ECONOMIE SI POLITICI EUROPENE DE DEZVOLTARE

Curs nr. 3 – Integrarea economică europeană - delimitări

teoretice

Titular curs: Prof. univ. dr. Anca DODESCU

Oradea
2018-2019
1. Integrarea şi integrarea economică – delimitări
conceptuale
Termenul de integrare

• Termenul de „integrare" provine, din punct de vedere

etimologic, din cuvintele latineşti integro - integrare
respectiv, integratio - integrationis, utilizate cu sensul de a
renova, a restabili, a întregi, a completa; altfel spus, a pune
la un loc mai multe părţi într-un tot unitar, elementele
constitutive devenind părţi integrante.
• Termenul de integrare este pentru prima dată definit în
prima ediţie a The Oxford English Dictionary, ca o
combinare a părţilor dintr-un întreg.
• După Macmillan English Dictionary, termenul de integrare
poate avea la ora actuală trei semnificaţii:
– procesul de a deveni membru cu drepturi depline într-un grup
ori societate şi de a deveni complet implicat în activităţile
acestora;
– procesul prin care se permite oamenilor, indiferent de rasă, să
utilizeze un loc, o instituţie sau organizaţie;
– procesul de combinare cu alte elemente, într-o unitate mai
largă sau într-un sistem unic.
Conceptul de integrare
în sens general

• Definiţiile date integrării în sens general diferă de la un

autor la altul, dar converg spre asocierea ideii de integrare
cu cea de uniune, de formare a unui întreg.
• Conform Mihaelei Luțaș, conceptul de integrare în sens
general semnifică “ajustarea reciprocă a elementelor
constitutive ale unui sistem, permiţându-i acestuia să
formeze un nou echilibru. Sistemul poate să preia
caracteristicile elementelor constitutive sau poate să-şi
formuleze propriile caracteristici, complet autonome.
Structura nou creată poate fi considerată drept integrată
numai atunci când relaţiile care se stabilesc între
elementele care o compun sunt stabile pe o perioadă
îndelungată şi generează efecte perceptibile la nivelul
fiecărei unităţi componente”.
Termenul de integrare economică

• Termenul de integrare economică a fost utilizat pentru prima dată

oficial în documentaţia Planului Marshall - Programul de
Reconstrucţie Europeană, întocmită de trei economişti americani:
Charles P. Kindleberger, Harold Van B. Cleveland şi Ben T. Moore:
“coordonarea programului de reconstrucţie a Europei în vederea
creării unei Europe puternice şi integrate economic”.
• Paradoxal, în literatura economică, apărut mai întâi şi s-a bucurat
de o largă circulaţie termenul de dezintegrare economică. Autorul
este Eli F. Heckscher care, în lucrarea “Mercantilismul” (1931),
defineşte mercantilismul ca un sistem de uniformizare îndreptat
spre “înlăturarea efectelor dezintegrării economice cauzată de
sistemul feudal”.
• Ulterior, economiştii au preluat termenul şi l-au utilizat în
descrierea dinamicii schimburilor comerciale internaţionale,
semnificative în acest sens fiind titlurile a două lucrări apărute în
această perioadă: Wilhelm Ropke, Ludwig Mises – “Decisive
Problems of Desintegration of World Economy” (1933); Moritz
Bonn – “The Crumbling of Empire: The Desintegration of World
Economy” (1938).
Conceptul de integrare economică

• A.M. EI-Agraa definește integrarea economică astfel:

