ECONOMIE EUROPEANĂ

Cursul nr. 7 – MODELUL EUROPEAN ȘI INSTITUȚIILE UNIUNII

EUROPENE

Titular curs: Prof. univ. dr. Anca DODESCU

Curs organizat sub patronajul Modulului European Jean Monnet:

“European Economic Integration”, conform Agreement no. 2004-3205 /
001-001 JMO JMO, finanţat prin Programul European Socrates-Erasmus,
Jean Monnet Project 2004; director de proiect: Prof. univ. dr. Anca
Dodescu;

Oradea
2018-2019
 Structura cursului:

MODELUL EUROPEAN ȘI INSTITUȚIILE UNIUNII EUROPENE

7.1. CADRUL INSTITUȚIONAL ŞI PROCESUL DE LUARE A
DECIZIILOR ÎN CADRUL UNIUNII EUROPENE
7.2 CONSILIUL UNIUNII EUROPENE
7.3 COMISIA EUROPEANĂ
7.4 CONSILIUL EUROPEAN
7.5 PARLAMENTUL EUROPEAN
7.6 CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIȚIE
7.7 CURTEA DE CONTURI EUROPEANĂ
7.1. CADRUL INSTITUȚIONAL ŞI PROCESUL DE
LUARE A DECIZIILOR ÎN CADRUL UNIUNII
EUROPENE
Cadrul instituţional al UE (1)

• În cadrul sistemului juridic internaţional, UE reprezintă o

construcţie unică:
– nu este un stat federal, ca Statele Unite ale Americii, pentru
că ţările membre UE rămân naţiuni suverane independente,
– nu este nici organizaţie interguvernamentală, cum sunt
Naţiunile Unite, deoarece Statele Membre îşi reunesc o parte a
suveranităţii, adoptând decizii comune la nivelul unor instituţii
comune.
• În cadrul funcţionării UE, caracteristicile
interguvernamentale se regăsesc alături de caracteristicile
supranaţionale, iar procesul decizional şi mecanismele
operaţionale sunt asigurate de “un cadru instituţional unic
în lume”.
• O bună înţelegere a felului în care funcţionează UE se poate
realiza, aşadar, numai cunoscând acest “cadru instituţional
unic”.
Cadrul instituţional al UE (2)

• Conform Tratatelor în vigoare, acest cadru instituțional

cuprinde următoarele instituţii care conduc UE:
– Parlamentul European,
– Consiliul UE (Consiliul de Miniştri),
– Comisia Europeană,
– Curtea Europeană de Justiţie,
– Curtea Europeană de Conturi,
– Consiliul European, care reuneşte liderii naţionali (şefii de stat
şi de guvern din Statele Membre),
• Fiecare instituţie acţionează în limitele puterilor conferite
prin Tratate.
• Sedii:
– Comisia Europeană şi Consiliul UE - Bruxelles,
– Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi - Luxemburg,
– Parlamentul European - Strassbourg (în timpul sesiunilor
ordinare), Luxemburg (Secretariatul General) şi Bruxelles
(comisii parlamentare, grupuri politice, sesiuni extraordinare).
Cadrul instituţional al UE (3)
• Instituțiile UE sunt sprijinite de instituţii şi organisme
interinstiționale
interinsti ționale specializate
specializate::
– Organismele consultative:
• Comitetul Economic şi Social,
• Comitetul Regiunilor;
– Organismele financiare:
• Banca Centrală Europeană,
• Banca Europeană de Investiții;
– Ombudsmanul European (Avocatul Poporului în
Uniunea Europeană);
– Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor;
– Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE)
– Agenţii specializate şi organisme descentralizate:
• Echipa de intervenţie în caz de urgenţa informatică,
• Oficiul European pentru Selecţia Personalului,
• Oficiul pentru Publicaţii,
• Şcoala Europeană de Administraţie.
Cadrul instituţional al UE (4)
Sursa: Europa în imagini, [on-line], http://europa.eu/abc/euslides/index_ro.htm, accesat în 14..02.2015

Consiliul European (summit)

