Unitatea de învățare 10 (2 ore):

6. Instituții financiare ale UE

7. Organe consultative ale UE

10.1. Introducere
Banca Centrală Europeană are ca principală responsabilitate de a gestiona moneda
unică euro. Ea dispune de mai multe competenţe pentru a asigura stabilitatea preţurilor în UE,
dar şi pentru a defini şi pune în aplicare politica economică şi monetară a Uniunii.
Curtea Europeană de Conturi are rolul de a verifica modul în care sunt administrate
fondurile europene, de a îmbunătăţi gestiunea financiară a UE, de a prezenta rapoarte
Comisiei Europene și guvernelor statelor membre cu privire la folosirea banilor publici.
Potrivit Tratatelor UE Parlamentul European, Consiliul și Comisia sunt asistate de un
Comitet Economic și Social și de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcții consultative.

10.2. Competenţe
C1: Identificarea deosebirilor dintre instituţiile financiare din cadrul UE.
C2: Caracterizarea rolului BCE.
C3: Caracterizarea rolului CEC.
C4: Utilizarea procedurilor de urmat în caz de fraude în gestionarea banilor europeni.
C5: Identificarea competenţelor CESE.
C6: Identificarea competenţelor CoR.

10.3. Conţinut
A. Banca centrală europeană (BCE)
BCE a fost înființată la 1 iunie 1998 având principala responsabilitate de a gestiona
moneda unică euro. Cu sediul la Frankfurt (Germania) BCE are următoarele competențe:
administrează moneda unică europeană (euro), asigură stabilitatea preţurilor în UE, răspunde
de definirea şi punerea în aplicare a politicii economice şi monetare a UE.
Scopurile BCE se referă la menţinerea stabilitatea preţurilor ținând inflaţia sub control
şi la menţinerea stabilitatea sistemului financiar din UE. Organele sale decizionale sunt:
 Comitetul executiv format din 6 membri (printre care președintele și
vicepreședintele) desemnați de liderii zonei euro pentru un mandat de 8 ani. Are
drept atribuție gestionarea activității cotidiene.
 Consiliul guvernatorilor format din cei 6 membri ai comitetului executiv +
guvernatorii celor 19 bănci centrale din zona euro. El definește politica monetară a
zonei euro, fixează ratele dobânzilor la care băncile comerciale pot obţine bani de
la BCE.
 Consiliul general format din preşedintele şi vicepreşedintele BCE şi guvernatorii
băncilor centrale din toate cele 27 de state membre. Consiliul contribuie la
acţiunile de consultare şi coordonare ale BCE şi oferă sprijin ţărilor care se
pregătesc să adere la zona euro.
 Împreună cu băncile centrale din celelalte țări BCE formează Sistemul European al
Băncilor Centrale. SEBC nu are personalitate juridică proprie spre deosebire de BCE.

B. Curtea Europeană de Conturi (CEC)

A fost înființată în 1975 și a devenit instituție a UE conform Tratatului de la
Maastricht. Cu sediul la Luxembourg CEC are rolul de a verifica modul în care sunt
administrate fondurile europene, de a îmbunătăţi gestiunea financiară a UE, de a prezenta
rapoarte Comisiei Europene și guvernelor statelor membre cu privire la folosirea banilor
publici.
CEC cuprinde câte un reprezentant din fiecare stat membru al UE, pentru un mandat
de 6 ani cu posibilitate de reînnoire. Aceasta funcţionează sub forma unui organ colegial
membrii căruia sunt numiţi de Consiliu după consultarea PE. Preşedintele Curţii este ales de
către membrii acesteia pentru un mandat de 3 ani care, de asemenea, poate fi reînnoit.
CEC include aproximativ 800 de angajaţi, printre aceștia: auditori, traducători
administratori. Auditorii sunt împărţiţi în grupuri de audit și au ca misiune pregătirea unor
rapoarte pe baza cărora Curtea ia decizii. Orice persoană sau organizaţie care gestionează
fonduri europene poate fi audiată de CEC care are drept obiectiv garantarea eficienței în
cheltuirea banilor contribuabililor europeni. În același scop ea poate efectua controale pe
teren.
CEC nu are putere jurisdicțională, dar atunci când descoperă fraude sau nereguli,
auditorii săi vor informa Oficiul european de luptă antifraudă (OLAF).
Atribuţii:
- înaintează PE şi Consiliului un raport anual privind exerciţiul financiar anterior.
PE examinează minuţios raportul CEC și în funcție de acesta decide dacă aprobă
sau nu modul în care Comisia Europeană a gestionat bugetul.
- formulează avize privind legislaţia financiară a UE şi posibilităţile de combatere a
fraudei.
- auditorii CEC efectuează frecvent controale în instituţiile UE, în statele membre şi
în ţările care primesc ajutoare europene.
O condiție a eficienței activității CEC este independența acesteia față de alte instituții
ale Uniunii, păstrând totuși mereu contactul cu acestea.