• În sens larg, „o stare de fapt sau un proces care implică
amalgamarea unor economii separate într-o regiune de
comerț liber mai largă”;
• Mai specific, „eliminarea discriminatorie a oricăror
impedimente comerciale între cel puțin 2 națiuni
participante și instaurarea unor elemente certe de
cooperare și coordonare între ele”.
• Susan Nello Senior definește integrarea economică astfel:
“eliminarea barierelor din calea liberei circulații a bunurilor
și factorior de producție între un grup de țări și
introducerea politicilor comune.”
Elemente comune ale
integrării economice
• Din varietatea definiţiilor existente se pot delimita o serie
de elemente comune:
• Integrarea economică înseamnă crearea unor ansambluri
economice tot mai vaste care să permită:
• Lărgirea cadrului diviziunii muncii şi a specializării la nivel
local, sectorial, de ramură, naţional, regional sau global, şi
creşterea productivităţii;
• Libertatea de mişcare a factorilor de producţie, a bunurilor
materiale şi serviciilor;
• Tratamentul comercial diferenţiat sau discriminatoriu faţă
de originea sau destinaţia bunurilor, serviciilor şi factorilor
de producţie.
• Realizarea integrării economice depinde de acţiunea unor
factori precum:
• excluderea discriminărilor,
• distribuirea efectivă a unor competenţe,
• colaborarea în procesele decizionale,
• focalizarea unor aspiraţii legitime etc.
Definiții ale integrării economice

• Integrarea economică poate fi definită:

– ca proces - situaţia în care componentele naţionale ale
unei economii mai mari nu sunt separate prin frontiere
economice, ci funcţionează împreună ca o entitate;
– ca stare de fapt, la care se ajunge printr-o succesiune
de transformări.
• Definiţie operaţională - integrarea economică este un
proces care cuprinde:
• un ansamblu de politici economice comune;
• libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor,
capitalurilor şi persoanelor;
• armonizarea legislaţiilor naţionale;
• instituţii comune, asupra cărora ţările participante
transferă unele competenţe de natură economică.
Concepte derivate
integrării economice (1)

• „colaborarea economică” - cuprinde raporturile economice

dintre state, stabilite în plan bi şi multilateral, regional şi
global, pe toate direcţiile principale ale relaţiilor economice
internaţionale.
• „cooperarea economică" - conjugarea eforturilor mai
multor parteneri pentru rezolvarea unor probleme de
interes comun; este forma primară, preliminară de
armonizare a intereselor şi de ajutor între doi sau mai mulţi
participanţi la o acţiune economică.
– Spre deosebire de integrare, specificul cooperării este acela că nu
presupune un transfer de competenţe, iar deciziile partenerilor nu
leagă statele între ele decât în limitele stricte ale consimţământului lor,
în condiţiile respectării independenţei şi suveranităţii naţionale.
Concepte derivate
interării economice (2)

• „federaţie" - uniune de state autonome (păstrându-şi în

anumite limite independenţa) într-un stat unitar condus de
un guvern central; uniune de organizaţii constituită în
vederea realizării unui scop comun.
• „federalizare" - unirea unor organisme sau entităţi care îşi
păstrează individualitatea lor specifică în cadrul uniunii
respective. Ideea federală este o caracteristică majoră a
secolului al XX-lea.
• „confederaţie" - unire sub o singură putere centrală a mai
multor state sau teritorii, care îşi păstrează autonomia
administrativă; reunire a unor organizaţii.
Formele integrării economice

• Din punct de vedere al ariei de cuprindere, se

vorbeşte de:
– integrare economică globală sau internaţională sau
multinaţională;
– integrare economică regională sau sectorială sau
parţială.
• Cele mai cunoscute forme ale integrării sunt:
– abordarea lui Tinbergen (1954) – integrare negativă
și pozitivă
– abordarea lui Ballasa (1961) – etapele integării: zona
de comerț liber, uniunea vamală, piața comună, uninea
economică și monetară, uniunea politică.
Integrare negativă vs. pozitivă

• Timbergen (1954) face distincție între:

