Organe consultative ale UE

Cf. art. 12 (4) TUE: „Parlamentul European, Consiliul și Comisia sunt asistate de un Comitet
Economic și Social și de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcții consultative.”
Cf. art. 300 (1) TFUE: „ Parlamentul European, Consiliul și Comisia sunt asistate de un
Comitet Economic și Social și de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcții consultative”.

A. Comitetul Economic și Social European (CESE)

CESE este format din reprezentanți ai organizațiilor patronale, salariale și alți
reprezentanți ai societății civile, în special din domeniile socio-economic, civic, profesional și
cultural (art. 300 (2) TFUE). Are sediul la Bruxelles.
A fost înființat în anul 1957 cu scopul de a constitui un for de discuţie despre chestiuni
legate de piaţa unică. Diferite grupuri de interese din Europa (sindicate, angajatori, fermieri) au
posibilitatea de a se exprima în cadrul CESE asupra propunerilor legislative ale UE. Comitetul
emite anual avize şi documente consultative. Avizele sunt transmise către organismele
decizionale ale Uniunii şi apoi publicate în Jurnalul Oficial (JO).
CESE este format din 350 de membri, reprezentanţi ai grupurilor de interese economice şi
sociale din toată Europa. Membrii sunt propuşi de guvernele naţionale şi numiţi de Consiliu
pentru un mandat reînnoibil de 5 ani (art. 302 (1) TFUE). Ei nu sunt remuneraţi, dar primesc
alocaţii pentru a-şi acoperi cheltuielile de transport şi cazare ocazionate de participarea la
reuniuni.
Grupuri ale CESE:
- angajatori,
- angajaţi,
- interese diverse (fermieri, consumatorilor ș.a.).
Fiecare țară are un număer de membri în funcție de populația ei. România are în prezent
15 membri. CESE își desemnează, dintre membrii săi, președintele și biroul pentru un mandat de
2 ani și jumătate. El își adoptă regulamentul de procedură (art. 303 TFUE). Comitetul poate fi
convocat de președinte, la cererea PE, a Cons. sau a Cms. Eur. El se poate întruni și din proprie
inițiativă. Mandatul membrilor CESE nu este imperativ. Aceștia își exercită funcțiile în deplină
independență, în interesul general al Uniunii (art. 300 (4) TFUE).

1
 Membrii CESE pot constitui categorii care reprezintă diferite interese economice şi
sociale ale societăţii civile a UE, compuse din membrii celor trei grupuri. În prezent CESE
include următoarele categorii:
 IMM-uri, artizanat şi profesii liberale;
 Agricultori;
 Consumatori şi mediu;
 Economie socială;
 Transporturi.

B. Comitetul Regiunilor (CoR)

Comitetul Regiunilor este un organ consultativ care reprezintă autorităţile locale şi
regionale din UE. Componența CoR se stabilește prin decizie a Consiliului la propunerea făcută
de Comisia Europeană. Membrii Comitetului, precum și un număr egal de supleanți se numesc
pentru un mandat de 5 ani cu posibilitate de reînnoire. Aceștia nu pot fi în același timp și membri
ai PE (art. 305 TFUE). Ca și în cazul CESE mandatul CoR nu este imperativ (art. 300 (4) TFUE).
CoR își desemnează dintre membrii săi președintele și biroul, pentru un mandat de 2 ani și
jumătate. Comitetul își stabilește regulamentul de procedură. El poate fi convocat de președinte,
la cererea PE, a Consiliului sau a Comisiei. Acesta se poate întruni și din proprie inițiativă (art.
306 TFUE). CoR este format în prezent din 350 de membri (şi tot atâţia membri supleanţi),
provenind din toate cele 28 de state membre. Fiecare ţară are libertatea de a-şi stabili propriile
criterii de desemnare a membrilor, respectând condiția de a reflecta o repartiţie echilibrată din
punct de vedere politic, geografic şi regional/local. România are 15 membri.
Atribuții:
- Consultarea PE, Consiliului sau a Comisie în cazurile prevăzute de tratate și în toate
celelalte cazuri și, în special, în care acestea privesc cooperarea transfrontalieră sau în
cazul în care una dintre instituții consideră oportun acest lucru.
- Avizul CoR este prezentat în termenul acordat de PE, Consiliului sau Comisiei (nu
mai mic de 1 lună de la data la care comunicarea este adresată președintelui în acest
scop). După expirarea termenului acordat, lipsa avizului nu împiedică desfășurarea
procedurilor (art. 307 TFUE).

