Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mirela Diaconescu
INTEGRARE
ECONOMIC
EUROPEAN
Suport de curs
CUPRINS
1
4.3. Politica agricolă comunitară
4.4. Politica regională a UE
4.5. Bibliografia capitolului 4
2
1. Fundamente teoretice ale integr rii
economice – concepte de baza
1
Strategie de dezvoltare a unei întreprinderi prin asocierea, fuziunea sau absorb ia altor întreprinderi, în scopul
creşterii capacită ii de concuren ă, sporirii vânzărilor şi reducerii costurilor, Dicţionar Enciclopedic, vol. III (H-
K), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999.
3
Dicţionarul de economie (coord. Ni ă Dobrotă) conferă no iunii de integrare
economică interna ională numeroase sensuri: trecerea de la microspa ii la macrospa ii, crearea
unor ansambluri economice tot mai vaste; absen a discriminărilor sau eliminarea progresivă a
acestora din raporturile economice între diferite state; stabilitatea şi eficien a economică a
rela iilor dintre state.
Integrarea economic nu este un scop în sine, ci un mijloc, o cale spre realizarea
unor obiective ca: ridicarea prosperită ii tuturor păr ilor, men inerea păcii prin reducerea
şansei de conflict armat între parteneri.
4
trepte) ale integr rii clasate în ordine crescătoare din punct de vedere al intensită ii,
fiecare grad re inut fiind constituit din precedentul la care se adaugă un nou element:
1. zona de liber schimb - se caracterizează prin faptul că ările membre elimină (dintr-o
dată sau treptat) taxele vamale şi restric iile cantitative care frânează libera circula ie a
mărfurilor între ele, fiecare ară participantă păstrându-şi protec ia ini ială fa ă de ter i şi
deci propria ei politică comercială fa ă de restul ărilor lumii;
2. uniunea vamal – se distinge de forma precedentă de integrare prin adoptarea unui tarif
vamal comun i prin practicarea unei politici comerciale comune fa ă de ter i . Atât zonele
de liber schimb cât şi uniunile vamale pot fi perfecte (sau complete) când vizează toate
produsele care se schimbă reciproc şi cu ter ii sau imperfecte (incomplete) când se referă
numai la o parte din produsele care se schimba reciproc şi cu ter ii;
3. pia a comun (piaţă unică sau piaţă internă unică în cazul Comunită ii Europene) – este
o formă de organizare a rela iilor economice interna ionale mult mai ambi ioasă, ea
presupunând în plus fa ă de o uniune vamală trei elemente: libera circula ie a persoanelor
(favorizată prin anumite măsuri ce asigură echivalarea diplomelor, elimină discriminările
bazate pe na ionalitate în domeniul angajărilor, al remunerării, al condi iilor de lucru);
libera circula ie a capitalurilor (prin armonizări fiscale şi prin eliminarea tuturor măsurilor
de control al cursurilor de schimb); libertatea de stabilire a întreprinderilor pe întregul
teritoriu al pie ei comune. Pia a comună amplifică substan ial legăturile între economii
pentru că se unifică nu numai pie ele bunurilor, dar şi cele ale capitalurilor, serviciilor
financiare şi for ei de muncă. Astfel, se măreşte câmpul efectelor benefice ale concuren ei
interna ionale şi ale lărgirii pie elor, pentru că libera circula ie a bunurilor, serviciilor,
capitalurilor şi lucrătorilor ca şi libertatea de stabilire a întreprinderilor creează condi iile
pentru ca activită ile de produc ie a bunurilor şi serviciilor să fie realizate acolo unde ele
sunt cel mai eficiente;
5
5. uniunea economic şi monetar sau integrarea economic total – implică unificarea
politicilor monetare, fiscale, sociale şi conjuncturale, făcând necesară instaurarea a fortiori
a unei adevărate autorită i suprana ionale dacă crearea unei zone de cursuri de schimb
stabile în interiorul uniunii este înso ită de crearea unei monede comune sau unice.
Urmarea logică a integrării economice este uniunea politic . Integrarea politică presupune o
politică externă şi de apărare comune, precum şi institu ii cu caracter suprana ional, acceptate
de toate statele participante.
OBSERVA IE :
Deşi există o logică cumulativă a integrării economice, acest proces nu trebuie văzut
ca un proces linear, în care fiecare grad trebuie să fie realizat înainte de a trece la
următorul. Tranzi iile între diferitele stadii de integrare sunt fluente şi nu pot fi întotdeauna
definite cu claritate.
Astfel de exemplu, Comunitatea Europeană a instituit rapid o uniune vamală ca şi
elemente ale pie ei unice sau ale uniunii economice şi monetare (politica agricolă comună,
apoi mai târziu Sistemul Monetar European).
Teoriile integr rii ce derivă din cele ale liberului schimb au la bază analizele privind
uniunile vamale sau regionale, ele constituind cheia de boltă, condi ia sine qua non a tuturor
formelor de integrare economică.
Cel care a teoretizat pentru prima dată aspectele formale ale func ionării unei uniuni
vamale a fost economistul american Jacob Viner ("The Customs Union Issue", Carnegie
Endowment for International Peace, New-York, 1950); el schi ează cadrul analitic ce permite
să se vadă dacă astfel de uniuni, definite ca zone de liber-schimb geografic limitate, ajung sau
nu să amelioreze bunăstarea generală în raport cu liberul schimb universal.
6
Prin creare de comer , J. Viner în elege apari ia de noi fluxuri comerciale în cadrul
uniunilor vamale care înlocuiesc sursele de furnizare mai pu in eficiente cu cele mai
avantajoase din punct de vedere al costurilor de produc ie. Aceasta reprezintă crearea intern
de comer .
Dacă înlocuirea unor fluxuri din interiorul uniunii mai pu in avantajoase (mai pu in
eficiente din punct de vedere al costurilor de produc ie) se face cu fluxuri mai eficiente din
afara uniunii vamale, atunci are loc fenomenul de creare extern de comer .
Dacă înlocuirea surselor de furnizare a mărfurilor, mai eficiente din punct de vedere al
costurilor de produc ie ce provin din afara uniunii vamale se face cu surse din cadrul uniunii
vamale mai pu in eficiente, dar devenite mai ieftine ca urmare a liberalizării schimburilor
comerciale reciproce şi a instituirii unui tarif vamal comun, atunci are loc fenomenul de
deturnare de comer .
Ra ionamentul lui J. Viner este următorul: fie A şi B două ări care vor forma o uniune
vamală (UV), iar C o ară ter ă (poate reprezenta şi restul lumii).
Înainte de instituirea UV, taxele vamale impuse de ara A pot fi astfel încât anumite
bunuri nu sunt importate nici din B, nici din C, datorită faptului că pre ul intern, de pe pia a
ării A, al acestor bunuri este inferior pre urilor minime de import (cost de produc ie + taxa
vamală).
Dacă se realizează UV între ţările A şi B, taxele vamale la importul reciproc din
aceste ări sunt eliminate; în consecin ă, anumite bunuri, pentru care costurile de produc ie
sunt mai mici în B decât în A, pot fi importate în ara A. Este ceea ce J. Viner numeşte efectul
de creare de comer .
Dar se poate presupune şi că înainte de formarea UV, ara A, ce aplica taxe vamale
identice pentru bunurile din ările B şi C, importa anumite bunuri din C, unde costurile de
produc ie sunt inferioare celor din B.
Dacă eliminarea taxelor vamale între ările A şi B face ca ara A să importe bunul
respectiv din B şi nu din C, atunci formarea uniunii vamale antrenează o deturnare de
comer .
Iată i un exemplu cifric pentru a pune în evidenta efectele de creare i deturnare de
comer :
ara A ara B ara C
Cost de produc ie unitar pt. produsul X în fiecare 35 26 20
ar - u.m.
INAINTE DE REALIZAREA UNIUNII VAMALE (UV)
Pre minim posibil pe pia a rii A (cost de produc ie
7
+ taxa vamală) în func ie de provenien a produsului:
a) taxa vamală de import de 100% 35 52 40
b) taxa vamală de import de 50% 35 39 30
ara A + ara B = UV
Pre urile minime posibile pe pia a rii A în func ie
de provenien a produsului:
a) taxa vamală de import de 100% 35 26 40
b) taxa vamală de import de 50% 35 26 30
Din unghiul teoriei bunăstării, problema este de a şti care va fi rezultanta efectelor de
creare şi deturnare de comerţ, altfel spus efectul net. De exemplu, dacă uniunea vamală
conduce la o creare netă de comer , atunci ea este avantajoasă şi va antrena o creştere a
bunăstării.
J. Viner a arătat că o uniune vamală poate fie să îmbunătă ească, fie să deterioreze
alocarea de resurse, adică să conducă fie la creare de comer , fie la deturnare de comer ; cele
două efecte de creare şi deturnare de comerţ pot apărea însă şi simultan, atunci când
producătorul mai eficient se situează în afara uniunii vamale: dacă producătorii din uniunea
vamală îşi dezvoltă vânzările în zona de integrare peste cantită ile importate anterior de la
producătorii eficien i din afara uniunii vamale, partea din noile schimburi ce se substituie în
mod riguros vechilor importuri constituie o deturnare de comer , iar partea ce corespunde
creşterii vânzărilor reprezintă o creare de comer .
J. Viner admite, în ultimă instan ă, că numai studiul concret al zonelor integrate
permite să se vadă dacă integrarea regională generează efecte de creare de comer superioare
celor de deturnare de comer .
8
2. Aspecte juridice şi institu ionale ale
construc iei Uniunii Europene
9
Tratatele Comunităţilor Europene - UE
1987
Actul Unic European
2
10
economic, obiectivul Tratatului era de apropiere a economiilor na ionale prin
instituirea unei uniuni vamale, prin libera circula ie a persoanelor, serviciilor şi
capitalurilor, prin intermediul unor politici comune (în agricultură, transporturi şi în
domeniul concuren ei), prin apropierea legisla iilor na ionale în măsura în care
func ionarea pie ei comune o cerea, printr-o serie de proceduri ce permiteau
coordonarea politicilor economice ale statelor membre şi remedierea dezechilibrelor
din balan ele de plă i; se prevedea crearea unui Fond social european şi a unei Bănci
europene de investi ii, etc. în plus, articolul 237 prevedea că “orice stat european poate
cere să devină membru al Comunită ii”; în fa a unei astfel de cereri Consiliul trebuie
să se pronun e cu unanimitate, iar acordul trebuie să fie ratificat de toate statele
membre.
- Tratatul de la Roma privind crearea Euratom este un tratat (lex specialis) ce
vizează integrarea economica sectoriala i care a fost încheiat pe durata nelimitata;
acesta pune bazele unei piețe comune în domeniul energiei nucleare.
- Tratatul de la Roma a fost pe alocuri amendat sau completat în cursul următorilor 30
de ani de la semnarea sa; astfel, pot fi men ionate textul tratatului prin care fuzionează
institu iile însărcinate cu realizarea func ionării celor trei Comunită i (CEE, CECO,
Euratom), amendamentele referitoare la buget şi resursele sale, modificări cu ocazia
lărgirilor succesive şi mai ales Actul Unic European.
Tratatul de la Maastricht (semnat în feb.1992, în vigoare din 1 nov.1993) a adus
modificări şi completări la cele trei tratate existente : CECO-1951, CEE-1957 şi Euratom-1957;
conform tratatului, CEE se va numi în mod oficial Comunitatea Europeană (iar cele 3 comunită i
se vor numi Comunită ile Europene), iar după punerea în aplicare a acestui tratat, acestea se vor
numi Uniunea Europeană. în tratatul general privind Uniunea Europeană, în capitole separate au
fost cuprinse dispozi ii privind cooperarea în domeniile justi iei şi afacerilor interne precum şi
dispozi ii privind politica externă şi de securitate comună.
- Principale inovații ale Tratatului de la Maastricht:
O cetă enie a uniunii este instituită pentru toate persoanele având na ionalitatea
unui stat membru ;
Introduce procedura de codecizie ce sporeşte puterile Parlamentului European;
Extinde baza juridică a votului cu majoritate calificata în Consiliul de Miniştri;
Introduce principiul subsidiarităţii (Art. 3b “Comunitatea va ac iona între
limitele puterilor conferite prin Tratat şi a obiectivelor atribuite prin acesta.
Conform principiului subsidiarită ii, în domeniile ce nu sunt de competen a sa
11
exclusivă, Comunitatea va ac iona numai dacă şi atâta timp cât obiectivele
ac iunii propuse nu pot fi atinse în mod suficient de către statele membre şi
astfel, din motive de anvergură şi efecte, pot fi atinse mai bine de către
Comunitate.”)
Furnizează cadrul şi calendarul pentru crearea Uniunii Economice şi Monetare.
Tratatul de la Amsterdam (semnat în 1997, a intrat în vigoare la 1 mai 1999) –
revizuieşte şi completează Tratatul de la Maastricht şi îşi propune să construiască o
Europă mai apropiată de cetă enii săi, capabilă să func ioneze cu un număr sporit de
membri, după aderarea ărilor asociate. Alături de dispozi iile privind Uniunea Economică
şi Monetară, Tratatul de la Amsterdam con ine şi un pachet de măsuri cu caracter social
privind creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă. Tratatul include un articol
nou, consacrat principiului general al nediscriminării (Uniunea poate combate orice
formă de discriminare, indiferent că este pe bază de sex, rasă, origine etnică, religie, vârstă
sau orientare sexuală). Prin Tratatul de la Amsterdam, Uniunea poate întreprinde misiuni
de ajutor umanitar şi de men inere a păcii (misiuni Petersberg). Tratatul a prevăzut ca, în
următorii 5 ani după intrarea sa în vigoare, măsurile privind libera circula ie a persoanelor
străine în UE, controalele la frontiere, imigrarea şi dreptul de azil să fie unificate după
consultarea cu Parlamentul şi printr-o decizie cu unanimitate a Consiliului. Tratatul de la
Amsterdam creşte considerabil responsabilitatea Parlamentului, făcând din procedura de
codecizie regula cvasi-generală i extinde către noi domenii politice posibilitatea de a
adopta o decizie cu majoritate calificată în cadrul Consiliului UE.
Tratatul de la Nisa (semnat în feb.2001, în vigoare de la 1 feb.2003) a avut ca scop
adaptarea func ionarii institu iilor europene în perspectiva unei extinderi a UE la 27 de
state membre. În consecin ă, schimba reprezentarea na ională la nivelul institu iilor UE în
vederea pregătirii pentru extindere, schimbă ponderarea votului cu majoritate calificata în
Consiliul UE i extinde baza juridică a acestuia i realizează o extindere de mică
anvergură a aplicării procedurii de codecizie.
Tratatul de la Lisabona - este rezultatul unui proces mai îndelungat prin care s-a
urmărit reformarea cadrului legal al Uniunii. Condi iile impuse de trecerea de la 15 la 27
de state membre în urma celui de-al cincilea val al extinderii au făcut necesară reformarea
institu iilor Uniunii, precum şi a modului de luare a deciziilor la nivelul acesteia, în
vederea sporirii eficien ei întregului sistem comunitar. Noul Tratat de organizare şi
func ionare a Uniunii Europene a fost semnat de către şefii de stat/guvern ai statelor
12
membre la 13 decembrie 2007, la Lisabona. Titulatura sa oficială este Tratatul de la
Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea European şi a Tratatului de
instituire a Comunit ii Europene. Acesta a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. După
eşecul ratificării Tratatului de instituire a unei Constitu ii pentru Europa, cunoscut
sub numele de Tratatul Constitu ional, un pas important în reluarea procesului de
reformare a Tratatelor UE a fost reprezentat de elaborarea şi adoptarea Declara iei de la
Berlin pentru aniversarea a 50 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma. Documentul,
adoptat la 25 martie 2007 de cele 27 de state membre de atunci şi de institu iile Uniunii,
subliniază realizările Uniunii de la crearea sa şi reafirmă solidaritatea statelor membre în
jurul unor proiecte şi obiective comune pentru viitor. Consiliul European din 21-23 iunie
2007 a decis elaborarea unui Tratat de Reformă a Uniunii şi a adoptat un mandat clar şi
detaliat în acest sens, care a condus la semnarea Tratatului în decembrie 2007, la
Lisabona. România s-a asociat încă de la început dezbaterilor pe această temă, fiind
conştientă de importan a noului Tratat pentru dezvoltarea ulterioară a Uniunii şi a
modalită ilor în care aceasta va răspunde aşteptărilor cetă enilor europeni, inclusiv celor
români. Tratatul de la Lisabona, la fel ca şi Tratatul de la Amsterdam şi, respectiv,
Tratatul de la Nisa, este un tratat de amendare a Tratatelor existente. Acesta cuprinde
Tratatul Uniunii Europene (TUE) şi Tratatul privind func ionarea Uniunii (TFUE), care
reprezintă tratatele de bază ale Uniunii şi au o valoare juridică egală. Tratatul de la
Lisabona con ine, de asemenea, o serie de Protocoale şi de Declara ii. România a sus inut
activ adoptarea Tratatului, care include cea mai mare parte a inova iilor prevăzute anterior
de Tratatul Constitu ional. Ratificarea Tratatului de la Lisabona a fost finalizată de către
toate cele 27 de state membre UE la 13 noiembrie 2009. România este unul dintre primele
state membre care au ratificat Tratatul, Parlamentul român finalizând procedura de
ratificare la data de 4 februarie 2008. Tratatul a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.
Cronologia ratific rii Tratatului de la Lisabona
13
Portugalia 23 aprilie 2008 Parlament 17 iunie 2008
Danemarca 24 aprilie 2008 Parlament 29 mai 2008
Austria 24 aprilie 2008 Parlament 13 mai 2008
Letonia 8 mai 2008 Parlament 16 iunie 2008
Lituania 8 mai 2008 Parlament 26 august 2008
Germania 23 mai 2008 Parlament 25 septembrie 2009
Luxemburg 29 mai 2008 Parlament 21 iulie 2008
Finlanda 11 iunie 2008 Parlament 30 septembrie 2008
Estonia 11 iunie 2008 Parlament 23 septembrie 2008
Grecia 12 iunie 2008 Parlament 12 august 2008
Marea Britanie 18 iunie 2008 Parlament 16 iulie 2008
Cipru 3 iulie 2008 Parlament 26 august 2008
Olanda 8 iulie 2008 Parlament 11septembrie 2008
Belgia 11 iulie 2008 Parlament 15 octombrie 2008
Spania 15 iulie 2008 Parlament 8 octombrie 2008
Italia 31 iulie 2008 Parlament 8 august 2008
Suedia 20 noiembrie 2008 Parlament 10 decembrie 2008
Republica Cehă 6 mai 2009 Parlament 13 noiembrie 2009
Irlanda 2 octombrie 2009 Referendum 23 octombrie 2009
14
European, implicarea parlamentelor na ionale va conduce la consolidarea
caracterului democratic şi la creşterea legitimită ii ac iunilor Uniunii.
• O voce mai puternică pentru cetă eni: datorită ini iativei cetă enilor, un milion
de cetă eni din diferite state membre vor putea cere Comisiei să prezinte noi
propuneri politice.
• Retragerea din Uniune: Tratatul de la Lisabona recunoaşte explicit, pentru
prima dată, posibilitatea ca un stat membru să se retragă din Uniune.
• Cine şi ce face: rela ia dintre statele membre şi Uniunea Europeană va deveni
mai clară odată cu clasificarea competen elor. Tratatul introduce o clasificare
general a competen elor în trei categorii:
1. Competen ele exclusive: doar Uniunea are puterea de a legifera în
domenii precum uniunea vamală, politica comercială comună sau
concuren a.
2. Ac iunile de sprijin, de coordonare sau de completare : interven ia
Uniunii se limitează la sus inerea ac iunilor întreprinse de statele
membre, de exemplu, prin intermediul ajutoarelor financiare. Sunt
vizate domenii precum cultura, educa ia sau industria.
3. Competen ele partajate: acoperă celelalte domenii, printre care se
numără protec ia mediului, transporturile şi protec ia consumatorilor.
Distribuirea puterii de legiferare între Uniunea Europeană şi statele
membre se face respectând principiul subsidiarită ii.
2. O Europ mai eficient , cu metode de lucru şi reguli de vot simplificate, cu institu ii
eficiente şi moderne pentru o Uniune Europeană capabilă să ac ioneze mai bine în
domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de astăzi.
• Un proces decizional eficient: votul cu majoritate calificată din Consiliu va fi
extins la noi domenii politice, astfel încât procesul decizional să se desfăşoare
mai rapid şi mai eficient. Începând din 2014, calcularea majorită ii calificate se
va baza pe sistemul dublei majorită i, a statelor membre şi a popula iei,
reflectând astfel dubla legitimitate a Uniunii. Dubla majoritate se ob ine atunci
când o decizie este luată prin votul a 55% din statele membre, reprezentând cel
pu in 65% din popula ia Uniunii.
• Un cadru institu ional mai stabil şi mai eficient: Tratatul nu schimbă
fundamental structura institu ională a UE, care se va baza, în continuare, pe
15
triunghiul Parlament, Consiliu, Comisie. Totuşi, el introduce câteva elemente
noi menite să amelioreze eficien a, coeren a şi transparen a institu iilor.
• vor exista 7 institu ii: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul,
Comisia Europeană, Curtea de Justi ie a Uniunii Europene, Banca Centrală
Europeană şi Curtea de Conturi.
Parlamentul European
– Tratatul de la Lisabona sporeşte competen ele acestuia la nivel legislativ,
bugetar şi în materie de aprobare a acordurilor interna ionale. De asemenea,
Tratatul modifică şi structura Parlamentului: numărul deputa ilor europeni nu
va depăşi 751 (750 plus preşedintele), iar repartizarea locurilor pe state
membre se va face după principiul propor ionalită ii degresive. Altfel spus,
deputa ii din ările cu cei mai mul i locuitori vor reprezenta un număr mai mare
de cetă eni decât deputa ii din ările cel mai pu in populate. Tratatul mai
precizează că fiecare stat membru va fi reprezentat în Parlament de minim 6
deputa i şi de maxim 96.
Consiliul European
– are misiunea de a impulsiona elaborarea politicilor i devine o institu ie a UE,
fără a primi însă noi atribu ii. Este creat totuşi un nou post, cel de Preşedinte al
Consiliul European. Acesta este ales de Consiliul European pentru un mandat
de doi ani şi jumătate şi va avea rolul de a asigura pregătirea şi continuitatea
lucrărilor Consiliului European şi de a găsi solu ii care să conducă la ob inerea
consensului. Preşedintele Consiliului European nu poate ocupa alte func ii la
nivel na ional.
Consiliul
– Consiliul reprezintă guvernele statelor membre. Rolul său rămâne în mare
măsură neschimbat. Consiliul va continua să împartă prerogativele legislative
şi bugetare cu Parlamentul şi îşi va men ine rolul central în materie de politică
externă şi de securitate comună (PESC) şi de coordonare a politicilor
economice.
– Schimbarea esen ială adusă de T. Lisabona se referă la procesul de decizie:
Consiliul va decide cu majoritate calificată, cu excep ia cazurilor în care
tratatele prevăd o altă procedură (ex. votul în unanimitate). După intrarea în
vigoare a T. Lisabona, votul cu majoritate calificată este extins la numeroase
domenii de ac iune (de ex., imigrarea sau cultura).
16
– Ulterior, introducerea, în 2014, a votului cu dublă majoritate al statelor
membre ale UE (55%) şi al popula iei (65%), care reflectă dubla legitimitate a
Uniunii, va conduce la consolidarea transparen ei şi eficien ei. Noua modalitate
de calcul va fi completată de un mecanism care ar trebui să permită unui număr
mic de state membre (apropiate de minoritatea de blocare) să-şi manifeste
opozi ia fa ă de o decizie. Într-o astfel de situa ie, Consiliul trebuie să facă tot
ce-i va sta în putin ă pentru a ob ine, într-un interval de timp rezonabil, o
solu ie satisfăcătoare pentru ambele păr i.
Comisia Europeană
– Principala misiune a Comisiei Europene este să promoveze interesul general
european. T. Lisabona aduce schimbări la nivelul structurii acesteia. Potrivit
principiului rota iei egale între statele membre, începând din 2014, colegiul va
fi format dintr-un număr de comisari egal cu două treimi din numărul statelor
membre. Nr. membrilor Comisiei va putea fi modificat de Consiliul European
cu unanimitate de voturi. La solicitarea Irlandei, Consiliul European din 11-12
dec. 2008 a decis în unanimitate că va ac iona în sensul men inerii sistemului
un stat / un comisar pt. structura Comisiei i după 2014.
