PARLAMANTUL EUROPEAN

EVOLUȚIE. ORGANIZARE
(INCLUSIV GRUPELE POLITICE)
COMPETENȚE

1
 LISTĂ DE ABREVIERI

alin. alineat(ul) a
apud citat după art. articol(ul)
CEE Comunitatea Economică Europeană
CEEA Comunitatea Europeană a Energiei Atomice
CECO Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului
CEDO Curtea Europeană a Drepturilor Omului
CJCE Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
ECR European Court Reports
EURATOM vezi CEEA
Ibidem acelaşi autor, acelaşi loc
Idem acelaşi autor i.e. id est, adică
lit. litera
n.n. nota noastră
op. cât. opera citată
PE Parlament European
p. / pp. pagină, pagini
par. paragraf(e)
s.n. sublinierea noastră
TCE Tratatul de instituire a Comunității Europene
TCECO Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului TFUE
TUE Tratatul privind Uniunea Europeană
UE Uniunea Europeană
urm. următoarele
vol. volum(ul

2
 Introducere

Uniunea Europeană (UE) este un parteneriat economic și politic unic format din 28 de state
europene membre. Aceasta a fost creată după cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a încuraja
cooperarea economică, principiul care stă la baza sa fiind acela, potrivit căruia, statele care întrețin
relații comerciale unele cu celelalte devin interdependente din punct de vedere economic și, astfel,
mai predispuse să evite conflictele. Uniunea Europeană este întemeiată pe statul de drept.
Parlamentul European este o adunare parlamentară multinațională unică, aleasă în mod
direct de către cetățeni. Cei 751 de membri ai Parlamentului European reprezintă peste 500 de
milioane de cetățeni din 28 de state membre. Cetățenii europeni pot participa la procesul politic în
mai multe moduri. De exemplu, ei pot vota la alegeri, își pot contacta deputatul care îi reprezintă în
Parlamentul European, pot adresa petiții Parlamentului European sau pot lansa o inițiativă
cetățenească prin care să îi solicite Comisiei Europene să pregătească o propunere legislativă.
Parlamentul exercită rolul de colegislator, având, împreună cu Consiliul, competența de a
adopta și modifica propunerile legislative și de a adopta bugetul Uniunii. De asemenea, el
supraveghează activitatea Comisiei și a celorlalte organisme europene și cooperează cu parlamentele
naționale din țările UE, care își aduc și ele contribuția.
Parlamentului European consideră că rolul său constă nu doar în promovarea unui proces
decizional democratic în Europa, dar și în sprijinirea luptei pentru democrație, a libertății de
exprimare și a unor alegeri corecte în întreaga lume.
Parlamentul European (PE) este un exemplu unic de transpunere în practică a democrației
multinaționale și multilingve. Deputații aleși în Parlamentul European se implică în dezbateri publice
și joacă un rol esențial în elaborarea politicilor Uniunii Europene.
Parlamentul European decide în comun cu Consiliul UE cu privire la actele legislative care
influențează viața de zi cu zi a cetățenilor Uniunii. Printre temele acestor acte legislative se numără
libera circulație și protecția consumatorilor, mediul și majoritatea sectoarelor economiei.

3
 CAPITOLUL I

PARLAMENTUL EUROPEAN. PREZENTARE GENERALĂ. ISTORIC ȘI

EVOLUȚIE

1. Scurt istoric al înfiinţării și funcționării Parlamentului european.

Parlamentul European, potrivit tratatelor comunitare, este instituția compusă din

reprezentanții statelor reunite în Comunități, definiție care nu a fost modificată prin tratatul de la
Maastricht. Este reglementat de articolele 137 la 144 din tratatul CE (cărora le corespund articolele
20 la 25 Tratat CECA; 107 la 114 Tratat CEEA). Tratatul de la Maastricht a adus în schimb
modificări importante competențelor Parlamentului european în așa fel încât să sporească participarea
sa, în special în cadrul procedurii de decizie, în funcție de principiul stabilit de articolul A din
dispozițiile comune ale tratatului potrivit căruia deciziile sunt luate cât mai aproape posibil de
cetăţeni. În afară de aceasta participare sporită la luarea deciziilor, principalele inovaţii se referă la
rolul Parlamentului în desemnarea Comisiei, în apărarea intereselor cetăţenilor Uniunii, în ceea ce
priveşte organizarea să propriu-zisă existând puţine modificări.

Între 10-13 septembrie 1952, în cadrul CECO (Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi

Oţelului) a avut loc prima şedinţă a unei Adunări Parlamentare, alcătuită din 78 de membri ai
parlamentelor naţionale. Adunarea nu avea, în mare, decât rol consultativ, însă avea posibilitatea de a
constrânge Înaltă Autoritate a CECO să demisioneze, prin neacordarea votului de încredere. În 1957,
odată cu Tratatele de la Roma, se înfiinţează Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi
Comunitatea Europeană a Atomului (EURATOM). Adunarea Generală, alcătuită acum din 142 de
deputaţi, răspundea de toate cele 3 comunităţi. Fără a beneficia de noi competente, Adunarea îşi
schimba totuşi denumirea în Parlamentul European.

În 1979 au loc pentru prima dată alegeri directe pentru Parlamentul European. În 1986 se
semnează Actul Unic European. În aceste tratate se foloseşte pentru prima dată noţiunea de
“Parlament European”, ale cărui drepturi sunt extinse şi în procesul legislativ general. Conform
Tratatului de la Maastricht, Parlamentul poate respinge un proiect de lege şi fără acordul Consiliului
de Miniştri şi poate înfiinţa comisii de investigaţie.

Parlamentul este ales începând cu anul 1979, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere şi
secrete. În perioada 1952-1976 membrii Parlamentului European erau numiţi de către parlamentele

4
statelor membre. Parlamentul European este reprezentantul democratic al intereselor celor 450 de
milioane de locuitori ai Uniunii Europene. Parlamentul European are trei sedii: la Strasbourg,
Bruxelles şi Luxemburg. Structurile politice existente în ţările membre se oglindesc în rândul
fracţiunilor politice de la nivelul Parlamentului European. În acest parlament exista şapte fracţiuni şi
o serie de deputaţi independenţi. Deputaţii din Parlamentul European provin din circa 160 de partide
politice diferite, în care aceştia sunt membri în ţările lor de origine. La data de 20 iulie 2004 a avut
loc şedinţa constitutivă a celei de-a şasea legislaturi a Parlamentului European, care număra acum
732 de deputaţi.1

Ultima modificare relevantă este adusă în domeniu de tratatul de aderare încheiat cu

România şi Bulgaria, care prevede că numărul parlamentarilor se majorează de la data aderării şi
până la începutul legislaturii din 2009, Bulgaria având 18 , iar România 35 de locuri de parlamentari.
Tratatul de la Lisabona este ultimul tratat semnat la 13 decembrie 2007, acesta intrând în
viguare la 1 ianuarie 2009.
Menționăm faptul că, alături de Parlamentul European, Consiliul European acţionează atât în calitate
de organ comunitar, dar şi ca organ interguvernamental.2
2. Sediul Parlamentului European

Sediul central al Parlamentului European se află la Strasbourg. Acolo se ţin cele 12 şedinţe
anuale în plen, a câte patru zile fiecare. Comisiile şi fracţiunile se mai pot de asemenea întruni la
Bruxelles, unde de curând a avut loc şi o şedinţă plenară. La Luxemburg se afla sediul Secretariatului
General.
3. Atribuțiile Parlamentului European. Scurtă prezentare.
Parlamentul European este instituţia comunitară care a cunoscut modificări substanţiale pe
parcursul perioadei construcţiei comunitare, în privinţa extinderii atribuţiilor sale.
Tratatele constitutive ale Comunităţilor europene au încredinţat Parlamentului doar atribuţii
de control3 conform art. 20- Tratatul CECO s 14214v212o i atribuţii de deliberare şi control conform
art.137- Tratatul CEE şi art. 107-Tratatul CEEA.
Așa cum s-a apreciat în literatura de specialitate, în afara exercitării atribuţiilor de control,
Parlamentul European era un organ cu caracter preponderent consultativ.Începând din 1970, printr-o
serie de tratate şi acte succesive s-a înregistrat o creştere a rolului Parlamentului în mai multe
domenii: în domeniul bugetar, în domeniul controlului politic şi în domeniul normativ.

