INSTITUȚIILE UNIUNII EUROPENE

ȘI FUNCȚIILE EXERCITATE DE ACESTEA

I. SISTEMUL INSTITUȚIONAL AL UNIUNII EUROPENE

Instituţiile comunitare îşi îndeplinesc atribuţiile în cadrul unui sistem instituţional,
între ele realizându-se legături şi corelaţii atât în plan vertical, cât şi în plan orizontal.
Uniunea dispune de un cadru instituţional unic care asigură coerenţa şi continuitatea
acţiunilor întreprinse în vederea atingerii obiectivelor sale, respectând şi dezvoltând realizările
comunitare. Tratatul conferă instituţiilor misiunea comună de a contribui la evoluţia
procesului comunitar, dar procedurile de realizare a acestei misiuni sunt specifice, proprii
fiecărei instituţii.
Cadrul instituţional unic se caracterizează atât prin unitatea de acţiune a instituţiilor în
vederea realizării idealurilor comunitare, cât şi prin diversitatea procedurilor utilizate pentru
aceasta.
Tratatul de reformă de la Lisabona (TFUE) dispune că instituţiile acordă cetăţenilor şi
asociaţiilor reprezentative, prin mijloace corespunzătoare, posibilitatea de a-şi face cunoscute
opiniile şi de a face schimb de opinii în mod public, în toate domeniile de acţiune ale Uniunii.
Instituţiile Uniunii menţin un dialog deschis, transparent şi constant cu asociaţiile
reprezentative şi cu societatea civilă.
* Dacă acceptăm ideea structurării piramidale a instituţiilor comunitare, în vârful
acestei structuri distingem Consiliul European.
* La un prim nivel sub Consiliul European distingem cele cinci instituţii comunitare
care acţionează într-o strânsă interdependenţă, îndeplinind atribuţii specifice: Consiliul
Uniunii Europene, Comisia Europeană, Parlamentul European, Curtea de Justiţie şi Curtea
de Conturi.
* La un nivel următor vom distinge alte organe comunitare care îndeplinesc funcţii cu
caracter financiar sau tehnic, sau funcţii cu caracter consultativ.
Între nivelele structurii piramidale distingem atât relaţii pe orizontală (între organele
care fac parte din aceiaşi categorie), cât şi pe verticală (între organe aflate pe nivele diferite).
Conform art. 13 TUE, Uniunea dispune de un cadru instituţional care vizează
promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susţinerea intereselor sale, ale
cetăţenilor săi şi ale statelor membre, precum şi asigurarea coerenţei, a eficacităţii şi a
continuităţii politicilor şi a acţiunilor sale.
Instituţiile Uniunii sunt:
- Parlamentul European;
- Consiliul European;
- Consiliul;
- Comisia Europeană;
- Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;
- Banca Centrală Europeană;
- Curtea de Conturi.
Fiecare instituţie acţionează în limitele atribuţiilor care îi sunt conferite prin tratate, în
conformitate cu procedurile, condiţiile şi scopurile prevăzute de acestea. Instituţiile
cooperează unele cu altele în mod loial.

Consiliul European
Rol: definește direcția politică generală și prioritățile Uniunii Europene
Membri: șefii de stat și de guvern ai țărilor UE, președintele Consiliului European,
președintele Comisiei Europene
1
Președinte: Charles Michel
Înființare: în 1974 (forum informal), în 1992 (statut oficial), în 2009 (instituție a UE)
Sediu: Bruxelles (Belgia)
Site: Consiliul European
Atribuții
- Stabilește orientarea generală și prioritățile politice ale UE, dar nu adoptă acte
legislative.
- Tratează chestiuni complexe și sensibile care nu pot fi soluționate la niveluri mai joase
de cooperare interguvernamentală.
- Definește politica externă și de securitate comună a UE, ținând cont de interesele
strategice ale Uniunii și de implicațiile în domeniul apărării.
- Desemnează și numește candidați la anumite posturi de importanță majoră la nivelul
UE, cum ar fi BCE și Comisia.
- Consiliul European reunește liderii UE pentru a stabili agenda politică a Uniunii.
Acesta reprezintă cel mai înalt nivel de cooperare politică între țările UE.
- Consiliul European este una dintre cele 7 instituții oficiale ale Uniunii. El se prezintă
sub formă de summituri (de obicei, trimestriale) ale liderilor statelor membre,
prezidate de un președinte permanent.
Componență
Consiliul European este alcătuit din șefii de stat sau de guvern ai țărilor UE, președintele
Consiliului European și președintele Comisiei Europene
Se reunește la convocarea președintelui său, care este ales chiar de către Consiliu pentru
un mandat de doi ani și jumătate, care poate fi reînnoit o singură dată. Printre altele,
președintele are rolul de a reprezenta UE în relația cu țările din restul lumii.

Consiliul Uniunii Europene

Rol: reprezintă guvernele statelor membre ale UE, adoptă legislația europeană și coordonează
politicile UE
Membri: miniștrii din fiecare țară a UE care răspund de domeniul de politică supus discuțiilor
Președinte: fiecare stat membru al UE deține președinția prin rotație, pe o perioadă de 6 luni
Înființare: 1958 (sub denumirea de Consiliul Comunității Economice Europene)
Sediu: Bruxelles (Belgia)
Atribuții
- Negociază și adoptă legislația UE, împreună cu Parlamentul European, pe baza
propunerilor înaintate de Comisia Europeană.
- Coordonează politicile țărilor UE.
- Elaborează politica externă și de securitate a UE, plecând de la orientările Consiliului
European.
- Încheie acorduri între UE și alte țări sau organizații internaționale.
- Adoptă bugetul anual al UE, în colaborare cu Parlamentul European.
- În cadrul Consiliului UE (cunoscut informal și sub numele de Consiliul), miniștrii din
guvernele tuturor statelor membre se reunesc pentru a discuta, pentru a modifica și
adopta acte legislative și pentru a coordona politici. Ei sunt abilitați să angajeze
guvernelor lor în îndeplinirea acțiunilor asupra cărora s-a convenit în cadrul
reuniunilor Consiliului.
- Împreună cu Parlamentul European, Consiliul este principalul organism cu putere
decizională al UE.
Consiliul UE nu trebuie confundat cu: Consiliul European - summit trimestrial în cadrul
căruia liderii UE se reunesc pentru a stabili direcțiile generale ale politicii europene
Componență

2
Nu există membri permanenți ai Consiliului UE. Acesta se reunește în 10 configurații diferite,
fiecare corespunzând unuia dintre domeniile politice supuse dezbaterii. În funcție de
configurație, fiecare țară își trimite ministrul care se ocupă de domeniul abordat.
De exemplu, la reuniunea Consiliului pentru afaceri economice și financiare („Ecofin”)
participă miniștrii de finanțe din fiecare țară.

