Academia de Studii Economice din București

Facultatea de Relații Economice Internaționale

Geopolitică

- Resurse Stratgice -

Temă realizată de:

2018
 Resursele Strategice si importanta lor
geopolitica

Abstract

Lucrarea își propune să prezinte în două părți ce sunt resursele strategie, care sunt cele
mai importante și căutate resurse la nivel mondial, distribuția lor geografică la nivelul
mapamondului precum și statele care creează acest „joc” al resurselor, în prima parte iar a
doua un studiu de caz bazat pe un eveniment ce descrie o nouă strategie de colectare a
resurselor.
Am ales această temă deoarece problema resurselor și acapararea lor este o problemă a
zilelor noastre, o problemă cu care națiunile se întâlnesc în dorința lor de a strânge cât mai
multe și de a obține „monopol” pe cât mai multe resurse cu un grad ridicat de folosință.
Un alt motiv pentru care am ales această temă este că, de-a lungul timpului, marile
puteri ale lumii au dus o bătălie cruntă și au recurs la noi mijloace de a acapara cât mai multe
resurse, altele decât clasicele bătălii pentru cucerire. În acest sens, am pregătit și un studiu de
caz bazat pe cartea „Confesiunile unui Asasin Economic” (eg. Confessions of an Economic
Hit Man) scrisă de John Perkins care prezintă o nouă metodă a marilor puteri de a „înrobi” o
națiune cu un singur scop și acela de a acapara resurse strategice.

Cuvinte cheie:
 Resurse;
 Resurse de bază;
 Petrol;
 Gaze naturale;
 Distribuție;
 Avuție;
 Strategii;
 Asasinare economică;
 Asasini economici;
 Acaparare.

1
 Cele mai importante si cautate resurse la nivel mondial
Interdependenţele dintre resurse şi dezvoltare, prosperitate, putere au fost demult
decodificate şi au modelat în bună măsură evoluţia politică a lumii. De la revolutia industriala,
geopolitica energiei –cine o furnizeaza si accesul sigur la aceste resurse, a devenit un factor
important in securitatea si prosperitatea globala, iar odata cu terminarea Razboiului Rece noi
centre de putere au aparut, sau mai bine spus, noi zone de interes strategic, in mare parte
datorita importantelor zacaminte de petrol ce se afla in diferite zone si tari de pe glob si mai
ales datorita dependentei energetice a Europei si a Americii de Nord fata de acestea, cum ar fi
Golful Persic, zona Marii Caspice, Angola, Sudan, Nigeria, Caucaz, Iran, Irak si altele. Aceste
zone au fost si inca sunt importante zone de conflict intre marile puteri ale lumii cu privire la
accesul la resurse si controlarea acestora si mai mult, datorita „aurului negru”, au ajuns sa fie
tari (sau zone) de interes strategic in sistemului international –putem lua aici exemplul
Orientului Mijlociu care, daca nu ar avea importante zacaminte de petrol ar fi o zona mult
diferita de cea care este acum. Din acest punct de vedere, putem spune ca petrolul a ajutat la
modelarea politicilor marilor puteri si nu numai fata de Orientul Mijlociu –precum si fata de
alte state ale lumii a treia ce au importante zacaminte de petrol si gaze naturale.
Geopolitica este dominată de strategiile resurselor, îndeosebi a celor energetice.
Geopolitica îi obligă pe subiecţii săi să ia în considerare „totalitatea preocupărilor actorilor
prezenţi pe scena internaţională”, şi este permanent „interesată de calculele unora sau altora,
…de obiectivele ce vizează cooperarea sau destinderea relaţiilor, dar şi utilizarea forţei sau de
jocurile viclene.”
Acţiunile teroriste de la 11 septembrie au avut efecte seismice asupra geopoliticilor
energetice, mai ales asupra celor ale petrolului. Orientul Apropiat a devenit brusc o zonă mai
puţin sigură, iar marile economii au realizat că sunt prea dependente de ea. Au trecut, deci, la
acţiuni de disipare a dependenţei pe întreg globul. Ca urmare, au dobândit rapid importanţă
strategică şi alte zone, s-au declanşat alte competiţii, interesele naţionale încep să capete altă
greutate în raport cu cele ale alianţelor etc., confirmându-se încă o dată că în marile strategii
nimic nu poate fi ignorat, cu atât mai mult cu cât într-o perspectivă nu prea îndepărtată şi alte
resurse ar putea deveni motive pentru competiţii strategice: apa, alimentele etc. De aceea
rămâne strategia domeniul preferat al potenţialelor. „…Petrolul – a-l găsi, a-l transporta, a-l
cumpăra, a-l păstra – rămâne un punct de focalizare a vieţilor noastre şi va continua să rămână
astfel…” – declara un fost secretar de stat pentru energie al SUA, subliniind cum se
transformă această resursă într-o problemă de securitate.
Petrolul a fost descoperit pentru prima oara in America acum o suta cincizeci de ani, in
1859. La inceputul secolului XX sustinea numai 4% din energia mondiala in timp ce, decade
mai tarziu, a devenit cea mai importanta si utilizata sursa de energie. Astazi petrolul sustine
40% din energia mondiala si 96% din energia transporturilor. De la trecerea de la carbune, ca
sursa principala de energie, la petrol lumea a consumat 875 bilioane de barili. Din acest
moment pana in 2020, consumul mondial de petrol va creste cu aproximativ 60%. Sectorul
cel mai „consumator” va ramane in continuare cel al transporturilor. Tarile cu cea mai mare
crestere a consumului de petrol sunt China si India, pe masura ce acestea devin importanti
actori economici pe scena internationala si pe masura ce populatia acestora creste din ce in ce
mai mult (ale caror populatii totalizeaza o treime din toata umanitatea). In urmatoarele doua
decade consumul de petrol al Chinei este estimat ca va creste cu o rata de 7,5% pe an iar al
Indiei cu 5.5% (in comparatie cu 1% in tarile industrializate). Gazele naturale reprezinta
aproximativ 23% din consumul global de energie, vor insemna peste 30% prin 2020 si vor
domina, probabil, geopolitica in viitoarele evolutii ale secolului XXI.