Organe consultative ale UE

Cf. art. 12 (4) TUE: „Parlamentul European, Consiliul și Comisia sunt asistate de un
Comitet Economic și Social și de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcții consultative.”
Cf. art. 300 (1) TFUE: „ Parlamentul European, Consiliul și Comisia sunt asistate de un
Comitet Economic și Social și de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcții consultative”.

A. Comitetul Economic și Social European (CESE)

CESE este format din reprezentanți ai organizațiilor patronale, salariale și alți
reprezentanți ai societății civile, în special din domeniile socio-economic, civic, profesional și
cultural (art. 300 (2) TFUE). CESE are sediul la Bruxelles.
Comitetul a fost înființat în anul 1957 cu scopul de a constitui un for de discuţie
despre chestiuni legate de piaţa unică. Diferite grupuri de interese din Europa (sindicate,
angajatori, fermieri) au posibilitatea de a se exprima în cadrul CESE asupra propunerilor
legislative ale UE. Comitetul emite anual avize şi documente consultative. Avizele sunt
transmise către organismele decizionale ale Uniunii şi apoi publicate în Jurnalul Oficial.
CESE este format din 329 de membri, reprezentanţi ai grupurilor de interese
economice şi sociale din toată Europa. Membrii sunt propuşi de guvernele naţionale şi numiţi
de Consiliu pentru un mandat reînnoibil de 5 ani (art. 302 (1) TFUE). Ei nu sunt remuneraţi,
dar primesc alocaţii pentru a-şi acoperi cheltuielile de transport şi cazare ocazionate de
participarea la reuniuni.
Grupuri ale CESE:
- angajatori,
- angajaţi,
- interese diverse (fermieri, consumatorilor ș.a.).
Fiecare țară are un număr de membri în funcție de populația ei. România are în prezent
15 membri. CESE își desemnează, dintre membrii săi, președintele și biroul pentru un mandat
de 2 ani și jumătate. El își adoptă independent regulamentul de procedură (art. 303 TFUE).
Comitetul poate fi convocat de președinte, la cererea PE, a Cons. sau a Cms. Eur. El se poate
întruni și din proprie inițiativă. Mandatul membrilor CESE nu este imperativ. Aceștia își
exercită funcțiile în deplină independență, în interesul general al Uniunii (art. 300 (4) TFUE).
Membrii CESE pot constitui categorii care reprezintă diferite interese economice şi
sociale ale societăţii civile, compuse din membrii celor trei grupuri. În prezent CESE include
următoarele categorii:
 IMM-uri, artizanat şi profesii liberale;
 Agricultori;
 Consumatori şi mediu;
 Economie socială;
 Transporturi.

