Procesul decizional în Uniunea Europeană

Introducere
Originalitatea construcției instituționale a Uniunii Europene rezidă în faptul că
principiul separării puterilor1 nu se regăsește întocmai: cu excepția puterii juridice care
este atribuită Curții de Justiție, celelalte două puteri – executivă și legislativă – sunt
partajate în cadrul așa-numitului triunghi instituțional (Caseta 1), alcătuit din
Parlamentul European (PE), Consiliul de Miniștri (CM) și Comisia Europeană (CE)
(Drăgan & Drăgoi, 2013). Fiecare dintre aceste instituții apără și promovează interese
specifice, după cum urmează: Parlamentul European, fiind singura instituție a cărei
componență este aleasă în mod direct, prin vot, de către cetățenii europeni promovează
interesele acestora, Consiliul de Miniștri promovează interesele guvernelor statelor
membre, în timp ce Comisia Europeană apără interesele Uniunii Europene în ansamblul
ei.

Caseta 1. Triunghiul instituțional

De elaborarea politicilor și luarea deciziilor răspund trei instituții:

* Parlamentul European
* Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniștri)
* Comisia Europeană

Parlamentul European
Principala funcție a Parlamentului este să adopte, împreună cu Consiliul, propunerile
legislative înaintate de Comisia Europeană. De asemenea, controlează și aprobă bugetul UE și
exercită o supraveghere democratică asupra Comisiei, având autoritatea de a-i demite pe
comisari în bloc, printr-o moțiune de cenzură.

Consiliul Uniunii Europene

Are o funcție legislativă, pe care o împarte cu Parlamentul și o funcție executivă, pe care o
împarte cu Comisia. Miniștrii de resort se întâlnesc pentru a discuta și lua decizii pe teme
specifice, de exemplu relații externe, afaceri economice și financiare, transport, energie,
agricultură etc.

Comisia Europeană
Are patru funcții principale: propune politicile și legislația UE; se asigură că
prevederile tratatelor și legislației europene sunt respectate („gardian al tratatelor”);
gestionează și pune în aplicare politicile și bugetul UE; reprezintă UE în lume, în domenii care
intră în responsabilitatea Comisiei.
Sursa: europa.eu

1 Principiul major al democrației moderne, conform căruia puterea este distribuită între cele trei ramuri
ale guvernării – puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească.
Cum se iau deciziile la nivel european (pe scurt)
Procedura standard de luare a deciziilor la nivelul UE este cunoscută sub numele
de procedură legislativă ordinară (denumită anterior codecizie). Aceasta înseamnă că
Parlamentul European trebuie să aprobe legislația UE împreună cu Consiliul.

Elaborarea legislației UE
Înainte de a propune noi inițiative legislative, Comisia evaluează potențialele
consecințe economice, sociale și ecologice pe care le-ar putea avea acestea. Prin urmare,
Comisia realizează evaluări de impact care prezintă avantajele și inconvenientele
diferitelor opțiuni politice.
De asemenea, Comisia consultă părțile interesate cum ar fi organizațiile
neguvernamentale, autoritățile locale, reprezentanții industriei și ai societății civile.
Grupurile de experți sunt invitate să formuleze avize cu privire la aspectele tehnice
relevante. În acest fel, Comisia se asigură că propunerile legislative răspund nevoilor
celor vizați și evită procedurile birocratice inutile.
Cetățenii, întreprinderile și organizațiile pot participa la procedura de consultare
prin intermediul site-ului de Consultări publice (ec.europa.eu/info/consultations_ro) .
Parlamentele naționale își pot exprima în mod oficial rezervele în cazul în care
consideră că o problemă poate fi soluționată mai bine la nivel național decât la nivelul UE.

Revizuire și adoptare
Parlamentul European și Consiliul revizuiesc propunerile înaintate de către
Comisie și propun amendamente. Dacă cele două instituții nu cad de acord cu privire la
amendamente, are loc o a doua lectură.
În cadrul acesteia, Parlamentul și Consiliul pot propune din nou amendamente.
Parlamentul are puterea de a bloca propunerea legislativă dacă nu ajunge la un acord cu
Consiliul.
Dacă amendamentele sunt acceptate de către ambele instituții, proiectul legislativ
poate fi adoptat. În caz contrar, se reunește un comitet de conciliere care încearcă să
găsească o soluție. Atât Consiliul, cât și Parlamentul pot bloca propunerea legislativă în
cea de-a doua lectură.

Rolul instituțiilor în cadrul procesului legislativ

Procedura inițială, prin care Parlamentul era doar consultat, a fost în primul rând
extinsă pentru a include cooperarea cu Consiliul, iar în cele din urmă Parlamentului i-au
fost acordate puteri de codecizie în procesul legislativ al UE. Odată cu Tratatul de la
Lisabona, aceste puteri de codecizie ale Parlamentului European au devenit „procedura
legislativă ordinară”, adică „regula generală”, consolidându-se astfel reputația de
structură democratică a UE.

Rolul Parlamentului European în cadrul procesului legislativ a crescut

semnificativ față de cel conferit prin tratatele fondatoare, de la un organism cu rol
consultativ la o adevărată putere în procesul de adoptare a legislației europene. Fiecare
dintre tratatele care au amendat de-a lungul timpului tratatele fondatoare a sporit rolul
jucat de Parlamentul European, astăzi luând decizii pe plan de egalitate cu Consiliul de
Miniștri (Caseta 2).

Caseta 2. Rolul Parlamentului European în procesul legislativ pe baza textelor tratatelor

Tratatele fondatoare - Tratatul privind crearea CECO (1951/1952), CEE și EURATOM
(1957/1958)
rol consultativ al PE prin procedura de consultare

Actul Unic European (1986/1987)

sporește rolul PE prin introducerea procedurilor de cooperare și aviz conform

Tratatul de la Maastricht (1992/1993)

prin introducerea procedurii de codecizie pentru un număr limitat de domenii, sporeşte
semnificativ rolul PE în cadrul procesului decizional, oferind PE puterea de a decide pe plan
de egalitate cu CM

Tratatul de la Amsterdam (1997/1999)

a simplificat procedura codeciziei prin introducerea posibilității de a încheia acorduri în
prima lectură și a extins-o la mai multe domenii

Tratatul de la Nisa (2001/2003)

extinderea procedurii de codecizie prin aplicarea acesteia în noi domenii

Tratatul de la Lisabona (2007/2009)

procedura de codecizie devine „procedură legislativă ordinară”, devenind astfel cel mai
utilizat mecanism decizional
Sursa: www.europarl.europa.eu, 2017

Tratatul de la Lisabona a oferit Uniunii Europene și parlamentului său o capacitate

sporită de a acționa și de a obține rezultate. Tratatul a extins competențele legislative
depline ale Parlamentului la peste 40 de domenii noi, printre care figurează agricultura,
securitatea energetică, imigrația, justiția și fondurile UE, la egalitate cu Consiliul, care
reprezintă guvernele statelor membre. De asemenea, Parlamentul a dobândit competența
de a aproba întregul buget al UE împreună cu Consiliul.
Deputații în Parlamentul European au dobândit competența de a încheia acorduri
internaționale și nu au ezitat să o pună în practică pentru a suspenda Acordul comercial
de combatere a contrafacerii (ACTA), care, potrivit temerilor exprimate de numeroase
voci, ar reprima libertățile fundamentale. Acest episod a dovedit că, prin impulsul
imprimat competențele lor, deputații în Parlamentul European au adoptat decizii cu un
impact încă și mai puternic asupra vieții de zi cu zi a europenilor.
Tratatul de la Lisabona a acordat Parlamentului aceleași competențe de legiferare
ca cele ale Consiliului și, mai mult decât atât, i-a oferit forța necesară pentru a influența
direcția politică a Europei. În virtutea schimbărilor aduse tratatului, Parlamentul este cel
care alege președintele Comisiei, organul executiv al UE, iar această decizie trebuie să
oglindească rezultatele alegerilor europene și, în consecință, opțiunea exprimată de
alegători.