2
 Petrolul este cea mai importanta resursa neregenerabila a lumii, pe care se bazeaza
societatea industrial astazi. Petrolul si gazele naturale sunt “combustibilul” capitalismului
modern, din moment ce natiunile membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare
Economica (OECD) totalizeaza doua treimi din consumul de petrol mondial. Petrolul si
gazele naturale (alaturi de carbune) nu numai ca sunt sursa a 75% din energia consumata la
nivel mondial, sunt de asemenea integrate in productia multor bunuri si produse necesare unei
lumi dezvoltate. Gazele naturale si petrolul reprezinta intre 90% din energia consumata de
catre primele trei economii ale lumii–SUA, Japonia si Uniunea Europeana, multe tari aflate in
curs de dezvoltare ca Brazilia, India, Coreea de Sud, Mexic si India inregistrand un consum
de energie din ce in ce mai mare. Petrolul si gazele naturale sunt “marfuri” strategice, orice
schimbare ale preturilor sau ale ofertei avand un impact foarte mare asupra economiilor si
oamenilor.

3
 Distributia geografica a resurselor strategice
Este foarte bine stiut faptul ca resursele strategice, petrolul si gazele naturale, nu sunt
uniform raspandite pe glob, majoritatea rezervelor de petrol aflandu-se la distante mari si
foarte mari fata de principalii consumatori, ceea ce creeaza diverse probleme economice,
politice, ecologice, etc.

Principalii actori din punct de vedere al rezervelor de petrol

Potrivit BP Statistical Review of World Energy publicat in luna iunie a anului 2009,
rezervele descoperite de petrol, la sfarsitul anului 2008, erau de 1.258 miliarde de barili,
impartiti procentual astfel: 0.5% Uniunea Europeana, 7.1% OECD, 76% OPEC, 13.9% non-
OPEC si 10.2% fosta URSS. Putem observa ca regiunea cu cele mai importante zacaminte de
petrol este Orientul Mijlociu, cu 754.1miliarde de barili, totalizand 59.9% din totalul mondial,
urmata, in ordine descrescatoare de Europa si Eurasia cu 142.2 miliarde, Africa 125.56
miliarde, America Centrala si de Sud 123.2 miliarde, America de Nord 70.9 miliarde si Asia
si Pacific cu 42 miliarde de barili. Principalii cinci actori din punct de vedere al rezervelor de
petrol, la nivel mondial, sunt Arabia Saudita cu 21% din totalul mondial si anume 264.1
miliarde de barili, Iran 10.9%, Irak 9.1%, Kuweit 8.1% si Venezuela 7.9%.