B. Comitetul Regiunilor (CoR)

Comitetul Regiunilor este un organ consultativ care reprezintă autorităţile locale şi
regionale din UE. Componența CoR se stabilește prin decizie a Consiliului la propunerea
făcută de Comisia Europeană. Membrii Comitetului, precum și un număr egal de supleanți se
numesc pentru un mandat de 5 ani cu posibilitate de reînnoire. Aceștia nu pot fi în același
timp și membri ai PE (art. 305 TFUE). Ca și în cazul CESE mandatul CoR nu este imperativ
(art. 300 (4) TFUE).
CoR își desemnează dintre membrii săi președintele și biroul, pentru un mandat de 2
ani și jumătate. Comitetul își stabilește regulamentul de procedură. El poate fi convocat de
președinte, la cererea PE, a Consiliului sau a Comisiei. Acesta se poate întruni și din proprie
inițiativă (art. 306 TFUE). CoR este format în prezent din 329 de membri (şi tot atâţia membri
supleanţi), provenind din toate cele 27 de state membre. Fiecare ţară are libertatea de a-şi
stabili propriile criterii de desemnare a membrilor, respectând condiția de a reflecta o
repartiţie echilibrată din punct de vedere politic, geografic şi regional/local. România are 15
membri.
Atribuții:
 - Consultarea PE, Consiliului sau a Comisiei în cazurile prevăzute de tratate și în
toate celelalte cazuri și, în special, în care acestea privesc cooperarea
transfrontalieră sau în cazul în care una dintre instituții consideră oportun acest
lucru.
- Avizul CoR este prezentat în termenul acordat de PE, Consiliului sau Comisiei (nu
mai mic de 1 lună de la data la care comunicarea este adresată președintelui în
acest scop). După expirarea termenului acordat, lipsa avizului nu împiedică
desfășurarea procedurilor (art. 307 TFUE).
Rolul CoR este de a face cunoscute punctele de vedere locale şi regionale cu privire la
legislaţia UE. Comisia Europeană, Consiliul şi PE trebuie să consulte CoR înainte de luarea
unor decizii în domenii care privesc administraţia locală şi regională (de ex. ocuparea forţei de
muncă, mediul, educaţia, sănătatea publică). CoR se întruneşte de 5 ori pe an în sesiune
plenară pentru a defini liniile politice generale şi pentru a adopta avize.
Avizele CoR cu privire la noile propuneri legislative publicate de Comisia Europeană
sunt pregătite de şase comisii distincte (grupuri de membri). Aceste comisii prezintă proiecte
de avize și de rezoluții spre dezbatere și adoptare. Avizele dezbătute și adoptate în cadrul
diferitelor comisii constituie fundamentul poziției CoR cu privire la răspunsurile locale și
regionale la problemele abordate. Comisii ale CoR:
 Comisia pentru cetățenie, guvernanță, afaceri externe și instituționale (CIVEX)
 Comisia pentru politica de coeziune teritorială și bugetul UE (COTER)
 Comisia pentru politica economică (ECON)
 Comisia pentru mediu, schimbări climatice și energie (ENVE)
 Comisia pentru resurse naturale (NAT)
 Comisia pentru politica socială, educație, ocuparea forței de muncă, cercetare și
cultură (SEDEC)
Tratatul de la Lisabona îi conferă un rol mai important, în baza acestuia Comisia
Europeană are obligaţia de a se consulta cu autorităţile locale şi regionale şi cu asociaţiile
acestora cât mai devreme posibil în etapa prelegislativă. CoR, în calitatea sa de portavoce a
autorităţilor locale şi regionale, este profund implicat în această procedură. După ce înaintează
o propunere legislativă, Comisia va consulta din nou Comitetul dacă propunerea respectivă
vizează unul dintre domeniile politice cu impact direct asupra autorităţilor locale şi regionale.