1
Art. 190(2) TCE enumeră numărul de reprezentaţi în Parlamentul European din fiecare Stat-membru. Parlamentarii sunt aleşi pe o perioadă de
cinci ani de către alegătorii din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, în numele a 492 de milioane de cetăţeni. Numărul parlamentarilor de
la un stat este direct proporţional numărului populaţiei acelui stat.
2
Beatrice Tanlêge, Le Conseil euorpéen, PUF, Paris, 1993, p. 89.
3
conform art. 20- Taritatu CECO și atributii de deliberare si control conform art.137- Tratatul CEE si art. 107-Tratatul
CEEA
5
 Mai mult, prin actul de la Bruxelles din 20 septembrie 1976 Parlamentul European
dobândeşte o nouă legitimitate, care a deschis calea creşterii atribuţiilor sale.4
Actul Unic European întregeşte o primă etapă în sporirea atribuţiilor Parlamentului
European, introducând doua proceduri de esenţa şi anume:
a)   procedura cooperarii- prin care Parlamentul European participa la procesul decizional
alături de Consiliu;
b)  procedura avizului conform cu privire la acordurile de aderare şi de asociere.
În sfârşit, rolul Tratatului de la Amsterdam a fost de natură a consolida poziţia Parlamentului
în cadrul sistemului instituţional comunitar; prin extinderea procedurii codeciziei la noi domenii,
fiind substanţial simplificata fata de procedura greoaie prevăzută iniţial prin Tratatul de la Maastricht.
Pe lângă creşterea competentelor Parlamentului în procesul decizional comunitar s-a
constatat şi o extindere a atribuţiilor de control ale acestuia prin care are posibilitatea să participe
activ la viaţa comunitară, intervenind direct între cetăţean şi instituţiile comunitare.5
În opinia altor autori se consideră că Parlamentul European, are trei atribuţii principale6:
Ř Legislativă, care împreună cu Consiliul, prin intermediul a mai multor proceduri
(consultării, co-deciziei, acordului, cooperării) examinează şi modifică draft-urile legislative propuse
spre adoptare;
Ř Bugetară, prin care în fiecare an în luna decembrie, Parlamentul European adoptă
bugetul Comunităţii. În continuare, prin cooperare cu Consiliul, verifică implementarea acestuia de
către Comisie
Ř Supravegherea executivului, prin care Parlamentul verifică activitatea Comisiei, cu
dreptul de a solicita explicaţii, aplicarea moţiunii de cenzură privind activitatea acesteia şi aprobarea
numirii membrilor.
Tratatul de la Maastricht 7a adăugat noi competenţe Parlamentului pentru protecţia şi mai
amplă a cetăţenilor UE, prin care se pot institui Comisii de Anchetă care investighează încălcările sau
contravenţiile administraţiei în implementarea Legislaţiei comunitare.

4
O. MANOLACHE, Drept comunitar, Ed. All, Bucuresti, 1996, pag. 62
5
Art. 137 - Tratatul CE (modificat prin Tratatul de la Maastricht) prevede în noua formulare ca Parlamentul European
exercita puterile ce îi sunt atribuite prin tratat (aceasta reglementare corespunzând realitatii componentelor Parlamentului)
6
Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purdă, Cătălin Drăghiciu, Instrumente juridice fundamentale ale Uniunii Europene, Ed. Lumina
Lex, Bucureşti, 2003, p. 47.
7
Din punct de vedere a puterii de decizie asupra alocării banilor din bugetul Comunitar, Parlamentul poate decide asupra
„cheltuielilor neobligatorii”, care de obicei ţin de domeniul social şi politica regională, cercetare, ajutoare umanitare şi
programe pentru refugiaţi.
6
 4. Actele legislative emise de Parlamentul European.
Obiectivele stabilite în tratatele UE sunt realizate prin intermediul mai multor tipuri de acte
legislative. Unele au caracter obligatoriu, altele nu. Unele li se aplică tuturor țărilor, altele doar unora
dintre ele.
· Regulamentele
Regulamentul este un act legislativ cu caracter obligatoriu. Trebuie aplicat în integralitatea
să, în toate statele membre. De exemplu, când UE a dorit să se asigure că produselor importate pe
teritoriul său li se aplică măsuri comune în materie de siguranță, Consiliul a adoptat un regulament.8
· Directivele
Directiva este un act legislativ care stabilește un obiectiv pe care trebuie să îl atingă toate
statele membre. Fiecare dintre ele are însă libertatea de a decide asupra modalităților de îndeplinire a
obiectivului stabilit.9
· Deciziile
Decizia este un act legislativ direct aplicabil și obligatoriu pentru toți cei cărora li se
adresează.10 Destinatarii săi pot fi statele membre sau chiar întreprinderile. De exemplu, Comisia a
emis o decizie privind participarea UE la acțiunile mai multor organizații de luptă împotriva
terorismului. Această decizie s-a referit doar la organizațiile respective.
· Recomandările
Recomandarea nu este obligatorie, ea fiind utilizată pentru a sugera anumite acţiuni sau
inacţiuni statelor-membre11. Când Comisia a emis o recomandare prin care încuraja autoritățile
judiciare din țările membre să apeleze mai mult la utilizarea videoconferinței pentru a sprijini
colaborarea transfrontalieră a serviciilor judiciare, acest text nu a avut caracter obligatoriu. Prin
intermediul unei recomandări, instituțiile își fac cunoscută opinia și sugerează direcții de acțiune, fără
a le impune însă vreo obligație legală destinatarilor recomandării.
· Avizele
Avizul este un instrument care le permite instituțiilor să prezinte un punct de vedere fără
caracter obligatoriu, altfel spus fără a le impune vreo obligație legală celor cărora li se adresează. 12
Poate fi emis de către principalele instituții europene (Comisia, Consiliul, Parlamentul) sau de către
Comitetul Regiunilor ori Comitetul Economic și Social European. Pe durata elaborării actelor
legislative, Comitetele emit avize care prezintă punctul lor de vedere cu privire la aspecte regionale,
economice și sociale specifice.

8
Vezi art. 249, T.C.E.E
9
În acest sens, a se vedea și Defarges, Philippe Moreau, Les Institutions européennes, 6e éd., Armand Colin, Paris, 2002,
versiunea tradusă în limba română Ed. Armacord, Timişoara, 2002.
10
Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Drept comunitar general, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002,
11
În acset sens, Manin, Phillippe, Les Communautes Europeenne. L’Union Europeene, Ed. Pedone, Paris, 1997
12
Gautron, Jean Claude, Droit européen, 10e éd., Dalloz, 2002
7
CAPITOLUL II
8
 ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA PARLAMENTULUI EUROPEAN