Distribuția pe Glob a resurselor de Petrol

Principalii actori din punct de vedere al de gaze naturale

Potrivit aceluiasi raport, la sfarsitul anului 2008, la nivel mondial, existau 185.2 mii de
miliarde de barili, din care 1.6% apartin Uniunii Europene, 9% OECD si 30% fostei URSS.
De asemenea, putem observa ca regiunea cu cele mai importante zacaminte de gaze naturale
ramane tot Orientul Mijlociu, cu 75.91 mii de miliarde de barili si anume 41% din totalul
mondial, urmata de Europa si Eurasia cu 34%, la mare distanta situandu-se, in ordine
descrescatoare, Asia si Pacific, Africa, America de Nord si America Centrala si de Sud
cu 8.3%, 7.9%, 4.8% si respectiv 4%. Primii trei actori mondiali din punct de vedere al
rezervelor de gaze naturale sunt Rusia 23.4% cu 43.30 mii de miliarde de metrii cubi, urmata
de Iran cu 16% si Qatar cu 13.8% din totalul mondial.

4
 Distribuția pe glob a resurselor de Gaze naturale

Noi actori importanti pe scena energiei mondiale

Thomas S. Ahlbrandt si Peter J. Mc.Cabe, in „Global Petroleum Resources: A View to
the Future”, un document publicat pentru Geotimes, ofera o estimare a resurselor
conventionale de petrol si gaze naturale: productia curenta cumulata, resursele ramase,
cresterea rezervei si resursele nedescoperite de petrol sunt estimate la 3 miliarde de miliarde
de barili. Aproximativ 24% dintre acestea au fost extrase si 29% au fost descoperite. In ceea
ce priveste gazul natural, acesta este estimat la o valoare de 15.4 cvatrilioane de metrii cubi,
din care numai 11% au fost produse si 31% au fost descoperite si inregistrate ca rezerve
dovedite. Zonele ce contin cele mai mari volume de resurse nedescoperite de petrol sunt
Orientul Mijlociu, Siberia de Vest, regiunea Marii Caspice, deltele fluviilor Niger si Congo,
Nord-Estul Groenlandei si Surinam. Zonele ce contin importante resurse de gaz nedescoperite
sunt Bazinul Vest Siberian, Marile Barents si Kara, Orientul Mijlociu, Norvegia, Siberia de
Vest si Australia. Bazinele arctice contin aproximativ 25% din resursele de petrol
nedescoperite.

5
 Marii producatori si consumatori
Din anul 1970, consumul mondial de energie a crescut cu 84% si este asteptat sa
creasca cu inca 60% in urmatorii 20 de ani. Cel mai mare consum il inregistreaza tarile
puternic industrializate: SUA consuma 25% din toata energia consumata, Uniunea Europeana
18% si Japonia 5%. In acest moment, cel mai mare consumator de petrol este SUA, aceasta
folosind 19 milioane de barili pe zi din cei 77 milioane la nivel mondial. Rata de crestere a
consumului nu este insa uniforma. Multe tari aflate in curs de dezvoltare au cunoscut o
crestere a energiei utilizate o data cu integrarea in noua economie mondiala. In timp ce SUA
Europa de Vest si Japonia au inregistrat o rata de crestere de 12%, America Centrala si de Est
a inregistrat o crestere de 40%, Asia de 44% cu Coreea de Sud si India in frunte, cu 84% si
respectiv 59%. In America Latina si Asia este asteptat ca acest consum sa se dubleze pana
in 2020, economiile asiatice fiind cele cu cele mai mari “asteptari”: pana in 2020 este asteptat
ca acestea sa intreaca SUA in ceea ce priveste consumul de energie. In ceea ce priveste China,
un actor important pe scena globala a energiei, aceasta este de asteptat sa creasca cu o rata de
patru ori mai mare decat cea a Europei si Americii. Pana in 2020, consumul de petrol al
Chinei este estimat ca va creste cu 150% iar cel de gaz natural cu 1 100%.