– integrare negativă - înlăturarea barierelor comerciale,
– integrare pozitivă - introducerea politicilor comune și constituirea
instituțiilor comune.
• Oricum, această distincție rămâne clară atâta timp cât
intervenția unui stat este limitată la măsuri luate la
graniță, spre exemplu: taxele de import. Însă dacă luăm în
considerare rolul activ al statului în economie, multe
măsuri interne pot avea repercursiuni asupra comerțului.
– Spre exemplu, subvențiile acordate producției interne într-o țară pot
constitui bariere pentru firmele străine (ex. subvențiile acordate Fiat
de către guvernul italian). Ca rezultat, într-o economie modernă,
mixtă, cu intervenții ale statului la scară largă, eliminarea efectivă a
barierelor reclamă politici comune.
Etapele integrării economice

• Bella Balassa (1961) se referă la formele integrării ca

etape ale procesului de integrare sau, mai sugestiv, ca
trepte pe o scară ascendentă, a cărei finalitate este
uniunea completă - economică, monetară şi politică.
• Analizând din punct de vedere al câştigurilor şi pierderilor
care incumbă pentru ţările participante la un astfel de
aranjament de înlăturare a barierelor din calea comerţului
şi mobilităţii factorilor de producţie, se pot distinge,
pornind de la abordarea lui Bela Balassa din 1961,
următoarele forme de integrare, respectiv:
– Zona de comerţ liber
– Uniunea vamală
– Piaţa comună
– Uniunea economică
– Integrarea economică completă.
Zona de comerţ liber (ZCL)

• Caracteristice primei generaţii de acorduri de integrare

proprii anilor '60 - reprezintă etapa preliminară în crearea
uniunilor vamale, deoarece implică libera circulaţie a
mărfurilor între statele membre.
• Numită şi zonă de liber schimb (ZLS), reprezintă acea
formă a integrării prin care două sau mai multe ţări convin
să înlăture barierele tarifare şi netarifare în schimburile
comerciale dintre ele, pe baza unui acord prefenţial de
comerţ, dar fiecare ţară îşi menţine propriile bariere
comerciale în comerţul cu ţările nemembre (terţii).
• Acest aranjament nu impune şi armonizarea politicilor lor
comerciale faţă de terţe ţări, astfel încât, o ţară
neparticipantă poate să ocolească restricţiile instituite la
import, exportând într-una din ţările participante, cu care
are, la rândul ei, o înţelegere de comerţ liber (deturnare de
comerţ).
Uniunea vamală (UV)

• Este forma de integrare prin care ţările membre înlătură

toate barierele în comerţul dintre ele şi adoptă un tarif
vamal comun (TVC) faţă de terţi.
• UV adaugă - la aranjamentul de comerţ liber instituit de
ZCL - o politică comercială comună faţă de statele terţe,
eliminându-se astfel riscul de deturnare de comerţ.
• Având în vedere că elementul principal al politicii
comerciale a unei ţări este tariful vamal, primul pas în
crearea uniunii vamale îl va constitui stabilirea unui tarif
vamal comun la importurile din terţe ţări, continuând cu
armonizarea tuturor celorlalte măsuri de politică
comercială naţională, precum reglementările privind
protecţia sănătăţii şi securităţii, obstacolele administrative
în calea comerţului, restricţiile voluntare la export etc.
• Uniunea vamală implică libera circulaţie a mărfurilor şi
serviciilor între statele membre.
Piaţa comună (PC)

• Reprezintă o UV, în cadrul căreia liberalizarea mişcării

bunurilor şi a serviciilor este acompaniată de liberalizarea
mişcării fluxurilor de factori între ţările membre.
• Prin urmare, PC adaugă la UV, libera circulaţie a forţei de
muncă şi capitalurilor.
• Prin crearea pieţei comune se realizează, aşadar, cele patru
libertăţi, respectiv libera circulaţie a bunurilor, serviciilor,
capitalurilor şi forţei de muncă.
• Din acest motiv, deseori PC este descrisă drept o integrare
a pieţelor naţionale de produse şi de factori de producţie
ale ţărilor participante.
Uniunea economică (UE)

