Subiecte pentru examenul la disciplina Dreptul U.E.

1. Ce este Uniunea Europeană?

• UE este o organizaţie economică şi politică suprastatală care reuneşte state europene pe
baza aderării libere a acestora, are ca scop principal realizarea unei pieţe unice, sens în
care promovează şi susţine politici comune prin intermediul unor instituţii proprii şi unei
ordini juridice autonome şi originare, care trebuie aplicată prioritar şi direct în statele
membre.
➢ este o organizaţie internaţională regională pentru că reuneşte state europene pe baza
liberei asocieri a acestora;
➢ are personalitate juridică proprie, distinctă de cea a statelor membre, prin urmare este
subiect de drept internaţional;
➢ promovează un interes comun, instituirea unei pieţe unice prin mecanisme de integrare
economică, socială şi politică;
➢ are o structură instituţională proprie, distinctă de sistemele instituţionale naţionale;
➢ are o ordine juridică proprie, care se aplică prioritar şi direct în întregul spaţiu al Uniunii
Europene.

2. Personalitatea juridică proprie a UE

Tratatului de la Lisabona recunoaşte personalitatea juridică proprie a Uniunii
Europene.
Doar Uniunea Europeană este cea care are personalitate juridică, instituţiile,
organele, oficiile şi agenţiile nu se bucură de o astfel de personalitate, cu excepţia Băncii
Centrale Europene care potrivit art.282 par.3 din TFUE are personalitate juridică.
Urmarea, tratatele, acordurile internaţionale, contractele, luările de poziţii şi
declaraţiile se fac în numele şi pentru Uniunea Europeană de instituţiile abilitate, de
regulă Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene sau Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.
• în fiecare dintre statele membre Uniunea are cea mai largă capacitate juridică recunoscută
persoanelor juridice de către legislaţiile interne.
• În temeiul acestei recunoaşteri, Uniunea poate să dobândească sau să înstrăineze bunuri
mobile şi imobile şi poate stea în justiţie.
În principal, Uniunea este reprezentată de Comisia Europeană în actele juridice pe care le
încheie sau în cazurile în care îşi exercită drepturile pe teritoriul statelor membre.
În domeniile de politică externă şi securitate comună, potrivit art.37 din TUE acordurile
cu unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale se încheie de către Uniune.
Acordul se negociază în numele Uniunii Europene de Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe şi politica de securitate şi se încheie în numele Uniunii de Consiliu.

1
3. Principiile Uniunii Europene

A. Uniunea Europeană este o comunitate de drept - instituţiile şi organismele

Uniunii, precum şi statele membre sunt obligate să acţioneze aplicând şi respectând legislaţia, iar
activitatea lor este supusă controlului în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

B. Principiul atribuirii competenţelor - Uniunea Europeană nu poate să

acţioneze decât în acele domenii care intră în sfera de competenţe ce i-au fost conferite şi
numai în cazurile în care o acţiune comună se impune pentru realizarea obiectivelor ce au
fost stabilite prin tratate
Este de preciza că orice competenţă care nu este atribuită Uniunii prin tratate
aparţine statelor membre.

C. Principiul subsidiarităţii - în domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă

Uniunea Europeană nu este împuternicită să intervină decât în măsura în care obiectivele unei
acţiuni nu pot să fie realizate în mod satisfăcător de statele membre, nici la nivel central, nici la
nivel regional sau local, dar datorită dimensiunilor şi efectelor pe care le presupune poate să fie
realizată mai bine la nivelul Uniunii.

D. Principiul proporţionalităţii - în situaţiile în care există mai multe variante de

a acţiona pentru obţinerea rezultatului dorit, acţiunea UE trebuie să o aleagă pe aceea care
este cea mai puţin constrângătoare şi presupune cele mai mici cheltuieli.

E. Principiul cooperării loiale – în temeiul principiului cooperării loiale,

Uniunea şi statele membre se respectă şi se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care
decurg din tratate.

F. Principiul respectării drepturilor fundamentale ale omului

G. Principiul democraţiei reprezentative - cetăţenii şi statele membre participă

la viaţa UE prin intermediul reprezentanţilor direcţi pe care i-au ales, guvernelor şi
partidelor politice.

• H. Principiul democraţiei participative - cetăţenii Uniunii, asociaţiile acestora şi

societatea civilă au dreptul să participe în mod direct la viaţa Uniunii, deciziile fiind luate
cât mai deschis şi la un nivel cât mai apropiat posibil de aceştia (inițiativa legislativă,
consultarea părților interesate în procesul decizional, posibilitatea cetățenilor de a-și face
cunoscute opiniile la nivelul instituțiiloe europene).

