UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

Facultatea de Istorie și Științe Politice, specializarea: Științe Politice

REFERAT

CRIZA ”SCAUNULUI GOL” și PROVOCĂRILE PROIECTULUI COMUNITAR

Student: Cataraga M. Vasile, anul II

Coordonator: conf. univ. dr. Mariana COJOC

Constanța 2019
Uniunea Europeană, prezentată sub acest nume în urma Tratatului de la Maastricht din 1993, este
o uniune economică și politică unică în lume, compusă din 28 de state dintre care 1 stat este în
proces de ieșire (Marea Britanie). Scopul acesteia fiind: promovarea păcii, valorilor și bunăstării
cetățenilor săi, oferirea libertatății, securitatății și justiției fără frontiere interne, combaterii
discriminării, respecte diversitatății culturale ș.a.m.d. Prin efortul comun al acestor state,
continentul european se bucură de pace, bunăstare și prosperitate de mai bine de jumătate de
secol.

Începuturile Uniunii Europene: tratatele de la Paris și Roma

Proiectul s-a numit Tratatul de instituire a Uniunii Europene și avea la bază relațiile economice,
sociale și politice ale statelor componente pe care doreau să le fortifice. Totul s-a pornit de la
ideea cercetătorului britanic de origine română David Mitrany, care sugera ca principala grijă a
guvernelor teritoriilor europene să fie pacea și siguranța cetățenilor, dar nu în mod singular, ci
colectiv. De aici au rezultat cele trei Comunități în anii '50, care au dus, în anii '90 la definirea
planului integrativ Uniunea Europeană, prima dintre cele fiind Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului (CECO), a doua Comunitatea Economică Europeană (CEE, care din 1992
s-a numit Comunitatea Europeană - CE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA
sau Euroatom).
Avaând la bază libertatea, democrația, drepturile omului, libertățile fundamentale și statul de
drept și un respect pentru identitatea națională a statelor membre, UE dorește să creeze o zonă de
libertate, siguranță și justiție fără granițe interioare, unde populația să se poată bucura de
protecție. Toate aceste aspecte nu s-au aplicat doar statelor deja membre UE, ci au avut o
influență pozitivă și asupra statelor care voiau sau erau în proces de integrare, numit și
Europenizare.
”Uniunea Europeană, prezentată sub acest nume în urma Tratatului de la Maastricht din 1993,
este o uniune economică și politică compusă din 28 de state. ”1
Uniunea Europeană nu este un stat, ci un ”parteneriat unic”2 dintre mai multe țări europene,
cunoscute sub denumirea de "state membre". Împreună acestea acoperă o mare parte a
continentului european. În prezent, UE este alcătuită din 28 țări. În iunie 2016, una dintre aceste
țări și anume Regatul Unit, a votat în favoarea părăsirii UE dar până la finalizarea negocierilor de
retragere acest stat va rămâne membru al UE, cu toate drepturile și obligațiile care recurg din
aceasta. Aderarea de-a lungul timpului a noilor membri la UE a contribuit la menținerea păcii și
a stabilității în Europa precum și la extinderea zonei de democrație și a pieței unice.
Statele membre UE ramân state suverane și independente, căci ele au decis de comun acord să
cedeze o parte din ”suveranitatea” lor în domeniile în care este util să colaboreze. În practică,
aceasta înseamnă că statele membre deleagă unele dintre competențele lor decizionale instuțiilor
comune, supranaționale, pe care le-au creat, astfel încât deciziile cu privire la chestiuni specifice
să poată fi luate în mod democratic la nivelul UE. ”În cadrul procesului decizional al Uniunii
Europene sunt implicate mai multe instituții, în special:
• Parlamentul European (care îi reprezintă pe cetățenii UE și este ales în mod direct de către
aceștia)
• Consiliul European (care este format din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale UE)
• Comisia Europeană (care reprezintă interesele UE în ansamblu)
• Consiliul Uniunii Europene (care reprezintă guvernele statelor membre)”3

1
”Proiectul Uniunii Europene”, Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Procesul decizional în Uniunea Europeană, Editura
Polirom, Iași, 2008.
2
”Eu și UE”, Uniunea Europeană, Luxemburg, 2017. (carte broșată)
3
”Uniunea Europeană”, Uniunea Europeană, 2018. (carte broșată)
 Consiliul Uniunii Europene
Consiliul este unul dintre cele doua organe decizionale, fără Consiliu și fără miniștrii din toate
țările UE, nu se poate face nimic din Uniunea Europeană.