– Rolul preşedintelui Comisiei va fi consolidat, din moment ce acesta îi va putea
obliga pe membrii colegiului să demisioneze.
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi
vicepreşedinte al Comisiei
– Înfiin area postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi
politica de securitate este una dintre inova iile institu ionale majore ale
Tratatului de la Lisabona. În consecin ă, coeren a ac iunii externe a Uniunii ar
trebui să fie ameliorată.
– Acest Înalt Reprezentant va avea o dubl misiune: pe de o parte, va fi
împuternicitul Consiliului pentru politica extern şi de securitate comun
(PESC) iar pe de altă parte, va fi vicepreşedinte al Comisiei pentru rela ii
externe. Responsabil pentru elaborarea politicii externe şi a politicii de apărare
comună, va prezida i Consiliul „Afaceri externe”. În plus, va reprezenta
Uniunea pe scena interna ională în domeniul PESC şi va fi asistat de un
serviciu european pentru ac iune externă, format din func ionari ai Consiliului,
Comisiei şi serviciilor diplomatice na ionale.
Celelalte instituţii
17
• Dispozi iile tratatelor actuale referitoare la Banca Centrală Europeană (BCE) şi la
Curtea de Conturi nu au suferit schimbări notabile.
• În ceea ce priveşte Curtea de Justi ie a Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona
extinde domeniul de interven ie al acesteia, mai ales în materie de cooperare penală şi
poli ienească şi introduce câteva modificări procedurale.
3. O Europ a drepturilor, valorilor, libert ii, solidarit ii şi siguran ei, care
promoveaz valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în
dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate şi asigur o mai
bun protec ie a cet enilor europeni.
• Valori democratice: Tratatul de la Lisabona specifică şi consolidează valorile
şi obiectivele care stau la baza Uniunii. Aceste valori sunt menite să servească
drept punct de referin ă pentru cetă enii europeni şi să arate ce anume are de
oferit Europa partenerilor săi din întreaga lume.
• Drepturile cet enilor şi Carta drepturilor fundamentale: Tratatul de la
Lisabona men ine drepturile existente şi introduce altele noi. În mod special,
garantează libertă ile şi principiile înscrise în Carta drepturilor fundamentale şi
conferă dispozi iilor acesteia for ă juridică obligatorie. Se referă la drepturi
civile, politice, economice şi sociale.
• Libertate pentru cet enii europeni: Tratatul de la Lisabona men ine şi
consolidează cele „patru libertă i”, precum şi libertatea politică, economică şi
socială a cetă enilor europeni.
• Solidaritate între statele membre: Tratatul de la Lisabona prevede faptul că
Uniunea şi statele membre ac ionează împreună într-un spirit de solidaritate în
cazul în care un stat membru este inta unui atac terorist sau victima unui
dezastru natural sau provocat de mâna omului. De asemenea, se subliniază
solidaritatea în domeniul energiei.
• Mai mult siguran pentru to i: Uniunea va beneficia de o capacitate
extinsă de ac iune în materie de libertate, securitate şi justi ie, ceea ce va aduce
avantaje directe în ceea ce priveşte capacitatea Uniunii de a lupta împotriva
criminalită ii şi terorismului. Noile prevederi în materie de protec ie civilă,
ajutor umanitar şi sănătate publică au, de asemenea, obiectivul de a întări
capacitatea Uniunii de a răspunde la amenin ările la adresa securită ii
cetă enilor europeni.
18
4. Europa ca actor pe scena interna ional – instrumentele de politică externă de care
dispune Europa vor fi regrupate atât în ceea ce priveşte elaborarea, cât şi adoptarea
noilor politici. Tratatul de la Lisabona va oferi Europei o voce mai clară în rela iile cu
partenerii săi din întreaga lume. Va utiliza for a dobândită de Europa în domeniul
economic, umanitar, politic şi diplomatic pentru a promova interesele şi valorile
europene pe plan mondial, respectând, în acelaşi timp, interesele specifice ale statelor
membre în domeniul afacerilor externe.
• Numirea unui Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate, care va fi şi unul din vicepreşedin ii Comisiei, va creşte impactul,
coeren a şi vizibilitatea ac iunii externe a UE.
• Noul Serviciu european pentru ac iune extern va oferi Înaltului
Reprezentant sprijinul necesar.
• Uniunea va avea o personalitate juridic unic , ceea ce îi va întări puterea
de negociere determinând-o să fie mai eficientă pe plan mondial şi un partener
mai vizibil pentru ările ter e şi organiza iile interna ionale.
• Progresele în domeniul politicii europene de securitate şi apărare vor men ine
unele modalită i decizionale specifice, facilitând totodată o cooperare
consolidată în cadrul unui grup mai mic de state membre.
19
Banca Europeana de Investitii finan ează investi iile în proiecte de dezvoltare
economică în interiorul şi în exteriorul UE şi sus ine micile întreprinderi prin Fondul
European de Investi ii;
Banca Centrala Europeana este responsabilă de politica monetară europeană;
Mediatorul (Ombudsman) European investighează plângerile privind administrarea
defectuoasă înaintate împotriva institu iilor şi organismelor UE;
Controlorul European pentru Protec ia Datelor asigură protec ia datelor cu caracter
personal ale cetă enilor.
Consiliul European
Instituţii-cadru
20
Mecanism instituţional
Consiliul European
(re)modelează viziunea
politică a Uniunii
Celelalte organisme Comisia Europeană
sprijină şi completează elaborează politicile comunitare
activităţile instituţiilor şi iniţiază legislaţia aferentă
Curtea de Conturi
Comisia şi statele membre
veghează la administrarea corectă,
asigură implementarea legislaţiei
eficace şi eficientă a fondurilor
Comisia şi Curtea de Justiţie
veghează la respectarea
dreptului european
Consiliul European
Consiliul European a fost înfiin at în urma conferin ei la nivel înalt de la Paris din 10
decembrie 1974, prima sa întâlnire având loc la Dublin în 1975.
Rolul Consiliului European este de a impulsiona dezvoltarea Uniunii şi de a stabili
politicile generale necesare acestei dezvoltări. Atribu iile Consiliului European, care a devenit
şi principalul factor de decizie în ceea ce priveşte viitorul Uniunii, sunt:
desemnarea principalelor linii de ac iune la nivelul evolu iei interna ionale a
construc iei europene;
stabilirea orientărilor generale în domeniul politicilor economice, sociale şi
externe;
luarea deciziilor la cel mai înalt nivel în privin a problemelor deosebite care pot
apărea în cadrul domeniului economic, social, financiar şi de politică externă.
Consiliul European prezintă Parlamentului European un raport în urma fiecărei
reuniuni, precum şi un raport scris privind progresele UE.
Iată o schemă ce prezintă în mod sintetic aceasta institu ie a UE:
21
22
Consiliul Uniunii Europene
Miniştrii din statele membre se întrunesc în cadrul Consiliului Uniunii Europene. În
func ie de chestiunea de pe ordinea de zi, fiecare ară va fi reprezentată de ministrul care
răspunde de subiectul în cauză (afaceri externe, finan e, probleme sociale, transporturi,
agricultură, etc.).
Preşedin ia Consiliului este de inută timp de şase luni de către fiecare stat membru, pe
baza unui sistem de rota ie.
Consiliul r spunde de luarea deciziilor şi de coordonare.
Consiliul Uniunii Europene adoptă legi, legiferând, în mod normal, împreună cu
Parlamentul European.
Consiliul coordonează politicile economice generale ale statelor membre.
Consiliul defineşte şi pune în aplicare politica externă şi de securitate comună a
UE, pe baza liniilor directoare stabilite de Consiliul European.
Consiliul încheie, în numele Comunită ii şi al Uniunii, acorduri interna ionale între
UE şi unul sau mai multe state sau organiza ii interna ionale.
Consiliul coordonează ac iunile statelor membre şi adoptă măsuri în domeniul
cooperării poli ieneşti şi judiciare în materie penală.
Consiliul şi Parlamentul European constituie autoritatea bugetară care adoptă
bugetul Comunită ii.
Actele Consiliului
Actele Consiliului pot fi sub formă de regulamente, directive, decizii, ac iuni comune
sau pozi ii comune, recomandări sau avize. De asemenea, Consiliul poate adopta concluzii,
declara ii sau rezolu ii.
Atunci când Consiliul ac ionează în calitate de legiuitor, Comisia Europeană este, în
principiu, cea care face propunerile. Acestea sunt examinate de către Consiliu, care poate
aduce modificări înainte de a le adopta.
Parlamentul European este un participant activ în cadrul acestui proces legislativ.
Legisla ia comunitară referitoare la o gamă amplă de chestiuni se adoptă în comun de către
Parlament şi Consiliu, utilizând procedura legislativă ordinară (fosta „codecizie”).
De-a lungul timpului, num rul de voturi de care dispune fiecare stat membru a
fost stabilit prin tratate. Tratatele sunt cele care definesc, de asemenea, cazurile în care
este necesar majoritatea simpl , majoritatea calificat sau unanimitatea.
23
Consiliul Uniunii Europene este asistat de un Secretariat General, dar şi de mai multe
comitete, dintre care cel mai important este COREPER (Comitetul Reprezentan ilor
Permanen i). Acesta este format din reprezentan ii statelor membre, fiind un organ permanent,
de natură diplomatică, care pregăteşte şedin ele Consiliului, propunerile de decizii precum şi
propunerile de compromis. În continuare este prezentat în mod schematic Consiliul Uniunii
Europene:
24
Comisia European
Comisia Europeană este organul executiv al UE. Ea propune noile reglementări
comunitare şi se ocupă de gestionarea cotidiană a punerii în aplicare a politicilor europene şi a
modului în care sunt cheltuite fondurile UE. Reprezentând interesele Europei în ansamblul
său, Comisia se asigură că tratatele şi legisla ia europeană sunt respectate de toate statele
membre.
Este alcatuită din 28 de comisari – câte un comisar propus de guvernul fiecărei ări
membre din rândul cetă enilor săi (în 2018, comisia are în mod efectiv 27 de comisari:
Jonathan Hill, fost comisar din partea Marii Britanii pentru Stabilitatea Financiară, Servicii
Financiare şi Uniunea Pie elor de Capital a UE, i-a anun at demisia începând cu 15 iulie
2016, după ce britanicii au votat favorabil ie irea din Uniunea Europeană, portofoliul fiind
preluat de către vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil pentru euro şi dialog social,
Valdis Dombrovskis). Deşi membrii Comisiei sunt numi i de statele membre, aceştia
reprezintă interesele comunitare şi nu pe cele na ionale. Pe durata mandatului lor (5 ani),
comisarii europeni vor ac iona în deplină independen ă fa ă de statele care i-au numit,
ab inându-se de la orice ac iune care ar putea fi incompatibilă cu atribu iile lor. Comisia este
condusă de un Preşedinte care este desemnat de Consiliul European, care-i desemnează si pe
25
ceilalti comisari cu acordul Pre edintelui numit ; componen a Comisiei, (inclusiv
Pre edintele) este supusă aprobării Parlamentului European.
Comisia Europeană are următoarele atribu ii:
atribu ii de ini iativă legislativa;
putere de execu ie, Comisia având misiunea de a urmării aducerea la îndeplinire a
deciziilor Consiliului;
asigură respectarea tratatelor şi a obliga iilor comunitare putând impune sanc iuni
pentru nerespectarea acestora;
gestionează bugetul şi fondurile structurale comunitare;
putere de negociere în raport cu statele ter e şi alte organiza ii.
Parlamentul European
Parlamentul European (PE) este ales de cetă enii UE pentru a le reprezenta interesele.
Îşi are originea în anii ′50 şi are la bază tratatele fundamentale. Din 1979, membrii PE sunt
aleşi prin vot direct de către cetă enii UE. Alegerile au loc o dată la cinci ani şi fiecare
cetă ean UE are dreptul de a vota şi de a candida, indiferent unde locuieşte în UE. Cele mai
recente alegeri au avut loc în mai 2014. Astfel, Parlamentul exprimă voin a democratică a
26
celor peste 500 de milioane de cetă eni ai Uniunii şi le reprezintă interesele în discu iile cu
alte institu ii UE. Numărul parlamentarilor provenind din fiecare ară este aproximativ
propor ional cu numărul locuitorilor ării respective. În baza Tratatului de la Lisabona, nicio
ară nu poate avea mai pu in de 6 reprezentan i sau mai mult de 96. Componen a actuală a
Parlamentului s-a modificat, astfel că, de ex., numărul deputa ilor din Germania a fost redus
de la 99 la 96, iar cel al deputa ilor din Letonia a scăzut de la 9 la 8.
27
General”). Reuniunile întregului Parlament, cunoscute sub denumirea de „sesiuni plenare”, au
loc la Strasbourg şi uneori la Bruxelles. Reuniunile comisiilor parlamentare au loc tot la
Bruxelles.
28
Nigel Farage (Regatul Unit) i David Borrelli (Italia)
Nigel Farage este membru al Parlamentului European din
Grupul Europa Libertă ii i
1999. A mai fost lider al grupului. David Borrelli a fost 45
Democra iei Directe (EFDD)
ales pentru prima dată în Parlamentul European i a fost
consilier în ora ul Treviso.
Grupul Europa Na iunilor i a
Marine Le Pen (Fran a) i Marcel de Graaff (Olanda) 37
Libertă ii
Sursa: Prelucrare realizată de Maria Floriana Popescu pe baza informațiilor disponibile la adresa
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/
29
Parlamentul European - continuare
30
Parlamentul European - continuare
Controlul democratic
Pe durata întregului mandat, Comisia răspunde politic în faţa
Parlamentului, care poate prezenta o „moţiune de cenzură” prin
care să solicite demisia în masă a Comisiei.
Parlamentul exercită controlul si prin examinarea periodică a
rapoartelor trimise de către Comisie (raportul general anual,
rapoarte privind punerea în aplicare a bugetului etc.).
Mb. PE transmit întrebări Comisiei în mod periodic, iar comisarii
au obligaţia legală de a răspunde la aceste întrebări.
Parlamentul supraveghează activitatea Consiliului: MPE
transmit întrebări Consiliului în mod periodic, iar Preşedintele
Consiliului participă la sesiunile plenare ale PE şi ia parte la
dezbaterile importante.
Parlamentul poate extinde controlul democratic prin
examinarea cererilor trimise de cetăţeni şi înfiinţarea unor
comitete de investigare.
La deschiderea fiecărei reuniuni la nivel înalt a Consiliului
European, preşedintele Parlamentului este invitat să prezinte
punctele de vedere ale Parlamentului.
Curtea de Justi ie a UE
Curtea de Justi ie UE, al cărei sediu este la Luxemburg, este compus din trei
instanțe: Curtea de Justiție, Tribunalul (creat în 1989) i Tribunalul Funcției Publice
(creat în 2004). De la crearea acestora, au fost pronun ate de către cele trei instan e
aproximativ 15 000 de hotărâri.
Curtea de Justi ie a UE are ca obiect fundamental asigurarea respectării dreptului în
interpretarea şi aplicarea tratatelor. Este institu ia care a avut un rol decisiv în stabilirea
superiorită ii dreptului comunitar asupra dreptului na ional. Atribu iile principale ale Cur ii de
Justi ie a UE sunt:
controlează legalitatea actelor emise de celelalte institu ii ale Uniunii;
controlează respectarea de către statele membre a obliga iilor impuse de tratate;
interpretează normele comunitare ori de câte ori apare într-un proces o contesta ie
în privin a unei norme comunitare;
poate fi invitată să emită avize asupra acordurilor pe care Uniunea inten ionează să
le încheie cu state ter e.
Curtea de Justiție este compusă în prezent de 28 de judecători şi 9 avoca i generali.
Membrii Cur ii sunt numi i de către statele membre dintre cetă enii lor, pentru un mandat de 6
31
ani. Aceşti sunt aleşi dintre juriştii cu experien ă, independen i şi care îndeplinesc în statele de
origine condi iile pentru exercitarea celor mai înalte func ii jurisdic ionale. Avoca ii - generali
asistă toate lucrările Cur ii, expunându-şi opiniile cu impar ialitate în oricare din cauzele
prezentate în fa a Cur ii.
În 1989, pentru a degreva Curtea de multitudinea de cauze prezentate, a fost înfiin at
Tribunalul de Primă Instan ă, organ de jurisdic ie, însă fiind un organism autonom din punct
de vedere organizatoric. La fel ca şi Curtea de Justi ie, Tribunalul are 28 de judecători, numi i
de statele membre şi nu are nici un avocat general. Ocazional rolul acestuia poate fi luat de un
judecător. Crearea Tribunalului de Primă Instan ă a permis crearea unui sistem jurisdic ional
cu două trepte de jurisdic ie, dar şi transferarea unei păr i a din competen ele Cur ii către noua
jurisdic ie. De asemenea au fost create camere jurisdic ionale, specializate pe anumite
domenii.
În cadrul institu iei jurisdic ionale, Tribunalul Funcţiei Publice este instan a
specializată în materia contenciosului func iei publice a Uniunii Europene. Această
competen ă a fost exercitată anterior de Curtea de Justi ie şi, de la crearea sa în 1989, de
Tribunal.
Tribunalul Func iei Publice a Uniunii Europene este compus din şapte judecători
numi i de Consiliu pentru o perioadă de şase ani care poate fi reînnoită. Începând din anul
2012, Tribunalul Func iei Publice poate recurge la un judecător ad-interim pentru a suplini
absen a unui judecător care, fără a se afla într-o situa ie de invaliditate totală, este împiedicat,
din motive medicale, să participe la solu ionarea cauzelor pe o perioadă de cel pu in trei luni.
Consiliul, la propunerea pre edintelui Cur ii de Justi ie, stabile te o listă de trei judecători ad-
interim. Ace ti trei judecători sunt ale i dintre fo tii membri ai Cur ii, ai Tribunalului sau ai
Tribunalului Func iei Publice.
32
rol consultativ în ceea ce priveşte proiectele de acte juridice referitoare la finan ele
comunitare;
urmăreşte legalitatea şi regularitatea încasărilor şi a cheltuielilor;
întocmeşte rapoarte generale asupra întregii activită i de control.
Curtea Europeană de Conturi are 28 de membri, numi i de statele membre din rândul
auditorilor na ionali recunoscu i pentru independen a şi competen a lor. Aceştia sunt aleşi
pentru un mandat de 6 ani. Curtea func ionează pe principiul colegialită ii, preşedintele fiind
numit din rândul celorlal i membrii ai Cur ii, pentru un mandat de 3 ani.
33
ceea ce priveşte Comitetul, acesta poate adopta avize din proprie ini iativă şi le poate prezenta
Comisiei, Consiliului şi Parlamentului.
34
urmare, Comitetul îndeplineşte un rol esen ial în procesul decizional din cadrul
Uniunii.
să asigure o mai mare implicare/contribu ie din partea societă ii civile la ini iativa
europeană şi de a edifica şi consolida o Europă apropiată cetă enilor săi;
să sporească rolul organiza iilor şi asocia iilor societă ii civile în ările ne-membre
(sau grupuri de ări), iar în acest scop promovează ”dialogul structurat”, organizat
cu reprezentan ii acestora şi constituirea unor organisme similare în zonele vizate :
ări candidate la aderare ările mediteraneene, ACP, India, China şi America Latina
etc. ("dezvoltare institu ională").
35
monede. Pentru a-i permite BCE să-şi îndeplinească misiunea, numeroase dispozi ii îi
garantează independen a.
36
Elaborarea legisla iei UE
Înainte de a propune noi ini iative legislative, Comisia evaluează poten ialele
consecin e economice, sociale şi ecologice pe care le-ar putea avea acestea. Prin urmare,
Comisia realizează evaluări de impact care prezintă avantajele şi inconvenientele diferitelor
op iuni politice.
De asemenea, Comisia consultă părţile interesate cum ar fi organiza iile
neguvernamentale, autorită ile locale, reprezentan ii industriei şi ai societă ii civile. Grupurile
de exper i sunt invitate să formuleze avize cu privire la aspectele tehnice relevante. În acest
fel, Comisia se asigură că propunerile legislative răspund nevoilor celor viza i şi evită
procedurile birocratice inutile.
Cetă enii, întreprinderile şi organiza iile pot participa la procedura de consultare prin
intermediul site-ului Consultări publice.
Parlamentele na ionale îşi pot exprima în mod oficial rezervele în cazul în care consideră că o
problemă poate fi solu ionată mai bine la nivel na ional decât la nivelul UE.
37
Diaconescu M. (2004), "Economie europeană. Fundamente i etape ale construc iei
europene", edi ia a II- a revăzută şi adăugită, Ed. Uranus, Bucureşti.
Drăgan G. (2005), ”UE între federalism şi inerguvernamentalism. Politici comune ale UE”,
Bucureşti, Editura ASE;
Ghica L. A. (coord.) (2007), “Enciclopedia Uniunii Europene”, edi ia a III- a, Ed. Meronia,
Bucure ti;
www.europa.eu
38
reciproc al rilor membre, astfel încât să se asigure o liberă circula ie a produselor în
interiorul comunită ii. Dispari ia contingentelor (restric ii cantitative) a fost realizată încă
de la 1 ianuarie 1962.
c) instituirea unui regim fiscal comun în rile membre (presupune un regim similar de
impozite interne, indirecte, pentru ca mărfurile importate din ările membre să nu fie
discriminate fa ă de cele autohtone) şi elaborarea şi adoptarea unor reguli comune privind
desfăşurarea concuren ei în cadrul comunită ii.
d) instituirea unei politici comerciale comune fa de ter i în decursul perioadei de
tranzi ie prevăzute pentru eliminarea taxelor vamale şi a barierelor netarifare din calea
schimburilor reciproce. Acest aspect presupunea, în primul rând, instituirea unui tarif
vamal comun fa de ter i. În paralel cu reducerea treptată a taxelor vamale de import,
au fost efectuate trei ajustări ale tarifelor vamale na ionale la nivelul tarifului vamal
comun fa ă de ter i, astfel că, la 1 iulie 1968 a fost pus în aplicare tariful vamal comun
fa ă de ter i. De asemenea, au fost adoptate contingentele tarifare comunitare (cantită i
de mărfuri exprimate fizic sau valoric, pe care ările membre CEE le puteau importa din
exteriorul comunită ii cu scutire de plată a taxelor vamale de import), în conformitate cu
angajamentele asumate de CEE în cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comer
(GATT). O politică comercială comună a CEE fa ă de ter i mai implică, pe lângă
adoptarea unui tarif vamal comun, şi o serie de alte măsuri şi reglementări comunitare
care stau la baza rela iilor comerciale cu ările ter e. Astfel, în 1961, organele comunitare
au adoptat hotărârea ca, la încheierea noilor acorduri comerciale cu ările ter e, statele
membre ale CEE să ceară introducerea "clauzei comunit ii" între prevederile
acordurilor. Conform acestei clauze, partenerul se obligă să recunoască limitele impuse
de Tratatul de la Roma în ce priveşte măsurile de politică comercială care se refereau la
schimburile comerciale intracomunitare. Ulterior, în 1962, organele comunitare au
elaborat şi adoptat un memorandum cu privire la politica comercial în căruia rela iile
comerciale ale CEE cu ările ter e erau împăr ite în trei categorii: rela ii comerciale cu
ările capitaliste dezvoltate, membre ale OCDE şi ale GATT; rela ii comerciale cu ările
în curs de dezvoltare, membre ale GATT; rela ii comerciale cu alte ări, inclusiv cu ările
socialiste (fa ă de acestea a fost preconizat un tratament discriminatoriu în compara ie cu
celelalte ări ter e). Pe baza acestui memorandum, în cursul anului 1964, a fost elaborat
un program concret de m suri, care să ducă până la sfârşitul perioadei de tranzi ie
(1968) la stabilirea şi aplicarea unei politici comerciale comunitare fa ă de ter i.