2
 I. Principiul egalităţii de tratament şi nediscriminării - egalitatea de tratament
a statelor membre şi egalitatea de tratament şi nediscriminarea cetăţenilor.

J. Principiul respectării identităţii naţionale a statelor membre

4. Rolul și competențele Consiliului European

Consiliul European este instituția UE care definește orientările și prioritățile politice
generale ale Uniunii Europene. Acesta este compus din șefii de stat sau de guvern ai
statelor membre, din președintele Consiliului European și președintele Comisiei.

• stabilește orientarea generală și prioritățile politice ale UE, dar nu adoptă acte legislative.
• Tratează chestiuni complexe și sensibile care nu pot fi soluționate la niveluri mai joase de
cooperare interguvernamentală.
• Definește politica externă și de securitate comună a UE, ținând cont de interesele strategice ale
Uniunii și de implicațiile în domeniul apărării.
• Desemnează și numește candidați la anumite posturi de importanță majoră la nivelul UE, cum ar
fi BCE și Comisia.

5. Organizarea și funcționarea Consiliului European

Se reunește la convocarea președintelui său, care este ales chiar de către Consiliu pentru
un mandat de doi ani și jumătate, care poate fi reînnoit o singură dată. Președintele
Consiliului European reprezintă Uniunea în relația cu lumea externă.
De obicei, se reunește de 4 ori pe an, dar președintele poate convoca reuniuni
suplimentare pentru a soluționa probleme urgente.
Deciziile se iau în general prin consens, cu unanimitate sau cu majoritate calificată în
unele cazuri. Numai șefii de stat sau de guvern pot vota.

6. Rolul și competența Consiliului Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene reprezintă guvernele statelor membre ale UE, adoptă
legislația europeană și coordonează politicile UE. Este format din miniștrii din fiecare
țară a UE care răspund de domeniul de politică supus discuțiilor. Președinția sa este
deținută de fiecare stat membru al UE prin rotație, pe o perioadă de 6 luni.

• Negociază și adoptă legislația UE, împreună cu Parlamentul European, pe baza propunerilor

înaintate de Comisia Europeană.
• Coordonează politicile țărilor UE.
• Elaborează politica externă și de securitate a UE, plecând de la orientările Consiliului
European.
• Încheie acorduri între UE și alte țări sau organizații internaționale.
3
• Adoptă bugetul anual al UE, în colaborare cu Parlamentul European.

7. Organizarea și funcționarea Consiliului Uniunii Europene

Nu există membri permanenți ai Consiliului UE. Acesta se reunește în 10
configurații diferite, fiecare corespunzând unuia dintre domeniile politice supuse
dezbaterii. În funcție de configurație, fiecare țară își trimite ministrul care se ocupă de
domeniul abordat.
De exemplu, la reuniunea Consiliului pentru afaceri economice și financiare
(„Ecofin”) participă miniștrii de finanțe din fiecare țară.
Consiliul „Afaceri externe” este prezidat întotdeauna de aceeași persoană - Înaltul
Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate. Toate celelalte reuniuni sunt
prezidate de ministrul de resort din țara care deține președinția UE în momentul respectiv.
De exemplu, în cazul în care Consiliul de mediu se reunește în perioada în care Estonia
deține președinția UE, reuniunea va fi prezidată de ministrul estonian al mediului.
Coerența globală este asigurată de Consiliul „Afaceri Generale”, care este sprijinit de
Comitetul Reprezentanților Permanenți. Acesta este format din reprezentanții permanenți ai
statelor membre pe lângă UE, care au rang de ambasadori.

8. Rolul și competențele Parlamentului European

Rol: organism legislativ al UE, ales în mod direct, cu responsabilități bugetare și de
control.
Parlamentul European este organismul cu puteri legislative al UE. Este ales direct de
cetățenii UE, o dată la 5 ani. Cele mai recente alegeri au avut loc în mai 2019.

Ce face Parlamentul European?

Parlamentul are trei roluri principale:

1. Rol legislativ

• Adoptă legislația UE, împreună cu Consiliul UE, pe baza propunerilor Comisiei

Europene.
• Ia decizii cu privire la acordurile internaționale.

• Ia decizii cu privire la extinderea UE.

• Revizuiește programul de lucru al Comisiei și îi cere să propună acte legislative.

2. Rol de control

4
 • Exercită control democratic asupra tuturor instituțiilor UE.

• Alege președintele Comisiei și aprobă colegiul comisarilor în ansamblu. Poate recurge

la o moțiune de cenzură, obligând Comisia să demisioneze.

