1.

Introducere
Termenul de “Uniune Europeana” este utilizat incepand cu 1992, cand Tratatul de
la Maastricht a denumit astfel ansamblul hibrid format din Comunitatile europene si
formele de cooperare interguvernamentala intre statele membre ale Comunitatilor
europene.
Este imposibil de dat o definitie a Uniunii Europene, tocmai datorita “ambiguitatii
constructive” pe care o sugereaza aceasta sintagma.
Uniunea europeana nu dispune, deocamdata, de personalitate juridica. Ea este mai
degraba un concept politic decat unul juridic, deoarece nu substituie Comunitatile
europene, ci le inglobeaza intr-un ansamblu mai larg.
Ca mijloace de realizare a obiectivelor Uniunii Europene se inscrie si sistemul
institutional unic, format din cele cinci institutii comunitare:
- Comisia Europeana, care initiaza politici si le pune in aplicare,
- Consiliul U. E. – organul legislativ, de decizie comunitara, care actioneaza pe
baza propunerilor Comisiei;
- Parlamentul european, cu rol initial consultativ, insa in ultimul timp tot mai
important in procesul de luare a deciziilor comunitare;
- Curtea Europeana de Justitie, care are sarcina de a interpreta actele comunitare
si tratatele institutive, in caz de conflict juridic;
- Curtea de conturi, institutie cu rol de control financiar, al administrarii
bugetului comunitar.
Acestea sunt institutiile comunitre care au functionat in temeiul tratatelor
institutive (C.E.C.O., C.E.E. si EURATOM); ele au continuat sa functioneze si dupa
crearea Uniunii Europene, iar in plus Uniuneauropeana a dobandit competente noi, care
nu intra in sfera de atributii a institutiilor comunitare, ci sunt rezolvate pe baze
interguvernamentale – politica externa si de securitate, respectiv cooperarea in justitie si
afaceri interne.
2. Scurt istoric al parlamentului din Europa
In istoria politica a Europei au existat diferite organe, foruri care au avut ca
atributie adoptarea legilor, a deciziilor de drept public cele mai importante dintr-un stat.

1
Aceste foruri au fost denumite adunare legislativa, adunare nationala, adunare de stat,
parlament sau au purtat denumiri specifice unui singur stat sau unei zone geografice (de
ex. “Duma” in Rusia, “Sejm” in Polonia, “Riksdag” in tarile scandinave).
Prin denumirea de parlament astazi intelegem in primul rand acel organ de stat
care functioneaza pe baza reprezentativa, este autoritatea publica legislativa cea mai
importanta. Potrivit acestei definitii parlamentul este un organ de autoritate publica, adica
una dintre purtatoarele suveranitatii statale. Deciziile luate de acesta, fundamentate pe
puterea de stat, sunt obligatorii si trebuie tratate ca cea mai inalta forma a manifestarii de
vointa statala, avand un rang superior tuturor deciziilor ce pot fi adoptate de celelalte
organe de stat. Parlamentele moderne au natura reprezentativa avand in compunerea lor
membrii alesi, care reprezinta la randul lor o anumita comunitate, comunitate de interese
sau intreaga populatie, care actioneaza teoretic in vederea influentarii deciziilor luate in
parlament in interesul alegatorilor. Desi adoptarea legilor apare ca principala atributie
parlamentara, parlamentele moderne exercita si o atributie de control asupra puterii
executive, respectiv au atributii in domeniul adoptarii si modificarii legilor fundamentale,
in cazul situatiilor de urgenta, la ratificarea tratatelor internationale sau in procedura
adoptarii bugetului national.
Institutia parlamentului intr-o forma apropiata de cea a legislativelor din zilele
noastre, a aparut in unele state din Vestul Europei in secolele XII-XIV,ca organ
reprezentativ al claselor dominante (state in oranduirea feudala). Parerile specialistilor
sunt insa impartite, unii sustin ca primele sedinte parlamentare au fost tinute in regatele
spaniole, iar altii considera ca “primul parlament” a fost cel al englezului Simon Monfort
din 1265. Din izvoarele scrise insa, rezulta ca sedinte la care erau invitati nu doar
aristrocrati, ci si reprezentantii oraselor, au fost tinute in 1162 in Aragonia, in 1169 in
Castilia si in 1188 in Leon.
Denumirea de “parlament” se pare ca a fost folosita pentru prima data de o
cronica scrisa in 1183, dar aceasta denumire folosita frecvent si in secolul XIII, a inlocuit
mult mai tarziu denumirile latine diverse (de ex. colocviu) ale adunarii claselor
dominante. Adunari ale aristocratilor au aparut in secolul XIII in Anglia, in timp ce in
Franta prima adunare de acest gen a fost convocata in 1302.