Consiliul de Miniştri
Parlamentul European (Consiliul) Comisia Europeană

Curtea de Curtea de Comitetul Economic

Justiţie Conturi Comitetul Regiunilor
şi Social

Banca Europeană de Agenţii Banca Centrală Europeană

Investiţii
Procesul de luare a deciziilor în
cadrul UE - “triunghiul decizional”
• Consiliul European, care reuneşte liderii naţionali (şefii de stat şi
de guvern din Statele Membre) convocaţi de Preşedintele
Consiliului şi liderii europeni convocaţi de Preşedintele Comisiei
Europene se întrunesc de două ori pe semestru, în cadrul unor
întruniri care se desfăşoară pe parcursul mai multor zile. Consiliul
European nu are puteri legislative.
• Elaborarea şi adoptarea legislaţiei europene implică 3 instituţii
cheie:
– Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii UE, deputaţii
europeni fiind aleşi prin vot direct de către aceştia,
– Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre și
promovează interesele acestora (Preşedinţia Consiliului fiind deţinută,
prin rotaţie, de Statele Membre),
– Comisia Europeană, care reprezintă şi promovează interesele Uniunii
în ansamblu, membrii săi sunt desemnaţi de guvernele naţionale.
• Aceste trei instituţii formează așa-numitul “triunghi decizional”,
care elaborează împreună politicile şi legislaţia care se aplică în
toată Uniunea, prin intermediul „procedurii legislative ordinare” .
Trei actori cheie
Procesul de luare a deciziei în
cadrul UE – “procedura legislativă
ordinară”
• Mecanismul este următorul:
– Comisia propune actele legislative,
– Parlamentul şi Consiliul UE le adoptă,
– apoi Comisia şi Statele Membre le implementează,
– Comisia având şi rolul de a se asigura că legislaţia europeană
este corect aplicată.
• Alte 2 instituţii chiar dacă nu au un rol direct în procesul de
luare a deciziei, au un rol vital în funcţionarea UE:
– Curtea de Justiţie, care garantează respectarea dreptului
European,
– Curtea de Conturi, care controlează modul de finanţare a
activităţilor Uniunii.
Cum se elaborează legislaţia UE

Cetăţeni, grupuri de interese, experţi: discuţii, dezbateri

Comisia: înaintarea propunerii oficiale

Parlamentul şi Consiliul de Miniştri: luarea unei decizii comune

Autorităţi naţionale şi locale: implementare

Comisia şi Curtea de Justiţie: monitorizarea implementării

Particularităţi ale structurii
instituţionale a UE

1. Coexistenţa instituţiilor cu orientare interguvernamentală cu

instituţiile cu orientare supranaţională.
2. Principiul separării puterilor în stat nu se regăseşte în structura
instituţională a UE, fiind înlocuit de “principiului balanţei
instituţionale sau al echilibrului instituţional”:
cu excepţia puterii juridice (încredinţată Curţii de Justiţie), celelalte puteri:
puterea executivă şi puterea legislativă sunt partajate în cadrul aşa-numitului
„triunghi decizional” între Consiliul, Comisia Europeană şi Parlamentul
European, fiecare instituţie reprezentând interese specifice.
În conformitate cu Tratatele, fiecare instituţie trebuie să-şi exercite puterile „în
condiţiile şi pentru scopurile pentru care a fost creată”; în cazul în care
prerogativele unei instituţii sunt preluate de o alta, care îşi depăşeşte astfel
competenţele, instituţia lezată poate veni în faţa CEJ pentru a cere protejarea
principiului balanţei instituţionale sau al echilibrului instituţional.
3. Imposibilitatea identificării unui singur decident în cazul întregului
sistem decizional al UE datorită complexităţii sistemului.
7.2 CONSILIUL UNIUNII EUROPENE
Consiliul de Miniștri – vocea statelor membre

• Un ministru din fiecare stat membru

• Preşedinţie de şase luni, prin rotaţie
• Adoptă legislaţia şi bugetul UE, împreună cu Parlamentul
• Gestionează Politica Externă şi de Securitate Comună
Consiliul Uniunii Europene

• Consiliul Uniunii Europene este cunoscut şi sub denumirea de

Consiliul de Miniştri şi sub denumirea informală de Consiliul UE.
• Este foarte important de menţionat că această instituţie – Consiliul
Uniunii Europene - nu trebuie confundată cu Consiliul European –
care reprezintă o altă instituţie a UE cu orientare
interguvernamentală și nici cu Consiliul Europei, care nu este o
instituţie a UE, ci o organizaţie inter-guvernamentală continentală,
ce activează, în principal, în domeniul drepturilor omului.
• Consiliul UE reprezintă forul în care se reunesc miniştrii din SM
pentru a adopta acte legislative şi pentru a coordona politicile
europene.
• Consiliul UE este principala instituţie decizională a UE, este
reprezentantul intereselor SM („vocea statelor membre”), fiind cu
deosebire un for interguvernamental, compus din reprezentanţi ai
guvernelor (miniştri) SM.
Rolul Consiliului UE

1. Adoptarea legislaţiei europene;

2. Coordonarea politicilor economice generale ale UE şi statelor
member;
3. Semnarea acordurilor internaţionale ale UE (între UE şi alte ţări) în
domenii ca: mediu, comerţ, dezvoltare, industrie textilă, pescuit,
ştiinţă, tehnologie şi transport;
4. Aprobarea împreună cu Parlamentul European a bugetului anual al
UE;
5. Elaborarea politicii externe şi de apărare a UE;
6. Coordonează cooperarea dintre instanţele judecătoreşti şi forţele
de poliţie din ţările membre.
Membrii Consiliului UE