O structură cu geometrie variabilă

”Consiliul de Miniștri are o structură variabilă, în funcție de dosarele pe care le are în lucru.
Dacă este vorba despre agricultură, miniștrii agriculturii sunt cei care se întrunesc, dacă este
vorba despre transporturi, miniștrii de transporturi etc.”4

Scurt istoric
Consiliul European își are originile în conferințele la nivel înalt care reuneau șefii de state și de
guverne ai statelor membre ale Comunității Europene. Din punct de vedere istoric, prima
reuniune la nivel înalt s-a desfășurat la 10-11 februarie 1963 la Paris și a fost convocată la
inițiativa care trebuia sa dea naștere Planului Fouchet. Eșecul planului a marcat o întrerupere a
reuniunilor la nivel înalt și abia la 29-30 mai 1967 acestea au fost reluate, cu ocazia celei de-a
zecea aniversări a semnării Tratatelor de la Roma... Pasul decisiv a fost făcut cu ocazia
Reuniunii la nivel înalt la Paris din 9-10 decembrie 1974, când șefii de state și de guverne au
decis instituționalizarea reuniunilor lor și crearea ”Consiliului European”. Fiind vorba de
Consiliul European, nu se pune problema creării unei noi instituții Pentru acestea ar fi fost
necesară o revizuire a tratatelor, iar comunicatul final al unei conferințe a șefilor de state și de
guverne nu poate aduce nici o modificare tratatelor. Astfel, Consiliul European se integrează în
sistemul existent. Comunicatul final este ambiguu în ceea ce privește misiunile Consiliului
European. El constată că ”este necesară asigurarea dezvoltării și coeziunii de ansamblu a
activităților Comunității și a activităților de cooperare politică”
Șefii de state și de guverne se vor reuni, însoțiți de miniștrii Afacerilor Externe, de trei ori pe an
și de fiecare dată când va fi necesar, drept Consiliu al Comunității și în temeiul cooperării.” 5”La
1 noiembrie 1993, Consiliul European dobândește un statut oficial, atunci când tratatul de la
Maastricht intră în vigoare.Acesta este definit ca oferind impulsurile și orientările politice
generale pentru dezvoltarea UE.”6

Componența, rolul și modul de funcționare

”Consiliul creează legislația comunitară adoptând propunerile pe care i le prezintă Comisia. Pe
de altă parte, el are un rol esențial în stabilirea și punerea în aplicare a cooperării inter-
guvernamentale, instituită prin Tratatul de la Maastricht: politică externă și de securitate comună,
justiție și afaceri interne. În sectorul bugetar și în alte domenii cum ar fi piața internă, Consiliul
împarte puterea de decizie cu Parlamentul European.”7 ”Consiliul este alcătuit din câte un
reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru, împuternicit să angajeze guvernul
statului membru respectiv (articolul 203 din TCE). Astfel, fiecare stat va trebui să stabilească
lista celor pe care îi consideră, în conformitate cu propriile criterii, împuterniciți să îl reprezinte
în calitate de membri ai guvernului său. Formularea permite statelor federale, atunci când
chestiunea abordată la nivelul Consiliului vizează un domeniu de competență care, în dreptul

4
”Ghidul Uniunii Europene”, Jose Echkenazi, Editura NICULESCU, 2008.
5
”Curs de instituții europene”, Jean-Luc Sauron, Politici Publice și integrare europeană, Editura Polirom, Iași, 2010.
6
https://www.consilium.europa.eu/ro/history/?filters=1734 (accesat în data de 05.12.2019, ora 18:16)
7
”Ghidul Uniunii Europene”, Jose Echkenazi, Editura NICULESCU, 2008.
intern nu este de competența statului federal, însărcinat, cu toate acestea, cu reprezentarea
internațională a respectivului stat (Germania, Austria, Belgia, Spania).”8

Votul în cadrul Consiliului

Regulamentul în ceea ce privește modalitatea de vot este stabilită de țările UE. Acestea au ajuns
la numitorul comun de a menține votul unanim în domenii mai sensibile. ”De exemplu, dacă
reuniunea are ca temă aspecte legate de impozitare sau de securitate, este necesar ca toți miniștrii
să se pună de acord pentru a se adopta o decizie. În multe alte domenii, miniștrii adoptă deciziile
cu majoritate de voturi. De exemplu, o lege a UE privind modul de tratare a deșeurilor urbane
poate fi adoptată în Consiliu cu majoritate de voturi.” 9

