Laura Gheorghiu

Era Helmut Kohl și reformele ireversibile în Europa

A fost un vizionar. Un politician care a văzut departe, mult peste timpurile în care a trăit,
înțelegând cum și când să promoveze reforme. Și a avut curajul să înfrunte adversitățile din interiorul
partidului, opoziția socialistă, riscurile extremismului; să construiască legături politice acolo unde
fusese confruntare; să acopere cu eficiență, temerile, suspiciunile, amenințările celor din jur.
Este în primul rând creditat cu unificarea Germaniei, dar puțini amintesc astăzi faptul că un
asemenea pas reprezenta cu mult mai mult decât voința a două state suverane. Atât RFG-ul cât și/ mai
ales RDG-ul erau pioni de bază în regimuri militare și politice opuse, deoarece frontiera ce le-a fost
impusă reprezenta punctul arhimedic al confruntării globale. O Germanie divizată și controlată militar,
era cheia puterii fiecărei mari puteri în fața celeilalte și, totodată, certitudinea securității fiecărei tabere.
Era moneda de schimb în marile negocieri planetare dar și instrumentul optim pentru controlul Europei.
„Cu binecuvântarea de a fi fost născut prea târziu“, Kohl scapă de participarea activă la al
doilea război mondial, păstrând însă amintirea spaimei în fața iminentei trimiteri pe front, amintirea
uciderii pe front a fratelui mai mare, sunetul și ruinele conflictului. Devine membru al Uniunii Creștin
Democrate încă de la 16 ani, apoi urcă tenace toate treptele ierarhiei, „plătind“ pentru fiecare etapă a
devenirii politice, cu reforme implementate, cu voturi majoritare în alegerile la care a participat, cu o
bună intuiție și diplomația de a evita înfruntările directe din politica internă. Cunoscut pentru măsuri
privind modernizarea educației în landul Rhineland-Palatinate, pentru reforme sociale, de reorganizare
administrativă și standardizare a codurilor de legi, reușește, treptat, să-și atragă susținere atât în partid
cât și pentru funcțiile de ministru, respectiv, ministru-președinte de land.
Pasul în politica federală îl va face obținând conducerea Uniunii Creștin Democrate în iunie
1973, cu o majoritate greu de egalat (520 din 600 de voturi). După o serie de sincope ale vieții politice
germane, de-a lungul cărora a condus opoziția, devine cancelar în octombrie 1982 și păstrează această
poziție până în 1998. A supraviețuit alegerilor generale din 1987, 1991, 1994, șocului unificării dar și
numeroaselor provocări pe care finalul Războiului Rece i le-a scos în cale. Extrem de importantele
reforme interne ar fi pălit dacă la timpul potrivit, Helmut Kohl nu ar fi avut curajul să lupte pentru cel
mai important proiect al Europei postbelice, unificarea. Atât Germania în varianta o națiune, două
state, cât și Europa aveau de a face cu o frontieră care le definea respirația zilnică: cea dintre est si vest,
un Berlin mutilat și o serie lungă de restricții în calea oricărei decizii politice.
Problema nu era suveranitatea deplină – greu de imaginat în 1989, ci simbolul pe care fiecare
parte a țării îl reprezenta în ecuația politicii. Kohl a simțit că momentul căderii totalitarismului în
Europa de Est ar fi putut fi ideal pentru țintele sale, dacă reușea să-l fructifice pe măsură. Dincolo de
discrepanțele evidente din teren, de amintirea istoriei și prezența trupelor militare, a reușit să obțină
acordul lui Mihail Gorbaciov dar și suportul partenerilor occidentali, în special al Franței și Statelor
Unite, pentru ca fosta RDG să devină parte a Germaniei și a tuturor tratelor internaționale la care
aceasta era parte. Mai precis, RDG-ul devenea automat parte a Comunității Europene și a NATO. În
Est, a „plătit“, recunoscând granița Oder-Neisse cu Polonia, deci apartenența fostelor landuri germane
integrate Poloniei după război, la aceasta din urmă; la fel Sudetenland revenea Cehoslovaciei, fără
nicio pretenție. În Vest, prețul urma să fie mult mai mare. O Germanie unificată redevenea o
amenințare, fie și sub control politico-militar sever. Și atunci, împreună cu Președintele Franței,
Francois Mitterand, a imaginat, convins și pus în practică transformarea Comunității Europene în
Uniune politică, respectiv, monetară. Tratatul de la Maastricht și Euroland sunt la loc de cinste între
urmele lăsate de Helmut Kohl în istoria Europei. A fost convins că moneda unică va fi punctul de la
care nu se va mai putea imagina o Europa divizată, chiar dacă opinia publică de acasă păstra nostalgia
DM – Deutsche Mark și a stabilității acesteia.
In loc să se prezinte instituțiilor publice drept inițiator și erou salvator, a știut să construiască
parteneriatul cu Franța, prin celebra reconciliere franco-germană, începută chiar pe câmpul de la
Verdun. A cultivat o relație extrem de strânsă cu Statele Unite, în special pe timpul guvernării lui
Ronald Reagan, în care vedea omul providențial pentru contrângerea URSS în acceptarea reformelor și
promovarea libertății pe continent. A adus rachetele americane Prershing II și rachetele cu rază medie
tocmai pentru a proteja Europa de agresiunea sovietică.
Eternei probleme germane a reușit să-i răspundă cu formule consistente și trainice. Anume,
lipsa unui stat optim pentru dimensiunile și forța internă a națiunii va fi soluționată prin unificarea
Germaniei. Slăbiciunile tradiționale ale democrației germane vor fi tratate cu reformarea sistemului de
pensii, de asistență socială, cu locuri de muncă informale și un sistem cât mai flexibil de ocupare fără a
îngreuna bugetul de stat; cu un sistem de mici cabinete funcționale și decizionale, în locul unor sedințe
de guvern adesea rigide și prea birocratice. Iar încrederea în buna credință a noului stat va fi câștigată
prin moderație, susținerea integrării europene și a întăririi NATO. Ca urmare, a adus Banca Centrală
Europeană la Frankfurt pe Main, a asigurat o revenire a trupelor Germaniei pentru prima dată după
război, în afara frontierelor naționale, în Bosnia și Kosovo, dar mai ales, o redefinire a rolului țării în
organizațiile internationale. A știut să-i împace pe germani cu propria istorie, să determine trecerea de
la realpolitik la moralpolitik și, mai presus de toate, reușit să devină simbolul unei Europe a cooperării
pașnice, a compromisului pozitiv și a construcției eficiente.
A obtinut titlul de Cetățean de Onoare al Europei, titlu pe care doar lui Jean Monnet îi mai
fusese conferit. Iar în aceste zile de când a plecat, liderii politici l-au lăudat la unison pentru impactul
inegalabil asupra evoluției politicii pe continent. Dacă pentru Helmut Kohl, trecerea la moneda unică
reprezenta un punct de inflexiune în închiderea dosarelor Războiului Rece și avansul pe calea Uniunii
Europene, trecerea lui în neființă tocmai într-un moment al Brexitului și al naționalismului pe care l-a
combătut din răsputeri, ne face să ne întrebăm dacă, dar și să sperăm că eforturile lui au marcat un
asemenea punct crucial în istoria Europei. A fost considerat nepot al lui Adenauer pentru proiectele
sale. Dacă noi am învățat de la el esența construcției și discreția reformelor durabile, atunci putem
merge mai departe, ca demni nepoți ai lui Helmut Kohl...