10.4. Rezumat
BCE are scopul de a menţine stabilitatea sistemului financiar în UE. Ea cuprinde trei
organe decizionale: Comitetul executiv, Consiliul guvernatorilor şi Consiliul general.
Împreună cu băncile centrale din celelalte țări BCE formează Sistemul European al Băncilor
Centrale.
CEC are rolul de a verifica modul în care sunt administrate fondurile europene, de a
îmbunătăţi gestiunea financiară a UE, de a prezenta rapoarte Comisiei Europene și guvernelor
statelor membre cu privire la folosirea banilor publici. CEC nu are putere jurisdicțională, dar
atunci când descoperă fraude sau nereguli, auditorii săi vor informa Oficiul european de luptă
antifraudă (OLAF).
Comitetul Economic şi Social European este format din reprezentanți ai organizațiilor
patronale, salariale și alți reprezentanți ai societății civile, în special din domeniile socio-
economic, civic, profesional și cultural. Comitetul Regiunilor este un organ consultativ care
reprezintă autorităţile locale şi regionale din UE.

10.5. Test de evaluare

Subiecte:
1. Descrieţi competenţele BCE.
2. Numiţi organele decizionale ale BCE.
3. Descrieţi structura CEC.
4. Cum reacţionează CEC atunci când constată nereguli în administrarea fondurilor
europene?
5. Numiţi grupurile constituite în cadrul CESE.
6. Evocaţi atribuţiile CoR.

Unitatea de învățare 11 (2 ore):

Tema V – Dreptul Uniunii Europene

1. Drept primar
2. Drept derivat

11.1. Introducere
Dreptul UE constituie o adevărată ordine juridică distinctă atât de ordinea internațională
cât și de sistemele juridice naționale pe care le limitează și în fața cărora se impune. Cf. CJCE
este vorba despre „o ordine juridică proprie integrată în sistemul juridic al statelor membre”
(Costa c/ ENEL, 1964).
Ordinea juridică comunitară este constituită dintr-un ansamblu organizat de norme care
își trag validitatea din normele juridice de bază cuprinse în tratate (Jacqué, 2010, p. 509).
Astfel, în dreptul comunitar distingem două categorii de norme : cele ale dreptului primar,
format din tratate și actele asimilate acestora și cele care ţin de dreptul derivat, fondat pe
tratate și adoptat potrivit procedurilor prevăzute de acestea. Ordinea juridică comunitară este
structurată și ierarhizată. Tratatele negociate între statele membre, constituie nivelul superior.
Pe o treaptă inferioară, se situează un număr de norme fundamentale precum cele privind
procedura electorală uniformă, statutul parlamentarilor ș.a. după care se plasează norma
adoptată de Parlament și Consiliu prin metoda legislativă ordinară și apoi măsurile de aplicare
a acestor norme, măsuri adoptate de Comisie.

11.2. Competenţe
C1: Identificarea categoriilor componente ale dreptului UE.
C2: Caracterizarea ierarhiei actelor de drept european.
C3: Punerea în aplicare a normelor de drept primar.
C4: Identificarea competenţelor de legiferare în cazul diverselor tipuri de acte de drept
derivat.

11.3. Conţinut

1. Dreptul primar
Tratatele fondatoare ale Comunităților și al UE constituie drept primar în Uniunea
Europeană. El s-a format progresiv, pe parcursul revizuirilor succesive ale tratatelor,
reprezentând în prezent un ansamblu complex ce cuprinde mai multe elemente.
Tratatele originare sunt cele care instituie Comunitățile Europene:
- Tratatul de la Paris pentru constituirea CECO (18 aprilie 1951)
- Tratatele de la Roma de instituire a CEE și CEEA (25 martie 1957)

Aceste tratate au suportat modificări în mai multe etape.

