Sunteți pe pagina 1din 47

INSTITUŢII ŞI ORGANISME U.E.

SISTEMUL FINANCIAR AL U.E.

Lector univ. Dr. EMANUELA SAVU


Director General IBR
1
UNIUNEA EUROPEANĂ - U.E. (1)
Istoric
• Uniunea Europeană - uniune economică și politică unică în lume, care reunește 27 de
țări europene.
• În prima etapă, s-a pus accent pe consolidarea cooperării economice: țările implicate
în schimburi comerciale devin interdependente din punct de vedere economic.
• în 1958, a luat naștere Comunitatea Economică Europeană (CEE) care, inițial, a
contribuit la intensificarea cooperării economice între șase țări: Belgia, Germania,
Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos (Olanda).
• Ulterior, s-au alăturat alte 22 de țări, ceea ce a dus la crearea unei imense piețe unice
(denumită și piața internă).
• în 1993, Comunitatea Economică Europeană a devenit Uniunea Europeană (UE).
• https://europa.eu/european-union/about-eu/eu-in-brief_ro

2
UNIUNEA EUROPEANĂ - U.E. (2)
Obiective
• să promoveze pacea, valorile europene și bunăstarea cetățenilor săi
• să ofere libertate, securitate și justiție fără frontiere interne în cadrul uniunii
• să asigure o dezvoltare durabilă bazată pe o creștere economică echilibrată și
pe stabilitatea prețurilor, să mențină o economie de piață deosebit de
competitivă care să favorizeze ocuparea integrală a forței de muncă și progresul
social și să protejeze mediul
• să combată excluziunea socială și discriminarea
• să încurajeze progresul tehnic și științific
• să consolideze coeziunea economică, socială și teritorială și solidaritatea
între statele membre
• să respecte diversitatea culturală și lingvistică a popoarelor sale
• să creeze o uniune economică și monetară (UEM) a cărei monedă să fie euro

3
UNIUNEA EUROPEANĂ - U.E. (3)

UE beneficiază de un cadru instituţional unic în lume, în care:


• priorităţile generale sunt stabilite de Consiliul Uniunii Europene, care
reuneşte liderii naţionali şi europeni
• deputaţii europeni, aleşi prin vot direct, reprezintă interesele cetăţenilor
în cadrul Parlamentului European
• interesele Uniunii în ansamblu sunt promovate de Comisia Europeană,
ai cărei membri sunt desemnaţi de guvernele naţionale
• guvernele promovează interesele statelor membre, în cadrul Consiliului
Uniunii Europene.

4
UNIUNEA EUROPEANĂ - U.E. (4)
Adoptarea legislaţiei europene implică 3 instituţii fundamentale:
• Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de
către aceştia
• Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre. Preşedinţia
Consiliului este deţinută, prin rotaţie, de statele membre.
• Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii.
Împreună, aceste trei instituţii elaborează politicile şi legislaţia care se aplică
în toată Uniunea, prin intermediul “procedurii legislative ordinare”.
Comisia propune actele legislative, iar Parlamentul şi Consiliul le adoptă.
Ulterior, Comisia şi statele membre le implementează, iar Comisia trebuie să
se asigure că legislaţia europeană este corect aplicată.

5
UNIUNEA EUROPEANĂ - U.E. (5)
• 27 de state membre

Austria Lituania
Belgia Luxemburg
Bulgaria Malta
Cipru Polonia
Croația Portugalia
Danemarca Regatul Unit (BREXIT - 31.01.2020)
Estonia Republica Cehă
Finlanda România (stat membru de la 1 ianuarie 2007)
Franța Slovacia
Germania Slovenia
Grecia Spania
Irlanda Suedia
Italia Țările de Jos (Olanda)
Letonia Ungaria
6
A. INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
1. COMISIA EUROPEANĂ (1)

https://ec.europa.eu/commission 7
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
COMISIA EUROPEANĂ (2)
•apără interesul general al UE, propunând acte legislative, asigurând
respectarea acestora și implementând politicile și bugetul Uniunii.
•organul executiv al UE, independent din punct de vedere politic,
responsabilă cu elaborarea de propuneri de noi acte legislative și cu
punerea în aplicare a deciziilor Parlamentului European și ale Consiliului
UE.
•Membri: o echipă de comisari, câte unul din fiecare țară a UE
•Președinte: Ursula von der Leyen
•Sediul: Bruxelles