2
 Rolul CoR este de a face cunoscute punctele de vedere locale şi regionale cu privire la
legislaţia UE. Comisia Europeană, Consiliul şi PE trebuie să consulte CoR înainte de luarea unor
decizii în domenii care privesc administraţia locală şi regională (de ex. ocuparea forţei de muncă,
mediul, educaţia, sănătatea publică). CoR se întruneşte de 5 ori pe an în sesiune plenară pentru a
defini liniile politice generale şi pentru a adopta avize.
Avizele CoR cu privire la noile propuneri legislative publicate de Comisia Europeană sunt
pregătite de şase comisii distincte (grupuri de membri). Aceste comisii prezintă proiecte de avize
și de rezoluții spre dezbatere și adoptare. Avizele dezbătute și adoptate în cadrul diferitelor
comisii constituie fundamentul poziției CoR cu privire la răspunsurile locale și regionale la
problemele abordate. Comisii ale CoR:
 Comisia pentru cetățenie, guvernanță, afaceri externe și instituționale (CIVEX)
 Comisia pentru politica de coeziune teritorială și bugetul UE (COTER)
 Comisia pentru politica economică (ECON)
 Comisia pentru mediu, schimbări climatice și energie (ENVE)
 Comisia pentru resurse naturale (NAT)
 Comisia pentru politica socială, educație, ocuparea forței de muncă, cercetare și
cultură (SEDEC)
TL îi conferă un rol mai important, în baza acestuia Comisia Europeană are obligaţia de a
se consulta cu autorităţile locale şi regionale şi cu asociaţiile acestora cât mai devreme posibil în
etapa prelegislativă. CoR, în calitatea sa de portavoce a autorităţilor locale şi regionale, este
profund implicat în această procedură. După ce înaintează o propunere legislativă, Comisia va
consulta din nou Comitetul dacă propunerea respectivă vizează unul dintre domeniile politice cu
impact direct asupra autorităţilor locale şi regionale.

Tema V – Dreptul comunitar

Dreptul comunitar constituie o adevărată ordine juridică distinctă atât de ordinea

internațională cât și de sistemele juridice naționale pe care le limitează și în fața cărora se
impune. Cf. CJCE, Costa c/ ENEL este vorba despre „o ordine juridică proprie integrată în
sistemul juridic al statelor membre” (15 iulie 1964).

3
 Ordinea juridică comunitară este constituită dintr-un ansamblu organizat de norme care își
trag validitatea din normele juridice de bază cuprinse în de tratate (Jacqué, 2010, p. 509). Astfel,
distingem în dreptul comunitar (1) dreptul primar format din tratate și actele asimilate acestora și
(2) dreptul derivat fondat pe tratate și adoptat potrivit procedurilor prevăzute de acesta. Ordinea
juridică comunitară este structurată și ierarhizată. Tratatele negociate între statele membre,
constituie nivelul superior. Pe o treaptă inferioară, se situează un număr de norme fundamentale
precum cele privind procedura electorală uniformă, statutul parlamentarilor ș.a. după care se
plasează norma adoptată de Parlament și Consiliu prin metoda legislativă ordinară (anterior
metoda codeciziei) și apoi măsurile de aplicare a acestor norme, măsuri adoptate de Comisie.

1. Drept primar
Tratatele fondatoare ale Comunităților și al UE constituie drept primar în Uniunea
Europeană. El s-a format progresiv pe parcursul revizuirilor succesive ale tratatelor, reprezentând
în prezent un ansamblu complex ce cuprinde mai multe elemente.
Tratatele originare sunt cele care instituie Comunitățile Europene:
- Tratatul de la Paris pentru constituirea CECO (18 aprilie 1951)
- Tratatele de la Roma de instituire a CEE și CEEA (25 martie 1957)
Aceste tratate au suportat modificări în mai multe etape.
Principalele etape de revizuire a tratatelor
Act normativ Data semnării În vigoare Conținut
T de la Paris 18.04.1951 23.07.1952 CECO
T de la Roma 25.03.1957 1.01.1958 CEE, CEEA (Euratom)
T de fuziune a instituțiilor 8.04.1965 1.07.1967 Consiliu și Comisie unică a
Comunităților
T de la Luxemburg 22.04.1970 1.01.1971 Modificarea procedurii bugetare
(PE)
T de la Bruxelles 22.07.1975 1.06.1977 Modificarea procedurii bugetare
(PE)
Act de decizie 20.09.1976 Alegerea PE prin sufragiu
universal direct

4
Actul Unic European 17 și 28.02.1986 1 iulie 1987 Comunitate europeană
Consiliu European
T Maastricht 7.02.1992 1.11.1992 Uniunea Europeană
T Amsterdam 2.10.1997 1.05.1999 Uniunea: spațiu libertății,
securității și justiției.
Dimensiunea socială a UE.
T Nisa 26.02.2001 1.02.2003 Lărgire, sfârșit al CECO
T Lisabona 13.12.2007 1.12.2009 Personalitate juridică a UE.
Drept expres de retragere din UE
TCE→TFUE

