CAPITOLUL IV

UNIUNEA EUROPEANĂ

4.1. Scurt istoric

Uniunea Europeană este o uniune economică și politică, dezvoltată în Europa, ce este

compusă din 27 state. Uniunea funcționează printr-un sistem de instituții supranaționale
independente și interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre.

După al Doilea Război Mondial, mișcarea integrării europene a fost văzută de mulți ca
o scăpare din formele extreme de naționalism care au devastat continentul de două ori în același
secol.. Una din aceste încercări de a-i uni pe europeni a fost Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului care a fost declarată drept „primul pas către o Europă federală”, pornind
cu dorința de a elimina orice posibilitate de războaie viitoare între statele membre prin intermediul
schimburilor intre industriile grele naționale. Membrii fondatori ai Comunității au
fost Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda și Germania de Vest.

În 1957, șase state au semnat Tratatul de la Roma, care extinde cooperarea

anterioară din cadrul Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și
creează Comunitatea Economică Europeană, înființând o uniune vamală
și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice pentru cooperarea în dezvoltarea
energiei nucleare. Tratatul a intrat în vigoare în 1958.

Comunitatea Economică Europeană și Euratom au fost create separat de Comunitatea

Europeană a Cărbunelui și Oțelului, deși împărțeau aceleași instanțe și Adunarea Comună.
Conducerea acestor Comunități erau denumite Comisii, opusul „Înaltei Autorități”.

În anii 1960, au apărut tensiuni cu Franța care dorea limitarea puterii supranaționale.
Totuși, în 1965 s-a ajuns la un acord, iar în 1967 a fost încheiat Tratatul Merger în Bruxelles. A
intrat în vigoare la 1 iulie 1967 și a creat un singur set de instituții pentru cele trei comunități, care
erau denumite împreună drept Comunitățile Europene, deși era cunoscută doar Comunitatea
Europeană
 În 1973, Comunitățile s-au lărgit prin includerea Danemarcei (inclusiv Groenlanda, care a
părăsit comunitățile în 1985), Irlandei și a Marii Britanii. Norvegia a negociat aderarea în același
timp dar votanții norvegieni au respins planul de aderare printr-un referendum, așa că Norvegia a
rămas în afara uniunii.

În 1979 au avut loc primele alegeri democratice pentru Parlamentul European.Grecia a

aderat în 1981, Portugalia și Spania în 1986. În 1985, Acordul de la Schengen a dus la spațiul fără
controale vamale între cele mai multe state membre și câteva state non-membre

Uniunea Europeană a fost înființată formal când Tratatul de la Maastricht a intrat în

vigoare, pe 1 noiembrie 1993, iar în 1995 Austria, Finlanda și Suedia au aderat la nou înființata
UE. În 2002, bancnotele și monedele euro au înlocuit monedele naționale din 12 state membre. De
atunci, Zona Euro a crescut la 17 state. În 2004, UE a avut cea mai mare extindere din istorie,
când Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia au
aderat la Uniune.

La 1 ianuarie 2007, România și Bulgaria au devenit cele mai noi state membre. În același
an Slovenia a adoptat euro, urmată în 2008 de Cipru și Malta, de Slovacia în 2009 și de Estonia în
2011.

La 9 decembrie 2011, Croația a semnat Tratatul de Aderare la UE. iar aderarea a avut loc
la 1 iulie 2013.

La 24 iunie 2016, în Marea Britanie s-a ținut un referendum pentru ieșirea din Uniunea
Europeană, rezultatele fiind favorabile ieșirii din Uniune.

Sunt cinci țări candidate oficial la UE:

Uniunea Europeană a dezvoltat o piață unică în cadrul unui sistem standardizat și unificat de
legi care se aplică tuturor statelor membre. În cadrul Spațiului Schengen (care include state
membre UE și state non-UE) controalele vamale au fost desființate.

Lista țărilor din spațiul Schengen: Austria; Belgia; Cehia; Danemarca; Elveția; Estonia;
Finlanda; Franța; Germania; Grecia; Islanda; Italia; Letonia; Liechtenstein; Lituania; Luxemburg;
Malta; Norvegia; Polonia; Portugalia; Slovacia; Slovenia; Spania; Suedia; Țările de Jos; Ungaria.
 A fost înființată de asemenea și o uniune monetară, Zona Euro care este compusă în prezent
din 19 state.

Cele19 state membre sunt:

Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia,
Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania, Slovenia, Slovacia.

Pe lângă acestea, 4 "micro-state", prin acordurile monetare încheiate cu vecinii lor, sunt și ele
atașate la zona euro: Andorra, Monaco, San Marino și Vatican.