Comisia Uniunii Europene

Rol: apără interesul general al UE, propunând acte legislative, asigurând respectarea acestora
și implementând politicile și bugetul Uniunii
Membri: o echipă („colegiul”) de comisari, câte unul din fiecare țară a UE
Președinte: Ursula von der Leyen
Înființare: 1958
Sediu: Bruxelles (Belgia)
Ce face Comisia?
- Propune noi acte legislative
- Comisia este singura instituție a UE abilitată să propună acte legislative, pe care le
înaintează spre adoptare Parlamentului și Consiliului:
- Gestionează politicile UE și alocă fonduri europene
- Stabilește prioritățile de cheltuieli ale UE, împreună cu Consiliul și Parlamentul.
- Elaborează bugetele anuale în vederea aprobării de către Parlament și Consiliu.
- Controlează cheltuielile, care sunt verificate de Curtea de Conturi.
- Garantează respectarea legislației UE
- Alături de Curtea de Justiție, Comisia are responsabilitatea de a se asigura că legislația
UE se aplică în mod adecvat în toate statele membre.
- Reprezintă UE pe scena internațională
- Se exprimă în numele tuturor țărilor din UE în cadrul instanțelor internaționale, în
special în domeniul politicii comerciale și al ajutorului umanitar.
- Negociază acorduri internaționale în numele UE.
- Comisia Europeană este organul executiv al UE, independent din punct de vedere
politic. Este responsabilă cu elaborarea de propuneri de noi acte legislative și cu
punerea în aplicare a deciziilor Parlamentului European și ale Consiliului UE.
Componență
Conducerea politică este exercitată de o echipă formată din 27 de comisari (câte unul din
fiecare stat membru), în fruntea cărora se află președintele Comisiei. Acesta decide de ce
domeniu politic răspunde fiecare comisar.
Colegiul comisarilor este format din președinta Comisiei, opt vicepreședinți (dintre care trei
vicepreședinți executivi), Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate și 18 comisari, fiecare responsabil pentru un anumit portofoliu.
Funcționarea cotidiană a Comisiei este gestionată de personalul său (avocați, economiști etc.),
repartizat pe departamente numite direcții generale (DG), fiecare dintre ele ocupându-se de un
anumit domeniu de activitate.
Mandatul Comisiei actuale durează până la 31 octombrie 2024.

Parlamentul European
Rol: organism legislativ al UE, ales în mod direct, cu responsabilități bugetare și de control
Membri: 705 deputați (2019)(Romțnia =32)
Președinte: David-Maria Sassoli
Înființare: în 1952, ca Adunare Comună a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului; în
1962, sub denumirea de Parlamentul European; primele alegeri directe au avut loc în 1979
Sedii: Strasbourg (Franța), Bruxelles (Belgia), Luxemburg

3
Alegeri
Alegerile europene au avut loc în perioada 23-26 mai 2019.
Mai multe informații despre rezultatele alegerilor europene din 2019
Atribuții
Parlamentul European este organismul cu puteri legislative al UE. Este ales direct de cetățenii
UE, o dată la 5 ani. Cele mai recente alegeri au avut loc în mai 2019.
Parlamentul are trei roluri principale.
Rol legislativ
- Adoptă legislația UE, împreună cu Consiliul UE, pe baza propunerilor Comisiei
Europene.
- Ia decizii cu privire la acordurile internaționale.
- Ia decizii cu privire la extinderea UE.
- Revizuiește programul de lucru al Comisiei și îi cere să propună acte legislative.
Rol de control
- Exercită control democratic asupra tuturor instituțiilor UE.
- Alege președintele Comisiei și aprobă colegiul comisarilor în ansamblu. Poate recurge
la o moțiune de cenzură, obligând Comisia să demisioneze.
- Acordă descărcarea de gestiune, adică aprobă modul în care s-a cheltuit bugetul UE.
- Analizează petițiile cetățenilor și formează comisii de anchetă.
- Discută politicile monetare cu Banca Centrală Europeană.
- Adresează interpelări Comisiei și Consiliului.
- Participă la misiuni de observare a alegerilor.
Rol bugetar
- Stabilește bugetul UE, împreună cu Consiliul.
- Aprobă bugetul pe termen lung al UE („cadrul financiar multianual”).
Componență
Numărul deputaților din fiecare țară este, în principiu, proporțional cu populația sa, dar în
practică se aplică sistemul „proporționalității degresive”: nicio țară nu poate avea mai puțin de
6 parlamentari sau mai mult de 96, iar numărul total al acestora nu poate depăși 705 (704 plus
președintele). Membrii Parlamentului European sunt repartizați în funcție de afilierea politică,
nu de naționalitate.
Președintele reprezintă Parlamentul atât în relația cu celelalte instituții ale UE, cât și pe plan
extern, și are ultimul cuvânt de spus cu privire la bugetul Uniunii.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Rol: se asigură că legislația UE este interpretată și aplicată în același mod în toate țările UE;
garantează că țările și instituțiile UE se supun dreptului european.
Membri:
- Curtea de Justiție: câte 1 judecător din fiecare țară a UE, plus 11 avocați generali
- Tribunalul: câte 2 judecători din fiecare țară a UE
Înființare: 1952
Sediu: Luxemburg
Atribuții
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) interpretează legislația UE pentru a se asigura că
aceasta se aplică în același mod în toate țările membre și soluționează litigiile juridice dintre guvernele
naționale și instituțiile europene.
În anumite circumstanțe, Curtea poate fi sesizată de persoane fizice, întreprinderi sau organizații care
doresc să introducă o acțiune împotriva unei instituții UE pe care o suspectează că le-a încălcat
drepturile.