Consiliul este un factor decizional esențial al UE. Negociază și adoptă noua

legislație a UE, o adaptează când este cazul și coordonează politici. În majoritatea
cazurilor, Consiliul decide împreună cu Parlamentul European prin procedura legislativă
ordinară, cunoscută și sub numele de „codecizie”. Codecizia se aplică în domenii de
politică în care UE are competență exclusivă sau competență partajată cu statele membre.
În acest caz, Consiliul legiferează pe baza propunerilor transmise de Comisia Europeană.
Într-o serie de domenii foarte specifice, Consiliul adoptă decizii folosind proceduri
legislative speciale (procedura de aprobare și procedura de consultare) în care rolul
Parlamentului este limitat.
Peste 150 de grupuri de lucru și comitete ajută la pregătirea lucrărilor miniștrilor
care examinează propunerile în cadrul diferitelor formațiuni ale Consiliului. Aceste
grupuri de lucru și comitete sunt alcătuite din funcționari din toate statele membre.
Odată ce Consiliul primește o propunere a Comisiei, textul este examinat în mod
simultan de Consiliu și de Parlamentul European. Examinarea este cunoscută sub numele
de „lectură”. Se pot efectua maximum trei lecturi până când Consiliul și Parlamentul
convin asupra unei propuneri legislative sau o resping.
Uneori, Consiliul poate adopta un acord politic în așteptarea poziției în primă
lectură a Parlamentului, cunoscut și sub numele de „abordare generală”. Abordarea
generală asupra căreia s-a convenit în cadrul Consiliului poate contribui la accelerarea
procedurii legislative și chiar la facilitarea unui acord între cele două instituții, deoarece
oferă Parlamentului informații despre poziția Consiliului înaintea avizului în primă
lectură al acestora. Cu toate acestea, poziția finală a Consiliului nu poate fi adoptată
înainte ca Parlamentul să își prezinte propriul său aviz în primă lectură.
La fiecare lectură, propunerea trece prin trei niveluri în cadrul Consiliului:
• Grupul de lucru
• Comitetul Reprezentanților Permanenți (COREPER)
• Formațiunea Consiliului
Acest lucru asigură examinarea tehnică a propunerii la nivelul grupului de lucru,
responsabilitatea politică pentru propunere la nivelul miniștrilor, precum și examinarea
de către ambasadori în cadrul COREPER, care îmbină cunoștințele tehnice cu analiza
politică.
 În procesul legislativ al UE, Comisia prezintă propunerile de acte juridice ale
Uniunii. Pentru ca o propunere să capete forță de lege, ea trebuie să fie adoptată de
organele legislative. În majoritatea cazurilor, organele legislative sunt Parlamentul
European și Consiliul. În unele cazuri, doar unul dintre ele.
Inițiativele cetățenești invită Comisia să propună un act juridic. În cazul în care
Comisia decide să prezinte o propunere, aceasta trebuie să fie adoptată de organul
legislativ pentru a deveni lege.

Procedurile decizionale
Principalele categorii de proceduri decizionale sunt prezentate în Tabelul 1, cu
sublinierea faptului că în prezent procedura legislativă ordinară (codecizia) acordă
aceeași importantă Parlamentului și Consiliului Uniunii Europene într-o gamă largă de
domenii (de exemplu: guvernanță economică, imigrare, energie, transport, mediu și
protecția consumatorilor). Marea majoritate a legilor europene sunt adoptate în comun
de către Parlamentul European și Consiliu.

Tabel 1. Principalele categorii de proceduri decizionale

Procedura Specificații și detalieri
▪ Instituită prin Actul Unic, pentru a
permite Parlamentului aprobarea
tratatelor de aderare sau de asociere;
▪ Conform acestei proceduri, CM adoptă o
poziție cu unanimitate de voturi, de
regulă, dar nu întotdeauna, ca urmare a
Aprobare unei propuneri făcute de Comisie.
(Aviz Poziția Consiliului este avizată de PE,
conform) care poate agrea poziția respectivă, în
majoritatea cazurilor, cu majoritatea
nominală a celor prezenți, nu a tuturor
membrilor. PE nu are forța de a propune
amendamente în cadrul acestei
proceduri. Dacă avizul este acordat,
Consiliul adoptă propunerea.
▪ A fost specifică manierei inițiale de
adoptare a deciziilor, fiind astăzi
păstrată pentru foarte puține domenii;
▪ Rolul Parlamentului European este doar
Consultare
consultativ: PE emite o opinie sau
propunere de amendare a inițiativelor
legislative, pe care Consiliul le poate lua
sau nu în considerare.
▪ Introdusă prin Actul Unic European,
Cooperare
reprezintă o formă mai evoluată de
Domenii de aplicare
▪ Folosită numai pentru o gamă
relativ limitată de domenii
legislative, precum:
responsabilitățile specifice ale
BCE, Fondurile structurale și
Fondul de coeziune, aderarea
etc.
▪ Procedura este obligatorie
pentru adoptarea de sancțiuni
în cazul unei violări grave și
persistente a drepturilor
fundamentale de către unul
dintre statele membre.
▪ Revizuirea prețurilor agricole,
cooperare polițienească și
judiciară, cetățenie europeană
etc.
▪ Fonduri structurale, cercetare,
mediu, relații externe etc.;
 adoptare a deciziilor, oferind PE un rol
mai important;
▪ Presupune existenta a două lecturi ale
propunerilor făcute de către Comisie,
ceea ce oferă PE posibilitatea să
amendeze propunerile acesteia sau
poziția inițială a Consiliului;
▪ Pentru a putea ignora amendamentele
PE, Consiliul are nevoie de unanimitate.
▪ Introdusă prin Tratatul de la Maastricht,
sporește semnificativ rolul PE în cadrul
procesului decizional, oferind PE
puterea de a decide pe plan de egalitate
Procedura cu Consiliul; a dus la creșterea
legislativă numărului de decizii adoptate cu
ordinară majoritate calificată;
(Codecizie) ▪ Tratatul de la Amsterdam modifică
procedura de codecizie în sensul
simplificării.
Sursa: Tabel realizat pe baza informațiilor disponibile în Uniunea Europeană. Etape, instituții, mecanisme
▪ Tratatul de la Nisa a propus
renunțarea la această
procedură pe măsura adâncirii
procesului integrării europene.
▪ Tratatul de la Lisabona a abolit
procedura de cooperare,
introdusă de Actul Unic
European din 1986.
▪ Libera circulație a lucrătorilor,
protecția consumatorilor,
educație, cultură, sănătate,
rețele trans-europene,
agricultură și pescuit etc.
▪ Conform Tratatului de la
Lisabona, această procedură
devine procedură legislativă
ordinară, adică majoritatea
deciziilor asupra inițiativelor
legislative ale Comisiei sunt
adoptate prin această variantă.
(Drăgan & Drăgoi, 2013)

În ceea ce privește adoptarea actelor legislative, a se face distincție între

procedura legislativă obișnuită (codecizia), care plasează Parlamentul pe picior de
egalitate cu Consiliul, și procedurile legislative speciale, care se aplică doar în cazuri
specifice în care Parlamentul are doar rol consultativ.
În ceea ce privește anumite chestiuni (cum ar fi fiscalitatea), Parlamentul
European nu emite decât un aviz consultativ („procedura de consultare”). În unele cazuri,
Tratatul prevede că procedura de consultare este obligatorie, în temeiul bazei juridice,
iar propunerea nu poate dobândi forță de lege decât dacă Parlamentul și-a dat avizul. În
acest caz, Consiliul nu are competența de a lua singur o decizie.