La aceste acte se adaugă diferite tratate de aderare care adaptează și completează tratatele.
TL păstrează structura în trei tratate cu protocoalele lor:
1. Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) – 55 articole
2. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) – 358 articole
3. Tratatul Euratom – 225 articole + patru anexe

Protocoalele şi convenţiile anexate tratatelor reprezintă acte asimilate tratatelor sunt parte
a dreptului primar al UE. Cf. art. 6 (1) TUE Carta drepturilor fundamentale a UE are aceeași
valoare juridică cu cea a tratatelor.
Tratatele cuprind dispoziții referitoare la:
- Elementele fundamentale ale UE
- Instituțiile și alte organe ale UE și competențele acestora
- Relațiile dintre instituțiile UE
- Relațiile dintre instituțiile UE și statele membre
- Procedura adoptării actelor
- Politicile UE

Potrivit jurisprudenței CJCE tratatele constituie „carta constituțională a Comunității”

(Verzii c/ Parlamentul european, 23 aprilie 1986), prin urmare, ele se situează în vârful ierarhiei

5
normelor comunitare și cu acest titlu beneficiază de întâietate absolută în ordinea juridică a
comunității.

2. Dreptul derivat al UE
Pentru punerea în aplicare a tratatelor instituțiile UE adoptă diferite categorii de acte
ansamblul cărora constituie dreptul derivat al UE. În conformitate cu art. 288 din TFUE „Pentru
exercitarea competențelor Uniunii, instituțiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări
și avize”.
a. Regulamentul
Cf. art. 288 al. 2 TFUE regulamentul are aplicabilitate generală, este obligatoriu în toate
elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru. Acesta are o întindere generală și se
aplică în mod abstract tuturor persoanelor care intră în câmpul său de aplicare. Fiind obligatoriu
în toate elementele sale regulamentul se impune în integralitatea sa instituțiilor, tuturor statelor
membre și particularilor. El se aplică tuturor situațiilor care intră în câmpul său de aplicare, iar
statele membre nu îl pot aplica în mod selectiv.
Regulamentul poate fi adoptat de Cons. + PE sau de către Comisie.
Aplicabilitatea directă implică crearea imediată a unor drepturi și obligații pe care
particularii le-ar putea valorifica în raport cu autoritățile naționale (efect direct vertical) precum și
în raport cu alți particulari (efect direct orizontal).
b. Directiva
Cf. art. 288 al. 3 TFUE: „Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar
cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce
privește forma și mijloacele”.
Cons. şi PE sunt organismele care adoptă directive UE prin „procedura legislativă
ordinară” (fosta procedură de codecizie). În anumite cazuri, acestea deleagă Comisiei puterea de
adaptare a directivelor la progresul tehnic.
Ca și regulamentul directiva este obligatorie. Ea se adresează statelor membre fie că este
vorba despre toate statele sau numai unele dintre ele. Ea poate fi considerată o „lege-cadru”, deci
statele destinatare trebuie să adopte măsurile adecvate pentru a atinge obiectivele fixate de
directivă. Latitudinea lăsată statelor este mai mică sau mai mare, în funcție de gradul de precizie

6
a directivei. S-a observat tendința de redactare a unor directive din ce în ce mai precise ceea ce
are drept consecință restrângerea marjei de autonomie a destinatarilor.
Majoritatea directivelor au ca destinatari ansamblul statelor membre. Scopul este o
implementare uniforma si simultana a legislației în statele membre. Din această perspectivă
directiva devine un instrument de reglementare indirecta.
Exista doua categorii de directive:
a. Directive de baza, adoptată în baza Tratatelor.
b. Directive de execuție, pentru executarea directivelor de bază de la care nu pot deroga.
Deoarece directiva trebuie să facă obiectul unei transpuneri ea nu produce efecte directe
în dreptul intern. Ea este desigur obligatorie pentru statele membre, dar efectele sale în dreptul
intern decurg, în mod normal, din măsura de transpunere. Totuși CJ a admis că, respectând unele
condiții, o directivă care nu a fost transpusă sau a fost transpusă incorect ar putea fi invocată de
către particulari la expirarea termenului de transpunere (hot. SACE din 17 decembrie 1970 și Van
Duyn din 4 decembrie 1974).
c. Decizia
Potrivit art. 288 al. 4 TFUE: „Decizia este obligatorie în toate elementele sale. În cazul în
care se indică destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru aceștia”. Prin natura sa decizia
este deci un act individual care produce efecte asupra destinatarului sau destinatarilor săi, care pot
fi state membre sau particulari.
Ea diferă de regulament prin lipsa forței generale. Atunci când este adresată unui stat
membru este posibil ca ea să implice măsuri din partea acestuia pentru punerea sa în aplicare.
Decizia este direct aplicabilă și poate crea drepturi și obligații pentru particulari. În acest
caz, pentru a proteja efectul util al deciziei, aceștia din urmă ar putea-o invoca în fața
jurisdicțiilor naționale.
d. Recomandările și avizele
Potrivit TFUE: „Recomandările și avizele nu sunt obligatorii” (art. 288 al. 5). Obiectul
recomandării este de a invita destinatarii săi să adopte un comportament determinat. Ea se
prezintă uneori ca un substitut la adoptarea unei directive având obiectivul de a autodisciplina
destinatarii săi fără a-i constrânge în mod direct. În caz de eșec, cei din urmă știu că fondul
recomandării poate fi transpus într-un act constrângător. În alte situații, recomandarea vizează să
fixeze un cadru general de acțiune.

