CONCEPTUL DE INTEGRARE – O ABORDARE ECONOMICĂ

EXHAUSTIVĂ
conf.univ.dr. Anca Otilia Dodescu
Universitatea din Oradea, Facultatea de ŞtiinŃe Economice, Str. Armatei Române nr.5,
Oradea, telefon: 0788-232892, e-mail: adodescu@uoradea.ro

The paper clarifies the concept of integration from economic point of view starting with a general
presentation of the concept of integration, the history of using of economic integration concept, the exhaustive list
of definitions of economic integration ending with concepts that are used in connection or that are derives from
the concept of economic integration.

1. Termenul şi conceptul de integrare în general

NoŃiunea de „integrare" provine din punct de vedere etimologic din cuvintele
latineşti integro, integrare respectiv integratio-integrationis, utilizate cu sensul de a renova, a
restabili, a întregi, a complet1; altfel spus a pune la un loc mai multe părŃi într-un tot unitar,
elementele constitutive devenind părŃi integrante.
Termenul de integrare este pentru prima dată definit în prima ediŃie a The Oxford
English Dictionary prin combinarea părŃilor dintr-un întreg2. După Macmillan English
Dictionary, termenul de integrare poate avea la ora actuală trei semnificaŃii: procesul de a
deveni membru cu drepturi depline într-un grup ori societate şi de a deveni complet implicat
în activităŃile acestora; procesul prin care se permite oamenilor indiferent de rasă să utilizeze
un loc, o instituŃie sau organizaŃie; procesul de combinare cu alte elemente într-o unitate mai
largă sau într-un sistem unic3.
Preluat din matematică în diferite domenii ale ştiinŃelor socio-umane, inclusiv ştiinŃele
economice, în Dictionaire des sciences economiques, termenul de integrare este definit ca
reprezentând fie încorporarea unui element străin într-un ansamblu, fie trecerea de la o stare
difuză la una conştientă, coagularea unor elemente dispersate; cu precizarea că întotdeauna
noŃiunea de integrare implică unitate4. În această accepŃiune, termenul de integrare apare ca
un aspect al concentrării, ceea ce sugerează o viziune depăşită la ora actuală.
Conceptul de integrare în sens general, într-o accepŃiune actuală, reprezintă
ajustarea reciprocă a elementelor constitutive ale unui sistem, permiŃându-i acestuia să
formeze un nou echilibru. Sistemul poate să preia caracteristicile elementelor constitutive
sau poate să-şi formuleze propriile caracteristici, complet autonome. Structura nou creată
poate fi considerată drept integrată numai atunci când relaŃiile care se stabilesc între
elementele care o compun sunt stabile pe o perioadă îndelungată şi generează efecte
perceptibile la nivelul fiecărei unităŃi componente5.
DefiniŃiile date integrării în sens general diferă de la un autor la altul:
Karl Deutsch leagă integrarea de ideea apartenenŃei la o comunitate în cadrul unui
anumit teritoriu, comunitate ale cărei instituŃii şi practici sunt suficient de puternice
încât să poată asigura “schimbări paşnice” pentru statele membre pe o perioadă
de timp îndelungată.

160
 Ernest B. Haas şi Leon N. Lindberg au puncte de vedere apropiate, văd integrarea
ca un proces mai degrabă politic în cadrul căruia actorii politici din diferite
structuri naŃionale sunt convinşi să-şi modifice lealitatea, speranŃele şi activităŃile
politice, spre un nou centru, ale cărui instituŃii posedă ori pretind jurisdicŃie asupra
statelor naŃionale preexistente, iar naŃiunile, până atunci doritoare şi capabile să-
şi conducă independent politica internă şi cea externă, încearcă să ia împreună
anumite decizii sau să delege procesul luării deciziilor unor noi organe centrale6;
R. Regul – aduce o definire mai exhaustivă care înglobează şi accepŃiunea
economică actuală: "fuziunea unor unităŃi economice în grupuri sau unităŃi mai
mari. Integrarea nu este un obiectiv în sine, ci mai degrabă un mijloc pentru
atingerea unui scop. Acesta determină nivelul, forma şi/sau accentul uniunii7. În
concepŃia acestui autor, integrarea poate fi realizată la nivelul întreprinderilor,
regiunilor economice; a naŃiunilor şi chiar a continentelor, fiecare nivel având
obiective şi forme de manifestare diferite. În cazul integrării între naŃiuni,
obiectivele pot fi de ordin general, politic şi militar, politico-economic, economic.
Deşi conceptul de integrare dobândeşte în fiecare caz o semnificaŃie particulară,
definiŃiile converg spre asocierea ideii de integrare cu cea de uniune, de formare a unui
întreg etc.