Procedura de aprobare2
În cadrul procedurii de aprobare, Consiliul poate adopta propuneri legislative
după ce obține aprobarea Parlamentului European. Prin urmare, Parlamentul are
competența de a accepta sau de a respinge o propunere legislativă prin vot cu majoritate
absolută, dar nu o poate modifica. Consiliul nu este abilitat să nu țină seama de avizul
Parlamentului.
Ca procedură legislativă, aprobarea se folosește atunci când se adoptă un nou act
legislativ privind combaterea discriminării și oferă Parlamentului dreptul de veto

2 Material realizat pe baza informațiilor disponibile la (Consiliul Uniunii Europene, 2017)

atunci când se aplică temeiul juridic general subsidiar în conformitate cu articolul 352
din Tratatul privind funcționarea UE.
Aprobarea Parlamentului este, de asemenea, necesară ca procedură nelegislativă:
• atunci când Consiliul adoptă anumite acorduri internaționale negociate de UE;
• în cazuri de încălcare gravă a drepturilor fundamentale (articolul 7 din
Tratatul privind Uniunea Europeană);
• pentru aderarea noilor membri ai UE;
• în cazul procedurilor de retragere din UE.

Procedura de consultare3
Parlamentul European poate aproba sau respinge o propunere legislativă sau
poate propune amendamente la aceasta. Consiliul nu are obligația legală de a ține seama
de avizul Parlamentului, însă, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție, nu
trebuie să adopte o decizie în lipsa acestuia. (Consiliul adoptă o propunere legislativă
după ce Parlamentul a transmis avizul său referitor la aceasta.)
Inițial, Tratatul de la Roma din 1957 acorda Parlamentului un rol consultativ în
procesul legislativ; Comisia formula propuneri, iar Consiliul adopta legislația.
Actul Unic European (1986) și tratatele de la Maastricht, Amsterdam, Nisa și
Lisabona au extins în mod succesiv prerogativele Parlamentului. În prezent, acesta poate
juca rolul de colegislator, pe picior de egalitate cu Consiliul, în marea majoritate a
domeniilor (a se vedea "Procedura legislativă ordinară"), consultarea devenind o
procedură legislativă specială (sau chiar o procedură nelegislativă) utilizată într-un
număr limitat de cazuri
Această procedură se aplică în prezent într-un număr limitat de domenii
legislative, cum ar fi derogările de pe piața internă și dreptul concurenței.
Consultarea Parlamentului, cu titlu de procedură nelegislativă, constituie o cerință și în
cazul adoptării de acorduri internaționale în cadrul politicii externe și de securitate
comune (PESC).

Procedura legislativă ordinară (Codecizie)4

Sistemul (Figura 1) este pus în mișcare, în principiu, de Comisie, care elaborează
o propunere de adoptare a unei măsuri a Uniunii (aspect cunoscut ca „drept de
inițiativă”). Propunerea este pregătită de serviciul Comisiei responsabil pentru
respectivul domeniu; departamentul în cauză consultă frecvent și experți naționali în
cursul acestei etape. Aceste consultări iau uneori forma unor deliberări în cadrul
comitetelor special instituite; alternativ, experților li se adresează întrebări de către
serviciile relevante ale Comisiei. Totuși, Comisia nu este obligată să accepte avizul
experților naționali atunci când elaborează propunerile. Proiectul elaborat de Comisie,

3Material realizat pe baza informațiilor disponibile la (Parlamentul European, 2017a)

4 Material realizat pe baza informațiilor disponibile la (Parlamentul European, 2014), (Parlamentul
European, 2017a) și (Borchardt, 2011, pp. 99-103)
care prezintă în cel mai mare detaliu conținutul și forma măsurii, este înaintat Comisiei
în ansamblu, putând fi adoptat cu o majoritate simplă. După această adoptare, proiectul
devine „propunere a Comisiei” și se transmite concomitent Consiliului și Parlamentului
European, precum și, după caz, Comitetului Economic și Social European și Comitetului
Regiunilor, împreună cu note explicative detaliate.
Astfel, cum Comisia Europeană are dreptul de inițiativă legislativă, procedura
codeciziei începe cu propunerea Comisiei, care este transmisă Parlamentului și etapa
numită prima lectură începe.

Prima lectură în Parlamentul European și în Consiliu

Președintele Parlamentului European transmite propunerea unei comisii
parlamentare de coordonare pentru o analiză aprofundată. Rezultatul deliberărilor
comisiei este discutat în cadrul unei sesiuni plenare a Parlamentului și este prezentat
într-un aviz de acceptare, respingere sau modificare a propunerii. Parlamentul trimite
apoi poziția sa Consiliului.
Consiliul poate proceda în acest moment, în cadrul primei lecturi, după cum
urmează:
• în cazul în care Consiliul aprobă poziția Parlamentului, actul în cauză este adoptat
în forma care corespunde poziției Parlamentului European; aceasta marchează
încheierea procesului legislativ;
• în cazul în care Consiliul nu aprobă poziția Parlamentului, acesta adoptă poziția sa
în primă lectură și o transmite Parlamentului European.
Consiliul informează Parlamentul European cu privire la toate motivele care au
condus la adoptarea poziției respective. Comisia informează integral Parlamentul
European cu privire la poziția sa.
Astfel, pe scurt, în această etapă PE este primul care oferă o opinie și poate accepta
sau poate amenda propunerea Comisiei. Concomitent în această etapă, CM își desfășoară
lucrările pregătitoare și numai pe baza poziției Parlamentului poate „intra în joc”. După
ce PE transmite poziția din prima lectură Consiliului, acesta fie acceptă actul legislativ
adoptat de PE, caz în care actul legislativ este adoptat, fie aduce modificări la poziția
Parlamentului. Această situație reprezintă poziția comună, document pe baza căruia se
face trecerea la a doua lectură.
Parlamentul și Consiliul pot să ajungă la un acord informal în orice moment, ceea
ce duce la un acord în prima lectură (dacă cele două instituții se pun de acord asupra unui
text de compromis înainte de votul Parlamentului în prima lectură) sau la un acord
timpuriu în a doua lectură (dacă se pun de acord asupra unui text de compromis înainte
de votul Consiliului în prima lectură). Pe întreaga durată a primei lecturi, nici Parlamentul
și nici Consiliul nu sunt constrânse de vreun termen limită în care să își încheie prima
lectură.
 Cea de-a doua lectură în Parlamentul European și în Consiliu
În situația în care CM a adoptat poziția comună, începe cea de-a doua lectură. În
linii mari, această lectură este asemănătoare cu prima, numai că în acest caz nu se
modifică propunerea CE, ci poziția CM din prima lectură, unde Parlamentul European are
la dispoziție o perioadă de trei luni (având posibilitatea prelungirii cu încă o lună) de la
comunicarea poziției Consiliului pentru a acționa într-unul dintre următoarele moduri:
(1) aprobă poziția Consiliului sau nu se pronunță; actul în cauză este atunci
considerat ca fiind adoptat în formularea care corespunde poziției Consiliului;
(2) respinge, cu votul majorității membrilor care îl compun, poziția Consiliului;
actul propus este atunci considerat ca nefiind adoptat, iar procesul legislativ se încheie;
(3) propune, cu votul majorității membrilor săi, modificări ale poziției Consiliului;
textul este astfel modificat și transmis apoi Consiliului și Comisiei, care emite un aviz
privind aceste modificări.
În cazul în care Parlamentul nu se exprimă în acest interval de timp, actul se
consideră aprobat.
Consiliul deliberează cu privire la poziția modificată și, în termen de trei luni (cu
posibilitatea prelungirii cu încă o lună) de la primirea modificărilor Parlamentului, are
două posibilități:
(1) poate aproba toate modificările Parlamentului; actul în cauză este atunci
considerat adoptat. O majoritate calificată este suficientă în cazul în care Comisia este, de
asemenea, de acord cu modificările; în caz contrar, Consiliul poate aproba modificările
Parlamentului doar în unanimitate;
(2) poate alege să nu aprobe toate modificările Parlamentului sau nu se întrunește
majoritatea necesară; în acest caz intervine procedura de conciliere.