• Consiliul UE nu este format din membri permanenţi, ci din miniştrii

Statelor Membre, care se reunesc în mod regulat, pentru a lua în
dezbatere domenii specifice ale acţiunii comune, în cadrul unor
întâlniri ministeriale specializate, care se desfăşoară în vederea
discutării unui subiect anume, cum ar fi:
– funcţionarea pieţei unice, concurenţă, probleme economice şi financiare,
probleme sociale, industrie, agricultură, mediu, energie, infrastructură,
transporturi etc. De cele mai multe ori, problemele de natură tehnică au
prioritate faţă de cele politice.
• Membrii Consiliului se întrunesc în funcţie de domeniul politic în
discuţie, în componenţă diferită, pe domenii de resort, ca de
exemplu:
– Consiliul Miniştrilor pentru Agricultură, Consiliul Miniştrilor pentru Mediu etc. În
plus, aici trebuie să fie prezent şi membrul Comisiei Europene responsabil de
domeniul tratat, asigurând astfel reprezentarea interesului UE.
• Preşedinţia Consiliului UE este semestrială (câte 6 luni), deţinută
prin rotaţie, de fiecare Stat Membru. Preşedinţia Consiliului
stabileşte modul de lucru, principalele priorităţi strategice.
• Toate reuniunile Consiliului UE sunt prezidate de ministrul de
resort sau reprezentanţii ţării care deţine preşedinţia UE în
momentul respectiv.
Organismele de sprijin ale
Consiliului UE
• Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER)
– cu sediul la Bruxelles,
– se întrunește săptămânal,
– principala responsabilitate - pregătirea lucrărilor Consiliului şi, în
special, definirea problemelor ce implică o decizie politică la nivel
ministerial.
– coordonează activitatea a cca. 250 de comitete şi de grupe de lucru,
compuse din funcţionari din statele membre, care pregătesc dosare cu
conţinut tehnic pentru COREPER şi Consiliu.
– Fiecare ţară membră are un reprezentant permanent la nivelul
organelor comunitare, cu statut de funcţionar internaţional şi rang de
ambasador.
• Secretariatul Consiliului.
– Este alcătuit din cca. 2500 de persoane, care activează în cadrul a
şase departamente.
– Sarcinile sale sunt de ordin administrativ: pregătirea agendei de lucru,
întocmirea rapoartelor, serviciul de traduceri, verificarea problemelor
de ordin juridic etc.
Modalităţi de luare a deciziei în
cadrul Consiliului UE
• În privinţa, la început, deciziile erau luate prin vot unanim,
pe baza Compromisului de la Luxemburg (28-29 ianuarie
1966) - legat de aşa-numita „politica scanului gol” aplicată
în Consiliul UE de către Franţa, timp de şapte luni, care a
acceptat să-şi reia locul în Consiliu numai cu condiţia
menţinerii sistemului de vot în unanimitate în situaţiile în
care sunt implicate interese majore.
• Regula unanimităţii s-a păstrat pentru domenii cu caracter
sensibil, cum ar fi: admiterea de noi membri, schimbări
radicale de orientare politică, securitatea, afacerile externe
şi impozitarea, fiecare ţară având drept de veto referitor la
deciziile care privesc aceste domenii.
• Pentru restul domeniilor, începând cu Tratatul de la
Maastricht, s-a impus principiul majorităţii calificate -
fiecărui stat membru îi sunt astfel alocate un număr de
voturi în funcție de populație și majorității duble.
Consiliul de Miniștri – cum se votează

În cea mai mare parte, deciziile Consiliului sunt luate prin

„majoritate dublă”.

O decizie trebuie să primească sprijinul a cel puțin:

• 55 % din statele membre (16 țări)

• State membre care reprezintă 65 % din populația UE

7.3 COMISIA EUROPEANĂ
Comisia Europeană – promotoarea interesului comun

28 de membri independenţi, câte unul pentru fiecare stat membru

•Propune acte legislative

•Este organ executiv
•Este „gardian al tratatelor”
•Reprezintă Uniunea pe scena internaţională
Trei actori cheie
Înaltul reprezentant pentru afaceri externe şi politica de
securitate

Federica Mogherini

• Dublu rol:
– prezidează reuniunile Consiliului Afaceri
Externe
– Vicepreședintele Comisiei Europene

• Administrează politica externă şi de securitate

comună
• Şef al Serviciului european pentru acţiune
externă
Comisia Europeană

• Comisia este una dintre principalele instituţii ale Uniunii Europene,

unică în politica internaţională, fiind primul organism
supranational cu rolul de a reprezenta şi susţine interesele Uniunii
Europene în ansamblul său.
• Comisia Europeană este alcătuită din 28 de comisari, câte unul din
fiecare stat membru, numiţi pe un mandat de 5 ani.
• Preşedintele Comisiei este desemnat de Consiliul European, care îi
numeşte şi pe ceilalţi comisari, cu acordul Preşedintelui desemnat.
responsabilitatea pentru unul sau mai multe domenii de acţiune.
Comisarii