4.2. Instituțiile Uniunii Europene

Uniunea Europeană are șapte instituții: Parlamentul European, Consiliul Uniunii

Europene, Comisia Europeană, Consiliul European, Banca Centrală Europeană, Curtea de Justiție
a Uniunii Europene și Curtea Europeană de Conturi.

a) Parlamentul European este organism legislativ al UE, ales în mod direct, cu

responsabilități bugetare și de control.

În legislatura actuală are 705 de deputați (membrii Parlamentului European), dintre care 33
din România.

Parlamentul European este organismul cu puteri legislative al UE fiind ales direct de cetățenii
UE, o dată la 5 ani.

Parlamentul are trei roluri principale.

Rol legislativ

 Adoptă legislația UE, împreună cu Consiliul UE, pe baza propunerilor Comisiei Europene.

 Ia decizii cu privire la acordurile internaționale.

 Ia decizii cu privire la extinderea UE.

 Revizuiește programul de lucru al Comisiei și îi cere să propună acte legislative.

Rol de control

 Exercită control democratic asupra tuturor instituțiilor UE.

 Alege președintele Comisiei și aprobă colegiul comisarilor în ansamblu. Poate recurge la o
moțiune de cenzură, obligând Comisia să demisioneze.

 Acordă descărcarea de gestiune, adică aprobă modul în care s-a cheltuit bugetul UE.

 Analizează petițiile cetățenilor și formează comisii de anchetă.

 Discută politicile monetare cu Banca Centrală Europeană.

 Adresează interpelări Comisiei și Consiliului.

 Participă la misiuni de observare a alegerilor.

Rol bugetar

 Stabilește bugetul UE, împreună cu Consiliul.

 Aprobă bugetul pe termen lung al UE („cadrul financiar multianual”).

b) Consiliul UE reprezintă guvernele statelor membre ale UE, adoptă legislația europeană
și coordonează politicile UE.

Are ca membri miniștri din fiecare țară a UE care răspund de domeniul de politică supus
dezbaterilor, iar ca președinte fiecare stat membru al UE care deține președinția prin rotație, pe o
perioadă de șase luni.

Miniștrii din statele membre ale UE se reunesc în cadrul Consiliului pentru a discuta,
modifica și adopta acte legislative și pentru a coordona politici. Ei sunt abilitați să angajeze
guvernelor lor în îndeplinirea acțiunilor asupra cărora s-a convenit în cadrul reuniunilor
Consiliului.

c) Comisia Europeană, apără interesul general al UE, propunând acte legislative,

asigurând respectarea acestora și implementând politicile și bugetul Uniunii

Membri Comisiei Europene reprezintă o echipă („colegiul”) de comisari, câte unul din
fiecare țară a UE condusă de un președinte.

Comisia Europeană este organul executiv al UE, independent din punct de vedere politic.
Este responsabilă cu elaborarea de propuneri de noi acte legislative și cu punerea în aplicare a
deciziilor Parlamentului European și ale Consiliului UE.
 d) Consiliul European definește direcția politică generală și prioritățile Uniunii
Europene Membrii Consiliului European sunt șefii de stat sau de guvern ai
țărilor membre ale UE, președintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate

Consiliul European reunește liderii UE pentru a stabili agenda politică a Uniunii. Acesta
reprezintă cel mai înalt nivel de cooperare politică între țările UE.

e) Curtea de Justiție a Uniunii Europene asigură că legislația UE este interpretată

și aplicată în același mod în toate țările UE; garantează că țările și instituțiile UE se
supun dreptului european.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) interpretează legislația UE pentru a se

asigura că aceasta se aplică în același mod în toate țările membre și soluționează litigiile
juridice dintre guvernele naționale și instituțiile europene.

În anumite circumstanțe, Curtea poate fi sesizată de persoane fizice, întreprinderi sau

organizații care doresc să introducă o acțiune împotriva unei instituții UE pe care o suspectează că
le-a încălcat drepturile.

f) Curtea Europeană de Conturi verifică dacă fondurile UE sunt colectate și

utilizate corect și ajută la îmbunătățirea gestiunii financiare a UE

În calitatea sa de auditor extern independent, Curtea Europeană de Conturi apără interesele

contribuabililor din UE. Nu dispune de puteri juridice, dar are misiunea de a îmbunătăți gestionarea
bugetului UE de către Comisia Europeană și de a raporta pe marginea situației financiare a
Uniunii.

În aprilie 2017, 16 state membre au convenit să colaboreze mai strâns pentru a combate
mai bine frauda împotriva UE. Acestea au convenit să instituie un Parchet European (EPPO),
utilizând procedura „cooperării consolidate”.