2. Termenul şi conceptul de integrare economică

Termenul de integrare economică nu apare în literatura economică de referinŃă
înainte de anii 1940, cuvântul "integrare" fiind utilizat până atunci în special în ştiinŃele
exacte. Fritz Machlup arată că nu a găsit nici o referire la acest termen înainte de 19428.
A.M. EI-Agraa remarcă faptul că termenul de „integrare economică internaŃională"
are „o istorie relativ scurtă", fiind „un aspect ale ştiinŃelor economice internaŃionale care a
sporit în importanŃă în ultimele patru decenii"9.
Paradoxal, în literatura economică a apărut mai întâi şi s-a bucurat de o largă
circulaŃie, termenul de dezintegrare economică. Autorul este Eli F. Heckscher, care în
lucrarea Mercantilismul (1931), defineşte mercantilismul ca un sistem de uniformizare
îndreptat spre înlăturarea efectelor dezintegrării economice cauzată de sistemul feudal.
Ulterior, economişti de prestigiu ai vremii au preluat termenul şi l-au utilizat în descrierea
dinamicii schimburilor comerciale internaŃionale. Titlurile a două lucrări apărute în această
perioadă sunt semnificative: Wilhelm Ropke, Ludwig Mises – Decisive Problems of
Desintegration of World Economy (1933); Moritz Bonn – The Crumbling of Empire: The
Desintegration of World Economy (1938).
Dezbaterile pe tema pericolului dezintegrării economice a Europei datorită izolării
economice şi a naŃionalismului economic regional au condus spre termenul de integrare
economică. Unul din creatorii termenului este Alfred Weber a cărui lucrare - The
Production – Economic Integration of Europe; an Investigation of Interwaving by Trade of the
Countries of Europe (1933), analizează gradul de interdependenŃă a Ńărilor europene în
ceea ce priveşte aprovizionarea cu materii prime şi semifabricate.
The Encyclopedia of the social sciencies din 1937, are în indexul său termenul
integrare, pentru prima dată într-o accepŃiune economică, mult mai restrânsă însă decât
cea actuală, în sensul de integrare industrială, adică un proces de combinare intrasectorială
a firmelor industriale realizat prin acorduri, carteluri, concerne, trusturi sau fuziuni. Apare aici
distincŃia între integrarea verticală (combinarea intrasectorială în cadrul relaŃiilor furnizori-
clienŃi) şi integrarea orizontală (înŃelegerile între firmelor concurente)10.
Vehiculat în cercurile ştiinŃifice, în diferite articole de specialitate, termenul
dobândeşte din ce în ce mai mult sensul său actual: “acea integrare internaŃională la care ne
referim va fi obŃinută prin coordonarea politicilor economice naŃionale”11 (Folke Hilgerdt,
1942) şi migrează încet spre limbajul oficial.
Termenul de integrare economică a fost utilizat pentru prima dată oficial în
documentaŃia Planului Marshall - Programul de ReconstrucŃie Europeană, întocmită de trei
economişti americani: Charles P. Kindleberger, Harold Van B. Cleveland şi Ben T.