39
Un alt aspect important al instituirii politicii comerciale comunitare fa ă de ter i l-a
constituit adoptarea, în iunie 1971, a Sistemului generalizat de preferin e vamale
nereciproce şi nediscriminatorii în favoarea rilor în curs de dezvoltare - SGP. CEE
a fost primul grup de ări dezvoltate care a pus în aplicare, la 1 iulie 1971, în baza
recomandărilor ONU privind strategia interna ională pentru cel de-al doilea deceniu al
dezvoltării, o schemă de preferin e vamale nereciproce şi nediscriminatorii în favoarea
ărilor în curs de dezvoltare. Această schemă se revizuieşte anual atât în ceea ce priveşte
lista produselor ce intră sub inciden a sa, cât şi a beneficiarilor. În a doua jumătate a
anilor '90, erau eligibile pentru a beneficia de SGP cca. 130 de ări. Pentru ările ACP
(peste 70 de ări din Africa - Caraibe - Pacific), beneficiile ce decurg din schema SGP au
avut şi au un caracter mai mult teoretic, avantajele comerciale prevăzute prin Acordurile
de la Lomé (I-IV) sau prin Conven ia de la Cotonou (2.08.2000) fiind mai substan iale.
O altă măsură de politică comercială, care a vizat domeniul promo ional şi de stimulare a
exporturilor, a fost adoptată la începutului deceniului opt şi s-a referit la armonizarea
reglement rilor din statele membre în privin a acord rii creditelor de export,
asigur rii şi garant rii acestora, ca şi a garant rii investi iilor de capital efectuate în
ri ter e. Reglementările în această privin ă au intrat în vigoare din anul 1973.
Pe linia instituirii unei politici comerciale comune fa ă de ter i, Tratatul de la Roma a mai
prevăzut şi armonizarea legisla iilor vamale ale rilor membre pentru o aplicare
uniformă de către acestea.
Având în vedere toate aceste aspecte, se poate spune c la 1 iulie 1968 a fost realizat în
linii generale înf ptuirea uniunii vamale.
Pentru întreprinderile cu activită i comerciale i de transport interna ional, uniunea vamal a
UE înseamn proceduri comune și armonizate astfel că, indiferent de statul membru în
care sunt declarate mărfurile, se aplică acelea i reguli, iar după îndeplinirea formalită ilor
vamale, acestea pot circula liber sau pot fi comercializate pe întreg teritoriul UE. UE are o
competenț exclusiv în privin a politicii vamale.
40
rămas separate. Limitele Pie ei comune apăreau atât în circula ia persoanelor (cu ocazia
trecerii frontierelor, acestea erau încă supuse controalelor poli iei de frontieră - uneori lungi -
şi nu aveau impresia de apartenen ă la aceeaşi comunitate), cât şi a bunurilor (libera circula ie
a bunurilor era înfrânată de obstacole netarifare, constituite mai ales prin multiplicarea
normelor tehnice şi prin persisten a controalelor administrative şi sanitare la frontiere, care
conduceau la o încetinire a schimburilor).
În fa a unei astfel de situa ii, Comisia Europeană, prezidată atunci de Jacques Delors, a
decis să reac ioneze publicând, în iunie 1985, Cartea Albă privind desăvârşirea Pieţei
Interne (în aceasta, pe lângă diagnosticul privind obstacolele existente încă în calea liberei
circula ii, figurează detalierea măsurilor ce trebuie luate pentru realizarea Pie ei Unice).
Pentru a da o valoare juridică acestor măsuri, statele membre au semnat în februarie 1986
Actul Unic European, care pe lângă dispozi iile privind Pia a Internă reluate din Cartea Albă,
ini iază o reformă a institu iilor (pentru realizarea obiectivului de Pia ă Unică, nu era
suficientă numai voin a politică a statelor membre; erau necesare schimbări majore în
sistemul de luare a deciziei, deoarece era imposibil să se respecte termenul stabilit pentru
realizarea Pie ei Unice, dacă procesul decizional continua să ceară în cea mai mare parte a
cazurilor unanimitatea; de aceea, Actul Unic European introduce posibilitatea ca anumite
decizii să fie luate cu o majoritate de voturi în Consiliul de Miniştri). Actul Unic European
este cel care a stabilit şi un termen pentru realizarea unei Pie e Unice Interne în cadrul
CEE: sfârşitul anului 1992, mai precis 1 ianuarie 1993.
Între 1986 şi 1992, Comunitatea a adoptat circa 280 de texte legislative în privin a
deschiderii pie elor na ionale până atunci închise.
De la 1 ianuarie 1993, Comunitatea a constituit un spaţiu comercial unic :
frontierele interne au disp rut şi m rfurile, serviciile, capitalurile şi persoanele pot s
circule f r nici o barier .
Dar ce înseamnă toate acestea în mod concret ?
Pentru întreprinderi – sa desfă oare afaceri în alte state din UE mai u or i cu
costuri mai reduse.
Pentru consumatori – o concurenta sporita care conduce la scăderea preturilor,
la diversificarea gamei de produse comercializate i la cre terea nivelului de
protec ie.
Pentru cetă enii UE – dreptul de a trai, de a lucra, de a-si face studii i de a ie i
la pensie într-o alta tara a UE.
41
Pia a Unică este elementul central al Uniunii de astăzi. Datorită Pie ei Unice,
întreprinderile din UE pot vinde şi cumpăra mărfuri oriunde în Uniune.
UE a îndepărtat obstacolele care împiedicau, în trecut, importurile şi exporturile între
statele membre, iar întreprinderile au acum libertatea de a transporta şi de a vinde mărfuri
peste tot în Uniune. ările din UE pot restricţiona libera circulaţie a mărfurilor doar în
situa ii excep ionale, justificate de ap rarea interesului public, pe motive cum ar fi
protec ia sănătă ii şi siguran ei publice, protec ia mediului sau asigurarea bunăstării
consumatorilor. Restric iile trebuie să fie propor ionale cu riscurile. Libera circula ie a
mărfurilor poate fi de asemenea restric ionată ca măsură de precau ie, atunci când există
informa ii ştiin ifice conform cărora bunurile ar putea reprezenta o amenin are la adresa
oamenilor, animalelor, plantelor sau mediului.
UE a adoptat noi norme menite să înlăture obstacolele care mai stau în calea liberei
circula ii a mărfurilor, prin:
consolidarea aplicării legisla iei europene în materie de pia ă;
mai bună legiferare în materie de supravegherea pie ei;
un cadru comun pentru comercializarea produselor;
consolidarea credibilită ii marcajului CE;
asigurarea unui sistem opera ional de recunoaştere reciprocă.
Având în vedere faptul că diferen ele dintre cerin ele de ordin tehnic ale fiecărei ări
pot constitui o piedică în calea comer ului, UE a adoptat măsuri de armonizare pentru
câteva produse, în principal pentru mărfurile cu grad mare de risc, cum ar fi produsele
farmaceutice, vehiculele, jucăriile, produsele chimice, echipamentele electrice şi mecanice şi
aparatura medicală. Produsele fabricate conform acestor norme pot fi comercializate în toate
ările UE.
Începând cu anii 1980, UE a dezvoltat o nouă abordare asupra armonizării, bazată pe
standardizare. Legisla ia UE (aşa numitele directive de tip "noua abordare") prevede
cerin ele principale pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru a putea fi
comercializate pe teritoriul Uniunii. Transformarea acestor cerin e principale în specifica ii
tehnice este de competen a producătorilor.
Pentru a le veni în ajutor, au fost publicate, până în prezent, circa 20.000 de standarde
europene. Se consideră că produsele care respectă standardele europene respectă şi cerin ele
principale prevăzute de directivele UE. Sistemul este totuşi voluntar, producătorii având
libertatea de a alege alte solu ii tehnice pentru a îndeplini respectivele cerin e.
42
Standardele armonizate europene sunt elaborate de către Comitetul european pentru
standardizare (CEN), Comitetul european pentru standardizare electrotehnic
(CENELEC) şi Institutul European de Standarde în Telecomunica ii (ETSI), după ce toate
păr ile interesate (reprezentan i ai sectorului industrial, autorită i publice, consumatori,
organiza ii de protec ia mediului, uniuni sindicale) au ajuns la un consens.
Standardizarea reprezintă un instrument strategic pentru promovarea inovării şi
competitivită ii. Obiectivul UE este de a se asigura că standardele in pasul cu noile
descoperiri şi de a încuraja păr ile implicate (mai ales micile întreprinderi) să participe la
procesul de standardizare.
Prezen a marcajului CE pe un produs arată faptul că acesta se conformează tuturor
cerin elor UE relevante. ările din Uniune nu pot restric iona accesul pe pia ă pentru
produsele care poartă marcajul CE, decât dacă există dovezi că acestea nu respectă normele.
În sectoarele în care nu s-a realizat o armonizare, comer ul se bazează pe principiul
recunoaşterii reciproce (a se vedea Cazul Cassis de Dijon – 1979 şi soluţia Curţii de Justiţie
a CE): produsele fabricate sau comercializate conform legii într-o ară din UE pot fi
comercializate şi în celelalte state, chiar dacă nu corespund în întregime cerin elor tehnice
locale (formă, dimensiuni, greutate, compozi ie, etichetare sau ambalare). Astfel,
întreprinderile îşi pot desfăşura activitatea peste tot în UE, atâta timp cât se conformeaz la
legisla ia din propria ar .
Libertatea de stabilire i libertatea de a presta servicii reprezintă două dintre
principiile europene esen iale care stau la baza pie ei unice a serviciilor. Aceste principii
permit antreprenorilor din UE să înfiin eze o întreprindere în ara în care vor presta servicii
sau să furnizeze servicii transfrontaliere, în alte state membre, fără să stabilească un sediu
secundar în ara respectivă - de exemplu, prin telefon, prin internet sau prin marketing direct.
Având în vedere că întreprinderile se confruntă în continuare cu proceduri administrative
complexe, lungi i nesigure din punct de vedere juridic, atunci când încearcă să acceseze sau
să presteze servicii în alte state membre, UE a adoptat un act legislativ, Directiva privind
serviciile, cu termen de implementare de toate ările UE până la sfâr itul anului 2009.
În această Directivă, UE a introdus o serie de norme în vederea simplificării procedurilor
necesare pentru demararea unei activități de prestări servicii i pentru furnizarea
transfrontalieră de servicii. Directiva consolidează i drepturile beneficiarilor de servicii.
1. În privința înființ rii unei întreprinderi - Fiecare stat membru este obligat să îşi
simplifice procedurile şi formalită ile legate de prestarea de servicii. Acesta trebuie să
înfiin eze puncte de contact unic destinate prestatorilor de servicii, prin care aceştia să
43
poată ob ine informa ii pertinente şi să poată îndeplini procedurile administrative - de la
distan ă şi cu ajutorul mijloacelor electronice, fără a fi nevoi i să contacteze o serie de
autorită i competente.
De asemenea, statele membre sunt obligate să elimine sistemele de autorizare inutile sau
dispropor ionate, cerin ele cu caracter discriminatoriu pe criterii de na ionalitate sau de
re edin ă i cerin ele extrem de restrictive, cum ar fi testul privind nevoile economice
(prin care li se cere întreprinderilor să efectueze studii de pia ă, pentru a dovedi
autorită ilor că există cerere pentru serviciile lor).
2. În privința prest rii de servicii transfrontaliere - Directiva privind serviciile stabile te
principiul libert ții de a presta servicii, statele membre neputând impune cerin e
na ionale discriminatorii, inutile sau dispropor ionate furnizorilor de servicii provenind
din altă ară - de exemplu ob inerea unei autoriza ii sau instituirea unui anumit tip de
infrastructură.
În situa ii excep ionale, se pot impune anumite cerin e dacă acestea sunt necesare în baza
unuia din următoarele motive: politică publică, securitate publică, protec ia sănătă ii
publice sau protec ia mediului. De asemenea, există anumite derogări generale de la
clauza privind libertatea de a presta servicii, printre care deta area lucrătorilor în
străinătate i recunoa terea calificărilor profesionale.
În cazul unor cerin e administrative care pot fi impuse, întreprinderile vor putea ob ine
informa iile necesare i îndeplini formalită ile prin intermediul unor ghi ee unice.
3. Legat de drepturile beneficiarilor de servicii - Directiva le consolidează acestora
drepturile: astfel, este necesar ca persoanele juridice şi consumatorii să poată utiliza
serviciile furnizorilor stabili i în alte state membre fără a fi nevoi i să ob ină o autoriza ie
prealabilă sau să se confrunte cu cerin e discriminatorii pe criterii de na ionalitate sau
re edin ă. Autorită ile na ionale sunt obligate să ofere informa ii generale i sprijin cu
privire la drepturile consumatorilor i la procedurile privind căile de atac pe care ace tia le
au la dispozi ie.
Directiva privind serviciile se aplică, printre altele, în cazul următoarelor servicii:
profesii reglementate (de exemplu, consilieri juridici i fiscali, arhitec i, ingineri,
contabili, inspectori);
servicii în construc ii;
me te uguri;
44
servicii pentru întreprinderi (de exemplu, mentenan a birourilor, consultan ă în
management, organizarea de evenimente, recuperarea datoriilor, servicii de
publicitate i recrutare);
comer ul distributiv, inclusiv comer ul cu amănuntul i en-gros de bunuri i
servicii;
servicii turistice (de exemplu, serviciile agen iilor de turism);
servicii recreative (de exemplu, servicii furnizate de centrele sportive i de
parcurile de distrac ii);
servicii în domeniul instalării i între inerii de echipamente;
servicii de informare (de exemplu, portaluri de internet, activită ile agen iilor de
tiri, activită i de publicare i programare IT);
servicii de cazare i alimenta ie (de exemplu, hoteluri, restaurante i servicii de
catering);
servicii în domeniul formării i educa iei;
închiriere, inclusiv serviciile de închiriere de autoturisme i leasing;
servicii imobiliare;
servicii de certificare i testare;
servicii de ajutor la domiciliu (de exemplu, servicii de cură enie, bone sau
grădinărit).
Directiva privind serviciile nu se aplică în cazul următoarelor servicii:
activită ile reglementate întru totul de UE: servicii financiare, comunica ii
electronice i transport;
servicii de asisten ă medicală, agen ii de ocupare temporară a for ei de muncă,
servicii de securitate privată, servicii audiovizuale, jocuri de noroc, anumite
servicii sociale, serviciile notarilor i executorilor judecătore ti (numi i de
autorită ile publice). În orice eventualitate, normele i reglementările na ionale
legate de aceste servicii excluse trebuie să respecte alte dispozi ii din legisla ia
comunitară - în special libertatea de stabilire i libertatea de a presta servicii, a a
cum prevede Tratatul CE.
Liberalizarea completă a mişcărilor de capital s-a efectuat rapid după adoptarea
directivei din 1988 referitoare la acestea (directiva 88/361/CEE prevedea liberalizarea
completă şi necondi ională a mişcărilor de capital în UE începând cu 1990 – toate derogările
prevăzute fiind în prezent expirate).
45
Această libertate este strâns legată de liberalizarea serviciilor financiare, de garantarea
unor condi ii de concuren ă loiale şi de protec ia adecvată a depunătorilor şi investitorilor în
întreaga Comunitate. Restric iile care existau, în special cele pentru opera iunile pe termen
scurt, au fost eliminate în iulie 1990. Progrese rapide au fost, de asemenea, realizate în ările
care dispuneau de o perioadă tranzitorie pentru a ajunge la o completă liberalizare; aceasta a
fost realizată la sfârşitul anului 1992 în Irlanda, Spania şi Portugalia şi în mai 1994 în Grecia.
Ultimele obstacole în libera circula ie a capitalurilor au fost suprimate, însă mai sunt posibile
derogări. în mod excep ional, i numai fata de ter e tari, libera circula ie a capitalurilor poate
fi restric ionată pe o perioada de maxim 6 luni, în cazul în care capitalurile dinspre aceste tari
ridica probleme serioase privind func ionarea UEM (art.66 TFUE – ex-art.59 TCE).
Libera circulație a persoanelor este un principiu fundamental garantat de UE. Orice
persoana rezidenta în UE are dreptul de a se deplasa, de a trai, de a studia, de a muncii, de a se
stabili sau de a furniza un serviciu într-un alt Stat membru, fără a suporta o discriminare
legata de na ionalitatea sa.
Una dintre realizările majore ale Uniunii este garantarea faptului că dreptul fiecărui
cetă ean de a trăi şi de a munci oriunde în UE este înso it de accesul la presta ii sociale,
inclusiv la îngrijiri medicale în ara în care se află. UE încurajează mobilitatea lucrătorilor,
care nu numai pentru că le aduce acestora avantaje care in de dezvoltarea personală şi
profesională, ci şi pentru că reprezintă o modalitate de adaptare a competen elor la cererile
pie ei. Pentru a facilita mobilitatea lucrătorilor, serviciile publice pentru ocuparea for ei de
muncă din toate ările UE publică posturi vacante pe site-ul de internet EURES, ghişeu unic
care reuneşte în prezent peste un milion de astfel de anun uri.
„Acordul Schengen” (semnat la 14 iunie 1985 între Republica Federală Germania,
Fran a, Belgia, Luxemburg şi Olanda) garantează dreptul de a călători liber dintr-o ară în alta.
La 19 iunie 1990 a fost elaborată şi semnată Convenţia de punere în aplicare a Acordului
Schengen prin care au fost eliminate controalele la frontierele interne ale statelor semnatare şi
crearea unei singure frontiere externe, unde controalele de imigrare pentru spa iul Schengen
se efectuează în conformitate cu normele comune ale statelor membre. De la momentul
semnării i intrării în vigoare a Acordului Schengen numărul de state membre a crescut astfel
ca, în prezent, Spa iul Schengen cuprinde 26 ări (22 de ări membre ale UE, la care se adaugă
Islanda, Norvegia, Elve ia i Liechtenstein). Este evident că libera circula ie în interiorul
Uniunii depinde de existen a unor frontiere externe sigure. În prezent, cetă enii europeni nu
mai sunt nevoi i să prezinte paşapoartele sau căr ile de identitate atunci când călătoresc în altă
ară a UE. Singurele state care fac excepţie sunt Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda (în
46
cazul călătorilor care nu provin din Regatul Unit), Bulgaria, Cipru, România şi Croa ia. Cipru
i Croa ia beneficiază de o derogare temporară de la aderarea la Spa iul Schengen; în prezent
acestea desfă oară activită i de pregătire pentru a se integra în SIS (Sistemul de Informa ii
Schengen). În ceea ce prive te România i Bulgaria acquis-ul Schengen a fost acceptat în
totalitate odată cu pregătirile pentru aderarea la UE. Ambele state au depus Declara ia de
Pregătire pentru evaluarea Schengen. România a îndeplinit în totalitate obliga iile asumate.
Astfel, toate rapoartele de evaluare Schengen ale României au fost aprobate, succesiv, în
cadrul Grupului de lucru ”Evaluare Schengen” de la Bruxelles. Bulgaria a fost re-evaluata în
domeniul ”frontiere terestre” la sfâr itul lunii martie 2011. Actul care va consfin i aderarea
României la Spa iul Schengen este Decizia Consiliului privind aplicarea integrala a
dispozi iilor acquis-ului Schengen în Republica Bulgaria i în Romania.
Eliminarea barierelor comerciale şi libera circula ie sunt avantaje semnificative pentru
persoanele care activează în sectorul comer ului sau călătoresc din motive justificate. Însă
diverşi infractori încearcă să întoarcă sistemul în favoarea lor. Uniunea Europeană a instituit
un sistem de cooperare poli ienească şi judiciară transfrontalieră pentru a putea reac iona la
problema criminalită ii fără frontiere. Europol, Oficiul European de Poli ie, este parte a
acestei reac ii, ca şi Sistemul de Informare Schengen în care serviciile na ionale de poli ie
schimbă informa ii cu privire la infractorii da i în urmărire generală sau suspecta i. În cadrul
proiectului Eurojust, statele membre îi asistă pe procurorii, ofi erii de poli ie şi avoca ii care
colaborează, în cadrul unei echipe centrale, pentru combaterea crimei organizate.
În prezent, la peste 20 de ani de când a fost creata, în Pia a Unica există peste 21 de
milioane de societă i comerciale europene care asigură 175 de milioane de locuri de muncă şi
aprovizionează peste 500 de milioane de consumatori. Pia a unică trebuie să încurajeze
societă ile comerciale să se extindă, să cumpere, să vândă, să creeze, să investească şi să
recruteze personal pe întreg teritoriul Uniunii Europene şi dincolo de grani ele acesteia,
deoarece Europa este decisă să gândească şi să ac ioneze global.
47
Piața Unic în constant creștere
In 20 de ani de existenta Piata Unica a crescut:
De la 345 milioane consumatori în 1992 la peste 500 milioane în 2011 în
cele 27 tari membre UE,
De la 12 milioane de întreprinderi în 1999 la peste 21 de milioane în 2009.
In privinta schimburilor intre statele membre UE : de la 800 de miliarde euro
în 1992 la 2800 miliarde euro în 2011 (valoarea mărfurilor schimbate), ceea
ce inseamna o crestere de la 12% din PIB UE în 1992 la 22% din PIB-ul UE
în 2011.
In privin a schimburilor intre UE i restul lumii: de la 500 miliarde euro în
1992 (adică 8% din PIB-ul UE) la 1500 miliarde euro în 2011 (12% din PIB-
ul UE).
In 2011, 21 de milioane de locuri de munca depind de exporturile UE. Un
sfert din acestea se găsesc în afara tarii exportatoare, aspect ce se explica
prin faptul ca marii exportatori se bazează pe materiile prime i pe
competentele ce provin din intreaga Europa, datorita Pietei Unice.
In privinta investitiilor straine directe intre tarile UE: acestea au crescut de la
64 miliarde euro în 1992 la 260 miliarde în 2010 (înainte de încetinirea
cre terii economice, acestea atinsesera chiar valoarea de 730 miliarde euro –
în 2007).
In 2011, cca. 6 milioane de cetateni europeni (aproape 3% din populatia
activa totala a UE) lucra intr-un stat al UE, altul decat cel de origine.
Evaluarea consecin elor unei Pie e Interne integrate a făcut obiectul a numeroase studii
în care au fost eviden iate atât efectele benefice ale Pie ei Unice, cât i limitele constatate în
func ionarea acesteia. De exemplu, potrivit Comisiei Europene, Pia a Unică a dus la crearea
mai multor milioane de locuri de muncă de la lansarea sa şi până în prezent, generând un
profit de peste 800 de miliarde de euro. În Europa, convorbirile telefonice costă mult mai
pu in decât în urmă cu 10 ani, tarifele la biletele de avion au scăzut semnificativ (cu 40%) şi
au fost inaugurate noi rute, iar persoanele fizice şi juridice îşi pot alege acum furnizorul de
electricitate şi gaz.
Succesele Pie ei Unice nu trebuie să ne împiedice să-i recunoaştem şi neajunsurile. De
exemplu, sectorul serviciilor s-a deschis mai greu decât pie ele pentru bunuri, deşi un nou act
legislativ major a fost adoptat în 2006 (Directiva serviciilor), permi ând întreprinderilor să
furnizeze din ara de origine o serie de servicii transfrontaliere.
Întârzierile au afectat şi serviciile financiare şi transporturile, acolo unde mai există
pie e na ionale separate. Caracterul fragmentat al sistemelor fiscale na ionale a constituit, de
asemenea, un obstacol în calea integrării şi eficien ei pie ei.
48
Majoritatea serviciilor financiare au fost liberalizate. În consecin ă, consumatorii pot
folosi mai uşor cardurile de credit sau de debit în străinătate şi pot transfera bani într-o altă
ară a Uniunii. Taxele bancare pentru plă ile transfrontaliere au fost, de asemenea, reduse.
UE a decis să îşi deschidă pia a şi serviciilor poştale. Ini iativa are ca scop stimularea
concuren ei, reducerea pre urilor şi îmbunătă irea calită ii serviciilor. Deschiderea totală a
pie ei va crea şi locuri de muncă în cadrul noilor companii poştale şi în sectoarele conexe.
Pentru o mai bună func ionare a PIU, Comisia Europeană a prezentat pe 27 octombrie
2010, în 2 rapoarte, o serie de solu ii concrete pentru stimularea Pie ei Unice. În Raportul
privind cetă enia UE, Comisia propune 25 de măsuri pentru a simplifica via a cetă enilor
atunci când î i exercită drepturile conferite de UE de a se căsători, cumpăra o casă sau
înmatricula un autovehicul în altă ară a UE. Pentru a stimula cre terea economică,
competitivitatea i progresul social, Actul privind Pia a Unică face apel la ac iuni de
simplificare a vie ii tuturor participan ilor pe pia ă – întreprinderi, consumatori i lucrători
(sunt prezentate 50 de propuneri care să fie puse în aplicare până în 2012 pentru ca Pia a
Unică să func ioneze mai bine )2. În 2011, primul Act privind pia a unică a propus un set
de 50 de măsuri care sunt în prezent în curs de adoptare de Parlamentul European şi
Consiliul UE. În 2012, în Actul privind pia a unică II, Comisia identifică 12 ac iuni-cheie
esen iale pentru dezvoltarea viitoare, care ar stimula creşterea economică, crearea de
locuri de muncă şi coeziunea socială în UE:
Realizarea unor reţele total integrate
1. Transportul feroviar – îmbunătă irea calită ii serviciilor şi a pre urilor pentru
pasageri la nivelul întregii Uniuni Europene.