• Acordă descărcarea de gestiune, adică aprobă modul în care s-a cheltuit bugetul UE.

• Analizează petițiile cetățenilor și formează comisii de anchetă.

• Discută politicile monetare cu Banca Centrală Europeană.

• Adresează interpelări Comisiei și Consiliului.

• Participă la misiuni de observare a alegerilor.

3. Rol bugetar

• Stabilește bugetul UE, împreună cu Consiliul.

• Aprobă bugetul pe termen lung al UE („cadrul financiar multianual”).

9. Compunerea și organizarea Parlamentului European

Numărul deputaților din fiecare țară este, în principiu, proporțional cu populația sa, dar în
practică se aplică sistemul „proporționalității degresive”: nicio țară nu poate avea mai
puțin de 6 parlamentari sau mai mult de 96, iar numărul total al acestora nu poate depăși
705 (704 plus președintele). Membrii Parlamentului European sunt repartizați în funcție
de afilierea politică, nu de naționalitate.

Președintele Parlamentului European reprezintă Parlamentul atât în relația cu celelalte

instituții ale UE, cât și pe plan extern, și are ultimul cuvânt de spus cu privire la bugetul
Uniunii.

Cum lucrează Parlamentul?

Activitatea Parlamentului se împarte în două etape principale.

• Comisiile pregătesc legislația. Parlamentul numără 20 de comisii și 2 subcomisii,

5
 fiecare ocupându-se de un anumit domeniu politic. Comisiile examinează propunerile
legislative, iar deputații și grupurile politice pot propune modificarea sau respingerea
unui act legislativ. Aceste aspecte sunt discutate și în cadrul grupurilor politice.

• Ședințele plenare au ca scop adoptarea legislației. Deputații se reunesc în plen pentru

votul final pe marginea legislației și a amendamentelor propuse. În general, ședințele
plenare se desfășoară la Strasbourg, patru zile pe lună, dar se pot organiza și sesiuni
suplimentare la Bruxelles.

10. Rolul și competențele Comisiei Europene

Comisia Europeană apără interesul general al Uniunii Europene, propunând acte

legislative, asigurând respectarea acestora și implementând politicile și bugetul Uniunii.
Comisia este organul executiv al UE, fiind independentă din punct de vedere
politic.
Atribuțiile principale ale Comisiei

1. Propune noi acte legislative

Comisia este singura instituție a UE abilitată să propună acte legislative, pe care le
înaintează spre adoptare Parlamentului și Consiliului U.E., având ca scop:

• protejarea intereselor UE și ale cetățenilor săi cu privire la chestiuni care nu pot fi abordate în
mod eficient la nivel național
• soluționarea unor chestiuni tehnice prin consultarea experților și a cetățenilor.

2. Gestionează politicile UE și alocă fonduri europene

• Stabilește prioritățile de cheltuieli ale UE, împreună cu Consiliul și Parlamentul.

• Elaborează bugetele anuale în vederea aprobării de către Parlament și Consiliu.
• Controlează cheltuielile, care sunt verificate de Curtea de Conturi a Uniuniunii.
3. Garantează respectarea legislației UE

• Alături de Curtea de Justiție, Comisia are responsabilitatea de a se asigura că legislația UE se

aplică în mod adecvat în toate statele membre.
4. Reprezintă UE pe scena internațională

• Se exprimă în numele tuturor țărilor din UE în cadrul instanțelor internaționale, în special în

domeniul politicii comerciale și al ajutorului umanitar.

6
• În numele Uniunii Europene, poate să dobândească și să înstrăineze bunuri mobile și imobile și
să stea în justiție
• Negociază acorduri internaționale în numele UE.

11. Componența și funcționarea Comisiei Europene

Conducerea politică este exercitată de o echipă formată din 27 de comisari (câte

unul din fiecare stat membru), în fruntea cărora se află președintele Comisiei. Acesta
decide de ce domeniu politic răspunde fiecare comisar.
Numirea președintelui
Candidatul este nominalizat de liderii naționali în cadrul Consiliului European, pe baza
rezultatelor obținute la alegerile pentru Parlamentul European. Pentru a fi ales, candidatul
propus are nevoie de sprijinul majorității membrilor Parlamentului, în cadrul votului pe care
acesta îl acordă propunerii Consiliului European.