161
Moore12 - “coordonarea programului de reconstrucŃie a Europei în vederea creării unei
Europe puternice şi integrate economic”13.
De atunci, termenul „integrare economică" a înlocuit treptat o întreagă familie de
cuvinte: apropierea economică, cooperarea economică, solidaritatea economică,
combinarea economică, fuzionarea şi unificarea economică, utilizaŃi anterior în legatură cu
procesele de creare a uniunilor vamale, zonelor de comerŃ liber, de combinare industrială
intrasectorială sau de combinare a economiilor în cadrul unei regiuni economice etc.
Începând cu 1950 termenul începe să aibă o conotaŃie mai exactă, desemnând o
stare de fapt sau un proces care implică amestecarea unor economii separate în regiuni mai
largi.
O sinteză exhaustivă cu privire la definirea conceptului de integrare economică a fost
realizată de Bela Balassa, însoŃită de propunerea de a renunŃa la definiri prea generale.
Bela Balassa, defineşte conceptul de integrare economică ca proces şi stare de fapt
- proces economic care constă în aplicarea unor măsuri care conduc la eliminarea
discriminărilor între entităŃi economice aparŃinând unor state naŃionale diferite14,
presupunând absenŃa oricărei forme de discriminare între economiile naŃionale respective.
Balassa distinge integrarea comercială, integrarea factorilor de producŃie, integrarea politică
şi integrarea totală. Integrarea totală presupune unificarea monetară, fiscală, socială, a
politicii anticiclice, înfiinŃarea unei autorităŃi supranaŃionale, ale cărei decizii să fie obligatorii
pentru statele membre.
AlŃi autori consideră că îngustarea termenului de integrare nu este binevenită15 în
condiŃiile în care se poate vorbi de integrare naŃională (intranaŃională sau interprovincială),
integrare regională (plurinaŃională) sau de integrare globală (multilaterală, universală).
Dacă definiŃiile date integrării în sens general nu diferă în esenŃă unele de altele, cele
care se adresează integrării economice, aşa cum se poate observa din lista de mai jos,
îmbracă o multitudine de forme, nu de puŃine ori contradictorii.
F. Perroux a fost printre primii care au considerat integrarea economică un proces,
un ansamblu de realizări dinamice, în care forŃele de expansiune sunt singurele
decisive, scăpând schemelor statice ale concurenŃei. Acesta distinge integrarea
verticală (punerea la un loc a mai multor operaŃii efectuate de aceeaşi firmă) şi
integrarea orizontală (punerea la un loc a mai multor operaŃii efectuate de firme
diferite încorporate aceleiaşi unităŃi economice;
J. Tinbergen defineşte integrarea drept "crearea unei structuri economice
internaŃionale mai eficiente prin abolirea obstacolelor în funcŃionarea optimă şi cu
introducerea deliberată a tuturor elementelor necesare coordonării sau
unificării"16, distingând între „integrarea negativă" (eliminarea barierelor
comerciale dintre statele participante sau eliminarea oricăror restricŃii ale
procesului de liberalizare a comerŃului) şi „integrarea pozitivă" (crearea de condiŃii
egale pentru funcŃionarea componentelor economice integrate, în sensul formării
unei uniuni economice şi monetare, a apropierii politicilor economice ale statelor
participante şi formulării unor politici comune) în cadrul economiilor moderne17.
Pentru Jan Tinbergen ceea ce interesează în ultimă instanŃă este alegerea
gradului de centralizare a componentelor sistemelor naŃionale şi a instrumentelor
utilizate în acest scop.
G. Myrdal şi G. R. Denton sesizează virtuŃiile integrării şi anume de realizare a
vechiului ideal vestic de egalitate a posibilităŃilor respectiv de a maximiza
bunăstarea sau de a îndepărta discriminările economice18.
F. Badhuin consideră integrarea economică "realizarea unei unificări complete între
economiile anterior distincte, înŃelegând prin aceasta nu numai o unificare
vamală, ci şi o liberalizare a tuturor operaŃiilor comerciale sau financiare, astfel
încât posibilităŃile de iniŃiativă în ansamblul teritoriului, să fie pentru fiecare de
competenŃa Ńărilor în cauză, identice cu cele existente anterior în fiecare
teritoriu"19.