1. Componența Parlamentului European.

Reprezentarea cetățenilor este asigurată în mod proporțional descrescător, cu un prag minim

de șase membri pentru fiecare stat membru. Niciun stat membru nu poate avea mai mult de 96 de
locuri.
Principiul proporționalității descrescătoare înseamnă că, deși numărul total de locuri este
alocat în funcție de mărimea populației statelor membre, statele membre cu o populație mai
numeroasă acceptă să fie subreprezentate în favoarea unei reprezentări mai mări a țărilor UE cu o
populație mai redusă: cu cât țara este mai mare, cu atât mai mic este numărul de locuri în raport cu
populația sa.
Acest concept a fost definit mai în detaliu în Deciziile succesive ale Consiliului European
adoptate în temeiul articolului 14 alineatul (2) din TUE de la intrarea în vigoare a Tratatului de la
Lisabona. Având în vedere retragerea programată a Regatului Unit din UE, a trebuit să se analizeze
modul de redistribuire a celor 73 de locuri ale țării. În urma unei propuneri prezentate de Parlament. 13
Consiliul European a adoptat la 28 iunie 2018 o decizie de stabilire a componenței Parlamentului
European după alegerile din 201914.
Numărul total de locuri a fost redus de la 751 la 705, cota unora dintre statele membre
crescând. Numărul deputaților care urmează să fie aleși din fiecare stat membru pentru Parlamentul
European este următorul: Germania - 96, Franța - 79, Italia - 76, Spania - 59, Polonia - 52, România -
33, Țările de Jos - 29, Belgia, Grecia, Ungaria, Portugalia, Suedia și Republica Cehă - 21, Austria 19,
Bulgaria 17, Finlanda, Danemarca și Slovacia - 14, Irlanda - 13, Croația - 12, Lituania - 11, Letonia
și Slovenia - 8, Estonia 7, Cipru, Luxemburg și Malta - 6. Cu toate acestea, articolul 3 alineatul (2)
din Decizia respectivă prevede, de asemenea, că, în cazul în care Regatul Unit este încă stat membru
la începutul legislaturii 2019-2024 (adică în iunie 2019), numărul de deputați în PE din fiecare stat
membru va rămâne același ca în legislatura precedentă 15 până când retragerea Regatului Unit produce
efecte juridice.
De fiecare dată după alegeri, Parlamentul se reunește de drept în prima zi de marți după
expirarea unui termen de o lună de la sfârșitul perioadei electorale (Actul din 20 septembrie 1976 16).

13
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 13 iunie 2018 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului
European de stabilire a componenței Parlamentului European (Texte adoptate, P8_TA(2018)0249)
14
Decizia (UE) 2018/937 a Consiliului European din 28 iunie 2018 de stabilire a componenței Parlamentului European
(JO L 165 I, 2.7.2018, p. 1).
15
A se vedea articolul 3 din Decizia Consiliului European din 28 iunie 2013 de stabilire a componenței Parlamentului
European (JO L 181, 29.6.2013, p. 57).
16
Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea reprezentanților în Adunare prin vot universal direct (JO L 278,
8.10.1976).
9
De asemenea, în conformitate cu articolul 229 alineatul (1) din TFUE, Parlamentul se întrunește de
plin drept, anual, în a doua zi de marți a lunii martie.

2. Organizarea Parlamentului European.

2.1. Președintele.
Preşedintele este ales pe o perioda de doi ani şi jumătate, adică jumătate din legislatura
parlamentară cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Anterior alegerii preşedintelui, cel mai în vârstă
dintre deputaţi îndeplineşte funcţiile de preşedinte, cu titlul de decan de vârstă, până la proclamarea
alegerii preşedintelui.
Preşedintele, vicepreşedinţii şi chestorii sunt aleşi prin vot secret. Candidaturile trebuie să
fie prezentate cu acordul celor interesaţi. Ele pot fi prezentate numai de un grup politic sau de un
număr de cel puţin 40 de deputaţi. Cu toate acestea, în cazul în care numărul de candidaturi nu
depăşeşte numărul de locuri care urmează a fi atribuite, candidaţii pot fi aleşi prin aclamere. Imediat
după alegerea preşedintelui, decanul de vârsta îi cedează acestuia locul.
După alegerea preşedintelui, se procedează la alegerea vicepreşedinţilor pe un buletin
comun, iar după alegerea acestora, Parlamentul procedează la alegerea a cinci chestori, însă pentru
perioada ianuarie 2007 - iulie 2009, numărul lor a fost stabilit la şase.
Preşedintele are în pricipal următoarele atribuţii:
· reprezintă Parlamentul în afacerile juridice, în relaţiile externe şi cu celelalte instituţii
comunitare;
· se pronunţă cu privire la toate problemele internaţionale majore şi face recomandări
menite să consolideze Uniunea Europeană;
· coordonează toate lucrările Parlamentului şi alege organele sale constitutive (Biroul şi
Conferinţa preşedinţilor), precum şi dezbaterile din şedinţele plenare;
· se asigura de respectarea Regulamentului de procedura al Parlamentului şi garantează,
prin arbitrajul sau, bună desfăşurare a tuturor activităţilor acestei instituţii şi ale organelor sale
constitutive;
· prezintă în deschiderea fiecărei reuniuni a Consiliului european, punctul de vedere şi
preocupările acestei instituţii referitoare la subiecte specifice şi la punctele înscrise pe ordinea de zi;
· semnează în urma adoptării de către Parlament a bugetului Uniunii Europene în a doua
lectură, acesta devenind astfel operaţional;
· semnează alături de preşedintele Consiliului, toate actele legislative adoptate prin
procedura de codecizie.

10
 Preşedintele este ajutat de un Prezidiu sau Birou alcătuit din Preşedintele Parlamentului
European, cei 14 vicepreşedinţi şi cei 6 chestori, cu statut de observatori, aleşi de Parlamentul
European pe o perioadă de doi ani şi jumătate, care se poate reînnoi.
Prezidiul dispune în problemele financiare, organizatorice şi administrative ale
Parlamentului European. Chestorii sunt responsabili, în funcţie de orientările stabilite de către Birou,
de chestiunile administrative şi financiare care îi privesc direct pe deputaţi.
Conferintta Preşedinţilor cuprinde Preşedintele Parlamentului şi preşedinţii grupurilor
politice; ea este organismul politic conducător al Parlamentului. Conferinţa elaborează agenda pentru
sesiunile plenare, stabileşte orarul activităţii organismelor parlamentare şi termenii de referinţă şi
dimensiunea comisiilor şi delegaţiilor parlamentare.
În conformitate cu Regulamentul de procedură, Președintele Parlamentului este ales dintre
deputații în PE pentru un mandat de doi ani și jumătate, care poate fi reînnoit (articolul 19 din
Regulamentul de procedură). Președintele reprezintă Parlamentul în relațiile externe și cu celelalte
instituții ale UE. Președintele supraveghează dezbaterile în plen și se asigură că Regulamentul de
procedură al Parlamentului este respectat. În deschiderea fiecărei reuniuni a Consiliului European,
Președintele Parlamentului European prezintă punctul de vedere și preocupările instituției referitoare
la punctele înscrise pe ordinea de zi și la alte subiecte. După adoptarea de către Parlament a bugetului
Uniunii Europene, Președintele îl semnează, acesta devenind astfel operațional. Președintele
Parlamentului semnează, alături de Președintele Consiliului, toate actele legislative adoptate prin
procedura legislativă ordinară. Președintele poate fi înlocuit de unul dintre cei 14 vicepreședinți
(articolul 23 din Regulamentul de procedură).
2.2. Plenul
Plenul este însuși Parlamentul European, iar reuniunile sale sunt prezidate de Președinte.
Parlamentul se întrunește în fiecare lună (cu excepția lunii august) în sesiune plenară la Strasbourg,
perioada de sesiune durând patru zile, de luni până joi. La Bruxelles au loc perioade de sesiune
suplimentare. Perioada de sesiune se împarte în ședințe zilnice. 17 Distribuția locurilor deputaților în
hemiciclu se face în funcție de apartenența politică, de la stânga la dreapta, cu acordul președinților
de grup. Președintele este cel care deschide ședința, uneori prin aducerea unui omagiu sau printr-un
discurs pe o temă de actualitate. În îndeplinirea acestei sarcini, Președintele este asistat de 14
vicepreședinți, care pot prelua conducerea reuniunii. Pentru facilitarea cooperării dintre instituții în
cadrul procesului de luare a deciziilor, la ședințe participă și Comisia Europeană și Consiliul Uniunii
Europene. La cererea Parlamentului, reprezentanții celor două instituții pot fi invitați să facă
declarații sau să își prezinte activitățile.