4
 Curtea de Conturi
Rol: verifică dacă fondurile UE sunt colectate și utilizate corect și ajută la îmbunătățirea gestiunii
financiare a UE
Membri: câte un reprezentant din fiecare țară a UE
Înființare: 1977
Sediu: Luxemburg
Atribuții
În calitatea sa de auditor extern independent, Curtea Europeană de Conturi apără interesele
contribuabililor din UE. Nu dispune de puteri juridice, dar are misiunea de a îmbunătăți gestionarea
bugetului UE de către Comisia Europeană și de a raporta pe marginea situației financiare a Uniunii.
Auditează veniturile și cheltuielile UE, pentru a verifica dacă fondurile au fost colectate și cheltuite
corect, dacă au fost utilizate în așa fel încât să producă valoare adăugată și dacă au fost contabilizate
corespunzător.
Verifică toate persoanele și organizațiile care gestionează fonduri UE, efectuând inclusiv controale la
fața locului în instituțiile UE (în special în cadrul Comisiei Europene), în țările membre și în țările care
primesc ajutor din partea UE.
Formulează constatări și recomandări în rapoartele de audit, destinate Comisiei Europene și
guvernelor naționale.
Raportează suspiciuni de fraudă, corupție sau alte activități ilegale către Oficiul European de Luptă
Antifraudă (OLAF).

Banca Centrală Europeană

Rol: gestionează moneda euro, menține stabilitatea prețurilor și trasează politica economică și
monetară
Președintă: Christine Lagarde
Membri: președintele și vicepreședintele BCE și guvernatorii băncilor centrale din toate
statele membre
Înființare: 1998
Sediu: Frankfurt (Germania)
Atribuții
Banca Centrală Europeană (BCE) gestionează moneda euro și trasează și pune în
aplicare politica economică și monetară a UE. Scopul său principal este să mențină stabilitatea
prețurilor, sprijinind astfel creșterea economică și crearea de locuri de muncă.
Fixează rata dobânzilor la care acordă credite băncilor comerciale din zona euro, controlând
astfel masa monetară și inflația.
Gestionează rezervele valutare străine din zona euro, precum și cumpărarea și vânzarea de
valută pentru a echilibra cursurile de schimb.
Se asigură că instituțiile și piețele financiare sunt supravegheate corespunzător de către
autoritățile naționale și că sistemele de plăți funcționează corect.
Garantează siguranța și soliditatea sistemului bancar european.
Autorizează tipărirea de bancnote euro de către țările din zona euro.
Monitorizează evoluția prețurilor și evaluează riscul pe care aceasta îl poate reprezenta
pentru stabilitatea prețurilor.

II. PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA ORGANIZĂRII

ACTIVITĂŢII INSTITUŢIILOR UE
Instituţiile comunitare sunt create şi organizate în manieră sistemică. Fiecare dintre
instituţii urmăreşte realizarea interesului pe care îl apără conlucrând în acelaşi timp cu
celelalte instituţii. Din sistemul organelor comunitare fac parte la un alt nivel şi alte organe
care pot fi considerate subsidiare sau auxiliare, ce au menirea să dea o întregire activităţii
comunitare desfăşurată de instituţii, având rol consultativ.

5
 Principiile care stau la baza repartizării competenţelor între instituţiile comunitare sunt
următoarele:
- principiul atribuirii de competenţe;
- principiul echilibrului instituţional și cooperării loiale;
- principiul autonomiei instituţionale;

1. Principiul atribuirii de competenţe

Conform acestui principiu instituţional, fiecare instituţie comunitară îţi exercită
atribuţiile în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în tratatele comunitare.
Aceasta presupune că instituţiile comunitare nu pot să exercite decât competenţele
care le sunt în mod expres atribuite prin tratate.
Conform principiului competenţelor de atribuire, putem concluziona că instituţiile
comunitare au competenţe limitate, fiecare dintre ele putând acţiona numai în limitele
reglementărilor legale, acest lucru fiind enunţat în tratatele comunitare1
- Art.14 TUE – competențele Consiliului;
- Art.15 TUE – competențele Consiliului European;
- Art.16 TUE- competențele Parlamentului European;
- Art.17 TUE- competențele Comisiei Europene;
- Art.19 TUE- competențele Curții de Justiție;

2. Principiul echilibrului instituţional și cooperării loiale

Principiul echilibrului instituţional cârmuieşte raporturile existente între instituţiile
comunitare, fiind conceput atât ca un principiu de separare a puterilor comunitare, dar şi de
colaborare între aceste puteri.
Principiul nu exprimă ideea că tratatele comunitare ar fi realizat o repartizare
echilibrată a puterilor între instituţii, ci reflectă faptul că interesele comunitare au determinat o
anumită organizare comunitară.
Conform principiului echilibrului instituţional, fiecare instituţie trebuie să-şi exercite
competenţele ce ia-u fost atribuite, dar să nu împiedice în nici un mod exercitarea
competenţelor ce au fost atribuite altor instituţii.
Aplicarea principiului echilibrului instituţional constituie o garanţie a exercitării
corecte a atribuţiilor instituţiilor comunitare, o garanţie a respectării drepturilor lor în cadrul
sistemului instituţional comunitar.
În acelaşi timp echilibrul instituţional presupune şi o conlucrare între puteri, care se
manifestă prin participarea fiecărei instituţii la elaborarea şi punerea în practică a normelor
juridice comunitare.
Cooperarea loială este prevăzută în art.13 TUE și art.295 TFUE.