Ulterior, și alte țări au decis să se alăture acestor eforturi pentru a proteja bugetul UE
împotriva fraudei: în prezent, sunt 22 de state membre participante.
 Parchetul UE are competența de a investiga și a urmări penal infracțiuni care afectează
bugetul UE, precum:

 frauda
 corupția
 spălarea de bani
 frauda transfrontalieră în materie de TVA

4.3. Bugetul Uniunii Europene

Bugetul Uniunii Europene este actul care autorizează în fiecare an finanțarea ansamblului
activităților și intervențiilor comunitare. În funcție de acesta pot fi observate în fiecare an
prioritățile și orientările politice comunitare. Fiecare buget anual face parte dintr-un ciclu bugetar
de șapte ani cunoscut sub numele de „perspectivă financiară”. Perspectivele financiare sunt
stabilite de Comisia Europeană și necesită aprobarea în unanimitate din partea statelor membre și
negocieri care să fie urmate de acordul Parlamentului European

Cadrul financiar multianual (CFM) (în trecut numit perspective financiare) este o structură
de programare multianuală, care traduce prioritățile politice ale Uniunii în termeni financiari, pe o
perioadă de cel puțin cinci ani. Acesta stabilește sumele maxime anuale pentru categorii mari de
cheltuieli (denumite rubrici). Procedura bugetară anuală trebuie să respecte aceste plafoane
maxime. Cadrul financiar multianual asigură disciplina bugetară și previzibilitatea
cheltuielilor Uniunii Europene. Scopul negocierilor privind Cadrul financiar multianual este de a
defini, în linii mari, pentru următorul ciclu bugetar, limitele de cheltuieli care determină câți bani
poate cheltui Uniunea Europenă, programele de cheltuieli care determină în ce scopuri ar trebui
cheltuiți banii și normele care definesc modul de finanțare a cheltuielilor. Părțile la negocierile
privind Cadrul financiar multianual sunt Comisia Europeană, Consiliul și Parlamentul
European. Fiecare instituție contribuie în felul său propriu la adoptarea noului cadru financiar
multianual. Tratatul de la Lisabona a introdus cerința stabilirii cadrului financiar multianual prin
regulament. Cele patru cadre financiare multianuale anterioare (începând cu 1988) au făcut parte
din acorduri interinstituționale între Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul
European și Comisia Europeană. Regulamentul este o lege care se aplică direct și este obligatorie
în toate statele, în timp ce acordurile interinstituționale sunt obligatorii numai pentru părțile
contractante.

Regulamentul privind CFM stabilește plafoane pentru 2 tipuri de cheltuieli anuale

 angajamente - angajamente legale de a cheltui bani care nu trebuie plătiți în cursul aceluiași
exercițiu financiar, ci pe parcursul mai multor exerciții financiare;
 plăți – sume efective care trebuie plătite în cursul unui exercițiu financiar dat.

Există 2 tipuri de plafoane de cheltuieli:

 un plafon pentru fiecare rubrică din angajamente;

 un plafon total pentru cheltuielile totale din angajamente și din plăți. Plafonul total din
angajamente este echivalent cu suma plafoanelor pentru rubricile individuale.

4.3.1. Principiile bugetului Uniunii Europene

Bugetul este întocmit și executat în conformitate cu următoarele principii: unitate, exactitate

bugetară, anualitate, echilibru, unitate de cont, universalitate, specificitate, bună gestiune
financiară și transparență.

 Principiul unității și principiul exactității bugetare implică înregistrarea tuturor veniturilor

și cheltuielilor Uniunii, în cazul în care acestea sunt prevăzute de buget, într-un document unic.
 Principiul anualității implică adoptarea bugetului pentru fiecare exercițiu bugetar și
utilizarea, în principiu, atât a creditelor de plată, cât și a creditelor de angajament pentru
exercițiul bugetar în cursul anului respectiv (anul bugetar începe la 1 ianuarie și se termină la
31 decembrie).
 Principiul echilibrului implică faptul că estimările veniturilor pentru exercițiul bugetar
trebuie să fie egale cu creditele de plată pentru exercițiul respectiv: operațiunile de împrumut
în scopul acoperirii unui eventual deficit bugetar nu sunt compatibile cu sistemul resurselor
proprii și nu sunt autorizate.
 În conformitate cu principiul unității de cont, bugetul se întocmește și se execută în euro, iar
conturile se prezintă în euro.
 Principiul universalității implică faptul că veniturile totale acoperă creditele totale de plată,
cu excepția unor anumite venituri, determinate în mod limitat, alocate pentru finanțarea unor
 anumite cheltuieli. Veniturile și cheltuielile sunt înregistrate integral în buget fără a fi ajustate
între ele.
 Principiul specificității implică faptul că fiecare credit trebuie să aibă o anumită destinație și
să fie alocat unui obiectiv specific în scopul prevenirii oricărei confuzii între credite.
 Principiul bunei gestiuni financiare este definit în raport cu principiile economiei, eficienței
și eficacității.
 Bugetul este întocmit în conformitate cu principiul transparenței, asigurând o bună
informare privind execuția bugetară și conturile.

Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene constituie

împreună autoritatea bugetară a Uniunii Europene, care stabilește, în fiecare an,
cheltuielile și veniturile acesteia. Procedura de examinare și apoi de adoptare a bugetului
are loc din luna iunie până la sfârșitul lunii decembrie a fiecărui an premergător anului
pentru care se stabilește bugetul. Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene
trebuie să respecte limitele cheltuielilor anuale stabilite în Cadrul financiar multianual
denumirea nouă pentru „perspectivele financiare multianuale”. Comisia Europeană
pregătește un proiect preliminar de buget, pe care îl transmite Consiliului Uniunii
Europene. Pe baza acestuia, Consiliul Uniunii Europene întocmește un proiect de buget, pe
care îl transmite Parlamentului European pentru o primă lectură. Parlamentul modifică
proiectul în funcție de prioritățile sale politice și îl retrimite Consiliului, care, la rândul său,
poate să îl modifice înainte de a -l retransmite Parlamentului European. Parlamentul adoptă
sau respinge bugetul modificat în a doua lectură.

4.3.2. Veniturile și cheltuielile bugetului Uniunii Europene

Uniunea Europeană are „resurse proprii” pentru a-și finanța cheltuielile. Din punct de vedere
juridic, aceste resurse aparțin Uniunii. Statele membre le colectează în numele Uniunii Europene
și le transferă în bugetul Uniunii Europene.

Veniturile diferite de resursele proprii includ:

 impozite și alte deduceri fiscale din remunerațiile personalului Uniunii Europene;

 dobânzi bancare;
 contribuții ale statelor terțe la anumite programe ale Uniunii Europene (cum ar fi cercetarea);
 rambursarea asistenței financiare acordate de Uniunii Europene care nu a fost utilizată;
 penalități de întârziere și amenzi;
 excedentul financiar din exercițiul precedent.

Resursele proprii se împart în trei categorii. Resurse proprii tradiționale (RPT) acestea sunt
formate în principal din taxe impuse asupra importurilor de produse provenite dintr-un stat din
afara Uniunii Europene. Ele contribuie cu aproximativ 12 % la veniturile totale. Resursa bazată
pe taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă o rată fixă aplicată veniturilor din TVA-ul
armonizat ale fiecărui stat membru. Resursele bazate pe TVA reprezintă 11 % din veniturile totale.
Resursa bazată pe venitul național brut (VNB) este o rată procentuală fixă aplicată VNB-ului
fiecărui stat membru. Deși este o categorie neuniformă, aceasta a devenit cea mai mare sursă de
venituri, contribuind în prezent cu 76 % din veniturile totale. Bugetul primește și alte venituri,
precum impozitele pe salarii plătite de către personalul Uniunii Europene, contribuțiile din partea
țărilor din afara Uniunii Europene pentru anumite programe ale Uniunii Europene și amenzile
plătite de către întreprinderile care încalcă normele de concurență sau alte legi. Aceste resurse
diverse constituie aproximativ 1 % din buget. Statele membre contribuie la buget cu sume
aproximativ proporționale cu prosperitatea lor economică. Germania, Țările de Jos, Austria,
Suedia și Regatul Unit beneficiază totuși de unele ajustări („corecții”) la calcularea contribuțiilor,
în vederea reducerii contribuțiilor nete la buget, considerate excesive Pe de altă parte, fondurile
Uniunii Europene revin beneficiarilor din statele membre și țările terțe în conformitate cu
prioritățile stabilite de Uniune. În timp ce toate statele membre beneficiază de fonduri alocate din
bugetul Uniunii Europene, statele membre mai puțin prospere primesc proporțional mai multe
fonduri decât statele mai bogate, ca rezultat al solidarității care stă la baza programelor Uniunii
Europene, inclusiv în contextul politicii de coeziune.

Veniturile și cheltuielile bugetului Uniunea Europene fac obiectul următoarelor constrângeri:

 tratatele: bugetul Uniunii nu poate intra în deficit, ceea ce înseamnă că veniturile trebuie să
acopere toate cheltuielile;
 o limită maximă a cheltuielilor convenită de către guvernele și parlamentele statelor membre.
Cunoscută ca „plafonul resurselor proprii”, această limită este în prezent stabilită la 1,24 %
din venitul național brut (VNB) al Uniunii pentru plățile provenite din bugetul Uniunii
 Europene. Aceasta corespunde unei medii de aproximativ 293 EUR per cetățean al Uniunii
Europene;
 un cadru financiar multianual convenit de către Parlamentul European, Consiliu Uniunii
Europene și Comisia Europeană, care controlează evoluția bugetului Uniunii Europene în
funcție de categorii de cheltuieli pentru o perioadă de timp determinată;
 un regulament financiar adoptat de Consiliu Uniunii Europene și Parlament European, care
prevede norme privind întocmirea, execuția, gestiunea și auditul bugetului.