17
A se vedea și art. 145 alineatul (3) din Regulamentul de procedură
11
 2.3. Organismele politice
Organismele politice ale Parlamentului sunt Biroul (articolul 24 din Regulamentul de
procedură - președintele și 14 vicepreședinți), Conferința președinților (articolul 26 din Regulamentul
de procedură - Președintele și președinții grupurilor politice), cei cinci chestori (articolul 28 din
Regulamentul de procedură - responsabili pentru chestiunile administrative și financiare ale
deputaților), Conferința președinților de comisie (articolul 29 din Regulamentul de procedură) și
Conferința președinților de delegație (articolul 30 din Regulamentul de procedură). Durata
mandatului Președintelui, al vicepreședinților și al chestorilor, precum și al președinților de comisie și
de delegație este de doi ani și jumătate (articolul 19 din Regulamentul de procedură).
2.4. Comisii și delegații
La propunerea Conferinţei președintilor, Parlamentul constituie comisii permanente.
Alegerea membrilor acestor comisii are loc în timpul primei perioade de sesiune a Parlamentului nou
ales şi din nou la încheierea unei perioade de doi ani şi jumătate, mandatul acestora fiind de cel mult
12 luni, cu posibilitate de prelungire.
Există 20 de comisii parlamentare permanente. O comisie este alcătuită din 28 până la 86 de
deputaţi şi are un preşedinte, un birou şi un secretariat. Majoritatea deputaţilor sunt membrii titulari ai
unei comisii şi membrii supleanţi în alta. Aceste comisii se reunesc o dată sau de două ori pe lună la
Bruxelles. Dezbaterile sunt publice, iar în cadrul acestora, deputaţii elaborează, modifica şi adoptă
propuneri legislative şi rapoarte din proprie iniţiativă. Fiecare comisie alege un preşedinte şi trei-
patru vicepreşedinţi pentru o perioadă de doi ani şi jumătate. Aceştia formează Biroul comisiei şi sunt
funcţionarii acesteia.
Grupurile politice şi deputaţii neafiliaţi pot desemna pentru fiecare comisie un număr de
supleanţi permanenţi, egal cu numărul membrilor titulari reprezentanţi ai diferitelor grupuri şi ai
membrilor neafiliaţi din cadrul comisiei. Preşedintele trebuie informat cu privire la aceasta. De
asemenea, în cazul absenţei unui membru titular şi în cazul în care nu au fost numiţi supleanţi
permanenţi sau în cazul absenţei acestora din urmă, membrul titular al comisiei poate fi înlocuit la
reuniuni de un alt membru cu drept de vot din acelaşi grup politic. Numele supleantului trebuie
comunicat preşedintelui comisiei înainte de începerea votului.
Deputații sunt organizați în 20 de comisii, două subcomisii și 39 de delegații (delegații
interparlamentare și delegații la comisii parlamentare mixte, comisii parlamentare de cooperare și
adunări parlamentare multilaterale).18 Parlamentul trimite o delegație și la Adunarea Paritară
înființată în baza acordului dintre statele din Africa, Caraibe și Pacific (ACP) și UE.19 Parlamentul

18
Gyula Fábián, Nicolae Mihu, Emöd Veress, Parlamentul European, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2007, pag. 103-
104mărul de deputați pentru fiecare comisie este prevăzut la punctul 1 din Decizia Parlamentului European din 2 iulie
2014 privind componența numerică a comisiilor (JO C 224, 21.6.2016, p. 34)
19
A se vedea articolul 17 din Acordul de la Cotonou, astfel cum a fost revizuit la Ouagadougou, la 22 iunie 2010
12
poate înființa și comisii speciale (articolul 197 din Regulamentul de procedură) sau comisii de
anchetă (articolul 226 din TFUE și articolul 198 din Regulamentul de procedură).
2.5.  Grupurile politice
Deputații nu sunt organizați în delegații naționale, ci, în funcție de afinitățile politice, în
grupuri transnaționale. În temeiul Regulamentului de procedură, un grup politic trebuie să cuprindă
deputați aleși din cel puțin un sfert dintre statele membre și să fie alcătuit din cel puțin 25 de
deputați20 (articolul 32 din Regulamentul de procedură). Grupurile politice organizează reuniuni
regulate în săptămâna care precedă perioada de sesiune și în săptămânile de sesiune, precum și
seminarii pentru a stabili principiile de bază ale activității lor. Anumite grupuri politice corespund
partidelor politice supranaționale care activează la nivelul UE.
2.6.  Partide și fundații politice europene
Parlamentul recomandă crearea unui mediu favorabil dezvoltării unor adevărate partide și
fundații politice europene, inclusiv adoptarea unei legislații-cadru. Articolul 224 din TFUE prevede
un temei juridic pentru adoptarea, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, a unui stătut
pentru partidele politice de la nivel european și a unor norme privind finanțarea acestora. În 2003, a
fost creat un sistem de finanțare a partidelor politice europene, care a permis înființarea fundațiilor
politice la nivelul UE21. Ca răspuns la anumite practici abuzive, aceste norme au fost modificate
recent prin Regulamentul (UE, Euratom) 2018/673 din 3 mai 201822 în vederea consolidării
dimensiunii europene a partidelor politice europene, asigurând o distribuție mai echitabilă a
fondurilor și îmbunătățind punerea în aplicare.
Partidele europene existente în prezent sunt: Partidul Popular European (PPE), Partidul
Socialiștilor Europeni (PSE), Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Partidul
Ecologist European (EGP), Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ACRE), Partidul
Stângii Europene (EL), Europenii Uniți pentru Democrație (EUD), Partidul Democrat European
(PDE), Alianța Liberă Europeană (ALE), Alianța Europeană pentru Libertate (AEL), Alianța
Mișcărilor Naționale Europene (AEMN), Mișcarea Politică Creștină Europeană (ECPM) și Alianța
pentru Democrație Directă în Europa (ADDE). Aceste partide supranaționale cooperează strâns cu
grupurile politice corespunzătoare din cadrul Parlamentului European.
Printre cele mai importante fundații politice europene se numără: Centrul pentru Studii
Europene „Wilfried Martens”, Fundația pentru Studii Progresive Europene, Forumul Liberal
European, Fundația Ecologistă Europeană, Institutul Democraților Europeni, Transformă Europa și
Noua Direcție – Fundația pentru Reformă în Europa.
20
În acest sens, articolul 32 din Regulamentul de procedură
21
Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind
statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene (JO L 317, 4.11.2014, p. 1)
22
Regulamentul (UE, Euratom) 2018/673 al Parlamentului European și al Consiliului din 3 mai 2018 de modificare a
Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1141/2014 privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor
politice europene (JO L 114, 4.5.2018, p. 1)
13
 La 22 noiembrie 2012, Parlamentul a adoptat o rezoluție23 prin care îndeamnă partidele
politice europene să numească candidați pentru postul de președinte al Comisiei, pentru a întări
legitimitatea politică atât a Parlamentului, cât și a Comisiei. Aceste dispoziții au fost puse în aplicare
înainte de alegerile din 2014, când candidații cap de listă au candidat pentru prima dată. În urma
respectivelor alegeri, unul dintre candidații cap de listă, Jean-Claude Juncker, a fost ales președinte al
Comisiei de către Parlament la 22 octombrie 2014. În Decizia sa din 7 februarie 2018 privind
revizuirea Acordului-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană, 24
Parlamentul a declarat că este gata să respingă orice candidat la funcția de președinte al Comisiei care
nu este numit în calitate de candidat cap de listă (Spitzenkandidat) al unui partid politic european
2.7. Secretariatul Parlamentului
Parlamentul european este asistat de un Secretariat General numit de Birou cu sediul la
Luxemburg şi la Bruxelles, acesta desfasuradu-şi activitatea sub autoritatea unui Secretar General 25.
Pe lângă Secretarul General al Parlamentului European exista în cadrul secretariatului şi un
director pentru relaţiile cu fracţiunile politice.
Biroul hotărăște, de asemenea, componența și organizarea Secretariatului, care, în prezent,
este alcătuit din 12 direcții generale și Serviciul Juridic. Secretariatul are misiunea de a coordona
activitatea legislativă și de a organiza sesiunile plenare și reuniunile. De asemenea, acordă asistență
tehnică și juridică, precum și consultanță de specialitate organelor parlamentare și deputaților din PE
pentru a-i sprijini în exercitarea mandatelor lor. Secretariatul pune la dispoziție servicii de
interpretare și traducere pentru toate reuniunile și documentele oficial