2. Transportul maritim – crearea unei pie e unice pentru transportul maritim în scopul
simplificării transportului de mărfuri.
3. Transportul aerian – ameliorarea siguran ei, eficien ei şi a performan ei de mediu în
cazul călătoriilor cu avionul.
4. Energie – continuarea integrării pie ei energetice a UE pentru a oferi servicii mai
bune către consumatori şi la pre uri accesibile, promovarea energiei regenerabile şi a
eficien ei energetice şi garantarea securită ii aprovizionării.
Încurajarea circulaţiei cetăţenilor şi a întreprinderilor peste graniţe
2
Informa ii suplimentare legate de Actul privind pia a unică sunt disponibile la adresa:
http://ec.europa.eu/internal_market/smact/index_ro.htm
MEMO/10/525
49
5. Mobilitatea individuală – sprijin pentru găsirea unui loc de muncă în alte ări din
UE, prin crearea unui instrument electronic de recrutare, plasare şi armonizare a cererii de
for ă de muncă cu oferta de locuri de muncă, utilizabil la nivelul UE.
6. Accesul la fonduri – crearea de noi instrumente de investi ii pentru a-i ajuta pe
cetă eni să investească mai uşor în proiecte pe termen lung.
7. Mediul de afaceri – modernizarea normelor în materie de insolven ă pentru a
simplifica procedurile transfrontaliere şi pentru a ajuta, în final, întreprinderile să
supravie uiască; iar atunci când acest lucru nu este posibil, antreprenorilor li se va acorda o a
doua şansă.
Sprijinirea economiei digitale în Europa
8. Servicii – sprijinirea serviciilor on-line prin eficientizarea plă ilor electronice.
9. Pia a digitală unică – acces pentru cât mai mul i cetă eni şi cât mai multe
întreprinderi la infrastructuri de comunicare de mare viteză .
10. Facturarea electronică – promovarea facturării electronice prin introducerea
obligativită ii acesteia în cazul achizi ionării de produse şi servicii de către autorită ile publice
(achizi ii publice).
Consolidarea antreprenoriatului social, a coeziunii şi a încrederii/nediscriminării
consumatorului
11. Consumatori – ameliorarea siguran ei produselor prin norme mai coerente şi
printr-o mai bună aplicarea a acestora.
12. Coeziunea socială – luarea măsurilor necesare pentru ca to i cetă enii UE să aibă
acces la un cont bancar, garantarea transparen ei comisioanelor bancare şi simplificarea
condi iilor pentru transferarea conturilor de la o bancă la alta.
Aceste 12 măsuri-cheie sunt prezentate în „Actul privind pia a unică II: Împreună
pentru o nouă creştere”3. Comisia şi-a stabilit ca obiectiv să prezinte toate propunerile
legislative esen iale până în primăvara lui 2013 şi, cel târziu până la sfârşitul aceluiaşi an,
toate măsurile care nu intră în sfera legislativă, urmând ca propunerile legislative să fie
analizate de Parlamentul European şi Consiliul UE şi adoptate cu titlu prioritar până în
primăvara lui 2014.
3
http://ec.europa.eu/internal_market/smact/docs/single-market-act2_ro.pdf
50
Indicatori pentru Piața Unic la 18 ani de existenț
Num rul de cet țeni ai UE care lucreaz în alt stat membru: 5,8 de
milioane de cetă eni în 2009 - echivalentul a 2,5% din popula ia activă a
UE.(Eurostat)
51
dinamică pentru cre terea inteligentă, durabilă i incluzivă i consolidând astfel sinergiile
dintre diferitele ini iative emblematice.
52
Concluziile Consiliului European din iunie 2010 recunosc rolul Politicii Agricole
Comune i Politicii de Coeziune în sus inerea obiectivelor de creştere economică şi ocupare a
for ei de muncă ale noii strategii. În plus, liderii europeni au andosat, la Consiliul European
din iunie 2010, liniile directoare integrate pentru politicile economice ale statelor membre şi
ale Uniunii, precum şi pentru politicile de ocupare a for ei de muncă ale statelor membre.
Actuala criza financiară şi economică si-a pus amprenta în mod evident i asupra Pie ei Unice,
având un puternic impact asupra lucrătorilor şi agen ilor economici europeni. Iată câteva cifre
în acest sens:
în perioada 2008-2009, economia UE s-a contractat, PIB scăzând cu 700 mld. Euro,
pentru ca în 2010 acesta sa crească cu 500 mld. Euro fata de 2009;
cca. 5 mil. persoane si-au pierdut locurile de munca intre anii 2008-2010;
deficitul public a trecut de la 0,9% din PIB-ul UE în 2007 la 6,6% în 2010;
in 2009 valoarea schimburilor de mărfuri intre tarile UE a scăzut cu 415 mld. Euro (15%)
fata de 2008;
valoarea exporturilor UE către tarile ter e a înregistrat o scădere cu 160 mld. Euro (12%)
în perioada 2008-2009;
fluxurile de investi ii străine directe (ISD) între tarile UE au scăzut de la 730 mld. Euro în
2007 la 200 mld. Euro în 2009;
fluxurile de ISD în afara UE au scăzut de la 560 mld. Euro în 2007 la 140 mld. euro în
2010.
Criza economică i financiară nu a atins însă toate statele membre ale UE în acela i
mod, sco ând la iveală unele slăbiciuni structurale în mai multe ări. Aceasta a pus în eviden ă
necesitatea de a întări coordonarea între politicile economice i de a îmbunătă i func ionarea
Pie ei Unice.
Edificarea Pie ei Unice este un exerci iu permanent i un element central în programul
de măsuri europene destinate ie irii din criza economică actuală. În acest context, după cum
am arătat anterior, Comisia Europeană a adoptat pe 3 octombrie 2012 Actul privind pia a
unică II i a prezentat 12 ac iuni-cheie. Aceste ac iuni se concentrează asupra a patru
catalizatori principali pentru cre tere, crearea de locuri de muncă i dezvoltarea unui climat de
încredere: a) re ele integrate, b) mobilitate transfrontalieră pentru cetă eni i întreprinderi, c)
economia digitală i d) ac iuni care să consolideze coeziunea i să sporească avantajele de
care se bucură consumatorii. Comisia a înaintat toate propunerile legislative principale din
cadrul Actului pentru pia a unică II până în primăvara anului 2013 i pe cele nelegislative
53
până la sfâr itul anului 2013, făcând apel la Parlamentul European i la Consiliu să adopte cu
prioritate aceste propuneri legislative până în primăvara anului 2014.
Toate statele membre s-au angajat să atingă obiectivele Strategiei Europa 2020,
transpunându-le în obiective na ionale şi politici favorabile creşterii economice. Dar pentru a
obţine impactul dorit asupra creşterii este necesar ca eforturile individuale ale tuturor
ţărilor să fie coordonate şi concertate. Prin urmare, Comisia Europeană a creat semestrul
european, ciclu anual de coordonare a politicilor economice. În fiecare an, Comisia
Europeană analizează în detaliu programele statelor membre în materie de reforme economice
şi structurale şi le oferă recomandări pentru următoarele 12-18 luni.
Semestrul european include primele şase luni ale fiecărui an (de aceea i denumirea de
”semestru”) şi reprezintă perioada pe durata căreia are loc coordonarea politicilor bugetare,
macroeconomice şi structurale ale statelor membre, pentru ca acestea să poată ine cont de
recomandările UE în luarea deciziilor cu privire la bugetul na ional şi la alte aspecte de interes
economic.
Etapele principale ale semestrului european sunt următoarele:
În luna ianuarie, Comisia prezintă analiza anuală a creşterii, care stabileşte priorită ile
UE pentru anul următor, în materie de creştere economică şi locuri de muncă.
În luna martie, şefii de stat şi de guvern elaborează orientările UE pentru politicile
na ionale, pe baza analizei anuale a creşterii.
În luna aprilie, statele membre transmit planurile na ionale privind garantarea
finan elor publice sănătoase (programele de stabilitate/convergen ă), precum şi programele de
reformă şi măsurile pe care inten ionează să le ia pentru a promova creşterea inteligentă,
durabilă şi favorabilă incluziunii (programele na ionale de reformă).
În luna iunie, Comisia evaluează aceste programe şi, dacă este cazul, formulează
recomandări specifice pentru fiecare ară. Consiliul UE discută aceste recomandări, iar
Consiliul European le aprobă.
La sfâr itul lui iunie sau la începutul lunii iulie, Consiliul adoptă oficial recomandările
adresate fiecărei ări.
54
55
Dacă recomandările nu sunt urmate în termenul indicat, UE le poate adresa statelor
membre avertismente politice. În cazul în care se înregistrează dezechilibre macroeconomice
sau bugetare excesive, se pot aplica stimulente şi sanc iuni.
56
Tratatul de la Maastricht prevedea ca intrarea în etapa a III-a a UEM să poată fi făcută
numai de state ale căror economii şi politici economice vor converge în mod considerabil şi
durabil. Din acest punct de vedere se pot distinge convergen a real şi convergen a
nominal .
Convergenţa reală desemnează apropierea nivelurilor de via ă în materie de venit şi
productivitate în cadrul unei zone sau atenuarea diferen elor structurale care influen ează
competitivitatea ării.
Convergenţa nominală priveşte evolu ia variabilelor de costuri şi pre uri şi a
determinan ilor lor profunzi (rata dobânzilor, cursul de schimb, deficitul bugetar, datoria
publică). Criteriile înscrise în tratatul de la Maastricht vizează convergenţa nominală a
ţărilor UE, această convergenţă urmând a fi apreciată pentru fiecare ţară de Consiliul
European înainte de a se trece la etapa a treia a UEM. Condiţiile de convergenţă (art. 109J)
necesare pentru înfăptuirea UEM sunt următoarele:
- "realizarea unui grad ridicat de stabilitate a pre urilor", eviden iat printr-o diferen ă
de infla ie anuală care nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5% media a trei
state comunitare care prezintă cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a
pre urilor;
- situa ia finan elor publice va trebui să fie sub control conform următoarelor două
criterii: "un deficit bugetar ne-excesiv", adică mai mic de 3% din PIB;"o datorie
public ce poate fi sus inută", adică mai mică de 60% din PIB;
- "respectarea marjelor normale de fluctua ie prevăzute prin mecanismul
cursurilor de schimb din cadrul Sistemului Monetar European pe parcursul a cel
pu in 2 ani, fără devalorizarea monedei fa ă de cea a altui stat membru";
- "caracterul durabil al convergen ei atinse de statul membru, care se reflectă în
nivelurile ratelor de dobând pe termen lung", care nu vor trebui să le
depăşească cu mai mult de 2% pe cele înregistrate în trei state comunitare cu cele
mai bune rezultate în privin a stabilită ii pre urilor.
Rapoartele de convergen ă verifică dacă statele membre îndeplinesc condi iile
necesare pentru a adopta moneda unică. Conform Tratatului CE, Comisia şi Banca Centrală
Europeană trebuie să prezinte Consiliului aceste rapoarte cel pu in o dată la doi ani sau la
cererea unui stat membru care ar dori să adere la zona euro. Condi iile pe care statele membre
trebuie să le îndeplinească şi care sunt evaluate în rapoartele de convergen ă sunt următoarele:
criteriile de convergenţă economică (stabilitatea pre urilor, finan e publice sănătoase,
stabilitatea cursului de schimb şi convergen a ratelor dobânzilor pe termen lung) - au
57
rolul de a garanta că economia unui stat membru este suficient de bine pregătită pentru
adoptarea monedei unice şi că se poate integra cu uşurin ă în regimul monetar al zonei
euro.;
convergenţa juridică - cere ca legisla ia na ională, în special cea referitoare la banca
centrală na ională şi la emisiile monetare, să fie compatibilă cu dispozi iile tratatului;
astfel, se are în vedere compatibilitatea legisla iei na ionale cu acquis-ul comunitar
(legisla ia în vigoare a UE) în ceea ce priveşte banca centrală na ională, în special
independen a sa şi cea a membrilor organelor sale de decizie, obiectivele sale şi
integrarea în Sistemul European al Băncilor Centrale.
Rapoartele de convergen ă există din 1996. Rapoartele din 1998 ale Comisiei şi
Institutului Monetar European (predecesorul Băncii Centrale Europene) au servit drept
bază pentru decizia Consiliului cu privire la introducerea monedei euro în primele unsprezece
state membre. Conform prevederilor protocoalelor (n°12 şi n°11) anexă la Tratatul de la
Maastricht, Danemarca şi Marea Britanie au notificat Consiliului neparticiparea lor la a
treia fază a UEM în 1999.
Consiliul European de la Bruxelles (2-3 mai 1998) a marcat lansarea în mod
oficial a monedei unice europene. Au fost luate trei decizii determinante: ările calificate
pentru faza a treia a UEM, parită ile bilaterale între monedele care vor face parte din UEM şi
alcătuirea directoriului Băncii Centrale Europene. ările desemnate să formeze Uniunea
Monetară la 1 ianuarie 1999 au fost: Germania, Austria, Belgia, Spania, Finlanda, Fran a,
Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda şi Portugalia. Patru ări nu au participat la lansarea
monedei unice; trei dintre acestea: Marea Britanie, Suedia şi Danemarca au ales, cel pu in
într-o primă perioadă, să rămână în afară; Grecia nu a reuşit să satisfacă criteriile de
convergen ă de la Maastricht şi şi-a fixat anul 2001 ca dată pentru a se alătura zonei euro.
Zona euro cuprinde acele state membre UE care au adoptat moneda unică. Zona euro nu este
însă statică – conform tratatului, toate statele membre UE trebuie să adere la zona euro
imediat ce îndeplinesc condi iile necesare, cu excep ia Danemarcei şi a Regatului Unit, care
au negociat o „clauză de neparticipare” care le permite să rămână în afara zonei euro.
În momentul lansării, la 1 ianuarie 1999, euro a devenit noua monedă oficială a 11
state membre, înlocuind, în două etape, vechile monede na ionale – precum marca germană şi
francul francez. La început, euro a fost introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de
opera iuni de plată care nu implicau bancnote şi monede, precum şi în scopuri contabile, în
timp ce vechile monede continuau să fie folosite pentru efectuarea de plă i în numerar.
Ulterior, la 1 ianuarie 2002, euro a fost introdus sub formă de bancnote şi monede.
58
După momentul lansării monedei unice la 1 ianuarie 1999, extinderea Zonei euro a
inclus până în prezent (2018) următoarele date la care încă 8 state ale UE au adoptat euro:
2001 GRECIA
2007 SLOVENIA
2008 CIPRU, MALTA
2009 SLOVACIA
2011 ESTONIA
2014 LETONIA
2015 LITUANIA
Unele state care nu fac parte din zona euro sunt deja membre ale Mecanismului de
schimb valutar (ERM II). ERM II este un sistem menit să contribuie la evitarea fluctua iilor
excesive ale ratelor de schimb dintre monedele participante şi moneda euro, care ar putea
perturba stabilitatea economică a pie ei unice. Participarea la acest mecanism este voluntară,
ea reprezintă însă unul din criteriile de convergen ă – ările candidate la zona euro trebuie să
participe la ERM II, fără tensiuni majore, cu cel pu in doi ani înainte de a îndeplini criteriile
necesare pentru adoptarea monedei unice.
Moneda unică este un element pozitiv din punct de vedere economic şi politic,
prezentând o serie de avantaje: costurile de schimb valutar în cazul călătoriilor sau al
tranzac iilor comerciale efectuate în zona euro au dispărut; în cele mai multe cazuri, costurile
asociate plă ilor transfrontaliere au dispărut sau au scăzut dramatic; consumatorii şi
întreprinderile pot compara mai uşor pre urile, ceea ce stimulează concuren a.
Cadrul în care este administrat euro face din moneda europeană o monedă stabilă, cu
un nivel scăzut al infla iei şi cu rate ale dobânzilor reduse, contribuind la soliditatea finan elor
publice. De asemenea, moneda unică este un complement logic al pie ei unice, a cărei
eficien ă creşte. Folosirea unei monede unice pune în mişcare mecanismele economiei
europene, facilitează comer ul interna ional şi consolidează pozi ia UE pe scena
interna ională. Dimensiunea şi for a zonei euro oferă o mai bună protec ie împotriva şocurilor
economice externe, precum creşterile neprevăzute ale pre ului petrolului sau turbulen ele de
pe pia a valutară.
59
Sursa: www.europa.eu
În acelaşi timp, trebuie să men ionăm că moneda euro reprezintă pentru cetă enii
Uniunii un simbol tangibil al identită ii lor europene, de care se pot sim i din ce în ce mai
mândri, pe măsură ce zona euro se extinde şi îşi multiplică avantajele pentru statele membre
actuale şi viitoare.
Moneda unică şi zona euro înseamnă şi noi oportunită i în cadrul economiei mondiale.
Moneda unică transformă zona euro într-o zonă de afaceri atractivă pentru ările ter e,
promovând, astfel, comer ul şi investi iile. Pruden a în gestionarea sa economică, face din
euro o monedă de rezervă atractivă pentru ările ter e şi asigură zonei euro o pozi ie mai
puternică în cadrul economiei mondiale.
Dar, moneda unică are şi un cost: acesta constă în special în pierderea independenţei
în fixarea ratelor de dobândă.
Moneda euro nu poate garanta, singură, stabilitatea şi creşterea economică . Acestea se
realizează, în primul rând, prin buna gestionare a economiei zonei euro conform prevederilor
tratatului şi ale Pactului de stabilitate şi creştere (PSC), un element vital pentru buna
func ionare a Uniunii economice şi monetare (UEM).
60
PSC este un cadru de reglementare pentru coordonarea politicilor fiscale na ionale în
cadrul UEM, fiind creat pentru a veghea la stabilitatea finan elor publice, o cerin ă importantă
pentru UEM. Pactul de stabilitate şi creştere cuprinde o component preventiv şi o
component corectiv :
Componenta preventiv - include două instrumente politice care pot fi folosite
pentru a se evita apari ia unor deficite „excesive”. Conform dispozi iilor componentei
preventive, statele membre din zona euro elaborează anual programe de stabilitate, iar
statele membre care nu fac parte din zona euro elaborează programe de convergen ă pe
care le prezintă Comisiei şi Consiliului, de obicei până la data de 1 decembrie. Scopul
este acela de a asigura o disciplină bugetară mai riguroasă prin supravegherea şi
coordonarea politicilor bugetare în interiorul zonei euro şi în UE în general. Aceste
programe sunt evaluate de Comisie, iar Consiliul emite un aviz pentru fiecare dintre
ele; la propunerea Comisiei, Consiliul poate declanşa o procedură de avertizare
timpurie pentru a preveni apari ia unui deficit excesiv.
Componenta corectiv - reglementează procedura privind deficitul excesiv (PDE).
Aceasta se declanşează în momentul în care deficitul bugetar depăşeşte pragul de 3%
din PIB prevăzut de tratat. Procedura PDE nu va fi lansată dacă se consideră că
deficitul public excesiv, care depăşeşte pragul de 3% din PIB, este o situa ie temporară
şi excep ională şi dacă deficitul se men ine aproape de valoarea pragului. Dacă însă, se
ajunge la concluzia că deficitul este excesiv în sensul tratatului, Consiliul emite
recomandări către statele membre implicate pentru corectarea deficitului excesiv şi
stabileşte un termen pentru aceasta. Nerespectarea recomandărilor conduce la
declanşarea următoarelor etape ale procedurii, inclusiv la posibilitatea sanc ionării
statelor membre din zona euro.
În vederea consolidării Pactului de Stabilitate i de Cre tere, în martie 2011, efii de
stat sau de guvern ai tarilor din zona euro i ai altor 6 tari non-euro de atunci (Bulgaria,
Danemarca, Letonia, Lituania, Polonia, România) au semnat a a-numitul Pact Euro Plus, un
nou reper în arhitectura guvernantei europene. Pactul Euro Plus va consolida în continuare
pilonul economic al UEM i va realiza o nouă calitate a coordonării politicii economice,
având ca obiectiv îmbunătă irea competitivită ii i ducând prin urmare la un grad mai ridicat
de convergen ă. Acest Pact rămâne deschis pentru aderarea altor state membre. Pactul Euro
Plus stabileşte o limită de 0,5 la sută din PIB a deficitului bugetar structural şi un nivel al
datoriei publice sub 60% din PIB, pentru a fi evitate riscurile privind sustenabilitatea pe
termen lung a finan elor publice. Deficitul bugetar maxim ciclic, inclusiv cel structural,
61
prevăzut de Pact, se va încadra în limita maximă de 3% din PIB. Potrivit documentului, dacă
se înregistrează abateri fa ă de aceste nivele, se va declanşa automat un mecanism de corec ie,
ce trebuie introdus în legisla ia na ională a fiecărei ări semnatare ca ”regulă de aur” privind
limitarea deficitului structural.
Ca răspuns la actuala criza economica i financiara, în mai 2010, a fost introdus un
pachet de măsuri de stabilizare la nivel european, prin care s-a oferit asisten ă financiară
statelor membre aflate în dificultate, men inându-se, astfel, stabilitatea financiară a UE în
contextul puternicelor tensiuni la care sunt supuse pie ele datoriei publice din zona euro.
Măsurile de siguran ă au constat în Mecanismul european de stabilizare financiară (MESF)
şi în Fondul european de stabilitate financiară (FESF). Alături de contribu iile provenind
de la Fondul Monetar Interna ional (FMI), ele au alcătuit un pachet de stabilitate financiară în
valoare de 500 de miliarde de euro.
Deoarece aceste două mecanisme de protec ie au fost instituite ca măsuri temporare, în
toamna anului 2012 (8 octombrie 2012) ările din zona euro au creat un nou mecanism
financiar, de data aceasta permanent – Mecanismul european de stabilitate (MES). Acesta
constituie, în prezent, piatra de temelie a sistemului european de protec ie i face parte dintr-o
strategie generală menită să asigure stabilitatea financiară în zona euro. În prezent, capacitatea
sa de creditare este de 500 de miliarde de euro. ărilor care au ratificat tratatul privind
stabilitatea, coordonarea i guvernan a li se acordă asisten ă financiară condi ionată. Astfel,
MES vine în completarea unei supravegheri consolidate, oferind asisten ă financiară în
anumite condi ii acelor ări din zona euro care au nevoie de ea. Aceste sisteme de protec ie nu
numai că au rezolvat problemele imediate cu care s-au confruntat unele ări în privin a
rambursării datoriilor lor, dar au contribuit i la cre terea încrederii pie elor financiare i la
asigurarea stabilită ii financiare a zonei euro, în ansamblul ei.
UE oferă sprijin i ărilor din afara zonei euro, atunci când acestea întâmpină
dificultă i majore sau nu pot ob ine finan are de pe pie ele interna ionale. ările care apelează
la instrumentul UE de asisten ă pentru balan a de plă i, în valoare de 50 de miliarde de euro,
trebuie, de asemenea, să se angajeze să aplice reforme prin care să- i solu ioneze problemele
economice.
Pentru a evita colapsul complet al sistemului bancar, guvernele europene au sărit în
ajutorul băncilor lor, acordându-le de urgen ă ajutoare la un nivel fără precedent. 1,6 trilioane
de euro, adică echivalentul a 13 % din PIB-ul anual al UE, s-au distribuit între 2008 şi 2011.
62
UE a lansat şi un program de redresare la nivel european, pentru a salva locurile de
muncă şi protec ia socială şi pentru a sprijini investi iile. S-a evitat astfel panica bancară şi
economiile europenilor au fost protejate.
Euro şi-a men inut în mare parte valoarea şi a protejat cu succes ările din zona euro de
cele mai grave efecte ale crizei economice, oferind companiilor din UE un teren de activitate
stabil pentru comer interna ional şi investi ii. Însă efortul necesar a fost uriaş, cea mai mare
parte a banilor provenind din împrumuturi.