• Numirea comisarilor, inclusiv a Preşedintelui, este supusă

aprobării Parlamentului.
• În timpul mandatului, comisarii sunt independenţi, atât faţă de
guvernele ţărilor de unde provin, cât şi faţă de Consiliul UE,
acestea neputând demite un membru al Comisiei.
• Pe durata mandatului, comisarii răspund pentru acţiunile lor în
faţa Parlamentului, singura instituţie abilitată să demită Comisia.
Parlamentul European poate cere printr-o moţiune de cenzură
demisia în bloc a Comisiei, caz în care ea continuă să gestioneze
problemele curente până la momentul înlocuirii sale efective.
• Fiecărui comisar îi este atribuită de către preşedinte
responsabilitatea pentru unul sau mai multe domenii de acţiune
Funcționarii

• Aparatul administrativ aflat la dispoziţia comisarilor este,

însă, permanent (funcţionari de carieră). Activitatea de zi
cu zi a Comisiei este asigurată de aşa-numitele „Direcţii
generale” (DG) din cadrul Comisiei, în cadrul cărora
lucrează personalul Comisiei - administratori, jurişti,
economişti, traducători, interpreţi, secretari etc. Mai ales
sub Preşedenţia lui Jacques Delors, Comisia şi-a sporit
personalul, ajungând atunci la circa 13.000 de funcţionari.
• La ora actuală, cca. 23.000 de funcţionari, distribuiţi în 33
Direcţii Generale şi în 11 Servicii, asigură din punct de
vedere administrativ funcţionarea Uniunii Europene. Toate
sunt localizate în principal, în Bruxelles şi Luxemburg.
Funcţionari publici în slujba Uniunii Europene

Personalul Comisiei numără aproximativ 23 000 de funcționari

permanenți și 11 000 de agenți temporari sau contractuali.
Personalul altor instituții ale UE numără aproximativ 10 000 de
angajați
• Funcţionari titulari

• Selecţionaţi prin concurs

• Originari din toate ţările UE

• Salarii stabilite prin acte normative

• Administraţia UE îl costă pe cetăţeanul european 15 € pe an

• Personalul UE va fi redus cu 5 % în perioada 2013-2017

DG-urile Comisiei Europene
• Afaceri economice şi • Concurenţă (COMP) muncă, afaceri sociale
financiare (ECFIN) • Dezvoltare și şi incluziune (EMPL)
• Afaceri Interne Cooperare EuropeAid • Piaţa internă şi servicii
(HOME) (DEVCO) (MARKT)
• Afaceri maritime şi • Educaţie şi cultură • Politica regională
pescuit (MARE) (EAC) (REGIO)
• Agricultură şi • Energie (ENER) • Resurse umane şi
dezvoltare rurală • Eurostat (ESTAT) securitate (HR)
(AGRI) • Extindere (ELARG) • Reţele de Comunicare,
• Ajutor umanitar • Impozitare şi uniune Conţinut şi Tehnologie
(ECHO) vamală (TAXUD) (CNECT)
• Buget (BUDG) • Informatică (DIGIT) • Sănătate şi
• Centrul Comun de consumatori (SANCO)
• Interpretare (SCIC)
Cercetare (JRC) • Secretariatul-General
• Întreprinderi şi (SG)
• Cercetare şi inovare industrie (ENTR)
(RTD) • Serviciul Instrumente
• Justiție (JUST) de Politică Externă
• Combaterea
schimbărilor climatice • Mediu (ENV) (FPI)
(CLIMA) • Mobilitate şi • Traduceri (DGT) .
• Comerţ (TRADE) Transporturi (MOVE)
• Comunicare (COMM) • Ocuparea forței de
Rolul Comisiei Europene

• În termeni generali, rolul Comisiei Europene cuprinde

funcţiile de:
– gardian al Tratatului UE,
– organ executiv al Uniunii,
– deţine monopolul cvasi-total al iniţiativei în procesul
legislativ,
– apărător al intereselor Uniunii Europene în faţa
Consiliului, acesta din urmă fiind, prin definiţie,
reprezentant al intereselor statelor membre.
Principalele competenţe ale
Comisiei Europene

• control (supraveghează respectarea Tratatelor – “de veghe

la respectarea Tratatelor”),
• iniţiativă (are monopolul iniţiativei în chestiuni de
competenţă comunitară),
• execuţie (joacă rolul unui guvern la nivel comunitar)
• reprezentare
– internă prin faptul că ambasadorii pe lângă UE ai diferitelor ţări
îşi prezintă scrisorile de acreditare şi preşedintelui Comisiei,
– externă deoarece Comisia are Delegaţii cu rang de ambasadă în
statele candidate sau statele terţe, precum şi Birouri în statele
membre ale UE).
7.4 CONSILIUL EUROPEAN
Summitul Consiliului European

Summitul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre

• Are loc de cel puţin 4 ori pe an
• Stabileşte liniile generale ale politicilor UE
• Președinte: Donald Tusk
Trei actori cheie
Consiliul European