CAPITOLUL III

23
Rezoluţia Parlamentului European din 22 noiembrie 2012 referitoare la alegerile pentru Parlamentul European din 2014
(JO C 419, 16.12.2015, p. 185
24
Decizia Parlamentului European din 7 februarie 2018 privind revizuirea Acordului-cadru privind relațiile dintre
Parlamentul European și Comisia Europeană (JO C 463, 21.12.2018, p. 89).
25
Art. 222 din Regulamentul de procedură
14
 FUNCȚIONAREA PARLAMENTLUI EUROPEAN. GRUPURILE POLITICE
(GRUPURILE PARLAMENTARE)

1. Desemnarea parlamentarilor europeni.

Desemnarea membrilor Parlamentului European se face prin sufragiu universal direct,

pentru un mandat de 5 ani (nu exista clauze de dizolvare înainte de termen), următoarele alegeri fiind
programate în 2009. Candidaturile pot fi depuse fie independent, fie pe listele unor partide, în
conformitate cu legislaţia naţională a fiecărui stat.26
Alegerile au loc timp de 3-4 zile şi participa orice persoană peste 18 ani; statele au avut până
la Tratatul de la Maastricht, puterea discreţionară de a limita votul exercitat pe teritoriul lor la proprii
cetăţeni sau, dimpotrivă de a-l extinde 27. După 1992 însă, s-a eliminat criteriul naţionalităţii, orice
rezident putând vota sau candida în statul în care trăieşte.

2. Statutul parlamentarilor europeni.

Membrii Parlamentului European pot cumula mandatul de parlamentar european cu cel de

parlamentar naţional, însă nu pot fi membrii în guvernele naţionale sau în alte instituţii comunitare.
Parlamentarii beneficiază de imunitate în ceea ce priveşte exprimarea opiniilor şi voturilor în
exerciţiul funcţiei şi nu pot fi arestaţi sau urmăriţi judiciar pe teritoriul altui stat; pe teritoriul
propriului stat se aplică legislaţia naţională, deci ei pot fi arestaţi dacă nu sunt şi parlamentari
naţionali. Imunitatea europeană durează pe toată durata mandatului parlamentar, aceasta fiind
interpretarea care se degaja din deciziile Curţii Europene de Justiţie.
În ceea ce priveşte salariul unui parlamentar european, interesant de remarcat este că fiecare
dintre aceştia primeşte salariul parlamentarilor din ţară de origine, drept urmare exista o diferenţiere
destul de serioasă intre sumele cuvenite aleşilor europeni, parlamentarii germani şi francezi având cea
mai bună remuneraţie, pe când cei est europeni – cea mai mică. Se încearcă uniformizarea
indemnizaţiilor parlamentarilor europeni, prin stabilirea unui sistem unic, la nivel comunitar, însă în
prezent egalitatea de tratament se limitează la indemnizaţiile de deplașare, asistenta medicală,
cheltuielile de secretariat şi de cercetare28.

26
Cotea, F., Drept comunitar european, Bucureşti: Editura Wolters Kluver, 2009
27
Dacian Cosmin Dragoş, Uniunea Europeană. Instituţii. Mecanisme, Ediţia 3, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007, pag. 62
28
Idem, pag. 63
15
 3. Funcționarea Parlamentului European.

Parlamentul se întâlneşte în sesiuni ordinare, lunare, de câte o săptămână (cu exceptatia lunii
august) şi în sesiuni extraordinare 29. De asemenea, o mare parte a activităţii se desfăşoară în Comitete
parlamentare, câte două săptămâni pe lună.
Statele membre nu şi-au îndeplinit încă obligaţia prevăzută în tratate de a stabili un singur
sediu pentru Parlament, eficienta acestuia fiind diminuată de fragmentarea geografică a activităţii
sale; sesiunile plenare au loc la Strassbourg, Comitetele parlamentare se întâlnesc la Bruxelles, iar
Secretariatul general este la Luxemburg. Lucrările se desfăşoară în cele 23 de limbi oficiale, cu
traducere simultană, şi documentele oficiale trebuie traduse, de asemenea, în toate aceste 23 de limbi,
fapt ce ingreauneaza destul de mult activitatea curentă şi creşte costurile de funcţionare ale instituţiei.
Şedinţele sunt publice, la ele participa membrii Comisiei europene, în timp ce prezenta
membrilor Consiliului UE este obligatorie la sesiunile plenare.
Deciziile sunt adoptate, în principiu, cu majoritatea absolută a membrilor şi au forma unor
rezoluţii. De regulă, Consiliul UE solicita opinii Parlamentului European; opinia este redactată de
către Comitetul parlamentar specializat în problemă ce face obiectul solicitării şi este înaintată spre
adoptare plenului Parlamentului, în urma dezbaterilor devenind rezoluţie.

4. Alte organe aflate în legătură cu Parlamentul european

4.1. Ombudsmanul european
Ombumbudsmanul30 este ales de Parlament pe durata unui mandat de 5 ani (cu posibilitate
de reînnoire) şi cercetează plângerile cetăţenilor prin care aceştia reclama abuzuri ale instituţiilor şi
organelor comunitare (nu şi abuzurile organelor naţionale sau locale), această funcţie fiind introdusă
prin Tratatul de la Maastricht. Regulile privind exercitarea activităţii Ombudsmanului sunt prevăzute
într-o hotărâre permanentă şi în hotărârea proprie a Ombudsmanului.
Acesta are de rezolvat petiţiile privind abuzurile comise de instituţiile şi organele
comunitare. Pot fi considerate abuzuri ale organelor comunitare (fără cele comise de organele
jurisdicţionale): abţinerile nejustificate ale acestora, acţiunea contradictorie cu obligaţiile legale,

29
Pentru a se asigura proteţia parlamentarilor europeni prin imunitate, se consideră însă că sesiunea parlamentară durează
tot anul, fiind divizată în 12 etape, de câte o săptămână.
30
Etimologic termenul “ombudsman” provine din practica de judecată a triburilor germane. Pentru comiterea unei fapte
care leza interesele comunităţii, făptuitorul putea fi scos în afara legii sau familia lui putea plăti despăgubiri celor lezaţi.
Persoana neutră desemnată să colecteze despăgubirea era “ombudsman”-ul. Ombudsmanul zilelor noastre nu este un
avocat al cetăţeanului, deşi instituţia corespunzatoare din dreptul românesc poartă denumirea de “avocatul poporului”,
deoarece atitudinea acestuia trebuie să fie imparţială. El nu reprezintă instituţionalizarea neîncrederii în administraţie, ci
îndeplineşte o funcţie de mediere. A se vedea Monica Vlad, Ombudsmanul în dreptul comparat, Ed. Servo-Sat, Arad,
1999.
16
discriminarea, abuzul de putere, lipsirea sau refuzul ilegal de informaţie, amanrea abuziva,
neglijenta.31 Ombudsmanul nu va verifica plângerile îndreptate împotriva organelor de stat,
persoanelor fizice sau juridice.
Ombudsmanul informează Parlamentul cu privire la cazurile de administrare defectuoasă pe
care le descoperă, iar comisia componenta poate întocmi un raport în legătură cu aceastea. La
sfârşitul fiecărei sesiuni anuale, acesta prezintă Parlamentului un raport cu privire la rezultatele
anchetelor întreprinse. Comisia competenta întocmeşte un raport care se prezintă Parlamentului în
scopul dezbaterii.
O zecime dintre deputaţii Parlamentului pot solicita destituirea Ombudsmanului pe motiv că
nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau pentru că a comis o abatere
gravă.