Procedura de conciliere
Procedura de conciliere este inițiată de președintele Consiliului, în acord cu
președintele Parlamentului European. Concilierea constă din negocieri directe între
Parlament și Consiliu, desfășurate în cadrul comitetului de conciliere, pentru a se ajunge
la un acord sub forma unui proiect comun. Comitetul de conciliere este compus din două
delegații:
• delegația CM, alcătuită dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru
(miniștri sau reprezentanți ai acestora) și
• delegația Parlamentului, alcătuită dintr-un număr egal de deputați.
În centrul procedurii de conciliere se află un comitet de conciliere, care este în
prezent format din 27 de reprezentanți ai Consiliului și 27 de reprezentanți ai
Parlamentului European. Comitetul de conciliere are sarcina de a ajunge la un acord al
majorității calificate cu privire la un text comun, în termen de șase săptămâni de la
convocare, pe baza poziției Parlamentului European și a Consiliului la a doua lectură.
Comisia participă la lucrările comitetului de conciliere și ia orice inițiativă
necesară concilierii poziției Parlamentului European cu cea a Consiliului.
 Dacă, în termen de șase săptămâni de la convocare, comitetul de conciliere nu
aprobă textul comun, actul propus este considerat ca nefiind adoptat și procedura se
încheie. Dacă se convine asupra unui text comun, textul este transmis Parlamentului și
Consiliului pentru a treia lectură. Delegația Parlamentului în cadrul comitetului de
conciliere aprobă textul comun printr-o majoritate absolută de voturi, în timp ce
reprezentanții Consiliului votează de regulă prin majoritate calificată (în anumite cazuri
este necesară unanimitatea) (Consiliul Uniunii Europene, 2017).
Trebuie menționat faptul că etapa de conciliere propriu-zisă este precedată de o
serie de contacte informale care au loc între instituțiile din triunghiul decizional, reuniuni
ce poartă denumirea de triloguri. La orice moment al procedurii codeciziei, întâlnirile
tripartite pot avea loc în așa fel încât să crească posibilitatea ajungerii la un acord. În
practică, atunci când se confruntă cu eșecul probabil al negocierilor, Comisia își poate
modifica propunerea în timpului procedurii de codecizie.

Cea de-a treia lectură în Parlamentul European și în Consiliu

În cazul în care, în termenul de șase săptămâni, comitetul de conciliere aprobă un
text comun, Parlamentul European, hotărând cu majoritatea voturilor exprimate, și
Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, au la dispoziție fiecare o perioadă de șase
săptămâni de la această aprobare pentru a adopta actul în cauză în conformitate cu textul
comun.
În această etapă, PE analizează rezultatele procedurii de conciliere, rezultatele
voturilor și publică în mai multe limbi textul convenit. De asemenea, textul trebuie
aprobat și de CM, însă din moment ce delegația CM din cadrul CC este alcătuită dintr-un
reprezentant pentru fiecare stat membru, această condiție este ca și îndeplinită.
Procedura legislativă se încheie în momentul în care una dintre instituții nu este de acord
cu respectivul text. În caz contrar, prin adoptarea textului de către ambele instituții,
președinții și secretarii generali ai PE și CM trebuie să semneze textul, pentru ca în final,
acesta să poată fi publicat în Jurnalul Oficial (Parlamentul European, 2017a).

În ceea ce privește deosebirile dintre cele trei lecturi, pe de o parte, din perspectiva
Parlamentului, în primele două lecturi responsabilitatea asumării poziției PE revine
comisiilor parlamentare specializate care analizează inițiativa Comisiei sau poziția
comună a CM, în timp ce în cea de-a treia lectură responsabilitatea aparține membrilor
PE delegați în CC. De asemenea, prima lectură nu are limită de timp, spre deosebire de
celelalte două lecturi, ceea ce încurajează adoptarea unui consens încă din prima fază a
codeciziei. Nu în ultimul rând, dacă în primele două lecturi se pot face amendamente la
propunerea CE sau la poziția CM, în cea de-a treia lectură proiectul nu poate fi amendat,
ci se poate doar adopta sau respinge (Parlamentul European, 2014).
Textul final (în cele 23 de limbi oficiale actuale ale Uniunii – bulgară, cehă, daneză,
engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, letonă,
lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă,
spaniolă și suedeză) este semnat de președintele Parlamentului European și de
președintele Consiliului și este apoi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau,
dacă este destinat unui grup specific, este notificat destinatarilor.

Figura 1. Procedura legislativă ordinară (Articolul 294 din TFUE)

Sursa: Preluat din ABC-ul Uniunii Europene (Borchardt, 2011, p. 101)

Proceduri decizionale interguvernamentale5
În domeniul politicii externe și de securitate comune, precum și într-o serie de
alte domenii, cum ar fi cooperarea consolidată, numirile în anumite funcții și revizuirea
tratatelor, procedura de luare a deciziilor este diferită de cea aplicată în mod obișnuit în
cadrul procedurii legislative ordinare. Caracteristica predominantă în aceste domenii o
constituie rolul mai proeminent al cooperării interguvernamentale. Dificultățile generate
de criza datoriilor suverane au dus la utilizarea mai frecventă a acestui tip de mecanism
decizional, mai ales în cadrul guvernanței economice europene.

A. Procedura de modificare a tratatelor (articolul 48 din TUE)

• Propunere: orice stat membru, Parlamentul sau Comisia;
• Rolul Comisiei: consultare și participare la conferința interguvernamentală;
• Rolul Parlamentului: consultare înainte de convocarea conferinței
interguvernamentale (Parlamentul participă la aceste conferințe în regim ad-hoc,
dar având o influență crescândă: instituția a fost reprezentată, o perioadă de timp,
fie de către Președintele său, fie de doi dintre deputați; la ultima conferință
interguvernamentală au fost trimiși trei reprezentanți);
• Rolul Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene: consultare în
cazul unor modificări instituționale în domeniul monetar;
• Decizie: acord comun al guvernelor privind modificările aduse tratatelor,
modificări care sunt supuse ulterior spre ratificare statelor membre, în
conformitate cu normele lor constituționale; în prealabil, este necesară o decizie a
Consiliului European, adoptată cu majoritate simplă, privind convocarea sau nu a
unei convenții după aprobarea Parlamentului.

B. Procedura de activare a clauzelor „pasarelă”

• Consiliul European: ia, cu unanimitate de voturi, o decizie cu privire la utilizarea
clauzei pasarelă generale (articolul 48 din TUE) și a clauzei pasarelă specifice
cadrului financiar multianual (articolul 312 din TFUE) și activează respectivele
clauze. Oricare dintre parlamentele naționale își poate impune dreptul de veto în
ceea ce privește clauza generală;
• Consiliul: poate decide activarea altor clauze pasarelă, hotărând în unanimitate
sau cu majoritatea calificată a voturilor, în funcție de dispozițiile aplicabile din
tratat (articolul 31 din TUE, articolele 81, 153, 192 și 333 din TFUE).

