal, finanţe, buget;
Direcţia Generală VI – Administraţie;
Direcţia Generală VII – Traduceri, tipărire, publicaţii.

7
 Pe lângă creşterea competenţelor Parlamentului în procesul decizional comunitar s-a
constatat şi o extindere a atribuţiilor de control ale acestuia prin care are posibilitatea să
participe activ la viaţa comunitară, intervenind direct între cetăţean şi instituţiile comunitare.
Tratatul de la Lisabona extinde competenţele normative ale Parlamentului European
prin aplicarea procedurii legislative pentru adoptarea majorităţii reglementărilor comunitare.
Conform modificărilor şi completărilor succesive aduse prin tratatele comunitare,
atribuţiile Parlamentului European ar putea fi grupate în: atribuţii normative, atribuţii în
cadrul procedurii de desemnare a Comisiei, atribuţii de control şi atribuţii în domeniul
adoptării bugetului.
4.1. Atribuţii normative şi proceduri utilizate
Puterea normativă a Parlamentului European se exercită în mod schematic, după patru
proceduri legislative, în funcţie de natura propunerii în discuţie: consultarea, cooperarea,
codecizia, avizul conform.
A. Consultarea
Această procedură reprezintă modalitatea cea mai redusă de intervenţie a Parlamentului
în cadrul procesului decizional. Conform acestei proceduri, Consiliul poate să adopte un act,
pe baza propunerii Comisiei, după consultarea Parlamentului. Această procedură presupune o
singură lectură din partea Parlamentului şi emiterea unui aviz consultativ.
Obligaţia de consultare a Parlamentului rezultă din dispoziţii specifice ale tratatelor cu
ocazia reglementării domeniilor comunitare. Curtea de Justiţie defineşte consultarea ca fiind
mijlocul ce permite Parlamentului să participe efectiv la procesul legislativ al Comunităţii.
Această competenţă reprezintă un element esenţial al echilibrului instituţional urmărit de
tratate. Ea este reflectarea, chiar limitată la nivelul Comunităţii, a unui principiu democratic
fundamental potrivit căruia, popoarele participă la exercitarea puterii prin intermediul unei
puteri reprezentative.
Neconsultarea Parlamentului în cazurile prevăzute de tratate atrage nulitatea actului
adoptat cu încălcarea acestor dispoziţii 10.
B. Cooperarea
Aceasta este o procedură care presupune două lecturi de către Parlament şi Consiliu a
textului ce urmează să fie adoptat. Ea se aplică ori de câte ori tratatul face referire la aceasta.
Procedura cooperării a fost introdusă prin Actul Unic European în art. 149 – par. 2 11,
fiind preluată de Tratatul de la Maastricht şi reiterată în art. 252 din Tratatul CE 12.
Această inovaţie creşte rolul Parlamentului European şi îl implică în procesul de luare a
deciziilor, dar fără să-i confere puteri legislative.
C. Codecizia
(Prin Tratatul de la Lisabona procedura codeciziei este înlocuită cu procedura
legislativă ordinară).
Procedura codeciziei a fost introdusă prin Tratatul de la Maastricht, fiind reglementată
în art.251 din Tratatul CE. Tratatul de reformă de la Lisabona înlocuieşte noţiunea de
„codecizie” cu noţiunea de „procedură legislativă ordinară”.

10
CJCE – Hotărârea 65/98 – 16 iulie 1992, - Parlament european C. Conseil; - Hotărârea 817 /79 – 4 feb. 1982 – Buyl C.
Commission.
11
Text în prezent abrogat prin TMs.
12
Prin Tratatul de la Lisabona se abrogă art 252, în locul acestuia fiind introdus art 252a cu textul următor: „ Parlamentul
European, Consiliul şi Comisia se consultă reciproc şi organizează, de comun acord, condiţiile cooperării lor. În acest scop,
acestea pot, cu respectarea tratatelor, să încheie acorduri interinstituţionale care pot avea un caracter obligatoriu”.