4.2. Controlorul european pentru Protecţia Datelor Personale

Pe baza art. 286 din Tratatul CE modificat la Amsterdam, Consiliul trebuia să instituie un
organ independent de control însărcinat cu supravegherea aplicării actelor comunitare referitoare la
protecţia persoanelor fizice în privinţa prelucrării datelor personale şi a liberei circulaţii a acestor
date, de către instituţiile şi organele comunitare. Astfel, în 2002 a fost înfiinţat postul de Controlor
european pentru Protecţia Datelor Personale32, ca autoritete independentă de control care are obligaţia
de a supraveghea modul de aplicare a actelor normative comunitare de protejare a datelor personale
ale persoanelor fizice cu ocazia stocării, prelucrării, comunicării acestora.
Controlorul îşi are sediul la Bruxelles şi din punct de vedere al statutului şi salarizării este
asimilat judecătorilor de la CJCE.33
4.3. Mediatorul Parlamentului European pentru răpirile internaţionale de copii de câte
unul dintre părinţi
Această funcţie a fost înfiinţată în lumina art. 24 din Carta drepturilor fundamentale ale
Uniunii Europene, potrivit căruia “În toate acţiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate
de autorităţi publice sau de instituţii private, interesul superior al copilului trebuie să fie primordial.
Orice copil are dreptul de a intrtine cu regularitate relaţii personale şi contacte directe cu ambii
părinţi, cu excepţia cazului în care acestea sunt contrare în interesul sau”.34

31
Epaminondas, A. Marias, The European Ombudsman, European Institute of Public Administration, Maastricht, 1996
32
Hotărârea Consiliului UE, Parlamentului European şi Comisiei din 1 iulie 2002 privind regulile şi condiţiile generale
pentru exercitarea activităţii Controlului European pentru Protecţia Datelor Personale.
33
Vezi și Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind
protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele,
oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a
Deciziei nr. 1247/2002/CE a intrat în vigoare la 11 decembrie 2018.
34
Saulle M.R., Il Mediatore nel Trattato di Maastricht, Edizioni Scientifiche Italiane, Napoli, 1995
17
 5. Competentele Parlamentului European (art.181 – 201 CE).
Denumirea de Parlament în cazul Parlamentului European nu acoperă o instituţie cu
monopol legislativ, deoarece Consiliul Uniunii Europene este organul legislativ principal în Uniunea
Europeană, fapt ce atrage după sine existenţa unui așa zis deficit democratic la nivelul Parlamentului
European.
5.1. Atribuţii legislative
În pofida acestui deficit democratic, Parlamentul European are în primul rând competente
normative, care se exercita cu respectarea următoarelor reguli:
- nu are drept la iniţiativa directă, dar în mod indirect poate solicita Comisiei să introducă un
proiect de act normativ la Consiliu.
- acordă aviz consultativ la adoptarea unor acte de către Consiliu. Lipsa îndeplinirii acestei
formalităţi atrage după sine nulitatea actului normativ.35
- acordă aviz conform la aderarea, asocierea unor state terţe sau la încheierea unor tratate
internaţionale cu state terţe şi organizaţii internaţionale.36
- adopata bugetul împreună cu Consiliul UE, şi în mod exclusiv în privinţa cheltuielilor
neobligatorii.37
- participă la procedura cooperării, având atribuţia de a interveni în procesul legislativ
desfăşurat de Consiliu. Votul negativ al Parlamentului atrage după sine votarea cu unanimitate de
către Consiliu.38
- procedura codeciziei rezervă în favoarea Parlamentului atribuţii legislative veritabile, votul
negativ al acestuia ducând la neadoptarea actului normativ în cauză.39
5.2. Atribuţii de numire
Parlamentul European are imporatnte atribuţii în numirea Comisiei, Ombudsmanului,
organului însărcinat cu protecţia datelor personale, membrilor Comitetului Director al Băncii
Centrale Europene şi membrilor Curţii de Conturi.
Cea mai importantă atribuţie de numire vizează desemnarea membrilor Comisiei.40
35
această procedură se aplică şi unui nou instrument denumit „decizie-cadru”, ce a fost creat prin Tratatul de la
Amsterdam în cadrul cel de-al treilea pilon (articolul 34 alineatul (2) litera (b) UE3 ) în vederea apropierii dispoziţiilor
legislative
36
ulterior Tratatului de la Maastricht, procedura de aviz conform se aplică câtorva domenii legislative în care Consiliul
statuează cu unanimitate, care s-au limitat, ulterior Tratatului de la Amsterdam, la fonduri structurale şi de coeziune, art.
161 CE și Art. 177 TFUE.
37
art 269 CE şi următoarele
38
procedura de cooperare (art 252 CE) a fost introdusă de către AUE şi extinsă prin Tratatul de la Maastricht asupra
majorităţii domeniilor legislative în care Consiliul statuează cu majoritate.
39
de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa, procedura simplificată, denumită de codecizie (articolul 251 CE2 ), se
aplică pentru 46 de temeiuri juridice ale Tratatului CE, permiţând adoptarea de acte legislative
40
A se vedea și prevederile Tratatului de la Maastricht (1992) pentru subordonarea aprobării sale prealabile numirea de
către statele membre a Preşedintelui şi a membrilor Comisiei, în calitate de organism colegial. Tratatul de la Amsterdam a
mers mai departe, impunând desemnarea Preşedintelui Comisiei aprobării prealabile a Parlamentului, înainte de numirea
celorlalţi membri ai colegiului (comisarilor). Conform Tratatului de la Lisabona, candidatul la postul de Preşedinte al
Comisiei va trebui ales luând în considerare rezultatele alegerilor europene
18
 5.3. Competente de control
Atribuţiile de control asigura Parlamentului posibilitatea exercitării moţiunii de cenzură
împotriva Comisiei41; constituirea unor comisii temporare şi de anchetă.42
Totodată, Parlamentul are dreptul la acţiune în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene
în cazul în care consideră că anumite state membre sau organe comunitare au încălcat dreptul
comunitar43; pentru chestiunile juridice, poate introduce o acţiune împotriva Consiliului, în temeiul
art. 232 din Tratatul CE 44.
Pe lângă aceste forme de control specifice dreptului comunitar, Parlamentul European deţine
atribuţii de control parlamentar clasice, constând din interpelări care necesita răspunsuri scrise sau
orale.
Parlamentul European dispune şi de o competentă de control în domeniul economic şi
monetar. Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comitetului Director al Băncii Centrale Europene
trebuie să obţină aprobarea Parlamentului European înainte de a fi numiţi de către Consiliu.
Preşedintele BCE prezintă raportul anual în fata Parlamentului European, reunit în şedinţă plenară.
5.4. Petiţii
Atribuţii în soluţionarea petiţiilor depuse de cetăţenii unionali. Exercitarea acestor atribuţii
are loc prin Comisia parlamentară pentru petiţii, respectiv prin intermediul Ombudsmanului
european.45
Fiecare cetaean european are dreptul de a adresa o petiţie Parlamentului şi de a solicita
remedierea unor probleme care ţin de domenii din sfera de activitate a Uniunii Europene. Parlamentul
European are, de asemenea, competenta de a numi comisii de anchetă care să investigheze cazurile de
încălcare sau aplicare defectuoasă a dreptului comunitar de către statele membre46.

41
În acest sens vezi și articolul 201 CE. Aceasta măsură necesită un vot cu majoritate de două treimi din voturile
exprimate, reprezentând o majoritate a membrilor componenţi ai Parlamentului. ea obligă Comisia trebuie să demisioneze
în bloc.
42
Parlamentul are puterea de a constitui comisii temporare de anchetă pentru a examina pretinsa încălcare a normelor de
drept sau administrare defectuoasă în aplicarea dreptului comunitar (art. 193 CE).
43
Parlamentul are dreptul să iniţia acţiuni în faţa Curţii de Justiţie în caz de încălcare a tratatului de către o altă instituţie.
El dispune de un drept de intervenţie în anumite cazuri, de exemplu, în sensul susţinerii pretenţiilor uneia dintre părţile
unei cauze. Acest drept a fost exercitat în special în cauzele „Isglucoză” (hotărârea din 29 octombrie 1980 în cauzele
138/79 şi 139/7914).
44
Gyula Fábián, Nicolae Mihu, Emöd Veress, Parlamentul European, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2007, pag. 112
45
în acest sens, Cetăţenii Uniunii pot exercita dreptul lor de petiţionare, adresând Parlamentului petiţii (articolul 194
CE22
46
Decizia Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei din 19 aprilie 1995 privind modalităţile de exercitare a
dreptului de ancheta al Parlamentului European.
19
 6. Grupurile politice din cadrul Parlamentului European. Grupurile euparlamentare
pentru perioada 2019 - 2024