Productia mondiala de petrol si gaze naturale

Potrivit BP Statistical Review of World Energy, cea mai mare productie de petrol este
inregistrata in Orientul Mijlociu cu 31.9% (din care Arabia Saudita 13.1%), urmand Europa si
Eurasia cu 27.1% (din care 12.4% Rusia), America de Nord cu 15.8%, Africa cu 12.7%, Asia
si Pacific cu 9.7% si America Centrala si de Sud cu 8.5% (vezi Tabelul 3). In ceea ce priveste
gazul natural, 35.4% din acesta se produce in Europa si Eurasia, din care 19.6% in Rusia,
urmand America de Nord cu 26.7%, Asia si Pacific 13.4%, Orientul Mijlociu 12.4%, Africa
cu 7% si America Centrala si de Sud 5.2%. Putem observa deci ca primele trei tari
producatoare de petrol sunt Arabia Saudita, Rusia si SUA iar Rusia, Sua si la mare distanta de
acestea Iranul.

Consumul mondial de petrol si gaze naturale

Potrivi aceluiasi document, in ordine descrescatoare, zonele cu cel mai mare consum
inregistrat de petrol la nivel mondial sunt: Asia si Pacific cu 30.1% (din care 9.6% China si
Japonia 5.4%), America de Nord cu 27.4% (din care SUA cu 22.5%), Europa si Eurasia cu
24.3% (din care Rusia cu 3.3%), orientul Mijlociu 7.8%, America Centrala si de Sud 6.9% si
Africa 3.4% (vezi Tabelul 6). In ceea ce priveste consumul de gaz natural, regiunea de pe
primul loc este Europa si Eurasia cu 38% (din care 13.9% Rusia) , urmata de America de
Nord (SUA 22%), Asia si Pacific 16%, Orientul Mijlociu, 10.8%, America Centrala si de Sud
4.7% si Africa 3.1%. Principale tari consumatoare de petrol sunt deci SUA, China si Japonia
iar de gaze naturale SUA, Rusia si Iran.

6
 Marii exportatori si importatori

Principalii exportatori de petrol si gaze naturale

Potrivit OPEC World Energy Outlook, document realizat la nivelul anului 2008, zona
cu cele mai mari exporturi de petrol este Orientul Mijlociu, urmata de Africa si Europa de Est.
Clasamentul pe tari este: Arabia Saudita, Rusia, Iran. Clasamentul in ceea ce priveste exportul
de gaz natural este urmatorul Europa de Vest, Europa de Est si SUA, Orientul Mijlociu fiind
aici pe ultimul loc. In ceea ce priveste clasamentul pe tari, acesta este urmatorul, in ordine
descrescatoare: Rusia, Canada si Norvegia.

Petrol
Gaze naturale

Principalii importatori de petrol si gaze naturale

Potrivit aceluiasi document, principalele trei zone importatoare de petrol sunt: Asia si
Pacific, Europa de Vest si America de Nord. Clasamentul pe tari este: SUA, urmata la mare
distanta de Japonia si India. Referitor la importul de gaze naturale, clasamentul este: Europa
de Vest, Asia si Pacific si America de Nord. La nivelul anului 2008, clasamentul pe tari era
urmatorul:SUA, Japonia, Germania.