3. Principiul autonomiei instituţionale

Principiul impune statelor membre să se abţină de la orice măsură susceptibilă de a
pune în pericol realizarea scopurilor tratatului (prin aceasta înţelegându-se şi obligaţia de a nu
lua măsuri care ar putea împiedica funcţionarea internă a instituţiilor comunitare).
Autonomia recunoscută instituţiilor comunitare nu presupune investirea acestora cu
personalitate juridică, tratatele comunitare recunoscând existenţa personalităţii juridice numai
pentru comunităţi.
1
Art. 3 - Tratatul CECO, art. 8 par. 1 – Tratat CE, art. 3 par. 1 Tratat CEEA

6
 Instituţiile comunitare se bucură de autonomie, având posibilitatea de a dispune în
mod liber în următoarele domenii:
- posibilitatea de a-şi adopta regulamentul interior2;
- posibilitatea de a-şi organiza propria funcţionare internă pe baza regulamentelor
adoptate, în scopul realizării sarcinilor ce le-au fost încredinţate prin tratate;
- posibilitatea de a-şi desemna funcţionarii comunitari, aceştia fiind numiţi de fiecare
instituţie pe baza propriilor reguli stabilite, privind statutul acestora;
- posibilitatea de stabilire a sediului – cu respectarea prevederilor din tratatele care
stabilesc sediile instituţiilor.
Această posibilitate a fost confirmată cu prilejul unor dispute generate de stabilirea
sediului Parlamentului european. Curtea de Justiţie a decis că trebuie respectată autonomia
Parlamentului european în privinţa stabilirii sediului, cu respectarea tratatelor referitoare la
implicarea statelor membre în problema respectivă3.
II. REPARTIZAREA PUTERILOR ÎNTRE
INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE
Instituţiile Uniunii Europene şi organele subsidiare acţionează în cadrul organizării
sistemice în vederea realizării interesului general, corelat cu interesele naţionale ale statelor
membre. Pentru funcţionarea normală a Uniunii Europene şi pentru realizarea obiectivelor
propuse, s-a impus un sistem de reguli de luare a deciziilor şi deci, de repartizare a puterilor
între instituţii.
Având în vedere principiile care stau la baza repartizării puterilor între instituţiile
Uniunii Europene (principiul competenţelor de atribuire, principiul echilibrului instituţional,
principiul autonomiei instituţiilor şi principiul cooperării loiale între instituţii), se poate
observa că acestea, în strânsă interdependenţă exercită un ansamblu de funcţii4:
- funcţia normativă;
- funcţia executivă;
- funcţia bugetară;
- funcţia de control;
Interdependenţa dintre instituţiile Uniunii Europene rezultă din analiza modului de
exercitare a fiecărei funcţii în parte, a cărei finalitate rezultă în urma conlucrării mai multor
instituţii.
1. Funcţia normativă

1.1. Procedurile legislative

a) Actele juridice ale Uniunii
Pentru exercitarea competenţelor Uniunii, instituţiile adoptă regulamente, directive,
decizii, recomandări şi avize. În cazul în care tratatele nu prevăd tipul actului care trebuie
adoptat, instituţiile îl aleg de la caz la caz, cu respectarea procedurilor aplicabile şi a
principiului proporţionalităţii.
b) Procedura legislativă ordinară

2
Exemple: art. 199 Tratat CE – “Parlamentul european îşi stabileşte regulamentul interior în urma acordului majorităţii
membrilor care îl compun”, art. 207 par. 3 – Tratat CE – “Consiliul îşi adoptă regulamentul interior”, art. 218 par. 2 – Tratat
CE – “Comisia îşi fixează regulamentul interior în vederea asigurării funcţionării sale şi a serviciilor sale în condiţiile
prevăzute de tratat.”
3
CJCE– Luxemburg c. Parlament 10.02.1983. 230/81 Recueil 1983, pag. 255
4
În acest sens sunt clasificate competenţele instituţiilor comunitare şI de autorul P. Manin – op. cit, pag. 175-202 la a cărui
opinie mă raliez.

7
 Prin dispoz.art. 289 TFUE, Tratatul face referire la două tipuri de proceduri
legislative:
- procedura legislativă ordinară;
- procedurile legislative speciale.
Procedura legislativă ordinară (reglementată prin dispoz. art.294) constă în adoptarea
în comun de către Parlamentul European şi Consiliu a unui regulament, a unei directive sau a
unei decizii, la propunerea Comisiei. Actele juridice adoptate prin procedură legislativă
constituie acte legislative.
În cazurile specifice prevăzute în tratate, adoptarea unui regulament, a unei directive
sau a unei decizii de către Parlamentul European cu participarea Consiliului sau de către
Consiliu cu participarea Parlamentului European constituie o procedură legislativă specială.
În art 294 TFUE este reglementată procedura legislativă ordinară, care înlocuieşte
procedura codeciziei. Actele juridice comunitar pot fi adoptate fie prin procedura legislativă
ordinară, fie prin proceduri legislative speciale.
Procedura legislativă ordinară reprezintă modalitatea de adoptare a actelor legislative
ale Uniunii Europene, de către Consiliu, în comun cu Parlamentul European.
Procedura legislativă ordinară are mai multe faze, respectiv:
- prima lectură,
- a doua lectură,
- concilierea și
- a treia lectură.

c) Procedurile legislative speciale

Procedurile legislative speciale sunt excepţii de la procedura legislativă ordinară.
Acestea înlocuiesc procedurile anterioare de consultare, de cooperare şi de aviz
conform. Obiectivul aplicării procedurilor speciale constă în simplificarea procesului de luare
a deciziilor al UE. În cadrul procedurilor legislative speciale, Consiliul UE este singurul
legiuitor. Rolul Parlamentului European se limitează doar la consultare sau la aprobare, după
caz.