• Presupune, în afara realizării unei PC pentru libera

circulaţie a bunurilor şi serviciilor, existenţa unui anumit
grad de armonizare a politicilor economice naţionale
incluzând politica monetară (uniune monetară), fiscală şi
socială, pentru a reduce discriminările ce apar datorită
aplicării unor politici diferenţiate în domeniile menţionate.
• UE adaugă la PC - armonizarea politicilor economice
naţionale ale ţărilor participante, în măsura necesară
pentru funcţionarea corespunzătoare a uniunii economice.
Integrarea economică completă
sau uniunea economică (UE)

• Reprezintă etapa finală a integrării, în cadrul căreia

economiile naţionale se contopesc, fiind înlocuite de o
economie „unificată”, toate chestiunile relative la politica
economică, inclusiv politicile fiscale şi monetare, sunt
preluate de o autoritate supranaţională, ale cărei decizii
sunt obligatorii pentru statele membre, putându-se păstra,
la nivele inferioare din ierarhia guvernamentală, un grad
semnificativ de autonomie.
• Presupune parcurgerea tuturor etapelor descrise anterior,
spaţiul integrat căpătând trăsături apropiate de cele ale
unei economii naţionale:
– instituţii comune care guvernează cu ajutorul unei legislaţii comune
– utilizând un buget comun
– adresându-se unei pieţe de producţie şi de desfacere comună;
– utilizarea unei monede unice şi a unui sistem bancar omogen,
– utilizarea politicilor interne şi externe comune.
• Integrarea economică totală determină un sistem complex
de interdependenţe care cuprinde toate sectoarele,
ramurile şi activităţile şi în cadrul cărora sunt eliminate
toate restricţiile cu privire la mobilitatea factorilor şi a
produselor, ceea ce conduce la egalizarea preţurilor,
productivităţilor şi veniturilor.
• Liberalizarea nerestricţionată a mişcării factorilor şi a
produselor (integrarea comercială) trebuie corelată cu
– existenţa unui sistem legislativ şi instituţional propriu care să protejeze
drepturile de proprietate şi să urmărească punerea în aplicare a
contractelor,
– a unui sistem propriu de plăţi care să faciliteze desfăşurarea
schimburilor în interiorul zonei prin înlocuirea monedelor naţionale cu
una proprie zonei (integrare monetară)
– şi a unui sistem fiscal care să evite eventualele distorsiuni ivite în
alocarea factorilor ca urmare a diferenţelor dintre tipurile şi nivelurile
de impozitare.
Uniunea economică completă
și uniunea politică completă

• Ali M. EI-Agraa completează abordarea lui Bella Balassa,

dar nu mai distinge între „uniunea economică” şi
„integrarea economică completă”, pe care le consideră
identice şi le înlocuieşte cu „uniunea economică completă”,
pe care o defineşte ca:
– o „piaţă comună” în care se realizează „unificarea completă a politicilor
monetare şi fiscale”, sub controlul unei „autorităţi centrale” .
• Ali M. EI-Agraa adaugă însă o a şasea formulă, superioară,
respectiv:
• „uniunea politică completă”, în care țările participante
devin practic o naţiune şi în care „autoritatea centrală”
menţionată mai sus controlează nu numai politicile
monetare şi fiscale, dar este şi răspunzătoare în faţa unui
parlament.
– O astfel de integrare politică completă ar fi reprezentată de unificarea
celor două Germanii, realizată la 3 octombrie 1990, proces care nu
reprezintă însă un exemplu clasic de integrare, ci o excepţie,
Etapele integrării economice
europene

1. Zona de comerţ liber (ZLS) = desfiinţarea barierelor vamale

între statele membre (SM)
sau libera circulaţie a
mărfurilor între SM

2. Uniune vamală (UV) = ZLS + TVC (tarif vamal comun –

aceleaşi taxe faţă de terţi)