8
 Conform dispoziţiilor art.249A Tratatul CE, modificat prin TFUE, „procedura
legislativă ordinară constă în adoptarea în comun de către Parlamentul European şi Consiliu
a unui regulament, a unei directive sau a unei decizii, la propunerea Comisiei.”
D. Avizul conform
Procedura avizului conform reprezintă o modalitate de aprobare a unei propuneri a
Consiliului de către Parlament, care se pronunţă cu majoritate absolută a membrilor ce îl
compun.
Această procedură a fost introdusă prin Actul Unic European privind două situaţii
distincte:
a)– referitor la cererile de aderare de noi state europene;
b)– referitor la încheierea acordurilor de asociere cu state terţe.
Avizul conform se emite de Parlament cu votul majorităţii absolute a membrilor care îl
compun.
În cazul votului negativ al Parlamentului, Consiliul reexaminează proiectul de acord
fiind din nou înaintat preşedintelui Parlamentului şi procedura poate fi reluată.
Avizul conform al Parlamentului se publică în JOCE.
În cazul în care Parlamentul nu emite avizul conform sau acesta este negativ, Consiliul
nu poate adopta textul respectiv.
E. Absenţa intervenţiei Parlamentului.
La nivel comunitar sunt domenii de competenţă legislativă a Consiliului în care acesta
poate legifera – în baza unei proceduri de vot diferite - fără a fi necesară intervenţia
Parlamentului.
Aceste domenii sunt:
a) domeniul comercial comun, domeniul transporturilor maritime şi aeriene, domeniul
liberei circulaţii a capitalurilor, modificarea autonomă a tarifului vamal comun, acţiuni
urgente în materie de vize , în care Consiliul decide cu majoritate calificată;
b) domeniul culturii, acordurile internaţionale , în care Consiliul decide în unanimitate.

4.2. Atribuţii privind desemnarea şi cenzurarea Comisiei

În cazul în care moţiunea de cenzură se adoptă cu o majoritate de două treimi din
voturile exprimate şi de către majoritatea membrilor care compun Parlamentul European,
membrii Comisiei trebuie să demisioneze colectiv din funcţiile lor, iar Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate trebuie să demisioneze din funcţiile pe
care le exercită în cadrul Comisiei. Aceştia rămân în funcţie şi continuă să gestioneze
afacerile curente până la înlocuirea lor în conformitate cu articolul 9 D din Tratatul privind
Uniunea Europeană. În acest caz, mandatul membrilor Comisiei numiţi pentru a-i înlocui
expiră la data la care ar fi trebuit să expire mandatul membrilor Comisiei obligaţi să
demisioneze colectiv din funcţiile lor. lor13.
Moţiunea de cenzură este o sancţiune gravă care se poate aplica Comisiei, la iniţiativa
unui grup politic parlamentar sau a unui grup format din o zecime din membrii Parlamentului.
Pentru adoptarea moţiunii sunt necesare două treimi din voturile exprimate din
majoritatea simplă a membrilor Parlamentului.
Posibilitatea introducerii moţiunii de cenzură de către Parlamentul European relevă
responsabilitatea politică a Comisiei faţă de acest organ cu largă reprezentativitate
democratică.

13
În acest sens, poate fi dat exemplul Comisiei conduse de Jaques Santer ai cărei membrii au fost desemnaţi în 1995, care a
demisionat în bloc în martie 1999, în urma adoptării unei moţiuni de cenzură de către Parlamentul european.

9
 4.3. Atribuţii privind adoptarea bugetului
Rolul Parlamentului în domeniul adoptării bugetului este esenţial, Parlamentul fiind
instituţia care adoptă bugetul împreună cu Consiliu, prin procedura legislativă
ordinară.Procedura adoptării bugetului a evoluat concomitent cu evoluţia regimului financiar.
Parlamentul European are dreptul de a acorda sau refuza descărcarea Comisiei de
execuţia bugetară, considerându-se un drept echivalent dreptului de a introduce moţiune de
cenzură, deşi nedescărcarea Comisiei de execuţia bugetară nu produce aceleaşi efecte juridice.