1.2.Competenţele Comisiei
- Iniţiativa legislativă
Deşi nu este titulară a puterii normative, Comisia are un rol esenţial în procesul
adoptării actelor legislative la Uniunii Europene, fiind titulară a iniţiativei legislative.
Comisia decide asupra propunerilor pe care le face Consiliului în vederea adoptării
unor acte legislative.
În acest sens, subliniem că până la adoptarea textului de către Consiliu, Comisia poate
să-şi retragă propunerea, în această situaţie Consiliul fiind împiedicat să statueze.
Tratatul de la Lisabona limitează dreptul exclusiv al Comisiei privind iniţiativa
legislativă. Astfel, la iniţiativa a cel puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii, resortisanţi ai unui
număr semnificativ de state membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în
limitele atribuţiilor sale, o propunere corespunzătoare în materii în care aceşti cetăţeni
consideră că este necesar un act juridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor.
1.3. Competenţele Consiliului European
Intervenţia directă Consiliului European în procesul legislativ nu a fost prevăzută în
dispoziţiile tratatelor. De regulă, Consiliul European nu intervine în procesul legislativ
curent, concentrându-se asupra problemelor care se referă la funcţionarea în ansamblu a

8
Uniunii. Rolul său este de stabilire şi direcţionare a politicii Uniunii Europene în sfera cea
mai largă de cuprindere.
1.4. Competenţele Consiliului
Pe parcursul evoluţiei Comunităţilor/Uniunii Europene, Consiliul a reprezentat principalul
titular al puterii normative.
Tratatul de la Maastricht a prevăzut, deşi la un număr limitat de cazuri, asocierea
Parlamentului European la adoptarea actelor normative ale Uniunii.
Tratatul de la Lisabona modifică procedura „codeciziei”, redenumind-o procedura legislativă
ordinară, prin care, un act legislativ al Uniunii este adoptat în urma unui acord între Parlamentul
European şi Consiliu.
Procedura legislativă ordinară este generalizată, majoritatea actelor legislative ale Uniunii
fiind adoptate prin această procedură.
În domenii expres prevăzute în tratate, Consiliul adoptă acte legislative sau nelegislative prin
proceduri legislative speciale, care nu sunt definite în tratate (fiind aplicate de la caz la caz, conform
dispozițiilor speciale din TFUE sau TUE, în funcție de domeniu).
1.5. Competenţele Parlamentului European
* Competențele legislative ale Parlamentului exercitate anterior Tratatului de la
Lisabona
Rolul Parlamentului European, limitat iniţial la emiterea avizelor consultative, a
crescut prin dispoziţiile Actului Unic European şi Tratatului de la Maastricht.
Tratatul de la Maastricht a reglementat cinci modalităţi graduale de intervenţie a
Parlamentului European în procesul legislativ al Uniunii Europene şi anume: consultarea,
cooperarea, codecizia, avizul conform şi neintervenţia.
a) Consultarea reprezintă modalitatea cea mai redusă de intervenţie a Parlamentului în
procesul normativ.
b) Cooperarea este o procedură introdusă prin Actul Unic European- şi reiterată de
Tratatul Maastricht în art. 252 CE5. Procedura presupunea două lecturi ale textului actului ce
urmează a fi adoptat de către Parlament şi Consiliu.Puterea de decizie aparţinea Consiliului,
însă Parlamentul putea influenţa decizia acestuia.
c) Codecizia este o procedură introdusă prin Tratatul Maastricht – art.2516
reprezentând un salt calitativ în exercitarea atribuţiilor normative ale Parlamentului European,
fiind asociat Consiliului la adoptarea actelor normative.
Procedura presupune trei lecturi ale textului de către Parlament şi Consiliu, fiind o
procedură complexă ce cuprinde trei trimiteri şi retrimiteri ale textului între cele două
instituţii. După a doua lectură fără realizarea unui acord se convoacă un comitet de conciliere,
care încearcă să realizeze adoptarea unui text comun. Dacă Parlamentul respinge textul
propus, actul va fi definitiv respins.
d) Avizul conform – este o procedură introdusă prin Actul Unic European şi presupune
aprobarea de către Parlament a textului stabilit de Consiliu. Avizul conform echivalează cu
aprobarea dată de către Parlament în legătură cu o propunere care este supusă spre aprobare
de către Consiliu.
Avizul conform al Parlamentului este necesar în deciziile privind: aderarea noilor state
membre; acordurile de asociere cu ţări terţe; încheierea acordurilor internaţionale; adoptarea
procedurii electorale uniforme în Parlament; dreptul de sejur al cetăţenilor uniunii;
organizarea fondurilor structurale şi fondului de coeziune.
e) Absenţa intervenţiei Parlamentului presupune posibilitatea Consiliului de a legifera
fără a fi necesară consultarea acestuia sau altă formă de intervenţie. Aceste domenii sunt
5
Abrogat prin Tratatul de la Lisabona.
6
Prin Tratatul de la Lisabona „procedura codeciziei” este înlocuită cu „procedrua legislativă ordinară”, reglementată prin
dispoz.art. 294TFUE.