C. Procedura de aderare (articolul 49 din TUE)

• Cereri: din partea oricărui stat european care respectă principiile Uniunii
(articolul 2 din TUE); notificarea parlamentelor naționale și a Parlamentului
European; Consiliul European aprobă condițiile de eligibilitate;

5 Material realizat cu ajutorul informațiilor disponibile la (Parlamentul European, 2017b)

 • Rolul Comisiei: consultare; aceasta exercită un rol activ în pregătirea și
desfășurarea negocierilor;
• Rolul Parlamentului: aprobare, cu majoritatea absolută a voturilor membrilor
săi;
• Decizie: adoptată de către Consiliu, în unanimitate; acordul dintre statele membre
ale Uniunii și statul solicitant, prin care se stabilesc condițiile aderării și adaptările
necesare, este supus tuturor statelor membre spre ratificare în conformitate cu
normele lor constituționale.

D. Procedura de retragere (articolul 50 din TUE)

• Cererea: statul membru în cauză notifică Consiliului European intenția sa, în
conformitate cu normele sale constituționale;
• Concluzie: procedura de retragere ia forma unui acord de retragere încheiat de
Consiliu după aprobarea Parlamentului European, hotărând cu majoritate
calificată specială [articolul 238 alineatul (3) litera (b) din TFUE]; majoritatea
calificată specială se definește ca fiind egală cu 72 % din membrii Consiliului
reprezentând statele membre participante (cu excepția statului în cauză), care
reunesc cel puțin 65 % din populația respectivelor state membre.

E. Procedura de sancționare pentru încălcarea gravă și persistentă de către un stat

membru a principiilor Uniunii (articolul 7 din TUE)
1. Procedura principală
• Propunere de decizie prin care se constată existența unei încălcări grave și
persistente: o treime dintre statele membre sau Comisia;
• Aprobarea Parlamentului: adoptată cu o majoritate de două treimi din voturile
exprimate, reprezentând majoritatea membrilor săi [articolul 83 alineatul (3) din
Regulamentul de procedură al Parlamentului];
• Decizia prin care se constată existența unei încălcări: adoptată în unanimitate
de Consiliul European, fără participarea statului membru în cauză, după ce statul
respectiv a fost invitat să-și prezinte observațiile;
• Decizia de a suspenda anumite drepturi ale statului membru în cauză: adoptată
de Consiliu cu majoritate calificată (fără participarea statului membru respectiv).
2. Tratatul de la Nisa a completat procedura cu un sistem de măsuri de precauție
• Propunere de decizie motivată prin care se constată existența unui risc clar de
încălcare gravă de către un stat membru a principiilor Uniunii: la inițiativa
Comisiei, a Parlamentului sau a unei treimi dintre statele membre;
• Aprobarea Parlamentului: adoptată cu o majoritate de două treimi a voturilor
exprimate, reprezentând majoritatea membrilor săi;
• Decizie: adoptată de Consiliu cu o majoritate de patru cincimi a membrilor săi,
după audierea statului membru în cauză. Consiliul poate adresa recomandări
statului membru înainte de a lua o astfel de decizie.
F. Procedura de cooperare consolidată
1. Norme generale [articolul 20 din TUE, articolul 329 alineatul (1) din TFUE]
• Propunere: dreptul exclusiv al Comisiei; statele membre care intenționează să
stabilească o cooperare consolidată pot adresa Comisiei o solicitare în acest sens;
• Rolul Parlamentului: aprobare;
• Decizie: se adoptă de către Consiliu, hotărând cu majoritate calificată.
2. Cooperarea în domeniul PESC [articolul 329 alineatul (2) din TFUE]
• Cerere adresată Consiliului de către statele membre în cauză;
• Propunerea este transmisă Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate (ÎR), care își dă avizul;
• Informarea Parlamentului;
• Consiliul hotărăște în unanimitate.
Există o procedură similară pentru inițierea unei cooperări structurate în
domeniul politicii de apărare, introdusă de Tratatul de la Lisabona6.

G. Procedura de luare a Deciziilor în domeniul afacerilor externe

Tratatul de la Lisabona a eliminat structura bazată pe trei piloni, prevăzută de
tratatele anterioare, dar a menținut separarea dintre politica externă și celelalte politici
ale UE. Obiectivele și prevederile PESC fac parte din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Acestea sunt, în prezent, mai bine formulate și mai coerente decât în tratatele anterioare.
O schimbare instituțională majoră o constituie crearea Biroului Înaltului Reprezentant,
care este asistat de un nou Serviciu European de Acțiune Externă și poate propune
inițiative în domeniul PESC. Această politică a fost integrată în cadrul politicilor Uniunii,
dar urmează norme și proceduri specifice [articolul 24 alineatul (2) din TUE].
• Propunere: oricare dintre statele membre, ÎR sau Comisia (articolul 22 din TUE);
• Rolul Parlamentului: informat periodic de către Președinție și consultat cu
privire la principalele aspecte și la opțiunile fundamentale. În temeiul acordului
interinstituțional privind finanțarea PESC, acest proces de consultare este
organizat anual, pe baza unui document elaborat de Consiliu;
• Decizie: Consiliul European sau Consiliul, hotărând în unanimitate. Consiliul
European definește prioritățile și interesele strategice ale UE; Consiliul adoptă
decizii sau întreprinde acțiuni. ÎR și statele membre pun în practică aceste decizii,
apelând la resurse naționale sau la cele ale Uniunii. Președintele Consiliului
European poate convoca o reuniune extraordinară a Consiliului European în cazul
în care evoluțiile de pe plan internațional impun acest lucru.

6 Tratatul de la Lisabona a introdus conceptul de politică europeană în materie de capacități și de armament

(articolul 42 alineatul (3) din TUE), dar această politică nu a fost încă clar definită. Tratatul a stabilit, de
asemenea, o legătură între Politica de securitate și de apărare comună (PSAC) și alte politici ale Uniunii,
cerând ca Agenția Europeană de Apărare să acționeze în colaborare cu Comisia când este necesar
(articolul 45 alineatul (2) din TUE). Acest lucru se referă în special la politicile de cercetare, industriale și
spațiale ale Uniunii, pentru care Parlamentul a fost împuternicit să exercite un rol mai puternic asupra PSAC
decât în trecut. Pentru mai multe informații, accesați
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_6.1.2.html.
H. Gestionarea crizelor financiare
În urma gravelor dificultăți financiare cu care au început să se confrunte unele
dintre statele membre în 2010, a fost necesară o intervenție, pentru a le veni în ajutor,
sub diverse forme. Unele componente ale pachetului de ajutor sunt gestionate de Uniune,
de exemplu Mecanismul european de stabilizare financiară7. Cea mai mare parte, în
special contribuțiile la Fondul european pentru stabilitate financiară (FESF), este plătită
direct de statele membre. FESF este o „entitate cu scop special”, creată în temeiul unui
acord interguvernamental încheiat de statele membre ale zonei euro. Prin urmare, a
trebuit ca Deciziile necesare adoptării unor astfel de măsuri interguvernamentale să fie
luate la nivelul Consiliului European sau al șefilor de stat și de guvern din Eurogrup,
inclusiv în ceea ce privește ratificarea de către statele membre, în conformitate cu
normele lor constituționale. Două motive importante aflate la originea acestei evoluții
sunt clauza „no bail-out” ( articolul 125 din TFUE) și opoziția anumitor curți
constituționale naționale față de transferul către Uniunea Europeană al unor noi
competențe financiare și bugetare.
La 25 martie 2011, în conformitate cu procedura simplificată de revizuire a
tratatului, Consiliul European a adoptat o modificare a articolului 136 din TFUE
(coordonarea politicilor economice), fără a convoca o convenție (Decizia 2011/199/UE a
Consiliului European). Aceasta a intrat în vigoare în aprilie 2013, permițând astfel
intrarea în funcțiune a unor mecanisme permanente de prevenire a crizelor, cum este
Mecanismul european de stabilitate (MES). La originea acestuia din urmă se află un tratat
interguvernamental încheiat de statele membre ale zonei euro, care a intrat în vigoare la
27 septembrie 2012. Printre procedurile de vot din cadrul consiliului director al
mecanismului se numără și o „procedură de urgență”, care prevede o majoritate calificată
de 85% din voturi în cazul în care Comisia și BCE ajung la concluzia că este necesar să se
adopte o decizie urgentă cu privire la asistența financiară. În fine, guvernele statelor
membre au elaborat un tratat internațional privind stabilitatea, coordonarea și
guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie
2013, după ce douăsprezece părți contractante a căror monedă este euro au depus
instrumentele de ratificare.