Alegerea echipei
Candidatul la funcția de președinte îi selectează pe potențialii vicepreședinți și comisari
pe baza sugestiilor primite din partea țărilor UE. Lista persoanelor nominalizate trebuie să fie
aprobată de liderii naționali în cadrul Consiliului European.
Fiecare candidat se înfățișează apoi în fața Parlamentului European, pentru a-și prezenta
viziunea și pentru a răspunde la întrebări. Echipa formată din candidații nominalizați este apoi
supusă votului în Parlamentul European. În cele din urmă, Consiliul European decide, cu
majoritate calificată, numirea în funcție a comisarilor.
Activitatea curentă a Comisiei este asigurată de o structură de lucru internă, compusă din
Secretariatul General şi din directorate generale.

Cum lucrează Comisia?

Comisia este o instituţie cu caracter permanent, comisarii întâlnindu-se în ședințe

săptămânale de lucru.
Deciziile sunt luate pe baza responsabilității colective. Toții comisarii sunt egali în cadrul
procesului decizional și răspund, în aceeași măsură, pentru deciziile luate. Ei nu dețin
competențe decizionale individuale, decât dacă primesc o autorizație specială în anumite situații.
Vicepreședinții acționează în numele președintelui și coordonează activitatea în domeniul
lor de competență, împreună cu mai mulți comisari.
Comisarii îi sprijină pe vicepreședinți în prezentarea de propuneri în cadrul colegiului. În
general, deciziile se iau prin consens, dar se pot supune și votului. În acest caz, este nevoie de
majoritate simplă, fiecare comisar dispunând de un vot.
Direcția-Generală relevantă (condusă de un director-general care răspunde în fața
comisarului competent) se ocupă apoi de chestiunea respectivă. Acest proces conduce la
definirea unor proiecte de propuneri legislative.

7
 Acestea sunt apoi retrimise comisarilor spre adoptare în cadrul reuniunii săptămânale,
după care devin propuneri oficiale și sunt transmise Consiliului Uniunii Europene și
Parlamentului pentru etapa următoare a procesului legislativ.

12. Rolul și competențele Curții de Justiție a Uniunii Europene

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) interpretează legislația UE pentru a se

asigura că aceasta se aplică în același mod în toate țările membre, garantează că țările și
instituțiile UE se supun dreptului european și soluționează litigiile juridice dintre guvernele
naționale și instituțiile europene.
Curtea pronunță hotărâri în cauzele care îi sunt înaintate spre soluționare. Cele mai
frecvente tipuri de cauze sunt:

• interpretarea legislației (hotărâri preliminare) - instanțele naționale ale țărilor UE sunt obligate
să garanteze aplicarea corespunzătoare a legislației europene, dar există riscul ca instanțele din
țări diferite să interpreteze legislația în mod diferit. Dacă o instanță națională are îndoieli cu
privire la interpretarea sau valabilitatea unui act legislativ al UE, aceasta poate să solicite opinia
Curții de Justiție. Același mecanism poate fi utilizat și pentru a determina dacă un act legislativ
sau o practică națională este compatibilă cu dreptul UE.
• respectarea legislației (acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor sau proceduri de
infringement) - este vorba despre acțiuni introduse împotriva unui guvern național care nu își
îndeplinește obligațiile prevăzute de legislația europeană. Aceste acțiuni pot fi inițiate
de Comisia Europeană sau de altă țară din UE. În cazul în care țara vizată se dovedește a fi
vinovată, ea are obligația de a remedia situația imediat. În caz contrar, se poate introduce o a
doua acțiune împotriva ei, care poate conduce la aplicarea unei amenzi.
• anularea unor acte legislative ale UE (acțiuni în anulare) - dacă un stat membru, Consiliul UE,
Comisia sau (în anumite condiții) Parlamentul European consideră că un anumit act legislativ al
UE încalcă drepturile fundamentale sau tratatele Uniunii, îi poate cere Curții de Justiție să
anuleze actul respectiv. Persoanele fizice pot, de asemenea, să solicite Curții anularea unui act al
UE care le privește în mod direct.
• garantarea unei acțiuni din partea UE (acțiuni în constatarea abținerii de a acționa) -
Parlamentul, Consiliul și Comisia au obligația de a adopta anumite decizii în anumite situații.
Dacă nu fac acest lucru, guvernele statelor membre, celelalte instituții ale UE și (în anumite
condiții) persoanele fizice sau întreprinderile pot înainta o plângere Curții.
• sancționarea instituțiilor UE (acțiuni în despăgubire) - orice persoană sau întreprindere care a
avut de suferit de pe urma unei acțiuni sau a lipsei de acțiune din partea instituțiilor UE sau a
angajaților acestora poate introduce o acțiune împotriva lor prin intermediul Curții.