2
 3. Precizari terminologice
Denumirea oficiala a Parlamentului european, in tratatele institutive, a fost
„Adunarea generala”; doar in 1962 institutia a decis sa se numeasca “Parlament”, cu toata
opozitia Consiliului U.E. , care-si vedea amenintate atributiile de legislator european. De
atunci, noua denumire a fost folosita si in actele comunitare, in final fiind legiferata prin
Actul Unic European.
Parlamentul European a fost ales pentru prima data prin vot universal direct in
iunie 1979, cand au fost alesi 410 parlamentari.
Functiile exercitate de Parlament sunt numai simbolice, comparativ cu cele
exercitate de un Parlament veritabil, national, asa cum exista ele intr-o democratie
parlamentara. Caracterul simbolic al acestuia rezulta, in primul rand, din faptul ca
Parlamentul nu are dreptul sa desemneze un Guvern.
4. Desemnarea parlamentarilor europeni
Nu exista procedura electorala uniforma. Fiecare stat isi determina liber regimul
electoral pentru alegerea europarlamentarilor, adoptand, in acest sens, legi electorale
proprii.
Desemnarea membrilor Parlamentului European se face prin sufragiu universal
direct, pentru un mandat de 5 ani (nu exista clauze de dizolvare inainte de termen).
Candidaturile pot fi depuse fie independent, fie pe listele unor partide, in conformitate cu
legislatia nationala a fiecarui stat.
Alegerile au loc timp de 3-4 zile si participa orice persoana peste 18 ani; statele au
avut pana la Tratatul de la Maastricht, puterea discretionara de a limita votul exercitat pe
teritoriul lor la proprii cetateni sau, dimpotriva de a-l extinde. Dupa 1992 insa, s-a
eliminat criteriul nationalitatii, orice rezident putand vota sau candida in statul in care
traieste

In baza Tratatului de la Amsterdam (1997), Parlamentul European a adoptat, in

1998, o Rezolutie cuprinzand o serie de principii comune pentru toate statele membre:

- Alegerea deputatilor europeni sa aiba loc pe baza scrutinului de lista,

proportional;

3
 - Constituirea de circumscriptii electorale in statele membre cu peste 20
milioane de locuitori;

- Stabilirea unui prag de maximum 5% din sufragiile exprimate;

- Incepand cu alegerile din 2009, 10% din mandatele in Parlamentul

European vor fi alocate pe baza scrutinului de lista proportional in cadrul
unei circumscriptii unice, formata din teritoriul statelor membre ale UE;
- Mandatul de deputat in Parlamentul European este incompatibil cu
mandatul de deputat sau senator in Parlamentul National (incepand cu
2004). Au obtinut derogari Irlanda si Marea Britanie, pana in 2009

Deputatii europeni nu pot exercita, simultan, anumite profesii si nu pot ocupa

anumite functii (magistrat, ministru, conducator al unei intreprinderi de stat,s.a.).

Ei sunt remunerati la fel ca membrii parlamentului national din tara respectiva.

Remuneratiile sunt platite de fiecare stat membru.
5. Structura Parlamentului european
Parlamentul european este format din reprezentanti ai popoarelor statelor membre.
Pana in 2004 a avut 626 de membri, iar din 2004 sunt 732 de membri.
Parlamentarii europeni sunt grupati in grupuri politice, cu caracter mixt, adica
multinational, nu in delegatii nationale, existand insa si parlamentari neinscrisi in niciun
grup parlamentar. Iata grupurile politice existente in Parlemrntul European:

- Grupul Partidului Popular European (crestini-democrati) si al Democratilor

Europeni;

- Grupul Partidului Socialistilor Europeni;

- Grupul Partidului European Liberal, Democrat si Reformat;

- Grupul Verzilor/Alianta Libera Europeana;

- Grupul Confederal al Stangii Europene Unite /Stanga Verde Nordica;

- Grupul Uniunea pentru o Europa a Natiunilor;

- Grupul pentru Europa Democratilor si Diversitatii;

- Grupul Tehnic al Deputatilor Independenti (grup mixt)

4
 Numarul minim necesar de europarlamentari pentru formarea unui grup
parlamentar este de:

- 29, daca apartin unul singur stat;

- 23, daca apartin la doua state membre;