Principalele etape de revizuire a tratatelor

Act normativ Data semnării În vigoare Conținut

T de la Paris 18.04.1951 23.07.1952 CECO
T de la Roma 25.03.1957 1.01.1958 CEE, CEEA (Euratom)
T de fuziune a 8.04.1965 1.07.1967 Consiliu și Comisie unică a
instituțiilor Comunităților
T de la Luxemburg 22.04.1970 1.01.1971 Modificarea procedurii bugetare
(PE)
T de la Bruxelles 22.07.1975 1.06.1977 Modificarea procedurii bugetare
(PE)
Act de decizie 20.09.1976 Alegerea PE prin sufragiu
universal direct
Actul Unic European 17 și 1 iulie 1987 Comunitate europeană
28.02.1986 Consiliu European
T Maastricht 7.02.1992 1.11.1992 Uniunea Europeană
T Amsterdam 2.10.1997 1.05.1999 Uniunea: spațiu libertății,
securității și justiției.
Dimensiunea socială a UE.
T Nisa 26.02.2001 1.02.2003 Lărgire, sfârșit al CECO
T Lisabona 13.12.2007 1.12.2009 Personalitate juridică a UE.
Drept expres de retragere din UE
TCE→TFUE

La aceste acte se adaugă diferite tratate de aderare care adaptează și completează

tratatele. Ultimul tratat de revizuire (Lisabona) păstrează structura în trei tratate cu
protocoalele lor:
1. Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) – 55 articole
2. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) – 358 articole
3. Tratatul Euratom – 225 articole + patru anexe
 Protocoalele şi convenţiile anexate tratatelor reprezintă acte asimilate tratatelor şi sunt
parte a dreptului primar al UE. Cf. art. 6 (1) din TUE Carta drepturilor fundamentale a UE are
aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor.
Tratatele cuprind dispoziții referitoare la:
- Elementele fundamentale ale UE
- Instituțiile și alte organe ale UE și competențele acestora
- Relațiile dintre instituțiile UE
- Relațiile dintre instituțiile UE și statele membre
- Procedura adoptării actelor
- Politicile UE
Potrivit jurisprudenței CJCE tratatele constituie „carta constituțională a Comunității”
(Verzii c/ Parlamentul european, 23 aprilie 1986), prin urmare, ele se situează în vârful
ierarhiei normelor comunitare și cu acest titlu beneficiază de întâietate absolută în ordinea
juridică a comunității.

2. Dreptul derivat al UE
Pentru punerea în aplicare a tratatelor instituțiile UE adoptă diferite categorii de acte
ansamblul cărora constituie dreptul derivat al UE. În conformitate cu art. 288 din TFUE
„Pentru exercitarea competențelor Uniunii, instituțiile adoptă regulamente, directive, decizii,
recomandări și avize”.

a. Regulamentul
Cf. art. 288 al. 2 TFUE regulamentul are aplicabilitate generală, este obligatoriu în toate
elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru. Acesta are o întindere generală și se
aplică în mod abstract tuturor persoanelor care intră în câmpul său de aplicare. Fiind
obligatoriu în toate elementele sale regulamentul se impune în integralitatea sa instituțiilor,
tuturor statelor membre și particularilor. El se aplică tuturor situațiilor care intră în câmpul său
de aplicare, iar statele membre nu îl pot aplica în mod selectiv.
Regulamentul poate fi adoptat de Consiliu şi PE prin procedura legislativă ordinară.
Comisia poate fi delegată să adopte regulamente în baza art. 290 TFUE privind procedura
actelor delegate. De asemenea Comisia sau alte instituţii ale UE pot adopta regulamente prin
procedura privind actele de punere în aplicare (art. 291 TFUE). Validitatea acestora depinde
de regulamentele în baza cărora sunt adoptate.
Aplicabilitatea directă a regulamentelor UE implică crearea imediată a unor drepturi și
obligații pe care particularii le-ar putea valorifica în raport cu autoritățile naționale (efect
direct vertical) precum și în raport cu alți particulari (efect direct orizontal).