I. Numiri
În ceea ce privește numirile, Tratatul de la Lisabona nu a reușit să pună capăt vastei
game de proceduri diferite, deși s-a realizat o anumită raționalizare. Unanimitatea se mai
aplică încă în unele cazuri și tinde să provoace dispute politice, reducând influența
Parlamentului. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona au fost realizat
progrese, cu trecerea de la unanimitate la majoritatea calificată în cea ce privește numirea
Președintelui Comisiei. În plus, Tratatul de la Lisabona prevede alegerea Președintelui

7 Mai multe despre asistența financiară acordată statelor membre ale UE la

http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_4.2.3.html.
Comisiei de către Parlament. Numirea Președintelui ales, după consultări
corespunzătoare cu Parlamentul, trebuie să țină seama de rezultatele alegerilor
europene. Acest lucru pune în evidență legitimitatea politică și responsabilitatea publică
a Comisiei Europene. Aceste prevederi au fost aplicate, pentru prima dată, după alegerile
pentru Parlamentul European din 2014. Consiliul European și-a dat acordul pentru ca
Jean-Claude Juncker să fie desemnat ca Președinte al Comisiei Europene, deoarece, în urma
alegerilor, Partidul Popular European (PPE) a constituit cel mai mare grup în cadrul
Parlamentului European.
• Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, numește președintele,
vicepreședintele și pe ceilalți patru membri ai Comitetului executiv ai Băncii
Centrale Europene, la recomandarea Consiliului și după consultarea
Parlamentului European [articolul 283 alineatul (2) din TFUE];
• Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată și cu acordul președintelui
Comisiei, numește Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate [articolul 18 alineatul (1) din TUE]; în calitate de
vicepreședinte al Comisiei, ÎR trebuie totuși să fie aprobat de către Parlament în
cadrul procedurii de aprobare a Comisiei în ansamblul său;
• Guvernele statelor membre numesc de comun acord judecătorii și avocații
generali ai Curții de Justiție a Uniunii Europene și ai Tribunalului (fostul Tribunal
de Primă Instanță) [articolul 19 alineatul (2) din TUE];
• Consiliul numește membrii Curții de Conturi prin majoritate calificată, la
recomandarea fiecărui stat membru și după consultarea Parlamentului
[articolul 169 alineatul (3) din TFUE];
• Parlamentul alege Președintele Comisiei (articolul 14 alineatul (1) din TUE);
• Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, adoptă lista celorlalte persoane
cărora le propune numirea ca membri ai Comisiei, de comun acord cu Președintele
ales (articolul 17 alineatul (7) din TUE);
• Consiliul adoptă lista membrilor și a membrilor supleanți ai Comitetului
Regiunilor și Comitetului Economic și Social European, întocmită conform
propunerilor făcute de fiecare dintre statele membre (articolele 301, 302 și 305
din TFUE);
• Parlamentul alege Ombudsmanul European (articolul 228 din TFUE).

J. Procedura bugetară
De la tratatele din 1970 și 1975, rolul Parlamentului în cadrul procedurii bugetare
a sporit treptat. Tratatul de la Lisabona a acordat Parlamentului competențe egale cu cele
ale Consiliului în ceea ce privește totalitatea bugetului UE. Exercitarea competențelor
bugetare constă atât în stabilirea cuantumului total și a distribuirii cheltuielilor anuale
ale UE, precum și a veniturilor necesare pentru a le acoperi, cât și în exercitarea
controlului asupra execuției bugetului. Procedura bugetară propriu-zisă constă în
elaborarea și adoptarea bugetului.
K. Încheierea acordurilor internaționale
Dobândind personalitate juridică, Uniunea poate încheia acum acorduri
internaționale (articolul 218 din TFUE). Tratatul de la Lisabona impune aprobarea
Parlamentului European pentru orice acord încheiat în domeniul politicii comerciale
comune, precum și în domeniile ale căror politici se adoptă conform procedurii legislative
ordinare în cadrul UE. Cu excepția acordurilor de asociere și de aderare, Consiliul
hotărăște cu majoritate calificată asupra acordurilor care riscă să prejudicieze
diversitatea culturală și lingvistică a Uniunii și a acordurilor din domenii în care, pentru
adoptarea actelor interne, ar fi necesară unanimitatea.
• Procedură: Comisia sau Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate (ÎR) prezintă recomandări Consiliului, Consiliul definește
mandatul pentru negocieri și numește negociatorul Uniunii (din cadrul Comisiei
sau pe ÎR), însărcinat cu purtarea negocierilor; Parlamentul European trebuie
informat de îndată și pe deplin pe parcursul tuturor etapelor procedurii (articolul
218 alineatul (10)).
• Decizia: Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, cu excepția domeniilor
menționate mai sus.
• Rolul Parlamentului: aprobare, pentru majoritatea acordurilor (a se vedea mai
sus), consultare, în cazul acordurilor care țin strict de domeniul afacerilor externe
și politicii de securitate.

L. Proceduri cvasi-constituționale
Sistemul de resurse proprii (articolul 311 din TFUE)
• Propunerea: Comisia;
• Rolul Parlamentului: consultare;
• Decizia: Consiliul, în unanimitate, cu condiția aprobării de către statele membre în
conformitate cu respectivele lor cerințe constituționale.
Dispoziții pentru alegerea Parlamentului prin vot universal direct (articolul 223 din
TFUE)
• Propunerea: Parlamentul;
• Decizia: Consiliul, în unanimitate, după obținerea aprobării Parlamentului și după
aprobarea de către statele membre, în conformitate cu respectivele lor cerințe
constituționale.
Adoptarea Statutului deputaților în Parlamentul European [articolul 223 alineatul (2) din
TFUE] și Statutul Ombudsmanului [articolul 228 alineatul (4) TFUE]
• Propunerea: Parlamentul;
• Rolul Comisiei: aviz;
• Rolul Consiliului: aprobare (cu majoritate calificată, cu excepția normelor sau
condițiilor care reglementează regimul fiscal al deputaților sau foștilor deputați,
caz în care este necesară unanimitatea);
• Decizia: Parlamentul.
Modificarea protocolului privind Statutul Curții de Justiție (articolul 281 din TFUE)
 • Propunerea: Curtea de Justiție (după consultarea Comisie) sau Comisia (după
consultarea Curții de Justiție);
• Decizia: Consiliul și Parlamentul (prin procedura legislativă ordinară).

Concluzii
Tratatul de la Lisabona a adăugat alte 40 de temeiuri juridice, în special în
domeniul justiției, libertății și securității și în agricultură, în baza cărora Parlamentul
hotărăște acum în privința actelor legislative pe picior de egalitate cu Consiliul. În
consecință, procedura legislativă ordinară, denumită anterior procedura de codecizie, se
aplică în cazul a 85 de temeiuri juridice. Procedura legislativă ordinară include votul cu
majoritate calificată (VMC) în Consiliu (articolul 294 din TFUE). Cu toate acestea,
procedura nu se aplică în mai multe domenii importante care necesită unanimitate în
Consiliu, de exemplu în cazul politicii fiscale privind impozitarea directă sau în cazul
aspectelor transnaționale ale dreptului familiei.