8
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
COMISIA EUROPEANĂ (3)
•Propune noi acte legislative, pe care le înaintează spre adoptare
Parlamentului și Consiliului, având ca scop:
 protejarea intereselor UE și ale cetățenilor săi cu privire la chestiuni care nu pot fi
abordate în mod eficient la nivel național
 soluționarea unor chestiuni tehnice prin consultarea experților și a cetățenilor.
•Gestionează politicile UE și alocă fonduri europene
 Stabilește prioritățile de cheltuieli ale UE, împreună cu Consiliul și Parlamentul.
 Elaborează bugetele anuale în vederea aprobării de către Parlament și Consiliu.
 Controlează cheltuielile, care sunt verificate de Curtea de Conturi.
•Garantează respectarea legislației UE
•Reprezintă UE pe scena internațională, în special în
domeniul politicii comerciale și al ajutorului umanitar și
negociază acorduri internaționale în numele UE.

9
9
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
2. PARLAMENTUL EUROPEAN (1)

www.europarl.europa.eu
10
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
PARLAMENTUL EUROPEAN (2)
• organism legislativ al UE, ales în mod direct, cu responsabilități
bugetare și de control

• Președinte: Roberta Metsola


• Sedii: Strasbourg (Franța), Bruxelles (Belgia), Luxemburg

• A. Rol legislativ
 Adoptă legislația UE, împreună cu Consiliul UE, pe baza
propunerilor Comisiei Europene.
 Ia decizii cu privire la acordurile internaționale.
 Ia decizii cu privire la extinderea UE.
 Revizuiește programul de lucru al Comisiei și îi cere să propună acte
legislative.
11
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
PARLAMENTUL EUROPEAN (3)
B. Rol de control
 Exercită control democratic asupra tuturor instituțiilor UE.
 Alege președintele Comisiei Europene și aprobă colegiul comisarilor.
Poate recurge la o moțiune de cenzură, obligând Comisia să demisioneze.
 Acordă descărcarea de gestiune, adică aprobă modul în care s-a cheltuit
bugetul UE.
 Analizează petițiile cetățenilor și formează comisii de anchetă.
 Discută politicile monetare cu Banca Centrală Europeană (BCE).
 Adresează interpelări Comisiei și Consiliului.
 Participă la misiuni de observare a alegerilor.
C. Rol bugetar
 Stabilește bugetul UE, împreună cu Consiliul.
 Aprobă bugetul pe termen lung al UE („cadrul financiar multianual”).

12
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
3. CONSILIUL EUROPEAN (1)

www.consilium.europa.eu 13
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
CONSILIUL EUROPEAN (2)
•definește direcția politică generală și prioritățile Uniunii Europene, reprezentând cel
mai înalt nivel de cooperare politică între țările UE.
•Membri: șefii de stat sau de guvern ai țărilor membre ale UE, președintele Comisiei
Europene, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate
•Președinte: Charles Michel
•Sediu: Bruxelles (Belgia)
Stabilește orientarea generală și prioritățile politice ale UE, dar nu adoptă acte
legislative.
Tratează chestiuni complexe și sensibile care nu pot fi soluționate la niveluri mai
joase de cooperare interguvernamentală.
Definește politica externă și de securitate comună a UE, ținând cont de interesele
strategice ale Uniunii și de implicațiile în domeniul apărării.
Numește candidați la anumite posturi de importanță majoră la nivelul UE, ex. BCE
(Banca Centrală Europeană) și Comisia.

14
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
4. CONSILIUL UNIUNII EUROPENE (1)

www.consilium.europa.eu
15
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE (2)
• reprezintă guvernele statelor membre ale UE
• Membri: miniștrii din fiecare țară a UE care răspund de domeniul de politică supus discuțiilor
• Președinte: fiecare stat membru al UE deține preşedinţia prin rotație, pe o perioadă de 6 luni (în
perioada 01.01 – 30.06.2019, România a deţinut Preşedinţia U.E.) În perioada 01.01 – 30.06.2023,
Suedia deține președinția Consiliului UE.
• Consiliul convine să sporească finanțarea pentru răspunsul la pandemia de COVID-19
• La 11 septembrie 2020, Consiliul a convenit să adauge 6,2 miliarde EUR la bugetul UE pentru 2020
pentru a aborda impactul crizei provocate de pandemia de COVID-19.
• Președinția Consiliului se asigură prin rotație la fiecare 6 luni între statele membre ale UE. În această
perioadă, Președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu, contribuind la asigurarea
continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului.
 Negociază și adoptă legislația UE, împreună cu Parlamentul European, pe baza propunerilor
înaintate de Comisia Europeană.
 Coordonează politicile țărilor UE.
 Elaborează politica externă și de securitate a UE, plecând de la orientările Consiliului European.
 Încheie acorduri între UE și alte țări sau organizații internaționale.
 Adoptă bugetul anual al UE, în colaborare cu Parlamentul European.