”O dată la șase luni, la sfârșitul fiecărei președinții, șefii de stat și de guvern ai țărilor membre se
întâlnesc pentru o reuniune la nivel înalt, care arbitrează dosarele dificile și trasează direcțiile
pentru viitor.
Proiectul Constituției Europene propunea desemnarea unui președinte pentru o mai lungă durată,
care să fie ales de majoritatea calificată, pentru doi ani și jumptate. Consiliul European este
organul cel mai înalt al Uniunii Europene, care îi dă acesteia impulsul necesar și îi definește
orientările politice generale.
În martie 2000, de exemplu, Consiliul European de la Lisabona a fixat un obiectiv ambițios
pentru Uniune: ”până în anul 2010 să devină economia cunoașterii cea mai dinamică din lume”.
Această strategie are ca scop:
- să construiască o piață unică în sectoarele-cheie, cum ar fi comunicarea, energia și serviciile
financiare;
- să favorizeze accesul tuturor noile tehnologii;
- să măreasc fondurile destinate pentru a atinge 3% din PIB și să adopte un brevet comunitar
unic;
- să dezvolte concurența în domeniul transportului aerian și al căilor ferate;
- să atingă un nivel de ocupare a locurilor de muncă de 70% și să crească gradul de ocupare a
;forței de muncă de către femei și muncitorii în vârstă;
- să perfecționeze calificarea muncitorilor și să favorizeze o cultură a pregătirii permanente;
- să revizuiasca sistemul pensiilor.”10

Majoritate calificată și minoritate de blocaj

Fiecare stat membru deține un număr de voturi contrabalansat, după însemnătatea sa:
”- Germania, Marea Britanie, Franța, Italia: 29 voturi;
- Spania, Polonia: 27 voturi;
- România: 14 voturi;
- Olanda: 13 voturi;
- Grecia, Republica Cehă, Belgia, Ungaria, Portugalia: 12 voturi;
- Slovacia, Danemarica, Finlanda, Irlanda, Lituania: 7 voturi;”
- Letonia, Slovenia, Estonia, Cipru, Luxemburg - 4 voturi;
- Malta: 3 voturi.
Numărul total de voturi este fixat la 345. Majoritate calificată este de 225 de voturi exprimate
printr-o majoritate a statelor membre, reprezentând 73,91% din total. Minoritatea de blocaj deste
de 91 voturi. Orice stat membru poate cere confirmarea că voturile favorabile reprezintă cel putin

8
”Curs de instituții europene”, Jean-Luc Sauron, Politici Publice și integrare europeană, Editura Polirom, Iași, 2010.
9
”Eu și UE”, Uniunea Europeană, Luxemburg, 2017. (carte broșată)
10
”Ghidul Uniunii Europene”, Jose Echkenazi, Editura NICULESCU, 2008.
62% din populația totală a Uniunii. Dacă acest criteriu nu este respectat, hotărârea nu este
adoptată.”11

Președinția Comunității
”Fiecare stat membru asigură, pe rând, pentru o perioadă de șase luni, președinția Comunității și,
deci, a Consiliului de Miniștri, Președinția are rolul de a impulsiona și de a coordona în măsura
în care ea stabilește dosarele prioritare care vor fi tratate și propune soluții de compromis pentru
cele care pun probleme. Statul care asigură președinția are astfel posibilitatea, timp de șase luni,
să orienteze construcția europeană în direcția pe care o dorește.”12