3. Piaţa Unică Internă (PUI) = UV + libera circulaţie a serviciilor,

capitalurilor, forţei muncă

4. Uniune monetară (UM) = PC + moneda unică Euro

5. Uniune economică (UE) = UM + politici economice comune

2. Teoriile integrării economice europene
“Părinții fondatori”

• Literatura dedicată integrării europene numeşte “părinți fondatori” - acei

lideri vizionari, care au inspirat prin teoriile sau acţiunile lor, subordonate
ideii unei Europe pașnică, unită și prosperă, construcţia europeană al cărei
rezultat este Uniunea Europeană de astăzi;
Teorii ale integrării europene

• În cadrul grupului părinților fondatori s-au delimitat două

orientări diferite:
– federaliştii - reprezentaţi prin: Jean Monnet şi Altiero Spinelli;
– interguvernamentaliştii - reprezentaţi prin Charles De Gaulle.
• Din perspectiva federaliștilor – susținătorii integrării
europene și federalizării treptate a Europei.
• Din perspectiva interguvernamentaliştilor - apărătorii
statelor-naţiuni şi cooperării interguvernamentale.
• Din aceste orietări au rezultat 2 maxi-teorii ale integrării
europene:
– Federalismul;
– Inter-guvernamentalismul.
Federalismul

• Abordarea federalistă – face apel la crearea unei uniuni

politice cu transferul drepturilor și obligațiilor suverane ale
statelor membre către o autoritate federală supranațională
(modelul SUA – Constituția din 1787).
• Încercările de a explica procesul integrării europene, în
toată complexitatea lui, au dat naştere, în cadrul mai
multor abordări federaliste:
– Funcționalismul
– Neo-funcționalismul
– Federalismul european
Funcționalismul

• David Mitrany - susține o formă de integrare pragmatică, flexibilă

și tehnocratică.
• Abordarea funcționalistă admite că în lumea modernă, forțele
tehnice, economice și sociale conduc spre interdependență între
statele națiuni și gestionarea în comun a problemelor.
• Acționând izolat, statele nu pot decide asupra unor probleme ca
protecția mediului, controlul corporațiilor supranaționale,
telecomunicațiile, tehnologia informației etc. Problema care se
pune este de a determina nivelul oportun de integrare (spre
exemplu, servicii poștale la nivel global, servicii navale la nivel
inter-continental etc.) indiferent de granițele naționale sau
politice.
• Scopul nu este de a crea un super-stat peste statele membre,
Mitrany se opune federalismului european, considerând că acesta
doar schimbă arena și nivelul conflictelor și nu le înlătură.
Integrarea internațională între state ar dobândi propria dinamică
internă, beneficiile obținute ar atrage loialitatea cetățenilor și ar
crea dependențe reciproce, ceea ce ar face imposibil un război.
Neo-funcționalismul

• În contrast cu funcționalismul, abordare neo-funcționalistă

dezvoltată de Haas (1958), Lindberg (1963), aduce în
discuție cazul integrării regionale între state vecine.
• În centrul abordării neo-funcționaliste stă ideea că
procesul de integrare este un proces de „contaminare”
(spill-over), rezultat al acțiunii “functional spill-over” și
“political spill-over”.
• “Functional spill-over” – integrarea într-un anumit sector
va genera impulsuri pentru integrarea altor sectoare. De
exemplu, integrarea sectorului de apărare va solicita conrol
democratic, deci va conduce la integrare în sfera politică
prin “functional spill-over” . În această abordare, devine
posibilă strategia de integrare pe sectoare.
• “Political spill-over” apare atunci când atât actorii
supranaționali, cît și cei subnaționali devin “drivers” ai
integrării.
Federalismul european