Criza economică şi financiară a demonstrat că sistemul bancar european este
vulnerabil. O problemă apărută la o bancă poate contamina rapid alte institu ii financiare,
afectând deponen ii, investi iile şi economia în general. Prin urmare, UE şi statele membre au
luat măsuri care vizează consolidarea mecanismelor de supraveghere a sectorului
financiar. Reformele adoptate au condus, printre altele, la instituirea, în 2011, a trei
organisme europene de supraveghere:
Autoritatea Bancar European (ABE) răspunde de monitorizarea băncilor, inclusiv
de supravegherea recapitalizării băncilor.
Autoritatea European pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) răspunde de
supravegherea pie elor de capital i supraveghează în mod direct agen iile de rating de
credit i registrele de tranzac ii.
Autoritatea European de Asigur ri și Pensii Ocupaționale (EIOPA) răspunde de
monitorizarea sectorului asigurărilor.
Rolul acestora este de a contribui la coordonarea activită ii autorită ilor de
reglementare din statele membre şi de a garanta buna aplicare a cerin elor UE. Supravegherea
financiară europeană a fost intensificată, urmărind ca băncile să fie optim capitalizate, să
ac ioneze responsabil şi să poată credita companiile şi cetă enii.
Sunt primii paşi către o uniune bancară, prin care se protejează depozitele cetă enilor
şi se evită ca eşecul băncilor să-i afecteze pe contribuabili. Uniunea bancară vine în mod
natural în completarea uniunii economice i monetare. Aceasta permite remedierea punctelor
slabe eviden iate de criză.
În curând, toate băncile din ările care utilizează moneda euro vor raporta unei
autorită i comune de supraveghere, i anume Băncii Centrale Europene. Mai mult, deciziile
privind băncile în dificultate majoră vor fi luate la nivel central, respectând norme concepute
pentru a minimiza costul suportat de contribuabili. Conturile de economii vor fi protejate mai
bine.
63
Aceste măsuri, alături de alte aproape 30 de ac iuni, sunt modalitatea prin care UE
încearcă să construiască un sector financiar mai eficient, bazat pe bănci mai rezistente i mai
puternice i pe reglementări i activită i de supraveghere mai solide.
În calitate de autoritate independentă în materie de politică monetară, Banca Centrală
Europeană (BCE) a avut un rol important în limitarea efectelor crizei, aplicând politici
inovatoare. Decizia sa de a acorda băncilor împrumuturile de care aveau nevoie cu o dobândă
mică, pe termen de până la trei ani, a calmat pie ele, deoarece a oferit garan ia că băncile
respective î i pot acoperi nevoile pe termen scurt.
La un moment dat, pie ele deveniseră atât de disfunc ionale încât solicitau dobânzi
nejustificat de mari pentru împrumuturile acordate guvernelor. De aceea, BCE a formulat
programul de tranzac ii monetare definitive (TMD), angajându-se să cumpere, la pre uri
rezonabile, obliga iunile guvernamentale ale ărilor aflate în dificultate, cu condi ia ca
guvernele în cauză să se angajeze să aplice un program de reforme economice, în colaborare
cu fondul de asisten ă al zonei euro, Mecanismul european de stabilitate.
De i nicio ară nu a solicitat utilizarea programului TMD, simpla sa existen ă a calmat
pie ele financiare.
64
4.Politici comune ale UE
4.1. Politica comercial
Uniunea Europeană este cea mai mare putere comercială din lume, de inând 20% din
volumul total de importuri şi exporturi efectuate la nivel mondial. Liberul schimb între statele
membre a stat la baza creării uniunii vamale, în urmă cu cu aproape 50 de ani. Eliminarea
barierelor comerciale în cadrul UE a contribuit semnificativ la prosperitatea sa şi la
reafirmarea angajamentului său fa ă de liberalizarea comer ului mondial. Prin urmare, i în
prezent, Uniunea conduce eforturile depuse în direc ia liberalizării comer ului mondial, în
folosul reciproc al na iunilor bogate şi al celor sărace.
Conform art.207 TFUE (ex-art.133 TCE), ”politica comercială comună se întemeiază
pe principii uniforme, în special în ceea ce priveşte modificările tarifare, încheierea de
acorduri tarifare şi comerciale privind schimburile de mărfuri şi servicii şi aspectele
comerciale ale proprietă ii intelectuale, investi iile străine directe, uniformizarea măsurilor de
liberalizare, politica exporturilor, precum şi măsurile de protec ie comercială, printre care şi
cele care se adoptă în caz de dumping şi de subven ii. Politica comercială comună se
desfăşoară în cadrul principiilor şi al obiectivelor ac iunii externe a Uniunii”. În domeniul
politicii comerciale comune i în cel al uniunii vamale competenta UE este exclusiva (art.3
TFUE).
Pentru o mai buna în elegere a importan ei politicii comerciale a UE, în continuare
sunt prezentate, destul de succint, aspectele teoretice definitorii ale politicii comerciale şi ale
instrumentelor de politică comercială.
Politica comercial , în sens larg, cuprinde ansamblul reglementărilor adoptate de
către un stat (cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar) în
scopul promovării sau restrângerii schimburilor comerciale externe şi al protejării economiei
na ionale de concuren a străină.
Func ii principale ale politicii comerciale:
a) de promovare a rela iilor economice externe (impulsionarea exporturilor);
b) de protejare a economiei na ionale de concuren a străină (reglementarea şi controlul
importurilor);
c) de realizarea a unui echilibru dinamic în balan a comercială şi de plă i şi de sporire a
rezervei valutare a statului.
Instrumente şi m suri de politic comercial :
65
a) de natură tarifară (vamală)
b) de natură netarifară;
c) de natură promo ională (de promovare şi de stimulare).
66
taxe vamale specifice
taxe vamale mixte
4. după modul de stabilire (fixare de către stat):
taxe vamale autonome (generale)
taxe vamale conven ionale (contractuale)
taxe vamale preferen iale (de favoare)
taxe vamale de retorsiune (răspuns): taxe antidumping; taxe compensatorii.
Protec ia nominal şi protec ia efectiv
1. Protec ia nominal
vizează valoarea întregului produs supus impunerii vamale;
este exprimată de taxele vamale înscrise în tariful vamal oficial;
ca regulă generală, este direct propor ională cu gradul de prelucrare al mărfurilor
importate
2. Protec ia efectiv
vizează valoarea nou creată şi încorporată în produsul importat;
T f xV f Tm xVm
Te x100
V f Vm
factorii ce influen ează rata protec iei efective sunt: nivelul taxei vamale la
produsul finit şi la materia primă; dispersia tarifară (= diferen a dintre nivelul
taxelor vamale pe grupe de produse în func ie de gradul lor de prelucrare); gradul
de prelucrare al produsului.
Teritoriul vamal - reprezintă acel spa iu geografic în interiorul căruia este în vigoare
un anumit regim vamal, o anumită legisla ie vamală. Există situa ii în care grani ele statului
de grani ele vamale:
A. Extinderea teritoriului vamal (anexiune sau includere vamală) se poate realiza prin:
uniune vamală teritoriul vamal însumează teritoriul statelor participante;
zona de liber schimb .
B. Restrângerea teritoriului vamal (excludere sau exceptare vamală) - presupune exceptarea
de la regimul vamal în vigoare a unei por iuni dintr-un stat na ional (denumită generic
zonă liberă) în care nu se percep taxe vamale de import.
67
Mărfurile străine introduse temporar în aceste zone sunt scutite de plata taxelor vamale
până la precizarea ulterioară a destina iei lor, dar cu plata taxelor de depozitare.
În aceste zone mărfurile pot suferi anumite opera iuni de prelucrare, transformare,
recondi ionare, selectare, măsurare/por ionare, (re)ambalare etc., în urma cărora pot fi:
- orientate spre pia a internă (în teritoriul vamal), fiind în acest caz supuse
impunerii vamale;
- ieşi din teritoriul statului respectiv pe care îl pot tranzita spre alte state,
rămânând scutite de plata taxelor vamale de import;
- introduse în procesul productiv în zona liberă unde au fost depozitate
temporar, caz în care rămân scutite de plata taxelor vamale de import.
Antrepozitele vamale sunt depozite în care pot fi depuse şi păstrate mărfuri importate (sau
mărfuri străine în tranzit) pe o perioadă determinată de timp, fără a se plăti taxe vamale de
import, dar cu plata taxelor de antrepozitare. Tipuri de antrepozite :
a) antrepozite reale = construc ii special amenajate în vederea depozitării şi
păstrării în condi ii corespunzătoare (temperatură, umiditate) a mărfurilor
pentru o perioadă limitată de timp (în general, max. 2 ani); sunt administrate de
birouri vamale care urmăresc intrarea, manipularea şi ieşirea mărfurilor în/din
aceste antrepozite.
b) antrepozite nominale (fictive) au acelaşi regim ca şi cele reale, dar nu întrunesc
absolut toate condi iile pentru păstrarea produselor respective nu pot fi
păstrate decât produse care se deteriorează mai greu taxele de antrepozitare
sunt mai mici decât la cele pentru antrepozitele reale.
68
III. Bariere care decurg din formalit ile vamale şi administrative la import
IV. Bariere care decurg din participarea statului la activit ile comerciale
V. Bariere netarifare care decurg din standardele aplicate produselor importate şi
celor indigene (obstacole tehnice)
69
- automate = pt. produsele liberalizate la import, cererea de import este automat acceptată
într-un termen prestabilit; scop = statistic;
- neautomate = licen e pentru administrarea restric iilor cantitative la import = licen e
discre ionare; se acordă selectiv, în func ie de produs, de ara de origine etc.; scop =
contro riguros privind respectarea contingentelor de import. Ele pot fi: globale (generale)
şi individuale (bilaterale).
d) Limit rile "voluntare" la export (autolimit ri la export) = în elegeri oficiale sau
neoficiale care intervin între anumite state sau între autorită i publice din ările importatoare şi
firme sau grupuri de firme exportatoare, prin care ara exportatoare, la cererea (sau sub
presiunea) ării ( ărilor) importatoare, se obligă să reducă volumul exportului unui
produs/grupă de produse până la un anumit nivel şi pe o perioadă determinată de timp.
Pot fi bilaterale sau multilaterale în func ie de numărul ărilor participante la astfel de
în elegeri.
Pentru ca măsura să aibă rezultate condi ia este ca ara ( ările) importatoare să fie pie e
însemnate de desfacere pentru ara ( ările) exportatoare la produsul pt. care se cere
restrângerea "voluntară" a exportului.
e) Acordurile privind comercializarea ordonat a produselor = în elegeri bi sau
multilaterale care intervin între state şi care vizează limitarea negociată şi controlată a
comer ului interna ional cu anumite produse/grupe de produse. Presupun: autolimitări la
export, prevederi referitoare la limitele de pre şi la clauza de salvgardare ("safeguards"), de
care pot face uz ările importatoare când interesele lor comerciale sunt lezate.
Ex: Aranjamentul privind comer ul interna ional cu produse textile - "Aranjamentul
Multifibre" ( din 1973; prelungit de mai multe ori, ultima edi ie expirând în timpul derulării
Rundei Uruguay, când s-a convenit ca, până în 2005, comer ul cu textile să fie reintegrat sub
inciden a regulilor şi disciplinei conduitei comerciale multilaterale) - a scos de sub inciden a
regulilor general aplicabile ale GATT/OMC comer ul interna ional cu produse textile.
70
este pre ul minim la care produsele importate pot să intre pe pia a comunitară (el se
deduce din pre ul indicativ prin scăderea cheltuielilor de transport pe parcurs intern
comunitar). Astfel, dacă o marfă se prezintă la frontieră la un pre de import (CIF) inferior
pre ului prag, protec ia la frontieră este asigurată prin această prelevare variabilă.
b) Pre urile minime şi maxime la import : pre urile minime de import se stabilesc la
niveluri foarte apropiate de pre urile interne cu ridicata (urcând pre urile la import) şi sunt
utilizate atunci când produsele indigene au costuri de produc ie mult mai ridicate decât ale
concuren ilor sau când pe pia a interna ională pre urile la anumite produse scad şi
produsele respective devin din acest punct de vedere mai competitive la export se
limitează importurile şi se protejează ramura industrială/agricolă vizată; nerespectarea lor
anularea licen elor de import şi/sau aplicarea unor măsuri antidumping; pre urile
maxime de import = se utilizează atunci când unele firme, care dispun de un semnificativ
avantaj competitiv (îndeosebi tehnologic) şi pe fondul lipsei de concuren ă, încearcă o
ridicarea artificială a pre urilor la anumite produse pe care le exportă; ca răspuns
autorită ile din ările importatoare stabilesc pre uri maxime de import la produsele
respective la un nivel care să nu depăşească pre urile produselor substituibile indigene sau
să le depăşească cu un anumit procent (2-6%); astfel de pre uri pot fi folosite pt. a
contracara practicile intra-corporative ce urmăresc transferul profiturilor în străinătate pt. a
evita impozitarea lor sau obliga ia de fi reinvestite; efectul acestor pre uri este de limitare
a importului şi reducere a pre urilor de export la produsele respective; ca regulă generală
pot recurge la stabilirea de pre uri maxime de import acele ări care au un rol însemnat ca
importatori pe pia a mondială la produsele respective.
c) Impozitele indirecte şi alte taxe cu caracter fiscal (ajust rile fiscale la frontier ):
ajustările fiscale la frontieră = regim fiscal potrivit căruia produsele de export sunt scutite
de impozitele indirecte, iar produsele de import sunt supuse la aceleaşi impozite ca şi cele
indigene negocierea de conven ii privind evitarea dublei impuneri. Discriminarea
mărfurilor de import poate avea loc prin stabilirea discre ionară a bazei de impunere şi a
ordinei perceperii taxelor: pt. produsele indigene impozitele se percep la pre urile cu
ridicata; pt. produsele de import, ele se calculează la pre ul CIF majorat cu TV şi cu alte
taxe percepute cu ocazia importului creşterea pre ului produsului importat peste nivelul
produsului indigen. Forme ale ajustărilor fiscale la frontieră : TVA, taxa în cascadă, taxa
de acciză, taxele oculte (ascunse), taxe portuare, taxe statistice, taxe sanitare, taxe
consulare etc.
71
d) Taxele de retorsiune (antidumping şi compensatorii) - GATT 2 coduri de conduită
adoptate la Runda Tokio şi revizuite la Runda Uruguay (Codul antidumping şi Acordul
privind subven iile la export şi taxele compensatorii) – gestionate în prezent de OMC :
pentru ca măsurile de răspuns fa ă de politicile comerciale neloiale să fie instituite, potrivit
acestor coduri, trebuie declanşată o procedură de anchetă prin care să se facă dovada că
aceste politici au cauzat ării importatoare un prejudiciu grav. În perioada cât durează
această anchetă sunt sistate practic rela iile comerciale cu firmele acuzate de astfel de
politici neloiale (în aceasta constă natura netarifară a acestor măsuri).
e) Depunerile (depozitele) prealabile în valut la import au proliferat la sfârşitul
deceniului şapte şi începutul deceniului opt când o serie de ări dezvoltate erau confruntate
cu dezechilibre cronicizate în balan ele comerciale şi de plă i; sunt reglementări potrivit
cărora firmele importatoare sunt obligate să depună în contul organelor vamale ale ărilor
lor o anumită cotă-parte (până la 50%) în valută din valoarea probabilă a viitorului import,
cu un anumit interval de timp predeterminat (poate ajunge şi la 6 luni) de autorită ile
monetare de resort; acest depozite nu sunt, de regulă, purtătoare de dobânzi sau sunt
constituite la dobânzile curente importatorul, dacă nu va renun a la import, va căuta să
recupereze pierderea înregistrată: fie prin ridicarea pre ului la produsul importat, fie prin
solicitarea unor reduceri de pre din partea exportatorului; de regulă, eliberarea licen elor
este condi ionată de dovedirea prin extrase de cont a constituirii depozitului valutar;
această măsură mai constituie şi o creditare a statului, pe termen scurt, fără dobândă sau
cu niveluri reduse, îndeosebi în perioadele de penurie de mijloace de plată exprimate în
valute convertibile sau de presiuni puternice asupra echilibrelor balan ei comerciale şi de
plă i.
III. Bariere care decurg din formalit ile vamale şi administrative la import
a) Evaluarea valorii m rfurilor în vam = art.VII din GATT a prevăzut ca evaluarea
vamală să se facă pornind de la pre ul facturat (pre CIF), cu condi ia ca acesta să fie un
pre real plătit sau de plătit, iar transformarea acestuia din valuta străină în care s-a
tranzac ionat afacerea în moneda na ională a ării importatoare, să se facă la un curs agreat
de FMI; Codul de evaluare vamală (negociat în cadrul GATT la Runda Tokio, gestionat în
prezent de OMC) prevede ca atunci când există indicii privind o sub-facturare să se
folosească în ordine:
- pre ul unor mărfuri identice importate din aceeaşi sursă de provenien ă;
72
- pre ul unor mărfuri similare în aceleaşi condi ii comerciale;
- pre ul la care se revând mărfuri identice sau similare pe pia a internă a
importatorului adus în condi ia de livrare franco-frontiera vamală;
- o valoare calculată folosindu-se corespunzător elementele de cost.
b) Documente şi formalit i suplimentare cerute la import - au existat preocupări pe plan
interna ional (Camera Interna ională de Comer , GATT, Consiliul de Cooperare Vamală
de la Bruxelles) pentru simplificarea formalită ilor şi tipizarea documentelor legate de
circula ia mărfurilor pe plan interna ional şi s-au înregistrat şi o serie de progrese; totuşi,
numărul mare de documente şi formalită i cerute la import, formatul, uneori diferit al
acestora, reguli dificile de completare, penalizări aplicate pentru efectuarea de greşeli în
completare = adevărate obstacole; alte aspecte ce constituie bariere: perioadele de
sta ionare în punctele vamale ca urmare a personalului insuficient/calificării îndoielnice;
îndeplinirea formalită ilor vamale pt. importul anumitor produse numai în anumite puncte
vamale dotate necorespunzător sau cu program de lucru f. redus în raport cu volumul de
tranzac ii ce trebuie procesate; solicitarea de documente, necomunicate în prealabil;
nerecunoaşterea certificărilor tehnice, sanitare şi fitosanitare eliberate de anumite institu ii
specializate şi solicitarea unora noi care sunt îndelungate, costisitoare etc.
IV. Bariere care decurg din participarea statului la activit ile comerciale
a) Achizi iile guvernamentale (pie ele publice) = cumpărări de bunuri sau servicii
efectuate, de regulă în cantită i mari, de către organisme publice (departamente, ministere,
guverne, alte organisme centrale, autorită i publice locale); achizi iile guvernamentale
devin discriminatorii fa ă de produsele străine atunci când, în baza unor reglementări în
vigoare în anumite state, firmele na ionale au prioritate deplină fa ă de cele străine în
realizarea lor. Modalită i: interzicerea în mod explicit a accesului companiilor străine la
contractele de anvergură efectuate prin achizi ii guvernamentale; oferirea de tratament
comercial şi financiar preferen ial unor companii care se angajează să utilizeze cantită i
însemnate de produse interne în procesul de executare a contractelor guvernamentale;
impunerea unor condi ii şi cerin e discriminatorii fa ă de ofertan ii externi participan i la
licita iile pentru obiectivele finan ate din bani publici cu scopul înlăturării concuren ei
externe şi al promovării industriei indigene. La Runda Tokio (GATT) a fost negociat
Acordul privind achizi iile guvernamentale (intrat în vigoare la 1 iunie 1981) ; acesta a
fost revizuit Noul acord a fost semnat în aprilie la Marrakesh şi a intrat în vigoare la 1
ian. 1996
73
b) Comer ul de stat = totalitatea opera iunilor de vânzare-cumpărare efectuate de
întreprinderile aflate integral sau majoritar în proprietatea statului; constituie obstacol
atunci când, statul oferă acestor întreprinderi o serie de privilegii de ordin fiscal sau de
altă natură (acces privilegiat la comenzile publice, bonusuri la pre , facilită i fiscale, acces
preferen ial la liniile guvernamentale de credit, ob in uşor licen e de import etc.) în raport
cu firmele străine sau cele aflate în proprietate privată.
c) Monopolul de stat asupra importului anumitor produse - instituirea monopolului de
stat asupra importului anumitor produse permite limitarea importului la produsele
respective şi stabilirea pre ului de vânzare cu amănuntul la acestea (de regulă f. ridicate pt.
a restrânge consumul); uneori este justificat de motive legate de asigurarea stării de
sănătate a popula iei, a animalelor, prezervarea unor moduri de via ă tradi ionale, protec ia
mediului înconjurător.
74
privind evitarea dublei impuneri etc., aranjamente privind regulile de origine sau condi ii
în care se pot folosi măsurile de salvgardare ş.a. fac mediul comercial mai previzibil,
presupun avantaje tarifare şi netarifare, reduc costurile de tranzac ie ale firmelor
exportatoare sau importatoare, conferă continuitate şi stabilitate schimburilor comerciale
reciproce
2. Sprijinirea direct sau indirect a firmelor pentru a participa la târguri şi expozi ii
interna ionale - autorită ile publice pot prelua, mai ales pt. IMM în func ie de produsele
pe care ele doresc să le promoveze prioritar pe anumite pie e, o parte din costurile legate
de închirierea spa iilor de expunere, deplasarea la astfel de manifestări a unor produse cu
volum mare şi costuri ridicate de transport, suportarea integrală sau par ială a costurilor
unor campanii publicitare etc.
3. Reprezentarea comercial în str in tate - permite o mai bună cunoaştere a pie ei ărilor
partenere, o informare promptă cu privire la noile oportunită i de afaceri prin culegerea de
informa ii referitoare la evolu iile în domeniul legislativ, comercial, financiar-bancar, prin
contactarea poten ialilor parteneri pt. firmele din propria ară, prin colectarea invita iilor la
licita iile interna ionale etc. Aceste informa ii sunt remise departamentelor de comer
exterior care le vor înainta gratuit sau în condi ii de favoare firmelor care au interese
comerciale în zona respectivă.
4. Sprijinirea activit ilor promo ionale ale Camerelor de Comer , Industrie (şi
Agricultur ) - CCI(A) sunt structuri asociative care desfăşoară ac iuni promo ionale şi de
consultan ă pentru membrii lor; autorită ile publice pot stimula activită ile acestor entită i
prin facilită i fiscale şi de altă natură, prin adoptarea unei legisla ii care să ină seama de
sugestiile exprimate de mediul de afaceri reprezentat de ele etc.
5. Prestarea unor servicii de informare şi orientare a clien ilor externi, acordarea de
consultan şi asisten de specialitate acestora - prin constituirea de compartimente
specializate în cadrul ministerelor de resort, prin finan area unor institute de marketing şi
conjunctură, a centrelor specializate de comer exterior pot fi puse la dispozi ia firmelor
străine baze de date, studii etc.
M suri de stimulare
1. M suri de stimulare de natur bugetar
a) Subven iile directe de export = aloca ii de la bugetul de stat acordate firmelor cu
scopul de a contribui la rentabilizarea activită ilor lor de export atunci când pre urile
ob inute pe pie ele externe nu permit acoperirea costurilor de produc ie. În cadrul
75
GATT - Runda Uruguay Acordul privind subven iile de export şi taxele
compensatorii - introduce no iunea de subven ie specifică (= orice subven ie a cărei
acordare este limitată la o întreprindere sau ramură a produc iei ce intră sub jurisdic ia
autorită ii ce acordă subven ia).
b) Primele directe de export = sunt acordate firmelor care au deja activită i profitabile
pe pia a internă sau externă; scop: creşterea volumului exporturilor sau redefinirea
structurală a acestora; pot fi încurajate firmele să lanseze noi produse pe pia a
interna ională, să-şi sporească semnificativ volumul vânzărilor sau să abordeze noi
pie e.
c) Subven iile indirecte de export - constau în principal : în facilită i bugetare acordate
altor sectoare din amonte sau integrate orizontal pt. a permite furnizarea de inputuri în
condi ii mai avantajoase producătorilor pentru export; prestarea de servicii care
contribuie la diminuarea costurilor totale ale firmelor implicate direct în activită ile de
comercializare pe pie ele externe (finan area de proiecte de cercetare aplicativă,
subven ionarea institutelor de cercetare a pie ei de ale căror rezultate pot beneficia, în
condi ii de favoare, producătorii pentru export etc.)