• Consiliul European are originea în întâlnirile la nivel înalt între şefii

de state şi de guverne, membri ai Comunităţii Europene, care au
avut loc începând cu 1969.
• La început, s-au derulat la intervale neregulate, ulterior, prin
decizia luată la Summitul de la Paris din 1974, aceste întruniri au
dobândit numele de Consiliul European, devenind o instituţie
permanentă, fără să fie totuşi incluse şi în Tratatul CE.
• Prin urmare, Consiliul European şi-a început activitatea în 1974, ca
forum de discuţii între liderii europeni, misiunea acestuia fiind de a
dezbate pe temele centrale ale CE, şi mai ales pe tema Cooperării
Politice Europene (CPE), prin care se încerca ajungerea la un acord
cu privire la politica externă, o temă instituţionalizată deja în anul
1970 pe baze interstatale.
• Având în vedere alcătuirea acestuia, Consiliul a devenit cel mai
important organ de decizie.
• În 1992, Consiliul European a obţinut statut oficial, iar în 2009 a
devenit una dintre cele 6 instituţii ale Uniunii Europene.
Rolul Consiliului European
• Rolul său a fost stabilit cu mai multă precizie prin Actul
Unic European (AUE), din anul 1986.
• Tratatul de la Maastricht a preluat prevederile AUE în
această privinţă, confirmând Consiliul în funcţia sa de forţă
motorie a unificării europene şi de îmbinare a unor domenii
distincte.
• Astfel, Tratatul UE prevede: "Consiliul European oferă
Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia, stabilind
obiectivele politice generale în vederea bunului mers al
acestei dezvoltări." Acelaşi lucru este stabilit şi în liniile
directoare pentru Politica Externă şi de Securitate Comună,
acolo unde Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare la
data de 01.05.1999, prevede Consiliul chiar şi cu
competenţa de a formula directive pentru Uniunea Europei
Occidentale (UEO).
• În plus, Consiliul European intervine şi atunci când, în
cadrul anumitor domenii specifice, miniştrii însărcinaţi cu
acestea nu pot ajunge la un consens, fiind astfel necesară
adoptarea unor "pachete" (package deals) generale.
Funcții - agenda de lucru a
Consiliului European

• Astfel, se poate aprecia că, Consiliul European este o

instituţie cu funcţii importante de conducere, care se află
deasupra celor trei piloni, pe care îi angrenează. Consiliul
European nu este abilitat să abordeze detalii legislative,
funcţia lui principală fiind de a conferi, mai degrabă,
impulsul politic necesar adoptării deciziilor şi să pună
bazele principiale ale politicii şi dezvoltării arhitecturii
europene.
• Aspectele majore aflate pe agenda sa de lucru, de la
instituţionalizarea sa în 1975, s-au referit la alegerea prin
vot direct a Parlamentului, la lansarea Sistemului Monetar
European şi apoi, a Uniunii Economice şi Monetare, la
reforma diferitelor politici sectoriale, la extinderea
grupării, la problematica ambientală şi la diferitele tipuri de
asistenţă acordată ţărilor asociate etc. Progresele în
direcția Pactului pentru creștere economică și locuri de
muncă și finalizarea Uniunii economice și monetare –
reprezintă subiectele de discuţie pentru 2012.
7.5 PARLAMENTUL EUROPEAN
Parlamentul European

• Parlamentul European (PE), care funcţionează la

Strasbourg, este, cum spunea C. W. Henderson, “primul şi
singurul experiment în democraţia transnaţională", este,
de asemenea, un organism la nivel supranaţional.
• El poartă un nume cunoscut nouă, din contextul sistemelor
politice naţionale, dar este mult diferit de parlamentele
naţionale.
• Înfiinţat în 1952, ca parte a CECO, PE reprezintă forumul
democratic al UE, constituit din reprezentanţii popoarelor
Uniunii, aleşi prin sufragiu universal de către cetăţenii
statelor membre.
• PE reprezintă astfel interesele cetăţenilor europeni, Dacă
Consiliul UE reprezintă „vocea statelor membre”,
Parlamentul European reprezintă „vocea cetăţenilor UE” la
nivelul supranaţional al UE. PE are funcţia de a participa la
procesul legislativ (prin procedura de codecizie) şi de a
controla activitatea Uniunii.
Rolul PE