• Se bazează pe aportul teoretic al lui Jean Monnet la crearea

metodei comunitare, obiectivul - crearea federaţiei
europene.
• Scenariul neo-funcţionalist al lui Monnet prevedea şi
integrarea politică prin care să se ajungă în cele din urmă,
la o veritabilă federaţie europeană.
• Integrarea este explicată ca un proces de „contaminare”
(spill-over) care are un caracter politic şi funcţional. Spill-
over-ul funcţional argumentează că interconectarea
diferitelor sectoare economice ale economiei moderne va
crea presiuni tehnice pentru extinderea numărului de
sectoare transferate la nivel supranaţional (de la comerţ şi
agricultură, la piaţa unică şi politica monetară), instituţiilor
supranaţionale, care vor genera la rândul lor noi dezvoltări
instituţionale (spill-over-ul politic).
„Metoda Monnet”
(metoda comunitară)
• Integrarea va începe în sectoare din zona low politics, însă
acestea trebuie să fie strategice din punct de vedere
economic!
• Se va crea o „autoritate înaltă” (tehnocraţi, fără un
„balast” al interesului naţional) care să supravegheze
procesul integraţionist.
• Spill-over I: Integrarea unor sectoare specifice ale
economiei naţionale va crea presiuni funcţionale pentru
integrarea altor sectoare interdependente „Înalta
autoritate” va dirija aceste evoluţii (CECO CEE UEM).
• Spill-over II : Grupurile naţionale de interese îşi vor
transfera loialităţile şi activitatea de lobby către noul
centru.
Integrarea este văzută ca un proces în continuă evoluţie, fiind
rezultatul unei palete largi de procese convergente. Deşi
procesul porneşte de la integrarea sectoarelor din zona
politicilor economice (low politics), acesta va ajunge
treptat şi la politica externă şi de securitate comună (high
politics).
Critici ale „Metodei Monnet”

Criticile cele mai frecvente aduse ”metodei Monnet” sunt

legate de faptul că:
•nu explică modul în care se pot forma identităţile şi cum
poate apărea un sentiment al loialităţii care să susţină o
asemenea evoluţie,
•comportamentul actorilor interesaţi fiind determinat de
interesele proprii, în mare parte definite în termeni
economici.
•Uniunea Europeană supravieţuieşte doar pentru că
reprezintă un răspuns funcţional la procesul de globalizare.
Inter-guvernamentalismul (1)

•Pentru interguvernamentalişti, integrarea europeană nu

trebuie să presupună supranaţionalizarea puterii, respectiv
transferul de competenţe politice dinspre statele-naţiuni spre
organisme supranaţionale, ci trebuie să ia forma unei
cooperări mai strânse pentru atingerea unor obiective
economice sau politice, cooperare realizată strict pe baze
interguvernamentale, astfel încât toată puterea ar rămâne în
mâinile oficialilor ţării şi orice cooperare ar trebui acceptată
în mod unanim de către toţi participanţii.
•Argumentele interguvernamentaliştilor sunt:
– suveranitatea rezidă în cele din urmă în statele-naţiuni, chiar dacă
acestea decid să o exercite în comun,
– contextul naţional are mai multă importanţă decât actorii şi procesele
la nivel european,
– conştiinţa naţională, pe care Hoffmann o defineşte drept „un sentiment
de coeziune şi diferenţiere care separă un grup de altele", va fi
întotdeauna esenţială în procesul decizional comunitar.
Inter-guvernamentalismul (2)

• Ipotezele de la care pleacă argumentele

interguvernamentaliştilor:
– suveranitatea naţională aparţine, în ultimă instanţă, statului-
naţiune, chiar dacă acesta alege să o exercite în comun la nivel
european ;
– actorii supranaţionali vor avea mai puţină importanţă decât
guvernele naţionale atunci când se va decide viitorul statelor-
naţiune şi al Europei;
– integrarea economică nu va atrage după sine pe cea politică,
conform schemei neofuncţionaliste ;
– dominarea high politics şi a interesului naţional va prevala;
– identitatea şi loialitatea naţională nu sunt foarte predispuse la
schimbare.
Dezbaterea federalism versus
interguvernmentalism