16
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE (3)

Este principalul organism cu putere decizională al UE, împreună cu


Parlamentul European.

Nu trebuie confundat cu:


•Consiliul European - summit trimestrial în cadrul căruia liderii UE se
reunesc pentru a stabili direcțiile generale ale politicii europene
•Consiliul Europei - instituție care nu face parte din UE.

17
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE (4)
Misiunile Președinției
1. Planificarea și conducerea reuniunilor din cadrul Consiliului și al grupurilor sale de
pregătire
•Președinția conduce reuniunile din cadrul diferitelor formațiuni ale Consiliului (cu
excepția Consiliului Afaceri Externe) și al grupurilor de pregătire ale Consiliului, care
includ comitete permanente, precum Comitetul Reprezentanților Permanenți și grupuri de
lucru și comitete care se ocupă de chestiuni foarte precise.
•Președinția se asigură că discuțiile se derulează în mod corespunzător și că sunt corect
aplicate Regulamentul de procedură și metodele de lucru ale Consiliului.
•Președinția organizează diferite reuniuni la Bruxelles și în țara care asigură președinția
prin rotație.
2. Reprezentarea Consiliului în relațiile cu celelalte instituții ale UE
•Președinția reprezintă Consiliul în relațiile cu celelalte instituții ale UE, în special cu
Comisia și cu Parlamentul European. Rolul său este de a încerca obținerea unui acord
privind dosarele legislative.
•Președinția cooperează strâns cu: Președintele Consiliului European şi Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate

18
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
5. CURTEA DE JUSTIȚIE (1)

https://curia.europa.eu
19
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
CURTEA DE JUSTIȚIE (2)
•legislația UE este interpretată și aplicată în același mod în toate țările UE;
garantează că țările și instituțiile UE se supun dreptului european.
•soluționează litigiile juridice dintre guvernele naționale și instituțiile
europene.
•Membri: câte 1 judecător din fiecare țară a UE, plus 11 avocați generali
•Sediu: Luxemburg
•Pronunță hotărâri în cauzele care îi sunt înaintate spre soluționare:
 interpretarea legislației
 respectarea legislației
 anularea unor acte legislative ale UE
 garantarea unei acțiuni din partea UE
 sancționarea instituțiilor UE
20
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
6. CURTEA EUROPEANĂ DE CONTURI (1)

www.eca.europa.eu
21
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
CURTEA EUROPEANĂ DE CONTURI (2)
•verifică dacă fondurile UE sunt colectate și utilizate corect și ajută la îmbunătățirea
gestiunii financiare a UE, fiind auditor extern independent

•Președinte: Klaus-Heiner Lehne


•Sediu: Luxemburg
•Membri: câte un reprezentant din fiecare țară a UE
Auditează veniturile și cheltuielile UE
Verifică toate persoanele și organizațiile care gestionează fonduri UE.
Formulează constatări și recomandări în rapoartele de audit.
Raportează suspiciuni de fraudă, corupție sau alte activități ilegale către
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).

22
23
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
SISTEMUL FINANCIAR AL U.E.
7. BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ (1)

www.ecb.europa.eu 24
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
SISTEMUL FINANCIAR AL U.E.

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ (2)


•Rol: gestionează moneda euro, trasează politica economică și monetară,
menține stabilitatea prețurilor, sprijinind astfel creșterea economică și
crearea de locuri de muncă.
•BCE colaborează cu băncile centrale ale tuturor statelor membre ale UE.
Împreună, formează Sistemul European al Băncilor Centrale.

•Președinte: Christine Lagarde


•Sediu: Frankfurt (Germania)

•Membri: președintele și vicepreședintele BCE și guvernatorii băncilor


centrale din toate statele membre

25
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
SISTEMUL FINANCIAR AL U.E.
BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ (3)
Fixează rata dobânzilor la care acordă credite băncilor
comerciale din zona euro, controlând astfel masa monetară și inflația.
Gestionează rezervele valutare străine din zona euro, precum și
cumpărarea și vânzarea de valută pentru a echilibra cursurile de schimb.
Se asigură că instituțiile și piețele financiare sunt supravegheate
corespunzător de către autoritățile naționale și că sistemele de plăți
funcționează corect.
Garantează siguranța și soliditatea sistemului bancar european.
Autorizează tipărirea de bancnote euro de
către țările din zona euro.
Monitorizează evoluția prețurilor și evaluează
riscul pe care aceasta îl poate reprezenta
pentru stabilitatea prețurilor.
26
INSTITUŢII ȘI ORGANISME U.E.
SISTEMUL FINANCIAR AL U.E.

SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE (1)


•compus din Banca Centrală Europeană şi toate celelalte bănci centrale
naţionale ale celor 27 de state membre.
•Termenul "Eurosistem" (zona euro) cuprinde doar Banca Centrală
Europeană şi băncile centrale/naţionale ale statelor care au aderat la zona
Euro.
Obiectivele acestui sistem sunt:
•definirea şi implementarea politicii monetare a zonei euro;
•derularea operaţiunilor externe;
•păstrarea şi administrarea rezervelor statelor membre;
•promovarea unui sistem eficient de plăţi.

27
B. ORGANISME INTERINSTITUȚIONALE
SPECIALIZATE

1. SERVICIUL EUROPEAN DE ACȚIUNE EXTERNĂ (SEAE) (1)


•gestionează relațiile diplomatice și parteneriatele strategice ale UE cu
țări terțe și conduce politica externă și de securitate a Uniunii Europene.
Este serviciul diplomatic al UE.

•Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate:


Josep Borrell
•Îl sprijină pe Înaltul Reprezentant în punerea în aplicare a politicii externe
și de securitate a UE.
•Colaborează cu serviciile diplomatice ale țărilor UE, cu ONU și cu alte
puteri mondiale.

28
B. ORGANISME INTERINSTITUȚIONALE
SPECIALIZATE

SERVICIUL EUROPEAN DE ACȚIUNE EXTERNĂ (SEAE) (2)

Domeniile în care intervine SEAE:


•consolidarea păcii - prin sprijin politic, economic și practic
•garantarea securității - în baza politicii de securitate și apărare comună
•menținerea de bune relații cu țările vecine – prin politica europeană de
vecinătate
•dezvoltarea și ajutorul umanitar și reacția în situații de criză
•combaterea schimbărilor climatice și apărarea drepturilor omului.

29
B. ORGANISME INTERINSTITUȚIONALE
SPECIALIZATE
2. COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN (CESE)
• organism consultativ, reprezentând organizațiile lucrătorilor și
angajatorilor și alte grupuri de interese

• Președinte: Christa Schweng


• Sediu: Bruxelles (Belgia)

• Membri: 329 de reprezentanți, din toate țările UE


Are trei misiuni principale:
• garantează că politicile și legislația UE se adaptează condițiilor
economice și sociale, căutând un consens care servește binelui comun
• promovează o Uniune participativă, oferindu-le organizațiilor
lucrătorilor și angajatorilor și altor grupuri de interese posibilitatea de a
se exprima, și menținând dialogul cu acestea
• promovează valorile integrării europene, susține democrația
participativă și organizațiile societății civile.
30
B. ORGANISME INTERINSTITUȚIONALE
SPECIALIZATE

3. COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR (CoR)


•organism consultativ reprezentând autoritățile locale și regionale din
Europa

•Președinte: Apostolos Tzitzikostas


•Sediu: Bruxelles (Belgia)
•Membri: 350 de reprezentanți, din toate țările UE
•Comisia Europeană, Consiliul UE și Parlamentul European trebuie să
consulte CoR atunci când elaborează acte legislative în domenii care intră în
competența autorităților locale și regionale: sănătatea, educația, ocuparea
forței de muncă, politica socială, coeziunea economică și socială,
transportul, energia, combaterea schimbărilor climatice.
•Dacă nu este consultat, CoR poate sesiza Curtea de Justiție.
•Din momentul în care primește o propunere legislativă, Comitetul
pregătește și adoptă un aviz pe care îl transmite apoi tuturor instituțiilor
europene relevante. 31
B. ORGANISME INTERINSTITUȚIONALE
SPECIALIZATE
4. OMBUDSMANUL EUROPEAN (Mediatorul European)
• investighează plângerile formulate împotriva instituțiilor, organismelor,
birourilor și agențiilor UE, cu privire la cazuri de administrare
defectuoasă de către instituțiile și organismele UE. Plângerile pot fi
înaintate de cetățeni ai statelor membre sau de rezidenți pe teritoriul
Uniunii ori de asociații și întreprinderi cu sediul în UE.
• echivalentul unui Avocat al poporului la nivel comunitar

• Ombudsman: Emily O'Reilly


• Sediu: Strasbourg (Franța)
• investighează tipurile de administrare defectuoasă: comportament
abuziv, discriminare, abuz de putere, lipsa de informații sau refuzul de
a furniza informații, întârzieri nejustificate, proceduri incorecte.