Petrol Gaze naturale

7
 Retele si conducte de transport
La nivelul anului 2006, potrivit The World Factbook, prin vastul sistem de retele si
conducte treceau, de la producatori la consumatori, peste 2.673 miliarde de metrii cubi de
gaze naturale si 80 de milioane de barili de petrol. Accesul la resursele energetice din Est
necesita dezvoltarea unei infrastructuri adecvate intereselor occidentale: o distanta cat mai
scurta intre sursa si utilizator, o capacitatea cat mai mare de transport al conductei, costuri de
productie cat mai ieftine, costuri de transport cat mai mici, tranzitul resurselor sa se faca pe
parcursul unor zone stabile din punct de vedere politic precum si facilitati portuare si de
transport maritim si fluvial. Toate aceste aspecte trebuie luate in calcul atunci cand se
proiecteaza noi conducte si retele de transport pentru petrol si gaze naturale. Conform
Simdex, la nivelul anului curent, numarul total al proiectelor de dezvoltare pe viitor in
domeniul conductelor si retelelor de transport este de 714, cu o lungime totala de 324 301 km,
din care 193 in America de Nord, 44 in America Latina, 102 in Europa, 57 in Africa, 115 in
Orientul Mijlociu, 156 in Asia si 47 in Austral-Asia. In momentul de fata, numarul total al
conductelor de petrol este de 65 dintre care 4 in Africa, 19 in Asia, 14 in Europa, 11 in
America de Nord si 18 in America Latina.

Cea mai mare parte a petrolului mondial este controlat de companii de stat ce fac parte
din lumea a treia. Multi teoreticieni si jurnalisti, atunci cand se refera la marile companii
petroliere, folosesc termenul de “Big Oil”. Acesta este reprezentat de sase companii private
ExxonMobil (SUA), Royal Dutch Shell (Norvegia, UK), BP (UK), Chevron Corporation
(SUA), ConocoPhilips (SUA) si Total S. A. (Franta). Cu toate acestea, aceste companii
private sunt la degetul mic in comparatie cu marile companii de stat din tarile bogate in
resurse. Din 20 cele mai mari companii de petrol si gaze din lume, 16 sunt detinute de stat.
Saudi Aramco, cea mai mare dintre acestea, are de zece ori mai multe rezerve decat Exxon.
Succesul inregistrat de aceste companii este strans legat de cantitatea de petrol si gaz detinuta.
Rezervele dovedite de petrol ale Saudi Aramco ar putea sa sustina consumul mondial de
petrol pe o perioada de cateva decade.

In terminologia de referinta se mai vorbeste de “cele sapte noi surori”, cele mai
influente companii de petrol si gaz detinute de stat din afara OECD: Saudi Aramco (Arabia
Saudita), JSC Gazprom (Rusia), CNPC (China), NIOC (Venezuela), Petrobras (Brazilia),
Petronas (Malaesia).

8
 Aspecte geo-economice

Cererea si oferta de energie: comertul mondial cu petrol

Cererea globala pentru petrol este estimat ca va creste cu o medie de 1% pe an, de la
85 milioane de barili pe zi in anul 2007 la 106 milioane de barili pe zi in 2030. Aceasta
crestere este influentata de politicile introduse de guverne (mai ales in SUA si Uniunea
Europeana pentru a promova autoturisme mult mai eficiente din punct de vedere al
consumului de carburant si pentru a incuraja folosirea biocombustibilul), pretul petrolului si
scaderea economiei globale. Cea mai mare crestere a cererii de petrol vine din partea tarilor
non-OECD: India are cea mai mare crestere, cu o rata de 3.9% pe an, urmata de China cu
3.5% pe an. In contrast, cererea in cele trei regiuni ale OECD scade datorita declinului cererii
in sectoarele non-transport. Astfel, partea tarilor OECD in cererea globala de petrol este
estimat ca va cadea de la 57% in 2007 la 43% in 2030. De asemenea si ponderea petrolului in
cererea globala de energie este estimat ca va scade, de la 34% in 2006 la 30% in 2030.
Activitatea economica este principalul factor ce influenteaza cererea de petrol in toate
regiunile. Incepand cu anul 1980, fiecare crestere de 1% in produsul intern brut a fost
acompaniata de o crestere de 0.3% in cererea de petrol. Aceasta proportie - intensitatea
petrolului din PIB, sau altfel spus, cantitatea de petrol necesara pentru a produce un dolar
din PIB- a scazut in ultimele trei decade. Aceste declin s-a accelerat si mai mult incepand cu
anul 2004, in principal datorita preturilor mai mari ale petrolului, ce au incurajat conservarea,
folosirea mai eficienta a petrolului si trecerea la alte tipuri de combustibili .