Bibliografie
• Borchardt, K.-D., 2011. ABC-ul dreptului Uniunii Europene. Luxembourg: Oficiul pentru
Publicații al Uniunii Europene.
• Drăgan, G.; Drăgoi, M. C., 2013. Uniunea Europeană. Etape, instituții, mecanisme. București:
Editura ASE.
• Consiliul Uniunii Europene, 2017. Procedura legilativă ordinară. Etapa 4: Concilierea.
Disponibil la http://www.consilium.europa.eu/ro/council-eu/decision-
making/ordinary-legislative-procedure/conciliation/ [Accesat Decembrie 2017].
• Consiliul Uniunii Europene, 2017. Proceduri legislative speciale. Disponibil la:
http://www2.consilium.europa.eu/ro/council-eu/decision-making/special-legislative-
procedures/ [Accesat Decembrie 2017].
• Parlamentul European, 2014. Codecizia și concilierea. Ghid privind activitatea de
colegislator a Parlamentului European în procedura legislativă ordinară. Disponibil la:
http://www.europarl.europa.eu/code/information/guide_ro.pdf [Accesat Decembrie
2017].
• Parlamentul European, 2017a. Competenţa legislativă. Disponibil la:
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/20150201PVL00004/Competenţ
e-legislative [Accesat Decembrie 2017].
• Parlamentul European, 2017b. PROCEDURILE DECIZIONALE INTERGUVERNAMENTALE.
Disponibil la: http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.4.2.pdf
[Accesat Decembrie 2017].
• http://www.europarl.europa.eu
• http://www2.consilium.europa.eu
• https://europa.eu
 Glosar de termeni