- 18, daca apartin la 3 state membre;

- 14, daca apartin la 4 state membre.
Conducerea institutiei este asigurata de un presedinte, 14 vicepresedinti – care
impreuna cu cei 5 chestori formeaza Biroul Parlamentului european, organ executiv – si
de un secretariat general. Presedintele si vicepresedintii sut alesi de membrii
Parlamentului, pe o perioada de doi ani si jumatate.
Presedintele este reprezentantul institutional al PE. El asigura relatiile externe,
prezideaza sesiunile plenare si reuniunile Biroului si Conferintei presedintilor.
Fiecare membru al Parlamentului European este membru de drept intr-una din
cele 17 Comisii parlamentare si membru supleant intr-altul.
Comisiile parlamentare sunt urmatoarele:

1. Afaceri externe, drepturile omului, politica externa si de securitate comuna;

2. Buget;

3. Control bugetar;

4. Drepturile si libertatile cetatenilor, justitie, afaceri interne;

5. Juridica si piata interna;

6. Probleme economice si monetare;

7. Industrie, comert exterior, cercetare si energie;

8. Ocuparea fortei de munca si probleme sociale;

9. Mediu, sanatate publica si politica consumatorului;

10. Agricultura si dezvoltare rurala;

11. Pescuit;

5
 12. Politica regionala, transport si turism;

13. Cultura, tineret, educatie, mass-media si sport;

14. Dezvoltare si cooperare;

15. Afaceri constitutionale;

16. Drepturile femeilor si egalitatea de sanse;

17. Petitii.

Fiecare comisie isi alege un birou format din: presedinte si 2 – 3 vicepresedinti.

Mandatul acestora este de doi ani si jumatate.
Comitetele parlamentare sunt formatiuni specializate de lucru ale institutiei, care
pregatesc decizia luata de plenul Parlamentului european.
In structura organizatorica a Parlamentului un loc important il ocupa organele
directoare care sunt date de birou si de biroul largit:
a) Biroul este organismul de coordonare regulamentara a PE, avand competente
in ceea ce priveste bugetul PE si problemele administrative si este format dintr-un
presedinte, 14 vicepresedinti si cinci chestori, membri ai biroului cu drept de vot
consultativ. Membrii Biroului sunt alesi pentru un mandat de 2 ½ ani;
b) Biroul largit – format din biroul propriu – zis plus presedintii grupurilor
politice din Parlament. Acesta asigura functionarea politica a Parlamentului European.
Parlamentul mai cuprinde si diverse formatiuni cum ar fi grupurile politice,
comisiile si delegatiile.
c) grupurile politice reunesc deputatii de aceeasi orientare politica, indiferent de
statul in care au fost alesi.
d) comisiile pot fi: permanente, temporare si de ancheta.
e) delegatiile Parlamentare au o componenta hotarata de grupurile politice, iar
competenta le este stabilita de Parlament.
6. Statutul parlamentarilor europeni
Membrii Parlamentului European pot cumula mandatul de parlamentar european
cu cel de parlamentar national, insa nu pot fi membrii in guvernele nationale sau in alte
institutii comunitare.

6
 Parlamentarii beneficiaza de imunitate in ceea ce priveste exprimarea opiniilor si
voturilor in exercitiul functiei si nu pot fi arestati sau urmariti judiciar pe teritoriul altui
stat; pe teritoriul propriului stat se aplica legislatia nationala, deci ei pot fi arestati daca nu
sunt si parlamentari nationali. Imunitatea europeana dureaza pe toata durata mandatului
parlamentar, aceasta fiind interpretarea care se degaja din deciziile Curtii Europene de
Justitie.. Parlamentarii voteaza individual, personal, neputand fi legati prin mandat sau
instructiuni ale statelor.
7. Functionarea Parlamentului european
Parlamentul se intalneste in sesiuni ordinare, lunare, de cate o saptamana (cu
exceptatia lunii august) si in sesiuni extraordinare. De asemenea, o mare parte a activitatii
se desfasoara in Comitete parlamentare, cate doua saptamani pe luna. Cea de-a patra
saptamana a lunii este dedicata reuniunilor grupurilor politice.
Statele membre nu si-au indeplinit inca obligatia prevazuta in tratate de a stabili
un singur sediu pentru Parlament, eficienta acestuia fiind diminuata de fragmentarea
geografica a activitatii sale; sesiunile plenare au loc la Strassbourg, Comitetele
parlamentare se intalnesc la Bruxelles, iar Secretariatul general este la Luxemburg.
Lucrarile se desfasoara in cele 23 de limbi oficiale, cu traducere simultana, si
documentele oficiale trebuie traduse, de asemenea, in toate aceste 23 de limbi, fapt ce
ingreauneaza destul de mult activitatea curenta si creste costurile de functionare ale
institutiei.
Sedintele sunt publice, la ele participa membrii Comisiei europene, in timp ce
prezenta membrilor Consiliului UE este obligatorie la sesiunile plenare.
Deciziile sunt adoptate, in principiu, cu majoritatea absoluta a membrilor si au
forma unor rezolutii. De regula, Consiliul UE solicita opinii Parlamentului European;
opinia este redactata de catre Comitetul parlamentar specializat in problema ce face
obiectul solicitarii si este inaintata spre adoptare plenului Parlamentului, in urma
dezbaterilor devenind rezolutie.
8. Atributiile Parlamentului european
a) atributia de supraveghere si control. In conformitate cu dreptul de supraveghere
asupra activitatii comunitare si a institutiilor comunitare, Parlamentul:
- poate adresa interpelari Comisiei europene sau Consiliului U.E.;
- dezbate raportul anual general al Comisiei europene;