Grupurile politice parlamentare sunt formaţiuni organizatorice ale parlamentarilor,

constituite în temeiul ideologiilor şi considerentelor politice care îi unesc.
În urma alegerilor europarlamentare din anul 2019 a rezultat un numar de 751
europarlamentari, Parlamentul European suferind modificări consistente sub aspectul numarului
deputatilor europeni cat și noi partide sau noi aliante europarmanetare
Orice grup politic se înfiinţează prin intermediul unei declaraţii care se face în faţa
preşedintelui Parlamentului, declaraţie care conţine denumirea grupului, semnătura membrilor şi
componenta biroului. “Această declaraţie se publică în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene 47”.
Există şi condiţii referitoare la numărul membrilor privind înfiinţarea grupurilor politice. Constituirea
grupurilor politice a fost decisă pentru prima dată în Parlamentul European la data de 21 martie 1958,
constituirea lor realizându-se la cea de-a doua sesiune a Parlamentului European din acelaşi an.
Desigur există şi posibilitatea europarlamentarilor de a nu se alătura nici unui grup politic, respectivii
europarlamentari având statutul de europarlamentari neafiliaţi sau neînscrişi. În structura actual a
Parlamentului există un număr de 57 de europarlamentari neafiliaţi .
În cadrul reuniunilor Parlamentului European, deputaţii sunt aşezaţi în semicerc pe grupuri
politice, cu scopul de a demonstra solidaritatea ideologică. Fiecare grup politic parlamentar este
reprezentat de preşedintele. În sesiunile plenare, preşedinţii grupurilor politice exprima poziţiile
grupurilor lor.
În cazul în care un deputat consider că principiile sale nu mai coincide cu cele ale grupului
din care face parte, are posibilitatea de a se muta într-un alt grup sau chiar de a devein membru
neafiliat al Parlamentului European. Dacă un europarlamentar care hotărăşte acesata schimbare deţine
o funcţie de preşedinte a unei Comisii, o funcţie de vice-preşedinte sau chestor, acesta îşi păstrează
acea funcţie indiferent de grupul politic ales. În cadrul oricărui grup un europarlamentar poate să
ocupe diferite funcţii, cum sunt cea de preşedinte, vice-preşedinte, trezorier şi altele, iar uneori un
grup politic îşi poate allege chiar şi doi preşedinţi, pentru aceşti rezultând funcţia de co-presedinte.
Desigur cea mai important funcţie în cadrul unui grup politic este cea de preşedinte. Această funcţie
asigura conducerea grupului, luarea cuvântului în cadrul dezbaterilor, reprezentarea grupului în
cadrul şedinţelor, în cadrul conferinţelor prezidenţiale din Parlament, în negocierile cu alte grupuri şi
nu în ultimul rând în întâlnirile informale dintre liderii partidelor politice. Preşedinţii grupurilor

47
Nicolae Darie, „Uniunea Europeana. Constructie. Institutii. Legislatie. Politici comune. Dezvoltare”, Editura Matrix
Rom, Bucuresti, 2001.
20
politice formează Conferinţa Preşedinţilor Prlamentului European, alături de Preşedintele
Parlamentului.
Potrivit regulamentului grupurile politice au multiple prerogative şi anume beneficiază de
resurse proprii prevăzute în bugetul Parlamentului, au propriul secretariat a cărui importanţă ar trebui
întărâtă, au o participare activă în pregătirea ordinii de zi. De asemena membrii grupurilor politice au
o contribuţie susţinută la dezbateri, desfăşoară activităţi proprii cum ar fi simpozioane, buletine de
informare, au administratori specializaţi permanenţi ataşaţi pe lângă comisiile parlamentare, care
contribuie la pregătirea lucrărilor comisiilor. “Grupurile politice şi deputaţii neafiliaţi pot desemna
pentru fiecare comisie un număr de supleanţi permanenţi, egal cu numărul membrilor titulari
reprezentanţi ai diferitelor grupuri şi ai membrilor neafiliaţi din cadrul comisiei” , lucru de care
preşedintele trebuie înştiinţat. De asemenea, în cazul absenţei unui membru titular şi în cazul în care
nu au fost numiţi supleanţi permanenţi sau în cazul absenţei acestora din urmă, membrul titular al
comisiei poate fi înlocuit la reuniuni de un alt membru cu drept de vot din acelaşi grup politic.
Numele supleantului trebuie comunicat preşedintelui comisiei înainte de începerea votului.
Conform programului stabilit europarlamentarii se întâlnesc în cadrul grupului politic în aşa
numită “săptămâna a grupului”48. În cadrul acestor întâlniri se discută agenda întâlnirilor plenare din
săptămâna următoare, activităţile grupului respective cum sunt campaniile, conferinţele şi uneori se
primesc în cadrul acestora, vizite ale unor lideri de partide sau a altor personalităţi. Alte întâlniri ale
grupurilor politice sunt programate în timpul săptămânii reuniunilor în plen şi de asemenea, înaintea
reuniunilor comisiilor, pentru a se discuta poziţia pe care o vor adopta în cadrul Comisiilor referitor
la subiectele în discuţie.
De asemenea prin intermediul grupului său politic europarlamentarul asigura acea
comunicare care trebuie să existe “între ei şi partidele naţionale şi la un nivel mai general între
Uniunea Europeană şi politica statelor naţionale 49” În cadrul acestor grupuri politice se primesc o
serie de vizite ale reprezentanţilor partidelor naţionale şi de asemena sunt trimise delegaţii din partea
grupurilor la partidele naţionale. Membrii grupurilor politice parlamentare se ocupă de asemena de
publicarea unor broşuri, studii, organizează seminarii, conferinţe şi alte activităţi care au în principal
că scop menţinerea legăturii cu partidele naţionale şi cu cetăţenii statelor pe care îi reprezintă.

6.1 Grupul Partidului Popular European (Grupul Creştin-Democrat). - PPE/DE

Acesta este cel maimare şi mai longeviv dintre grupurile parlamentului European, are 182
deputați, deținând 24,23% din locurile Parlamentului European, având un rol major în construcţia
Europei, fondat pe 23 iunie 1953 sub numele de “Grupul Creştin Democrat” că o fracţiune din cadrul
Adunării Generale a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. Grupul şi-a schimbat numele în

48
http://www.europarl.europa.eu/members/expert/groupAndCountry.do?language=RO
49
Richard Corbett, Francis Jacobs, Michael Shackleton, 2007
21
iulie 1979, imediat după primele alegeri parlamentare europene devenind “Grupul Partidului Popular
European” (Grupul Creştin-Democrat). În Iulie 1999, a devenit „Grupul Partidului Popular European
(Creştin Democrat) şi a Democraţilor Europeni”. În iunie 2009, a revenit la denumirea de “Grupul
Partidului Popular European jucând, în toată această perioadă, rolul principal în procesul de
constituire al Uniunii Europene.50
Scopul principal al acestui grup îl constituie crearea unei Europe mai democratice,
competitive şi apropiate de cetăţenii săi. Dat fiind faptul că, încă din 1999 grupul este cel mai
numeros din cadrul Parlamentului European, el a fost de cele mai multe ori, în comparaţie cu
celelalte grupuri, în ultimii 6 ani de partea iniţiativelor câştigătoare la vot în cadrul şedinţelor
Parlamentului.

6.2 Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul

European  - S&D.

Se clasează pe locul doi ca reprezentativitate în cadrul Parlamentului European. Acesta are

154 eurodeputaţi deținând 20,51 % din locurile Parlamentului European, aceștia provenind din 23
de ţări membre. Acesta se concentrează pe încurajarea managementului macro-economic, adâncirea
şi sporirea strategiei de ocupare a forţei de muncă, creşterea coeziunii sociale şi răspândirea
îmbunatăţirilor făcute. În mandatul actual acest grup susţine Directiva violenţei împotriva femeilor ,
şi susţine Crearea Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) , lucru care pentru Grupul S&D
este un pas important în implementarea Politicii Externe şi de Securitate Comune (PESC) . 