13. Compunerea și organizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene

CJUE este formată din 2 instanțe:

• Curtea de Justiție - se ocupă de cererile de hotărâre preliminară adresate de instanțele naționale și

de anumite acțiuni în anulare și recursuri.

8
• Tribunalul - se pronunță asupra acțiunilor în anulare introduse de persoane fizice, întreprinderi și,
în anumite cazuri, de guvernele UE. În practică, această instanță se ocupă în principal cu
legislația privind concurența, ajutorul de stat, comerțul, agricultura și mărcile comerciale.
Judecătorii și avocații generali sunt numiți de statele membre, de comun acord, pentru un
mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit. Judecătorii din cadrul fiecărei instanțe aleg
un președinte, pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit.

▪ numărul de judecători care se vor ocupa de caz: 3, 5 sau 15 judecători (întreaga Curte), în funcție
de importanța și de complexitatea cazului. Majoritatea cazurilor sunt soluționate de 5 judecători.
Sunt foarte rare situațiile în care se implică toată Curtea.

14. Rolul și competențele Curții Europene de Conturi

Curtea Europeană de Conturi verifică dacă fondurile UE sunt colectate și utilizate corect
și ajută la îmbunătățirea gestiunii financiare UE.
Atribuțiile Curtii de Conturi

• Auditează veniturile și cheltuielile UE, pentru a verifica dacă fondurile au fost colectate și
cheltuite corect, dacă au fost utilizate în așa fel încât să producă valoare adăugată și dacă au fost
contabilizate corespunzător.
• Verifică toate persoanele și organizațiile care gestionează fonduri UE, efectuând inclusiv
controale la fața locului în instituțiile UE (în special în cadrul Comisiei Europene), în țările
membre și în țările care primesc ajutor din partea UE.
• Formulează constatări și recomandări în rapoartele de audit, destinate Comisiei Europene și
guvernelor naționale.
• Raportează suspiciuni de fraudă, corupție sau alte activități ilegale către Oficiul European de
Luptă Antifraudă(OLAF).
• Elaborează un raport anual pentru Parlamentul European și Consiliul UE, pe care Parlamentul îl
examinează înainte de a decide dacă să aprobe sau nu modul în care Comisia gestionează bugetul
UE.
• Publică avize formulate de experți, menite să ajute factorii politici să ia cele mai bune decizii
pentru o utilizare cât mai eficientă și transparentă a fondurilor europene.
Publică, de asemenea, avize privind actele legislative pregătitoare care vor avea impact asupra
gestiunii financiare a UE, precum și documente de poziție, analize și publicații pe teme legate de
finanțele publice ale Uniunii.

15. Ce este dreptul Uniunii Europene?

acea ordine juridică cu caracter autonom, unitar şi originar, integrată în sistemul juridic al
statelor membre, care grupează totalitatea normelor cuprinse în tratate şi în celelalte acte
normative care fac obiectul legislaţiei secundare, emise după o procedură specifică, de
instituţii proprii, cu ajutorul cărora se realizează procesul de integrare. ’’o ordine juridică
proprie, integrată în sistemul juridic al statelor membre’’

9
16. Care este domeniul de aplicare al dreptului Uniunii Europene?
Din punctul de vedere al obiectului dreptului UE - ratione materiae - tratatele şi
legislaţia emisă conţin dispoziţii care acoperă aproape întregul spectru al activităţilor
economice şi sociale, instituirea unei pieţe interne care presupunea o uniune economică şi
monetară, promovarea unei dezvoltări armonioase, echilibrate şi durabile a activităţilor
economice, asigurarea unui nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie
socială ş.a.
• Celălalt Tratat de la Roma, Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Energiei
Atomice conţine reguli de drept material aplicabile doar domeniului producerii şi
utilizării energiei nucleare în scopuri paşnice.
• Tratatul de la Maastricht extindea integrarea în domenii noi, relaţiile externe, apărare şi
securitate, cooperarea judiciară şi poliţienească în materie penală.
Sub aspectul persoanelor produce efecte juridice atât în privinţa instituţiilor UE,
cât şi a statelor membre, persoanelor juridice şi fizice rezidente într-un astfel de stat. Sub
aspect teritorial – pe teritoriul statelor membre. Temporal nu exista o limita.