1. dezbate şi adoptă legislaţia UE, împreună cu Consiliul - În multe

domenii, precum protecţia consumatorilor şi a mediului,
agricultura, politica energetică, imigraţia şi fondurile europene,
aderarea unor noi state la UE etc., Parlamentul colaborează cu
Consiliul (instituţia reprezentând guvernele naţionale) pentru a
decide asupra conţinutului actelor legislative şi pentru a le adopta,
în cadrul „procedurii legislative ordinare”;
2. monitorizează alte instituţii europene, în special Comisia, pentru a
se asigura că acestea funcţionează în mod democratic -
Parlamentul îşi exercită influenţa asupra altor instituţii europene
în mai multe moduri: aprobarea componenţei Comisiei, respectiv a
celor 27 de comisari nominalizaţi, poate solicita demisia Comisiei
în exerciţiu („moţiune de cenzură”), controlul asupra Comisiei prin
examinarea rapoartelor pe care le redactează aceasta şi prin
interpelarea comisarilor, analiza petiţiilor primite din partea
cetăţenilor, formarea unor comisii de anchetă, avizarea agendei
întâlnirilor Consiliului European etc.;
3. dezbate şi adoptă bugetul UE, alături de Consiliul UE - În cadrul
Parlamentului, există o comisie care monitorizează modul în care
este cheltuit bugetul; anual, Parlamentul ia o decizie cu privire la
modul în care Comisia a gestionat bugetul în exerciţiul financiar
anterior.
Europarlamentarii
• Parlamentul şi Consiliul UE sunt principalele instituţii
europene cu puteri legislative şi reprezintă principalele
forme de control democratic al activităţilor din UE. PE
reprezintă cetăţenii statelor membre, fiind organul
reprezentativ al cetăţenilor UE şi singura instituţie
supranaţională ai cărei membri sunt aleşi în mod
democratic, prin vot universal direct.
• Membrii PE (europarlamentarii) sunt aleşi prin vot direct
de cetăţenii europeni, o dată la 5 ani, alegerile PE fiind, în
principiu, o modalitate pentru europeni de a-şi face auzite
vocile cu privire la problemele europene.
• În practică, totuşi, alegerile PE sunt deseori dominate de
probleme standard stânga versus dreapta, mai degrabă
decât de probleme europene, sunt influenţate de nelinişti
pur naţionale, alegătorii folosind alegerile ca o modalitate
de a-şi exprima dezaprobarea sau aprobarea realizărilor
iminente ale guvernelor naţionale. Mai mult, în multe State
Membre, participarea la alegerile PE tinde să fie destul de
modestă față de alegerile pentru guvernele naţionale.
Trei actori cheie
Parlamentul European – vocea cetăţenilor

Decide cu privire la legislația și bugetul UE alături de Consiliul de

Miniștri
Asigură controlul democratic al activităţii tuturor instituţiilor UE
Numărul deputaţilor aleşi în fiecare ţară

Austria - 18 Grecia - 21 Portugalia - 21

Belgia - 21 Irlanda - 11 România - 32
Bulgaria - 17 Italia - 73 Slovacia - 13
Cipru - 6 Letonia - 8 Slovenia - 8
Croația - 11 Lituania - 11 Spania - 54
Danemarca - 13 Luxemburg - 6 Suedia - 20
Estonia - 6 Malta - 6 Regatul Unit - 73
Finlanda - 13 Olanda - 26 Republica Cehă - 21
Franţa - 74 Polonia - 51 Ungaria - 21
Germania - 96

Total - 751
Grupuri politice în Parlamentul European

Distribuirea locurilor în Parlamentul

European pe grupuri politice (iulie 2015)

Total: 751
7.6 CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIȚIE
Curtea de Justiţie – respectarea legislaţiei

28 de judecători independenţi, câte unul pentru fiecare stat membru

• Stabileşte regulile de interpretare a legislaţiei UE

• Garantează că legislaţia UE se aplică uniform în toate
statele membre
Curtea Europeană de Justiţie

• Creată în 1952, Curtea de justiţie a Comunităţilor

Europene, numită pe scurt Curtea Europeană de Justiţie
(CEJ) sau Curtea UE, are sediul la Luxemburg şi este
organul juridic al Comunităţilor Europene, care a constituit
în toţi aceşti ani un factor important pentru integrarea
europeană.
• Denumirea corectă a CEJ ar fi trebuit să fie, însă, Curţile de
Justiţie ale Comunităţilor Europene, fiindcă între timp au
apărut trei instanţe diferite. Curtea Europeană de Justiţie
nu trebuie confundată cu Curtea Europeană de Justiţie
pentru Drepturile Omului cu sediul la Strassbourg, care
este o instituţie a Consiliului Europei.
Rolul CEJ (1)

• În sistemul politic al UE, Curtea Europeană de Justiţie are

rolul puterii juridice. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ)
poartă, la fel ca Parlamentul European (PE), o denumire cu
care suntem oarecum familiari din contextul instituţiilor
similare de la nivelul statelor naţionale.
– CEJ interpretează legislaţia europeană pentru a se asigura că aceasta
se aplică în acelaşi fel în toate ţările UE,
– soluţionează litigiile juridice dintre guvernele statelor membre şi
instituţiile europene.
– Persoanele fizice, întreprinderile sau organizaţiile pot, la rândul lor, să
aducă un caz în faţa Curţii de Justiţie dacă consideră că le-au fost
încălcate drepturile de către o instituţie europeană.
Rolul CEJ (2)

• de a asigura interpretarea legislaţiei comunitare, în

concordanţă cu prevederile Tratatelor CEJ; este singura
instituţie competentă să se pronunţe cu privire la
interpretarea corectă a Tratatelor, din proprie iniţiativă sau
la solicitarea instanţelor judecătoreşti din statele UE;
• de a controla dacă instrumentele folosite pentru
implementarea politicilor comunitare sunt conforme cu
principiul respectării drepturilor fundamentale.
• Pentru Uniunea Europeană tratatele pe care le adoptă
Curtea reprezintă legea supremă. Curtea este chemată să
reglementeze şi să medieze diferite conflicte pornind de la
aceste tratate, reglementările europene având întâietate în
faţa celor naţionale. Întrucât Curtea este chemată să
asigure aplicarea acestor reglementări, se poate spune că
acest for a mers cel mai departe în limitarea autonomiei
naţionale.
Judecătorii