Rolul și atribuțiile Președinției Consiliului UE

”Obligaţiile concrete ale unei Preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene se traduc în asigurarea
resurselor necesare pentru prezidarea la Bruxelles a reuniunilor ministeriale, la nivel de
ambasadori şi a peste 150 de grupuri de lucru de la nivelul Consiliului. În acest format se
negociază 200 – 300 de dosare legislative pe parcursul a peste 1.500 de întâlniri formale şi
informale. În ceea ce priveşte modul în care se lucrează, Președințiile sunt grupate în Trio-uri,
lucru care asigură un cadrul general coerent de desfășurare a activității Consiliului Uniunii
Europene pentru o perioadă neîntreruptă de 18 luni.
Principalele provocări la adresa statelor membre care dețin Preşedinţia Consiliului sunt
reprezentate de importanţa conturării de către statul care pregăteşte exerciţiul Preşedinţiei a unei
viziuni politice proprii asupra evoluţiei proiectului european şi a politicilor sale, a unei capacităţi
administrative corect dimensionate, bine echipate din punctul de vedere al competenţelor şi
nivelului de expertiză şi implicit a unui sistem naţional performant de coordonare
interministerială în domeniul afacerilor europene.
Preşedinţiile Consiliului Uniunii Europene din ultima perioadă s-au derulat într-un context
european și internațional complex, tipologia situaţiilor care trebuie gestionate fiind, de regulă:
1) gestionarea agendei curente pentru dezvoltarea cadrului legislativ;
2) gestionarea răspunsurilor la crizele curente/cunoscute (sistem financiar, migraţie, etc.);
3) gestionarea răspunsurilor la crize necunoscute, dificil predictibile în acest moment.
Procesul de pregătire a exercitării unei Preşedinţii este unul laborios, de durată, şi necesită o
analiză consistentă cu privire la implicaţiile pe care exercitarea acestei atribuții le antrenează la
nivelul angajamentului politic în raport cu proiectul european, la nivelul administraţiei publice,
sub aspectul dimensiunii, formării şi perfecţionării resurselor umane, al proiectării aspectelor
logistice, al comunicării şi respectiv al coordonării politice.
O Preşedinţie performantă necesită un efort convergent din partea întregii administraţii şi o
mobilizare pe diferite nivele de implicare a societăţii în ansamblu.”13

Studiu de caz ”Criza scaunului gol”

1. Motivele crizei
Nerespectarea anumitor reglementări economice și funcționarea cu lacune a CEE a provocat

11
Ibidem, pagina 23.
12
Ibidem, pagina 22.
13
https://www.romania2019.eu/rolul-si-atributiile-consiliului-uniunii-europene/ (accesat în data de 05.12.2019,
ora 23:46).
”grava criză a Pieței Comune”14 și a stârnit dezbateri asupra naturii și rolul instituțiilor
comunitare începând cu vara anului 1965 și prelungite până în anul 1966. Pretextul de facto se
regăsește în procesul de instituire a Pieței Comune Agricole. La finele anului 1964 Consiliul de
Miniștri a CEE cerut Comisiei elaborarea unei serii de propuneri privind modalitatea eficientă de
finanțare a politicii Agricole Comune pentru anii 1966-1970. Este important de menționat că
Franța manifesta un interes deosebit anume adoptării normelor de finanțare Jean-Lucsauron
amintește despre acest eveniment astfel ”folosindu-se de puterea sa de a elabora propuneri,
Comisia, sub impulsul președintelui său Wallter Hallstein, va lua o inițiativă ambițioasă cu
caracter politic. Ea trebuia să provoace o criză deschisă, la 24 martie 1965, propunând în fața
Adunarii Parlamentare Europene, fără să fi informat în prealabil guvernele, un plan de finanțare
a politicii Agricole care implica reforma instuțiilor în ceea ce privește bugetul și puterile
Parlamentului.” 15. Astfel Adunarea Parlamentară Europeană a dezbătut proiectul propus de
Comisie, fără a avea un aviz din partea Consiliului de Miniștri, și a văzut aceasta ca o
oportunitate de a cere dreptul de a avea ultimul cuvânt în privința adoptării bugetului. La acel
moment responsabilitatea financiară se realiza prin contribuțiile diferitor state care erau stabilite
conform unui nivel de repartizare acceptate de comun acord. Totuși această nouă misiune cerea
resurse noi. Iar ele urmau să fie compensate printr-o taxă percepută la frontierele economice
Europene pentru importurile provenite din statele terțe. În urma acestor prevederi, bugetul CEE
este investit cu autoritatea unui buget federal, urmând să gestioneze anual conform, estimărilor
peste 1 miliard de dolari. Folosind ca argument puterea legislativă a Adunării Parlamentare
Europene, președintele comisie Wallter Hallstein scotea în evidență necesitatea consolidării a
unor noi atribuții pentru Adunarea Parlamentară Europeană oferindu-i un loc de însemnătate în
participare la procedura bugetară, din acest moment, competențele parlamentare se vor afla în
centrul unor controverse. Comisia și-a însușit rolul de arbitru între Consiliul de Miniștri, cu rol
consultativ, și Parlament în ceea ce privește dilema bugetară, ceea ce e inevitabil adus la
creșterea considerabilă a importanței sale. „Guvernul Francez nu putea să nu profite din urma
deîndemânării lui Wallter Hallstein”.16 Franța respinge regulamentul agricol propus de comisie,
iar Consiliul Francez de Miniștri declară, la data de 1 iulie 1965 că angajamentele în privința
regulamentelor financiare nu fuseseră respectate și că trebuie asumate consecințele economice,
politice și juridice din situația creată dintre statele fondatoare. Reprezentatul permanent Francez
a fost rechemat la Paris iar funcționarilor Francezi li s-a interzis să plece la Bruxelles în cadrul
participării a comitetelor și grupurilor de grupuri la CEE. În concluzie guvernului Francez și-a
suspendat participarea la oricare activități în cadrul Comunităților. Acest fenoment poartă
denumirea de politica ”scaunului gol” iar efectul major prevăzut a fost paralizarea timp de peste
6 luni. Jean-Luc Sauron, expert Francez în științe juridice argumentează poziția Franței
astfel:”Refuzul Francez este cu atât mai ferm, cu cât răspunde unei preocupări obsedante a
generalului de Gaulle: o dată cu a treia etapă a perioadei de tranziție a Pieței Comune, ce trebuia
să înceapă în ianuarie 1966, regula deciziei majoritare se aplică aproape generalizat, în cadrul
Consiliului de Miniștri, în locul și în situațiile în care se aplica principiul unanimității”. 17
Această modificare legislativă reprezenta expresia cea mai sigură a intagibilității suveranităților
naționale, deși la 26 iulie 1965 Comisia a venit cu propuneri foarte apropiate de ceea ce-i
solicitase Franța, situația de conflict încă nu se rezolvase. Noile prevederi separau reglementările
financiare de reformele instuționale; așadar Franța câstigase, obținând reglementările de ordin
financiar, pe când Comisia a decis respingerea proiectelor inițiale. În pofida acestei întorsături de
situație guvernul de Gaulle a decis să nu mai vină la Bruxelles, ci să folosească situația creată
pentru a imputa propriile concepții în vederea funcționării eficiente a CEE, optând pentru
reducerea rolului Comisiei și eliminarea definitivă a votului majoritar. Aceste intenții au fost