17. Care sunt principiile referitoare la aplicabilitatea dreptului Uniunii Europene în

dreptul intern al statelor membre?
a. Principiul supremaţiei dreptului UE
- în toate situaţiile în care reglementările UE sunt concurente cu cele din ordinea
juridică naţională primele se aplică cu prioritate.
b. Principiul aplicării imediate a dreptului UE
indiferent dacă este vorba de norme care formează obiectul dreptului originar ori
de cele care fac parte din dreptul derivat, se aplică de plin drept în ordinea juridică internă
a statelor membre, cu aceleaşi efecte şi începând din acelaşi moment, fără a mai necesita
îndeplinirea unor proceduri naţionale specifice de ratificare (cum se cere în cazul punerii
în aplicare a tratatelor internaţionale) şi fără a mai fi nevoie de efectuarea unor acte de
publicitate la nivel naţional.
c.Principiul efectelor directe ale dreptului UE
normele UE au capacitatea de a crea în mod direct drepturi şi obligaţii nu numai
în privinţa instituţiilor UE şi a statelor membre ori a instituţiilor naţionale, dar şi a
subiecţilor de drept privat, care pot să fie persoane fizice ori juridice, aceştia având
posibilitatea să ceară judecătorului naţional să le aplice direct şi imediat dispoziţiile
cuprinse în ordinea juridică a UE.

10
18. Enumerați categoriile de izvoare ale dreptului Uniunii Europene.
- izvoare primare (originare, fundamentale), reprezentate de tratate şi de documentele
care le însoţesc ca anexe (declaraţii, protocoale ş.a.), toate alcătuind ceea ce în literatura
de specialitate s-a numit dreptul primar sau originar al UE;
- izvoare secundare (derivate), care cuprind totalitatea actelor emise de instituţiile şi
organismele UE în virtutea competenţelor cu care au fost investite pentru punerea în
aplicare a tratatelor, acestea fiind cunoscute ca făcând obiectul dreptul derivat al UE;
- izvoare complementare, care grupează actele convenţionale încheiate în vederea
aplicării tratatelor, acordurile internaţionale încheiate cu state terţe şi cu organizaţii
internaţionale, toate alcătuind dreptul complementar al UE;
- alte izvoare, categorie din care fac parte principiile generale de drept, drepturile
fundamentale şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

19. Izvoarele primare/originare ale dreptului Uniunii Europene.

-tratatele şi instrumentele (documentele) juridice şi politice care la însoţesc, făcând corp
comun cu acestea şi anume: protocoalele, convenţiile de aplicare, declaraţiile, anexele,
actele finale.
• Din punct de vedere al dreptului material, izvoarele primare reprezintă vârful ierarhiei
ordinii juridice a UE, prin intermediul lor fiind stabilite obiectivele şi principiile
fundamentale de integrare europeană, obiectivele şi metodele de integrare sectorială,
regulile de funcţionare ale mecanismelor de integrare şi de cooperare în cadrul pilonilor
şi nu în ultimul rând prin intermediul lor a fost creat cadrul instituţional al UE.
• Pornind de la aspectul că toate tratatele urmăresc o finalitate comună, integrarea
europeană, s-a admis principiul potrivit căruia fiecare tratat se poate interpreta prin
prisma reglementărilor cuprinse în celelalte.
Tratate în vigoare: Tratatul privind UE, Tratatul privind funcționarea UE (TFUE),
Tratatul privind Comunitatea europeană a Energiei Atomice

20. Izvoarele secundare/derivate ale dreptului Uniunii Europene.

Tipice: regulamentul, directiva, deciza, avizele si recomandarea. (Nu actele atipice)

Regulamentul - cel mai complet act emis de instituţiile şi organele UE, cu aplicabilitate
generală şi directă în toate statele membre şi obligativitate în privinţa tuturor
elementelor.
Directiva- un act cu dublă funcţionalitate, respectiv un act care realizează în acelaşi
timp o uniformizare juridică, prin aceea că impune statelor membre obţinerea unor
rezultate comune, dar şi o repartizare a responsabilităţilor legislative între instituţiile
UE şi statele membre, prin aceea că lasă la latitudinea ultimelor puterea de a alege
formele şi modalităţile cu ajutorul cărora rezultatele propuse urmează a fi atinse.

11
 Decizia- principalul instrument în mâna instituţiilor şi organelor UE prin intermediul
căruia aplică dispoziţiile tratatelor la situaţii concrete, fiind caracterizat ca un act
obligatoriu care produce efecte individuale.
Avizele reprezintă punctul de vedere al unei instituţii sau organism al UE asupra unei
probleme care prin natura şi conţinutul ei întră în sfera sa de competenţe. Avizele sunt
solicitate de regulă atunci când o altă instituţie doreşte să adopte un act legislativ sau
să ia o măsură ori să întreprindă o acţiune care are tangenţe cu preocupările altei
instituţii sau altui organ, astfel că avizele fac parte dintr-o procedură practicată pentru
emiterea unui alt act producător de efecte juridice.
Recomandările au rolul de a sugera o orientare comună atunci când se doreşte să se
lase deplină independenţă de decizie celui care urmează să emită un act sau să
întreprindă o acţiune, făcând în ultimă instanţă apel la acceptarea de bună voie a
misiunii pe care o doreşte comunitatea.