• CEJ este compusă din judecători (câte unul pentru fiecare

stat membru), care beneficiază de sprijinul a 8 „avocaţi
generali”, au sarcina de a-şi prezenta în cadrul unor
pledoarii publice punctele de vedere cu privire la cazurile
aduse în faţa Curţii.
• Atât judecătorii, cât şi avocaţii generali sunt numiţi prin
acordul guvernelor ţărilor UE pentru un mandat de 6 ani,
care poate fi reînnoit, din rândul juriştilor de o
incontestabilă independenţă şi competenţă profesională.
• Judecătorii îl aleg din rândul lor pe Preşedintele Curţii,
pentru un mandat de trei ani, ce poate fi reînnoit.
Preşedintele conduce lucrările Curţii şi prezidează audierile
şi dezbaterile.
• Deciziile CEJ se iau cu majoritate de voturi.
Tribunalul de Primă Instanță
și Tribunalul UE al Funcției Publice

• Din 1989, CEJ este ajutată de un Tribunal de Primă

Instanţă al cărui rol este de a soluţiona disputele dintre
Comisia Europeană şi persoanele fizice sau juridice, ca şi
pe cele administrative între instituţiile comunitare sau între
acestea şi funcţionarii lor, practic se ocupă de acţiunile
intentate de persoane fizice, întreprinderi şi anumite
organizaţii, precum şi de cazurile care au legătură cu
legislaţia în domeniul concurenţei, în scopul degrevării
Curţii de Justiţie de speţele mai uşoare.
• Litigiile (în principal, conflictele de muncă) dintre UE şi
angajaţii săi sunt soluţionate, din anul 2005, la Tribunalul
UE al Funcției Publice.
Cazuri CEJ

• Curtea pronunţă hotărâri privind cazurile sesizate, cele mai

frecvente tipuri de cazuri sunt:
– acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare – când
instanţele naţionale îi cer Curţii de Justiţie să interpreteze un act
legislativ european;
– acţiuni intentate pentru neîndeplinirea obligaţiilor – când
guvernele nu aplică legislaţia europeană;
– acţiuni în anulare – când se consideră că anumite acte legislative ale
UE încalcă tratatele europene sau drepturile fundamentale;
– acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona – când instituţiile UE
nu acţionează pentru a lua deciziile pe care au obligaţia de a le lua;
– acţiuni directe – intentate de persoane fizice, întreprinderi sau
organizaţii împotriva deciziilor sau acţiunilor UE.
• Rolul CEJ, precum şi sistemul juridic puternic influenţat de
aceasta se numără cu siguranţă, din perspectiva
"supranaţionalităţii", printre cele mai însemnate şi mai
deosebite caracteristici ale CE, factori care o deosebesc
fundamental de celelalte organizaţii internaţionale.
7.7 CURTEA DE CONTURI EUROPEANĂ
Curtea de Conturi Europeană – buna gestionare a banilor
publici

28 de membri independenţi

•Verifică legitimitatea cheltuielilor efectuate de instituţiile europene

•Poate controla orice persoană sau organizaţie care gestionează fonduri UE
Curtea Europeană de Conturi

• Curtea Europeană de Conturi a fost înfiinţată în anul 1975,

cu sediul la Luxemburg, cu rolul de a verifica modul în care
sunt administrate fondurile europene, de a prezenta
rapoarte cu privire la folosirea banilor publici şi de a
îmbunătăţi gestiunea financiară a UE.
• Nu a fost din punct de vedere strict juridic o instituţie
comunitară decât după intrarea în vigoare a Tratatului
Uniunii Europene (1 noiembrie 1993).
Membrii Curții Europene de Conturi

• Curtea Europeană de Conturi este formată din 28 de

membri, câte un membru din fiecare Stat Membru, numiţi
pentru un mandat de 6 ani (care poate fi reînnoit).
• Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi şi au
experienţă în domeniul auditării finanţelor publice. Membrii
Curţii îşi aleg Preşedintele pentru un mandat de 3 ani, care,
de asemenea, poate fi reînnoit.
• La Curtea de Conturi îşi desfăşoară activitatea 800 de
angajaţi, în principal auditori, dar şi traducători şi
administratori.
• Auditorii sunt împărţiţi în grupuri de audit, sarcina acestora
este de a pregăti proiecte de rapoarte pe baza cărora
Curtea ia decizii.
Rolul Curţii de Conturi