Termenul în Termenul în
Explicația
limba română limba engleză
O comisie parlamentară poate organiza o audiere cu
Audiere experți, atunci când acest lucru este considerat util Hearing
pentru activitatea sa. De obicei, audierile sunt publice.
Comisiile parlamentare sesizate în legătură cu un
subiect pot solicita avizul altor comisii. Președintele și
Aviz (al unei raportorul comisiei sesizate pentru aviz sunt adesea Opinion (of a
comisii) invitați să participe la reuniunile comisiei committee)
competente. În cele mai numeroase cazuri, avizul se
transmite sub forma unui raport scris.
Cărțile albe ale Comisiei sunt documente care conțin
propuneri de acțiune a Uniunii într-un anumit
domeniu. În anumite cazuri, se înscriu în continuarea
unei cărți verzi publicate pentru a lansa un proces de
Carte albă White Paper
consultare la nivel european. Dacă este primită
favorabil de către Consiliu, cartea albă se poate
materializa sub forma unui program de acțiune al
Uniunii în domeniul în cauză.
Cărțile verzi sunt publicate de Comisia Europeană
pentru a stimula dezbaterile cu părțile interesate la
Carte verde Green Paper
nivel european. Pot avea drept rezultat propuneri de
acțiuni ale Uniunii, expuse în cadrul unor cărți albe.
Noile propuneri legislative prezentate de Comisie se
transmit parlamentelor naționale. Dacă o treime
dintre acestea consideră că proiectul de act legislativ
Cartonaș galben nu respectă principiul subsidiarității, Comisia trebuie Yellow card
să-și revizuiască propunerea și să decidă dacă o
menține, o amendează sau o retrage, motivându-și
decizia.
Atunci când Comisia prezintă o nouă propunere
legislativă, aceasta este transmisă parlamentelor
naționale. Dacă majoritatea acestora constată că
proiectul de act legislativ nu respectă principiul
Cartonaș subsidiarității, Comisia trebuie să-și reexamineze
Orange card
portocaliu propunerea. În cazul în care își menține propunerea,
Comisia trebuie să-și justifice poziția sub forma unui
aviz motivat. În cazul în care Consiliul și Parlamentul
votează în primă lectură împotriva propunerii,
aceasta este abandonată.
Acest termen a fost utilizat anterior pentru a desemna
Codecizie actuala procedură legislativă ordinară. Se folosește în Co-decision
continuare cu titlu neoficial. Desemnează procedura
 de adoptare a deciziilor în care Parlamentul European
și Consiliul de Miniștri decid asupra inițiativelor
legislative venite din partea Comisiei Europene.
Cele 20 de comisii permanente ale Parlamentului
elaborează, amendează și adoptă propuneri
Comisie a legislative, asupra cărora Parlamentul în ansamblu se Committee in
Parlamentului pronunță prin vot în cadrul ședințelor în plen. the European
European Componența politică a comisiilor o oglindește pe cea Parliament
a Parlamentului. PE poate înființa subcomisii, comisii
speciale temporare și comisii oficiale de anchetă
Dacă un subiect care urmează să fie dezbătut în cadrul
Parlamentului intră, într-o măsură aproape egală, în
competența a două sau a mai multor comisii sau dacă
diferite aspecte ale subiectului intră în competența a
două sau a mai multor comisii, una dintre acestea este
desemnată drept comisie competentă în fond, iar
celelalte devin comisii asociate. Comisia competentă Associated
Comisii asociate
în fond și comisiile asociate stabilesc de comun acord committee
un calendar al lucrărilor, iar raportorii în cauză se
informează reciproc si încearcă să cadă de acord
asupra textelor pe care urmează să le propună
comisiilor respective, precum si asupra pozițiilor pe
care le adoptă în cazul amendamentelor. Tot ei
stabilesc o repartiție a domeniilor de competență.
Comitetul de conciliere se reunește în etapa de
conciliere a procedurii legislative ordinare. Este
alcătuit dintr-un număr egal de reprezentanți ai
Comitet de statelor membre și de deputați din Parlamentul Conciliation
conciliere European (în prezent 28/28). Comitetul răspunde de committee
redactarea unui text comun, care este supus spre
aprobare Consiliului și Parlamentului în cadrul celei
de-a treia lecturi.
Comitetul Economic și Social European este un organ
consultativ al Uniunii Europene, format din 353 de European
Comitetul
membri, care reprezintă societatea civilă, angajatorii Economic and
Economic și
și lucrătorii. Comitetul trebuie consultat în legătură cu Social
Social European
procesul decizional al UE în materie de economie și Committee
politică socială.
Comitetul Regiunilor este un organ consultativ al UE
format din 353 de membri, care reprezintă
autoritățile locale și regionale. Trebuie consultat pe
Comitetul Committee of
parcursul procesului decizional al Uniunii Europene
Regiunilor Regions
din următoarele domenii: coeziunea economică și
socială, rețelele transeuropene de infrastructură,
sănătatea, educația și cultura, politica de ocupare a
 forței de muncă, politica socială, mediul, formarea
profesională și transporturile.
Concilierea este cea de-a treia și ultima etapă a
procedurii legislative ordinare. Are loc în cazul în care
Parlamentul și Consiliul nu reușesc să ajungă la un
acord asupra unei proceduri legislative pe durata
Conciliere Conciliation
primelor două lecturi. Delegațiile din partea
Consiliului și a Parlamentului încearcă să ajungă la un
compromis acceptabil din punctul de vedere al
ambelor părți.
Conferința președinților organizează activitatea
Parlamentului și planificarea legislativă, decide
competențele și componența comisiilor și delegațiilor
Conferința și este competentă pentru relațiile cu alte organe si Conference of
președinților instituții ale Uniunii Europene, cu parlamentele Presidents
naționale și cu țările terțe. Este compusă din
Președintele Parlamentului și președinții grupurilor
politice.
Conferința președinților de comisie a Parlamentului
Conferința Conference of
este compusă din președinții tuturor comisiilor
președinților de Committee
permanente și speciale. Sarcina sa este de a
comisie Chairs
îmbunătăți cooperarea dintre comisiile PE.
În cadrul consultărilor publice, Comisia Europeană
invită diferitele părți implicate, cum ar fi autoritățile
publice, autoritățile statelor membre, întreprinderile,
Consultare organizațiile (private), asociațiile sectoarelor Public
publică industriale și cetățenii, să-și prezinte opiniile cu consultation
privire la legislația pe care intenționează s-o adopte.
De obicei, aceste consultări au loc prin intermediul
unui chestionar cu întrebări deschise și închise.
O declarație scrisă este un text cu o lungime de
maximum 200 de cuvinte care se referă la unul dintre
domeniile de competență ale Uniunii Europene,
prezentat de cel mult 5 deputați în Parlamentul
European. Dacă este semnată de majoritatea Written
Declarație scrisă
deputaților în Parlamentul European, se transmite declaration
instituției căreia îi este adresată. Deputații pot apela
la declarații scrise pentru a lansa sau relansa o
dezbatere pe marginea unui subiect care este de
resortul Uniunii.
Datorită dreptului de inițiativă care îi este conferit,
Drept de Comisia este abilitată să prezinte propuneri fie pentru
Right of
inițiativă că acest lucru este prevăzut în mod expres de tratate,
initiative
fie deoarece consideră ea însăși că este necesară o
astfel de propunere. De asemenea, Consiliul și
 Parlamentul European pot solicita Comisiei să
formuleze propuneri.
Inițiativa cetățenească oferă unui număr de un milion
de cetățeni din cel puțin un sfert din statele membre
Inițiativa Citizens´
ale UE posibilitatea de a solicita Comisiei Europene să
cetățenească initiative
prezinte noi propuneri legislative în domeniile care
țin de competența sa.
Majoritate absolută înseamnă majoritatea în raport cu
numărul total al deputaților din Parlamentul
Absolute
European (inclusiv deputații absenți și cei care nu au
Majoritate majority (in
participat la vot). În configurația actuală a
absolută (în PE) the European
Parlamentului European, cu 751 de deputați, pragul-
Parliament)
limită de obținere a majorității absolute este de 376
de voturi.
Votul cu majoritate calificată în cadrul Consiliului
corespunde unei proporții de cel puțin 55% din
Majoritate membrii Consiliului (statele membre), reunind cel Qualified
calificată (în puțin 16 țări și reprezentând cel puțin 65% din majority (in
Consiliu) populația Uniunii Europene. O minoritate de blocaj va the Council)
putea fi constituită doar cu participarea a cel puțin
patru membri ai Consiliului.
În PE: numărul voturilor „pentru” este mai mare decât
Majoritate numărul voturilor „împotrivă”. Simple
simplă În Consiliul de Miniștri: cel puțin 15 membri ai majority
Consiliului votează pentru.
Perioadele de sesiune în plen ale Parlamentului au loc
de 12 ori pe an la Strasbourg, în timp ce la Bruxelles
se desfășoară perioade de sesiune mai scurte.
Plen Ședințele în plen le oferă celor 751 de deputați Plenary
europeni posibilitatea de a se reuni pentru a dezbate
și a se pronunța prin vot cu privire la legislație,
precum și de a adopta rezoluții politice.
În cadrul procedurii legislative ordinare (denumită
anterior codecizie), Parlamentul European și Consiliul
Procedura Uniunii Europene decid în comun cu privire la
Ordinary
legislativă propunerile Comisiei într-o serie largă de domenii (de
legislative
ordinară exemplu, guvernanța economică, imigrația, energia,
procedure
transporturile, mediul și protecția consumatorilor).
Cea mai mare parte a legislației Uniunii Europene se
adoptă în prezent în acest mod.
Conform principiului proporționalității, implicarea
Proporționalitate instituțiilor Uniunii Europene trebuie limitată la ceea
Proportionality
ce este necesar pentru realizarea obiectivelor
tratatelor.
 Între prima lectură din cadrul Parlamentului și prima
Propunere Modified
lectură din cadrul Consiliului, Comisia își poate
modificată proposal
modifica propunerea pentru a îngloba
(propunerea (Commission
amendamentele Parlamentului care, în opinia sa, pot
Comisiei după proposal after
îmbunătăți propunerea inițială și/sau pot facilita,
prima lectură în first reading in
după toate probabilitățile, ajungerea la un acord între
PE) EP)
Parlament și Consiliu.
Punctele de pe ordinea de zi a Consiliului se împart în
două categorii: A și B.
Prin litera A sunt desemnate punctele asupra cărora
s-a ajuns la un acord și care pot fi adoptate fără
dezbatere. Nu se exclude însă posibilitatea ca oricare
dintre membrii Consiliului sau ai Comisiei să-și
Punct A / B A/B item
exprime opinia atunci când se supune la vot punctul
în cauză.
Prin litera B sunt desemnate punctele asupra cărora
nu s-a ajuns la un acord și care urmează să fie supuse
dezbaterii. Adesea, este vorba despre subiecte
delicate din punct de vedere politic.
De fiecare dată când li se transmite o propunere din
partea Comisiei, comisiile parlamentare numesc un
raportor însărcinat să elaboreze un raport. Acest text
Raport este constituit din amendamente aduse propunerii,
Report
justificări succinte și o expunere de motive, precum și
dintr-o declarație financiară care evaluează impactul
financiar al propunerii și compatibilitatea sa cu
bugetul pe termen lung.
Pe lângă rapoartele legislative, comisiile
Raport din parlamentare pot elabora „rapoarte din proprie
Own initiative
proprie inițiativă inițiativă”, referitoare la subiecte care țin de
report
competența lor. Aceste rapoarte pot constitui mijloace
de sensibilizare cu privire la un anumit subiect.
Deputat în Parlamentul European numit de comisia
parlamentară competentă pentru a examina o
Raportor
propunere legislativă, care va pilota propunerea de-a Rapporteur
lungul procedurii parlamentare și va elabora un
raport pe tema respectivă.
Raportorul alternativ este un deputat în Parlamentul
Raportor European care monitorizează un dosar sau un raport Shadow
alternativ parlamentar în numele unui grup politic diferit de cel rapporteur
al raportorului.
Dacă un subiect în legătură cu care este sesizat
Reuniuni comune Joint
Parlamentul nu poate fi încredințat unei singure
ale comisiilor committee
comisii competente, deoarece ține în mod clar de
meetings
competența mai multor comisii, raportorii în cauză
 întocmesc un singur proiect de raport, care este votat
în comun de comisiile implicate, în cadrul unor
reuniuni prezidate în comun de președinții comisiilor
în cauză.
În virtutea principiului subsidiarității și cu excepția
domeniilor în care are competență exclusivă, UE
trebuie să intervină doar dacă acțiunea sa este mai
Subsidiaritate
eficace decât acțiunile întreprinse la nivel național, Subsidiarity
regional sau local. Prin intermediul unor controale
efectuate în mod constant, se verifică dacă acțiunea
întreprinsă la nivelul Uniunii este justificată.
Text adoptat de Comitetul de conciliere în cadrul
procedurii de conciliere. Face obiectul unui vot unic în
Text comun Joint text
cadrul Parlamentului și al Consiliului. La acest text nu
se pot depune amendamente.
Reuniuni informale la care iau parte Parlamentul
European, Consiliul și Comisia și care au drept scop
ajungerea la un acord asupra unui pachet de
Trilog Trilogue
amendamente sau a formulării actelor legislative care
să fie acceptabil și pentru Consiliu, și pentru
Parlament.
Unanimitatea necesită ca toate statele membre
reunite în cadrul Consiliului să cadă de acord asupra
unei propuneri pentru ca aceasta să poată fi adoptată.
Unanimitate (în Unanimity (in
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la
Consiliu) the Council)
Lisabona, doar un număr limitat de politici
considerate drept sensibile trebuie să adoptate cu
unanimitate de voturi.