9
prevăzute de tratatele, în unele cazuri Consiliul putând statua în unanimitate, iar în alte cazuri
cu majoritate calificată.
 Competențele legislative ale Parlamentului exercitate după adoptarea Tratatului
de la Lisabona
După adoptarea Tratatului de la Lisabona, rolul Parlamentului European în exercitarea
funcției legislative a crescut semnificativ, participând la adoptarea actelor juridice ale Uniunii
Europene prin cele două proceduri legislative prevăzute de art.289 TFUE (descrise anterior):
- Procedura legislativă ordinară, rolul Parlamentului fiind similar cu al Consiliului;
- Procedurile legislative speciale, în cadrul cărora, Parlamentul este consultat sau
aprobă (după caz), actele adoptate de Consiliu.
1.6. Competenţele Băncii Centrale Europene
Tratatul Maastricht conferă BCE competenţa de reglementare în măsura necesară
îndeplinirii funcţiilor care îi sunt atribuite prin tratat şi statut, precum şi cu privire la alte
probleme din domeniul său de activitate, în măsura în care este abilitată de Consiliu.
Pentru îndeplinirea misiunilor care sunt încredinţate SEBC, BCE:
- adoptă regulamente în măsura necesară îndeplinirii misiunilor din tratat şi statut, ca şi
în actele Consiliului.
- ia deciziile necesare pentru îndeplinirea misiunilor SEBC.
- emite recomandări şi avize.
1.7. Competenţele parlamentelor naţionale
 Conform art.12 TUE, parlamentele naţionale contribuie în mod activ la buna
funcţionare a Uniunii:
a) prin faptul că sunt informate de către instituţiile Uniunii şi prin primirea de
notificări privind proiectele de acte legislative ale Uniunii în conformitate cu Protocolul
privind rolul parlamentelor naţionale în cadrul Uniunii Europene;
b) prin respectarea principiului subsidiarităţii în conformitate cu procedurile prevăzute
în Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii;
c) prin participarea, în cadrul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, la
mecanismele de evaluare a punerii în aplicare a politicilor Uniunii şi prin implicarea în
controlul politic al Europol şi în evaluarea activităţilor Eurojust;
d) prin participarea la procedurile de revizuire a tratatelor;
e) prin faptul că sunt informate cu privire la cererile de aderare la Uniune, ;
f) prin participarea la cooperarea interparlamentară dintre parlamentele naţionale şi cu
Parlamentul European, în conformitate cu Protocolul privind rolul parlamentelor naţionale în
cadrul Uniunii Europene.
 Protocolul privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat
Tratatului de la Lisabona, conţine dispoziţii privind:
A. Informaţiile destinate parlamentelor naţionale
B. Cooperarea interparlamentară

2. Funcţia executivă
Funcţia executivă implică luarea deciziilor particulare, însă şi adoptarea unor acte cu
caracter general, cu condiţia ca acestea să nu fie puse în aplicare prin reglementări superioare.
În sistemele de drept naţionale această funcţie este asigurată de guvern, parlamentul naţional
având posibilitatea să controleze modul de exercitare al acestei funcţii şi să aplice sancţiuni.
În cadrul Uniunii Europene situaţia este mai complexă.
Comisia este principalul organ de gestiune al Uniunii Europene, revenindu-i
competenţa execuţiei bugetare, dar şi punerea în aplicare a dispoziţiilor tratatelor.

10
 Deşi Comisia a fost calificată în mod constant ca fiind “executivul Uniunii Europene”,
totuşi şi Consiliul exercită anumite atribuţii de tip executiv.
2.1. Competenţele Comisiei
Tratatul nu atribuie Comisiei o competenţă generală de execuţie, dar îi atribuie în
anumite domenii putere de decizie proprie. În plus, execuţia bugetului îi conferă importante
competenţe de gestiune. O altă sursă esenţială a competenţelor sale de execuţie o constituie
puterea de decizie delegată de către Consiliu.
Conform prevederilor tratatelor, Comisia este desemnată drept organul competent să ia
deciziile necesare pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor lor.
- În domeniul concurenţei,
- în cadrul colaborării cu jurisdicţiile statelor membre.
- În domeniul întreprinderilor publice şi întreprinderilor cu drepturi speciale Comisia
dispune de putere de decizie şi reglementare..
- În domeniul acordării ajutoarelor are putere de supraveghere generală.
B. Puterea de execuţie a bugetului
Comisia, în cooperare cu statele membre, execută bugetul, în conformitate cu
dispoziţiile regulamentelor, pe propria răspundere şi în limita creditelor alocate, în
conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare. Statele membre cooperează cu Comisia
astfel încât creditele să fie folosite în conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare.
Regulamentul prevede obligaţiile de control şi de audit ale statelor membre în execuţia
bugetului, precum şi răspunderile care decurg din acestea. Acesta stabileşte, de asemenea,
răspunderile şi normele potrivit cărora fiecare instituţie participă la execuţia propriilor
cheltuieli.
3. Funcţia bugetară
3.1. Dispoziţiile Tratatului de la Lisabona privind exerciţiul bugetar al Uniunii
Conform modificărilor intervenite prin Tratatul de la Lisabona, dispoziţiile aplicabile
exerciţiului bugetar anual sunt cuprinse în art. 313- 319 TFUE. Acestea reglementează
aspectele relative la:
- procedura adoptării bugetului;
- execuţia şi descărcarea bugetară;
- controlul exerciţiului bugetar,
- rolul instituţiilor europene în cadrul procedurii bugetare;
- combaterea fraudei.
A. Cadrul financiar multianual
Prin Tratatul de la Lisabona se introduce un nou capitol în Tratatul CE privind cadrul
financiar multianual 7.
Conform acestor dispoziţii, cadrul financiar multianual vizează asigurarea evoluţiei
ordonate a cheltuielilor Uniunii în limita resurselor proprii. Acesta se adoptă pentru o
perioadă de cel puţin cinci ani. Bugetul anual al Uniunii respectă cadrul financiar multianual.
Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, adoptă un
regulament care stabileşte cadrul financiar multianual. Consiliul hotărăşte în unanimitate după
aprobarea Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritatea membrilor care îl compun.
Cadrul financiar stabileşte valorile plafoanelor anuale ale alocărilor pentru
angajamente pe categorii de cheltuieli şi ale plafonului anual de credite pentru plăţi.
Categoriile de cheltuieli, al căror număr este limitat, corespund marilor sectoare de activitate
ale Uniunii. Cadrul financiar prevede orice alte dispoziţii utile bunei desfăşurări a procedurii
bugetare anuale.

