TRATATELE FONDATOARE ALE COMUNITĂŢILOR EUROPENE

Europa organizată nu rămâne doar o idee. Ea va prinde formă mulţumită

unor serii de tratate, numite şi tratate fondatoare.
Personalităţi franceze de mare anvergură joacă un rol important în
constituirea Comunităţilor europene: Robert Schuman (1886-1963) şi Jean
Monnet (1888-1979). Alături de aceştia îi putem menţiona şi pe Konrad
Adenauer (1876-1967) în Germania, De Gasperi (1881-1954) în Italia şi Paul-
Henri Spaak în Belgia. După părerea acestora, Europa se va face prin
recunoaşterea interesului comun a statelor. Reconstrucţia economică trece
printr-o cooperare, depăşind tradiţionala conferinţă diplomatică.
Faimoasa declaraţie a lui Robert Schuman din 9 mai 1950, explică acest
mare proiect european, fixând perspectivele îndrăzneţe pentru unitatea Europei.
Declaraţia conţine toată filosofia politică şi economică a părinţilor fondatori a
Comunităţilor europene:
crearea solidarităţii de fapt;
absenţa federalismului imediat, dar apoi existând un demers către
federaţia europeană;
eliminarea opoziţiei seculare între Franţa şi Germania;
amplasarea unui prim eşalon de integrare, acela a pieţei comune a
cărbunelui şi oţelului cu o comunitate a cărbunelui şi oţelului;
o propunere deschisă voluntarismului statelor europene.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)

Propunerea franceză, făcută prin intermediul declaraţiei lui Schuman din
1950, este bine primită de Germania. Filosofia propunerii franceze este clară:
Europa nu se va face dintr-o dată, nici dintr-o construcţie de ansamblu, ci, prin
realizări concrete creând solidaritatea de fapt. Gruparea naţiunilor europene
pretinde ca opoziţia seculară a Franţei şi Germaniei să fie eliminată.
Planul Schuman a fost concretizat în mai puţin de un an prin
Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, creând o Comunitate
europeană a cărbunelui şi oţelului (CECO) între 6 ţări.
Tratatul, va avea o perioadă determinată de 50 ani, o Comunitate
Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, este semnat în 18 aprilie 1951
la Paris. Tratatul intră în vigoare în 25 iulie 1952.
Înalta autoritate a cărbunelui şi oţelului este stabilită la
Luxembourg în 10 august 1952.
Piaţa comună a cărbunelui şi oţelului începe în 10 februarie 1953.
Această Comunitate are personalitate juridică.
 CECO va dispune de un sistem instituţional complet şi original în funcţiile
sale.
Organele executive sunt constituite din Înalta Autoritate a
cărbunelui şi oţelului şi Consiliul miniştrilor. Înalta autoritate,
organ integrat, este dotat cu o autonomie mare de funcţionare. Are
ca misiune apărarea interesului general al Comunităţii. Vocaţia sa
este supranaţională într-un domeniu determinat. Este vorba de o
inovaţie instituţională majoră, în cadrul unei organizaţii
internaţionale. Este privită ca un străbun al Comisiei. Consiliul de
miniştri, numit şi Consiliul, este o reprezentare colectivă a
intereselor statelor membre. Este vorba despre un organ de decizie
politică. El dă aprobarea, Înaltei Autorităţi pentru deciziile
importante. Votul este în unanimitate pentru problemele
fundamentale, pentru celelalte probleme se utilizează însă, votul
majoritar.
CECO dispune de asemenea de un organ de natură parlamentară,
Adunarea Comunităţii. Este mijlocul de a se face înţeleasă vocea
popoarelor Europei, prin intermediul delegaţiilor parlamentare a
statelor membre. Această adunare deschide calea viitorului
Parlament European.
Tratatul prevede un organ jurisdicţional - Curtea de Justiţie a
Comunităţii. Această Curte are obligaţia de a verifica daca statele
respectă exigenţele europene.

Tratatele de la Roma: Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi

Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA)