7
 Avizele sunt emise de instituțiile Uniunii atunci când trebuie apreciată o situație actuală
sau unele fapte din Uniune sau din statele membre.
Chiar dacă aceste acte nu au caracter obligatoriu, nu înseamnă că sunt lipsite de orice
efect juridic. CJ a subliniat că judecătorul național trebuie să ia în considerare o recomandare
atunci când aceasta poate clarifica interpretarea unei dispoziții naționale sau comunitare.
e. Alte acte
Pe lângă actele expres vizate de art. 288 din TFUE, mai există un număr de acte numite
„atipice”, adoptate de instituțiile Uniunii, care, pentru diverse motive, ies din cadrul definit de
această dispoziție.
Printre aceste acte se numără:
 Regulamentele interioare ale instituțiilor și altor organe.
 Rezoluțiile, programele de acțiune sau comunicările, emise pentru manifestarea unor
intenții sau orientări politice fără a fi surse de drepturi și obligații.
 Declarațiile comune sau acordurile interinstituționale ale PE, Cons. sau Cms. Eur. care
sunt de cele mai multe ori expresia unei obligații de cooperare loială care incumbă
instituțiilor.
 Declarațiile în cadrul politicii externe și de securitate comună care traduc o linie politică,
fără a fi constrângătoare.

Publicitatea și intrarea în vigoare

Cf. art. 297 TFUE actele legislative adoptate în conformitate cu procedura legislativă
ordinară se semnează de președintele PE și de președintele Cons. Cele adoptate în conformitate
cu o procedură legislativă specială se semnează de președintele instituției care le-a adoptat.
Actele legislative se publică în Jurnalul Oficial (JO) al Uniunii Europene. Ele intră în
vigoare la data prevăzută de textul lor sau, în absența acesteia, în a douăzecea zi de la publicare.
Regulamentele, directivele și deciziile, în cazul în care acestea din urmă nu indică
destinatarii, se semnează de președintele instituției care le-a adoptat. Regulamentele și directivele
care se adresează tuturor statelor membre, precum și deciziile, în cazul în care acestea nu indică
destinatarii, se publică în JO al UE. Acestea intră în vigoare la data prevăzută de textul lor sau, în
absența acesteia, în a douăzecea zi de la data publicării. Celelalte directive, precum și deciziile

8
care se adresează unui destinatar se notifică destinatarilor lor și produc efecte prin această
notificare.

Acordurile internaționale
Acordurile încheiate de UE în cadrul relațiilor sale externe leagă instituțiile Uniunii și
statele membre. Ele fac deci parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii și trebuie cu acest titlu
să fie aplicate și interpretate de CJ. Această regulă este valabilă atât pentru acordurile încheiate
doar de UE precum și de așa-numitele acorduri mixte, la care sunt părți atât UE precum și statele
membre.
Acordurile internaționale ocupă un loc special în ordinea juridică a UE. Ele sunt
subordonate tratatelor, dar au întâietate în raport cu dreptul derivat al UE.

Acte juridice în domeniul Politicii externe și de securitate comună

(PESC)
Potrivit art. 25 și 26 TUE, în domeniul PESC Uniunea dispune de următoarele instrumente
juridice

Principalele orientări generale Consiliul European

Strategie comună Consiliul European

- în domenii de interes mutual important
al statelor membre
Acțiune comună Consiliu
- acțiuni specifice
Poziție comună Consiliu
- chestiuni tematice specifice
Decizie Consiliu
- pentru punerea în aplicare a actelor
juridice menționate mai sus
Declarație Consiliu
- instrument flexibil care permite o
poziționare rapidă