Comisia Europeană

Prof Coordonator: Masterand:

Sabău-Popa Diana ec.Doroftei Gabriel
2022, Oradea
 Ce face comisia Europeană
Comisia Europeană (EC) este o instituție a Uniunii Europene, responsabilă cu
întocmirea propunerilor legislative, punerea în aplicare a deciziilor, respectarea tratatelor
UE și de gestionarea activității curente a UE. Comisarii depun un jurământ la Curtea
Europeană de Justiție din orașul Luxemburg, făgăduind să respecte tratatele și să fie
complet independenți în îndeplinirea îndatoririlor lor în timpul mandatului.
A fost înființată in data de 16 Ianuarie 1958, si are sedii la Bruxelles ( Belgia) și în
Luxemburg.

Luxemburg
Bruxelles
 Comisia funcționează ca un cabinet de guvernământ, format din 27 de membri (informali
cunoscuți sub denumirea de "comisari"). Fiecare stat membru al Uniunii Europene are un membru în
Comisie, iar aceștia au obligația de a reprezenta interesele comune ale UE și nu interesele naționale
ale statului din care face parte. Unul dintre cei 27 este președintele Comisiei, care este propus de
Consiliul European și ales de Parlamentul European. Consiliul Uniunii Europene nominalizează apoi
ceilalți 27 de membri ai Comisiei, de comun acord cu președintele nominalizat, iar ulterior cei 27 de
membri ca un singur corp sunt supuși votului de investitură a Parlamentului European. Actuala
Comisie este Comisia von der Leyen, care a preluat funcția la 1 decembrie 2019.
 Termenul de „Comisie” este folosit fie pentru a-i desemna pe cei 27 de membri ai
Colegiului Comisarilor fie pentru a desemna inclusiv organismele administrative formate
din 32.000 de funcționari publici europeni care sunt împărțiți în departamente numite
Directorate-Generale și Servicii. Limbile procedurale (de lucru) ale Comisiei sunt: engleza,
franceza și germana. Membrii Comisiei și "cabinetele" lor (echipele de lucru) au sediul în
clădirea Berlaym
ont din Bruxelles.
Comisia von der
Comisia Curentă
Leyen
Președinte Ursula von der Leyen
Prim Vice-Președinte Frans Timmermans
Valdis Dombrovskis
Vice-Președinte
Margrethe Vestager