14
Curs de instituții europene, Jean-Luc Sauron, Politici Publice și integrare europeană, Editura Polirom, Iași, 2010.
pagina 57
15
ibidem
16
ibidem
17
ibidem, pagina 58.
irealizabile. Consiliul de Miniștri și-ar fi putut continua activitatea în cadrul comunităților și fără
implicarea Franței însă au preferat să nu meargă pe această cale pentru a preveni și, îndeosebi o
ruptură definitivă în cadrul proiectului european.

Soluționarea ”Crizei”

Soluționarea acestei crize a necesitat anumite modificări legislative pentru reluarea funționării
tuturor instituțiilor în cadrul Comunităților. Guvernul Fracnez cerea elimiarea votului prin
majoritate calificată, limitarea rolului Comisiei și stabilirea unui calendar lucrărilor comunitare
cu privirile la punctele de interes ale Franței. Consiliul de Miniștri din 5, a refuzat renunțarea la
votul prin majoritate calificată însă a permis transformarea Comisiei într-un secretariat general al
referitoarei organizații internaționale. Franța reușise să obțină doar angajamentul partenerilor săi
de a încerca să ajungă la un acord unanim în ceea ce privește chestiunile de interes deosebit sau
vitale, în perspectiva guvernului Francez. Dezacordul major se referea la principiul unanimității,
deoarece principiul votului majoritar rămânea apărat și susținut însă aplicarea lui devenea se
supunea unei proceduri selective.

Bibliografie

Literatură de specialitate:

• Enciclopedia Uniunii Europene, ediția a III-a, Editura Meronina, București, 2007, p.25
• Proiectul Uniunii Europene, Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Procesul decizional în Uniunea Europeană, Editura
Polirom, Iași, 2008.
• Eu și UE, Uniunea Europeană, Luxemburg, 2017. (carte broșată)
• Uniunea Europeană, Uniunea Europeană, 2018. (carte broșată)
• Ghidul Uniunii Europene, Jose Echkenazi, Editura NICULESCU, 2008.
• Curs de instituții europene, Jean-Luc Sauron, Politici Publice și integrare europeană, Editura Polirom, Iași, 2010.

Site-uri:
https://www.consilium.europa.eu/ro/history/?filters=1734
https://www.romania2019.eu/rolul-si-atributiile-consiliului-uniunii-europene/