4.4. Atribuţii de control şi proceduri utilizate

Controlul politic, primul ansamblu de atribuţii ce au fost recunoscute Parlamentului prin
tratatele constitutive, s-a perfecţionat în cursul anilor, fiind completat cu noi mijloace şi
proceduri juridice.
Sub aspect evolutiv menţionăm că în domeniul controlului politic Parlamentul European
a deţinut atribuţii tradiţionale. Acestea sunt:
- atribuţii de informare – care constau în examinarea diferitelor documente adoptate de
celelalte instituţii comunitare precum şi în posibilitatea de a adresa acestora întrebări scrise
sau orale;
- atribuţii de sancţiune care constau în votarea unei moţiuni de cenzură împotriva
Comisiei.
Tratatul de la Maastricht a adus o extindere şi o întărire a atribuţiilor de control ale
Parlamentului adăugând tehnici noi de control la dispoziţia acestuia. De asemenea au fost
prevăzute noi atribuţii de control ale Parlamentului: dreptul de anchetă, dreptul de a primi
petiţii de la cetăţenii Uniunii, dreptul de a numi un mediator.
A. Informările
Pe lângă sporirea atribuţiilor de control ale Parlamentului s-a înregistrat în timp şi o
extindere a atribuţiilor tradiţionale de informare. În acest sens, este prevăzută obligaţia de
principiu pentru toate celelalte instituţii comunitare de a înainta rapoarte anuale Parlamentului
European cu privire la stadiul progreselor înregistrate în domeniul politicii comunitare.
Prin extinderea atribuţiilor de informare se realizează instaurarea unor noi relaţii
interinstituţionale, traducând în practică principiile ce stau la baza sistemului instituţional
comunitar şi în special principiile echilibrului instituţional şi al cooperării loiale între
instituţii.
În practică, Parlamentul European şi-a extins controlul şi asupra Consiliului European
privind dreptul la informare.
Consiliul European trebuie să prezinte Parlamentului un raport după fiecare din
reuniunile sale, precum şi un raport scris anual privind progresele realizate de Uniune.
Preşedintele Consiliului şi preşedintele Comisiei au obligaţia de a prezenta rapoarte
Parlamentului European asupra rezultatelor supravegherii multilaterale, instaurată în cadrul
noii politici economice.
Tot în cadrul atribuţiilor de informare se înscrie şi obligaţia preşedintelui Băncii
Centrale Europene de a prezenta un raport Parlamentului, Consiliului, Comisiei şi Consiliului
European – cu privire la activităţile Sistemului European al Băncilor Centrale.
Chiar şi preşedintele Consiliului poate fi invitat să se prezinte în faţa comisiei
parlamentare competente pentru a furniza explicaţii în cazul în care Consiliul a făcut publică o
recomandare privind politica economică.