21. Care sunt principiile generale de drept care sunt recunoscute ca izvoare ale
dreptului Uniunii Europene?
1. Principiul respectării drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale
2. Principiul securităţii juridice - garantează siguranţa situaţiilor şi
raporturilor juridice care s-au născut urmare aplicării dreptului UE,
instituţiile UE fiind obligate să respecte intangibilitatea actelor
juridice pe care le-au emis, modificarea lor putându-se face doar cu
respectarea competenţelor şi procedurilor pe care le impune legea
3. Principiul egalităţii şi nediscriminării
4. Principiul respectării dreptului la apărare
5. Principiul încrederii legitime obligaţia instituţiilor UE şi
autorităţilor naţionale de a emite acte normative care pot să fie uşor
cunoscute, înţelese şi interpretate de către cei cărora urmează să li
se aplice
6. Principiul proportionalitatii tinstitutiile UE/statele membre trebuie
să aleagă cele mai potrivite şi necesare mijloace pentru a acţiona în
punerea în aplicare a legislaţiei UE, astfel încât în timp optim şi cu
efecte maxime să realizeze obiectivele pe care şi le-au propus.

22. Procedura legislativă ordinară

Prin Tratatul de la Lisabona cei doi legiuitori europeni, Consiliul Uniunii Europene şi
Parlamentul European, sunt plasaţi pe poziţii de egalitate.
În cadrul procedurii legislative ordinare Parlamentul European şi Consiliului Uniunii
Europene adoptă actele în comun, situându-se pe poziţii de egalitate decizională.

12
 Dreptul de inițiativă: Comisia; Consiliul, Parlamentul, un sfert din statele membre, BCE,
CJUE, Banca Europeană de Investiții; 1.000.000 cetățeni ai statelor membre.
- Prima lectura (amendamente ale Parlamentului)
- A doua lectura
- Concilierea
- A treia lectura aprobarea în 6 saptamani a textului comun
rezultat din conciliere
 Regulament, directiva, decizie

23. Proceduri nelegislative. Procedura încheierii acordurilor de aderare la UE

Depunerea cererii este condiţionată de îndeplinirea a două condiţii:
- cererea să provină din partea unui stat european;
- statul solicitant să fie cunoscut ca unul care respectă şi se angajează să promoveze
valorile fundamentare pe care se întemeiază Uniunea, valori menţionate în art.2 din TUE
(respectarea demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept şi
drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor).

Criteriile de eligibilitate sunt de mai multe categorii:

❑ - criterii politice, respectiv: instituţii stabile care pot să garanteze democraţia, statul de
drept, recunoaşterea şi respectarea drepturilor omului, protejarea minorităţilor;
❑ - criterii economice, respectiv: o economie de piaţă funcţională, capacitatea de a face faţă
presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul UE;
❑ - capacitatea de asumare a obligaţiilor pe care le presupune statutul de stat membru,
obligaţii care decurg din legislaţia (acquis-ul) şi politicile UE, dar şi adeziunea la
obiectivele uniunii politice, economice şi monetare;
❑ - capacitatea de a aplica dreptul UE şi de a asigura că dreptul UE este transpus în mod
eficace în legislaţia naţională.

• Statutul de stat candidat este acordat de Consiliul Uniunii Europene în urma unui aviz
favorabil din partea Comisiei Europene, sub rezerva aprobării de către Consiliul
European.
• După ce au fost încheiate negocierile pentru toate capitolele din acquis, Consiliul Uniunii
Europene decide în unanimitate încheierea procesului de aderare, pe baza avizului
Comisiei Europene şi aprobării Parlamentului European.
• Tratatul de aderare este semnat ulterior de fiecare dintre ţările UE şi de ţara care aderă,
după care este supus procedurilor de ratificare în fiecare ţară a UE şi în ţara care aderă, în
conformitate cu procedurile constituţionale.