In ceea ce priveste oferta mondiala de petrol, aceasta este estimat ca va creste de la 84

mb/zi la 106 mb/zi in 2030. Aceasta crestere va fi influentata in principal de tarile membre
ale OPEC, unde se gasesc cela mai mari rezerve de petrol. Ponderea acestora in productia
globala va creste de la 44% in 2007 la 51% in 2030. Rezervele acestora sunt, in principiu,
destul de mari iar dezvoltarea costa destul de putin pentru ca productia sa creasca din ce in ce
mai mult.

Cererea de gaze naturale va creste cu o rata de 1.8% pe an, la 4.4 trilioane de metrii
cubi. Ponderea gazului in cererea mondiala de energie va creste de la 21% in 2006 la 22% in
2030. Aceasta crestere vine tot din partea tarilor non -OECD mai ales acelea care au
importante resurse de gaz. In termeni absoluti cea mai mare crestere a cererii va fi inregistrata
in Orientul Mijlociu, iar cea mai rapida va fi in China. Pe de alta parte, productia de gaze
naturale este estimat ca se va concentra in principal in zonele cu cele mai importante resurse:
Orientul Mijlociu si Africa, Europa de Est si Eurasia ( in principal Rusia). Comertul cu gaze
naturale se va dubla, de la 441 miliarde de metrii cubi in 2006 la mai mult de un trilion de
mc.

Cererea si oferta influenteaza fara doar si poate pretul petrolului si gazelor naturale.
Tarile care inregistreaza o crestere constanta tot mai mare in nevoia de petrol si gaze naturale,
pentru a sustine economia si populatia, sunt cele mai expuse in aceste fluctuatii ale preturilor,
influentate tocmai de ele.

9
 Raritatea resurselor strategice
Raritatea resurselor strategicee si implicatiile acesteia pentru politica si economia
mondiala a devenit un subiect intens dezbatut pe plan mondial. Din acest punct de vedere,
avem urmatoarea intrebare: poate fi sustinuta cresterea economica intr-o lume naturala finita?.
In esenta, problema este daca procesul tehnologic si acumularile de capital pot depasi
diminuarea veniturilor pentru resurse naturale finite (legea diminuarii veniturilor –vom avea
din ce in ce mai putina output pe masura ce adaugam din ce in ce mai mult dintr-un input, in
timp ce tinem alte imput-uri fixe). Dupa cum bine stim de la Samuelson, bunurile sunt rare
deoarece nu exista indeajuns de multe resurse pentru a produce toate bunurile pe care oamenii
doresc sa le consume.

Pentru masurarea raritatii resurselor strategice, de-a lungul timpului, au fost folosite
trei masuri economice: pretul, costul extractiei si costul utilizatorului. Costul extractiei este
calculat ca valoarea fortei de munca si capitalul necesar pentru a produce o unitate de
productie. Aceasta masura este fondata pe viziunea economiei clasice ce considera ca o data
cu diminuarea veniturilor si resursele naturale finite, costul de utilizare al resurselor naturale
ar trebui sa creasca pe masura ce creste cererea si apare epuizarea resurselor. Celelalte doua
masuri economice de masurare –pretul si costul utilizatorului incorporeaza informatie asupra
cererii de resurse si, daca este posibil, asupra cererii viitoare si disponibilitatii. Din acest
motiv, aceste doua masuri sunt preferate ca indicatori ai raritatii resurselor. Pretul resurselor
se refera la “..sacrificiile, directe si indirecte, facute pentru a obtine o unitate din acea
resursa”, “din moment ce pretul va capta atat costul userului cat si costul curent al extractiei.
Costul userului ar fi cel mai bun pentru a masura raritatea resurselor ne-extrase”.

Cresterea populatiei si implicit a economiei in secolul urmator va creste, fara doar si

poate, cererea pentru marfuri extrase din resurse strategice. Aceasta crestere va exacerba si
mai mult raritatea acestor produse intr-o lume cu resurse naturale finite.

10
Studiu de caz

Concluzii

Bibliografie

11