7
Cuprins în art.312TFUE.
11
 În cazul în care regulamentul Consiliului de stabilire a unui nou cadru financiar nu a
fost adoptat la încheierea cadrului financiar precedent, plafoanele şi celelalte dispoziţii
corespunzătoare ultimului an al acestui cadru se prorogă până la adoptarea acestui act.
Pe tot parcursul procedurii care conduce la adoptarea cadrului financiar, Parlamentul
European, Consiliul şi Comisia iau toate măsurile necesare pentru a facilita adoptarea.
B.Stabilirea procedurii bugetare
Conform dispoz.art. 322 TFUE, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în
conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Curţii de Conturi, adoptă
prin regulamente:
a)normele financiare care definesc în special procedura care trebuie adoptată pentru
stabilirea şi execuţia bugetului şi pentru predarea şi verificarea conturilor;
b)normele de organizare a controlului răspunderii participanţilor la execuţia bugetului,
în special a ordonatorilor şi contabililor.
Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului
European şi a Curţii de Conturi, stabileşte metodele şi procedura prin care veniturile bugetare
prevăzute de regimul resurselor proprii ale Uniunii se pun la dispoziţia Comisiei şi defineşte
măsurile care trebuie aplicate pentru a răspunde, dacă este cazul, necesităţilor trezoreriei.
3.2. Repartizarea competenţelor bugetare între instituţiile Uniunii Europene
În cadrul procedurii bugetare se constată o repartizare a competenţelor între instituţiile
Uniunii Europene.
a) Consiliul European poate adopta, în unanimitate, o decizie care autorizează
Consiliul să hotărască cu majoritate calificată în cazul în care adoptă regulamentul privind
cadrul financiar multianual.
b) Consiliul exercită următoarele atribuţii în cadrul procedurii bugetare:
- adoptă o decizie care prevede dispoziţiile aplicabile sistemului de resurse proprii ale
Uniunii.
- stabileşte măsurile de punere în aplicare a sistemului de resurse proprii ale Uniunii,.
- adoptă un regulament care stabileşte cadrul financiar multianual,.
- Împreună cu Parlamentul adoptă bugetul Uniunii Europene.
c) Comisiei îi revin următoarele atribuţii:
- întocmeşte proiectul de buget pe care îl înaintează Consiliului;
- execută bugetul în cooperare cu statele membre;
- prezintă anual Parlamentului European şi Consiliului conturile exerciţiului încheiat,
aferente operaţiunilor bugetare;
- Parlamentului European şi Consiliului un raport de evaluare a finanţelor Uniunii
bazat pe rezultatele obţinute,.
Prin modificările intervenite prin Tratatul de la Lisabona, executarea bugetului
reprezintă o responsabilitate comună a Comisiei şi statelor membre. Până la adoptarea acestui
tratat, execuţia bugetară reprezenta o atribuţie exclusivă a Comisiei.
d) Parlamentul European exercită următoarele competenţe bugetare:
- adoptă bugetul împreună cu Consiliul;
- aprobă adoptarea de către Consiliu a deciziilor privind: resursele proprii ale
Uniunii; stabilirea cadrului financiar multianual;
- adoptă descărcarea Comisiei de execuţia bugetară.
e) Curţii de Conturi îi revine sarcina controlului execuţiei bugetare; ea va prezenta
Parlamentului un raport anual însoţit de răspunsurile instituţiilor vizate de observaţiile acestui
raport.
3.4. Rolul statelor membre privind executarea bugetului Uniunii Europene

12
 Statele membre trebuie să adopte măsuri efective şi să asigure cooperarea între
autorităţile naţionale competente şi Comisie, în vederea protejării intereselor financiare ale
Uniunii şi combaterii fraudei.
Conform modificărilor intervenite prin Tratatul de la Lisabona, statele membre
participă alături de Comisie la executarea bugetului.
Resursele proprii sunt colectate de statele membre în numele Uniunii.
Fiecare stat membru trebuie să realizeze anual o dare de seamă cu privire la resursele
proprii, aşa cum reies acestea din situaţia contabilă pe care trebuie să o transmită Comisiei
până cel târziu la data de 1 aprilie a anului ce urmează anului financiar în cauză.
Statele membre vor remite resursele proprii într-un cont deschis în numele Comisiei în
Trezorerie sau în cadrul altei instituţii desemnată de statul membru. Acest cont nu va fi supus
nici unor taxe sau comisioane.

4. Funcţia de control politic

Funcţia de control poate fi analizată din două perspective având în vedere controlul
politic şi controlul jurisdicţional, implicând - în mod diferenţiat – mai multe instituţii.
4.1. Controlul exercitat de Parlament
În cadrul Uniunii Europene, controlul politic este exercitat în primul rând de către
Parlamentul European, care a deţinut atribuţii tradiţionale în acest domeniu încă de la
instituirea Comunităţilor europene. Totuşi, deşi rolul Parlamentului este recunoscut de
celelalte instituţiiale Uniunii, el nu reprezintă singura instituţie cu atribuţii în domeniul
controlului politic. În scopul exercitării controlului Parlamentul foloseşte o gamă variată de
tehnici de control:
A - Rapoartele
Consiliul European are obligaţia de a prezenta Parlamentului European două categorii
de rapoarte: un raport în urma fiecărei reuniuni, precum şi un raport scris anual privind
progresele realizate de Uniune.
În afară de aceasta, dreptul de informare al Parlamentului presupune prezentarea către
această instituţie şi a altor documente cum ar fi: programul anual al Comisiei, programul
preşedinţiei Consiliului, raportul privind reuniunile Consiliului European.
B- Petiţiile
Tratatul Maastricht a confirmat dreptul cetăţenilor Uniunii Europene de a introduce
petiţii în mod individual sau prin asociere. Dreptul la petiţie era reglementat anterior adoptării
Tratatului Maastricht prin regulamentul interior al Parlamentului.
Dreptul la petiţie este recunoscut în egală măsură atât cetăţenilor Uniunii, cât şi
persoanelor fizice sau juridice rezidente sau cu sediul statutar pe teritoriul unui stat membru.
Petiţiile reprezintă o modalitate de informare a Parlamentului, pe baza lor putând fi iniţiate
proiecte de rezoluţie sau putând fi adoptate diverse propuneri la adresa Comisiei sau
Consiliului.
C- Interpelările
Acestea reprezintă un mijloc tradiţional de control practicat în activitatea
Parlamentului European. Regulamentul interior al Parlamentului reglementează trei categorii
de interpelări şi anume: scrise, orale fără dezbateri şi orale cu dezbateri.
Interpelările, ca tehnică de control parlamentar, au fost prevăzute în tratatele
constitutive8.