162
 G. Haberler priveşte integrarea economică sub forma relaŃiilor economice mai
strânse între arii aflate în legătură, respectiv libera circulaŃie a produselor,
persoanelor şi capitalurilor20.
W. Ropke acordă integrării sensul de "multilateralitate a relaŃiilor economice, liberul
schimb şi libera convertibilitate a monedelor, totul plasat într-o optică universală
neregională” 21.
John Weiller defineşte integrarea economică intrastatală din perspectiva intensităŃii
relaŃiilor: integrare de gradul întâi în care structurile producŃiei şi schimburile sunt
ordonate de o forŃă mai mult sau mai puŃin spontană, determinată de legea pieŃei
concurenŃiale; integrare de gradul al doilea apare atunci când instituŃiile
interguvernamentale şi autorităŃile supranaŃionale joacă un rol major în
dezvoltarea şi orientarea schimburilor economice şi politice dintre parteneri şi
integrare de gradul al treilea, echivalent al integrării totale, presupune
funcŃionarea de la sine a ansamblului, pe baza dezvoltărilor instituŃionale de
natură economică şi socială acumulate în cadrul etapelor (gradelor) anterioare.
Pornind de la sensul de proces normal de adâncire a colaborării economice dintre
statele aflate în aceeaşi zonă geografică, până la înfiinŃarea unor organisme care vor
determina diminuarea rolului statelor în adoptarea deciziilor, sintetizând din varietatea
definiŃiilor, putem deduce că mecanismul integrării economice include: spaŃiu economic
comun, piaŃă comună, circulaŃia liberă a factorilor de producŃie, eficienŃă şi bunăstare,
uniune vamală, politici comune în domeniul economic, monetar, financiar şi social.
Varietatea definiŃiilor conceptului de integrare economică ridică o serie de întrebări.
Autorii şi definiŃiile la care ne-am referit accentuează una sau alta dintre trăsăturile integrării
economice. Cu toate acestea, se pot delimita o serie de elemente comune şi formula
câteva concluzii:
Integrarea economică poate fi definită, atât ca proces, cât şi ca stare de fapt la care
se ajunge printr-o succesiune de transformări.
Ca proces, integrarea situaŃia în care componentele naŃionale ale unei economii mai
mari nu sunt separate prin frontiere economice, ci funcŃionează împreună ca o
entitate22.
Integrarea economică înseamnă crearea unor ansambluri economice tot mai vaste
care să permită:
Lărgirea cadrului diviziunii muncii şi a specializări i- la nivel local, sectorial, de
ramură, naŃional, regional sau global şi creşterea productivităŃii;
Libertatea şi mobilitatea factorilor de producŃie, a bunurilor şi serviciilor;
Tratamentul comercial diferenŃiat sau discriminatoriu faŃă de originea sau
destinaŃia bunurilor, serviciilor şi factorilor de producŃie.
Succesele obŃinute în procesul integrării economice au condus la o mai clară
înŃelegere a conceptului, oferind posibilitatea formulării unei definiŃii operaŃionale a acestuia,
definiŃie pe care o preferăm.
Definim, prin urmare, integrarea economică - proces care cuprinde:
a. un ansamblu de politici economice comune;
b. libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor;
c. armonizarea legislaŃiilor naŃionale;
d. instituŃii comune asupra cărora Ńările participante transferă unele competenŃe
de natură economică.