7
 - dezbate orice problema de ploitica generala;
- poate sesiza Curtea Europeana de Justitie si pentru alte aspecte decat aplicarea
propriilor prerogative, cum ar fi ilegalitatea unor acte comunitare sau a unor omisiuni de
a actiona din partea institutiilor comunitare;
- participa la desemnarea presedintelui Comisiei si aproba, prin vot, componenta
acesteia, dupa audierea candidatilor la postul de Comisar. Parlamentul European poate
adopta o motiune de cenzura care sa duca la demiterea in bloc a Comisiei europene.
Pentru aceasta, e nevoie de votul a 2/3 din voturile exprimate de membrii Parlamentului,
voturi care sa reprezinte, in acelasi timp, majoritatea membrilor Parlamentului, conditie
destul de restrictiva, greu de intrunit si care, din acest motiv, ramane mai mult o
amenintare teoretica la adresa Comisiei.
b) atributii legislative. Tratatele de la Maastricht (1992) si Amsterdam (1997) au
conferit Parlamentului European atributii sporite in sfera deciziilor legislative, marcand
transformarea lui dintr-o adunare cu rol consultativ intr-o adunare legislativa ale carei
puteri sunt comparabile, in buna masura cu cele ale parlamentelor nationale.
Rolul legislativ al Parlamentului european se prezinta sub doua aspecte:
- Parlamentul emite avize, care, dupa caz, pot fi facultative, consultative sau
onforme.

- Procedura codeciziei pune pe acelasi plan al adoptarii legislatiei Parlamentul

european si Consiliul U.E.. In acest caz, o decizie nu pooate fi luata decat prin acordul
celor doua institutii comunitare. Ca urmare, in legile comunitare se regasesc un numar
important de propuneri si amendamente parlamentare. Conform acestei proceduri, toate
textele de lege trebuie sa intruneasca acordul formal al Parlamentului European si al
Consiliului UE.
Domenii in care se aplica procedura co-deciziei: libertatea de circulatie a fortei de
munca; stabilitatea pietei interne; cercetarea si dezvoltarea tehnologica; mediul; protectia
consumatorului; dreptul de stabilire; educatia si cultura, sanatatea. Raman insa domenii
importante in care Parlamentul European da numai un aviz (fiscalitate, preturile agricole
s.a.).
c) atributii bugetare

8
 Bugetul comunitar este adoptat de Consiliul U.E., la propunerea Comisiei
europene, cu avizul Parlamentului european. In final insa, Parlamentul european este cel
care aproba bugetul, refuzul unei astfel de aprobari insemnand reluarea procedurii
bugetare. In 1979 si 1985, Parlamentul European a respins bugetul Uniunii.
In fine, tot Parlamentul european este cel care aproba descarcarea de gestiune a
Comisiei, dupa incheierea exercitiului bugetar.

9
 BIBLIOGRAFIE:

1. Gioni Popa - Gavrilovici, Istoria si evolutia Uniunii Europene, Curs;

2. Dacian Cosmin Dragos, Uniunea Europeana. Institutii. Mecanisme, Editia 2, Ed.

C.H. Beck, Bucuresti, 2005;

3. Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, Drept Institutional Comunitar European,

Editura Actami, Bucuresti, 1994;

4. Parlamentul European, http://referate.itbox.ro/referate-drept/referat-parlamentul-

european.

10