8
art. 23 - Tratatul CECO, art. 110 Tratatul CEEA, art. 197 – TratatulCE.
13
 D- Mediatorul.
Instituţia mediatorului reprezintă o inovaţie a Tratatului Maastricht, inspirată din
practica mai multor state. Mediatorul (Ombudsman) şi este reglementat prin dispoz. art.228
TFUE (ex.art.195TCE). Statutul şi condiţiile generale ale exercitării funcţiilor mediatorului
sunt fixate de Parlamentul European, prin procedură specială, după avizul Comisiei şi cu
aprobarea Consiliului.
E- Controlul bugetar
Parlamentul controlează execuţia bugetară îndeplinită de Comisie, care trebuie să-i
prezinte un raport. Parlamentului îi revine misiunea să descarce Comisie de execuţia bugetară,
pe baza rapoartelor Comisiei şi a Curţii de Conturi.
F- Puterea de sancţionare. Moțiunea de cenzură a Comisiei
Această putere a Parlamentului se poate exercita asupra Comisiei. Astfel, Parlamentul
poate să constrângă Comisia să demisioneze colectiv prin adoptarea unei moţiuni de cenzură.
Moţiunea de cenzură este o sancţiune gravă şi se adoptă în cazurile în care membrii Comisiei
săvârşesc abateri grave în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin9.
Parlamentul nu dispune de o asemenea putere de sancţionare îndreptată împotriva
Consiliului.
În privinţa statelor membre, Parlamentul exercită un control indirect, având
posibilitatea de a sesiza Comisia în situaţia constatării unor încălcări de către acestea a
tratatelor.
G- Comisia temporară de anchetă
Tratatul Maastricht realizează o creştere a atribuţiilor parlamentare de control cu
privire la punerea în aplicare a politicilor Uniunii Europene.
Rolul acestei Comisii de anchetă este de a examina afirmaţiile de infracţiune sau de
proastă administrare în aplicarea dreptului Uniunii Europene. Modalităţile de exercitare a
dreptului de anchetă sunt determinate de comun acord, de următoarele instituţii: Parlamentul
European, Consiliu şi Comisie.
4.2. Controlul exercitat de Comisie
Comisia, denumită în literatura de specialitate şi gardianul tratatelor 10 are, printre alte
atribuţii, şi misiunea de a veghea la aplicarea dispoziţiilor tratatelor şi actelor juridice adoptate
de instituţiile Uniunii Europene.
Pentru exercitarea controlului efectuat de către Comisie cu privire la modul de aplicare
a tratatelor, statele membre au obligaţia să informeze Comisia în legătură cu măsurile
întreprinse în acest scop11.
Comisia poate să dispună efectuarea unor anchete şi să dispună măsuri de sancţionare
în cazul în care constată încălcări privind prevederile tratatelor. Exercitarea unor asemenea
prerogative de control şi sancţionare de către Comisie este limitată numai asupra statelor
membre, nu şi în ce priveşte activitatea celorlalte instituţii comunitare. În legătură cu acestea
Comisia având doar posibilitatea de a sesiza Curtea de Justiţie 12. Comisia poate promova în
9
Un exemplu de exercitare a puterii de sancţiune a Parlamentului european asupra Comisiei îl poate constitui moţiunea de
cenzură adoptată de Parlamentul european în martie 1999 în urma căreia Comisia condusă de Jaques Santer a demisionat în
bloc.
10
P.Manin, op. cit. pag. 199
11
Pentru facilitatea acestui control, mai multe dispoziţii ale tratatelor prevăd obligaţia statelor membre de a informa Comisia
cu privire la măsurile luate privind aplicarea dreptului comunitar (art. 108 par.3 TFUE –ex.88 par. 3 TCE, art.114 par.4
TFUE -ex 95 par. 4 TCE,). În acest sens sunt şi numeroase dispoziţii cuprinse în dreptul derivat.
12
Împotriva celorlalte instituţii Comisia poate promova în faţa Curţii de Justiţie fie un recurs în anulare, fie un recurs în
carenţă.

14
faţa Curţii de Justiţie acţiunea împotriva statelor membre pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce
le revin în legătură cu tratatele.
Comisia dispune de putere de control cu privire la activitatea întreprinderilor în
domeniul concurenţei. Refuzul cooperării acestora în vederea efectuării verificărilor de către
Comisie le expune la aplicarea unor sancţiuni (amenzi, nulitatea unor acorduri).

4.3. Controlul exercitat de Curtea de Conturi

Curtea de Conturi nu este un organ jurisdicţional, ci este un organ de control financiar,
având misiunea de a examina conturile Uniunii privind totalitatea veniturilor şi cheltuielilor.
Ea examinează legalitatea şi regularitatea veniturilor şi cheltuielilor şi asigură buna
gestiune financiară.
Controlul în interiorul statelor membre se realizează în colaborare cu instituţiile de
control naţional sau cu serviciile naţionale competente.
Orice document sau orice informaţie, necesară pentru îndeplinirea misiunii Curţii de
Conturi, îi sunt comunicate, la cerere, de celelalte instituţii ale uniunii şi de instituţiile de
control naţional sau de serviciile naţionale competente.

4.4. Controlul exercitat de BCE

Conform art. 132par.3 TFUE(ex.110 par.3 Tratatul CE), în limitele şi condiţiile
stabilite de Consiliu, BCE - în exercitarea controlului său - este abilitată să impună
întreprinderilor amenzi şi constrângeri în cazul nerespectării regulamentelor şi deciziilor sale.
BCE poate introduce la Curtea de Justiţie o acţiune în anulare cu privire la actele juridice
adoptate de celelalte instituţii.

15