76
minime pentru fiecare tranzac ie, datele limită până la care pot fi încheiate
contractele.
- Liniile de credit - o variantă a creditului cumpărător; au la bază acorduri
interguvernamentale care prevăd garantarea de către institu iile statului a unor
credite destinate realizării unor obiective de valori mari; caracteristici definitorii:
se acordă de regulă pe perioade mai lungi de timp; durata utilizării liniei de credit
este predeterminată; pt. a se califica în vederea accesului la linia de credit fiecare
contract trebuie să îndeplinească anumite caracteristici, de ex. o valoare peste o
anumită limită care diferă de la o ară la alta).
b) Asigurarea şi garantarea creditelor de export
- Asigurarea - se face pt. creditul furnizor de către o institu ie specializată şi
vizează acoperirea riscului exportatorului de a nu încasa la scaden ă contravaloarea
mărfurilor livrate (vândute) pe credit. Poli a de asigurare le permite firmelor
exportatoare să contracteze de la o bancă comercială un împrumut, în condi ii
favorabile de dobândă, cu care se refinan ează până la încasarea contravalorii
mărfurilor livrate pe credit.
- Garantarea - se face pt. creditele cumpărător de către o institu ie bancară din ara
importatorului sau dintr-o ară ter ă care se obligă fa ă de banca creditoare din ara
exportatorului de a achita contravaloarea mărfii livrate pe credit în cazul în care
importatorul se găseşte în incapacitate de plată. Garan ia se poate acorda sub formă
de scrisoare de garan ie bancară sau prin alte forme de garantare specifice
practicilor bancare.
77
UE este unul dintre cei mai importan i actori din domeniul comercial i cooperează
pentru asigurarea unui comer interna ional deschis i reglementat în cadrul Organiza iei
Mondiale a Comer ului (OMC). UE sprijină sistemul bazat pe reguli al OMC, cu cei 162 de
membri ai săi (la 30 noiembrie 2015). Acest sistem oferă un grad de securitate juridică i
transparen ă în desfă urarea comer ului interna ional. În cadrul OMC sunt stabilite condi iile
prin care membrii săi pot să se apere împotriva practicilor comerciale neloiale cum ar fi
dumpingul, precum i procedurile pentru solu ionarea disputelor care apar între doi sau mai
mul i parteneri comerciali. De la crearea OMC, UE a fost unul dintre principalii utilizatori ai
sistemului de solu ionare a litigiilor. Astfel, Uniunea a fost implicată în 178 de cazuri de
solu ionare a litigiilor, dintre care 96 ca reclamant i 82 ca pârât (date disponibile la 4 martie
2016). În multe alte cazuri aceasta a solicitat să intervină cu statutul de „parte ter ă” care
permite membrilor OMC să urmărească litigiile care implică alte păr i.
78
UE – o putere comercială importantă
UE
15,1% UE
26,8%
Altele Japonia
54% 4,5%
Statele Unite
China 18,5%
15,6%
India
China Japonia
4,2% 4,3%
6%
Sursa: www.wto.org
79
acorduri între UE şi cele două ări. La Summit-ul UE-Japonia (mai 2011) s-a decis începerea
pregătirilor pentru un acord de liber schimb (ALS), iar în iulie 2012 Comisia Europeană a
hotărât să întrebe statele membre ale UE cu privire la începerea negocierilor. Negocierile
privind un ALS UE-Japonia au fost lansate oficial la 25 martie 2013, iar cea de a 18-a rundă
de negocieri a avut loc la Tokyo în aprilie 2017. Japonia este al doilea partener comercial al
UE din Asia (după China) în ordinea importan ei, valoarea totală a schimburilor comerciale
dintre cele două ridicându-se la peste 124 miliarde EUR în 2016, iar UE reprezintă peste 11%
din totalul comer ului extern al Japoniei. Ambele păr i preconizează îmbunătă irea rela iilor
comerciale i în materie de investi ii. În ceea ce prive te rela iile comerciale cu SUA, în iulie
2013 au început negocierile unui Parteneriat Transatlantic pentru Comer i Investi ii (până în
noiembrie 2016, s-au desfă urat 15 runde de negocieri).
Politica comercială a UE este strâns legată de politica sa de dezvoltare. Prin sistemul
său generalizat de preferin e (SGP), UE a garantat accesul preferen ial pe pie ele sale fără taxe
sau cu taxe reduse pentru cea mai mare parte a importurilor provenind din ările în curs de
dezvoltare i economiile în tranzi ie. Se merge chiar mai departe pentru cele 49 din cele mai
sărace ări din lume. Exporturile lor – cu excep ia armelor – pot beneficia integral de acces pe
pie ele UE, fără taxe vamale.
Uniunea Europeană î i extinde schimburile comerciale cu noile puteri apărute în alte
păr i ale lumii (din China i India până în America de Sud i America Centrală). Acordurile
comerciale cu aceste ări includ i cooperări de ordin tehnic i cultural. China a devenit cel de
al doilea partener comercial al UE ca importan ă (după Statele Unite) i cel mai mare furnizor
de importuri al său (în 2016, 20,2 % din importurile în UE proveneau din China). Până la
criza din Ucraina, Rusia era considerată un „partener strategic” al UE, iar natura
multidimensională a rela iei s-a reflectat în numeroase domenii de cooperare, inclusiv în
domeniul comer ului, energiei i al unor probleme interna ionale, cum ar fi combaterea
terorismului i procesul de pace din Orientul Mijlociu; anexarea Crimeii de către Rusia i
politicile sale de vecinătate au afectat rela iile dintre UE i Rusia. Totu i, Uniunea Europeană
este principalul partener comercial al Rusiei (devenită i ea membră OMC în august 2012,
după 18 ani de negocieri), în timp ce Rusia este în 2016 al 4-lea partener comercial al UE
(dupa SUA, China i Elve ia)4.
În privin a rela iilor dintre UE i tarile din Africa (zona subsahariană) acestea datează
de multă vreme. Conform prevederilor din Tratatul de la Roma din 1957, coloniile i
4
European Commission, Trade, http://ec.europa.eu/trade/policy/eu-position-in-world-trade/statistics/
80
teritoriile de peste mări ale unor state membre au devenit asociate ale Comunită ii, iar
procesul de decolonizare de la începutul anilor ´60 a făcut ca această legătură sa se transforme
într-o asociere diferită, între state suverane.
Acordul de la Cotonou, semnat în 2000 la Cotonou, capitala statului Benin, a marcat o
nouă etapă în politica de dezvoltare a UE. Acest acord dintre UE i ările din Africa, Zona
Caraibilor i Pacific (ACP) este cel mai ambi ios i mai vast acord comercial i de asisten ă
încheiat vreodată între ările dezvoltate i ările în curs de dezvoltare. El a succedat Conven iei
de la Lomé (semnată în 1975 la Lomé, capitala statului Togo), iar apoi a fost treptat adus la zi.
Acest acord merge mult mai departe în compara ie cu acordurile anterioare, din moment ce s-
a trecut de la rela iile comerciale fondate pe accesul pe pia ă la rela ii comerciale într-un sens
mai general. De asemenea, acesta a introdus noi proceduri pentru a face fa ă problemelor
cauzate de încălcarea drepturilor omului.5
5
Idem, p.69.
81
- Curtea de Justi ie arbitrează litigiile şi fixează jurispruden a.
Private Publice
Art.101 TFUE Art.102 TFUE Reg. 1989 modif. 1997/2004 Art.107 TFUE Art.106 TFUE
(ex.art.81 TCE) (ex.art.82 TCE) (ex.art.87 TCE) (ex.art.86 TCE)
82
1. "interzicerea oric ror în elegeri / acorduri între întreprinderi, decizii de asociere şi
practici concertate, care sunt susceptibile s afecteze comer ul între statele membre
şi care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau falsificarea
concuren ei în interiorul pie ei interne" (art.101 TFUE, ex-art.81 TCE, ex. art.85 din
Tratatul de la Roma).
Exemple de astfel de în elegeri ce sunt "nule de drept":
fixarea în mod direct sau indirect a pre urilor de cumpărare sau de vânzare sau a altor
condi ii de tranzac ionare;
limitarea sau controlarea produc iei, a desfacerilor, a dezvoltării tehnice sau a
investi iilor;
împăr irea pie elor sau a surselor de aprovizionare;
aplicarea, în ceea ce priveşte partenerii comerciali, a unor condi ii inegale pentru
presta ii echivalente, făcându-i să suporte astfel un dezavantaj în lupta de concuren ă;
subordonarea încheierii de contracte de acceptarea de către parteneri a unor presta ii
suplimentare care, prin natura lor sau conform uzan elor comerciale, nu au legătură
cu obiectul contractelor respective.
Tratatul prevede totuşi şi o serie de derog ri pentru acordurile care: contribuie la
"ameliorarea produc iei sau a distribu iei produselor" şi la "promovarea progresului
tehnic sau economic" şi care, în acelaşi timp permit "utilizatorilor să ob ină o parte
echitabilă din profitul care rezultă". Astfel de situa ii sunt tolerate doar dacă producătorii
îşi men in capacitatea de a oferi bunuri sau servicii competitive. Exceptarea este de
natură individuală şi se practică atunci când Comisia autorizează în mod expres o
în elegere verificată în prealabil.
CAZUL 1: în iunie 2001, Comisia a dat o amendă de 30 milioane euro producătorului
de autoturisme Volkswagen. În 1996-1997, Volkswagen trimisese concesionarilor săi
germani o circulară care îi incita să nu facă reduceri pentru noile VW Passat. Acest
gen de practici este împotriva regulilor de concuren ă, deoarece ele men in în mod
artificial pre urile ridicate pentru consumator.
CAZUL 2: În 2014, Comisia Europeană a amendat compania farmaceutică Servier i
al i 5 producători de medicamente generice cu suma de aproximativ 430 de milioane
de euro. Motivul a fost încheierea unor în elegeri menite să protejeze medicamentul
cel mai bine vândut al companiei Servier, Perindopril, folosit în tratarea tensiunii
arteriale, împotriva concuren ei din partea altor medicamente generice mai ieftine.
83
2. abuzurile de pozi ie dominant (interzise prin art.102 TFUE, ex-art.82 TCE, ex.art.86
din Tratatul de la Roma). Acest articol nu reglementează concentrările, ci se limitează la
interzicerea faptului de a exploata într-un mod abuziv o pozi ie dominantă, fiind mai
mult corectiv decât preventiv. În acest caz, nu locul ocupat într-un sector de
activitate este pus în discu ie, ci doar faptul de a ob ine un avantaj excesiv din
aceast pozi ie este criticat : "este incompatibil cu pia a comună şi interzis, în măsura
în care comer ul între statele membre este afectat, faptul pentru una sau mai multe
întreprinderi de a exploata în mod abuziv o pozi ie dominantă pe pia a comună sau pe o
parte substan ială a acesteia". O pozi ie dominant pe pia ă = o situa ie de putere
economică de inută de o firmă, care-i conferă puterea de a împiedica concuren a efectivă
pe o pia relevant . Există abuz de pozi ie dominant când comportamentul firmei
respective este de natură să influen eze structura sau gradul de concuren pe pia a
respectiv , chiar dacă un astfel de comportament este favorizat de o dispozi ie
legislativă na ională. Pozi ia dominant se apreciaz pe ansamblul pie ei comunitare
sau pe cel pu in pe o parte substan ial a acesteia. Întinderea pie ei ia în considerare
caracteristicile produsului, produsele substituibile şi percep ia consumatorilor. Nu este
prev zut nici o derogare ca în cazul în elegerilor, iar sanc iunea este pronun ată de
Comisie care, pe calea deciziei, ordonă întreprinderii să pună capăt situa iei constatate şi-
i poate aplica o amendă.
Tratatul prezintă mai multe situaţii de abuz:
impunerea de condi ii neechitabile (pre uri prea mari sau prea mici pentru
eliminarea unor producători concuren i);
limitarea produc iei, a desfacerilor sau a dezvoltării tehnice în detrimentul
consumatorului;
aplicarea unui tratament discriminatoriu partenerilor comerciali.
84
dominant susceptibil s obstruc ioneze în mod semnificativ concuren a. Astfel
se permite politicii de concuren ă să intervină, la un stadiu precoce al unui proces de
concentrare, aprobând sau interzicând alian ele avute în vedere. Controlul preventiv se
aplică următoarelor tipuri de operaţiuni: fuzionare, preluare de control, creare de
entită i comune, pornind de la un prag minim. Acest prag minim a fost modificat de
mai multe ori, ultima fiind în 2004 prin regulamentul Consiliului 139/2004. În acest
caz, protocolul de acord trebuie ratificat în mod obligatoriu de Comisie, aceasta având
însă şi posibilitatea să-l suspende. Practic, Comisia apreciază dacă există sau nu o
pozi ie dominantă care să constituie o piedică semnificativă pentru concuren ă şi
hotărăşte aprobarea sau interzicerea acordului.
CAZ: în Fran a, TotalFina şi Elf Aquitaine au propus o fuziune care ar fi permis noii
societă i controlul unor pie e ale produselor petroliere în Fran a, ceea ce ar fi antrenat
costuri mai ridicate pentru distribuitori şi pentru consumatori (noul grup ar fi reprezentat
55% din capacită ile de rafinare şi ar fi controlat depozitele de import franceze). Pentru
rezolvarea problemelor de concuren ă eviden iate de Comisie, TotalFina şi Elf au acceptat
să cedeze către concuren i o parte importantă a opera iunilor vizate. Noua societate ar fi
dobândit, de exemplu, o pozi ie dominantă în vânzările de carburan i pe autostrăzi (ar fi
de inut 2/3 numărul de benzinării de pe autostrăzi pia ă specifică cu pre uri ridicate).
Cu scopul de a men ine o pia ă competitivă în acest sector, în interesul consumatorilor,
Comisia Europeană a obligat TotalFina şi Elf să vândă cca. 70 se benzinării din cele 214
de care dispunea, înainte de a autoriza fuziunea. De asemenea, grupul a trebuit să renun e
la controlul depozitelor care alimentează re eaua de oleoducte, obiectivul fiind acela de a
păstra, în aval, la nivelul vânzării cu amănuntul de carburant şi păcură, posibilitatea pentru
concuren i de a nu fi prizonierii unui singur furnizor.
85
Cu toate acestea există derogări pentru ajutoarele regionale şi pentru cele sectoriale.
Articolul 107 din TFUE delimitează ajutoarele publice considerate compatibile cu piaţa
internă:
ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali;
ajutoarele destinate remedierii unor evenimente excep ionale (calamită i naturale,
perturbări grave ale economiei);
ajutoarele regionale (pentru zone cu întârzieri de dezvoltare) sau pentru
dezvoltarea unor activită i;
ajutoarele pentru promovarea culturii şi păstrarea patrimoniului cultural;
ajutoarele ce urmăresc realizarea unui important proiect comun la scară europeană
(de ex., Airbus, cercetare-dezvoltare, mediu înconjurător).
CAZURI
În februarie 1998, Comisia a aprobat ajutoare în valoare totală de 1,89 milioane euro în
favoarea dezvoltării IMM din turism în regiunea Doñana în sudul Spaniei. Aceste ajutoare au
fost acordate pentru a încuraja investi iile în noi ini iative turistice şi pentru crearea de locuri
de muncă, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a unei regiuni relativ sărace a Europei,
Andaluzia.
Datorită evenimentelor de la 11 septembrie 2001 şi a paralizării spa iului aerian atlantic care
a urmat, guvernele europene au fost autorizate să verse companiilor lor na ionale subven ii
având ca motiv de "circumstan ele excep ionale".
86
Acest control al subven iilor publice este făcut pentru a se asigura că aceste ajutoare
nu servesc finan ării unor "campioni na ionali" sau nu conferă anumitor întreprinderi un
avantaj nefondat fa ă de concuren ii lor.
87
- caracterul specific al activită ii agricole, ce decurge din structura socială din
agricultură, din disparită ile structurale şi naturale dintre regiunile agricole ;
- faptul că agricultura constituie în statele membre un sector strâns legat de
ansamblul economiei.
Articolul 40 stabileşte principiul unei organizări comune a pieţelor agricole care
poate lua una din următoarele forme :
- reguli comune în materie de concuren ă ;
- coordonare obligatorie a diverselor reglementari na ionale de pia ă ;
- organizare europeană a pie ei ;
şi poate admite "reglementări ale pre urilor, subven ii ale produc iei şi comercializării
diverselor produse, sisteme de stocare şi de reportare, mecanisme comune de stabilizare la
import sau la export". Acelaşi articol eviden iază că "o politică comună eventual în domeniul
pre urilor, trebuie să fie fondată pe criterii comune şi pe metode de calcul uniforme, iar pentru
a permite organizării comune să-şi atingă obiectivele, pot fi create unul sau mai multe fonduri
de orientare şi garantare agricole".
Politica agricolă comună se decide la nivelul UE de către guvernele statelor membre şi
este pusă în aplicare de către statele membre ; competența Uniunii este partajată cu statele
membre în domeniul agriculturii i pescuitului, cu excep ia conservării resurselor biologice
ale mării (în cadrul politicii comune privind pescuitul), unde UE a competen e exclusive.
Politica UE în domeniul agriculturii evoluează în mod constant. În urmă cu cca. 50 de
ani, se punea accent pe furnizarea unor cantită i suficiente de alimente pentru o Europă care
traversase un deceniu de lipsuri cauzate de războaie. Subven ionarea produc iei pe scară largă
şi cumpărarea surplusurilor în scopul garantării siguran ei alimentare sunt de domeniul
trecutului. Politica UE în domeniu îşi propune să le ofere tuturor producătorilor (de la
agricultori şi crescători de animale până la producători de fructe, legume sau de vin)
posibilitatea de a se sus ine singuri atât în UE, cât şi pe pia a mondială.
În acest sens, încă de la conturarea sa ca politică europeană comună în 1962, PAC a
cunoscut o serie de reforme succesive, influen ate în principal de necesită ile agriculturii
europene, de procesele de lărgire a UE, de posibilitatea de desfacere a produselor pe pia a
mondială. Reformele au vizat în principal simplificarea modului de acordare a subven iilor,
eficientizarea politicii şi reducerea costurilor bugetare, evoluând de la o politică care se
concentra pe sprijinirea produc iei, la o politică orientată către cerin ele pie ei, axată pe
parametri calitativi, ecologici şi de siguran ă privind alimentele şi utilizarea eficientă şi
durabilă a resurselor.
88
Îmbun t irea calit ii produselor alimentare a fost întotdeauna unul dintre
obiectivele PAC, începând cu introducerea etichetei de calitate pentru vinuri în anii '80 şi
continuând cu extinderea ulterioară a acesteia în sectorul uleiului de măsline, al fructelor şi al
legumelor. Aceste eforturi se află în prezent în centrul politicii agricole. În toate sectoarele
PAC se depun eforturi pentru îmbunătă irea calită ii produselor alimentare. Iată câteva
exemple:
sisteme de identificare a bovinelor şi norme de etichetare a cărnii de vită, destinate să
permită urmărirea întregului traseu al cărnii din magazin şi până la ferma de origine;
stimulente financiare acordate în cadrul politicii de dezvoltare rurală pentru ca
agricultorii să îmbunătă ească nivelul de calitate a produselor;
măsuri specifice de încurajare a conversiei către agricultura ecologică.
Natura şi calitatea excep ională a unor produse sunt conferite atât de locul în care au
fost produse, cât şi de metodele de produc ie folosite. Consumatorii şi comercian ii de produse
alimentare sunt tot mai interesa i de originea geografică a alimentelor şi de o serie de alte
caracteristici. UE recunoaşte acest lucru şi a creat trei tipuri de „sigle de calitate”.
Pentru ca un produs să poarte sigla DOP (Denumire de Origine Protejată), trebuie să aibă
caracteristici verificate ce pot fi conferite exclusiv de terenul şi priceperea producătorilor din
regiunea de produc ie cu care este asociat. De exemplu: uleiul de măsline Κα α άτα
(Kalamata)
DOP este produs integral în regiunea Kalamata din Grecia, din măsline din soiurile Koronéïki
i Mastoïdis, tipice pentru această zonă; carnea de miel Shetland Lamb DOP este ob inută de
la miei născu i, crescu i i sacrifica i în insulele Shetland; vinul spaniol Ribera del Duero
DOP este ob inut din struguri cultiva i în aria geografică Ribera del Duero, produc ia
desfă urându-se în aria respectivă6.
Un produs care poartă sigla IGP (Indicație Geografică Protejată) are o serie de caracteristici
sau o reputa ie specifică ce îl asociază cu o anumită zonă, iar cel pu in una din etapele
6
European Commission, Directorate-General for Agriculture and Rural Development, EU guaranteed quality,
2015.
89
procesului de produc ie este realizată în acea zonă. Ingredientele utilizate nu provin neapărat
din aria geografică în cauză, iar toate produsele IGP respectă un caiet de sarcini precis. De
exemplu: hamsiile Anchois de Collioure IGP sunt tratate manual potrivit unor metode
ancestrale, dar acest pe te foarte cunoscut nu este pescuit neapărat la Collioure; jambonul
Westfälischer Knochenschinken IGP este produs în Westfalia prin metode străvechi, dar
carnea utilizată pentru produc ie nu provine în mod exclusiv din aria geografică respectivă7.
Sigla Specialitate Tradiţională Garantată (STG) se foloseşte pentru produse cu proprietă i
distincte şi care fie con in ingrediente tradi ionale, fie sunt ob inute prin metode tradi ionale.
De exemplu: Moules de Bouchot STG sunt midii de crescătorie produse doar pe pari,
cunoscu i sub numele de „bouchots”, destina i în mod special înmul irii midiilor; brânza
Boerenkaas STG din Olanda, fabricată în fermă din lapte crud, este ob inută printr-o metodă
de produc ie specifică; pizza Napoletana STG este coaptă în cuptoare cu foc de lemne i se
prepară după o re etă tipică din tradi ia napolitană8.
Protejarea acestor indica ii referitoare la calitate prezintă avantaje deoarece:
oferă consumatorilor o garan ie privind originea şi metodele de produc ie;
transmit mesaje comerciale eficiente cu privire la produsele cu valoare adăugată
mare;
sprijină societă ile din zonele rurale care ob in produse de calitate prin protejarea
etichetei împotriva imita iilor frauduloase.
Până în primăvara anului 2017, UE înregistrase peste 3300 de indica ii geografice, denumiri
de origine şi specialită i tradi ionale garantate.
Agricultura ecologic este o metodă de produc ie care conservă structura şi
fertilitatea solului, promovează un standard ridicat de bunăstare a animalelor şi evită utilizarea
produselor autorizate în agricultura conven ională, precum pesticidele sintetice, erbicidele,
îngrăşămintele chimice sau stimulatorii de creştere, cum sunt antibioticele, sau organismele
modificate genetic. Agricultorii recurg la tehnici care contribuie la men inerea ecosistemelor
şi la reducerea poluării. În prelucrarea ecologică a produselor alimentare se poate folosi numai
un număr limitat de aditivi şi auxiliari tehnologici.
Normele UE garantează autenticitatea produselor agricole ecologice indiferent de locul în
care sunt produse şi asigură etichetarea exactă a acestora. Prin lege, utilizarea cuvântului
„ecologic” şi a echivalentelor sale în orice altă limbă pentru clasificarea produselor alimentare
este rezervată exclusiv produselor agricole ecologice. Această utilizare exclusivă reprezintă
7
Ibidem
8
Ibidem
90
pentru consumatori o garan ie cu privire la calitatea şi fiabilitatea produselor ecologice pe care
le cumpără.
Agricultura ecologică din UE este unul dintre cele mai dinamice sectoare, reprezentând, în
anul 2015, o suprafa ă de aproximativ 11,1 milioane de hectare (adică 6,2% din suprafa a
agricolă totală) apar inând unui număr de 185 000 de exploata ii9, fa ă de anul 2004, când
statisticile indicau 5,8 milioane de hectare (cca. 3,5% din suprafa a agricolă totală), respectiv
150 000 de exploata ii .
9
https://ec.europa.eu/agriculture/organic/eu-policy/data-statistics_ro
91
care pre urile sunt foarte scăzute. În plus, plă ile directe către agricultori vor fi reduse, iar
banii vor fi transfera i într-un fond pentru dezvoltarea regiunilor rurale.