• Dezbaterea federalism versus interguvernmentalism

referitor la „guvernanţă” (governance) în Europa nu s-a
încheiat practic niciodată şi a determinat naşterea unei
serii de abordări alternative: „guvernanţa pe mai multe
niveluri”, „guvernanţa tip reţea”, abordarea
„multiperspectivală”, „reţele de politici publice”,
„guvernare pozitivă” etc.
• Dintre toate abordările alternative, „guvernanţa pe mai
multe niveluri” este abordarea care exprimă cel mai bine
transformarea Statului-naţiune sub impactul integrării
europene.
Guvernanţa pe mai multe niveluri
(multi-level governance)

• Statul-naţiune şi-a pierdut autoritatea exclusivă în procesul

decizional, împărţind-o, pe de o parte, cu instituţii
internaţionale şi supranaţionale şi, pe de altă parte, cu
actori privaţi, creându-se astfel diferite niveluri de
guvernanţă.
• Construcţia europeană, considerată un prototip al Statului
post-modern, reprezintă o formă deosebit de elaborată a
acestui sistem de guvernanţă pe mai multe niveluri
(supranaţional, transnaţional, euroregional, naţional,
regional, local etc.), al pluralismului actorilor implicaţi în
procesul decizional (actori supranaţionali - Comisia
Europeană, Parlamentul European, Consiliul European şi
Consiliul Uniunii Europene; actori naţionali - Statele
membre UE; actori subnaţionali - autorităţile regionale şi
locale; actori privaţi - grupuri de interese şi de lobby;
societatea civilă) şi al competenţelor partajate .
Guvernanța europeană

• Conform Cărţii Albe a Guvernanţei Europene, conceptul de

„guvernanţă europeană” se referă la regulile, procesele şi
comportamentele care afectează modul în care puterile
sunt exercitate la nivel european.
– cinci principii: dechiderea, participarea, responsabilitatea, eficienţa şi
coerenţa
– cinci niveluri de guvernanţă: global, european, naţional, regional şi
local,
– descentralizarea geografică a politicii UE - implicarea actorilor
locali şi regionali în procesul de luare a deciziilor şi în implementarea
politicilor comune, utilizarea contractelor tripartite şi partajarea
compeţenţelor şi răspunderilor de tipul UE - State Membre – regiuni,
abordarea sistematică şi proactivă a reţelelor cheie pentru
implementarea deciziilor şi politicilor, crearea cadrului şi susţinerea de
către UE a cooperării transnaţionale între actori regionali şi locali.
Surse:

• Portalul Uniunii Europene: http://europa.eu/european-

union/about-eu/history_ro
• Website-ul European University Institute (EUI) - Historical
Archives of the European Union:
http://www.eui.eu/Research/HistoricalArchivesOfEU/Ind
ex.aspx
• Website-ul EUR-Lex, baza de date a legislaţiei UE:
http://eur-lex.europa.eu/homepage.html?locale=ro
• Europa în imagini, [on-line],
http://europa.eu/abc/euslides/index_ro.htm
Informații suplimentare:

• Citiți despre viaţa, opera, activitatea şi despre rolul în

cadrul procesului de integrare europeană a “părinților
fondatori” ai UE, urmărind informațiile disponibile la:
https://europa.eu/european-union/about-
eu/history/founding-fathers_ro#box_4 și la:
http://www.eui.eu/Research/HistoricalArchivesOfEU/Ind
ex.aspx.
• Vizitați site-ul web al UE dedicat guvernanței pe mai multe
niveluri:
http://cor.europa.eu/en/activities/governance/Pages/mu
ltilevel-governance.aspx
• Citiți Cartea Albă a Comitetului Regiunilor privind
Guvernanţa pe mai multe niveluri disponibilă la adresa:
http://cor.europa.eu/en/activities/governance/Document
s/CoR's%20White%20Paper%20on%20Multilevel%20Gov
ernance/RO.pdf