3. Concepte derivate şi conexe conceptului de integrare economică

Procesele integraŃioniste din economia mondială au determinat utilizarea, în paralel
cu conceptul de integrare economică, unei familii de concepte derivate şi conexe folosite
pentru evidenŃierea teoretică şi practică a ideilor concepute în diferite modele de integrare
propuse. Deşi, pe de o parte, transformările foarte rapide care determină, însoŃesc sau
rezultă din procesul integrării economice europene fac dificilă crearea şi păstrarea bazelor
conceptuale, conceptele familiare devenind inadecvate noilor realităŃi, înŃelesul multora

163
dintre fiind în curs de clarificare; iar, pe de altă parte, deşi se constată lipsa unor concepte
concrete, bine fundamentate şi realiste, considerăm extrem de utilă din punct de vedere
teoretic conturarea unei liste de concepte derivate şi conexe conceptului de integrare
economică.
Într-o ordine aproximativă a intrării în “limbajul comunitar” pot fi notate, cu titlu de
exemplificativ şI fără pretenŃia de exhaustivitate: “comunitate”, „cooperare", „convergenŃa
politicilor", „politică comună", „piaŃă internă" (lansate odată cu Planul Schuman –1950),
“piaŃa unică”, “cele patru libertăŃi de mişcare: libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor,
capitalurilor şi persoanelor" (lansate odată cu Tratatul de la Roma din 1957) „construcŃie
europeană", „marea piaŃă"; „coeziunea economică şi socială"; „diferenŃiere pozitivă"; „Europa
cu două viteze"; „Europa cu geometrie variabilă"; „spaŃiu economic unic"(lansate odată cu
Strategia Delors, din februarie 1988), “Uniune economică şi monetară”, „cei trei piloni:
Comunitatea Europeanã, Politica externã şi de securitate comunã, Cooperarea în domeniile
justiŃiei şi afacerilor interne” (lansate odată cu Tratatul de la Maastricht), „extindere”,
„aderare”, „criterii de aderare”, „aquis comunitar” (după Summitul de la Copenhaga din 1993
şi Tratatul de la Amsterdam din 1997) etc.
Conceptele derivate şi conexe servesc la îmbogăŃirea câmpului semantic al integrării,
adăugându-i noi dimensiuni.

Note şi referinŃe bibliografice:

1. Fritz Machlup, A History of Thought on Economic Integration, Macmillan Press Ltd, 1977,
London, p. 10.
2. The Oxford English Dictionary apud Fritz Machlup, op. cit., p. 9
3. Macmillan English Dictionary for advanced learnears, International student edition, 2002,
p.746
4. a se vedea Emilian M. Dobrescu, Integrare economică, ediŃia a doua, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2000, p. 1
5. a se vedea Mihaela LuŃaş, Integrarea economică europeană, Ed. Economică, Bucureşti,
1999, p. 40
6. a se vedea Emilian M. Dobrescu, op. cit., p. 2
7. R.REGUL, L'integration economiques, College d'Europe, Bruges, 1988, p.1-3.
8. a se vedea Fritz Machlup, op. cit., p. 11.
9. Ali M. El-Agraa - The Economics of the European Community, Fourth Edition, Harvester
Wheatsheaf, 1994, p.1
10. The Encyclopedia Of The Social Sciecies, ed. 1937, vol. XV, p. 629
11. apud Dumitru Miron (coordonator), Economia Uniunii Europene, Ed. Luceafărul,
Bucureşti, 2002, p. 13
12. Fritz Machlup, op. cit.,p. 10.
13. apud Dumitru Miron, op. cit., p. 13
14. Bela Balassa, The Theory of Economic Integration, London, Allen and Unwin, 1961, p.1
15. Fritz Machlup, op. cit., p. 14-18
16. Jan Tinbergen, International Economic Integration, Elsevier Publishing Company,
Amsterdam, New York, London, 1965, p.57
17. Ali M. El-Agraa -The Economics of the European Community, Fourth Edition, Harvester
Wheatsheaf, 1994, p.2
18. a se vedea Emilian M. Dobrescu, op. cit., p. 2
19. F. Badhuin, Dictionaire de l'economie contemporaine, Marabout service, p.146.
20. a se vedea D.Olaru, Integrarea vest-europeană, Ed. Politică, Bucureşti, 1988, p.88-90.
21. apud D.Olaru, op. cit., p.88-90.
22. Wilhelm Molle, The Economics of European Integration, Aldersshot Dartmouth, 1990, p.
10.

164
165