Președintele CE: Ursula

von der Leyen
 Istoria Comisiei Europene
Comisia Europeană derivă din una din cele 5 instituții create în sistemul supranațional
al Comunităților Europene, urmând propunerea lui Robert Schuman (ministrul de externe al
Franței) din 9 mai 1950. Funcționând din 1951 ca Înalta Autoritate în Comunitatea
Europeană a Cărbunelui și Oțelului, comisia a suferit numeroase schimbări în privința
competențelor și a componenței, sub diferiți președinți, implicând cele trei comunități.
 Înființarea Comisiei Europene
Prima Comisie a fost înființată în 1951 drept Înalta Autoritate și era formată din nouă
membri sub președinția lui Jean Monnet. Înalta Autoritate a fost un organ executiv
supranațional a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). A intrat în
funcțiune pentru prima dată în 10 august 1952 în Luxembourg. În 1958 Tratatul de la Roma
a instituit două noi comunități alături de CECO, Comunitatea Economică Europeana (CEE)
și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EuroAtom). Totuși organele administative
ale acestor comunități erau denumite „Comisii” și nu „Înaltă Autoritate”. Motivul
schimbării denumirii a fost noua relație dintre executiv și Consiliu. Unele state precum
Franța si-a exprimat rezervarea față de puterile pe care le are Înalta Autoritate și ar fi dorit
limitarea sau transferul lor către Consiliu.
 Dezvoltarea inițială
Cele trei organisme, denumite colectiv Executivele Europene, au co-existat până la 1
iulie 1967 când Tratatul de fuziune le-a combinat într-o singură administrație sub
președinția lui Jean Rey. Datorită fuziunii, Comisia Rey a crescut temporar la un număr de
14 membri, deși toate Comisiile viitoare au fost reduse din nou la nouă membri, urmând
formula ca fiecare stat membru de dimensiuni reduse să dețină un comisar iar statele mari
câte doi comisari.[12] Comisia Rey a finalizat uniunea vamală a Comunităților în 1968 și a
militat pentru un Parlament European mai puternic și ales direct de cetățenii comunității.
[13] În ciuda faptului că Rey a fost primul președinte al Comisiei unificate, Hallstein este
considerat primul președinte al Comisiei moderne.
 Puteri și atribuții
Comisia Europeană a fost încă de la început concepută să acționeze ca o autoritate independentă
supranațională separată de guvernele naționale. A fost descrisă ca fiind „singurul organism plătit să
gândească european”. Membrii sunt propuși de guvernele statelor membre, unul din partea fiecăreia,
totuși aceștia au obligația de a funcționa independent și neutru fără a fi influențați de guverne care îi
numesc. Aceasta contrastează Consiliul European, care reprezintă guvernele, Parlamentul European,
care reprezintă cetățenii și Comitetul Economic și Social, care reprezintă societatea civilă.
Conform art. 17 din Tratatului Uniunii Europene, Comisia are câteva atribuții: dezvoltarea de
strategii pe termen mediu, conceperea de proiecte legislative și medierea procesului legislativ,
reprezentarea UE în negocierile comerciale, emiterea de decizii și reglementări, de exemplu politica
privind competiția, conceperea bugetului Uniunii Europene precum și supravegherea implementării
tratatelor și legislației comunitare.
 Inițiativă legislativă
Comisia Europeană diferă de celelalte instituții prin faptul că numai aceasta are
inițiativă legislativă în Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că numai Comisia poate face
propuneri oficiale de legislație. Puterea legislativă nu are drept la inițiativă legislativă. Sub
Tratatul de la Lisabona nu este permis nici un act legislativ în domeniul politicii externe și
de securitate comună. În alte domenii, totuși, Comisia și Parlamentul pot cere legislație
comunitară. În cele mai multe cazuri, Comisia inițiază bazele acelor propuneri, monopolul
fiind proiectat pentru a asigura coordonarea și coerența legislației Uniunii.
 Acest monopol a fost contestat de unii care afirmă că Parlamentul ar trebui să aibă
dreptul, la fel ca majoritatea parlamentelor naționale în acest domeniu. Totuși, Consiliul și
Parlamentul pot solicita Comisiei proiecte legislative, dar Comisia are puterea de a refuza
solicitările, așa cum a făcut în 2008 față de conveția transnațională colectivă. Sub Tratatul
de la Lisabona, cetățenii UE au de asemenea posibilitatea să solicite Comisiei să legifereze
un anumit domeniu printr-o petiție semnată de un milion de cetățeni, dar acest lucru nu este
obligatoriu.
Puterea Comisiei de a propune legislație a fost în general centrată pe reglementări
economice. Ea a prezentat un număr mare de reglementări bazate pe „principiul precauției”.
Aceasta înseamnă că reglementarea dreptului de preemțiune are loc în cazul în care există