• "Conştiinţa financiară" a Uniunii, Curtea de Conturi, verifică dacă

banii publici sunt cheltuiţi în mod eficient, dacă încasările şi
cheltuielile UE s-au efectuat legal şi corect, precum şi în ce măsură
au fost atinse obiectivele propuse în materie de gestiune.
• Curtea Europeană de Conturi garantează astfel cetăţenilor
europeni că bugetul UE a fost gestionat şi executat corect şi în
modul cel mai eficient posibil.
• Rolul Curţii de Conturi este acela de a controla dacă veniturile şi
cheltuielile din bugetul comunitar au fost legal obţinute şi utilizate
şi dacă managementul financiar al Uniunii Europene a corespuns
programului stabilit la începutul anului pentru care se efectuează
controlul.
• Curtea de Conturi este abilitată să verifice (să auditeze) orice
persoană sau organizaţie care gestionează fonduri europene.
Auditorii Curţii de Conturi efectuează frecvent controale în
instituţiile UE, în statele membre şi în ţările care primesc fonduri
europene.
Activitatea Curții de Conturi

• Activitatea Curţii vizează, în principal, fondurile de care răspunde

Comisia Europeană, însă, în practică, autorităţile naţionale
gestionează 80% din venituri şi cheltuieli.
• În acest scop, efectuează frecvent controale pe teren. Concluziile
sale scrise sunt incluse în rapoarte adresate Comisiei Europene şi
guvernelor statelor membre. Una dintre cele mai importante
sarcini ale Curţii de Conturi este să înainteze Parlamentului
European şi Consiliului un raport anual privind exerciţiul financiar
anterior pe baza căruia Parlamentul European acordă Comisiei
Europene „descărcarea anuală de gestiune”.
• Independenţa Curţii Europene de Conturi în raport cu alte instituţii
Comunitare şi cu Statele Membre garantează obiectivitatea
activităţii sale de audit.
• Curtea de conturi are deplina libertate în ceea ce priveşte
organizarea şi planificarea activităţii sale de audit şi publicarea
rapoartelor. Curtea de Conturi nu are prerogative jurisdicţionale.
În cazul în care auditorii descoperă nereguli, inclusiv fraudă,
auditorii informează Oficiul european de luptă antifraudă (OLAF).
Curtea trebuie să formuleze un aviz privind legislaţia financiară a
UE şi posibilităţile de combatere a fraudei.
Comitetul Economic şi Social European
- vocea societăţii civile

353 de membri

• Reprezintă sindicate, angajatori, agricultori,

consumatori etc.
• Emite avize privind legislaţia şi politicile UE
• Susţine implicarea societăţii civile în abordarea
aspectelor comunitare
Comitetul Regiunilor - vocea administraţiilor locale

353 de membri

• Reprezintă orașe și regiuni

• Emite avize privind legislaţia şi politicile UE
• Încurajează autorităţile locale să se implice în
aspecte comunitare
Ombudsmanul European

Emily O’Reilly
Ombudsmanul European

• Investighează plângerile legate de o

administrare defectuoasă din partea instituțiilor
europene

• De exemplu: practici inechitabile, discriminare,

abuz de putere, întârzieri nejustificate, lipsa
informațiilor sau refuzul de a furniza informații

• Orice cetățean al UE poate depune o plângere

Banca Centrală Europeană - gestionarea monedei euro

Mario Draghi
Preşedintele Băncii Centrale

• Garantează stabilitatea preţurilor

• Gestionează rezervele monetare şi
stabileşte rata dobânzilor
• Supraveghează securitatea băncilor
• Este independentă faţă de guvernele
naţionale
Surse:

• Portalul Uniunii Europene:

• Instituțiile UE: http://europa.eu/about-eu/institutions-
bodies/index_ro.htm, respectiv: http://europa.eu/about-
eu/basic-information/decision-making/index_ro.htm.
• Organismele consultative sau financiare ale UE:
http://europa.eu/about-eu/institutions-
bodies/index_ro.htm.
– http://europa.eu/about-eu/institutions-
bodies/index_ro.htm,
– http://europa.eu/about-eu/basic-
information/decision-making/index_ro.htm
– http://europa.eu/about-eu/institutions-
bodies/index_ro.htm.
• Europa în imagini, [on-line],
http://europa.eu/abc/euslides/index_ro.htm
Informații suplimentare:

• Citiți informațiile disponibile la link-urile:

http://europa.eu/about-eu/institutions-
bodies/index_ro.htm, respectiv: http://europa.eu/about-
eu/basic-information/decision-making/index_ro.htm și
aprofundați-vă cunoștințele despre instituțiile UE.

• Citiți informaţiile disponibile la adresa:

http://europa.eu/about-eu/institutions-
bodies/index_ro.htm, pentru a vă îmbogăți cunoștințele
despre organismele consultative sau financiare ale UE şi
despre rolul acestora în cadrul UE.
Informaţii suplimentare:

– http://hub.coe.int/
– http://www.europarl.europa.eu/
– http://curia.europa.eu/
– http://europa.eu
– http://ec.europa.eu/index_ro.htm
– http://eca.europa.eu/
– http://www.european-council.europa.eu/
– http://eeas.europa.eu/
– http://eur-lex.europa.eu/