b. Directiva
Cf. art. 288 al. 3 TFUE: „Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar
cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce
privește forma și mijloacele”.
Consiliul şi PE adoptă directive prin procedura legislativă ordinară. În anumite cazuri,
acestea deleagă Comisiei puterea de adaptare a directivelor la progresul tehnic.
 Ca și regulamentul directiva este obligatorie. Ea se adresează statelor membre, fie că este
vorba despre toate statele sau numai unele dintre ele. Ea poate fi considerată o „lege-cadru”,
deci statele destinatare trebuie să adopte măsurile adecvate pentru a atinge obiectivele fixate
de directivă. Latitudinea lăsată statelor este mai mică sau mai mare, în funcție de gradul de
precizie a directivei. S-a observat tendința de redactare a unor directive din ce în ce mai
precise ceea ce are drept consecință restrângerea marjei de autonomie a destinatarilor.
Majoritatea directivelor au ca destinatari ansamblul statelor membre. Scopul adoptării
acestora este o implementare uniforma si simultana a legislației în statele membre. Din
această perspectivă directiva devine un instrument de reglementare indirecta.
Exista doua categorii de directive:
a. Directive de baza, adoptată în baza Tratatelor.
b. Directive de execuție, pentru executarea directivelor de bază de la care nu pot deroga.

Deoarece directiva trebuie să facă obiectul unei transpuneri ea nu produce efecte directe în
dreptul intern. Ea este desigur obligatorie pentru statele membre, dar efectele sale în dreptul
intern decurg, în mod normal, din măsura de transpunere. Totuși CJCE a admis că, respectând
unele condiții, o directivă care nu a fost transpusă sau a fost transpusă incorect ar putea fi
invocată de către particulari la expirarea termenului de transpunere (hot. SACE din 17
decembrie 1970 și Van Duyn din 4 decembrie 1974).

c. Decizia
Potrivit art. 288 al. 4 TFUE: „Decizia este obligatorie în toate elementele sale. În cazul în
care se indică destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru aceștia”. Prin natura sa
decizia este deci un act individual care produce efecte asupra destinatarului sau destinatarilor
săi, care pot fi state membre sau particulari.
Ea diferă de regulament prin lipsa forței generale. Atunci când este adresată unui stat
membru este posibil ca ea să implice măsuri din partea acestuia pentru punerea sa în aplicare.
Decizia este direct aplicabilă și poate crea drepturi și obligații pentru particulari. În acest caz,
pentru a proteja efectul util al deciziei, aceștia din urmă ar putea-o invoca în fața jurisdicțiilor
naționale.

d. Recomandările și avizele
Potrivit TFUE: „Recomandările și avizele nu sunt obligatorii” (art. 288 al. 5). Obiectul
recomandării este de a invita destinatarii săi să adopte un comportament determinat. Ea se
prezintă uneori ca un substitut la adoptarea unei directive având obiectivul de a autodisciplina
destinatarii săi fără a-i constrânge în mod direct. În caz de eșec, cei din urmă știu că fondul
recomandării poate fi transpus într-un act constrângător. În alte situații, recomandarea vizează
să fixeze un cadru general de acțiune.
Avizele sunt emise de instituțiile Uniunii atunci când trebuie apreciată o situație actuală
sau unele fapte din Uniune sau din statele membre.
Chiar dacă aceste acte nu au caracter obligatoriu, nu înseamnă că sunt lipsite de orice efect
juridic. CJ a subliniat că judecătorul național trebuie să ia în considerare o recomandare atunci
când aceasta poate clarifica interpretarea unei dispoziții naționale sau comunitare.
 e. Alte acte
Pe lângă actele expres vizate de art. 288 din TFUE, mai există un număr de acte numite
„atipice”, adoptate de instituțiile Uniunii, care, pentru diverse motive, ies din cadrul definit de
această dispoziție.
Printre aceste acte se numără:
- Regulamentele interioare ale instituțiilor și ale altor organe.
- Rezoluțiile, programele de acțiune sau comunicările emise pentru manifestarea unor
intenții sau orientări politice fără a fi surse de drepturi și obligații.
- Declarațiile comune sau acordurile interinstituționale ale PE, Cons. sau Cms. Eur. care
sunt de cele mai multe ori expresia unei obligații de cooperare loială care incumbă
instituțiilor.
- Declarațiile în cadrul politicii externe și de securitate comună care traduc o linie
politică, fără a fi constrângătoare.