un pericol credibil pentru mediu sau asupra sănătății umane, de exemplu combaterea
schimbărilor climatice și limitarea organismelor modificate genetic. Acest lucru este spre
deosebire de reglementările de ponderare pentru efectul lor asupra economiei. Astfel,
Comisia propune adesea legislație mai strictă decât cea a multor țări. Având în vedere
dimensiunea pieței europene acest lucru a făcut ca legislația UE să influențeze puternic
piața mondială
 Comisia a început să creeze o legislație penală europeană. În 2006 o deversare de deșeuri
toxice în largul coastei Coasta de Fildeș, de pe o navă europeană a determinat Comisia să
analizeze legislația de combatere a deșeurilor toxice. Comisarul Franco Frattini și Stavros
Dimas au prezentat ulterior ideea „infracțiunii ecologice”. Dreptul lor de a propune legislație
penală a fost contestată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene iar aceasta a admis
contestația. Începând cu 2007, singurele propuneri de legislație penală a fost directiva pentru
drepturile de proprietate intelectuală, precum și o modificare a deciziei cadru din 2002 contra
terorismului, interzicerea incitării la activități de terorism, recrutarea (în special pe internet) și
antrenarea.
 Aplicarea
O dată ce legislația este trecută de Consiliu și Parlament, devine o responsabilitate a Comisiei să
asigure că ea este implementată și aplicată. Comisia facea asta în primul rând prin intermediul statelor
membre sau prin intermediul agențiilor sale. Pentru adoptarea măsurilor tehnice necesare, Comisia este
asistată de comisii formate din reprezentații ai statelor membre și a lobby-urilor publice (un proces
cunoscut cu jargonul „comintologie”). În plus, Comisia este responsabilă pentru punerea în aplicare a
bugetului UE, asigurând, împreună cu Curtea de Conturi, că fondurile UE sunt cheltuite corect.
Comisia are datoria de a se asigura că tratatele sunt respectate și chiar de a obliga statele membre
sau alte instituții să respecte legislatia și tratatele prin Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În acest rol
este cunoscută neoficial ca „gardian al tratatelor”. Comisia are de asemenea atribuții pentru
reprezentarea externă a Uniunii, alături de statele membre și de Politica Comună pentru Afaceri
Externe și Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC), reprezentând Uniunea în organisme
precum Organizația Mondială a Comerțului. Este de asemenea un obicei ca Președintele Comisiei să
participe la reuniunile G8.
 Cadrul Legal
Conf. disp. art. 211 pp din Tratatul CE și art. 124 pp EURATOM Comisia este un organ
comunitar. În viitoarea Constituție Europeană cadrul legal al Comisiei este reglementat de
art. 25, III-250 din proiectul de constituție. Comisia nu a avut până acum mari competențe
în domeniul Colaborării polițienești și justițiare în domeniul penal, precum și în cel al
Politicii externe și de securitate comune a UE (deci în sfera definită de cel de-al II-lea și al
III-lea pilon). Acest lucru se poate însă schimba odată cu noua constituție elaborată de
Conventul European, cu condiția ca aceasta să fie ratificată de toate cele 27 de state membre
și deci să intre în vigoare.
 Viitorul Comisiei
Tratatul privind noua constituție a Europei prevede la art. I-26 alin. 5 și 6 reducerea pe
termen lung a numărului membrilor comisiei la 2/3 din numărul statelor membre. Numai
prima comisie, numită la intrarea în vigoare a constituției va mai fi alcătuită din câte un
cetățean al fiecărui stat membru. După acest prim mandat comisia – inclusiv președintele și
ministrul de externe al UE – va fi compusă dintr-un număr de membri egal cu două treimi
din numărul statelor membre, cu excepția cazului în care Consiliul European nu va hotărî cu
unanimitate de voturi modificarea acestui număr.
 Reducerea numărului de membri ai comisiei are ca scop creșterea eficienței activității
acesteia, resp. a capacității de acțiune a comisiei într-o UE lărgită. Principiul rotației
posturilor, conform căruia membrii comisiei micșorate vor fi aleși din rândul statelor
membre, este prevăzut și în proiectul de constituție. Conform Tratatului Constituțional
președintele comisiei va fi ales de parlament, la propunerea Consiliului de Miniștri, lucru
care va contribui la creșterea legitimității democratice a comisiei și va întări în general
poziția președintelui față de Consiliul European și Consiliul de Miniștri.
 Bibliografie
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Comisia_European%C4%83
• https://ec.europa.eu/info/index_ro
• Institutions of the EU: The European Commission”. Europa.
• European Commission (2006).
How the European Union works: Your guide to the EU institutions. p. 20.
ISBN 92-79-02225-3.
• Treaty on European Union: Article 17:7