Tratatele instituind Comunitatea economică europeană (CEE) şi

Comunitatea europeană a energiei atomice (CEEA), sunt semnate la Roma, în
25 martie 1957, de cele şase state membre CECO. Acestea intră în vigoare în 1
ianuarie 1958, deoarece procedurile de ratificare se derulează relativ repede şi cu
succes în cele şase state membre.
Dincolo de negocierile tratatelor, Franţa insistă pe mai multe puncte
esenţiale pentru aceasta:
problema schimburilor sociale şi armonizarea acestora;
politica agricolă;
asocierea teritoriilor de dincolo de mare;
repartiţia competenţelor între instituţii;
aportul francezilor se concretizează şi pe plan juridic.
Există plecând din acest moment, trei comunităţi, fiecare având propriile
sale instituţii, ca de exemplu două comisii (CEE, CEEA) şi o înaltă autoritate
(CECO).
 Adunarea comună CECO este mărită de la 78 la 142 membrii şi
transformată în Adunarea parlamentară europeană pentru cele trei
comunităţi. Membrii săi sunt delegaţi de către parlamentele
naţionale. Tratatele de la Roma prevedeau posibilitatea de a alege
Parlamentul european prin vot universal. Adunarea exercită puteri
de deliberare, de control şi poate inversa Comisiile, prin
adoptarea unei moţiuni de cenzură prin majoritatea a două treimi.
Curtea de justiţie CECO devine competentă pentru cele două noi
Comunităţi, rolul său fiind de a asigura respectarea dreptului în
interpretarea şi aplicarea tratatelor. Comitetul consultativ CECO
subzistă.
Pentru cele două noi Comunităţi, este creat un Comitet economic şi
social, puternic inspirat din Consiliul economic şi social francez,
fiind compus din reprezentanţi ai producătorilor, agricultorilor,
negustorilor, artizanilor, profesiilor liberale şi de interes general.
Inovaţia cea mai importantă a Tratatelor de la Roma, ţine de structura
executivă şi de rapoartele existente în fiecare Comunitate, între organismul
european şi Consiliul miniştrilor naţionali. Accentul este pus pe voinţa comună a
statelor membre şi nu pe autoritatea unui organ distinct al guvernelor.
Comisiile Euratom şi CEE sunt formate din personalităţi
independente. Ele sunt numite de comun acord de guverne, pentru o
perioadă de 4 ani. Comisia CEE numără 9 membrii, 2 cetăţeni din
fiecare din cele trei mari ţări şi unul pentru fiecare ţară mai mică.
Comisia Euratom, mai specializată, este formată doar din 5
membrii, adică dintr-un cetăţean pe ţară, Luxembourg neavând
unul.
Diferenţa faţă de CECO, este că deciziile sunt luate de Consiliul
miniştrilor, Comisia având rolul de a le aplica, de a le executa.
Comisia nu era doar „executivă”, ea juca un rol esenţial, mulţumită
dreptului său de propunere. Consiliul miniştrilor ia decizii, dar nu le
poate lua decât la propunerea Comisiei.
Pe aceste propuneri miniştrii discută şi trebuie să decidă. Consiliul
miniştrilor ia decizii în unanimitate sau cu votul majorităţii. În primii ani, pentru
definirea şi adoptarea politicii comune, unanimitatea va fi regula. Apoi, vor
acţiona punând în mişcare aceste politici sau va administra comunitatea, votul
majoritar devenind regula. Unanimitatea va rămâne, totuşi necesară pentru
admiterea unui nou membru, asocierea unei noi ţări, crearea resurselor proprii.
Apoi, intervin în mod succesiv modificări ale tratatelor fondatoare pentru
a moderniza sau pentru a aranja dispoziţiile iniţiale fără a le amâna, mai ales din
cauza manierei fundamentale.
 DE REŢINUT!!!!!
Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)
 Tratatul, va avea o perioadă determinată de 50 ani, o Comunitate
Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, este semnat în 18 aprilie 1951
la Paris. Tratatul intră în vigoare în 25 iulie 1952. CECO va
dispune de un sistem instituţional complet şi original în funcţiile
sale.
 Organele executive sunt constituite din Înalta Autoritate a
cărbunelui şi oţelului şi Consiliul miniştrilor. Înalta autoritate are ca
misiune apărarea interesului general al Comunităţii. Este privită ca
un străbun al Comisiei.
 Consiliul de miniştri, numit şi Consiliul, este o reprezentare
colectivă a intereselor statelor membre. Este vorba despre un organ
de decizie politică. El dă aprobarea, Înaltei Autorităţi pentru
deciziile importante
 Organ de natură parlamentară, Adunarea Comunităţii. Este
mijlocul de a se face înţeleasă vocea popoarelor Europei, prin
intermediul delegaţiilor parlamentare a statelor membre. Această
adunare deschide calea viitorului Parlament European.
 Tratatul prevede un organ jurisdicţional - Curtea de Justiţie a
Comunităţii. Această Curte are obligaţia de a verifica dacă statele
respectă exigenţele europene

Tratatele de la Roma: Comunitatea Economică Europeană (CEE)

şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA)

 Tratatele instituind Comunitatea economică europeană (CEE) şi

Comunitatea europeană a energiei atomice (CEEA), au fost
semnate la Roma, în 25 martie 1957 şi au intrat în vigoare în 1
ianuarie 1958.
 Se insistă pe mai multe puncte esenţiale pentru aceasta: problema
schimburilor sociale şi armonizarea acestora; politica agricolă;
asocierea teritoriilor de dincolo de mare; repartiţia competenţelor
între instituţii; aportul francezilor se concretizează şi pe plan
juridic.
 Adunarea parlamentară europeană - membrii săi sunt delegaţi de
către parlamentele naţionale.
 Comisiile Euratom şi CEE sunt formate din personalităţi
independente. Ele sunt numite de comun acord de guverne, pentru o
perioadă de 4 ani.
 Deciziile sunt luate de Consiliul miniştrilor în unanimitate sau cu
votul majorităţii.