Publicitatea și intrarea în vigoare

Cf. art. 297 TFUE actele legislative adoptate în conformitate cu procedura legislativă
ordinară se semnează de președintele PE și de președintele Consiliului. Cele adoptate în
conformitate cu o procedură legislativă specială se semnează de președintele instituției care
le-a adoptat.
Actele legislative se publică în Jurnalul Oficial (JO) al Uniunii Europene. Ele intră în
vigoare la data prevăzută de textul lor sau, în absența acesteia, în a douăzecea zi de la
publicare.
Regulamentele, directivele și deciziile, în cazul în care acestea din urmă nu indică
destinatarii, se semnează de președintele instituției care le-a adoptat. Regulamentele și
directivele care se adresează tuturor statelor membre, precum și deciziile, în cazul în care
acestea nu indică destinatarii, se publică în JO al UE. Acestea intră în vigoare la data
prevăzută de textul lor sau, în absența acesteia, în a douăzecea zi de la data publicării.
Celelalte directive, precum și deciziile care se adresează unui destinatar se notifică
destinatarilor lor și produc efecte prin această notificare.

Acordurile internaționale

Acordurile încheiate de UE în cadrul relațiilor sale externe leagă instituțiile Uniunii și

statele membre. Ele fac deci parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii și cu acest titlu
trebuie să fie aplicate și interpretate de CJ. Această regulă este valabilă atât pentru acordurile
încheiate doar de UE precum și de așa-numitele acorduri mixte, la care sunt părți atât UE
precum și statele membre.
Acordurile internaționale ocupă un loc special în ordinea juridică a UE. Ele sunt
subordonate tratatelor, dar au întâietate în raport cu dreptul derivat al UE.
 Acte juridice în domeniul Politicii externe și de securitate comună (PESC)

Potrivit art. 25 și 26 TUE, în domeniul PESC Uniunea dispune de următoarele

instrumente juridice:

Principalele orientări generale Consiliul European

Strategie comună Consiliul European

- în domenii de interes mutual
important al statelor membre
Acțiune comună Consiliu
- acțiuni specifice
Poziție comună Consiliu
- chestiuni tematice specifice
Decizie Consiliu
- pentru punerea în aplicare a actelor
juridice menționate mai sus
Declarație Consiliu
- instrument flexibil care permite o
poziționare rapidă

11.4. Rezumat
Ordinea juridică comunitară este constituită dintr-un ansamblu organizat de norme care
își trag validitatea din normele juridice de bază cuprinse în tratate. Tratatele fondatoare ale
Comunităților și al UE constituie drept primar în Uniunea Europeană. El s-a format progresiv
pe parcursul revizuirilor succesive ale tratatelor, reprezentând în prezent un ansamblu
complex ce cuprinde mai multe elemente. Carta drepturilor fundamentale a UE are aceeași
valoare juridică cu cea a tratatelor.
Pentru punerea în aplicare a tratatelor instituțiile UE adoptă diferite categorii de acte
ansamblul cărora constituie dreptul derivat al UE.
Actele legislative se publică în Jurnalul Oficial (JO) al Uniunii Europene. Ele intră în
vigoare la data prevăzută de textul lor sau, în absența acesteia, în a douăzecea zi de la
publicare.
Acordurile încheiate de UE în cadrul relațiilor sale externe leagă instituțiile Uniunii și
statele membre. Ele fac deci parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii.

11.5. Test de autoevaluare

Subiecte:
1. Definiţi ordinea juridică comunitară.
2. Numiţi actele de drept primar al UE.
3. Descrieţi evoluţia tratatelor fundamentale ale UE.
4. Definiţi fiecare dintre actele de drept derivat.
5. Descrieţi diferenţele dintre actele de drept derivat.
6. Care sunt condiţiile intrării în vigoare a actelor de drept european?
7. Unde se plasează acordurile internaţionale în ierarhia actelor de drept european?