13
24. Proceduri nelegislative. Procedura de suspendare a anumitor drepturi în cazul
încălcării grave a valorilor care stau la baza Uniunii Europene
Suspendare nu se poate aplica decât în cazurile în care se constată încălcări ale valorilor
fundamentale care stau la baza Uniunii Europene, astfel cum sunt descrise în cuprinsul
art.2 din TUE, respectiv: demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de
drept şi respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin
minorităţilor.
Etape:
Etapa de constatare a existenţei unui risc clar de încălcare
Etapa de constare a existenţei unei încălcări grave
Etapa de suspendare
Consiliul Uniunii Europene poate să decidă cu majoritate calificată suspendarea unora
dintre drepturile care îi revin statului în cauză potrivit tratatelor, inclusiv suspendarea
dreptului la vot al reprezentantului guvernului în cadrul Consiliului, cu precizarea că
obligaţiile care-i revin statului vinovat de încălcare se menţin în continuare şi trebuie
onorate.

25. Procedure nelegislative. Procedura ordinară de revizuire a tratatelor

Procedura de revizuire ordinară se aplică în cazurile în care se doreşte efectuarea unor
modificări importante în cuprinsul tratatelor, cum ar fi sporirea sau reducerea
competenţelor atribuite Uniunii Europene.
Declanşarea procedurii este produsă prin iniţierea unui proiect de revizuire de către
guvernul oricărui stat membru, Parlamentul European sau Comisia Europeană.
Proiectul se prezintă Consiliului Uniunii Europene, care îl transmite Consiliului European
şi îl notifică parlamentelor naţionale.
Consiliul European analizează proiectul de revizuire, iar după consultarea Parlamentului
European şi Comisiei Europene, adoptă cu majoritate simplă o decizie. Dacă decizia este
favorabilă examinării modificărilor propuse, preşedintele Consiliului European trebuie să
convoace o Convenţie compusă din reprezentanţi ai parlamentelor naţionale, ai şefilor
de stat sau de guvern, ai Parlamentului European şi ai Comisiei Europene.
Convenţia analizează proiectul de revizuire şi adoptă, prin consens, o recomandare pe
care o adresează Conferinţei reprezentanţilor guvernelor statelor membre, care va fi
convocată în vederea adoptării de comun acord a modificărilor ce trebuie aduse tratatelor.
• În vederea adoptării de comun acord a modificărilor care trebuie aduse tratatelor,
preşedintele Consiliului Uniunii Europene trebuie să convoace Conferinţa
reprezentanţilor guvernelor statelor membre, care va decide asupra tuturor propunerilor
de modificare a tratatelor.
• Modificările intră în vigoare după ce tratatele care le conţin au fost ratificate de toate
statele membre în conformitate cu normele constituţionale.

14
26. Însemnele Uniunii Europene

În cadrul summitului de la Milano, din zilele de 28-29 iunie 1985, a fost stabilite şi
însemnele actuale ale Uniunii Europene:
➢ - steagul albastru cu cele douăsprezece stele aurii, care simbolizează unitatea şi
identitatea comună a popoarelor europene, amplasarea lor în cerc reprezentând
solidaritatea;
➢ - imnul, constând în preludiul la „Oda bucuriei” din ultimul act al Simfoniei a 9-a de
Ludwig van Beethoven;
➢ - Ziua Europei, 9 mai, în considerarea zilei de 9 mai 1950, când în cadrul unei conferinţe
de presă ministrul francez de externe Robert Schuman a făcut cunoscută decizia Franţei şi
Germaniei de a coopera în domeniile industriei cărbunelui şi oţelului într-un cadru
instituţional.
Ulterior, în anul 2000, Parlamentul European a adoptat şi deviza Uniunii
Europene: „Unitate în diversitate”.

27. Acordul Schengen

La data de 14 iunie 1985 cinci dintre statele membre ale Comunităţilor - Belgia,
Danemarca, Franţa, Luxemburg şi Republica Federală Germania - au semnat în
localitatea luxemburgheză Schengen un acord de liberă trecere, cunoscut drept Acordul
de la Schengen.
Acordul nu a fost o emanaţie a mecanismului comunitar, ci un produs al cooperării
interguvernamentale.
Acordul prevedea:
❑ - suprimarea graduală a controalelor vamale la graniţele comune şi crearea unui spaţiu
comun de securitate şi justiţie;
❑ - eliminarea vizelor;
❑ - intensificarea cooperării şi schimbului de informaţii între forţele de poliţie şi autorităţile
vamale în vederea combaterii criminalităţii, traficului ilicit de stupefiante şi arme, fraudei
fiscale şi vamale, contrabandei şi împotriva intrării şi rămânerii ilegale a unor persoane
pe teritoriile statelor semnatare;
❑ - renunţarea la controlul transportului transfrontalier de mărfuri.

15