6.3. Renew Europe. Succesoarea Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru

Europa (ALDE)
Este succesoarea Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa  Acesta are
108 de parlamentari deținând 14,28 % din locurile Parlamentului European cu reprezentanţi din toate
partidele ţărilor membre ale Uniunii şi promovează o abordare progresistă a politicii Uniunii
Europene, din perspectiva spiritului liber, care combina libertatea individuală şi o cultură economică
dinamica cu solidaritatea economică şi socială, preocuparea pentru viitorul mediului înconjurător şi
respectul şi toleranţa pentru diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică.51.

6.4. Grupul Verzilor / Alianţa Liberală Europeană (GREENS/EFA)

Pe locul 4 ca reprezentativitate în actualul Parlament European se afla gruparea intitulată

„Grupul verzilor / Alianţa Liberală europeană” are 74 de eurodeputaţi deținând 9,85 % din locurile
Parlamentului European proveniţi din 13 state membre . După cum o arată şi numele său, grupul s-a
format prin unirea Grupului Verzilor cu cel al Alianţei Liberale Europene, adică reprezentanţii
50
http://www.eppgroup.eu/group/ro/default.asp
51
http://wapedia.mobi/ro/Grupul_Alian%C5%A3ei_Liberalilor_%C5%9Fi_Democra%C5%A3ilor_pentru_Europa
22
naţiunilor fără frontiere şi ale minorităţilor dezavantajate. S-a format în anul 1999, din dorinţa acestor
două formaţiuni politice de a coopera în obţinerea principalelor obiective ale grupului şi anume
crearea unei societăţi europene bazate pe respectul drepturilor fundamentale şi a justiţiei mediului,
creşterea libertăţii în cadrul relaţiilor de muncă, crearea unei Europe a oamenilor liberi bazată pe
principiul subsidiarităţii.
Grupul susţine impunerea unor standarde ecologice, sociale şi democratice înalte pentru
asigurarea calităţii vieţii, solidaritatea şi garantarea drepturilor umane şi de cetăţenie pentru toţi
oamenii, inclusiv cei care provin din state non-membre ale Uniunii. Grupul se implică şi în
implementarea reformelor economice şi sociale ce privesc dezvoltarea condiţiilor de trai umane şi
pentru protejarea naturii şi a mediului înconjurător52.

6.5. Grupul Identității și Democrației.

Acesta are 73 de eurodeputaţi deținând 9,72 % din locurile Parlamentului European.

6.6. Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni – CRE

Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni are 62 de membrii. deținând 8,26 % din

locurile Parlamentului European. Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni a fost înființat în
2009. reprezentând a șasea cea mai mare putere din actualul Parlament. Membrii săi provin din 15
state UE. Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni crede că Europa are nevoie de o
schimbare în direcția descentralizării și a reducerii birocrației. Mai dorește să promoveze comerțul
liber și echitabil, redresarea economică, reforma sistemului UE de migrație, creșterea economică și
competitivitatea.53

6.7. Grupul confederal al stangii unitare europene / Stânga verde nordică (EUL/NGL)

Al şaptelea grup ales ca mărime la ultimele alegeri ale Parlamanetului European este Grupul
confederal al stangii unitare europene / Stânga verde nordică. El este compus din 41 de eurodeputaţi
deținând 5,46 % din locurile Parlamentului European proveniţi din 16 partide politice şi 12 ţări
europene. Aşa cum o arată şi numele, grupul se bazează pe o structură confederată, în care ambele
părţi constituente îşi păstrează atât identitatea doctrinară cât şi politică proprie. Grupul este format
din partide de stânga nesocialiste şi îşi are originea în coagularea în 1989 a Stangii Europene Unite,
formate la acel moment din 4 partide europene. Grupul promovează în cadrul parlamentului
European o viziune de stânga asupra Uniunii Europene, dorind o mai mare solidaritate şi o creştere a
componenţei sociale, precum şi un respect mai mare ce să fie acordat mediului.

52
http://www.greens-efa.org/cms/default/rubrik/6/6646.presentation.htm
53
http://www.europeana.ro/comunitar/institutii/parlamentul%20grupurile%20politice.htm
23
 6.8. Deputaţi neafiliaţi
Deputaţii neafiliaţi sau neînscrişi au fost aleşi la ultimele alegeri ale Parlamentului European
în număr de 57 cu o pondere de 7,59% din locurile Parlamentului European.

24
Concluzii

Afirmarea rolului instituţional al Parlamentului în elaborarea politicilor comunitare este

rezultatul exercitării diferitelor sale funcţii. Respectarea principiilor democratice la nivel european
este asigurată prin participarea sa în procesul legislativ, prin puterile sale bugetare şi de control şi
prin dreptul său de a interveni înaintea Curţii Europene de Justiţie.
Fiind o instituţie ce reprezintă cetăţenii europeni, Parlamentul formează baza democratică a
Comunităţii. În scopul asigurării deplinei legitimităţi democratice a Comunităţii, Parlamentul trebuie
să asociat în mod deplin în procesul legislativ al Comunităţii şi în exercitarea, în numele cetăţenilor, a
controlului politic asupra celorlalte instituţii ale Comunităţii.
Prin tema abordată am ăntenționat să supunem atenţiei problematica complexă a instituției
Parlementului European. Am urmărit să evidențiem aspectele legate de începuturile Parlamentului
European, structura, organizarea și funcționarea acestuia, precum și aspectele legate de rolul şi
competențele şase în procesul decizional al U.E.
În prezent, suntem martorii unor fascinante provocări și transformări la nivelul organizării
și funcționării U.E., în special a interesele supranaţionale, a reconfigurării suveranităţii, despre
împletirea valorilor naţionale cu cele ale U.E şi despre armonizarea legislaţiei.
Din nefericire, cele douăzeci şi opt de identităţi naţionale sunt ameninţate de acea
diferențiere a conceptelor și strategiilor statelor componente europene, astfel că se pune întrebarea,
dacă popoarele Europei sunt pregătite să renunţe la elementele lor de specificitate şi să îmbrăţişeze
„unitatea în diversitate”. şi valori care se situează în zona eternului juridic, atât pentru raţiunea
individului, cât şi pentru identitatea naţională a Statelor
În concluzie putem afirma că la baza organizării și funcționării Parlamentului European
stau valorile democrației și libertățile fundamentale ale omului – concepte și realități ale lumii
moderne

25
 BIBLIOGRAFIE:

1. Augustin Fuerea, Drept Comunitar European.Partea Generală, Editura All Beck,

Bucureşti, 2004

2. Beatrice Tanlêghe, Le Conseil euorpéen, PUF, Paris, 1993

3. Belanger, Michel, Gautron, Jean Claude, Grard, Loïc, Andriantsimbazovina Jöel, Droit de la
Communauté et de l’Union européenne, L.G.D.J., Paris, 2001

4. Burban, Jean Louis, Le Parlement européen, Presses Universitaire de France, Paris,

1998, traducere în limba română Ed. Meridiane, Bucureşti, 1999.

5. Cotea, F., Drept comunitar european, Bucureşti: Editura Wolters Kluver, 2009

6. Dacian Cosmin Dragoş, Uniunea Europeană. Instituţii. Mecanisme, Ediţia 3, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2007

7. Defarges, Philippe Moreau, Leş Institutions européennes, 6e éd., Armând Colin, Paris,
2002, versiunea tradusă în limba română Ed. Armacord, Timişoara, 2002.

8. Gautron, Jean Claude, Droit européen, 10e éd., Dalloz, 2002

9. Gyula Fábián, Nicolae Mihu, Emöd Veress, Parlamentul European, Ed. Wolters
Kluwer, Bucureşti, 2007.

10. Octavian Manolache, Drept comunitar, Ediţia a III-a revăzuta, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2001

11. O. Tinca, Drept comunitar general, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999

12. Manin, Phillippe, Leş Communautes Europeenne. L’Union Europeene, Ed. Pedone,
Paris, 1997

13. Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Drept comunitar general, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2002,

26
27