32
B. ORGANISME INTERINSTITUȚIONALE
SPECIALIZATE
5. BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII (BEI) (1)

www.eib.org
33
B. ORGANISME INTERINSTITUȚIONALE
SPECIALIZATE
BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII (BEI) (2)
•oferă finanțare pentru proiecte care contribuie la atingerea obiectivelor UE,
atât în interiorul, cât și în afara Uniunii. Banca contractează împrumuturi pe
piețele de capital.

•Președinte: Werner Hoyer


•Sediu: Luxemburg

•Consiliul de administrație: câte un administrator din fiecare stat membru,


plus un reprezentant al Comisiei Europene
Scopul:
•să consolideze potențialul UE în materie de locuri de muncă și creștere
•să sprijine acțiunile menite să atenueze efectele schimbărilor climatice
•să promoveze politicile UE în afara Uniunii.
34
B. ORGANISME INTERINSTITUȚIONALE
SPECIALIZATE
BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII (BEI) (3)
BEI oferă 3 tipuri principale de produse și servicii:
•credite - 90 % din angajamentul financiar. Banca acordă împrumuturi
pentru a sprijini creșterea economică și crearea de locuri de muncă, iar
acest sprijin contribuie la atragerea altor investitori.
•finanțare mixtă - clienții pot combina fondurile acordate de BEI cu
investiții adiționale.
•consiliere și asistență tehnică - pentru a valorifica la maxim fondurile
disponibile.
Împrumuturile de peste 25 de milioane de euro sunt acordate direct de
BEI. În cazul împrumuturilor cu o valoare mai mică, BEI deschide linii
de credit pentru instituțiile financiare care ulterior acordă credite
beneficiarilor.

35
B. ORGANISME INTERINSTITUȚIONALE
SPECIALIZATE

6. Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD) (1)

• Rol: garantează că instituțiile și organismele UE respectă dreptul la


viață privată al cetățenilor atunci când prelucrează datele lor cu caracter
personal
• Șeful Autorității: Wojciech Wiewiórowski
• Înființare: 2004
• Sediu: Bruxelles (Belgia)

Are misiunea de a garanta respectarea normelor stricte privind protecția


vieții private, care guvernează aceste activități.

36
B. ORGANISME INTERINSTITUȚIONALE
SPECIALIZATE
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD) (2)

• Supervizează modul în care administrația UE prelucrează datele cu


caracter personal, pentru a garanta respectarea normelor privind
protecția vieții private.
• Consiliază instituțiile și organismele UE
cu privire la toate aspectele legate de prelucrarea
datelor cu caracter personal și de legislația și politicile conexe.
• Gestionează plângeri și organizează investigații.
• Colaborează cu autoritățile naționale din țările UE pentru a asigura
consistența în materie de protecție a datelor.
• Monitorizează noile tehnologii care pot avea impact asupra protecției
datelor.

37
UNIUNEA ECONOMICĂ ȘI MONETARĂ (1)

• cadru pentru cooperare economică destinat să promoveze crearea de


locuri de muncă și dezvoltarea durabilă, să coordoneze reacția europeană
la provocările economice și financiare globale.
• 1 ianuarie 1999 - trecerea la UEM propriu-zisă - zona euro.
• Din octombrie 2008, când a început criza economică și financiară,
guvernele statelor membre, Banca Centrală Europeană și Comisia au
depus eforturi comune vizând:
 să reinstaureze stabilitatea financiară și
să creeze condițiile necesare relansării creșterii
economice și creării de locuri de muncă
 să protejeze economiile - prin majorarea nivelului
de garantare a conturilor bancare la
max. 100 000 EUR per client și per bancă
 să mențină un flux de credite accesibile întreprinderilor și familiilor

38
UNIUNEA ECONOMICĂ ȘI MONETARĂ (2)
Avantajele monedei euro
Utilizată de cca. 340 de milioane de cetățeni ai UE, moneda unică aduce
următoarele beneficii:
• persoanele care se deplasează în zona euro nu mai trebuie să schimbe
valută, câștigând astfel timp și bani pentru că nu mai plătesc
comisioane de schimb
• costurile asociate plăților transfrontaliere se reduc,
fiind uneori chiar eliminate
• consumatorii și întreprinderile pot compara mai ușor
produsele şi preţurile, astfel întreprinderile să-și
ajusteze prețurile la piaţă
• zona euro constituie, în sine, o garanție pentru stabilitatea
prețurilor.