10
 B. Interpelările
Interpelările constituie un mijloc tradiţional de control parlamentar. Regulamentul
interior al Parlamentului (cap. IV secţiunea 2) stabileşte trei categorii de interpelări: scrise,
orale fără dezbateri, orale cu dezbateri.
* Interpelările scrise pot fi făcute de membrii Parlamentului şi se adresează Comisiei
sau, după caz Consiliului, cu privire la oricare din aspectele ce privesc Uniunea Europeană şi
statele membre.
Acestor întrebări li se răspunde conform unor proceduri în termen de patru – şase luni
până la comunicarea răspunsului.
Interpelările deputaţilor sunt transmise Secretariatului general al Comisiei care le
repartizează departamentelor implicate. Răspunsul se comunică în scris şi se publică în JOCE.
* Interpelările orale fără dezbateri pot fi făcute de deputaţi către Comisie sau după caz,
Consiliu. Interpelările sunt prezentate mai întâi preşedintelui Parlamentului care le va supune
aprobării Biroului lărgit, iar acesta va decide asupra formei lor de adresare comunicându-le
deputatului, Consiliului sau Comisiei. Fiecare sesiune parlamentară are cel mult o jumătate de
zi acordată interpelărilor. Dialogul trebuie să fie rapid: întrebările să fie scurte şi precise,
instituţiile vizate urmând să dea răspunsuri succinte.
* Interpelările orale cu dezbateri provin de la comisiile parlamentare, grupurile politice
sau de la grupuri de câte cel puţin cinci deputaţi. Acestea se înaintează preşedintelui
Parlamentului, se analizează de către Biroul lărgit, după care se adresează instituţiei vizate.
Reprezentantul instituţiei vizate va răspunde interpelărilor.
C. Petiţiile
Prin Tratatul de la Maastricht sunt recunoscute două noi drepturi cetăţenilor Uniunii
acelea fiind dreptul la petiţionate şi dreptul de a se adresa unui mediator.
Orice cetăţean al Uniunii are drept de petiţionare către Parlamentul European. Orice
cetăţean al Uniunii, ca şi orice persoană fizică sau morală având reşedinţa sau sediul statutar
într-un stat membru, are dreptul de a prezenta cu titlu individual sau în asociaţie cu alţi
cetăţeni sau persoane, o petiţie Parlamentului European asupra unui subiect ţinând de
domeniile de activitate ale Comunităţii şi care îl sau o privesc în mod direct.
D. Mediatorul
Instituţia mediatorului reprezintă o inovaţie adusă prin Tratatul de la Maastricht. .
Parlamentul European alege un mediator, abilitat să primească plângerile ce emană de la
orice cetăţean al Uniunii sau orice persoană fizică sau morală cu reşedinţa sau sediul statutar
într-un stat membru şi relative la cazuri de proastă administrare în acţiunea instituţiilor sau
organelor comunitare, cu excepţia Curţii de Justiţie şi a Tribunalului de primă instanţă în
exerciţiul funcţiilor lor jurisdicţionale. În cazul în care mediatorul a constatat un caz de
proastă administrare, sesizează instituţia respectivă, care dispune de un termen de trei luni
pentru a lua măsuri. Mediatorul va întocmi un raport pe care îl va înainta Parlamentului şi
instituţiei vizate, fiind informat şi autorul plângerii de rezultatul anchetei efectuate.
Mediatorul prezintă anual un raport Parlamentului privind rezultatul anchetelor
efectuate. Numirea mediatorului se face după fiecare alegere a Parlamentului European pe o
perioadă corespunzătoare legislaturii acestuia, mandatul său putând fi reînnoit14.

14
Primul mediator a fost desemnat prin Decizia Parlamentului Nr. 95/376 din 12 iulie 1995 după alegerile parlamentare din
1994 (JOCE - L 225/17 din 22 sept. 1995).

11
 Mediatorul poate fi declarat demisionar de către Curtea de Justiţie, la cererea
Parlamentului, dacă nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau dacă
se află în culpă gravă. El îşi exercită atribuţiile în deplină independenţă. În îndeplinirea
îndatoririlor sale, el nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la nici un organism. Pe durata
exercitării funcţiilor lui, mediatorul nu poate exercita nici o altă activitate profesională,
remunerată sau nu.
Statutul şi condiţiile generale de exercitare a funcţiilor mediatorului sunt fixate de
Parlament după obţinerea avizului Comisiei şi cu aprobarea Consiliului statuând cu majoritate
calificată15.
E. Comisia temporară de anchetă
O altă posibilitate de a-şi pune în valoare atribuţiile de control ale Parlamentului, o
reprezintă instituirea unei Comisii temporare de anchetă .
În cadrul realizării misiunilor sale, Parlamentul European poate, la cererea unui sfert
dintre membrii dintre săi, să constituie o comisie temporară de anchetă pentru a examina, fără
să aducă prejudicii atribuţiilor conferite altor instituţii sau organe, acuzaţiile de infracţiune sau
de proastă administrare în aplicarea dreptului comunitar, afară de cazul în care faptele
respective sunt cercetate de un for jurisdicţional iar procedura jurisdicţională nu s-a încheiat.
Comisia cercetează cazuri individuale, strict determinate privind acuzaţiile de
infracţiune şi proasta administrare a aplicării în dreptul comunitar, existenţa ei luând sfârşit
prin depunerea raportului său cu concluziile asupra anchetei efectuate.
Dispoziţia legală nu face nici o referire cu privire la calitatea subiectului activ, astfel
încât se poate considera că aceste acuzaţii pot fi formulate de orice cetăţean al Uniunii, de
persoane fizice sau de persoane juridice, de instituţiile comunitare sau de statele membre.

15
Condiţiile generale de exercitare a funcţiei sale au fost stabilite prin Decizia Parlamentului Nr. 94/262 din 9 martie 1994
(JOCE – L 113/15 din 4 mai 1994)

12