Politica agricolă a UE a suferit modificări semnificative în ultimii ani, textele juridice
au fost scurtate şi adaptate astfel încât să fie mai uşor de în eles. Au fost eliminate aproape 80
de documente juridice în cadrul a ceea ce este cunoscut sub denumirea tehnică de
„organizarea pie ei comune unice”.
Dat fiind faptul că, la începutul lui 2013, mai mult de 60% din popula ia UE-27 trăia
în zonele rurale, care acoperă cca. 90% din teritoriu, politica de dezvoltare rural reprezintă
un domeniu de o importan ă crucială. Agricultura şi silvicultura sunt principalele domenii în
care sunt utilizate terenurile din zonele rurale şi, ca atare, joacă un rol important pentru
comunită ile rurale: reprezintă temelia unei puternice structuri sociale şi viabilită i economice,
precum şi a gestionării resurselor naturale şi a peisajului. Din numeroase sondaje de opinie
efectuate în statele membre ale UE reiese clar că un mediu rural viu şi durabil are o mare
importan ă pentru cetă enii europeni.
Politica de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013 a avut la bază trei teme, în
conformitate cu cele trei axe definite în noul regulament privind dezvoltarea rurală:
ameliorarea competitivităţii în sectorul agricol; ameliorarea mediului, sprijinirea
gestionării terenurilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii şi diversificarea economiei în zonele
rurale. O a patra axă, „axa Leader”, inspirată din experien a ini iativei comunitare Leader, a
urmărit punerea în practică a unor strategii locale de dezvoltare rurală prin parteneriate locale
între sectorul public şi cel privat. Numărul de resurse disponibile pentru dezvoltarea rurală a
crescut în urma reducerii plă ilor directe către ferme şi a transferării acestor fonduri pentru
măsurile de dezvoltare rurală (practică cunoscută sub denumirea de „modulare”). Statele
membre au, astfel, obliga ia de a aplica modularea, care constă într-o reducere (de 5%
începând cu 2007) a tuturor plă ilor directe de peste 5 000 EUR pe an.
Indiferent de reforme, politica agricol comun este cea mai integrată dintre toate
politicile UE. Prin urmare, absoarbe o parte important din fondurile comunitare. Totuşi,
partea din bugetul european care îi este alocată a scăzut în timp de la 70%-75% (în anii 1970)
la cca. 43% (în perioada 2007-2013). Reducerea resurselor bugetare alocate PAC indică faptul
că UE se concentrează pe alte aspecte, cum ar fi reducerea costurilor reformelor şi orientarea
către dezvoltarea rurală, căreia i s-a alocat 11% din buget pentru aceeaşi perioadă.
Cheltuielile agricole sunt finan ate de două fonduri care intră în componen a bugetului
general al UE: Fondul European de Garantare Agricol (FEGA), care finan ează plă ile
directe către agricultori şi măsurile de reglementare a pie elor agricole, precum interven ii şi
92
restituiri la export, în timp ce Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rural
(FEADR) finan ează programele de dezvoltare rurală ale statelor membre.
Potrivit reglementărilor de bază în materie de gestionare financiară a PAC, Comisia
răspunde de gestionarea FEGA şi a FEADR. Cu toate acestea, în mod normal Comisia nu
efectuează plă i direct către beneficiari. Conform principiului gestion rii comune, această
sarcină este delegată statelor membre care ac ionează, la rândul lor, prin intermediul a 85 de
agen ii de pl i na ionale sau regionale. Înainte ca aceste agen ii de plă i să poată solicita
fonduri de la bugetul UE, ele trebuie acreditate pe baza unor criterii stabilite de Comisie.
În contextul dezbaterilor privind noua perspectivă financiară a UE, post 2013, (ex-)
comisarul european Dacian Cioloş a lansat o consultare publică privind viitorul PAC după
2013, în perioada aprilie-iunie 2010, care a precedat lansarea unei comunicări a Comisiei
Europene pe această temă (”PAC la orizontul anilor 2020”), ce a fost făcuta public în 18
noiembrie 2010. în urma consultării desfă urate în 2010 în legătură cu aceste reforme,
europenii au spus că doresc ca UE, prin politica sa agricolă, să îi ajute pe fermieri nu numai să
producă alimente, ci şi să protejeze resursele naturale şi via a sălbatică, să amelioreze
bunăstarea animală şi să men ină viabilitatea comunită ilor rurale.
În acest context, în octombrie 2011, Comisia Europeana a prezentat un ansamblu de
propuneri legislative care să conducă la o PAC mai eficienta i care, după dezbateri în cadrul
Parlamentului European i a Consiliului, sa fie adoptate pana la sfâr itul anului 2013,
dorindu-se ca noua PAC, reformată, să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2014.
Printre provocările viitoare la care trebuie sa se adapteze agricultura europeană se
numără dublarea produc iei mondiale de alimente până în 2050 pentru a face fa ă creşterii
popula iei şi cererii consumatorilor de carne, inând cont, în acelaşi timp, de efectele
schimb rilor climatice (pierderea biodiversită ii, deteriorarea solului şi a calită ii apei).
Pentru aceasta şi pentru a răspunde aşteptărilor cetă enilor europeni, începând din 2013
politica agricolă a UE va pune mai mult accent pe:
metode agricole durabile
inovare, cercetare şi difuzarea cunoştin elor
un sistem de sprijin mai corect în favoarea agricultorilor europeni.
Bugetul UE pe termen lung (2014-2020) adoptat în Parlamentul European în
noiembrie 2013 consacră 38,90% (adică 373,2 miliarde euro) din totalul plafonului de
cheltuieli pentru PAC i dezvoltarea rurală. Noua PAC va aduce un echilibru mai bun între
securitatea alimentară i protec ia mediului i va pregăti mai bine fermierii pentru a putea face
fa ă viitoarelor provocări ale pie ei. ”În 2016, bugetul PAC era de circa 61 de miliarde
93
euro”10. A a cum am men ionat anterior, ”bugetul politicii agricole comune a scăzut drastic în
ultimii 30 de ani, ca pondere din bugetul UE – de la aproape 75 % la mai pu in de 40 %. În
această perioadă, 18 ări au devenit membre ale Uniunii (numărul de agricultori a crescut cu
cel pu in 50 %) i, prin urmare, cheltuielile din bugetul UE alocate fiecărui agricultor sunt
mult mai scăzute în prezent decât erau în trecut”11.
Fiind o ară cu poten ial agricol semnificativ, România consideră că, în viitor, PAC trebuie să
se fundamenteze în continuare pe un buget consistent, bazat pe cei doi piloni (mecanisme de
pia ă şi dezvoltare rurală), capabil să contribuie la solu ionarea problemelor structurale ale
agriculturii româneşti şi pe mecanisme adaptate la necesită ile specifice ale noilor state
membre UE. Este nevoie de o reformă coerentă la nivel european, pentru a satisface cerin ele
pie ei europene şi a atenua impactul posibilei liberalizări a comer ului agricol mondial asupra
agriculturii comunitare.
10
Comisia Europeană, Direc ia Generală Comunicare, Sa în elegem politicile Uniunii Europene: Agricultura,
Bruxelles, decembrie 2016, p.7
11
Ibidem
94
socială", a furnizat o bază institu ională dezvoltării unei politici regionale (art.130A). Până în
1975 (anul în care s-a creat un fond structural special - Fondul European de Dezvoltare
Regională (FEDER), Comunitatea nu a jucat un rol activ în acest domeniu.
Criza economică din 1973 şi restructurările economice care au urmat au pus în lumină
diferen e de dezvoltare între anumite state membre. Aceste disparită i între regiuni s-au
multiplicat mai ales în urma aderării Marii Britanii şi a Irlandei şi apoi a Greciei, Portugaliei
şi Spaniei.
Începând cu aceste momente, a devenit indispensabilă necesitatea punerii în func iune
a unei adevărate politici structurale, astfel încât să fie posibilă reducerea diferen elor de
dezvoltare şi de nivel de via ă.
Din 1988, patru principii stau la baza gestiunii şi atribuirii Fondurilor structurale:
95
Concentrarea efortului: efortul investi ional se concentrează pe
anumite aspecte. Pentru perioada 2014-2020 sunt vizate următoarele
priorită i cheie de cre tere: Cercetarea şi inovarea; Tehnologiile
informaţiei şi comunicaţiilor (TIC); Creşterea competitivităţii
întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri); Sprijinirea trecerii la o
economie cu emisii reduse de carbon.
96
urban – Londra, Bruxelles şi Hamburg. Luxemburgul, cea mai prosperă ară din UE, este de
aproape cinci, respectiv şase ori mai bogată decât România şi respectiv Bulgaria, cele mai
sărace state membre.
Sursa: www.europa.eu
Decalajele dintre regiuni pot avea diverse cauze. Poate fi vorba despre dezavantaje
persistente cum ar fi amplasarea geografică, despre mai recentele schimbări socio-economice
sau despre o combina ie între aceşti factori. Adesea, impactul acestor dezavantaje se face
sim it prin excludere socială, învă ământ de slabă calitate, niveluri ridicate de şomaj şi
infrastructuri necorespunzătoare. În cazul anumitor state membre, o parte din decalaje se
datorează fostelor lor sisteme economice centralizate.
Odată cu aderarea acestor ări, UE a reorganizat şi restructurat cheltuielile pentru
dezvoltarea regională. În perioada 2007-2013, acestea au reprezentat 36% din bugetul UE,
adică aproximativ 350 de miliarde de euro.
97
Un cadru financiar pentru o
Uniune extinsă (2007-2013)
98
rela iilor economice şi stabilirea unor re ele între întreprinderile mici şi mijlocii
(IMM).
Aceste obiective sunt finan ate cu fonduri specifice ale UE, care fie se adaugă la
contribu iile existente ce provin din sectorul privat şi din partea administra iei na ionale şi
regionale, fie stimulează investi iile din aceste direc ii. Aceste fonduri sunt cunoscute sub
numele de fonduri structurale şi de coeziune.
Fondul european de dezvoltare regional (FEDER), primul dintre fondurile
structurale, finan ează consolidarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale, prin
reducerea disparită ilor dintre regiuni, prin sprijinirea dezvoltării structurale şi a
ajustării structurale a economiilor regionale, inclusiv în vederea reconversiei zonelor
industriale aflate în declin.
Fondul Social European (FSE), cel de-al doilea fond structural, finan ează ini iative
destinate formării profesionale şi creării de locuri de muncă.
Pe lângă fondurile structurale, există fondul de coeziune, folosit pentru finan area
proiectelor referitoare la infrastructura de transport şi la protec ia mediului înconjurător în
acele state membre ale UE în care indicele PIB pe cap de locuitor este mai mic decât 90% din
media UE.
Aten ia se concentrează în special pe statele membre din Europa Centrală şi de Est, la
care se adaugă regiunile cu nevoi speciale din alte state ale UE. Cele 12 ări care au aderat în
anii 2004 i 2007 aveau alocată o valoare de 51% din bugetul total al politicii de dezvoltare
regională pentru perioada 2007-2013, deşi acestea reprezintă mai pu in de un sfert din
popula ia totală a UE.
99
A adar, finan area provine din trei surse diferite, în func ie de tipul de asisten ă şi de
beneficiar:
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) finan ează programele axate pe
infrastructură generală, inova ie şi investi ii. Banii proveni i din FEDER sunt destina i
celor mai sărace regiuni din UE. FEDER poate să intervină pentru finan area celor 3
obiective ale politicii regionale (convergen ă, competitivitate regională şi ocuparea
for ei de muncă, cooperare teritorială europeană).
Fondul Social European (FSE) finan ează proiecte de formare profesională şi alte
tipuri de programe de asisten ă în domeniul ocupării şi creării de locuri de muncă. Ca
şi în cazul FEDER, toate ările din UE pot beneficia de asisten ă prin intermediul FSE.
FSE intervine în finan area obiectivelor de convergen ă i competitivitate regională şi
ocuparea for ei de muncă.
Fondul de Coeziune sus ine ac iuni din cadrul obiectivului de convergen ă, finan ând
proiectele care vizează protec ia mediului, infrastructura de transport şi dezvoltarea în
domeniul surselor de energie regenerabile. De acest tip de finan are pot beneficia doar
ările în care standardul de via ă se situează sub 90% din media înregistrată la nivelul
UE, adică cele 12 state membre care au aderat în 2004 i 2007 la UE, la care se
adaugă Portugalia şi Grecia. Spania, care a beneficiat până acum de asisten ă prin
intermediul Fondului de Coeziune devine, treptat, ineligibilă pentru acest tip de
finan are.
Cea mai mare parte din cheltuieli este consacrată regiunilor în care PIB-ul se situează
sub 75% din media comunitară, pentru a le ajuta să îşi îmbunătă ească infrastructurile şi să îşi
dezvolte poten ialul economic şi uman. Din această categorie fac parte 17 din cele 27 de state
membre ale UE. Pe de altă parte, toate cele 27 de ări din Uniune pot beneficia de finan are
pentru sprijinirea inova iei şi cercetării, a dezvoltării durabile şi a formării profesionale în
regiunile mai pu in dezvoltate. O mică parte din fonduri sunt destinate proiectelor de
cooperare transfrontalieră şi interregională.
Politica regională trebuie să se înscrie pe drumul trasat de Agenda de la Lisabona şi să
contribuie la promovarea creşterii economice şi a ocupării for ei de muncă prin:
trezirea interesului investitorilor fa ă de statele membre şi regiunile acestora, prin
îmbunătă irea accesibilită ii, furnizarea de servicii de calitate şi protejarea
mediului;
încurajarea inova iei, a spiritului antreprenorial şi a economiei bazate pe
cunoaştere, prin dezvoltarea tehnologiilor informa iei şi comunicării;
100
crearea de noi locuri de muncă, mai numeroase şi oferind condi ii mai bune, prin
atragerea unui număr mai mare de persoane pe pia a muncii, îmbunătă irea
capacită ii de adaptare a lucrătorilor şi creşterea investi iilor în capitalul uman.
În octombrie 2011, Comisia Europeană a adoptat un proiect de pachet legislativ care
va constitui un cadru al politicii de coeziune a UE pentru perioada 2014-2020. Noile
propuneri sunt concepute pentru a consolida dimensiunea strategică a politicii şi a asigura
faptul că investi iile UE sunt axate pe obiectivele pe termen lung ale Europei în materie de
creştere economică şi locuri de muncă („Europa 2020”).
Prin contractele de parteneriat convenite cu Comisia, statele membre îşi vor asuma
angajamentul de a-şi reduce paleta de priorită i de investi ii, în conformitate cu aceste
obiective. De asemenea, acest pachet legislativ armonizează normele privind diferite fonduri,
dedicate între altele dezvoltării rurale şi afacerilor maritime şi pescuitului, în vederea sporirii
coeren ei ac iunii UE.
101
11. Îmbunătă irea eficien ei administra iei publice.
Investițiile din FEDR vor sprijini toate cele 11 obiective, însă obiectivele 1-4
sunt principalele priorit ți de investi ii.
Principalele priorit ți ale FSE sunt obiectivele 8-11, cu toate că fondul sprijină,
de asemenea, obiectivele 1-4.
Fondul de coeziune sprijină obiectivele 4-7 i 11.
Bugetul propus de Uniunea Europeană pentru perioada 2014 - 2020 este de 1025 miliarde
euro, din care:
376 miliarde euro sunt alocați pentru instrumentele politicii de coeziune,
40 miliarde euro pentru facilitatea Conectarea Europei care finan ează
proiectele transfrontaliere de energie, transport i tehnologia informa iei,
iar 649 miliarde merg către politica de agricultură, cercetare, externe etc.
102
2014-2020 define te priorită ile în materie de cheltuieli care sunt orientate către cre tere
economică durabilă, locuri de muncă i competitivitate, în conformitate cu strategia UE de
cre tere economică, „Europa 2020”. De exemplu, în compara ie cu cadrul precedent, suma
aferentă rubricii 1a (Competitivitate pentru cre tere economică i ocuparea for ei de muncă)
este majorată de la 91,5 miliarde EUR (= 9,2 % din buget) la 125,6 miliarde EUR (13,1 % din
buget).
În ansamblu, politica de coeziune reformată va pune la dispozi ie până la 366,8
miliarde EUR12 pentru a se investi în regiunile, ora ele i economia reală a Europei. Acesta va
fi principalul instrument de investi ii al UE pentru a atinge obiectivele strategiei Europa 2020:
crearea de locuri de muncă i generarea de cre tere economică, abordarea problemei
schimbărilor climatice i a dependen ei energetice, reducerea sărăciei i a excluziunii sociale.
La aceasta va contribui i definirea mai bună a priorită ilor-cheie ale Fondului european de
dezvoltare regională, cum ar fi sprijinul pentru întreprinderile mici i mijlocii, obiectivul fiind
de a dubla sprijinul, de la 70 la 140 de miliarde EUR pe durata celor 7 ani. În toate fondurile
structurale i de investi ii europene care stimulează proiectele bune va exista un grad mai
mare de orientare spre rezultate, precum i o nouă rezervă de performan ă. În fine, în cadrul
politicii de coeziune, al dezvoltării rurale i al fondului pentru pescuit, eficien a va fi corelată,
de asemenea, cu guvernan a economică pentru a încuraja respectarea de către statele membre
a recomandărilor UE din cadrul semestrului european.
12
Pre uri curente. Echivalent în pre urile din 2011: 325 de miliarde EUR.
103
5. Extinderea UE c tre rile din Europa
Central şi de Est. Aderarea României la UE
104
Procesul de extindere
Extinderile precedente au arătat cât de bine func ionează procesul de integrare al
Uniunii Europene. Însă, deseori, o schimbare majoră este o cauză de îngrijorare, cum s-a
întâmplat şi în cazul valului de extindere din 2004.
Pentru a răspunde acestor preocupări, în iunie 2006, liderii UE au convenit că viitoarele
valuri de extindere vor lua în considerare capacitatea de absorbţie a Uniunii, fără ca acest
lucru să reprezinte o condi ie prealabilă pentru aderare.
ările candidate trebuie să demonstreze că vor fi capabile să-şi asume în întregime
rolul de membri ai Uniunii. Pentru aceasta trebuie să ob ină sprijinul cetă enilor şi să respecte
standarde şi norme europene stricte de ordin politic, juridic şi tehnic.
ările care doresc să adere la UE pot parcurge diversele etape ale procesului de
integrare doar după ce toate condi iile pentru fiecare etapă au fost respectate. Procedurile de
admitere în UE sunt complexe, garantând că noile state membre aderă numai atunci când
îndeplinesc toate cerin ele şi doar după ce institu iile UE, guvernele statelor membre şi
guvernele ărilor în cauză îşi vor fi exprimat acordul în mod activ.. Astfel, perspectiva
integrării ac ionează ca un stimulent pentru promovarea reformelor. Politica UE cu privire la
extindere garantează faptul că acest proces este gestionat foarte scrupulos, astfel încât
procesul de aderare să aducă beneficii ambelor păr i implicate, UE şi ărilor în curs de aderare.
Etapele extinderii UE
În 1951, şase ări – Belgia, Germania, Fran a, Italia, Luxemburg şi Olanda – au
întemeiat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi O elului şi, ulterior, în 1957, Comunitatea
Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.
Au urmat mai multe valuri de extindere succesive:
1973 – Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit
1981 – Grecia
1986 – Spania şi Portugalia
1995 – Austria, Finlanda şi Suedia
2004 – Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia
şi Slovacia. A fost o extindere istorică, o reunificare a Europei după zeci de ani de separare.
La 1 ianuarie 2007, au aderat România şi Bulgaria, iar la 1 iulie 2013 Croa ia.
105
Condi iile de aderare
În conformitate cu articolul 49 din Tratatul de la Maastricht - 1992 (actualul art. 49 din
Tratatul de la Lisabona), orice stat european care respectă principiile libertă ii, democra iei,
respectării drepturilor omului şi a libertă ilor fundamentale, precum şi ale statului de drept
poate solicita să devină membru al Uniunii.
Consiliul European de la Copenhaga din 1993 a adus clarificări suplimentare, şefii
de guvern ai statelor membre stabilind condiţiile de bază care trebuie îndeplinite pentru a
putea adera la UE. Până în momentul aderării, noile state membre trebuie să dispună de:
institu ii stabile care garantează democra ia, statul de drept, drepturile omului şi
respectarea şi protec ia minorită ilor;
economie de pia ă func ională şi capacitatea de a face fa ă presiunii concuren iale şi
for elor pie ei din cadrul Uniunii;
capacitatea de a prelua obliga iile de membru, inclusiv sprijinirea obiectivelor Uniunii.
Trebuie să aibă o administra ie publică capabilă să aplice şi să administreze legisla ia
UE în mod concret.
Viitoarele extinderi
Procesul de aderare cuprinde 3 etape (toate trebuie aprobate de statele membre):
1. ării în cauză i se oferă perspectiva aderării;
2. ara în cauză devine oficial candidat la aderare;
3. ara candidată demarează negocierile oficiale de aderare, proces care implică, în mod
normal, reformele necesare adoptării legisla iei UE în vigoare.
Odată negocierile şi reformele aferente încheiate, ara poate adera la UE, cu acordul
tuturor statelor membre.
În prezent, UE oferă perspectiva aderării la UE pentru următoarele țări : Albania,
Bosnia şi Her egovina, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Serbia, Kosovo
(în virtutea rezolu iei 1244 a Consiliului de Securitate al Organiza iei Na iunilor Unite) şi
Turcia. Aderarea va fi posibilă numai dacă sunt satisfăcute toate criteriile necesare.
Cinci dintre acestea au primit statutul de ţări candidate: Turcia, Serbia, Fosta
Republic Iugoslav a Macedoniei, Muntenegru şi Albania.
Negocierile de aderare cu Turcia au început la 3 octombrie 2005. Republica
Iugoslavă a Macedoniei a devenit ară candidată în decembrie 2005, iar în octombrie 2009
Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare, însă acestea nu au
demarat încă.
106
Muntenegru a devenit stat candidat în decembrie 2010, iar negocierile de aderare au
fost deschise la 29 iunie 2012. Serbia a ob inut statutul de stat candidat la 2 martie 2012; la
17 decembrie 2013 Consiliul a adoptat cadrul de negocieri cu Serbia, iar la 21 ianuarie 2014 a
avut loc prima conferin ă interguvernamentală cu Serbia marcând debutul formal al
negocierilor de aderare. Albania a înaintat formal o cerere de aderare la UE pe 24 aprilie
2009, ob inând din din partea Consiliului la 27 iunie 2014 statutul de ară candidată la aderare
ca o recunoa tere a eforturilor sale de reformă i a progreselor înregistrate în îndeplinirea
condi ionalită ii prevăzute.
O men iune specială trebuie făcută în ceea ce prive te Islanda. Consiliul European din
17 iunie 2010 a decis începerea negocierilor de aderare cu Islanda, însă guvernul islandez a
anun at în 12 martie 2015 Pre edin ia letonă a UE printr-o scrisoare scrisă faptul că interesele
sale sunt "mai bine deservite în afara UE" i a solicitat ca ”Islanda să nu fie considerată ca o
ară candidată la aderarea la UE”. De la primirea scrisorii negocierile de aderare au fost
suspendate oficial pentru o perioada de doi ani.(de altfel, încă din 24 februarie 2014, situa ia
aderării Islandei la UE era pusă sub semnul întrebării, întrucât guvernul de centru-dreapta,
format din două partide eurosceptice, anunţase că va susţine un proiect de lege în faţa
parlamentului pentru retragerea acestei candidaturi; principalul obstacol pentru aderarea
Islandei la UE o reprezintă pescuitul, un subiect care nu a fost discutat în timpul ne gocierilor
dintre Bruxelles şi Reykjavik între iunie 2011 şi ianuarie 2013; divergen ele dintre Islanda i
UE, cunoscute i sub denumirea de "războiul macroului", au apărut după ce Islanda a luat
hotărârea unilaterală de a cre te în mod considerabil cota sa de macrou. Insula se află în
conflict cu UE i asupra problemei vânătorii de balene). O eventuală retragere formală a
candidaturii va trebui înmânată Consiliului UE (statele membre), moment în care Islanda ar
putea fi rugată să dea înapoi sumele de bani primite ca stat candidat la aderare. Sumele, plătite
în 2013, se ridică la aproximativ 5 milioane de euro. Intre timp, Islanda i UE rămân legate
prin Spa iul Economic European i prin conven ia Schengen.