39
UNIUNEA ECONOMICĂ ȘI MONETARĂ (3)
Aderarea la zona euro
• Euro (€) este moneda oficială a 19 din cele 27 de state membre ale U.E.,
formând zona euro.
• Statele UE care nu folosesc încă Euro ― Bulgaria, Cehia, Danemarca,
Ungaria, Polonia, România, Suedia
• România și-a propus adoptarea Euro în 2030.
• Toate țările UE trebuie să adopte moneda euro în momentul în care economiile
lor sunt pregătite - cu excepția Danemarcei, care a optat pentru o clauză de
excludere.
• Pentru ca o țară să poată adera la zona euro, moneda sa națională trebuie să fi
avut un curs de schimb stabil timp de doi ani. Trebuie îndeplinite și alte condiții
stricte în ceea ce privește:
 rata dobânzilor
 deficitele bugetare
 nivelul datoriei publice
 rata inflației.
40
UNIUNEA BANCARĂ (1)
• Sistem de supraveghere și rezoluție bancară la nivelul UE,
care funcționează pe baza unor norme valabile în întreaga UE.
– Rezoluţia bancară - reorganizarea unei bănci cu probleme (prin
proces fie administrativ, fie judiciar) care urmăreşte menţinerea
stabilităţii financiare, continuitatea serviciilor bancare şi
revitalizarea băncii.
• Membrii uniunii bancare sunt toate țările din zona euro și
statele membre ale UE care au optat să participe (prin
instituirea unui acord).

41
UNIUNEA BANCARĂ (2)
Obiective
•să asigure că băncile sunt solide și capabile să reziste eventualelor crize
financiare viitoare
•să preîntâmpine situațiile în care fondurile contribuabililor sunt utilizate
pentru a salva băncile în curs de a intra în dificultate
•să reducă fragmentarea pieței prin armonizarea normelor sectorului
financiar
•să consolideze stabilitatea financiară în zona euro și în UE în general
Uniunea Bancară este compusă din 3 elemente principale:
•Cadrul unic de reglementare
•Mecanismul unic de supraveghere
•Mecanismul unic de rezoluție

42
UNIUNEA BANCARĂ (3)
Cadrul unic de reglementare
•Este piatra de temelie a Uniunii Bancare și a reglementării sectorului
financiar în UE. Este compus din acte juridice care trebuie respectate
de toate instituțiile financiare din UE:
 stabilește cerințele de capital pentru bănci - Directiva privind
cerințele de capital IV-V și Regulamentul privind cerințele de
capital
 asigură o protecție sporită a deponenților - Directiva modificată
privind sistemele de garantare a depozitelor
 reglementează prevenirea și gestionarea situațiilor de dificultate
ale băncilor - Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor
bancare

43
UNIUNEA BANCARĂ (4)
Mecanismul unic de supraveghere
•Sistem de supraveghere prudențială la nivelul UE al instituțiilor de
creditare din zona euro și din statele membre ale UE din afara zonei euro
care aleg să se alăture mecanismului.
•Scop - asigurarea supravegherii îmbunătățite, a siguranţei și solidității
sistemului bancar european, sporirea gradului de integrare și de stabilitate
financiară
•Alcătuit din Banca Centrală Europeană (BCE) și din autoritățile
naționale de supraveghere ale statelor membre ale UE participante.

44
UNIUNEA BANCARĂ (5)
Mecanismul unic de rezoluție
Scop - de a asigura o rezoluţie ordonată a băncilor aflate în
dificultate, cu costuri minime pentru contribuabili şi pentru economia
reală.
Comitetul unic de rezoluţie - principalul organ decizional din
mecanismul unic de rezoluţie

Obiective:
– consolidarea încrederii în sectorul bancar;
– prevenirea situaţiilor de panică bancară şi a contagiunii în sistemul
bancar;
– minimizarea relaţiei negative dintre bănci şi datoriile suverane;
– eliminarea fragmentării din piaţa internă a serviciilor financiare.
45
UNIUNEA EUROPEANĂ - U.E.

46
https://europa.eu/learning-corner/play-games_ro

https://europa.eu/learning-corner/learning-materials_ro

47

S-ar putea să vă placă și