În 2014 s-a lansat noul Instrument de asisten ă pentru preaderare (IPA II). Prin
intermediul IPA II, UE va furniza 11,7 miliarde EUR pentru perioada 2014-2020, cu alocări
stabilite de la an la an, în scopul de a sprijini ările implicate în procesul de aderare pe
parcursul pregătirilor lor în vederea aderării, precum i în scopul de a sprijini cooperarea
regională i transfrontalieră13.
13
Comisia Europeană (COM(2014) 700 final), Strategia de extindere și principalele provocări pentru perioada
2014-2015, Bruxelles, 8.10.2014
107
Sursa: Prelucrare de către Maria Floriana Popescu după Comisia Europeană,
Să înțelegem politicile Uniunii Europene:Extinderea, noiembrie 2014, Bruxelles
Croa ia este stat membru al UE din iulie 2013. Negocierile de aderare au debutat la
3 octombrie 2005 şi s-au finalizat la 30 iunie 2011. Tratatul de Aderare a Croa iei la UE a fost
semnat la Bruxelles, la data de 9 decembrie 2011. Aderarea efectivă a fost prevăzută pentru 1
iulie 2013, după finalizarea procedurilor na ionale de ratificare a Tratatului de Aderare de
către toate statele membre şi Croa ia.
Celelalte ţări din Balcanii de Vest sunt considerate ţări potenţial candidate, cu
perspectiva de a deveni state membre ale UE, de îndată ce vor fi pregătite. Bosnia şi
Her egovina şi-a prezentat solicitarea pentru a ob ine statutul de candidat la UE la 15
februarie 2016.
Pozi ia României: România sprijină o politică a „uşilor deschise” pentru statele care
au voin a şi capacitatea de a îndeplini criteriile presupuse de extinderea UE.
Procesul de stabilizare și asociere este un proces stabilit de UE cu toate ările din
Balcanii de Vest care are drept obiectiv apropierea progresivă a acestora de UE. Datorită
acestui proces, aceste ări se bucură deja de acces liber la pia a unică a UE pentru aproape
toate exporturile lor, precum şi de sprijin financiar din partea UE pentru eforturile depuse în
direc ia realizării reformelor. Piesa centrală a procesului constă în încheierea unui acord de
stabilizare şi asociere, o rela ie contractuală care stabileşte drepturi şi obliga ii reciproce.
Acordurile de stabilizare şi asociere se concentrează asupra respectării principiilor
democratice esen iale şi a elementelor centrale ale pie ei unice europene.
108
5.2. Aderarea României la UE
România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, conform
calendarului stabilit, încheind astfel un proces care a început la mijlocul anilor ’90.
România a început drumul său către Uniunea Europeană la 1 februarie 1993, dată la care a
fost semnat Acordul de Asociere a României la Uniunea European , document intrat
integral în vigoare doi ani mai târziu. România depunea oficial cererea de aderare la Uniune
în iunie 1995, iar în decembrie 1999, Consiliul European decidea deschiderea negocierilor de
aderare cu România, alături de alte şase state. Oficial, negocierile au fost deschise la 15
februarie 2000.
Evolu ia negocierilor de aderare la UE
În 2000 (pe durata Preşedin iilor portugheză şi franceză) au fost deschise 9 capitole şi
închise 6 capitole: 16 – Întreprinderi mici şi mijlocii; 17 – Ştiin ă şi cercetare; 18-
Educa ie, formare profesională şi tineret; 26 – Rela ii externe; 27 – Politica externă şi
de securitate comună; 12 – Statistică.
În 2001 (pe durata Preşedin iilor suedeză şi belgiană) au fost deschise 8 capitole şi
închise 3 capitole: 8 – Pescuit; 23 – Protec ia consumatorilor şi a sănătă ii; 5 – Dreptul
societă ilor comerciale.
În 2002 (pe durata Preşedin iilor spaniolă şi daneză) au fost deschise ultimele 13
capitole şi închise 7 capitole : 11 – Uniunea Economică şi Monetară; 13 – Politici
sociale şi ocuparea for ei de muncă; 15 – Politica industrială; 19 – Telecomunica ii şi
tehnologia informa iilor; 20 – Cultură şi audiovizual; 25 – Uniune vamală; 30 –
Institu ii.
În 2003 (pe durata Preşedin iilor greacă şi italiană) au fost închise 6 capitole: 1 –
Libera circula ie a mărfurilor; 2 – Libera circula ie a persoanelor; 4 – Libera circula ie
a capitalului; 9 – Transporturi; 10 – Impozitare; 28 – Control financiar.
În 2004 (pe durata Preşedin iilor irlandeză şi olandeză) au fost închise ultimele 9
capitole : 3 – Libera circula ie a serviciilor; 6 – Politica în domeniul concuren ei; 7 –
Agricultură; 14 – Energie; 21 – Politica regională; 22 – Mediu; 24 – Justi ie şi Afaceri
Interne; 29 – Dispozi ii financiare şi bugetare; 31 – Diverse.
Negocierile de aderare au fost încheiate la nivel tehnic în cadrul Conferin ei de
Aderare la nivel ministerial din 14 decembrie 2004, decizie confirmată de Consiliul European
de la Bruxelles din 16-17 decembrie din acelaşi an. În acelaşi timp, Consiliul a reafirmat şi
calendarul de aderare:
109
aprilie 2005 - semnarea Tratatului de Aderare;
1 ianuarie 2007 - aderarea efectiv .
În perioada 1998-2006, Comisia Europeană a prezentat anual documente de evaluare
privind parcursul european al României, aceste documente fiind de două tipuri: rapoarte
privind stadiul pregătirilor în vederea aderării şi, respectiv, după semnarea Tratatului de
Aderare, rapoarte comprehensive de monitorizare în care era prezentat stadiul îndeplinirii
angajamentelor asumate de România în negocierile de aderare.
La 25 aprilie 2005, la Luxemburg, a fost semnat Tratatul de Aderare a României şi
Bulgariei la UE de către România şi Bulgaria şi de către reprezentan ii statelor membre ale
Uniunii. Ulterior semnării, Tratatul a fost supus procesului de ratificare în toate statele
membre UE. După finalizarea procesului de ratificare în toate statele membre, în noiembrie
2006, România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, România a
intrat într-o nouă etapă care presupune pregătirea şi adoptarea măsurilor necesare
eliminării controalelor la frontierele interne, în vederea aderării la Spaţiul Schengen.
Eliminarea controalelor la frontierele interne ale Uniunii Europene este cel mai vizibil şi mai
important efect al procesului de integrare europeană.
Spa iul Schengen, a cărui creare reprezintă o realizare istorică unică, nu poate
func iona fără solidaritatea celor 26 de state membre în gestionarea frontierelor externe,
concomitent cu asumarea unor responsabilită i pentru îndeplinirea unui set de măsuri comune
acestor state.
Ca măsuri organizatorice, la nivelul Guvernului României a fost elaborat Planul de
Acţiune Schengen, în vederea transpunerii şi implementării prevederilor comunitare,
completat de Strategia naţională pentru manangementul integrat al Frontierei de Stat
pentru perioada 2010-2012.
In acelaşi context al aderării la Uniunea Europeană, România şi-a asumat
responsabilitatea implementării dispozi iilor acquis-ului Schengen care sunt obligatorii de la
data aderării (art.4 al Protocolului privind condi iile şi aranjamentele referitoare la admiterea
Republicii Bulgaria şi a României în Uniunea Europeana, anexat la Tratatul de Aderare al
României şi Bulgariei).
Pentru România, prima etapă a aderării a fost semnarea împreună cu Republica
Bulgaria, în ianuarie 2008, a Declara iei Comune privind aderarea la spa iul Schengen la data
de 30 martie 2011.
110
Cea de a doua etapă a constat în prezentarea răspunsurilor la Chestionarul de Evaluare
Schengen, în cadrul Grupului de Evaluare Schengen al Consiliului UE.
Ultima etap constă în evaluarea celor şapte domenii de interes: cooperare
poli ieneasca, protec ia datelor, consulate, frontiere maritime, frontiere aeriene, frontiere
terestre, SIS/SIRENE.
Aderarea presupune încheierea cu succes a procesului de evaluare a României de
către exper i delega i de statele membre, Consiliul UE şi Comisia Europeană, prin
îndeplinirea unor condi ionalită i tehnice, conform unui calendar prestabilit.
Pentru sprijinirea României şi Bulgariei în perioada dintre data aderării şi sfârşitul
anului 2009, a fost constituit instrumentul financiar Facilitatea Schengen destinat finan ării
ac iunilor la noile frontiere ale UE, pentru punerea în aplicare a acquis-ului Schengen şi a
controlului la frontiere (în conformitate cu Art.32, Tratatul de Aderare: PROTOCOL).
Misiunile de evaluare pentru România s-au desfăşurat în perioada martie 2009 –
decembrie 2010 şi au implicat examinarea de către echipe de exper i din statele membre şi din
institu iile europene a pregătirii României în implementarea corectă şi integrală a prevederilor
acquis-ul Schengen, în ariile conexe cooperării poli ieneşti, protec iei datelor, vizelor,
frontierelor maritime, terestre, aeriene, a utilizării sistemelor SIS/SIRENE. Aşa cum au
conchis misiunile de evaluare succesive, România îndeplineşte toate criteriile prevăzute de
legisla ia care reglementează aderarea la spa iul Schengen şi func ionarea acestuia.
La reuniunea Consiliului Justi ie şi Afaceri Interne din 9 iunie 2011, de la Luxemburg,
miniştrii de interne ai UE au salutat finalizarea cu succes a procesului de evaluare tehnică a
României şi Bulgariei şi au hotărât ca decizia formală privind aderarea celor două state la
spa iul Schengen să fie discutată cu ocazia Consiliului UE Justi ie şi Afaceri Interne din
septembrie 2011. Un mesaj politic, de sus inere, a fost transmis şi de Parlamentul European,
care a dat, la 8 iunie 2011, un vot majoritar favorabil aderării României şi Bulgariei la
Schengen.
Consiliul Justi ie şi Afaceri Interne din 22 septembrie 2011 nu s-a finalizat cu
adoptarea deciziei privind aderarea României (şi Bulgariei) la spa iul Schengen, din cauza
opozi iei politice a Olandei şi Finlandei.
Consiliul European din 9 decembrie 2011 a reconfirmat întrunirea tuturor condi iilor
pentru adoptarea deciziei privind aderarea României şi Bulgariei la spa iul Schengen şi a
invitat Consiliul să finalizeze formal acest proces. Problema aderării României (şi Bulgariei)
la spa iul Schengen, în două etape (în prima etapă, ridicarea controalelor la frontierele
interne aeriene şi maritime şi, ulterior, eliminarea controalelor la frontierele interne
111
terestre) urma sa fie discutată la Consiliul European din martie 2012. Pentru a facilita
adoptarea deciziei politice, la Consiliul European din 1-2 martie 2012, România s-a angajat să
implementeze o serie de măsuri tehnice. Deşi măsurile respective nu reprezintă o condi ie
prevăzută de acquis, ci doar o cale să faciliteze solu ionarea dosarului, implementarea
acestora a fost finalizată cu succes, demonstrând încă o dată faptul că România este pregătită
să-şi asume statutul de stat membru Schengen. Subiectul aderării României la spa iul
Schengen a fost abordat în cadrul reuniunii Consiliului Justi ie şi Afaceri Interne din 25-26
octombrie 2012, prilej cu care Preşedin ia cipriotă a UE a prezentat eforturile României şi
Bulgariei şi a indicat necesitatea adoptării deciziei politice cât mai curând posibil. În cadrul
interven iei sale, Comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström a exprimat
sus inerea pentru concretizarea acestui obiectiv.
Finalizarea de către România a măsurilor complementare şi revenirea la subiectul
extinderii Schengen la Consiliul JAI din martie 2013 au fost cuprinse în declara ia la
minuta Consiliului European din 13-14 decembrie 2012:
În urma solicitării Consiliului European din decembrie 2012, Consiliul JAI din 6 - 7
martie 2013 a revenit asupra dosarului, decizia fiind de a aborda din nou acest subiect până la
sfârşitul anului 2013, în vederea abordării în etape a aderării la spa iul Schengen a celor două
state.
În conformitate cu articolul 4, alineatul 2 din Tratatul de aderare a României şi
Bulgariei la Uniunea Europeană, decizia Consiliului vizând aderarea României la spa iul
Schengen se adoptă cu unanimitate, similar deciziilor anterioare privind extinderea spa iului
Schengen cu noi state membre.
112
6. Provoc ri actuale pentru UE 14
În prezent UE este confruntată cu o serie de provocări interne i externe fără precedent
care necesită o abordare comună a tuturor statelor membre, bazată pe „elementele esen iale”,
adică exact pe acele politici care au adus valoare adăugată pentru UE şi cetă enii săi. Un
recent raport al Economist Intelligence Unit (EIU) intitulat „Europa, for ată până la limită"
arată problemele critice cu care se confruntă continentul european şi identifică şapte factori
majori care zguduie din temelii economia şi stabilitatea politică a Uniunii Europeane. Între
ace tia documentul EIU vorbeşte despre ”Brexit”, dar i despre criza refugia ilor – ca fiind
cea mai acută de după cel de-al Doilea Război Mondial.
14
Capitol realizat i cu participarea asiat. dr. Maria Floriana Popescu
15
The Economist, A background guide to “Brexit” from the European Union, 24 februarie 2016,
http://www.economist.com/blogs/graphicdetail/2016/02/graphics-britain-s-referendum-eu-membership
113
Tratatul de la Lisabona fiind înmânată de Ambasadorul Marii Britanii la Uniunea Europeană,
Sir Tim Barrow, preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk. Negocierile de părăsire a
UE vor dura doi ani, iar acordul Brexit va trebui să fie aprobat de majoritatea calificată a
statelor membre, nefiind nevoie de un vot în unanimitate. Totu i, Parlamentul European are
dreptul să blocheze acordul, dacă nu este de acord cu prevederile sale.
Ie irea Marii Britanii din structura UE este în prim-planul dezbaterilor economice i
politice la nivel european, speciali tii încercând sa cuantifice efectele separării atât pentru
Marea Britanie, cât i pentru UE. În ceea ce prive te situa ia Marii Britanii au existat scenarii
pesimiste care au adus în discu ie chiar sfâr itul Regatului Unit al Marii Britanii i Irlandei de
Nord având în vedere că Sco ia i Irlanda de Nord au votat pentru a rămâne în Uniunea
Europeană, în timp ce majoritatea englezilor au votat pentru ie irea din UE. Această scindare
a popula iei din Regat ar putea duce la ruperea acestuia. Cât despre UE, brexitul va afecta
Uniunea, deja slăbită de neîn elegerile asupra migra iei i de viitorul zonei euro, însemnând
practic despăr irea UE de a doua mare economie a sa, de una dintre primele două puteri
militare i, de departe, de cel mai bogat ora al său, Londra16.
Negocierile oficiale dintre Londra şi Bruxelles privind ieşirea Marii Britanii din UE au
început după alegerile anticipate care au avut loc în această ară pe 8 iunie 2017., respectiv la
19 iunie 2017. Pre edintele Consiliului European, DonaldTusk a reafirmat că blocul doreşte o
„viitoare rela ie puternică” cu vecinul său, dar a avertizat că „înainte de a discuta despre viitor
trebuie reglementat trecutul”, reiterându-se astfel o pozi ie anterioară conform căreia
negocierile privind un acord comercial între Marea Britanie i UE vor avea loc abia după
Brexit17. Schema procesului de ie ire a Marii Britanii din UE este redată mai jos18:
16
http://www.euractiv.ro/extern/cameron-spune-ca-le-va-permite-ministrilor-sai-sa-faca-propaganda-pentru-
brexit-3151
17
Neagu Bogdan, Liderii UE-27 au adoptat în unanimitate liniile directoare ale negocierilor pentru Brexit, 29
aprilie 2017, disponibil la http://www.euractiv.ro/extern/tusk-brexit-ue-unire-7492
18
Brexit | Planul UE privind negocierile cu Marea Britanie pentru ie irea ării din blocul comunitar, 31 martie
2017, disponibil la http://www.libertatea.ro/stiri/brexit-ue-prezinta-planul-privind-negocierile-cu-marea-britanie-
pentru-iesirea-tarii-din-blocul-comunitar-1792174
114
115
Negociatorii britanic (David Davis) i european (Michel Barnier) au convenit ca
negocierile Brexitului să se concentreze - până în octombrie 2017 asupra drepturilor
cetă enilor, un acord financiar i alte probleme legate de acest ”divor ”; de asemenea, s-a
stabilit ca un dialog distinct să fie purtat cu privire la Irlanda de Nord. Limbile de lucru ale
negocierilor sunt engleza i franceza, iar intrerpretări vor fi furnizate de Comisia Europeană
(CE), ambele păr i dorindu- i transparen a.
Echipele de negociatori trebuie sa ia decizii care vor influenta vie ile a milioane de
oameni de pe întreg continentul. Michel Barnier, negociator ef din partea UE a declarat:
“Obiectivul nostru este clar. Trebuie să abordăm în primul rând chestiunile pe care Brexitul
le lasă “în aer”, în primul rând legate de cetățeni, de beneficiarii programelor UE și legate
de granițe, mai ales cea cu Irlanda”; iar cel al Marii Britanii, David Davis că: „Acum începe
munca grea. Trebuie să obținem un acord care să funcționeze pentru toate parțile Marii
Britanii, care ne va permite să devenim cu adevărat o Mare Britanie globală”. 19
Londra are mai pu in de doi ani pentru a negocia termenii separării i liniile mari ale
viitoarei rela ii cu UE, în condi iile în care desprinderea oficială de blocul comunitar va avea
loc la sfar itul lunii martie 2019. Ambele păr i au nevoie de un acord pentru a permite
continuarea comer ului între cel mai mare bloc comercial al lumii i a cincea economie de pe
Glob.
In decembrie 2017, Marea Britanie şi UE au ajuns la o în elegere privind negocierile
pentru Brexit, Jean Claude Juncker – Pre edinte al Comisiei Europene şi Theresa May –
Premier al Marii Britanii, anun ând într-o conferin ă de presă la Bruxelles că discu iile pot
trece în etapa următoare. Cu această ocazie Theresa May a precizat că : „Acordul pe care l-
am încheiat va garanta drepturile a peste trei milioane de cetăţeni europeni care locuiesc în
Marea Britanie şi a aproximativ un milion de cetăţeni britanici care trăiesc în UE. Drepturile
cetăţenilor europeni care locuiesc în Marea Britanie vor fi prevăzute în legislaţia britanică şi
vor fi puse în aplicare de instanţe britanice. Cetăţenii vor putea să trăiască la fel ca înainte
de Brexit. Am spus foarte clar la Florenţa că suntem o ţară care îşi onorează obligaţiile. În
urma unor discuţii dificile, am ajuns acum la un acord care este corect pentru contribuabilul
britanic; asta înseamnă că vom putea să investim mai mult în priorităţile din ţară, precum
şcolile, locuinţele şi sistemul naţional de sănătate. În Irlanda de Nord, vom garanta că nu va
exista o frontieră dură şi vom respecta Acordul de la Belfast. În acest mod, vom continua să
conservăm integritatea constituţională şi economică a Marii Britanii. Pentru a sublinia
19
https://stirileprotv.ro/brexit/prima-zi-a-negocierilor-dure-dintre-londra-si-bruxelles-privind-brexitul-may-nu-
exista-indoiala-iesim-din-ue.html
116
importanţa acestor principii, le voi prezenta astăzi abordarea noastră cetăţenilor din Irlanda
de Nord"20.
Michel Barnier, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, consideră că textul convenit în
decembrie 2017 de Marea Britanie şi UE ar putea constitui baza acordului final privind ieşirea
Marii Britanii din Uniunea Europeană, deoarece au fost înregistrate "progrese reale" în ceea
ce priveşte drepturile cetă enilor, frontiera irlandeză şi în elegerea financiară, declarând
totodată că versiunea finală privind retragerea Marii Britanii din UE ar trebui să fie
disponibilă până în luna octombrie a anului 2018.
20
UE se declară mul umită de negocierile privind Brexit, disponibil la
http://www.euractiv.ro/economic/premierul-may-se-grabeste-la-o-intalnire-cu-seful-comisiei-europene-9560 , 8
decembrie 2017
21
http://www.mae.ro
117
dezvoltarea unei noi politici de migra ie legală, având în vedere viitoarele
provocări demografice cu care se va confrunta UE.
Înaltul Comisariat pentru Refugia i al Na iunilor Unite a confirmat pe 30 decembrie
2015 că mai mult de un milion de refugia i şi imigran i au ajuns pe continent în 2015,
comparativ cu doar 219.000 care au venit în 201422. Marea majoritate a acestor imigran i au
sosit pe mare, dar unii au ales i calea terestră, în principal prin Turcia i Albania. Cel mai
important factor al migra iei continuă să fie de departe conflictul din Siria; însă i violen ele
care au loc în Afganistan i Irak, abuzurile din Eritreea i sărăcia din Kosovo, îi determină pe
oameni să caute să înceapă o nouă via ă în altă parte23.
În mod evident gestionarea migra iei este corelată cu necesitatea de a avea frontiere
externe ale UE mai sigure. În acest sens, Comisia Europeană a prezentat, la 15 decembrie
2015, un pachet de măsuri pentru consolidarea frontierelor externe ale UE, în vederea
securizării acestora, pentru un management eficient al migra iei şi îmbunătă irea securită ii
interne a UE, inclusiv prin înfiin area unei Agen ii de Frontieră şi Pază de Coastă.
22
Cristina Andrei, apte factori majori care au adus UE în pragul dezastrului, 24 aprilie 2016,
http://www.gandul.info/international/sapte-factori-majori-care-au-adus-ue-in-pragul-dezastrului-
15270816
23
BBC, Migrant crisis: Migration to Europe explained in seven charts, 4 martie 2016,
http://www.bbc.com/news/world-europe-34131911
118
De asemenea, în cadrul strategiei actuale a UE de gestionare a migra iei, o aten ie
deosebită este acordată cooperării UE-Turcia, cooperare ce se derulează în baza Planului
comun de ac iuni adoptat în noiembrie 2015 i a Declara iei comune UE-Turcia andosată cu
ocazia CE din 17-18 martie 2016. Obiectivele majore ale cooperării cu Turcia sunt limitarea
migra iei ilegale pe ruta Mediteranei de Est/Balcanii de Vest, combaterea re elelor de trafic cu
migran i i acordarea de sprijin umanitar pentru găzduirea refugia ilor sirieni de către Turcia.
Acordul UE-Turcia a demarat la 20 martie 2016, iar rezultatele acestuia sunt constant
monitorizate de Comisia Europeană. Acordul prevede căi legale prin care refugia ii pot să intre
în Europa. În urma aplicării acordului, numărul de refugia i i de migran i care sosesc din
Turcia a fost redus în mod semnificativ: de la un număr de cca.7 000 de persoane pe zi în
octombrie 2015, numărul mediu de persoane care sosesc a ajuns la 47 pe zi la sfâr itul lunii
mai 201624. În planul asisten ei financiare, UE a adoptat o Facilitate pentru refugia ii sirieni
din Turcia în valoare de 3 miliarde de euro (2016-2017), cu contribu ia bugetului comunitar i
a bugetelor na ionale ale statelor membre. Facilitatea este în prezent în curs de
opera ionalizare prin intermediul de proiecte concrete în beneficiul celor 2,5 milioane
refugia i sirieni găzdui i de Turcia25. De asemenea, UE a creat o re ea de centre de primire în
Grecia i în Italia pentru a ajuta autorită ile din aceste ări să gestioneze fluxurile de migra ie
i va căuta să încheie parteneriate cu ările din care provin refugia ii i migran ii cu scopul de
a salva vie i, de a cre te returnările, de a permite migran ilor i refugia ilor să rămână cât mai
aproape de casă, iar pe termen lung, de a contribui la dezvoltarea acestor ări pentru a trata
cauzele profunde ale migra iei neregulamentare. Pentru aceasta UE î i propune să aloce 8
miliarde de euro pentru acest program până în 202126.
24
Comisia Europeană, UE i criza refugiatilor, Oficiul pentru Publica ii al Uniunii Europene, Luxemburg, 2016
25
www.mae.ro
26
Comisia Europeană, UE i criza refugiatilor, Oficiul pentru Publica ii al Uniunii Europene, Luxemburg, 2016
119
ANEXE (sursa: www.europa.eu)
120
121
122
123